Criza Republicii

Politica expansionist a Romei a declanat o grav criz n societate, dar i n economie. Astfel,
bogiile luate din teritoriile cucerite sunt aduse la Roma, ele fiind acaparate mai ales de nobilime i
cavaleri. Mica proprietate rneasc asupra pmntului este lovit de extinderea marilor domenii
(latifundia), de creterea rolului sclavilor n economie, dar i cerealele ieftine, care vin din diversele
provincii. Acest fapt a dus la srcirea ranilor. O parte a nobilimii senatoriale este contient de
nevoia unor reforme. Aceast idee este susinut de cavaleri i o mare parte a plebei, alctuind grupul
popularilor, care susnt contestai de aristocraia conservatoare, care formeaz grupul optimailor. Doi
reprezentani ai popularilor, fraii Tiberius i Caius Gracchus, n calitate de tribuni, propun o serie de
reforme n favoarea plebei (133 .Hr. i 123 .Hr.), dar sunt asasinai.
n anul 88 .Hr. toi oamenii liberi din Italia, primesc cetenia roman, dup grave tulburri sociale,
iar ntre 73-71 .Hr. a avut loc marea rscoal a sclavilor condui de Spartacus care a fost nfrnt cu
dificultate de generalul roman Crassus. Generalii romani se implic tot mai mult n viaa politic.
Astfel, Caius Marius victorios n Africa i Galia, se altur popularilor. Optimaii l-au susinut contra
sa pe generalul Sylla, care a instaurat dictatura.
n anul 60 .Hr. s-a ncheiat primul Triumvirat alctuit din generalii Iulius Caesar, Pompei i Crassus.
Acetia i-au propus s acioneze mpotriva aristocraiei senatoriale. Moartea lui Crassus n Orient
deschide o lupt pentru putere ntre Pompei i Caesar, care declaneaz un rzboi civil ntre cei 2
generali, ctigat de Caesar, acesta din urm fiind asasinat de senatori n anul 44 .Hr.
n anul 43 .Hr. s-a format al doilea Triumvirat alctuit din generalii Octavian, Marcus Antonius i
Lepidus, dar i acetia s-au luptat pentru putere ctignd generalul Octavian, prin victoria decisiv
asupra lui Marcus Antonius n btlia de la Actium (31 .Hr.).

91 .Hr.-88 .Hr. rzboi social ntre Roma i naiunile italiene aliate, victorie roman.

88 .Hr.-87 .Hr. ntre suporterii lui Lucius Cornelius Sulla i forele lui Gaius Marius, victorie
pentru Lucius Cornelius Sulla

83 .Hr.-72 .Hr. revolt n provincia roman Hispania Baetica-Hispania Tarraconensis,

condus de proconsulul Quintus Sertorius, victorie pentru Lucius Cornelius Sulla

82 .Hr.-81 .Hr. al doilea rzboi civil ntre suporterii lui Lucius Cornelius Sulla i cei ai
lui Gaius Marius, victorie pentru Lucius Cornelius Sulla

78 .Hr. revolta consulului Marcus Aemilius Lepidus, victorie pentru Lucius Cornelius Sulla,
victorie pentru Senatul Roman

63 .Hr.-62 .Hr. Conspiraia lui Catilina, victorie pentru Senatul Roman. (Lucius Sergius
Catilina, 108 .Hr.62 .Hr., a fost un politician roman)

49 .Hr.-45 .Hr. Rzboiul civil roman al lui Cezar contra republicanilor conservatori, victorie
pentru Iulius Cezar.

44 .Hr. (dup Rzboiul civil roman al lui Cezar) S-au dus lupte ntre armata senatului
(condus prima dat de Cicero i apoi de Octavian) i armata lui Marc Antoniu, Lepidus i
aliaii lor. Victorie pentru Cezar.

44 .Hr.-42 .Hr. Rzboiul civil al eliberatorilor, ntre Al doilea Triumvirat i Liberatores,

Brutus i Cassius, asasinii lui Cezar. Victorie pentruAl doilea Triumvirat.

44 .Hr.-35 .Hr. Revolta sicilian, ntre Al doilea Triumvirat i Sextus Pompeius, fiul
lui Pompei. Victorie pentru Al doilea Triumvirat.

41 .Hr.-40 .Hr. Rzboiul civil roman al lui Fulvia ntre forele lui Lucius Antonius i Fulvia
Antonia (fratele mai mic i soia lui Marc Antoniu) i Octavian. Victorie pentru Octavian.

32 .Hr.-30 .Hr. Ultimul rzboi al republicii romane, ntre provinciile din Vest (aflate sub
comanda lui Octavian i Agrippa) i cele din Est (sub comanda lui Marc Antoniu i
Cleopatra). Victorie pentru Vestul imperiului.

Razboaiele civile din secolul I i.Chr. - Roma

In ultimul secol de existenta, Republica romana se confrunta cu probleme politice complicate.
La Roma, de climatul de libertate relativa beneficiau categoria privilegiata conducatoare, dar si plebea
cetateneasca. Dreptul de apel la popor, ca suprem judecator, asigura cetatenilor romani garantii de
integritate si libertate personala. Forul Romei continua sa functioneze ca loc al intalnirilor politice
deschise. Concomitent sporeste rolul politic concret al adunarilor populare, in special al comitiilor
tribute, devenite principalul organ legislativ al cetatenilor de rand. Dar dupa anul 31 i.Chr., rolul
acestora se va diminua.
Desi multi romani credeau ferm in regimul republican, totusi procesul destramarii 'constitutiei'
republicane era inevitabil datorita faptului ca institutiile traditionale erau supuse unei destabilizari
progresive. Desi esentialul puterii la Roma era detinut de senat, autoritatea sa reala cunoaste o
eroziune continua, in cadrul procesului de adaptare a orasului la imperiul pe care-l domina.
In acest cadru, doua 'partide' (factiuni) isi disputa intaietatea unei vieti politice framantate, in
care abunda loviturile de forta, razboaiele, violenta: 'optimatii' (optimates) si 'popularii'
(populares). Optimatii militeaza pentru conservarea institutiilor republicane, dar si a privilegiilor
vechii nobilitas. Popularii preconizeaza initial reechilibrarea puterilor in stat, salvarea micii proprietati
agrare, reducerea datoriilor contractate de saraci si se sprijina pe plebea de rand si pe unii
italici.Ulterior aceste obiective ajung pentru ei subsidiare, ca elemente ale unei platforme
propagandistice, intrucat urmaresc distrugerea institutiilor republicane si promovarea puterii
personale.
Conflictele cu barbarii, precum si razboiul socilor au scos in evidenta incapacitatea structurilor
republicane de-araspunde corespunzator necesitatilor momentului. Prabusirea formei de guvernamant
republicane, insa, a avut loc datorita razboaielor civile care vor cuprinde o buna parte a secolului I
i.Chr. si se vor incheia prin dictatura lui Octavianus si instaurarea Imperiului. Desi luptele care se
desfasoara timp de trei sferturi de veac sunt numeroase, ele au o miza unica, indiferent de
personalitatea protagonistilor. Problema principala era de a stii in folosul cui (grup social sau
persoana) va fi exploatat imensul domeniu al cetatii. Acum Roma va trece printr-o criza de crestere,
perioada in care cetatea oligarhica, slabita de razboiul cu socii, se converteste in Imperiu. Din aceasta
cauza era necesar ca institutiile sa devina mai suple, uneori sa se transforme radical, fapt ce a
determinat ciocniri grave si multiple.
Perioada razboaielor civile, bogata in evenimente, eroi si episoade pitoresti, prezinta totusi o
unitate: vechea lume se clatina pretutindeni, institutiile traditionale nu mai pot suporta greutatea
imperiului si, in pofida oscilatiilor, transformarea continua, desi confuz, pana se adapteaza la noile
necesitati.

Primul episod al razboaielor civile o reprezinta lupta intre Caius Marius, exponentul
partidului popular si C. Lucius Sulla, sprijinit de aristocratia senatoriala.
C. Marius, reprezentant al burgheziei italice, se distinge la inceput pe campurile de lupta
din Africa, unde il invinge si captureaza pe regele numid Iugurtha. In conditiile agravarii
pericolului germanic la hotarul nordic, intre 104-100 ocupa, an de an, consulatul si, totodata, comanda
suprema a armatei. El a salvat Roma de o dubla invazie barbara, triumfand asupra teutonilor (102) si
asupra cimbrilor (101). Aliindu-se cu partidul popular, aceste victorii ii aduc o pozitie predominanta
in stat, fiind salutat ca cel de al treilea fondator al Romei.
1. Dictatura lui Sulla
In perioada de apogeu a lui Marius, se remarca un tanar comandant al acestuia, Sulla. El sa impus in luptele cu cimbrii, precum si in razboiul socilor, astfel ca in anul 88, gratie sprijinului
acorda de aristocratia senatoriala (optimatii), a dobandit consulatul. In acelasi an, senatul ia incredintat conducerea fortelor armate din Rasarit in razboiul impotriva lui Mithridate VI, regele
Pontului.
Deoarece un tribun al plebei (P. Sulpicius Rufus) ii retrage comanda incredintand-o lui
Marius, Sulla determina izbucnirea razboiului civil in anul 88 i.Chr, cand ocupa Roma prin forta
armelor legiunilor sale. Era pentru prima data in istoria Republicii cand un general roman isi lansa
armata impotriva Cetatii Eterne si o cucerea. Marius si partizanii sai din partidul popularilor, refugiati
in Africa si Hispania sub conducerea lui Sestorius, sunt scosi in afara legii (hostes publici).
Sulla debarca apoi in Grecia, raliata intre timp cauzei lui Mithridate VI, cucereste Atena si
Pireul, apoi infrange in bataliile de la Cheroneea si Orchomenos fortele regelui Mithridate, incheind
cu acesta pacea de la Dardanos ( 85 i.Chr.) care restabilea dominatia romana in Asia.
Popularii profita de absenta lui Sulla din Italia si, condusi de consulul L. Cornelius Cinna,
ocupa, la randul lor, Roma, preluand puterea spre sfarsitul anului 87. Sulla, victorios asupra lui
Mithridte, debarca cu armata sa la Brundisium in sudul Italiei (83) si, dupa o batalie sangeroasa
desfasurata la portile Romei, nimiceste pe sustinatorii lui Marius si, sprijinit de optimati, instituie la
Roma propria sa putere personala. Represaliilor salbatice ordonate de Sulla ii cad victima peste 3.000
de persoane (40 de senatori, 1.600 de cavaleri s.a.). Pentru restaurarea pacii si impunerea unei noi
legislatii, ca si pentru reorganizarea statului in folosul aristocratiei senatoriale, a fost suspendata
activitatea institutiilor republicane, iar senatul i-aatribuit lui Sulla puteri extraordinare (dictatura).
Reformele sale social-politice si constitutionale vizeaza consolidarea puterii oligarhiei
senatoriale si lichidarea bazei popularilor. Prin noua constitutie (Leges Corneliae) senatul detine
puterea suprema in stat, numarul senatorilor crescand de la 300 la 600. Puterea
consulilor este considerabil diminuata. Sulla reglementeaza cursus honorum (succesiunea
magistraturilor), stabilind limita minima de varsta pentru fiecare din ele, la care se adauga o perioada
obligatorie de pauza de doi ani intre o magistratura si alta. Autoritatea tribunilor plebei a fost
diminuata, luandu-li-se dreptul de nitiativa legislativa, dreptul de veto, acestia fiind exclusi si din
cursus honorum. Plebiscitul isi pierde valabilitatea, el devine lege doar cu aprobarea
senatului. Cavalerii isi pierd dreptul de-a face parte din tribunale. De asemenea
separa imperium (comanda militara) inimperium domi (exercitat la Roma, pur civila) si imperium
militarae (comanda militara ce se putea exerita numai in afara Italiei), pentru ca nimeni sa nu mai
poata marsalui asupra Romei. Fiid un conservator, Sulla impune austeritate in moravuri, revenirea la
traditia virtutilor romane.
In Asia a reorganizat finantele provinciale, elaborand cate o lege de organizare pentru fiecare
provincie in parte (lex provinciae) care precizeaza obligatiile fiecarei comunitati. Perceperea

impozitelor din aceasta zona a fost retrasa cavalerilor. Prin masurile luate, Sulla reuseste sa stopoze
numeroasele abuzuri ale administratiei provinciale.
Ajuns la putere cu sprijinul armatei, Sulla ia o serie de masuri in sprijinul acesteia, cea mai
importanta fiind impartirea terenurilor confiscate de la italici in favoarea celor 100.000 de veterania ai
sai. La Roma, Sulla a procedat la eliberarea unui mare numar de sclavi care apartineau adversarilor sai
politici, carora le este acordat dreptul de cetatenie. Acestia constituiau o masa usor de manevrat pentru
dominarea vietii politice.
Sulla isi insuseste si unele din insemnele exterioare ale monarhiei (se deplasa inconjurat de
garda, bate moneda cu efigia lui, facea dreptate stand pe tron si era onorat ca zeu). Senatul incepe sasi manifeste nelinistea in fata puterilor nelimitate ale dictatorului , iar opozitia, prin vocea lui Cicero,
contesta regimul sau. Posibil ca aceasta rezistenta sa explice gestul lui Sulla care, in anul 79 i.Chr.,
renunta la dictatura, considerand misiunea sa reformatoare incheiata si se retrage pe domeniul sau din
Campania. Sulla a inaugurat o linie care va fi urmata de catre reprezentantii primului si celui de-al
doilea triumvirat si se va incheia prin inlocuirea sub Augustus a sistemului republican prin monarhie.
Reformele lui Sulla, ca reprezentant al oligarhiei senatoriale, loveau in interesele plebei si ale
cavalerilor. Masurile sale legislative au devenit in scurt timp ineficiente, fiind anulate (70 i.Chr.).
Pentru moment, prin actiunea sa si regimul sau de teroare, Sulla a restituit Republica. Acum se
impun spre rezolvare multe din problemele pe care dictatorul le socotise incheiate. In
Hispania, un italic, Sestorius, se proclama aparatorul compatriotilor sai impotriva tiraniei romane.
Pentru a-si redobandi autoritatea si pentru infrangerea rezistentei acestuia, senatul ii confera lui
Pompeius un comandament special (imperium proconsulare) in Hispania. Gratie calitatilor sale,
Pompei restabileste in scurt timp ordinea in Hispania (71).
Razboiul se reia in Orient impotriva lui Mithridate, in timp ce piratii care-si aveau bazele
in Cilicia paralizeaza comertul in Mediterana orientala. In urma acestor evenimente,
pe scena politica se impun doua personalitati: Pompeius (Gnaeus Pompeius Magnus), care face parte
din nobilitas, aureolat de infrangerea marianilor in Africa si Hispania si Crassus (Marcus Licinius
Crassus), un cavaler extrem de bogat, ajuns apoi in ordinul senatorial pe baza averii sale. Ales consul
impreuna cu Crassus in anul 70, Pompei modifica sistemul politic impus de Sulla, restaurand
atributele si drepturile tribunilor poporului.
Aprovizionarea cu cereale a Romei dependenta de provinciile indepartate era conditionata de
securitatea cailor de comunicatie maritime. Ori, acestea erau amenintate de piratii din Mediterana care
interceptau convoaiele de cereale.
Lui Pompei, in 67 i.Chr. (Lex Gabinia), i se acorda puteri extraordinare (imperium maius)
pentru trei ani, cu misiunea de a combate pirateria din Mediterana. Dovedind talent organizatoric, el
rezolva aceasta misiune doar in cateva luni, infrangandu-i pe pirati in Cilicia, fapt ce-i aduce o imensa
popularitate.
Apoi lui Pompei i se incredinteaza comanda suprema a trupelor din Orient (66 i.Chr.). Dupa
victoria obtinuta in al treilea razboi cu Mithridate VI Eupator al Pontului si disparitia celui mai
inversunat dusman al Romei din lumea orientala, Pompei reorganizeaza (64-63) teritoriile cucerite de
romani in Orient: alunga din Siria pe ultimii Seleucizi si transforma tara in provincia Siria; in nordul
Asiei Mici constituie provincia Bithinia et Pontus; extinde granitele provinciei Cilicia, iar Armenia,
Cappadocia, Commagene, Galatia, Iudeea primesc statutul de regate clientelare. Pe tarmul
Mediteranei nu se mai afla decatun singur regat liber, Egiptul elenistic.
In momentul in care Pompei dobandea succese in Orient, pe esichierul politic al Romei se
afirma alte doua personalitati: Cezar (Caius Iulius Caesar) si Cicero (Tullius Marcus Cicero).

Cicero, un homo novus, la origine cavaler, s-a remarcat initial ca un mare avocat, apoi in viata
politica devine un aparator al cauzei oligarhiei senatoriale. Cezar, dintr-o familie aristocratica, se
apropie de tabara popularilor, combatand alaturi de acestia, politica optimatilor. Dupa ce indeplineste
diverse misiuni in Orient, Cezar devine chestor (68), pontifex maximus (63), seful cultului, functie cu
mare influenta spirituala, apoi guvernator al Hispaniei.
Victoriile dobandite in Orient nu rezolvau toate problemele statului si, indosebi, criza
economica, care, ca urmare a dezvoltarii comertului cu Orientul, canaliza cea mai mare parte din
numerar in intreprinderi de import si scumpea creditul pentru proprietarii funciari mici si mijlocii.
Nemultumitii de tot felul s-au grupat in jurul lui L. Sergius Catilina, reprezentant al
popularilor, un aventurier care a dobandit un anumit prestigiu la Roma. in anul 63 i.Chr., fara
vigilenta consulului Cicero, un adversar declarat al acestuia, conjuratia organizata de Catilina si
apropiatii sai, daca nu ar fi fost dejucata, ar fi degenerat in lupte sangeroase. Au fost necesare
apoi sa fie luate masuri deosebite pentru a pune capat rascoalelor provocate de conspiratori
in Etruria printre veteranii lui Sulla si printre elementele italice totdeauna gata sa ridice armele
impotriva ordinii romane.
Revenit din Orient (62), Pompei desi primeste cognomenul de Magnus si este sarbatorit cu fast
la Roma, nu izbuteste, datorita opozitiei senatului, sa ratifice reformele adoptate in Orient si sa asigure
inzestrarea veteranilor sai cu pamant.
2. Primul triumvirat (60-44 i.Chr.)
In fata opozitiei senatului, Pompei se apropie de Cezar si Crassus, constituindu-se astfel in
anul 60 primul triumvirat,'Conspiratio inter tres civitatis principes', cum numeste Titus Livius
intelegerea privata si secreta dintre cei trei influenti oameni politici. Aceasta intelegere punea capat
functionarii normale a institutiilor republicane.
Sprijinit de aceasta intelegere, Cezar ales consul, adopta in 59, cu toata opozitia senatoriala, o
serie de legi favorabile triumvirilor. Astfel, face sa fie promulgata Lex Iulia de actis Pompeii, prin
care sunt ratificate reformele lui Pompei din Asia. Apoi, propune o lege agrara pe care, Cicero, cu
toata elocinta sa, nu reuseste sa o impiedice. Veteranii lui Pompei primesc pamant, iar Cezar obtine
din partea senatului juramantul de a respecta aceste hotarari. In interesul lui Crassus, exponentul
cavalerilor, el obtine reducerea cu 1/3 a sumei ce trebuia depusa drept cautiune pentru arendarea
veniturilor provinciale.
Casatoria fiicei lui Cezar, Iulia, cu Pompei (59) contribuie la intarirea legaturilor dintre cei doi
oameni politici. Si Cezar obtine din partea triumviratului, dupa consulat (58), guvernarea, pentru o
perioada de cinci ani, a provinciilor Gallia Cisalpina, Gallia Transalpina si a Illyricum-ului.
Tensiunile aparute intre cei trei oameni politici duc la intrevederea de la Lucca in Etruria (56),
care se incheie prin reinnoirea triumviratului. Totodata se decide ca Pompei si Crassus sa ocupe al
doilea consulat (55), iar, dupa incetarea mandatului, lui Pompei i se acorda, pentru cinci ani,
guvernarea provinciilor din Spania, iar lui Crassus autoritatea asupra Siriei. Cezar si-a reinnoit
comandamentul in Gallia pentru urmatorii cinci ani.
In calitate de guvernator al Galliei Narbonensis, Cezar profita de apelul lansat de gallii
amenintati de suebii lui Ariovist (58) pentru a initia cucerirea intregii provincii.
Dupa moartea lui Crassus in Orient, la Carrhae (53), intr-o lupta data impotriva partilor,
triumviratul se destrama.Asistam la intensificarea framatarilor sociale si politice la Roma, soldate cu
lupte de strada intre populari si optimati si la apropierea lui Pompei de pozitiile aristocratiei
senatoriale.

2.1. Al doilea razboi civil si dictatura lui Cezar

Senatul, incapabil de a stapani valul de violente, numeste pe Pompei in calitate de consul
sine colega (52). Numit consul unic, Pompei urmareste indepartarea lui Cezar de la conducerea
treburilor publice. Incercarile lui Cicero de aplanare a conflictului care se profila, esueaza. Dupa
sfarsitul celui de al doilea mandat de guvernare a Galliei, Cezar spera sa primeasca consulatul. Dar
Pompei obtine (52) adoptarea unei legi care prevedea instituirea unui rastimp de 5 ani intre doua
magistraturi detinute la Roma ori intre doua guvernaminte de provincii. Mai mult, printr-un decret al
senatului (senatus consultum ultimum), Cezar este demis (ianuarie 49), din functiile sale militare,
iar Pompei este insarcinat cu puteri dicatoriale in vederea apararii republicii. Se ajunge astfel
la un conflict deschis. Cezar nu-si abandoneaza puterea si legiunile pe care le areca guvernator al
Galliei.
Invingatorul gallilor nu se lasa intimidat si, la scurt timp, in 10 ianuarie 49 i.Chr., Cezar
traverseaza cu legiunile sale Rubiconul, rau care separa Gallia cisalpina de Italia peninsulara ('Alea
iacta est'), deschizand ostilitatile cu Pompei si razboiul civil care va dura peste patru ani. Surprins de
rapiditatea inaintarii lui Cezar, Pompei este obligat sa se refugieze (martie 49), de la Brundisium in
Grecia, unde incepe concentrarea de forte in vederea recuceririi Italiei.
Pentru a-si asigura spatele, Cezar se indreapta mai intai impotriva concentrarii de forte
pompeiene din Hispania, evaluate la 7 legiuni, pe care le infrange, in august 49, in batalia de la Ilerda.
Debarcand apoi in Epir (ianuarie 48), Cezar esteantrenat la inceput intr-un adevarat razboi de pozitii
la Dyrrachium. Confruntarea decisiva dintre cele doua armate are loc in Thessalia, la Pharsalos (9
august 48 i.Chr.).
Infrant, Pompei se refugiaza in Egipt, unde este asasinat din ordinul regelui Ptolemeu
XIII. Urmarindu-l, Cezar ocupaAlexandria si intervine in conflictul dinastic, sprijinind pe Cleopatra
VII impotriva fratelui ei, Ptolemeu XIII. Ca urmare, Cezar este asediat in citadela Alexandriei de
partizanii lui Ptolemeu si numai sosirea unor intariri din Asia Mica ii permite sa obtina victoria in
batalia de la Nil (27 martie 47 i.Chr.).
Trecand in Asia Mica, unde Farnace II, fiul lui Mithridate VI, incerca sa recucereasca vechiul
regat al Pontului, il invinge pe acesta la Zela ('Veni, vidi, vici', raporteaza el laconic senatului).
Dupa ce revine pentru scurt timp la Roma (oct.47), spre sfarsitul anului debarca in Africa de
Nord, unde lichideaza alte forte republicane, comandate de Cato, stranepotul scriitorului, in batalia de
la Thapsus (6 aprilie 46 i.Chr.). Apoi, in Hispania, unde fiii lui Pompeius Magnus au mobilizat o
puternica armata. Batalia victorioasa de la Munda (17 martie 45 i.Chr.) pune capat razboiului
civil. Dupa mai multi ani de dispute, Cezar ramane singurul stapan al statului roman.
Lumea romana isi regaseste pacea, iar Cezar este numit dictator pe 10 ani, pentru ca apoi sa fie
desemnat pe viata (dictator perpetuus, in 44). In acest timp, pentru anii 48, 46, 45, 44, Cezar a detinut
si consulatul. Paralel ii sunt incredintate drepturi speciale si puteri exceptionale, reusind sa
concentrezein propriile maini, in anii 45-44 i.Chr., o putere cvasimonarhica. Dictatura sa ia aspectul
unei monarhii de natura divina, dupa model oriental si care pare singura in masura sa asigure
grandoarea Romei. Cezar accepta si insemnele exterioare ale acesteia (baterea unor monede cu
portretul sau), ceea ce va jigni spiritul republican traditional al senatorilor.
Cu toate acestea, desi dispunea de o putere militara nelimitata, dictatura sa a avut un caracter
civil. Dupa ce lumea romana isi regaseste pacea, Cezar incepe opera de reorganizare a statului roman,
aflat in plina descompunere politica, prin efectuarea unor reforme fundamentale. Cezar a inteles ca

vechile forme de viata politica s-au perimat, ca esecul regimului provine de la institutiile pe care o
lunga evolutie n-au putut sa le adapteze necesitatilor imperiale.
Cezar nu a proclamat o noua constitutie, ci a introdus o serie de legi si reforme ce aratau un
compromis intre formele de guvernamant republicane si pregatirea caii spre monarhie. El a schimbat
structura senatului promovand oameni noi, recrutati din randul cavalerilor, plebei sau provincialilor
(galli si hispanici). In conceptia lui, viitorul stat trebuia sa apara ca un corp omogen, ale carei parti
urmau sa fie egale si solidare in jurul Romei. Chemarea provinciilor la o reala viata politica se reflecta
in legea (lex Iulia municipalis) ce a dat-o pentru organizarea diferitelor categorii de orase, prin care a
fost restaurata autonomia municipala a unor orase provinciale. Atribuie dreptul de cetatenie romana
unor popoare (galli cisalpini) sifavorizeaza fondarea de colonii in afara Italiei, care devin nuclee de
romanizare. Guvernatorii provinciilor nu mai erau decat functionari delegati ai puterii centrale, unde
conduceau interesele Romei in afara hotarelor Italiei. Prin aceste masuri se urmarea o
uniformizare urbana care sa sprijine romanizarea prin contopirea diferitelor neamuri.
In pofida unei politici sociale lucide si abile, prin care inceaca sa stabileasca un chilibru intre
diferite categorii sociale, Cezar a subestimat rezistenta institutiilor republicane si animozitatea
aristocratiei senatoriale, care vede in el simbolul tiraniei. La Idele lui martie (15 martie 44), in
preajma inceperii unei campanii impotriva partilor, Cezar este asasinat intr-o intrunire a senatului de o
conjuratie a unui grup de senatori condusi de C. Cassius Longinus si M. Iunius Brutus.
3. Al doilea triumvirat (43)
Conjuratii din senat, dupa ce l-au lichidat pe dictatorul Cezar, credeau ca republica romana
conservatoare isi va reveni de la sine. Acestia au esuat in demersul lor deoarece nu au inteles ca
pentru Roma vremea republicii aristocratice si a cetatii-stat apusese definitiv. Conjuratii nu aveau
pregatit un program, o solutie care sa le propuna pentru rezolvarea problemelor institutionale care se
puneau cu acuitate la Roma. Criza politica se precipita, Roma va fi dominata de Marcus Antonius,
care, ales consul, obtine validarea de catre senat a actelor lui Cezar si asmute asupra conjuratilor
plebea romana ramasa fidela lui Cezar. Amenintati de furia acesteia, conjuratii s-au fugiat in Orient,
iar M. Antonius a introdus un regim de conducere autoritar. Obtine guvernarea Galliei Cisalpine si
Transalpine, motiv pentru care intra in conflict cu senatul.
In acel moment, soseste din Grecia se va ridica un tanar, Caius Octavianus, mostenitorul legal
al lui Cezar care da dovada, la cei 19 ani ai sai, de o darzenie deosebita, de o remarcabila maturitate si
abilitate politica in asumarea posturii conferite de dictatorul disparut. El se prezinta ca un aliat al
senatului, reusind in cele din urma sa se impuna in fata rivalilor sai. Acest fapt are ca urmare si
primele confruntari cu Marcus Antonius. In timpul evenimentelor tulburi din anii 44-43, Octavianus
recruteaza o armata din veteranii lui Cezar si, sprijinit de Cicero, obtine din partea senatului rangul de
consular siun imperium propraetorian in Italia. La inceputul anului 43, legiunile lui Octavianus
sprijina campania militara intreprinsa de cei doi consuli (Hirtius si Pansa) in nordul Italiei, impotriva
lui M. Antonius, care este infrant in batalia de la Mutina.
Situatia complexa si confuza de la Roma il obliga la un compromis. La Bononia are loc
intrevederea care regrupeaza pe Octavianus, M. Antonius si M. Aemilius Lepidus intr-o coalitie
cunoscuta sub numele de al doilea triumvirat (oct.43 i.Chr.).Lex Titia, votata la Roma, acorda
triumvirilor puteri exceptionale (imperium) pe timp de 5 ani, care le conferea o autoritate constituanta
si le incredinta comanda in razboiul din Orient impotriva lui Cassius si Brutus, ucigasii lui Cezar. A
fost intocmita si o lista de proscrisi, a dusmanilor personali, fiind executati 300 de senatori si 2000
cavaleri, in frunte cu Cicero, vinovat pentru Filipicele sale impotriva lui Augustus.
Conducatorii conspiratiei de la Idele lui martie au strans in Peninsula Balcanica o puternica
armata (aprox.100.000 soldati), sprijinita de o flota de razboi superioara fortelor navale ale
triumvirilor. In anul 42 a avut loc marea ciocnire de pe campiile de la Philippi, in Macedonia, intre

cele doua armate, soldata cu victoria triumvirilor. Dupa victorie, triumvirii si-au impartit armata si
provinciile: Marcus Antonius obtine Orientul, Octavianus devine stapanul provinciilor din Occident,
iar Lepidus nordul Africii.
De la inceput rivali, M. Antonius si Octavianus au devenit curand dusmani, ciocnirea lor cea
mai sangeroasa fiind asa-zisul razboi de la Perugia, in nordul Italiei (41-40 i.Chr.), purtat de Fulvia,
sotia lui M. Antonius si de Lucius, fratele acestuia impotriva lui Octavianus. Tensiunea dintre cei doi
triumviri este depasita dupa intrevederea din sudul Italiei de la Brundisium (septembrie 40), cand
triumviratul este reinnoit, iar M. Antonius se casatoreste cu Octavia, sora lui Octavianus.
Acordul, unsucces diplomatic pentru Octavianus, nu reprezinta decat un aranjament precar ce nu va
putea impiedica deznodamantul fatal.
Multi dintre proscrisii republicani s-au refugiat in Sicilia care devine centrul unui intins
domeniu pirateresc, organizat de Sextus Pompeius, fiul lui Pompeius Magnus, ce controla Mediterana
occidentala, impiedicand aprovizionarea Romei cu grane. Dupa doi ani, timp in care isi construieste o
flota de razboi, M. Vipsanius Agrippa invingator in anul 36 i.Chr. la Mylae siNaulochos, lichideaza
statul organizat in Sicilia de Sextus Pompeius. Acesta fuge in Asia Mica, unde este executat la Milet
din ordinul lui Octavianus.
Tot in anul 36 i.Chr., Lepidus este obligat sa paraseasca triumviratul deoarece incercase sa
rascoale legiunile cantonate in Sicilia in folosul sau. Astfel, triumviratului ii succede o impartire
bipartita a puterii. Cu perseverenta, Octavianus a reusit sa unifice intregul Occident sub autoritatea sa.
Intre 35-33 intreprinde campanii impotriva triburilor locale din Dalmatia si Illyricum. Marii poeti ai
Romei: Vergilius, Horatiu ii proslaveau victoriile, Italia, senatul, provinciile apusene il recunosteau ca
si conducator.
In Orient, M. Antonius se lasa sedus de Cleopatra care se serveste de el pentru a-si
croi un imperiu. Inainte de casatoria celebrata in iarna 37/36, M. Antonius acceptase conditiile
Cleopatrei: recunoasterea oficiala a drepturilor lui Caesarion si restabilirea dominatiei egiptene asupra
fostelor posesiuni din Orient. In schimb, regina se angaja sa puna la dispozitia lui M. Antonius
resursele militare si financiare ale statului egiptean. La Alexandria, Antonius face cunoscuta
impartirea imperiului romano-egiptean: Caesarion si Cleopatra vor domni peste Egipt, Cipru si
Coelesyria, iar copiii lor vor imparti Armenia, Fenicia, Media si Partia.
Politica tot mai independenta si filo-elenistica dusa de Marcus Antonius duce treptat la
instrainarea si adancirea distantei dintre cei doi pretendenti la conducerea statului roman. Din anul 33
i.Chr. Octavianus il ataca deschis, partizanii lui de la Roma sunt obligati sa paraseasca Italia, iar
testamentul sau este facut public la Roma. Deoarece prevederile acestuia o favorizau pe Cleopatra,
senatul declara razboi reginei Egiptului, iar M. Aurelius este declarat dusman al statului roman.
Confruntarea decisiva are loc la Actium pe coasta apuseana a Peninsulei Balcanice (2 sept.31
i.Chr.). Infranti pe mare si pe uscat, M. Antonius si Cleopatra se retrag in Egipt.
Prudent, Octavianus nu a plecat in urmarirea fugarilor. A trecut mai intai in Asia Mica, pentru
a-si atrage orasele grecesti si pe dinastii din Orient, aliati ai celui invins la Actium. Cand totul era
pregatit pentru actiunea din Egipt, Octavianus primeste stirea revoltei legiunilor din Italia, neplatite si
neimpropriearite dupa serviciile aduse la Actium. Astfel, este obligat sa debarce la Brundisium si sa
satisfaca pretentiile nemultumitilor, deoarece Italia constituia baza actiunilor sale, iar pierderea ei ar fi
determinat prabusirea planurilor de viitor.
Abia in vara anului 30 i.Chr., Octavianus a patruns in Egipt unde atat M. Antonius, cat si
Cleopatra sfarsesc prin a se sinucide, iar Caesarion, ca posibil contracandidat, este executat. Astfel,
Octavianus 'a adus Egiptul in stapanirea poporului roman', cum se afirma in testamentul sau politic.

Octavianus depaseste astfel toate obstacolele care-l separau de puterea absoluta. Pozitia sa nu
a obtinut-o pe seama statului roman, ci in beneficiul personal. Maretia sa se intemeia, potrivit
propagandei augustane, pe ceea ce facuse el pentru stat.

4. Sfarsitul Republicii romane

Cu victoria lui Octavianus de la Actium s-au incheiat razboaiele civile si framantarile sociale
care au zguduit Roma timp de aproape un secol, ca rezultat al crizei profunde prin care trecea statul
roman. Aceasta criza avea doua aspecte: unul politic-militar si altul social-economic, ambele
pregatind instaurarea unei noi forme de guvernamant la Roma. Contradictia fundamentala care a dus
la disparitia sistemului republican a fost cea dintre extinderea continua a statului roman si
transformarea sa intr-un veritabil imperiu universal si vechea constitutie romana, cu principii de baza
pentru guvernarea unui oras-stat, care nu mai corespundea noii situatii. De aceea, trecerea la un regim
politic care sa modifice metodele si formele vechi de guvernare era o necesitate obiectiva.
Confruntarile intre gruparile politice s-au complicat cu un nou factor, cel militar, care
dobandeste in decursul timpului o tot mai mare importanta si pe plan politic. Atat fruntasii
popularilor, cat si adversarii lor din oligarhia senatoriala au ajuns sadepinda tot mai mult de armata.
Pretentiile armatei, formata din soldati profesionisti, de a fi rasplatita in timp de razboi din jafuri si
prazi, iar dupa incheierea serviciului cu improprietarirea, puteau fi satisfacute prin razboaie sau prin
anexarea de noi teritorii. Aceste pretentii au determinat pe comandantii militari sa duca o politica de
cuceriri, extinzand mereu hotarele statului roman. Comandantii militari, constienti de forta lor bazata
pe armata, au cautat sa atinga anumite obiective si pe plan politic intern, adica sa aspire la conducerea
in stat, bazandu-se pe sprijinul soldatilor. Lupta pentru putere a fost dusa pe de o parte de comandantii
militari (imperatores) inpotriva oligarhiei senatoriale, iar pe de alta parte intre comandantii militari
insisi pentru ocuparea primului loc in conducerea statului.
Sulla a incercat sa-si asigure o dominatie personala cu sprijinul armatei si a oligarhiei
senatoriale, renuntand dupa scurt timp la incercarea sa. Pompeius a urmarit sa stabileasca un
compromis intre constitutie si principiul protectiei personale, sfarsind prin a fi aparatorul senatului
impotriva lui Caesar. Acesta si-a intemeiat intreaga putere exclusiv pe forta armatei, fiind potrivnic
oligarhiei senatoriale. Nici incercarea sa nu a fost de durata deoarece Republica, desi trecea printr-o
criza grava, traditiile republicane mai erau inca viabile.
Ultima incercare a senatului de a se reafirma ca organ suprem de conducere in stat, dupa
asasinarea lui Caesar, a fost anulata de catre M. Antonius si Octavianus tot cu sprijinul armatei. Cei
doi comandanti militari isi intemeiau pretentiile la conducerea suprema pe puterea armelor, aceasta
disputa incheindu-se in favoarea celui din urma. Octavianus va instaura o forma personala de
conducere, bazata pe forta armata. Dar, spre deosebire de Caesar, care vroia sa treaca direct la
monarhia absoluta, Octavianus va pastra formele si magistraturile republicane si va mentine o
colaborare cu senatul.