Titlu: Identitate Națională și Identitate Europeană, nu Identitate Națională vs.

Identitate
Europeană
( sau Cum Localul și Globalul se forțează reciproc la dezvoltare)
Autor: Ella Lenuța NICA

Identitate Națională și Identitate Europeană, nu Identitate

Națională vs. Identitate Europeană

( sau Cum Localul și Globalul se forțează reciproc la dezvoltare)

1. Introducere...........................................................................................................................................2

Identitatea- un proces perpetuu..............................................................................................................3

2. Identitatea națională.............................................................................................................................4

Identitatea Națională- istoric....................................................................................................................4

Naționalismul și formele lui sociale..........................................................................................................5

Dezvoltarea ”intelectuală” a națiunilor= Cultură națională......................................................................7

Națiune și naționalism – calea către Identitatea națională.......................................................................8

3. Identitate Europeană - De la Identitate națională la identitate europeană.................................................9

Dinamica identitara din Uniunea Europeana............................................................................................9

De la Uniunea Europeană la Identitatea Europerană..............................................................................10

Cum se construiește o identitate europenă?..........................................................................................11

Uniunea Europeană – Imaginarul naţional-Globalizare..........................................................................13

Uniunea Europeană – Euroscepticism....................................................................................................13

4.În loc de concluzii...................................................................................................................................14

Din nou, Identitatea Națională vs Identitatea europeană? Sau nu…......................................................14

Naționalismul în Uniunea Europeană.....................................................................................................14

0
 Identitate Națională și Identitate Europeană, nu Identitate
Națională vs. Identitate Europeană

( sau Cum Localul și Globalul se forțează reciproc la dezvoltare)

1. Introducere
Integrarea europeană nu distruge identitatea naţională. În unele cazuri chiar o promovează!
Globalul și Localul nu se exclud neapărat! Fiecare forțează limitele și dezvoltarea celuilalt. Dacă
suntem naționali, putem avea și calitatea de europeni, ca identitate? Putem fi și una și alta?

Câte identități putem avea și cum le-am dobândit? Cum putem trăi cu ele? Pentru a înțelege
viitorul este necesar să știm de unde am plecat. Aici, Istoria, Sociologia și Geo-politica au multe
de spus. Vom vorbi de concepten ca: națiune, naționalism, identitate națională, identitate
europeană, euroscepticism, diversitate etc.

Anii 1990, după terminarea Războiului Rece readuc la viață publică, așa cum era de așteptat,
după dominația blocului sovietic și după bipolaritatea SUA-URSS, o serie de lupte între etnii și
apartenențele interstatale, de vreme ce hegemonul rusesc a pierdut din putera luui mondială și
asupra mai multror state situate geografic în Europa.. În paralel, noi vorbim de integrare…
suprastatală.

Identitatea unei persoane nu este fixată odată pentru totdeauna, ci ea evoluează și corespunde
unui „parcurs al vieții”, înscriindu-se astfel într-un proces mai larg al schimbării specific erei
moderne, proces caracterizat de un avans fenomenal al cunoașterii și de efortul de adaptare a
individului (și a omenirii) la această cunoaștere.

Cât va dura să spunem ”Suntem europeni” cu aceeași natauralețe cu care americanii spun
”Suntem american” sau chinezii și japonezii spun ”Suntem asiatic” sau locuitorii statelor din
continetul african spun ” Suntem africani”? Asiaticii sau africanii sunt uoșor recongnoscibii, după

1
culoarea pielii, dar rămân …americanii. Procesul acesta este în plină acțiune, ba chiar la începutul
lui, în Europa.

Identitatea- un proces perpetuu

(Națiune, societate, stat și naționalism)

Oamenii au trăit dintotdeauna în grupuri a căror mărime, compoziție și structură a fost extrem de
variată: de la familie la triburi sau la alte forme de asociere pe baza unor legături de rudenie, până
la sate, orașe, state, regate și imperii, organizații internaționale. Grupurile includ sub-grupuri
formate pe bază de credințe comune, afinități, religie, cultură, preocupări și ocupații, națiuni
astfel încât, în ultimă instanță, cel mai mare grup este umanitatea, în ansamblul ei. În majoritatea
cazurilor, înțelegerea de sine a indivizilor care formează aceste tipuri de grupuri este esențială
pentru închegarea și existența grupului.

Există atât națiuni ai căror membri vorbesc mai multe limbi (Elveția,Luxemburg, Finlanda), cât și
limbi vorbite de mai multe națiuni (engleză, spaniolă, portugheză). Apoi, deși discursul
naționalist susține existența unei descendențe clare și comune (văzută adesea ca o legătură de
rudenie) tuturor membrilor unei națiuni, acest lucru nu este definitoriu națiunilor care, în genere,
sunt prea mari și au un prea înalt grad de diversitate internă pentru a lăsa loc ideii de origine
comună a tuturor membrilor.

După Primul Război Mondial, atât SUA cât și URSS au sprijinit doctrina autodeterminării, la
finele primului război mondial. Președintele Woodrow Wilson1 a apărat în repetate rânduri
principiul „autodeterminării națiunilor” atât în timpul războiului cât și după război ( primul război
mondial).

Am mai avut identități suprastatele- Bloc comunist/ latini/ ONU /NATO și acum UE. Ce este
diferit acum?

1
Thomas Woodrow Wilson ( mandat 4 Martie 1913 - 4 martie 1921), cel de-al optulea douăzeci si Presedinte al
Statelor Unite ale Americii. Wilson a un bun istoric și bun specialist în lume, pe domeniul științelor politice; a primit
Premiul Nobel pentru Pace pentru efectele acestei doctrine a sa. Woodrow Wilson a fost personalitatea marcantă a
acelor vremuri. A încurajat, în Europa, mişcarea naţională, mai ales cele de autonomie, autodeterminare, naţiune şi
naţionalism.
2
 2. Identitatea națională

Identitatea Națională- istoric

Identitate națională este o expresie care datează din anii 1980. Anii 1990 aduc o serie de lupte
între etnii și apartenențe interstatale. În context, se poate vorbi și de „sentiment național”
(concept în uz de la sfârșitul secolului al XIX-lea, generat de revoluțiile anilor 1948, din state
europene) sau de „conștiință națională” (în uz încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, ce a
generat mai multe revoluții în 1848), când este în discuție sentimentul de apartenență a unei
persoane la o naționalitate2. Toate aceste expresii redau, în mod nuanțat, sentimentul unei
persoane față de o națiune de care aparține. Nu trebuie confundată identitatea națională, care este
un sentiment, cu naționalitatea, care desemnează o apartenență, fie politică sau juridică (în sensul
de cetățenie), fie etnică.

În a doua jumătate a secolului XIX și în secolul XX, prin intermediul sistemelor lor educaționale,
statele și-au asumat rolul de a forma „identitatea națională” precizând și definind „punctele
comune”.

Naţiunea este aproape confundabilă cu naționalismul, adică acesta din urmă este sentimnentul
generat de apratenenta la Națiune, apoi la Statul-națiune. Idențitatea națională este o consecință
firească a tuturor acestor concepte. Pentru a se dezvolta, identitatea națională a avut nevoie de
instrumente: tiparul/școală/ închisoare/legi/voință politică/ etc…

Conceptul de „naţiune” a parcurs un proces evolutiv, dobândind un înţeles modern cuprinzător

abia în secolul al XIX-lea (secol al revoluțiilor generate implicit de naționalism). Au existat şi
există controverse referitoare la natura, originea şi vechimea naţiunilor. Pentru Anthony D.
Smith3 naţiunea reprezintă o populaţie care împărtăşeşte memorii istorice, mituri şi o cultură
comună, locuieşte pe un teritoriu istoric cu o economie comună şi beneficiază de drepturi şi
obligaţii legale comune sau, cum spunea Benedict Anderson 4, un alt mare socioilog
2
Stoica, Adrian, Curs Identitate Europeană, cap. ”De la NAŢIUNE la IDENTITATEA NAŢIONALĂ”, 2013

3
V. Anthony D. Smith (sociolog contemporan ce pune bazele studiilor de naționalism, la Londra), Nationalism and
Modernism, London, Routledge, 1998)
4
Benedict ANDERSON ( sociolog irlandez contemporan)- Comunități imaginate. Reflecții asupra răspândirii și
originii naționalismului; traducere de Roxana Oltean si Ioana Potrache. Editura Integral, Bucuresti, 2001
3
contemporan, ”naționalismul este echivalentul comunităților imaginate”, iar comunitățile
naționale au lucruri în comun. Aceste comunități se dezvoltă prin legături directe sau indirecte,
adică prin instrumente de imaginare a națiunii ( ex- oameni care cxitesc același ziare/știri în
aceeași zi; toți ne uităm la Meteo, pe harta Românieie; citim literatură în limba naționlă; ne
raportăm la legile date de Parlamentul/Guvernul României).

Națiune Imaginată ≠Națiune Inventată.

Naționalismul și formele lui sociale

Naționalismul se dezvoltă de sus în jos, cum a fost cazul Franței, sau de jos în sus, ca în cazul
Germaniei. Această teorie este emisă de sociologul francez Ernest Renan 5, conform
raționamentului:

Naționalism: 1-etnic ( care merge uneori chiar la rasism)- Ex: Germania

2-Civic ( deseori folosit sub noțiunea de patriotism)- Ex Franța

OBS:

1- EX- Provinciile Alsacia și Lorena aparțin azi, ca teritoriu, Franței, dar, ca origine, sunt
germane; ele au fost mutate de la un stat la altul, în repetate rănduri, în istorie.

2- Între cele două forme de cristalizare a identității etnice există un melaj. Nu le găsim în
forme pure.

Renan spune: ”Națiunea este un plebiscit de fiecare zi”, adică este o națiune din care tu vrei să
faci parte. Aș completa, spunând: nu poți să vrei fără să poți, fapt ilustrat, în zilele noastre, de
procedurile de obținere/acordare a cetățeniei unui stat.

Ca să existe, națiunea are nevoie de o Istorie (un fel de istorie a uitărilor, care să unească, nu să
dezbine- în istorie, părți ale unei națiuni, de astăzi, s-au luptat între ele).

Naționalismul apare odată cu căderea monarhiilor și are legătură cu suverntitatea popoarelor

( suveran acum era poporul).

În cadrul marilor imperii plurietnice - otoman şi habsburgic apoi austro-ungar- minorităţile au

utilizat arma naţionalismului pentru obţinerea dreptului la existenţă culturală distinctă,
revendicând şi autonomia politică.
5
Joseph Ernest Renan (1823 – 1892) , socilog francez, emite această teorie a naționalismului.
4
Patrick J. Geary6 a identificat, în spaţiul Europei Centrale şi de Est, aflat sub controlul imperiilor,
trei etape care au precedat constituirea comunităţilor naţionale7:

1) implicarea unui grup de intelectuali „luminaţi” în studiul limbii, culturii şi istoriei

poporului lor;

2) apoi ideile ştiinţifice au fost transmise unui al doilea grup, cel al „patrioţilor”, care aveau
rolul de a le populariza;

3) în sfârşit, odată acestea comunicate masei largi de populaţie mişcarea naţională ajungea la
apogeu.

Procesul descris mai sus, s-a desfăşurat, cu mici diferenţe regionale, atât în Germania veacului al
XVIII-lea, în imperiile habsburgic, otoman şi rus în secolul următor, cât şi pe alte continente în
secolul XX (în Asia şi Africa perioadelor colonială şi post-colonială). Teoria lui e valabilă și în
cazul națiunii române.

Dezvoltarea ”intelectuală” a națiunilor= Cultură națională

Statul-naţiune a avut un rol fundamental în uniformizarea culturală, proces pus în practică prin
intermediul învăţământului, impunerii limbii oficiale şi a administraţiei. După al Doilea Război
Mondial, mass-media şi, cu deosebire, televiziunea au sprijininit ideologia naţională, în
detrimentul limbilor de periferie.

Unii istorici consideră statul-naţiune o „comunitate imaginară”, construită de elitele politice şi

economice în vederea favorizării dezvoltării pieţelor naţionale, în cele mai multe cazuri statele-
naţiune şi pieţele naţionale constituindu-se în acelaşi timp8. De multe ori, membrii unui stat-
naţiune au aparţinut anterior unor etnii diferite, așa cum a arătat istoria modificărilor de granițe.

Utilizând şcolile, gazetele, sitemele de comunicaţii şi serviciul militar obligatoriu, societatea a

diluat solidarităţile anterioare în detrimentul solidarităţii naţionale 9. Astfel, entitatea naţională a
dobândit o identitate specifică în mentalul colectiv, întemeiată pe evidenţierea calităţilor
6
Istoric american contemporan.

7
Patrick J. Geary, Mitul naţiunilor: originile medievale ale Europei, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007, p. 45 apud
Stoica,Adrian, Curs Identitate Europeană, 2013.
8
Pe exact același principiu, al comunității imaginate”, elitele UE doresc dezvoltă Identitatea Europeană

9
Prin aceleași metode se dezvoltă și identitatea europeană, dar cu mijloace contemporane.
5
poporului şi încurajarea sentimentelor patriotice. Prin caracterul lor de masă, naţionalismele
moderne au marcat profund evoluţia societăţii. Impunerea treptată a unui număr mare de
elemente aparţinând unei „culturi comune” a dus la întărirea conştiinţei naţionale, „care rămâne şi
azi modalitatea principală de definire a identităţii majorităţii oamenilor”

Instrumentele/agenții identității naționale, menționate mai jos, se traduc, în linii mari, și la nivelul
idențității europene :

a) „Povestea” unei naţiuni, care este transmisă formal (prin curricula educaţională) şi
informal (prin mituri din tradiţii).

b) Elemente simbolice precum instituţiile clasice ale statului-naţiune (vezi parlamentul),

moneda, religia de stat (vezi rolul bisericii în Irlanda, Italia, Spania etc.), media (canalele
cu tradiţie naţională, precum TVR) – sunt toate modalităţi esenţiale de definire a unei
identităţi naţionale.

c) Folosirea simbolurilor, precum steaguri, imnuri naţionale, sporturi naţionale, sau altele
mai puţin formale, spre exemplu mâncarea..

d) Există ideea naţiunii şi a „Celuilalt”. De reţinut aici că unul dintre cei mai puternici agenți
de identificare/diferențiere identitari ai unei naţionalităţi constă în a o defini prin ceea ce
ea nu este. Trasarea graniţelor mentale sau simbolice este la fel dacă nu mai puternică
decat trasarea graniţelor statale.

Națiune și naționalism – calea către Identitatea națională

„O naţiune este un ansamblu de elemente (etnospirituale, etnoteritoriale, etnopolitice, etc.), de

trăiri (emoţii, percepţii, atitudini, etc.), de procese (autentificarea, cultivarea, selecţia,
conservarea, inculcarea unor simboluri, mituri, amintiri comune, tradiţii, ritualuri, valori şi
drepturi) spontane şi standardizate (sub formă de tehnici, metode şi instituţii specifice).”
10
(Bădescu 2004: 78)

Nevoia de autonomie, de securitate şi nevoia de apartenenţă ocupă poziţii fundamentale în

piramida lui Maslow, în partea ei de sus. Odată satisfăcute nevoile de bază (cele fiziologice),
indivizii percep siguranţa şi apartenenţa la un grup ca fiind prioritare. Teritoriul, element
10
Bădescu, Ilie, 2004
6
indispensabil constituirii unei naţiuni, vine ca un spaţiu protector şi propice satisfacerii acestor
nevoi.

Anthony Smith identifică cinci trăsături fundamentale ale identităţii naţionale, elemente
constitutive ale naţiunii, care fac posibilă apariţia acesteia şi existenţa ei în timp. Aceste elemente
sunt teritoriul, miturile fondatoare, cultura, drepturile şi obligaţiile şi economia:

„1. un teritoriu istoric, sau patrie

2. mituri şi amintiri istorice comune

3. o cultura publică de masă comună

4. drepturi legale şi datorii comune pentru toti membrii săi

5. o economie comună cu mobilitate teritorială pentru membrii săi.” (1991: 14)

3. Identitate Europeană - De la Identitate națională la identitate

europeană

Dinamica identitara din Uniunea Europeana

Pe un principiu uneori similar se dezvoltă și o identitate suprastatală- americanii au identitatea

națională, dar și americană. Europenii au identitatea națională, dar încă nu o au, în AND, pe cea
europeană. Este un concept la care se lucrează. Udentitatea europeană este, mai degrabă, o
suprapunere/sau mix de identități naționale.

Ideea de identitate europeană revine din ce în ce mai frecvent în discursurile politice şi în mass
media. Există o voință politică deosebită a elitelor pentru a dezvolta această identitate europeană.
Este de înțeles efortul, dacă înțelegem că abia atunci când oamenii simt că sunt parte a ceva,
susțin acel întreg…Așa cum pentru națiune mulți au făcut sacrificiul suprem…Dar, până acolo
este cale lungă…Europenii mai au până să ajungă să dobândască o identitate suprastatală, așa
cum, este cea…americană. Ce-i drept, europenii au mai multe obstacole în închegarea acestei
identități suprastatale.

Mai mult, se construiesc şi se finantează programe atât la nivel regional, cât şi la nivel european,
pentru a construi o identitate europeană care să îmbine în mod armonios dar să şi transceadă
identităţile naţionale ale statelor membre. Raţiunea acestei activităţi de construcţie a unei
identităţi europene este evidentă, ea acţionând ca un liant al politicilor comunitare şi încercând să
7
îmbine în mod organic o creaţie iniţial pornită din motive economico-politice, cum este UE.
Această identitate europeană nu se poate obţine din simplă îmbinare contractuală a statelor
membre. Cu toate acestea, identitatea europeană trebuie să lucreze atât la nivel guvernamental ,
cât şi la nivel de individ, pentru a da o certă greutate şi validitate politicilor comunitare.

Pornind de la teza lui Benedict Anderson legată de elitele naţionale ce în mod activ construiesc
o „comunitate imaginată”, în care cetăţenii sunt creaţi prin educaţie sau vot, ajungem la Europa
privită prin această prismă. Dacă acceptăm că spaţiile sunt imaginate, construite din punct de
vedere social şi reprezentate printr-o simbolistică anume, atunci Europa nu are o existenţă pre-
determinată, ci este un spaţiu imaginat. Europa este europenizată, şi acest proces are susţinători şi
opozanţi, cu strategii diferite. Europa este o comunitate imaginată, şi aceasta înseamnă că
identitatea ei este un proiect în construcţie. Cum se articulează o astfel de construcţie şi cum
devine Uniunea Europeană noua Europă, un spaţiu nou? Există o relație de excluziune între
identitatea națională și cea europeană? Coexistă mai multe identități într-o identitate supra-
statală? Care este evoluţia dinamicii identitare europene?

De la Uniunea Europeană la Identitatea Europerană

La început se construiește statul, adică Uniunea Europeană. Abia apoi Identitatea Europeană

Se formează Comunitatea Europeana.

1945 – Al Doilea Război Mondial se încheie, lăsând în urmă un continent european sfărâmat.

1952- Constituirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului11

1957 – Tratatul de la Roma este semnat - se constituie Comunitatii Economice Europene (CEE),
cunoscuta si sub denumirea de „Piata comuna”). La momentul respectiv, există doar şase ţări
11
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) este una din cele trei comunitati europene
originale, celelalte find Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.
Original, este propusă de catre Ministrul Francez de Externe, Robert Schuman, pe 9 mai 1950 – fiind cunoasuta de
atunci ca Ziua Europei. Este stabilita prin Tratatul de la Paris (1951) și intră în vigoare până în iulie, 1952. A ajuns la
un final, in iulie 2002.
Ideea unei comunități supra-naționale care să partajeze resursele de carbune și otel, a fost ideea originală a
comerciantului francez de cognac și diplomat, Jean Monnet. Înalta Autoritate pentru administrarea resurselor de
cărbune și oțel din Franța, Germania, Italia si tările de jos, a prefigurat Comisia Europeana supra-națională. Adunarea
sa Parlamentară a prefigurat Parlamentul European.

8
membre: Italia, Germania de Vest, Franţa, Belgia, Olanda şi Luxemburg. Comunitatii Economice
Europene (CEE), cunoscută și sub denumirea de „Piața comună”.

1961 – Războiul Rece este marcat de construcţia celui mai celebru simbol al său, Zidul de la
Berlin.

1973 – Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca se alătură Comunităţii Europene.

1981-1986 – Se întărește flancul sudic al Comunităţii Europene, prin alăturarea Greciei (1981) şi
a Spaniei şi Portugaliei (1986). Tot în 1986 este semnat Actul Unic European ca pas înspre
armonizarea statelor membre.

1989 – Cortina de Fier cade împreună cu Zidul de la Berlin. Realitatea unei Germanii unificate şi
a unui spaţiu Est-european imens cere regândirea Comunităţii Europene.

1992 – Tratatul de la Maastricht consfinţeşte trecerea de la Comunitatea Europeană la Uniunea

Europeană. De asemenea, se demarează procesul de unificare monetară europeană.

2002 – Moneda euro intră în circulaţie de la 1 ianuarie.

2004 – Primul val de 10 state din noua strategie de integrare aderă la Uniune: Estonia, Latvia,
Lituania, Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Malta şi Cipru. Efortul financiar şi de
infrastructură este uriaş, dar şi mai mult, identitatea europeană devine un ideal de definit, şi nu
unul de acceptat.

2007 – România şi Bulgaria aderă la Uniunea Europeană.

2013- Aderarea Croației la Uniunea Europeană.

Aşadar, dat fiind că ideea Noii Europe este un proiect economic şi politic condus în mare parte de
elite, prin aparatul administrativ de funcţionari de la Bruxelles şi miniştrii din guvernele
naţionale, nu este foarte clar cum se poate construi un pod de comunicare între mase şi proiectul
european, ca entitate abstractă.

Cum se construiește o identitate europenă?

De remarcat faptul că Uniunea Europeană, aşa cum o ştim astăzi, nu a fost o moştenire istorică,
sau o realitate circumstanţială, ci un proiect structurat ce a militat pe căi politice, economice şi
culturale spre construirea unui nou spaţiu, a unei noi viziuni asupra unei alianţe continentale. De

9
asemenea, spaţiul Uniunii este încă în continuă schimbare, cu ţări ce şi-au exprimat intenţia de
aderare (Turcia), continuând procesul de extindere.

Cum se construieşte simbolic un nou spaţiu? În afara comunicării interculturale, există şi alte
metode. Shore12 identifică un grup pe care îl numeşte „agenţi ai conştiintei europene”, şi anume
„acei actori, acţiuni, artefacte, corpuri, instituţii, politici şi reprezentări care, singular sau colectiv,
ajută la generarea constiinţei colective şi la promovarea acceptării «ideii europene»”. El se referă
aici la obiecte şi actori umani şi materiale deopotrivă – moneda euro din buzunar, engleza
aproximativă a unui student Erasmus etc.

Shore susţine că Uniunea Europeană are un întreg set de agenţi care promovează procesul de
europenizare, şi care sunt dedicaţi construcţiei unui stat supranaţional. Cam care ar fi uneltele
lor?

Agenţi ce promovează procesul de europenizare:

a) Iniţiative de educaţie precum programele ERASMUS şi SOCRATES, care promovează

schimburile de studenţi în ţările Uniunii, promovând prietenia transeuropeană prin
schimburile culturale şi libera circulaţie;

b) Fondurile structurale şi politicile comune în agricultură au oferit suport financiar pentru

multe proiecte eligibile şi au contribuit la construirea unui profil economic coesiv al
Uniunii;

c) Steagul Uniunii Europene (cu cele douăsprezece stele aurii pe fond albastru) este acum
întâlnit peste tot în ţările membre, de la instituţiile statului, la anunţurile ce marchează
proiecte finanţate prin Fondurile structurale, şi obiective turistice;

12
Cris Shore- autor al lucrării Construirea Europa : politicile culturale ale integrării europene, 2000, p.26.
În lucrarea citată, autorul arată că dezvoltarea a Uniunii Europene a fost una dintre realizările cele mai profunde în
politică și societate acestui secol europene. Cu toate acestea, instituțiile din Europa și "eurocraților", care lucrează în
le-au atras în mod constant de publicitate negativă, culminând cu demisia în masă a comisarilor europeni în martie
1999. În acest studiu revelator, Cris Shore analizează procesul de integrare europeană, folosind tehnicile de
antropologie, și bazându-se pe gândirea din arealul științele sociale. Folosind rezultatele numeroaselor interviuri cu
angajații din UE, el arată că nu este doar o subcultură a corupției în cadrul instituțiilor din Europa, dar că problemele
lor sunt în mare parte un rezultat al modului în care UE însăși se constituie. El susține că integrarea europeană nu a
reușit în mare parte, poate doar o integrare mai strânsă a elitelor tehnice, politice și financiare ale Europei, în
detrimentul cetățenilor de rând. Acest studiu antropologic critic despre integrare europeană este o lectură
esențială pentru oricine cu un interes în cultura și politica UE.
10
 d) Imnul Uniunii Europene, „Oda bucuriei” a lui Beethoven, o celebrare a umanităţii ca
entitate unită în diversitate, prin celebrul vers al lui Schiller „Alle Menschen werden
Brüder“ („toţi oamenii devin fraţi“). Imnul este intonat fără versuri însă, datorită
multitudinii de limbi oficiale ale Uniunii;

e) Formatul standard al paşaportului european, ce este un marker al unei apartenenţe

formale;

f) Introducerea unui sistem statistic centralizat, prin Eurobarometru şi Eurostat;

g) Introducerea monedei unice Euro;

h) Programe de coeziune culturală precum “Capitala culturală europeană”.

Punctele de mai sus reprezintă „[...] nu doar instrumente politice puternice pentru a crea o
«populaţie europeană» mai informată, cuantificabilă şi astfel mai tangibilă si guvernabilă şi un
«spaţiu european»: ci, sunt de asemenea puternici modelatori ai conştiinţei ce furnizează meta-
clasificările în cadrul cărora identităţile si subiectivităţile se formează.”13 (Shore 2000: 31)

La o citire a acestor agenți realizăm că intrumente similare au condus și la dezvoltarea identității

naționale în state care s-u construit de sus în jos, cum e cazul Franței sau al Angliei.

Întrebarea este, de la ce punct experienţa Europei devine «conştiinţa europeană»?” 14

Uniunea Europeană – Imaginarul naţional-Globalizare

În contextul globalizarii, noua tehnologie de comunicaţii şi consumerismul de masă sunt văzute

ca o forţă omogenizatoare ce subminează identitatea naţională. În atare circumstanţe, ideea
naţională şi naţionalismul a fost forţat şi el să se schimbe, să evolueze înspre imaginarul naţional,
folosind ca reper Benedict Anderson şi ale sale „comunităţi imaginate”, despre care am vorbit
anterior, atât la nivelul identității naționale, cât și al identității europene.

Uniunea Europeană – Euroscepticism

13
Shore, op.cit, p 31.

14
Shore , op cit, p.229.
11
Există însă analişti care sunt sceptici că toate aceste acțiuni despre care am vorbit vor duce la
construirea unei identităţi coerente şi legitime, dat fiind că majoritatea sunt create de corp
birocratic într-o citadelă intangibilă (Bruxelles).Este astfel îndoielnic faptul că introducerea unui
imn european, unui steag european, monumentelor europene, ceremoniile europene, va genera
sentimentul istoricităţii, rădăcinilor şi apartenenţei comune, adică sentimentul identității.

Integrarea europeană schimbă modul în care naţiunile membre, oamenii ce le compun, se percep
pe sine, şi astfel propriul comportament este afectat. Prin circulaţia oamenilor, a bunurilor şi a
capitalului, dar şi a valorilor, identităţile naţionale sunt încet-încet transformate. Cetăţenii
europeni îşi păstrează conştiinţa naţională însă acest ataşament are acum şi un referenţial extern.
Prin descoperirea altor modalităţi prin care cineva poate fi european, fără să adere neapărat la
aceleaşi obiceiuri şi tradiţii, însă rămânând în acelaşi filon cultural major, sub aceleaşi influenţe,
cetăţenii devin mai conştienţi de propriile particularităţi.

4.În loc de concluzii

Din nou, Identitatea Națională vs Identitatea europeană? Sau nu…

O dezbatere de actualitate analizează identitatea naţională versus identitatea europeană. Există

mai multe abordări care încercă să desluşească măsura în care una o exclude pe cealaltă, sau dacă
ele sunt complementare. Am subliniat deja importanţa identităţii naţionale, ca element
indispensabil în existenţa unei naţiuni. Identitatea naţională este principala formă de identificare
cu o colectivitate. Miturile fondatoare, reprezentările colective, memoria socială definitivează
asumarea identităţii naţionale. Contextul istoric recent poate modifica felul în care o naţiune se
autopercepe. Deseori auzim critici la adresa unei naţiuni, laude la adresa alteia. Acest tip de
percepţie şi autopercepţie este o formă de asumare continuă a unei identităţi sau, în unele cazuri,
de negare a acesteia. Xenofobia, etnocentrismul, naţionalismul extremist sunt forme virulente de
apărare a idealului naţional, iar lipsa toleranţei faţă de alţii a dus la nenumarate conflicte
sangeroase de-al lungul istoriei. Identitatea europeană nu neagă identitatea naţională şi nu
presupune dezminţirea de propriile valori şi idealuri. Fundamentarea unei întregi ideologii
pornind de la premisa că cele două concepte sunt în antiteză nu poate duce la nimic constructiv.
„Unitate prin diversitate” are în vedere prezervarea specificului naţional, dar şi cunoaşterea şi
înţelegerea altor culturi.

12
Naționalismul în Uniunea Europeană

„Vreme de aproape cincizeci de ani şi până în urmă cu câţiva, peste această lume parcelată de
state suverane s-au suprapus două blocuri de putere. Fiecare dintre ele promova o coordonare
superioară între ordinile de stat din cadrul «metasuveranităţii » respective, bazate pe prezumtiva
insuficienţă militară, economică şi culturală a fiecărui stat în parte. Puţin câte puţin, dar
implacabil, a fost avansat noul principiu de integrare supra-statală, mai rapid în practică decât în
teoria politică. «Scena globală» a devenit din ce în ce mai pregnant teatrul coexistenţei şi
concurenţei dintre grupurile de state, şi nu dintre statele luate separat.”15

Scena vietii sociale si politice este dominată de multiple discursuri – termenii de

„multiculturalism”, „interculturalism”, „asimilare”, „integrare”, „identitate” sunt adesea prezenti
aproape nediferentiati in limbajul cotidian. Lucrarea de fată a pus accent pe conceptul de
interculturalism, interpretandu-l intr-o nota a comunicării si a constructiei identitare. Asa cum am
aratat, constructia identitară este un proiect indrăznet dar cu reale sanse de succes, atata vreme cat
el se construieste organic pe notiunile de bază ale identitătii nationale si atata vreme cat
cetăteanul fiecărui stat membru ajunge să se simtă si să se definească drept cetătean european.

Cât va dura pănă ce vom spune ”suntem europeni”, cu aceeași naturalețe cu care sun , de pildă,
americanii, indiferent de statul în care locuiesc ei pe continentul american, că sunt americani?
Sau la fel de repede cum spunem că suntem…români? Acest răspuns nu îl are cineva…Este un
proces de durată, în condițiile în care avem de-a face cu un construct de sus în jos, pe care elitele
politice ale statelor europene îl doresc, dar care are multe de depășit- diversitatea limbilor vorbite/
a religiei/ criza/ drezvoltarea naționalismului și a euroscepticismului… O uniune pe bătrânul
continent se construiește greu, dar nici lumea nu s-a făcut într-o zi…

Coexistă mai multe identități într-o identitate supra-statală, aceasta este concluzia care reiese din
analiza de față.

15
Zygmunt Bauman: Dialectic of Modernity (SAGE Publications, 2000)

Zygmunt Bauman este larg recunoscut ca fiind cel mai interesant și consistent de sociolog postmodernist. Această colecție mare de patru volume reunește aceste materiale ale sale importante și atinge

temele: Comunismul și Europa de Est/ Modernitate și Holocaustul/ Marxismul , clasa și economie politică/ Sociologie : Weber , birocrația , Durkheim , străinul , de consum , de muncă și bunăstare/

postmodernism/ etica/ Moarte și pe moarte/Intelectuali și putere/Extensii și aplicații de ideile lui Bauman de alții , de la Japonia la America Latină și Scandinavia .

13