Clasele aV-a-A-B-C-D

DECĂDEREA IMPERIULUI ROMAN. PRĂBUŞIREA IMPERIULUI ROMAN DE APUS

Imperiul Roman a atins culmea puterii şi extinderii teritoriale pe vremea domniei

împăratului Traian, între anii 97-107 d.Hr. În secolul al II-lea d.Hr., apar primele semne ale
procesului de decădere a Imperiului Roman care nu a mai avut putere să-şi exdindă hotarele şi
făcea tot mai greu faţă problemelor interne şi atacurilor triburilor barbare la frontieră.
Principalele cauze ale decăderii Imperiului Roman au fost:
-decăderea economiei (scăderea producţiei de alimente şi obiecte meşteşugăreşti, micşorarea
volumului comerţului intern şi extern),
-criza financiară, adică scăderea valorii banilor şi urcarea preţurilor,
-numărul sclavilor şi colonilor (semisclavi) a depăşit numărul producătorilor liberi, fapt ce a dus
la scăderea producţiei de alimente şi obiecte pentru că sclavii nu aveau interes să lucreze mai
mult şi mai bine,
-răscoalele sclavilor şi ale săracilor contra autorităţilor romane erau tot mai dese,-
-luptele pentru putere între grupurile de nobili romani au slăbit puterea de rezistenţă a statului
roman în faţa barbarilor,
-războaiele civile pentru tronul imperial au slăbit armata romană,
-barbarizarea armatei romane (numărul tot mai mare de barbari angajaţi în armata romană a dus
la slăbirea unităţii armatei romane),
-atacurile permanente ale populaţiilor migratoare în Europa, atacurile berberilor în Africa de
Nord şi războaiele cu perşii care i-au înlocuit pe parţi, au provocat mari infrângeri ale armatei
romane care nu mai era capabilă să apere frontierele imperiului.
Ultimul împărat roman care i-a persecutat pe creştini a fost Iulian Apostatul, născut
creştin, dar convertit la o religie păgână. Împăratul Teodosiu cel Mare (368-395) a reuşit să apere
hotarele Imperiului Roman şi a impus religia creştină ca unica religie recunoscută în Imperiul
Roman. Toate celelalte religii au fost interzise, iar păgânii au fost persecutaţi de către autorităţi.
Misionarii creştini au creştinat, treptat, populaţiile barbare din Europa, proces încheiat în linii
mari, în secolul al XI-lea d.Hr. şi astfel Europa a devenit primul continent locuit de creştini
denumit, în perioada feudalismului timpuriu (secolele al V-lea- al XI-lea) creştinătate. Pe patul
de moarte împăratul Teodosiu cel Mare a împărţit în anul 395 d.Hr., Imperiul Roman în două
state romane: Imperiul Roman de Răsărit şi Imperiul Roman de Apus, moştenite de fii săi,
Arcadius şi Honorius. Ele nu s-au mai unit niciodată.
Imperiul Roman de Apus cuprindea vestul Africii de Nord, Europa Centrală şi de Nord-
Vest, cu capitala la Roma, apoi la Ravenna. Împăratul Honorius şi urmaşii săi n-au reuşit să
oprească decăderea Imperiului Roman de Apus, nici să apere frontierele, tot mai des trecute de
triburile barbare germanice, iraniene sau de către hunii conduşi de regale Atilla. Pe rând, s-au
desprins din Imperiul Roman de Apus o serie de provincii din Gallia (Franţa) şi Spania, iar
Britania a fost părăsită, în anul 410. Roma a fost cucerită şi devastată de către goţi şi apoi de
gepizi. Ultimul împărat roman a fost un copil de 13 ani, Romulus. El a fost detronat de către
regele herulilor, Odoacru, comandantul gărzii imperiale, în anul 476. Astfel, Imperiul Roman de
Apus s-a prăbuşit, iar pe ruinele lui s-au format numeroase regate barbare germanice. Anul 476 a
marcat sfârşitul epocii antice şi începutul epocii medievale în istoria universală.
Imperiul Roman de Răsărit s-a transformat în Imperiul Bizantin sau medieval grec, la
începutul secolului al VII-lea d.Hr. A dispărut din istorie în anul 1453, desfiinţat fiind de
Imperiul Otoman.