Limba imperială[modificare | modificare sursă]

Inscripție latină din Colosseum

Pagină in limba coptă din Evanghelia gnostică a lui Iuda

Inscripție punico-latină de la Teatrul din Leptis

Magna din Libia Fibulă cu inscripții în limba celtică.

Stelă funerară creștină timpurie cu inscripții in limba greacă

Limba oficială a imperiului era limba latină. Toți cetățenii romani erau obligați să
aibă certificatele scrise în limba latină. Latina a fost limba curților de justiție.
Totuși, vorbitorii de limbă latină coexistau în pace cu vorbitorii de greacă din estul
Mediteranei și Asia Mică.
Romanii care primeau o educație studiau greaca în calitate de limba literară și
mulți membri ai claselelor de elită vorbeau greacă. Împărații iulio-claudieni
încurajau standarde înalte privind vorbirea corectă a limbii latine în afaceri și
administrație. Claudius a încercat să limiteze folosirea limbii grecești, revocând
cetățenia celor care nu vorbeau latină, dar Senatul și-a menținut caracterul
bilingv având ambasadori vorbitori de greacă.
În partea estică a imperiului, legile și documentele oficiale erau traduse din
greacă în latină. După anul 212, toți locuitorii imperiului au devenit cetățeni ai
imperiului, chiar dacă nu cunoșteau limba latină.
După reformele lui Dioclețian, latină a continuat să fie limba conducerii.
Alte limbi locale vorbite în imperiu au fost limba coptă, vorbită în Egipt, apoi
cea punică în Africa, cea galică în Franța de azi și aramaică vorbită în Orient.
Legile și jurămintele romane erau traduse din latină în limbile locale pentru ca
tuturor locuitorilor imperiului să le fie aduse la cunoștință voința autorității
imperiale și militare.
Limba latină a influențat apariția limbilor romanice precum spaniolă, franceză,
portugheză, italiană și română. În prezent, peste 900 de milioane de oameni sunt
vorbitori de limbi romanice.
 Prima limba romanică vorbită la nivel mondial este cea spaniolă, vorbită în țări
precum Spania, Mexic, Venezuela, Argentina, Bolivia, Columbia, Chile,
precum și în Statele Unite ale Americii, predominant în Texas și California.
 Este urmată de limba franceză, vorbită în Franța, Canada, Belgia, Elveția,
Congo, Madagascar, Cameroon, Côte d'Ivoire, Niger, Chad, Rwanda, Haiti
etc.
 Limba portugheză este vorbită în Portugalia, Brazilia, Angola, Mozambic.
 Limba italiană este vorbită în Italia și Elveția.
 Limba română este vorbită în România și Moldova.
Fiind limba internațională a educației și literaturii, latina a continuat ca limbă a
diplomației, științei și culturii în Evul Mediu, în cursul Renașterii și până în secolul
al XVII-lea. Continuă să fie folosită ca limba ritualică în Vatican și lăcașele de cult
ce aparțin Bisericii Romano-Catolice din Antichitate până în prezent. Ca si
greaca, a fost principala limbă prin care s-a răspândit creștinismul. Evangheliile
Noului Testament au fost scrise in limba greacă.
Limba greacă a rămas după declinul Imperiului Roman drept limba oficială
a Imperiului Bizantin.
Istoria Imperiului Roman[modificare | modificare sursă]
Dinastia Iulio-Claudiana (27 î.Hr.-68 d.Hr.)[modificare | modificare sursă]
 Statuia de marmură a lui Augustus de Prima Porta, secolul I,

descoperită în 1863 Amfiteatrul din Merida, Spania, construit

de Vipsanius Agrippa în anul 15 î.Hr. Mausoleul lui Augustus,

Roma, construit în anul 28 î.e.n. Familia lui Augustus - piesă
din onix din anul 23, achiziționată de Ludovic al IX-lea al Franței la Constantinopol în 1247 și
depozitata la Sainte-Chapelle.
Octavian, ca nepot și fiu adoptiv al lui Iulius Cezar, a devenit figura centrală
militară pe perioada haosului de după asasinarea lui Cezar în urma unui complot
senatorial. În 43 î.Hr., la vârsta de 20 de ani, a devenit unul dintre membrii celui
de-al doilea Triumvirat, o alianță politică cu Marcus Antonius și Marcus Lepidus.
Octavian și Antonius i-au învins și nimicit pe Brutus și Cassius, asasinii lui Cezar,
în anul 42 î.Hr. în bătălia de la Filippi. Au izbucnit tensiuni între cei doi învingători
și astfel, după destrămarea triumviratului în anul 32 î.Hr., Lepidus a fost exilat, iar
Antonius s-a aliat și s-a căsătorit cu amanta sa, regina Cleopatra, trădând
înțelegerea cu Octavian și mariajul cu sora sa. A început un nou război civil în
care Octavian a obținut victoria la Actium în anul 31 î.Hr., distrugând flota lui
Antonius. Antonius și Cleopatra s-au sinucis, iar Octavian a anexat Egiptul.
Ca unic împărat al Romei, Octavian a inițiat reforme la scară largă în domeniul
militar, fiscal și politic. Senatul i-a acordat puteri nelimitate și titlul de "Augustus".
Octavian a respins titlul de rege și monarhia și a adoptat titlul de "princeps", de
prim cetățean al imperiului, instaurând un regim de guvernare aparent
constituțional numit Principatul. Octavian Augustus a preluat și numele de
"Cezar", acesta devenind un titlu imperial, si cel de Pontifex Maximus, marele
preot al colegiului pontifilor, și titlul de faraon al Egiptului. Acesta și-a luat de
soție pe Livia Drusilla ce i-a fost principalul consilier. Augustus și-a consolidat
puterile constituționale într-o serie de funcții republicane. A renunțat
la consulat din 23 î.Hr., dar și-a menținut atribuția militară consulară de
"imperium", ceea ce a dus la cea de-a doua înțelegere dintre împărat și senat.
Augustus a primit și autoritatea de tribun, ceea ce-i permitea să
convoace senatul și adunarea poporului și să prezideze asupra alegerilor, să
voteze acțiunile adunării sau senatului, să fie primul care să țină un discurs la
fiecare întrunire. A căpătat și autoritatea de censor, prin care putea să
supravegheze caracterul moral al societății și să emită legi în interesul publicului,
precum și să țină un recensământ și să determine statutul de membru al
Senatului. Augustus dispunea de puteri militare nelimitate, toate forțele militare
din capitală, anterior aflate sub controlul prefecților, acum fiind sub controlul și
autoritatea sa. Augustus a primit și titlul de imperium proconsulare maius,
proconsulul suprem, având dreptul de a interfera în fiecare provincie și să dea
ordine guvernatorilor. Putea să organizeze și o paradă triumfală fiecărui general
victorios. Senatul a reclasificat provinciile de la frontiera imperială că provincii
imperiale, fiind aflate sub controlul lui Augustus. Provinciile pașnice au fost
reclasificate drept provincii senatoriale, guvernate de membrii senatului, aleși
anual de un guvern central. Taxele din provinciile imperiale se duceau la fiscus,
fonduri administrate de persoane alese și agreate de Augustus. Veniturile din
provinciile senatoriale erau trimise către aerarium, trezoreria de stat, sub
supravegherea Senatului. Legiunile romane au fost reorganizate și reduse de la
50 la 28. Unele legiuni au fost desființate din cauza loialității îndoielnice, altele au
fost unificate și numite drept Gemina (gemene). Augustus a creat
nouă cohorte speciale pentru a menține pacea în Italia și cu gărzile
pretoriene amplasate în Roma Augustus controla fiscus-ul pentru a asigura
loialitatea și plata legiunilor.
Augustus a încheiat cucerirea Hispaniei, iar generalii săi au extins posesiunile
romane în Africa și Asia Mică. A încercat să extindă imperiul spre nordul și
centrul Europei. Fiul sau vitreg, Tiberius, a cucerit Pannonia, Dalmația, Raetia și
Germania pentru timp scurt. În tentativă de a securiza frontierele imperiului
precum Dunărea și Elba, Augustus a ordonat invadarea
regiunilor Illyria, Moesia și Pannonia de la sud de Dunăre, precum și Germania,
la vest de Elba.Trei legiuni romane comandate de generalul Publius Quinctilius
Varus au fost nimicite într-o ambuscadă organizată de germanici conduși de
dezertorul Arminius în anul 9 în Bătălia de la Teutoburger Wald. Iar triburile ilirice
s-au revoltat, fiind ulterior nimicite. Din prudență, Augustus a securizat teritoriile
de la vest de Rin pentru a preveni incursiunile. Râurile Rin și Dunărea au devenit
frontierele nordice permanente ale Imperiului Roman. Augustus i-a transferat
fiului sau vitreg câteva împuterniciri și l-a recunoscut drept moștenitor oficial
după moartea altor potențiali candidați precum Gaius Caesar, Lucius Caesar și
Agrippa Postumus, copii fiicei sale, Iulia. În anul 13, Augustus a extins
împuternicirile lui Tiberius, acesta având puteri legale echivalente cu atribuțiile
împăratului, putând deveni independent de Augustus. În anul 14, Augustus a
murit la vârstă de 75 de ani, probabil otrăvit de soția sa Livia, după o domnie
îndelungată de 43 de ani, fiind succedat de Tiberius. Ca lider al gintei Iulia
(familia Iuliană) și prin mariajul cu Livia Drusilla, din ginta Claudia, fosta soție a
lui Tiberius Claudius Nero și fiica a lui Marcus Livius Drusus Claudianus, s-a
creat Dinastia și familia Iulio-Claudiană.
 Statuia lui Tiberius, Museo Chiaramonti
Tiberius, ca nou împărat, a avut o domnie pașnică, securizandu-și puterea totală
și deținând controlul asupra bogățiilor Romei. Dar domnia sa a fost marcată de
paranoia să. A inițiat o serie de procese și execuții pentru trădare. La un moment
dat, și-a lăsat puterea în mâinile comandantului gărzilor, Lucius Aelius Sejanus.
Tiberius s-a retras la vila sa din insula Capri în anul 26, lăsând administrația pe
mâinile lui Sejanus, care s-a caracterizat prin persecuții și comploturi. În timp ce
Tiberius trăia în dezmăț și orgii, Sejanus și-a consolidat puterea la Roma, fiind
numit drept co-consul cu Tiberius în anul 31 și căsăto