2.3.

MIHEEA
2.3.1. Contextul istoric
Timpul prosperităţii pentru Israel a trecut pentru că
puterea militară şi politică a Asiriei a crescut. Înfricoşat,
Ahaz, rege în Regatul de Sud, a încheiat o alianţă cu
Asiria în speranţa că va păstra independenţa ţării, însă
a devenit vasalul acesteia. Dimpotrivă, regele Ezechia,
fi ul său, care i-a urmat pe tron, încrezător în Dumnezeu
şi susţinut de profetul Isaia, a reuşit prin atitudinea sa de
credinţă, să apere independenţa regatului său. În acest
context, a trăit profetul Miheea. El a fost martorul căderii
Samariei ( anul 721 î.C.) şi a primei invazii asiriene,
lipsită de succes, în Regatul de Sud, din anul 701 î.C. (cf.
2Rg 19,32-37; Is 37,33-37).

2.3.2. Titlul şi autorul

Cartea poartă numele lui Miheea, unul dintre cei doisprezece
profeţi minori. S-a născut la Moreşet-Gat, un
sat la 40 km SE de Ierusalim. Şi-a desfăşurat misiunea
profetică la sfârşitul secolului al VIII-lea î.C. şi începutul
secolului al VII-lea î.C. (aproximativ între anii 725-
680 î.C.), atât în Regatul de Nord, cât şi în Regatul de
Sud. Profet aspru, provenit de la ţară, Miheea e preocupat
de viaţa celor săraci, exploataţi de cei bogaţi; de aceea,
denunţă iresponsabilitatea conducătorilor poporului,
corupţia care alterează toate relaţiile sociale, şi idolatria
prezentă prin formele de cult ale zeilor păgâni. Profetul
demască, de asemenea, falsitatea contemporanilor săi
care, în ciuda acestor păcate, sunt „siguri” că îl au pe
Dumnezeu de partea lor doar pentru faptul că ei sunt poporul
său; ei credeau că aceasta era sufi cient pentru a
scăpa de orice rău.
Cartea profetului Miheea are un limbaj pur şi corect,
stil simplu, elegant şi patriotic, exprimat în imagini originale
şi expresive.
2.3.3. Conţinutul şi structura
Conţinutul
Dumnezeu e gata să-i judece pe conducătorii poporului
său pentru că aceştia au pus mâinile pe casele şi câmpiile
săracilor, au nesocotit drepturile de moştenire (2,2),
au jefuit pe străini şi au lăsat văduvele pe drumuri (2,9).
Profetul e plin de jale, pentru că aceste păcate vor aduce
asupra poporului nenorocire. Domnul însă îşi va aduna
poporul şi va avea grijă de el trimiţându-i un rege-păstor,
care se va naşte la Betleem-Efrata (5,1-3). Domnul îşi
judecă poporul, îl purifică prin suferinţă, dar îi arată apoi
ce are de făcut pentru a fi plăcut în ochii săi: să trăiască
conform dreptăţii, să iubească mila şi să umble smerit în
faţa sa (6,8).
Cartea se încheie cu o rugăciune pentru popor.
Structura
– 1-3: Domnul judecă şi condamnă pe Iuda şi Israel pentru
nelegiuirile sale;
– 4-5: Dumnezeu promite mântuirea şi un nou rege-păstor;
– 6,1-7,7: Dumnezeu cheamă poporul la judecată;
– 7,8-20: motive de speranţă şi rugăciunea pentru popor.
2.3.4. Teologia
În prezentarea mesajului său, profetul Miheea rezumă
mesajul profeţilor care l-au precedat sau i-au fost contemporani,
pentru că, în cartea sa, întâlnim dreptatea lui
Amos, milostivirea lui Osea şi umilinţa lui Isaia. Totuşi
mesajul său se concentrează asupra judecăţii divine, pe
care o exprimă prin următoarele idei teologice:
– Judecată şi pedeapsă. Domnul, care e stăpânul tuturor,
nu poate suporta nelegiuirea, nedreptatea şi păcatul.
E afectat mai ales de suferinţa celor săraci, care sunt victime
ale celor bogaţi. Aceştia trăiesc cu siguranţa iluzorie că
n-au pierdut ocrotirea lui Dumnezeu; ei nu-şi dau seama,
sau nu vor să-şi amintească, faptul că idolatria şi nedreptatea
au dus la prăbuşirea Regatului de Nord, păcate de
care nici Regatul lui Iuda nu este străin. Din experienţa
Israelului, conducătorii poporului din Regatul lui Iuda ar
fi trebuit să-şi dea seama cât de urgentă este convertirea
pentru a nu avea aceeaşi soartă; dar clasele conducătoare
înşală poporul prin cuvinte care împiedică convertirea.
– Mesaj de speranţă. Profetul vesteşte o certitudine
mângâietoare: Domnul şi-a păstrat o parte din poporul său
în fi delitate faţă de Lege; acesta e numit „restul sfânt”,
căruia îi va trimite un rege-păstor, ales chiar de el (5,1-
4), care va aduce pacea. În timpul său, popoarele se vor
aduna la Ierusalim pentru a-l asculta pe Domnul (4,1-5).
Domnul arată poporului ce aşteaptă de la el pentru a trăi
coerent alianţa: împlinirea dreptăţii, căutarea bunătăţii şi
viaţa umilă în faţa Domnului (6,8).

2.3.5. Texte alese

 1,2-9: iminenţa vizitei divine;
 2,1-5: nelegiuirile poporului şi consecinţele acestora;
 3,9-12: corupţia conducătorilor poporului;
 4,1-5: vocaţia la mântuire a tuturor popoarelor;
 5,1-3: profeţie mesianică;
 6,1-5: Dumnezeu îl judecă pe Israel;
 6,6-8: adevărata religie e interioară;
 7,8-10: mărturisirea vinovăţiei şi a pedepsei drepte
pentru păcate;
 7,15-20: milostivirea lui Dumnezeu.

2.3.6. Teme
 Judecata lui Dumnezeu;
 Domnul priveşte la viaţa mea. E mulţumit de ea?
2.3.7. De reţinut
 „Poporul meu, ce ţi-am făcut şi cu ce te-am împovărat?
Răspunde-mi! Eu sunt cel care te-am scos din ţara
Egiptului şi din casa robiei, te-am răscumpărat şi ţi-am
trimis înainte pe Moise, pe Aron şi pe Miriam!” (6,3-4);
 „Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce
Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire
şi să mergi cu umilinţă înaintea Domnului Dumnezeului
tău” (6,8).