Ritualul Morților în Egiptul Antic

energiaconstiintei.ro/ritualul-mortilor-in-egiptul-antic/

11 august 2018

Inima lui va fi judecată de faptele bune pe care le-a făcut pe pământ. Dacă inima lui se
dovedeşte a fi pură, el va fi trimis să trăiască pentru eternitate în frumoasa Vale Roşie.
Așa spune un text din Cartea Egipteană a Morţilor. Egiptenii credeau cu putere în viaţa de
apoi şi de aceea mormintele lor reprezintă o adevărată comoară. Este o adevărată
comoară în ceea ce priveşte indiciile modului de viaţă pe care l-au dus. Shabtis erau
figurinele mici, care aveau darul de a-l readuce la viaţă pe defunct.

Acest lucru se făcea printr-un act de magie originară, ori de câte ori avea ceva de făcut.
Îşi închipuiau viaţa de apoi cam tot aşa cum o vede şi religia creştină. Cei care erau cu
dare de mână, aveau alături o mulţime de asemenea figurine. Aveau figurine una pentru
fiecare zi, dar aveau alături şi supraveghetori. Erau sclavi care ocupaseră funcţii
administrative, alături de mort, pe când acesta trăia. Acești supraveghetori, aveau acum
rolul de a păstra ordinea printre acestea.

Vasele canopice

Pe parcursul procesului de mumificare, organele interne erau scoase din trup, dar nu
erau aruncate. Acestea se depuneau în nişte vase speciale din lut care poartă denumirea
de vase canopice. Procedeul este frecvent întâlnit la dinastiile de până în anul 1000 î.Hr.
Ca orice tehnică de lucru, de-a lungul vremii şi tehnica mumificării a cunoscut o serie de
perfecţionări. Astfel că după anul 1000 î.Hr., organele interne erau adesea puse înapoi în
corp după ce erau uscate în natron. Vasele în care acestea fuseseră ţinute erau depuse
apoi în mormânt, la picioarele mumiei.

1/4
 Vase Canopice

Capacele acestor vase reprezentau diverşi zei cunoscuţi sub numele de Cei patru fii ai lui
Horus. Ei aveau rolul să păzească organele interne. Hapy, de exemplu, era zeul cu cap
de babuin care proteja plămânii. Duamutef era zeul cu cap de şacal, care avea în grijă
stomacul. Qebehsenuef, zeul cu cap de şoim, păzea intestinele iar Imsety, zeul cu cap de
om proteja ficatul. Mumia era însoţită, de asemenea, de un fel de chitanţă. În această
chitanță, se menţiona că aceasta va reveni familiei la sfârşitul ritualului de îmbălsămare.
Durata acestui proces era de 72 de zile.

Bijuteriile

Vechii egipteni credeau că obiectele îngropate cu ei ar putea fi folosite de aceştia dacă

eventual ar fi revenit la viaţă. Să ne gândim doar la ritualurile noastre creştine care se
pare că îşi au originea exact în aceste obiceiuri. De aceea, mortul era îngropat nu doar cu
cele mai elegante haine dar purta şi cele mai rafinate bijuterii. Unele dintre acestea, inele,
brăţări şi coliere, aparţinuseră defunctului şi în timpul vieţii. Altele erau create doar pentru
ritualul de îngropăciune.

Din acest arsenal nu puteau lipsi peruca, pieptarele din mărgele şi descântecele şi vrăjile!
Pe sicriele pictate se vede, de multe ori, că persoana decedată poartă o perucă imensă.
Oamenii purtau peruci şi în viaţa reală, la evenimente speciale şi la ocazii importante.
Aceste peruci erau realizate din păr uman.

2/4
 Obicei Mortuar

Apoi, pieptarele din mărgele, cum sunt cele pictate pe capacele sarcofagelor, erau extrem
de populare în rândul oamenilor bogaţi. Acestea aveau un rol important în Egiptul Antic, și
anume, să-l păzească pe cel care le purta, de farmece. Un alt element important în viaţa
egiptenilor era scarabeul, sinonim cu renaşterea şi cu mişcarea Soarelui pe cer în timpul
zilei. Aşa se explică de ce scarabeii au apărut pe sicrie şi printre alte obiecte legate de
înmormântare şi de viaţa de apoi.

Ritualul deschiderii gurii

O parte interesantă a procesului de mumificare o reprezenta ritualul deschiderii gurii. În

acest fel, persoana care a murit ar putea mânca şi bea din nou în viaţa de apoi. De aici
credinţa că, sufletul unei persoane supravieţuieşte şi în viaţa de apoi. Motiv pentru care
trebuia să aibă alături mâncare şi apă. Ritualul era necesar pentru ca decedatului să-i fie
redate capacităţile unei fiinţe vii, cele 5 simţuri, vorbirea, mâncatul.

Cultul deschiderii gurii a luat fiinţă cu mult înainte de unificarea Egiptului. Dovezi în acest
sens s-au descoperit în oraşul zeului Ptah, Memphis. Conform tradiţiei, când cineva
murea, sufletul se separa de trup. Defunctul trebuia să treacă prin cele 12 porţi ale nopţii
(vezi Vămile din creştinism). Fiecare noapte avea o semnificaţie diferită culminând cu a 6-
a sau a 7-a noapte când mortul trebuia să-l înfrunte pe Apophis, şarpele uriaş.

Cele 12 vame
Pentru ca faraonul să poată trece prin aceste 12 porţi ale nopţii, pe pereţii mormântului
erau desenate o serie de hieroglife. O hartă care îl îndruma în Călătoria cea de pe urmă.
Dacă nu reuşea să treacă de cele 12 porţi, sufletul nu se mai unea cu trupul întru

3/4
Veşnicie. Un element important în înmormântarea faraonului îl reprezenta papirusul cu
înscrisuri și descântece. Acesta era menit să-l protejeze pe Faraon sau orice altă
persoană decedată. Le asigura acestora siguranţa pe tot parcursul ultimei Călătorii în
lumea subpământeană.

4/4