Introducere

Problemele religiei si ale sentimentului religios sunt centrale în

societatea contemporană, deoarece fara valori fundamentale omenirea nu
poate exista. Forta religiei în general nu consta in faptul ca a „inventat
valori”; ea a preluat valorile fundamentale si le-a sanctificat. De aceea,
credinciosi sau nu, trebuie sa acceptam aceste valori fundamentale, deoarece
ele constituie chiar conditia existentei tuturor societatilor: crestine,
musulmane, hinduse etc.; a societatilor neideologice sau a celor ideologice.
Ele sunt produsul cel mai înalt al spiritualitatii umane, construit în multe
milenii de evolutie.

Obiectul central în cadrul acestei teme îl constituie urmatoarele:

- comportamentul religios;
- extremismul religios;

Religia a avut in evolutia sa istorica sensuri diferite, dupa faptele

semnificative din viata societatii. Religia poate insemna principii morale,
rituri dar si modul de a gandi si a trai sacrul, propriu unui grup. Sentimentul
religios are un caracter dinamic, fiind specific epocii în care traim. Asa cum
sfera intelectuala, gandirea umana, a evoluat si evolueaza continuu, nici
componenta raţională a sentimentului religios nu ramane statica, la fel
ritualurile si modurile de a le trai.
Caracterul „dinamic” al continutului religiilor si al proceselor psihice
determinate nu este pe deplin inteligibil fara contributia sociologiei si
psihologiei.
Religia uneste, construieste si fundamenteaza coeziunea sociala,
coeziune care pe langa componenta religioasa dispune si de aportul limbii, al
traditiei istorice si al atasamentului de un anumit teritoriu.

1
I. Comportament religios

I.1. Definitii
Religia nu exista fara oameni. Oamenii „reflecta religia”. O reflecta la
nivelul „sentimentului religios”. Se începe cu „ritualul” (copilul merge la
biserica, invata rugaciuni, se închina). Pornind de la comportament,
sentimentul religios isi dobandeste si celelalte doua componente: „obiectul”
(divinitatea, valorile cosmogonice) si „trairea”, cea de a treia componenta;
daca omul nu traieste afectiv religia, atunci sentimentul nici nu exista –
putem avea cunostinte religioase si fara sa fim credinciosi, si putem avea
comportamente religioase pur formale.
Durkheim spunea ca religia este “liantul social care a generat liantul
comunitatilor”, in timp ce pentru Weber religia constituie “un factor de
transformare si progres a societatii”.
Analiza psihologică a fenomenului religios necesita trecerea din
planul social, public (societati si comunitati de credinciosi) în planul
psihologic (trairea credintei la nivel subiectiv individual). Se are în vedere,
asadar, modul in care se manifesta „sacrul” in viata psihică a individului.
Insusirea valorilor religioase incepe, asadar, cu comportamentul religios, cu
ritualul, la care individul asista, il practica si il apreciaza; partea teoretica si
„trairile” sunt ulterioare comportamentului relgios.
Religia este credinta in supranatural, sacru sau divin, si codul moral,
practicile, valorile si institutiile asociate cu aceasta credinta. In cursul
dezvoltarii sale religia a luat un imens numar de forme in diverse culturi sau
persoane.
Cuvantul religie vine din limba latina, fie din re-legio (re-citire,
referindu-se la repetarea scripturilor, dupa Cicero) fie din (re-ligio - a lega , a
reconecta, a reface legatura cu Dumnezeu). Religia poate fi definită ca “un
sistem bazat pe incercarile oamenilor de a explica universul si fenomenele
lui naturale, adesea implicand una sau mai multe zeitati sau alte forte
supranaturale, sau ca un sistem de cautare a scopului sau intelesului vietii.”
In mod obisnuit, religiile evolueaza din/catre mitologie si au drept
caracteristici necesitatea credintei si un mod specific de a gandi si a actiona
pe care credinciosii sunt indemnati sa le respecte. Religiile crestine socotesc
cuvantul “religie” ca “legatura libera si constientă a omului cu Dumnezeu”
Religia si comportamentul religios sunt dimensiuni ale existentei
umane. Ele reprezinta parti componente ale vietii si personalitatii umane.
Din toate timpurile omul a simtit nevoia existentei unei „autoritati” divine,
superioare pentru a-si explica anumite fapte istorice, naturale, biologice.

2
 I.2. Conceptia lui Max Weber
Considerat a fi fondatorul sociologiei religiei, odata cu publicarea –
chiar in anul mortii – a lucrarii „Etica protestanta si spiritul capitalismului”,
ramane, in continuare, cel mai citat sociolog. Contrar paradigmei lui Marx,
cu privire la aparitia capitalismului si dezvoltarii economico-sociale, Weber
sustine ca pe lânga preconditiile paradigmei marxiste un punct important în
aparitia capitalismului ar fi fost reprezentat de anumite conditii de ordin
religios. Astfel, prezenta inovatiilor tehnice din Asia de sud-est nu au
generat schimbari in statutul economico-social existent in acele tari. Mai
mult, in acele tari vreme indelungata nu au avut loc schimbari majore.
Pe de alta parte, Spania si Portugalia au fost beneficiarele, in proportia cea
mai ridicata, a bogatiilor provenite din Lumea Noua. Aurul si argintul adus
din America ajungea, în primul rând, in metropolele spaniole si/sau
portugheze. Paradoxal, s-a ajuns in situatia în care productia manufacturiera
si/sau agricola sa scada. Aceasta în conditiile in care aurul provenit din
America îndemna la un stil de viata specific nobiliar, incurajand nemunca.
Credinciosul nu trebuie sa leneveasca. Nu trebuie sa doarma mai mult
decât este necesar pentru a-si mentine sanatatea. Credinciosul trebuie sa
foloseasca orice clipa din viata pentru a dovedi ca face parte dintre alesi. În
comunitate se naste astfel o competitie. Utilitatea muncii este dovedita si
justificata de rezultatele ei.
Max Weber încurajeaza astfel munca si activitatea sustinuta . Omul
trebuie sa aiba un comportament religios. Acest punct este pilonul principal
prin care Weber face legatura între etica protestanta si capitalism.

I.3. Functiile religiei in societate:

- functia de unitate, solidaritate si coeziune sociala;
- functia de legitimare a organizarii sociale, a scopurilor si actiunilor
societatii;
- functia de control social, prin impunerea unui set de norme morale;
- functia ontologica de explicare a lumii;
- functia de identificare sociala a indivizilor si grupurilor;
- functia de reglare psiho-afectiva.
Aceste functii latente ale religiei explica din perspectiva sociologica
persistenta religiei in viata sociala. Societatea contemporana functioneaza
astazi fara a mai face recurs la religie ca institutie sociala. Sistemul social
contemporan functioneaza pe baze rationale, fara o legitimare religioasa. Cu
toate acestea, modul in care evolueaza societatea moderna pune in evidenta,
nu de putine ori, limitele rationalitatii absolute. Astfel, putem considera, pe

3
fondul crizei rationalitatii organizarii sociale (violenta, indiferenta la
problemele celuilalt, vandalism, absenta atitudinii civice, huliganism,
consum de droguri, etc.), ca virtutile care au fost cultivate oamenilor in
comunitatile umane din trecut prin intermediul religiei se dovedesc
indispensabile si in societatea viitorului.

II. Extremism religios

II.1. Consideratii preliminare-islamismul

Dincolo de orice religie, care reprezinta, in acceptiunea ideala,
legatura speciala mediata a fiintei omul religios din toate timpurile si al
tuturor civilizatiilor. Indiferent de optiunea sau doctrina religioasa
(ortodoxism, catolicism, protestantism, iudaism, islamism, hinduism,
budism, etc), interpretarea acesteia este, in cea mai mare parte, una
personala, individuala.
Suprapusa peste modelul uman incarcat cu un bagaj genetic,
experiente si disponibilitati pentru cunoastere diferite, aceasta interpretare,
ea insasi diferita,este materializata prin cele mai variate forme de
manifestare, de la isihasmul calugarilor retrasi in profunzimea meditatiilor si
pana la violenta actiunilor sinucigase.
Intreaga lume civilizata s-a intrebat cum a fost posibila ignorarea
totala a intelepciunii Coranului, astfel incat sa se ajunga la fanatismul care a
cauzat atentatele din 11 septembrie din SUA. Peste acest tragic eveniment
planeaza umbra unui islam extremist, ce ignora principiile umanitatii,
transmise de Coran. S-a vorbit si de un islam ultraminoritar si supraactiv,
care, in aceste momente, raneste profund constiinta si identitatea unui
miliard de musulmani. Cel mai inalt reprezentant al autoritatii islamice,
seicul Mohammed Sayyed Tantaoui, rectorul moscheii al-Azhar din Cairo,
si-a exprimat indignarea fata de atacurile fara precedent din SUA:
“Uciderea femeilor, barbatilor si copiilor nevinovati este un act oribil si
hidos, pe care nici o religie monoteista nu il aproba si pe care un spirit
uman sanatos il respinge”.
Intelegerea actualitatii impune o reflectie asupra islamului. Fanatismul
musulman este o miscare izolata, membrii acestui grup fiind numiti
“integristi” (in termenii catolicismului francez) sau “fundamentalisti” (in
terminologia protestatarilor).

4
 II.2. Aparitia religiei islamice
Sensul cuvantului “islam”, conform etimologiei sale si pe baza
analizei radacinii cuvantului (SLM), precum si al derivatelor sale, graviteaza
in jurul cuvantului “mantuire”: salam = pace, mantuire, salut; silm = pace
(opusa razboiului); sallama = a da, a mantui, a admite un argument; salima
= a fi mantuit, a scapa; istaslama = a preda, a capitula. Cercetatori
prestigiosi, ca Roger Arnaldezsau Olivier Carré au tradus cuvantul “islam”
cu “a se lasa calauzit” si, respectiv, “stapanire de sine”.
Conform Coranului, islamul este adevarata religie, indiferent de
profetul care a initiat-o sau de epoca initierii. Islamul este “adeziunea la
pacea lui Dumnezeu”, propovaduita de toti trimisii lui Dumnezeu
dintotdeauna, sinonima cu religia revelata sau cu religia monoteista. Coranul
afirma: “Singura religie acceptata de Allah este Islamul.”
“Musulman”, ca sens etimologic, inseamna cel care este supus lui Allah, cel
care se afla in pace cu Dumnezeu, care situeaza existenta lui Dumnezeu si
puterea sa in afara oricarei contestari. Islamul, care numara intre 1,1 si 1,2
miliarde (1/5 din populatia totala a globului) de adepti fideli, putand ajunge,
dupa estimari statistice, la doua miliarde in 2020 - este prezent in toate tarile
din lume, dar teritoriile exclusiv musulmane se afla in nordul Africii, in Asia
centrala si in arhipelagul indonezian. In lumea zilelor noastre, islamismul
este religia care inregistreaza, cea mai rapida crestere din punct de vedere al
adeptilor, dintre toate religiile lumii.
Coranul afirma: „Nu exista alta divinitate decat Allah si Mohammed
este profetul sau” si dezvolta normele de comportament ale practicarii
credintei musulmane intemeiata pe cei cinci stalpi: profesiunea de credinta,
rugaciunea, milostenia, postul si pelerinajul la Mecca.

II.3. Implicarea religiei islamice in politica

In Islam, termenul “integrist” este incarcat de conotatii negative,
proportional cu amenintarile si nelinistile pe care le provoaca in lume. In anii
1970-1980, “islamismul” a intrat in atentia opiniei publice internationale
datorita evenimentelor petrecute in statele musulmane, fapte care pun in
evidenta aparitia si afirmarea unui extremism religios: in Pakistan, in anul
1977, generalul M. Ziaul-Haq preia puterea prin lovitura militara de stat; in
februarie 1979, revolutia islamica triumfa in Iran, odata cu intoarcerea la
Teheran a Ayatollahului Khomeyni; in 1981, presedintele Egiptului, Anwar
El Sadat, cel care incheiase pacea cu Israelul in 1978, este omorat de un
comando al Jihad-ului islamic. La sfarsitul anilor 1970, prin actiunea
concentrata dintre extrema stanga si extrema dreapta religioase, militantii
arabi Hezbollah si cei apartinand gruparii Jihad aduc Libanul in pragul

5
prabusirii economice. Aceasta polarizare a nemultumirilor va lua o mare
amploare in anii '90, cele mai semnificative evenimente in acest sens fiind
victoria in alegerile municipale, din 12 iunie 1990, a Frontului Islamic al
Salvarii (FIS) din Algeria si inceputul luptei armate impotriva regimului lui
H. Mubarak, in Egipt.
Astazi, cand religia si politica sunt asociate impotriva valorilor morale
si a celor fundamentale ale vietii, atat religia fiind folosita in scopuri
politice, cat si politica in scopuri religioase, integrismul religios a devenit
“ideologia” cea mai mobilizatoare intr-o societate araba lasata prada tuturor
convulsiilor, analistii considerand ca musulmanii laici si moderati si-au
pierdut orice autoritate si credibilitate.
Devierea gruparilor islamice fundamentaliste spre teluri politice,
deviere la care asistam, este in mod evident contrara vocatiei islamului.
Islamul se vrea o religie a dreptei masuri. Adevaratele invataturi ale
islamului - cautarea pacii, dragostea mutuala si iertarea - sunt permanent
ignorate de catre grupurile fundamentaliste sau exacerbate si pervertite, fiind
folosite in scopuri politice.

II.4. Jihad-ul - “RazboiulSfant”

Coranul a fost revelat in parte in timpul unei perioade a vietii lui
Mohamed, cand el si aliatii sai au trecut de la statutul de indivizi minoritari
intr-o cetate ostila, la acela de membri ai unei entitati politice care intretinea
cu alte entitati politice, pe picior de egalitate, relatii de alianta, de pace sau
de razboi. Astfel, se gasesc inserate intr-un text de valoare spirituala solutii
pentru diverse probleme legate de ceea ce se numeste politie, administratie
sau justitie, ca si solutii ale unor probleme diplomatice.
Jihad-ul constituie o parte integranta a conceptiei de aparare a
islamului. Intelesul primar, initial al cuvantului “Jihad” este: a se stradui
din toate puterile, a se lupta.
Daca o tara islamica este victima agresiunii din partea unei puteri
neislamice, atunci toti cetatenii, fara exceptie, ai tarii respective, au datoria
sa participe la Jihad.
Atentatele asupra New York-ului si Washington-ului, din 11
septembrie, au adus in prim-plan extremismul fundamentalist si incercarea
de a se gasi explicatii la ceea ce a putut genera o astfel de tragedie. Cel mai
folosit cuvant in acele zile era “Jihad”, cuvant cu care musulmanii extremisti
amenintau civilizatia occidentala si care invita musulmanii sa se ridice
impotriva celor care ii ataca, invitand la un razboi al civilizatiilor, bazat pe o
interpretare a Jihadului din Coran in maniera proprie acestora.

6
 Jihadul are doua posibile definitii: cea mai importanta este lupta
spirituala a fiecaruia impotriva viciului, a pasiunii si a ignorantei.
Un alt tip de Jihad, acela derivat din interpretarile extremistilor
religiosi, talibanilor si musulmanilor fundamentalisti, este Razboiul Sfant
impotriva nelegiuitorilor si a tarilor dusmane.
In concluzie, asistam la un razboi care nu este al civilizatiilor sau
religiilor si care nu are drept scop pedepsirea musulmanilor in ansamblu sau
distrugerea religiei islamice. Conflictul actual imbraca doar haina luptei
impotriva manifestarilor extremiste violente, indiferent de provenienta.

II.5. Comportamentul extremist

In general, caracterizarea de “extremist” facuta partenerului de dialog
il descalifica pe acesta, cel putin pe perioada discutiei in curs, cel ce aduce
aceasta acuza simtindu-se absolvit de necesitatatea argumentarii. Cu alte
cuvinte, daca stai de vorba cu un extremist el ramane de neinduplecat,
insensibil la argumentele tale.
Extremismul poate fi de stanga, atunci cand nu accepti o idee diferita
de a ta, sau poate fi de dreapta, cand exagerezi grosolan in ceea ce faci.
Extremismul de stanga este, in general, verbal, ideologic: “nu sunt de
acord cu tine”, “degeaba stam de vorba”, “nu primesc argumentele tale”,
“am alta gandire la care tin”, etc.
Extremismul de dreapta presupune, in mare masura, o actiune, o fapta.
Extremismul de dreapta este mai puternic, mai periculos, mai amplu,
deoarece gandul devine fapta. Nu mai suntem la nivel de polemica, ci am
trecut la actiune.
Dar acuzatia de “extremist” trebuie si dovedita, altfel este insulta,
calomnie, barfa, cleveteala, invinuire, defaimare, discreditare, hulire, ofensa,
injurie, conform DEX. Si mai sunt unele comportamente care par a fi
extremiste, fara sa fie. Spre exemplu, staruinta, statornicia, continuitatea,
traditia, toate acestea nu sunt actiuni extremiste, desi se tot repeta si exclud
in mod clar alte optiuni, alte comportamente. Spre exemplu, nu sunt de acord
cu homosexualitatea nici in teorie si nici in practica. Totusi, nu pot impune
nimanui sa nu fie homosexual, cum la fel nu-mi poate impune nimeni sa
accept homosexualitatea. Asta ma face extremist? Dupa manualul
corectitudinii politice, da, dupa logica omeneasca, nu.

7
 Concluzii

“Fiecare om, independent de conceptia sa despre lume, are o

credinta, crede in ceva anume”.
Credinta fiind un element al constiintei, ea reprezintand un tot unitar
si complex. Ea include in sine cele doua elemente fundamentale, la nivel
intelectual si emotional.
Credinta, totodata, nu ramane numai o prezenta psihica interioara, ea
se exprima in actiuni. Pentru ca reprezentarile din constiinta despre
supranatural sa se transforme in continut al credintei, este necesar ca aceasta
sa le considere ca existand in mod real. Credinta religioasa cere sa crezi in
ceea ce nu este accesibil, in ce nu poate fi cunoscut. Credinta crestina este un
act psihic interior, este inainte de toate o traire.
Credinta lipsita de un comportament adecvat este o absurditate care
arata contradictiile interne ate persoanei respective. “Practica lipsita de o
credinta luminata in prealabil sau insotita de o incredere oarba este o robie
fara valoare sau o indoctrinare sumbra.”
As putea spune ca am ales aceasta tema din dorinta de cunoastere si
evidentiere a unui comportament cu adevarat religios si nu extremist.
Urmatoarele versuri din imnul national: “Preoti cu crucea in frunte,
Caci oastea e crestina”, arata modelul de urmat al cetateanului roman,
evidentiind rolul deosebit pe care fiecare dintre noi il avem in apararea
credintei. Cu atat mai mult noi care suntem aici, suntem datori sa avem un
comportament religios adecvat unor adevarate modele de urmat si
totusi...nimeni nu este conditionat de nimeni, fiecare este ce alege in mod
liber sa fie. Daca cineva ar constrange pe altcineva sa fie ca el, atunci ar fi
agresiune, discriminare, santaj, intr-un cuvant, ar fi o atitudine extremista.

De ce crede omul? Chiar daca premisele sociale s-au schimbat,

judecatile de valoare s-au rasturnat si au avut loc tot felul de “revolutii”,
decisiv ramane faptul ca, credinta nu a disparut niciodata.
BIBLIOGRAFIE

1. Implicatii ale religiilor asupra securitatii in contextul extinderii U.E.,

Ed. Universitatii Nationale de Aparare “Carol I” Bucuresti, 2006

8
2. Bocos Musata, Opris Dorin, Opris Monica, Cercetarea in domeniul
educatiei religioase si al educatiei morale, Ed. Sf. Mina, Iasi, 2006.
3. Max Weber "Etica protestantă şi spiritul capitalismului", Humanitas,
2007
4. www.infoeuropa.ro