Gaius Iulius Caesar (în limba latină IMP•C•IVLIVS•CAESAR•DIVVS1, în română cunoscut și ca Iulius Cezar;

n. iulie 100 î.Hr.,[1][2][3] Roma, Republica Romană[4] – d. 15 martie 44 î.Hr.,[5][6][7][8] Teatrul lui
Pompeius(d), Republica Romană[9][10][11]) a fost un conducător politic și general roman și una dintre
cele mai influente și mai controversate personalități din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea
dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A provocat
războaie de cucerire fără acordul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub
dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană
în Marea Britanie.

Cezar a ieșit învingător într-un război civil, devenind dictator al lumii romane, și a inițiat o vastă acțiune
de reformare a societății romane și a guvernării acesteia. El s-a proclamat dictator pe viață și a
centralizat puternic guvernarea statului slăbit din cauza războiului civil pornit tot de Cezar. Prietenul lui
Cezar, Marcus Brutus, complotează pentru a-l asasina, în speranța de a salva republica. Dramatica
asasinare din Idele lui Marte a fost catalizatorul unui al doilea război civil, între cezari (Octavianus,
Marcus Antonius, Lepidus) și republicani (între alții, Brutus, Cassius și Cicero). Conflictul s-a încheiat cu
victoria cezarilor în Bătălia de la Philippi și stabilirea formală a unui al Doilea Triumvirat, în care
Octavianus, Marcus Antonius și Lepidus au preluat împreună controlul asupra Romei. Tensiunile iscate
între Octavianus și Marcus Antonius au condus la un nou război civil, culminând cu înfrângerea lui
Marcus Antonius în Bătălia de la Actium. Octavianus a ajuns liderul absolut al lumii romane.

Perioada de războaie civile a transformat Republica Romană în Imperiul Roman, cu nepotul de bunic, în
același timp și fiu adoptiv al lui Cezar, Octavian, cunoscut mai târziu ca Cezar August, instalându-se ca
primul împărat.

Campaniile militare ale lui Cezar sunt cunoscute în detaliu prin prisma propriilor sale consemnări:
Commentarii de Bello Gallico. Multe detalii ale vieții sale au fost relatate mai târziu de istorici, precum
Suetonius, Plutarh și Cassius Dio.