----------------------- Page 1----------------------UNIVERSITATEA AL.I.CUZA IASI FACULTATEA DE ISTORIE Invatamnt la distanta ISTORIA MEDIEVALA A ROMNILOR PARTEA I (Sec.

VIII-XVI) Prof. univ. dr. Ion TODERASCU SEMESTRUL I 2004 - 2005 ----------------------- Page 2----------------------CUPRINS EPOCA MEDIEVALA. Concept si periodizare .....3 I. SOCIETATEA ROMNEASCA N SECOLELE VIII-XIII ...4 1. Romnii n izvoarele medievale timpurii .4 2. Romnii si ultimile neamuri migratoare ...5 3. Tari, cnezate si voievodate romnesti ...7 4. Romnii din Peninsula Balcanica ..9 II. CONSTITUIREA STATELOR MEDIEVALE ROMNESTI .12 1. Trasaturi generale ...12 2. Tara Transilvaniei ..14 3. Tara Romneasca ...17 4. Tara Moldovei ...20 5. Tara Dobrogei 22 6. Concluzii .23 III. ECONOMIA .26 IV. INSTITUTIILE ........34 V. N APARAREA TARII SI A CRESTINATATII .39 1. Trasaturi generale ...39 2. Consolidare si afirmare politico-militara 39 3. Actiunea politico-militara a Tarilor Romne la jumatatea secolului al XV-lea 42 4. Convergenta politico-militara a Tarilor Romne n a doua jumatate a secolului al XV-lea ...44 5. Mostenirea stefaniana .46 6. Constituirea principatului autonom al Transilvaniei ..48 VI. CREATIA CULTURALA ..49

- BIBLIOGRAFIE MINIMALA ..51 2 ----------------------- Page 3----------------------EPOCA MEDIEVALA Concept si periodizare Ceea ce n mod obisnuit, dar si impropriu, numim Ev Mediu, adica timpul de mijloc (expresie folosita ntia oara de umanistii italieni n a doua jumatate a secolului al XV-lea, spre a desemna perioada intermediara dintre Antichitate si Renastere), constituie n istoria noastra o durata lunga, de aproximativ un mileniu, pentru care se mai folosesc si denumirile de ornduire feudala, feudalism, epoca medievala. Cea mai cuprinzatoare, mai supla si mai adecvata este formula de epoca medievala, care desemneaza tot ceea ce tine de civilizatia romneasca n rastimpul veacurilor VIIIXVIII: structuri, institutii, spiritualitate, viata zilnica pe ntreg portativul social. Aceasta nu exclude nsa utilizarea celorlalte concepte-notiuni, fie si pentru ca sunt intrate n obisnuintasi fiecare se justifica ntr-un fel. nceputul epocii medievale n istoria Romniei se situeaza, dupa o opinie n general acceptata de istoriografia noastra, n secolul al VIII-lea. Aceasta limita initiala a putut fi aproximata mai cu seama prin rezultatele oferite de cercetarea arheologica. n ultimul sfert de secol, pe aceasta cale s-a putut dovedi existenta unei civilizatii unitare n spatiul carpato-danubiano-pontic. De asemenea, s-au observat schimbari importante n structura economica, se produce, treptat, o diferentiere de situatie, este subminata egalitatea economicasi sociala. Se contureaza, ncepnd cu secolul al VIII-lea, o alta imagine sociala, apare proprietatea privata. Nu au ntrziat nici reflexele politicomilitare, edificarea asezarilor fortificate care trebuie asociate cu existenta unor conducatori locali, ridicati din cadrul obstilor. Este vorba, n ansamblu, despre prefigurarea unei noi epoci istorice. Sfrsitul epocii medievale romnesti este socotit, dupa cea mai chibzuita opinie, n a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, cnd se pun toate problemele abolirii feudalismului si sunt sugerate perspectivele unei noi ordini sociale n Tarile Romne. 3 ----------------------- Page 4----------------------I. SOCIETATEA ROMNEASCA N SECOLELE VIII-XIII 1. Romnii n izvoarele medievale timpurii Romnii sunt mentionati n scris multa vreme dupa ce etnogeneza a fost ncheiata, sub etnonimul de vlah-vlahi, termen de origine germanica cu care, n diferite variante, au fost desemnate toate popoarele romanice. Ei nsisi, avnd constiinta descendentei romane, s-au numit romn-romni. De altfel, suntem singurul neam neoromanic care purtam, prin nume, amintirea directa a stramosilor nostri.

Constituirea primelor forme de organizare prestatala, tari, cnezate, voievodate, proces care se desfasoara n continuarea etnogenezei, a facut ca romnii sa intre n atentia acelora care consemnau evenimentele, oamenii de cancelarie si cronicarii. Cea mai veche amintire istorica scrisa despre romni ca popor se refera la ramura balcanica a neamului nostru. Ea apartine cronicarului Gh. Kedrenos, dateaza din anul 976 si se refera la un conflict dintre vlahi si conducerea statului bulgar din Macedonia. Cele dinti informatii privitoare la romnii nord-dunareni si organizarea lor politica incipienta se refera la Transilvania. Gesta Hungarorum, cronica notarului anonim al regelui Bela al Ungariei, consemnnd impactul dintre triburile maghiare si populatiile din Panonia si Transilvania, la sfrsitul secolului IX si nceputul secolului X, mentioneaza pe romni si tarile (sau ducatele) lor, capeteniile politice si fortificatiile, forta umana, configuratia si bogatiile pamntului romnesc transilvan. Geograful persan Gardizi, n tratatul sai intitulat Podoaba istoriilor, care dateaza din a doua jumatate a veacului al XI-lea, vorbind despre situatia politicasi etnica din Europa rasariteana, plaseaza ntre slavi (bulgari), rusi si unguri un popor din Imperiul Roman, care toti sunt crestini. Gardizi situeaza geografic acest popor ntre Dunare si un munte mare, pe care unii istorici si geografi l-au identificat cu Carpatii Meridionali. Istoricul bizantin Ioan Kinamos, secretar al mparatului Manuel I Comnenul, i arata pe romnii norddunareni angajati, n 1167, la o campanie mpotriva ungurilor alaturi de armata bizantina. Despre romnii nord-dunareni, pe care amintitul istoric bizantin i numeste vlahi (ca, de altfel, ntreaga istoriografie din acele secole), adauga o informatie deosebit de importanta: se zice ca sunt coloni veniti de demult din Italia. Aceasta formulare trebuie socotita drept prima dovada despre constiinta originii romane la romnii de la nord de Dunare. Poemul german Cntecul Nibelungilor, datnd de pe la 1200, consemneaza, de asemenea, existenta romnilor n spatiul nord-dunarean, ceea ce este nca o dovada n favoarea continuitatii si mpotriva teoriei imigrationiste. Cam n acea vreme, romnii de la est de Carpati ncep sa-si manifeste prezenta n unele actiuni militare, ceea ce nu se putea face n afara unui nceput de organizare teritorial-politica. Prezenta romnilor ca etnie conturata, fauritoare a unei civilizatii proprii, n spatiul dintre Tisa, Nistru, Dunare si Marea Neagra la cumpana mileniilor I si II este atestata nu numai prin informatii scrise, ci printr-o sinteza de marturii: arheologice, etnologie, institutionale, lingvistice, confesionale (unitatea ritului ortodox) etc. 4 ----------------------- Page 5----------------------2. Romnii si ultimile neamuri migratoare n perioada timpurie a epocii medievale, societatea romneasca a fost confruntata cu ultimul val al neamurilor migratoare: ungurii (maghiarii), pecenegii, uzii, cumanii si tataro-mongolii. Daca maghiarii au nrurit preponderent situatia din Transilvania, ceilalti au influentat, mai cu seama, evolutia societatii romnesti din spatiul sud-est carpatic. Ungurii sau maghiarii, originari din Asia, din regiunea muntilor Altai (Siberia

apuseana pna la rul Kama), au naintat, datorita deteriorarii cadrului ecologic, spre apus, ocupnd tinuturile de stepa dintre cursul mijlociu al Volgai si muntii Urali, apoi cele dintre Don si Nipru (pe la 830), iar pe la 839 au ajuns n Atelkuz (forma derivata din cuvntul maghiar Etelkz = ntre ruri sau mesopotamie), regiune delimitata de Nipru si Nistru. nfrnti de pecenegi si bulgari, ei au parasit acest spatiu, n 895, si s-au ndreptat spre nord, au trecut pe lnga Kiev (dupa informatiile vechilor cronici rusesti si maghiare), apoi prin pasul Verecke din Carpatii Padurosi si s-au asezat n regiunea Tisei si a Dunarii mijlocii, zona propice pentru un neam de pastori. De acolo au organizat o serie de expeditii (35 la numar) de prada spre vest, pna cnd au fost nfrnti categoric la Lech, n Bavaria (10 august 955), de trupele mparatului german Otto cel Mare. Spre rasarit de locul asezarii lor, de o parte si de alta a Tisei, ungurii au ntlnit pe stramosii romnilor, neam vechi si sedentar, cultivator de pamnt si crescator de animale, dar si ramasite ale slavilor si avarilor. Pe timpul lui Stefan I (997-1038), maghiarii s-au crestinat n rit catolic. Drept recompensa, papa Silvestru II i-a trimis lui Stefan (ca print se numea Vajk) coroana de rege, n 1001, cerndu-i sa lupte mpotriva necredinciosilor. Misiunea apostolica a noilor crestinati de papalitate avea sa fie resimtita, foarte curnd, de romnii din Transilvania, unde ungurii au patruns pentru asi extinde stapnirea. Dupa plecarea ungurilor din Atelkuz, locul lor a fost luat, la sfrsitul sec. al IXlea, de pecenegi, care faceau parte, ca si uzii si cumanii, din neamurile turanice sau vechi-turcice. La nceputul sec. al X-lea, pecenegii se aflau deja n apropierea Dunarii. Cronicarul bizantin Gh.Kedrenos ni-i prezinta ca fiind numerosi si puternici, mpartiti n 13 triburi. n anul 934, pecenegii au traversat, prima data, Dunarea si au invadat Imperiul Bizantin, pentru ca n anii urmatori astfel de incursiuni sa se repete. Neam de pastori, pecenegii au preferat ca loc de viata cmpia. Asa se face ca n teritoriul romnesc ei s-au asezat n Bugeac si Baragan. Un trib peceneg a patruns si s-a sedentarizat, nu se stie precis cnd, n Transilvania, unde, n 1224, privilegiul dat sasilor de regele ungurilor Andrei al II-lea mentioneaza, n partea de sud, padurea romnilor si a pecenegilor (sylva Blachorum et Bissenorum; n izvoarele latinesti pecenegii sunt numiti bessi). n anul 1068, un grup peceneg, condus de Osul, a ntreprins o mare invazie prin pasurile Carpatilor contra Transilvaniei si a Ungariei. Ei au ajuns pna la cetatea Biharia (lnga Oradea). La ntoarcere au fost nfrnti, nu departe de Dabca, de trupele regelui Solomon. Uzii (sau oghuzii), care n sec. al X-lea salasluiau n partile Marii Caspice si ale Volgai, s-au deplasat pe doua directii, din care una spre vest, spre Dunare, datorita presiunii cumanilor si lovind, la rndul lor, pe pecenegi. Stabiliti n stepele nordpontice, uzii aveau sa se deplaseze, pe la 1050-1060, sub loviturile cumanilor, n regiunile nord-dunarene de cmpie. Stationarea lor aici a fost de scurta durata; n 1064, fortnd Dunarea, au trecut n Imperiul Bizantin. Invazia aceasta soldndu-se cu un esec, unele grupuri de uzi au revenit n Cmpia Romnasi n Bugeac, unde au convietuit cu ramasite al pecenegilor. 5 ----------------------- Page 6----------------------Locul uzilor n vecinatatea gurilor Dunarii a fost luat, prin 1065-1078, de catre cumani. De altfel, n 1078, cumanii mpreuna cu pecenegii au facut prima expeditie n

Peninsula Balcanica. La sfrsitul sec. al XI-lea, cumanii erau prezenti n Cmpia Romna, de unde au ntreprins expeditii n Imperiul Bizantin, n Transilvania si n Ungaria. Dominatia cumana n regiunile de cmpie ale viitoarelor state Tara Romneascasi Tara Moldovei s-a prelungit foarte mult, pna la marea invazie tataromongola din 1241. Stapnirea pecenego-cumana n tinuturile carpato-dunarene, vreme de peste trei secole, se reflecta copios n toponimie, hidronimie si onomastica. De origine turanica (veche-turcica) sunt toponime precum: Peceneaga, Baragan, Burnaz, Teleorman, Caracal, Caraiman, Cozia, Comani, Comanca, Comanesti, Oituz, Valea Uzului, Ozinca; toponimele terminate n ui- precum: Vaslui, Covurlui, Calmatui, Bahlui, Teslui, Derehlui si numele de persoane terminate n aba: Toxaba, Tncaba, Talaba, Basaraba. Spre sfrsitul dominatiei lor, cumanii ncep sa se crestineze. Din initiativa papei Grigore al IX-lea, n 1227-1228, s-a nfiintat un episcopat al Cumaniei, pentru convertirea cumanilor (si, desigur, a romnilor cu care convietuiau) la catolicism. Tataro-mongolii, originari din Mongolia, au fost un neam de pastori calareti nentrecuti si razboinici pe masura. Ascensiunea puterii lor s-a produs sub Temugin sau Ginghis-han, la nceputul sec. al XIII-lea. n scurt timp, mongolii reusesc sa-si extinda stapnirea de la Pacific pna la Urali si n Asia Mica. Dupa Ginghis-han (care a murit n 1226) a urmat Ogodai, pna n 1241 cnd a avut loc marea invazie asupra Europei, una din cele mai nsemnate si mai spectaculoase din istoria universala, purtata cu 150.000 de osteni, admirabili mnuitori ai arcului, sub conducerea vestitului general Subotai. Au fost nfrnti mai nti cumanii din nordul Marii Negre, apoi au fost atacate cnezatele rusesti. La 6 decembrie 1240 a cazut Kievul. n ianuarie 1241, apele fiind nghetate, cavalerii mongoli au continuat ofensiva. Au fost nfrnte armatele polone, au fost cucerite Cracovia si Wroclav (atunci Breslaw). La 9 aprilie 1241, lnga Liegnitz, o coloana tatara a biruit ostirea formata din cavaleri poloni, moravieni si silezieni. Partea principala a armatei tataresti, condusa de Batu-han si Subotai, s-a ndreptat spre Ungaria si tinuturile romnesti, mpartita n mai multe corpuri si actionnd pe mai multe directii. O coloana a trecut Carpatii Padurosi prin pasul Verecke (Poarta Rusiei) si a patruns n Cmpia Panoniei. O alta a trecut Carpatii prin Bucovina si s-a ndreptat spre Transilvania, cucerind Rodna, Bistrita, Clujul si Oradea. Alt corp expeditionar a traversat Moldova spre sud, acolo unde se gasea episcopatul cumanilor, a trecut prin pasul Oituzului n Transilvania si a distrus Brasovul, Sibiul, Alba Iulia si Aradul. Un sef tatar, pe nume Budjak, a strabatut drumul Siretului (drumul romnilor), a intrat cu ostirea sa n Tara Cara Ulag (= tara romneasca) si a biruit poporul Ulag (= romnii). Izvorul arab care ne ofera aceste date aminteste si de un stapnitor, pe nume Mishelav (n care istoricii au vazut pe voievodul Seneslau de la Arges, cel amintit n diploma din 1247), a carui oaste a fost nfrnta de tatari. La 11 aprilie 1241, armata maghiara a fost distrusa la Mohi, pe rul Saj, un afluent de pe dreapta Tisei, spre nord-est de Buda. Bela al IV-lea, regele Ungariei, s-a salvat cu greu, fugind pe o insula n Marea Adriatica. Dupa ocuparea Budei, tataromongolii au naintat pe coasta Dalmatiei, producnd mari pagube umane si materiale. De asemenea, au fost devastate Bosnia, Serbia si Bulgaria. Moartea marelui han Ogodai la Caracorum n decembrie 1241, luptele de succesiune n care s-a angajat si Batu-han, explica de ce, n 1242, tatarii au nceput sa se retraga din Ungaria si Transilvania. Tinuturile de la rasarit si sud de Carpati, pna la Olt, au ramas sub dominatia tatarilor vreme de un secol (veacul stapnirii tatare), pna la constituirea statelor medievale independente Tara Romneascasi Tara Moldovei. Ca si

6 ----------------------- Page 7----------------------n cazul dominatiei precedente, a neamurilor turcice, stapnirea tatara a lasat urme n toponimie (vrfurile montane Tatarul Mare si Tatarul Mic, sate cu numiri precum Tatarul, Tatarca, Tatarasi) si onomastica (Mrza, Mrzac, Cantemir, Hulubei). Ultimul val al migratiilor a avut consecinte multiple asupra societatii romnesti, nu numai negative, cum n mod obisnuit se crede, ci si pozitive. Dominatia nomazilor asiatici, turanici si mongoli, vreme de peste patru secole n teritoriul romnesc a cauzat pierderi demografice si economice. Autohtonii erau cultivatori de pamnt, iar cele mai bune pamnturi pentru agricultura, cele din cmpie, fusesera ocupate de asiatici. Asezati n Cmpia Romna, turano-mongolii au stnjenit legaturile traditionale, economice si culturale, cu lumea Bizantului. Localnicii au fost supusi la prestatii tributare, o dovada n acest sens fiind si originea cuvntului bir (derivat din verbul brmek, care n limba pecenego-cumana nseamna a da). Adaugam si termenul ilis, nsemnnd dare din cereale (si ilisar, cel care strnge darea), cuvnt de origine veche-turcica (din ls, care nseamna parte). Romnii au trebuit sa dea, prin urmare, o parte din cereale neamurilor nomade, care nu practicau dect cu totul accidental cultivarea pamntului. De asemenea, dominatorii asiatici au stnjenit si ncetinit procesul de organizare politica, evolutia societatii romnesti spre organizarea statala. Dar, spuneam mai sus, consecintele acestei dominatii nu sunt n exclusivitate negative. Calaretii stepei au fost pentru romni si o pavaza. Ei au mpiedicat naintarea ungurilor peste Carpati. Apoi, marele imperiu euroasiatic al tataro-mongolilor a dispus de excelente comunicatii postale si de calatori (pe lnga cele militare), ceea ce a deschis drumul misionarilor si al negustorilor. S-a creat o punte ntre Europa si Extremul Orient, fapt care a determinat, n a doua jumatate a secolului al XIII-lea, o mare nflorire a negotului. Marea Neagra a devenit, dupa expresia lui Gheorghe I. Bratianu, o adevarata placa turnanta a comertului international. 3. Tari, cnezate si voievodate romnesti Structurile incipient-statale au avut ca punct de plecare obstea teritoriala (=satul). Obstile de pe vaile rurilor ori din depresiuni s-au unit formnd uniunile de obsti. Astfel de formatiuni, constituite n zone precis delimitate geografic precum depresiunile, au fost numite cnezate de vale si voievodate de vale. Acestea, la rndul lor, erau parti componente ale tarilor, care acopereau ntreg pamntul romnesc, din Oas n Banat si de aici pna n Codrii Tigheciului din partea de rasarit a Tarii Moldovei. Cele mai vechi informatii despre organizarea politica ncepatoare a romnilor se refera la Transilvania. Trei voievodate romnesti sunt mentionate, la finele secolului IX si nceputul veacului urmator, n cronica maghiara numita Gesta hungarorum (= Faptele ungurilor). Tara sau voievodatul lui Menumorut n Crisana, cu resedinta la Biharea (lnga orasul Oradea), voievodatul lui Gelu, ducele romnilor n podisul Transilvaniei, centrul de conducere fiind, probabil, Dabca, si voievodatul lui Glad care cuprindea Banatul n ntregime, de la Mures la Dunare. n afara acestor formatiuni, mentionate n cronica amintita, au existat si altele, precum voievodatul Albei, situat pe

Muresul mijlociu si Tara Fagarasului (= terra blachorum), mentionata n scris la 1222. n secolul al XI-lea se constata o extindere si consolidare a unora dintre aceste structuri prestatale. Urmasul lui Gelu a fost Gyla, nume care vine, ne informeaza izvoarele bizantine, de la o dregatorie. Voievodatul din Banat era condus acum de Ahtum. Patrunderea si asezarea ungurilor n Transilvania, nceputa n a doua jumatate a secolului al XI-lea, a determinat nsemnate modificari n structurile social-politice 7 ----------------------- Page 8----------------------existente, ntrerupnd procesul de reunire a tarilor ntr-un stat medieval unificat. Formele romnesti de organizare, tarile, s-au dovedit puternice si au rezistat multa vreme, conferind o nota particulara Transilvaniei medievale. Organizarea politica premergatoare statului feudal unificat n teritoriul carpatonistrean este atestata mai nti (secolul VII-XI) de concentrarile demografice descoperite arheologic, care urmeaza contururi naturale (mai ales vaile rurilor). ntr-o urmatoare etapa dispunem si de informatii scrise. Tari ale romnilor sunt mentionate n izvoare orientale, germane, polone. Cel mai puternic voievodat de la est de Carpati s-a constituit pe valea rului Moldova, cu resedinta la Baia (asezare care la nceput s-a numit Moldavia, dupa rul omonim). Aici a fost resedinta lui Dragos descalecatorul. ntre Carpatii Meridionali si Dunare, pe teritoriul viitorului stat Tara Romneasca, s-au putut delimita, de asemenea, arheologic, concentrari demografice care au fost puse n legatura cu formele incipiente de organizare statala. Renumitii Codri ai Vlasiei, aflati n zona de astazi a orasului Bucuresti, sugereaza o Tara a Vlasiei (=tara romnilor). Judetul Vlasca, din centrul Cmpiei Romne, ne duce cu gndul tot la o veche Tara a vlahilor (=tara romnilor). Aceste denumiri, Vlasia, Vlasca au fost date de slavi unor structuri politice romnesti existente la venirea lor. Invazia neamurilor turanice (pecenegi, uzi, cumani) si a tataro-mongolilor a prejudiciat evolutia societatii romnesti. Sefii politici locali au reglementat relatiile cu migratorii si viata a continuat. La numai sase ani de la marea invazie tataro-mongola (1241), n spatiul dintre Dunare si Carpatii Meridionali sunt atestate mai multe formatiuni politice incipiente, n diploma Cavalerilor Ioaniti (2 iunie 1247), elaborata de cancelaria regelui Bela al IV-lea al Ungariei. Documentul n discutie ne arata existenta a cinci formatiuni statale incipiente, patru n dreapta si una n stnga Oltului. n dreapta Oltului se aflau: Tara Severinului, voievodatul lui Litovoi si cnezatele lui Ioan si Farcas, iar n stnga Oltului tara lui Seneslau, voievodul romnilor. Din toate aceste cnezate si voievodate se va constitui, n prima jumatate a secolului al XIV-lea, statul feudal Tara Romneasca. Teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra, viitorul stat feudal Tara Dobrogei, se integreaza aceluiasi proces de evolutie social-politica. ncepnd cu secolul al X-lea, avem informatii despre unii feudali, probabil fruntasi politici. Contextul n care sunt amintiti ne face sa credem ca jupanii Dimitrie si Gheorghe, Tatu, Sestlav si Satza (Saccea) erau capetenii politico-militare. O tara romneasca se constituise n regiunea Dunarii maritime, cu centrul, probabil, la Niculitel (jud. Tulcea). Pe litoralul Marii Negre, ntre Mangalia si Varna, s-a dezvoltat Tara Carvunei, amintita documentar n 1230. O alta formatiune politica se numea Tara Dristrei (=Silistrei) si s-a constituit n

jurul centrelor urbane Silistra si Pacuiul lui Soare. Toate aceste tari, cnezate si voievodate din cuprinsul teritoriului fostei Dacii erau dotate cu institutii corespunzatoare, necesare exercitarii functiilor interne si externe. ntrebari recapitulative

1. Care au fost consecintele ultimului val al marilor migratii? 2. Ce va sugereaza cartarea structurilor teritorial-politice prestatale? 8 ----------------------- Page 9----------------------4. Romnii din Peninsula Balcanica

Asezarea slavilor n Balcani (secolul. VI-VII) si, apoi, constituirea statului bulgar (679/681-701, sub Asparuh) au dizlocat unitatea romanitatii carpato-balcanice, mpartind-o n doua mari grupe: dacoromnii la nord de Dunare si romnii balcanici la sud de marele fluviu, acestia din urma vorbitori ai dialectelor romanice: aromna, meglenoromna si istroromna. Romnii de la sud de Dunare, numiti (ca si cei de la nord) n izvoarele istorice vlahi (termen de origine germanica, cu care au fost desemnati romanicii), erau divizati n trei grupuri mari: cel sudic, sau aromnii, cu o concentrare masiva n Tesalia (Vlahia Mare) si cu ramuri n Epir (Vlahia de Sus), n Etolia si Acarnania (Vlahia Mica), n Macedonia si n Rodope; grupul nordic, care se afla n Muntii Balcani (Haemus), cu prelungiri spre Dunare si spre sud; grupul apusean, care era situat n Serbia, Muntenegru, Bosnia, Dalmatia, Croatia si Istria. Prima informatie sigura despre romnii sud-dunareni dateaza din 976 si se afla la cronicarul bizantin Gh. Kedrenos. Atunci, fratele tarului bulgar Samuel, pe nume David, a fost ucis ntre Prespa si Castora, la locul numit Stejarii Frumosi, de niste vlahi calatori. A doua mentiune este din anul 980, cnd mparatul bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul a acordat tesalianului Niculita domnia peste vlahii din Elada, thema (provincie) bizantina care cuprindea Grecia de nord cu Tesalia si Pindul. Romnii de aici (Vlahia Mare) se bucurau de autonomie fiscalasi militara, pe care si-au putut-o asigura si datorita protectiei naturale, fiind, precumpanitor, o populatie de munte. Stirile din 976 si 980 sunt foarte importante pentru rosturile politice pe care romnii din Balcani le-au avut n Imperiul Bizantin. Dupa desfiintarea primului Tarat Bulgar (n 1018), mparatul bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul, cel ce daduse lovitura de gratie statului lui Samuel, la Kimba Longos (1014), a promulgat un edict, n 1020, prin care hotara ca vlahii din ntreaga Bulgarie sa fie, n privinta vietii bisericesti, sub ascultarea arhiepiscopiei din Ohrida. Mai mult, pentru ca mparatia bizantina sa-i aiba alaturi, basileul a dispus ca n dieceza de la Ohrida sa functioneze un episcopat al vlahilor. Din secolul al XI-lea se cunoaste o nsemnare despre Ioan preotul sfintei episcopii a vlahilor. Istoria politica a romnilor sud-dunareni din secolele de afirmare include doua momente mai nsemnate: revolta vlahilor din Tesalia (1066) si rascoala Asanestilor din 1185, n urma careia s-a constituit statul romnilor si al bulgarilor.

Miscarea insurectionala antibizantina din 1066, relatata de generalul bizantin Kokaumenos, a fost provocata de excesele fiscului bizantin. Consfatuirile, organizarea s-au desfasurat n casa unui romn din Larissa, pe nume Verivoiu (Berivoiu), ntre capetenii fiind Grigore Bumbacarul si Teodor Scriban Petestas, romni si ei. Purtatorul de cuvnt al rasculatilor a fost Niculita, un urmas al celui ce avea domnia n thema Elada la anul 980. Gravitatea situatiei l-a facut pe mparatul bizantin Constantin al X-lea sa suprime darile care provocasera nemultumirea din luna iunie 1066, n plin sezon agricol si pastoral. n secolul mparatilor bizantini din familia Comnenilor (1081-1185), romnii balcanici s-au bucurat de o atentie speciala. Explicatia a fost cautata n posibila origine romneasca a acestor basilei, sustinuta pe baza a doua surse istorice. Este vorba, mai nti, despre nvatatul bizantin Mihail Psellos, dupa care familia Comneilor era originara din satul Comn (Tracia), regiune de locuire romneasca densa, iar apoi despre rabinul spaniol Beniamin din Tudela calator prin lumea Balcanilor, care spune despre Comneni ca erau de acelasi neam cu vlahii, carora le-au purtat, n consecinta, o simpatie aparte. 9 ----------------------- Page 10----------------------Judecata cu rigoare, politica Comnenilor de ncurajare a autonomiilor locale nu poate fi limitata doar la vlahi. Ea a fost generalasi a voit, n conceptia acestor mparati, sa asigure pacea internasi sa consolideze puterea centrala. Romnii balcanici au fost buni militari n toate timpurile, iar Comnenii, care au redat n secolul al XII-lea stralucirea Imperiului Bizantin, le-au pretuit cum se cuvenea calitatile. Rascoala Asanestilor din 1185, care a dus la constituirea statului romno-bulgar din Balcani, stat cu o evolutie foarte interesanta, ramne cel mai de seama eveniment din viata politica a vlahilor sud-dunareni. Declansarea miscarii a fost determinata de politica fiscala a mparatului Isac al II-lea Anghelos, cu repercusiuni directe asupra proprietarilor de turme si cirezi. Istoricul bizantin Nicetas Choniates, om cu rosturi nalte n stat, este, prin Cronica sa, care cuprinde evenimentele dintre 1118-1206, principalul izvor pentru aceasta revolta. Vlahii care locuiau n Muntii Haemus (Balcani), ne informeaza Choniates, nemultumiti de masurile basileului Isac al II-lea Anghelos, care anulase privilegiile fiscale ale vlahilor atribuite de mparatii Comneni, au trimis pe doi fruntasi, fratii Petru si Asan, sa prezinte curtii imperiale necazurile lor. n loc de ntelegere, ei sunt insultati, Asan e chiar palmuit. Ofensate, cele doua capetenii ndeamna pe romni si bulgari la rascoala. Pe un fond de criza politica generala prin care trecea statul bizantin (conflictele cu unguri, cu normanzii, uzurpari interne), insurgentii au avut la nceput unele succese, Petru ncoronndu-se dupa obiceiul bizantin si adoptnd o costumatie imperiala. Rolul principal n izbucnirea rascoalei din 1185 l-au avut romnii, dar bulgarii veneau cu traditia statalasi bisericeasca a primului tarat bulgar, care fusese recunoscut de Bizant. Guvernul bizantin a ignorat existenta noului stat n Balcani. mparatul Isac al IIlea Anghelos a trecut la nabusirea miscarii, facnd mai multe expeditii n Balcani. n sprijinul rasculatilor au venit romnii si cumanii de la nordul Dunarii, unde se retrasesera, ntr-un moment de nfrngere, Petru si Asan. Conflictele continua pna cnd, n 1190, armata bizantina este nfrnta grav n pasurile Balcanilor, iar Asanestii

ramn stapni peste teritoriul dintre Dunare si Balcani. Dupa uciderea lui Asan (n 1196) si Petru (n 1197), conducerea statului romnilor si bulgarilor este luata de Ionita, zis si Caloianul, cel mai reprezentativ dintre Asanestii. El a reusit sa consolideze tnarul stat si sa-i dezvolte hotarele, n 1201, spre sud de Balcani, pna n partile Muntilor Rodope si la Varna. n urma acestor izbnzi, s-a ncheiat pacea cu Imperiul Bizantin, mparatul de la Constantinopol recunoscnd, foarte probabil, independenta statului Asanestilor. Apoi, Ionita Caloianul, vrnd sa-si legitimeze situatia, s-a adresat Papei Inocentiu al III-lea solicitndu-i coroana de mparat si sceptrul, ca si rangul de Patriarh pentru arhiepiscopul bisericii valahe si bulgare. La capatul tratativelor, n 1204, noiembrie 7, delegatul papal a uns pe arhiepiscopul Vasilie de la Trnovo ca Patriarh al bulgarilor si valahilor. A doua zi, acelasi trimis al Papei, cardinalul Leo, ncorona pe Ionita ca rege al bulgarilor si valahilor (nu ca mparat cum ceruse el, anticipndu-si titlul de imperator Bulgariae et Blachiae), oferindu-i diadema, sceptrul, hrisovul de recunoastere si un steag cu chipul apostolul Petru, toate acestea trimise de naltul Pontif. Originea romneasca a celor trei frati, Petru, Asan si Ionita, contestata de unii istorici, mai ales bulgari, este n afara oricarui dubiu. Informatiile cronicarului bizantin Nicetas Choniates, ca si acelea oferite de cronicarii francezi ai Imperiului Latin de la Constantinopol (nfiintat n 1204, n urma cruciadei a IV-a, cnd Bizantul a fost dezmembrat, pna n 1261), converg total n acest sens. Documentele cancelariei papale marturisesc, de asmenea, obrsia valaha a lui Ionita. 10 ----------------------- Page 11----------------------Implicat n conflictele dintre bizantini si Imperiul latin de la Constantinopol, Ionita regele bulgarilor si a vlahilor, a afisat si pretentii la coroana bizantina. Voind sa-si extinda stapnirea asupra regatului Tesalonicului, si acesta un stat latin, ntemeiat dupa succesul cruciadei a IV-a (1204) mpotriva Imperiului Bizantin, Ionita a fost ucis prin tradare de catre comandantul cuman aliat, la asediul Salonicului (8 octombrie 1207). La conducerea statului romno-bulgar a urmat Borila (1207-1218), nepot de frate al lui Ionita, iar apoi Ioan Asan al II-lea (1218-1241), fiul lui Asan cel Batrn. Acum, statul Asanestilor, cu capitala la Trnovo, a cunoscut cea mai mare ntindere, de la Marea Neagra la Marea Adriaticasi de la Dunare pna la Adrianopol si la Orhida. n vremea lui Ioan Asan al II-lea, ceea ce se ntemeiase din initiativa romneasca ca stat al romnilor si bulgarilor a evoluat si s-a transformat ntr-un stat bulgar. Elementul vlah este abandonat din limbajul politic, Ioan Asan al II-lea se intituleaza, n pisania din 1230 a bisericii naltate la Trnovo, credinciosul tar si singur stapnitor al bulgarilor, fiul batrnului Asan (subl. ns.). Faptul acesta nu trebuie sa surprinda. n structura politica creata dupa rascoala din 1185, bulgarii veneau cu traditia politica de stat. Asanestii erau, n fond, niste continuatori ai vechilor tari, Krum, Boris, Simeon, Samuel. Ioan Asan al II-lea a renuntat la formula de existenta statala asigurata de Papa, care implica dublul caracter, bulgaresc si romnesc. Orice aluzie la coroana trimisa de naltul Pontif dispare. Ioan Asan al II-lea s-a sprijinit pe cteva instrumente sigure: doctrina imperiala bulgara (decurgnd din aceea bizantina), biserica bulgara (ortodoxa, precum n Bizant) si cultura slava (slavii fiind elevii bizantinilor). El nu accepta sa

devina un suveran catolic, ci un protector al ortodoxiei grecesti (bizantine). Nu exista nici un document care sa mentioneze stapnirea Asanestilor la nord de Dunare. Au existat legaturi cu romnii de la nord de marele fluviu, ca si cu neamul cumanilor de aici. N-a lipsit nici tendinta de a-i ngloba pe romnii nord-dunareni n statul Asanestilor, dar fara finalitate. De altfel, toate imperiile care si-au ntins stapnirea pna la Dunare, roman, bizantin, otoman, au voit sa-si extinda dominatia si dincolo, pe malul stng. Prin dinastia Asanestilor, romnii sud-dunareni au dat masura capacitatii lor n viata politica de stat. Apoi, tot mai izolati ntre celelalte popoare din Peninsula Balcanica, ei au fost supusi deznationalizarii si asimilarii de catre acestea. De-a lungul timpului s-a dus o politica de separare a lor fata de masa principala a romnilor de la nord de Dunare. Au fost integrati, pe toate caile, n formele de viata ale popoarelor balcanice pentru a-si pierde individualitatea. Politica aceasta, profesata vreme ndelungata, a dat rezultate. Meglenoromnii si istroromnii si-au abandonat numele etnic propriu, spunndu-si ei nsisi vlasi sau vlasi, termeni cu care fusesera denumiti cndva de srbi si de bulgari. Multi dintre romnii din ntinsa arie balcanica n-au uitat cine sunt, de unde descind, care le este trunchiul comun. De aceea, a persistat la neamul nostru suddunarean constiinta romanitatii, a comunitatii, cu lumea romneasca nord-dunareana. 11 ----------------------- Page 12----------------------II. CONSTITUIREA STATELOR 1. Trasaturi generale La capatul a mai multor secole de evolutie istorica noua, cnd s-au cristalizat relatiile de tip feudal, societatea romneasca a acumulat disponibilitati demografice, economico-sociale, politice si spirituale necesare unei noi etape de organizare statala. A fost parcurs si ultimul segment, acela de la tara la stat, din evolutia definita atotcuprinzator prin expresia de la sat la stat. Constituirea statelor medievale romnesti a avut resorturi interne, care au rezultat dintr-o situatie demografica corespunzatoare, multimea locuitorilor, cresterea asezarilor rurale si organizarea vietii urbane. A existat o viata economica ndestulatoare, asa cum reiese din izvoarele contemporane. n diploma Cavalerilor Ioaniti (1247) se vorbeste despre venituri si foloase pe care regalitatea maghiarasi ordinul militar colonizat le realizau din spatiul viitorului stat Tara Romneasca. Voievodul Litovoi si-a rascumparat fratele, pe nume Barbat, luat captiv de unguri n timpul conflictului dintre 1271-1277, cu o importanta suma de bani. Basarab I a oferit regelui Carol Robert de Anjou, n toamna anului 1330, o despagubire de 7.000 de marci de argint, ceea ce echivala cu 1.680.000 de dinari, cu 1.447 kg argint, sau cu 3.00 kg aur fin. Cnezii si voievozii romni au avut curti, fortificatii si au naltat numeroase biserici cu pictura de factura bizantina, precum acelea de la Curtea de Arges, Cetateni (Arges), cele din Tara Hategului, Zarand, Bihor sau Maramures. Tezaurele monetare si obiectele de podoaba sugereaza, de asemenea, o societate nchegata, cu putere economica, angajata n relatiile de schimb international. Sa nu se uite, totodata, ca MEDIEVALE ROMNESTI

pentru reglementarea relatiilor cu dominatorii asiatici, pecenegi, cumani, tatari, s-au platit dari, care n-au fost nici mici si nici putine. Conjunctura externa a fost, si ea, favorabila. Ungaria traversa de mai multe decenii o criza politica. O adevarata anarhie cuprinsese regatul, Stefan, fiul lui Bela al IV-lea (1235-1270), iesind de sub autoritatea tatalui sau si conducnd Transilvania, vreme de 13 ani (1257-1269), ca un adevarat suveran. n vremea regelui Ladislau al IVlea Cumanul (1271-1290), care a preluat puterea la vrsta de 15 ani, anarhia feudala a luat proportii. n Transilvania puterea voievodului tarii sporeste, au loc aici mpotriviri fata de autoritatea regelui de la Buda, precum razvratirea sasilor. De semnalat, apoi, rascoala din Banat, ridicarea voievozilor romni din Oltenia, Litovoi si Barbat, care se afla n strnsa relatie cu situatia din tara intracarpatica. Taranimea din coltul sudic al Transilvaniei, care reusise sa-si pastreze pamntul si o anumita libertate, s-a rasculat contra feudalilor care erau sprijiniti de stat. ntre cei razvratiti erau si romnii din Fagaras. De teama represaliilor o parte a acestora a trecut la sud de Carpati, trecere care a antrenat si unele capetenii politice. Aceste treceri au impulsionat constituirea statului Tara Romneasca, proces aflat atunci n desfasurare. Aici trebuie cautat sensul descalecatului Tarii Romnesti de catre romnii din Fagaras, n frunte cu Negru-voda. Dupa o scurta redresare n vremea lui Andrei al III-lea (1290-1301), Ungaria a trecut, din nou, printr-o perioada de criza. O data cu acest rege s-a stins pe linie barbateasca dinastia arpadianasi au nceput tulburari de succesiune, care au durat pna n 1308 si s-au terminat cu victoria lui Carol Robert de Anjou. nceputul domniei sale a fost framntat de nesupunerea voievodului Transilvaniei Ladislau Kan, care a refuzat sa-l recunoasca pe noul suveran si sa-i restituie (pna n 1310) coroana regala pe care o avea n pastrare. 12 ----------------------- Page 13----------------------O situatie dificila a traversat si puterea tatareasca din Hoarda de Aur (cu centrul pe Volga inferioarasi resedinta la Sarai-Batu). La sfrsitul secolului al XIII-lea s-au nfruntat pentru putere hanul Toktai si emirul Nogai. Acesta din urmasi-a gasit sfrsitul n lupta, iar fiii sai s-au refugiat n regiunile vestice, continund rezistenta. Principalul teatru de operatiuni ale razboaielor interne din cadrul Hoardei de Aur s-a mutat n nordul Dunarii de Jos. Disensiunile aparute ntre fiii emirului Nogai au usurat misiunea hanului Toktai, care a reusit sa-si impuna, prin unul din fiii sai, controlul asupra regiunilor occidentale ale Hoardei. n deceniul doi al secolului al XIV-lea, pe vremea hanului Uzbec (1313-1342), pozitia Hoardei de Aur n spatiul est-carpatic si n nordestul Peninsulei Balcanice s-a consolidat. Catre jumatatea secolului al XIV-lea, puterea Hoardei de Aur era n regres, ntre altele si ca urmare a loviturilor primite din partea armatelor ungare. Cu sprijinul Papalitatii, regele Carol Robert de Anjou a organizat mai multe actiuni contra tataro-mongolilor, ceea ce corespundea politicii sale de expansiune n spatiul extracarpatic. Dintre evenimentele politice externe, care s-au repercutat asupra societatii romnesti aflate pe drumul constituirii statale, cele din cnezatul de Halici-Volhinia au avut, de asemenea, un rol important. n prima jumatate a secolului al XIV-lea, acest cnezat a cunoscut o perioada de criza, ceea ce a stimulat tendintele de anexare din partea Ungariei si Poloniei. n 1340, cnezatul de Halici-Volhinia a fost invadat de ostile lui

Cazimir al III-lea, regele Poloniei, care a revendicat mostenirea asupra tronului halician pe baza unor legaturi de rudenie. Actul suveranului polon era socotit si ca o masura de aparare contra atacurilor mongole ce veneau prin acest cnezat. Cum Haliciul era tributar Hoardei de Aur, hanul a reactionat, trupele mongole au intervenit n Halici si au alungat pe cele polone. Dar Polonia avea alianta cu Ungaria. Carol Robert de Anjou, interesat si el n stapnirea statului halician, ncheiase o ntelegere cu Cazimir al III-lea, conform careia suveranul polon se obliga ca, de va fi lipsit de urmasi pe linie barbateasca, succesor la coroana Poloniei sa fie unul din fiii lui Carol Robert. De aceea Ungaria a sprijinit Polonia n pretentiile ei asupra cnezatului de Halici-Volhinia. Aliantei dintre Polonia si Ungaria i s-a opus aceea dintre Hoarda de Aur si Lituania. Aceste grupari s-au gasit n contradictie si n ceea ce priveste interesele din spatiul carpato-nistrean, unde Ungaria dorea sa-si extinda dominatia eliminnd pe aceea a Hoardei de Aur, scop n care au actionat Carol Robert de Anjou (1308-1342), si, mai ales, fiul si urmasul sau Ludovic I cel Mare (1342-1382). Bulgaria, statul vecin de la sud, fusese istovita de loviturile tataro-mongolilor, care pe vremea hanului Uzbec (1313-1342) si-au ntarit pozitiile n partile vestice ale Hoardei de Aur. Taratul bulgar a continuat sa fie tributar Hoardei, cete mongole salasluiau nca n dreapta Dunarii la nceputul secolului al XIV-lea. n mai multe rnduri Bulgaria a fost invadata de mongoli, detasamentele acestora lund parte la disputele cu caracter local din Balcani. Taratul Bulgar a avut conflicte cu bizantinii si cu srbii. nvingatori n razboiul cu Imperiul Bizantin, purtat pe vremea lui Theodor Svetoslav (1300-1321), bulgarii au pierdut razboiul cu Serbia, dus n timpul lui Mihail Sisman (1323-1330). n batalia de la Velbujd (28 iulie 1330), cneazul srbilor Uros al III-lea a obtinut victoria n fata lui Mihail Sisman, care a cazut n captivitate, unde a si murit. Din coalitia antisrbeasca a facut parte, alaturi de basileul Andronic al III-lea, care era cumnat cu tarul bulgar, si domnul Tarii Romnesti, Basarab I. Existau relatii de rudenie ntre casa domnitoare de la Argessi casa domnitoare bulgara. Teodora, fiica lui Basarab, s-a casatorit cu Ivan Alexandru, nepotul tarului Mihail Sisman. n 1323, ostile romnesti ale lui Basarab I ntemeietorul au fost n sprijinul bulgarilor contra Bizantului, iar n 1330 n luptele contra srbilor. 13 ----------------------- Page 14----------------------mpartirea Bulgariei pe vremea lui Ivan Alexandru (1331-1371), n taratele de la Trnovo si Vidin a slabit forta acestui stat, usurnd sarcina cuceritorilor otomani. Viata politica interna din Imperiul Bizantin, n prima jumatate a secolului al XIV-lea, a fost dominata de razboaiele civile. ntre 1320 si 1328 a fost conflictul dintre Andronic al II-lea si Andronic al III-lea, care s-a complicat prin interventia srbilor pentru cel dinti si a bulgarilor pentru celalalt. Andronic al III-lea a iesit victorios, dar conflictul a slabit statul si a ncurajat actiunile otomane antibizantine. Al doilea razboi civil s-a desfasurat ntre 1341-1351, cnd mpotriva succesorului minor Ioan al V-lea (fiul lui Andronic al III-lea), tutelat de mama sa Ana de Savoia, s-a ridicat marele feudal Ioan VI Cantacuzino, fost prim-ministru, comandant al armatei si al flotei. Uzurpatorul s-a aliat, n 1346, cu Stefan Dusan (1331-1335), regele Serbiei si cu sultanul Orkhan (1326-1359). Ana de Savoia a cerut sprijin de la Balica, stapnitorul Tarii Carvunei.

Acesta i-a trimis, n 1346, o mie de ostasi alesi, n frunte cu fratii Theodor si Dobrotita. Pentru serviciile aduse, Ana de Savoia i-a oferit lui Dobrotita o casatorie aleasa, cu fiica ministrului Apokaukos si titlul de generalisim n armata bizantina. Mai apoi, Dobrotita a primit si titlul de despot pentru stapnirea sa, care se ntindea pe litoralul Marii Negre, ntre Mangalia si Varna. Razboiul civil dintre cei doi Ioan, al V-lea si al VI-lea, ncheiat pentru moment, a reizbucnit n 1352. De aceasta au profitat otomanii care s-au stabilit n Peninsula Galipoli (n 1354), primul pas facut n Europa. A nceput, treptat, expansiunea puterii otomane, cu care va fi confruntata mai nti lumea balcanica, apoi si lumea romneasca. 2. Tara Transilvaniei

Tara Transilvaniei s-a constituit ca voievodat ntr-un mod particular si a avut o situatie cu totul proprie pna catre jumatatea secolului al XVI-lea. Cum s-a aratat n capitolul anterior, la sfrsitul secolului IX si nceputul secolului X, cnd a avut loc impactul ntre triburile maghiare si populatia Transilvaniei, formata din romni si resturi ale slavilor, neasimilate total, existau aici forme de organizare care prefigurau statul, voievodatele, trei la numar n Cronica lui Anonymus, mai multe n realitate. Au fost si altele, contemporane cu cele conduse de Menumorut, Glad si Gelu, care n-au intrat nsa n vederile naratorului regal pentru ca ele n-au fost n zona de contact. Existenta acestora este o certitudine din perspectiva a ceea ce stim astazi. Unele tari, precum Maramuresul, Hategul, Fagarasul, cu puternice structuri romnesti, rezistente mult timp la penetratia organizata de regalitatea maghiara, au coexistat cu voievodatele mentionate de cronicile unguresti pentru secolele IX-XI. n secolul al XI-lea se constata progrese notabile pe ntreg portativul social. Din punct de vedere politic avusese loc un proces de unificare, izvoarele narative nregistrnd doua voievodate n spatiul celor trei anterioare. Unul n Banat, cu prelungiri dincolo de Mures pna la Crisul Alb, condus de Ahtum, care descindea din neamul lui Glad si avea resedinta la Urbs Morisena (Orasul Muresana, Cenad). Celalalt, al lui Gyla, duce mare si puternic, era foarte ntins si foarte bogat, depasind limitele voievodatului condus de Gelu. El se ntindea, aproximativ, din hotarul Tarii Fagarasului si Hategului pna la marginile Tarii Maramuresului si Portile Mesesului. Urmasul lui Gelu din Tara Ultrasylvana a intrat n conflict cu regele maghiar Stefan I, motivul declarat, poate numai un pretext, fiind cel religios, refuzul voievodului transilvan de a mpartasi crestinismul de tip apusean. Stefan I a cautat sa-si extinda stapnirea n Transilvania purtnd razboi, n 1002-1003, cu capeteniile de aici. Nimic nu probeaza, nsa, instalarea, la aceasta data, a dominatiei maghiare n tara intracarpatica. Ceea ce nu exclude asezarea unei populatii maghiare pasnice de pastori si agricultori, 14 ----------------------- Page 15----------------------care au convietuit cu populatia romneasca. Sa retinem ca n 1068, pecenegii condusi de Osul au patruns n Ungaria dupa ce au distrus prisacile (=ntariturile) de la Portile Mesesului. Informatia aceasta, transmisa de Cronica pictata de la Viena, este deosebit de importanta: spre sfrsitul secolului al XI-lea naintarea maghiara ajunsese pna aici, la ntariturile de la Portile Mesesului. De altfel, pe emisiunile monetare din secolul XI

regii maghiari se intitulau rex Pannoniae. n a doua jumatate a secolului XI si la nceputul secolului urmator, regii arpadieni (Geza I, 1047-1077, Ladislau cel Sfnt, 1077-1095, Coloman Carturarul, 1095-1116) si-au extins stapnirea asupra unei parti din Transilvania. Sunt ocupate si reconstruite mai vechi cetati, precum Dabca, Turda, Biharea, Medies (lnga Satu Mare), Moresti, Sirioara, Alba Iulia. Cucerirea maghiara atinge arcul carpatic pe la 1200, iar Maramuresul n secolul XIV. n 1111 si 1113, ntre dregatorii regali nregistrati ca martori n documente apare si un Mercurius principele Transilvaniei. Sunt singurele mentiuni ale acestui dregator, care nu pare sa fi jucat un rol real n istoria acestei tari; el nu si-a exercitat n practica atributiile. Nici institutia principatului nu s-a impus, fiind straina de realitatile Transilvaniei, de institutiile ei consacrate, cnezatul si voievodatul, presarate pe tot cuprinsul tarii. Daca principatul nu s-a putut impune, institutia superioara ramnnd voievodatul, regalitatea ungara a introdus ca institutie locala politico-administrativa comitatul. A fost nevoie de peste un secol pentru a fi organizate cteva comitate ardelene n jurul unor cetati, cea mai veche mentiune documentara fiind din 1111, anume comitatul Bihorului (cu sediul n cetatea Biharea, apoi la Oradea). Pe pamntul ocupat, regalitatea maghiara a facut colonizari, secuii, sasii, apoi Cavalerii Teutoni. Secuii, neam de origine controversata, greu de precizat (dupa o opinie ei erau o populatie composita, formata din huni, avari, chazari, pecenegi; dupa o alta, ei sunt de origine cabara, trib de elita dintre chazari), au participat la ocuparea Panoniei n 895896 alaturi de unguri, iar apoi au locuit cu acestia n cmpia Panoniei si a Tisei. Cnd cetele lui Arpad au pornit mpotriva voievodatului Bihorului, secuii se gaseau n fruntea acestora, iar dupa lupte au ramas acolo convietuind cu romnii bihoreni. n urmatoarea etapa, la sfrsitul secolului XI si nceputul secolului XII, i ntlnim spre interiorul Transilvaniei, n partile Trnavelor, iar apoi, pe la nceputul secolului XIII, spre estul Transilvaniei, pna la linia subcarpatilor rasariteni. Dincolo de Carpati n-au putut trece deoarece i ntmpina forta cumana. n cazul secuilor n-a fost vorba despre o asezare (=colonizare) organizata. Ei sugereaza itinerarul penetratiei maghiare n Transilvania, fiind nsarcinati de regii arpadieni cu paza marginilor teritoriilor cucerite. Mai nti au fost lasati n Bihor, apoi n partile Trnavelor (unde ajunsese cucerirea maghiara pe la jumatatea secolului XII), iar n final n teritoriile viitoarelor scaune Ciuc si Treiscaune, la marginea rasariteana a Trasilvaniei, pentru straja la Carpati fata de primejdia cumana ce venea dinspre Moldova. Secuii au gasit la venirea lor n Transilvania o populatie romneasca statornica de agro-pastori, cu care au convietuit. De la romnii din Bihor, spun vechile cronici maghiare, secuii au nvatat scrisul, foarte probabil scrierea pe raboj. n 1210 i ntlnim pe romni alaturi de secui, sasi si pecenegi n oastea comitelui Ioachim din Sibiu; n 1241, romnii si secuii din partile rasaritene ale Transilvaniei au nchis pasurile pentru a opri trecerea tatarilor. Sasii au venit n Transilvania din cauze multiple si n mai multe etape. Cel mai important motiv al plecarii acestor germanici din teritoriile lor de bastina se socoteste a 15

----------------------- Page 16----------------------fi schimbarea situatiei sociale, feudalizarea societatii germane, care ameninta libertatea locuitorilor din obste. N-a fost exclusa, dintre cauze, deteriorarea cadrului ecologic (inundatii, foamete), ori curentul european al cruciadelor (a doua 1147-1149 si a treia 1189-1192) care stimula asezarea pe tarmuri departate. Cel mai vechi grup de populatie germanica a venit n Transilvania din Flandra (flandrenzi , flamanzi ), n vremea regelui Geza II (1141-1161). Au urmat alti tarani si mestesugari din regiunea Rinului si a Mosellei, numiti n documente teutoni. Un alt grup, cel mai numeros, sosit n Transilvania pe la sfrsitul secolului XII si nceputul secolului XIII, a venit din Saxonia (saxones, sasi). Acestia din urma, mai multi si mai bine organizati, si-au impus institutiile, formele de organizare si obiceiurile si celorlalti veniti n Transilvania, numiti de aceea cu toti sasi. Primii oaspeti germani s-au asezat n partile Albei si Hunedoarei, apoi au fost colonizate teritoriile din jurul Sibiului, ntinzndu-se pna la Rupea, Miercurea-Sebessi Orastie. Zonele Bistritei si Rodnei si-au primit oaspetii germani pe la 1200, pentru ca la nceputul secolului al XIII-lea sa fie colonizata Tara Brsei. Mai apoi s-au asezat colonistii germani n partile Sighisoarei si Mediasului. Noii veniti au dispus, la asezarea n Transilvania, de nsemnate privilegii din partea regilor unguri: au avut libertatea de a se organiza social, juridic, religios, de a valorifica pamntul, a practica mestesugurile si negotul. n schimb, aveau obligatia de a apara teritoriile de colonizare fata de pericolul cuman, de la sud si est de Carpati. De aceea, colonistii germani au construit fortificatii. Sasii au trait n vecinatatea romnilor, care au fost gasiti aici, organizati n obsti, multe nca libere. Arheologia si toponimia confirma prezenta romnilor, anterioara colonizarii sasesti. Pamntul acesta n-a fost desert (terra deserta), ci mai curnd desertat, cu un oarecare deficit demografic si insuficient organizat. Neam vrednic, nzestrat, ordonat si harnic, germanii transilvaneni au avut un aport substantial la propasirea acestei provincii. Cavalerii Teutoni, ordin cavaleresc-religios, nfiintat de Papalitate n locurile sfinte (Ierusalim), n 1190, au fost chemati n Transilvania de regele Andrei al II-lea, n 1211. Prin noii colonisti, asezati n Tara Brsei, regalitatea ungara urmarea un dublu scop: apararea sud-estului Transilvaniei de atacurile cumanilor, care dominau n cmpiile de la sud si est de Carpati, si extinderea stapnirii ungare asupra zonei controlate de cumani. Trebuie amintite si interesele bisericii catolice, care si facuse un program din convertirea populatiei ortodoxe si a pagnilor cumani din vecinatate. Conditiile de asezare oferite de regele Andrei al II-lea erau initial foarte bune si au fost mereu sporite n anii urmatori. Usurinta cu care li s-a daruit mai mult i-a determinat la abuzuri, ncalcarea ntelegerii, le-a potentat apetitul de cucerire spre sudul Carpatilor. Teutonii si-au construit cetati din piatra, au batut moneda proprie. S-au sustras autoritatii episcopului de la Alba Iulia supunndu-se direct Papei. De asemenea, au practicat o fiscalitate aspra, au supus populatia la dijme grele, i-au constrns pe localnici sa se catolicizeze si au facut ei nsisi colonizari de populatie germanica, din cea venita deja n Transilvania, ori adusa din Renania si Flandra. n felul acesta, populatia romneasca a trebuit sa-si mute asezarile. Tendinta acestor cavaleri-clerici, putini dar puternici, a fost de a iesi de sub orice autoritate, de a deveni stapni autonomi n spatiul de colonizare, pe care si-l doreau mereu extins. Conflictul cu regalitatea ungara era de asteptat si el a izbucnit n 1221, cnd Teutonii au fost alungati. Interventia

Papei Honoriu al III-lea a ameliorat situatia, diploma de danie este rennoita, n 1222, cu sporirea privilegiilor si recunoasterea unor noi teritorii: cetatea Cruceburg mprejurimile, pna la hotarele brodnicilor (ad terminos Brodnicorum) spre rasarit, la sud pna la izvoarele Brsei si de acolo pna la Dunare. Papa Honoriu al III-lea le-a mai 16 ----------------------- Page 17----------------------adaugat, dupa putin timp, dreptul de organizare bisericeasca proprie, cu prepositurasi, n viitor, episcopie. Regele Andrei al II-lea, ncurajat de nobilimea locala si de naltul cler, i-a alungat pe Cavalerii Teutoni din Transilvania n august 1225. *

cu

Cucerirea, organizarea si colonizarea facute de regalitatea maghiara n Transilvania a produs nsemnate mutatii n structurile demografice, social-economice, politice si spirituale locale, romnesti, contenind procesul de reunire a tarilor ntr-un stat unificat. Peste institutiile autohtone s-au suprapus altele, ale noilor veniti, ocupanti si colonisti. O lunga coexistenta de forme vechi si noi avea sa caracterizeze istoria acestei provincii. Desi a facut parte din regatul Ungariei pna catre jumatatea secolului XVI, Transilvania si-a pastrat individualitatea. nainte de toate, ea a fost o unitate fizicogeografica distincta fata de Cmpia Panoniei. Pamntul Transilvaniei se leaga organic de ntregul pamnt romnesc; mai mult, el este inima teritoriului etnic romnesc. Romnii autohtoni formau majoritatea absoluta a locuitorilor. Transilvania a avut o economie ce a individualizat-o de regatul maghiar, regim vamal propriu si moneda proprie. Din necesitati reale, Transilvania s-a orientat economic spre Tara Romneascasi Moldova. Zona mlastinoasa a Tisei a constituit o adevarata bariera ntre Transilvania si Ungaria, pe cnd Carpatii au oferit cai de comunicatie mai multe si mai practicabile. Transilvania a dispus de o organizare militara proprie n care romnii, cu cnezii si voievozii lor, au detinut un rol foarte important. Situatia confesionala a Transilvaniei, cu o populatie preponderent ortodoxa, era diferita de cea a Ungariei. n a doua jumatate a secolului trecut, un istoric maghiar scria ca busola Transilvaniei parea fixata cu totul spre rasarit, mai ales din cauza ca populatia ei apartinea n majoritate bisericii rasaritene. Transilvania a avut o organizare si o conducere proprie, cu voievozi, cancelarie, congregatii generale si institutii administrative vechi, precum districtele, care au continuat cnezatele si tarile anterioare. Tendinta de autonomie, constiinta unei existente politice separate constituie o trasatura fundamentala a vietii de stat din voievodatul transilvan. La viata politica a Transilvaniei au participat si romnii carora, pna la mijlocul secolului al XIV-lea, li s-a recunoscut statutul propriu printre starile tarii. Erau, prin urmare, nu numai realitate etnica, ci si constitutionala. Erau chemati sa decida n adunarile locale si n adunarea tarii. Romnii sunt atestati cu atributii militare, iau parte la actiunile de aparare a tarii, dar sunt prezenti si n campaniile ofensive. Cnezimea si voievozimea romneasca au constituit un potential militar apreciabil n

razboiul antiotoman. Angajarea elementului romnesc n politica si viata militara a tarii a asigurat un plus de consistenta orientarilor autonome ale voievodatului Transilvaniei. 3. Tara Romneasca ntemeierea statului romnesc dintre Carpatii Meridionali si Dunare a fost pusa, de traditia literata pastrata n cronicile muntene, pe seama descalecatului din Fagaras. Din Tara Fagarasului ar fi venit Negru Voda, la sfrsitul secolului al XIII-lea cu toata casa lui si cu multime de noroade si, cobornd pe apa Dmbovitei, a nceput sa faca tara noua. Mai nti a facut orasul Cmpulung, apoi Argesul, unde si-a pus scaunul de domnie. Basarabestii si boierimea de peste Olt i s-au nchinat si i s-au supus lui Negru 17 ----------------------- Page 18----------------------Voda. Aceeasi traditie literara a retinut si motivul pentru care voievodul fagarasean a trecut muntii: sa se fi nvrajbit domnul romnilor (= voievodul fagarasean) cu domnul ungurilor (=regele Ungariei) si cu al sasilor (=comitele de Sibiu) pentru niste pricini. Traditia descalecatului, repusa n valoare, contine un mare adevar: adaosul de populatie din Transilvania, populatie romneasca mai ales, silita de ofensiva feudala maghiara mpotriva institutiilor si obiceiurilor vechi obstesti sa treaca muntii. Aceste treceri sunt mai vechi (prima nregistrare scrisa este din 1234), dar s-au amplificat cu timpul si au antrenat si patura boiereasca romneasca din Fagaras. Atunci, la sfrsitul secolului al XIII-lea (1290), va fi trecut si un voievod din Tatra Fagarasului (care intrase n conflict cu regele Ungariei pentru stapnirea acestei tari), retinut de traditie cu numele de Negru Voda. Contributia Tarii Fagarasului, ca, de altfel, si a Tarii Hategului la constituirea statului muntean este un fapt real, perceput ca atare de istoriografia romneasca. Un proces aflat n plina desfasurare a putut fi stimulat, potentat la un moment dat, de factorul romnesc de la nord de Carpati. Pornind de la legaturile permanente si puternice dintre Tara Transilvaniei, Tara Romneascasi Tara Moldovei, pe care le socotea o adevarata stare osmotica, Gh.I.Bratianu a mers mai departe cu reabilitarea traditiei ntrebndu-se: Dar nsasi traditia ce o aflam din cele mai vechi cronici ale noastre, traditia descalecarii *+, nsasi descalecarea din Ardeal a voievodului ntemeietor de tara, cu ostenii si curtea sa, faptul acesta nu cuprinde n el cel putin instinctul, daca nu constiinta unei origini comune a romnilor de dincolo si de dincoace de Carpati? Constituirea statului medieval Tara Romneasca, terminologie politica n care N. Iorga a vazut un adevarat program de unificare, s-a desfasurat n timp si a cunoscut mai multe etape. A fost, mai nti, razvratirea lui Litovoi (acelasi de la 1247, ori poate altul, un urmas, Litovoi II?), care a avut loc dupa anul 1272, pe timpul minoratului regelui ungar Ladislau al IV-lea. mpreuna cu fratii sai, Litovoi, n necredinta sa, cuprinse pe seama sa o parte din regatul nostru aflatoare dincolo de Carpati si cu toate ndemnurile noastre nu s-a ngrijit sa ne plateasca veniturile ce ni se cuveneau din acea parte *+. Asadar, voievodul romn din Oltenia a ignorat autoritatea suveranului de la Buda. Confruntarea armata s-a terminat nefericit pentru romni. Litovoi a cazut n lupta, iar fratele sau, Barbat, luat captiv , a fost dus la curtea regala, de unde s-a eliberat contra

unei nsemnate sume de bani. Voievodul din Oltenia a pierdut controlul asupra Tarii Hategului (care la 1247, si dupa aceea, tinea de Tara Litua sau Tara lui Litovoi), unde n 1276 este mentionat un comite, dregator regal. Ce a urmat dupa rascoala lui Litovoi este greu de reconstituit. Pentru aproape o jumatate de secol informatiile lipsesc. La capatul acestei perioade, n 1324, Tara Romneasca exista ca entitate statala, condusa de un mare voievod ca unic stapnitor. Basarab este primul domn, un stapn al ntregii tari. ntr-o diploma a regelui Carol Robert de Anjou, din 26 iulie 1324, este amintit Basarab voievodul nostru transalpin, de unde se poate deduce ca la acea data suveranul Ungariei era suzeranul voievodului Tarii Romnesti. ntr-un alt act, Basarab este nfatisat ca fiu al lui Tihomir. Foarte probabil, Tihomir a fost un voievod n stnga Oltului, un urmas al lui Seneslau. Actiunea nceputa de Litovoi, careia nu i se cunoaste precis data (dupa 1272, dar nainte de 1282) a fost continuata, prin urmare, de voievozii din stnga Oltului, care rezidau la Curtea de Arges. Am avea astfel succesiunea Seneslau-Tihomir-Basarab. Pe ce cale s-a facut unificarea structurilor politice existente anterior, este greu de spus. A fost o unificare prin violenta sau, poate, o confederare, o recunoastere a preeminentei unuia dintre voievozi. Oricum, Basarab ne este nfatisat ca mare voievod, superior, prin urmare, celorlalti cnezi si voievozi. 18 ----------------------- Page 19----------------------Constituirea statului romnesc dintre Carpatii Meridionali si Dunare are la baza un lung proces, o evolutie de la sat la stat, o succesiune de etape social-politice care au prefigurat statul. Ultima etapa, trecerea de la tara la stat, s-a putut realiza ntr-o conjunctura externa favorabila (nfatisata la nceputul acestui capitol). Este vorba, mai ales, despre situatia critica prin care a trecut regatul Ungariei, macinat de lupte interne, situatie care a fost folosita de voievozii romni de la sud de Carpati. Cnd n Ungaria criza politica s-a ncheiat prin victoria la tron a lui Carol Robert de Anjou, noul suveran a reluat politica transcarpatica. Documentul din 1324, unde este mentionat Basarab voievodul nostru transalpin, aminteste de mai multe solii precedente acestei date (ceea ce sugereazasi anterioritatea domniei lui Basarab), pe care magistrul Martin le ndeplinea n Tara Romneasca. Relatiile bune dintre Ungaria si Tara Romneasca au durat pna n 1330, cnd s-a ajuns la un conflict armat a carui principala consecinta a fost independenta Tarii Romnesti. Cauzele acestui diferend ne sunt nfatisate de Cronica pictata de la Viena. Regele Carol Robert a fost ndemnat de ctiva mari nobili, precum Toma Szcsny, voievodul Transilvaniei si Dionisie Szcsi, fost castelan de Mehadia, ca sa alunge din tara aceasta pe Basarab, sau *+ sa o dea unuia din sfatuitorii sai. Dionisie Szcsi dorea Banatul de Severin, aflat atunci n stapnirea Tarii Romnesti, pe care l-a si capatat la nceputul expeditiei. Ct despre Toma Szcsny, aspiratiile lui se pare ca vizau chiar tara lui Basarab. Voievodul muntean a fost acuzat, fara motive, de necredinta, de nesupunere si razvratire. Expeditia maghiara contra Tarii Romnesti a nceput n septembrie 1330, ostirea condusa de regele nsusi a urmat itinerarul: Severin (cetatea este cuceritasi data, mpreuna cu titlul de ban, lui Dionisie Szcsi), a traversat Oltenia si s-a ndreptat

spre Curtea de Arges, resedinta marelui voievod Basarab. Domnul Tarii Romnesti a trimis solie de pace, oferind regelui conditii foarte avantajoase: cedarea Severinului, plata unui tribut anual, un fiu ca ostatic si o despagubire de razboi n valoare de 7.000 marci de argint (= 1.680.000 dinari). Trufasul rege angevin a respins oferta desi fusese avertizat ca, de va continua expeditia nlauntrul tarii, primejdia niciodata nu o va putea nlatura. Armata maghiara a continuat naintarea, dar avea sa simta curnd efectele drumului pustiit si, n consecinta, regele a ordonat retragerea. A trebuit s-o faca pe calea cea mai scurta, spre Transilvania. Si aceasta a fost, cred cei mai multi istorici, pe valea Argesului superior, prin Lovistea, spre Sibiu. Cronica pictata de la Viena, care nareaza ntreaga campanie, spune ca, n drumul ei de ntoarcere, ostirea lui Carol Robert de Anjou a trebuit sa traverseze o vale lungasi ngusta, un loc crngos si paduros nchis cu dese ntarituri. n acest defileu a fost atacata de armata lui Basarab I, ntre 9-12 noiembrie 1330; este ceea ce s-a numit batalia de la Posada. Multimea nenumarata a romnilor, sus pe rpi spune izvorul citat alergnd din toate partile arunca sageti asupra oastei unguresti care era n fundul vaii, pe un drum care nsa nici nu ar fi trebuit numit drum, ci mai curnd un fel de corabie, strmta *+, unde ostasii regelui erau cu totul prinsi ca niste pesti n mreaja. Pierderile au fost mari, au cazut acolo, de partea maghiara, tineri si batrni, principi si nobili fara nici o deosebire. Au murit trei administratori ai bisericii catolice din Ungaria, din care unul, fiind si vicecancelar,. a pierit cu sigiliul regelui. Romnii au luat multi prizonieri si captura de razboi: arme, haine pretioase, bani de aur si argint, vase scumpe, cai cu sei si frie. Regele Carol Robert de Anjou, pentru a scapa si-a schimbat nsemnele armelor sale, cu care a mbracat pe Desev, fiul lui Dionisie, care fiind luat drept rege romnii cu cruzime l-au omort. 19 ----------------------- Page 20----------------------Victoria din noiembrie 1330 constituie un moment de referinta n istoria romnilor. Statul crmuit de Basarab I ntemeietorul si-a dovedit puterea, disponibilitatile economice si militare, iar marele voievod si-a nscris numele ntre oamenii de seama ai neamului nostru. Basarab I a fost nu numai ntemeietor, ci si un aparator, care a asigurat independenta Tarii Romnesti. Acest mare voievod, singur stapnitor , a fost fondatorul dinastiei muntene care-i va purta numele, Basarabii. Mai mult, dupa numele sau va fi numit uneori si statul: Tara Basarabeasca. 4. Tara Moldovei Constituirea statului romnesc dintre Carpatii Orientali si Nistru a fost socotita, de traditia literara trzie, tot ca produsul unui descalecat. n fond, un dublu descalecat, al lui Dragos mai nti, apoi al lui Bogdan. n cazul Tarii Moldovei, realitatea personajului descalecator este n afara oricaror ndoieli. Dragossi Bogdan au fost voievozi ai Maramuresului care, n anumite conditii istorice, au trecut la rasarit de Muntii Carpati. Statutul lor aici e diferit fundamental. Cel dinti a fost voievod dependent de regele Ungariei, cel de al doilea a fost voievod si domn independent. Istoriceste se poate spune ca Dragos a fost un descalecator, iar Bogdan un ntemeietor.

Realitatea istorica a mbracat, n secolul al XVII-lea, haina legendei. Trebuia explicat cum s-a nceput Tara Moldovei, trebuia explicat numele ei si, de asemenea, stema ei. Si atunci s-a nascut legenda despre vnatoarea lui Dragos Voda. Letopisetul Tarii Moldovei pna la Aron Voda, scris n secolul XVII si atribuit lui Grigore Ureche, relateaza despre iesirea lui Dragos Voda din Maramures la vnatoare, ntlnirea unui bour (au dat de o hiara ce se chiama bour), pe care l-a gonit prin munti cu dulai pna la sesul apei Moldovei. Acolo fiindu si hiara obosita, au ucis-o la locul unde se chiama acum Boureni *+. Apa pe malul careia a avut loc aceasta ntmplare s-a numit Moldova, dupa numele catelei Molda cu care au gonit hiara aceia. Numele apei a dat numele tarii, Moldova, iar stema noului stat (hierul tarii) s-a hotart sa fie un cap de bour. Legenda s-a creat din nevoia de explicatie a unor fapte reale. Exista o tara, cu domnul, institutiile, nsemnele ei si trebuia deslusit cum s-a ajuns aici. Tara Moldovei s-a dezvoltat din acumulari structurale si institutionale proprii. Reglementndu-se relatiile cu dominatorii asiatici, turcici (turanici) si mongoli, ajungndu-se la o viata de vecinatate cu acestia (nu, nsa, la o comuniune de viata) datorita achitarii darilor, mai ales din cereale, romnii din acest spatiu au putut rezista si evolua. Situatia demografica s-a mbunatatit, satele se nsiruiau de-a lungul vailor, la marginea codrilor, n luminisul padurilor si la poalele muntilor. Se facea comert, iar la ntlnirea drumurilor de negot se tineau trguri, unele dintre ele fiind nuclee ale viitoarelor asezari urbane. Exista o patura sociala superioara, dovada fiind si tezaurele monetare, ca si podoabele descoperite arheologic. Din rndul acesteia s-au ridicat fruntasii locali, conducatorii de tari, cnezate si voievodate de vai. Catre jumatatea secolului al XIV-lea si conditiile externe au fost favorabile. Pe vremea hanului Djanibek (1341-1357), fiul hanului Uzbek, dominatia Hoardei de Aur n partile de vest (deci si n teritoriul romnesc) a slabit. Concentrndu-si atentia spre rasarit, hanul Djanibek a lasat rezolvarea problemelor din aceasta zona cumnatului sau, principele Athlamos. De aceasta situatie au profitat regii angevini, mai ales Ludovic I cel Mare, care si-a facut un program din lichidarea dominatiei tatare la est de Carpati si asigurarea drumului spre Marea Neagra. Vreme de un secol, tatarii au facut numeroase incursiuni n Transilvania si Ungaria. Regele Ludovic cel Mare a hotart sa puna capat 20 ----------------------- Page 21----------------------acestor pradaciuni. n 1345, a organizat o expeditie mpotriva lor pusa sub comanda lui Andrei Lckfi, comitele secuilor, fratele lui Stefan, voievodul Transilvaniei. La aceasta campanie au participat si romnii din Maramures sub comanda voievodului Dragos. Expeditia a avut loc n sudul Moldovei si s-a terminat cu un succes. Tatarii au fost nfrnti si mpinsi spre rasarit, iar principele lor Athlamos a fost ucis. Cronicarul Ioan de Trnave scria ca acei dintre tatari care mai ramasesera au fugit la ceilalti tatari, departe, spre partile marii. Dar, tatarii constituiau, nca, un pericol si amenintau, dinspre rasarit, Ungaria. Apararea se putea lesne realiza de pe versantul Carpatilor Orientali. De aceea, Ludovic s-a hotart sa nfiinteze aici o marca de aparare a regatului n fruntea careia a numit pe Dragos, voievodul romnilor din Maramures. Structura aceasta (cu resedinta la Baia, oras care initial s-a numit Moldavia, dupa rul omonim), de esenta militara, s-a suprapus formatiunilor politice de vai existente, care au constituit o etapa din evolutia

de la sat la stat. Dragos a condus aici ca vasal al regelui Ungariei. Letopisetul de cnd s-a nceput, cu voia lui Dumnezeu, Tara Moldovei, scris n vremea lui Stefan cel Mare, atribuie lui Dragos doi ani de domnie, ncepnd cu 1359, ceea ce, evident, nu se poate accepta. Venirea lui Dragos n Moldova, ca voievod dependent de regele Ungariei, Ludovic I cel Mare, a fost pusa de istorici la ani diferiti, data cea mai acceptabila fiind 1346-1347. Dupa cercetari mai noi, Dragos ar fi murit n 1354, fiind nmormntat la Volovat. Lui i-a succedat fiul sau Sas si apoi, efemer (mai curnd desemnat pentru a domni), Balc, fiul lui Sas. n paralel cu evenimentele de la rasarit de Carpati, Tara Maramuresului cunostea o miscare de mare interes, condusa de voievodul Bogdan. Regii angevini ai Ungariei, Carol Robert si ludovic I, au voit sa desfiinteze vechile libertati ale romnilor, ceea ce a dat nastere la tulburari. Romnii s-au rasculat n frunte cu Bogdan din Cuhea, pentru asi apara viata de obste, cu obiceiurile ei si cu deplina ei libertate. La 21 octombrie 1343, Bogdan apare documentar ca rebel (infidelis) si fost voievod al Tarii Maramuresului. Fusese, prin urmare, destituit de rege pentru necredinta lui. Peste sase ani, n 1349, la 15 septembrie, Bogdan este pomenit ca infidel notoriu, ceea ce arata durata nesupunerii. Documentul acesta este foarte important pentru datele despre familia lui Bogdan si detinerea dregatoriei de voievod n cadrul ei. Voievozi au fost si Iuga, fratele lui Bogdan si, de asemenea, Ioan, fiul lui Iuga si nepotul lui Bogdan. Revolta lui Bogdan a durat nca multi ani. Cnd n-a mai putut rezista n Maramures el a trecut la rasarit de Carpati cu fiii, rudele si colaboratorii sai, care au voit sa-l urmeze. Data cnd a avut loc aceasta trecere este pusa, de cei mai multi istorici, n 1359. Recent s-a propus, printr-o noua interpretare a documentelor, anul 1363, ceea ce schimba total cronologia primilor voievozi moldoveni, de la Dragos la Bogdan. Venit peste munti, n Tara Moldovei, Bogdan a nlaturat pe Balc, urmasul voievodului Sas, desemnat sa urmeze parintelui sau si l-a obligat sa paraseasca Moldova si sa se ntoarca n Maramures. Voievodul Bogdan a devenit exponentul dorintei de emancipare a boierilor moldoveni si a organizat rezistenta mpotriva ostirii lui Ludovic I, care nu putea sa consimta la pierderea controlului dincolo de Carpatii Orientali. Interventia regelui maghiar a fost inutila, Tara Moldovei n-a mai putut fi recuperata (ntr-un document regal se vorbeste despre restaurarea Tarii Moldovei). n anul 1364 armata lui Ludovic cel Mare a suferit o grea nfrngere n Tara Moldovei si suveranul maghiar a trebuit sa renunte la restaurarea pe care si-o dorea. Dovada este documentul din 2 februarie 1365, socotit un adevarat act de nastere al statului independent Tara Moldovei. Regele Ludovic I al Ungariei rasplatea, prin documentul citat, pe Balc, fiul lui Sas, pentru serviciile sale stralucite, mai ales n tara noastra moldoveneasca, pe care le-a facut nu fara varsarea propriului sau snge si fara rani si cu moartea fratilor sai, a celor apropiati si a slujitorilor sai; i dam o mosie numita Cuhea, n tara aceasta a 21 ----------------------- Page 22----------------------Maramuresului cu satele Ieud, Bascov, amndoua Visaele, Moiseni, Borsa si amndoua Selistele din aceeasi tara a Maramuresului, cu toate pertinentele sale, anume ape, paduri si munti si orice s-ar tine de ele, pe care mosie am luat-o de la Bogdan voievodul si de la fiii lui, infidelii nostri notorii. Caci Bogdan si fiii lui, prin lucrarea diavolului, dusmanul neamului omenesc, departndu-se de la credinta ce ne datorau, au trecut pe

ascuns din regatul nostru ungar n tara noastra amintita a Moldovei si s-au silit s-o pastreze spre ofensa Majestatii Noastre. Prin donatiunea pe care i-o facea lui Balc, fiul lui Sas, suveranul Ungariei recunostea esecul ncercarilor de a-l ndeparta pe Bogdan din Moldova. n 1365 statul romnesc Tara Moldovei era constituit si independent. Bogdan I ntemeietorul a avut o domnie scurta, pna n 1367. Nu se stie exact care era ntinderea statului sau. Este de presupus ca el cuprindea ntreg versantul rasaritean al Carpatilor Orientali, cu vaile Siretului si Prutului, de la Ceremus la Oituz si pna n Vrancea. Procesul de unificare s-a desfasurat si n urmatoarea perioada, statul extinzndu-se catre rasarit si sud, spre Nistru, Dunare si Marea Neagra. Statul s-a desavrsit, foarte probabil, n vremea lui Petru I (1375-1391) sau Roman I (1391-1394). ntr-un document din 30 martie 1392, acesta din urma se intitula marele singur stapnitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod, stapnind Tara Moldovei de la munte pna la mare. Bogdan I a fost ngropat la biserica domneasca din Radauti, ctitorie care i se pune n seama. Mai trziu Stefan cel Mare a refacut acest lacas de nchinaciune, pe care l-a transformat n necropola domneasca. Cu acest prilej, marele domn a nfrumusetat mormntul ntemeietorului cu o lespede pe care sta scris: Cu mila lui Dumnezeu, Io Stefan Voievod, Domnul Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a mpodobit acest mormnt stramosului sau, batrnului Bogdan Voievod, n anul 6988 (1480, n.n), luna ianuarie, n 27. 5. Tara Dobrogei Teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra se integreaza aceluiasi proces de evolutie social-politica. Vecinatatea Marii Negre, posibilitatea participarii la miscarea internationala de marfuri si, de aici, agonisirile banesti au generat o civilizatie nfloritoare. Numeroase orase-porturi, cu o vie activitate comerciala, precum Mangalia, Constanta, Chilia, Tulcea, Vicina, Cernavoda, Drstorul adunau laolalta o populatie de toate limbile. n acest mozaic etnic s-a impus politic, treptat, elementul romnesc. ncepnd cu secolul X sunt mentionati, n scris, sefii politici locali, se constituie, si aici, tari. Statul dintre Dunare si Marea Neagra s-a format prin unificarea acestora, ntr-o perioada si printr-o succesiune greu de reconstituit. Nucleul statului dobrogean l-a constituit Tara Carvunei, amintita prima oara documentar n 1230, ntr-o diploma a lui Ioan Asan al II-lea pentru negustorii raguzani. Tara aceasta era situata pe litoralul Marii Negre, ntre Mangalia si Varna. n 1235, patriarhia de la Constantinopol a numit un nou mitropolit de Varna si Carvuna, pe arhiereul Mathodie, ceea ce s-a socotit a fi o recunoastere bizantina, ecleziasticasi imperiala, a entitatii statale a Tarii Carvunei. Prin anii 40 ai veacului al XIV-lea, formatiunea aceasta se afla sub crmuirea arhontelui Balica, al carui nume se ntlneste, sub diferite variante (Balc, Balita, Bale, Bala, Balcescu), n tot spatiul romnesc medieval. Arhontele Balica (desigur un voievod, precum peste tot n mediul romnesc) a putut furniza mparatesei Ana de Savoia, vaduva basileului Andronic al II-lea si mama lui Ioan al V-lea Paleologul, un corp de osteni alesi, o mie la numar, pusi sub comanda fratilor Theodor si Dobrotita, drept 22

----------------------- Page 23----------------------ajutor n razboiul civil purtat cu Ioan al VI-lea Cantacuzino. Lui Balica, disparut n 1347, i-a urmat Dobrotita rnduit, se spune n Memoriile lui Ioan al VI-lea Cantacuzino, printre romnii cei mai de vaza. Tara Carvunei a fost o formatiune puternica, iar conducatorul ei un bun politician, care a stiut sa se foloseasca de conflictul dintre Genova si Venetia, ca si de rivalitatea tarilor bulgari de la Trnovo si Vidin. Dobrotita s-a aflat n relatii bune cu Bizantul, primind de la mparatul Ioan al V-lea Paleologul titlul de despot. Moneda de arama batuta la Caliacra de stapnitorul Tarii Carvunei poarta initiala T (de la Tomprotita, forma greceasca a numelui) asociata cu semnul despotal. Dobrotita, unificatorul tarilor dintre Dunare si Marea Neagra, a avut legaturi politice strnse cu Vladislav I, domnul Tarii Romnesti. Despotul Dobrotita, unificatorul Tarii Dobrogei, si-a sfrsit domnia si viata, foarte probabil, n vara anului 1386, cnd expansiunea otomana se anunta tot mai amenintatoare. Ioancu, fiul lui Dobrotita, nu a putut organiza rezistenta. n sprijinul tarii danubiano-pontice a intervenit atunci Dan I, voievodul Tarii Romnesti si fratele lui Mircea, viitorul domn, rude foarte apropiate ale despotului Dobrogei. n batalia din 23 septembrie 1386 cu fortele otomane-bulgare, Dan I si-a pierdut viata, iar Mircea, succesor la domnie, a unit Tara Dobrogei cu Tara Romneasca. Actul istoric al constituirii unei singure stapniri politice din Severin pna la Marea Neagra, crmuita de la Curtea de Arges, este de o mare importanta si semnificatie. Avem n vedere aici att avantajele economice si strategice ct si, mai ales, nceputul unui proces unificator la nivelul statelor romnesti, care s-ar fi putut continua si desavrsi, rezultnd o singura Tara Romneasca n spatiul romnesc medieval, daca conjunctura internationala, factorul extern ar fi fost favorabil. 6. Concluzii Din cele patru state romnesti, constituite cam n aceeasi perioada, numai unul s-a numit Tara Romneasca, fapt care poate nedumeri. Prin fondul lor etnic de baza, romnesc, toate au fost tari romnesti. Acela format ntre Carpatii Meridionali si Dunare a avut parte de acest nume, expresie politica a romanitatii, pentru ca, cronologic, a fost primul stat unificat, ntemeiat n spatiul romnesc nord-dunarean. Dar, Tara Romneasca s-a mai numit si Tara Munteneasca sau Muntenia. Marea suprafata de munte cuprinsa n hotarele sale, mai ales cnd voievozii de la Argessi Trgoviste au stapnit feude dincolo de Carpatii Meridionali (Severinul, Hategul, Amlasul, Fagarasul), a sugerat, desigur, denumirea aceasta care s-a format n mediul politic al Tarii Moldovei. Tara romneasca din spatiul intracarpatic poarta un nume ce sta n legatura cu o mare bogatie a pamntului dacic: padurea. Ea a fost, privita dinspre Cmpia Panoniei, tara de dincolo de paduri, Terra Ultrasilvana, Transilvania. Statul romnesc dintre Carpatii Orientali si Nistru s-a intitulat Tara Moldovei, de la numele rului Moldova, pe valea caruia se constituise o tara importanta, cu un rol deosebit n unificarea celorlalte cnezate de vale. Aici, n cnezatul de pe valea rului Moldova a fost si prima resedinta a statului, orasul Moldavia (=Baia). Romnii epocii moderne au numit statul romnesc din spatiul carpato-nistrean simplu, Moldova, dar n epoca medievala el a fost Tara Moldovei. Crmuitorii lui si-au spus, constant, domni

ai Tarii Moldovei. n cazul Tarii Dobrogei, omul a dat numele statului. Tara Dobrogei a fost Tara lui Dobrotita, cel mai de seama dintre conducatorii acestui stat n perioada formarii si consolidarii lui. 23 ----------------------- Page 24----------------------Rememornd, se poate constata caetnicul, omul-personalitate politica, muntele, p adurea si apa au generat numirile statelor medievale romnesti. * Istoricii s-au ntrebat staruitor: de ce romnii nu si-au constituit un singur stat unificat n Evul Mediu. De ce au existat, prin urmare, mai multe state romnesti ntr-un teritoriu unitar, cu un etnic, o limbasi o cultura unitare? Tarile Romne au avut o viata economica comuna, rezultat al simbiozei dintre factorul uman si cel geografic, care ar fi putut determina, de timpuriu, si o unitate politica. A existat, de asemenea, o puternica constiinta a unitatii de neam, o viata confesionala pentru toti romnii, institutii asemanatoare, o convergenta politicomilitara, aceeasi limba, mai unitara, cum au dovedit si cercetarile strainilor, dect multe limbi europene. Si totusi, un stat al tuturor romnilor nu s-a putut realiza n epoca medievala, pentru ca anumite situatii politice si economice, create de factorul extern, au prevalat asupra elementelor interne de unitate. Cum se explica, deci,pluralitatea statal a romneasca medievala? Experienta anticasi aceea medievala, statul dacic si unirea lui Mihai Viteazul dovedisera ca Transilvania, prin asezarea sa geografica, prin situatia sa de centru natural, trebuie sa fie leagan al statului romnesc. Dar platoul transilvan, smburele tare al unitatii romnesti a intrat de timpuriu n stapnirea regatului arpadin. Centrul pamntului romnesc a ramas n afara, s-a produs o scindare teritoriala cu repercusiuni asupra evolutiei organizarii politice. FaraTara Transilvaniei, este limpede la o simpla imaginare a hartii, caTara Moldovei si Tara Romneasca ramn n situatie excentrica, lipsite de nucleul central. Ocuparea Tarii Transilvaniei de catre Ungaria arpadiana constituie una din cauzele principale ale inexistentei unui singur stat pentru tot spatiul locuit de romni. Unificarea structurilor teritorial-politice de la sud si est de Carpati a nceput, n etapa hotartoare, din doua directii si din doua centre, ndepartate unul de celalalt: din zona Argesului si respectiv, de pe valea rului Moldova. Au rezultat, astfel, doua entitati statale n spatiul romnesc extracarpatic. Traditia dinastica, constiinta ca fiecare tara romneasca si are domnul ei, bun si mare, unsul lui Dumnezeu (mostenire politica bizantina), s-a instalat tot mai puternic pe masura trecerii timpului, a devenit o stare permanenta. A existat o dinastie a Basarabilor si una a Musatinilor. Au fost domnii separate, n care a operat sistemul ereditar-electiv, s-a creat o obisnuinta politica care n-a mai putut fi depasita n epoca medievala. Tara, fiecare dintre ele, a vazut n domnul si voievodul ei elementul de garantie, de stabilitate si de permanenta politica. Att de puternica a fost traditia tarilor separate, nct nici aceia care au dezvoltat n scris unitatea etnica a romnilor n-au mers mai departe si n-au avansat necesitatea unui stat unitar pentru un popor unitar. Ideea de

stat nu se suprapunea nca ideii de neam. n schimb, ideea de stat corespundea ideii dinastice. Conjunctura internationala din Europa rasariteana si sud-estica (zonele de influenta politica, despre care a vorbit P.P.Panaitescu) a nrurit decisiv mentinerea separatismului politic romnesc. Curnd dupa formarea ca state independente, Tara Romneasca si Tara Moldovei s-au orientat spre grupari de forte internationale cu interese politice si economice divergente. Moldova s-a ndreptat spre regatul Poloniei de al carui protectorat a simtit ca are nevoie si pe care l-a socotit a-i fi de folos. A deveni atunci vasalul unui stat puternic era o necesitate si era o asigurare. Recunoscnd suzeranitatea puternicului regat de la nord, Polonia, Moldova a prevenit expansionismul Ungariei. Tara Romneasca, amenintata direct de otomani, s-a ndreptat spre 24 ----------------------- Page 25----------------------colaborarea cu Ungaria. Rivalitatea dintre regatele vecine, polon si maghiar, n care concurenta pentru controlul marilor artere comerciale ce duceau, strabatnd teritoriul romnesc, spre porturile de la Dunare si Marea Neagra a fost fundamentala, s-a rasfrnt negativ si asupra Tarii Romnesti si Tarii Moldovei, ntretinnd si stimulnd separatismul. Factorul politic extern a actionat permanent si hotartor n sensul prelungirii pluralitatii statale romnesti. A existat o preocupare din afara de a mentine separate Tarile Romne. Destramarea organismului politic realizat de marele voievod romn Mihai Viteazul, n anii 1599-1600, prin actiunea celor trei puteri ce voiau sa domine spatiul romnesc, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic si Polonia, arata clar o asemenea politica. Puse n balanta, cauzele pluralitatii statale romnesti medievale au fost n primul rnd de natura externa. Nu doar mai numeroase, ci si cu consecinte mai grave. * Constituirea statelor romnesti unificate a nsemnat un cadru politic corespunzator pentru societatea romneasca. Este drept, nu un cadou politic unitar, dar cu o existenta nentreruptasi o evolutie istorica unitara. Doua state, Tara Romneascasi Tara Moldovei, aveau sa asigure pentru o mare parte a poporului nostru o dezvoltare libera. ntrebari recapitulative

1. Definiti factorii externi favorizanti constituirii statale romnesti; 2. n ce consta individualitatea voievodatului Transilvaniei? 3. Legenda si adevar n traditia descalecatului. Care este raportul? 25 ----------------------- Page 26----------------------III. ECONOMIA

ndeletnicirile poporului romn au constituit un ansamblu format din agricultura (cultura cerealelor, viticultura, pomicultura, legumicultura), cresterea animalelor, exploatarea subsolului si mestesuguri. Sunt, acestea, preocupari specifice populatiei sedentare atestate fara ntrerupere, arheologic si documentar, pe tot teritoriul Romniei. Economia agrara constituie ocupatia de baza a locuitorilor. Ea asigura necesitatile alimentare si de materii prime oferind, totodata, mai ales n ceea ce priveste Tara Romneasca si Tara Moldovei, nsemnate cantitati de produse pentru export. Transilvania s-a remarcat prin exploatarea subsolului si prelucrarea metalelor. Dezvoltarea mestesugurilor satesti si, mai ales, orasenesti, satisfacea necesitatile pentru ntreg spatiul romnesc. Fiecare din Tarile Romne si toate laolalta si puteau astfel acoperi necesitatile materiale esentiale prin produse proprii, fapt confirmat si de relatarea umanistului transilvanean Georg Reicherstorffer care constata ca n aceasta tara nimic nu lipseste din cele care ar putea folosi oamenilor. n acelasi timp, conditii naturale (resurse, fertilitate) si istorice (asezarea geopolitica a Tarilor Romne), influenta factorului extern turanic, maghiar, germanic, contactul cu alte medii si civilizatii bizantina, slava, occidentala, drumurile continentale de comert, au nrurit fundamental evolutia structurilor economice romnesti si au determinat caracterul complementar al economiei Tarilor Romne. Complinirea a stat la baza legaturilor economice strnse ntre Transilvania, pe de o parte, si Moldova si Tara romneasca, pe de alta parte, intensificate ndeosebi n conditiile progresului economic nregistrat n Tarile Romne cu ncepere de la mijlocul secolului al XV-lea, cnd dezvoltarea productiei mestesugaresti din Transilvania si a economiei agrare din Tara Romneascasi Moldova a creat posibilitatea unor surplusuri pentru exportul si importul reciproc de bunuri. Structura geografica a teritoriului romnesc a nlesnit, de asemenea, multiplele legaturi dintre Tarile Romne. Carpatii Orientali si Meridionali sunt brazdati de trecatori si pasuri usor accesibile, de numeroase drumuri (16) care au usurat relatiile dintre spatiul intracarpatic (Transilvania) si cel extracarpatic (Moldova, Tara Romneasca, Dobrogea). Practic, orientarea economica a Transilvaniei era preponderent spre rasarit si sud (spatiul romnesc) si mai putin spre vest (Regatul Ungariei, din care facea parte), fapt recunoscut si de geograful maghiar Jen Cholnoky, care scria ca Transilvania nu graviteaza spre Buda; ea ramne n afara, ca o unitate fizica cu o viata geografica aparte. Asezarea Tarilor Romne de-a lungul drumurilor comerciale care legau apusul si centrul Europei de sud-estul continentului si de Marea Neagra a contribuit, n mare masura, la strngerea relatiilor economice dintre Transilvania, Moldova si Tara Romneascasi la atragerea lor n circuitul comertului international. Relatiile economice interromnesti cuprind nu numai schimbul de produse (care ramne totusi cea mai importanta componenta), ci si schimbul de cunostinte profesionale, de iscusintasi experienta mestesugareasca. ntlnim tineri moldoveni si munteni n Transilvania, nvatnd ori completndu-si cunostintele, iar mestesugari din toate Tarile Romne sunt cuprinsi, cteodata, n aceleasi organizatii profesionale (bresle). Adeseori mesteri din Transilvania erau solicitati pentru a onora diverse comenzi din partea domnilor, boierilor sau clericilor din Tara Romneascasi Moldova (edificarea unor biserici, case domnesti ori boieresti, faurirea unor obiecte de podoaba, tiparirea de carti pentru toata semintia romneasca).

26 ----------------------- Page 27----------------------O data cu circulatia bunurilor au circulat si oamenii: romnii se ntlneau, schimbau marfuri si gnduri avnd, astfel, nca un prilej sa constate ca apartin aceluiasi neam. De altfel, n relatiile comerciale se folosea curent limba romna. Asadar, legaturile economice dintre Tarile Romne s-au statornicit n conditiile caracterului unitar al limbii, al felului de viata, al fondului spiritual-religios al poporului romn si nsotite de ample miscari demografice pe teritoriul lor. Acestea se desfasurau de o parte si de alta a muntilor si a tarmurilor Dunarii de Jos, antrennd tarani romni din Transilvania, ce treceau muntii (apasati de exploatarea feudala si de stapnirea maghiara) si se statorniceau la sud si est de Carpati, oieri transilvaneni ce-si pasteau turmele din primavara pna n toamna pe pasunile alpine de pe versantele carpatice, mestesugari din Transilvania veniti temporar ori stabiliti n Moldova si Tara Romneasca, boieri pribegi din cele douatari romne stabiliti n orase transilvanene. Unul din factorii importanti n sporirea potentialului economic al Tarilor Romne a fost cel demografic. La cumpana dintre mileniul I si al II-lea, Europa centralrasariteanasi de sud-est cunoaste o perioada de liniste, n urma disparitiei Caganatului avar (la 803), perioada care se concretizeaza n cresteri demografice pe ntinse spatii geografice (inclusiv spatiul carpato-danubiano-pontic). Cele peste 1.000 de localitati cercetate arheologic, pna n anii 80, pun n evidenta concentrari importante de populatie n zone de convergenta umana, ceea ce va duce la accentuarea tendintei de urbanizare si la mai buna valorificare a resurselor naturale. Existau asezari rurale, asezari miniere, fortificatii, asezari cu caracter urban, orase-porturi, complexe monastice n jurul anului 1000, pe ntreg spatiul carpato-danubiano-pontic, ceea ce probeaza existenta unei societati sedentare. Pentru secolele urmatoare stirile devin mai numeroase, putndu-se face si estimari ale numarului locuitorilor. Trebuie precizat ca sporirea sensibila a populatiei n secolele XIV-XV s-a datorat unor diverse cauze: cresterea naturala a populatiei, faptul ca spatiul romnesc n-a fost afectat de flagelul ciumei din 1348-1349, admigrari din Transilvania, Polonia, Peninsula Balcanica (romni, sasi, secui, unguri, ruteni, armeni, greci, bulgari, srbi stabiliti n orase ori asezari rurale, numite slobozii). Concentrarea asezarilor nu a fost uniforma, cele mai dens populate zone fiind cea subcarpartica, Oltenia, spatiul dintre Siret si Prut, regiunile de ses transilvanene. Oricum, la 1370 un act sinodal arata ca poporul acelei tari se ntmpla sa fie mult, ba aproape nenumarat. S-a putut estima ca n a doua jum. a sec. al XVI-lea n spatiul romnesc existau vreo 6000 de asezari. Factorii care au determinat oscilatii frecvente pe plan demografic au fost marile invazii, epidemiile, cresterea obligatiilor feudale si a abuzurilor. n secolul al XV-lea, sa estimat, desigur, pe baza unor izvoare incomplete, ca Transilvania avea 1.700.0001.800.000 de locuitori, iar Moldova si Tara Romneasca, fiecare, cte 500.000 de locuitori. Asadar, pe la 1500, n Tarile Romne erau aprox. 3 milioane de locuitori. Marea majoritate a populatiei era asezata n sate, iar orasele aveau o populatie putin numeroasa (Brasovul 10.000 de locuitori, Clujul 5.000 de locuitori, Cetatea Alba circa 20.000 de locuitori) si neomogena din punct de vedere etnic. Caderea Tarilor Romne sub suzeranitatea otomana efectiva (pastrndu-se, nsa, o pronuntata autonomie) a ncetinit ritmul lor de dezvoltare, Imperiul Otoman,

impunndu-si dreptul de prioritate asupra comertului Tarii Romnesti, Transilvaniei si Moldovei, care devin grnareleConstantinopolului. Cea mai nsemnata ocupatie a romnilor n Evul Mediu a fost cultivarea p amntului. Aceasta are temeiuri adnci n viata neamului nostru, fapt dovedit, nainte de toate, de terminologia fundamentala, care este de origine latina: aratru, a ara, a semana, a culege, a secera, a macina, a cerne, gru, secara, mei, orz, spic, secera, paie. 27 ----------------------- Page 28----------------------n primele secole ale Evului Mediu s-au extins suprafetele agricole (prin destelenire si defrisare, fapt sugerat de toponimice, precum: Runc, Laz, Arsura, Secatura, Pojorta, Varatec), s-au perfectionat uneltele, s-au obtinut randamente superioare (mai ales n anii favorabili din punct de vedere climateric). Alaturi de plugul primitiv de lemn (aratrul) se folosea si plugul cu brazdar si cutit lung de fier; totusi tehnica agricola nu permitea utilizarea unui teren mai mult de trei ani, lasndu-l apoi sa se refaca (n prloaga) si semannd locuri noi defrisate. Este ceea ce s-a numit agricultura itineranta sau n moina. Cele mai raspndite cereale cultivate erau: grul de toamnasi de primavara, meiul, orzul, secara, ovazul, trifoiul. Se nregistreaza preocupari n directia ameliorarii utilajului agricol, prin diversificarea acestuia si importul unor piese din fier de peste granite, iar asolamentul bienal si trienal se folosea mai ales n sudul Transilvaniei. Randamentele erau similare altor zone ale Europei, recolta ajungnd la de patru ori samnta la gru si orz, de 3,5 ori la ovaz si secara. Schimbul cu produse cerealiere se realiza mai ales dinspre Tara Romneascasi Moldova spre Transilvania, dar existau numeroase situatii cnd se importau grne din spatiul intracarpatic (socotit un obicei stramosesc).