INTEMEIEREA ROMEI

ISTORIA ROMEI ROMANIZAREA

RĂZBOAIELE DIN
PERIOADA IMPERIULUI
ROMAN
ANGHELESCU BIANCA STEFANIA ARTA MONUMENTALĂ

MARIN ALEXANDRA MARIA

NICU RAUL

TROCARU PETRUȚ
 INTEMEIEREA IMPERIULUI
ROMAN
THE FOUNDATION OF THE ROMAN EMPIRE

Anghelescu Bianca Ștefania

ROMULUS, OCTAVIAN AUGUSTUS, CONSTANTIN CEL MARE

Orașul Roma a fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, care au fost crescuți
de către o lupoaică. În legenda romană, când grecii au dus Războiul troian împotriva orașului Troia,
prințul troian Aeneas a navigat peste Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul său,
Iulus, a mers mai departe, fondând orașul Alba Longa. Din familia regală a Albei Longa au venit cei
doi gemeni, Romulus și Remus, care au purces la fondarea Romei în anul 753 î.Hr. 1.

Roma a avut 3 etape de dezvoltare:

-Regat(753-509 Î.Hr)

-Republica(509-27 Î.Hr)

-Imperiu:  principat(27 Î.Hr -284 D.Hr)

 dominat(284-476 D.Hr)

În anul 509 D.Hr Tarquuinius Superbus a fost alungat,iar Roma a devenit republica.Republica fiind un stat
condus de magistrate,alesi de popor pentru o perioada de timp.

În cadrul magistraturilor republicii romane, existau două principii: anualitatea și colegialitatea.

Anualitatea presupunea participarea unui număr cât mai mare de cetățeni în administrarea Romei,
dar și o limitare temporală a puterii magistrale. Colegialitatea depindea de antipatia romanilor față de
deținerea permanentă a puterii de către un magistrat superior, care tindea să ajungă tiran, având
rolul controlului reciproc din partea participanților la o magistratură egală că prestigiu și putere.
Magistrații romani se împărțeau în:

 ordinari, ce aveau un mandat doar de un an, precum consulii, editiil, pretorii, chestorii,
tribunii plebei.
 extraordinari-își exercitau mandatul timp de 6 luni, precum dictatorii2
Principala problem a societătii romane a fost lupta dintre peblei si patricieni.

Timp de două veacuri (494-287 Î.Hr),pebleii au luptat pentru a obtine drepturi egale cu cele ale
patricienilor.Într-o primă etapă,alegând secesiunea ca formă de luptă,obțin dreptul de a aveadoi tribune
care să le apere interesele,iar mai târziu ,prin ‘’ Legea celor 12 table’’,drepturi egale cu toți cetățenii. 3

Imperiul principat este creat e Octavian Augustus,fiind o monarhie în haine republicane.

 Principele concentra mai multe functii:consul,tribuna,preot,censor.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fondarea_Romei
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Romană
3
Alexandru Barnea Istorie Manual pentru clasa a IX-a,Editura Corint,București 2008,pag40

1
Apogeul este atins în vremea lui Traian(98-117).

 96-235 se desfășoară Paxul Roman(pacea romană)-este o perioadă de stabilire

 Se atinge apogeul
 Cea mai importanta urmare este romanizarea.

Imperiul dominat-diocleția(284-305) are 2 reforme

 285 dominatul (împăratul devine stăpân-zeu)

 292 tetrahia(conducerea în spațiu)

Constantin Cel Mare (305-337) are 2 mari realizări:

1. 313 Edictul de la Milano-creștinismul devine religie oficială.

2. 330 Constantinopol devine capitala
3. 395 Imperiul este divizat in Imperiul Roman de apus si Imperiul Roman de Răsarit

ROMANIZAREA
ROMANIZATION
Marin Alexandra Maria

Romanizarea este procesul prin care populația își uita limba și o adopta pe cea romană .
Factorii romanizării :
-cu acțiune obligatorie(armata și administrația )
-cu acțiune liberă(veteranii,coloniștii,urbanizarea,economia,religia,dreptul,școala)

Impactul asupra autohtonilor al acestor factori a fost asimilarea, în mod conștient, a civilizației
romane. În anul 271, împăratul Aurelian a retras administrația și armata din Dacia nord-dunăreană.
Dar o parte a populației romanizate a rămas la nord de Dunăre, pentru a exploata aurul din Munții
Apuseni și sarea din bazinul Târnavelor. Între vechile centre urbane se numărau Sucidava, Dierna,
Sarmizegetusa, Napoca, Porolissum, însă cea mai mare parte a locuitorilor vechilor orașe s-au retras
spre ținuturile rurale din cauza populațiilor migratoare și au întemeiat așezări noi. Romanizarea a
continuat alte câteva secole pe un teritoriu vast în jumătatea de nord a Peninsulei Balcanice,
aproximativ la nord de liniile lingvistice propuse de savanții Skok și Jiřeček, în Daciile sud-dunărene și
celelalte provincii ale Imperiului Roman de Răsărit.

După retragerea aureliană este refăcută unitatea dacică din stânga Dunării de Jos:
desființarea frontierei romane de pe linia Carpaților a permis circulația nestingherită pe ambele
versante: dacii liberi pătrund în interiorul arcului carpatic iar daco-romanii trec la est și la sud de
Carpați. Refacerea unității dacice nu a împiedicat continuarea procesului de romanizare. Practicarea
neîntreruptă a unor activități specifice vieții sedentare, greu de desfășuat în cadrul nomadismului și
al transhumanței, ca agricultura, meșteșugurile, exploatarea minereurilor, a menținut folosirea

2
 limbii latine ca „lingua franca” pe ambele maluri ale Dunării. În timpul împărațilorDioclețian,
Constantin cel Mare și Iustinian s-a realizat o adevărată „stăpânire romană” la nord de Dunăre.

Răspândirea creștinismului în limba latină la nordul Dunării demonstrează romanizarea

ireversibilă a populațiilor de substrat. Din limba latină provin termenii de bază ai creștinismului:
biserică < basilica; Dumnezeu – Domine deus (vocativul lui Dominus deus); duminică < dominica
dies; înger < angelus. Romanitatea din sudul și nordul Dunării a continuat și s-a consolidat în secolele
IV-VI. Autohtonii s-au integrat definitiv și deplin în romanitatea orientală, „uitându”-și limba inițială
și cea mai mare parte a elementelor culturale proprii.«Armata romană a avut un rol important în
romanizare, ținându-se cont nu numai de prezența legiunilor și a unităților auxiliare lor cu veteranii
aferenți , ci și de dispersarea acestora în întreg „capul de pod”, pe care îl configura Dacia în apărarea
Imperiului. Astfel, apare și faptul că româna este continuatoarea latinei militare de la frontiera daco-
dunăreană a Imperiului Roman. De altfel, viața militară intensă a Daciei, alături de prestigiul
civilizației, culturii și limbii latine, constituie principala explicație pentru rapida romanizare a acestei
provincii. În istorie, se mai cunosc cazuri de asimilare, într-o perioadă scurtă, a unei limbi de
prestigiu militar și cultural, căci, normanzii (debarcați în 841, în NV-ul Franței, și creștinați în 911),
după cucerirea Angliei, în urma bătăliei de la Hastings, în 1066, au influențat, ca vorbitori ai
francezei, limba anglo-saxonilor, ceea ce arată că franceza devenise limba lor maternă după numai
cca două secole. Deși armata Rinului, în diverse perioade, era mai mare ca aceea a Daciei, acest fapt
nu a fost esențial în romanizarea Galiei, deoarece legiunile renane, erau concentrate la limes-ul cu
triburile germanice, între Meusa și Rin, cu centre principale la Mainz, Trier, Köln, și Xantem (de altfel,
regiune în prezent neromanică). Dar nu numai Renania, ci și celelalte regiuni de frontieră ale
Imperiului Roman din Europa (ca Pannonia), Africa și Asia nu mai sunt astăzi romanice. Deci, româna
nu numai că este continuatoarea unei latine militare de frontieră, ci este și singura limbă neolatină
care conservă vestigii ale limbajului de castru (sermo castrensis).». ( Cristian Mihail, Limbajul militar
(daco-)roman și influența sa asupra limbii și istoriei poporului român, Editura Militară, 2012, p. 55-
56)
Istoricul Lucien Musset a scris că latinitatea Europei centrale din Suabia până în Transilvania ar
trebui să fie privită ca un întreg; părțile occidentale au fost germanizate, cele din mijloc maghiarizate
și numai cele din est și sud (România) și-au menținut latinitatea.4

Războaiele din perioada

Imperiului Roman
The wars of the Roman Empire period
4
https://sites.google.com/site/istoriatariinoastre/m4

3
 Nicu Raul

După anul 30 î.Hr. Republica a fost unificată sub conducerea lui Octavian. În 27 î.Hr. Octavian a
primit titlul de Augustusdin partea senatului. Aceste două date sunt considerate ca semne ale sfârșitului
Republicii și nașterii Imperiului Roman. Perioada de conducere de către Cezari a fost cunoscută sub
numele de Pax Augusti (Pacea Augustă) și a fost începutul erei cunoscute sub numele de Pax Romana;
(Pacea Romană).
• 68-89 Următorul război civil a fost după sinuciderea lui Nero în 68 d.Hr., un an înainte de anul celor
patru împărați: Galba, Otho și Vitellius înainte de ascensiunea finală la tron a lui Vespasian.
Până în 193, anul celor cinci împărați, a fost o nouă perioadă de pace și prosperitate. Dar împăratul
Commodus este asasinat de Anul Nou 193, pe 31 decembrie 192, iar pe 28 martie 193 Pertinax este
executat de Garda Pretoriană.
• 193-197 Cei cinci împărați care au dus lupte civile au fost Pertinax, Didius Julianus, Pescennius Niger,
Clodius Albinus și Septimius Severus. Albinus se declară împărat în 195, dar este învins de Septimius
Severus în Bătălia de la Lugdunum, 19 februarie 197.
• 238, Bătălia de la Cartagina. Este anul celor șase împărați- Senatul Roman numește patru împărați
Gordian I (s-a sinucis când a aflat că fiul lui a murit în luptă), Gordian al II-lea (ucis în bătălia de la
Cartagina, pe 12 aprilie), Pupienus, Balbinus (ambii uciși de Garda Pretoriană) pentru a se lupta cu
Maximin Tracul (ucis de propiile trupe). După asasinarea lui Pupienus și Balbinus devine împărat Gordian
al III-lea.
• 284–285 Război civil între Dioclețian și Carinus - victorie pentru Dioclețian.
• 306-324 Războaie civile din Tetrarhie, între împărații Imperiuluiui Roman, începând cu uzurparea lui
Maxentiusși înfrângerea lui Severus, și se încheie cu înfrângerea lui Licinius în fața lui Constantin I.
• 350-351, între Constantius al II-lea și Magnentius - victorie pentru Constantius.
• 360-361, între Constantius al II-
lea și Iulian Apostatul - victorie pentru
Iulian Apostatul.
• 387-388, între Teodosiu I și
Magnus Maximus - victorie pentru
Teodosiu I.
• 394, între Teodosiu I și Arbogast -
victorie pentru Teodosiu I.
• 976–989: Revoltele lui Bardas
Phokas și Bardas Sklerosdin Anatolia
contra lui Vasile al II-lea al Bizanțului -
victorie pentru Vasile al II-lea Bulgaroctonul
• 1321, 1322, și 1327–1328 războaie bizantine civile, între Andronic al II-lea Paleologul și Andronic al
III-lea Paleologul - victorie pentru Andronic al III-lea Paleologul
• 1341–1347, războaie romane civile între Ioan al V-lea Paleologul și Ioan al VI-lea Cantacuzino și Matei
Cantacuzino
• 1373 Revolta lui Andronic al IV-lea Paleologul

4
Războiul Social a fost un război între Republica romană și mai multe alte orașe aliate din Italia în perioada
91 î.Hr. - 88 î.Hr.. S-a numit „Social” de la cuvântul socii (aliați). Războiul s-a mai numit Războiul Italian,
Războiul Aliaților sau și Războiul Marsic.

Perioadă 91-88 î.Hr.

Loc Italia

Rezultat Victorie militară romană, deși

drepturile națiunilor italiene au
fost garantate.
Casus belli Lupte pentru hegemonia
Peninsulei Italice
Expansiunea samniților
Modificări teritoriale Status quo ante bellum
Republica Romană Grupul Marsic:
Marsi,
Paeligni,
Vestini,
Marrucini,
Picentes,
Frentani,
Grupul Samnit:
Hirpini,
Pompeii,
Venusia,
Iapygii,
Lucania,
Samnium,
Conducători
Publius Rutilius Lupus, Quintus Poppaedius Silo
Gaius Marius, Gaius Papius Mutilus
Pompeius Strabo, Titus Lafrenius
Lucius Julius Caesar, Titus Vettius Scato
Lucius Cornelius Sulla, Gaius Pontidius
Titus Didius, Herius Asinius
Lucius Porcius Cato ș.a.

Războiul civil al lui Cezar a fost unul din ultimele conflicte militaro-politice din Republica Romană
înainte de întemeierea Imperiului Roman. Conflictele au avut loc în perioada 10 ianuarie 49 î.Hr. – 17
martie 45 î.Hr. între forțele propopulare Populares conduse de Iulius Cezar și forțele aristrocrate
conservatoare Optimates ale Republicii Romaneconduse de Senatul Roman și Pompei[1].

5
 Dupa o perioadă de patru ani (49-45 î.Hr.) de lupte politico-militare, de confruntări militare în Italia,
Grecia, Egipt, Africa și Hispania, Cezar a învins ultimii Optimates în Bătălia de la Munda și a devenit
Dictator perpetuus (Dictatorul pe viață) al Romei[2]. Schimbările din conducerea romană concomitent cu
acest război civil au dus la eliminarea tradițiilor politice ale Republicii Romane (509-27 î.Hr.) și au condus
la apariția Imperiului Roman (27 î.Hr.-476).

Perioadă 10 ianuarie 49 î.Hr. – 17 martie45 î.Hr.

Loc Hispania, Italia, Graecia, Iliria, Aegyptus, Africa

Rezultat Victorie decisivă politico-militară a lui Cezar
Beligeranți
Populares Republica Romană
Forțele lui Cezar (Senatul Roman)
Optimates

Conducători
Cezar Pompei†
Marc Antoniu Titus Labienus†
Curio † Metellus Scipio †
Decimus Brutus Cato cel Tâ nă r†
Publius Sulla Gnaeus Pompeius†
Calvinus Sextus Pompeius
Pierderi
necunoscute necunoscute, probabil foarte mari

ARTA MONUMENTALĂ ROMANĂ

5
https://ro.m.wikipedia.org

6
 ROMAN MONUMENTAL ART
Trocaru Petruț
Arta romană se dezvoltă pe teritoriul Imperiului Roman.Este o expresie a societății romane, a puterii
statului, având ca scop principal propaganda în favoarea politicii oficiale.De asemenea, arta exprimă și
pasiunea romanilor pentru ornament, gustul lor pentru fastuos, dorința de a-și înfrumuseța locuințele,
palatele, templele și locurile publice.
La început, arta romană este dominată de influențe etrusce și grecești (încât unii o consideră chiar o
copie a acestor arte), ca apoi să devină o artă originală, cu trăsături specifice, care a supraviețuit de-a
lungul istoriei, exercitând influențe asupra perioadelor ulterioare având un caracter statal, este o artă
unitară, bazată pe talentul organizatoric, spiritul utilitar și simțul practic al romanilor.De la Roma pornesc
principiile, soluțiile, noutățile, pentru a se extinde apoi în toate provinciile.
Arhitectura este dominată de construcții masive și severe: catedrale, manăstiri, castele, fortificații,
realizate mai ales din piatră, cu ziduri groase, turnuri înalte și ferestre înguste.Principalele caracteristici
ale acestor construcții sunt bolta în semicerc și forma de arc în plin centru a puținelor deschideri
practicate în ziduri: ferestre, portaluri și arcade.Bisericile cu planul în formă de cruce sunt greoaie, cu
bolți, cupole și coloane rotunde. Catedralele copleșesc prin monumentalitate și măreție .Iar pe locurile
înalte, greu accesibile s-au construit castele fortificate.

Studiul Sculptura romană este complicat de relația sa cu Sculptura greacă. Multe exemple de chiar
și cele mai faimoase sculpturi grecești, cum ar fi Apollo Belvedere și Barberini Faun, sunt cunoscute
numai din Imperiul Roman sau Elenistic „copii”. La un moment dat, această imitație a fost luată
de istorici de artă ca indicând o îngustare a imaginației artistice romane, dar, la sfârșitul secolului al XX-
lea, arta romană a început să fie reevaluată în termeni proprii: unele impresii ale naturii sculpturii
grecești se pot baza, de fapt, pe arta romană.

Punctele tari ale sculpturii romane sunt în portretizare, unde erau mai puțin preocupate de ideal
decât grecii sau egiptenii antici și produceau lucrări foarte caracteristice și în scene de relief narativ.
Exemplele de sculptură romană sunt păstrate din abundență, în contrast total cu pictura romană, care a
fost practicată pe scară largă, dar aproape toate s-au pierdut. latin si ceva Autori greci, în special Pliniu
cel Bătrân în Cartea 34 a sa Istoria naturala, descrie statui și câteva dintre aceste descrieri se potrivesc
cu lucrările existente. În timp ce o mare parte din sculptura romană, în special în piatră, supraviețuiește
mai mult sau mai puțin intactă, este adesea deteriorată sau fragmentară; în mărime
naturală bronz statuile sunt mult mai rare deoarece majoritatea au fost reciclate pentru metalul lor. [1]

Majoritatea statuilor erau de fapt mult mai realiste și adesea viu colorate atunci când erau create
inițial; suprafețele de piatră brută găsite astăzi se datorează pierderii pigmentului de-a lungul secolelor.

7
 Pictura romană este una dintre științele picturale care s-au transmis cel mai bine printre cele ale picturii
antice . Romanii au asimilat în mare măsură pictura greacă , imitându-i modelele și tehnicile și creând
nenumărate copii care, într-un mod similar cu sculptura , au făcut posibilă cunoașterea, cu o anumită
aproximare, a originalelor pierdute.
Cunoașterea extraordinară a picturii romane se datorează în principal condițiilor unice de conservare a
orașelor vezuviene Pompei , Herculaneum și Stabia , unde s-au găsit cantități enorme de picturi, în special
fresce de perete. Picturile pompeiene pot fi datate între secolul al II-lea î.Hr. și data erupției, 79 d.Hr.

6
http://mostenireaculturala.blogspot.com/2015/05/arta-monumentala-romana.html