Despre fiinţele cauzale si planul cauzal

extrase din “Autobiografia unui yoghin” de Swami Yogananda,

traducere de Gregorian Bivolaru

…la rândul său, corpul cauzal se exprimă în special prin stările de gândire pură şi
elevată care ne apar în cazul introspecţiei şi mai ales în meditaţia profundă divină.
Fiinţa cauzală „trăieşte” şi se mişcă în sfera grandioasă, extrem de subtilă, beatifică, a
ideilor pure. În somnul profund fără vise, acelaşi om îşi deplasează chiar fără să ştie
centrul conştiinţei, simţul cel tainic al eu-lui, în corpul cauzal; numai acest gen de somn
este profund reconfortant şi, în mod tainic, unificator.
*
Sufletele care sunt în întregime eliberate, ce aparţin sferelor cauzale de existenţă, nu
mai absorb nimic altceva în afară de mana – o tainică energie supramentală care este
extraordinar de rafinată şi care totodată este generatoare a beatitudinii – şi astfel ele se
bucură permanent de o formă beatifică de existenţă, infinit superioară.
*
– Învăţătorule prea iubit, am spus eu, explică-mi te rog în detaliu care este diferenţa dintre
renaşterile pe pământ şi renaşterile în lumea astrală şi cea cauzală.
– Spiritul uman individual este esenţialmente cauzal, a răspuns guru-l meu. El serveşte
drept matrice fundamentală pentru cele 35 de idei-forţă ale corpului cauzal.

*
Fiinţa care este aproape în întregime eliberată spiritual şi care atunci nu mai are drept
înveliş exterior decât corpul cauzal vede totul într-un mod inefabil, grandios şi se
identifică aproape în totalitate cu întregul univers cauzal, pe care îl consideră ca fiind
obiectivarea suprem mentală a ideilor-forţă surori ale Creatorului Absolut (Dumnezeu);
fiinţa cauzală poate „materializa” atât în lumea astrală cât şi în cea fizică nu contează ce
anume, numai printr-un act instantaneu de supremă voinţă determinativă şi gândire.
*
Fiinţa cauzală îşi epuizează în mod instantaneu dorinţele sale, manifestându-şi sau
obiectivându-şi imediat fenomenul, obiectul sau aspectul la care ea aspiră atunci, printr-
un act fulgerător de voinţă şi gândire determinativă. Fiinţa cauzală, care nu are drept
veşmânt decât voalul ultrarafinat al corpului cauzal, este cu uşurinţă capabilă să
manifeste şi să insufle chiar viaţă unor universuri fizice sau astrale, după exemplul divin
al Creatorului Absolut (Dumnezeu). Structura oricărei lumi manifestate fiind un iluzoriu
vis cosmic, spiritul divin care are drept corp numai finul voal cauzal este înzestrat cu o
imensă şi uluitoare putere creatoare, care se manifestă totdeauna după modelul
Spiritului absolut şi infinit atotputernic al lui Dumnezeu.
*
L-am rugat în continuare pe guru-l meu să descrie cu un şi mai mare lux de amănunte
enigmatica lume cauzală.

– Lumea cauzală este de o subtilitate şi de o complexitate extrem de mare, mi-a explicat

Învăţătorul meu. Pentru a o conştientiza şi a o înţelege cu adevărat, este necesar să fim
înzestraţi cu o putere de concentrare mentală şi de interiorizare cu totul extraordinară,
care să ne permită să vizualizăm ori, altfel spus, să conştientizăm simultan, închizând
ochii, atât universul fizic, cât şi universul astral în întreaga lor imensitate – aeronava
astrală luminoasă şi micuţa sa cabină solidă sau fizică – ca neexistând decât în gândire,
fiind atunci complet obiectivate. Dacă prin această formă de concentrare mentală
supremă s-ar reuşi în final să se convertească, să se „sublimeze” sau, altfel spus, să se
transforme numai în idei pure cele două universuri, cel fizic şi cel astral, cu întreaga lor
complexitate care le caracterizează, s-ar putea astfel atinge imediat universul cauzal, ce
există la limita dintre materie şi spirit. Atunci noi vom putea să conştientizăm foarte clar
întreaga Creaţie – solide, lichide, gaze, electricitate, plante sau microbi – ca fiind întocmai
ca nişte forme specifice ale Conştiinţei lui Dumnezeu Tatăl. Acest mod de a concepe, cu
totul special, este oarecum asemănător cu acela în care un om poate să închidă ochii şi
apoi să-şi spună că el există, deşi corpul său fizic este momentan invizibil ochilor săi fizici,
nefiindu-i atunci prezent în minte decât ca o foarte clară idee.

Tot ceea ce o fiinţă umană poate să facă numai în minte, fiinţa cauzală face atunci
instantaneu în realitate. Inteligenţa umană cea mai puternică, cea mai vastă, cea mai
complex imaginativă, cea mai profundă, cea mai bogată este totdeauna în legătură cu
corpul cauzal şi tocmai în felul acesta ea ne permite, printre altele, să îmbrăţişăm simultan
un câmp foarte vast de idei, făcând cu putinţă să trecem, cu o viteză care este cu mult
superioară aceleia a luminii, în mod supramental, din planetă în planetă, rostogolindu-ne
în abisuri misterioase, fără fund, evoluând întocmai ca o cometă printre galaxii, pentru a
ne pierde instantaneu în nesfârşita lor puzderie de stele. Entitatea cauzală se bucură în
permanenţă de o libertate şi de o forţă extrem de mare, putând întotdeauna, aproape fără
efort, să-şi obiectiveze imediat toate gândurile sau aspiraţiile, fără ca vreodată să poată
exista în calea acestora vreun obstacol material (fizic) ori astral, şi fără ca vreodată ea
să sufere cea mai infimă limitare karma-ică. Pentru entitatea cauzală, absolut totul este
cu putinţă, dar nu orice îi va fi permis. În cazul entităţii cauzale, privind totul din
perspectiva conştiinţei acesteia, se poate afirma că, de fapt, universul material se
obiectivează altfel şi atunci el nu mai este deloc compus din „electroni“, aşa cum universul
astral este alcătuit din „biotroni“ sau prana. Atunci cele două lumi apar pentru ea ca fiind
constituite în realitate din infime parcele ale Gândirii lui Dumnezeu, ce sunt modelate şi
diferenţiate de către maya, legea relativităţii, ce separă doar în aparenţă Creaţia de
Creator (numele energiilor, fenomenelor, fiinţelor sau lucrurilor).

Sufletele lumii cauzale se recunosc ca fiind nişte parcele individualizate ale Spiritului
Etern al lui Dumnezeu; gândurile lor, care sunt întotdeauna fulgerător manifestate ca
obiecte, sunt singurele care le înconjoară. Fiinţa cauzală percepe instantaneu, indiferent
de distanţă, orice diferenţă, oricât de infimă, care există între corpuri, fiinţe, energii sau
gânduri, aceasta numai prin intermediul unor idei pure şi simple.

Întocmai cum un om care, la un moment dat, închizând ochii, poate vizualiza clar şi
continuu o lumină alb-strălucitoare sau o sferă subtilă luminoasă de culoare albăstruie,
într-un mod asemănător entitatea cauzală, numai prin simpla ei gândire, care este
manifestată fulgerător, recepţionează impresii vizuale, auditive, gustative, olfactive sau
tactile care totdeauna sunt absolut reale; ea creează imediat orice energie, fenomen sau
lucru şi apoi, fulgerător, îl face să dispară prin nelimitata şi extraordinara putere a
conştiinţei sale atotputernice, care se poate manifesta permanent la nivel macrocosmic.

Naşterea şi moartea se realizează numai prin gândire în universul cauzal. Fiinţele cauzale
absorb în universul cauzal numai ambrozia cea tainică a cunoaşterii care este înnoită în
eternitate. Ele îşi potolesc setea de Absolut în fluviul calmului beatific, străbat căile încă
nestrăbătute ale percepţiilor de tot felul, explorează potenţialităţile misterioase nesfârşite,
plutesc în infinitul Ocean al beatitudinii divine.

Prin corpurile lor impalpabile, de dimensiuni cosmice, curg vârtejurile multiple ale lumilor,
bulele galactice ale Macrocosmosului, stele ale înţelepciunii, vise ale nebuloaselor de aur
ce se expansionează apoi mereu pe fondul azuriu al infinitului Absolut sau Dumnezeu,
care permanent îmbrăţişează totul.

*
Nenumărate sunt fiinţele care, datorită karma-ei lor cauzale, vizitează provizoriu
universul cauzal timp de zeci de milioane de ani. Fiind într-o stare neîntreruptă de extaz
divin profund şi perfect, spiritul care este pe deplin eliberat se detaşează apoi pentru
totdeauna şi de minusculul său înveliş cauzal, ajungând astfel să ţâşnească în
imensitatea nesfârşită a Esenţei Absolute Ultime a lui Dumnezeu. Întocmai ca nişte
valuri oceanice nenumărate, atunci totul – idei, putere, iubire, voinţă, bucurie, energie,
pace, intuiţie, feminin, masculin, calm, stăpânire de sine, cunoaştere, concentrare – se
topeşte în Esenţa Eternă Absolută a Totului, unificându-se într-un singur Ocean
misterios nesfârşit, inefabil, unic, de o insondabilă beatitudine şi libertate.
*
Singură fiinţa pentru care nu mai există deloc tentaţia plăcerii astrale, la care ea ar
putea să fie obligată să se reîntoarcă şi de care ea s-a detaşat definitiv, aspirând acum
frenetic numai la extazul sublim al lumii cauzale, poate să rămână pentru totdeauna în
universul cauzal. După ce o astfel de fiinţă cauzală şi-a terminat complet de
fructificat karma sa cauzală ori germenii dorinţelor sau ai aspiraţiilor sale cauzale din
trecut, spiritul abandonează atunci definitiv ultimul voal al ignoranţei sau corpul cauzal
şi, ieşind din învelişul cauzal, se contopeşte pentru totdeauna cu Eternul Absolut sau
Dumnezeu.