Cărţile necanonice de cuprins istoric

1. Cartea Tobit

Istoriseşte un eveniment despre care se spune că s-ar fi petrecut în viaţa unui

evreu din robia asiriană în 722 î.Hr., care trăia în oraşul Ninive. Acesta reuşise să-şi
aranjeze o situaţie materială bună în care îi ajuta şi pe conaţionalii săi mai săraci. Dar cu
toate că era drept şi temător de Dumnezeu peste el s-au abătut mai multe nenorociri:
rămâne orb şi apoi şi-a pierdut averea. Acest personaj era Tobit, care, ajungând într-o
asemenea situaţie disperată, l-a rugat pe Dumnezeu, mai bine să îi ia viaţa decât să se
chinuie. Concomitent cu Tobit, a înălţat o rugăciune şi o tânără femeie evreică din
localitatea Ecbatana din Media, care se căsătorise de 7 ori şi tot de atâtea ori a rămas
văduvă, deoarece demonul Asmodeu îi omora mirii în noaptea nunţii. Dumnezeu ascultă
rugăciunea celor doi şi l-a trimis pe Rafael (care înseamnă „Dumnezeu e vindecătorul”)
să-i ajute. Astfel Rafael, sub chipul unui om, îl însoţeşte pe fiul lui Tobit, pe Tobie, într-
o călătorie în Media pentru a aduce nişte bani pe care tatăl său îi împrumutase unui
conaţional. Ajungând cei doi, se abat pe la cetatea Ecbatana, cercetând pe Sara tânăra
evreică nefericită. Tobie consimte să o ia pe Sara în căsătorie iar îngerul anulează
puterea demonului care voia să-l omoare. După ce primeşte banii cei doi se întorc în
Ninive unde printr-o minune a îngerului îl scapă şi pe Tobit de orbire. Acesta împreună
cu fiul şi nora vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.
La sfârşitul activităţii îngerul Rafael îşi descoperă identitatea după care se
întoarce la Dumnezeu care l-a trimis.
Cartea Tobit a fost scrisă pe la sfârşitul sec. III – II î.Hr., iar autorul este
necunoscut. Din cuprinsul ei ne putem da seama cu uşurinţă că nu este o carte inspirată.
Faptele relatate în ea sunt multe din domeniul imaginarului. Din aceste motive Biserica
Ortodoxă a socotit-o ca o carte necanonică.

2. Cartea Iuditei

Face parte din cărţile necanonice. Din cuprins aflăm că Nabucodonosor, regele
asirienilor, după ce a cucerit ţările de la răsărit de Eufrat, a dispus generalului Olofern să
înceapă o campanie de cucerire a ţărilor situate la vest de Eufrat. Ajuns în cetatea
Betulia, Olofern o asediază şi o menţine încercuită mult timp. Când rezervele de hrană
şi de apă ale locuitorilor cetăţii erau spre sfârşit şi când predarea era iminentă, a
intervenit o femeie cu numele Iudita care a scăpat cetatea. Ea s-a strecurat în tabăra
adversă şi oferindu-i generalului graţiile sale, a profitat de un moment prielnic când i-a
tăiat capul şi a plecat în cetate, l-a pus pe o suliţă şi l-a arătat duşmanilor. Aceştia au
intrat în panică şi au fugit. Localnicii i-au urmărit şi i-au omorât pe mulţi, astfel Iudita a
devenit eroină naţională şi a trăit fericită până la adânci bătrâneţi.
Interesant e faptul că Biserica noastră o pomeneşte pe Iudita la 7 septembrie.
Cartea are deficienţe de ordin istoric şi în egală măsură de ordin moral, motiv pentru
1
care niciodată n-a fost socotită canonică. Dacă ne referim la datele istorice ale cărţii
regele Nabucodonosor nu a fost rege al asirienilor ci al babilonienilor. În ceea ce
priveşte asedierea cetăţii Betulia nu există nici o însemnare istorică până azi în legătură
cu această cetate, neştiindu-se unde sau dacă a existat această cetate vreodată. În ceea ce
priveşte deficienţele de ordin moral ale cetăţii: deşi sentimentele patriotice sunt
însemnate, nu pot fi acceptate metodele la care a recurs din imboldul acestui sentiment.
Autorul cărţii nu se ştie cine a fost. Pare să fi fost un evreu care a trăit prin sec. III
î.Hr. Majoritatea cercetătorilor fixează data scrierii pe vremea Macabeilor, tocmai
pentru a-i încuraja pe evrei şi a le da un imbold sentimental potrivnic în acele vremuri
grele prin care treceau.

3. III Ezdra

Se numeşte aşa deoarece în Septuaginta cât şi în Vulgata, cartea lui Neemia se

numeşte II Ezdra.
În cuprinsul cărţii sunt prezentate multe evenimente cuprinse în cărţile Cronici,
Ezdra, Neemia. Cartea începe cu relatarea restabilirii cultului sacru pe vremea lui Iosia,
contemporan cu profetul Ieremia. Se arată apoi moartea regelui în luptă cu faraonul
Egiptului la Meghido. După moartea regelui Iosia, au urmat regi cu mai puţină frică de
Dumnezeu: Ioahaz, Ioachim, Ioiachim şi Sedechia. Regatul de Sud a fost ocupat de
babilonieni. Perioada robiei a durat până la suirea pe tronul persan a lui Cirus, care
reuşeşte să învingă Babilonul în 662 şi să elibereze toate naţionalităţile strămutate de la
locurile lor de baştină. Între aceste neamuri erau şi evreii, sub conducerea arhiereului
Iosua şi a prinţului Zorobabel, evreii se întorc la Ierusalim şi după 2 ani pun temelia
noului Templu. Foarte activi în această perioadă sunt profeţii Agheu şi Zaharia, precum
şi cei 2 bărbaţi vestiţi, de la curtea persană: Ezdra şi Neemia. Sunt descrişi pe larg
acţiunile întreprinse de aceştia pentru restabilirea canonului cărţilor Vechiului Testament
cât şi pentru reaşezarea vieţii morale şi reorganizarea vieţii sociale.
Autorul este necunoscut, el a reuşit să facă o compilaţie din datele cărţilor de mai
sus. Data nu este precis cunoscută (după unii ar fi fost în sec. I î.Hr., după alţii, sec. I
d.Hr.

4. Cărţile Macabeilor

Numele de „macabeu” în ebraică înseamnă ciocan. Acest nume i s-a dat pentru
prima dată la Iuda fiul preotului Matatia, care în sec. II î.Hr. a purtat o biruinţă asupra
sirienilor, cotropitori ai Ţării Sfinte, zdrobindu-le puterea ca un ciocan. Numele s-a
extins şi la ceilalţi fraţi ai săi precum şi la acei evrei care s-au înrolat în armata lor până
la încheierea mandatului, 37 î.Hr. când a urcat pe tron Irod cel Mare.
a) I Macabei: la început sunt relatate victoriile lui Alexandru cel Mare, regele
Macedoniei (sec. IV î.Hr.), purtate în părţile Orientului. După moartea acestuia
teritoriile cucerite de el au fost împărţite între generalii săi: Ptolemeu – Egiptul şi alte
teritorii din nordul Africii; iar Seleucos – a fost pus rege în Siria. Pentru că Ţara Sfântă
2
era oarecum o graniţă între cei doi, teritoriul ei a constituit în permanenţă motiv de
neînţelegere şi de luptă.
Cartea I Macabei se referă la un eveniment care a afectat în mod grav Ţara
Macabeilor în urma unei ciocniri între sirieni şi egipteni. E vorba despre o incursiune
armată făcută de către regele sirian Antioh IV Epifanes împotriva regatului Egiptului.
La întoarcerea din Egipt Antioh ocupă Ierusalimul profanează templul şi jefuieşte toate
odoarele Sale Sfinte. Acest lucru s-a întâmplat în 175 î.Hr. În anii următori s-a declanşat
o adevărată persecuţie împotriva evreilor. Un preot credincios legii străbunilor, pe nume
Matatia, care avea 5 băieţi viteji: Ioan, Simon, Iuda, Eleazar şi Ionatan, a declanşat
revolta împotriva asupritorilor. Lor li s-au alăturat mulţi dintre evreii care voiau să scape
de sub jugul apăsător. Preotul Matatia a reuşit să obţină câteva victorii dar a murit la
scurtă vreme. Conducerea a luat-o Iuda. În 164 acesta recucereşte Ierusalimul, purifică
templul şi îl resfinţeşte. În amintirea acestui eveniment s-a instaurat sărbătoarea Hanuca
(până azi). În 161 a murit şi Iuda Macabeul, eroic în luptă. La conducere vine fratele
Ionatan care va purta victoria definitivă asupra sirienilor. După moartea lui Ionatan în
143 î.Hr. urmează fratele său Simon. Acesta înmănunchează în personalitatea sa atât
denumirea de mare arhiereu cât şi aceea de principe. El a fost omorât în 125 î.Hr. de
ginerele său şi îi urmează la conducere fiul Ioan Hircan I. Cu suirea la tron se încheie
acţiunea cărţii I Macabei.
b) II Macabei: prezintă acţiunile în paralel cu I Macabei, totuşi începutul
prezentării evenimentelor este cu mult înainte de 175 şi se încheie înainte de moartea lui
Iuda Macabeul (+161 î.Hr.). Se arată cum Antioh IV Epifanes a ocupat Templul, l-a
profanat şi cum a fost eliberat de Iuda Macabeul şi re-sfinţit. Un eveniment de seamă
din carte este descrierea morţii lui Eleazar şi a celor 7 fraţi macabei.
c) III Macabei: cuprinsul nu are nici o legătură cu celelalte două cărţi. Acţiunea
ei se referă la evenimente cu totul deosebite decât cele petrecute în timpul macabeilor şi
anume: expune hotărârea faraonului Egiptului, Ptolemeu Filopator, de a se răzbuna
împotriva evreilor, care trăiau în Egipt, pentru că, întreprinzând o luptă, a încercat să
întemeieze o bază de acţiune din Palestina. Pentru aceasta a vrut să cucerească
Ierusalimul şi să prădeze Templul dar a fost împiedicat de evreii de acolo. A vrut să-şi
pună în aplicare hotărârea adunându-i pe evrei într-un hipodrom şi să dea drumul
elefanţilor asupra lor. Trei încercări nereuşite l-au determinat să renunţe şi să devină şi
el credincios Dumnezeului, celui adevărat, al evreilor.
Nici unul din autorii cărţilor nu e cunoscut, oricum autorii primelor două
trebuie să fi fost evrei din Ţara Sfântă care au trăit aproape de timpurile macabeilor.
Autorul cărţii a treia trebuie să fi fost şi el un evreu dar care trăia în Alexandria
Egiptului.
Aşadar din cuprinsul cărţilor ne este foarte bine prezentată istoria poporului
evreu din perioada 175 – 125 î.Hr.
Cartea a III-a nu prea are vreo valoare istorică. Cartea a II-a este apreciată ca
foarte valoroasă din punct de vedere dogmatic şi moral. În ea este reliefată cu claritate
credinţele evreilor din acele timpuri în nemurirea sufletului, în înviere, moarte, precum
şi necesitatea rugăciuni pentru cei morţi.

3
BIBLIOGRAFIE

1. „BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ”, versiune diortosită după Septuaginta,

redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 2001.
2. BABA Teodor, Pr. Dr., „Introducere în Studiul Vechiului Testament (aspecte
generale)”, Arad, 2007, pp. 212-222.
3. ISVORANU Alexandru, „Cărţile Anaghinoscomena ale Vechiului Testament.
Atitudini interconfesionale şi reconsiderări”, în rev. „Analele Universităţii din Craiova.
Teologie” I/1996, pp. 71-73.
4. PRELIPCEAN Vl. Pr. Prof., NEAGA N. Pr. Prof., BARNA Gh. Pr. Prof., „Studiul
Vechiul Testament”, manual pentru Institutele teologice, Buc., 1955, pp. ...
5. PRELIPCEAN Vl. Pr. Prof., NEAGA N. Pr. Prof., BARNA Gh. Pr. Prof.,
CHIALDA Mircea Pr. Prof., „Studiul Vechiul Testament”, manual pentru Institutele
teologice, ediţia a II-a, Buc., 1985, pp. ...
6. PRELIPCEAN Vl. Pr. Prof., NEAGA N. Pr. Prof., BARNA Gh. Pr. Prof.,
CHIALDA Mircea Pr. Prof., „Studiul Vechiului Testament”, Manual pentru Facultăţile de
Teologie, ediţia a III-a, îngrijită de Pr. Conf. dr. Ioan Chirilă, Cluj-Napoca, 2003, pp. 330-
340.
7. PRELIPCEAN Vl. Pr. Prof., NEAGA N. Pr. Prof., BARNA Gh. Pr. Prof.,
CHIALDA Mircea Pr. Prof., „Studiul Vechiului Testament”, Manual pentru Facultăţile de
Teologie, ediţia a III-a, îngrijită de Pr. Conf. dr. Ioan Chirilă, Cluj-Napoca, 2006, pp. 330-
340.
8. SEMEN Petre, MELNICIUC-PUICĂ Ilie, „Nebiim aharonim şi Anaghinoscomena.
Introducere şi exegeză”, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1997, pp. 251-258.