Taina Sfântă a Cununiei

Cateheza

Nunta este Taina prin care un barbat si o femeie, invoindu-se in mod liber sa
traiasca impreuna toata viata, pentru a se ajuta reciproc si a naste si a creste prunci,
primesc prin preot harul care le sfinteste legatura si ajuta la implinirea scopului lor.
Taina nuntii a fost reasezata in omenire de Domnul nostru Iisus Hristos, dar
Dumnezeu a randuit-o chiar de la intemeierea lumii, daruind o dubla vietuire primului
om: "Nu este bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutor asemenea lui" (Fac., 2, 18). Si
indata Dumnezeu i-a facut omului femeie din oasele si carnea lui (Fac., 2, 21-24).
Dupa chipul si asemanarea Sa facandu-i barbat si femeie, Dumnezeu i-a binecuvantat
zicandu-le: "Cresteti si va inmultiti" (Fac., 1, 27-28).
La noi ortodocsii, Taina casatoriei se mai numeste si "cununie". Putem spune,
deci, ca primii oameni au fost cununati direct de Dumnezeu, adica binecuvantati
pentru a vietui impreuna si a spori viata. Pacatuind primii oameni fata de Dumnezeu
prin calcarea poruncii si mancand din fructul oprit (Fac., 2, 15-17), Dumnezeu i-a
scos afara din gradina raiului celui pamantesc (Fac., 3, l-24), iar binecuvantarea
prima a lui Dumnezeu se insoteste cu blestemul, astfel incat relatiile intre oameni au
decazut. E adevarat ca Dumnezeu a repetat binecuvantarea in multe raiduri, zicand
multor perechi: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul" (Fac., 9, 1). Dumnezeu
a mai binecuvantat pe Avraam (Fac., 22, 17), apoi pe Isaac (Fac., 26, 1-4), iar prin
Isaac Dumnezeu a binecuvantat pe Iacov (Fac., 26, 1-29). Dar starea de pacat a stricat
si raporturile intre oameni. Astfel, barbatul avea dreptul sa-si ia sotie si daca aceasta
nu-i mai placea ii da la mana o scrisoare, o "carte de despartire", o lasa si-si putea lua
alta pe care - daca nu-i mai placea - de asemenea putea s-o indeparteze (Deut., 24, 1-
4; Matei, 5, 31; 18, 7). Venind in lume intelepciunea lui Dumnezeu, Cuvantul intrupat
(Ioan, I, l-14), Si-a zidit casa Sa intarindu-Si cei sapte stalpi (Pilde, 9, 1). Intr-adevar,
Domnul nostru Iisus Hristos, prin sapte Taine a venit sa implineasca tot ce a fost
proorocit in lege si in profeti (Matei, 5, 17; II, 13), casatoria fiind si ea reasezata ca
un stalp al credintei, ca o Taina a invataturii Dumnezeului si Mantuitorului nostru.
Astfel, schimband Legea lui Moise (Evr., 7, 12) cu Legea credintei (Rom., 3,
27), adica Legea cea Noua (Matei, 26, 26-28; Marcu, 1, 15; Gal., 6, 2), El a schimbat
si imperfectiunea, randuielii casatoriei Legii Vechi (Evr., 8, 7-13), care nu numai ca
nu se mai bucura de binecuvantarea cerului, dar mai avea si neajunsul ca omul isi
putea lasa sotia din orice pricina.
Venind Domnul Hristos spre a indrepta toate strambatatile, spunea celor ce il
ascultau: "S-a zis iarasi (celor din vechime): cine va lasa pe femeia sa, sa-i dea carte
de despartire. Dar Eu va spun ca oricine isi va lasa femeia, afara de cuvant de
desfranare, o face sa savarseasca adulter si cine va lua pe cea lasata savarseste
adulter" (Matei, 5, 31-32). Altadata, fariseii au venit la Iisus ca sa-L ispiteasca si I-au
zis: "Se cuvine, oare, omului sa-si lase femeia pentru orice pricina? Raspunzand, El a
1
zis: N-ati citit ca Cel ce i-a facut de la inceput, i-a facut barbat si femeie? Si a zis:
Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va insoti cu femeia sa si
vor fi amandoi un trup. Asa incat nu mai sunt doi, ci unul. Deci ce a unit Dumnezeu
omul sa nu desparta. Si i-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit sa-i dea femeii
carte de despartire si sa o lase ? El le-a zis: Din pricina invartosarii inimii voastre...
dar dintru inceput nu a fost asa. Eu insa zic voua ca oricine va lasa pe femeia sa, in
afara de vina de desfranare, si va lua alta, savarseste adulter si cine s-a insurat cu cea
lasata, savarseste adulter" (Matei, 19, 3-9). Astfel, prin Hristos casatoria este ridicata
pe o treapta superioara: El face din ea Taina.
Chiar daca Mantuitorul nu ne spune direct acest lucru, este de-ajuns ca ea ne
este infatisata ca atare, cum sunt si celelalte Taine. Nici nu este nevoie sa se spuna
deschis acest lucru, de vreme ce ele sunt infatisate ca lucrari vazute prin care se
impartaseste harul cel nevazut al lui Dumnezeu. Despre casatorie ni se arata, totusi,
ca in ea este ceva tainic, ascuns vederii si priceperii noastre, si anume: unirea, prin
puterea lui Dumnezeu, a celor doi soti, in asa fel incat nu mai sunt doi, ci unul singur;
prin aceasta ni s-a spus indeajuns. Dar Sfanta Scriptura ne spune chiar si direct ca
unitatea rezultata din impreunarea celor doi soti in casatorie e Taina si inca "Taina
mare" (Efes., 5, 32), asemuita fiind cu unirea dintre Hristos si Biserica.
In epistola catre Efeseni, 5, 32, sfantul apostol Pavel nu vorbeste despre
casatorie ca Taina, ci numai despre Taina unirii intre Hristos si Biserica: "Taina
aceasta este mare; iar eu zic in Hristos si in Biserica".
Pentru a vedea mai limpede de ce este vorba cand zice apostolul "taina
aceasta", trebuie sa recurgem la context. Or, din context, rezulta clar ca este vorba de
casatorie, caci incepand de la versetul 22, apostolul vorbeste despre raporturile
speciale dintre soti. Iar pentru a le explica in chip mai convingator si mai potrivit
insemnatatii lor, le aseamana cu cele dintre Hristos si Biserica. Se stie ca Hristos
insusi S-a numit pe Sine "Mire" (Matei, 9, 15; Marcu, 2, 19-20), iar Biserica Sa este
reprezentata ca o mireasa de catre apostol, chiar aici in context (vezi si Apoc., 22,
17), comparatia fiind cat se poate de potrivita.
Domnul nostru Iisus Hristos a aratat ca aproba si binecuvanteaza casatoria prin
prezenta Sa la nunta din Cana Galileii, impreuna cu Maica Sa si ucenicii Sai, facand
cu acest prilej si prima minune, prin prefacerea apei in vin (Ioan, 2, 1-11). Apoi, prin
sfantul Pavel zice: "Cinstita sa fie nunta intru toate si patul neintinat. Iar pe desfranati
ii va judeca Dumnezeu" (Evr., 13, 4; Apoc., 21, 8). Betiile si jocurile care atrag
pedeapsa lui Dumnezeu n-au ce cauta cu acest prilej (I Cor., 10, 7; I Petru, 4, 3-6). In
cazul cand moare unul din soti, celalalt este liber sa se casatoreasca, nefiind nici un
pacat (Rom., 7, 2-8), dar cine traieste necununat (nebinecuvantat de Biserica) traieste
in desfranare (I Cor., 6, 16- 20). Barbatii trebuie sa-si iubeasca sotiile lor cum isi
iubeste Hristos Biserica, iar sotiile sa se teama de sotii lor si sa le fie supuse ca
Domnului Hristos (Efes., 5, 22-33; I Petru, 4, 1-7).
Desi nu se vorbeste nicaieri de un ceremonial special pentru savarsirea acestei
Taine, totusi, deoarece este o Taina, trebuie sa aiba un ritual al ei, asa cum de altfel

2
are fiecare Taina. Ritualul - in centrul caruia e formula "Cununa-se robul lui
Dumnezeu..." - constituie partea externa, vazuta a Tainei casatoriei, partea necesara in
savarsirea oricarei Taine, in ceremonialul Tainei casatoriei au fost randuite de
Biserica diferite acte simbolice (incununarea, schimbarea inelelor, gustarea de vin,
ocolirea mesei s.a.), care isi au rostul si importanta lor, alaturi de binecuvantarea lui
Dumnezeu pentru intemeierea unei familii. Astfel, incununarea simbolizeaza cununa
virtutilor pe care mirii trebuie sa o aiba in viata; legarea - unirea celor doi miri intr-un
singur trup; schimbarea inelelor - credinta si dragostea reciproca intre soti, care
trebuie sa fie fara sfarsit ca si inelul; gustarea de vin - convietuirea mirilor in armonie
intre ei, si la bine si la rau.
Slujba cununiei se cuvine a se face in biserica, deoarece cununia este una din
cele sapte Taine si aici e locul sfant in care se savarsesc si celelalte Taine, pentru ca
aici se aduna lumea si Biserica, - in intelesul de comunitate - adica obstea
credinciosilor care iau parte si se bucura impreuna cu noi la unul din cele mai de
seama prilejuri de bucurie din viata noastra, dupa cum iau parte si la durerile si
necazurile noastre. De aceea, savarsirea Cununiei se face in biserica si este numai
rareori ingaduita, din motive binecuvantate, a se face si prin case, cu dezlegarea
arhiereului, care hotaraste de la caz la caz.
Cununia, fiind prilej de bucurie si de veselie, se savarseste in zile de sarbatori,
indata dupa Sfanta Liturghie, cand toti crestinii se afla in sfanta biserica.
Potrivit poruncii a 9-a a Bisericii, nu se pot face nunti in urmatoarele zile si
rastimpuri din cursul anului: in cele patru posturi de peste an, ca si in toate zilele de
post ale anului; miercurea si vinerea; Ziua Crucii (14 septembrie); Taierea Capului
sfantului Ioan Botezatorul (29 august). Aceasta, pentru ca petrecerile - ospetele ce
insotesc de obicei nunta - nu se potrivesc cu pocainta si infranarea pe care ne-o
impune postul (vezi talmacirea la canonul 69 Apostolic, canonul 52 al Sinodului din
Laodiceea si la sfantul Simeon Tesaloniceanul, raspuns la intrebarea 25).
Pentru Biserica Ortodoxă, telul dintâi al căsătoriei este dragostea desăvârsită a
sotilor. Una dintre caracteristicile păcatului este acela că nu-si atinge scopul: ori,
responsabilitatea noastră este de a transmite sensul profund al vietii. Aceasta este
cauza pentru care credinciosii ortodocsi sunt atât de profund legati de întelesul sfânt
al Traditiei si mai ales de esenta spirituală si mistică a căsătoriei (exemplu fiind
aplicarea strictă a regulii unicitătii căsătoriei pentru preoti). Când credinta scade,
scade si speranţa (exemplu fiind aplicarea strictă a regulii unicitătii căsătoriei pentru
preoti)., iar omul nu mai îndrăzneste să creadă în dragostea mai tare decât moartea[1]:
căsătoria unică. Într-adevăr, căsătoria „în Domnul” (Sfântul Pavel) nu este
binecuvântată în vederea obtinerii unui bun colectiv al societătii sau pentru vreun alt
motiv, ci în vederea mântuirii fiintelor căsătorite. Atât pentru unul, cât si pentru
celălalt sot căsătoria este punctul de plecare al unei coexistente sfinte si al unei
întăriri a vietii spirituale a celor doi „într-o singură fiintă vie”. Liturghiile traditionale
si Părintii Bisericii situează căsătoria exclusiv în întelesul teologic al „perechii prin
binecuvântare”, ridicată la demnitatea Tainei lui Hristos si a Bisericii. Asa cum o
persoană unită cu Cuvântul este „Biserică” potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul,
3
tot astfel perechea crestină este chemată să fie o „microbiserică” în care Iisus Hristos
este chemat în fiecare zi să săvârsească din nou minunea din Cana Galileii
Potrivit spuselor lui Hristos care reprezintă a doua facere a Omului, intimitatea
primei perechi bărbat-femeie si comuniunea cu Dumnezeu apare ca fiind scopul
creării Omului după chipul lui Dumnezeu.
Căsătoria este astfel mistică în ea însăsi. Pentru sot, femeia apare în chip
ontologic ca fiind cea din fata chipului său, cineva asemenea lui, mostenitoare
împreună cu el a Harului, împărtăsind cu el constiinta si răspunderea spirituală a
uniunii conjugale, „cea de-a doua autoritate”, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur,
cea care îl îndreaptă când el se înseală, îl încurajează, îl ajută si se bucură împreună
cu el atunci când el are dreptate si e întru adevăr. În textele Părintilor regăsim
afirmarea notiunii caracterului de unicitate a harismelor reciproce a sotului si sotiei,
iar nu supunerea lor, fiecare din soti fiind în căutarea propriei sale măsuri de
sfintenie. Unitatea trupească înseamnă o singură fiintă de comuniune, un singur
suflet, un singur duh. Căsătoria crestină este o vocatie după exemplul căii
monahismului.
Căsătoria este o Mare Taină a Bisericii Ortodoxe. Orice Taină este o actiune
sfântă prin care, sub simbol vizibil, le este comunicat credinciosilor Harul invizibil al
Domnului (Enciclica Patriarhilor Orientali). La celebrarea liturgică prin care bărbatul
este unit cu femeia, Dumnezeu comunică un har necreat menit să
le desăvârsească unirea conjugală. Această putere sau har din Ceruri, pe care ei sunt
chemati să-l hrănească în sânul Bisericii, taină a lumii care va să vină, îi va însoti pe
soti de-a lungul întregii lor vieti si chiar dincolo de moarte (exaltarea fidelitătii printr-
o consacrare eclesială specifică, mai profundă pentru cel care supravietuieste
celuilalt). Semnul vizibil este consimtământul liber al logodnicilor, manifestat din
punct de vedere eclesial în Dumnezeiasca Liturghie si prin simbolurile care-i introduc
pe logodnici în realitatea deplină a uniunii lor conjugale. Harul invizibil este
transformarea iubirii omenesti în iubire desăvârsită, încununarea regească a sotilor în
dragostea lor. După cum spun Părintii Bisericii, experienta vietii conjugale este
eclesială si, asemenea vietii monastice, este altoită pe întemeiereaÎmpărătiei întru
Biserică si îsi scoate forta din participarea la Sfintele Taine. Căsătoria este astfel de
esentă euharistică. Uniunea bărbatului si a femeii îsi găseste originea în darul lui
Dumnezeu,desăvârsirea si împlinirea sa în Dumnezeu.
Nunta sau Cununia este Sfânta Taină prin care Duhul Sfânt uneşte într-o fiinţă
pe femeia şi bărbatul creştini, care înaintea preotului declară cu hotărâre că toată viaţa
se vor iubi şi vor fi credincioşi unul altuia şi care primesc binecuvântare spre naşterea
şi educarea copiilor.
Domnul Dumnezeu a binecuvântat în Rai pe strămoşii noştri Adam şi Eva şi le-
a spus: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Facerea l, 28).
Este legătura cea mai strânsă dintre toate legăturile omeneşti, căci spus este:
„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi
amândoi un trup”(Facerea II, 24).

4
 El a repetat aceleaşi cuvinte din Vechiul Testament şi, vorbind împotriva ruperii
căsătoriei, a adăugat: „Ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă”(Matei XIX,6)
Hristos a sfinţit căsătoria prin prezenţa Sa la nunta din Cana Galileii şi prin
prefacerea apei în vin la această nuntă (Ioan II).
Da, aşa cum apa s-a preschimbat în vin, tot astfel, prin prezenţa Sa, iubirea
trupească dintre doi oameni se preface în iubire duhovnicească.
Naşterea de copii în vremea de dinainte de creştinism avea ca scop „umplerea
pământului”, pe când căsătoria creştină are ca scop umplerea Bisericii lui Hristos pe
pământ şi în cer, în concluzie – umplerea Raiului.
Sfântul Apostol Pavel compară legătura căsătoriei dintre bărbat şi femeie cu
unirea dintre Hristos şi Biserica Sa: „Bărbatul este capul femeii aşa cum Hristos este
Capul Bisericii”. La fel cum bărbatul şi femeia devin una în căsnicie, la fel sunt una
şi nedespărţiţi Hristos şi Biserica Sa.