Sunteți pe pagina 1din 7

Satanismul

Satanismul

Satanismul reprezintă o mişcare mistico-religioasă,


anticreştină, al cărei scop declarat este negarea religiei
creştine şi a valorilor promovate de aceasta, alegând în
schimb cultul răului şi, în particular, închinarea la Diavol
Scurt istoric
- Apariţia satanismului contemporan:
California.
- Întemeietor: Anton Szandor La Vey, care
publică în 1969 “Biblia Satanică” – o
parafrazare rudimentară şi blasfematorie
a unor pasaje biblice adevărate.
Exemplu: “Tatăl nostru care eşti în Infern, mărească-se
numele tău, precum în iad, aşa şi pe pământ. Păcatul cel de
toate zilele, dă-ni-l nouă astăzi şi du-ne pe noi în ispită şi
învaţă-ne de rău. Ave Satan!”
- tot el întemeiază în 1970, în America, prima Biserică a lui
Satan (Cultus Satanas)
- în cadrul mişcării hippie iau fiinţă zeci de organizaţii sataniste.
Se răspândeşte apoi în toată lumea. Fenomenul e asociat cu
consumul de droguri.
Satanismul în România
După un raport SRI din noiembrie 2005
- în 1992 se înfiinţează la Galaţi o
asociaţie ai cărei membri se închinau
“celor 33 spirite astrale”
- pe filieră ungară pătrunde apoi şi în
Transilvania. În 1993: “Îngerii morţii” din
Brăneşti – prima sinucidere rituală
- la început apare în mediile de declasaţi, aurolaci, unde au loc
ritualuri josnice şi consum de substanţe periculoase
(romparkin, spirt, antigel)
- în 1994 au loc primele recrutări în rândul liceenilor.
Fenomenul trece în rândul rock-erilor din discotecile dubioase
şi spre tinerii de la marginea societăţii.
- între 1995-1997 – evoluţie rapidă: apar grupări sataniste în
22 judeţe (inclusiv Neamţ)
Satanismul în România
După un raport SRI din noiembrie 2005

- majoritatea sunt persoane labile psihice:


exemplul liderului satanist din Piatra,
Alexandru T. sau a lui R.C. Gabriel prins
în cimitirul Bellu
- Între 1997-1998 fenomenul atinge un prag critic: intră în alte 7
judeţe; se înmulţesc sinuciderile şi omuciderile rituale,
profanarea cimitirelor. Autorităţile iau măsuri
- între timp a început să scadă, dar nu să dispară
Satanismul - manifestări
- la intrarea în orice sectă se face
un jurământ.
Exemplu: ”Voi fura, voi înşela,
voi trăda şi chiar voi ucide de va
fi nevoie, voi fi ipocrit şi
meschin în numele tău, Satană!”
-se face, de asemenea, un contract.
Exemplu: “Voi servi 20 de ani lui Lucifer, apoi mă voi bucura
de toate bunurile lumii, la stânga sa”.
- au loc tot felul de ritualuri macabre, comportamente vulgare,
violente, antisociale
Satanismul - manifestări

- punctul culminant al cultului


satanic: Liturghia neagră,
celebrată pe cât posibil de preoţi
apostaţi, intraţi în sectă

- E vorba de liturghia catolică parodiată, batjocorită. Se face la miezul


nopţii. În sfeşnice sunt puse lumânări negre. Ornamente, cranii de
morţi. “Preotul” e îmbrăcat cu veşminte preoţeşti îmbrăcate pe dos. În
ritual numele lui Isus sau al Sfintei Fecioare sunt rostite de la coadă la
cap.
- Răstignitul e aşezat cu partea de sus în jos. Altarul este trupul unei
femei goale, pe care se aşează potirul. Ostia, furată dintr-o biserică
catolică, are gravat pe ea cuvântul “Satana”. În timpul liturghiei se arde
o Biblie şi au loc tot felul de fapte care... nu pot fi povestite.

S-ar putea să vă placă și