Despre Iubire Si Libertate

"Inchinare Tie, universala Existenta! Tu vii prompt in ajutorul

celor care Te iubesc intens ca sa i eliberezi, Tu ii ocrotesti pe cei
care Te au mereu prezent in gindurile lor, iar celor care Te
slavesc etern in sanctuarul inimii lor transfigurate Tu le daruiesti
pacea suprema, o, Doamne, atit in existenta, cit si in non-
existenta. Ce drum ar putea oare sa nu ajunga la Tine si ce cuvint
ar putea sa nu Te denumeasca? In ce meditatie ai putea Tu lipsi?
Sau, mai mult, ce nu esti Tu, Doamne? In centrul oceanului
intelepciunii Tale desavirsite se afla lacul de sublima ambrozie,
perfect linistit, netulburat de nici o adiere. O, Doamne, fie ca eu
sa-mi gasesc aici linistea!" Bhattanarayana "STAVACINTAMANI"
*

Viziunea aspirantului asupra ghidului spiritual poate fi diferită

“Dacă îl vei privi pe ghidul tău spiritual ca pe o fiinţă DIVIN REALIZATĂ care te conduce către DUMNEZEU şi care te
susţine să-ţi revelezi SINELE SUPREM NEMURITOR ATMAN, vei primi astfel binecuvântarea şi ghidarea meritată care
te ajută să-L descoperi pe DUMNEZEU şi totodată vei fi impulsionat să-ţi REVELEZI SINELE NEMURITOR ATMAN.

Dacă-l vei privi pe ghidul tău spiritual doar ca pe o fiinţă care şi-a trezit anumite puteri paranormale, vei primi astfel
binecuvântarea şi susţinerea care îţi sunt necesare pentru trezirea puterilor paranormale.

Dacă îl vei privi pe ghidul tău spiritual doar ca pe un om obişnuit nu vei primi atunci de la el, tocmai datorită viziunii tale
limitate, nici un fel de binecuvântare sau susţinere spirituală.

Dacă datorită viziunii tale rele şi distorsionate îl vei privi pe ghidul tău spiritual ca fiind o fiinţă care are defecte sau vicii,
nu vei primi nici un fel de binecuvântare sau susţinere şi atunci spiritele rele vor face să se trezească în tine toate defectele
şi viciile pe care tu i le atribui în mod fals ghidului spiritual.

Gânduri inspiratoare cu privire la relaţia Ghid Spiritual – aspirant

de profesor yoga Nicolae Catrina

Esenţa relaţiei Ghid spiritual - aspirant nu poate fi niciodată cunoscută doar din exterior, pentru că în realitate ea nu poate fi
aproape niciodată un obiect al cunoaşterii acelora care nu sunt pregătiţi să se identifice cu acea stare inefabilă, misterioasă,
pe care o trăieşte un aspirant care se află pe calea spirituală. Este, de asemenea, necesar să ne dăm seama că această relaţie
nu este un concept pe care să-l putem înţelege doar cu mintea. Chiar dacă putem, desigur, vorbi despre această relaţie Ghid
spiritual – aspirant, fiind chiar cu putinţă să fie definită în diferite moduri (unele din acestea fiind chiar foarte subtile) toate
acestea nu sunt decât nişte “indicatoare” ale drumului pe care îl avem de parcurs fiecare în această direcţie. În fond, toate
acestea sunt doar impulsionări ale minţii noastre care apar în cadrul practicii spirituale (sadhana).

O singură inimă: Inima Dumnezeiască Supremă

La drept vorbind, nu vom putea niciodată să cuprindem doar cu mintea această inefabilă, tainică şi fundamentală realitate
iniţiatică (relaţia Ghid spiritual – aspirant) pentru că, atunci când o trăim cu adevărat, în dimensiunile sale misterioase şi
sublime, mai ales atunci trăim de fapt starea divină de nondualitate, în care, pentru aspirant, numai Dumnezeu există.
Aceasta este în realitate modalitatea ideală în care ar trebui să ne raportăm la Ghidul nostru spiritual: perfecta nondualitate
(advaita) în care nu mai există, simbolic vorbind, două Inimi (a Ghidului spiritual şi a aspirantului) ci doar una singură –
Inima Dumnezeiască Supremă: Inima cea veşnică a lui Dumnezeu Tatăl (Paramatman).

Procedând în felul acesta, atunci şi numai atunci, se va trezi în noi o deplină certitudine interioară faţă de justeţea Căii
spirituale pe care o urmăm, precum şi faţă de învăţăturile Ghidului nostru spiritual. Această certitudine generatoare de
miracole ne va deschide sufletul către perceperea unei stări înălţătoare de perfecţiune absolută cu privire la toate cuvintele şi
acţiunile Ghidului nostru spiritual, pentru că în acea stare de nondualitate numai Dumnezeu există, şi după cum ştim cu toţii,
Dumnezeu este în eternitate, perfect.

Practica spirituală plină de râvnă, care este realizată având ca suport această raportare ideală la Ghidul spiritual, ne va
transforma printre altele în mod gradat acea certitudine iniţială într-o deplină realizare a Sinelui Nemuritor Esenţă (Atman).
Acest proces misterios care ne transformă fiinţa, ne va fi însă, în egală măsură, din ce în ce mai greu de exprimat, de
conceptualizat ori de explicat celor care nu trăiesc şi ei starea noastră. Pentru fiinţele umane care nu au aceeaşi stare ca noi,
acest proces va fi perceput din exterior în forme cel mai adesea paradoxale ori iraţionale, iar sacralitatea relaţiei ghid
spiritual – aspirant, care nouă ne “umple” tot mai mult întregul univers lăuntric, va trece cel mai adesea neobservată – deşi,
pentru noi, aproape orice tentativă de a o exprima într-un mod coerent şi logic pentru ceilalţi poate fi resimţită ca o
“profanare” (altfel spus, ea ne apare ca o tentativă reducţionistă de abandonare a sacrului pentru dimensiunile cenuşii şi
plate ale profanului).

Mai presus de orice iniţiere spirituală

Pentru fiinţele umane care s-au transformat suficient de mult în urma angrenării lor pe calea spirituală esenţa relaţiei ghid
spiritual – aspirant rezidă aşadar în cele mai intime tărâmuri ale Sinelui nostru Divin Nemuritor (Atman). Această esenţă
reprezintă experienţa nonduală a Spiritului Divin, care se recunoaşte spontan pe el însuşi. O astfel de experienţă misterioasă,
chiar şi pentru cel care o trăieşte, este imposibil de descris în cuvinte pentru că până şi faptul de a o conceptualiza, de a o
gândi sau de a o exprima, ne plasează aproape automat în capcana rigidă şi sufocantă (din punct de vedere spiritual) a logicii
duale (şi totodată dualizante) în care un subiect observă un anumit obiect.

Pe de altă parte, este necesar să subliniem că trăirea profundă şi intimă a esenţei relaţiei Ghid spiritual – aspirant este
aproape întotdeauna unică şi proprie doar nouă înşine, întocmai cum fiecare stare de extaz divin (samadhi) este întotdeauna
unică şi totodată completă în ea însăşi. Ea este însoţită mereu, după cum am spus, de acea certitudine totală şi
inconfundabilă în justeţea şi în plenitudinea (sau, mai exact, completitudinea) spirituală a acestei legături directe, de la
Inimă la Inimă, cu Ghidul nostru spiritual, legătură tainică pe care o conştientizăm spontan ca fiind mai presus de orice altă
iniţiere spirituală, pentru că de fapt ea este esenţa oricărei iniţieri spirituale!

Spunând toate acestea, este totodată important să adăugăm că această certitudine nu poate fi niciodată confundată cu
fanatismul sau cu diferitele credinţe obscure, tocmai datorită luminozităţii, transparenţei, toleranţei şi deschiderii sale
necondiţionate faţă de toate formele în care Adevărul Divin poate să ni se prezinte în existenţa de zi cu zi.

Suprema taină iniţiatică

Dacă uneori, pe parcurs, mai apar în noi anumite îndoieli (fie în Calea pe care o urmăm, fie în Ghidul nostru spiritual, sau
chiar în posibilităţile noastre de desăvârşire spirituală pe respectiva cale), aceasta ne arată că încă nu ne-am stabilit în
această tainică realitate iniţiatică supremă (care aşa cum am arătat anterior reprezintă esenţa relaţiei Ghid spiritual –
aspirant, care face să se trezească în noi starea spontană de nondualitate).

Dimpotrivă, căutând în mod constant să aprofundăm această supremă taină iniţiatică pe care o reprezintă relaţia Ghid
spiritual – aspirant, vom descoperi gradat că iluminarea şi chiar eliberarea spirituală devin pentru noi un proces gradat din
ce în ce mai firesc şi spontan (fără ca prin aceasta să înţelegem, desigur, că nu vor fi necesare anumite eforturi din partea
noastră). Aceasta reprezintă totodată un proces deschis şi enigmatic, înalţător şi luminos, care înglobează treptat întreaga
realitate exterioară obiectivă şi este caracterizat mereu de iubire, de sinceritate, compasiune, de încredere deplină, de
înţelepciune şi, nu în ultimul rând, de o mare simplitate.

Atunci vom putea trăi în mod direct şi firesc stări spirituale extraordinar de înalte (care pentru noi vor deveni în
conformitate cu nivelul pe care îl atingem perfect accesibile), şi dacă vom studia cu atenţie vom descoperi că aceste aspecte
sunt prezentate şi în unele dintre cele mai elevate tradiţii spirituale ale acestei planete. Spre exemplu, în străvechea tradiţie a
şivaismului din Caşmir, aceasta este “Recunoaşterea” (pratyabhijna) directă şi spontană a Dumnezeirii în toate detaliile
existenţei noastre; sau, în tantrismul tibetan, aceasta este “Suprema atitudine spirituală” (mahamudra) etc.

Condiţia de „Fiu Spiritual”

Desigur că în această direcţie numai experienţa directă şi nemijlocită ne va putea oferi acea certitudine a stării nonduale în
care, aparent paradoxal, deşi suntem cu totul abandonaţi în experienţa sublimă dar indescriptibilă a esenţei relaţiei Ghid
spiritual - aspirant, realizăm totodată că suntem cu adevărat, (chiar mai mult decât oricând) noi înşine, sau altfel spus pe
deplin liberi de orice formă de dependenţă sau constrângere!

[Această experienţă spirituală tainică ar putea fi comparată foarte bine cu starea de abandonare completă a voinţei
individuale în fata Voinţei lui Dumnezeu care este atotputernică; şi în acest caz, deşi ne-am putea gândi la abandonarea
voinţei noastre ca la un demers eminamente restrictiv (în care nu mai putem face “ce vrem noi”), realitatea este că tocmai
prin aceasta atingem o deplină şi perfectă libertate – Libertatea Absolută a lui Dumnezeu Tatăl!]

Dacă nu am atins încă această condiţie esenţială (care mai este numită, în tradiţia şivaismului caşmirian, starea de “Fiu
spiritual” – sau, respectiv, de “Fiică spirituală”), vom avea nevoie mereu şi mereu de nenumărate confirmări mentale şi
intelectuale sau altfel spus ne vor fi necesare nenumărate tratate de înţelepciune care să ne ofere măcar parţial (însă
niciodată într-o manieră definitivă!) o anumită certitudine interioară că “suntem pe drumul cel bun”. Atunci, în locul
simplităţii şi a firescului condiţiei de “Fiu spiritual” ne vor fi necesare, înainte de a face cel mai mic pas înainte, o mulţime
de explicaţii şi nenumărate ”garanţii” care să ne dea încredere în ceea ce facem şi mai ales în faptul că eforturile noastre nu
sunt realizate în zadar.

“Magia” divină a Eternului Început

Pentru unii (care sunt cei mai încercaţi şi care pot chiar să cadă la felurite probe care apar pe Calea spirituală) această
aproape permanentă îndoială sau lipsă de încredere în puterea (eficienţa) Căii spirituale pe care o urmăm constituie
principalul obstacol. Un astfel de obstacol ne inoculează după aceea mai mereu convingerea într-o complexitate de ordin
“cantitativ” a realităţii, îndepărtându-ne astfel tot mai mult de minunea Căii spontane, simple şi directe a “Recunoaşterii”
Dumnezeirii atât în Inima noastră cât şi în întreaga realitate care ne înconjoară. Dacă ne vom afla în această situaţie şi ne
vom complace în ea, vom căuta atunci tot mai multe şi mai complexe explicaţii sau felurite confirmări mentale, uitând că
cel mai adesea realizarea spirituală este caracterizată în primul rând de iubire, de simplitate, de încredere deplină, de
sinceritate şi de spontaneitate!

Cu privire la această situaţie, marele înţelept Lao Tze, care este “părintele” tradiţiei taoiste, spunea:
“PENTRU A DOBÂNDI CUNOAŞTEREA OBIŞNUITĂ [DUALIZANTĂ] TREBUIE SĂ ADAUGĂM ÎN FIECARE ZI
CÂTE CEVA; PENTRU A DOBÂNDI DIVINA ÎNŢELEPCIUNE, TREBUIE ÎNSĂ SĂ DĂM ÎN FIECARE ZI LA O
PARTE CÂTE CEVA”.

Prin urmare, ceea ce este cu adevărat esenţial pentru practica noastră spirituală este amplificarea acestei stări de certitudine
superioară sau, altfel spus, de încredere totală în Calea pe care o urmăm şi în Ghidul nostru spiritual. Pentru aceasta este
foarte bine, mai ales atunci când constatăm că încrederea în Ghidul spiritual s–a diminuat, să ne raportăm cât mai frecvent la
momentele magice de la începutul practicii noastre spirituale, atunci când efervescenţa, puritatea, sinceritatea, iubirea,
încrederea şi aspiraţiile noastre erau din plin binecuvântate de prospeţimea tainică a energiei începutului, ori la toate
momentele în care am avut trăiri “de vârf” în respectiva direcţie (altfel spus trebuie să ne raportăm şi chiar să evocăm în
universul nostru lăuntric în care am savurat din plin dovezile inconfundabile ale Prezenţei Divinului în raportarea noastră la
Ghidul spiritual).

Făcând suficient de des aceasta, şi trăind stările tainice şi pline de prospeţime pe care le-am trăit la început, vom redescoperi
cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu, “magia” divină a Eternului Început în ceea ce priveşte relaţia noastră cu Ghidul
spiritual şi vom pătrunde din nou în spaţiul ei cel sacru, în care pe fondul iubirii şi al dăruirii orice Minune Divină este cu
uşurinţă posibilă.

Comoara cea ascunsă a încrederii depline în Dumnezeu

Procedând în felul acesta, vom descoperi atunci sau vom redescoperi din nou comoara cea ascunsă a încrederii depline în
Dumnezeu şi în Ghidul spiritual, şi totodată vom face să se retrezească acea simplitate spontan eliberatoare, dătătoare de
extaz, a Inimii dăruite total lui Dumnezeu. Procedând în felul acesta putem fi siguri că toate îndoielile la adresa Ghidului
spiritual, ca şi criticismul exacerbat, nemulţumirile, perfecţionismul greşit înţeles (care este aplicat distructiv şi nu
constructiv) etc. vor dispărea ca prin farmec fiind alchimizate în Lumină, Iubire, Sinceritate, Bunăvoinţă şi Adevăr.
Procedând în felul acesta vom descoperi că această indescriptibilă simplitate luminoasă este completă în ea însăşi. Toate
aceste transformări care sunt fără încetare la dispoziţia fiecăruia dintre noi sunt cu putinţă numai datorită încrederii depline
în Ghidul spiritual, încredere ce va constitui temelia trainică a realizării plenare a Sinelui Divin Nemuritor (Atman) şi toate
acestea vor face să apară Plenitudinea fiinţării în Graţia eliberatoare a lui Dumnezeu.

Dacă, dimpotrivă, datorită lipsei acute a încrederii în Ghidul spiritual, vom considera pe nedrept, din cauza imaginaţiei
noastre dezlănţuite, că drumul pe care îl urmăm acum şi aici este plin de imperfecţiuni ori de greşeli, la scurt timp după
aceea, Calea cea directă şi uşoară către Dumnezeu ne va fi blocată, chiar de noi înşine, pentru că Inima ne va fi acoperită cu
impurităţile minţii nesigure, temătoare, oscilante, neîncrezătoare şi dualizante, cu dorinţele şi cu alegerile noastre inferioare,
care vor distruge în mod gradat această stare de graţie tainică, înălţătoare, subtilă (şi care tocmai de aceea este atât de
fragilă) ce este proprie stării pure, spirituale de “Fiu spiritual” (sau, altfel spus, care este proprie raportării ideale la Ghidul
nostru spiritual).

Capcana egoului exacerbat

Dacă lunecând şi rătăcindu-ne ne vom complace în această stare atunci dorinţele noastre egoiste, ascunse, ne vor crea şi
chiar vor consolida la scurt timp după aceea propriile noastre idei limitatoare cu privire la o aşa zisă spiritualitate pe care ne-
o proiectăm după chipul şi asemănarea noastră. La scurt timp după aceea vom începe să hrănim felurite idei bizare cu
privire la relaţia Ghid spiritual – aspirant, idei pe care apoi vom căuta să ni le justificăm şi să ni le confirmăm combinând ori
interpretând mai mult sau mai puţin deformat felurite informaţii de natură spirituală pe care le-am cules din nenumărate
surse dar pe care le-am “digerat” doar parţial din cauza faptului că ne-am apropiat de ele într-un mod preponderent cu
mintea şi nu cu Inima. Complăcându-ne în această stare vom putea să ne rătăcim şi chiar să abandonăm Calea spirituală
pentru că nu vom mai fi capabili să ne deschidem cu adevărat sufletul către Dumnezeu, tocmai pentru că ne va lipsi
încrederea şi apoi vom face eforturi care adesea sunt uriaşe numai pentru a ne menţine într-o condiţie bizară, artificială care
este ideea noastră (egoistă) despre o aşa zisă spiritualitate ce este proiectată după chipul şi asemănarea noastră ori despre
relaţia Ghid spiritual – aspirant, aşa cum o vedem noi după rătăcire. Complăcându-ne în această stare vom involua şi vom
rătăci şi iată că, în continuare (mai devreme sau mai târziu), pentru a ne apăra cu încăpăţânare aceste idei personale, vom
începe să criticăm (mai întâi într-o manieră foarte voalată, subtilă şi apoi din ce în ce mai acut şi chiar agresiv, putând
ajunge până la urmă la o îndârjită denigrare) Calea, Ghidul spiritual, revelaţiile pe care el le-a făcut, metodele pe care ni le-a
pus la dispoziţie, etc. În faza finală, dacă nu vom face nimic pentru a ieşi din această perfidă, tragică şi complexă capcană a
egoului exacerbat, ne vom părăsi atât Ghidul spiritual cât şi Calea spirituală justificând gesturile noastre în fel şi chip.

Cheia realizării spirituale: încrederea şi asumarea

Ceea ce este grav este că, în plus, această stare va genera în noi şi puternice reacţii “partizane”: ne vom lupta din răsputeri
pentru a ne susţine sau promova ideile, punctele de vedere bizare, convingerile aberante, iar această criză lăuntrică se va
perpetua şi nu vom cunoaşte aproape niciodată pacea extatică a simplităţii şi acceptării totale a vieţii. În compensaţie, vom
resimţi foarte frecvent o enormă tensiune interioară - pe care datorită orgoliului exacerbat nu o vom recunoaşte niciodată
faţă de ceilalţi şi oboseală; după aceea, conştiinţa noastră nu se va putea odihni sau centra în ea însăşi pentru că va fi mai
mereu ocupată şi fascinată de ideile bizare la care am aderat şi pe care “trebuie” să ni le apărăm cu orice preţ ori să ni le
confirmăm nouă înşine fără încetare.

Un străvechi precept al înţelepciunii orientale spune: „Orice aspect al realităţii, orice fiinţă, orice obiect, exact aşa cum este
privit, astfel el ne apare după aceea în conformitate cu punctul nostru de vedere”. În cazul acelora care se află şi se complac
în această stare, acest aforism ne permite să înţelegem ce se petrece în realitate cu ei. Cheia fundamentală a realizării
spirituale constă – afirmă la unison toate tradiţiile spirituale autentice – în atingerea acelei depline încrederi în Ghidul
spiritual şi în asumarea plină de responsabilitate a tuturor evenimentelor pe care le trăim, pentru că toate ne vin numai şi
numai cu voia lui Dumnezeu, căci în realitate, ele apar în existenţa noastră numai pentru că le merităm pe deplin.

Tocmai de aceea marii înţelepţi afirmă: „Fiecare fiinţă umană are întotdeauna ceea ce merită”. Atunci când suntem
“înarmaţi” cu această atitudine superioară, cu sinceritate, cu umilinţă, cu bunăvoinţă şi cu dragoste, vom ieşi biruitori din
toate încercările spirituale la care vom fi supuşi, cu voia lui Dumnezeu, pe parcursul transformării noastre spirituale şi vom
descoperi de fiecare dată (chiar dacă, în faza de început, nu întotdeauna imediat - din cauza unor reacţii necontrolate de
moment) sensul cel ascuns şi profund iniţiatic al fiecărui eveniment important din viaţa noastră de yoghini, chiar şi atunci
când toate aparenţele ne indică destul de clar că am fi grav nedreptăţiţi, sau când ni se pare că nu suntem suficient sau deloc
apreciaţi aşa cum considerăm noi că am merita etc etc.
Oglinda noastră perfectă

[Este esenţial să nu uităm, în acest sens, ceea ce afirmă cele mai multe tradiţii spirituale: În cadrul complexei şi
indescriptibilei relaţii cu noi, Ghidul spiritual este întotdeauna, şi dacă vrem şi dacă nu vrem aceasta, Oglinda noastră
perfectă, care ne obiectivează pe noi înşine nouă înşine exact aşa cum suntem acum şi aici, şi nu aşa cum ne imaginăm noi
că suntem sau cum ne-ar place nouă să fim ori să părem! Ştiind aceasta este esenţial să ne dăm seama că nu este niciodată
de vină oglinda pentru felul în care ea ne reflectă. Dat fiind faptul ca ea este o oglindă perfectă (şi, aşa cum ştim cu toţii,
conştiinţa unei fiinţe eliberate spiritual este adesea comparată cu o oglindă perfectă) ea nu ne va reflecta niciodată altfel
decât suntem, pentru a ne fi “pe plac” ori pentru a ne câştiga simpatia: cu orice risc pe care această reflexie îl implică, ea ne
va oferi întotdeauna Adevărul şi numai Adevărul despre noi înşine! În plus, ceea ce ea ne înfăţişează – bun sau rău – despre
noi înşine, nu îi afectează câtuşi de puţin starea de puritate, pentru că oglinda nu se identifică niciodată cu ceea ce ea, cu
toata detaşarea, reflectă].

Atunci, cu adevărat, la fel cum spunea marele yoghin şi întelept Sri Aurobindo, “întreaga noastră viaţă va deveni o formă de
yoga [o anumita cale spirituală]”, la care am putea adăuga, că, de fapt, este vorba de o formă de yoga extraordinar de rapidă
şi de completă, pentru că o practicăm cu întreaga noastră fiinţă şi într-o deplină dăruire şi sinceritate – atât faţă de noi înşine
cât şi faţă de Ghidul nostru spiritual, precum şi faţă de Dumnezeu Însuşi.

Desigur, nu avem pretenţia că am epuizat acest subiect. Aceste câteva idei nu pot decât să schiţeze destul de sumar şi poate
chiar imperfect realitatea inefabilă, misterioasă şi plină de Graţie a raportării ideale la Ghidul spiritual (sau, cu alte cuvinte,
realitatea stării de “Fiu spiritual” – respectiv “Fiică spirituală”). Aceste jaloane pot însă indica direcţia în care căutarea
acestei condiţii esenţiale a iniţierii în Misterul Suprem al Inimii lui Dumnezeu este foarte rodnică pentru că, prin Graţia
Divină ce se manifestă prin Ghidul spiritual (sau, şi mai bine spus, care este “întrupată” de Ghidul spiritual) starea tainică de
Fiu spiritual se revelează a fi, în ultimă instanţă, starea de Fiu al lui Dumnezeu.

Dintr-o greşită înţelegere, oamenilor le este teamă că, dacă ei vor atinge realizarea supremă,
fântânile iubirii vor seca în inimile lor, că tot ceea ce ei iubesc în această viaţă va dispărea. Ei
nu se gândesc niciodată că marii profeţi ai acestei lumi au fost numai aceia care au renunţat
la orice urmă de individualitate, că nu iubeşti cu adevărat atunci când te ataşezi de un obiect
mărunt sau de o fiinţă muritoare. Adevăratul obiect al iubirii nu poate fi un pumn de ţărână, ci
numai Dumnezeu cel Viu. Prin realizare spirituală, soţia îşi va iubi cu atât mai mult soţul, cu
cât Îl va recunoşte în el pe Dumnezeu. Soţul îşi va iubi cu atât mai mult soţia, ca cât Îl va
recunoaşte în ea pe Dumnezeu. Iar mama îşi va iubi cu atât mai mult copiii, cu cât Îl va
recunoaşte în ei pe Dumnezeu. Chiar şi cel mai cumplit duşman poate fi iubit, atunci când Îl
recunoşti în el pe Dumnezeu....

*
Există fiinţe care au venit pe pământ pentru noi. Simpla lor prezenţă trezeşte în suflet
cele mai profunde sentimente de fericire, de pace şi de iubire. Ele aduc la lumină tot
ceea ce este mai frumos în fiecare. Ele ne arată cum să ne împlinim cel mai mare dor a
inimii. Ele ne deschid poarta desăvârşirii spirituale şi ne ghidează în fiecare clipă.
Ele sunt permanent în comuniune cu Dumnezeu.

*
„Starea de iluminare este descrisă astfel: există o conştiinţă continuă a unităţii dintre Sinele
Suprem Atman al fiinţei şi Dumnezeu. Nu mai există nici o urmă din identificarea lui Atman cu
învelişurile sale. Orice simţ al dualităţii este cu desăvârşire şters. Există o conştiinţă pură,
unificată. Omul care este ferm stabilit pe acest nivel de conştiinţă, se spune că este iluminat.

Un om este eliberat chiar în această viaţă atunci când este pe deplin şi permanent stabilit în
starea de iluminare. Beatitudinea sa este fără de sfârşit. Chiar dacă mintea sa este dizolvată
în Dumnezeu, el este complet conştient, eliberat de ignoranţă. Este complet lucid dar este
eliberat de dorinţă. Un astfel de om se spune că este eliberat chiar în această viaţă.

Pentru el, suferinţele acestei lumi s-au sfârşit. Deşi posedă un corp finit, el rămâne unit cu
Infinitul. Inima sa nu cunoaşte neliniştea. Un astfel de om se spune că este eliberat chiar în
această viaţă.

Deşi el trăieşte în trup, acesta este mai degrabă o umbră care îl urmează. El nu mai este
tulburat de gândul lui „Eu” şi „Al meu”. Acestea sunt caracteristicile unui om care este eliberat
chiar în această viaţă.

El nu mai este legat de trecut. Nu mai este înlănţuit de viitor. Este detaşat faţă de prezent.
Iată cum poţi recunoaşte omul care este eliberat chiar în această viaţă.

Binele şi răul par să existe pretutindeni în lume. Oamenii şi obiectele par să fie distincte. Cu
toate acestea, el priveşte totul din punctul de vedere al egalităţii şi unităţii, deoarece Îl vede
pe Supremul Dumnezeu în toate. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în
această viaţă.

Destinul bun sau rău poate veni asupra lui. El le priveşte pe amândouă cu detaşare şi calm
lăuntric, rămânând neatins de vreunul din ele. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat
chiar în această viaţă.

Deoarece mintea sa este în mod continuu topită în beatitudinea lui Dumnezeu, el priveşte în
mod egal lumea interioară şi lumea exterioară. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat
chiar în această viaţă.

Viaţa se scurge: el o priveşte ca un martor detaşat. Nu se identifică cu corpul, organele de

simţ, etc. El a trecut dincolo de ideea de datorie şi obligaţie. Iată cum poţi să îl recunoşti pe
omul eliberat în această viaţă.

Cu ajutorul cuvintelor vii ale scripturilor, a realizat unirea cu Dumnezeu. El nu mai este
constrâns să renască. Iată cum poţi să îl recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Nu se identifică niciodată cu corpul sau cu organele de simţ.El nu mai are nici un sentiment
de posesivitate. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Prin luciditatea sa transcendentală a realizat că Dumnezeu este totul. Iată cum poţi să-l
recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Oamenii sfinţi pot să îl glorifice, oamenii răi pot să îl insulte – sentimentele sale faţă de ei sunt
aceleaşi. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Râurile se varsă în ocean, dar oceanul nu se învolburează din această cauză. Obiectele
simţurilor curg în mintea sa, dar el nu simte nici o reacţie, deoarece el are conştiinţa Realităţii
unice. El este eliberat cu adevărat, chiar în această viaţă.”

Din Viveka Chudamani

de Shankaracharya

Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul, Chiar daca drumurile ei sunt
aparent grele si prapastioase, Si cand vraja ei paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice,
Supuneti-va misterului ei, chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i V-ar putea rani. Iar cand
iubirea transfiguratoare va vorbeste Si o simtiti profunda si divina, dati-i crezare, Chiar daca
vocea ei ar putea sa va sfarme visurile himerice, Asemenea vantului de miazanoapte care va
pustieste gradinile. Fiindca precum iubirea va incununa, adeseori tot ea trebuie sa va si
crucifice, Precum va face sa cresteti mai repede si imbatati de fericire, Tot ea trebuie sa va
reteze uscaciunile si sa va distruga cat mai repede Rautatile si egoismul. Precum ea va
ridica, imbatati de bucurie, pana la inaltimea voastra ideala, Alintandu-va cu o dumnezeiasca
gingasie ramurile cele mai fragile Care freamata in lumina soarelui infinit al iubirii, tot la fel ea
va razbate ca o miraculoasa forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre,
zdruncinand inclestarea lor cu pamantul. Asemeni snopilor de grau, Ea va secera, niciodata
intamplator, Va treiera pentru a va descoji, Va vantura pentru a va curata de pleava, Va
macina pana la inalbirea fainii voastre Va framanta pana ajungeti supusi, divini si puri Ca apoi
sa va harazeasca focului sau si sa puteti deveni painea cea sfanta a nemuririi la ospatul divin.
Toate acestea si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea, pentru ca astfel sa va puteti
cunoaste pe deplin Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism si meschinarie, suspiciune sau
teama, veti cauta doar tihna si placerea dragostei care permanent vi se daruie fara ca voi sa
iubiti, Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti, goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri in lumea fara anotimpuri, unde veti rade, dar
nu cu intreaga voastra bucurie, unde veti plange, dar nu cu toate lacrimile voastre pe care vi
le-ar fi putut smulge extazul iubirii. Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte, fie ca acestea sa
fie: Sa te topesti de iubire in tot si sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti adeseori durerea prea marii duiosii; Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii; Sa
te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti plin de recunostinta multumire pentru
inca o zi de iubire; Sa te odihnesti, coplesit de beatitudine, la ceasul amiezii si sa cugeti la
extazul iubirii; Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului; Si apoi sa
adormi inaltand din inima o ruga pentru fiinta iubita, iar pe buze sa ai un cantec de lauda.
*

Iubirea

"Iubirea neconditionatã, asa cum o vãd eu, este ceea ce manifestã o fiintã care nu are
Eu (Ego).
Iubesti cu adevãrat atunci când nu te mai identifici cu o persoanã anume, când nu mai
crezi despre tine cã ai un corp si o anumitã personalitate. Altfel spus, când ti-ai
deplasat simtul identitãtii de la nivelul Eului la nivelul Sinelui.

Este ceea ce se manifestã spontan atunci când mintea se linisteste si se echilibreazã,

când sentimentul separãrii dispare, fiind înlocuit de o senzatie de unitate destul de
greu de descris, întrucât transcende posibilitãtile ridicol de limitate ale vocabularului
meu.

Stiti care este criteriul dupã care poate fi recunoscutã iubirea realã?

Este BUCURIA. Când iubesti cu adevãrat esti fericit. Te simti împlinit si nu mai ai nevoie de nimic.

În primul rând, nu ai nevoie sã primesti ceva în schimb pentru iubirea ta. Întelegi
ce spun? Nu ai nevoie de cineva care sã te iubeascã!

Tu NU iubesti pentru a primi la schimb iubirea celuilalt. Iubesti pentru cã a iubi este
ceva ce te face fericit.

Iubirea realã existã doar atunci când nu mai ai nevoie de un alt om!
Nu ai nevoie ca celãlalt sã te aprecieze, sã te laude, sã-ti acorde timpul lui, sã te facã
sã trãiesti orgasme multiple sau sã-ti facã zilnic de mâncare. Aceasta nu este iubire.
Este un gen de afectiune interesatã, un fel de a avea sentimente pozitive pentru oameni
care te ajutã sã-ti împlinesti nevoile si dorintele personale.

Într-o exprimare deloc elegantã sau diplomatã, tu nu îi iubesti pe oameni. Te

folosesti de ei pentru a-ti satisface nevoile. Putem numi aceasta "iubire" în cazul în
care convenim cã a iubi fãrã a astepta nimic în schimb este ceva ce nu poate face parte
din realitate.

Mi se pare cã lucrurile stau exact pe dos. A iubi neconditionat este o expresie a

realitãtii, pe când orice altã formã de "iubire" este iluzorie. Realitatea, Sinele, Iubirea,
Constienta, Dumnezeu, Fericirea - acestea sunt degete care aratã spre ceva ce, de fapt,
nu poate fi cuprins în cuvinte, dar poate fi simtit, experimentat, trãit plenar.

Când iubesti pentru a fi iubit sau când iubesti pentru cã esti iubit, pot admite doar cu
mare îngãduintã cã aceasta este iubire. Însã acesta nu ar fi decât un fel de a ne fura
singuri cãciula. Este ca si cum cineva care trãieste la câmpie se urcã la un moment dat
pe o movilã si e convins astfel cã stie ce este un munte.

Iubirea interesatã, adicã amestecatã cu nevoi personale, fãrã sã îti dai seama, stirbeste
libertatea celuilalt. Dacã am nevoie de ceva de la tine pentru a fi fericit, dacã fericirea
mea depinde de tine, te voi manipula, adesea inconstient. Ori, acolo unde manipularea
creste, libertatea scade.

Relatiile de cuplu, pe care se întâmplã sã le analizez în meseria mea, sunt pline de

manipulãri si contramanipulãri, strãduinte inconstiente de a obtine afectiunea, grija
sau banii celuilalt si frustrãrile corespunzãtoare esecului acestor eforturi.
Iubirea realã dãruieste si uitã.

Nu are un carnetel în care sã noteze: "Astãzi i-am adus flori. Ea ce mi-a adus?" sau "De
6 luni îi spãl sosetele si lenjeria intimã". Iubirea care cere se transformã într-o
închisoare cu pereti transparenti. Un numãr incredibil de oameni cred cã sunt liberi
numai pentru cã peretii închisorii în care trãiesc sunt invizibili.

Ai trãit vreodatã aceastã experientã? Sã oferi ceva cu bucurie, fãrã sã astepti nimic în
schimb. Este o experientã mãreatã. Nu stiu dacã are termen de comparatie.

Atentie! Nu mã refer la situatia în care ai oferit ceva fãrã a cere nimic în schimb, iar în
"darul" tãu nu a existat nici un fel de entuziasm. Ba dimpotrivã, adânc în sufletul tãu,
au existat resentimente, tensiune, senzatia de a fi obligat. Nu se poate vorbi de daruri
în acest caz. Tu, cel adevãrat, nu ai fi fãcut asta, doar cã nu te-ai putut opune.
Între a oferi locul în autobuz cu bucurie, respectiv dintr-un sentiment al datoriei existã
aceeasi diferentã ca între un leu si un motan. Amândouã sunt feline, însã numai unul
este regele animalelor.

Iubirea realã are o calitate aristocraticã în sensul cel mai elevat al acestui cuvânt. Ea se
manifestã în actiuni care izvorãsc din preaplin, din abundentã sau exces, spre
deosebire de iubirea în acceptiunea ei curentã, care e activatã de nevoie, deci de lipsã
sau deficit.

Un controversat maestru spiritual [Osho] spunea cã lumea e plinã de cersetori, oameni

care îsi cersesc iubire unii altora. Ei se simt dezamãgiti si frustrati, deoarece nici un
cersetor nu poate face fericit un alt cersetor. In ce-i priveste pe împãrati, nu existã nici
un pericol de suprapopulare.

Pentru a fi asemenea unui împãrat, trebuie mai întâi sã-ti cunosti Sinele, întreprindere
destul de anevoioasã când esti prins în mrejele acestei lumi.

Iubirea ca dãruire poate fi înteleasã mai bine, fiind un fenomen mai degrabã exotic,
dacã îi studiem contrapartea omniprezentã. Mã refer la a acapara sau a te agãta de...
Aceste atitudini sunt împotriva vietii, iar acest adevãr elementar ne este necontenit
demonstrat de respiratie. Dacã te agãti de aerul din plãmâni si nu îi dai drumul, în
curând vei muri. Pentru a trãi este necesar sã îl oferi atmosferei, sã nu îl tii doar pentru
tine. Este vital sã îl scoti din tine, sã îi dai drumul.

Primesti si oferi, primesti si oferi - este un echilibru.

Ceea ce e atât de simplu la nivel fizic devine brusc complicat la nivel sufletesc. Acolo
te bucuri sã primesti, dar ai mari ezitãri în a oferi. Acumulezi afectiune. O stochezi.
Într-un alt caz, nu primesti nimic si, pe bunã dreptate, te întrebi: "Dar eu de ce sã ofer?
Ce, sunt mai prost?"
Ambele variante stopeazã circuitul iubirii. Rezultatul este dezechilibrul emotional. Devii
frustrat si nefericit, chiar dacã la suprafatã împachetezi aceste sentimente adânci în
sigurantã de sine sau lipsã de griji. Cine are o privire pãtrunzãtoare vede dincolo de
ambalajul strãlucitor.
Este crucial ca energia iubirii sã curgã, altfel te simti împovãrat, greu.
Înãuntrul oricãrei fiinte umane se aflã Sinele care nu este nimic altceva decât
iubire. Si întelepciune, ca sã nu fiu partizan.
Dacã energia iubitoare a Sinelui nu este exprimatã, dacã este blocatã, ea se întoarce
împotriva ta.

În psihoterapie existã opinia cã multe tulburãri se datoreazã agresivitãtii neexprimate.

Eu cred cã o serie de patologii au la bazã iubirea neexprimatã. Fiind blocatã înãuntrul
tãu, energia îsi schimbã polii. Ceea ce era benefic si creator devine, prin reprimare
statornicã, malefic si distructiv.
Acesta e motivul pentru care rãmân optimist în ceea ce-l priveste pe Diavol. Într-o bunã
zi, cineva îi va schimba polii.

Actul de a te agãta de, în loc de a dãrui, meritã o analizã mai atentã.

El are la bazã identificarea cu Eul, trãirea intensã cã esti o fiintã separatã, într-un
univers strãin si indiferent, dacã nu cumva ostil. Iluzia Eului are drept consecintã
limitarea capacitãtii de a iubi. Mai pe scurt, când Eul apare, iubirea dispare.

Acolo unde încã mai existã nevoi personale, unde încã mai tânjesti dupã ceva exterior,
iubirea neconditionatã nu se poate naste.
Nu te amãgi spunându-ti cã e vorba de dragoste atunci când îi spui prietenului tãu: "Te
iubesc atât de mult. Nu pot trãi fãrã tine". Aceasta nu e dragoste, ci teamã. Te agãti de
el deoarece nu stii cum sã fii fericitã fãrã el.

Nu este dragoste nici când îi spui sotiei tale: "Inima mea este rãnitã când tu iei masa în
oras cu un alt bãrbat". Este posesivitate.

Si nu este dragoste nici când un pãrinte suferã pentru copilul lui care se mutã definitiv
într-un alt oras. Este dependentã.

De câte ori crezi cã suferi din dragoste, de tot atâtea ori nu esti conectat la realitate.

Este mult mai mãgulitor pentru imaginea ta de sine sã gândesti cã la baza suferintei
tale este iubirea când este, de fapt, egocentrismul. Sau, ca sã nu sune atât de dur, sã-i
spun identificarea cu Eul.

Din iubire nu se poate suferi, tot asa cum nu poti cãdea în sus. Iubirea este fericire.
Iubirea realã.

Dacã suferi, acesta e un criteriu minunat de clar prin care esti informat cã nu ai iubit.
Ceea ce tu numesti iubire nu a fost decât agãtare, atasament, dependentã,
posesivitate. Stiu cã nu sunã deloc frumos sau romantic.
Pentru mine acesta este un adevãr psihologic, ti-l recomand cu cãldurã.

Nu în realitatea despre care nu înceteazã

Iubeste adevãrul si te vei vindeca de iluzii. Vei intra în realitate.
sã vorbeascã pragmaticii, care nu este altceva decât o specie a iluziei. Ci în realitatea
care nu este decât bucurie fãrã sfârsit.
Eul este principalul obstacol în calea iubirii. Fãrã Eu, iubirea curge nestingheritã,
asemenea unui râu care îsi gãseste, cu gratie, drumul cãtre ocean.

A fi fãrã Eu nu înseamnã a fi un lunatic sau un psihopat, ci a fi nedivizat.

A fi unificat. A fi unul, adicã Sinele.
Nu este ceva asa de simplu datoritã incredibilei conditionãri sociale la care suntem
supusi. Aceastã conditionare începe încã de la nastere. Cresterea si educatia unui
copil nu sunt altceva decât un lung sir de conditionãri, unele mai primitive, altele mai
subtile.
Multe conditionãri preexistã deja în limbaj (am analizat asta în altã carte, dar nu mai
stiu care).

Conditionarea supremã este credinta cã esti o persoanã anume, un agent independent

care simte, gândeste si actioneazã.
Nu este deloc asa. Tu nu esti cineva care este, de pildã, dezamãgitã pentru cã
partenerul tãu a uitat de aniversarea cãsãtoriei voastre. Dacã esti atent, poti realiza cã
dezamãgirea este ceva de care tu esti constient. Tu nu esti dezamãgirea. Nu te
identifici cu ea. Mai degrabã poti spune "Existã dezamãgire", dar nu existã cineva care
sã fie subiectul dezamãgirii.
Aceasta înseamnã cã nu existã un Eu. Existã dezamãgire, care va trece dacã nu încerci
sã te lupti cu ea.
pe care apare dezamãgirea. Dacã te-ai identifica mai putin cu
Si atunci, cine esti tu? Esti fundalul
ea si ai rãmâne mai mult la tine însuti, ai putea descoperi cã natura ta este fericirea.
În tine apar toate stãrile, gândurile sau actiunile, însã tu nu esti nici una din acestea.
Esti dincolo. Si pentru cã esti dincolo, nu poti fi obiect de cunoastere pentru nimeni.
În acest sens tu esti gol sau vid. Nu esti cineva anume, nu poti fi vãzut în contrast cu
nimeni. Esti unificat si fãrã margini, fãrã nici o fisurã.

Când ajungi în acest punct este imposibil sã mai confuzi dragostea cu dorinta,
siguranta sau plãcerea. Este ca si cum ai fi Soarele.

În nici un mod nu mai poti confunda lumina cu întunericul. Întunericul existã doar
acolo unde lumina ta nu pãtrunde.
Dacã esti acoperit de un nor dens, lumina continuã sã-ti rãmânã accesibilã. Însã pentru
cineva aflat pe Pãmânt, lumina ta pare a fi dispãrut.
Apoi norul trece si tu reapari. Însã tu nu ai dispãrut niciodatã! Totul a fost o iluzie.

Creatia este acest joc de lumini si umbre, rafinat, amplificat si îmbogãtit la nesfârsit.

Doi oameni care se doresc unul pe celãlalt pot crede cã se iubesc.

Nu, nu, nu. Ei doar se doresc! Dorinta nu este iubire. Dorinta înseamnã "Vreau ceva
de la tine". Vreau sã fii alãturi de mine, vreau sã mã protejezi, vreau sã te penetrez,
vreau sã fii mama copiilor mei, vreau sã te pot mângâia, vreau sã mã asculti, vreau sã
te conformezi, vreau sã mã admiri.
Cine vrea toate lucrurile astea?
Eu.
Iatã Eul !

Si atunci, iubirea realã exclude dorinta? Nu o exclude, ci o integreazã.

Te iubesc si mi-ar plãcea sã te pot mângâia. M-as bucura sã-mi exprim iubirea în acest
fel. Dacã tu nu vrei sã fi mângâiatã sau dacã vrei sã fii mângâiatã de un alt bãrbat, nu e
nici o problemã. Iubirea mea pentru tine rãmâne aceeasi.
Nu încep sã te iubesc mai putin sau chiar sã te urãsc pentru cã tu preferi atingerea
unui alt bãrbat.

"Sunt înnebunit dupã tine. De când te-am vãzut am stiut cã suntem fãcuti unul pentru
celãlalt".
Iubire realã ? Deloc.
Dragoste pasionalã, explozie de hormoni ? Cu sigurantã.

"Esti minunat. Nu semeni cu nici unul din fostii mei parteneri".

Nu mai pun întrebarea deoarece stii rãspunsul. Iubirea este confundatã cu dorinta sau
cu nevoia.

"Te iubesc" în traducere înseamnã adesea "Am nevoie de tine".

Ar trebui retrasã licenta de practicã.
Traducerea corectã este: "Am ceva sã-ti ofer. Gratuit."

Învãtând sã trãiesc în onestitate, sã iau lucrurile asa cum sunt, sã recunosc cã

deocamdatã nu te iubesc, ci doar am nevoie de tine, voi ajunge cu sigurantã si sã te
iubesc. Altfel, amãgindu-mã cã deja te iubesc, este ca si cum as crede cã am escaladat
Everestul, când nu sunt de fapt decât în prima tabãrã.
Iubirea neconditionatã îmi pare a fi Everestul acestei vieti, iar a o experimenta
si exprima în viata ta îmi pare a nu suporta nici un fel de comparatie, cu nici un fel de
realizare socialã, financiarã, profesionalã, sportivã sau de alt tip de pe lumea asta. Mi
se pare cu totul inutil sã strângi o avere fabuloasã, sã vorbeascã toatã lumea, unii cu
invidie, despre succesele tale sau sã ai putere asupra altor oameni, dacã nu esti
capabil sã iubesti neconditionat mãcar un alt om. Si dacã reusesti sã iubesti fãrã nici
un fel de asteptãri un alt om, sunt convins cã vor urma si altii.

Cred cã punctul de cotiturã aici este: a iubi cu adevãrat un om. Primul pas este cel mai
greu. Asa începe cãlãtoria de 1000 de mile.

O altã confuzie clasicã este între iubire si gelozie. Iubirea nu are cum sã fie geloasã, tot
asa cum cãldura nu are cum sã fie rece.
Gelozia indicã limpede nu prezenta iubirii, ci prezenta Eului.
Eul se simte rãnit, umilit, nelinistit. De ce?

Femeia pe care pretinzi cã o iubesti este tandrã cu un alt bãrbat. Îl tine de mânã, îl
priveste cu afectiune.Tu vezi asta si mai cã nu lesini. Iubire mare, nu-i asa? Nu e.
Gelozie, cât cuprinde.

Care este mecanismul? De ce suferi? De ce nu suporti asta?

Pentru cã îti este fricã! Dacã recunosti asta trebuie sã fii un tip onest, în fata cãruia mã
înclin. Dacã nu...
Dar de ce anume te temi? Sunt mai multe rãspunsuri.

1) Te temi de singurãtate. Ea îl va prefera pe celãlalt si te va pãrãsi pe tine.

Vei rãmâne singur si nu ai suficientã încredere în tine. Nu crezi cã te vei descurca. Prin
urmare, la nivel inconstient te autopercepi un copil, care are nevoie de o mamã.
Aceastã mamã este femeia pe care o "iubesti" si care te temi cã te va abandona.

2) Nu te temi de singurãtate. Stii cã o sã faci fatã.

Te temi de propriul tãu sentiment de inferioritate. Dacã îl preferã pe celãlalt, înseamnã
cã celãlalt este mai bun ca tine. Deci tu esti inferior. Esti slab.
E cumplit sã simti asta. Demonul comparatiei a pus stãpânire pe tine.

3) Nu te temi de singurãtate si nu ai nici complexe de inferioritate pe

linia masculinitãtii.
Te temi cã nu mai ai pe cine sã posezi. Tu erai fericit nu pentru cã o iubeai, ci pentru cã
o posedai. A poseda înseamnã control. Control înseamnã putere. Ea este tandrã cu un
alt bãrbat si tu nu poti controla asta. Îngrozitor! Suferi pentru cã vezi cã se simte bine
cu altcineva. De necrezut!
Ea poate fi fericitã cu altcineva. Ce înseamnã asta? Inseamnã cã tu nu ai exclusivitate.
Adicã nu ai o valoare specialã.
Ti-ai dat seama, aici suntem pe o problemã de autovalorizare si stimã de sine. Dacã ai
fi sigur de valoarea ta, nu ai avea nevoie de nici o exclusivitate.

În grupurile terapeutice pe care le conduc aceastã problemã apare adesea, când lansez
urmãtoarea întrebare perfidã: "Ai fi de acord ca partenerul tãu/partenera ta sã-si
petreacã o noapte cu altcineva?"
Rãspuns frecvent: Nu. De ce? Deoarece doresc exclusivitate sexualã.
Hai, sã tinã de mânã pe altcineva, chiar sã se sãrute, treacã-meargã, însã pânã la sex!
Altfel spus, iubirea mea pentru tine este enormã, câtã vreme nu ai relatii sexuale cu
altcineva.
Întrebare naivã: dacã o iubesti, de ce nu te bucuri pentru bucuria ei? De ce nu te bucuri
dacã un alt bãrbat o face fericitã, fie si numai în plan erotic? De ce suferi tu când el se
simte bine cu o altã femeie?
Ce legãturã existã între suferinta ta si bucuria pe care ea o simte cu altcineva?
Nici o legãturã. Tu îti produci suferintã singur.

Suferinta ta apare din problemele tale nerezolvate, pe care aceastã situatie particularã
le scoate la luminã. Este ca o boalã pe care o aveai în tine, în stare latentã. Acum ai
aflat de ea. Aceastã boalã se numeste gelozie. Ea nu apare din iubire.
Dimpotrivã. Iubirea este remediul.

Unii mi-au spus cã, în astfel de situatii, absenta geloziei la partenerii lor ar fi un semn
cã nu le pasã. Nu e deloc asa. Semnul cã nu îi pasã de tine nu este absenta geloziei, ci
absenta bucuriei. Dacã afirmã cã te iubeste, dar nu se bucurã când tu esti satisfãcutã,
acesta e un indiciu puternic. Nu îi pasã de tine, ci de el. Eul, îti amintesti?
Doar Sinele se poate bucura pentru celãlalt, deoarece Sinele se recunoaste în celãlalt.
Eul nu poate iesi din propria lui carapace. Eul este o contractie, pe când Sinele este o
expansiune.
Mai existã o perspectivã din care putem întelege de ce iubirea realã este luatã drept
altceva decât este si de ce apare asa-zisa "suferintã din iubire". Este vorba despre
confuzia dintre scop si mijloc. Confuzie înseamnã încurcãturã, imprecizie, neclaritate,
obscuritate. Altfel spus, maya, forta iluziei.

Sã presupunem cã scopul tãu este sã te simti satisfãcut. O modalitate prin care îti
atingi acest scop este sã joci tenis la Arenele BNR. Câtã vreme ai un partener de joc,
rachetã, mingi si un teren de joc disponibil, îti atingi scopul. Te întorci acasã obosit,
dar satisfãcut. Mijlocul prin care îti împlinesti dorinta este jocul de tenis. Retine acest
amãnunt: jocul de tenis nu este scopul, ci mijlocul.
Sã te anunt ceva. Partenerul tãu de joc nu mai poate veni. Este bolnav sau trebuie sã
plece în delegatie sau vrea sã joace cu altcineva. Ce se întâmplã cu tine? Incepi sã
suferi. Crezi cã ai un destin blestemat. Te gândesti la sinucidere, îti faci programare la
psiholog. Iatã confuzia!

Scopul tãu a devenit sã joci tenis cu cineva anume. Ai uitat? Acesta era doar mijlocul.
Scopul tãu era sã te bucuri. Ai nevoie de putinã claritate. Si flexibilitate!

Tenisul nu este singurul mijloc de care te poti folosi pentru a trãi bucuria.Cu sigurantã
existã si altele. Cautã sã devii constient de ele. Te-ai putea bucura jucând tenis de
masã, baschet, volei, sah sau oricare alt sport. Poate înclinãrile tale nu se reduc la
domeniul sportiv. Sunt zeci, dacã nu sute de activitãti în care te-ai putea angrena.
Sã admitem cã nu ai chiar atâta deschidere. Tu vrei neapãrat sã joci tenis. O.K. Dar de
ce te încãpãtânezi sã-ti doresti sã joci cu cineva anume? Sunt mii de alti oameni
pasionati de tenis. Scopul tãu este sã te bucuri, jucând tenis. Dacã insisti sã joci cu
cineva anume, temporar indisponibil sau neinteresat, ai confundat scopul cu mijlocul.
Noul tãu scop a devenit sã joci tenis cu un anumit om. Ai uitat de adevãratul tãu scop.
Ai intrat în iluzie. Dacã persoana pe care o doresti ca partener de joc nu te doreste la
rândul ei sau te refuzã din motive obiective, iar tu nu esti suficient de flexibil pentru a
cãuta un nou partener, tot ceea ce vei reusi va fi sã suferi fãrã nici un sens.

Confuzia dintre mijloc si scop conduce la suferintã inutilã, pe când atenta discriminare
între ele conduce la satisfactie si împlinire, nu neapãrat lipsite de efort. Doar cã efortul
este util si integrat în satisfactie.
În iubire lucrurile stau cam la fel.

iar mijloacele de care dispui sunt, sper, variate: sã protejezi, sã

Scopul tãu este sã iubesti,
alinti, sã mângâi, sã hrãnesti, sã ai grijã, sã apreciezi, sã respecti, sã comunici, sã
lauzi, sã fii atent, sã încurajezi, sã stimulezi, sã ierti, sã linistesti, sã sfãtuiesti, sã
mobilizezi, sã ai încredere, etc.

Hai sã vedem ce se întâmplã în viata realã.

Tu iubesti si vrei sã o protejezi pe partenera ta. Când pleacã de acasã te asiguri cã e
bine îmbrãcatã. Nu vrei sã sufere de frig. Îi faci programare la medicul de familie. Vrei
ca ea sã fie sãnãtoasã. Nu esti de acord sã zboare cu parapanta. E un sport riscant, stii
foarte bine asta. Nu esti de acord sã meargã la mare cu prietena ei cea mai bunã. Douã
femei singure, în plin sezon, cine stie ce se poate întâmpla. Tu nu vrei decât sã
o protejezi!
Când colo, surprizã! Ea începe sã respingã încercãrile tale de a o proteja.
Nu-ti vine sã crezi. Simti cã îti respinge iubirea. Confuzie!
Ea nu face decât sã respingã o modalitate nepotrivitã prin care tu îti manifesti iubirea.
Dar tu nu-ti dai seama de asta. Suferi.
Ai confundat scopul cu mijlocul. Scopul tãu a devenit protectia, iar genul de protectie
pe care îl oferi nu este acceptat. Tragedie mare. Lucrurile sunt asa de simple! Iubirea
este scopul, protectia este un mijloc. Întreab-o dacã vrea sã fie protejatã. Dacã vrea,
aflã cum doreste sã fie protejatã si vezi dacã îi poti oferi acel tip de protectie. Asta-i tot.
Dacã nu vrea sã fie protejatã si tu vrei sã-ti atingi scopul, acela de a-ti exprima iubirea,
cautã un alt mijloc! Hai, putinã flexibilitate. Poate are nevoie sã o apreciezi, sã-i
recunosti calitãtile, sã-i admiri corpul si hainele. Fã asta si atinge-ti scopul!

Poate nu stii sã-ti exprimi aprecierea. Poate esti o naturã mai criticã si vezi mai usor
defectele. Dragul meu, asta e în totalitate problema ta. Ea te împiedicã sã-ti exprimi
iubirea pe care o simti. Cu alte cuvinte, tu nu suferi pentru cã o iubesti, ci pentru cã
ai anumite probleme nerezolvate care te împiedicã sã-ti exprimi iubirea.

Sã-ti dau un alt exemplu. Scopul tãu este sã iubesti.

Mijlocul preferat de tine este sã o stimulezi tactil, sã îi atingi usor corpul, sã o
îmbrãtisezi si sã faci dragoste cu ea. Multe femei sunt înnebunite dupã asa ceva.
Numai cã partenera ta... Refuzã contactul îndelungit, nu-i plac mângâierile usoare, vrea
mai mult dinamism. În situatii mai speciale, nu mai resimte o dorintã eroticã intensã
sau e temporar atrasã de altcineva.
Îmi dai voie sã ghicesc cum te simti? Suferi grozav. Din iubire, nu-i asa?
Ei bine, suferi, dar nu din iubire. Dragostea realã nu este niciodatã problematicã. Nu
genereazã suferintã.

Iubirea realã este bucurie, împlinire, plãcere, libertate, niciodatã chin.

Dacã suferi, nu suferi din iubire, ci din ignorantã. Nu distingi între mijloc si scop. Asta
în varianta optimistã.
Pentru cã în varianta pesimistã, în tine nu existã nici un fel de iubire. Doar dorinta de
a poseda sau domina, nevoia de a te folosi de corpul unui alt om ca de un obiect.

Sã revenim. Sã presupunem cã îti iubesti cu adevãrat partenera. Ce vei face?

In primul rând, îi vei respecta optiunea. Are o perioadã în care nu e prea dinamizatã
erotic sau e orientatã sexual cãtre un alt bãrbat. Poate vrea sã experimenteze, poate
vrea putinã iesire din rutinã, cine stie?
Accepti. Nu stiai?

Este un adevãrat
Un mijloc splendid de a-ti manifesta iubirea pentru un alt om este sã-i respecti libertatea de a alege.
test în orice fel de relatie (de cuplu, de prietenie, parental-filialã). Ce îti dã puterea de a-i
respecta optiunile? Iubirea pe care o simti.

Dacã înãuntrul tãu nu existã suficientã iubire, stii ce vei face? Vei interfera cu optiunile
ei, încercând sã le schimbi. Mã refer aici la manipulare, santaj, constrângere,
amenintare.
Ai dreptul sã-i comunici cum vezi tu lucrurile. Acesta nu e amestec în deciziile ei. E
doar comunicare.
Într-un alt caz, îi respecti decizia. Nu te bagi, cum se spune. Însã dacã suferi, acesta e
semnul cã nu o iubeai cu adevãrat. O sã repet asta pânã vei arunca nenorocita asta de
carte întrun colt. Nu existã suferintã acolo unde existã iubire neconditionatã!

Suferinta apare nu pentru cã iubirea existã, ci pentru cã iubirea NU existã.

Ceea ce existã este agãtare, atasament, dominare, gelozie, control, dependentã, fricã.
În mai putine cuvinte: identificarea cu Eul. Iubirea adevãratã existã acolo unde Sinele
a fost revelat.

În opinia mea, nu poti iubi o altã persoanã dacã, mai întâi, nu te iubesti pe tine însuti,
iar a te iubi pe tine însuti nu înseamnã a-ti iubi Eul. Acesta nu e decât egoism.
Inseamnã a-ti cunoaste si manifesta Sinele, miezul interior al fiintei tale. Dar chiar
spunând asta, nu simt cã m-am exprimat corect. Mai degrabã e un fel de a te da la o
parte din calea iubirii.

Sinele, iubirea - acestea sunt sinonime. De fapt, tu nu faci nimic. Doar încetezi a mai fi un obstacol.
Într-un anumit sens dispari, adicã încetezi a mai crede cã esti un anumit individ,
capabil sã iubeascã pe cineva.

Tu nu poti iubi cu adevãrat pe nimeni. Însã poti lãsa iubirea sã curgã prin tine, sã se îndrepte
cãtre un om, poate doi sau chiar o colectivitate, dacã puterea ei este mare.
Chiar si în aceastã afirmatie este un neadevãr. Iubirea curge dar nu spre cineva anume.
Se întâmplã ca cineva anume sã fie pe directia ei. Este ceva similar cu parfumul unei
flori.
Ea nu a înflorit pentru o anume persoanã, nu urmãreste anumiti oameni cãrora sã le
pretindã "Mirositi-mã!". Ea doar îsi rãspândeste parfumul. Cineva poate fi în preajmã si
se va bucura. Norocul lui.
Bucuria florii nu depinde de existenta acestei persoane sau de existenta acestor
persoane, dacã e vorba de un grup. Floarea se bucurã de propriul ei parfum, de faptul
cã îl poate rãspândi în jur.

Cam asa este si cu iubirea. Iubirea este parfumul fiintei tale. Si se manifestã într-un singur
caz: atunci când ai înflorit.

Acesta e motivul pentru care mi se pare cã iubirea si meditatia sunt intim conectate.
Ele sunt aspecte ale aceluiasi fenomen, asa cum sunt muntele si valea. Unde existã
munte existã si vale. Tot asa, iubirea nu existã fãrã meditatie.
Si când spun meditatie nu mã refer la acele practici adesea chinuitoare, care îti cer sã-
ti pãstrezi mintea focalizatã într-un singur punct, pânã când fuzionezi cu obiectul
meditatiei.
Mã refer la arta de a nu face nimic, adicã de a-ti lãsa Eul de o parte, tot asa cum îti lasi
picioarele de o parte (adicã nu le mai soliciti) si te asezi pe un scaun confortabil. Din
acest punct de vedere, mã simt în mod particular apropiat de budismul Zen, care a
înteles importanta faptului de a fi una cu propria ta spontaneitate, a te dãrui cu
încredere fluxului experientei tale, fãrã a încerca sã-l controlezi sau sã-l domini.
Credinta cã esti o persoanã anume, adicã un Eu, divizeazã organismul, pe când
renuntarea la aceastã idee eronatã îl unificã. Astfel, a medita înseamnã a lãsa lucrurile
sã se întâmple, emotiile sã aparã, gândurile sã circule, actiunile sã se desfãsoare, fãrã
a mai crede cã tu esti agentul lor.

Oricât de paradoxal ar suna, tu esti abia când nu mai esti si faci totul abia când nu mai
faci nimic. Esti Sinele. Tu meditezi când întelegi cã ochii vãd de la sine, cã urechile aud
de la sine si cã picioarele merg de la sine, nefiind nevoie sã le muti cu mâinile.

Dacã esti putin mai atent poti întelege cã totul, de fapt, se întâmplã de la Sine, cu
exceptia momentelor când nu crezi asta si încerci sã intervii, tulburând ordinea
naturalã (sau divinã) a lucrurilor. Cam asta vreau sã spun când afirm cã iubirea curge
de la sine.

Insã pentru a avea aceastã perceptie ai nevoie de o stare meditativã, adicã de o atentie
lãrgitã si relaxatã, care se orienteazã spontan cãtre ceea ce o atrage, fãrã a se agãta de
nimic. Ceea ce îti permite sã nu te agãti este întelegerea cã nu existã nimic de care sã
te agãti si cã nu existã nimeni care sã se agate. Te bucuri sã mirosi floarea si nu mai
încerci în zadar sã mirosi si nasul.

Oamenii care nu se iubesc pe ei însisi trãiesc, fireste, cu deficit de iubire, un gol pe

care încearcã sã-l acopere intrând în relatii unde (cum altfel?) se asteaptã sã fie iubiti.
Problema este cã celãlalt are o asteptare similarã.
Din întâlnirea a douã deficite nu are cum sã aparã bucuria. În schimb, apar, din belsug,
pretentiile, iritarea, gelozia, senzatia de respingere, neîncrederea în sine, plictiseala,
infidelitatea.

Nu poti oferi ceea ce nu ai.

Dacã tu îmi ceri 6 milioane, iar eu cu 6 milioane abia trãiesc de pe o lunã pe alta, fii
sigur cã n-o sã-i primesti. Dacã as câstiga 60 de milioane pe lunã, ti-as da 6 milioane cu
dragã inimã. Dar nu-i câstig. Altfel spus, nu dispun de atâta energie afectivã încât sã o
împart cu tine. Dimpotrivã, mi-ar prinde bine "o injectie de capital".

Cam asta se întâmplã în multe relatii. Eu te iubesc, adicã am nevoie de tine ca sã-mi
acoperi golurile. Tu mã iubesti în acelasi fel. Suntem ca 2 masini cu rezervoarele pe
jumãtate goale, fiecare visând despre cealaltã cã este o benzinãrie.

Iubirea adevãratã existã în conditii de abundentã. În tine existã asa de multã dragoste,
încât e vital sã o împãrtãsesti cu cineva. Nu pui nici o conditie deoarece nu ai nevoie
de nici o conditie.
Este ca si cum ai fi un izvor. Nu spui "Panta aceasta e prea abruptã" sau "Pe aici e prea
putinã vegetatie". Tot ce ai de fãcut este sã curgi. Apa ta îsi va croi singurã malurile.
Celãlalt este un receptor. El este deschis cãtre tine, primind astfel iubirea ta. Dacã el se
închide, tu vei curge spre altcineva. Nu îl vei implora, nu vei cãdea în genunchi: "Te
rog, lasã-mã sã te iubesc". Îi respecti decizia si îti vezi de viata ta.

Oriunde libertatea este

Iubirea realã oferã libertate, deoarece este o expresie nu a necesitãtii, ci a dãruirii.
restrânsã, nerespectatã sau amenintatã, iubirea nu este purã."
Am ales acest fragment din cartea "Ghidul iluminarii pentru lenesi" a psihologului Adrian Nuta, deoarece mai
clar de atat nu poate fi pusa “problema” iubirii. (In pagina "Carti" de pe acest blog
gasesti mai multe scrieri de-ale lui Nuta, pe care ti le recomandam cu caldura).
Este limpede ca, in vremurile de Acum, la nivelul acutal al constiintei colective, iubirea
se cere re-definita si re-traita, adica experimentata intr-un registru superior. Cu
siguranta, profunda insatisfactie pe care o resimtim la nivelul relatiilor in general, si al
celor intime in special, vine dintr-o fundamentala neintelegere a ceea ce inseamna, cu
adevarat, iubirea. Si zicand aceasta, ne referim la o intelegere in Lege, adica in
conformitate cu scopul Creatiei si legile ei, asa cum au fost transmise prin Kybalion.

Iubirea distorsionata (Ce NU este iubirea)

“Love is overrated” se spune. Perfect de acord! Doar ca aceasta afirmatie, contine, asa
cum semnala si Adrian Nuta in textul de mai sus, o mare confuzie. Confuzie datorata
unei utilizari abuzive a cuvantului, care a ajuns sa contina de toate pentru toti, mai
putin... iubire. Desi se vorbeste peste tot despre ea, dragostea a devenit una dintre cele mai rare experiente.

Si asta din cauza ca fiecare individ de pe pamant a utilizat cuvantul, automat si

superficial, pentru a-si descrie propriile trairi, fara o examinare atenta si lucida a
emotiilor implicate. Astfel, orice emotie de vibratie putin mai ridicata a ajuns sa-si
primeasca minunatul nume de iubire, ignorandu-se cu desavarsire gunoiul psihic
ascuns dedesubt. Asa se face ca toti ne descriem generos actiunile ca izvorand din
dragoste, cand de fapt ceea ce ne motiveaza este frica, sub toate aspectele ei:
nesiguranta, posesivitate, dominare, gelozie, lipsa a valorii personale, imaturitate etc.

Iata cum identifica Osho nasterea iubirii distorsionate in copilaria timpurie:

“Dragostea este hrana sufletului, insa ai fost privat de ea. Sufletul tau nu a primit deloc
dragoste, astfel incat nu-i cunosti gustul. Prin urmare, intrebarea [ce este dragostea?]
este relevanta, dar este trista. Trupul si-a primit hrana, asa ca poate sa mearga mai
departe. Insa sufletul nu si-a primit hrana, drept pentru care sufletul este mort sau nu
s-a nascut inca, ori se afla etern pe patul de moarte.

Cand ne nastem, suntem dotati cu capacitatea de a iubi si de a fi iubiti. Oricare copil se

naste plin de dragoste si stie exact ce este dragostea. Nu este deloc nevoie sa i se
spuna copilului ce este dragostea. Dar problema apare deoarece mama si tatal nu stiu
ce este dragostea.

Nici un copil nu primeste parintii pe care ii merita – nici un copil nu primeste vreodata
parintii pe care ii merita; parintii aceia pur si simplu nu exista pe pamant. Iar pana cand
acest copil devine parinte, si el isi va fi pierdut capacitatea de a iubi. Fiecare copil se
naste cu toata dragostea care poate sa incapa in el, cu o dragoste care se revarsa din
el. Copilul se naste ca dragoste; copilul este facut dintr-o materie care se numeste
dragoste. Insa parintii nu pot sa le dea dragoste. Au propriile antecedente – ar fi trebuit
ca si parintii lor sa-i fi iubit la randul lor.

Parintii nu pot decat sa se prefaca. Pot sa vorbeasca despre dragoste. Pot sa spuna
„Te iubim foarte mult“, dar ceea ce fac, de fapt, este lipsit de iubire. Felul in care se
poarta, felul in care isi trateaza copilul este insultator; nu exista nici un pic de respect.

Copilul nici macar nu este considerat ca fiind o persoana. Cui ii trece prin minte sa
respecte un copil? Copilul nici macar nu este considerat a fi o persoana. Copilul este
considerat a fi o problema. Daca tace, este bun; daca nu tipa si nu face nici o prostie, e
bine; daca pur si simplu nu le sta in cale parintilor, e bun. Asa trebuie sa fie un copil.
Insa nu exista nici un fel de respect si nici un fel de dragoste.

Parintii nu stiu ce este dragostea. Sotia nu si-a iubit sotul, sotul nu si-a iubit sotia. Intre
ei nu exista dragoste – in schimb exista dominatie, posesiune, gelozie si tot felul de
otravuri care distrug dragostea. La fel cum o anumita otrava iti poate distruge vederea,
asa si otrava posesiunii si geloziei distruge dragostea. Parintii nu pot iubi, nu stiu ce
este dragostea, nu au plutit niciodata in dragoste. Gandeste-te numai la parintii tai – si
aminteste-ti! Nu spun ca ar fi raspunzatori de ceva. Sunt victime, cum si tu esti o
victima; si parintii lor au fost la fel. Si asa mai departe… poti sa ajungi pana la Adam si
Eva...

Abandonul si respingerea sunt permanent prezente si fiecare parinte ameninta cu

alungarea copilului, ameninta sa-l dea afara. „Daca nu asculti, daca nu te porti frumos,
vei fi alungat.“ In mod natural, copilul se teme. Sa fie alungat? In salbaticia acestei
vieti? Incepe sa faca unele compromisuri.

Incetul cu incetul, devine diform si incepe sa manipuleze. Nu vrea sa zambeasca, dar,

daca mama este prin preajma, iar el vrea lapte, zambeste. De-acum avem de-a face cu
politica – inceputul, ABC-ul politicii.

In sinea lui, copilul incepe sa isi urasca parintii, pentru ca nu este respectat; in sinea
lui, incepe sa se simta frustrat deoarece nu este iubit asa cum este. Se asteapta din
partea lui sa faca anumite lucruri si abia pe urma va fi iubit. Dragostea are conditii; nu
este bun asa cum este. Mai intai trebuie sa fie bun si abia pe urma va primi dragostea
parintilor.

Asa ca, pentru a „merita“ copilul incepe sa devina fals; isi pierde orice urma de contact
cu propria valoare intrinseca. Isi pierde respectul de sine si incetul cu incetul incepe sa
se simta vinovat.”

Mai mult, in virtutea orbirii emotionale, adult fiind, el actioneaza in continuare de pe

baza ideii distorsionate de iubire, facandu-si rau siesi si celor din jur. Prea des, rob al
tiparelor din subconstient, adultul reactioneaza de la nivelul copilului terorizat, care
încearcă să vadă toate acţiunile părinţilor ca fiind bune şi drăgăstoase, chiar daca ele
sunt lipsite de sens pentru el.

“Roadele” lipsei de iubire si ale pedagogiei bazata pe infrangerea vointei copilului se

culeg toata viata, iar psihanaliza, psihoterapiile, coachingul, tehnicile de dezvoltare
personala si altii linii terapeutice incearca sa “remedieze” adultul aflat in impas,
facandu-l sa depaseasca aceste conditionari timpurii. (Din pacate, majoritatea acestor
terapii urmaresc doar functionalitatea sociala a individului si readaptarea lui unei
societati, din pacate, fundamental dizarmonica. Cum remarca si Krishnamurti, ”nu este
semn de sanatate a fi adaptat unei societati profund bolnave”. Ceea ce ar fi necesar
este o reintoarcere la armonia naturala, divina.)

Ca sa intelegi cum viata iti este sabotata de tipare deprinse in copilarie, iti
recomandam sa citesti cartea lui Alice Miller – Desteptarea Evei (o gasesti pe acest blog la pagina “Carti”) .
Iata ce declara autoarea:

“Mai puţin cunoscut este însă faptul că ceea ce noi numim de obicei educaţie şi
considerăm că este bun şi just implică umilinţe fatale, care încă nu şi-au făcut loc în
conştiinţa noastră, deoarece la începutul vieţii ni s-a făcut imposibilă această realizare.
Prin aceasta ia naştere un cerc vicios al violenţei şi ignoranţei. Descoperirile recente şi
captivante în domeniul neurobiologiei m-au ajutat să înţeleg şi mai clar şi să descriu
cum funcţionează cercul vicios pe care l-am recunoscut intuitiv:
1. Calea tradiţională a educaţiei, care include dintotdeauna pedepse corporale, duce
la refularea suferinţei şi a umilinţei.
2. Această refulare absolut necesară pentru supravieţuirea copilului cauzează mai
târziu orbirea emoţională.
3. Orbirea emoţională produce bariere în creier (“blocaje de gândire”) în scopul
protecţiei împotriva pericolelor (adică împotriva traumatizărilor care au avut deja loc şi
nu mai există activ, dar care – fiind refulate – sunt codificate în continuare în creier ca
pericol care pândeşte permanent).
4. Blocajele de gândire frânează capacitatea tinerilor şi adulţilor de a învăţa din
informaţii noi, de a le prelucra şi de a elimina programe vechi, depăşite.
5. Corpul în schimb are memoria completă a umilinţelor suportate, care îl împinge pe
omul respectiv să cauzeze inconştient generaţiei următoare răul suferit odinioară de el
însuşi.
6. Blocajele de gândire nu le permit, sau cel puţin le îngreunează, oamenilor efortul
de a scăpa de această repetare, cu excepţia cazurilor când aceştia se hotărăsc să
descopere în propria lor copilărie existenţa cauzelor constrângerilor. [...]

Eu nu mi-am dorit niciodată un paradis care condiţionează fericirea de supunere şi

necunoaştere. Eu cred în puterea dragostei, care pentru mine nu înseamnă să fii
cuminte şi să te supui. Dragostea are legătură cu a-ţi fi credincios ţie însuţi, istoriei proprii, a fi
credincios propriilor sentimente şi nevoi. [...] Eu plec de la premiza că suntem capabili
să iubim doar atunci când avem voie să fim ceea ce suntem: fără eschivări, fără măşti,
fără faţade. Putem iubi cu adevărat doar atunci când nu refuzăm şi nu fugim de
cunoaşterea care ne este accesibilă...”

Nu uita ca specialistii considera ca pana la varsta de 8 ani, majoritatea caracteristicilor

fundamentale ale individului au fost deja plantate in subconstient. Si pentru ca la
nastere, nimeni nu ne-a dat un manual de utilizare a creierului si mintii din dotare,
ramanem blocati in programul mental al unui copil de 8 anisori pentru tot restul vietii.
Fa-ti deci un mare bine si dezinstaleaza programele vechi, depaseste conditionarile
trecutului si invata sa traiesti in prezent!

Ce inseamna asta? Inseamna sa treci de la o functionare pe baza subconstientului (creierului reptilian si cel limbic),
la o functionare pe baza Supraconstientului (neocortexul prefrontal). Avem permanent oportunitatea de a alege intre doua
frecvente, cea a mintii si cea a inimii, cu alte cuvinte intre a ne lasa pilotati de mintea subconstienta (racordata
 Si pentru a intelege ca
subconstientului colectiv) sau de mintea supraconstienta (racordata Mintii Universale).
unificarea fiintei este posibila, Iisus vine si spune “Eu si cu Tatal Una Suntem”,
respectiv faptul ca subconstientul si supraconstientul pot fi una.

Subiectul celor 4 niveluri de constienta a fost dezbatut pe larg de Alberto Villoldo in

cartile sale. Creierul uman este alcatuit, din punct de vedere anatomic, din patru
subcomputere diferite, care s-au dezvoltat pe parcursul a milioane de ani de evolutie.
Cel mai vechi este creierul reptilian, pe care il regasim si la soparle si dinozauri. Acest
creier este programat pentru supravieturirea fizica, pentru a executa functii si
informatii precum respiratia, digestia si reproducerea. Daca viata ta este o lupta pentru
supravietuire, esti intr-o continua incercare de a reusi financiar si traiesti mereu in
nevoie, atunci creierul tau reptilian sta pe scaunul de sofer al aparatului tau cognitiv.

El este invaluit si informat de creierul limbic, care mai este numit creier de mamifer, si
de creierul primitiv sau inferior. Avem acelasi sistem limbic ca si neanderthalienii -
rudele noastre preistorice acum disparute - ca alte primate si ca toate mamiferele.
Creierul limbic ne ajuta sa supravietuim intr-un mod superior, permitandu-ne sa
depozitam mai multe nuci sau radacini pentru iarna, sa recunoastem pradatorii si sa ne
unim cu altii, pentru a forma familii si triburi. Creierul limbic ne face sa cautam adapost
si sa-i protejam pe cei dragi, ne ajuta sa invatam lucruri pe de rost, sa adulmecam
hrana alterata sau sa mirosim pericolul. Este creierul credintelor si al emotiilor. Nu e
nimic atragator la un sarpe, care nu are creier limbic, dar un catelus, care e capabil sa
raspunda la sentimente si emotii, este extrem de dragut. Acest creier primitiv se
activeaza pentru lupta, tanjeste dupa nevasta vecinului, nu arata mila unui oponent mai
slab si aspira la situatia celor pe care ii considera mai bogati sau mai puternici. Daca iti
inveti lectiile prin relatii de dragoste dificile, printul tau s-a transformat intr-o broasca
cu probleme cu alcoolul dupa luna de miere (exact ca printul de dinaintea lui) sau te
trezesti mereu ca ai sefi abuzivi si parteneri care nu-ti apreciaza niciodata contributia,
atunci creierul limbic este predominant in constiinta ta.

Programele creierului limbic ne influenteaza atat de puternic comportamentul, incat

cele zece porunci din Biblie sunt comenzi necesare controlarii instinctelor noastre
primitive - crima, adulterul, furtul, minciuna si invidia. Ca sursa a tuturor credintelor
noastre despre natura vietii, creierul limbic ne-a permis sa inventam religia. De
asemenea, el genereaza toate credintele restrictive pe care le avem despre noi -
inclusiv stima redusa de sine, neincrederea in sine, sentimentul de vinovatie asociat cu
sexualitatea si teama de saracie.

Neocortexul este creierul nostru recent, cea mai noua parte a creierului. Acesta e
creierul cunoasterii si al stiintei, care pune la indoiala credintele, insistand in schimb
pe ipoteze ce pot fi verificate. Neocortexul exista si la alte mamifere, dar la oameni
marimea circumvolutiunilor ii permit sa fie mai dezvoltat si sa manifeste aptitudini
cognitive superioare. Neocortexul a adaugat limbajul si vorbirea repertoriului nostru
pentru supravietuire. Acest creier intelege timpul, anotimpurile, cat si trecutul si
viitorul, oferindu-ne capacitatea de a previziona. De asemenea, el este responsabil
pentru muzica si poezie care erau ingrediente necesare unei viitoare societati bazate
pe inteligenta si pe supravietuirea celui mai destept - negustori, mestesugari, arhitectii
piramidelor, oameni de stiinta si scribi. Odata cu dezvoltarea neocortexului, nu
vanatorul cel mai abil primea cele mai fertile femei, cel mai mare teren sau cei mai multi
bani, ci cel mai destept.

Asadar, creierul reptilian trebuie sa regleze continuu respiratia si temperatura, in timp

ce creierul de mamifer trebuie sa caute sa stabileasca parteneriate, fara a face din asta
scopul nostru principal. In mod similar, neocortexul ne ofera capacitatea de a rationa,
de a gandi logic si de a descoperi muzica si stiinta, fara a face ca vietile noastre sa fie
centrate exclusiv pe tehnologie sau sa fie limitate la intelect.

Toate aceste creiere servesc planului superior al celui de-al patrulea creier - zona
prefrontala a neocortexului - care este integratorul de sistem al supercomputerului
nostru biologic.

Cand unul dintre aceste subcreiere este traumatizat de factori emotionali sau de
mediu, programele lui nu vor tine cont de planurile creierelor superioare. Astfel, daca
ati cunoscut foamea cand ati fost mici, ati fost uneori fortati sa mergeti la culcare cu
stomacul gol, este posibil ca creierul limbic instinctiv sa joace un rol important in
stabilirea planurilor voastre.

Pentru a reprograma aceste autostrazi informationale, trebuie sa alungam creierul

limbic de pe locul soferului care ne conduce neurofiziologia. Trebuie sa incepem sa
folosim mecanismele noi si moderne ale neocortexului, pentru a dezvolta noi trasee,
care sa impiedice rularea programelor vechi. Apoi neocortexul poate interveni ca sa
impiedice creierul primitiv sa trimita automat semnalele chimice, care ne fac sa ne
simtim si sa actionam ca niste animale incoltite. Creierul nostru mai evoluat poate sa
inceapa sa ruleze programele care vor face din starea de bucurie, bunatate si pace
ceva obisnuit.

Daca doresti Gratia lui Dumnezeu, IUBESTE si vei gusta esenta nemuririi!

Traiti Acum!

Modalităţi de trecere dincolo de vis

Meditaţia nu este altceva decât o modalitate de a transcende procesul de visare. Trezirea este, de fapt, încetarea visării
interioare. Visaţi tot timpul – nu numai în timpul nopţii, nu numai în timp ce dormiţi: visaţi ziua întreagă. Acesta este primul
punct pe care trebuie să-l înţelegeţi. Chiar şi atunci când sunteţi în stare de veghe, voi continuaţi să visaţi.
Inchideţi ochii când vreţi, în timpul zilei.
Relaxaţi-vă corpul şi veţi simţi că visarea este acolo.
Visarea nu dispare niciodată, doar că este ascunsă de activităţile zilnice.
Este la fel ca şi cu stelele, care sunt ascunse de lumina zilei. In timpul nopţii, puteţi vedea stelele. In timpul zilei nu, dar ele
sunt acolo. Sunt ascunse de lumina soarelui. Dacă aţi coborî într-o fântână adâncă ( DACA ATI REDUCE AGITATIA PRIN
RELAXAREA PILOTATA), aţi putea elimina agitatia care acopera cerul si ati vedea stelele chiar şi în timpul zilei. Pentru a
le vedea, este nevoie de întuneric, de repaus. Deci, coborâţi în adâncul unei fântâni, şi de acolo, din fundul ei, veţi putea
vedea stelele chiar şi în timpul zilei. Stelele sunt acolo.
Ele nu sunt acolo numai în timpul nopţii, pentru a dispărea în timpul zilei, ele sunt mereu acolo. În timpul nopţii le putem
vedea cu uşurinţă. In timpul zilei nu, căci lumina soarelui ACTIVITATEA /AGITATIA/ MISCAREA ne împiedică, devine o
barieră.
Acelaşi lucru este adevărat şi în cazul viselor. Nu este vorba despre visele din timpul somnului. In timp ce dormiţi, vă este
uşor să simţiţi visele, deoarece nu mai intervin activităţile din timpul zilei. Ca urmare, puteţi simţi activitatea interioară.
Când vă treziţi, dimineaţa, visele continuă înlăuntrul vostru, în timp ce vă vedeţi de activităţile cotidiene. Activităţile zilnice
pur şi simplu acoperă visele. Visarea este acolo. Închideţi ochii, relaxaţi-vă şi, dintr-odată, veţi simţi: stelele se află acolo, nu
s-au dus nicăieri. Visele sunt mereu acolo. Este o activitate continuă.
Ce este trezirea?
Trezirea este, de fapt, încetarea visării interioare.
Inăuntru nu mai sunt vise. Te mişti în interiorul tău, dar nu mai sunt vise. Este ca şi când nu ar fi nicio stea pe cer; a devenit
spaţiu pur. Când nu mai există visare, devii spaţiu pur. Această puritate, această inocenţă, această conştiinţă nonvisătoare
este ceea ce se numeşte iluminare – trezire.
De secole spiritualitatea din întreaga lume, din Orient sau din Occident, a tot spus că omul doarme. Iisus a spus-o, Buddha a
spus-o, Upanişadele vorbesc despre asta: omul doarme.
In timpul nopţii, în timpul somnului de noapte, eşti mai adormit; în timpul zilei, eşti mai puţin adormit. Dar spiritualitatea
spune că omul doarme. Acest lucru trebuie să fie bine înţeles.
Ce înseamnă asta? In acest secol, Gurdjieff a accentuat faptul că omul doarme. "De fapt", a spus el, "într-un fel, omul
doarme. Toată lumea doarme adânc."
Ce anume l-a determinat să spună acest lucru?
Nu ştii, nu îţi aminteşti cine eşti. Ştii cine eşti? Dacă întâlneşti un om pe stradă, îl întrebi cum îl cheamă şi nu poate
răspunde, ce o să crezi? Vei crede că e nebun, beat sau numai adormit. Dacă nu poate spune cine este, ce îţi închipui despre
el? Ei bine, din punct de vedere spiritual, aşa sunt toţi oamenii, toată lumea este la fel.
Nu poţi spune cine eşti.
Acesta este primul înţeles al spuselor lui Gurdjieff , al vorbelor lui Iisus sau al vorbelor oricui spune că omul doarme: omul
doarme, adică nu este conştient de sine însuşi. Nu te cunoşti; nu te-ai întâlnit niciodată cu tine însuţi CU ADEVARATA TA
IDENTITATE.
Ştii multe lucruri din lumea obiectivă(LUMEA EFECTELOR, TIMPULUI, LUCRURILOR), dar nu cunoşti subiectul
(VAZATORUL, LUMEA SURSA). Ai aceeaşi stare mentală, ca şi când ai fi la film. Pe ecran rulează filmul şi eşti atât de
absorbit de cele ce se petrec, încât ai uitat de orice altceva, nu mai ştii nimic în afară de film, de poveste, de ceea ce apare pe
ecran.
Dacă cineva îţi pune o întrebare, nu poţi răspunde nimic.
Visarea este numai filmul – numai filmul!
Lumea este reflectată în oglinda minţii; asta este visarea.
Şi sunteţi atât de implicaţi în procesul acesta, vă identificaţi atât de mult cu el, încât aţi uitat cu totul cine sunteţi. Iată, deci,
ce înseamnă visare: visătorul este pierdut în visare. Vedeţi totul, dar nu vă vedeţi pe voi; simţiţi totul, dar nu vă simţiţi pe
voi; ştiţi totul, dar nu vă cunoaşteţi pe voi.
Această ignoranţă parţială este somnul. Dacă visarea nu încetează cu totul, nu vă puteţi trezi asupra voastră înşivă.
Poate că vi s-a întâmplat: timp de trei ore, cât aţi văzut un film, aţi fost total transpuşi, aţi uitat de orice altceva; filmul se
termină şi redeveniţi voi înşivă. SFARSITUL ILUZIEI =MAYA
Vă daţi seama că au trecut trei ore, vă amintiţi că a fost doar un film. Vă simţiţi lacrimile pe obraji… aţi plâns dacă a fost o
tragedie sau aţi râs la o comedie, sau aţi făcut altceva, iar acum râdeţi de voi înşivă. Ce lucruri fără sens aţi făcut! DIN
CAUZA IDENTIFICARII
A fost doar un film, doar o poveste. Pe ecran nu era nimic – numai un joc de lumini şi umbre, numai un joc electric. Acum
râdeţi: aţi revenit în voi înşivă. Dar unde aţi fost vreme de trei ore?
Nu aţi fost în centrul vostru. V-aţi mişcat spre periferie.( TRANSA CENTRIFUGA - CADEREA )
V-aţi dus acolo unde rula filmul. Nu eraţi în centrul vostru; nu eraţi cu voi înşivă. Eraţi în altă parte. ABSENT
Acest lucru se întâmplă în visare; asta este, de fapt, viaţa noastră.
Filmul durează doar trei ore, dar visarea durează toată viaţa, vieţi după vieţi.
IESIREA DIN CINEMATOGRAF = REALITATEA SECUNDA
Chiar dacă, dintr-odată, visarea încetează, nu veţi fi în stare să vă daţi seama cine sunteţi. Brusc, vă veţi simţi slăbiţi, chiar
speriaţi. Veţi încerca să reintraţi în filmul pe care îl cunoaşteţi. Vă este familiar, îl cunoaşteţi bine.
Când visarea ESTE STOPATA, există o cale, mai ales în Zen, cunoscută drept calea bruştei iluminări.
Există tehnici, în aceste 112 metode, sunt multe tehnici ce vă pot duce la iluminarea bruscă. Dar poate fi prea mult şi poate
nu veţi putea suporta. S-ar putea să explodaţi, pur şi simplu. S-ar putea chiar să muriţi, căci aţi dormit atât de mult, încât nu
mai ştiţi cine sunteţi atunci când visarea încetează.
Dacă această lume ar fi să dispară şi să rămâneţi singuri, şocul ar fi atât de mare, încât aţi muri. Acelaşi lucru s-ar întâmpla
şi dacă visarea ar dispărea brusc din conştientul vostru. Lumea voastră ar dispărea, deoarece visarea FILMUL era lumea
voastră. NU ATI TRAIT DECAT IN MINTE, IN CINEMATOGRAF
De fapt, noi nu suntem cu adevărat în lume. Mai degrabă, lumea nu este făcută din lucrurile din afara noastră, ci din visele
noastre. Deci, fiecare trăieşte în propria sa lume de vise.

Comentariile lui Osho la tratatul Vijnana Bhairava Tantra-traducere Dan Mirahorian

"Iubitul a întrebat: Cum ţi-ar face plăcere să te ating?

Iubita a răspuns:

Mi-ar plăcea să mă atingi ca şi cum mâine ai pleca undeva foarte, foarte departe şi ai vrea să-ţi aminteşti de fiecare parte a
corpului meu, de netezimea pielii mele, de toate văile şi rotunjimile care alcătuiesc trupul meu.

Mi-ar plăcea să mă atingi ca şi cum ai fi orb, ştiind că mă iubeşti nebuneşte, dar nereuşind vreodată să mă vezi.

Atinge-mi faţa, sânii, coapsele.... Învaţă cum "arăt", imaginează-mă în minte atunci când mâinile tale îmi explorează
formele.

Mi-ar plăcea să mă atingi ca şi cum mâinile tale ar fi mâini vindecătoare, emanând energia iubirii în fiecare mângâiere.

Mi-ar plăcea să mă atingi ca şi cum te-ai hrăni prin mângâiere. Hrăneşte-te din mine, potoleşte-ţi setea de fericire cu iubirea
ce o port în mine.

Mi-ar plăcea să mă atingi ca şi cum m-ai hrăni prin mângâierile tale, ca şi cum atingerea ta mi-ar dărui viaţă şi fericire.

Mi-ar plăcea să mă atingi ca şi cum mâinile tale ar fi pensule şi atunci când mă mângâi îmi colorezi fiecare parte a corpului
cu lumini şi nuanţe strălucitoare, scânteietoare, orbitoare.

Mi-ar plăcea să mă atingi precum un sculptor care tocmai şi-a încheiat opera, şi acum netezeşte din nou fiecare parte pentru
a-i da strălucire.

Mi-ar place să mă atingi ca şi cum mâinile tale ar fi foc, transformând în cenuşă ceea ce este impur şi păstrând doar aurul
pur al sufletului meu.

Mi-ar plăcea să mă atingi ca şi cum aş fi în eternitate Iubita ta."

Fragment din "Povestea adevărată a iniţierii unui shaman", de Amarananda Bhairavan

"Mama mea este Iubirea

Tatăl meu este Iubirea
Profetul meu este Iubirea
Dumnezeul meu este Iubirea
Sunt un copil al iubirii
Am venit aici să vorbesc doar despre Iubire. "
~ Rumi

*
Puterea unui Intelept este puterea iubirii absolute.
Iubirea de Dumnezeu, iubirea de natura, iubirea de oameni. Cuvantul “iubire” este putin inteles. Cand spun cuvantul
“iubire” nu vorbesc de simtaminte. Toate simtamintele sunt lucruri, lucruri fabricate. Iubirea de care vorbesc e iubirea
divina. E o forta care arde toate himerele. Dizolva toate impuritatile. Iubire care cauta impuritatile si le arde. Nu exista
persoana lipsita de iubire. Numai cei care si-au impietrit intr-atat inimile incat nu mai percep iubirea care e pretutindeni in
jurul lor devin orbi la iubire asa cum un orb devine incapabil de a vedea lumina din care el insusi e creat. Invizibila si mereu
prezenta, iubirea e mai mult decat un simtamant, mai mult decat o emotie. E mai mult decat placere, mai mult decat extaz.
Este starea fireasca a lui Dumnezeu. Forta suprema din univers!
In perceptia unui Intelept, Iubirea e in aerul pe care il inspiram, circula prin fiecare celula a fiintei noastre. Iubirea patrunde
totul si pe toti. Cand spunem ca iubim ceva sau pe cineva, de fapt ne ingaduim numai sa simtim ceea ce e mereu prezent.
A iubi universul si tot ce cuprinde acesta e puterea suprema. Inseamna sa traiesti intr-o liniste interioara de
nezdruncinat.
Iubirea nu este ceva ce nu mai simtim. Este ceva ce suntem.
A incepe sa iubesti pe cineva sau ceva este de fapt a incepe sa simti ceea ce e mereu prezent, dar pe care noi am ales sa nu
percepem. Asa cum etichetam copacii, norii, asa etichetam si oamenii. Daca ne-am opri vreodata cu adevarat si am privi
oamenii de langa noi si am putea vedea ce sunt ei in realitate, nu ne-am putea abtine sa nu-i iubim. Pentru ca ei sunt o
expresie a lui Dumnezeu! Toata iubirea oamenilor este efemera, trecatoare. Trece de la un obiect sau individ la altul. Se
poate transforma repede in ura daca lucrurile nu ne ating asteptarile. Dar iubirea adevarata nu se poate schimba. Nu are
nimic de-a face cu obiectul, nici nu poate deveni alt sentiment, pentru ca nici macar nu este un sentiment. E un fel de a fi.
Acel “a fi” este starea fireasca a infinitei forte divine, din care putem numai putin percepe daca asa hotaram. Pentru a
percepe aceasta iubire trebuie sa eliminam sinele. Sa eliminam toate temerile, obiceiurile, egoismul si furia. Trebuie sa ne
golim ca sa putem ingadui universului sa ne umple cu iubire. Constiinta e cea care ne poate transforma perspectiva iubirii
egoiste in iubire dezinteresata. Trebuie sa ne reeducam pentru a atinge acest punct de vedere. Ca iubirea este mereu prezenta
si pretutindeni. Exista in oricine si orice. Ca iubirea e starea fireasca. Toate celelalte sunt iluzii.
Cand un Intelept vorbeste despre iubire, cea la care se refera el este aproape opusul a ceea ce oamenii numesc iubire. Pentru
oameni, iubirea e un sentiment cat se poate de personal. Pentru un Intelept este o forta universala. Oamenii percep iubirea ca
o atasare. Sa posezi pe cineva sau sa fii in posesia cuiva. Asta e o inchipuire.
Pentru Intelept, adevarata iubire inseamna sa nu simti nici o atasare, nici o posesie asupra cuiva sau a ceva.
Sa apartii tuturor simultan si toate sa-ti apartina. Iubirea individuala pe care o percepi fata de o alta persoana e o forma
concentrata a iubirii universale. Iubirea universala este o forma extinsa a iubirii individuale.
Iubirea e cu adevarat puterea lui Dumnezeu atragand totul spre el. E o forta de nestavilit.
Dar cum atingem acest nou punct de vedere? Cum ne scuturam de iluzia vietii?Cum ne trezim din vis? Trebuie sa-ti reeduci
mintea si emotiile, apoi credinta te va duce mai departe.
Iata pasii pe care-i poti face pentru a atinge felul Inteleptului de a privi lucrurile:
Principiul nevoii de a darui.
Daca ai nevoie de iubire, daruieste iubire. Daca ai nevoie de sprijin, daruieste sprijin. Daca ai nevoie de un prieten, fii tu
prieten. Orice ai nevoie, daruieste celorlalti si iti vei afla propriile nevoile satisfacute.
Destinde-te, nu te incorda.
Este la fel de simplu sa te destinzi ca si sa te incordezi. Ne incordam numai din frica. Aceasta retragere constanta in noi
insine din cauza fricii de a fi raniti este motivul impietririi inimilor noastre. Invata ca este la fel de usor sa fii vesel ca si sa
fii trist. Fii amabil in loc sa te iriti, fii mai degraba prietenos decat ostil. Data viitoare cand vrei sa te incordezi, incearca sa
te destinzi. Cand iti vine sa plangi, opreste-te si razi, in schimb.
Renunta la atasamente.
Daca nu obtinem ce vrem suntem nefericiti. Daca patim ceva ce nu vrem, suntem nefericiti. Chiar si cand obtinem ceea ce
vrem suntem nefericiti pentru ca nu putem pastra pentru totdeauna.. Mintea rezista schimbarii, dar schimbarea e lege. Totul
e trecator. Recunoaste ca nu posezi nimic. Totul e un imprumut de la Dumnezeu si, pana la urma, totul se intoarce la el.
Bucura-te de orice ti se intampla.
Ne plac vremurile bune si le uram pe cele rele. Dar este suferinta intamplarilor neplacute cea
pe care o cultivam. Admite-ti suferinta ca o lectie. Apoi vei invata sa iubesti si amintirile
placute si pe cele mai putin placute. Pentru ca, fara suferinta n-ai fi acelasi om care esti azi.
Asa ca invata sa te lasi purtat de curent si sa te bucuri de orice ti se intampla.

Lasa sa vina si sa treaca.

Ai observat vreodata un bebelus? E greu sa ni-i imaginam ca maestri ai propriilor emotii, dar
asta sunt. Un bebelus plange cand are o nevoie, dar in clipa in care nevoia ii este satisfacuta,
lacrimile i se opresc instantaneu. Mai tarziu in viata invatam sa ne suprimam emotiile. Dar
pentru un Intelept, emotiile se exprima liber. Iar odata exprimarea uitata, un Intelept nu mai
staruie in emotii, nu-si mai reprima furia sau bucuria sau iubirea. Simte ceea ce simte si apoi
lasa sa treaca.

Kama Sutra recomandă studierea celor 64 de arte și științe, precum și a celor 64 de aspecte ale unirii sexuale. Aceasta pentru
că arta iubirii se sprijină pe alte arte, care o îmbogățesc și îi conferă și alte modalități de expresie.
Iubirea înalță. Arta, realizată cu iubire, prin inspirație divină, strălucește și luminează întregul Univers.

Pentru ca o femeie să fie cu adevărat erotică, învăluitoare, savuroasă, încântătoare, frumoasă la trup și spirit, fascinantă,
trebuie să stăpânească măcar o parte din cele 64 de arte. Și astfel ea îi va îmbogăți pe cei din jurul său, va aduce fericire și
bucurie, frumusețe peste tot pe unde tălpile sale pășesc.

Cele 64 de arte sunt:

1. Muzica vocală ( note, moduri, ritmuri, tempo)

2. Muzica instrumentală (instrumente de percuţie, cu coarde, tobe, flaute)

3. Dansul (mişcările mâinilor şi corpului, expresie, emoţie, sentiment)

4. Desenul (diferite stiluri şi tehnici, sentiment şi farmec, asemănare)
5. Decupajul - decuparea din frunze sau scoarţe, folosite drept mici şabloane pentru realizarea unor desene pe frunte
sau pe alte părţi ale corpului.
6. Covoarele de flori sau de boabe de orez colorate –pentru împodobirea templelor zeiţei sau templului dragostei.
7. Aranjarea buchetelor de flori

8. Vopsirea si colorarea corpului si dinţilor

9. Mozaicurile - decorarea podelei cu bucăţi mici de smaralde sau de alte pietre rare
10. Aranjarea patului –acoperit cu ţesături colorate, plasat în mijlocul încăperii ca să se poată lua masa.
11. Instrumentul muzical făcut din boluri pline cu apă
12. Jocuri acvatice prin stropirea cu apă
13. Folosirea farmecelor, băuturilor, şi cuvintelor magice (Chitra Yoga)
14. Arta de a confecţiona ghirlande –şiraguri fără frunze, pentru venerarea zeilor sau decorarea casei.
15. Confecţionarea coroanelor sau ornamentelor pentru cap –bentiţe de flori sau cercuri de flori de toate culorile,
folosite mai ales de oamenii din oraşe.

16. Arta veşmintelor –în funcţie de loc şi împrejurări, alegerea hainelor şi bijuteriilor pentru înfrumuseţarea corpului
17. Confecţionarea ornamentelor pentru urechi, din fildeş sau sidef
18. Prepararea parfumurilor
19. Aranjarea bijuteriilor –sunt două feluri: coliere ornate cu pietre preţioase sau ornamente purtate în jurul şoldurilor,
servind îndeosebi pentru teatru
 20. Prestidigitaţia (Indrajala) –a hipnotiza şi a-i face pe ceilalţi să vadă locuinţe cereşti
21. Magia (Kuchumara) –metodă de învăţare în Kuchumara Tantra, pentru sporirea puterii sexuale şi pentru
ameliorarea frumuseţii.
22. Manichiura –ca să înmoi asprimea mâinilor afectate de muncă, de vârstă sau de diferite produse
23. Arta culinară
24. Pregătirea băuturilor
25. Arta cusutului –constă în a coase laolată, a ţese, a confecţiona haine, bluze, costume, şi a cârpi
26. Dantela –Împletind cu croşeta fire sau fibre vegetale, executând reţele de dantele, care prezintă desene de păsări,
animale, temple, case etc.

27. Arta de a canta la Vina şi la Damaru (tobă)

28. Ghicitorile - ca joc sau ca subiect de discuţie
29. Arta de a completa un citat (Pratimala)
30. Enigmele –folosirea unor formule al căror sunet şi sens al cuvintelor este nesigur
31. Arta de a lega cărţile

32. Arta de a spune poveşti

33. Citatul clasic drept răspuns la întrebări
34. Arta împletiturilor din lemn de palmier (coşuri etc.) –confecţionarea de scaune solide din lemn de palmier uscat
35. Arta tâmplăriei
36. Arta dulgheriei –tăiatul scândurilor pentru confecţionarea de scune şi paturi.
37. Mobilarea, decorarea casei

38. Cunoasterea pietrelor preţioase şi a bijuteriilor

39. Amestecul şi şlefuirea metalelor (dhatuvada)
40. Evaluarea formei şi culorii pietrelor
41. Pomicultura, îngrijirea pomilor
42. Creşterea animalelor
43. Arta de a învăţa papagalii şi graurii să vorbească
44. Arta masajului şi îngrijirii corpului şi părului – masajele se fac viguros, cu picioarele sau cu mâinile, delicat asupra
părului, cu aranjarea lui estetică
45. Arta de a vorbi prin semne –folosind Mudra, gesturile simbolice din teatru
46. Cunoaşterea limbilor barbarilor străini (Mleccha) –sau inversând silabele ca să nu fii înţeles decât de iniţiaţi
47. Cunoaşterea unei limbi regionale
48. Arta de a împodobi care cu flori

49. Arta de a observa semnele prevestitoare –observarea semnelor favorabile şi defavorabile înaintea oricărei acţiuni.
50. Arta de a fabrica maşini –funcţionând manual sau automat, ca să ridice apa, să măsoare timpul etc.
51. Dezvoltarea memoriei –memorarea cuvintelor şi pasajelor citite în dicţionare, diferite texte, lucrări despre
evenimentele astronomice şi climatice
52. Recitarea unor texte
53. Jocurile de cuvinte –schimbarea unei litere sau a unui accent pentru a schimba sensul frazei
54. Cunoaşterea dicţionarului –a şti să dai echivalentul snscrit al dialectelor locale şi al limbajului
55. Cunoaşterea metricii poetice
56. Cunoaşterea versificării şi a formelor literare
57. Arta de a trişa
58. Arta deghizării (Vastragopanam) –a purta costume locale, ca să te amuzi sau ca să nu fii recunoscut
59. Arta jocurilor, jocul de zaruri –ca să te distrezi sau pentru câştig.
60. Cunoaşterea jocului de şah
61. Confecţionarea jucăriilor pentru copii –căsuţe maşinuţe, păpuşi
62. Cunoaşterea bunelor maniere –felul de a saluta şi de a răspunde la salut

63. Cunoaşterea regulilor succesului (pentru succesele militare, a se vedea Artha Shastra) –chiar învins de destin, omul
câştigă printr-o bătălie.
64. Arta culturii fizice –omul viguros se apără de fiarele sălbatice, protejându-şi bunurile şi viața

Chiar dacă Vatsyayana a enumerat în acest mod cele 64 de arte, în funcție de caracteristicile acelei epoci, ele pot fi ajustate
pornind de la realitatea culturală a societății prezente. De exemplu am putea adăuga cu succes la această listă arta
fotografiei.

Scopul acestor arte este să aducă frumosul în existența noastră de zi cu zi, să ne înnobileze, să ne inspire, să ne transforme în
izvoare nesecate de încântare.