Realizat de elevul clasei a VI-a ,,B” Andoni David
Războaile Samnite
Primul război (343 î.Hr.-341 î.Hr.)
Primul război samnit a fost scurt. Acesta a fost marcat de victorii romane pe câmpul de luptă și de o revoltă din partea soldaților, care a fost stinsă de atașamentul față de distinsul dictator Marcus Valerius Corvus. Al doilea război (326 î.Hr.-304 î.Hr.) În 327 războiul a început iarăși între samniții de pe dealuri și cei așezați în câmpia din Campania. Samniții au întemeiat o garnizoană la Napoli — orașul locuit de greci. Din nou, cei de la câmpie au solicitat ajutor Romei și din nou Roma a mers la război împotriva samniților. Al treilea război (298 î.Hr.-290 î.Hr.) Din această cauză, la izbucnirea celui de-al treilea război cu samniții în 298, romanii au fost din nou nevoiți să lupte pe multiple fronturi. Al treilea război reprezintă prima încercare a oamenilor din Italia să se unească împotriva Romei, forțele samnite fiind aliate cu etruscii, umbrianii și galii din nord. Războaile Punice
Primul război punic (264-241 î.Hr.)
Primul război punic (264-241 î.Hr.) a fost primul dintre Războaiele Punice care au avut loc între Republica Romană și Cartagina. Timp de 23 de ani cele două puteri și-au disputat supremația în bazinul vestic al Mării Mediterane. Cartagina, aflată în Tunisia de azi, era cea mai puternică putere maritimă din vestul Mării Mediterane la începutul conflictului. De asemenea, Roma domina Peninsula Italică și își dorea victoria, dar era greu de obținut o victorie decisivă. Al Doilea Război Punic a fost conflictul dintre Roma și Cartagina ce a durat între anii 218 î.Hr. și 201 î.Hr., purtat timp de șaisprezece ani în Europa și în Africa.[1] Războiul a fost pornit de cartaginezi, care au dorit să se răzbune pentru înfrângerea pricinuită în primul război punic. Al treilea război punic (149 - 146 î.Hr.) a fost al treilea și ultimul Război punic care a avut loc între colonia feniciană Cartagina și Republicii Romane. Aceste războaie au fost numite Războaiele punice după numele de puni pe care romanii îl dădeau cartaginezilor. Războaile DACO-ROMANE
Războaiele daco-romane (101-102, 105-106) au fost două războaie
între Imperiul Roman și Dacia (Regatul Dac), în timpul domniei împăratului Traian La 25 martie 101, împăratul Traian a părăsit Roma și s-a îndreptat cu forțele romane spre Moesia Superior, ce reprezenta baza de pornire a operațiilor militare, după pregătiri de trei ani. Pentru a facilita concentrarea trupelor și legăturile cu Pannonia, a întreprins lucrări. Pe malul drept al Dunării, în clisura Cazanelor, a ordonat tăierea unui drum în stâncă. Decebal nu respectase acordul, și astfel, Senatul l-a decretat pe Decebal din nou ca "inamic al Romei", iar Traian a pornit cu generalii la un nou război. Trupele romane au părăsit Roma la 4 iunie 105, îmbarcându-se la Brundisium. Traian este întâmpinat de o solie dacă, care îi cere pace. Traian nu acceptă condițiile impuse de regele dac. Decebal însuși a întins o cursa trupelor romane, gata să-l ucidă pe împărat, trimițând dezertori în Moesia. Decebal l-a capturat pe comandantul unei legiuni, Longinus, și l-a obligat să mărturisească planurile împăratului.
O scurta istorie a Angliei: De la Cezar la Brexit, trecând prin Cucerirea Normandă, Imperiul Britanic și cele două Războaie Mondiale – O repovestire pentru vremurile noastre