Universitatea „ Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”

Secția Pastorală, anul I

Patrologie
- Lucrare de seminar –

Sfântul Vasile cel Mare și Liturghia

sa
- istorie și teologie –

Îndrumător: Student:
Lect. dr. Alexandru Prelipcean Chirilă Cosmin Constantin
 Iași
2023

Cuprins

2
 INTRODUCERE
Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai importanți teologi ai creştinismului
răsăritean, cu o contribuție semnificativă în dezvoltarea cultului creştin, apărarea dreptei credințe
şi evoluția literaturii creştine din primele veacuri. Episcop al Cezareeii Capadociei , Sfântul
Vasile a fost un teolog prolific, care a lăsat o moştenire impresionantă de opere teologice şi
literare.

Una dintre cele mai importante contribuții ale Sfântului Vasile la dezvoltarea cultului
creştin a fost Liturghia sa, care este săvârşită şi astăzi în Bisericile Ortodoxe. Această Liturghie
este considerată a fi una dintre cele mai frumoase şi complexe forme de rugăciune din istoria
creştinismului. Sfântul Vasile a fost, de asemenea, un luptător neobosit împotriva ereziilor şi
prigonitorilor credinței creştine, şi a contribuit semnificativ la apărarea dreptei credințe și
consolidarea Bisericii

În acest context, lucrarea se concentrează pe viața Sfântului Vasile cel Mare şi mai
ales pe Liturghia sa, oferind informații despre dezvoltarea cultului creştin. Lucrarea este
împărțită în trei capitole distincte in primul capitol sunt prezentate câteva informații despre viața
Sfântului Vasile, in capitolul următor se discută despre Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar în
ultimul capitol se abordează teologia sa, care a contribuit la apărarea credinței şi la consolidarea
Bisericii in primele secole ale creştinismului.

3
 I. VIAȚA SF. VASILE CEL MARE

Sfântul Vasile cel Mare, cunoscut și ca Vasile cel Mare al Cezareei sau Vasile cel Mare al
Capadociei, a fost unul dintre cei mai importanți teologi și sfinți ai Bisericii Creștine din secolul al IV-
lea. S-a născut în anul 329 într-o familie creștină bogată din Capadocia (în prezent Turcia) și a fost
educat în Grecia și Constantinopol, unde a studiat filosofia, retorica și teologia. După ce a devenit preot,
s-a întors în Capadocia și a trăit o viață ascetică, fiind un exemplu de evlavie și smerenie pentru toți cei
din jurul său.
În anul 370, a devenit arhiepiscop al Cezareei, în Asia Mică, și a luptat împotriva ereziei ariene,
care nega divinitatea lui Iisus Hristos. În această perioadă, a scris o serie de tratate și omilii teologice
dintre care se remarcă rânduiala Sfinte Liturghii care îi poartă numele, aceste scrierii au devenit ulterior
unele dintre cele mai importante scrieri ale Bisericii. Sfântul Vasile cel Mare a fost unul dintre cei mai
mari promotori ai vieții monahale și a înființat mai multe mănăstiri în Capadocia. De asemenea, a fost
implicat activ în problemele sociale ale vremii sale, luptând pentru drepturile săracilor și pentru
egalitatea socială.

II. LITURGHIA SF. VASILE CEL MARE

Istoric și autenticitate

Liturghia Sf. Vasile cel Mare este, fără îndoială, cea mai veche dintre cele trei Liturghii
bizantine. Ea este, la origine, o variantă a Liturghiei Sfântului Iacov, localizată în Cezareea
Capadociei, variantă care, cel puțin pentru rugăciunea principală (anaforaua), a primit o formă
definitivă prin Sf. Vasile cel Mare (379), cel mai ilustru episcop al acestei cetăți, și de aceea, precum
vom vedea, este de timpuriu cunoscută sub numele acestuia. Într-adevăr, Liturghia Sfântului Vasile, în
forma ei mai veche, urmează rânduiala Liturghiei Sfântului Iacov, față de care are însă unele rugăciuni
mai scurte.
Ca şi în cazul Liturghiei Sfântului Ioan Gura de Aur, nu întreaga Liturghie care poartă astăzi
numele Sfântului Vasile constituie opera personală a acestui Sfânt Părinte. De la el sau din epoca sa
provine numai partea cuprinsă între lecturile biblice (Apostol şi Evanghelie) şi rugăciunea amvonului,
parte care reprezintă elementul originar, de provenință antiohiană (siriana) şi capadociană în Liturghia
noastră. Partea de la început (până la Apostol) şi cea de la sfârşit, precum şi unele cântări şi rugăciuni
din partea centrală a Liturghiilor Ortodoxe de astăzi (ca imnul Unule Născut, Sfinte Dumnezeule,
Heruvicul, Simbolul credinței şi Axionul, precum şi ritualul Vohodului cel mare sau ieşirea cu
Cinstitele Daruri) reprezintă adaosuri posterioare epocii Sfântului Vasile sau dezvoltări proprii şi mai
târzii ale Liturghiei ortodoxe dobândite în Bizanț 1. Ceea ce aparține sigur Sfântului Vasile din
1
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Editura Sfintei Mănăstirii Dervent, 1999, pp. 111-112.

4
formularul actual al Liturghiei care ii poartă numele este, în primul rând, partea cuprinzând rugăciunile
citite în taină de către preot (arhiereu) pentru sfințirea Darurilor.
Vechimea și autenticitatea Liturghiei Sfântului Vasile este, de altfel, îndeajuns confirmată atât
de contemporanii Sfântului Vasile, cât și de documente posterioare lui.
Astfel, Sf. Grigorie Teologul, în Cuvântarea sa funebră ținută după moartea Sfântului Vasile
(cap. 34), spune că acesta a compus „formulare de rugăciuni și rânduiala altarului.
În Biografia Sfântului Vasile, atribuită Sfântului Amfilohie, episcop de Iconiu (c. 403), ni se
relatează că, la hirotonia sa întru episcop, Sfântul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu șase zile în șir să-l
învrednicească să-l aducă Jertfa cea nesângeroasă cu propriile sale cuvinte, adică să compună un
formular propriu al anaforalei liturgice, cum era uzul pe atunci. Într-adevăr, în a șaptea zi i S-a arătat
Mântuitorul în vis, împlinindu-i dorința2.
La începutul secolului al VI-Iea (520), Petru Diaconul și alți călugări din Scythia, într-o
scrisoare adresată episcopului Fulgențiu și altor episcopi africani, exilați pe atunci în Sardinia, citează
un text din dipticele Liturghiei Sfântului Vasile, despre care autorii acestei scrisori zic că se
întrebuințează în tot Răsăritul3.
Puțin mai târziu (aprox. 531), istoricul Leonțiu din Bizant spune că Teodor de Mopsuestia
(considerat drept părintele doctrinar a nestorianismului) a îndrăznit să compună o anafora (rugăciunea
Sfintei Jertfe) „plină de blasfemii”, care se deosebește atât de „cea a Apostolilor” (adică cea de origine
apostolică, atribuită Sfântului Iacov), cât și de cea a Marelui Vasile4.
Liturghia Sfântului Vasile este pomenită și în Canonul 32 al Sinodului Trulan (692), apoi de Sf.
Ioan Damaschin5, de Părinții participanți la Sinodul al VII-Iea ecumenic (Niceea 787), de regele Carol
cel Pleșuv al francilor (877) s.a. Numele Sfântului Vasile se găsește apoi în titlul Liturghiei lui în cele
mai vechi manuscrise care ne transmit textul Liturghiilor bizantine, începând cu Codicele Barberini,
din secolul al VIII-Iea. Sfântul Vasile figurează și ca autor al uneia dintre cele trei anaforale liturgice
din uzul Bisericii Copte6.
De asemenea, Canonul 32 al Sinodului Trulan din 692 îi condamnă pe armeni pentru că au
folosit vin neamestecat în serviciul Euharistic, din moment ce Sf. Vasile cel Mare al Cezareei a lăsat în
scris liturghia și rânduiala ce prevedea folosirea vinului amestecat cu apă .
Conform acestor argumente se poate concluziona faptul că Liturghia Sf. Vasile poartă pe bună
dreptate numele ierarhului capadocian.
Patrologul Otto Bardenhewer este de părere că Liturghia Sfântului Vasile a ajuns la noi in
forma grecească a textului, precum şi sub forma unei traduceri coptice. Pare sigur că Sfântul Vasile a
redus la o forma și o ordine fixă rugăciunile şi ceremonialele obişnuite ale Bisericii din Cezareea, şi că,
în acest proces, a restrâns-o sau lărgit-o cu mai multă sau mai puțină libertate. Dar nu mai este aşa de
uşor să decidem în ce măsură a exactității reproduce Liturghia reală dispozițiile şi ordinul sfântului
episcop cu atât mat mult cu cât manuscrisele Liturghiei şi chiar versiunile timpurii ale acesteia
prezintă variații notabile.
Divina Liturghie a Sfântului Vasile, utilizată în cadrul Bisericii Ortodoxe în duminicile Postului
Paștelui și în posturile sărbătorilor, ca și la sărbătoarea Sfântului Vasile (1 ianuarie), în total, de zece

2
Preot prof. univ. dr. Ene Braniște, Liturgica specială, editura Basilica, București, 2016, p. 268.
3
Ibidem, p. 268.
4
Împotriva Nestorienilor și a Eutihienilor, III, 19, în PG 86, col. 1368 C.
5
cf. Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 2005, p. 203.
6
Preot prof. univ. dr. Ene Braniște, op. cit., p. 269.
5
ori pe an, reprezintă o lungă invocare apofatică a harului lui Dumnezeu, înainte de a se «îmbarca»
într-o descriere amănunțită a istoricului mântuirii7.

III. ANAFORAUA, ELEMENTE DIFERITE

Din punct de vedere al ideilor dogmatice, anaforaua euharistică atribuita Sfântului

Vasile cel Mare debutează cu preamărirea Sfintei Treimi, in general, in termenii consacrați ai
Sfintei Scripturi. Sfânta Treime este prezentă in toată Sfânta Liturghie ca izvor al supremei
iubiri ce se revarsă asupra credincioșilor si face, astfel, posibilă lauda si preamărirea ei de către
întreaga făptură. De aceea, toată Liturghia este plină de Treimea pomenită si invocată in
rugăciune. Anaforaua euharistică începe prin aducerea de laudă și mulțumire lui Dumnezeu Cel
Unul în Sfânta Treime ca început al oricărui dialog plin de iubire între om si Creatorul Său.8

În acest sens, anaforaua devine expresia celei mai depline libertăți a iubirii jertfelnice si
iconomice a lui Hristos îndreptată totdeauna spre oameni, ce se jertfește continuu pe sfânta
masă prin mâinile episcopului sau ale preotului, precum si actul iubirii deplinei libertății a
comunității ecleziastice care se aduce împreună cu Hristos Jertfa Tatălui: primește-ne pe noi,
care ne apropiem de sfântul Tău jertfelnic... ca să fim vrednici a-ți aduce această Jertfă
duhovnicească si fără de sânge, pe care primind-o intru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri
trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.9

Totodată, prin această formă a anaforalei euharistice, Sfântul Vasile cel Mare a reușit să
transpună într-o formă practică învățătură despre consubstanțialitatea și coeternitatea Fiului cu
Tatăl in Dumnezeu, in acest fel combătând, prin mijlocirea acultului, învățătura greșită a
ereticului Arie despre raportul Persoanelor din Sfânta Treime10

Reținând bogăția și profunzimea ideilor formulate in anaforaua Liturgici Sfântului

Vasile cel Mare, precum si inegalabilele ei calități de expresie stilistică si verbală, toate acestea
la un loc fac din aceasta parte a Sfintei Liturghii una dintre creațiile fundamentale ale genului
liturgic ortodox.

7
Diac. drd. Liviu Percu, Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare, p. 28.
8
Sfântul Vasile Cel Mare, Studia Basiliana, Ed. Basilica, Vol. 3, 2009, p.101.
9
Liturghier ,Ed. IBMBOR, București, 1995, p.179.
10
Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturghia sufletul etern al Ortodoxiei în rugăciune, Vol. 1, Ed. Andreiana, Sibiu,
2014, p.575.