Diavolul

George Minois
(studiu detaliat și fișă sintetică)

 Mitul luptei dintre Ghilgameș și Huwawa ca influență asupra genezei

divolului iudeo-creștin , conform lui Neil Forsith (The Old Enemy. Satan
and the combat myth) - p.8.
- vezi corelația cu Monștri. Un bestiar al bizarului – Christopher Dell p.58
 Lotan, alt nume pentru Leviatan – p.11
 Satan de la ebraicul stn – opozantul , cel care pune piedici / diabolos – de la
verbul diabellein – p. 14
 Mitul căderii îngerilor conduși de Semyaza - în varianta Cartea
uriașilor, Cartea păzitorilor, Viziunea lui Enoh, Cartea lui Enoh,
redactate între 210 – 60 î.Hr.) După unele variante îngerii rebeli devin
stele care cad din cer, ceea ce în latină va da expresia de Lucifer
”purtător de lumină”. Hristos în Evanghelia lui Luca ”Am văzut pe
Satana ca un fulger căzând din cer”
- Vezi corelația cu Dicționar de mitologie generală – V. Kernbach p. 90 –
91, 239 - 241, 627- 628
- Glafire. Nouă studii bilbice și patristice – C. Bădiliță p. 199 -219
- Structurile antropologice ale imaginarului – Gilbert Durand – p.139
 Mitul căderii îngerilor, varianta Cartea Jubileelor (135 – 105 î.Hr).
Îngerii răsculați ar fi conduși de Mastema (nume construit din radicalul
stm, verb care înseamnă ”a urî”, numele fiind foarte aparoape de stn.)
căreia îi sunt atribute părțile rele din Yahve. 9/10 din demoni

1
 surghiuniți în iad lăsând o zecime condusă de Mastema, să hoinărească
pe pământ, care devine ispititorul oamenilor, la rugămintea sa, cu
deplinul acord al lui Dumnezeu, fără să se știe cu adevărat dacă
responsabilitatea răului aparține diavolului sau omului. – p. 21
 În Cărțile lui Adam, ce stau la originea mișcării gnostice, Cain este fiul
Evei și a Satanei. Revolta Satanei se datorează geloziei, căci nu voi să se
închine unei ființe inferioare și mai tinere ca el. Fiind vănat pe pămant
de Arhanghelul Mihail se răzbună seducând-o pe Eva, cerându-i
șarpelui să fie mijlocitorul său. – p.21
 Noul Testament îl menționează pe Satan de 188 de ori (36 de ori ca Satan,
62 de ori ca demon, 33 de ori ca diavol, 37 de ori ca sălbăticiune, de 13 ori
ca dragon , de 7 ori ca Belzebuth – ce apare ca zeu protector al cetății
filistine Ekron) – p.23
 Mărturia Adevărului (Nag Hammadi, 1945) afirmă că ziditorul lumii,
Yahve, ar fi un înger căzut. Realitatea puterilor afirmă că Adam și Eva au
fost creați de Sammael. – p.28
 În 553, la Conciliul de la Constantinopol condamnă doctrina
apocatastazei a lui Origen, prin care Diavolul va fi iertat la sfârșitul
veacurilor. – p. 30
 În Evul Mediu nu există decât 6 declarații conciliare și pontificale, între 563,
Conciliul de la Braga și 1215 cel de la Lateran care proclamă că ”Diavolul și
ceilalți demoni au fost creați de Dumnezeu buni în firea lor dar ei înșiși s-au
făcut răi”. Concililul de la Trento a decretat cu privire la păcatul originar
(1564) – p. 32.
 Pentru Lactanțiu, Diavolul este fratele mai mic a lui Iisus. Răul este necesar
căci dacă ”răul nu exista, nu ar fi fost nicio prijmedie, și deci niciun temei

2
 pentru înțelepciune”. Grigore de Nyssa, Ambrozie, Leon și Grigore cel Mare
presupun că Satana a fost înșelat de Dumnezeu, care i l-a oferit pe Iisusu în
schimbul oamenilor. Înțelegere trucată, căci Iisus a triumfat asupra morții.
Augustin afirmă că Satana era muritor la începuturi, un înger bun la origine
ce a păcătuit prin orgoliu, mânfru de sine a avut încredere în neant, nu în
ființă. Tocmai în asta constă răul , care este o nonființă, asemenea găurilor
dintr-un burete. P.33
 Demonii ar fi idioți după Guillame d`Auvergne. Ei au un trup eteric, nici
spirite pure, nici corpuri material, ci construit dintr-o materie subtilă, ceea ce
le permite orice adaptare. Mediile monastice au contribuit foarte mult la
dezvoltarea imaginarului diabolic, ducând o viață de privațiuni și
solitudine. – p. 35
 În fața terorii culturii elitelor, încolțește o contracultură populară la limita
scepticismului, care conferă diavolului nume caraghioase: Încornoratul,
Robin, Greppin, Pierasset în Lorena, Polig în Bretania, lou Pecat în
Gasconia, Cazangiul, Ciungul și mai ales Șchiopul în Spania (probabil o
reminescență a lui Hermes) – p 38.
 Conciliul de la Trento codifică reprezentările diavolului: urâțenia sa
spirituală trebuie să fie exprimată și la nivel fizic, program preluat de pictorii
Contrareformei, precum Francisca Pcheco care în Arte de la pintura (1638)
pretinde ca imaginile demonilor să fie lipsite de sfințenie, și pline de răutate
petru a provoca spaimă și groază. – p.41
 Formă extremă a dualismului, manihiesmul sfârșește în nihilism: dacă omul
este creatura diavolului cu scopul de a întemnița lumina, singura modalitate
de a o elibera este de a pune capăt omenirii. – p. 44

3
 În Coran, Shaitan apare discret. Numit Iblis, de la arabul oublissa - ,,a
nu aștepta nimic”, este un înger căzut care a refuzat să se prosterneze, el
ființă de foc. În fața lui Adam, ființă de lut. Puterea sa de a corupe este
limitată, nefiind efectiv o personificare a răului, care se datorează, pur
și simplu, naturii imperfecte a omului. Câteodată este numit ”Cel ucis
cu pietre”, căci îngerii nu încetează să arunce asupra lui stele topite. – p.
45
 Conform unui istoric din sec. Al X-lea Abu Jefar at- Tabari un pasaj
obscur din Coran face referire la zeițele vechiul politeism arab,
faimoasele ”versete satanice”. Satana s-ar fi dat Allah și l-a înșelat pe
Mahomed, și i-ar fi sugerat să ceară ajutorul celor 3 zeițe, Al –Lat, Al-
Uzzah și Manat, ca să convertească arabii politeiști – p. 45
- Vezi corelația cu Dicționar de mitologie generală – V. Kernbach p. 38 –
- Vezi corelația cu Versetele Satanice – Salman Rushdie – p. 123, p. 133,
141, 149, 259
 Nu există un cuvânt evrei pentru diavol, nu există efectiv o împărăție a
întunericului. Satana nu este dușmanul lui Dumnezeu ci al omului. – p. 45.
 Comentariile rabinice din primul secol povestesc că Yahve în Sinedriul
divin ar fi întrebat dacă se creeze omul sau nu, și nu ar fi așteptat
sfârșitul deliberărilor, și întrerupând scurt obiecțiile, i-a pus pe îngeri în
fața faptului împlinit: ,,La ce bun vorbăria voastră? Omul există!
Atunci Shammael și partizanii săi, furioși, au coborât pe pământ și au
creat șarpele. De atunci Satana joacă un triplu rol:acuzator al omului,
cerându-i lui Dumnezeu să-l pună la încercare; seducător al omului, în
ipostaza sa de Yetzer ha Ra, impulsul rău care se află în fiecare;
distrugător al omului - p. 46.

4
 Constantin Psellos, un filosof bizantin, în 1050, îi acuză pe bogomili în
lucrarea sa Despre lucrarea demonilor, de orgii, infanticid, bestialitate,
canibalism. În Occident, în 1022 se remarcă pentru prima dată, cu
prilejul execuției ereticilor de la Orleans asocierea erezie-incest-
canibalism- p.50.
 Se afirmă că diavolul în persoană, sub formă de animal, cel mai adesea sub
formă de pisică. Al IV-lea Conciliu de la Lateran discută acest subiect în
1215 și pentru prima dată se organizează o vânătoare de vrăjitoare în
Germania în 1230. Conrad din Marburg, închizitor din Mainz a ars pe rug
vraăjitoare și eretici, răspândind psihoza diavolului. Îl convinge și pe papa
Grigore al IX-lea de realitatea sabaturilor celebrate de eretici și în 1223,
consacră aceste ficțiuni în bula Vox in Rama, în care îl descrie pe Satan
prezent sub chipul unei pisici, broaște râioase sau al unui bărbat palid și
rece sau jumătate negru, jumătate strălucitor. În 1326, papa Ioan al XXII-
lea asimilează oficial vrăjitoria de erezia valdensiană, în bula Super illius
specular. Pentru prima dată, în 1340 termenul de sabat este folosit. – p.
51.
 Papa Inocențiu al VIII-lea emite în 1484 bula Summis desirantes,
supranumită ”cântecul de război împotriva iadului”. În 1585 și 1623,
bulele Coeli et terra și Omnipotentis Dei reiterează toate condamnările, iar
represaliile ating o asemenea amploare, încât Urban al VIII-lea (1623-1644)
le cere judecătorilor să dea dovadă de mai mult discernământ. În 1532, Carol
Quintul promulgă Nemesis Carolina, care prevede procedura de urmat
împotriva oricărei persoane care practică farmece, utilizând inclusiv tortura.
– p.52.

5
 Se elaborează manuale pentru ca preoții să lupte eficient împotriva
Diavolului și vrăjitorelor, printre care Formicarius de Joahnn Nider
(1437) și Malleus Malleficarum a lui Jackob Sprenger și Heinrich
Institor/Kramer (1486), un veritabil catalog al fantasmelor clericilor
nevrotici, devenind unul din primele succese de librărie din istorie (14
ediții între 1487 și 1520) – p.54
 Cărțile de demonologie abundă în secolul al XVI-lea:
- Questio Lamiarum de Samul Cassini (1505)
- Apologia de Vincent Dodo (1506)
- Tractus de Strigiis de Bernard din Como (1508)
- Liber octo questionem ad Maximilianum Ceasarem de Johannes
Trithemius (1508)
- Quam graviter peccent quaerentes auxilium a maleficis de Johann van
Hoogstraeten (1510)
- Tractus de superstitione a lui Martin din Arles (1510)
- De la demonomanie des sorciers a lui Jean Bodin (1580) – p.54
 Tratato muy sotyl y bien fundado de las supersticiones a lui Martin din
Castanega (1532) și Disquisitionum magicarum libiri sex a lui Martin del
Rio (1599) abordează în special problema pactului cu diavolul, și se
vorbește despre practicarea sacramentelor inverse (excramentos
diabolicos) – p.55
 Data exactă a înființării a unui ordin al exorciștilor este necunoscută, dar
existența acestuia este atestată de la al IV-lea Conciliu de la Cartagina din
398 – p.57
 Ritualul exorcismului este fixat în sec. al XVI-lea. Leon al X-lea impune în
Biserică ritualul stabilit în 1523 de Alberto Castellani, în lucrarea sa Liber

6
 sacerdotalis, îmbunătățită de cardinalul Santori în 1584. În 1614, Paul al V-
lea temperează excesele publicând Ritual roman, care încă se află la baza
exorcismelor actuale, după unele modificări în 1926 și 1952. – p.58
 Manualul lui Egidius din sec. al XV-lea întocmește o listă cu întrebările care
și pot fi adresate diavolului. P.64
 Ar fi avut loc manifestări în cinstea diavolului, în mod conștient conform A
Razor For a Goat de E. Rose (1962) și Witchcraft in the Middle Ages (1972)
– p.67
 Lucifer în Paradisul pierdut a lui Milton (1667) îi arată fructul oprit Evei:
acest arbore este opera lui Dumnezeu, cum ar putea fructul său să fie rău? –
p.83.
 Literatura romantică a contribuit semnificativ la reabilitarea diavolului. Max
Milner scria: ”Cauza sa se confundă cu aceea a omenirii umilite, cu cea a
poporului,mai ales, menținut la supunere, de reprezentanții zeului tiran” – p.
85
 Shelley nu crede în diavol dar scrie în 1820 un Eseu despre diavoli și
demoni în care vede în Diavol o creație a creștinilor pentru a-i retrage
responsabilitatea răului a lui Dumnezeu – p.86
 Listă de autori care au scris despre Lucifer/Diavol (p.86 – 88)
- Eloa sau sora îngerilor de Alfred de Vigny
- La Fin de Satan de Victor H ugo (”Satana e mort, renaști, o, Lucifer
ceresc”
- Melmoth iertat (1835) – Balzac
- Litaniile Satanei – Baudelaire
- Revolta îngerilor – Anatole France (1844 – 1924)
- Jurnalul Satanei – Leonid Andreev (1871 – 1919)

7
 - Soleil de Satan și Monsieur Ouine – Georges Bernanos
- Maestrul și Margareta – M. Bulgakov
- La-bas de J.K. Huysmans (1891)
 Tema diavolului în cinematografie. Unul din pionerii cele de-a șaptea artă
Georges Melies realizează Conacul diavolului (1896), Diavolul la mănăstire
(1899), Cele 400 de fețe ale Diavolului (1906), Laboratorul lui Mefisto,
Magie diabolică, Hanul vrăjit.p.90
 The Devil – George Arliss (1908), Nosferatu de Murnau (1922), Faust de
Murnau (1926), Studentul din Praga de Henrik Galeen (1926) Vrăjitoria de-
a lungul secolelor de Benjamin Christensen (1922). Here comes Mr. Jordan
(1941), Mâna Diavolului de Maurice Tourneur (1942), Nevastă-mea
vrăjitoarea de Rene Clair (1942), Trubadurii Diavolului de Marcel Carne,
Masca demonului de Mario Bava (1960), Prin oglindă de Ingmar Bergman
(1960), Frumusețea diavolului de Rene Clair (1949), Probabil diavolul de
Robert Bresson (1977) și Sub cerul Satanei de Maurice Pialat (1987),
Rosemary`s Baby de Roman Polanski (1968), Exorcistul de William
Friedkin (1973), Vrăjitoarele din Eastwick (1987), The Devil Rides Out
(1967), Diavolul și Max Devlin (1981) – p.92
 În cazul crimelor din Matamorors, în Mexic în 1987, membrii cartelului
drogurilor s-au inspirat din filmul The Believers de Schlesinger
 Din Biserica Satanistă a lui La Vey s-au desprins grupuscule desidente:
Templul lui Seth a lui Michael Aquino (1975), Biserica Eliberării prin Satan
de Paul Douglas Valentine (mai 1986). Mai există Templul lui Nephtys,
Order of Shaitan, Embassy of Satan etc p.94
 Cartea ofițerului de poliție Robert D Hicks –În urmărirea lui Satana (1988)
ce a contribuit la ”The Satanic Panic”– p.95.

8
 Cazul Paul Ingram (1988) – p.95
 Cazul de pedofilie din Belgia, afacerea Dutroux (1996) – p.96
 La Vey ar fi scris în Magic ”Diavolul nu există. Este un nume fals inventat
de frați negri, pentru a-și unifica ignoranta confuzie ” p. 98
 Pentru secta Moon infecția originară derivă din menajul în 3 constituit de
Diavol, Adam și Eva p. 100
 Pentru Karl Barth (1886 – 1968) Satana înseamnă nonființă, este un
nonînger, căci neantul nu este nici ființă și nici aparență. Este nonștiință,
irealitate, vid, nonpersoană, minciună. Pentru Paul Tilich (1886 – 1965) este
o personificare a răului, deci o structură mintală. În 1968, H.A. Kelly în The
Devil, Demonology and witchcraft judecă sever acest subiect. P.104
 Gabriele Amorth din dioceza din Roma, cel mai mare exorcist. După el, a
efectuat 50.000 de exorcizări, Biserica recunoaște doar 84 de cazuri de
posedare. p.107
 În Modern Man in Search for a Soul, Jung afirmă în 1933 că Dumnezeu și
Diavolul reprezintă metafore ale aceleași monede, arhetipuri sunt imagini
pulsionale, origini ale comportamentelor. În acest sens, mitul diavolului este
adevărat. El concentrează spaimele, respingerea, reacții de teamă și revoltă
dar și atracție față de plăcerile interzise. Psihologul Marise Choisy diavolul
sub forma sa mitică este indestructibil, activ și necesar psihismului uman: ,,
Diavolul-mit, solicitat de ambivalența fundamentală a sentimentelor umane,
îmi apare ca o realitate interioară, nu doar acceptabilă, ci mai ales esențială
pentru dialectica progresulului psihic. P. 110
 Bibliografie:
- The Devil: Perceptions of evil form antiquity to primitive christianity –
Jeffrey Burton Russel

9
- The Devil. A biography – Pierre Standford

10