4.

FORME DE ORGANIZARE POLITICĂ

ÎN ANTICHITATE: ROMA REGALĂ ȘI REPUBLICANĂ
a) Periodicarea istoriei Romei antice
b) Roma regală (753-509 î. Hr.)
c) Instituțiile Republicii romane
d) Luptele dintre patricieni și plebei
e) Expansiunea Romei
f) Criza republicii romane

a) Periodicarea istoriei Romei antice

Potrivit legendei, Roma a fost întemeiată la 21 aprilie 753 î. Hr., la

iniţiativa gemenilor Romulus şi Remus.

Istoria Romei antice se împarte în mai multe etape:

 Roma regală (753–509 î.Hr.);
 Roma republicană (509–27 î.Hr.);
 Roma imperială (27 î.Hr.–476 d.Hr.); perioada imperială se
împarte în două etape: Principatul (27 î.Hr. – 284 d. Hr.) şi
Dominatul (284-476).

b) Roma regală (753-509 î. Hr.)

Conform legendei, Roma a avut şapte regi, primul fiind Romulus. Primii patru regi au fost latini şi sabini, iar ultimii
trei etrusci.

1
 Structura socială în timpul regalităţii:
 Patricienii (aristocraţia gentilică) dominau societatea şi formau poporul roman (populus romanus); ei
trăiau organizaţi în ginţi (membrii unei ginţi se numeau patricieni, pentru că descindeau din acelaşi strămoş,
părintele ginţii – pater). Zece ginţi formau o curie, iar mai multe curii un trib.
 Plebeii proveneau din rândul celor fără origine ilustră sau din străinii stabiliţi la Roma. Deşi erau oameni
liberi, nu beneficiau de drepturi politice (calitatea de cetăţean era dată de naştere, deci de apartenenţa la
unul dintre triburile fondatoare ale cetăţii), nu puteau avea pământ.
 Sclavii.

Romanii erau împărţiţi în 3 triburi, 30 de curii şi 300 de ginţi.

Senatul era principala instituţie de conducere. Patricienii erau nemulţimiţi de creşterea puterii regale, iar latinii de rolul
din ce în ce mai important al etruscilor în viaţa cetăţii. Această situaţie a provocat o răscoală care a dus la alungarea
etruscilor şi la înlăturarea regalităţii (509 î.Hr.).

c) Instituțiile Republicii romane

Denumirea de republică vine de la cuvintele latineşti „res publica” care înseamnă „treburile poporului”.

Instituţiile Republicii Romane sunt:

 Magistraţii (funcţionarii); Ierarhia magistraţilor se numea Scara onorurilor (cursus honorum): chestor, edil,
cenzor, pretor, consul.
 Senatul era instituţia principală. Senatorii erau aleşi pe viaţă de cenzori dintre persoanele care deţinuseră
magistraturi mai importante. Senatorii aveau atribuţii în: finanţe, politica externă, administraţie, religie.
 Adunările Poporului: votau legile, decideau în problemele păcii și războiului, îi alegeau pe magistrați.

MAGISTRATURA ATRIBUŢIILE MAGISTRATURII

CONSULII  cei doi consuli aveau atribuţii militare şi administrative, prezidau Senatul
şi Adunarea Poporului;
 ei erau aleşi pe un an şi, în caz de mare primejdie, erau înlocuiţi de un
dictator timp de şase luni care deţinea puterea supremă;
PRETORII  aveau atribuţii judecătoreşti;

CENZORII  se ocupau de recensământul cetăţenilor şi de averea lor;

 numeau senatorii;

EDILII  organizau jocurile publice;

 asigurau paza oraşului;
 supravegheau construcţiile urbane, a tezaurului, a templelor;

CVESTORII  percepeau impozitele;

d) Luptele dintre patricieni și plebei

Cauze:
 lipsa de drepturi politice (nu puteau fi magistraţi sau senatori) şi lipsa pământului a determinat
împovărarea cu datorii şi ameninţarea cu transformarea în sclavi din cauza neplăţii datoriilor.
 Plebeii formau grosul armatei şi jucau un rol important în meşteşuguri şi comerţ.

Forme de luptă: secesiunea (494 î. Hr.), adică retragerea din Roma; plebeii se retrag pe „Muntele Sacru” (Aventin)
şi nu revin la Roma până ce nu obţin ceea ce doresc.

Drepturi obţinute de plebei:

2
  dreptul de a avea reprezentanţi care să le reprezinte interesele (tribuni ai plebei);
 „Legile celor 12 table” (plebei obţin drepturi egale cu patricienii); aceste legi au fost elaborate în
perioada 451-449 î.Hr. de către o comisie formată din 10 bărbaţi (decemviri).
 sunt admise căsătoriile dintre plebei şi patricieni;
 unul dintre cei doi consuli este reprezentantul plebeilor.

Beneficiarii acestor drepturi sunt plebeii bogaţi care, împreună cu patricienii, vor forma un nou grup social:
nobilimea (nobilitas) care va deţine puterea economică şi politică.

e) Expansiunea Romei

Etapele expansiunii Romei sunt:

 cucerirea Italiei (secolele VI – III î. Hr.);  cuceriri în afara Italiei:
 războaiele punice cu Cartagina
 cucerirea regatelor elenistice din Europa: Macedonia (168 î.Hr.), Grecia (146 î.Hr.)
 cucerirea teritoriilor din Europa Occidentală: Hispania, Gallia, Britannia 
cucerirea regatelor elenistice din Orient (Siria, Egipt).

Desfăşurarea războaielor punice:

 primul război punic (264–240 î.Hr.); Sicilia devine provincie romană;
 al doilea război punic (218–202 î.Hr.); Cartagina cedează Romei Spania, teritoriile din Marea Mediterană şi o
parte din nordul Africii; romanii au suferit înfrângeri în faţa marelui comandant cartaginez Hannibal.  al treilea
război punic (149–146 î. Hr.); Cartagina este distrusă şi se înfiinţează provincia Africa;
 Urmările războaielor punice: Roma a distrus Cartagina şi a devenit cel mai puternic stat din bazinul mediteranean,
romanii au întemeiat primele provincii în afara Italiei, economia romană profită de noile cuceriri romane.

3
 În urma acestor cuceriri, Roma şi-a asigurat dominaţia asupra întregului bazin al Mării Mediterane, denumită şi
„Marea Noastră”. Instrumentul principal al acestor cuceriri a fost armata romană care cuprindea pe bărbaţii romani
între 17 şi 60 de ani (cei între 17–46 de ani erau folosiţi în campanie, iar cei între 47–60 de ani apărau patria).

Unitatea de bază a armatei romane era legiunea (trupă de elită formată doar din cetăţenii romani). O legiune
cuprindea în jur de 4200–6000 de soldaţi care erau împărţiţi în cohorte. 100 de oameni formau o centurie, şase
centurii formau o cohortă, zece cohorte formau o legiune.

Din rândul populaţiilor cucerite se recrutau trupe auxiliare care puteau fi de infanterie (cohorte) sau de cavalerie (alae).

f) Criza republicii romane

Cauzele crizei Republicii Romane rezultă din urmările cuceririlor romane:

 apariţia îmbogăţiţilor din administraţia provinciilor;
 ruinarea proprietarilor mici şi mijlocii;
 sărăcirea ţăranilor;
 slăbirea armatei formată majoritar din soldaţi proprietari.

Forme de manifestare ale crizei: războaie civile între generalii romani; tensiuni şi conflicte interne între diferitele
categorii sociale (popularii care erau adepţii reformelor
şi optimaţii);
răscoale ale sclavilor (între 73-71 î.Hr. s-a desfăşurat răscoala condusă de Spartacus).

Soluţii:
 Tiberius şi Caius Gracchus, în calitate de tribuni ai plebei, iniţiază o serie de reforme în favoarea
plebei (în 133 î. Hr. şi 123 î. Hr.). Optimaţii se opun, confruntarea este violentă şi cei doi sunt

4
 asasinaţi. Tiberius a propus o lege agrară care prevedea că nici un cetăţean roman nu putea
arenda din ager publicus o suprafaţă mai mare de 125 ha, restul urmând să fie folosit pentru
împroprietărirea ţăranilor săraci. Prin această lege li se lua nobililor o mare parte din pământul
pe care aceştia îl acaparaseră de-a lungul anilor.

 Caius a reluat proiectele fratelui său, completându-le cu alte măsuri: legea grâului prin care
statul distribuia grâu cu preţ redus populaţiei sărace din Roma, întemeierea unor noi colonii în
afara Italiei, pe teritoriul Cartaginei, acordarea cetăţeniei romane populaţiei libere din Italia.

 Consecinţa încercărilor de reformă a fost formarea la Roma a două tabere (partide) adverse:
Optimaţii (artistocraţia conservatoare) şi Popularii (adepţi ai reformelor);

Războaie civile:
 între Cezar şi Pompei (53–48 î.Hr.)
 În anul 60 î. Hr. se formase primul triumvirat între Cezar, Pompei şi
Crasus.
 După moartea lui Crassus s-a deschis lupta pentru putere între
Pompei şi Caesar, încheiată cu victoria acestuia din urmă (48 î.Hr.).
 Caesar a instalat o dictatură militară în cadrul căreia îndeplinea
numeroase funcţii: dictator pe viaţă, părinte al patriei, tribun pe viaţă,
imperator (comandantul suprem al armatei), Mare Preot (Pontifex
Maximus). Din cauza tendinţelor sale monarhice, Caesar a fost
asasinat la 15 martie 44 î.Hr.

 între Octavian şi Marc Antoniu (31 î.Hr. )

 În anul 43 î.Hr. se formase al doilea triumvirat între Octavian, Marc Antoniu şi Lepidus.
 După retragerea lui Lepidus, a început războiul civil între Octavian şi
Antonius, acesta din urmă fiind înfrânt în lupta navală de la Actium (31
î.Hr.).

5
Instituţiile Republicii nu mai puteau asigura conducerea unui teritoriu atât de vast şi era necesară concentrarea puterii
în mâna unei singure persoane. În anul 27 î.Hr, republica se transformă în imperiu. Această nouă formă de
organizare şi conducere a statului roman a fost introdusă de Octavian (Augustus).