Sunteți pe pagina 1din 5

Prof.

Iancu Violeta
Școala Sf. Calinic de la Crenica
Polis-ul. Sparta şi Atena
Clasa V-a
Schița lecției

 Forma specifică de organizare a grecilor antici a fost polis-ul; aceste cetăţi


erau formate dintr-un oraş şi pământul arabil înconjurător.
 Era sediul de reședință al proprietarilor rurali.
 Producătorul agrar avea trei funcții: proprietar, cetățean, oștean și reprezenta
categoria privilegiată.
 Polisul era un stat de sine-stătător, independent, cu instituțiile lui, cu hotarele și
propria armată.
 Toţi cetăţii participau la viaţa politică a polis-ului, iar întrunirea avea loc în piaţa
publică a cetăţii (agora).
 În fiecare cetate exista o înălţime fortificată care adăpostea templele zeilor
(Acropole).

Sparta
 Cetatea Sparta (sau Lacedemona) a fost întemeiată de dorieni în regiunea Laconia,
din Pelopones;
 ea a fost organizată ca stat militar, având cea mai puternică armata între polisurile
greceşti;

Categorii sociale:

1. cetăţenii-spartani, singurii care aveau drepturi cetăţeneşti şi politice. Trăiau în


comun și se instruiau militar. Primeau un lot de pământ de la stat, împreună cu
hiloții care îl lucrau.
2. periecii – lipsiţi de drepturi cetăţeneşti, locuiau în jurul cetăţii şi erau meşteşugari,
agricultori şi negustori
3. hiloţii – proveneau din rândurile populaţiilor cucerite de către spartani; situaţia lor
era intermediară între cea de sclavi şi de oameni liberi.
4. Sclavii- foarte puțin numeroși.

Instituţii:

 2 regi ereditari –  erau judecători ai poporului şi şefii armatei;


 Consiliul celor 5 Efori – conducătorii propriu-zişi, aleşi anual.
 Apella (Adunarea poporului) – formată din toţi bărbaţii majori; se discutau şi
votau legi;
 Gerousia (Sfatul Bătrânilor) – formată din 28 de bărbaţi, în vârstă de peste 60 de
ani, aleşi pe viaţă; rezolvau chestiuni publice, dar mai ales procese penale.
Sparta a fost cel mai tipic caz de stat aristocratic.
Pe la millocul secolului al VI-lea, s-a creat o alianță militară a principalelor orașe
din Pelopones, sub conducerea Spartei, numită Liga Peloponeziacă, la care au
aderat și vestitele orașe comerciale Megara și Corint.

Atena

  era un polis situat în regiunea Attica, numit după zeiţa înţelepciunii;


 după un regim tiranic,  în secolul al VI-lea toţi cetăţenii au primiti drepturi politice
egale, fiind adoptată democraţia (demos – popor şi kratos – putere);
 Mai întâi, Dracon a impus primele legi scrise.(621 î.Hr.)
 implementarea noului sistem politic s-a făcut în urma reformelor lui Solon
(594î.Hr.). Adunarea poporului aproba și întocmea legile, Sfatul celor 400 (bule)
pregătea lucrările ecclesiei. Tribunalul poporului (heliaia) era format prin tragere la
sorți. urmarea a fost ștregerea deosebirilor din naștere și ocuparea funcțiilor după
avere.
 Reformele lui Clistene(510 î.Hr.) au desăvârșit instituțiile democratice, popuația
fiind împărțită în 10 deme teritoriale, cetățenii căpătând drepturi egale, iar într-o
funcție din stat putând intra orice cetățean. Sfatul a fost mărit la 500, se crea
colegiul celor 10 strategi, cu funcții executive, iar în ecclesia intrau toți bărbații de
peste 20 de ani. Prin ostracism erau exilați cei votați ca fiind un pericol la adresa
democrației.
 Reformele lui Pericle (443-429) au asigurat egalitatea tuturor cetățenilor prin
introducerea remunerației pentru funcțiile din stat.

Categorii sociale:

1. demosul – fiind format din toţi cetăţenii Atenei; calitatea de cetăţean o avea doar
cel născut din ambii părinţi cetăţeni;
2. metecii – străini stabiliţi la Atena, care erau oameni liberi, dar nu deţineau
cetăţenia;
3. sclavii.- considerați unelte vorbitoare.

Instituţii:

 Arhonţii(sau magistraţii) – erau aleşi anual prin tragere la sorţi;


 Ecclesia (Adunarea Poporului) – formată din reprezentanţii demosului, votau şi
discutau legi;
 Boulé (Sfatul Cetăţii) – formată din 500 de membrii, pregăteau legile.
 Colegiul celor 10 strategi

S-ar putea să vă placă și