Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ÎNCEPUTURILE ROMEI:
Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă
între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole,
civilizația romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu
extins. Ea a dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin
cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în fața invaziilor barbarilor din secolul cinci,
marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și începutul Evului Mediu.
FAMILIA ROMANĂ:
În familia romană autoritatea tatălui era – cel puţin în perioada Republicii –
nelimitată şi absolută. Tatăl avea drept de viaţă şi de moarte asupra soţiei şi copiilor
săi, pe care îi putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi. Treptat-treptat, aceste
drepturi tiranice au dispărut; dar până în secolul I d. Hr. soţul mai avea încă dreptul,
în anumite cazuri, să-şi ucidă soţia; iar până în preajma anului 400 d. Hr. putea să-şi
repudieze copiii nou-născuţi, expunându-i şi părăsindu-i în stradă; sau, mai târziu, să-i
vândă (dar numai în afara Romei, ca sclavi).
Abia în secolul I î. Hr., soţia romană a ajuns să fie respectată mai mult decât era
femeia în societatea greacă. În Roma antică în şcolile elementare fetele învăţau
alături de băieţi; mai târziu, fetele din familiile bogate învăţau cu un preceptor
literatura latină şi greacă, studiau muzica şi dansul. După căsătorie, femeia romana
putea ieşi singură, la vizite sau după cumpărături, şi chiar să-şi însoţească soţul la
ospeţe.
CUCERIREA MEDITERANEI:
Dupa cucerirea Italiei, Roma s-a angajat, incepand cu anul 264 i.Chr., intr-o serie de
operatiuni militare care au plasat-o in final in postura de cuceritoare a lumii
mediteraneene si a unei parti a Europei de vest. Ca urmare a acestor actiuni a
rezultat un aflux deosebit de bogatii spre Italia si capitala, precum si o profunda
transformare a cetatii, a mentalitatilor si a vietii politice. Toate acestea au
determinat, in a doua treime a sec. II i.Chr. o profunda criza care-si va gasi epilogul in
anul 27 i.Chr., o data cu instalarea Principatului de catre Octavianus.
In deceniile care au urmat acestei victorii, profitand de eclipsa puterii cartagineze,
Roma isi intareste pozitiile in Mediterana occidentala. In paralel, extinzandu-si
activitatea maritima, flota romana va intreprinde actiuni de lichidare a bazelor
pirateresti de pe coastele Illyriei care perturbau activitatea comerciala a negustorilor
italici si greci din Adriatica. Ca urmare, vor fi cucerite cateva zone de pe coasta
Dalmatiei si vor fi incheiate tratate cu orasele Apollonia si Epidamnul, iar illyrii vor fi
obligati sa recunoasca protectoratul roman. Astfel, Roma ajunge putere
preponderenta in Adriatica, dobandind un cap de pod in Peninsula Balcanica.
INFLUENŢA ELENISTICĂ:
Termenul Civilizația elenistică (provenit de la Ἕλλην "Héllēn", numele etnic al grecilor
în limba proprie) îi aparține istoricului german Johann Gustav Droysen și se referă la
răspândirea culturii grecești în rândurile populațiilor ne-grece cucerite de Alexandru
cel Mare. După Droysen, civilizația elenistică a reprezentat o fuziune între cultura
greacă și acea a Orientului mijociu. Principalele centre culturale s-au extins din Grecia
continentală la Pergam, Rodos, Antiohia și Alexandria.
Istoricii moderni consideră că perioada elenistică începe cu moartea lui
Alexandru cel Mare din 323 î.Hr.. Armatele lui Alexandru au cucerit
Mediterana răsăriteană, Egiptul, Mesopotamia și Podișul iranian, Asia
Centrală și unele regiuni din India. După moartea sa, a avut loc o luptă
pentru succesiune, cunoscută ca războiul diadohilor (în greacă
"succesori"). Conflictul a luat sfârșit în 281 î.Hr., cu înființarea a patru
state principale.
SFARŞITUL REPUBLICII ROMANE:
Republica Romană (din latină Res publica romana, „Lucrurile publice ale Romei”) a
fost organizarea de stat a Romei și a teritoriilor sale în perioada cuprinsă între
abolirea Regatului Romei (510 î. Hr.) și până la numirea lui Cezar ca dictator pe viață
în anul 44 î. Hr., sau, mai probabil, până în anul 27 î.