Cărţile Apocrife

Sunt acelea care cuprind ceva ascuns şi autorul lor e necunoscut. Toate
popoarele au avut astfel de cărţi. Se pare că evreii au împrumutat acest lucru de la
păgâni. Totuşi ele îşi au valoarea lor, ele pot arunca o dâră de lumină şi asupra
cărţilor canonice ale Bibliei în sensul că ele redau starea de spirit, concepţiile despre
viaţa din anumite locuri şi vremuri în care s-au scris.
Numărul lor este foarte mare încât azi se vorbeşte despre o adevărată literatură
apocrifă. De exemplu despre Enoh se afirmă că s-a scris 366 de cărţi. Desigur că
cifra este fictivă însă ea ne arată că literatura apocrifă a cunoscut o epocă de înflorire
în secolul de dinaintea apariţiei creştinismului.
Cele mai multe dintre ele datează din sec. III şi I î.Hr, multe dintre ele fiind
alcătuite sub influenţa ideilor filosofice, ale elenismului progresiv, care s-a dezvoltat
în întreg Orientul după cuceririle lui Alexandru cel Mare. Altele au fost scrise tocmai
pentru combaterea elenismului.
În general cărţile apocrife se împart în 2 grupe:
1. de origine iudaică
2. de origine creştină

1. Cele de origine iudaică se împart după cuprinsul lor în trei grupe.

a) apocrife de conţinut profetico-eshatologic, iar dintre ele amintim: cărţile
Sibiliene în număr de 14, care datează din sec. II î.Hr. Sibilia era un personaj feminin
semi-antic care se presupunea că ar cunoaşte, prin mijloace tainice, voia lui
Dumnezeu. Cărţile Sibiliene prezintă istoria lumii de la Turnul lui Babel până la
sfârşit. Sunt menţionate evenimente fenomenale care se vor petrece. Se ştie că la
Roma au fost găsite astfel de cărţi, semn că evreii le-au împrumutat de la păgâni.
Din această grupă fac parte cele 2 variante ale cărţi lui Enoh. În ambele
variante se vorbeşte despre căderea îngerilor, călătoria lui Enoh la cer şi alte
evenimente care ar urma să se petreacă.
b) apocrife de conţinut istoric
Cele mai importante sunt: - IV Macabei
- Cartea Jubileelor
- Evanghelia lui Moise
Cartea IV Macabei descrie în paralel evenimente cuprinse în cartea II
Macabei, respectiv despre moartea lui Eleazar şi a celor 7 fraţi macabei.
Cartea Jubileelor prezintă istoria omenirii în paralel cu Geneza şi Exodul din
canonul Vechiului Testament. Ele vizează transcrierea evenimentelor din cele 2 cărţi
în această carte.
c) apocrife de conţinut didactico-poetic
Din acest grup amintim: Psalmii lui Solomon (18), aceştia cuprind rugăciuni
pentru iertarea păcatelor şi pentru scăparea din robie.

1
 Când a fost vorba de cărţile apocrife, Biserica nu le dă atenție și nu le
recomandă pentru întărirea în credință. După cuvintele lui Atanasie cel Mare, în ele
„este amestecată mierea cu fierea” Puţinul adevăr preluat din cărţile canonice este
învăluit de legende şi superstiţii. Biserica Ortodoxă nu a admis nici o carte în canon.
Cu toate că unii Sfinţi Părinţi şi Scriitori, care au trăit în sec. IV., când s-a
hotărât oficial şi s-a stabilit canonul Bibliei, le-au considerat pe unele inspirate,
totuşi, după sec. IV, hotărârea Bisericii este categorică. Ele nu au nici o valoare din
punct de vedere moral ele și pot constitui un permanent pericol pentru credincioşii
nepregătiţi.

2. Cele de origine sectară şi creştină

a) pe lângă apocrifele iudaice sunt cunoscute şi alte cărţi care nu au legătură cu
cele canonice. Ele promovează elemente rupte de iudaismul oficial iar dintre ele
amintim:
- Apocalipsa lui Baruh, IV Ezdra şi Înălţarea lui Moise.
Se cunosc 2 apocalipse a lui Baruh, una în siriană şi alta în greacă. Ambele au
conţinutul profetic şi se referă la Mesia şi la sfârşitul lumii.
- IV Ezdra nu are nimic comun cu Ezdra şi Neemia, se numeşte aşa pentru că
autorul anonim a atribuit-o acestui personaj biblic. În carte se relatează faptele ce se
vor întâmpla după căderea Ierusalimului şi alte evenimente care prevestesc sfârşitul
lumii.
- Înălţarea lui Moise este o carte cu mare circulaţie în Orient. Se crede că Sf.
Iuda s-a inspirat din aceasta atunci când face referire la cearta dintre Mihaiil şi
Satana pentru trupul lui Moise.
O caracteristică aparte a unor scrieri apocrife iudaice este tendinţa cabalistică.
Aceştia pretindeau că Dumnezeu i-a descoperit lui Adam cunoaşterea tuturor
misterelor; însă, căzând, le-a pierdut, iar, la rugămintea lui, Dumnezeu i le comunică
într-o carte. Apoi, acestea sunt ascunse în cuvinte, litere, persoane şi numere biblice.
Prin tradiţie, de la Adam, prin Moise şi Ezdra, au ajuns până în posesia cabaliştilor.
Prin contactul cu popoarele păgâne în apocrifele iudaice au intrat şi elemente
străine.
b) de origine creştină
1. Testamentul celor 12 patriarhi – se tratează despre anumite recomandări pe
care cei 12 fii ai lui Iacov le-au făcut poporului evreu. Acestea, îmbinate cu fapte de
legendă ne arată evoluţia evenimentelor din viaţa poporului Israel.
2. Înălţarea lui Isaia – se vorbeşte de toate cele văzute de profet în timpul celor
7 viziuni.
Alte apocrife de origine creştină: Evanghelia Evei, Testamentul lui Adam,
Istoria lui Iosif, Testamentul lui Iov etc. Toate acestea sunt scrise în perioada de
după căderea Ierusalimului când evreii au încercat tot felul de adaptări la noile
condiţii – ele sunt ecoul încercărilor lor de apărare.

2
 BIBLIOGRAFIE

1. „BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ”, versiune diortosită după Septuaginta,

redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 2001.
2. GRIGORIȚĂ Georgică, „Studiul și importanța apocrifelor Vechiului
Testament”, în rev. O., nr. 1-2/2006, pp. 132-146,
https://www.crestinortodox.ro/religie/studiul-importanta-apocrifelor-vechiului-
testament-astazi-69349.html, accesat online: 05.04.2018.
3. NEAGA Nicolae, „Cărțile apocrife ale Vechiului Testament”, în rev. M. B., nr.
1-3/1966, pp. 26-40.
4. PRELIPCEAN Vl. Pr. Prof., NEAGA N. Pr. Prof., BARNA Gh. Pr. Prof.,
„Studiul Vechiul Testament”, manual pentru Institutele teologice, Buc., 1955, pp. 257-
263.
5. PRELIPCEAN Vl. Pr. Prof., NEAGA N. Pr. Prof., BARNA Gh. Pr. Prof.,
CHIALDA Mircea Pr. Prof., „Studiul Vechiul Testament”, manual pentru Institutele
teologice, ediţia a II-a, Buc., 1985, pp. 408-417.
6. PRELIPCEAN Vl. Pr. Prof., NEAGA N. Pr. Prof., BARNA Gh. Pr. Prof.,
CHIALDA Mircea Pr. Prof., „Studiul Vechiului Testament”, Manual pentru Facultăţile
de Teologie, ediţia a III-a, îngrijită de Pr. Conf. dr. Ioan Chirilă, Cluj-Napoca, 2003, pp.
348-356.
7. PRELIPCEAN Vl. Pr. Prof., NEAGA N. Pr. Prof., BARNA Gh. Pr. Prof.,
CHIALDA Mircea Pr. Prof., „Studiul Vechiului Testament”, Manual pentru Facultăţile
de Teologie, ediţia a IV-a, îngrijită de Pr. Conf. dr. Ioan Chirilă, Cluj-Napoca, 2006, pp.
348-356.
8. SEMEN Petre, MELNICIUC-PUICĂ Ilie, „Nebiim aharonim şi
Anaghinoscomena. Introducere şi exegeză”, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1997,
pp. 286-293.