Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ce este Necronomicon?
Aproape 100 de ani mai tarziu, in 1586, o copie a traducerii in latina a lui
Wormius a aparut in Praga. Doctorul John Dee, un faimos magician englez, si
asistentul sau, Edward Kelly, erau la curtea imparatului Rudolf II pentru a discuta
planuri ca sa obtina aurul alchimic si Kelly a adus o copie din asa-numitul “Rabin
negru”, alchimistul cabalist Jacob Eliezer, care fugise in Praga din Italia dupa ce
fusese acuzat de necromantie. La acel timp Praga devenise un magnet pentru
magicieni, alchimisti si sarlatani de toate tipurile sub patronajul lui Rudolf si este
greu de imaginat un loc mai potrivit in Europa in care sa fi aparut aceasta copie.
Necronomiconul se pare ca a avut o mare influenta asupra lui Kelly, pentru ca
natura scrierilor sale s-a schimbat si a produs un discurs care a ingrozit casa lui
Dee. Crowley a interpretat aceasta ca prima incercare a unei entitati non-umane
sa comunice “Cartea legilor” telemica. Kelly l-a parasit pe Dee la putin timp dupa
aceea. Dee a tradus Necronomiconul in engleza, dar contrar spuselor lui
Lovecraft, aceasta traducere nu a fost niciodata publicata – manuscrisul a intrat
in colectia marelui Elias Ashmole, si apoi in colectia librariei Bodleian din Oxford.
Parti din Necronomicon au fost traduse si in ebraica – probabil in 1664 – si au
circulat sub forma de manuscris, insotite de un comentariu detaliat al lui Nathan
Gaza, purtator de cuvant mistic al pseudo-mesiei Sabbatai Tzevi. Aceasta
versiune se numea “Cartea portilor cunoasterii”.
În secolele care vor urma, apar noi şi noi copii. Dar nici măcar după apariţia
tiparniţei lui Gutenberg, nimeni nu a avut curajul să le multiplice sub formă de
volum tipărit. „Necronomiconul” a circulat mult timp prin toată Europa, dar mediile
în care era lecturat au păstrat secretul informaţiilor primite din carte. Abia la
începutul secolului XX, scriitorul american de SF – Howard Phillips Lovecraft a
scris o istorie a „Necronomiconului”, ajungând chiar să-şi aroge dreptul de autor
asupra lui şi explicând că totul este doar o fantasmagorie literară. Lovercraft este
contrazis de versiunea germană a lucrării din secolul XV, din care se mai
păstrează câteva fragmente la British Museum, şi de ediţia spaniolă din secolul
XVII, din care mai există exemplare la Universitatea din Buenos Aires, la
Biblioteca Naţională din Paris şi la Widner Library a Universităţii Harvard. Şi în
prezent, „Necronomiconul” este foarte puţin cunoscut de public, pentru că
deţinătorii consideră că nu este bine ca publicul larg să afle teribilele secrete pe
care le conţine.
Există foarte puţine date despre Abdul Al Hazred. Se ştie că era un călător
neobosit, vizitând tot ce se putea din Alexandria Egiptului şi până în îndepărtata
provincie indiană Punjab. Talentul său în descifrarea dialectelor antice i-a dat
posibilitatea de a lectura manuscrise de neînţeles pentru cercetătorii epocii.
Metodologia sa de cercetare îmbina erudiţia cu ritualurile magice, „asortate” cu
opiu şi haşiş. Poate şi din acest motiv, Necronomiconul a fost discreditat
sistematic de istorici. Poate fi comparat cu filosoful neoplatonist Proclus (sec. al
V-lea î.H.) care, deşi stăpânea foarte bine astronomia, matematica şi filosofia,
era pasionat şi de magia teurgică, invocând-o pe zeiţa greacă a Lunii, Hecate,
pentru a o vedea în forma ei materială.
Cartea Necronomicon este una foarte populara atat in lume cat si in Romania. In
unele zone ale lumii depaseste numarul de copii vandute aale Bibliei Sataniste,
scrisa de un alt personaj dubios Anthony LaVey. Desigur multi nu se obosesc sa
citeasca adevarata istorie a cartii, ci se rezuma la gluma facuta de Lovecraft
impreuna cu alti scriitori. Lovecraft nu a tradus nici o carte veche, nu a gasit
“cartea diavolului“. El doar a inventat structura cartii. Totusi sunt multe publicatii
pe internet, postate de catre indivizi discutabili care spun ca aceasta carte ar fi
una autentica, cartea adevarata a mortilor. Cartea este cel mai bine cunoscuta
pentru speculatiile sale. Alhazred pare sa fi avut acces la multe resurse acum
pierdute, iar evenimente care sunt doar sugerate in Geneza sau in Cartea lui
Enoch, sau sunt deghizate ca mitologie in alte surse, sunt explorate in mare
detaliu. Alhazred se poate sa fi folosit tehnici magice dubioase pentru a revedea
trecutul, dar a si impartit cu scriitorii greci ai secolului 5 d.Hr. cum ar fi
Thucydides o minte critica si vointa de a explora semnificatiile povestilor
mitologice sau sacre.
Speculatiile sale sunt remarcabil de moderne, iar aceasta poate sa fie cauza
popularitatii sale actuale creascande. El credea ca multe specii in afara de
oameni au trait pe Pamant si ca multe cunostinte au fost transmise umanitatii in
intalniri cu fiinte de “dincolo de sfere” sau “de pe alte sfere”. El avea aceeasi
credinta ca si neoplatonistii, si anume aceea ca stelele sunt similare soarelui
nostru si ca au fiecare planetele lor nevazute cu forme specifice de viata, dar a
dezvoltat aceasta credinta folosind speculatii metafizice in care presupune ca
aceste fiinte faceau parte dintr-o ierarhie cosmica de evolutie spirituala. Era de
asemenea convins ca a contactat fiintele numite “Cei Vechi” folosind invocatii
magice si a avertizat despre puteri teribile care vor sa recucereasca Terra. El a
interpretat aceasta idee — surprinzator — sub indrumarea “Apocalipsei Sfantului
Ioan”, dar a inversat sfarsitul astfel incat Fiara triumfa dupa un mare razboi in
care pamantul este distrus.
Necronomiconul este cel mai bine cunoscut pentru speculatiile continute de cele
cateva sute de pagini ale cartii. Autorul, pe numele sau Alhazred, pare sa fi avut
acces la multe resurse acum pierdute, iar evenimente care sunt doar sugerate in
Geneza sau in Cartea lui Enoch, sau sunt deghizate ca mitologie in alte surse,
sunt explorate in mare detaliu. Alhazred se poate sa fi folosit tehnici magice
dubioase pentru a revedea trecutul, dar a si impartit cu scriitorii greci ai secolului
5 d.Hr. cum ar fi Thucydides o minte critica si vointa de a explora semnificatiile
povestilor mitologice sau sacre. Speculatiile sale sunt remarcabil de moderne, iar
aceasta poate sa fie cauza popularitatii sale actuale creascande.
Este foarte clar ca Alhazred a elaborat ideile din cartea sa pornind de la traditii
existente in ceea ce ii priveste pe “Cei vechi”, dar nu el este cel care a inventat
aceste traditii. Conform autorului, “Cei vechi” erau fiinte de “dincolo de sfere”,
probabil sferele planetelor; in cosmografia acelei perioade aceasta insemna pur
si simplu regiunea de dincolo de stelele fixe, singurele cunoscute la vremea
aceea. Ei erau extra-umani si supra-umani. Se inmulteau cu oameni si faceau
copii monstruosi. „Cei vechi” dadeau omenirii cunostinte interzise si cautau
incontinuu un canal care sa le permita intrarea in planul existentei noastre.
Aceasta idee este practic identica traditiei evreiesti a existentei Nephilim (gigantii
Genezei). Cuvantul inseamna literal “Cei Cazuti” si este derivat din radacina
verbala evreiasca naphal, “a cadea”. Povestea din Geneza este doar un
fragment dintr-o traditie mai bogata, un alt fragment putand fi gasit in apocrifa
“Cartea lui Enoch”. Potrivit acestei surse, un grup de ingeri trimisi sa pazeasca
Pamantul au vazut fiicele oamenilor si le-au dorit. Nedorind sa actioneze
individual, ei au facut un juramant si s-au legat prin mijloace magice impreuna, si
200 dintre acesti “Pazitori” au coborat pe pamant si si-au luat sotii. Sotiile lor au
avut copii giganti. Acesti uriasi s-au intors impotriva naturii si au inceput sa
“pacatuiasca impotriva pasarilor si fiarelor si reptilelor si pestilor, si sa isi
devoreze carnea unul altuia, band sangele”. Ingerii cazuti au invatat oamenii cum
sa faca arme, si bijuterii, si cosmetice, si farmece, si astrologia, si multe alte
secrete.
Toti carturarii oculti sunt in general acum de acord ca sistemul Enochian al lui
Dee si Kelly a fost inspirat direct de acele parti ale Necronomiconului care se
ocupa cu tehnicile lui Alhazred pentru a-i invoca pe “Cei vechi”. Trebuie tinut
minte ca Necronomicon este in primul rand o culegere istorica, si desi ofera
cateva idei si formule practice, nu este deloc un ghid care sa conduca
incepatorul pas cu pas pentru a invoca inteligente supra-umane. Dee si Kelly au
trebuit sa inventeze multe detalii de unii singuri, asa ca sistemul lor este un hibrid
de idei luate din Necronomicon si de tehnici inventate chiar de ei. Par sa nu
existe indoieli ca Sigellum Dei Aemeth, limba Enochiana si cheile/chemarile
Enochiene sunt imprumuturi “autentice” si trebuie sa ne indoim de afirmatia lui
Dee conform careia Kelly le-a primit de la arhanghelul Uriel. Bulwer Lytton, care
a studiat manuscrisul Necronomiconului al lui Dee in ultimul secol, presupune
fara echivoc ca acesta a fost transcris direct dupa carte si ca, daca ar fi fost
primite de la Uriel, atunci Alhazred le-a primit, nu Kelly.
Crowley stia acest lucru. Una dintre cele mai importante opere magice ale sale,
denumita “Viziunea si vocea” a fost incercarea lui de a penetra Aethyrs folosind
“Chemarile Enochiene”. A facut aceasta in timp ce traversa desertul Nord African
in compania poetului Victor Neuberg. De ce desertul? Crowley spune ca “nu
avea nici un scop special magic” pentru a se duce acolo, si ca doar “s-a
intamplat” sa aiba “Chemarile Enochiene” in rucsac. El a ales desertul prentu
opera sa pentru ca avea dificultati sa intre cel de-al 28-lea Aethyr in timpul
investigatiilor sale initiale din Mexic si dorea sa reproduca calatoria lui Alhazred
cat de indeaproape era posibil. Alhazred a facut investigatiile cele mai importante
in timpul calatoriei prin Rub al Khali, un desert vast si gol in sudul Arabiei,
departarea de alte fiinte umane ajutandu-l sa isi indeparteze constiinta si sa o
focalizeze catre perspectivele extratereste ale Aethyrs. Crowley a inteles
incercarea lui Alhazred si cum era in natura lui sa incerce sa imite oamenii pe
care ii respecta si admira, si-a petrecut o parte importanta din viata incercand sa
depaseasca victoriile lui Richard Burton – exploratorul, aventurierul, scriitorul,
lingvistul si cercetatorul in practici sexuale obscure orientale.
Orasul Harran era remarcabil pentru ca, in timp ce restul regiunii fusese cucerita
de arabi in anii 633-643 d.Hr. si fusese convertita la Islam, cei din Harran nu s-au
lasat. Ei au continuat sa practice paganismul si sa venereze luna si cele sapte
planete. Notabil este faptul ca aveau in posesie un mare numar de documente
ermetice si neoplatonice si ca in anul 830 d.C. , atunci cand au fost in final
presati sa numeasca un profet “aprobat” de Coran, ei i-au ales pe Hermes
Trimegistus si pe profesorul sau, Agathos Daemon. Multi harranieni s-au mutat in
Bagdad unde au format o comunitate distincta si erau cunoscuti ca Sabi’un.
Familiaritatea lor cu limba greaca le-a dat acces la o arie larga de literatura si
multi au devenit faimosi in filozofie, logica, astronomie, matematica si medicina.
Alhazred vorbeste de Sabi’un si ii descrie ca fiind “faimosi pentru intelepciunea si
cunostintele lor despre lucruri demult disparute”. Este foarte probabil ca el sa fi
studiat alaturi de ei. Era o comunitate invatata care a reusit sa mentina legaturi
directe cu paganismul, filozofia si traditiile secrete ale lumilor araba si greaca
mult dupa ce fusesera interzise oriunde altundeva.
Harald avea doi camarazi apropiati, Halldor Snorrason si Ulf Ospaksson. Halldor
era morocanos, imperturbabil si taios pana la punctul impolititei, fiul lui Snorri
Preotul, un conducator islandez. Ulf era foarte politicos si elegant si in final a
devenit Maresal al Norvegiei, luand-o pe cumnata lui Harald de sotie. Era un
planuitor incorigibil, un poet inspirat, vorbea fluent greaca veche si ii placea sa isi
petreaca timpul cu Psellus, pentru a discuta poezie greaca, dar in principal
pentru a putea influenta politicile bizantine de la palat. L-a urmarit pe Psellus
traducand Al Azif, i-au discutat continutul si in confuzia unui furt de la palat a
aranjat ca si un numar de manuscrise ale lui Psellus sa fie “furate”. Din fericire
Psellus inca mai avea versiunea originala syriaca, altfel Necronomiconul ar fi fost
pierdut pentru totdeauna. Nu se stie cum a obtinut Halldor Al Azif. Se stie ca Ulf
si Halldor s-au intors in Norvegia cu Harald si ca Halldor s-a intors mai tarziu in
Islanda, luand cu el povestea lui Harald si multe altele in plus. Stim aceasta
pentru ca urmasul lui Halldor a fost Snorri Sturluson (1179-1241), un foarte
faimos personaj in literatura islandeza si autor nu numai al Heimskringla , dar si a
majoritatii miturilor norvegiene care au reusit sa supravietuiasca pana in zilele
nostre. Se mai stie si ca Sturluson avea o cantitate imensa de material disponibil
pentru cercetarile sale istorice si putem fi destul de siguri in presupunerea ca
elemente din Necronomicon au fost amestecate cu mituri nordice traditionale in
descrierea Ragnarokului facuta de Sturluson.
Nathan din Gaza a grabit unul dintre cele mai profunde evenimente din istoria
iudaismului. In 1665, cand avea doar 21 sau 22 de ani, el sustinea ca Sabbatai
Tzevi era Mesia. Acest fapt nu ar fi extraordnar pentru ca fusesera si alte idei de
acest gen legate de alti oameni in trecut, dar datorita personalitatilor
extraordinare ale lui Nathan si Sabbatai Tzevi, stirile despre venirea lui Mesia s-
au imprastiat ca focul in toata Europa. Repercusiunile acestui eveniment s-au
intins pe secole, iudaismul nemaifiind niciodata la fel. Nathan s-a nascut in
Ierusalem in 1643 sau 1644. S-a insurat cu fata unui negustor bogat din Gaza si
s-a mutat acolo. A fost un student stralucit al Torah si Talmud si a inceput studiul
Cabalei in 1664. Atmosfera la acel timp era tensionata in asteptarea noului
Mesia. Cabalistul genial Isaac Luria sugerase ca procesul revenirii era aproape
de terminare si ca timpul mantuirii si al lui Mesia era aproape. Unul dintre
atributele cheie ale Cabalei lui Luria era credinta ca, datorita unui catastrofe
primordiale in timpul crearii Universului, sufletele fiintelor umane s-au murdarit cu
o lume materiala grosolana care era aproape de taramul lui Klippoth. Klippoth
erau o sursa de rau. Cuvantul inseamna carapace si se sugereaza ca Klippoth
erau carapacele materialitatii care inlantuiesc spiritul.
Cabala lui Luria era bazata pe traditii foarte vechi. Una dintre aceste traditii
spune ca Dumnezeu a creat alte cateva lumi inainte de aceasta, dar care nu
erau in armornie, ci instabile si s-au dezintegrat. Rabinul Abbahu a scris in
secolul al III-lea: ”Dumnezeu a facut multe lumi si le-a distrus pana cand a reusit
sa faca acest Univers.” Aceasta era combinata cu legenda biblica a regilor
Edomului care au fost, dar nu mai sunt, pentru a produce un mit extrem de
elaborat privind crearea Universului. Calitatea pe care cabalistii o numeau Din,
sau judecata, este calitatea care separa un lucru de altul. Klippoth reprezinta o
intrupare extrema a acestei trasaturi. Crearea Universului a fost in esenta un
proces al definitiei si separarii, si deci o expresie a Din, dar puterile Din erau prea
concentrate pentru un univers viabil si au trebuit sa fie separate pentru o
secunda, astfel incat creatia adevarata sa poate fi terminata. Aceste cioburi
concentrate ale creatiei originale, Din pur, au cazut in abis. Din pacate cateva
scantei de lumina au cazut impreuna cu ele, astfel incat Klippoth au devenit mai
mult decat carcase goale. Aveau viata. Nu prea multe, dar indeajuns. Pacatele
oamenilor ii fac pe Klippoth mai puternici pentru ca transfera ceva din viata
noastra in ei.
Dorinta de a elibera scanteile de lumina din Klippoth a fost una dintre temele
dominante ale Cabalei. Se credea ca daca traiesti conform poruncilor din Torah
si combini aceasta cu studiul mistic, concentratie si intentie, poti ajuta sa
eliberezi scanteile, dar daca traiesti pacatos vei ajuta Klippoth. In dezvoltari
ulterioare Klippoth erau priviti ca puteri demonice, primordiale, cu sapte regi,
facand referire la cele sapte lumi distruse ale creatiei originale. Klippoth exercitau
o fascinatie puternica asupra lui Nathan din Gaza, iar Sabbatai Tzevi se pare ca
a fost un maniac depresiv. In starile sale maniacale avea o extraordinara forta a
personalitatii si sunt multe rapoarte care spun ca fata sa stralucea ca si soarele,
la propriu. In starile ecstatice facea lucruri pe care nici un evreu pios nu le-ar fi
facut. Nathan a scris un document numit Tratat despre dragoni – dragonii find
Klippoth – care era o tentativa de a mitologiza comportamentul lui Tzevi,
explicandu-l ca o nevoie a lui Mesia de a cobori in lumea lui Klippoth, pentru a
salva scanteile ramase prizoniere.
Daca intrebi pe cineva unde se poate gasi Necronomiconul, cel mai scurt si
simplu raspuns este „nu se stie nimic despre aceasta problema”. Din nou, se
suspecteaza ca Aleister Crowley a avut un rol in toata aceasta poveste. In 1912,
Crowley l-a cunoscut pe Theodor Reuss, conducatorul Ordo Templi Orientis
(OTO) din Germania si a lucrat in acel ordin pentru cativa ani, pana cand in 1922
Reuss a demisionat pentru a lasa conducerea lui Crowley. Astfel, il avem pe
Crowley fiind in stransa legatura pentru zece ani cu un un conducator al unui
grup masonic german. Intre anii 1933 si 1938 cele cateva copii cunoscute ale
Necronomiconului au disparut pur si simplu. Mai tarziu cineva din guvernul
german al lui Adolf Hitler a devenit interesat de literatura obscura oculta si a
inceput sa incerce sa obtina toate copiile prin orice mijloace.
Traducerea lui Dee a disparut de la Bodleian dupa un jaf in 1934. Muzeul Britanic
a suferit de asemenea niste jafuri, iar editia Wormius a Necronomiconului a fost
stearsa din catalog si pastrata intr-o camera sub pamant intr-o mina convertita
din Tara Galilor, unde au fost pastrate si Bijuteriile Coroanei in timpul celui de al
doilea razboi mondial. Alte librarii si-au pierdut copiile si in ziua de azi nu exista
nici o librarie care sa aiba listat in vreun catalog Necronomiconul. Locatia
prezenta a copiilor dupa Necronomicon este necunoscuta, dar exista o poveste
despre o colectie de documente magice si oculte alcatuita in timpul razboului in
aria muntoasa Osterhorn de langa Salzburg, iar aceasta poveste ar putea fi
legata de zvonul recurent cum ca ar exista o copie legata cu pielea victimelor
unui lagar de concentrare.
Mitul acestei carti este fascinant. Legendele care s-au construit in jurul ideii
propuse de aceasta si de alte carti asemanatoare, nu sunt de natura sa
linisteasca spiritul uman. Nu propun un viitor luminos, in care lumina triumfa.
Dimpotriva. Nu se stie daca este adevarata cartea sau doar o fabulatie a unor
minti de geniu din acea perioada, ca cele ale lui Dee si Crowley, sau chiar
Lovecraft, care au pus cap la cap anumite coincidente din folclorul mai multor
popoare si au faurit aceasta poveste. Probabil ca nici nu se doreste aflarea
intregului adevar, caci pana la urma, povestea in sine si reactiile pe care le
trezeste in fiecare conteaza. Majoritatea reactioneaza diferit: unii sunt dezgustati,
altii isi doresc sa ajute la revenirea “Celor vechi”, in timp ce unii vor puterea
acestor fiinte mitice pentru ei si multi devin obsedati de studiul acestor legende.