Egiptul antic

Profesor religie Constantin Stere

Colegiul Național “Aurel Vlaicu” – București

Clasa a IX –a F (13.05.2020)
•Religia egipteană este considerată ca având cea
mai lungă perioadă de existenţă dintre toate
religiile lumii.
•Izvoarele referitoare la religia acestei ţări sunt
destul de multe: texte din piramide, din
sarcofage, monumente arheologice, „Cartea
morţilor" etc.
•Ţara Egiptului este numită de Herodot "un dar
al Nilului", fără Nil, Egiptul nu ar fi decât un
colţ din imensul pustiu al Saharei.
•Religia a jucat un rol important în viaţa
egiptenilor antici, dominând întreaga lor
istorie.
•Herodot scria despre egipteni că sunt "cei mai
religioşi dintre toţi oamenii".
•Privită în general, religia egipteană consta din
adorarea sub diferite forme a naturii şi în
special a soarelui. Este deci o religie a naturii.
Această religie nu se prezintă însă ca fiind ceva
unitar, ci ca un complex format din elemente
eterogene, uneori chiar contrare.
• Înainte de anul 4000 î. Hr., deci înainte ca
Menes să fi realizat unitatea Egiptului, fiecare
trib era independent, având zei proprii,
temple, preoţi, rituri şi credinţe specifice.
După unificare, fiecare trib a păstrat o
oarecare autonomie religioasă, care a
fuzionat într-o structură religioasă; au fost
păstraţi zeii fiecărui trib, formându-se un
panteon, însă fiecare zeitate locală îşi avea
cultul ei aparte.
• Trebuie spus că multiplicitatea zeilor se
datora de multe ori numelor pe care le aveau
şi nu zeilor.
• Zeul creator suprem era numit ATUM la
Heliopolis, PTAH la Memphis, THOTH la
Hermopolis în Egiptul de Mijloc, AMON la
Theba, HORUS la Edfu şi KHNUM la
Elephantina.
• Toate aceste zeităţi au aceleaşi atribute,
aceeaşi natură şi aceleaşi funcţii. Diferenţa lor
consta doar în reprezentarea externă şi în
câteva trăsături accidentale.
• Religia egipteană este considerată ca având
cea mai lungă perioadă de existenţă dintre
toate religiile lumii.
• Izvoarele referitoare la religia acestei ţări sunt
destul de multe: texte din piramide, din
sarcofage, monumente arheologice, „Cartea
morţilor" etc.
• Egiptenii aveau o religie politeistă. Faraonii
erau consideraţi ca fiind fii şi moştenitori ai
zeilor. Fiecare faraon se năştea printr-un fel
de concepţie supranaturală, ca fiu al unei
pământence şi al zeului Ra. Urcarea
faraonului pe tron era asemănată cu urcarea
soarelui pe tronul lui Horus. Zeii înşişi luau
parte la ceremonia încoronării, purificând pe
noul rege şi transmiţându-i puterea divină.
• Omul a fost creat de zei, de aceea, e numit fiu
al zeului. Ei îi ajută pe oameni, îi ocrotesc, îi
iubesc, iar omul este un slujitor, un rob al
zeului.

• Egiptenii iubeau viaţa şi considerau că viaţa

viitoare e o continuare a vieţii de pe pământ.
Călătoria sufletelor după moarte aveau ca ţintă
împărăţia lui Osiris, unde ele duceau o viaţă
fericită. Pentru a ajunge aici, treceau prin mai
multe pericole: monştri, capcane, ape etc.
• Pentru a sfătui şi călăuzi sufletele în timpul
acestor călătorii postume, s-a compus „Cartea
morţilor", un adevărat ghid al lumii de dincolo.
În acestă carte, sufletul mortului găsea indicii
despre tot ce trebuia să facă şi să spună pentru
a izbuti să ajungă în fericita lume a morţilor.
• Locurile de cult erau templele, „locuinţele
zeilor". În ele se păstrau statuile zeilor şi erau
instalate animalele lor sfinte. În templul
propriu-zis nu se celebrau niciodată ceremonii
publice. În templu intrau numai preoţii
principali ai templului şi, în anumite
împrejurări, faraonul.
• Zeul era tratat ca un rege căruia nu trebuia
să-i lipsească nimic. I se făcea toaleta zilnica,
i se ofereau mâncăruri alese, i se aduceau
flori din abundenţă. Jertfele si ofrandele
formau partea principală a riturilor cultului
egiptean.

• Singurul preot în înţelesul strict al cuvântului

era faraonul, în calitatea sa de zeu si de fiu al
zeilor. Ceilalţi preoţi îşi împlineau funcţia ca
înlocuitori, ca împuterniciţi ai regelui.
• Egiptenii conservau cadavrelor prin
îmbălsămare.

• În ceea ce priveşte mormintele, oamenii

obişnuiţi erau înmormântaţi în gropi, iar
persoanele de vază şi, mai ales, faraonii erau
îngropaţi în piramide. Cele mai renumite
dintre ele sunt marile piramide de la El
Giseh, înălţate pentru a adăposti mumiile a
trei faraoni: Kheops, Khefren si Mykerinos.
 Zeii
• Re (Ra), zeul care se plimba cu barca pe
oceanul cerului într-o nesfârşită călătorie
cerească, însoţit de suita zeilor, a zeiţelor şi a
sufletelor celor morţi. Călătoria sa de la răsărit
la apus era socotită ca plină de peripeţii şi
lupte, totdeauna victorioase, împotriva
puterilor întunericului.
• Horus, fiul lui Re (Ra), unul dintre cei mai
populari zei ai vechiului Egipt.
• Ptah a fost la început un zeu al pământului.
 Osiris, tatăl lui Horus şi soţul zeiţei Isis,
marele şi puternicul prieten al morţilor,
reprezentat printr-un om înfăşurat în
panglicile mumiei.
 Seth, reprezentat ca un animal hidos, cu
urechi mari şi cu coada despicată, sau sub
forma unui om cu capul acestui animal, era
zeul furtunii.
 Toth, zeu al lunii, era scribul şi consilierul
zeilor.
 Amon a devenit cu vremea zeu solar,
combinându-se cu Re şi, sub numirea Amon-
Re, a fost cel mai puternic zeu egiptean.
 La egipteni, căsătoria era liber consimţită,
divorţul era permis, iar femeia era
considerată egală cu bărbatul, fiind numită
stăpâna casei. Sclavii aveau multe drepturi:
să se căsătorească cu egiptence, să posede
bunuri şi funcţii publice. Fiecare egiptean
avea îndatoriri faţă de semeni: „niciodată n-
am păcătuit împotriva bogăţiei cuiva"; „am
înmormântat pe cei bătrâni"; „am dat pâine
celor flămânzi"; „linişteşte pe cel care
plânge"; „fereşte-te să pedepseşti pe nedrept"
etc.