UNIVERSITATEA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

Lucrare de seminar

ZEUL ANUBIS

Coordonator :

Student:
 Fiind zeul vieții de dincolo, în unele hieroglife Anubis a fost reprezentat și în corp de
bărbat, dar având cap de șacal, el rămânând cunoscut în istoria Regatului de Mijloc cât și în
timpul Vechilor Dinastii.
Când un egiptean murea, se spunea despre acesta că mergea în lumea de dincolo.
Acest drum către acea lume nu era unul simplu, deoarece trecerea propriu-zisă depindea de
mumificarea corpului și de judecata prin care trecea egipteanul.
Zeul Anubis apare reprezentat ca fiind un câine care stă pe propriul pântece întins, el
făcând parte din noma a 17-a a Egiptului de sus, având ca reședință Cznopolis. Cromatica
acestuia este neagră asemenea șacalului.
În cultura antropologică egipteană omul era alcătuit din elemente materiale și
elemente spirituale. Interesant este faptul că, inima omului avea două denumiri: „ib” și „re”.
Despre această a doua denumire menționăm faptul că, ea se afla scrisă pe mormintele
egiptenilor.
 Prezentarea Zeului

Numele de Anubis, în scrierea egipteană „inpw” reprezintă o traducere care

desemnează termenul de „egiptean”, dar are și sensul de „câine”, fiind un joc de cuvinte.
Acestui zeu i s-a dat ca soție o cățea de-a lui Osiris, fiind din noma a 16-a și adorată ca
femela-șacal, cunoscută ca fiind „Cățeaua lui Anubis”.1
Pe lângă aceste aspecte, când vorbim despre partea spirituală din cultura egipteană
trebuie să amintim că omul era posesor a două suflete „Ka” fiind sufletul care trăiește și după
moarte, și „Ba” sufletul care devine o pasăre prin procesul metamorfozare.2
Din pricina reprezentării sale, grecii afirmau că animalul sacru al Egiptului ar fi
câinele, care este animalul lui Anubis. Cu toate acestea unele săpături arheologice au scos la
iveală că în cimitirele de animale egiptene au existat și șacali, câini sau chiar lupi.3 Astfel,
putem spune că atât șacalul, cât și lupul sau câinele sunt reprezentanți ai zeului Anubis
deoarece ei sapă gropi în pământ și se hrănesc din stârvurile celor îngropați.

Anubis era invocat ca fiind „cel ce este în capul adunării zeilor”, „stăpân al țării
sublime” sau „stăpânul țării celei albe”, în Textele piramidelor el fiind cel mai vechi stăpân și
domnitor al „țării celor răposați din Apus; el numără inimile și împreună cu Thoth, judecă
morții.” Când un faraon murea, se spunea acestuia că fața lui este ca acea a lui Anubis sau ca
„a unui șacal”, obicei prin care zeul era îmbunat 4. Tot lui i s-a atribuit faptul că ar fi introdus
mumificarea în cadrul cultului egiptean.5
Zeul avea ca datorie supravegherea ritualului de pregătire a cadavrului. Acest ritual
era făcut de un preot care făcea îmbălsămarea, taricheut, și era însoțit de un preot invocator,
ambii veghind ca fiul lui Horus să plinească ritualul pentru Osiris, tatăl său. În tot acest ritual
Anubis era cel care îl purifica pe mort, el fiind numit și „căpetenie a secretului”, deoarece
doar el și anumiți preoți cunoșteau acest ritual. Când avea loc actul propriu-zis al îngropării,
masca lui Anubis atingea mumia celui decedat. Interesant de precizat este faptul că, preotul
care făcea îmbălsămarea și tăia cadavrul nu se putea atinge de mască, el fiind considerat

1
Ibidem.
2
Adrian Boldișor, Istoria Religiilor. Religiile Antice., Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2015, p. 142
3
Constantin Daniel, Cultura și spiritualitatea Egiptului Antic, editura Cartea Românească, București, 1985, p.
215.
4
Constantin Daniel, Cultura și spiritualitatea Egiptului Antic, editura Cartea Românească, București, 1985, p.
216.
5
Giovanni Filoramo, Marcello Massenzio, Massimo Raveri, Paolo Scarpi, Manual de istorie a religiilor, trad de
Mihai Elin, editura Humanitas, București, p. 48.
spurcat, simbolic el fiind afurisit 6.
Anubis lua parte și la judecarea morților în ceea ce privește cântărirea inimii
(psychostasie), iar Thoth, Osiris, Isis și Nepthys scriu verdictul cu privire la mort.
O legendă cu privire la Anubis datează de acum mai bine de 5000 de ani, moment în
care acesta devenea protectorul mormintelor. În vechile hieroglife aflate pe pereții
mormintelor Anubis era reprezentat sub forma unui șacal. În Egipt, înaintea existenței
dinastiilor egipteni credeau că, șacalii care dezgropau și mâncau hoiturile umane sunt
protectori ai cimitirelor.
În mitologia timpurie a existat de asemenea o idee conform căreia Anubis era chiar
fiul zeului Ra. Alte texte găsite pe morminte datate de acum 4000 de ani arătau că Anubis era
fiul lui Eșath, zeița cu formă de vacă, sau al zeiței Bastet, zeița pisică. Pe de altă parte, acesta
era considerat a fi fiul nelegitim al zeiței Nephthys și al lui Osiris, iar conform unei alte
legende Anubis ar fi chiar fiul zeului Seth și al zeiței Nephthys.7 Interesant este că în vremea
ocupției grecești în Egipt, zeul Anubis a fost asociat cu Hermes, zeitate greacă a lumii de
dincolo. 8

Papirusul păstrat în America și descoperit în anul 470 d. Hr ne oferă o nouă imagine a

zeului Anubis. Astfel că, acesta se consideră că protejează trupul zeului Osiris de Seth fratele
său, care încerca să atace cadavrul lui Osiris. Anubis, conform papirusului reușește să îl
omoare pe Seth, care venind să își atace fratele se preschimbă într-un leopard, iar în urma
victoriei, Anubis jupoaie blana lui Seth și o poartă ca semn pentru profanatorii de morminte. 9

Când Seth l-a omorât pe Osiris se spune că zeul Anubis a luat trupul mortului și l-a
legat cu haine de in pentru ca acesta să nu putrezească. De aceea el este considerat și
descoperitorul mumiilor.
Tot din papirus aflăm că Anubis a avut o fiică numită Chebeșeth, iar soția acestuia a
fost Anput. Chebeșeth era considerată zeița prospețimii, fiind cea care aducea tatălui ei „apa
sfântă” pentru ca acesta să poată finaliza ritualul mumificării. Se constată astfel că și ea era
implicată în ritualul îmbălsămării, ajungând chiar să protejeze sufletele morților de forțele
răului.
Zeul Anubis era cinstit de egipteni în „orașul câinelui” Cynopolis, aceștia aducându-i
rugăciuni și supranumindu-l „zeul vestului” pentru că cea mai mare parte a cimitirelor erau
situate pe malul de vest al Nilului.

6
Ibidem.
7
Mircea Itu, Istoria și filosofia religiilor, editura Fundației România de mâine, București, 2004, p. 107.
8
Ibidem.
9
https://www.raftulcuidei.ro/anubis-zeul-lumii-de-apoi-mitologie-egipteana/, accesat la 07 nov. 2021, ora
13.20.
 Credința în nemurire la vechii egipteni

Herodot este cel care considera ca egiptenii au fost primii oameni care au vorbit
despre nemurirea sufletului. Credința în această nemurire a fost una dintre caracteristicile de
bază ale religiei egiptene. Prin săpăturile arheologice făcute în Egipt au fost descoperite
urmele unui mare cult al morților datând din epoca preistorică, iar documentele care au ieșit
la iveală mai târziu au demonstrat că acest cult și cel al soarelui au fost preocupările majore
ale vieții egiptene. 10

La mormântul decedatului se aducea hrană, având loc cultul morților făcut de către cei
vii. Cu toate acestea, în timpul Dinastiei a IV-a, oamenii păreau să creadă că sufletul
defunctului poate părăsi mormântul pentru mai mult sau mai scurt timp, sau ar putea alege o
altă casă mai confortabilă. În același timp, s-a format și o credință într-o lume îndepărtată
a morților, în care se ajunge pe un drum anevoios, plin de primejdii și pericole.

Pentru a oferi sfaturi și îndrumări sufletului în această călătorie post-moarte, s-au

alcătuit cărți ale morților, adevărate ghiduri ale lumii de dincolo. În aceste cărți, sufletul
morților găsește indicii despre tot ceea ce trebuie să facă și să spună pentru a ajunge cu
succes în lumea fericită a morților. 11

Izvoarele din diverse centre majore din Egipt vorbesc despre diverse variații ale
temelor eshatologice, în funcție de caracteristicile speciale ale zeilor locali. Prin urmare, în
Memphis, oamenii credeau că sufletele morților vor merge într-un loc trist din Apus, unde
Sokoris, zeul înmormântării din Memphis, locuiește în deșertul libian. În Heliopolis, se
credea că sufletul merge spre fericire cu zeul Ra pe barca sa, în care noaptea treceau printr-un
loc întunecat numit Duat, undeva în afara Egiptului. Pentru locuitorii din Abydos, intrarea în
lumea cealaltă era în vestul acelui oraș în care barca soarelui mergea în fiecare noapte în
împărăția morților printr-o crăpătură a muntelui. 12

În Egiptul Antic faraonii au urmat legile universale ale lui Maat care reprezentau
rațiunea de a fi egipteni. Maat era fiica lui Ra, zeul soare care a participat la crearea lumii.
Egiptenii credeau că decedatul se prezenta în fața celor 42 de judecători și în funcție de
întrebările pe care le primea, cu privire la păcate răspundea dacă le-a săvârșit sau nu. Zeița
10
Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Dr. Prof. Remus Rus, Istoria religiilor, Manual pentru seminariile teologice,
, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991, p. 75.
11
Prof. Dr. Remus Rus, Concepţia despre om în marile religii, teză de doctorat publicată în „Glasul Bisericii” 7-
8/1978, pp. 720-721.
12
Ibidem, p. 725.
Maat cântărea sufletul decedatului pe o scară din pene de struț, care era ținută de Anubis iar
verdictul final era pronunțat de zeul Thoth. Dacă persoana era găsită fără păcate și a trăit
viața așa cum se cuvine, după legile zeiței Maat ea va reînvia și va avea o viață fericită.13

În vechea credință egipteană se afirma că viața după moarte trebuia să se supună

anumitor legi, precum mumificarea corpului și depozitarea lui într-un mormânt care cuprinde
tot ceea ce era necesar defunctului în lumea de dincolo. Cu privire la procesul de mumificare
avem detalii în următorul text: „odată cu moartea lui Osiris, Dumnezeul morților, Universul
a fost înghițit de Haos și lacrimile zeilor s-au transformat în materiale pentru a-i mumifica
corpul. Aceste materiale includeau miere și tămâie.”14

13
Valea Regilor - „Viața După Moarte” - Vedere Alternativă | Misterele civilizațiilor 2021
(greatplainsparanormal.com), accesat pe 20/12/ 2022.
14
Ibidem.
 Observăm astfel că, vechii egipteni aveau în gândirea lor ideea existenței așa zisei
vieți după moarte. Cultura egipteană a fost dintotdeauna plină de mistere și a fascinat mereu
pe cei dornici de cunoaștere, iar zeul Anubis pe care l-am abordat în această temă reprezintă
o figură marcantă a mitologiei egiptene.
Așadar, Anubis este zeul morții care se asigura că persoana moartă primește
mumificarea în modul cel mai corect. De la acesta sau prin acesta a luat naștere tot acest
procedeu complex de pregătire a trupului celui mort, procedeu care a fascinat o mulțime de
persoane, cercetători și oamnei simpli deopotrivă.
Izvoarele și mărturiile referitoare la Zeul Anubis datează din vechi timpuri egiptene
până spre finalul civilizației trecute. De aici rezultă și importanța acordată în cult acestui zeu,
moartea fiind un mister pentru egipteni ce a putut fi elucidat prin Anubis.

Bibliografie
1. Boldișor, Adrian, Istoria și filosofia religiilor- suport de curs.
2. Boldișor, Adrian, Istoria Religiilor. Religiile Antice., Editura Mitropolia Olteniei,
Craiova, 2015.
3. Daniel, Constantin, Cultura și spiritualitatea Egiptului Antic, editura Cartea
Românească, București, 1985.
4. Filoramo, Giovanni, Massenzio, Marcello, Raveri, Massimo, Scarpi, Paolo, Manual
de istorie a religiilor, trad. de Mihai Elin, editura Humanitas, București.
5. Itu Mircea, Istoria și filosofia religiilor, editura Fundației România de mâine,
București, 2004.
6. Rus, Prof. Dr. Remus, Concepția despre om în marile religii, teză de doctorat
publicată în „Glasul Bisericii” 7-8/1978.
7. Stan, Pr. Conf. Dr. Alexandru, Rus, Dr. Prof. Remus, Istoria religiilor, manual
pentru seminarele teologice, Ed. IBM al BOR, București, 1991.
8. https://www.raftulcuidei.ro/anubis-zeul-lumii-de-apoi-mitologie-egipteana/ , accesat la
07/12/2022, ora 13:20.
9. Valea Regilor - „Viața După Moarte” - Vedere Alternativă | Misterele civilizațiilor
2021 (greatplainsparanormal.com), accesat la 10/12/ 2022