UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhulˮ

Lucrare de seminar
Disciplina: Vechiul Testament

Predica despre Templu și zeița cerului (Ier. 7, 1-20)

Coordonator: Asist. Dr. Cristinel Iatan Student: Toma Ștefăniță

București

2016
Introducere

Poporul evreu, deși a fost primitorul Revelației supranaturale și s-a bucurat de activitatea
profeților în sânul său, nu a respectat întotdeauna recomandările pe care aceștia le enunțau cu
tărie și curaj în numele Domnului. Din contră, nelegiuirile se țineau lanț în vremurile Vechiului
Testament, de multe ori intervenind chiar și idolatria.
Subiectul idolatriei mă interesează și pe mine în scurta lucrare de față. Desigur, pentru
aceasta mă voi limita la un exemplu principal. Este vorba despre pasajul de la Ieremia 7, 1-20;
pasaj numit „Predica despre Templu și zeița ceruluiˮ. Chiar din titlu se poate observa
contradicția. Templul, locașul Domnului și o zeiță, deci deșertăciunea idolească!
Așadar, în cele ce urmează voi analiza pasajul respectiv încercând să răspund la câteva
întrebări esențiale: Care este legătura dintre Templu și zeița cerului? De ce două noțiuni total
opuse sunt asociate în discursul lui Ieremia? Cine este această zeiță a cerului? La final voi oferi
și un exemplu paralel legat de prezența cultului idolatru în vremea lui Ieremia.

Un pasaj enigmatic

Textul capitolului șapte debutează cu trimiterea de către Domnul a profetului Ieremia de

a profeți aflat în ușa templului Său. Bărbații lui Iuda sunt martorii intervenției energice a
profetului, care îi îndeamnă să se îndrepte dacă vor să mai trăiască în locul în care se află. E
timpul să nu se mai încreadă în indestructibilitatea templului, oricât de sfânt l-ar socoti și să
oprească asuprirea și vărsarea de sânge, faptele de rușine și idolatria.
Ipocrizia lor nu mai cunoaște limite. Păcătuiesc și se refugiază în templu împreună cu
păcatele lor abominabile. Au mai existat locuri unde Domnul a făcut să locuiască numele Său
altădată, dar ce s-a ales apoi de respectivele locuri? Același lucru se va întâmpla și cu templul.
Toți vor fi lepădați de la fața Lui, așa cum s-a întâmplat și cu seminția lui Efraim.
Versetul 18 mă interesează în mod special: Copiii adună lemne, iar părinții ațâță focul, și
femeile frământă aluatul ca să facă turte pentru zeița cerului și să săvârșească turnări în cinstea
altor dumnezei, ca să Mă rănească ei pe mine. Mai jos voi reda informații cuprinse în literatura
de specialitate cu privire la acest pasaj enigmatic.
Considerații cu privire la discursul lui Ieremia

Înainte de a ne avânta în explicarea mai profundă a pasajului, nu putem să nu observăm

retorica strălucită a profetului. Într-adevăr, misiunea sa este una care nu ține cont de stilistica
comunicării orale, dar aceasta nu înseamnă că forma mesajului nu poate fi pe măsura fondului.
De altfel, „testul profeților nu constă neapărat în reușita prezicerii viitorului, cât mai ales în
puterea lor de a convinge auditoriul de adevărul mesajului lor1ˮ.
Chiar o lectură mai atentă a textului ne arată că modelul discursului nu este unul clasic.
Modelul unui discurs clasic este Expeditor – Mesaj – Receptor, dar în cazul lui Ieremia, modelul
este mai complex: Expeditor (Dumnezeu) – Destinatar A (Profetul) – Mesajul – Destinatarii B
(Poporul)2.
Autorul citat face o analiză amănunțită a discursului lui Ieremia și observă unele
similarități cu indicațiile oratorice ale lui Aristotel. Pentru început, el încadrează discursul în
categoria unuia deliberativ, prin aceea că încearcă să convingă audiența să adopte o atitudine sau
să ia o hotărâre în ceea ce privește modul de a acționa în viitor.
De asemenea, Avioz remarcă următoarele atenționări ale profetului Ieremia, trecând apoi
la mijloacele stilistice folosite de acesta.
 Este de datoria unui preot să învețe poporul să respecte cele 10 porunci (Deut. 17:
9-12; 33, 10; 2 Cr. 15, 3; Ier. 2, 8, 18, 18 etc). Potrivit celor relatate în I Rg. 2, fiii
lui Eli, preoții erau responsabili pentru distrugerea cetății Șilo3. Preoții care abuză
de poziția lor în vremea lui Ieremia pot duce la rândul lor la distrugerea
Ierusalimului4.
 Falșii profeți. Dacă discursul lui Ieremia a fost într-adevăr rostit între 609 - 608 î.
Hr., după cum indică mulți cercetători, se înțelege de la sine că sentimentul indus
de Ieremia era frica. Anii aceștia au fost grei pentru regatul lui Iuda; moartea lui

1
Michael AVIOZ, „A rethorical analysis of Jeremiah 7: 1-15ˮ, in: Tyndale Bulletin. Tyndale Fellowship for Biblical
and Theological Research, vol. 57, Tyndale House, Cambridge, 2006, pp. 1-17 apud Z. Weisman, Saviours and
Prophets: Two Aspects of Biblical Charisma, Hebrew, Tel Aviv, Hakibbutz, Nmeuchad, 2003, p. 152.
2
Michael AVIOZ, „A rethorical analysis ...ˮ, p. 4.
3
Vom vedea mai jos că părerile sunt împărțite cu privire la distrugerea cetății Șilo. Redau aici doar câteva detalii.
Șilo se află la 20 de mile nord de Ierusalim, loc numit acum Khirbet Seilun. Arheologii danezi au explorat locul în
1920 și în 1930, iar cei din Israel în 1980. Dovezile unei distrugeri din secolul XI î. Hr. Pot foarte bine indica
înfrângerea orașului de către filisteni. - cf. Temper LONGMAN III, Jeremiah, Lamentations, New International
Biblical Commentary, Old Testament Series, Hendrickson Publishers, Massachusetts, 2008, p. 73.
4
Michael AVIOZ, „A rethorical analysis ...ˮ, p. 6.
 Iosia și succedarea a doi regi, poporul a fost condus de egipteni, iar oamenii
căutau confort și siguranță în templu. Rolul lui Ieremia era să demaste acest fals
sentiment de siguranță5.
 Datele sunt organizate de Ieremia într-o structură ierarhică în care elementele sunt
aranjate într-o ordine ascendentă sau descendentă: de la general la particular sau
invers, de la minor la major sau invers. Metoda este folosită în versetele 3-5.
 Citarea. Nu vă încredeți în cuvintele mincinoase care zic: «Acesta este templul
Domnului, templul Domnului, templul Domnului» (versetul 4)6.
 «Suntem izbăviți» (versetul 10). Ieremia nu folosește „Dumnezeu ne-a izbăvitˮ, ci
doar suntem izbăviți. Astfel Îl pune deoparte pe Dumnezeu de sloganurile create
de potrivnicii lui. Expresia se pare că este un slogan frecvent utilizat de către falșii
profeți7. De aici se vede și faptul că Ieremia nu intenționa să vorbească despre
legitimitatea templului ca atare, ci dorea să impulsioneze spre acțiune.
Redau mai jos un citat ce exprimă atât claritatea pasajului, cât și obiectivul teologic:
„Între 7:1 și 10:25 întâlnim o serie de profeții privind forme adevărate și forme false de închinare
și concepțiile autentice și false despre Dumnezeu care le însoțesc. Unitatea cea mai limpede se
află în pasajul cuprins între capitolul 7:1 - 8:3, în special 7:1-15, de obicei intitulat cuvântarea
templului. Ea a fost rostită în cadrul unor manifestări publice de amploare, regăsite și în capitolul
26. Certitudinea distrugerii templului nu controlează înaintarea teologică a cuvântării profetului,
ci mai degrabă falsa atitudine religioasă. (...) Decepția stă în convingerea că instituțiile vizibile
ale religiei, în acest caz, templul din Ierusalim, pot funcționa mecanic8ˮ.
Așadar, accentul pus pe moralitate, pe respectarea celor recomandate de Domnul este
crucial. Cuvântarea teologică conține într-adevăr și elemente retorice importante (de aceea au și
fost evidențiate), dar centrul de greutate trebuie să cadă pe respectarea celor spuse.
O ultimă remarcă din punct de vedere retoric e aceea că Ieremia nu i-a menționat aici pe
regii din casa lui David, fie pentru că sunt numiți în alte profeții (în special în capitolele 21-24),

5
Michael AVIOZ, „A rethorical analysis ...ˮ, p. 7.
6
Michael AVIOZ, „A rethorical analysis ...ˮ, p. 10.
7
Michael AVIOZ, „A rethorical analysis ...ˮ, p. 11.
8
R. E. CLEMENTS, Jeremiah. Interpretation. A Bible Commentary for Teaching and Preaching, John Knox Press,
Atlanta, 1988, pp. 43-45.
fie pentru că prin meționarea regilor, centrul de greutate ar fi fost promisiunea făcută lui David,
argument folosit probabil și de către falșii profeți9.

Ce s-a întâmplat cu cetatea Șilo?

În versetul 12 citim: Mergeți deci la locul Meu din Șilo, unde făcusem altădată să
locuiască numele Meu, și vedeți ce am făcut Eu cu el, pentru necredința poporului Meu Israel!
Acest verset a iscat o întreagă controversă, mai ales având în vedere că distrugerea se pare că a
avut loc mai târziu. De fapt, unii dintre cercetători nici nu sunt siguri că cetatea a fost într-adevăr
distrusă.
Arheologul Kjaer a datat distrugerea cetății Șilo la mijlocul secolului XI î. Hr., dar
excavările lui Buhl și Holm Nielsen au arătat că orașul a rezistat până la sfârșitul secolului VII î.
Hr., după care nu a mai urmat nicio ocupație majoră până în timpurile bizantine.
Pierderea Chivotului Legământului nu exclude funcționarea în continuare în Șilo a unui
altar și trebuie să avem în vedere posibilitatea că preoți urmași ai lui Eli erau activi în ambele (al
doilea loc era Nob), înainte și după pierderea Chivotului10 .
Textul de la Ieremia 41, 5 dă impresia că o comunitate trăia în Șilo în 587 î. Hr. Ar trebui
să ne reținem de la a considera, pe baza textului de la Ieremia 7, 12 că Șilo a fost distrus; cel
puțin nu mai devreme de secolul VIII î. Hr. Astfel, ruinele avute în vedere de către Ieremia la
momentul rostirii cuvântării sale sunt rezultatul acțiunii asirienilor, nu a filistenilor. Prin
interpretarea istoriei, Ieremia unește abandonarea din trecut de către Yahweh a cetății Șilo și a lui
Efraim cu mai recentă distrugere a lui Șilo și a Regatului de Nord 11. Șilo și Ierusalim apar de
asemenea și în Psalmul 77, deși Ieremia prezintă un punct de vedere total opus aceluia al
psalmului. În loc să arate diferența dintre Ierusalim, ales de Dumnezeu, și Șilo, care a fost respins
de El, Ieremia prezintă o paralelă directă între cele două orașe: locuitorii lor au păcătuit, deci toți
vor avea o soartă asemănătoare12.

9
Michael AVIOZ, „A rethorical analysis ...ˮ, p. 16. În versetele 9 și 11 avem bine cunoscutele întrebări retorice,
procedeu foarte convingător pentru atingerea țelului unei predici.
10
R. A. PEARCE, „Siloh and Jer. VII 12, 14 & 15ˮ, in: Vetus Testamentum, vol. 23, Fasc. 1, Brill, Oxford, 1973, pp.
105-108.
11
R. A. PEARCE, „Siloh and Jer. VII 12, 14 & 15ˮ, p. 107.
12
Michael AVIOZ, „A rethorical analysis ...ˮ, pp. 14-15.
 Așadar, este rezonabil să considerăm că pasajul de la Ieremia 7, 12-14 și 15 se referă la
un dezastru recent care a cuprins Șilo și nu la distrugerea sanctuarului, ci la îndepărtarea din el a
slavei și a puterii lui Yahweh.

Cine este zeița cerului?

S-au emis două ipoteze cu privire la identitatea zeiței cerului. Ea este fie Anat, fie Iștar.
Deși numele lui Anat nu este niciodată menționat în Biblie, ar putea fi rezonabil să speculăm că
zeița cerului menționată la Ieremia 7, 18; 44, 17, 18, 19, 25 ar fi chiar ea. În operele canaanite,
zeița Anat se distingea prin putere și curaj. Ea era o mare războinică, identificată de asemenea cu
fertilitate, și era prin urmare socotită zeița vieții.
Cultul lui Anat a trecut din Fenicia și Canaan în Egipt, unde era venerată în calitate de
zeiță a războiului. În unul dintre sanctuarele descoperite în Bet She'an, construit de către Ramses
al II-lea în secolul XIII î. Hr. a fost găsit un stâlp închinat ei, zeiței cerului și soția tuturor zeilor.
Numele Anat este similar câtorva nume de localități din Israel, cum ar fi Bet-Anat, din
teritoriul tribului lui Neftali (Ios. 19, 38; Jud. 1, 33). Totuși, se pare că numele zeiței nu poate fi
asociat Anatotului, locul de naștere al lui Ieremia.
Iosia, regele din Iuda (640 - 609 î. Hr.) a inițiat o mare reformă de eradicare a idolatriei,
proclamând suveranitatea Torei. Peste 50 de ani, babilonienii au invadat ținutul și în 586 î. Hr.,
templul din Ierusalim a fost distrus. Unii au atribuit calamitățile încetării venerării zeiței cerului
și s-au plâns cu amar lui Ieremia (44, 15-19)13.
Pe de altă parte, Mitropolitul Bartolomeu Anania este de părere că regina cerului este
Astarteea (Ișar), zeița babiloniană a amorului, a cărei efigie era imprimată pe turte dulci 14.
Sumeriana Inanna și corespondenta sa akkadiană Iștar, divinitate pansemitică (Astarte și
altele asemenea) și corespondentă a Afroditei grecești și a Venerei latine, este cea mai
importantă divinitate feminină a Mesopotamiei. Din acest motiv, ea a fost considerată soția mai
multor zei mari, cum ar fi zeul sumerian An din Uruk. În plus, Iștar este identificată cu steaua
dimineții (dar și a serii) Venus.

13
Herbert COHN, „Is the Queen of Heaven in Jeremiah the Goddess Anat?ˮ, in: Jewish Bible Quarterly, Vol. 32, No.
1, 2004, pp. 1-3.
14
Cartea Profetului Ieremia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată și comentată de Bartolomeu Valeriu
Anania sprijinit pe numeroase alte osteneli, Sorin Dumitrescu (ed.), Anastasia, București, 1999.
 Figura zeiței Iștar era foarte venerată. Era numită, de exemplu, Zeița măreață, Stăpâna
popoarelor, Zeița/Regina/Stăpâna oamenilor, Cârmuitoarea cerului și a pământului, Prima între
zei.
Iștar are o dublă fizionomie: cea de zeiță a războiului și cea de zeiță a iubirii și
fecundității. Ca zeiță a războiului, Iștar îi protejează pe oameni împotriva adversarilor lor; cu
acest titlu era venerată mai ales de asirieni. Ca zeiță a iubirii (și a plăcerii) și fertilității, era
venerată mai ales în Uruk, de unde avem informații (poemele lui Ghilgameș și Erra) că ar fi
existat o formă clară de prostituție sacră feminină și masculină și alte rituri rituri asemănătoare.
Tab. VII din epopeea lui Ghilgameș povestește că Iștar se îndrăgostește de eroul Ghilgameș, care
însă o disprețuiește și o blestemă, considerând-o prea dezinvoltă în iubirile ei: într-adevăr,
întotdeauna ajunge să-și renege iubiții și să se poarte urât cu ei. Când, aproape isterică, zeița
merge să se lamenteze tatălui ei Anu(m) pentru refuzul lui Ghilgameș, i se răspunde că eroul nu a
făcut decât să enumere faptele tale înjositoare și rușionoase. Innana/Iștar a fost preamărită în
multe imnuri, în care se simte o devoțiune realmente afectuoasă față de zeiță15.

Aprinderea focului. O altă formă de idolatrie?

Un alt episod enigmatic al Vechiului Testament este acela al aprinderii focului. La Ieșire
35, 2-3 avem interzicerea aprinderii focului în zi de sabat, iar la Numeri 15, 32-36 avem
aplicarea legii într-un caz în care aceasta a fost încălcată. Pentru ce a fost adunătorul de lemne
din Numeri pedepsit? Pentru că a muncit sâmbăta sau pentru că a vrut să aprindă focul din alt
motiv? Episodul e relevant pentru tema noastră pentru că s-a văzut în el o legătură cu Ieremia 7,
18.
Pe de altă parte, nu există nicio dovadă în Vechiul Testament că intenția a fost pedepsită
înaintea comiterii păcatului, așa cum se întâmplă la Numeri. Potrivit lui A. Phillips, exemplul de
la Ieșire 35, 3 vrea să extindă interdicția muncii de sabat și în sfera treburilor domestice. Dar
dacă faptul că a muncit sâmbăta era motiv de pedeapsă, de ce a cerut Moise lămuriri Domnului,
neștiind cum să procedeze?

15
Luigi CAGNI, „Religia Mesopotamieiˮ, în: Giovanni FILORAMO (coord.), Istoria Religiilor, vol. 1, Religiile
antice, trad. Smaranda Scriitoru și Cornelia Dumitru, Polirom, Iași, 2008, pp. 113-172 (145).
 Iarăși, în alte texte, precum în Numeri 28: 3, 6, 10, 15, 24, 31 etc. se cere aprinderea
focului, arderea de tot în fiecare zi. Autorul cărții Jubileelor, încercând să împace cele două
cereri spune că arderea de tot nu este o muncă, ci o jertfă, deci un act de laudă adresată
Domnului.
La Ieremia 7, 18 arderea lemnului și aprinderea focului constituie o singură acțiune.
Acțiunea era menită unei forme particulare de ritual închinat zeiței cerului (a se vedea și Ier. 44,
15-24). Toată familia este implicată în această acțiune. Același motiv al aprinderii focului se
găsește și la Isaia 44, 15. Profeții și autorul Deuteronomului au grăit hotărât împotriva unei astfel
de aprinderi a focului pentru că implica câteva practici total străine învățăturii date de Yahweh.
Scrierile exilice și post-exilice fac și ele referiri la aprinderea focului. M. Grintz observă pe bună
dreptate că în perioada imediat următoare distrugerii primului Templu, venerarea soarelui, a lunii
și a oștirilor cerului (IV Rg. 23, 5) a devenit un pericol. Aflăm despre arderea de tămâie pentru
zeița cerului (Ier. 44, 15-23) și chiar despre ritualul babilonian al jelirii pentru Tamuz (Iez. 8,
14)16.
Așadar, se pare că nu aprinderea propriu-zisă a focului este condamnabilă (ar fi absurd să
se nege utilitatea fundamentală a lui), ci modul în care acesta este întrebuințat. Deși chestiunea
nu a fost lămurită în totalitate, precizările aruncă o lumină și asupra pasajului nostru.

Concluzii

Predica despre Templu și zeița cerului este considerată una dintre cele mai frumoase
cuvântări ale Vechiului Testament. Modul în care gravitatea discursului se îmbină cu stilistica
impresionantă este de netăgăduit. De asemenea, și problemele teologice dezbătute aici, în strânsă
legătură cu studiul Istoriei Religiilor ne arată complexitatea interpretării și a receptării,
impusionându-ne totodată să continuăm căutările.
Responsabilizarea de către profet a auditorilor, neclintirea în fața amenințărilor falșilor
profeți și stăruirea în transmiterea mesajului dumnezeiesc sunt incontestabile. În scurta lucrare de
față am încercat nu o expunere exhaustivă (nici nu au putea exista una având în vedere sensurile
mereu noi ale cuvântului Scripturii, ci mai degrabă o introducere.

16
Gnana ROBINSON, „The Prohibition of Strange Fire in Ancient Israel: A New Look at the Case of Gathering Wood
and Kindling Fire on the Sabbathˮ, in: Vetus Testamentum, Vol. 28, Fasc. 3, Brill, Madurai S., India, 1978, pp. 301-
317.
BIBLIOGRAFIE

Izvoare:

Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului
Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006.

Cartea Profetului Ieremia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată și comentată de

Bartolomeu Valeriu Anania sprijinit pe numeroase alte osteneli, Sorin Dumitrescu (ed.),
Anastasia, București, 1999.

Literatură secundară:

AVIOZ, Michael, „A rethorical analysis of Jeremiah 7: 1-15ˮ, in: Tyndale Bulletin. Tyndale
Fellowship for Biblical and Theological Research, vol. 57, Tyndale House, Cambridge, 2006,
pp. 1-17.

CAGNI, Luigi, „Religia Mesopotamieiˮ, în: Giovanni FILORAMO (coord.), Istoria Religiilor,
vol. 1, Religiile antice, trad. Smaranda Scriitoru și Cornelia Dumitru, Polirom, Iași, 2008, pp.
113-172.

CLEMENTS, R. E., Jeremiah. Interpretation. A Bible Commentary for Teaching and Preaching,
John Knox Press, Atlanta, 1988.

COHN, Herbert, „Is the Queen of Heaven in Jeremiah the Goddess Anat?ˮ, in: Jewish Bible
Quarterly, Vol. 32, No. 1, 2004, pp. 1-3.

LONGMAN III, Temper, Jeremiah, Lamentations, New International Biblical Commentary, Old
Testament Series, Hendrickson Publishers, Massachusetts, 2008.
PEARCE, R. A., „Siloh and Jer. VII 12, 14 & 15ˮ, in: Vetus Testamentum, vol. 23, Fasc. 1, Brill,
Oxford, 1973, pp. 105-108.

ROBINSON, Gnana, „The Prohibition of Strange Fire in Ancient Israel: A New Look at the Case
of Gathering Wood and Kindling Fire on the Sabbathˮ, in: Vetus Testamentum, Vol. 28, Fasc. 3,
Brill, Madurai S., India, 1978, pp. 301-317.