ABILITĂȚI DE COMUNICARE EFICIENTĂ ÎN ACTIVITATEA DE

MENTORAT.

DIFICULTĂȚI ȘI MODALITĂȚI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A COMUNICĂRII

Prof. Amalia Istrate

Colegiul Național Alexandru Lahovari, Râmnicu-Vâlcea

Motto:

Stilul este omul însuși (Buffon)

Este binecunoscut faptul că a comunica este activitatea cea mai comună manifestată de
către om, este modalitatea prin care orice individ își exprimă ideile, sentimentele, cunoștințele
sau experințele personale. Omul comunică în mod natural și se comunică, deoarece, atunci când
realizăm și cel mai mic gest de manifestare a unei idei personale, transmitem voluntar sau
involuntar și mesaje referitoare la starea noastră de spirit, atitudini de aprobare, dezaprobare,
simpatie sau dezacord.

În aceeași măsură, orice act de comunicare are drept scop informarea ascultătorului, dar
și transformarea acestuia, ,,manipularea” sa, astfel încât să-l determinăm să accepte informațiile
pe care le transmitem, să și le asume și să opereze cu acestea ca și cum i-ar aparține. Altfel spus,
orice act de comunicare, are adesea ca finalitate re-formarea, re-organizarea mentalității
ascultătorului.

Comunicarea se realizează atât verbal, cât și nonverbal și paraverbal, iar uneori cele
trei forme de comunicare sunt folosite concomitent de către vorbitor. Mai mult decât oricare alt
vorbitor, profesorul mentor trebuie să cunoască importanța și consecințele actului de comunicare
și să găsească acele căi eficiente menite să realizeze o conexiune solidă și sănătoasă cu cei
mentorati.
 Comunicarea eficientă nu înseamnă doar emiterea unor idei, înșiruirea unor enunțuri,
manifestarea unidirecțională a fluxului vorbirii. A comunica înseamnă, în foarte mare măsură, și
a asculta și a accepta punctele de vedere ale preopinentului.

Atunci când stabilim o relație cu persoana pe care o îndrumăm este mai mult decât
necesar să creăm un mediu confortabil de comunicare și să asigurăm un climat de reciprocitate a
schimbului de idei. Acest lucru se poate realiza dacă, în primul rând, înțelegem foarte exact care
este rolul nostru ca profesori mentori – nu de a impune ceea ce credem sau știm noi, ci de a
convinge, de a educa și de a forma. Astfel, profesorul mentor va avea posibilitatea să controleze
direcția în care se îndreaptă discuția și va putea stabili ce informații trebuie transmise, cum
trebuie acestea livrate și când. Există adesea riscul, mai ales la începutul training-ului, ca
mentorul, entuziast și foarte încântat de misiunea sa, să-și sufoce literalmente învățăcelul sub o
cascadă de informații. Efectul este nociv și periculos și poate avea ca efect de moment inhibarea
mentorabilului, acesta neavând capacitatea de a discerne ce este valoros și ce nu din fluxul de
cunoștințe aruncate peste el.

La fel de problematică este și situația în care mentorul, pentru ,,a sparge gheața”, va
revela o serie de informații personale despre sine, referitor la experiențele similare prin care a
trecut atunci când s-a aflat în poziția de mentorabil. Teoretic, formabilul va împărtăși, la rândul
său, din experiența sa personală, tot ca un gest de reciprocitate, însă există și riscul ca asemenea
confesiuni să depășească un anumit nivel de familiaritate și să deformeze din start tipul de relație
pe care mentorul și mentorabilul ar trebui să o aibă. Nu trebuie să confundăm atitudinea
deschisă, sinceră și profesionistă cu manifestările cvasiamicale. Mai mult decât atât, se poate ivi
și situația în care afabilitatea excesivă a mentorului să-l pună în dificultate pe mentorabil, acesta
manifestând anumite blocaje psihice sau emiționale.

Scopul unei asemenea atitudini este de a destinde atmosfera și de a crea, de la început un

climat prietenos și deschis. Pentru a încuraja dezvoltarea încrederii într-o relație de mentorat este
necesar ca actul comunicării să se facă în termeni pozitivi, clari și specifici, deoarece urmărim
dezvoltarea, creșterea mentorabilului, ci nu demolarea personalității acestuia. Toleranța și
acceptarea unor puncte de vedere diferite reprezintă un alt factor fundamental. Fiecare individ
este unic în felul său, așa că este firesc să apară puncte de vedere diferite. În acest sens, este
foarte important să ne cenzurăm pornirile autosuficiente și să evităm exprimări de genul ,,Ești
tânăr și lipsit de experiență”; ,,Lasă că știu eu mai bine”; ,,Pe vremea mea, noi nu îndrăzneam
să...”; ,,Tinerii din ziua de azi...” etc.

Este, de asemenea, important să fim deschiși în legătură cu sentimentele noastre față de

cei din jur. Este imposibil să-i iubim sau să-i plăcem pe toți oamenii, dar relația mentor –
mentorabil este una de apreciere și acceptare cordială, nu de dragoste. Asta nu înseamnă că vom
fi ostentativi sau necivilizați în comportamentul nostru fața de cei din jur. Se poate întâmpla la
fel de bine ca și mentorul să stârnească antipatia mentorabilului, fapt mult mai probabil,
determinat și de relația ierarhică de subordonare la care este supus, prin natura lucrurilor, cel care
parcurge parioada de training. De aceea, este necesar să clarificăm situația de la început, fără
ranchiună, să punem întrebări și să răspundem onest la întrebări.

Ca mentori, avem obligația de a învăța să ascultăm și de a acorda formabilului timpul

necesar să-și expună ideile, fără să întrerupem sau să încercăm să ne împunem propriile idei,
considerând că experiența noastră este suficientă și valabilă și pentru alții.

Ascultarea activă este o calitate esențială de care ar trebui să dispună profesorul mentor.
Se întâmplă adesea să confundăm auzitul cu ascultatul. A asculta înseamnă să acordăm atențe la
ceea ce se spune, să trecem prin filtrul nostru interior și să ne formăm o opinie. Acțiunea de a
auzi denotă pasivitate și dezinteres, nu implică individul. A asculta însă presupune participarea
activă și aceasta ar trebui să definească atitudinea mentorului. Ascultarea activă presupune și
înregistrarea stărilor sufletești ale vorbitorului, reacțiile afective ale acestuia. Mentorul va putea
să înțeleagă punctul de vedere al vorbitorului, să-l cunoască și să-i traducă mesajele corect.

Se pot recunoaște patru trăsături esențiale ale ascultării active: intensitatea, empatia,
acceptarea și dorința de asumare a responsabilității față de cele afirmate. Toate aceste patru
trepte necesită implicarea afectivă a ascultătorului, recunoașterea implicită a valorii
preopinentului, posibilitatea de a ne regăsi noi înșine, ca profesori mentori, în punctele de vedere
exprimate de către mentorabil. Iată, deci, încă o dată se demonstrează caracterul mutual al
relației care se stabilește între mentor și mentorabil, afirmația lui Leon Bloy, ,,Nu se știe cine dă
și cine primește”, fiind mai mult decât pertinentă în acest caz.

Pentru a îmbunătăți capaciatatea mentorului de ascultare activă ar fi necesar să luăm act

de câteva modificări atitudinale și afective. Astfel, este foarte important contactul vizual, lipsa
acestuia putând fi interpretată drept dezinteres sau dezaprobare. Contactul vizual îl va încuraja pe
mentorabil să-și exprime punctele de vedere, îi va crește respectul de sine și îl va ajuta să se
concentreze. De asemenea, este util să dăm afirmativ din cap și să afișăm o expresie facială
zâmbitoare și încurajatoare, arătând interes pentru ideile exprimate. Comunicarea nonverbală,
limbajul corporal (mimica, gestica) sunt modalități adiacente de exprimare a opiniilor și
sentimentelor noastre. Este de preferat însă a evita anumite gesturi sau atitudini corporale care ar
putea transmite mesaje contradictorii (încrucișarea brațelor pe piept, încrucișarea picioarelor în
zona gleznelor, bătaia ritmică a degetelor pe brațul opus sau pe o suprafață rigidă, jocul cu pixul
sau stiloul, închiderea și deschiderea ritmică a capacului unui stilou etc. denotă atitudini
defensive sau de plictiseală).

Este util să punem întrebări. Chestionarea mentorabilului nu numai că îl ajută să-și

expună mai elaborat ideile, dar îi oferă acestuia dovada că ceea ce afirmă este important pentru
ascultător. În acest sens este utilă și utilizarea parafarzelor, reluarea în alți termeni sau într-o
formă mai sintetică a celor enunțate de către vorbitor, astfel verificându-se și dacă mesajul
transmis a fost recepționat corect.

Pentru a evita distorsionarea mesajului emis de către formabil este de preferat să evităm
întreruperea discursului, chiar dacă uneori anticipăm ce se dorește a fi exprimat. De asemenea,
dacă se strecoară erori în cele enunțate de către emițător, este mai eficient să facem corecturile
după ce acesta și-a finalizat expunerea. Corectarea greșelilor se va face cu eleganță și delicatețe,
evitând pe cât posibil atitudinile arogante sau ironice.

Mentorul nu ar trebui să vorbească prea mult. Ceea ce interesează este modul în care
evoluează mentorabilul și își formează un nou mod de acțiune și gândire. Repetarea excesivă a
acelorași idei și principii, oricât de bune și corecte ar fi acestea, va avea în final efect de
bumerang, iar prin reiterare se pierde semnificația.

Nu în ultimul rând, este foarte utilă asigurarea unui feedback pozitiv, iar profesorul
mentor ar trebui să se axeze pe așa ceva. Feedback-ul negativ, critica agresivă, atitudinea ironic-
sarcastică sau chiar a râde deschis de opiniile exprimate vor avea un efect devastator asupra
mentorabilului, distrugându-i încrederea în sine și atrăgând antipatia acestuia față de mentor.
Formabilul va fi reticent în a-și mai exprima opiniile sau a vorbi liber.
 Feedback-ul pozitiv poate fi asigurat prin valorificarea comunicării paraverbale (topică,
accent, pauză, întonație), prin utilizarea unor structuri lingvistice clare, evitând cuvintele-
umbrelă (chestie, treabă etc) sau exprimările vagi (Ai făcut o treabă bună; te-ai decurcat într-un
mare fel; chestia asta n-a ieșit prea bine). În schimb, vom încerca să explicăm în termeni de
specialitate și într-un limbaj comun atât mentorului, cât și mentorabilului ce nu a fost bine, cum
ar fi trebuit rezolvată situația, ce alte variante ar fi putut alege formabilul sau să lăudăm pe
mentorabil pentru ceea ce a făcut corect. Aprecierile pozitive trebuie făcute imediat după
încheierea unei etape și, de preferat, într-un cadru relativ restrâns, nu în fugă și nici în pauza de
cafea cu prietenii, altfel importanța a ceea ce dorim să transmitem va fi anulată sau diminuată de
un cadru extern neadecvat. De asemenea, mentorul trebuie să se asigure că ceea ce a transmis a
fost corect înțeles, mentorabilul având tot dreptul să-i ceară mentorului său să reformuleze sau să
explice anumite afirmații pe care acesta le-a făcut.

Comunicarea eficientă cere antrenament și se formează în timp, prin relaționarea cu

propria familie, cu prietenii și cunoscuții, necesită un set de reguli, autodisciplină și aprecierea
preopinenților noștri, precum și asumarea faptului că opiniile celor din jur sunt la fel de
importante precum ale noastre.

În concluzie, comunicăm în orice împrejurare, însă niciodată întâmplător. Fiecare act de

comunicare este iniţiat cu un scop precis: vrem să atragem atenţia, să ne impunem punctul de
vedere, să direcţionăm discuţia sau privirea către ceva anume… Pe toate le facem aproape
instinctiv, însă, întotdeauna pentru atingerea unui obiectiv. Ca profesori mentori, îndeplinim un
rol foarte important nu numai prin informațiile pe care le deținem și pe care dorim să le
transmitem mai departe, dar și prin modul în care o facem.
Bibliografie:

1. *** Communication and Listening Skills; Baylor University’s Community Mentoring

for Adolescent Development; Original Publication: 1998 Baylor University Revised
Edition Publication: 2004 MENTOR / National Mentoring Partnership
2. *** Elemente de lingvistică structurală, Editura Știintifică, București, 1967
3. *** Inovație și performanță în dezvoltarea profesională a cadrelor dicactice din
mediul urban. Comunicarea în educație. Modulul 3; Ministerul Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului. Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă;
București, 2011
4. *** Introducere în lingvistică, Editura Academiei, București, 1972
5. *** Tratat de lingvistică generală, Editura Academiei, București, 1971