LUMEA ROMANĂ

Statul roman
- schiţa lecţiei –

Senatus Populus Que Romanus( Senatul și poporul roman)

Regalitatea
(753-509 î.H.)
Roma, cetatea celor 7 coline, străbătută de râul Tibru, a fost construită în regiunea Latium, de
frații Romulus și Remus. Roma a avut în total 7 regi: latini, sabini și etrusci.
Instituții de conducere:
- Regele ales de adunarea poporului dintre capii marilor familii aristocratice, era șef
religios, judecător suprem și comandantul armatei;
- Senatul: format din 300 de patricieni, șefii familiilor aristocratice, prelua conducerea
Romei când regele murea fără a-și numi succesorul, funcția de senator era pe viață.
- Adunarea poporului: formată din cetățenii romani adulți, alegea regele și aproba prin
aclamații propunerile acestuia;
Clasele sociale la romani:
- Patricienii: familiile aristocratice, proprietare de pământuri, care aveau statut de cetățeni
ai Romei și aveau drepturi politice, formau poporul roman împreună cu clienții acestora;
- Plebeii: oameni liberi stabiliți la Roma, nu erau cetățeni și nu aveau drepturi politice,
inițial nu puteau deține pământ;
- Sclavii, inițial erau puțini la număr.
În 509 î.H., ultimul rege etrusc a fost alungat și s-a instaurat republica.

Republica romană ( 509-27 î.H.)

 după alungarea ultimului rege, Tarquinius Superbus, începând cu anul 509 î. Hr., Roma devine
Republică;
 aceasta era condusă de Senat (cea mai importantă instituţie politică), magistraţi,
şi de Adunarea Poporului (avea rolul de a-i alege pe magistraţi);
 cei mai importanţi magistraţi erau 2 consuli, aleşi anual, iar apoi urmau pretorul (atribuţii
juridice şi militare), edilul (administra oraşele) şi chestorul (se ocupa cu finaţele);
Republica Romană a avut în primele secole două mari provocări:
1. Lupta plebeilor pentru drepturi:
 plebeii nu aveau drepturi politice, nu puteau fi magistraţi sau senatori.
În urma părăsirii de către plebei a Romei de mai multe ori, aceștia obțin în urma secesiunii
( sec.V-III î.H.):
- dreptul de a-şi alege proprii magistraţi, numiţi tribuni ai plebei- drept de veto ( mă
opun), care să le apere interesele,
- Legea celor 12 table, primele legi scrise, plebeii având drepturi egale cu patricienii,
- Dreptul la căsătorii mixte: plebei cu patricieni,
- Unul dintre cei doi consuli era reprezentant al plebeilor,
- Egalitate religioasă cu patricienii.
2. A doua mare provocare: lupta pentru supremație în Italia
Roma supune pe rând: latinii, sabinii, samniții, etruscii și grecii. Cu samniții au purtat 3
războaie, în cel de al doilea fiind însă învinși la Caudium. Grecii au fost supuși în urma
războiului cu Tarentul care a avut ca aliat pe regele Epirului, Pyrus, dar în 272 î.H.
Tarentul a capitulat.
 după cucerirea Italiei, Roma devine o mare putere în bazinul Mării Mediterane, interesele sale
ciocnindu-se de cele ale Cartaginei, colonie feniciană a Tyrului din Africa de Nord;
 între romani şi cartaginezi vor avea lor 3 războaie, denumite războaiele punice (264 - 146 î.
Hr.);  în luptă s-au distins comandantul cartaginez Hannibal şi cel roman Scipio „Africanul”;
războiul s-a încheiat cu distrugerea Cartaginei în 146 î. Hr.;
 Sicilia, Corsica, Sardinia, mai apoi teritoriul dintre Pad și Alpi ( Galia Cisalpină), părți
din Spania, părți Nordul Africii, Macedonia, Grecia, toate sunt ocupate de romani. Urma
Pergamul în Asia și mai apoi pe la 120 î.H. Galia Narbonensis- sudul Galiei. Roma era de
neoprit.

Criza Republicii Romane ( 133-31 î.H.)

Cauze:
- Criză socială puternică generată de campaniile militare interminabile, de sărăcirea
țăranilor-soldați și de îmbogățirea excesivă a aristocrației senatoriale și a cavalerilor
( plebei îmbogățiți)
- Politic: instituțiile republicane nu mai făceau față guvernării unui teritoriu atât de întins,
- Criza militară: dintr-un drept onorific, participarea la război, se transformă într-o
obligație costisitoare pentru cetățeni, avantaje având tot aristocrația.
Apar două partide: al popularilor ( nobilimea care dorea reforme, cavalerii, o parte a plebei) și
al optimaților ( nobilimea conservatoare).
Încercări de reforme din partea popularilor:
- frații Tiberius și Caius Gracchus. În 133 și 123 î.H., încercările lor de reformă au ca efect
asasinarea celor doi.
- Reforma militară a lui Caius Marius, în 107 î.H.: armata se transforma într-o armată de
profesioniști, săraci angajați pe 16-20 de ani, primeau soldă. Ajung să fie dependenți de
generalii care-i comandă.
În deceniile următoare confruntările se acutizează:
 - Răscoala socilor ( aliații ), în 88 î. H. Primesc cetățenie toți oamenii liberi din Italia.
- Răscoala sclavilor conduși de Spartacus 73-71 î.H, înfrântă de Crassus.
- Prin 83-82 î.H. instaurează dictatura personală, din partidul optimaților, instituie listele de
proscriși, pentru înlăturarea adversarilor politici, renunță la putere în 79 î.H.
În secolul I î.Hr. Roma cunoaşte perioada triumviratelor, un sistem de conducere în care
puterea era împărţită între trei conducători;
 primul triumvirat se instituie în 60 î. H., fiind format din Caesar, Pompei şi
Crassus, impunându-se în cele din urmă Caesar.
 al doilea triumvirat se instituie în 43 î. H., fiind format din Lepidus, Marcus
Antonius şi Octavian. Cel din urmă va impune o nouă formă de conducere:
principatul.

Imperiul Roman
 este instaurat în 27 î.Hr, când Octavianul primeşte titlul de Augustus;
 a cunoscut două forme de organizare: principatul (27 î. Hr. - 235 d. Hr) , criza imperiului (235-
285) şi dominatul (285-476);
 Octavian a preluat funcţiile de Imperator (comandant al armatei), consul şi princeps senatus
(primul dintre senatori); Augustus (cel venerabil – caracter sacru), puterea tribuniciară, părinte al
patriei, mare pontif . Succesorii săi vor purta titlul de Imperator Caesar Augustus.
 în această perioadă Senatul scade în importanţă; are funcții preponderent administrative.
 se înfiinţează garda personală a împăratului: pretorienii;
 este perioada de maximă înflorire a Romei, favorizată de „pax romana”;
La conducerea Principatului s-au succedat patru dinastii: Iulia Claudia, Flaviilor, Antoninilor și
Severilor.
 cea mai importantă domnie a fost al lui Marcus Ulpius Traianus, când Imperiul cunoaşte
întinderea sa maximă.

Decăderea Imperiului Roman

 începând cu secolul al III-lea, Imperiul Roman s-a confruntat cu numeroase dificultăţi: lipsa de
autoritate a împăratului, decăderea economică, atacarea de către barbarii migratori;
1.Dioclețian (284-305) încearcă să salveze imperiul prin reforme:
- introduce politic dominatul și tetrarhia
- militar: împarte armata în trupe de graniță și trupe operative, mărește efectivele militare.
- Administrativ: organizează 12 dioceze și 100 de provincii
- Fiscal: impozite plătite în natură ( produse), din cauza lipsei monedei.
- Religios: persecutarea creștinilor, reactivarea vechilor culte.
2.Constantin cel Mare (306-337):
- Construiește o nouă capitală - Constantinopol, ridicată pe locul fostului oraş grecesc
Byzantion
- Continuă reformele lui Dioclețian dar renunță la tetrarhie,
- 313: Edictul de la Milano- libertate de cult și pentru creștini.
 migratorii au ocupat teritorii romane şi atacau oraşele romane, inclusiv Roma, care decade.
 împăratul Teodosius, care a interzis cultele păgâne 391-392 și în anul 395, împărţea prin
testament, statul roman în Imperiul Roman de Apus- Honorius şi Imperiul Roman de Răsărit-
Arcadie (cei doi fii ai săi);
 în anul 476, Imperiul Roman de Apus se prăbuşea sub atacurile migratorilor germanici, se
încheia Antichitatea și începea Epoca medievală.

Lectii interactive

https://www.youtube.com/channel/UC0G7fTq5qtrB5D1rbWr5ZNg