1

AUGUSTUS
Octavian Augustus, cunoscut anterior drept Octavius, a fost primul împărat roman.
Deși a păstrat înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un împărat pentru mai mult de 40
de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție
imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr.
De-a lungul vieții sale a fost cunoscut cu mai multe nume: La naștere a fost numit
Gaius Octavius după tatăl său biologic, Gaius Octavius, la care a fost adăugat când era copil
numele Thurinus în cinstea victoriei de la Thurii  împotriva sclavilor fugari la care tatăl său a
participat.
După adoptarea sa postumă de către Iulius Cezar (44 î.Hr.), el a luat numele acestuia și
a devenit Gaius Iulius Caesar Octavius în conformitate cu standardele romane în cazul
adopției. Deși el a renunțat repede la Octavius din numele său și contemporanii săi se refereau
la el numindu-l în această perioadă Cezar, unii istorici fac referire la el între 44 î.Hr. și 27
î.Hr. numindu-l Octavian. În 42 î.Hr., în vederea consolidării relațiilor sale politice cu foștii
soldați ai lui Iulius Cezar, după zeificarea acestuia, și-a adăugat la numele său titulatura Divi
filius (fiu divin), devenind Gaius Iulius Cezar Divi Filius.
În 38 î.Hr., și-a înlocuit prenumele Gaius și numele Julius cu Imperator. Octavian își
întărea reputația în vest, Antoniu își menținea relația cu Cleopatra, regina Egiptului, afișând
un stil de viață specifică unui rege elenistic și a divorțat de sora lui Octavian. Cum regii
orientali nu erau bine văzuți la Roma, Octavian a profitat de situație. Antoniu a reorganizat
provinciile estice, dar prestigiul său a avut de suferit de pe urma campaniei eșuate împotriva
parților. În iulie 32 î.e.n., Octavian a obținut pe cale ilegală testamentul lui Antoniu și l-a citit
în public. Se aflase că Antoniu a lăsat moșteniri consistente copiilor pe care îi avea cu
Cleopatra.

Bătălia de la Actium.
Senatul nu a putut tolera un astfel de testament și a declarat război. Bătălia decisivă a
avut loc la Actium, pe coasta de vest a Greciei, pe 2 septembrie 31 î.e.n. Actium era un
promontoriu pe coasta vestică a Greciei, la gura vastului golf Ambracia. Antoniu și-a stabilit
tabăra pe partea sudică a intrării, în vreme ce Octavian s-a instalat pe promontoriul nordic, la
8 km de gura golfului. Trupele de uscat erau egale numeric, dar pe mare, Octavian deținea
avantajul unei flote mari, călită în luptă, condusă de Marcus Agrippa. Blocada lui Agripa a
slăbit poziția lui Antoniu, care a decis să încerce să fugă pe mare. Escadra Cleopatrei a spart
linia navelor inamice și Antoniu a urmat-o cu câteva corăbii. Dar grosul flotei s-a predat.

1
 2

Flota lui Antoniu a fost încercuită și a încercat să spargă flota inamică, dar numai
câteva corăbii au reușit, restul, împreună cu o numeroasă armată de uscat, s-au predat lui
Octavian. Antoniu și Cleopatra s-au întors în Egipt, iar în anul 30 î.e.n., Octavian a reluat
ofensiva. Alexandria a fost cucerită, iar Antoniu și cu Cleopatra s-au sinucis. Tezaurul
ptolemeilor a căzut în mâinile lui Octavian, iar Egiptul a fost transformat într-o provincie
romană. În urma victoriei de la Actium, Octavian a devenit stăpânul necontestat al lumii
romane.
A înfruntat însă disputa statutului său constituțional. Neavând de gând să renunțe la
putere, dar învățând de pe urma asasinării lui Caesar, a ajuns la un compromis cu Senatul. Nu
putea guverna de unul singur, având nevoie de oameni experimentați în administrație.
Nu a fost un mare lider militar, dar a avut modestia s-o recunoască. S-a bazat pe
Marcus Agrippa, care a comandat flota la Actium. Augustus a mai preluat comanda într-o
singură campanie, în războiul cantabric din Spania. Domnia sa e presărată cu victorii notabile,
cea mai importantă fiind cucerirea Egiptului, care a ajuns grânarul Romei. Grânele, importate
gratuit, erau de o importanță crucială pentru populația imperiului. A repurtat o victorie
diplomatică în 20 î.Hr., când a recuperat steagurile legiunilor romane, capturate de parți în
timpul dezastruoasei bătălii de la Carrhae din anul 53 î.Hr. S-a preocupat de întărirea
frontierelor.
La est, deșertul sirian și fluviul Eufrat formau o graniță naturală. La nord, unde în
urma războaielor lui Caesar, se stabilise o graniță naturală de-a lungul Rinului. Augustus a
împins frontiera balcanică până la Dunăre, în urma campaniilor de cucerire a triburilor din
Alpi și pacificând nordul Balcanilor. L-a așezat pe fiul său vitreg, Drusus, în fruntea legiunilor
de la Rin, poruncindu-i să avanseze până la Elba. După moartea lui Drusus, comanda a fost
transferată lui Tiberius, continuând până în anul 4, însă când plănuia să cucerească Boemia și
Moravia în anul 6, a fost chemat în Balcani ca să înăbușe o revoltă. În anul 9, a avut loc
înfrângerea catastrofală din pădurea Teutoburg. Quintilius Varus, comandantul legiunilor de
peste Rin, a petrecut vara anului 9 pe malul râului Wser.
Considerând că era liniște în Germania, n-a luat măsuri de precauție când se îndrepta
înapoi spre tabăra de iarnă de la Rin. În luna septembrie, a fost atacat prin surprindere de
cherusci în pădurea Teutoburgica de lângă Osnabruck, iar cele trei legiuni ale sale au fost
anihilate. Tiberius s-a deplasat la frontiera Rinului, ca să împiedice invazia germană a Galiei,
dar Augustus era puternic șocat, ținând doliu timp de câteva luni, lăsându-și barba și părul să
crească, lovindu-se cu capul de ușă și strigând: "Quintilius Varus, dă-mi legiunile înapoi!".
Cucerirea Germaniei a fost abandonată, iar Augustus a devenit tot mai prudent,
lăsându-i lui Tiberius un document scris de propria mâna, în care îl sfătuia să păstreze
frontierele din acel moment ale imperiului. Strategia generală era să păstreze numărul
formațiunilor militare la minimul necesar pentru asigurarea păcii în interiorul imperiului și
pentru păzirea granițelor. A redus numărul legiunilor la 28, majoritatea fiind încartiruite la
frontierele imperiului. După dezastrul provocat de Varus, opt dintre cele 25 de legiuni rămase
au fost mutate de-a lungul Rinului, șapte de-a lungul Dunării și patru în Siria. Controlul
legiunilor era esențial pentru Augustus. Lui, în calitatea de imperator, îi jurau soldații

2
 3

credință, nu senatului, nici statului. A introdus durata stagiului militar și solda, a înființat
garda pretoriană, nouă cohorte de elită, fiecare a câte 500 de oameni, stabilindu-le în
apropierea Romei, ca să-l protejeze pe împărat.
Pe fiii Liviei, Drusus și Tiberius, nu-i considera egali și nici veritabili succesori,
deoarece aparțineau liniei claudiene. Și-a căsătorit fiica lui Scribonia, Iulia, cu Marcellus.
După moartea lui Marcellus, Iulia a fost dată în căsătorie cu Agrippa în 21 î.e.n., din care s-au
născut trei băieți și două fete, iar Augustus și-a concentrat atenția asupra lui Caius și Lucius,
fiind adoptați de acesta, iar Agrippa deținea poziția de moștenitor prezumtiv. Dar Agrippa a
murit în 12 î.e.n., iar Augustus s-a simțit nevoit să o dea în căsătorie pe Iulia cu Tiberius anul
următor. Dar din cauza neînțelegerilor cu Iulia, Tiberius s-a autoexilat pe insula Rhodos.
Caius și-a continuat ascensiunea politică, devenind consul în anul 1, plecând în Siria,
reafirmând autoritatea romană în Armenia.
Ulterior, Caius și cu Lucius au murit. În anul 4, Augustus l-a adoptat pe Tiberius,
odată cu Agrippa Postumus, ultimul său nepot rămas în viață. Tiberius l-a adoptat pe
strănepotul lui Augustus, pe Germanicus. Agrippa Postumus a fost exilat pe insula Planasia.
Livia i-ar fi ucis pe ceilalți moștenitori, unul după unul. Augustus s-a retras din viața publică,
invocând bătrânețea pentru a lipsi de la banchete și de la ședințele senatului.
A părăsit Roma în anul 14, cu intenția de a călători cu Tiberius spre Capri, și de acolo
spre Beneventum, de unde Tiberius avea să conducă singur Panonia. Augustus s-a îmbolnăvit
de diaree pe drum. A stat pe Capri patru zile. A murit în drumul de întoarcere spre Roma, la
Nola, pe 19 august anul 14, cu o lună înainte să împlinească 76 de ani. Pe patul de moarte,
glumea în legătură cu teatrul pe care a trebuit să-l joace, cerând o oglindă, ca să fie pieptănat
și bărbierit, și și-a rugat prietenii să-l aplaude pentru a arăta că și-a interpretat bine rolul. Se
lăuda că el a găsit Roma un oraș din cărămidă și a lăsat-o ca un oraș din marmură. Corpul său
a fost transportat la Roma, pe Câmpul lui Marte, unde a avut parte de funeralii grandioase.
Cenușa a fost depusă în Mausoleul din apropiere. Pe doi stâlpi de bronz de la intrarea
mausoleului a fost inscripționată o relatare a realizărilor lui Augustus.

FAMILIA LUI AUGUSTUS

Prima soţie i-a fost Claudia, abandonată repede. Drept a doua soţie a avut pe Scribonia
care i-a adus pe lume singurul copil, pe Iulia, care se căsătoreşte de trei ori cu Marcus
Claudius Marcellus cu Marcus Vipsanius Agrippa şi cu viitorul împărat Tiberius. Augustus
angajat în viaţa politică în urma unei drame din familie, el îşi foloseşte familia ca un element
de luptă politică. Ea permite să fie pecetluită o alianţă, să se asigure o succesiune, să se
neutralizeze o eventuală opoziţie. Astfel îşi căsătoreşte sora,Octavia,cu Marcus Antoniu, în
anul 40î.Hr. pentru a încheia tratatul de la Brindisi. Îl forţează pe Tiberius să se separeu de
soţia lui pentru a se căsători cu Iulia,văduvă, în anul 11î.Hr. Raţiunea de stat îl determină s-o
exileze pe Iulia, implicată într-o afacere tenebroasă, poate un complot, în anul 2î.Hr. pe o
insulă. Singulară este pasiunea lui pentru cea dea treia soţie Livia Drusilla devenită prima
împărăteasă romană. Aparţinând prin naştere şi căsătorie celei mai înalte aristocraţii

3
 4

republicane (gens Claudia, de unde Iulio-Claudienii), ea a divorţat,deşi era însărcinată, pentru

a se căsători în anul 38 î Hr. cu Augustus şi el proaspăt despărţit de Scribonia. Ea a avut doi
băieţi pe Tiberius şi pe Drusus Germanicus. Augustus a adoptat-o în testamentul său, ea
devenind Iulia Augusta. Inteligentă, energică şi ponderată, Livia a avut o influenţă benefică la
curtea din Roma. La urcarea pe tron a fiului ei Tiberius, dorinţa de a avea un rol politic sporit
şi sub domnia acestuia, a provocat o confruntare între mamă şi fiu, care a dus în final, la
izolarea ei de treburile statului. Livia Drusilla a murit în anul 29d.Hr. la 15 ani după soţul ei
,pe care la însoţit 52 de ani. Ei au trăit o mică veşnicie împreună,dar au intrat în veşnicia
istoriei. Drusus s-a căsătorit cu Antonia Minor fiica triumvirului Marcus Antonius şi a
Octavei Minor, sora lui Octavianus,deci cu nepoata de soră a lui Octavianus. Au avut doi
copii: pe Claudius, viitorul lui Octavianus,deci cu nepoata de soră a lui Octavianus. Au avut
doi copii: pe Claudius, viitorulîmpărat şi pe Germanicus Iulius Caesar. Livia Drusilla a dat
Romei doi împăraţi fără ca aceştia să fi provenit din căsătoria cu Octavianus, pe Tiberius şi
apoi pe nepotul Claudius, fiul lui Drusus.

APROPIAŢII LUI AUGUSTUS

Dintre colaboratorii lui Augustus se detaşează două figuri care au jucat un rol de prim
plan: Mecena şi Agrippa. Mecena , mai învârstă decât Octavia cu 10 ani,originar din Etruria
aparţinea ordinului ecvestru. Mare senior, bogat, discipol a lui Epicur, protector al poeţilor
Vergilius, Properţiu, Horaţiu pe care i-a antrenat în cortegiul augustin, el este întâi de toate un
diplomat (a negociat tratatul de la Brindisi şi pe cel de la Tarent) şi un fel de ministru de
interne, activ, foarte bine informat,capabil să dejoace conspiraţii şi să asigure ordinea.
Agrippa s-a cantonat în domeniul militar. Agrippa se găsea lângă Octavianus la Apollonia. A
câştigat războiul Perusian, iese victorios din bătăliile de la Nauloca şi de la Actium. Partizan
fidel, strateg abil, mare constructor, pacificator şi administrator în egală măsură, autor al unei
autobiografii şi al unor lucrări tehnice, acest soldat aspru cu talente multiple, îşi consacră toată
energia pentru a exalta gloria Romei şi a imperiului a principelui şi a dinastiei. În anul 18d Hr.
este învestit cu putere tribuniciară şi cu imperium proconsular, el devine co-regent, coleg al
lui Augustus. Puterile îi sunt reînnoite în anul 13d.Hr., dar moare în anul următor, la
întoarcerea dintr-o campanie din Pannonia.

BIBLIOGRAFIE :

1) Roşulescu, Vladimir, Tronul Romei sau Vieţile celor 75 de împăraţi romani, Editura Scorilo,
Craiova 1999 (paginile 29-58).

2) Shotter, David, Traducere de Irina Ciornei-Sandu, AUGUSTUS, Editura Artemis, Bucureşti 2003.

3) Suetonius, Vieţile celor doisprezece Cezari (paginile 55-113).

4) Colecţia enciclopedică de istorie universală, redactor Marcel D. Popa Editura, Împăraţi Romani,
Enciclopedică, Bucureşti, 2001. (paginile 29-55).

5) Marcel Le Glay, Yann Le Bohec, Jean-Louis Voisin, Istoria Romană,Traducere din limba franceză
de Elena Dan,Editura Historia,Bucureşti 2006 (paginile 161-200).

4
 5

6) Ferrero, Gugliemo, Traducere în limba română de Ştefan Bârsănescu, Femeile Cezarilor, Editura
Scorilo,Craiova, 2000.

7) Wikipedia