Istoria Italiei

Istoria Italiei se referă la istoria regiunii geografice corespunzătoare Peninsulei Italice, regiune locuită de-
a lungul timpului de diverse popoare, atât de diversificate din punct de vedere cultural și care au
cunoscut diverse regimuri politice.

Deși noua națiune italiană a apărut abia în 1861, zona geografică a Italiei de astăzi a avut o istorie bogată
și îndelungată. În perioada pre-romană, pe aici s-au perindat grecii și etruscii. Dupa evoluția și căderea
Imperiului Roman, Italia se fărâmițează în mai multe republici, orașe-stat, regate, toate expuse invaziilor
musulmane, normandice, germane, franceze, spaniole și austriece. Italia a fost unită abia în 1861
devenind Regatul Italiei. În 1946 devine republică constituțională.

Cuprins

1 Perioada pre-romană

2 Republica Romană

3 Imperiul

4 Iulius Cezar

5 Augustus

6 Căderea Romei

7 Evul mediu

7.1 Epoca întunecată (secolele V-X)

7.2 Evul Mediu mijlociu

8 Renașterea

9 Perioada premergătoare epocii moderne

10 Risorgimento și Regatul Italiei

11 Statul liberal

12 Primul Război Mondial

13 Mussolini și fascismul
14 Al Doilea Război Mondial

15 Republica constituțională

16 Cronologie

17 Note

18 Bibliografie

19 Vezi și

20 Legături externe

Perioada pre-romană

Săpăturile efectuate pe teritoriul Italiei și al Sicilei au scos la lumină dovezi ale existenței umane în
aceste regiuni încă din paleolitic[1], perioadă ce a debutat acum 2.500.000 de ani și s-a încheiat acum
200.000 de ani. Stau mărturie vestigiile arheologice descoperite în situri ca: Monte Poggiolo (în
apropierea orașului Forlì) și Grotta dell'Addaura (lângă Palermo). Putem menționa obiecte de artă
confecționate acum 800.000 de ani și diverse desene rupestre.

În neolitic, micile comunități de vânători și culegători devin sedentari și se stabilesc în așezări agricole.
Se cresc animale și devine tot mai evidentă apariția ceramicii. Celebre sunt așezările din regiunea Valle
Camonica (nordul Italiei). Aici au locuit populații de origine incertă, care au lăsat în urmă desene
rupestre și incizii în piatră (petroglife). Pentru numărul mare de vestigii descoperite (peste 350.000 de
petroglife), Valle Camonica este un adevărat centru al artei preistorice europene (civilizația Camunni).

În perioada următoare, Peninsula Italică a fost vizitată de diverse populații: micenienii (din Grecia),
fenicienii (din Libanul, Siria și Israelul de astăzi) care au venit din spațiul mediteranean. Ulterior, latinii
vin dinspre nord. Grecii au dominat în special litoralul adriatic și Sicilia. În jurul lui 800 î.Hr., în centrul
peninsulei se dezvoltă civilizația etruscă și atinge apogeul între 650 și 450 î.Hr. Etruscii erau foarte
avansați, și-au dezvoltat propriul alfabet, iar regii lor au ajuns să domine chiar și Roma.

Republica Romană

Articol principal: Republica Romană.

Conform legendei, Roma a fost înființată în 753 î.Hr. de către Romulus, care l-a învins pe fratele sau
Remus. În mitologie vedem cum Rhea Silvia și zeul Marte au doi fii, Romulus și Remus, care au fost
alăptați de o lupoaică și crescuți de un cioban. Romulus a fost considerat strămoșul regilor care s-au
succedat la conducerea Regatului Roman.

În 509 î.Hr., este alungat regele etrusc Tarquin și romanii se organizează într-o republică. În perioada 494
î.Hr. - 287 î.Hr. are loc un conflict de clasa între plebei (clasa inferioară) și aristocrația patricienilor (clasa
dominantă). În 450 î.Hr. se întocmește un cod juridic, Legea celor Douăsprezece Table, imprimată în
bronz și expusă public în Forum.

Roma intră în conflict militar cu orașele latine învecinate și are loc Războiul Ligii Latine. După victoria
Romei, în 496 î.Hr., se încheie alianța cu aceste cetăți latine. Începând cu secolul al IV-lea, Roma poartă
războaie cu diverse alte grupuri etnice. Învinge cetatea etruscă Beii, apoi pe gali. Triburile latine se
revoltă în cadrul războaielor samnite și din nou Roma iese învingătoare. De asemenea, marea cetate
latină preia controlul asupra cetăților grecești în jurul anului 200 î.Hr.. Prin 260 î.Hr., romanii controlau
deja aproape întreaga peninsulă, iar tratatele generoase încheiate cu părțile învinse i-au adus
prosperitate și alianțe militare. Administrarea și guvernarea erau asigurate de magistrați, aleși de către
adunările populare. Consulii, cei mai importanți magistrați erau aleși în fruntea statului. Totuși,
adevărata putere politică se află în mâinile senatului, o oligarhie care guverna Roma. Aceștia dețineau
funcția pe viață. O dată cu continuarea cuceririlor militare, urmează o epocă de expansiune economică și
de puternice schimbări sociale. A fost construite clădiri, drumuri publice, apeducte. S-au micșorat taxele.
Clasa mijlocie s-a dezvoltat. Au fost imprimate monede. Crește ponderea muncii bazate pe sclavi. Roma
se află în plin avânt.

Imperiul

Războaiele Punice, cunoscute și ca Războaiele Feniciene, au fost cele trei bătălii dintre Roma și
Cartagina, cetate situată în nordul Africii. Primul a izbucnit în 246 î.Hr. în Sicilia, când Cartagina lupta să
se protejeze împotriva expansiunii romane. Lupta decisivă a fost bătălia navală din 241 î.Hr. câștigată de
romani care au preluat controlul nu numai asupra Siciliei, dar și a Sardiniei. Cartagina își revine și
invadeaza Spania. Generalul cartaginez Hannibal pătrunde în Italia cu trupe și elefanți, iar pierderile de
partea Romei sunt semnificative. Roma contraatacă și, în 204 î.Hr., generalul roman Scipio Africanul
invadează nordul Africii obținând o victorie la Zama. Cartagina este supusă unor severe condiții de pace.
Al treilea și ultimul Război Punic debutează în 149 î.Hr.. Din nou romanii obțin victoria iar Cartagina este
complet distrusă în 146 î.Hr.. După încă trei ani, Macedonia devine provincie. Spania este subjugată, iar
romanii preiau controlul asupra nordului Africii și Siriei. Dobândește și Galia în 118 î.Hr. și Egiptul în 31
î.Hr.. Asistăm la cea mai mare extindere a unui imperiu din istoria lumii.
Clasa mijlocie (în special negustorii și bancherii) continuă să se extindă. Schimbările economice, sociale și
culturale au fost rapide. Tensiunile care apar între forțele reformatoare și cele conservatoare generează
un război civil. În 133 î.Hr., Tiberius Gracchus este ales ca tribun și duce o politică de promovare a
reformei. În același an însă, atacat în timpul unei revolte, este asasinat. Zece ani mai târziu, lupta este
preluată de fratele său, Gaius Gracchus, dar și acesta, în 121 î.Hr., este ucis împreună cu 3.000 de
susținători. Se declanșează revolte ale sclavilor. În 72 î.Hr., armata romană reușește sa înfrângă cea mai
mare astfel de răscoală, condusă de Spartacus. Acesta este ucis alături de cei 6.000 de răsculați.

Războaiele sociale care au avut loc între 91 î.Hr. și 88 î.Hr. au fost datorate refuzului Romei de a împărți
puterea și drepturile politice cu aliații săi din peninsulă. Doar cetățenia era acordată tuturor locuitorilor
din zona sudică râului Po.

Iulius Cezar

Articol principal: Iulius Cezar.

Mai mulți generali au început să-și formeze armate private, dintre care cei mai celebri au fost Marius,
Sulla și Pompei. De asemenea, și Iulius Cezar și-a inființat o trupă militară proprie. Marius devine consul
dar moare în 86 î.Hr. din cauze naturale. Sulla luptă și dobândește controlul asupra Romei sub forma
unei dictaturi. Astfel reușește să reinstaureze Republica după care se retrage. Urmează lupta pentru
putere a lui Pompei. Acesta, împreună cu Cezar și Crasssus, în 60 î.Hr., își unesc forțele într-un fel de
parteneriat, cunoscut sub numele de Primul triumvirat. Această alianță începe să decadă când Crassus
moare în 53 î.Hr., iar Pompei a fost învestit cu puteri extraordinare de către Senat. În 49 î.Hr., Cezar,
nemulțumit, pornește cu trupele sale trecând râul Rubicon din Galia către Roma și îl invinge pe Pompei.
Cezar profită de victorie și continuă anexarea de noi teritorii în favoarea Romei. În 46 î.Hr., senatul îl
proclamă dictator pentru zece ani. Doi ani mai târziu, este numit dictator pe viață.

Ambiția lui Cezar de a da o noua formă Romei l-a făcut să fie temut de către aristocrația senatoriala care
a uneltit o conspirație împotriva sa. Pe la idele lui martie (15 martie) 44 î.Hr., un grup de conspiratori
conduși de Cassias și Brutus, îl asasinează pe Cezar prin înjunghiere. Dar în loc să se reinstaureze
republica, urmează 13 ani de război civil.

Augustus

Articol principal: Cezar August.

Marcus Antonius, prietenul și camaradul de oaste al lui Cezar, pretinde a fi succesorul acestuia. Totuși,
nepotul și fiul adoptiv al lui Cezar, Octavian, care pe atunci avea 18 ani, respinge această pretenție și
adună 3.000 de ostași din trupele lui Cezar. Cicero, fost consul și unul dintre cei mai celebri oratori ai
Romei, se opune lui Antoniu. După pierderea uneia din bătălii în cadrul războiului civil, Antoniu
părăsește Italia. În 43 î.Hr., Octavian, Antoniu și Lepidus, unul dintre comandanții lui Cezar, au format al
treilea triumvirat și au incheiat un tratat pe cinci ani, ce aducea stabilitate în viața politică romană. Trei
sute de potențiali oponenți, printre care și Cicero, au fost asasinați. Asasinii lui Cezar au fost urmăriti, iar
Cassias și Brutus s-au sinucis în 42 î.Hr. în bătălia de la Phillipi.

Antonius călătorește în Egipt unde o cunoaște pe Cleopatra, regina Egiptului. Cleopatra fusese amanta
lui Cezar și îl insoțise chiar la Roma. Au început să apară tensiuni între Antoniu și Octavian. În 36 î.Hr.,
Antoniu se căsătorește cu Cleopatra, deși acesta era deja căsătorit cu sora lui Octavian. În 32 î.Hr.,
Octavian pune capăt triumviratului și, în fața senatului aduce plângeri împotriva lui Antoniu și acesta
este îndepărtat de la putere de către senat. Octavian declară război împotriva Cleopatrei și iese
învingător în 31 î.Hr. în bătălia de la Actium, pe Marea Adriatică. Antoniu și Cleopatra fug în Egipt, dar în
anul următor, când Octavian invadează Egiptul făcându-l provincie romană, amândoi se sinucid.

Octavian, sau Augustus cum era cunoscut, și-a consolidat puterea și a pus capăt războiului civil. A condus
timp de 44 de ani și a reconstruit din temelii Imperiul, menținându-i însă formal, caracterul republican. A
avut o mână forte și a reformat admnistrația, în timp ce și-a extins alianțele. A construit și a reparat
temple, teatre, drumuri, apeducte, sisteme de drenaj și în general a modernizat cetatea. Chiar el spunea
că "a găsit o Romă din cărămizi și a lăsat-o un oraș de marmură". A creat o armată profesională. Domnia
sa a fost o lungă perioadă de pace, cunoscută ca Pax Romana. A murit în 14 d.Hr., la 76 de ani. A fost
succedat de fiul său adoptiv, Tiberius. La moartea acestuia, în 37 d.Hr., vine la conducere Caligula, care la
rându-i a fost asasinat în anul 41. A urmat Claudius la a cărui moarte, în 54, a fost succedat de Nero. În
timpul domniei acestuia, în anul 31, Roma a ars. La 30 de ani, Nero s-a sinucis.

Câțiva din împărații care au urmat: Vespasian, Titus, Domițian, Nerva, Traian, Hadrian, Pius, Marcus,
Aurelius și Commodus. Construcția Colosseumului a fost finalizată în anul 80. În stilul de construcție s-au
înregistrat progrese și anume: folosirea betonului turnat și a arcadelor. A avut loc mai multe războaie cu
Parția.