Dinastia Iulio-Claudiană

Octavianus Augustus
+Octavianus Augustus (în latină Imperator
Caesar Divi filius Augustusn. 63
î.Hr., Roma, Republica Romană – d. 19
august 14 d.Hr, Nola, Imperiul
Roman)cunoscut anterior drept Octavius,
a fost primul împărat roman. Deși a
păstrat înfățișarea Republicii Romane, a
condus ca un împărat pentru mai mult de
40 de ani. A încheiat un secol de războaie
civile și a adus o eră de pace, prosperitate
și măreție imperială. Este cunoscut de
istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a
luat în 27 î.Hr.
De-a lungul vieții sale a fost cunoscut cu mai multe nume:
+La naștere a fost numit Gaius Octavius după tatăl său biologic, Gaius
Octavius, la care a fost adăugat când era copil numele Thurinus în cinstea
victoriei de la Thurii împotriva sclavilor fugari la care tatăl său a participat.
+După adoptarea sa postumă de către Iulius Cezar (44 î.Hr.), el a luat numele
acestuia și a devenit Gaius Iulius Caesar Octavius în conformitate cu
standardele romane în cazul adopției
+Deși el a renunțat repede la Octavius din numele său și contemporanii săi se
refereau la el numindu-l în această perioadă Cezar, unii istorici fac referire la
el între 44 î.Hr și 27 î.Hr. numindu-l Octavianus. În 42 î.Hr., în vederea
consolidării relațiilor sale politice cu foștii soldați ai lui Iulius Cezar, după
zeificarea acestuia, și-a adăugat la numele său titulatura Divi filius (fiu divin),
devenind Gaius Iulius Cezar Divi Filius. În 38 î.Hr., și-a înlocuit
prenumele Gaius și numele Iulius cu Imperator.
+Octavianus își întărea reputația în vest, Marcus Antonius își
menținea relația cu Cleopatra, regina Egiptului, afișând un stil
de viață specifică unui rege elenistic și a divorțat de sora lui
Octavianus. Cum regii orientali nu erau bine văzuți la Roma,
Octavian a profitat de situație. Antonius a reorganizat
provinciile estice, dar prestigiul său a avut de suferit de pe
urma campaniei eșuate împotriva parților. În iulie 32 î.Hr.,
Octavianus a obținut pe cale ilegală testamentul lui Antonius și
l-a citit în public. Se aflase că Antonius a lăsat moșteniri
consistente copiilor pe care îi avea cu Cleopatra.
Batalia de la Actium
+ Senatul nu a putut tolera un astfel de testament și a declarat
război. Bătălia decisivă a avut loc la Actium, pe coasta de vest a
Greciei, pe 2 septembrie 31 î.Hr. Actium era un promontoriu pe
coasta vestică a Greciei, la gura vastului golf Ambracia. Antonius
și-a stabilit tabăra pe partea sudică a intrării, în vreme ce
Octavianus s-a instalat pe promontoriul nordic, la 8 km de gura
golfului. Trupele de uscat erau egale numeric, dar pe mare,
Octavianus deținea avantajul unei flote mari, călită în luptă,
condusă de Marcus Agrippa. Blocada lui Agrippa a slăbit poziția
lui Antonius, care a decis să încerce să fugă pe mare. Escadra
Cleopatrei a spart linia navelor inamice și Antonius a urmat-o cu
câteva corăbii. Dar grosul flotei s-a predat. Flota lui Antonius a
fost încercuită și a încercat să spargă flota inamică, dar numai
câteva corăbii au reușit, restul, împreună cu o numeroasă armată
de uscat, s-au predat lui Octavianus. Antoniu și Cleopatra s-au
întors în Egipt, iar în anul 30 î.Hr., Octavianus a reluat ofensiva.
Alexandria a fost cucerită, iar Antoniu și cu Cleopatra s-au
sinucis. Tezaurul Ptolemeilor a căzut în mâinile lui Octavianus, iar
Egiptul a fost transformat într-o provincie romană. În urma
victoriei de la Actium, Octavianus a devenit stăpânul necontestat
al lumii romane.
+A înfruntat însă disputa statutului său constituțional. Neavând de gând
să renunțe la putere, dar învățând de pe urma asasinării lui Caesar, a
ajuns la un compromis cu Senatul. Nu putea guverna de unul singur,
având nevoie de oameni experimentați în administrație.
+Nu a fost un mare lider militar, dar a avut modestia s-o recunoască. S-a
bazat pe Marcus Agrippa, care a comandat flota la Actium. Augustus a
mai preluat comanda într-o singură campanie, în războiul cantabric din
Spania. Domnia sa e presărată cu victorii notabile, cea mai importantă
fiind cucerirea Egiptului, care a ajuns grânarul Romei. Grânele,
importate gratuit, erau de o importanță crucială pentru populația
imperiului. A repurtat o victorie diplomatică în 20 î.Hr., când a
recuperat steagurile legiunilor romane, capturate de parți în timpul
dezastruoasei bătălii de la Carrhae din anul 53 î.Hr. S-a preocupat de
întărirea frontierelor.
+La est, deșertul sirian și fluviul Eufrat formau o graniță naturală. La nord, unde în
urma războaielor lui Caesar, se stabilise o graniță naturală de-a lungul Rinului.
Augustus a împins frontiera balcanică până la Dunăre, în urma campaniilor de
cucerire a triburilor din Alpi și pacificând nordul Balcanilor. L-a așezat pe fiul său
vitreg, Drusus, în fruntea legiunilor de la Rin, poruncindu-i să avanseze până la
Elba. După moartea lui Drusus, comanda a fost transferată lui Tiberius, continuând
până în anul 4, însă când plănuia să cucerească Boemia și Moravia în anul 6, a fost
chemat în Balcani ca să înăbușe o revoltă. În anul 9, a avut loc înfrângerea
catastrofală din pădurea Teutoburg. Quintilius Varus, comandantul legiunilor de
peste Rin, a petrecut vara anului 9 pe malul râului Wser.
+Considerând că era liniște în Germania, n-a luat măsuri de precauție când se
îndrepta înapoi spre tabăra de iarnă de la Rin. În luna septembrie, a fost atacat prin
surprindere de cherusci în pădurea Teutoburgica de lângă Osnabruck, iar cele trei
legiuni ale sale au fost anihilate. Tiberius s-a deplasat la frontiera Rinului, ca să
împiedice invazia germană a Galiei, dar Augustus era puternic șocat, ținând doliu
timp de câteva luni, lăsându-și barba și părul să crească, lovindu-se cu capul de ușă
și strigând: "Quintilius Varus, dă-mi legiunile înapoi!".
+Cucerirea Germaniei a fost abandonată, iar Augustus a devenit tot mai
prudent, lăsându-i lui Tiberius un document scris de propria mâna, în
care îl sfătuia să păstreze frontierele din acel moment ale imperiului.
Strategia generală era să păstreze numărul formațiunilor militare la
minimul necesar pentru asigurarea păcii în interiorul imperiului și
pentru păzirea granițelor. A redus numărul legiunilor la 28, majoritatea
fiind încartiruite la frontierele imperiului. După dezastrul provocat de
Varus, opt dintre cele 25 de legiuni rămase au fost mutate de-a lungul
Rinului, șapte de-a lungul Dunării și patru în Siria. Controlul legiunilor
era esențial pentru Augustus. Lui, în calitatea de imperator, îi jurau
soldații credință, nu senatului, nici statului. A introdus durata stagiului
militar și solda, a înființat garda pretoriană, nouă cohorte de elită,
fiecare a câte 500 de oameni, stabilindu-le în apropierea Romei, ca să-l
protejeze pe împărat.
Ultimii ani
+Pe fiii Liviei, Drusus și Tiberius, nu-i considera egali și nici veritabili
succesori, deoarece aparțineau liniei claudiene. Și-a căsătorit fiica lui
Scribonia, Iulia, cu Marcellus. După moartea lui Marcellus, Iulia a fost dată
în căsătorie cu Agrippa în 21 î.e.n., din care s-au născut trei băieți și două
fete, iar Augustus și-a concentrat atenția asupra lui Caius și Lucius, fiind
adoptați de acesta, iar Agrippa deținea poziția de moștenitor prezumtiv.
Dar Agrippa a murit în 12 î.e.n., iar Augustus s-a simțit nevoit să o dea în
căsătorie pe Iulia cu Tiberius anul următor. Dar din cauza neînțelegerilor cu
Iulia, Tiberius s-a autoexilat pe insula Rhodos. Caius și-a continuat
ascensiunea politică, devenind consul în anul 1, plecând în Siria,
reafirmând autoritatea romană în Armenia. Ulterior, Caius și cu Lucius au
murit. În anul 4, Augustus l-a adoptat pe Tiberius, odată cu Agrippa
Postumus, ultimul său nepot rămas în viață. Tiberius l-a adoptat pe
strănepotul lui Augustus, pe Germanicus.
+Agrippa Postumus a fost exilat pe insula Planasia. Livia i-ar fi ucis pe ceilalți
moștenitori, unul după unul. Augustus s-a retras din viața publică, invocând
bătrânețea pentru a lipsi de la banchete și de la ședințele senatului. A părăsit
Roma în anul 14, cu intenția de a călători cu Tiberius spre Capri, și de acolo
spre Beneventum, de unde Tiberius avea să conducă singur Panonia.
Augustus s-a îmbolnăvit de diaree pe drum. A stat pe Capri patru zile. A murit
în drumul de întoarcere spre Roma, la Nola, pe 19 august anul 14, cu o lună
înainte să împlinească 76 de ani. Pe patul de moarte, glumea în legătură cu
teatrul pe care a trebuit să-l joace, cerând o oglindă, ca să fie pieptănat și
bărbierit, și și-a rugat prietenii să-l aplaude pentru a arăta că și-a interpretat
bine rolul. Se lăuda că el a găsit Roma un oraș din cărămidă și a lăsat-o ca un
oraș din marmură. Corpul său a fost transportat la Roma, pe Câmpul lui
Marte, unde a avut parte de funeralii grandioase. Cenușa a fost depusă în
Mausoleul din apropiere. Pe doi stâlpi de bronz de la intrarea mausoleului a
fost inscripționată o relatare a realizărilor lui Augustus.