Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
comdandantul suprem
al armatei.. Lui îi
Comercia nți,
fabricanți,
meșteșugari
pâmînturile și bogățiile
Egiptului. Sclavi și
criminali
STRUCTURA SOCIALĂ
Faraonul conducea cu ajutorul vizirului
(primului ministru). Acesta avea mai multe
ajutoare, numite funcționari.
Țăranii și meșteșugarii se aflau pe o
treaptă inferioara față de cea a
funcționarilor. unelte,funcționarilor.
Meșteșugarii prelucrau metalele și
confencționau unelte,instrumente, bijuterii și
arme. Olarii făceau din lut obiecte de uz
casnic(farfurii, veselă, statuete).
Scavii lucrau în mine și la construcția
piramidelor. Cei mai mulţi indivizi
deveneau sclavi în urma capturării lor
în timpul războaielor sau prin răpire.
VIAȚA DE CUPLU
Societatea egipteană gravita în jurul familiei, rolul principal al femeilor
fiind să conducă gospodăria şi să facă copii.
Mariajul era un contract legal compus din aranjamente financiare: soţul
îi dădea soţiei o sumă fixă de bani din care să trăiască şi să întreţină
gospodăria, dar soţul şi soţia puteau avea proprietăţi separate
Ei puteau însă pune bazele unui fond comun, la care soţul contribuia cu
două treimi, fondul de economii fiind destinat copiilor lor
Dacă un mariaj nu era fericit, cuplul divorţa dând o simplă declaraţie în
faţa martorilor
Cele mai multe cupluri încercau să evite acest lucru, rudele încercând
de cele mai multe ori să îi convingă pe cei aflaţi în impas să îşi rezolve
problemele
Dacă un divorţ nu mai putea fi evitat, copiii rămâneau cu mama şi
ambii părinţi erau liberi să se recăsătorească după bunul lor plac
FEMEILE ÎN SOCIETATE
În Egiptul antic, femeile nu aveau un statut 100% egal cu cel al
bărbaţilor, cele mai multe nu ştiau să citească sau să scrie
În schimb orice femeie avea dreptul să încheie afaceri sau
contracte, să aibă proprietăţi ori să fie martor la curte.
Femeile din clasa de mijloc sau din clasa de sus erau de regulă mai
educate şi multe ştiau să scrie şi să citească
Aceste femei nu puteau avea funcţii importante, de exemplu de
guvernare, dar îşi ajutau adeseori soţii în munca lor.
Existau de asemenea femei ţesătoare, grădinărese, bocitoare
profesioniste şi chiar doctoriţe.
Femeile mai sărace lucrau adesea ca servitoare şi doici pentru
familiile regale sau nobile; aceste poziţii aducându-le uneori putere
şi influenţă- fiii unor doici regale au deţinut poziţii importante la
curte.
TRADIȚII(NUNTĂ, ÎNMORMÂNTARE)
Vechii egipteni vedeau Abia spre sfârșitul Perioadei
căsătoria ca pe un Dinastice negocierile se purtau
parteneriat economic, al direct între miri; până la acel
cărui principal scop era moment, tatăl viitoarei mirese
bunăstarea materială a era cel care negocia cu mirele
sau uneori chiar cu tatăl mirelui.
familiei. Bineînțeles, asta
În cazul în care tatăl miresei nu
nu înseamnă că oamenii mai era în viaţă, văduva sa purta
din antichitate nu se negocierile în numele fiicei.
îndrăgosteau sau că nu se Parteneri buni pentru o căsătorie
căsătoreau din dragoste, ci erau considerați membri ai
doar că o căsătorie aceleiași familii (veri primari,
unchi), dar și vecinii cu același
“aranjată” putea fi uneori
statut socio-profesional (pentru
mai convenabilă pentru ca bunurile să rămână în familie)
ambele părți.
În Egiptul antic nu exista o
ceremonie care să
marcheze nunta celor doi.
Primele contracte datează
din
timpul Perioadei Târzii (6
61 – 332 î.e.n.), dar nu
erau obligatorii din punct
de vedere legal. Contractul
se încheia fie în momentul
căsătoriei, fie mai târziu,
după ce cuplul avea mai
mulți copii (situația mai des
întâlnită).
Cel mai adesea, o femeie și un bărbat care hotărau
să se căsătorească se mutau pur și simplu împreună,
dând astfel de înțeles celorlalți membri ai comunității
că sunt “căsătoriți”. Exista însă un fel de procesiune
nupțială, ce presupunea ca rudele și prietenii miresei
să o conducă până la casa viitorului ei soț.
Femeia trebuia să îi fie fidelă soțului pentru a nu
exista îndoieli cu privire la paternitatea viitorilor
copii, în timp ce fidelitatea bărbatului nu era
obligatorie, atât timp cât acesta era discret și păstra
aparențele pentru a-și proteja familia.
Mai trebuie spus că se considera că o căsătorie
era trainică abia la câțiva ani, de regulă șapte, de
la momentul în care cuplul s-a mutat împreună.
Astfel, tatăl miresei trebuia să asigure cuplului
mâncare și bunuri casnice vreme de până la
șapte ani. Nu numai trecerea timpului, dar și
apariția mai multor copii validau cu adevărat o
căsătorie.
În caz de divorț, procedeul era similar, adică nu
era nevoie de formalități, înțelegerea părților
fiind suficientă.
ÎNMORMÂNTAREA