1.Istoria religiilor ca disciplina teologica si laica.

Istoria religiilor este o parte a istoriei universale, a istoriei culturii si ci

vilizatiei, caci homo faber, cum sublinia Mircea Eliade, a fost totodata homo lu
dens, sapiens si religiosus; s-a constatat faptul ca sacrul a fost si este un el
ement structural al constiintei omului.
In sistemul stiintelor, Istoria religiilor in dimensiunea sa laica, nepartinitoa
re, infatiseaza fenomenele si procesele care s-au petrecut si care s-au succedat
din punct de vedere religios in istoria lumii.Din perspectiva teologica, istori
a religiilor cerceteaza si descrie credintele oamenilor, manifestarile lor relig
ioase, modurile de receptare si simtire a sfinteniei si de exprimare a ei, insti
tutiile sacre si sperantele de realizare mai directa a legaturii cu divinul.
Religia este legatura care permite omului sa intre in contact cu Realitatea Ulti
ma si Transcendenta de care omul crede ca depinde existential prin raporturi cul
turale, teoretice, stabilite de omul insusi ca raspuns dat acestei realitati.
Religia reprezinta un mod de a percepe natura inconjuratoare, viata sociala, iar
radacina sentimentului religios este Dumnezeu, prezent in sufletul omului. Reli
gia, ca fenomen, este unica, dar imbraca diferite forme istorice si culturale su
b impactil stadiului dezvoltarii civilizatiei umane la diferite tari si popoare.
Referindu-se la nasterea sentimentului religios, Mircea Eliade preciza in jurna
lul din 1959: Religia este intr-adevar rezultatul caderii, al uitarii, al pierder
ii starii de perfectiune primordiala. In Paradis, Adam nu cunostea nici experien
ta religioasa, nici teologia, adica doctrina asupra lui Dumnezeu. Inainte de pac
at nu exista religie.
Religia este, cum sugestiv se exprima unul din cercetatorii domeniului administra
rea sacrului.
Tendinta de a sacraliza unele fenomene din existenta sa, este proprie omului si
exprima nevoia acestuia de valorizare si idealizare, care compenseaza neputinta
si imperfectiunea sa . Astfel, credintele si practicile religioase sunt un mod s
pecific uman de a fi in lume. Sacralizarea este legata si de permanenta aspirati
e de implinire si autodepasire umana, orientata spre o proiectie ideala, absolut
a, transcendenta, supranaturala, intruchipata initial in mituri si ritualuri sac
re, inchegate apoi in sisteme mai complexe, cum sunt religiile.
Sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in lume, doua situatii existenti
ale, asumate de om, care sunt diametral opuse, dar importante pentru intelegerea
specificului religiilor, dar si a tuturor actelor omului.
Religia, in intelesul sau obisnuit exprima un ansamblu de credinte, sentimente,
reguli morale si rituri provenite din constiinta indivizilor sau a colectivitati
lor ce considera ca se afla in legatura cu o fiinta suprema sau cu mai multe de
care depind.
Elementele principale ale religiei care fac obiectul religiilor sunt:
- credinta intr-o forma suprema (monoteism), sau in mai multe fiinte superioare
(politeism), sau intr-o forma superioara adorata intre alte divinitati ca si can
d ar fi unica (henoteism);
- un numar de invataturi cu privire la fiinta suprema sau la fiintele superioare
si la indatoririle religioase si morale ale credinciosilor;
- forma oarecare de cult intern (teama, iubire, nadejde, etc.) si extern (sacrif
icii,rugaciuni, cantece, dansuri, etc.)
Istoria religiilor este acea ramura a istoriei generale care se ocupa cu descrie
rea si caracterizarea tuturor religiilor, sub toate formele pe care aceasta le-a
luat in decursul vremurilor. In general, se intelege prin Istoria religiilor st
udiul vast al relatiilor religioase, precum si al structurii specifice a vietii
religioase.

2 Repere axiologice in aparitia si constituirea istoriei religiilor.

Un prim reper valoric in aparitia si constituirea Istoriei religiilor ca stiinta
este marcat de aportul lui Herodot-considerat parintele istoriei- care a adunat
date importante privind religia egiptenilor, babilonienilor, persilor, geto-dac
ilor,etc. Patrunderea ostilor lui Alexandru cel mare in Orient, a deschis drumul
pentru cunoasterea religiilor din aceasta zona geografica.
Geograful Strabon, apoi Diodor si Plutarh au consemnat amanunte despre propria l
or religie si a altor popoare.
Contributii importante in constituirea istorirei religiilor au adus numerosi apo
logeti si scriitori crestini care au consemnat date importante din perioada lor:
Sf. Iustin Martirul si Filozoful, Aristide, Epifanie de Cipru, Sf. Vasile, etc.
In al doilea mileniu al erei crestine , lucrarile teologice interesand Istoria
religiilor au aparut mai tarziu: Gerhard Johan Vossius, Dimitrie Cantemir.etc.
Repere valorice in constituirea Istoriei religiilor au fost marcate prin descope
rirea celor doua Americi si colonizarea fostelor teritorii ale aztecilor, ale ve
chilor mexicani si peruvieni sporind sursele de informare prin cunoaterea religi
ilor acestor popoare.
O contributie deosebita la fundamentarea Istoriei religiilor ii apartine lui Max
Muller care a initiat o uriasa munca de traducere a textelor sacre ale religiil
or orientale. Totodata au aparut cercetatori ai clasicismului european si orient
al, s-au editat mitologii, s-au scris carti , studii si comentarii asupra marilo
r religii. S-au scos reviste de specialitate si s-au infiintat catedre de Istori
a religiilor in marile universitati ale lumii.
In Romania, contributii remarcabile la promovarea Istoriei religiilor au adus pe
rsonalitati ale domeniului: Mircea Eliade, Emilian Vasilescu,etc. care au editat
Manuale sau Tratate de Istoria religiilor, au publicat lucrari de valoare natio
nala si mondiala. O revista de Istoria religiilor a fost editata in tara noastra
inainte de 1947, de Mircea Eliade si se numea Zamolxis.
In ceea ce priveste perioada evului mediu preocuparile de studiul Istoriei relig
iilor au fost multe cu exceptia prezentei unor lucrari despre iudaism si mahomed
anism din care rezulta unele informatii asupra acestor religii.
Epoca renasterii, cultivand intoarcerea spre antichitate, a deschis gustul pentr
u cunoasterea mitologiei greco-romane, revigorand preocuparile pentru cunoastere
a Istoriei religiilor.
Sfarsitul sec.XVIII-lea au adus progrese privind evolutia cunostintelor despre r
eligiile lumii pe baza descifrariiscrierii hieroglifice egiptene in timpul exped
itiei lui Napoleon in Egipt. Pe aceeasi coordonata se inscriu traducerile din ca
rtile sacreale persilor, indienilor, ale chinezilor si japonezilor imbogatind su
rsele de informare.

3 Sistemul conceptual si metodele de cercetare.

In evaluarile sale, omul se raporteaza nu numai la sine insusi, ca ins, ci si la
semenii sai cei mai apropiati, la comunitatile din care face parte. Toate acest
e raportari sunt insotite de credinta intr-o putere.
Toma díAquino a considerat ca dovedirea existentei lui Dumnezeu presupune formar
ea unui concept de Dumnezeu, si apoi, culegerea de fapte care dovedesc ca exista
ceva real care corespunde conceptului.Experienta religioasa poate include trans
cendenta in cel putin doua sensuri:
- transcendenta se poate referi la procesul de depasire al limitelor omului (tra
nscendenta de sine);
- transcendenta se poate referi la obiectul experientei religioase, sdica la tra
nscendent.
Ganditorii crestini au sustinut ca certitudinea existentei lui Dumnezeu o obtine
m nu prin concept, ci prin starile noastre irationale. B.Pascal a gandit ca exis
tenta lui Dumnezeu poate fi probata prin relevarea avantajelor care decurg din a
dmiterea existentei sau inexistentei sale.
Religiosul este superior eticului, asa cum individualul este superior universalu
lui, cum concretul este mai presus de abstract. Deci, moralitatea este raspunsul
omului in aceasta lume , iar religia este raspunsul omului fata de revelatia de
dincolo de aceasta lume. Prima cheama la datorie, a doua la inchinare.
O experienta religioasa se deosebeste de una etica in mai multe privinte:
- angajarea ei are un orizont mai larg;
- angajarea ei este de un alt fel;
- obiectul ei este de un ordin superior avand puterea de a birui si de a unifica
.
Valorile religioase , ca toate valorile spirituale sunt valori-scop, dar care se
mnifica scopuri absolute, spre deosebire de cele pe care le presupun valorile mo
rale si cele estetice, care sunt si ele valori-scop, dar relative, date de subie
ctivitatea umana. Religia urmareste cultivarea abssolutului si contracararea mul
tiprezentei relativului in existenta noastra.
Functia esentiala a religiei este de a consacra valorile autentice si de a le fa
ce perene, asa incat, entitatile sacrului trebuie permanent ferite de contaminar
ea cu cele triviale si trecatoare ale profanului.
Conceptele si valorile religioase se bazeaza pe credinta si revelatie, sentiment
si traire,mai curand decat pe ratiune si verificarea lor prin confruntarea cu f
apte obiective, cum se petrec lucrurile in cazul valorilor cognitive. Religia ca
nonizeaza ceea ce enunta si face din corpul sau de prescriptii unul de dogme, ca
re exclude orice indoiala asupra lor, punerea in discutie a acestora. De aceea d
ogmatica reprezinta o componenta fundamentala a oricarei teologii religioase.
Prin sacru si divinitate, ca valori religioase fundamentale, omul se are in vede
re in cele din urma pe sine, cum observa filozoful roman Nae Ionescu.
Dincolo de divinitate este insusi omul. Si, desi tinteste absolutul, actul relig
ios are si un caracter pur imanent, uman.In aceasta privinta, chiar si Fr. Nitzs
che, care a abordat fenomenul religios de pe pozitii critice, nota: A-i iubi pe o
ameni de dragul lui Dumnezeu ñiata cel mai ales si cel mai rafinat dintre sentim
entele pe care le-au dobandit pana acum oamenii.
Angajarea religioasa este mai larga decat cea morala pentru ca este o angajare t
otala a omului intreg fata de universul intreg. Experienta morala cuprinde doar
intelegerea a ceea ce omul trebuie sa faca, in vreme ce experienta religioasa me
rge mai departe, fiind caracterizata prin ceea ce omul vrea sa faca. Morala este
o problema de datorie, religia este o problema de dorinta.
Morala inseamna angajareaomului fata de oameni, pe cand religia este angajarea f
ata de ceva ce se afla dincolo de oameni.
Analistii fenomenului religios acorda o importanta deosebita corelatiei dintre r
eligie si arta. In acest sens A.N.Whitehead argumenteaza ca religia si jocul au
aceeasi origine in ritual. Aceasta pentru ca ritualul este un stimul pentru senti
ment si ca un ritual de obiceiuri sa se dezvolte fie ca o religie, fie ca un joc
, dupa calitatea sentimentului produs.
S. Kirkegaard considera ca dimensiunea estetica, cea morala si cea religioasa su
nt trei nivele ascendente ale vietii. Nivelul estetic este cel al simtirii, cel
etic,al deciziei, cel religios, al existentei.
Miturile reprezinta modalitati de cunoastere si valori sincretice primordiale, c
are imbina intr-o istorie sacra si valori religioase incipiente ,dar si valori m
orale, filozofice si artistice,uneori si politice si explicative. Religiile codi
fica si sintetizeaza diverse mituri in jurul unor credinte si valori centrale, i
nclusiv morale.
Mitul este o naratiune traditionala a comunitatii umane in efortul de explicare
a fenomenelor si evenimentelor enigmatice cu caracter fie spatial, fie temporal,
ce s-au petrecut in existenta psihofizica a omului.
Miturile fenomenologice se refera la fenomenele de nivel cosmic, alcatuind narat
iuni explicative in jurul marilor intrebari omenesti asupra existentei omului. A
ceste mituri pot fi clasificate in functie de momente fundamentale la care fac r
eferire:
- actul cosmogonic(facerea lumii)
- antropogonia (crearea omului)
- escatologia (vazand ideea de moarte a individului si a universului sau)
- repetitia manifestarilor naturii (succesiunea zilelor si noptilor, anotimpuril
or)
- regnurile fabuloase
- cadrul astral
- elementele (apa, focul, pamantul, aerul, eterul)
Valorile religioase sunt strans impletite cu toate celelalte valori spirituale,
morale, estetice, filozofice.Rolul religiei, indeosebi al celei crestine in dezv
oltarea artei, mai cu seama al artelor plastice era destul de cunoscut si apreci
at.
Intre metodele de cercetare a Istoriei religiilor un loc important ocupa:
Metoda filologica, ceea ce a permis studiul comparativ al miturilor la diferite
popoare indo-europene si identificarea genealogiei si denumirii zeilor.Reprezent
ativ pentru promovarea si sustinerea acestei metode este considerat a fi fost Ma
x Muller ;
Metoda antropologica-etnologica, a avut ca cercetator si expert pe E.B.Taylor pr
eocupat de studiul populatiilor inapoiate sub aspecte multiple, privind conditii
le de viata, credintele, practicile religioase, traditii, obiceiuri.
Metoda comparativa, folosita din vechime, chiar inainte de Herodot, care compara
in opera sa religia grecilor cu cea a egiptenilor.In evul mediu lucrarile privi
toare la mahomedanism si iudaism aveau de asemenea un caracter comparativ.
Metoda istorica, a permis analizarea ampla a izvoarelor credintei producand stud
ii de sinteza, comparative si chiar studii filozofice a religiei.
Metodele psihologica si sociologica, prezinta un rol deosebit in studiul Istorie
i religiilor, cu conditia de a evita tendintele psihologizantesau sociologizante
.

4. Principalele sisteme explicative a fiintei si originii religiei.

Un prim sistem de explicare a existentei, originii si constituirii religiei il r

eprezinta Fetisismul a carui etimologie porneste de la cuvantul portughez feitic
o, care inseamna obiect vrajit, amuleta, talisman.
Pentru promotorii fetisismului (A.Comte, J.Lubbok), originea religiei ar fi o fo
rma inferioara de religiositate proprie inceputurilor omenirii cand erau adorate
asa numitele obiecte vrajite pentru ca ulterior sa se fi trecut la politeism si
la monoteism.
Cercetarile in acest domeniu arata ca la nici o popolatie primitiva n-a existat
o religie compusa numai din fetisuri.
Naturismul , mai ales prin Max Muller, apreciaza ca la baza religieiar sta percep
erea infinitului de catre oamenii inapoiati sub forma boltii ceresti.
Originea religiei ar consta in incercarea omului de a da un inteles acestui nema
rginit. Perceperea sensibila, aplicata diferitelor obiecte naturale ar fi dus pe
om la divinizarea acestor obiecte, cele apropiate devenind fetis, iar cele inde
partate:cerul, soarele, devenind zei.
Animismul, un alt sistem de explicare a fiintei si originii religiei este consid
eratca o forma inferioara de religiozitate constand in animarea , insufletirea l
umii inconjuratoare cu ajutorul spiritelor.
Magismul porneste de la constatarea neputintei populatiilor primitive de a intel
ege si explica stiintific fortele naturii fapt pentru care au considerat ca exis
ta in natura o forta misterioasa, careia i-au dat diferite nume: orenda, wakan,m
ana si pe care au cautat sa o stapaneasca prin formule sacre, gesturi, talismane
.
Toteismul apreciaza ca originea religiei rezida in legatura de rudenie pe care u
nele populatii primitive cred ca exista intre un grup si o specie de animale, pa
sari sau vegetale, considerate totemi.
Monoteismul primitiv considera ca la populatiile cele mai inapoiate exista credi
nta in existenta unei fiinte supreme, conceputa ca fiind creator al lumii si leg
islator al ordinii morale.
5 Impactul social al studierii Istoriei religiilor.

Civilizatiile omenirii nu pot fi intelese daca nu este inteleasa religia lor. St

udiul religiilor necrestine a devenit in zilele noastre o reala necesitate dator
ita miscarii ecumenice de diferite confesiuni in contextul mai larg al actiunilo
r dedicate pacii si bunei intelegeri intre toate popoarele.
In Romania s-a manifestat interes pentru studiul religiilor, publicandu-se numer
oase lucrari din acest domeniu de catre arheologi, istorici, filologi si teologi
.
Studiul Istoriei religiilor, analiza comparata a religiilor contribuie la imboga
tirea cunostintelor generale, concomitent cu aprofundarea cunoasterii diferitelo
r etape de dezvoltare ale culturii si civilizatiei popoarelor.

Religiile lumii
Taoismul

Diversi filozofi chinezi din sec. 5-4 î.C. au expus o suma de idei si un mod
de viata care au ajuns sa fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperarii
dintre om si tendinta, sau cursul lumii naturale. Principiile acestei tendinte p
or fi descoperite în ritmurile regulate ale apei, gazelor si focului, ritmuri ca
re sunt ulterior întiparite sau reproduse în cele din piatra si lemn si, mai târ
ziu, în multe dintre formele artei.
Dupa cum vedem, taoismul este un mod de viata - nimic ocult pâna acum - insp
irat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar cum se poate inspira un mod de viat
a omenesc din natura ? Exemplul cel mai bun ni-l ofera artele martiale, care au
împrumutat la origina elemente esentiale - atac, aparare, eschiva etc - din misc
arile corespunzatoate ale animalelor salbatice. Avem astfel scoli de arte martia
le care poarta nume pitoresti ca scoala tigrului, scoala maimutei etc. La fel si
în viata domestica de fiecare zi exista posibilitatea de a te inspira din eveni
mentele lumii naturale.
Sursele principale ale acestui mod de viata numit taoism sunt lucrarile clas
ice ale corifeilor taoismului ca de pilda: Tao Te Ching, Chuang Tzu, Lao-tze. Te
mele care abunda în aceste carti se pot grupa în jurul câtorva idei de baza: tao
, vidul, nonactiunea (wu-wei), adaptarea la conditiile exterioare. În Scriptura
Vidului perfect, autorul, Lao-tze, descrie relatavitatea punctelor noastre de ve
dere, a regulilor de viata, a prejudecatilor care se doresc absolute.
Nu exista în aceasta lume un principiu care sa fie valabil în toate împrejur
arile. Activitatea noastra trebuie sa tina cont mereu de conditiile temporale. N
u exista nimic impus dinainte, nimic prestabilit, peren, si de aici nevoia de su
plete. Cuvîntul tao are mai multe întelesuri în China antica. Pentru Confucius s
i confucianisti el indica arta de a cârmui a vechilor suverani. Aceasta iscusint
a era laudata de Confucius si evocata pentru a redeveni un izvor de inspiratie p
entru contemporanii sai. Tao semnifica ideea de iscusinta, talent pentru ceva an
ume, de îndemânare, nu numai în relatie cu anticii suverani. Si omul de rînd poa
te dovedi ceva iesit din comun. În zilele noastre aceasta înclinatie deosebita n
u este absenta: sunt oameni foarte priceputi la afaceri, la arta, muzica, sporti
vi de performanta pe care lumea îi aclama, politicieni iscusiti etc. Toti acesti
a au un tao al lor, adica o aptitudine iesita din comun.
 Chinezii admirau arcasii, caligrafii, filozofii, în general pe toti cei care
se remarcau printr-o aptitudine anume. Acestia erau chemati la curtea suveranul
ui, pusi la încercare, si omeniti cum se cuvine atunci cînd îsi aratau dibacia.
Un alt sens al cuvîntului tao este de metoda, în sensul de tehnica de învatare,
de aplicare a ceva etc. Un tao care poate fi trasat nu poate fi eternul tao (adi
ca: nu exista o metoda absoluta de a proceda în toate împrejurarile, un cod de p
urtare universal valabil etc). Într-o perspectiva si mai larga, tao este legea C
erului, adica modul lui de manifestare. Tao-ul este o miscare de du-te-vino, în
care alterneaza tendintele yang si yin. A te adapta la aceasta miscare, înseamna
a deveni una cu tao, adaptarea la miscarea cerului, poate fi considerata un tao
în sine (talent, intuitie etc).
Notiunea de vid desemneaza în literatura taoista mai multe lucruri:

1. Celalalt pol al Plinului, reprezintând una din însusirile Cerului care altern
eaza constant secventele de Plin si Gol, de progres si declin. Vidul este tendin
ta lucrurilor de a reveni la obârsia lor, de a se descompune în elementele const
ituente. În viata sociala, vidul desemneaza perioadele de haos sau entropie soci
ala, în care însasi notiunea de ordine a suferit malformatii.

2. Capacitatea receptiva a totalitatii noastre psihice care permite manifestaril

or psihosomatice, adeseori conflictuale, sa coexiste si sa se exprime fara nici
o rezistenta în actele noastre.

3. Starea fara dorinte de care pomeneste întreaga literatura taoista. Yin si yan
g sunt termeni esentiali în filozofia taoista clasica. În Cartea Schimbarilor (I
-Ching), ei nu apar, si sunt înlocuiti cu luminosul si obscurul, cu tarele si mo
alele, expresii care evoca o polaritate la nivel fenomenal. Am putea folosi pent
ru aceste adjective multe altele ca, de pilda, activ si pasiv, masculin si femin
in, cald si rece. La nivelul întelegerii populare, yin si yang confirma opiniile
noastre legate de complementaritate, de extreme opuse, de polaritate, existente
în sânul unitatii. De aici rezulta ca Yin si Yang nu pot coexista, asa cum lumi
na zilei nu coexista cu întunericul notii, ci alterneaza. Exista un moment însa
cînd lumina si întunericul se intersecteaza: clarobscurul. Un moment care nu dur
eaza, ci reprezinta doar un punct de trecere.
Confucianismul

Confucianismul este o religie, cu aproximativ 6.000.000 de adepti (majoritat

ea în China, Coreea, Vietnam, Japonia), fondata de filozoful chinez Confucius (5
51-479 î.C), care se preocupa de principiile bunei conduite, intelepciunea pract
ica si relatiile sociale. Confucius nu avea intentia sa intemeieze o religie nou
a, ci sa interpreteze si sa renasca religia dinastiei Zhou, cu ritualurile sale,
pe care el le-a interpretat nu ca niste sacrificii facute de oameni, pentru a p
rimi iertarea de la zei, ci ca niste ceremonii ale oamenilor, întrupând modele d
e comportament civilizat, adunate de-a lungul mai multor generatii.
Acestea insemnau pentru Confucius sâmburele societatii chineze. Confucius, a
l carui nume chinezesc era Kung Fu Tzu, s-a nascut in statul Lu, in anul 551 î.C
. intr-o familie aristocrata, care-si pierduse averea si pozitia. Despre tatal l
ui, care a murit când Confucius avea 3 ani, se spune ca fusese un razboinic pute
rnic.
Confucius a fost cel mai mic dintre cei 11 copii, traind in saracie, dar pri
mind o educatie sanatoasa. In tinerete a fost profesor, dar a aspirat la o pozit
ie guvernamentala, intrucât avea o deplina incredere in capacitatea lui de a reo
rganiza societatea. Si-a petrecut mult din viata calatorind prin China, dând sfa
turi conducatorilor.
Era unul din acei filozofi, care aspirau la salvarea unei tari, prin sfaturi
le pe care le dadea. Spre deosebire de ceilalti, care si-au gasit calea in cunoa
stere, Confucius s-a inspirat din trecut, pe care incerca sa-l transforme in rea
litate. Se declara un traditionalist, nu un creator de nou, ci un iubitor al vec
hiului. Ultimii ani din viata i-a petrecut in orasul natal, unde s-a dedicat in
totalitate propovaduirii invataturilor sale.
Analectele reprezinta o colectie de invataturi ale lui Confucius, pastrate d
e discipolii lui, considerate singurele care i se pot atribui lui Confucius cu s
iguranta. Confucianismul este una din cele mai influente traditii filozofice din
lume, cu introspectii profunde in natura umana. Desi confucianismul a devenit i
deologia oficiala a statului chinez, n-a existat niciodata ca religie instaurata
, cu biserici si preoti. Savantii chinezi l-au onorat pe Confucius ca pe un mare
intelept, fara insa a-l venera ca pe un zeu.
La rândul lui, Confucius nu a pretins niciodata a fi o divinitate. In confuc
ianism, omul este centrul universului, el nu poate trai in izolare, ci in comuni
tate. Scopul vietii este atingerea fericirii individuale, care se poate obtine p
rin pace. Confucius a descoperit ca intre oameni se stabilesc 5 feluri de relati
i fundamentale, bazate pe dragoste si datorie, care ar putea fi imbunatatite, da
ca fiecare din cei implicati si-ar aduce contributia: conducator-supus, parinte-
fiu, sot-sotie, frate-frate, prieten-prieten.
Confucianismul este pur umanism, o filozofie care se preocupa de fiintele um
ane, de interesele si realizarile lor, mai degraba decât de abstractiuni sau pro
bleme de teologie. El nu este atât o religie, cât un cod moral, care a influenta
t foarte mult gândirea si modul de viata al chinezilor. Principiile fundamentale
ale acestei gândiri sunt: supunere si respect fata de superiori si parinti, dat
orie fata de familie, loialitate fate de prieteni, umilinta, sinceritate si poli
tete. Astazi, confuciansmul este adeseori confundat cu taoismul. Este foarte gre
u de distins intre ce e element taoist si ce apartine confucianismului, intrucât
amândoua au idei asemanatoare despre om, societate, conducatori, cer si univers
.
Confucianismul se ocupa de aspectul practic si pamântesc, pe cand taoismul s
e ingrijeste de cel esoteric si ceresc. Amândoua credintele au radacina in gândi
rea a doi filozofi chinezi. Confucius si Lao Tze, fondatorul Taoismului, au fost
contemporani, si este stiut in ambele traditii, ca ei au avut câteva dialoguri.
Buddismul

Cu o traditie veche de peste doua milenii, cu forme diverse, potrivit tarilo

r in care s-a dezvoltat si deseori greu accesibil pentru occidentali, buddismul
nu poate fi separat de mediul in care a aparut: India secolelor 6 si 5 î.C. Budd
ismul are peste 370 milioane de adepti si a fost fondat de Siddharta Gautama, cu
noscut si sub numele de Sakyamuni (numele de clan) sau Buddha, care nu este un n
ume, ci un titlu, insemnând Cel iluminat.
Buddha nu a pretins niciodata ca ar fi Dumnezeu, si nici n-a fost privit ca
atare de buddisti. El a fost o fiinta omeneasca care a atins un nivel ridicat de
cunoastere, intelegând viata cât mai adanc posibil. In pofida zelului unor nara
tori ulteriori, care a transformat biografia lui Buddha intr-o adevarata legenda
, mai este inca posibila reconstituirea marilor etape ale vietii celui care, dup
a 547 de existenta anterioare, animale si umane, in care s-a dedicat practicarii
virtutilor si acumularii unor fapte meritorii, hotaraste sa se manifeste pentru
ultima data, mânat de compasiune fata de fapturile aflate in suferinta pe tarâm
ul Indiei.
Nascut print, intr-un mic regat nepalez, Terai, in sânul unei familii bogate
, copilul, care se pare ca manifestate calitati iesite din comun, primeste numel
e personal de Siddharta. Tineretea lui a fost cea obisnuita pentru un tânar nobi
l din epoca sa: viata indestulata, studii, casatorie.
In jurul vârstei de 30 de ani, când, se spune, urma sa devina tata, descoper
a prin intermediul a patru intâlniri, mai intâi suferintele care-i apasa pe oame
ni: batrânetea, boala, moartea, apoi o cale spre speranta unei eliberari, prin i
maginea senina a unui calugar care traieste in sihastrie. Dezgustat de existenta
sa de placeri desarte, el alege sihastria si dupa multi ani de cautari felurite
, opteaza pentru Calea de mijloc, care il va face sa inteleaga lucrurile asa cum
sunt: iluzorii, trecatoare si sa descopere o metoda ce poate elibera definitiv
fiinta de patimi, de iluzii aducatoare de suferinta. Aceasta este Desteptarea si
din acest moment merita pe deplin titulatura de Buddha (Cel iluminat), din rada
cina sanscrita Budh (a se destepta, a se ilumina).
Rezistând ispitei de a accede imediat la o eliberare personala egoista, Budd
ha se hotaraste sa raspândeasca invatatura sa. Timp de 40 ani, va calatori prin
Valea Gangelui, explicându-si doctrina, apelând din când in când la amintirile d
in vietile sale anterioare, adunând in jurul lui calugari si adepti laici, accep
tând chiar, spre sfârsitul vietii, la insistentele discipolului sau Ananda, intr
area in comunitate si a calugaritelor. Ajuns la o vârsta avansata si considerând
u-si misiunea implinita, el dispare pentru totdeauna, inaltându-se in Parinirvan
a. Imediat dupa moarte, relicvele sale vor fi vehement disputate, apoi impartite
intre mai multe regate. Buddismul s-a stins in India acum 1000 de ani (desi, a
renascut recent). S-a extins la sud, in Sri Lanka si sud-estul Asiei, unde o for
ma a buddismului continua sa infloreasca, si la nord, in Tibet, China, Mongolia
si Japan. Forme ale buddismului mai sunt practicate in aceste tari, desi in ulti
mul secol au suferit mari modificari, efecte ale comunismului.
De asemenea, in ultimul secol, buddismul a ajuns si in Vest, unde sute de mi
i de oameni au devenit adepti. Spiritul liber de a cerceta, de a intreba este o
trasatura importanta a buddismului. Buddha insusi a incurajat oamenii sa cercete
ze ei insisi adevarul invataturilor sale, inainte de a le accepta. Buddha nu a v
rut niciodata ca oamenii sa practice invataturile sale din credinta oarba sau di
n superstitie. Oamenii ar trebui sa puna in aplicare numai ceea ce cred ei ca le
este benefic fizic si psihic.
Deoarece buddismul respecta dreptul omului de a cerceta si de a alege singur
, este o religie toleranta fata de celelalte religii, invatând oamenii sa traisc
a in armonie unii cu altii, indiferent de rasa sau religie. Buddismul recunoaste
toate fiintele ca fiind egale, predica iubirea universala, bunatatea si compasi
unea nu numai fata de semeni, ci si fata de toate creaturile, care impreuna cu o
amnii impart acelasi mediu. Daca oamenii doresc sa traiasca fericiti in lumea ac
easta, ei trebuie sa aiba grija si sa contribuie la bunastarea celorlalte fiinte
. Buddismul vede viata ca un proces de schimbare continua, iar scopul celor ce p
ractica aceasta religie este sa profite de acest fapt.
Asta inseamna ca, in opinia lor, omul se poate schimba in bine, factorul dec
isiv in aceasta schimbare il detine mintea omeneasca, iar buddismul a dezvoltat
multe metode de antrenare a mintii. Foarte importanta este meditatia, care este
o cale de inducere a unor stari pozitive, caracterizate de calm, concentrare, co
nstienta si emotii, cum ar fi prietenia. Buddismul ne invata ca prin meditatie s
i printr-un comportament moral, se poate atinge Nirvana, o stare de iluminare, d
e desteptare, desi inainte de a ajunge aici, omul este subiectul mai multor viet
i, unele dintre ele bune, altele rele, depinzând de karma fiecaruia. Karma este
definita ca actiunea intentionata, altfel spus, fiecare gest, vorba sau fapta fa
cute constient si intentionat. Karma inseamna intentie buna sau rea. Conform pri
cipiului cauza-efect, karma dintr-o viata anterioara determina natura vietii pre
zente.

La baza invataturii lui Buddha stau cele patru adevaruri sfinte:

1. Viata este suferinta;

2. Setea de placere este originea suferintei;
3. Durerea poate fi vindecata prin domolirea acestei sete, prin anihilarea total
a a dorintei;
4. Pentru a indeparta dorinta, trebuie urmat drumul cu opt ramuri, denumit Nobil
a Carare Octupla, care inseamna: intelegere dreapta, gândire dreapta, cuvânt dre
pt, fapta dreapta, mijloace de existenta drepte, efort drept, concentrare dreapt
a.

Cele cinci percepte sunt:

1. Sa nu omori.
2. Sa nu furi.
3. Sa nu minti.
4. Sa nu fi imoral.
5. Sa nu consumi droguri sau bauturi alcoolice.

Buddha este un mântuitor, in sensul ca arata o cale, dar fiecare ramâne libe
r s-o urmeze sau nu. Linia de conduita este propusa, nu impusa, si drumul este l
ung si solitar. Cele patru adevaruri constituie mostenirea inestimabila lasata d
e Buddha, si niciodata, de-a lungul istoriei sale, indiferent de imbogatirile si
transformarile sale, buddismul nu va lepada nici cea mai mica parte din aceasta
invatatura initiala. Buddismul a venit ca o religie noua, ceruta de sufletul po
pular, care nu putea concepe religia austera si rece, fara temple si zei, de pur
a contemplare filozofica, care era brahmanismul. Întemeietorul acestei religii,
care numara peste 150 de milioane de credinciosi, este înteleptul Buddha (nume d
e nastere: Siddharta), din familia princiara Sakya.
Ducând o viata plina de placeri în cadrul familiei, a ajuns prin meditatie u
n întelept (Buddha), dupa ce, parasind familia, deveni calugar muni, de aici si
denumirea de Sakyamuni, sub care mai e cunoscut. Întelepciunea descoperita de el
era ca, pentru a domina viata, trebuie sa stii sa te eliberezi de ea, tinzând c
atre nirvana. Deci, în fond, acelasi principiu ca si brahmanismul. Deosebirea, c
are a si asigurat succesul buddismului, e ca, desi nici el nu învata masele desp
re zei, adeptii lui Buddha l-au facut pe el semizeu si i-au instituit un cult.
Acesta i-a asigurat succesul, fata de rigiditatea abstracta a brahmanismului
, desi Buddha însusi propaga aceleasi invataminte: agnosticismul religios, elibe
rarea de viata, metempsihoza dupa moarte si trecerea în nirvana. Prin organizare
a pe care si-a dat-o, dar mai ales prin admirabilele ordine calugaresti pe care
le-a organizat, buddismul a izbutit sa se raspândeasca foarte rapid, mai ales în
afara granitelor Indiei: China, Tibet, Japonia, înlocuind peste tot aproape com
plet brahmanismul anterior. În India, buddismul, desi a prins, s-a amestecat în
curând cu alte religii populare, dând nastere unei noi religii, denumite hinduis
m sau neobrahmanism, în care s-a contopit si brahmanismul, si care este astazi r
eligia cea mai raspândita în India, numarând peste 200 milioane de adepti.
Caracteristic e faptul ca neobrahmanismul (hinduismul) a împrumutat foarte m
ulte elemente crestinismului si o directie a lui, vishnuismul, a adoptat atât id
eea de treime, cât si pe cea de întrupare si rascumparare. Cu toate acestea, dat
orita curentelor si riturilor populare, care au fost adoptate de hinduism, ca si
 de vishnuism, practicile si ceremoniile lor sunt asa de bizare se merge chiar p
âna la sacrificiii umane oferite zeitei Kali încât neobrahmanismul (hinduismul)
pare a reprezenta un posibil regres spiritual, chiar fata de brahmanismul clasic
anterior.
Brahmanismul
Este vechea religie care stapâneste si astazi în India. Este in amestec într
e politeismul naturalist al Vedelor, cum se numesc cartile sacre ale brahmanismu
lui, si monismul panteist, iesit din meditatiile religioase ale preotilor brahma
ni. Religia Vedelor, anterioara brahmanismului, era prea naturalista si prea sen
zualista. Pazitorii si cititorii Vedelor preotii brahmani au cautat sa spiritual
izeze acest naturalism si au creat un zeu unic, Brahma, care nu este altceva dec
ât rugaciunea zeificata. În fond, t Brahma nu este decât o abstractie, un neant.

Din acest neant, brahmanismul face sa se nasca totul, în el, iar prin purifi
care si spiritualizare, sa se reîntoarca tot la el. De aici principiul metempsih
ozei sustinut de brahmanism, pentru ca, prin reincarnarea sufletelor dupa moarte
în alte trupuri, sa se poata face purificarea si reintoarcerea lor în Brahma, a
dica în neant. În forma aceasta abstracta, brahmanismul nu a fost accesibil mase
lor populare. În schimb, brahmanii-preoti au facut din religie mai mult un motiv
de meditatie filozofica. Sensul si rostul vietii fiind neantul-nimicul, suprema
fericire este sa parasesti aceasta viata. De aici caracterul de austeritate si
asprime ascetica al brahmanismului.
Hinduismul (Neobrahmanismul)

Hinduismul zilelor noastre nu este acelasi cu Hinduismul de acum 5000 de ani

. Religia hindusa a evoluat in acesti ani. Acum ea cauta sa fie o sinteza a dive
rselor idei si influente ce strabat intreg subcontinentul indian si care reprezi
nta sute de grupuri sociale, culturale si tribale. De fapt, insasi termenul hind
u nu este originar din India.
El este denumirea persana a fluviului Indu. Yoghi Ramacharaka face aceasta o
bservatie: "Diferitele secte hinduse, desi practic par sa fie religii diferite,
in realitate se considera a nu fi decat diferite secte si diviziuni ale Unei Sin
gure Religii Eterne a Indiei, bineinteles, fiecare considerându-se pe sine ca fi
ind cea mai buna si mai favorizata exprimare si interpretare a ei."

Scrieri sacre

Scripturile hinduse au fost culese de-a lungul a sute de ani, incepând cu sc

rierea traditiilor orale existente in ultima jumatate de mileniu inainte de Cris
tos. Aceste scripturi sunt cunoscute sub numele de Veda (care inseamna, intelepc
iune/cunoastere). Portiunea de incheiere a scrierilor Veda este numita Upanishad
s, care reprezinta o sinteza a invataturilor vedantice. Principalele invataturi
ale scrierilor Upanishads includ crezul in panteism, in ispasirea karmica si in
reincarnare. Poate cea mai bine-cunoscuta parte a Vede-lor este legenda hindusa
a lui Bhagavad-Gita, care este povestea unui print razboinic, pe numele de Arjun
a si a conducatorului sau de car Krishna, o incarnare deghizata a zeului hindus
Vishnu.
Bhagavad-Gita a fost scrisa si ulterior modificata intre anii 200 î.C. si 20
0 d.C. O ilustratie a pluralismului si a naturii Hinduismului se gaseste in comp
ararea Dumnezeului legendei Bhagavad-Gita cu Dumnezeul literaturii vedice timpur
ii. Dumnezeul descris de catre Gita este personal si adeseori pare monoteist (ad
ica, e vorba de un singur Dumnezeu, care este personal si nu parte a creatiei sa
le). Cu toate acestea atunci când cineva citeste scriptura vedica timpurie, va d
escoperi ca Dumnezeu este prezentat ca fiind panteist (adica, toata creatia este
una, fie ca este divina sau nu).

Hinduismul contemporan

Exista trei clasificari de baza, in care sutele de secte hinduse se impart în:
1. Monistii abstracti, care subliniaza unitatea filozofica a universului, in loc
ul ideii religioase sau teiste.

2. Adeptii lui Vishnu, care sunt devotati inchinarii (in multe forme diverse) ze
ului Vishnu (manifestat in forme diverse), si considerat forma suprema de divini
tate.

3. Adeptii Shivei, care se devoteaza inchinarii zeului Shiva, cea mai superioara
manifestare a divinitatii.

Meditatia Transcedentala, cu accentul ei filozofic, se incadreaza in clasa m

onista, in timp ce Societatea Internationala pentru Constiinta Krishna, sustine
ca Krishna, Dumnezeul suprem, este totuna cu Vishnu, astfel ei fiind identificat
i cu adeptii Vishnuismului. Expertul in religiile lumii Ninan Smart remarca prob
lemele diverselor sisteme contemporane de crezuri hinduse: In concluzie ar trebu
i sa se puna intrebarea, care este esenta Hinduismului ? Este o intrebare grea.
Exista hindusi ortodocsi, care neaga existenta lui Dumnezeu. Altii, desi nu-l ne
aga pe Dumnezeu, ii acorda un loc secundar, considerându-l o faza iluzorie a Abs
olutului.
Intr-o asemenea varietate de opinii teologice, ce ramâne necesar crezului hi
ndus ? Cu certitudine, doctrinele reincarnarii si a eternitatii sufletului. Imag
inea lumii ca un loc in care spiritul nemuritor al omului este la nesfârsit impl
icat in ciclul reincarnarii domina imaginatia indiana de aproape trei milenii. C
a adaugire, un complex sistem social a dat forma religiei actuale a subcontinetu
lui intr-o indelungata perioada de timp. De aceea, Hinduismul nu este doar una d
intre cele mai vechi religii ale lumii, ci si una dintre cele mai complexe. Acea
sta complexitate manifestata prin unghiurile diferite din care se determina real
itatea finala este cea care atrage si ii fascineaza pe multi intelectuali. Desi
foarte variat, dupa Josh
McDowell, apologet crestin, in Hinduism se mai gasesc urmatoarele concepte c
omune:
- Brahman, eternul Trimutri, sau Dumnezeu trei-in-unul (trinitar): Brahma (ca si
Creator), Vishnu (ca si Pastrator) si Shiva (ca Nimicitor).
- Supunerea Soartei, devreme ce omul nu este in afara, ci parte a lui Brahma.
- Sistemul Castelor, determinate de legile lui Manu.
- Nirvana, starea finala atinsa la emanciparea sufletului din lantul de nasteri
si renasteri.
- Yoga, disciplina care-l face in stare pe individ sa-si controleze trupul si em
otiile.
- Dharma, Legea Ordinii Morale, pe care fiecare individ trebuie sa o gaseasca si
sa o urmeze pentru a atinge Nirvana.
Prin urmare, Hinduismul este foarte tolerant fata de celelalte religii, fiindca
gaseste o asemanare la fiecare si cauta sa le asimileze.

Crezuri hinduse
 Dumnezeu: Nu exista despre Dumnezeu o idee unica. Conceptele hinduse despre
divinitate includ oricare dintre urmatoarele: monismul (toata creatia/existenta
este una); panteismul (toata creatia/tot ce exista este divin); panenteismul (Du
mnezeu se afla in creatie ca si sufletul in corp); animismul (Dumnezeu, sau mai
multi Dumnezei, traiesc/salasluiesc in creatiile sale, cum ar fi copacii, pietre
le, animalele etc); politeismul (exista multi Dumnezei); henoteismul (exista mai
multi Dumnezei dar ne inchinam unuia singur); monoteism (exista doar un singur
Dumnezeu).

Karma si Samsara: Fundamentala pentru gandirea hindusa este idea ca toate su

fletele sunt eterne si raspunzatoare pentru faptele lor din timp. Karma se refer
a la datoria creata de faptele rele ale unui om pentru care trebuie sa se ispase
asca (prin diferitele sisteme hinduse), pentru ca el sa scape din ciclul de Sams
ara, de reincarnari (in care sufletul locuieste in trupuri omenesti succesive),
sau de transmigrare (in care sufletul locuieste in trupuri succesive - omenesti,
animale, sau chiar de plante si alte obiecte fara viata). Legea karmei se aplic
a atât oamenilor cât si animalelor. De aceea, renasterea poate lua o forma super
ioara sau inferioara, urcând prin ea in sus pe scara sociala, (renastere ca memb
ru al unei caste superioare) sau coborînd pe scara sociala, (renastere intr-o ca
sta mai inferioara sau ca animal).

Mântuire: Cele trei cai principale hinduse de mântuire includ karma marga (a
dica metoda), care este calea actiunii dezinteresate; bhakti marga (calea devota
rii) si jnana marga (calea cunoasterii si a descoperirii mistice). Jnana marga o
btine realizarea de sine prin constienta intuitiva si revelatie mistica. Bhakti
marga obtine realizarea de sine prin jertfe rituale si disciplina.

Moksha: Concept cunoscut si sub numele de mukti, este termenul hindus folosi
t pentru scaparea, eliberarea sufletului din ciclul karmei. De aceea, pentru un
hindus, telul suprem al existentei sale este sa fie eliberat din samsara (ciclul
obligatoriu al vietii) si din legea karmei cu sirul ei lung de nasteri, morti s
i renasteri. Când cineva obtine aceasta eliberare, respectivul se crede ca intra
intr-o stare de desavârsire, de perfectiune.

Sistemul de caste: Este o trasatura unica a religiei hinduse. Relatarea orig

inilor castelor este interesanta. Se spune ca Brahma l-a creat pe Manu, primul o
m. Din Manu s-au nascut patru feluri de oameni, dupa cum a hotarît creatorul Bra
hma. Din capul lui Manu au iesit Brahmanii, cei mai buni si mai sfinti oameni. D
in mâinile lui Manu au iesit Kshatriyas, conducatorii si razboinicii. Meseriasii
au iesit din coapsele lui si au fost numiti Vaisyas. Restul oamenilor au iesit
din picioarele lui Manu si sunt cunoscuti sub numele de Sudras. Odata cu trecere
a timpului, sistemul castelor din India a devenit tot mai complicat, ajungând as
tazi sa existe mii de subcaste. Acesta constituie inca parte integrala a ordinii
sociale a Indiei, chiar daca a fost scoasa in afara legii de catre guvernul ind
ian. Din vremurile cele mai timpurii, hindusii au venerat vaca si au considerat-
o posesoarea unei mari puteri. In privinta notiunii de Dumnezeu, fiinta suprema
a Hinduismului este indefinita, este impersonalul Brahma, Absolutul filozofic. C
restinismul afirma ca exista o singura fiinta suprema care este infinitul Creato
r personal. Pe deasupra, Dumnezeul crestin este iubitor si deosebit de interesat
si implicat in treburile umanitatii, in puternic contrast cu distanta divinitat
e a Hinduismului.
Hindusul il priveste pe om ca fiind o manifestare a impersonalului Brahma, l
ipsit de valoare individuala sau personala. Crestinismul insa, invata ca omul a
fost facut in imaginea lui Dumnezeu având personalitate si capacitatea de a prim
i si de a oferi dragoste. Desi imaginea lui Dumnezeu din om a fost corupta la ca
derea acestuia in pacat, omul ar fi inca nespus de pretuit de catre Dumnezeu. In
Hinduism nu exista ideea de pacat impotriva unui Dumnezeu sfânt. Faptele nelegi
uite nu sunt savârsite impotriva vreunui Dumnezeu, ci sunt in principal rezultat
ul ignorantei. Aceste rele pot fi biruite urmând principiile si doctrina mântuir
ii castei din care face parte. Crestinismul, vede pacatul ca fiind un act real d
e rebeliune impotriva unui Dumnezeu perfect si sfânt. Toate pacatele sunt acte d
e razvratire impotriva legii lui Dumnezeu. In Hinduism mântuirea se poate dobând
i in trei feluri: prin cunoastere, fiindca a cunoaste reprezinta parte a fundame
ntalului Brahma si nu o entitate separata; prin devotament, care inseamna dragos
te si ascultare fata de o anume zeitate, sau prin fapte savârsite conform ritual
urilor. Aceasta mântuire este necesara din lungul ciclu de nasteri, morti si ren
asteri.
Mântuirea in Crestinism este scapare de la potentiala separare eterna de Dum
nezeu si ea nu se poate obtine prin fapte bune, ci este oferita fara plata de Du
mnezeu tuturor celor ce vor sa o primeasca. Hinduismul considera lumea materiala
ca fiind trecatoare si de importanta secundara fata de descoperirea Brahmanului
, in timp ce Crestinismul considera lumea ca având o realitate obiectiva ce isi
are sursa in vointa creatoare a lui Dumnezeu.
Hindusii privesc lumea ca fiind doar o extensie, o prelungirea a lui Brahma,
o parte a Absolutului, in timp ce crestinii o privesc ca fiind o entitate cu to
tul diferita in natura ei de Dumnezeu si care nu este parte a unui sistem univer
sal sau monist. Aceste contradictii reprezinta diferentele majore intre cele dou
a religii. Conform Hinduismului problema fundamentala a omului nu este morala, c
i metafizica. Omul nu este vinovat ca a incalcat legea morala a lui Dumnezeu ci
pentru ca si-a uitat adevarata lui natura, iar acum se recunoaste ca fiind altce
va. Omul nu este un pacatos. Pur si simplu el este ingnorant fata de sine, de ad
evaratul lui Eu. Problema se afla in constiinta lui. Mântuirea lui consta in ati
ngerea acelei stari originale de constiinta pe care a pierdut-o. Adevarata natur
a a omului sau constiinta lui originala este definita in moduri diferite de guru
monisti sau panteisti. Gurul monist, care crede ca Dumnezeu, omul si universul
sunt de fapt un tot unitar, afirma ca Omul este Constiinta Infinita sau Dumnezeu
, dar care s-a implicat intr-o constiinta finita, rationala si personala.
Atâta vreme cât ramâne in aceasta stare, se va naste de nenumarate ori in ac
easta lume de suferinta. De aceea, mântuirea consta in depasirea, transcenderea
acestei constiinte personale si finite si prin contopirea cu Constiinta Infinita
si Impersonala (sau cunoasterea ei), in felul acesta scapând din ciclul de nast
eri si morti. Mântuirea este o chestiune de perceptie sau de realizare. Deja est
i una cu Dumnezeu, nu-ti ramâne decât sa percepi sau sa realizezi acest fapt. A
percepe, in acest context, nu este o activitate a mintii. Nu se pune problema de
a cunoaste din punct de vedere intelectual sau de a deduce logic ca noi suntem
Dumnezeu, ci mai degraba de a transcende, de a depasi, aceasta cunoastere ration
ala si constienta si de a experimenta o stare superioara de constiinta sporita,
care este Dumnezeu si adevaratul sine.
Gurul panteist nu sustine ca omul este, sau devine vreodata, Dumnezeu. Dumne
zeu ar fi o fiinta personala pe numele de Krishna. Starea originala a omului est
e constiinta Krishna, iar adevarata lui natura este de a fi un slujitor iubitor
al lui Krishna. Dar omul a uitat acest lucru si a devenit captivul acestei lumi
materiale. Acum trebuie sa-si restabileasca legatura cu Krishna si sa dobândeasc
a Constiinta Krishna. Doar atunci omul va iesi din ciclul de nasteri si morti si
va trai pentru totdeauna impreuna cu Krishna in Goloka, adica cer. In Hinduism
mântuirea consta deci in descoperirea, perceperea sau experimentarea naturii noa
stre adevarate. Aceasta realizare are loc atunci când putem sa ne modificam cons
tiinta noastra si sa ajungem la o stare superioara de constiinta.
 Cum putem sa ne modificam constiinta ? Prin manipularea sistemului nostru ne
rvos, deoarece constiinta este dependenta de el. In mileniul care s-a scurs, s-a
u pus la punct numeroase tehnici care sa manipuleze sistemul nervos al omului pe
ntru a putea obtine modificarea constiintei lui. Aceste tehnici sunt in general
cunoscute sub numele de tehnici yoga. Una dintre aceste tehnici este hatha yoga
(mântuirea prin exercitiul fizic). Hatha Yoga, care consta din exercitii fizice
si de respiratie, este o metoda foarte veche. Crezul ca omul poate dobândi mântu
irea prin exercitii fizice se bazeaza pe faptul ca mântuirea se presupune a fi o
chestiune de perceptie, ce depinde de starea sistemului nervos al omului, care
la rândul lui depinde de conditia lui fizica. Prin manipularea psihologica a tru
pului omenesc, sistemul nervos poate fi imbunatatit iar constiinta modificata/sc
himbata. Problema pe care o creaza Hatha Yoga este faptul ca ea necesita un proc
es indelungat si anevoios, care cere multa disciplina si un profesor competent.
Intrebarea frecvent pusa este daca un crestin poate sa practice Hatha Yoga.
Odata ce o persoana cunoaste modificarea de constiinta si are o viziune a posibi
litatilor, aceasta persoana se deschide filozofiei hinduse. O alta metoda de tra
nsformare a constiintei este japa yoga (metoda mecanica de mântuire). Japa Yoga
inseamna repetarea sau invocarea unei mantre (de regula, este o formula care con
tine numele unui Dumnezeu sau al un spirit rau). Gurul de orientare monista pref
era sa folosesca un nume simbolic al lui Dumnezeu cum ar fi Om, sau o mantra al
carei inteles initiatul discipol nu-l cunoaste, pentru ca astfel numele, sau man
tra respectiva, sa nu creeze, prin asociere, in mintea lui gânduri sau imagini.
Repetarea constanta a unui sunet elimina toti ceilalti stimuli, concentrând astf
el mintea asupra lui si in cele din urma sunetul devine un non-stimul.
Faptul acesta induce o stare in care mintea este constienta sau treaza, dar
nu este constienta sau treaza fata de ceva anume sau de vreo idee. Se spune ca a
ceasta este constienta constiintei. Ca omul este constient de constiinta. Ea est
e numita Constiinta Pura sau Constiinta Transcedentala. Fiindca initierea in Med
itatia Transcedentala este o chestiune privata, multi crestini o considera miste
rioasa. De fapt, ea este simpla. Celui ce este interesat in initiere i cere sa a
duca flori, dulciuri, o batista alba, camfor etc. In timpul ceremoniei instructo
rul se inchina unei fotografii a guru-lui lui si apoi ii cere initiatului sa se
plece inaintea pozei acestuia. Invatatorul sau instructorul cere binecuvantarea
diversilor zei si diferitelor zeite apoi ii transmite initatului o mantra. De ob
icei, mantra este un cuvânt scurt, nume al unei divinitati cum ar fi Ram, Om, Hr
im, Sring, Aing.
Discipolului ii este cerut sa seada intr-o pozitie confortabila, sa-si inchi
da ochii si sa repete mantra cu voce joasa, de exemplu, Ram...Ram...Ram..., prim
ele 20 de minute. I se spune ca mai intâi va uita de restul lumii si ca va deven
i constient doar de mantra. Apoi, va uita si de mantra si va transcende toate gâ
ndurile si simtamintele, devenind constient de constiinta. Aceasta este starea t
ranscedentala de constiinta. Dupa câtva timp, cel ce mediteaza atinge o stare su
perioara de constiinta, numita Constiinta Cosmica, stare in care el este constie
nt atât de lume cât si de Constiinta Pura. Dupa ce au trecut mai multi ani de me
ditatie, respectivul poate atinge Constiinta Divina, in care el ajunge sa percea
pa nivelurile mai subtile ale lumii obiective. Se spune ca in aceasta stare omul
poate chiar comunica cu pasarile, cu animalele, cu plantele, cu pietrele. Dupa
aceasta se ajunge la starea finala de Unitate a Constiintei, in care omul se per
cepe in unitate/contopire cu universul. Aceasta este considerata eliberarea. Mah
esh Yoghi numeste aceasta metoda, metoda mecanica de realizare a Dumnezeirii. El
spune ca este posibil sa-l descoperi pe Dumnezeu pe aceasta cale, fiindca Reali
zarea Dumnezeirii este o chestiune de perceptie iar procesul de perceptie este a
tât mecanic, cât si automatic. Pentru a percepe obiectele externe nu trebuie dec
ât sa ne deschidem ochii, iar vederea obiectului vine automat fara folosirea int
electului sau a emotiilor.
In acelasi fel, pentru a percepe constiinta interioara, nu trebuie decât ca
noi sa ne indreptam atentia inspre interior si, in mod automat, vom ajunge sa o
percepem. Perceptia exterioara este rezultatul cresterii progresive a activitati
i sistemului nervos. Perceptia launtrica este rezultatul diminuarii activitatii,
pâna ce intreg sistemul nervos inceteaza sa mai functioneze si atinge o stare d
e liniste, o stare de atentie odihnitoare. In felul acesta se ajunge la realizar
ea lui Stai nemiscat si afla ca Eu sunt Dumnezeu.
Islamul(Mahomedanismul)

Islamul, este numele dat religiei aparute in urma revelatiilor si invataturi

lor lui Mahomed si este considerata una din marile religii ale lumii, beneficiin
d de peste un miliard de adepti. Islamul, mesajul lui Dumnezeu revelat profetulu
i Mahomed prin mijlocirea arhanghelului Gavril, s-a nascut la Mecca in Arabia, l
a inceputul sec. 7 d.C, fiind ultima dintre religiile monoteiste. Islam este un
cuvânt arab, care - printre altele - inseamna: pace, salut, ascultare, loialitat
e, credinta, supunere la voia Creatorului Universului. Istoria de inceput a Isla
mului a gravitat in jurul unui singur personaj central: Mohamed (Cel preaslavit,
Cel laudat), care s-a nascut in jurul anului 570 d.C. in orasul Mecca din Arabi
a si murit in anul 632. Ramas orfan la o vârsta frageda, Mahomed a fost crescut
de unchiul sau Abu Talib si de sotia acestuia Fatima, care s-au ocupat si de edu
catia lui. Datorita onestitatii si corectitudinii sale exemplare, locuitorii din
Mecca l-au poreclit al-Amin (Cel onest, Cel integru). Calitatile sale morale er
au atât de mult elogiate, incât o negustoreasa vaduva, bogata din Meca, Khadija,
i-a propus sa-l ia sub protectia sa. Dupa un timp, aceasta l-a cerut in casator
ie pe acesta, care a acceptat.
La 30 de ani, Mahomed a inceput sa mediteze, punându-si diverse intrebari de
spre autenticitatea lui Dumnezeu, a cultului practicat de arabi, al carui centru
era la Mecca. La vârsta de 40 de ani, Mohamed are o revelatie: îngerul Gavril (
respectiv o entitate din lumea spirituala) i se arata, spunându-i ca el este Mes
agerul Domnului. Dupa câtva timp, revelatiile in stare de transa se succed in mo
d regulat si profetul primeste comunicari din cealalta lume (in numele Creatorul
ui Suprem Allah) de a anunta mesaje lumii. Koran (Quran) este termenul arab pent
ru recitare si se refera la revelatiile facute de Allah lui Mahomed, pastrate si
considerate de musulmani ca fiind Scripturile Islamice. Koran-ul, cuvântul lui
Allah (Dumnezeu) este considerat cea mai valoroasa lucrare literara in arabica c
lasica, iar orice traducere a ei ar fi o blasfemie, o falsificare de neiertat a
mesajelor Fiintei Supreme. Totusi, in acest secol, Koran-ul a fost tradus in lim
ba turca si in limba vorbita de oamenii din Iran (farsi) si este recitat in timp
ul serviciilor religioase din Turcia si Iran, fapt greu de acceptat de catre com
unitatea musulmana externa. Koran-ul este un singur text, intr-o singura limba.
Este memorat de milioane de musulmani din diferite parti ale lumii (musulman est
e numele dat celui ce adereaza la religia islamica; este un cuvânt arab înrudit
cu termenul de Islam si inseamna cel ce se supune vointei lui Allah). Koran-ul e
ste compus din 114 sure (capitole), care trebuie citite si recitate conform unor
reguli. Musulmanul care il atinge sau citeste din Koran trebuie sa fie intr-o s
tare de curatenie si puritate. Scopul vietii, asa cum apare in Koran, este sa tr
aiesti pentru ce te-a creat Allah, sa te inchini lui si sa te supui poruncilor l
ui, care sunt date in interesul oamenilor.
Conform invataturilor din Koran, cel mai mare câstig este sa ajungi in rai,
iar cea mai grea pierdere este sa ajungi in iad. Cei care sunt atrasi numai de s
tarea materiala, de bogatie si placeri, fara a-si cultiva calitati morale, sunt
considerati de Allah, animale, sau mai rau ca ele. Cei care nu-l slujesc pe Alla
h si nu respecta poruncile lui sunt numiti morti, surzi, muti sau orbi. Nevoia d
e a invata, studia si urma Koran-ul trebuie sa fie mai importanta decat aceea de
a respira, a mânca si a bea pentru a supravietui, deoarece viata traita fara in
drumarea Koran-ului este o viata mizerabila, care atrage pedeapsa vesnica. In Is
lam, pacatul si mântuirea sunt asociate cu doua conceptii: fapte si soarta (kism
et).
Fiecare musulman, care spera sa scape de judecata lui Allah, trebuie sa inde
plineasca obligatiile celor Cinci Stâlpi ai Credintei:

1. Recitarea Shahada-dei ("Nu este alt dumnezeu in afara de Allah, iar Mahomed e
ste profetul lui Allah.")

2. Cinci rugaciuni zilnice prescrise (obligatorii) (Salat sau Namaz). Acestea in

clud ingenunchieri si prosternare in directia orasului sfânt, Mecca.

3. Milostenia (Zakat), care este deosebita de zeciuiala, devreme ce musulmanilor

le este cerut sa ofere numai o patrime din venitul lor ca si contributie carita
bila.

4. Postirea (Saum sau Ruzeh)
anii trebuie sa posteasca de
ul soarelui pâna la apus, ca
dent (cu toate acestea, dupa
altii se trezesc inainte de
arele sa rasara si postul sa
in timpul intregii luni a Ramadan-ului, cand musulm
la orice mâncare si bautura, incepând de la rasarit
ispasire pentru propriile lor pacate din anul prece
apusul soarelui, multi musulmani tin petreceri, iar
rasarit pentru a mânca ceva mai mult, inainte ca so
inceapa din nou!).

5. Pelerinajul (Hadj) la Mecca, cetatea sfânta, cel putin odata in viata pentru
fiecare musulman.

Razboiul sfânt (Djihadul) era considerat o conditie, sau obligatie, a credin

tei iar musulmanii de la inceputul existentei Islamului au crezut ca era de dato
ria lor sacra de a ucide pe cei care nu adoptau singura credinta "adevarata". Is
lamismul contemporan este mult mai moderat, desi multi doresc restaurarea Djihad
-ului ca fiind unul din elementele fundamentale ale credintei islamice. Situatia
politica a Orientului Indepartat, Apropiat si Mijlociu demonstreza ca Djihad-ul
nu este, din pacate, doar fictiune religioasa. Intreaga lume resimte profund ra
bufnirile acestui fel de razboi "sfânt", care a socat atat de mult lumea noastra
prin violenta si irationalul manifestarilor lui.
Fondatorul sau, Mahomed, arab de origine, s-a nascut la Meca la anul 570 d.C
. Se ocupa la început cu comertul, ajutat de bogata vaduva Khadija, cu care mai
târziu se si casatoreste. Prin natura comertului intra în contact cu crestini si
iudei, facând cunostinta cu ambele religii, catre care se simte atras. Convorbi
rile avute cu un calugar crestin in pustiul Arabiei par sa fi avut o deosebita i
nfluenta asupra firii dispuse spre meditatii a lui Mahomed. De aceea, în religia
fondata de el, influenta crestinismului este destul de mare.Ajungând la ideea u
nei reforme religioase pentru conationalii sai, beduini migratori ai desertului
arab, Mahomed se consacra meditatiilor si revelatiilor transcedentale religioase
vreme îndelungata, dupa care îsi începe activitatea publica în Mecca, locul sau
de origine, vestind pe Allah, singurul Dumnezeu, si pe el, Mahomed, profetul sa
u. În Mecca nu este luat initial în serios. Fuge la Medina, unde predica sa e în
coronata de succes. Aceasta fuga, intitulata hijira (begira), este socotita drep
t începutul erei musulmane: anul 622. De aici profetul decreteaza razboiul sfânt
pentru raspândirea credintei în Allah si în profetul sau. Arabii, entuziasmati
de spiritul bnelicos al noii religii, o raspândesc cu sabia în Siria, Persia, Eg
ipt, nordul Africii, Spania si chiar in sudul Frantei, de n-ar fi fost victoria
lui Carol cel Mare, care sa înfrânga avântul acestor navalitori. În rasarit, aju
tat si de prielnice împrejurari politice, islamul se extinde în Asia (numai în I
ndia sunt peste 60.000.000 de mahomedani) si în Europa orientala, distrugând imp
eriul bizantin.
Doctrina ilsamului este cuprinsa în Koran, cartea sacra. Din mozaicism, a lu
at ideea monoteista a unui singur Dumnezeu, concretizat în Allah. Acestuia îi ad
auga pe profetii Vechiului Testament: Avraam, Moise, Ioan Botezatorul si Isus, c
aruia îi acord un loc de frunte. Însa cel mai mare dintre profeti este el însusi
, Mahomed, care este trimisul special si ultim al lui Allah: Paracletul (Cel pre
zis de Evanghelie). Învataturile morale, curate si frumoase, sunt însotite de un
întreg ceremonial de rugaciuni, genoflexiuni, spalari rituale, posturi, care su
nt zilnice, afara de postul cel mare al Ramadanului etc. Aceste prescriptii mora
le sunt însa incompatibile cu latura senzuala, în care e conceputa în islamism a
tât viata de aici, cât si cea viitoare din preajma lui Allah in cer. De asemenea
, ele sunt afectate ca valoare de principiul fatalismului, predicat de Mahomed.
Acest fatalism a fost cel care a dat avântul razboinic si puterea de expansiune
pe care a avut-o mahomedanismul.
Iudaismul (Mozaicismul)

Tragându-si radacina din descendentii Iudeii, Iudaismul a fost infiintat in

anul 2000 î.C. de Avraam, Isaac si Iacob si are peste 18 milioane de adepti. Iud
aismul adopta credinta intr-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului
si care conduce poporul ales, evreii, prin profetii cu care el vorbeste. Cuvântu
l lui este descoperit in Biblia evreiasca (sau Vechiul Testament), scrisa integr
al in ebraica - cu exceptia câtorva capitole sau versete, care sunt in aramaica,
limba semitica asemanatoare cu ebraica - si care este cartea cu cele mai multe
traduceri si cei mai multi cititori din lume. Biblia este impartita in: Torah (c
ele cinci carti ale lui Moise), Neviim (Prorocii) si Ketuvim (Scrierile, Psalmii
). In literatura rabinica se intâlneste des termenul Torah pentru a desemna intr
eaga Biblie. Torah-ul contine si un numar de 613 de porunci, incluzând pe cele 1
0, care sunt explicate in Talmud. Iudeii cred ca, conditia omului poate fi imbun
atatita, cuvântul Torah-ului trebuie ascultat si urmat, si ca Mesia va aduce, in
tr-un final, omenirea intr-o stare paradisiaca. Iudaismul promoveaza ideea de co
munitate printre toti oamenii de credinta evreiasca, apartenenta la o sinagoga s
au templu, si importanta vietii de familie. Ceremoniile religioase au loc atât a
casa, cât si la sinagoga.
Iudaismul se imparte in trei mari grupari, care se deosebesc intre ele prin
modul in care interpreteaza acele parti din Torah, care trateaza activitatile pe
rsonale, ale comunitatii, internationale si religioase:
1.Comunitatea Ortodoxa, care considera Torah-ul provenit direct de la Dumnezeu,
si de aceea obligatoriu;
2.Miscarea Reformata, o forma simplificata si rationalizata a iudaismului, care
adopta in primul rand continutul etic al Torah-ului;
3.Iudeii Conservatori, care respecta multe din ritualurile din Torah, dar care a
dmit si schimbari, datorate vietii moderne.
Al patrulea grup, Iudeii Reconstructiei, resping conceptul de popor ales al
lui Dumnezeu, dar mentin ritualurile ca parte a mostenirii culturale iudaice. Si
nagogele (inseamna in ebraica case de intrunire) sunt de 20 de secole locuri in
care evreii se intrunesc pentru a se ruga si a studia. Orice loc poate sluji ace
stui scop cu conditia sa fie orientat spre Ierusalim, sa nu fie acoperit de alta
constructie si sa contina un anumit numar de obiecte de cult. Chivotul sfânt es
te partea esentiala, care contine sulurile Torei, suluri de pergament pe care To
rah a fost scrisa de mâna. In fata Chivotului sfânt arde o lumina vesnica, care
simbolizeaza faptul ca Sfânta Scriptura continuta in Torah este lumina. In zilel
e de luni, joi, de Shabbat si in diminetile zilelor de sarbatoare, este scos unu
l din aceste suluri pentru a se citi textul recomandat. Rabinul inseamna Intelep
t, si este astazi indrumatorul spiritual al comunitatii sale, propovaduind, prez
idând diverse ceremonii sinagogale sau familiale.
Rabinul poate si trebuie sa se casatoreasca. Shabbat-ul este in religia iuda
ica ziua binecuvantata si sfintita de Dumnezeu, care i-a incredintat-o poporului
Israel, ca semn al legamântului incheiat cu el. Copiii lui Israel au primit por
unca solemna de a intrerupe orice munca in ziua de Shabbat, acesta fiind mai sfâ
nt chiar si decât Casa Domnului. Pornind de la aceasta conceptie, rabinii au alc
atuit o lista cu 39 de munci de baza interzise de Shabbat, scopul lor nefiind ac
ela de a crea o constrângere, ci dimpotriva, de a permite omului sa se elibereze
cat mai mult de muncile ce ar putea degenera in robie, de a se elibera de goana
dupa bogatie si de a reinvata sa traiasca.
Ragazul creat de odihna de Shabbat trebuie sa fie ocupat cu rugaciuni, studi
u, o atmosfera sarbatoreasca, atât la sinagoga, cât si acasa. Circumcizia este c
onsiderata, dupa Avraam, semnul esential al legamântului dintre Dumnezeu si popo
rul sau. In a opta zi de viata, baietelul este introdus prin acest rit in Legamâ
nt. Operatia este efectuata in general de catre un circumcizor, care rosteste o
binecuvantare potrivita, ca si de tatal copilului. Circumcizia este ritul oficia
t cu cea mai mare fidelitate de evrei, indiferent de tendinta careia ii apartin.
Regulile alimentare - masa este locul privilegiat al binecuvântarilor casnice,
cum ar fi cele savârsite inainte si dupa masa.
Dintre mamifere, sunt permise rumegatoarele cu copita nedespicata, dintre an
imalele acvatice cele care au solzi si aripioare. In ce priveste zburatoarele, n
u sunt autorizate decât pasarile de ograda (porcul, calul, iepurele sunt interzi
se, ca si scoicile, stridiile). Torah interzice de asemenea consumarea sângelui,
de unde si interdictia de a consuma orice animal ucis prin vânatoare si stabile
ste reguli speciale pentru taierea animalelor si necesitatea de a sara carnea in
ainte de taiere. Alimentele din carne nu au voie sa fie amestecate cu cele din l
apte. Despre iudaismul actual este putin de zis. Religia iudaica, prin fiinta si
scopul ei, ar fi fost menita sa fie numai o pregatire, o calauza spre Cristos c
um spune apostolul Pavel. De aceea, cu venirea crestinismului, valabilitatea sa
ar fi încetat.
Tema mozaismului era ideea mesianica, venirea unui mesia, care urma sa întro
neze universalitatea religiei adevarate, în locul iudaismului particularist si e
xclusivist. De vreme ce împaratia mesianica s-ar fi realizat prin venirea lui Is
us si instituirea crestinismului, mozaismul si-ar fi încheiat menirea istorica.
Perpetuarea lui ar fi o eroare. Asteptarea unui alt mesia, cerut numai de intere
sele nationale exclusive ale poporului evreu, face din mozaismul de astazi mai m
ult o doctrina nationala decât una religioasa. Aceasta rezulta si din faptul ca
iudaismul mai supravietuieste si azi, redus insa aproape exclusiv numai la popor
ul iudeu, fara sa fi fost îmbratisat de alte popoare.