Miturile Egiptului Antic

Mitologia egipteană este un ansamblu de credințe și mituri religioase care s-au răspândit
pe teritoriul Egiptului Antic până la apariția creștinismului și a islamului. Răspândiți de-a
lungul Nilului, până la gurile de vărsare ale acestuia în Marea Mediterană, egiptenii
antici nu au avut timp de mulți ani o identitate națională, fiecare așezare având
proprii zei și propriile practici religioase. Marile
orașe Heliopolis, Theba, Memphis și Hermopolis aveau fiecare zeul lor suprem, iar în
urma unor victorii militare, ele își impuneau zeii și celorlalte așezări omenești. Cu timpul
însă, se uita că unii zei au fost preluați din altă parte.
Egiptenii antici venerau și unele animale (mitologie), cum ar fi păsările (în
special ibisul), pisicile, leii, taurii și crocodilii. Aceste animale aveau propriile temple,
alături de zeii cerești și ctonici (subpământeni), iar după moarte erau îmbălsămate și
mumificate.
Zeii
În întreaga istorie a Egiptului Antic, credințele dominante ale oamenilor s-au contopit, s-
au schimbat și s-au impus în funcție de puterea câștigată de liderii diferitelor grupuri.
Acest proces a continuat chiar și după sfârșitul civilizației egiptene antice. Ca un
exemplu, în timpul Noului Regat, zeii Ra și Amon s-au unit într-o singură divinitate,
Amon-Ra. Această "contopire" într-o singură divinitate poartă numele de sincretism
religios. Peste timp, zeitățile au luat parte în multipe relații sincretice. Cu toate acestea,
chiar dacă au luat parte la aceste relații sincretice divinitățile originale nu au fost complet
absorbite în divinitatea combinată, deși individualitatea celor care o formează a fost cu
mult redusă.
Un aspect interesant al mitologiei egiptene este că zeitățile joacă uneori roluri de-a
dreptul antagonice. Ca exemplu, leoaica Sekhmet a fost trimisă de Ra ca să îi devoreze
pe oamenii care s-au revoltat împotriva zeului, iar mai târziu a devenit o îndârjită
protectoare a regatului și a vieții. Seth : Dacă îl judecăm după o perspectivă modernă, în
special în legătură cu relațiile acestuia cu Wesir, Seth este o sursă a răului, un zeu
diabolic, dar de fapt el avea rolul de însoțitor și apărător al lui Ra împotriva lui Apep,
șarpele gigantic din lumea subterană. Fără Seth, Ra, lipsit de apărare, nu ar mai putea să
își facă zilnicul drum în barca sa solară, deci lumea ar fi lipsită de lumina soarelui.

Apariția omului
Se spune că zeul Khnum, o divinitate cu trup de om și cap de berbec, este responsabil pentru
apariția omului. Răbdător și priceput el îi modelează pe roata sa de olar, apoi le dă viață. Conform
mitologiei egiptene, oamenii sunt indispensabili zeilor care se hrănesc cu ofrande.
 Crearea lumii
Diferite povestiri despre creație au fost asociate fiecare cu un cult al unul zeu particular în unul din
marile orașe ale Egiptului: Hermopolis, Heliopolis, Memphis și Teba. Într-o anumită măsură aceste
mituri reprezintă teologii concurente, dar de asemenea reprezintă și diferite aspecte ale procesului
creației.
Heliopolis
Cea mai cunoscută din ele provine din Heliopolis. Se spune că la începuturi exista doar o
mare întunecată, trupul zeului Nu. Nu făcea parte dintr-un grup de opt zei primordiali,
numit Ogdoad. Din adâncul apelor a ieșit la un moment dat un munte, iar în vârful lui a
strălucit în întreaga lui splendoare Atum, zeul soarelui, un alt membru al grupului Ogdoad și
creatorul lumii. El scuipă și o creează pe Tefnut, zeița umidității, apoi tușește aducîndu-l pe
lume pe zeul Shu , zeul aerului (Herodot spune că cei doi s-au născut din sperma zeului).
Shu este văzut de obicei ca un om, deși unii îi atribuie înfățișare de leu. De aceea, de acum
încolo cerul va fi separat de pământ de aer. În multe reprezentări egiptene însă, Nut continuă
să fie legată de Geb prin privirea ei și prin vârful mâinilor și al picioarelor cu care unește
estul de vest.
Hermopolis
Mitul creației promulgat în orațul Hermopolis era concentrat spre natura universului dinainte de crearea
lumii. Calitățile inerente ale apelor primordiale erau reprezentate de un set de opt zei numiți Ogdoad . Zeul
Nu și omologul său de sex feminin Naunet reprezintă însăși apa inertă primordială. Huh și omologul său
Haunet reprezintă extensia infinită a apei; Kuk si Kauket personifică întunericul dinăuntrul apei; și Amun
și Amaunet reprezintă natura ei ascunsa, în contrast cu lumea tangibilă a celor vii. Apele primordiale erau
ele înseși o parte din proces, așa că zeitățile care le reprezentau puteau fi văzute ca zeii creatori. După cum
spune mitul, cei opt zei erau la început împărțiți în grupe masculine și feminine. Ei erau descriși simbolic ca
fiind creaturi acvatice pentru că locuiau în apă: masculii erau reprezentați ca broaște, iar femelele ca șerpi.
Aceste două grupuri s-au unit, rezultând într-o mare răsturnare care a produs muntele. Din el a apărut soarele,
care s-a ridicat în cer pentru a lumina lumea.
Memphis
Versiunea memphită a creației este centrata pe Ptah, zeul meșterilor. Ca atare, el reprezenta abilitatea
meșterilor de a viziona un produs finalizat și de a modela materiale pentru a crea acel produs. Mitul, spre
deosebire de alte creații egiptene, nu era un proces fizic, ci intelectual prin cuvântul și mintea zeului suprem.
Ideile dezvoltate în inima lui Ptah (văzut de egipteni ca loc al gândirii umane) existau de când el le-a numit.
Prin pronunțarea acestor nume, Ptah producea zeii și toate celelalte lucruri din această lume. Mitul creației
memphite a coexistat cu cel al Heliopolisului, gândurile și discursurile creative ale lui Ptah fiind considerate
ca fiind cauza formării lui Atum și a lui Ennead. Ptah este de asemenea asociat cu Tatjenen, zeul care a
personificat movilele piramidale.
Teba
Teologia tebană susținea că Amun nu era doar un membru al Ogdoad, ci și forța din spatele tuturor lucrurilor.
Este o contopire a tuturor noțiunilor creației în personalitatea lui Amun, o sinteză care subliniază cum Amun
transcende din toate zeitățile în ființa sa „dincolo de cer și mai adâncă decât infernul”. Un mit teban a
asemănat actul de creație al lui Amun cu strigătul unei gâște, care a rupt tăcerea apelor primordiale și au
cauzat forma lui Ogdoad și Ennead. Amun era separat de lume, natura lui adevărată fiind ascunsă chiar și de
ceilalți zei. În același timp totuși, pentru că era sursa suprema a creației, toți zeii, incluzând și ceilalți creatori,
erau de fapt înfățișări ale lui Amun. Amun a devenit într-un final zeul suprem al panteonului egiptean datorita
credinței sale.