Cateheză Taina Sf.

Cununii

Încă de la crearea omului a constatat Dumnezeu că „nu e bine să fie singur” și „i-a
făcut femeie”, pentru a forma o unitate pe toată viața în scopul perpetuării neamului
omenesc(Facere 2, 18-25).

În felul acesta, Dumnezeu a întemeiat căsătoria și familia ca un legământ natural

înscris în însăși firea omului. Reprezentand un consimțământ natural dintre bărbat și femeie
spre a se uni pe toată viața, căsătoria stă la baza familiei, care este celula societății omenești.

Cînd Biserica binecuvintează prin harul divin hotărârea bărbatului și a femeii de a

forma o unitate prin căsătorie, nunta sau cununia devine o Sfântă Taină, la care ne vom referi
în cele ce urmează.

După cum ne arată Sf. Scriptură, căsătoria, nunta sau cununia este un legământ natural
și divin. A fost adică întemeiată de Dumnezeu încă de la creație, spre a corespunde firii
omului, în scopul împlinirii rostului pentru care a fost creat, și anume acela de a „crește, de a
se înmulți și de a stăpâni pământul”.

Mântuitorul restabilind firea omenească, a binecuvîntat nunta sau căsătoria cu prilejul

participării Sale la nunta din Cana Galileii și a accentuat cu alt prilej în mod deosebit unitatea
(adică legătura dintre un bărbat și o femeie) și indisolubilitatea (adică nedesfacerea) ei:
„Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și vor fi amândoi un trup...Deci ceea
ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”(Matei 19, 3-10). După situații dau totuși
posibilitatea repetării căsătoriei: moartea uneia dintre soți (Rom. 7, 2-3) și infidelitatea unuia
dintre ei (Matei 5, 32; 19,9). Întărind însă indisolubilitatea căsătoriei, Sf. Ap. Pavel îi
accentuează necesitatea, spunând: „Femei să nu se despartă de bărbat, iar de se va despărți, să
nu se mărite, sau să se împace cu bărbatul său; și nici bărbatul să nu-și lase femeia”( I Cor. 7,
10-11). Pentru combaterea desfrâului Apostolul acceptă totuși recăsătorirea, „fiindcă mai bine
să te căsătorești, decât să arzi...”(I Cor. 7, 9).

Sf. Ap. Pavel ridică nunta sau cununia (căsătoria) la nivelul „Tainei în Hristos și în
Biserică”(Efes. 5, 32). În felul acesta unuitatea familiei pornită din Taina Cununiei „în Hristos
și în Biserică” este ridicată la nivelul sfințenie lui Hristos și a comuniunii dintre El (Capul) și
Biserică (Trupul Său).
 Unitatea și indisolubilitatea căsătoriei fixează familiei și un întreit scop: nașterea de
copii, dată ca o poruncă a lui Dumnezeu încă de la creație; ajutorarea reciprocă, ca o
consecință a unității dintre soți, și ferirea de desfrânare, ca urmare a sfințeniei pe care o
imprimă familiei „unitatea în Hristos și în Biserică”.

Formula rostită de preotul prin care se săvârșește Taina este: „Se cunună robul lui
Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumenezeu (N), în numele Tatălui și al Fiuleui și al Sfântului
Duh. Amin”.

Săvârșitorul Tainei este episcopul sau preotul, care reprezintă în mod vizibil pe
Hristos, Cel ce pecetluiește și sfințește legătura realizată între cei doi prin consimțământul lor.
Romano-catolicii micșorează caracterul de Taină al Nunții, afirmând că săvârșitorii acestei
Taine suntcei ce se căsătoresc, iar preotul e numai un martor, fărp de care căsătoria nu este
valabilă.

Primitorii Tainei sunt bărbatul și femeia, care îndeplinesc condițiile de vârstă, de

sănătate și nu prezintă impedimente canonice de rudenie. Căsătoriile mixte între ortodocși și
eterodocși sunt admise, dar copii să fie crescuți în credința ortodoxă. Materia Tainei este
iubirea dintre bărbat și femeie, care îi determină să se unească pe toată viața. Biserica noastră
înfăptuiește căsătoria a doua și a treia, din pogorământ, pentru lipsă de înfrânare.

Când a fost instituită căsătoria ca legăătură dintre bărbat și femeie? (Când Dumenzeu a
constatat că nu este bine să fie omul singur și „i-a făcut femeie potrivită lui”,
binecuvântându-i „Sa crească, să se înmulțească și să stăpânească pământul”. De aici rezultă
limpede și egalitatea soților în cadrul căsătoriei și a familiei). Care este deci baza acestei
legături? (Unirea dintre bărbat și femeie pe toată viața). Cine a tulburat și tlbură mereu această
unire binecuvântată de Creator? (Păcatul). Când Mântuitorul a restabilit firea căzută în păcat,
ce anume accentuează cu privire la căsătorie? (Accentuează că „vor fi amândoi un trup”, deci
unitatea dintre bărbat și femeie; precum și faptul că „ceea ce Dumenzeu a legat, omul să nu
despartă”, adică indisolubilitatea). Când, totuși, se poate repedta căsătoria? (Când moare unul
dintre soți, sau pe motiv de desfânare). Care este formula de consacrare (sfințire) pe care o
rostește preotul când îi unește pe cei doi soți în Sf. Taină a Cununiei? ( „Se cunună robul lui
Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Amin.”).
 Taina Cununiei se leagă și de alte Sfinte Taine ale Bisericii. În primul rând, observăm
faptul că ea se aplică mirilor, care sunt membrii ai Bisericii, fiindcă au primit Taina Botezului,
precum și cea a Mirungerii și a Euharistiei. În al doilea rând, se recomandă ca înainte de
primirea acestei Sfinte Taine, mirii să se spovedească și să se împărtășească cu Trupul și
Sângele Domnului.

Din cele de mai sus vedem că Sfânta Taină a Cununiei pecetluiește cu binecuvântarea
divină și har sfințitor iubirea bărbatului și a femeii care de bună voie își exprimă voința de a fi
„amândoi un trup”, în scopul nașterii și creșterii copiilor, ca și al într-ajutorării pe toată viața.

Dat fiind faptul că Sfânta Taină a Cununiei reprezintă o sărbătore unică în viața
mirilor, ea este o zi de mare bucurie.

Întemeiată pe unitatea de iubire dintre soți, căsătoria se bazează pe respectul dintre ei

și ajutorarea reciprocă, iar nașterea de copii este socotită o binecuvântare a lui Dumnezeu. De
aceea, combătând avortul, Biserica recomandă ca o datorie fundamentală a părinților să
vegheze cu toată dăruirea la creșterea copiilor spre a deveni buni credincioși ai Bisericii și fii
devotași patriei.

Ca și în cazul Botezului, un rol însemnat revine nașilor, cu responsabilitatea de a

veghea la buna înțelegere, la armonia și unitatea noii familii, întemeiată odată cu Taina Sfintei
Cununii.