0 11 Mormantul lui Tutankhamon 

Chiar daca Mormantul lui Tutankhamon nu este cea mai mare incapere funerara
din Luxor si Tutankhamon nu a fost cu siguranta, unul dintre cei mai mari
conducatori, mormantul sau a fost descoperit destul de recent si era aproximativ
intact. Acesta se afla se afla in Valea Regilor, cel mai mare sit funerar din lume, si a
fost descoperit in anul 1922, pe data de 4 Noiembrie, de catre Howard Carter.
In interiorul sau au fost descoperite peste 3.500 de obiecte si este bine de stiut
faptul ca Tutankhamon a fost un faraon cu o importanta foarte mica in istorie, iar
mormantul este de dimensiuni foarte mici. Acum putem intelege de ce majoritatea
mormintelor au fost jefuite, si ne putem face o idee de bogatiile care se aflau in
inceperile funerare de mare amploare, cum ar fi din Piramida lui Kheops sau din
mormantul lui Ramses al II-lea, care a fost unul dintre cei mai mari faraoni pe care
i-a vazut Egiptul Antic.
Era foarte posibil ca Mormantul lui Tutankhamon sa nu fi fost descoperit nici in
ziua de astazi daca Howard Carter, un mare arheolog, nu si-ar fi urmarit visul. El a
incercat timp 4 ani sa gaseasca in mod specific, mormantul lui Tutankhamon, dar
nu a avut nici un succes, iar majoritatea sponsorilor nu mai doreau sa cotizeze la
cheltuielile cercetarii. Cu toate acestea, Howard Carter i-a convins sa il mai
sponsorizeze inca un sezon pentru ca, in ultima saptamana de excavatii, sa gaseasca
mormantul lui Tutankhamon. Totusi, este lesne de inteles ca lucrurile nu au luat
sfarsit aici, deoarece a durat peste 10 ani pana cand mormantul a putut fi explorat in
totalitate, el trebuind sa fie excavat si curatat cu cea mai mare atentie, pentru a nu
compromite structura si obiectele din interior.
Inainte ca Mormantul lui Tutankhamon sa fie descoperit, nu se stia mai nimic
despre viata acestui faraon, doar faptul ca a domnit timp de 9 ani si ca a murit
relativ brusc, in anul 1325 i.e.n. Cu toate acestea, dupa descoperirea mormantului s-
au aflat o sumedenie de informatii despre el, dar in mod ironic, nu din aceasta
incapere, ci din alte pergamente si obiecte. Cu ajutorul acestui mormant, au putut fi
descifrate mai multe texte si paragrafe, care in alt context ramaneau un mister si in
ziua de astazi.
Mormantul lui Tutankhamon nu a fost in intregime intact, ci se presupune ca s-a
incercat sa se jefuiasca din el, dar cel mai probabil acest lucru a avut loc la scurt
timp dupa moartea sa. Mormantul interior al lui a fost facut din aur pur, care
reprezinta un obiect nepretuit in ziua de azi. Dar, daca ar fi sa ii punem un pret, ar
trebui sa transformam valoarea a 12.5 kilograme de aur si cea a faptului ca obiectul
este vechi de 3 milenii si are o importanta culturala deosebita.
Astazi, Mormantul lui Tutankhamon este unul dintre cele mai vizitate – poate cel
mai vizitat – mormant din Luxor si din intreaga tara. Desi majoritatea obiectelor au
fost transportate catre diferite muzee, picturile si gravurile inca exista inscriptionate
pe peretii din mormant. Asadar, daca va aflati in Luxor, nu mai stati pe ganduri si
faceti o vizita catre aceasta incapere funerara veche de 3 milenii.
 Mormântul lui Tutankamon, plin de „lucruri

minunate”. Mărturiile celui care a descoperit

comoara din Valea Regilor

Autor Alexandra Șerban 114949 vizualizări



Valea Regilor este un loc izolat, aflat în apropierea râului Nil, lângă oraşul antic
Teba (învecinat cu oraşele moderne Luxor şi Karnak). În această vale aridă nu
creşte niciun fel de vegetaţie şi nici nu există vreo cale de a te adăposti de soarele
arzător. Aici eşti expus, fără refugiu. Pământul este format dintr-un amestec de
nisip cu pietricele care se înfierbântă sub razele puternice ale soarelui. Căldură
mare. Iarna sunt cam 32 de grade în medie, vara ajung până la 48, adesea. În
acest spaţiu de o frumuseţe stranie şi o linişte infernală au ales faraonii egipteni,
acum peste 3000 de ani, să fie îngropaţi. Înconjuraţi de comori de o valoare
inestimabilă, faraonii sperau să nu le fie descoperite mormintele de către hoţi,
care se ştia că mai distruseseră cavourile predecesorilor lor. Dar eforturile lor au
fost în zadar;toate mormintele din vale au fost prădate. Cu excepţia unuia:cel al
lui Tutankamon, care a murit în jurul anului 1346 î.Hr.

Există dovezi că mormântul a fost vizitat de intruşi la puţin timp după moartea
faraonului Tutankamon. Preoţii care stăteau de strajă în Valea Regilor au reînhumat
mormântul lui Tutankamon, care a rămas mii de ani neatins, fără să i se cunoască
poziţia exactă. Închis în coşciugul său de aur pur, faraonul a rămas secole întregi în
întuneric, înconjurat de liniştea impenetrabilă şi bogăţii:care de aur, statuete de aur şi
abanos, jucăriile din copilărie, o flotă de nave în miniatură pentru a-l ajuta să treacă cu
bine în cealaltă lume, tronul său din aur, sticluţe de parfum, bijuterii preţioase şi câte şi
mai câte astfel de obiecte. Mici, multe şi valoroase.  Fiecare colţişor al capsulei sale a
timpului era ticsit cu o părticică nepreţuită din Egiptul antic.
Howard Carter, un egiptolog englez, a avut o bănuială că mormântul lui Tutankamon
s-ar afla în Valea Regilor, în ciuda opiniilor celorlalţi arheologi care susţineau că toate
mormintele din zonă ar fi fost deja descoperite. În 1914, sponsorizat de Lordul
Carnavarvon, Carter a început cercetările. Timp de şapte ani, efoturile sale nu s-au
concretizat cu rezultatul aşteptat. În noiembrie 1922, în timpul ultimului sezon de
explorări pe care Lordul anunţase că le mai sponsorizează, norocul a fost de partea lui
Carter. Muncitorii săi egipteni au descoperit nişte scări care duceau spre o uşă sigilată.

Culoarul spre „lucruri minunate”

După ce a distrus sigiliul uşii, Carter a găsit un culoar plin cu piatră şi moloz, la
capătul căruia se afla o altă uşă sigilată, cu însemnele regale ale lui Tutankamon.
Carter a fost sigur că acesta era mormântul pierdut al faraonului, dar se temea ca nu
cumva să fi fost jefuit şi conţinutul său furat. Pe 26 noiembrie, Carter, însoţit de Lordul
Carnarvon, a deschis şi cea de-a doua uşă. A fost, în cuvintele lui Carter, „the day of
days, the most wonderful that I have ever lived through” (cea mai minunată zi din câte
am avut).

Mormântul lui Tutankamon

Mormântul lui Tutankamon l, lângă oraşul antic Teba (învecinat cu oraşele

moderne Luxor şi Karnak). În această vale aridă nu creşte niciun fel de vegetaţie
şi nici nu există vreo cale de a te adăposti de soarele arzător. Aici eşti expus, fără
refugiu. Pământul este format dintr-un amestec de nisip cu pietricele care se
înfierbântă sub razele puternice ale soarelui. Căldură mare. Iarna sunt cam 32 de
grade în medie, vara ajung până la 48, adesea. În acest spaţiu de o frumuseţe
stranie şi o linişte infernală au ales faraonii egipteni, acum peste 3000 de ani, să
fie îngropaţi. Înconjuraţi de comori de o valoare inestimabilă, faraonii sperau să
nu le fie descoperite mormintele de către hoţi, care se ştia că mai distruseseră
cavourile predecesorilor lor. Dar eforturile lor au fost în zadar;toate mormintele
din vale au fost prădate. Cu excepţia unuia:cel al lui Tutankamon, care a murit în
jurul anului 1346 î.Hr.

Există dovezi că mormântul a fost vizitat de intruşi la puţin timp după moartea
faraonului Tutankamon. Preoţii care stăteau de strajă în Valea Regilor au reînhumat
mormântul lui Tutankamon, care a rămas mii de ani neatins, fără să i se cunoască
poziţia exactă. Închis în coşciugul său de aur pur, faraonul a rămas secole întregi în
întuneric, înconjurat de liniştea impenetrabilă şi bogăţii:care de aur, statuete de aur şi
abanos, jucăriile din copilărie, o flotă de nave în miniatură pentru a-l ajuta să treacă cu
bine în cealaltă lume, tronul său din aur, sticluţe de parfum, bijuterii preţioase şi câte şi
mai câte astfel de obiecte. Mici, multe şi valoroase.  Fiecare colţişor al capsulei sale a
timpului era ticsit cu o părticică nepreţuită din Egiptul antic.

Howard Carter, un egiptolog englez, a avut o bănuială că mormântul lui Tutankamon

s-ar afla în Valea Regilor, în ciuda opiniilor celorlalţi arheologi care susţineau că toate
mormintele din zonă ar fi fost deja descoperite. În 1914, sponsorizat de Lordul
Carnavarvon, Carter a început cercetările. Timp de şapte ani, efoturile sale nu s-au
concretizat cu rezultatul aşteptat. În noiembrie 1922, în timpul ultimului sezon de
explorări pe care Lordul anunţase că le mai sponsorizează, norocul a fost de partea lui
Carter. Muncitorii săi egipteni au descoperit nişte scări care duceau spre o uşă sigilată.

Culoarul spre „lucruri minunate”

După ce a distrus sigiliul uşii, Carter a găsit un culoar plin cu piatră şi moloz, la
capătul căruia se afla o altă uşă sigilată, cu însemnele regale ale lui Tutankamon.
Carter a fost sigur că acesta era mormântul pierdut al faraonului, dar se temea ca nu
cumva să fi fost jefuit şi conţinutul său furat. Pe 26 noiembrie, Carter, însoţit de Lordul
Carnarvon, a deschis şi cea de-a doua uşă. A fost, în cuvintele lui Carter, „the day of
days, the most wonderful that I have ever lived through” (cea mai minunată zi din câte
am avut).

“Uşor, extrem de uşor ni se părea nouă, când ne uitam, cum erau îndepărtate
rămăşiţele de moloz care încărcau partea inferioară a uşii, până ce, în sfârşit, am avut
întreaga uşă liberă în faţa noastră. Momentul decisiv sosise. Cu mâinile tremurânde
am realizat o mică breşă în colţul din stânga sus. Întuneric şi vid cât putea ajunge o
tijă de fier pentru testare, ceea ce sugera că orice se afla dincolo era gol, şi nu umplut,
aşa cum era pasajul pe care tocmai l-am curăţat. Au fost făcute teste pentru lumânări,
ca o măsură de precauţie împotriva posibilelor gaze, iar apoi, mărind puţin gaura, am
introdus lumânarea şi am tras cu ochiul înăuntru, cu Lordul Carnarvon, Lady
Evelyn[fiica lordului]şi Callender[un asistent]stând lângă mine neliniştiţi, aşteptând
să audă verdictul.

La început, nu puteam vedea nimic, aerul cald ieşind din cameră făcea ca lumânarea
să pâlpâie, dar îndată ce vederea mi s-a obişnuit cu lumina, detaliile camerei s-au ivit
uşor din ceaţă, animale stranii, statuete şi aur – pretutindeni sclipiri de aur. Pentru
moment – trebuie să fi părut o eternitate celorlalţi care aşteptau – am fost înmărmurit
de uimire, iar când Lordul Carnarvon, incapabil să mai suporte suspansul, a întrebat
nerăbdător „Poţi vedea ceva?”, tot ce am putut face a fost să spun „Da, lucruri
minunate”. Apoi, lărgind şi mai mult gaura, astfel încât să putem privi amândoi, am
introdus o lanternă de buzunar.”

Camera eternă a unui faraon

„Lucrurile minunate” pe care Carter le văzuse constituiau cea mai mare colecţie de
antichităţi egiptene care a fost vreodată descoperită. Dar acesta era doar începutul.
Dincolo de această anticameră era altă cameră, mai mică, plină cu comori la fel de
fabuloase. Echipa de arheologi a avut nevoie de două luni şi jumătate pentru a
inventaria cu grijă toate lucrurile care se aflau în aceste două camere. În final, Carter
era pregătit să treacă de cea de-a patra uşă ferecată, spre ceea ce el spera să fie
mormântul faraonului Tutankamon. Pe 16 februarie 1923, Carter a deschis uşa:
„Prima mea grijă a fost să localizez pragul de lemn de deasupra uşii:apoi, cu multă
atenţie, am cioplit tencuial şi am ales pietrele mici care constituiau stratul superior al
umpluturii. Tentaţia de a mă opri şi de a trage cu ochiul în interior era irezistibilă, iar
când, după aproape zece minute de muncă, am făcut o gaură suficient de largă pentru
a putea face asta, am introdus o lanternă de buzunar. O privelişte uimitoare mi s-a
aşternut în faţa ochilor, căci acolo, la mai puţin de un metru de uşă, întinzându-se cât
puteam vedea şi blocând intrarea în cameră, stătea ceva ce după toate aparenţele era
un zid solid de aur. Pentru moment, nu exista niciun indiciu despre ce însemna, aşa că
m-am grăbit să mă apuc de lucru să măresc gaura...

Cu îndepărtarea câtorva pietre, misterul zidului de aur a fost rezolvat. Ne aflam la

intrarea în adevărata cameră funerară a faraonului şi ceea ce ne tăia calea era o
partea unui altar imens aurit construit pentru a acoperi camera funerară şi pentru a
proteja sarcofagul. Era vizibil acum din anticameră prin lumina lanternelor obişnuite
şi, după ce am îndepărtat piatră cu piatră, suprafaţa aurită s-a ivit treptat şi am putut
simţi funicăturile de emoţie, ca un curent electric, care încânta spectatorii de dincolo
de barieră...

Cea în care stăteam era, fără îndoială, camera mormântului, căci acolo, înălţându-se
deasupra noastră, era unul dintre cele mai mari altare aurite sub care stăteau întinşi
regii. Atât de gigantică era această structură (5 pe 3 metri şi 2 metri înălţime, am aflat
apoi) că umplea aproape toată suprafaţa camerei, un spaţiu de numai o jumătate de
metru separând-o de pereţi în cele patru laturi, în vreme ce plafonul, cu cornişăşi tor,
aproape că atingea tavanul. De sus până jos, era acoperită cu aur, iar pe părţi erau
panouri încrustate de faianţă albastră strălucitoare, repetate iar şi iar, simboluri
magice care asigurau rezistenţa şi siguranţa. În jurul altarului, pe pământ, erau
câteva embleme funerare, iar la capătul de nord, cele şapte vâsle magice de care
regele ar fi avut nevoie pentru a trece apele către lumea din dincolo. Pereţii camerei,
spre deosebire de cei ai anticamerei, erau decoraţi cu scene viu colorate şi inscripţii
pictate, în culori strălucitoare, dar în mod evident executate în grabă.”