Războaiele punice

Războaiele Punice au fost o serie de trei războaie purtate între Roma și Cartagina în perioada
264-146 î.Hr. Au purtat această denumire după numele de puni pe care romanii îl dădeau
cartaginezilor. Limba vorbită era punica, o limbă semită, derivată din feniciană.
Cele trei războaie au fost:
-Primul Război Punic între 264-241 î.Hr.
-Al Doilea Război Punic între 218-201 î.Hr.
-Al Treilea Război Punic între 149-146 î.Hr.
Toate cele trei războaie s-au terminat cu victoria Romei, în cele din urmă Cartagina fiind
cucerită de către romani. Primele două războaie au fost foarte echilibrate, Roma fiind foarte aproape
de fiecare dată de a pierde războiul. Al treilea război a fost mai mult o expediție de pedepsire,
raportul dintre cele două puteri fiind clar în favoarea Romei.

Primul Război Punic

Primul război punic (264-241 î.Hr.) a fost primul dintre Războaiele Punice care au avut loc între
Republica Romană și Cartagina. Timp de 23 de ani cele două puteri și-au disputat supremația în
bazinul vestic al Mării Mediterane. Cartagina, aflată în Tunisia de azi, era cea mai puternică putere
maritimă din vestul Mării Mediterane la începutul conflictului. De asemenea, Roma domina Peninsula
Italică și își dorea victoria, dar era greu de obținut o victorie decisivă.
Cele două state au avut trei războaie unul contra celuilalt, războaie care le-au marcat existența.
Aceste războaie au fost numite Războaiele punice, după numele de „puni” pe care romanii îl dădeau
cartaginezilor.
264 i.e.n.: Mamertinii cer sprijin de la Roma în defavoarea protecției cartagineze împotriva
atacurilor lui Hiero al II-lea al Siracuzei.
*În 288 i.e.n., mamertinii, un grup campanian de mercenari s-au angajat în slujba regelui
Agathocles din Siracuza de a ocupa orașul Messana (Messina de azi). Toți bărbații au fost uciși în
timpul asediului, iar femeile acestora au fost răpite. Un grup de trupe romane alcătuite din cetățeni
din Campania au preluat controlul asupra regiunii Rhegium.
 *Potrivit istoricului Polybius, romanii au dezbătut subiectul sprijinului mametinilor pentru
că astfel, ar putea intra într-un război cu Cartagina. Deși nu doreau să vină în ajutorul unor soldați ce
au jefuit pe nedrept un oraș, însă se gândeau că staționarea garnizoanei cartagineze în Messana i-ar
putea ambiționa pe cartaginezi să ia întreagă Sicilie sub stăpânirea acestora. Astfel, s-a decis oferirea
sprijinului mamertinilor, iar Appius Claudius Caudex a fost investit drept comandant al expediției
militare spre Messana. Războiul terestru în Sicilia a început cu debarcarea romană în Messana în 264
i.en. Hanno, comandantul garnizoanei cartagineze, când s-a întors în Cartagina, a fost crucificat pentru
lașitatea de care a dat dovadă pentru că a lăsat Messana pe mâna romanilor .
263 i.e.n.: Hiero II este învins de consulul Manius Valerius Messalla și forțele sale. Siracuza
devine stat clientelar Romei.
262 i.e.n.: Intervenția romană în Sicilia. Orașul Agrigentum, ocupat de Cartagina, este asediat.
*Romanii au trimis două legiuni în Sicilia în 262 i.en. fiind dispuși să negocieze pacea cu
Cartagina. Dar cartaginezii au întărit forțele în Sicilia. Romanii au trimis ambii consuli într-o expediție.
Consulii aveau forțe combinate ce numărau 40 000 de soldați. Hannibal Gisco, comandantul
Agrigentum și fiul sau, Gisco, și-au adunat armata în zona din jurul orașului și au staționat-o în spatele
zidurilor orașului, umflând numărul trupelor la 50 000 de soldați, alături de garnizoană. Hannibal a
refuzat să lupte în afară zidurilor orașului, iar romanii au văzut asta că un semn de slăbiciune. Romanii
și-au înființat tabăra la o milă de oraș și în apropierea recoltelor din zona. Hannibal i-a atacat pe
romani. Romanii, inferior numeric și neînarmați, au fugit din zona și s-au retras în fortificații, pierzând
mulți soldați, dar fiind capabili să învingă contingentul cartaginez ce încercase să pătrundă în tabăra.
Hannibal a devenit tot mai ezitant să atace, iar romanii și-au dat seama că au subestimat inamicul.
Consulii romani au tăiat legătură Agrigentum cu lumea exterioară și au impus blocada, ceea ce a
produs foamete pentru a-i forță pe locuitori să se predea. Romanii au săpat un sistem de șanțuri și
forturi mici în jurul orașului.
261 i.e.n.: Bătălia de la Agrigentum, în care Roma obține victoria și capturează orașul. Roma
decide să construiască prima flotă.
260 i.e.n.: Bătălia navală de la Lipari-Roma este învinsă. Gaius Duilius obține o victorie la Mylae
folosind tehnica "corvus".
259 i.e.n.: Teatrul bătăliilor se extinde în Sardinia și Corsica.
258 i.e.n.: Roma obține o victorie navală la Sulci.
*Succesul de la Mylae le-a permis romanilor să avanseze în Sardinia unde au distrus o altă
flota cartagineză. Hannibal Gisco a fost arestat de proprii săi soldați și dus în Cartagina unde a fost
crucificat pentru incompetența sa. În cinstea lui Duilius i-a fost dedicată o inscripție în cadrul
forumului, acestea fiind păstrate și acum în Muzeul Capitoliului. Inscripția raportează că în timpul
bătăliei de la Mylae, Duilius a capturat 31 de corăbii, a scufundat 13 corăbii și le-a prăduit de aur și
argint în valoare de 2 100 000 de sesterți. La întoarcere, Duilius a fost primit cu triumf la Roma. A fost
numit cenzor în 258 i.en
 257 i.e.n.: Roma obține o victorie navală la Tyndaris.
256 i.e.n.: Romanii invadează Africa pentru a intercepta transportul flotei. La Cape Ecnomus,
romanii obțin o victorie. Romanii câștigă bătălia de la Adys pe pământ african. Negocierile eșuează.
*Forțele cartagineze combinate au organizat apărarea orașului Adiș, un oraș aflat la 40 de mile
la sud de Cartagina, fiind sub asediu roman. În ciuda cavaleriei superioare și elefanților, cartaginezii au
stabilit poziția pe dealurile de lângă oraș. Lipsa instrucției și structura comenzii descentralizate a
reflectat efectivul sărăcăcios al armatei. Cartaginezii erau determinați să reziste în față romanilor.
Romanii au staționat armata în jurul dealului, strecurându-se pe întuneric, și au atacat din două părți
la răsărit. Cartaginezii au fost nimiciți în luptă, iar romanii le-au jefuit tabăra. Armata romană a
continuat să mărșăluiască spre Cartagina, oprindu-se la Tunis . 
Cartaginezii au trimis elefanții ce au zdrobit forțele de infanterie română. Cavaleria romană a
fost repede răpusă. Câțiva infanteriști români au putut evita elefanții și au atacat falanga, dar au fost
uciși. În final, cavaleria cartagineză a nimicit armata romană din două părți. Doar 2000 de soldați au
scăpat și au fost salvați de flota romană. Regulus însuși a fost luat prizonier, iar unii istorici susțin că a
fost călcat în picioare de un elefant înfuriat. Totuși, Polybius notează că el a murit din cauze naturale.
Înfrângerea din Africa și naufragiul dezastruos datorită furtunilor pe mare a flotei romane i-au
demoralizat pe romani.
255 i.e.n.: Cartaginezii sunt instruiți de generalul spartan, Xanthippus. Romanii sunt învinși în
bătălia de la Tunis. Romanii supraviețuitori se întorc în Sicilia.
254 i.e.n.: O nouă flotă de 140 de vase romane este construită. Romanii câștigă la Panormus, în
Sicilia. Cinci orașe grecești din Sicilia sunt preluate de Roma.
253 i.e.n.: Romanii pierd o flotă de 150 de vase într-o furtună.
251 i.e.n.: Romanii câștigă din nou la Panormus. Cartagina întărește garnizoanele în Sicilia și
recapturează Agrigentum. Romanii încep asediul orașului Lilybaeum.
249 i.e.n.: Romanii pierd bătălia navală de la Drepana. Hamilcar Barca devastează Sicilia, și o
altă flotă romană este distrusă de furtună. Aulus Atilius Calatinus este numit dictator și trimis în Sicilia.
248-244 i.e.n.: Lupte în Sicilia fără bătălii navale .
244 i.e.n.: Hanno cel Mare demobilizează flota din cauza problemelor financiare.
241 i.e.n.: Roma construiește o nouă flotă.
*Catulus a continuat asediul celor două porturi ale orașului Lilybaeum și Drepana, blocând
porturile și legăturile cu Cartagina. Pentru restul anului, Catulus a așteptat un răspuns din partea
cartaginezilor. Senatul i-a oferit funcția de proconsul în 241 i.en. Flota cartagineză a ajuns pentru a
respinge blocada orașului. Hanno a făcut un popas pentru a aștepta o briză favorabilă.
În ciuda condițiilor nefavorabile, proconsulul a decis să intercepteze cartaginezii și a ordonat
flotei sale să se pregătească de luptă. Corăbiilor le lipseau catargele, velele și alte echipamente inutile
în scopul de a le eficientiza navigarea în condițiile aspre . In lupta care a urmat, romanii au beneficiat
de o mobilitate mult mai mare deoarece corăbiile lor transportau numai strictul necesar, în timp ce
cartaginezii erau împovărați de echipaj, echipamente, soldați și provizii. Echipajele cartagineze erau
de asemenea lipsite de experiență. Românii au avut o mare manevrabilitate pentru a zdrobi vasele
inamice cu berbecii de lupta atașați de corăbii. Jumătate de flota cartagineză a fost distrusă, fie
capturată. Restul au fost salvate de schimbarea bruscă a direcției vântului, permițându-le să fugă din
calea romanilor.
240 i.e.n.: Pe 10 martie, romanii câștigă bătălia de la Insulele Aegine. Cartagina negociază
condițiile de pace și Primul Război Punic se încheie. Cartagina a recunoscut înfrângerea și a semnat un
tratat de pace cu Roma, încheindu-se astfel Primul Război Punic.

Al Doilea Război Punic

Al Doilea Război Punic a fost conflictul dintre Roma și Cartagina ce a durat între anii 218 î.Hr. și
201 î.Hr., purtat timp de șaisprezece ani în Europa și în Africa.Războiul a fost pornit de cartaginezi,
care au dorit să se răzbune pentru înfrângerea pricinuită în primul război punic. Ca urmare, războiul a
avut o amploare mai mare în ceea ce privește persoanele implicate, costurile economice și umane,
impactul decisiv istoric, politic, social în întreagă lume mediteraneană. Spre deosebire de Primul
Război Punic, care a cuprins doar lupte navale, al doilea război punic a fost o succesiune continuă de
lupte terestre prin dispunerea infanteriei, cavaleriei și elefanților. Al doilea război punic este
considerat a fi războiul desfășurat la cea mai mare scară din antichitate.
Din 237 î.en., anul plecării din Africa până la moartea sa din 229 i.en., Hamilcar a reușit să
transfere puterea economică și militară de la Cartagina, făcând-o să trimită cantități mari de bunuri și
arme către triburile hispanice ca tribut. După moartea lui Hamilcar, fiul său, Hasdrubal preia puterea
și a inițiat o politică de consolidare. A încheiat tratate și acorduri cu diverse triburi locale și a clădit un
nou oraș: Kart Hadasht sau Nova Cartago-Cartagena
Angajați în lupta cu celtii, romanii au preferat să se alăture cu Hasdrubal în 226 i.en. și au
încheiat un tratat prin care cartaginezii făgăduiau că nu se vor extinde mai departe de Ebro.
Cartaginezii aveau un nou teritoriu și o armata de 50.000 de infanteriști, 6000 de călăreți numidieni și
200 de elefanți de război, constituind o putere militară considerabilă, dar și o problemă economică
pentru întreținerea acesteia.
În 221 i.en., Hasdrubal este ucis de un mercenar, iar armata cartagineză îl alege pe Hannibal în
unanimitate. Hannibal avea atunci 26 de ani și fusese al treilea la comandă în Spania. În Cartagina,
populația s-a adunat și a decis să ratifice numirea armatei. Hannibal era de mic incitat să urască Roma
de tatăl sau și să jure răzbunarea asupra Romei pentru înfrângerea zdrobitoare și termenii grei impuși,
punându-și mâinile în sângele unui miel sacrificat.
În urmă încheierii tratatului din 226 i.en., Ebro limita expansiunea punică, iar unele orașe, deși
erau incluse în sfera de influență punică, erau aliatele Romei: Emporion, Rhode și Saguntum. Din
poziția sa amplasată pe deal și fiind bine fortificat, Saguntum părea o țintă ideală pentru Hannibal. Ca
un pretext, Hannibal a declarat război orașului. Saguntum a cerut sprijinul Romei, dar aceasta din
urmă a trimis doar ambasadori, care nu au fost luați în serios.
În martie 219 i.en., Saguntum a fost supus unui asediu dramatic care a durat opt luni fără ca
Roma să ia măsuri.
Epuizați de foamete, lupte, moarte și disperare, locuitorii orașului s-au predat. Roma a trimis o
delegație de ambasadori la Cartagena pentru a cere predarea lui Hannibal ce îi prezentase două
propuneri: fie îl predau romanilor pe Hannibal și tot personalul militar, fie declarau război Cartaginei.
Un delegat roman si-a pus ambele mâini pe capetele togei sale spre a arăta că soarta cartaginezilor
atârna de alegerea lor.
În primăvară anului 218 i.en., la câteva luni după capturarea orașului Saguntum, Hannibal a
finalizat organizarea și mobilizarea armatei sale, aducând din Cartagina 15.000 de soldați și 2000 de
călăreți numidieni. Forțele locale și 1000 de ligurieni au rămas în Spania sub comanda fratelui său,
Hasdrubal.
În 216 i.en. Roma dispunea de 80.000 de infanteriști și 9600 călăreți - 16 legiuni romane. În 211
i.en. numărul a ajuns până în acel moment la 23 de legiuni (sau poate chiar 25 ), compuse din 115.000
de infanteriști și 13 000 călăreți, precum și două flote de 150 de nave.
În luna mai 218 î.Hr. Hannibal a părăsit Peninsula Iberică, cu peste 90.000 -100.000 soldați
înarmați și 2000 de călăreți și 37 de elefanți. S-a deplasat rapid pentru a evita o înfruntare directă cu
romanii, pentru a preveni un atac asupra Cartaginei și pentru a pune capăt războiului într-un interval
scurt pentru a preveni alte costuri economice.
Mulți autori consideră expediția lui Hannibal în Alpi ca fiind o realizare supraomenească, un act
eroic. Frigul și efortul au fost simțite de soldați și de elefanții adaptați la mediul mediteranean, nefiind
suficient echipați pentru o călătorie la înălțime. Titus Livius consemna că trecerea a fost realizată în
fața unor dificultăți enorme. Dar Hannibal le rezolva cu ingeniozitate, cum ar fi atunci când a folosit
oțet și foc pentru a sparge pietre căzute în calea sa.
Cert e că armata punică, cu multe pierderi, a ajuns la Câmpia Padului înainte ca zăpadă să le
blocheze drumul. Hannibal și armata să au reușit să ajungă în Italia după 20 de zile de lupte grele cu
frigul. Ajunși la poalele munților, Hannibal nu mai dispunea decât de o forță scăzută de 30 000 de
infanteriști, 6000 de călăreți căliți în lupte și 21 de elefanți supraviețuitori.
În primăvara 217 î.Hr., Hannibal a decis să meargă spre Roma. Armata sa de 50.000 de soldați,
incluzând gali, era odihnită. Însă doar un singur elefant supraviețuise. Știind de legiunile staționate în
Rimini și Arezzo, generalul cartaginian a decis să traverseze Apeninii prin Pistola. Terenul era dificil și
mlăștinos. Armata se mișca lent. Mulți soldați mureau de foame și se îmbolnăveau, iar Hannibal și-a
pierdut un ochi din cauza unei insecte care l-a înțepat și i-a provocat o infecție.
 În primăvara anului 216 î.Hr., Hannibal a luat inițiativa și a pus mâna pe depozitul mare de
alimentare de la Cannae, în câmpia din Puglia. Prin capturea Cannae, Hannibal s-ar fi plasat însuși
între romani și sursele lor esențiale de aprovizionare.
Atacul de cavalerie a lui Hannibal a fost irezistibil, și Maharbal, comandantul cavaleriei lui
Hannibal, care a condus cavaleria numidiană în dreapta, a spulberat cavaleria romană ce se opunea.
Cavaleria grea iberică și galică a lui Hannibal, condusă de Hanno pe stânga, a învins cavaleria grea
romană, iar apoi, atât cavaleria grea cartagineză și cea numidiană au atacat legiunile din spate. Ca
urmare, armata romană nu avea nicio cale de retragere.
Având în vedere aceste tactici geniale, Hannibal, cu o armată inferioară numeric, a reușit să
înconjoare și să distrugă armata romană superioară numeric. În funcție de sursă, se estimează că
50.000-70.000 de romani au fost uciși sau capturați. A fost o luptă cu cea mai catastrofală înfrângere
din istoria Romei antice, și una dintre cele mai sângeroase lupte din întreaga istorie a omenirii (în ceea
ce privește numărul de vieți pierdute într-o singură zi).
În anul 212 î.Hr. Siracuza a fost cucerită de romani, iar diversiunea de mare anvergură a lui
Hannibal din 211 î.Hr., când apare sub zidurile Romei, nu îi poate obliga pe romani să ridice asediul
orașului Capua, care este cucerit și aspru pedepsit.

Al Treilea Război Punic

Al treilea război punic (149 - 146 î.Hr.) a fost al treilea și ultimul Război punic care a avut loc
între colonia feniciană Cartagina și Republicii Romane. A fost un conflict mult mai mic decât primele
două războaie punice, fiind constituit de fapt dintr-o singură bătălie: Bătălia pentru Cartagina. Bătălia
s-a încheiat cu distrugerea totală a orașului Cartagina și cu anexarea teritoriului deținut de aceasta de
către romani. De asemenea populația Cartaginei a fost omorâtă sau transformată în sclavi, existența
independentă a Cartaginei luând astfel sfârșit.
În 151 î.Hr. despăgubirile Cartaginei către Roma au fost în cele din urmă plătite și Cartagina
considera că și tratatul cu Roma s-a încheiat. Acest lucru intra în contradicție cu părerea romană
asupra tratatului, aceștia văzându-l ca pe o declarație definitivă de subordonare a Cartaginei față de
Roma, un statut asemănător cu cel al orașelor italiene față de Roma. Pe de altă parte, banii pe care îi
plăteau cartaginezii reprezentaseră un motiv destul de important pentru care romanii păstrau pacea.
Romanii mai aveau un motiv pentru care doreau să cucerească acest oraș. Pe la mijlocul
secolului al II-lea Roma a ajuns să aibă o populație de 400 000 de locuitori și numărul locuitorilor
continua să crească. Hrănirea unei asemenea populații în continuă creștere era o provocare. Pământul
din jurul Cartaginei era cel mai productiv, cel mai accesibil și probabil cel mai ușor de obținut teren
agricol care nu se afla încă sub control roman.
În 151 î.Hr. Numidia a lansat o altă expediție dincolo de granița Cartaginei, supunând asediului
o fortăreață. În aceste condiții Cartagina a lansat o expediție de pedepsire (25 000 de soldați)
împotriva invadatorilor din Numidia. Rezultatul a fost că orașul Cartagina a suferit o înfrângere
militară umilitoare și a fost nevoită să accepte plata unei alte datorii timp de cincizeci de ani către
Numidia. Cu toate acestea, imediat după aceea, Roma și-a arătat nemulțumirea față de decizia
Cartaginei de a purta război cu vecinii fără încuvințarea Romei și a transmis că orașul Cartagina,
pentru a evita un război, va trebui să îndeplinească cererile poporului roman.
În 149 î.Hr. Roma a declarat război Cartaginei. În aceste condiții Cartagina a făcut mai mult
încercări de a potoli furia Romei și primește promisiunea că dacă Cartagina trimite la Roma 300 de
nou născuți cartaginezi, atunci aceasta își va păstra guvernul propriu si drepturile asupra teritoriului
stăpânit până atunci. Chiar și după ce acest lucru a fost făcut, orașul aliat Utica a trecut de partea
Romei și o armată romană de 80 000 de soldați a fost adusă aici. De asemenea consulii au cerut
cartaginezilor să predea armele și armurile. După ce a fost acceptat și acest lucru, romanii au mai
cerut în plus cartaginezilor să se deplaseze la o distanță de cel puțin zece mile de oraș, pentru ca
acesta să fie ars. În momentul în care s-a aflat și această cerere, cartaginezii s-au retras de la
negocieri. Imediat Cartagina a fost asediată, începând astfel al treilea război punic.
Asediul Cartaginei a durat din 149 î.Hr. până în vara anului 146 î.Hr., când generalul roman
Scipio Aemilianus a luat orașul cu asalt. Deși cetățenii cartaginezi au luptat cu vitejie, aceștia au fost,
în mod inevitabil, împinși treptat înapoi de copleșitoarea forță militară romană, iar în cele din urmă au
fost distruși. Mulți cartaginezi au murit de foame mai ales în ultima parte a asediului și de asemenea
mulți au murit în ultimele șase zile ale bătăliei. Când războiul s-a încheiat mai trăiau 50 000 de
cartaginezi, o mică parte din populația anterioară războiului, dar, așa cum era în acea perioadă soarta
locuitorilor din orașele cucerite, aceștia au fost vânduți drept sclavi de către învingători. Orașul a fost
ars sistematic între 10 și 17 zile, iar zidurile, clădirile și portul au fost distruse definitiv.
Teritoriile cartagineze rămase au fost anexate de către romani și au fost transformate în
Provincia Africa. Teritoriul Cartaginei a fost reconstruit și transformat în oraș roman de către Iulius
Caesar. A devenit unul din principalele orașe din Africa romană, în timpul imperiului.