Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”

Specializarea: Masterat- Teologie Sistematică
Disciplina: Principalele probleme doctrinare abordate în plan ecumenic

Viziunea lui Andrei Kuraev asupra ecumenismului

Prof. coordonator: Student:

Pr. Prof. Univ. Aurel Pavel Ciolac Marius Florin

Anul de studii: 1

Sibiu

2021
 Introducere

Cuvântul ecumenism a devenit un termen atât de controversat încât el este întâmpinat

de atitudini diferite în funcție de mediul cultural în care este folosit. Dacă este pronunțat într-
un mediu laic, academic sau științific acest cuvânt este de multe ori mai binevenit decât
cuvinte ca religie sau creștinism care uneori sunt asociate cu fundamentalismul. Însă în
mediul monahal lucrurile se schimbă radical căci pentru majoritatea ecumenismul reprezintă
cea mai mare erezie a vremurilor de pe urmă. Referindu-ne la cartea teologului ortodox rus,
diac. Andrei Kuraev, Provocarea ecumenismului, 1 vom încerca să scoatem la lumină
înțelesurile și subînțelesurile acestui termen, în viziunea autorului citat.
Vom prezenta în cele ce urmează și câteva informații despre viața și activitatea
teologului rus. „Parintele diacon Andrei Kuraev, cel mai important si mai autorizat
reprezentant al Ortodoxiei din Rusia contemporana, este profesor al Institutului Teologic
Ortodox „Sfantul Tihon”, seful catedrei de Teologie Fundamentala si Apologetica si
colaborator stiintific principal al Facultatii de Filosofie a Universitatii de Stat din Moscova.
Parintele Andrei este, de asemenea, membru al consiliului de experti-consultanti pe probleme
de libertatea constiintei din cadrul Comitetului Dumei de Stat a Federatiei Ruse pentru
problemele organizatiilor obstesti si gruparilor religioase.
In anul 1984 a absolvit Facultatea de Filosofie a Universitatii din Moscova in cadrul sectiei de
Istoria si teoria Ateismului Stiintific, devenind aspirant al Institutului de Filosofie al
Academiei de Stiinte a U.R.S.S. Un an mai tarziu, convertindu-se la Ortodoxie, s-a transferat
la Academia Duhovniceasca din Moscova, starnind uimirea si dezamagirea celor care ii
prevesteau o stralucita cariera pe taramul ateismului. In anul 1988 a absolvit Seminarul
Duhovnicesc din Moscova, dupa care a studiat la Institutul Teologic din Bucuresti. Dupa
intoarcerea din Romania a lucrat, intre anii 1990 – 1993, ca referent al patriarhului Alexie al
Rusiei, timp in care a absolvit Academia Duhovniceasca in anul 1992. In urmatorii patru ani
este decan al Facultatii Filosofico - Teologice din cadrul Universitatii Ortodoxe Ruse „Sfantul
Ioan Teologul”, remarcandu-se cu multa autoritate in peisajul apologeticii ortodoxe. In anul
1994 a devenit doctor in stiinte filosofice al Institutului de Filosofie din cadrul Academiei de

1
Andrei Kuraev, Provocările ecumenismului, trad. Boris Buzilă, Editura Sophia, București, 2006.

1
Stiinte a Rusiei, iar in anul urmator devine doctor in teologie al Academiei Duhovnicesti. In
anul 1996 Patriarhul Alexie i-a conferit in mod oficial titlul de profesor de teologie.
Parintele Andrei Kuraev este autorul a numeroase carti, studii, articole, conferinte in care
vorbeste despre specificul si valoarea inconfundabila a crestinismului ortodox. Pe langa
„Provocarile ecumenismului”, au mai aparut in limba romana de acelasi prestigios autor
„Daruri si anateme: ce a adus crestinismul lumii”, Editura „Sophia”, Bucuresti, 2004,
„Pecetea lui Antihrist, codurile de bare si semnele vremurilor”, Editura „Sophia”, Bucuresti,
2005, „Filmul: restartare prin teologie”, Editura „Reintregirea”, Alba-Iulia, 2006”.2

Viziuni ale ideii de ecumenism

Teologul menționat identifică cel puțin zece înțelesuri ale termenului ecumenism iar în
cele ce urmează ne vom referi la cele mai importante dintre ele.
Primul sens al ecumenismului este cel care derivă din etimologia cuvântului și anume
cel de universalitate. „Dar a existat, oare – ne întrebăm noi –, în istorie un astfel de
ecumenism? Pornind de la Marea Schismă, relațiile dintre confesiuni, la nivel instituțional, au
fost mai degrabă conflictuale, determinate de lupta pentru identitate și, eventual, pentru
asimilarea celui mai slab. Sunt rare cazurile în istoria Evului Mediu când statele ortodoxe s-au
aliat cu cele catolice pentru stăvilirea unui dușman comun; dimpotrivă, slăbiciunea militară a
unui stat era speculată de cel mai puternic, politicul rămânând dominant. Și, totuși, rădăcina
ideatică a ecumenismului rămâne aceasta. Astăzi, în epoca unor dialoguri interconfesionale
lărgite, ea a reușit, grație unor intelectuali teologi vizionari de confesiuni diferite, să-și
manifeste sensul originar și chiar să rodească. Totul depinde de intențiile celor angajați în
proiecte, căci sinceritatea în cele bune atrage harul lui Dumnezeu, Singurul care poate
desăvârși o asemenea lucrare.
Cooperarea editorială, artistică și universitară dintre ortodocși, catolici și protestanți în
publicarea unor lucrări de combatere a neopăgânismului și în realizarea unor proiecte cultural-
artistice creștine (spectacole, festivaluri de film cu jurii specializate, expoziții, culegeri de

2
Stelian Gombos, Provocarile ecumenismului - Andrei Kuraev – Recenzie,
https://www.crestinortodox.ro/religie/provocarile-ecumenismului-andrei-kuraev-recenzie-135019.html,
accesat la 24.06.2021.

2
texte), sunt domenii concrete în care acest sens constructiv al ecumenismului și-a găsit
aplicarea”3 și și-o găsește până în prezent luând amploare.
Un alt scop al pe care ecumenismul îl propune este „cunoaștere reciprocă a creștinilor
de diferite confesiuni care, din motive istorice știute, nu au avut această posibilitate.
Depășirea unor stereotipuri în reprezentarea imaginii celuilalt, ieșirea din cadrele manualelor
care, adesea, oferă o perspectivă exclusiv polemică, reducționistă sau chiar deformată asupra
confesiunilor heterodoxe este, indiscutabil, utilă.
O consecință a întâlnirilor ecumenice este deprinderea toleranței față de cel cu alte
convingeri religioase. Acesta este modul cel mai direct de asanare a surselor de confl ict
interconfesional, bazate pe necunoașterea celuilalt și speculate de diverse grupuri de interese.
De-a lungul istoriei, sfatul Mântuitorului referitor la tratarea aproapelui, indiferent de
credința acestuia „Cine este aproapele meu?” (Luca 10, 29), întărit de repetatele pilde
evanghelice ale vindecării păgânilor, a fost adesea uitat și înlocuit cu porniri belicoase,
susținute de interese statale și ale Bisericilor heterodoxe în ascensiune. Întâlnirile
interconfesionale directe sunt un prilej de manifestare a calităților reale ale Ortodoxiei, ale
omului ortodox, putând oferi răspunsuri la multe aspecte ale crizei spirituale a Occidentului”.4
Aceste întâlniri pot îmbunătății imaginea Ortodoxiei în lume.
Al treilea scop este maturizarea gândirii teologice și dobârndirea discernământului cu
privire la ce este esențial și ce este secundar. „Un secol de dialoguri ecumenice a dus la
educarea gândirii și psihologiei bisericești, la creșterea capacității de a discerne esențialul din
propria credință și din aceea a altora. „Astăzi, dialogurile teologice sunt centrate pe chestiuni
cu adevărat esențiale” și actanții lor au conștientizat „necesitatea unității dogmatic-catehetice,
modurile locale de manifestare a evlaviei putând diferi.
Ortodoxia acceptă diferențe în rânduiala ierurgică, în ceea ce privește cutumele vieții
creștine. În zorii Marii Schisme, Sf. Fotie propunea discutarea, în primul rând, a chestiunii de
credință Filioque. Celelalte puncte ale polemicii (postul de sâmbătă, tipul de pâine folosit la
proscomidie ș.a.) le considera secundare, potrivit principiului formulat de el al coexistenței în
aceeași Biserică a diferite tradiții canonice locale”, care nu trebuie să constituie prilej de

3
Elena Dulgheru, Ecumenismul între sobornicitate interconfesională și lobotomie religioasă, 2009, Revista
Tabor nr. 2, mai 2009,
https://www.academia.edu/38450742/Ecumenismul_%C3%AEntre_sobornicitate_interconfesional%C4%83_%
C8%99i_lobotomie_religioas%C4%83, accesat la 24.06.2021, p. 74.
4
Ibidem, p.74.

3
dispută. De asemeni, alți sfinți ai Bisericii Răsăritene (Fericitul Teofilact al Ohridei)
considerau Filioque singura chestiune serioasă în disputa Romei cu Bizanțul”.5
Un ultim aspect care vizează fața pozitivă a ecumenismului este „cooperarea
interconfesională pentru rezolvarea unor probleme general-umane (sărăcia, subdezvoltarea,
analfabetismul, bolile, inegalitatea socială, exploatarea minorilor, imoralitatea etc).
Activitatea socială a Bisericii reclamă cooperare și profesionalism care, în genere, nu sunt infl
uențate de apartenența religioasă. Autorul citează inspiratele cuvinte ale Sf. Ioan Gură de Aur:
„Noi nu avem nimic în comun numai cu diavolul; cu toți oamenii, în schimb, avem foarte
multe în comun”. Diverse proiecte, desfășurate în domeniul cultural și social, la nivel de
ONG-uri, instituții de învățământ etc. oferă premise de reușită, atunci când forțele
interconfesionale se unesc spre înfruntarea unui dușman comun. În cazul chestiunilor majore,
de anvergură suprastatală, dialogul și schimbul de experiență interconfesional sunt, practic,
indispensabile, iar bunele intenții mutuale, o importantă premisă a reușitei.
Toate sensurile, modurile și conotațiile manifestărilor ecumenice menționate până aici sunt
utile, benigne și constructive”.6 Dacă până aici am prezentat aspectele constructive în
următoarele rânduri vom prezenta aspectele care tulbură și nasc întrebări conflictuale.
În primul rând nu se poate trece neobservat faptul că prozelitismul catolic și
neoprotestant sunt un scop nedeclarat în mișcarea ecumenică. „El a fost demascat de mulți
sfinți și scriitori bisericești. Câteva citate din scrierile Sf. Ioan de Kronstadt (sec. XIX),
apărător înflăcărat al Ortodoxiei, sunt edifi catoare: „Ura împotriva Ortodoxiei, fanatismul și
prigonirea ortodocșilor, crimele răzbat ca un fi r roșu toate secolele de existență ale
catolicismului” („Liturghia: Cerul pe pământ”, p. 83). „Cauza tuturor falsurilor Bisericii
Romano-Catolice este trufia și recunoașterea papei drept capul efectiv al Bisericii și încă unul
infailibil. De aici vine tot caracterul opresiv al Bisericii Apusene. Oprimarea gândirii și a
credinței, lipsa adevăratei libertăți în credință și în viață” (p. 83). „La catolici, capul propriu-
zis al Bisericii nu e Hristos, ci papa, iar catolicii se arată râvnitori pentru papă, nu pentru
Hristos, pentru papă se luptă, nu pentru Hristos, iar râvna lor trece întotdeauna din credință în
fanatism pătimaș, în ură turbată față de om, în fanatismul sângelui și sabiei, al rugurilor, în
intoleranță, duplicitate, minciună, viclenie” (p. 105)”.7

5
Ibidem, pp. 76-77.
6
Ibidem, p. 77.
7
Ibidem, p. 77.

4
 Teologul rus Vladimir Zielisnky spune „În privința unirii dintre Biserici, ecumenismul
s-a dovedit neputincios”, discursurile și toate documentele „nu au condus decât la un set de
mărci ale politeții reciproce”.8
„O direcție doctrinară a ecumenismului, discutabilă pentru ortodocși (dar
sensibilă, în mod oarecum simetric, și pentru catolici), susține că universul Creștinismului nu
s-ar limita la propria confesiune și că harul este accesibil, intr-o anumită măsură, și
heterodocșilor. Dacă noi vedem Biserica Ortodoxă ca receptacol al plenitudinii harului, putem
să negăm prezența acestuia la alte Biserici creștine? Cu alte cuvinte: „Primește Hristos o
adorație strambă?”. „Dacă plenitudinea experienței duhovnicești o dobandim in Ortodoxie,
inseamnă aceasta că ceilalți sunt in afara lui Hristos?” – se intreabă A.K., răspunzand:
„Realitatea mistică nu este realitatea noastră. Nu noi suntem stăpanii ei. Noi suntem doar cei
chemați, invitații… Poate să-i spună oaspetele gazdei cum să servească masa?” [p. 30]. „Dacă
ei nu au ințeles adancimea gandirii Sfi nților Părinți, o ințelegem noi, oare?” [p. 30]. „Nu ne
asemănăm noi cu lucrătorii din ceasul intai”, manioși că Tatăl ii primește și pe cei din ceasul
al doisprezecelea – se intreabă autorul – ori cu fratele mai mare al fi ului risipitor? Este
adevărat că „in afara Bisericii nu există mantuire”, dar pană unde se întind hotarele Bisericii?
Putem să le stabilim cu exactitate, pe baza argumentelor dogmatice sau canonice?
Sf. Filaret al Moscovei, in virtutea cuvintelor Scripturii, nu indrăznea să numească
eretică nicio Biserică care crede că Iisus este Hristosul: „Intrucat nu știu dacă sunt mulți
creștinii Occidentali care sunt pătrunși de caracterul specifi c al Bisericii Occidentului și care
dintre ei se țin mai degrabă de credința in Piatra Unghiulară a Bisericii Universale – Hristos, fi
rescul meu respect față de părerea Bisericii Răsăritene nu constituie defel o judecată și o
acuză față de creștinii Occidentali și Biserica lor. Potrivit randuielilor bisericești, predau
Biserica Apuseană judecății Bisericii Universale, iar sufl etele creștinilor judecății sau, mai
bine zis, milostivirii lui Dumnezeu.
Speculând, însă, îngăduința ortodocșilor față de heterodocși și faptul că Biserica
Răsăritului nu respinge ideea prezenței harului, într-o oarecare măsură, la Catolici, iar într-o și
mai mică măsură și la Protestanți, apare următoarea direcție, mai radicală a mișcării
ecumenice. Ea susține teza șanselor soteriologice egale ale diverselor confesiuni creștine,
oricare ar fi acestea, adică egalitatea în har a diferitelor Biserici. Cu alte cuvinte, mântuirea
este la fel de posibilă în oricare dintre Biserici, iar diferențele dogmatice și rituale nu infl
uențează calitatea vieții duhovnicești. Desigur că această poziție este intru totul nefondată și

8
Vladimir Zielisnky, Dincolo de ecumenism, Editura Anastasia, București, 1998, p. 89.

5
atacabilă, chiar și din punct de vedere istoric și cultural, cu atat mai mult din perspectivă
teologică, sub toate aspectele ei (dogmatic, mistic etc.). Argumentele împotriva acestui
ecumenism radical sunt multe și ușor de găsit în textele scriitorilor bisericești referitoare la
Catolicism, care sunt categorice, avizate și nedictate de „spiritul timpului” (Cuv. Macarie al
Optinei, Sf. Ignatie Briancianinov, Sf. Nicolai Luminătorul Japoniei).
Pe scurt, toleranța din partea Ortodoxă nu înseamnă acceptarea ereziei, ci doar
abținerea de la acuze.
Ultima, cea mai radicală formă de ecumenism, care depășește abuziv granițele
termenului, este „ecumenismul” intereligios sau sincretismul total al religiilor. De neconceput
cu secole in urmă (decat in fanteziile utopiștilor), apărut pe fondul ateismului generalizat,
acesta se instaurează odată cu mișcarea New Age, care speculează ignoranța de masă și
necesitatea omului de a crede „in ceva”. „Multiculturalism”, „pluralism (sau liberalism)
religios”, „era post-creștină”, „religiozitate cosmică”, „sincretism”, „relativism absolut” – iată
o serie de termeni in spatele cărora nu se ascunde nimic, decât un vid ontologic. Dacă
mișcarea ecumenică s-a născut din necesitatea creștinilor de diferite confesiuni de a înfrunta
păganismul, acest „ecumenism” înseamnă pierderea noțiunii de Dumnezeu, denominarea lui
Dumnezeu (nu se mai vorbește de „Cineva”, ci de „ceva”).”9

Concluzii

Concluzia acestei lucrări nu poate fi alta decât cea exprimată și de Kuraev: „Dați-mi
voie sa fiu credincios. Dați-mi voie să rămân fidel propriei mele tradiții! Nu mă condamnați
pentru că vreau sa rămân eu însumi! Nu mă disprețuiți pentru că nu vreau să-mi schimb
alegerea pe care am facut-o cândva și căreia sunt dator să-i rămân fidel.”10 „Noi simțim că
Ortodoxia nu este făcută de mână omenească. Cât timp acest sentiment este viu, oamenii nu se
simt stăpâni în casa lui Dumnezeu și nu pot reconstrui Biserica după voința ziarelor sau a
modelor zilei. Din momentul când omul se va simți stăpân absolut în Casa credinței, acea
Casă va înceta să mai fie casa lui Dumnezeu și va deveni o simplă instituție socială”11 și știm
că tot ce e omenesc piere.

9
Elena Dulgheru, op. cit., pp. 78-79.
10
Andrei Kuraev, op. cit., p. 189.
11
Ibidem, p. 87.

6
 Bibliografie

 Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului

Teoctist, EIBMBOR, Bucureşti, 2002.

 Andrei Kuraev, Provocările ecumenismului, trad. Boris Buzilă, Editura Sophia,

București, 2006.
 Vladimir Zielisnky, Dincolo de ecumenism, Editura Anastasia, București,
1998.
 Stelian Gombos, Provocarile ecumenismului - Andrei Kuraev – Recenzie,
https://www.crestinortodox.ro/religie/provocarile-ecumenismului-andrei-
kuraev-recenzie-135019.html, accesat la 24.06.2021.
 Elena Dulgheru, Ecumenismul între sobornicitate interconfesională și
lobotomie religioasă, 2009, Revista Tabor nr. 2, mai 2009,
https://www.academia.edu/38450742/Ecumenismul_%C3%AEntre_sobornicit
ate_interconfesional%C4%83_%C8%99i_lobotomie_religioas%C4%83,
accesat la 24.06.2021.