Universitatea ”Dunărea de Jos”

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Specializare:Drept

Imperiul Roman

PROFESOR COORDONATOR: STUDENT:

Lect.Univ.Dr. Niculescu Liliana Chircu Maria Florina
AN 1,GR.1

Galați
2022-2023
 Cuprins:
1.Prezentare Generală...............................................................pag.1
2.Geografia si demografia Imperiului Roman..........................pag.2
3.Limba Imperială.....................................................................pag.2
4.Istoria Imperiului Roman.......................................................pag.3
5.Dinastia Flaviană....................................................................pag.7
6.Dinastia Antoninilor...............................................................pag.8
7.Dinastia Severinilor................................................................pag.10
8.Criza Gordiana.......................................................................pag.11
9.Moștenirea Romei (Concluzie)..............................................pag.12
10.Bibliografie...........................................................................pag.16

1
 Prezentare Generală

Împeriul Roman cunoscut și sub numele de Statul Roman Post Republican cu o formă
de guvernământ autocratică și care domnea peste un imens teritoriu în jurul Mării
Mediteraneene cu capitala la Roma. Fiind o civilizație a Epocii Fierului,deținea teritoriile din
jurul Mării Mediteraneene în Europa, Africa de Nord și Vestul Asiei.

Conform unei legende, Roma a fost întemeiată în 753 î.Hr.,iar în 509 î.Hr. a devenit
republică. Principalul rival al Romei a fost orașul Cartagina, din nordul Africii, iar în 218
î.Hr.,acestea au început un război. Conducătorul Cartagian, Hanibal, a nimicit o mare parte a
armatei romane la Cannae, în 216 î.Hr., însă nu a putut ocupa Roma. Ulterior, Cartagina a
fost învinsă. Până în 44 î.Hr., Roma a cucerit Grecia și regiuni mari din Orientul Apropiat,
Africa de Nord, Spania și Franța (Galia).

Odată cu creșterea Imperiului Roman nobilii au acumulat o bogăție însemnată, pe

când cetățenii obișnuiți au pierdut puterea politică. Armata a fost mai degraba loială
comandanților decât guvernului. Aceste tensiuni au condus la o serie de războaie civile în
perioada 49-30 î.Hr. Războaiele au fost câștigate de Octavian, nepotul dictatorului Iulius

2
Cezar. El s-a autointitulat Augustus, mai exact cel sacru și a întemeiat un nou tip de
guvernământ, conferind putere împăratului.

Statutul de cetățean al Romei a oferit numeroase avantaje. Cetățenii aveau drept de

vot, puteau candida pentru alegeri și puteau lucra în administrație. La început doar locuitorii
Romei erau cetățeni, dar cu timpul,cei ce au servit în armată timp de 30 de ani au devenit
cetățeni.În 212, toți oamenii liberi au devenit cetățeni.

Majoritatea oamenilor din Imperiul Roman trăiau în zone rurale și lucrau la

latifundii. Orașele erau centre comerciale și de administrație. Pentru distracție s-au organizat
jocuri în arene, unde gladiatorii se luptau între ei sau cu animale sălbatice. Ca și o formă de
execuție criminalii puteau fi condamnați să fie aruncați leilor.

Aproximativ după anul 300, ciumele și foametea au avut ca efect reducerea

numarului populației, iar taxele dure și administrația proastă au diminuat tranzacțiile
comerciale și bogăția. În 395, imperiul a fost divizat în două părți, iar după 370, valuri de goți
germani, saxoni și franci au invadat și au jefuit Imperiul Roman. Armata romană a reușit să
țină sub control situația pentru o vreme, insă în 410 goții au cucerit Roma. În 451, hunii
conduși de Attila au invadat Imperiul. Cu toate că hunii au fost învinși în 453, puterea Romei
a fost slăbită. Ultimul împărat roman, Augustus Romulus, a abdicat în 476 și imperiul a fost
împărțit în mici regate germanice. Împeriul Bizantin a supraviețuit până în momentul in care
a fost cucerit de turci.

Geografia și demografia Imperiului Roman

Imperiul Roman se situează pe locul 25 în topul celor mai mari imperii, având 5
milioane de kilometri pătrați în anul 117 sub domnia împăratului Traian, cuprinzând 3,36%
din suprafața terestră. Acesta stăpânea teritorii în Europa, Africa de Nord și Asia de Vest.
Fraza latină "imperium sine fine" (imperiul fără de sfârșit) exprimă ideologia că nu există
limite în timp și spațiu pentru imperiul roman. În poemul lui Virgiliu - Eneida, poporul
roman era predestinat de către zeul Jupiter să stăpânească omenirea. Această afirmație a
stăpânirii universale a fost reînnoită și perpetuată atunci când Imperiul a intrat sub guvernarea
creștină în secolul al IV-lea. Pe lângă anexarea unor mari regiuni în cursul creșterii
imperiului, romanii erau de asemenea sculptori foarte pricepuți ai mediului, modificând direct
geografia. De exemplu, păduri întregi au fost tăiate pentru a furniza suficiente resurse de
lemn pentru un imperiu în expansiune. Expansiunea romană a fost inițiată din
timpul Republicii Romane în Spania, Grecia, Tunisia, Egipt, Turcia și Franța de azi, cucerite

3
până în secolul 1 e.n. Sub domnia împăratului Augustus, o hartă a lumii cunoscute a fost
afișată publicului în Roma, cu toate regiunile cartografiate de geografii, recenzorii și
cartografii vremii precum Strabon. După moartea lui Augustus, realizările sale au fost
consemnate în Res Gestae.

S-a estimat că populația număra 70-100 de milioane de locuitori, cu densitate 11.2

pe kilometru pătrat în anul 164, adică un sfert din populația totală a planetei de atunci.
Speranța de viață a populației pe perioada imperiului roman era de 25 de ani. A fost entitatea
politică unificată cu cea mai mare populație din istoria Europei. Cele mai mari orașe ale
imperiului au fost Roma, Alexandria, Smyrna, Efes, Cadiz, Nova
Cartagina, Corint și Antiohia. 

Limba imperială

Limba oficială a imperiului era limba latină. Toți cetățenii romani erau obligați
să aibă certificatele scrise în limba latină. Latina a fost limba curților de justiție. Totuși,
vorbitorii de limbă latină coexistau în pace cu vorbitorii de greacă din estul Mediteranei
și Asia Mică.

Romanii care primeau o educație studiau greaca în calitate de limba literară și

mulți membri ai claselelor de elită vorbeau greacă. Împărații iulio-claudieni încurajau
standarde înalte privind vorbirea corectă a limbii latine în afaceri și administrație. Claudius a
încercat să limiteze folosirea limbii grecești, revocând cetățenia celor care nu vorbeau latină,
dar Senatul și-a menținut caracterul bilingv având ambasadori vorbitori de greacă.

În partea estică a imperiului, legile și documentele oficiale erau traduse din

greacă în latină. După anul 212, toți locuitorii imperiului au devenit cetățeni ai imperiului,
chiar dacă nu cunoșteau limba latină.

Istoria Imperiului Roman- Dinastia Iulio-Claudiana (27 î.Hr.-68 d.Hr.)

Octavian, ca nepot și fiu adoptiv al lui Iulius Cezar, a devenit figura centrală militară pe
perioada haosului de după asasinarea lui Cezar în urma unui complot senatorial. În 43 î.Hr., la vârsta
de 20 de ani, a devenit unul dintre membrii celui de-al doilea Triumvirat, o alianță politică cu Marcus
Antonius și Marcus Lepidus. Octavian și Antonius i-au învins și nimicit pe Brutus și Cassius, asasinii
lui Cezar, în anul 42 î.Hr. în bătălia de la Filippi. Au izbucnit tensiuni între cei doi învingători și
astfel, după destrămarea triumviratului în anul 32 î.Hr., Lepidus a fost exilat, iar Antonius s-a aliat și
s-a căsătorit cu amanta sa, regina Cleopatra, trădând înțelegerea cu Octavian și mariajul cu sora sa. A

4
început un nou război civil în care Octavian a obținut victoria la Actium în anul 31 î.Hr., distrugând
flota lui Antonius. Antonius și Cleopatra s-au sinucis, iar Octavian a anexat Egiptul.

Ca unic împărat al Romei, Octavian a inițiat reforme la scară largă în domeniul militar, fiscal
și politic. Senatul i-a acordat puteri nelimitate și titlul de "Augustus". Octavian a respins titlul de rege
și monarhia și a adoptat titlul de "princeps", de prim cetățean al imperiului, instaurând un regim de
guvernare aparent constituțional numit Principatul. Octavian Augustus a preluat și numele de "Cezar",
acesta devenind un titlu imperial, si cel de Pontifex Maximus, marele preot al colegiului pontifilor, și
titlul de faraon al Egiptului. Acesta și-a luat de soție pe Livia Drusilla ce i-a fost principalul consilier.
Augustus și-a consolidat puterile constituționale într-o serie de funcții republicane. A renunțat
la consulat din 23 î.Hr., dar și-a menținut atribuția militară consulară de "imperium", ceea ce a dus la
cea de-a doua înțelegere dintre împărat și senat. Augustus a primit și autoritatea de tribun, ceea ce-i
permitea să convoace senatul și adunarea poporului și să prezideze asupra alegerilor, să voteze
acțiunile adunării sau senatului, să fie primul care să țină un discurs la fiecare întrunire. A căpătat și
autoritatea de censor, prin care putea să supravegheze caracterul moral al societății și să emită legi în
interesul publicului, precum și să țină un recensământ și să determine statutul de membru al Senatului.
Augustus dispunea de puteri militare nelimitate, toate forțele militare din capitală, anterior aflate sub
controlul prefecților, acum fiind sub controlul și autoritatea sa. Augustus a primit și titlul de imperium
proconsulare maius, proconsulul suprem, având dreptul de a interfera în fiecare provincie și să dea
ordine guvernatorilor. Putea să organizeze și o paradă triumfală fiecărui general victorios. Senatul a
reclasificat provinciile de la frontiera imperială că provincii imperiale, fiind aflate sub controlul lui
Augustus. Provinciile pașnice au fost reclasificate drept provincii senatoriale, guvernate de membrii
senatului, aleși anual de un guvern central. Taxele din provinciile imperiale se duceau la fiscus,
fonduri administrate de persoane alese și agreate de Augustus. Veniturile din provinciile senatoriale
erau trimise către aerarium, trezoreria de stat, sub supravegherea Senatului. Legiunile romane au
fost reorganizate și reduse de la 50 la 28. Unele legiuni au fost desființate din cauza loialității
îndoielnice, altele au fost unificate și numite drept Gemina (gemene). Augustus a creat
nouă cohorte speciale pentru a menține pacea în Italia și cu gărzile pretoriene amplasate în Roma
Augustus controla fiscus-ul pentru a asigura loialitatea și plata legiunilor.

Augustus a încheiat cucerirea Hispaniei, iar generalii săi au extins posesiunile romane în
Africa și Asia Mică. A încercat să extindă imperiul spre nordul și centrul Europei. Fiul sau
vitreg, Tiberius, a cucerit Pannonia, Dalmația, Raetia și Germania pentru timp scurt. În tentativă de a
securiza frontierele imperiului precum Dunărea și Elba, Augustus a ordonat invadarea
regiunilor Illyria, Moesia și Pannonia de la sud de Dunăre, precum și Germania, la vest de Elba.Trei
legiuni romane comandate de generalul Publius Quinctilius Varus au fost nimicite într-o ambuscadă
organizată de germanici conduși de dezertorul Arminius în anul 9 în Bătălia de la Teutoburger Wald.
Iar triburile ilirice s-au revoltat, fiind ulterior nimicite. Din prudență, Augustus a securizat teritoriile

5
de la vest de Rin pentru a preveni incursiunile. Râurile Rin și Dunărea au devenit frontierele nordice
permanente ale Imperiului Roman. Augustus i-a transferat fiului sau vitreg câteva împuterniciri și l-a
recunoscut drept moștenitor oficial după moartea altor potențiali candidați precum Gaius Caesar,
Lucius Caesar și Agrippa Postumus, copii fiicei sale, Iulia. În anul 13, Augustus a extins
împuternicirile lui Tiberius, acesta având puteri legale echivalente cu atribuțiile împăratului, putând
deveni independent de Augustus. În anul 14, Augustus a murit la vârstă de 75 de ani, probabil otrăvit
de soția sa Livia, după o domnie îndelungată de 43 de ani, fiind succedat de Tiberius. Ca lider al
gintei Iulia (familia Iuliană) și prin mariajul cu Livia Drusilla, din ginta Claudia, fosta soție a lui
Tiberius Claudius Nero și fiica a lui Marcus Livius Drusus Claudianus, s-a creat Dinastia și familia
Iulio-Claudiană.

Tiberius, ca nou împărat, a avut o domnie pașnică, securizandu-și puterea totală și deținând
controlul asupra bogățiilor Romei. Dar domnia sa a fost marcată de paranoia să. A inițiat o serie de
procese și execuții pentru trădare. La un moment dat, și-a lăsat puterea în mâinile comandantului
gărzilor, Lucius Aelius Sejanus. Tiberius s-a retras la vila sa din insula Capri în anul 26, lăsând
administrația pe mâinile lui Sejanus, care s-a caracterizat prin persecuții și comploturi. În timp ce
Tiberius trăia în dezmăț și orgii, Sejanus și-a consolidat puterea la Roma, fiind numit drept co-consul
cu Tiberius în anul 31 și căsătorindu-se cu Livilla, nepoata împăratului. Când împăratul Tiberius a
aflat de un complot ce ațintea înlăturarea sa de la putere, a ordonat arestarea și executarea lui, alături
de asociați. Tiberius a continuat epurările politice până la moartea sa din anul 37, ucis prin sufocare de
Caligula, nepotul său și succesorul oficial, care a devenit noul împărat.

Gaius

Nepotul de 24 de ani, Gaius, cunoscut drept Caligula (cizmuliță), fiu al celebrului

general Germanicus și al Agrippinei și strănepot al lui Augustus și Livia, și-a debutat domnia prin a
încheia persecuțiile. După scurt timp s-a îmbolnăvit, suferind de instabilitate mintală, encefalită și
hyperthyroidism, ceea ce l-a făcut să devină un împărat nebun. Și-a numit calul, Incitatus, drept
senator. A ordonat soldaților să invadeze Britania prin a se lupta cu marea și zeul Neptun și culege
scoici în nordul Galiei. A avut relații incestuoase cu surorile sale Iulia Livilla, Drusilla și Agrippina. A
ordonat sculptarea unei statui cu chipul său în Templul lui Irod din Ierusalim, ceea ce a dus la revolta
iudeilor. În 40 d.Hr. Caligula a început punerea în aplicare a politicilor foarte controversate, care a
introdus religia în rolul său politic. Caligula a început să apară în public îmbrăcat în diverși zei și
semizei, cum ar fi Hercule, Mercur, Venus și Apollo. Potrivit surselor, el a început să se refere la el
însuși ca la un zeu la întâlnirile cu politicienii și era menționat ca Jupiter în documentele publice. O
incintă sacră a fost pus deoparte pentru închinare lui la Milet în provincia Asia și alte două temple au
fost construite de el în Roma. Dar a avut și realizări benefice. A ajutat pe cei care și-au pierdut

6
proprietățile în incendii, a eliminat anumite taxe și a oferit premii publicului la evenimente de
gimnastică. El a permis accesul unor noi membri în ordinele ecvestru și cel senatorial. A restaurat
practica unor alegeri democratice. Potrivit lui Cassius Dio, o criză financiară a început în 39. Plățile
politice ale lui Caligula pentru sprijin social, generozitatea și extravaganța au epuizat trezoreria
statului. Istoricii antici susțin că Caligula a început să ucidă patricieni în scopul confiscării
proprietăților lor. Caligula a perceput taxe pe procese, căsătorie și prostituție și
licitarea gladiatorilor. Centurionii care și-au dobândit proprietatea prin război au fost obligați să
predea prada către stat. Comisarii au fost acuzați de incompetență și de deturnare de fonduri și obligați
să restituie banii. Potrivit lui Suetoniu, în primul an al domniei lui Caligula s-au risipit 27 milioane
de sesterți pe care Caligula îi moștenise de la Tiberius. Caligula a finalizat templul lui Augustus și
teatrul lui Pompei și a început un amfiteatru lângă Saepta. El a extins palatul imperial. El a început să
construiască apeductele Aqua Claudia Anio și Novus. El a construit o pistă de curse - Hipodromul
datorită pasiunii sale mistuitoare pentru cursele de cai și care. În 39 d.Hr. relațiile dintre Caligula și
Senatul roman s-au deteriorat. Un număr de factori au agravat acest conflict. Mania lui Caligula era în
mare măsură îndreptată împotriva Senatului, ai cărui membri erau arestați arbitrar, apoi supuși torturii
și unei morți lente și agonizante pentru presupusă infidelitate. În anul 41, Caligula și soția sa,
Caesonia, împreună cu fiica lor, Iulia Drusilla, au fost asasinați la comanda comandantului gărzilor
Cassius Chaerea. Senatul a dezbătut atunci restaurarea Republicii.

Dar garda pretoriană l-a proclamat pe Claudius, fiul mai mic al lui Germanicus, drept
noul împărat. Caracterizat ca fiind handicapat fizic, dar ingenios, Claudius a restaurat încrederea
senatului și poporului roman în instituția imperială. A îmbunătățit birocrația și procesele de acordare a
cetățeniei și funcțiilor senatoriale. A ordonat construirea portului de iarnă la Ostia, pentru o
aprovizionare mai eficientă a Romei cu grâu din imperiu. A ordonat suspendarea atacurilor pe Rin,
stabilind limita permanentă și încetând expansiunea în direcția respectivă a imperiului. În anul 43, a
continuat campania de cucerire a Britaniei, incorporând sudul acesteia în imperiu, precum și alte
provincii estice. A reformat justiția, a finalizat construirea apeductelor Aqua Claudia și Anio Novus, a
finanțat organizarea festivităților publice, a construit sisteme de canalizare și drumuri și a centralizat
puterea principatului.

Nero a devenit astfel noul împărat, sprijinit de garda pretoriană și ghidat de mama sa. În
cursul domniei sale s-a concentrat pe diplomație, comerț și pe transformarea Romei într-o capitală
culturală. A ordonat construirea teatrelor și a promovat sporturile. A dus un război de succes
cu Imperiul Part, încheiat printr-o pace negociată. A înăbușit revolta icenilor condusi de Boudica în
Britania. A îmbunătățit legăturile culturale cu Grecia. A fost caracterizat ca fiind ego-maniac și
influențat de mama sa, Agrippina, care conducea de facto imperiul prin intermediul lui. După câteva

7
tentative a reușit să ordone asasinarea acesteia. Nero a început să se declare zeu și să construiască un
palat somptuos și opulent pentru el, petrecând în orgii scumpe și pelerinaje în Grecia. A organizat
spectacole cu gladiatori. A stabilit că odată la 5 ani să aibă loc festivaluri de poezie, jocuri și teatru în
întreg imperiul. A construit Domus Aurea și un colos dedicat lui, nefinalizat însă. În urma incendiului
din anul 64, pentru care a fost învinuit de dușmanii săi politici, Nero a inițiat proiecte de reconstruire a
Romei. Însă costurile mari au dus la faliment și astfel Nero a recurs la confiscarea averilor și
executarea patricienilor. Spre finalul domniei i-a ordonat lui Seneca să se sinucidă. A avut trei
neveste, Octavia, ucisă pentru adulter, Poppaea Sabina, moartă în timp ce era gravidă, Statilla
Messalina, precum și un iubit, Sporus, pe care l-a castrat și l-a îmbrăcat în haine feminine. A ajuns să
învinuiască creștinii pentru problemele cauzate în imperiu prin a-i persecuta și executa în public,
căzând printre victime predicatorii creștini Petru și Pavel.

O lovitură de stat a fost organizată de Senatul Roman și l-a declarat pe împărat drept inamic
al statului. Lipsit de protecție, împăratul Nero a fost nevoit să se sinucidă în anul 68.

Anul 69 s-a caracterizat că fiind "Anul celor patru împărați", o perioada haotică și instabilă
politic. Roma a fost martoră între iunie 68 și decembrie 69, ascensiunea și căderea împărățiilor
Nero, Galba, Otho și Vitellius. Seria de uzurpari și asasinări s-a încheiat cu ascensiunea lui Titus
Flavius Vespasianus la tronul imperial, devenind primul împărat al noii dinastii, cea flaviană.

Dinastia Flaviană (68-96)

Dinastia Flaviană a fost una de scurtă durată, dar a ajutat la restabilirea stabilității
imperiului. De acum încolo doar militarii cu merite excepționale vor mai putea ajunge împărați.
Împăratul Vespasian, un general de succes, a obținut controlul asupra Romei în anul 69, ucigându-l
pe Vitellius. La 60 de ani a fost proclamat împărat de către Senat.

A fost considerat drept un lider autocrat, continuând să slăbească Senatul. A eliminat

senatori dizidenți și a crescut numărul acestora de la 200 la 1000, proveniți din Italia și centrele
urbane ale provinciilor vestice. A contribuit la creșterea economică prin creșterea taxelor și crearea
noilor forme de taxare, folosindu-se de atribuțiile sale de censor. A examinat statutul fiscal al fiecărui
oraș și provincii și le-a pus la plata taxelor în funcție de resursele financiare ale acestora. A creat un
surplus pentru trezorerie și astfel a putut realiza proiecte publice. A ordonat
construirea Colosseumului, cel mai mare amfiteatru roman, precum și a altor temple. A investit în artă
și retorică romană. A extins procesul de urbanizare în provinciile vestice, oferind Senatului un rol mai
mare în promovarea unității imperiului. A extins frontierele estice ale imperiului, cucerind Iudeea și
ocupând Ierusalimul.

8
 Sub domnia fiului său Titus, provinciile Siria și Iudeea au fost securizate, fiind înăbușită
revolta iudaică. Totuși, imperiul a asistat la un dezastru când în anul 79 a erupt Vezuviul și a distrus
orașul Pompeii. A investit sume masive în reconstrucție, ceea ce l-a făcut popular pentru generozitatea
sa. A inaugurat amfiteatrul început de tatăl său în anul 80 prin organizarea festivităților și luptelor
dintre 100 de gladiatori ce au durat 100 de zile. A murit la 41 de ani, probabil otrăvit de fratele
său, Domițian, ce i-a devenit succesor, fără să aibă vreun merit.

Proclamat împărat la 13 septembrie 81, fiul lui Vespasian și al Domitillei și fratele lui
Titus, inaugurează o politică sensibil deosebită de cea a primilor Flavii. Sprijinindu-se pe armată,
pe garda pretoriană, urmează o linie autocratică. Personalitate orgolioasă, violentă, revendicând titlul
de Dominus et Deus se proclamă în 85 censor perpetuus (cenzor pe viață) și intră în conflict cu
aristocrația senatorială. Victorios în campania întreprinsă în 83 la Rin împotriva tribului germanic
al chatilor, Domițian adoptă titlul de Germanicus. O invazie a dacilor și a aliaților lor în Moesia,
soldată cu moartea guvernatorului, îl obligă în 86 să intervină personal pe frontul de la Dunăre.
Moesia este împărțită acum în două provincii: Moesia Inferior (în a cărui componență intră și
Dobrogea) și Moesia Superior. Campania inițiată în 87 la nordul Dunării împotriva lui Decebal se
încheie cu o înfrângere; în 88 ofensiva romană marchează o victorie la Tapae și duce la încheierea
unei păci de compromis între Roma și Dacia .Dar a devenit ulterior paranoic. În anul 89 a confruntat
rebeliunea lui Lucius Antonius Saturninus, guvernator al Germaniei Superior. Domițian a inițiat o
serie de arestări, execuții și confiscări de proprietăți. Până și consilierii și membrii familiei sale
organizat de însăși împărăteasa Domitia Longina.

Dinastia Antoninilor (96-192)

Secolul al II-lea a rămas în istoria Imperiului Roman drept „perioada celor cinci împărați
buni”, care s-a caracterizat ca fiind o succesiune pașnică și prosperă.

Nerva, odată ce a fost înscăunat, a eliberat deținuții condamnați și acuzați pe nedrept de

trădare de împăratul Domițian. A avut o colaborare excelentă cu Senatul Roman și a returnat
proprietățile confiscate. Însă suportul pentru Domițian a rămas puternic în rândul armatei și în anul
97, garda pretoriană a asaltat palatul imperial de pe Colina Palatină și l-a luat pe împăratul Nerva
drept ostatic. A fost forțat să le îndeplinească cererile, acceptând să-i condamne pe cei acuzați de
asasinarea împăratului Domițian și să țină un discurs de mulțumire pretorienilor. Nerva l-a adoptat
pe Traian, comandantul legiunilor de la frontieră germanică.

După moartea lui Nerva în anul 98, Traian a devenit noul împărat și l-a executat pe prefectul
Casperius Aelianus, responsabil pentru rebeliunea împotriva predecesorului său Nerva. A lansat
o campanie militară planificată în Dacia, o regiune de la nord de Dunăre populată de geți și daci care

9
provocau expediții de jafuri la sud de Dunăre în provincia romană Moesia. În 101 a traversat personal
Dunărea și a învins armatele dacice conduse de regele Decebal la Tapae. Împăratul a decis că nu poate
să-și ducă cucerirea până la capăt pentru că armatele trebuiau reorganizate și a propus condiții de pace
cu dacii. Împăratul a fost primit cu onoruri militare ca erou și a primit numele de Dacicus. Decebal a
încălcat termenii de pace și a incitat la revolte anti-romane. În 105 Traian, comandând legiunile și
trupele de mercenari germanici, a invadat din nou Dacia și a capturat capitala dacilor, Sarmizegetusa
Regia. Regele Decebal, pentru că nu voia să fie capturat, s-a sinucis. Legiunile romane au cucerit sud-
estul Daciei. Traian, pentru a celebra victoria, a organizat festivități în tot imperiul timp de 123 de
zile. Și-a construit columna dedicată glorificării victoriei, cu fresce ce conțin secvențe din
ambele războaie daco-romane, proiectat de arhitectul Apolodor din Damasc care a proiectat
construirea forumului dedicat lui Traian si podului de pe Dunăre pe care l-a traversat în cursul
expediției în Dacia.

A fost succedat de Hadrian, fiul său adoptiv. Acesta s-a dovedit un excelent administrator și
a extins apărarea imperiului. A cedat provincia Mesopotamia și teritorii din Armenia, Asiria și Dacia,
fiind imposibile de apărat. A dus un război cu Vologeses al III-lea, noul rege al Parției din 121, dar l-a
încheiat cu negocieri de pace. A reprimat o altă răscoală iudaică, condusă de Bar Kokhba în anii 132-
135. A fost primul împărat care a vizitat toate provinciile, a donat bani pentru proiecte locale de
construcții. În Britania a ordonat construirea zidului, faimosul zid al lui Hadrian, pentru a apăra
provincia Britania de populațiile tribale din nordul neocupat al Scoției de azi. A întărit fortificațiile pe
frontiera germanică și cea nord-africană. A construit Panteonul și Templul lui Venus din Roma și a
reconstruit Serapeumul din Alexandria. Domnia lui pe plan intern s-a dovedit prosperă și pașnică.

După el a urmat Antoninus Pius, care a încercat să ducă o politică pașnică. A zdrobit

revoltele din Mauretania, Iudeea și Britania. A continuat să întărească zidul din Britania, dar a
abandonat proiectul.

Sub împăratul Marc Aureliu, triburile germanice au lansat incursiuni asupra frontierelor

europene ale imperiului, în special în Galia. A dus expediții militare împotriva acestora și și-a
comemorat victoria prin construirea columnei dedicate lui. În Orient a condus o expediție împotriva
Parției. Acesta și-a trimis co-împăratul, Lucius Verus, să comande legiunile în est pentru a le câstiga
loialitatea. În 166 a trimis ambasadori romani, probabil negustori și nu diplomați, în China, regatul
Han de Est, ce i-au adus ofrande și cadouri împăratului Huan. Chinezii au achiziționat piese de sticlă
romană după cum ne indică mormintele chinezești, în vreme ce romanii achiziționau mătase adusă
pe Drumul Mătăsii, o rețea de rute din Asia Centrală. În 175 Marc Aureliu a condus campanii în
nordul Germaniei în cadrul Războaielor Marcomanice și a înăbușit rebeliunea generalului Avidius
Cassius care s-a proclamat împărat în Egipt și Siria. Acesta a fost asasinat și Marc Aureliu a recăpătat

10
controlul asupra estului imperiului. În ultimii săi ani de viață a studiat filosofia și a scris lucrări
celebre precum "Meditații", fiind cunoscut ca un împărat stoic. Marc Aureliu a murit în 180 și, pentru
prima oară în 100 de ani, a avut loc o succesiune imperială paternală.

Commodus, fiul sau, care până în 177 era co-împărat, a moștenit tronul imperial.
Commodus s-a dovedit a fi un împărat foarte diferit de tatăl său. Cu el a început declinul oficial al
Imperiului Roman. După un complot de asasinare eșuat organizat de sora sa Lucilla și un grup de
senatori, Commodus a devenit paranoic și s-a afundat în nebunie. Pacea Romană s-a încheiat odată cu
el. S-a dovedit a fi un împărat megalomaniac, atașând un cap cu chipul său pe colosul lui Nero și s-a
portretizat drept încarnarea lui Hercule, participând la luptele cu gladiatori și lei.

Noul împărat proclamat de garda pretoriană a devenit senatorul Didius Iulianus. Acesta a

devalorizat moneda romană prin a scădea conținutul de argint în denar de la 87% la 81,5%. Populația
s-a revoltat și l-a întâmpinat cu huiduieli, proteste și acuzații pentru "hoție", aruncând cu pietre asupra
sa. Generalii Pescennius Niger din Siria, Septimius Severus din Panonia și Clodius Albinus din
Britania, cu legiunile la comanda lor, au refuzat să-l recunoască pe Iulianus drept noul împărat. La trei
luni după preluarea tronului, Iulianus a fost asasinat de un soldat.

Dinastia Severilor (193-235)

Lucius Septimius Severus, proclamat împărat în 193 de către legionarii săi din Noricum în
timpul tulburărilor politice care au urmat moartea lui Commodus, a asigurat o conducere unitară a
imperiului din 197, după ce l-a învins pe ultimul său rival, Clodius Albinus, în bătălia de la
Lugdunum.

Severus s-a luptat cu succes împotriva parților și împotriva incursiunilor barbare în Marea
Britanie, reconstruind zidul lui Hadrian. La Roma, relațiile sale cu Senatul erau proaste, dar el era
popular printre oamenii obișnuiți și printre soldații săi, veniturile cărora au crescut. Începând cu 197,
puterea prefectului pretoriului Gaius Fulvius Plautianus a avut o influență negativă; acesta din urmă a
fost executat în 205. Unul dintre succesorii lui Plautianus a fost juristul Aemilius Papinianus. Severus
a continuat persecuția oficială a creștinilor și a evreilor, deoarece erau singurele două grupuri care își
opuneau credințele cultului sincretistic oficial. Severus a murit în timpul campaniei în Marea Britanie.
El a fost urmat de fiii săi Caracalla și Geta, care au domnit sub influența mamei lor, Iulia Domna.

Fiul cel mare al lui Severus, Caracalla, s-a născut cu numele Lucius Septimius Bassianus
în Lugdunum, Galia. "Caracalla" era o porecla care se referea la tunica cu glugă galică pe care o purta
în mod obișnuit chiar și atunci când dormea. La moartea tatălui său, Caracalla a fost proclamat co-
împărat cu fratele său Geta. Conflictul dintre cei doi a culminat cu asasinarea acestuia din urmă.

11
 Caracalla s-a remarcat printr-o cruzime fără precedent, autorizând numeroase asasinate ale unor
dușmani și rivali. A dus o campanie de succes impotriva alamanilor. Băile lui Caracalla din Roma
sunt cel mai durabil monument al domniei sale. Domnia lui a fost de asemenea remarcabilă pentru
Constituția Antoniniană (latină: Constitutio Antoniniana), cunoscută și ca Edictul lui Caracalla, care a
acordat cetățenia romană aproape tuturor oamenilor liberi din întregul Imperiu Roman.

A fost asasinat de către Garda Pretoriană când se ducea la războiul împotriva parților.

Fiul cel mic al lui Severus, Geta, a devenit co-împărat cu fratele său mai mare, Caracalla, la
moartea tatălui lor. Spre deosebire de domnia comună mult mai reușită a lui Marcus Aurelius și a
fratelui său Lucius Verus în secolul trecut, relațiile dintre cei doi frați erau ostile din copilărie. Geta a
fost asasinat în apartamentele mamei sale din ordinul lui Caracalla, care ulterior a domnit singur.

Opelius Macrinus, deși provenea dintr-un mediu umil și nu era înrudit cu dinastia Severiană, a
avansat în cadrul casei imperiale până când, sub împăratul Caracalla, a devenit Prefect al Gărzii
Pretoriene. Din cauza cruzimii și a trădării împăratului, Macrinus s-a implicat într-o conspirație pentru
a-l ucide și a ordonat Gărzii Pretoriene să facă acest lucru. La 8 aprilie 217 Caracalla a fost asasinat
când călătorea la Carrhae. Trei zile mai târziu Macrinus a fost declarat Augustus.

Cea mai importantă decizie a lui a fost să facă pace cu parții, dar mulți considerau că situația
romanilor se înrăutățește. A refuzat sa acorde salariile și privilegiile promise trupelor estice de către
Caracalla. El și-a ținut forțele în Siria, unde acestea au fost ademenite de tânărul Elagabal. După luni
de mici revolte în armata din Siria, Macrinus și-a luat trupele loiale pentru a întâlni armata lui
Elagabal în apropiere de Antiohia. În ciuda vitejiei Gărzii Pretoriene, soldații săi au fost învinși.
Macrinus a reușit să fugă la Calcedon, dar a pierdut puterea: a fost trădat și executat după o scurtă
domnie de doar 14 luni. Opelius Diadumenianus, fiul lui Macrinus, a primit titlul de cezar în 217,
când tatăl său a devenit împărat. După înfrângerea tatălui său a încercat să fugă la est, în Parția, dar a
fost capturat și ucis.

Varius Avitus Bassianus, cunoscut mai târziu ca Aurelius Antonius, a fost numit la o vârstă
fragedă ca preot al soarelui, Elagabal. El a fost proclamat împărat de trupele din Emesa, orașul său
natal, care au fost instigate să facă acest lucru de către bunica lui Elagabal, Iulia Maesa. Ea a răspândit
un zvon că Elagabal era fiul secret al lui Caracalla. Această revoltă s-a răspândit în întreaga armată
siriană și, în cele din urmă, a câștigat lupta scurtă împotriva lui Macrinus. Elagabalus a fost apoi
acceptat de Senat și a început călătoria lentă spre Roma.

Domnia sa la Roma a fost mult timp cunoscută pentru scandale, deși sursele istorice sunt
puține. Se spune că a adus oaspeți la un banchet prin inundarea camerei cu petale de trandafir; s-a
căsătorit cu iubitul său bărbat - care a fost apoi numit "soțul împărătesei"; s-a căsătorit și cu

12
o vestală virgină. Unii spun că a fost transgender, iar un text vechi precizează că el a oferit medicului
jumătate din imperiu, dacă i-ar fi putut da organe de sex feminin.

Conducerea imperiului în acest timp a fost lăsată în seama bunicii si mamei sale (Iulia
Soamias). Văzând că comportamentul scandalos al nepotului său ar putea însemna pierderea puterii,
Iulia Maesa l-a convins pe Elagabal să-l accepte pe vărul său Alexandru Sever ca cezar (și astfel co-
împărat nominal). Cu toate acestea, Alexandru a fost popular în armată, care își privea noul împărat cu
nemulțumire: când Elagabal, gelos de această popularitate, l-a deposedat pe vărul său de titlul de
cezar, Garda Pretoriană înfuriată a jurat să-l apere. La 6 martie 222 Elagabal și mama lui au fost uciși
într-o revoltă a pretorienilor și aruncați în râul Tibru, care l-au proclamat împărat pe Alexandru Sever.

Criza Gordiană (235-285)

În anii care au urmat morții împăratului Alexandru Sever, generalii armatei romane s-au
luptat pentru controlul Imperiului și și-au neglijat îndatoririle în prevenirea invaziilor. Provincialii au
devenit victime ale raidurilor frecvente ale unor triburi străine, cum ar
fi carpii, goții, vandalii și alamanii, de-a lungul fluviilor Rin și Dunărea în vestul Imperiului, precum
și atacurile sasanizilor din estul Imperiului. În plus, în 251, a izbucnit Ciuma lui
Ciprian (posibil variola), cauzând mortalitate pe scară largă, care a afectat grav capacitatea imperiului
de a se apăra.

Din 258 Imperiul Roman s-a despărțit în trei state concurente. Provinciile romane din Galia,
Britania și Hispania s-au desprins pentru a forma Imperiul Galic și, doi ani mai târziu, în 260,
provinciile estice ale Siriei, Palestinei și Egiptului au devenit independente ca Imperiul Palmirei,
lăsând teritoriile din mijloc Imperiului Roman.

O invazie a unui număr mare de goți a fost înfrântă în bătălia de la Naissus din 269. Această
victorie a fost semnificativă ca punct de cotitură al crizei, când o serie de împărați puternici și energici
au ajuns la putere. Victoriile împăratului Claudiu al II-lea Gothicus în următorii doi ani i-a alungat pe
alamani și au recuperat Hispania de la Imperiul Galic. Când Claudiu a murit în 270 de
ciumă, Aurelian, care comandase cavaleria la Naissus, i-a urmat ca împărat și a continuat restaurarea
Imperiului.

Aurelian a domnit (270-275) prin cea mai gravă criză, învingând vandalii, vizigoții,
palmierienii, perșii și apoi restul Imperiului Galic. Până la sfârșitul anului 274, Imperiul Roman a fost
reunit într-o singură entitate, iar trupele de frontieră au fost restaurate. Mai mult de un secol a trecut
înainte ca Roma să-și piardă din nou superioritatea militară asupra dușmanilor externi. Cu toate
acestea, zeci de orașe în trecut înfloritoare, mai ales în Imperiul de Vest, au fost distruse, populațiile
lor dispersate și, odată cu defalcarea sistemului economic, nu au putut fi reconstruite. Orașele mari,

13
chiar și Roma, care nu avuseseră nevoie de fortificații timp de multe secole, acum s-au înconjurat
cu ziduri groase.

În cele din urmă, deși Aurelian a jucat un rol semnificativ în întărirea frontierelor imperiului
în fața amenințărilor externe, au rămas probleme mai fundamentale. Dreptul la succesiune nu a fost
niciodată clar definit în Imperiul Roman, ducând la războaie civile continue, fracțiunile concurente în
armată, Senat și alte părți și-au prezentat candidatul preferat pentru funcția de împărat. O altă
problemă au fost dimensiunile enorme ale Imperiului, care îl făceau dificil de stăpânit pentru un
singur conducător autocratic care să gestioneze în mod eficient multiple amenințări în același timp.
Aceste probleme continue vor fi abordate radical de către Dioclețian, permițând Imperiului să
continue să supraviețuiască în Occident timp de peste un secol și în est timp de peste un mileniu.

Moștenirea Imperiului Roman

Consider că Imperiu Roman a fost cea mai mare organizare din câte au fost în timpuri,datorită
sutelor de ani de istorie desăvârsită dar și a nivelului de trai dus la extrem pentru acea perioada,
supremația sa, dobândind până în 1453. Acesta a pus bazele dreptului ce a influențat legislația,
dezvoltarea limbii romane pe mai multe planuri, descoperirea artei și a arhitecturii romane ce au pus
bazele lumii moderne.

La început civilizația romană antică a fost o civilizație multiculturală, Roma însăși fiind un
grup de sate de pe dealurile pe lângă râul Tibru. Pe această fundație a fost construită puternica
Republică Romană,iar influența și teritoriile acesteia s-au extis în toată lumea.

Până în 600 î.Hr. Roma devenise un oraș stat condus de regi. Se lăuda cu meșteșuguri
specializate, o aristricrație bogată, clădiri monumentale și un sistem social organizat. Regele conducea
împreună cu un Senat și o Adunare. Senatul era un consiliu al bătrânilor, format din conducătorii
diferitelor clanuri. Avea puterea să aprobe sau să respingă numirea regelui. Adunarea era formată din
toți cetățenii de sex masculuin ai Romei; cetățenia era acordată numai celor ai căror părinți erau
născuși la Roma. Principala atribuție a Adunării era de a da putere absolută monarhului, odată ce
conducătorii clanurilor îl acceptase pe candidat drept rege.

Roma a fost monarhă până ce a suferit o lovitură de stat în urma căreia a devenit republică
ce era condusă de doi consuli pentru a evita dependența exagerată de putere, aleși anual. Dacă seantul
a fost creat inițial pentru a preveni despotismul, a devenit ulterior adevărata autoritate de decizie.
Legea era susșinută de magistrați, care preveneau tot din Senat. Aceste figuri publice trebuiau să arate
loialitate față de republică, să se sacrifice pentru binele general și să ducă vieți ireproșabile.

Pentru romani viața era imposibilă fără macar un sclav sau o familie de sclavi în slujba ce ii
slujeau toată viața sa, aceștia primind in schimb șansa la o viața si la un acoperiș deasupra
capului.Atfel societatea fiind împărțită în oameni liberi și neliberi, mai exact sclavi.

14
 Civilizația antică romană era foarte dezvoltată, cu o rețea vastă de orașe prospere, pline de
clădiri frumoase, care le imitau, de obicei, pe cele din Roma, ca temple și piețe publice. Teritoriile
întinse ale imperiului erau împărțite în provincii conduse în numele împăratului de guvernatori,
numiși preconsuli sau pretori.

Locuințele romanilor erau de multe feluri, dar în principiu în funcție de avere. Bogații traiau
în vile somptuase cu toalete, apă curentă și încălzire centrală. Având adesea în centru o curte
interioară racoroasă. Acestea erau proiectate și decorate de artiștii greci ce trăiau în aceste orașe
romane .În aceste vile se organizau seara banchete îmbelșugate, se mânca și se bea în exces, excese
devenite legendare, iar ospețele erau acompaniante de muzica și dans. Adunările pentru afaceri sau
pentru distracșii erau o parte esențială a veții romane. Locurile de întâlnire, precum pieșele publice,
zonele publice numite foruri, baile publice și chiar toaletele publice erau locuri populare, sărăcia de
acasă fiind contrabalansată de grandoare din public. Adunările se țineau, de obicei, în aer liber, ăn
locuri deschise, pentru a descuraja conspirațiile care caracterizau stăpânirea romană.

Augustus a făcut unele reforme juridice dar doctrinele de bază au rămas.El avea ultimul
cuvânt în adoptarea legilor. Cetățenii acuzați de infracțiuni aveaeu adesea patroni ce îi apărau, iar
legile penale erau aplicate de magistrații romani, pedepsele fiind severe.

Datorită faptelor elaborate mai sus, putem spune că Imperiul Roman s-a ridicat treptat
ajungând să acapareze o mare putere a lumii lăsand în urma sa un sistem de legi dar și o conducere
nemaipomenită, fiind cunoscut de majoritatea ca cel ce a pus bazele dreptului. Romanii trăiau de
asemenea într-un lux impresionant pentru acele vremuri, armata pusa bine la punct, dar și madalitatile
prin care ei îsi duceau traiul, lăsând moștenire lumii amintirea unui popor aproape perfect.

15
 Bibliografie:
1.Universul istoriei,Maek Abigail

2.Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman

3.Istoria pe înțelesul tututror, Marlin Anglou

4.Imperiul roman, Arthur Artileri

1.

16
17
 1.

18
 2.

19
 3.

20
 4.

21
 5.

22
 6.

23
 7.

24
 8.

25
 9.

26
 10.

27
 11.

28
 12.

29
 13.

30
31
32