Frații Gracchi

Gracchi, Tiberius Gracchus și Gaius Gracchus, au fost frați romani care au încercat
să reformeze structura socială și politică a Romei pentru a ajuta clasele inferioare, în
secolul al II-lea î.Hr. Frații erau politicieni care reprezentau în guvernul român plebe sau
oameni obișnuiți. Ei au fost, de asemenea, membri ai Populares, un grup de activiști
progresiști interesați de reformele funciare în beneficiul celor săraci.
Tiberius Gracchus era dornic să distribuie teren muncitorilor. Pentru a atinge acest
obiectiv, el a propus ideea că nimănui nu i se va permite să dețină mai mult decât o
anumită cantitate de pământ; restul va fi returnat guvernului și distribuit celor săraci. Nu
este surprinzător faptul că proprietarii bogați ai Romei au rezistat acestei idei și au fost
antagoniști față de Gracchus.
După ce Tiberius Gracchus a fost ucis în timpul revoltelor în 133, fratele lui Gaius a
intrat. Gaius Gracchus a preluat problemele de reformă ale fratelui său când a devenit
tribună în anul 123 î.en, la 10 ani după moartea fratelui Tiberius. El a creat o coaliție de
oameni săraci liberi și călăreți care erau dispuși să meargă împreună cu propunerile sale.
Gaius a reușit să întemeieze colonii în Italia și Cathage și a instituit legi mai umane în
legătură cu recrutarea militară. El a putut, de asemenea, să îi ofere foamei și fără adăpost
cerealelor oferite de stat. În ciuda unui sprijin, Gaius a fost o figură controversată. După
ce unul dintre adversarii politici ai lui Gaius a fost ucis, Senatul a adoptat un decret care a
făcut posibilă executarea oricui ca inamic al statului fără proces. Confruntat cu
probabilitatea de executare, Gaius sa sinucis prin căderea sabiei unui sclav.

Reforma militară al lui Marius

Prima reformă:Marius vedea că cea mai avantajoasă unitate care putea ţine piept unor
“barbari” în cadrul luptelor corp la corp era cea de Princeps, amplasată la linia de mijloc
în cadrul legiunii.
A renunţat la unităţile şi tehnicile de luptă inutile.
Marius a recrutat oamenii de rând care nu deţineau pământuri şi nici locuri de muncă, dar
erau dispuşi să lupte pentru îmbunătăţirea traiului.
A înarmat recruţii pe banii statului. Dacă anterior, soldaţii trebuiau să-şi procure armele şi
armurile pe cont propriu, acum statul le furniza toate acestea.
A doua reformă: permanentizarea şi standardizarea armatei . O singură legiune număra
4800-6000 de soldaţi combatanţi organizaţi în 10 cohorte, fiecare împărţită în 6 centurii,
fiecare centurie alcătuită din 80 de soldaţi combatanţi. Fiecare centurie era împărţită în 10
contubernia condusă de câte un decanus. Însă fiecare soldat era responsabil pentru
aprovizionare.

1
Primeau raţii pentru câteva zile, dar aşa, dimensiunea bagajelor s-a redus considerabil,
lărgind mobilitatea. Legiunile erau de acum înainte menţinute într-o stare de disciplină
continuă şi stare fizică bună.
Astfel, Marius clădea o armată de soldaţi profesionişti. Acestora li se promiteau că vor
dobândi prăzi de război. Mase de oameni săraci, cu gândul la glorii, îmbogăţire de pe
urma prăzilor, aventuri, femei şi ideea că vor putea să-şi procure proprii sclavi pe care
să-i folosească la treburi gospodăreşti, ori să-i vândă, s-au alăturat noii armate a lui
Marius pentru a o sluji într-un stagiu militar timp de 16 ani.
A treia reformă a fost introducerea unei legislaţii prin care oferea beneficii pensionarilor
sub forma unor subvenţii de terenuri şi recompense monetare.
Marius a acordat cetăţenie romană tuturor aliaţilor italieni din Etruria sau Picenum,
proces desăvârşit dacă aceştia finalizau stagiul militar.
Armata romană, fiind standardizată şi uniformizată, toţi soldaţii erau echipaţi în mod egal.

Dictatura lui Sulla

Sulla devenit în anul 82 î.Hr. e. dictator al Romei pe o perioadă nelimitată, Sulla a
început să-și distrugă dușmanii - populiștii. S-au întocmit liste speciale de dușmani ai
statului, potrivit cărora sute de romani nobili au fost executați în timpul interdicțiilor.
Proprietatea lor a trecut la Sulla.
Dictatorul a primit pe cineva care a arătat unde se ascundeau dușmanii săi. Împreună
cu dușmanii lui Sulla, au fost uciși mii de oameni nevinovați, a căror proprietate a fost
încălcată de dictator și de susținătorii lui.
Trei ani nobilimea romană trăia în teamă, în fiecare zi așteptând probleme din cauza
capriciului dictatorului. De asemenea, Plebs a primit de la el manuale, ochelari, consolații
gratuite și a fost mulțumit de această situație din țară.
În timpul domniei lui Sulla, comisiile și tribuna erau lipsite de putere. Un singur organism
de stat din țară a rămas senatul, bastionul aristocrației. În cele din urmă, politica lui Sulla a
fost înfrântă. În anul 79 î.Hr. e. dictatorul a renunțat în mod voluntar la putere, sa dus la
una dintre magnificele sale moșii, unde a murit curând.

Perioada triumviratelor
Primul Triumvirat a fost o alianță politică informală între doi mari rivali, generalii Iulius
Caesar și Pompei cel Mare reprezentând viziunea populară și a Partidului Senatului, cu
omul de afaceri foarte influent Marcus Licinius Crassus. Această înțelegere a căzut după
moartea lui Crassus, când cei doi generali au pornit un război civil, în timpul căruia
Pompei a fost omorât, iar Caesar s-a autoproclamat conducător și dictator.

2
Alianța le-a permis celor 3 să domine în totalitate politica romană, dar nu avea să țină
pentru totdeauna datorită ambițiilor, ego-ului și invidiei dintre cei trei. Caesar și Crassus
se înțelegeau bine, însă Pompei nu îl agrea pe Crassus, iar invidia pentru Caesar creștea
din ce în ce mai mult, mai ales după victoria acestuia în Galia când a anexat practic Franța
zilelor noastre la Imperiul Roman. Moartea Juliei în timpul nașterii și a lui Crassus în
timpul unei bătălii a pus capăt alianței celor trei.
Al doilea Triumvirat a fost o guvernare formată între Octavianus și Marc Antoniu, rivali
pentru preluarea puterii, și un al treilea, Marcus Aemilius Lepidus. Acesta a fost înlăturat
în scurt timp, iar Marc Antoniu a fost eliminat în timpul unui război civil, Octavianus
rămânând singurul conducător.
Pentru a strânge fondurile necesare pentru campania din Orient și pentru a răzbuna
moartea lui Cezar, cei trei au întocmit „liste de proscriere” cu adversarii care trebuiau
eliminați și ale căror bunuri trebuiau confiscate. O vânătoare de oameni fără precedent a
fost declanșată la Roma și în Italia, în multe cazuri mai feroce și mai nediscriminatorie
decât cea care a urmat victoriei lui Sulla asupra lui Gaius Marius. Victimele au fost
numeroase și ilustre: 300 de senatori au căzut victime ale asasinilor, iar 2000 de cavaleri
au urmat exemplu.

Gaius Iulius Caesar

Iulius Cezar; n. iulie 100 î.Hr.,Roma, Republica Romană– d. 15 martie 44 î.Hr., Teatrul
lui Pompeius⁠, Republica Romană) a fost un conducător politic și general roman și una
dintre cele mai influente și mai controversate personalități din istorie. Rolul său a fost
esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea
Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acordul senatului roman.
Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la
Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea Britanie.
Cezar a ieșit învingător într-un război civil, devenind dictator al lumii romane, și a inițiat
o vastă acțiune de reformare a societății romane și a guvernării acesteia. El s-a proclamat
dictator pe viață și a centralizat puternic guvernarea statului slăbit din cauza războiului
civil pornit tot de Cezar. Prietenul lui Cezar, Marcus Brutus, complotează pentru a-l
asasina, în speranța de a salva republica. Dramatica asasinare din Idele lui Marte a fost
catalizatorul unui al doilea război civil, între cezari (Octavianus, Marcus Antonius,
Lepidus) și republicani (între alții, Brutus, Cassius și Cicero). Conflictul s-a încheiat cu
victoria cezarilor în Bătălia de la Philippi și stabilirea formală a unui al Doilea
Triumvirat, în care Octavianus, Marcus Antonius și Lepidus au preluat împreună
controlul asupra Romei. Tensiunile iscate între Octavianus și Marcus Antonius au condus
la un nou război civil, culminând cu înfrângerea lui Marcus Antonius în Bătălia de la
Actium. Octavianus a ajuns liderul absolut al lumii romane.

3
 Octavianus Augustus
Octavianus Augustus ( n. 23 septembrie 63 î.Hr. Roma, Republica Romană– d. 19
august 14 d.Hr., Nola, Campania, Italia), cunoscut anterior drept Octavius, a fost primul
împărat roman. Deși a păstrat înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un împărat
pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de
pace, prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe
care l-a luat în 27 î.Hr.
Octavianus își întărea reputația în vest, Marcus Antonius își menținea relația cu
Cleopatra, regina Egiptului, afișând un stil de viață specifică unui rege elenistic și a
divorțat de sora lui Octavianus. Cum regii orientali nu erau bine văzuți la Roma, Octavian
a profitat de situație. Antonius a reorganizat provinciile estice, dar prestigiul său a avut de
suferit de pe urma campaniei eșuate împotriva parților. În iulie 32 î.Hr., Octavianus a
obținut pe cale ilegală testamentul lui Antonius și l-a citit în public. Se aflase că Antonius
a lăsat moșteniri consistente copiilor pe care îi avea cu Cleopatra.