Clasele a V-a-A-B-C-D

STATUL ROMAN, RĂZBOAIE ŞI EXPANSIUNE TERITORIALĂ

Republica romană a fost obligată, la începutul secolului al V-lea î.Hr., să se apere fiind
atacată de către oraşul-stat etrusc Veii. După victorie, romanii au atacat şi au cucerit, pe rând,
oraşele-stat etrusce. Apoi romanii i-au supus pe toţi latinii din regiunea Latium, aflată la sud de
Roma. Armata romană era ajutată de detaşamente militare auxiliare (ajutătoare), formate din
luptători proveniţi din populaţiile supuse de romani. În jurul anului 300 î.Hr. romanii au dus trei
războaie grele contra samniţilor pe care i-au supus şi apoi i-au folosit ca să cucerească Italia de
sud, unde trăiau populaţii semisălbatice şi coloniştii greci. Cel mai greu război a fost cel cu
colonia greacă Tarent, sprijinită de regele elenistic al Epirului (Albania de azi) care folosea
elefanţi de luptă. În anul 266 Italia Centrală şi de Sud se aflau sub stăpânirea romană, iar în
următorii 250 de ani aceste populaţii supuse de romani au fost romanizate şi au dispărut din
istorie.
La mijlocul secolului al III-lea î.Hr., principala rivală a Romei, în bazinul de vest al Mării
Mediterane (de la Insula Sicilia până la Spania) era oraşul-stat Cartagina, întemeiat de fenicieni,
în secolul al VIII-lea î.Hr. Lupta pentru supremaţie în bazinul de vest al Mării Mediterane a dus
la izbucnirea războaielor punice, între Roma şi Cartagina. Între anii 264-146 î.Hr. s-au desfăşurat
trei războaie punice: 264- 241; 218-203; 149-146. Al II-le război punic s-a desfăşurat pe
teritoriul de azi al Italiei şi a fost deosebit de sângeros. Conducătorul cartaginezilor a fost
generalul Hannibal, unul dintre cei mai mari comandanţi militari din epoca antică. (vezi filmul
artistic Hannibal) Al III-lea război punic s-a desfăşurat sub zidurile cetăţii Cartagina şi s-a
încheiat cu înfrângerea cartaginezilor şi distrugerea Cartaginei. În timpul războaielor punice şi în
perioadele de pace dintre ele, armatele romane au cucerit Italia de Nord, sudul Franţie, Spania, o
parte din Africa de Nord, Dalmaţia, Macedonia, Grecia.
În a II-a jumătate a secolul al II-lea î.Hr., romanii au cucerit, pe rând, statele elenistice, iar
cuceririle au continuat şi în secolul I î.Hr., când au cucerit statul evreilor şi Regatul Egipt, toată
Galia (Franţa de azi), Elveţia de azi, Tracia. Astfel, Republica romană a devenit unicul stat
sclavagist întins pe cele trei continente din jurul Mării Mediterane. Marii rivali ai Republicii
romane, în secolul I î.Hr., au fost Regatul Dacia şi Regatul parţilor din Iran.
Decăderea Republicii romane a fost provocată de sărăcirea ţărănimii libere şi creşterea
puterii marilor proprietari de pământ şi sclavi. Republica romană avea nevoie de tot mai mulţi
soldaţi ca să apere frontierele şi să înăbuşe răscoalele populaţiilor supuse şi ale sclavilor, dar
cetăţenii lipsiţi de pământ nu erau obligaţi să presteze serviciul militar. Fraţii Tiberius şi Gaius
(Caius) Grachus au încercat să-i împroprietărească pe ţărani cu pământ arabil, dar amândoi au
fost ucişi de către nobili. Generalul Caius Marius a făcut, în anul 107 î.Hr., reforma militară prin
care a transformat armata romană în armată permanentă în care soldaţii erau plătiţi să lupte de
către stat şi comandanţii lor. Astfel, romanii au reuşit să înfrângă triburile germanice ale
cimbrilor şi teutonilor precum şi Regatul Numibia din nord-vestul Africii. Lupta pentru putere
între partidele optimaţilor (marii proprietari de pământ şi sclavi) şi partidele popularilor (mica
nobilime romană) a dus la izbucnirea primului război civil. Învingători au fost optimaţii, iar
conducătorul lor, generalul Cornelius Sulla, a devenit primul dictator pe viaţă. Răscoalele
sclavilor erau foarte dese, mai ales în Italia şi Sicilia. Cea mai mare răscoală a sclavilor din epoca
antică a fost cea condusă de Spartacus, între anii 73-71 î.Hr., foarte greu înăbuşită în sânge de
către romani. (vezi filmul artistic Spartacus) Trei generali romani, care s-au remarcat în luptele
contra duşmanilor Romei: Pompei, Crasus şi Cezar au format, în anul 61 î.Hr., primul triumvirat,
o înţelegere prin care au hotărât să împartă putera de stat în republica romană, sprijiniţi de
armatele lor. Crasus a murit, în anul 55 î.Hr., în timpul luptelor cu parţii, iar Cezar şi Pompei s-au
certat şi au declanşat al II-lea război civil, între anii 49-48 î.Hr., încheiat cu victoria lui Cezar.
Generalul Cezar a devenit dictator pe viaţă, dar în anul 44 î.Hr., a fost ucis de senatorii
republicani rebeli. Prietenii lui Cezar, generalii Marc Antoniu, Lepidus şi Octavian, au creat al II-
lea triumvirat, în anul 43 î.Hr. şi au declanşt al III-lea război civil contra ucigaşilor lui Cezar pe
care i-au învins. Lepidus s-a retras din politică şi a devenit mare preot, iar generalii Marc
Antoniu şo Octavian au împărţit puterea în Republica romană până când s-au certat şi au
declanşat un război civil, în anul 31 î.Hr. Octavian l-a învins pe Marc Antoniu şi a devenit unicul
stăpân în Republica romană pentru că era comandantul suprem al întregii armate romane de
300000 ostaşi. El a instaurat dictatura militară în folosul marilor stăpâni de pământ şi sclavi şi
astfel Rpublica romană s-a prăbuşit şi a fost înlocuită cu o nouă formă de guvernare, denumită
principat.

ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

Citeşte cu atenţie textile 1 şi 2 din manual, pagina 71, apoi rezolvă testul propus de autorii
manualului.
Se rezolvă şi se trimite ca temă pentru corectare pe platform Google Classroom.