Imperiul Bizantin

IMPERIUL BIZANTIN , DENUMIT ȘI IMPERIUL ROMAN

DE RĂSĂRIT SAU BIZANȚ , A FOST CONTINUAREA
IMPERIULUI ROMAN ÎN PROVINCIILE SALE ESTICE ÎN
TIMPUL ANTICHITĂȚII TÂRZII ȘI EVULUI MEDIU ,
CÂND CAPITALA SA ERA CONSTANTINOPOL . A
SUPRAVIEȚUIT FRAGMENTĂRII ȘI CĂDERII
IMPERIULUI ROMAN DE APUS ÎN SECOLUL AL V-LEA
D.HR. ȘI A CONTINUAT SĂ EXISTE ÎNCĂ O MIE DE ANI
PÂNĂ LA CĂDEREA CONSTANTINOPOLULUI ÎN
IMPERIUL OTOMAN ÎN 1453. ÎN CEA MAI MARE PARTE
A EXISTENȚEI SALE, IMPERIUL A FOST UNUL DINTRE
CELE MAI IMPORTANTE. PUTERNICE FORȚE
ECONOMICE, CULTURALE ȘI MILITARE DIN EUROPA.
 Mai multe evenimente din secolele IV-VI marchează perioada de tranziție în
timpul căreia Orientul grecesc și vestul latin al Imperiului Roman s- au separat.
Constantin I ( r. 324–337 ) a reorganizat imperiul, a făcut din Constantinopol
noua capitală și a legalizat creștinismul. Sub Teodosie I ( r. 379–395 ),
creștinismul a devenit religia de stat și alte practici religioase au fost interzise .
În timpul domniei lui Heraclius ( r. 610–641 ), armata și administrația
Imperiului au fost restructurate și greaca a fost adoptată pentru uz oficial în locul
latinei.

„Imperiul Bizantin” este un termen creat după sfârșitul regatului; cetățenii săi au
continuat să se refere la imperiul lor pur și simplu ca Imperiul Roman ( greaca
medievală :, romanizat) sau România ( greacă medievală și la ei înșiși ca romani
( greaca medievală : un termen pe care grecii au continuat să-l folosească pentru ei
înșiși până în epoca otomană. Deși statul roman a continuat și tradițiile sale au
fost menținute, istoricii moderni disting Bizanțul deîntruparea sa anterioară,
deoarece era centrată pe Constantinopol, orientată mai degrabă spre cultura greacă
decât spre latină și caracterizată de creștinismul ortodox răsăritean .
 Imperiul Bizantin Califatul Omeiad, Califatul Ummayyad sau
Califatul de la Damasc

mperiul Bizantin , denumit și Imperiul Roman de Răsărit sau a urmat primului califat din istorie, numit Califatul
Bizanț , a fost continuarea Imperiului Roman în provinciile sale Rashidun condus de cei patru califi Rashidun sau
estice în timpul Antichității Târzii și Evului Mediu , când "ortodocși". Dinastia omeiadă a domnit între anii 661 și
capitala sa era Constantinopol 749/750, dezvoltând o monarhie ereditară și absolutistă.
 Mai multe evenimente din secolele IV-VI marchează perioada de
tranziție în timpul căreia Orientul grecesc și vestul latin al
Imperiului Roman s- au separat. Constantin I ( r. 324–337 ) a
reorganizat imperiul, a făcut din Constantinopol noua capitală și a
legalizat creștinismul. Sub Teodosie I ( r. 379–395 ), creștinismul
a devenit religia de stat și alte practici religioase au fost interzise .
În timpul domniei lui Heraclius ( r. 610–641 ), armata și
administrația Imperiului au fost restructurate și greaca a fost
adoptată pentru uz oficial în locul latinei.
 Granițele imperiului au fluctuat prin mai multe cicluri de declin și redresare. În timpul
domniei lui Iustinian I ( r. 527–565 ), imperiul a atins cea mai mare întindere după ce a
recucerit o mare parte a coastei mediteraneene vestice, istoric romane , inclusiv Africa ,
Italia și Roma, pe care le-a deținut încă două secole. Războiul Bizantin-Sasanian din 602–
628 a epuizat resursele imperiului, iar în timpul cuceririlor musulmane timpurii din secolul
al VII-lea, acesta și-a pierdut cele mai bogate provincii, Egipt și Siria , în fața califatului
Rashidun . Apoi a pierdut Africala omeiazi în 698. În timpul dinastiei macedonene (secolele
10-11), imperiul sa extins din nou și a cunoscut Renașterea macedoneană de două secole ,
care s-a încheiat odată cu pierderea unei mari părți a Asiei Mici de către turcii selgiucizi
după Bătălia de la Manzikert în 1071. Această bătălie a deschis calea pentru stabilirea
turcilor în Anatolia . Imperiul și-a revenit în timpul restaurării comnenilor , iar în secolul al
XII-lea, Constantinopolul a fost cel mai mare și mai bogat oraș din Europa. Imperiul a primit
o lovitură mortală în timpul celei de-a patra cruciade , când Constantinopolul a fost jefuitîn
1204, iar teritoriile pe care imperiul le guverna anterior au fost împărțite în tărâmuri
concurente grecești și latine bizantine . În ciuda eventualei recuperări a Constantinopolului
în 1261, Imperiul Bizantin a rămas doar unul dintre câteva state rivale mici din zonă în
ultimele două secole ale existenței sale. Teritoriile rămase au fost anexate progresiv de
otomani în războaiele bizantino-otomane din secolele al XIV-lea și al XV-lea. Căderea
Constantinopolului în Imperiul Otoman în 1453 a pus capăt Imperiului Bizantin. Imperiul
Trebizond a fost cucerit opt ​ani mai târziu, în asediul din 1461 . Ultimul dintre statele
succesoare, celPrincipatul Theodoro , a fost cucerit de otomani în 1475.
 Originea denumirii „Imperiul Bizantin”
 Numele Imperiul Bizantin este un termen istoriografic modern, care era
necunoscut celor care au trăit în vremurile de glorie ale imperiului (adică Imperiul
Roman de Răsărit). Numele original al imperiului în limba greacă era Ρωμανία
Romagna sau Βασιλεία Pωμαίων Basileía Romaíon, o traducere din limba latină a
numelui Imperiului Roman, Imperium Romanorum. Termenul Imperiul Bizantin a
fost inventat în 1557, la aproximativ un secol după căderea Constantinopolului, de
către istoricul german Hieronymus Wolf (1516 - 1580), care a introdus un sistem
de istoriografie bizantină în lucrarea sa Corpus Historiae Byzantinae, cu scopul de
a deosebi istoria antică romană de istoria medievală greacă, fără a mai atrage
atenția asupra predecesorilor lor antici și continuității imperiale romane (în Est).
 Standardizarea termenului a apărut în secolul al XVII-lea, când autorii francezi, precum
Montesquieu, au început să-l popularizeze. Hieronymus a fost și el influențat de disputa apărută
în secolul al IX-lea între romei, (bizantini, așa cum îi numim azi), și franci. Sub conducerea lui
Charlemagne (Carol cel Mare), francii fondaseră un imperiu în vestul Europei și, având sprijinul
Papei, încercau să-și legitimeze cuceririle din Italia, nerecunoscând vecinilor de la răsărit dreptul
de a se numi romani. Donația lui Constantin, unul dintre cele mai faimoase documente
falsificate din istorie, a avut un rol important. Din acel moment a devenit o regulă, în vest, ca
împăratul din Constantinopol să nu mai fie numit Imperator Romanorum (Împărat al
Romanilor), titlu care a fost rezervat împăraților franci, ci „Imperator Graecorum” (Împăratul
grecilor), iar țara condusă de acesta din urmă ca „Imperium Graecorum”, „Graecia”, „Terra
Graecorum” sau chiar „Imperium Constantinopolitanus”.

 Aceste fapte au folosit ca precedente pentru Wolf, care a fost motivat, cel puțin parțial, să
reinterpreteze istoria romană în termeni diferiți.

 Mai târziu, a apărut folosirea peiorativă a cuvântului bizantin .

 Confilcte
 Dupa moartea imparatului Iustinian (527-565), finantele erau ruinate, armata era
distrusa, certurile religioase se desfasurau incontinuu. Ca dept urmare, sec. VII se
anunta ca fiind cea mai intunecata perioada din istoria Bizantului. Arabii vor
cuceri, Syria, Mesopotamia, Egiptul, Armenia si chiar Asia Mica. Hispania, Italia
si Africa de Nord erau si ele pierdute pentru totdeauna de populatia bizantina.
Slavii si bulgarii trec la sud de Dunarea si se aseaza in Peninsula Balcanica. La
inceputul sec. VIII, dupa decenii de anarhie politica si militara, Imperiul Bizantin
este reorganizat de catre dinastia imparatilor Isaurieni (717-802). Dinastia
macedoneana (867-1057) va reface granitele imperiului din vremea lui Iustinian.
Imparatii sai vor consolida puterea politica interna, prosperitatea, maretia si
gloria. Criza Imperiului intre 1025 si 1081 a adus statul in pragul prabusirii si
astfel, imperiul se clatina economic, social, militar si politic. Dinastiile
Comnenilor (1081-1180) si Angelilor (1185-1204) impun un regim de aristocratie
militara care salveaza pentru moment imperiul. In 1261, Constantinopolul este
recucerit de bizantini. Pe plan economic, statul bizantin se afla sub controlul
republicilor maritime italiene, iar decaderea vietii urbane si inlaturarea monedei
bizantine de pe piata mediteraneeana sunt semnele slabiciunii. In 1453,
Constantinopolul este cucerit de turcii condusi de Mehmed al II-lea. Autoritatea
 Sec. al XIV-lea este ocupat de razboaiele civile si de expansiunea otomana in Europa.
Dupa sec. V, la granitele Imperiului au aparut popoare care vroiau sa invadeze teritoriul.
Au fost trimisi negustori, misionari crestini si ambasade pentru a mentine distanta dintre
bizantini si barbari, sa asigure pacea. In 800, Carol cel Mare a fost incoronat ca imparat al
Occidentului. In Cartea ceremoniilor din sec. X, exista o lista de 60 de printi si suverani cu
care Bizantul avea legaturi, printre care si califul din Bagdad, apoi emirul Egiptului, tarul
Bulgariei si regele Frantei si cel al Germaniei. La inceputul sec. VII, Imperiul roman de
rasarit devine Imperiul bizantin ca urmare a transformarilor politice, administrative,
sociale si culturale desfasurate in sec. anterior; elementul grec va ocupa locul dominant in
limba, gandire si obiceiuri. Ideologia politica bizantina a fost in Evul Mediu modelul
politic cel mai stralucit in ochii contemporanilor. Arabii au ca patrie de origine Peninsula
Arabica. Dupa ce timp de un mileniu si jumatate singura forma de organizare in lumea
araba era tribul, in sec. VII sub conducerea lui Mahomed, arabii vor cunoaste existenta
unui stat unitar. Actiunea politica a lui Mahomed, care s-a nascut in anul 571 si a fost
crescut ca orfan, apoi s-a casatorit cu o femeie bogata, Kadjia, cu care a avut sapte copii,
iar dintre acestia nu a supravetuit decat o fiica si anume Fatima, a predicat o relatie directa
intre om si divinitate
 Periodizare și componente
 Istoria Bizanțului cuprinde patru componente:

 Componenta romană: pe plan instituțional, militar și juridic, bizantinii se considerau „romanii”

Evului Mediu. Limba latină era vorbită în cancelaria imperială și era utilizată pentru redactarea
documentelor oficiale până în secolul al VI-lea, iar împărații Teodosiu și Iustinian au sistematizat
justiția după modelul roman.
 Componenta greacă: 95% din lucrările bizantine erau scrise în limba greacă în secolele IV-VI.
Corpusul lui Iustinian cuprindea trei părți în latină și o parte în limba greacă. Între secolele VI-XI
s-a desfășurat un proces de „grecizare” a imperiului bizantin, Asia Mică fiind baza imperiului și
cea mai dominată de greci dintre provinciile orientale. Până în secolul al VII-lea, limba greacă a
fost limba oficială a imperiului, fiind utilizată în cultură și în redactarea documentelor oficiale.
 Componenta creștină: De la Edictul de la Milano și oficializarea religiei creștine în timpul lui
Teodosiu, majoritatea populației imperiului răsăritean era de religie creștină. În secolul al VII-lea,
termenul de „creștin” se confunda cu termenul de „roman”
 Componenta orientală: s-a manifestat în artă și în ceremonialul palatial între secolele IV-VI, iar
din secolul al VII-lea a câștigat teren în domeniul dreptului. Între secolele VIII-IX, influență
orientală a pierdut teren în urma venirii la putere a dinastiei macedonene.
 Istoria bizantină se împarte, în mod tradițional, pe dinastii:

 Dinastia Constantină (306 - 363)

 Dinastia Valentiniană (364 - 379)
 Dinastia Teodosiană (379 - 457)
 Dinastia Leonidă (457 - 518)
 Dinastia Iustiniană (518 - 602)
 Dinastia Heracliană (610 - 711)
 Dinastia Isauriană (717 - 802)
 Dinastia Focidă (802 - 814)
 Dinastia Frigiană/Amoriană (820 - 867)
 Dinastia macedoneană (867 - 1056)
 Dinastia Comnenilor (1056 - 1185)
 Dinastia Anghelos (1185 - 1204)
 Imperiul de la Niceea (1204 - 1261)
 Dinastia Paleolog (1261 - 1453)
 Bizantul Caracterizat de catre
Ion Toderascu, Istoria Bizantului
 Ofensiva arabă împotriva Bizanţului a fost organizată de califul Omar (634-644), a început în 634 şi s-a desfăşurat cu o rapiditate derutantă. Împăratul
Heraclius, marele strateg care a distrus puterea perşilor, n-a putut da replica aşteptată. Siria, Mesopotamia, Palestina şi Egiptul cad sub stăpânire arabă
până în 642. Din Orient, cucerirea arabă s-a extins spre apus, pe coasta Africii de Nord. După ce, sub conducerea lui Mohavia, arabii şi-au construit flota,
ei au întreprins primele expediţii pe mare. În scurt timp au cucerit insulele Cipru, Rhodos, Cos şi Creta. În 655, o escadră arabă s-a îndreptat spre
Constantinopol, aspiraţie îndrăzneaţă a expansiunii arabe. Capitala bizantină a suferit primul atac arab între 674-678, atac îndelung şi greu, terminat cu
victoria „romeilor”. Întreaga flotă arabă a fost arsă şi scufundată, iar 30.000 de oşteni arabi au pierit în bătălie. La victoria bizantinilor a contribuit decisiv
o armă secretă, „focul grecesc” sau „focul lichid”, invenţie pusă la dispoziţia împăratului Constantin IV Pogonatul de un arhitect sirian. Al doilea şi cel
mai mare asediu arab asupra Constantinopolului a fost în anul 717, când Leon III Isaurianul abia se instalase în jilţul imperial. Asediul metodic al arabilor,
conduşi de vestitul general Maslama, a întâlnit superioritatea pe mare a bizantinilor: focul grecesc. Flota arabă, de 1800 de vase, a fost în întregime
distrusă. După dezastrul suferit în august 718, arabii n-au mai cutezat să atace cetatea basileilor. De asemenea, peste şase decenii Asia Mică n-a mai
cunoscut atacurile sarazinilor (=arabii).
 Războiul dintre Bizanţ şi Califatul arab a continuat, conflictele armate putând fi grupate în trei mari zone geopolitice: în Asia Mică, în Mediterana
răsăriteană şi în Mediterana centrală. Succesele au fost schimbătoare până la jum. sec. al IX-lea, pentru ca apoi, prin vrednicia militară a împăraţilor
macedoneni, balanţa victoriei să se încline decisiv în favoarea Bizanţului. La începutul sec. XI, puterea politico-militară a arabilor a decăzut foarte mult în
favoarea turcilor selgiucizi, ceea ce a uşurat sarcina Bizanţului.
 La baza succeselor obţinute de arabi au stat şi unii factori conjuncturali, precum schimbarea de atitudine a Imperiului din perioada finală a domniei lui
Heraclius. Acest împărat a refuzat să mai plătească subsidii arabilor din zonele de graniţă, ceea ce a determinat din partea acestora iniţierea unor raiduri de
jaf pe teritoriul bizantin. De asemenea, pot fi enunţate o serie de cauze legate de situaţia internă a provinciilor imperiale orientale. Astfel, lungul război cu
perşii epuizase practic resursele Egiptului şi Siriei, principalele contributoare la visteria imperială.
Relațiile InternațiRelațiile dintre Bizanț,
Papalitate și Carol cel Mareonale
 Din timpul domniei împăratului Iustinian, scaunul pontifical a intrat sub influența
împăraților bizantini. Majoritatea papilor erau desemnați de împărații de la
Constantinopol. Când papalitatea întâmpina rezistență, basileii nu ezitau să-și
afirme controlul asupra scaunului pontifical. Papa Martin I care a ocupat scaunul
pontifical în secolul al VII-lea fără aprobarea Constantinopolului, s-a opus
politicii împăraților bizantini, Heraclius și Constant, care încercau să găsească o
formulă de compromis între monofiziți și ortodocși. Constant l-a chemat pe
Martin la Constantinpol în 653, acuzându-l de trădare și l-a condamnat să fie
maltratat în public. Apoi, l-a exilat în Chersones, unde a murit la scurt timp.
2. Relațiile cu Sfântul Imperiu Roman de
Națiune Germană
 În timpul dinastiei macedonene, în Occident, urmașii lui Carol cel Mare au
abandonat concepția acestuia, chiar din timpul lui Ludovic cel Pios și au preluat
titlul de Împărați ai Romanilor, încercând chiar să cucerească teritoriile bizantine
din Italia. Este adevărat că au existat momente de apropiere în vremea lui Vasile I
Macedoneanul, când bizantinii intervin în Italia pentru a recupera teritoriile
cucerite de arabi în sudul Peninsulei unde s-au pus bazele unui emirat propriu la
Bari.
 3.Relațiile cu Rusia

 În secolul VII, în stepele nord-pontice s-a constituit un stat khazar care controla
zona de stepă a Europei răsăritene și s-a impus în fața uniunilor tribale turco-
mongole. Khazarii au fost și aliați ai bizantinilor, relațiile dintre aceștia și greci
fiind intense. Bizantinii se aprovizionau cu cereale din zona bazinului pontic.La
Înfrângerea armatei lui mijlocul secolului IX, în stepele nord-pontice și-a făcut apariția formațiunea nord-
Sviatoslov de către bizantini pontică fondată de Rurik conform cronicii lui Nestor.

 Istoricii bizantologi germani susțin însă că statul a fost creat de varegi, pe când
istoricii ruși susțin că a fost fondat de slavi. Termenul de „rus” apărea în sursele
europene și musulmane ca desemnând varegii scandinavi. Varegii erau negustori
și ulterior s-au pus pe cucerit teritorii.
 Cultura bizantină
 Eusebiu de Cezareea este considerat părintele istoriografiei creștine. Nu a fost
inclus în rândurile bisericii răsăritene căci s-a împotrivit deciziei conciliului de
la Niceea din 325, propunând o formulă de compromis. A scris Cronica
Universală și Istoria Ecleziastică. În Cronica Universală a scris despre sistemele
cronologice ale antichității-caldeean, asirian, egiptean, ebraic, grec și roman, și a
redat o cronologiei a istoriei lumii de la nașterea lui Avraam în 2016 i.e.n. până
în anul 303 e.n.-începutul persecuțiilor creștine. Cronica Universală scrisă în
greacă a fost tradusă în latină de către Ieronim. Istoria Ecleziastică cuprindea 10
cărți, de la nașterea lui Hristos până în anul 323, punea accent pe dimensiunea
temporară și se baza pe documente istorice. Lucrarea a fost tradusă în latină în
secolul V de către Rufinus din Aquileia. Eusebiu a mai scris și o lucrare
biografică cu caracter apologetic a împăratului, Vita Constantini, care are ca
nucleu elogiul funerar rostit în 337. În secolul V au fost realizate Istorii
Ecleziastice, iar genul cronicii universale s-a menținut până în secolul XII,
precum cronica lui Ioan Malalas din secolul VI. Procopius din Cezareea a fost
un alt mare reprezentant. Consilier al generalului Belizarie, dar după ce cade în
dizgrație, a fost îndepărtat de la Constantinopol și trimis înapoi în Cezareea.
 A scris numeroase lucrări despre domnia împăratului Iustinian. În
Războaiele, a încercat să fie obiectiv, concentrându-se mai mult pe
personalitatea generalului Belizarie. Descrie campaniile împotriva perșilor, și
apoi campaniile împotriva vandalilor și ostrogoților. Apar unele accente
critice asupra lui Iustinian, ca Răscoala Nika, dar prezintă și informații
geografice, istorice, culturale și etnografice bizantine. În Despre Construcții,
împărțită în 6 cărți-557, a elogiat activitatea domeniului edilitar al domniei
lui Iustinian, lucrarea fiind scrisă când încă se mai afla la Constantinopol. În
Istoria Secretă, scrisă în 550-560, Procopius are un ton diferit în privința
descrierii lui Iustinian și a soției sale, Teodora, care sunt blamați pentru
duritate, catastrofe naturale, ca Iustinian era trimisul diavolului pe pământ.
Procopius, fiind din rândul aristocrației senatoriale, era nemulțumit de
măsurile luate de Iustinian care promova noi oameni în administrație.
Iustinian este prezentat în termeni critici, sarcastici, acuzându-l de
incompetență, abuzuri, corupție și vicii.
 Organizarea administrativă
 Statul bizantin se deosebea de celelalte state medievale prin puternica sa centralizare administrativă, fiind primul
stat centralizat și singurul până în sec. XIII.

 Administrația depindea direct de împărat, la fel ca justiția, finanțele, armata și Biserica. Toți funcționarii statului îi
erau subordonați, întreaga activitate a Imperiului era propulsată de Palatul Sacru. Înalții funcționari civili și
militari erau distinși de împărat cu titluri onorifice (care implicau și anumite privilegii), pe lângă cele ale
respectivelor lor funcții și precedându-le. În unele cazuri titlurile acordate nu comportau și sarcini efective; chiar
și în acest caz titlul onorific dădea drept (cel puțin după sec. IX) la o pensie. Dar nici funcțiile efective nici
titlurile onorifice nu erau ereditare, ci totdeauna conferite de împărat ad personam. Funcțiile erau retribuite cu
salarii anuale și cu cadouri din partea basileului, la anumite ocazii. Îndatorirea principală a oricărui funcționar era
să execute hotărârile împăratului sau să vegheze ca acestea să fie executate. Începând din sec. VI, în unele
provincii înalții demnitari dețineau în același timp și autoritatea supremă civilă și cea militară. Aceasta era situația
strategului, în sistemul themelor instaurat în sec. VII; sau a exarhului, locțiitor cu depline puteri al împăratului,
după înființarea (la sfârșitul sec. VI) a celor două exarhate, din Italia (cu sediul la Ravenna) și Africa (la
Cartagina).
Economie și societate
 Economia bizantină a fost una dintre cele mai avansate din spațiul european mediteranean pentru multe
secole. Europa, în particular, nu a depășit economia bizantină până în sec. XI-XIII. Constantinopolul era
centrul-cheie în rețeaua de rute comerciale extinse în toată Eurasia și nordul Africii. Până în secolul VI,
economia bizantină a prosperat.

 Ciuma lui Iustinian și cuceririle islamice au contribuit la declin și stagnare. Reformele isauriene și repopularea
din timpul împăratului Constantin V, lucrările publice și taxele impuse au marcat începutul revitalizării
economice care au continuat până în 1204 în ciuda pierderilor de provincii orientale. În secolele X-XII,
imperiul bizantin își proiecta imaginea de civilizație luxuriantă unde călătorii străini erau impresionați de
bogăția acumulată în capitală.

 Cea de-a patra Cruciadă a rezultat din perturbarea producției bizantine și supremația comercială a Europei
vestice, ceea ce a dus la catastrofa din 1204. Dinastia Paleologilor a încercat să revitalizeze economia, dar
Bizanțul Târziu nu și-a mai putut reveni în a controla forțele economice domestice și externe. Și-a pierdut
influența de altă dată în modalitățile comerciale și mecanismul prețurilor. Pierde controlul asupra metalelor
prețioase și producției monedelor.

 Unul dintre pilonii economici ai Bizanțului a fost comerțul maritim. Textilele erau importate, ca mătasea din
Egipt, care ulterior a început să se producă în Bulgaria și în vest. Statul controla comerțul intern și extern,
 ConcluzieRăzboaielor bizantini-
arab
 Războaiele sunt pe cale să se termine când turcii și mai multe invazii mongole
preiau amenințarea arabă. Din xi - lea și al xii - lea de secole, războaie bizantini
sunt acum deținute împotriva Seljuks . După înfrângerea lor în bătălia de la
Manzikert împotriva turcilor din 1071, bizantinii, cu ajutorul cruciaților
occidentali, și-au restabilit poziția de superputere în Orientul Mijlociu, în timp ce
arabii au trebuit să lupte împotriva cruciaților și mai târziu la invaziile mongole, în
special Hoarda de Aur și Timuridii .

 În timpul celei de-a doua cruciade, Baldwin al III-lea a pus mâna pe Ascalon în
1153, iar regatul Ierusalimului ar putea astfel să avanseze în Egipt și să ocupe pe
scurt Cairo în anii 1160. Împăratul Manuel s-a căsătorit cu Marie d'Antioche,
verișoara regelui cruciat Amaury al Ierusalimului, în timp ce Amaury s-a căsătorit
strănepoata împăratului, Marie Comnenus . În 1168, o alianță formală este
negociat de Arhiepiscopul William de anvelope, și în 1169 Manuel I st
organizarea unei expediții în comun cu Amalric în Egipt.