Sunteți pe pagina 1din 120

CUPRINS

1. Introducere in istoria moderna a Romaniei …………………………………… 01


2. Zorii modernitatii ………………………………………………………………… 10
3. Regulamentul Organic …………………………………………………………… 19
4. Perioada premergatoare Revolutiei din 1848 …………………………………...
23
5. 1848 - primavara moldovalaha. Unul din momentele cruciale ale
istoriei Romaniei este anul 1848 ……………………………………..………… 33
6. Unirea Principatelor ……………………………………………………..………. 45
7. Reformele lui Alexandru Ioan Cuza ………………………………….………… 54
8. Regimul politic instaurat in 1866 …………………………………….…………. 66
9. Viata politica de la adoptarea Constitutiei pina la obtinerea
Independentei
(1866-1877)…………………………….…………………………………………. 73
10. Independenta nationala-implicatii politice …………………………………… 78
11. Efectele proclamarii independentei …………………………………………… 85
12. Situatia internationala a Romaniei de la Independenta la primul razboi
mondial………..………………………………………………………………… 89
13. Modernizarea politica: aparitia si consolidarea partidelor ………………….
94
14. Viata politica interbelica ………………………………………………………. 107
Bibliografie ………………………………………………………………………… 118

1
1. Introducere in istoria moderna a Romaniei

Istoria moderna caracterizata prin schimbari profunde in toate planurile vietii


sociale a patruns mai tirziu si mai lent in Europa de Est. Situatia geopolitica,
caracterizata prin dominatia unor mari imperii (tarist, otoman si habsburgic) aflate in
permanenta rivalitate, ce a generat conflicte militare, intodeauna insotite de importante
pierderi umane si materiale, ca si de o continua stare de incertitudine au ingreunat
patrunderea ideilor novatoare, si au intirziat schimbarile progresiste in economie si
societate. La aceasta se adauga factori de ordin economic, religios, mental.

a. Repere teoretice si metodologice ale cursului

In loc de definitie

Modernizarea este axa principala a istoriei Romaniei pe un interval de circa 250


de ani. Proces deosebit de complex, ce imbratiseaza planuri diferite: societatea,
economia, cultura, instructia scolara, urbanismul, etc.

Modernizarea se concretizeaza prin fapte de istorie extrem de diferite: cum ar fi


adoptarea unor legislatii , introducerea unor metode noi de exploatare a pamantului,
schimbarea vestimentatiei, aparitia unui cotidian, deschidera unei universitati, pavarea
sau iluminarea unor strazi, canalizare sau infiintarea unei banci, inaugurarea unei scoli
asau a unei fabrici, etc.

Intr-un cuvint, modernizarea inseamna “schimbarea la fata” a unei societati


umane intr-un anume spatiu cultural, politic, national.

Modernizarea in spatiu romanesc a insemnat optiunea societatii spre valoriile


civilizatiei occidentale. Inca din secolul 18, caracteristica principala a discursului
intelectual si politic a diversilor reprezentanti ai societatii a fost spiritul extrem de critic
la realitatile locale si incercarea de a introduce valorile europene. In mentalul colectiv s-a
incetatanit opozitia intre doi poli: cel negativ, care era Orientul, de care oamenii vremii
doreau sa se indeparteze si un pol pozitiv : Occidentul . Se spune in diversele documente:
“Occidentul civilizat” sau “Occidentul luminat”. In limbajul politic al vremii exista citeva

2
formule, ce intruchipeaza idealul societatii romanesti”: “Occident”, “Europa”, iar ceva
mai tirziu Occidentul are si o concretizare: Parisul., chiar daca modelele au fost mai
multe. Toate aceste formule erau codul unui nou model de civilizatie, a carei adaptare la
realitatiile romanesti avea sa fie esenta modernizarii.

2.Reper geografic

Se impun citeva precizari, privind spatiu geo-politic de care se ocupa acest


curs.

In general exista o dificultate de abordare a istoriei Romaniei, datorita faramitarii


politice indelungate a acesteia. Romania este timp de secole o notiune abstracta, chiar
daca putem deslusi trasaturi comune la romanii din diverse entitati politice.. Aceasta
faramitare, la care se adauga instabilitatea politica, in intreaga arie a Euoropei de Est si
Centrale, ce duce la dese schimbari teritoriale ingreuneaza demersul istoric. Deci o lunga
perioada de timp putem vorbi numai de un spatiu cultural-politic romanesc, ce are
doar o legatura indirecta cu realitatea statala.

Dupa cum se stie poprul roman si-a purtat istoria in Evul Mediu, dar si in
perioada moderna in trei unitati politice distincte: Transilvania, Tara Romaneasca si
Moldova.

Entitatea cu o istorie mai diferita a fost Transilvania. Aceasta, in sec XI este


inglobata regatului maghiar . Acesta se prabuseste in 1546, si Transilvania devine un
Principat autonom, sub suzeranitate turceasca.. La sfirsitul secolului 17, in urma unui
proces lent de citeva decenii, Tranilvania va fi inglobata ca provincie –cu un anume grad
de autonomie-in Imperiul Habsburgic (Imparatul de la Viena se intitula Imparat al
Austriei, rege al Ungariei si Boemiei si Principe al Transilvaniei), pentru ca in 1867 sa fie
incorporata Ungariei in cadrul monarhiei austro-ungare. In 1918, Transilvania se uneste
cu Romania, in urma prabusirii Imperiului Austro-Ungar si a deciziei Adunarii Nationale
de la Alba Iulia.

Formate prin unirea unor mici unitati statale, la sfirsitul secolului 13 si inceputul
celui de-al 14-lea, Tara Romaneasca si Moldova vor fi silite sa recunoasca suzeranitatea
Imperiului Otoman (prima la sfirsitul secolului XIV, iar a doua la sfirsitul secolului 15)
Ele ramineau autonome, dar erau incluse in sistemul politico-militar si fiscal otoman. In
esenta, legatura lor cu Poarta se reducea la plata unor dari financiare-din care cel mai

3
important era tributul-care s-u marit continuu in timpul secolelor. Acest tribut, era in
conceptia politica otomana o rascumparare a pacii (pace contra bani)

Cele doua Principate Romane vor suferi de-a lungul timpului modificari
teritoriale. Dintre acestea mai importante sunt pierderile teritoriale al Moldovei, prima
in 1771, dupa pacea de la Karlowitz, cind partea sa nordica –Bucovina- este anexata de
austrieci. In 1812, dupa pacea de la Bucuresti, Rusia tarista va anexa partea rasariteana a
Moldovei-Basarabia.

Partea sudica a Basarabiei, judetele Cahul, Ismail si Bolgrad, vor fi reluate de

Moldova, in 1856, dupa Conferinta de la Paris, ce a urmat Razboiului Crimeii, dar


ele vor fi reanexate, in 1878, dupa pacea de la Berlin.

Tara Romaneasca a beneficiat de o mai mare stabilitate teritoriala. Totusi, ea


pierde, la sfirsitul secolului 14, Dobrogea, care va fi recistigata peste 500 de ani, in 1878.
De asemenea ea va pierde, in secolul 18, pentru 21 de ani, Oltenia, ce a fost anexata
Imperiului habsburgic. (1718 -1739 ).

Tara Romaneasca si Moldova vor fi afectate de sirul aproape neintrupt al


razboaielor ruso-tuce de la sfirsitul secolului XVIII si inceputul secolului 19, cind au
existat intermitente ocupatii militare a celor doua Puteri, cu tot sirul de suferinte umane
si materiale.

Dupa aceasta “rapida ochire” ca sa folosim expresia lui Nicolae Balcescu, in care
am urmarit instabilitatea politica si teritoriala, vom preciza ca vom urmari fenomenul de
civilizatie, in cadrul acelor entitati politice statale romanesti: Moldova si Tara
Romaneasca.

Transilvania, a traversat istoria, ca parte integranta a altor structuri politice,


exceptie a facut-o perioada dintre 1546 si 1699 cind a fost Principat autonom, sub
suzeranitate turca, deci un statut similar Principatelor Romane. Dar si in aceasta
perioada, se pot constata diferente calitative intre regimul politic, viata sociala, cea
spiritual-religioasa a Transilvaniei si a celorlalte doua state. Daca ne vom ocupa de
Transilvania o vom face din momentul in care ea face parte din statul national Roman,
adica din 1918.

O a doua precizare tine de cronologia cursului. Subiectul acestuia fiind procesul


de modernizare, vom incerca sa stabilim care este momenul de ruptura cu “vechiul
Regim”, ca sa incercam sa adaptam o formula proprie istoriei Frantei.

4
Consideram, ca procesul de modernizare incepe la jumatatea secolului 18-avind
citeva repere importante, ca reforma rurala a lui Constantin Mavrocordat din 1741 sau
aparitia unor coduri de legi, precum, cele ale lui Constantin Caragea sau Alexandru
Ipsilanti.

Cursul se va focaliza pe fenomenele de ordin politic-dat fiind profilul facultatii-si


va urmari dinamica gindirii politice, formarea partidelor politice, diversele guvernari.

Consideram ca modernizarea este complementara cu democratia, drept


care vom urmari instaurarea si dezvoltarea sistemului democratic de tip occidental in
spatiul romanesc. Nu intamplator cursul se incheie cu momentul prabusirii democratiei
in Romania, si anume cu instauraea dictaturii regale. (ianuarie 1938)

b. Caile modernizarii in spatiu romanesc

In cazul concret al Principatelor Romane, dependenta lor fata de Imperiul


Otoman, tradusa in realitae, in special prin importante servituti de ordin economic, care
s-au marit in continuu, in perioada secolelor 17 si 18 a fost un factor de intirziere a
modernizarii, de clivaj intre zona geopolitica romaneasca si cea europeana.

Cu toate acestea, exista o acumulare lenta a elementelor modernizarii in diverse


planuri sociale. Este vorba de un proces indelungat, marcat atit de initiative
reformatoare ale Puterii, cit si ale diversilor reprezentanti ai clasei dominante.

Exista numeroase cai ale modernizarii societatii romanesti, care patrunde in


feluri diferite, si din directii diferite. Cu toate acestea, suntem de acord cu Eugen
Lovinescu, care spune ca “la baza oricarui progres cultural se afla principiul generator
al unei influente occidentale” [1. Eugen Lovinescu, Istoria civilizatiei romane moderne,
Bucuresti, 1997, p.8]

Fireste vorbind de modernizare, de influenta occidentala, ar fi o grava greseala de


a ignora fondul de civilizatie locala, reprezentata atit de folclor, cit de cultura
dominanta, care este in primul rind manastireasca.

Si poate elementul cel mai important al acestei culturi este tiparul. Primele
tipografii si primele opere scrise-care poate fi considerat actul de maturitate a unei
culturi, apar in primii ani ai secolului 16. (1508, 1510, 1512), in tipografia calugarului

5
Macarie din Tirgoviste. Subliniem aceste date, cici ele demonstreaza un accentuat
sincronism cu Occidentul, unde data de aparitie a tiparului este convenita la 1500, chiar
daca avem carte tiparita si inainte de aceasta data.(incunabul)

Una din primele filiere –din punct de vedere cronologic- de patrundere a ideilor
modernizatoare este cea polona, ce se manifesta mai direct asupra Moldovei, dat fiind
granita directa, din aceea perioada, dar va ajunge, indirect si mai tirziu si in Tara
Romaneasca. In Polonia secolelor 16 si 17 activau importante centre de cultura si
instructie, si in special Universitatea din Cracovia, unde plecau sa invete si tineri ai elitei
politice locale, precum fratii Miron si Neculai Costin, si mai apoi, Dimitrie
Cantemir.Acest contact prelungit nu va ramine fara urmari in apropierea spirituala a
ariei romanesti de Occident. .

Dar fara doar si poate accelerarea apropierii de Occident avea sa se faca in secolul
18, un rol important revenind perioadei fanariote, ce incepe in 1711, in Moldova si in
1715, in Tara Romaneasca. Ea isi poarta numele dupa cartierul Fanar, din
Constantinopol, loc al unei elite politice crestine levantine din Imperiu Otoman. Formata
in primul rind din greci, dar nu numai, fanariotii erau inalti demnitari ai Imperiului,
reprezentanti ai elitelor crestine levantine din Balcani. Exista perceptia simplista ca
acestia erau numai greci, ce nu este adevarat, unii erau si de origine albaneza ca cei din
familia Ghica, altii faceau parte din familii ce s-au amestecat in timp, ca familia Rosetti, a
carei origini indepartae sunt in Venetia, altii –majoritatea-sunt intradevar greci.

Nicolae Iorga, cel care are meritul de a fi primul ce a inteles importanta influentei
fanariote si progresele societatii romanesti in aceasta epoca, a caracterizat civilizatia
fanariota ca ”reprezentind o noua forma de sinteza a sud-estului Europei, din care nu
lipsesc nici romanii”.

Introducerea regimului fanariot, prin numirea de domni, direct de citre Poarta a


intervenit pe un fond al crizei de incredere a turcilor in loalitatea claselor politice din
Moldova si Tara Romaneasca, in special in urma aliantei antiotomane a lui Dimitrie
Cantemir cu Petru I al Rusiei, cit st si a unor contacte muntene, in timpul lui
Brincoveanu si Stefan Cantacuzino cu Imperiul Habsburgic.

Noua realitate politica insemna o incercare de “asigurare” politica si strategica a


Imperiului Otoman, de pericolele, ce veneau din Est, dar si din Nord-Vest.

6
In paralel , domnia fanariota a insemnat si cresterea considerabila a
contributiilor economice ale Principatelor fata de Poarta. Din punct de vedere al
organizarii interne, nu au loc schimbari majore, perioada fanariota asigurind o anume
continuitate, din punct de vedere social cu cea anterioara.

Ceeace este foarte important –si relevant pentru subiectul cursului nostru:
modernizarea-este procesul introducerii unor reforme innoitoare. Acestea aveau loc si
datorita personalitatii domniilor fanarioti, a formatiei lor intelectuale, a contactelor
multiple cu lumea europeana, dar in special, datorita necesitatilor de “optimizare” a
economiei Principatelor, optimizare ce trebuia sa raspunda atit exigentelor sporite ale
turcilor, cit si proprilor aspiratii de imbogatire. Iar optimizarea aceasta nu putea sa se
faca in conditii de haos administrativ si fiscal.

Primele reforme se leaga de numele primilor doi domnitori fanarioti, Nicolae si,
in special Constantin Mavrocordat, ce au domnit in repetate rinduri, atit in Tara
Romaneasca, ci si in Moldova.

Nicolae Mavrocordat, ce isi incepe prima domnie, in Tara Romaneasca, in 1716,


era un om de inalta cultura. Bibliofil, posesor al unei uriase biblioteci la manastirea
Vacaresti, cui carti, rivnite si de “regele-soare” Ludovic al XIV-lea al Frantei, cunoscator
al legislatiei europene a vremii avea sa incerce-si sa reuseasca- modernizarea organizarii
Principatelor, incercind sa faca ordine in organizarea fiscala.

Fiul sau, Constantin Mavrocordat, ce va domni atit in Tara Romaneasca, cit si in


Moldova isi indreapta activitatea reformatoare in doua directii principale: cea
administrativa si cea sociala.

Pe plan administrativ el incearca modernizarea vechiului aparat birocratic, prin


introducerea sistemului lefurilor fixe, pentru slujbasi sau introducerea unor sefi
administrativi locali-ispravnnicul-asemanator cu prefectul zilelor noastre, masuri ce
trebuiau sa limiteze abuzurile vechilor dregatori si sa asigure respectarea aplicarii
masurilor domnitorului. Aceasta masura a fost dublata cu cu o reforma judecatoreasca
care era un inceput, in directia separarii justitiei de celelalte puteri in stat.

Dar cea mai importanta reforma a lui Constantin Mavrocordat a fost desfiintarea
serbiei, ce a fost data in 1746, in Tara Romaneasca, si in 1749, in Moldova. Motivat de
necesitatea cresterii productiei agricole, el desfiinteaza sistemul relatiilor feudale ,
inlocuindu-le cu un nou tip de obligatii, fostul serb cistigindu-si libertatea personala, dar

7
fara a avea drepturi asupra pamintului avut in folosinta. Pentru a-si cistiga existenta, el
trebuia sa incheie un contract cu boierul-propietar al pamintului. Acest tip de reluatie
duala este specific noii perioade. E adevarat, ca inca nu se poate vorbi de pozitii egale
intre cele doua parti, boierul avind posibilitatea de a-si impune interesele. Totusi
reforma era un pas important in aparitia unor noi relatii sociale in spatiul romanesc.
Efectele au fost benefice atit pe planul cresterii productiei agricole, cit si a cresterii
calitatii vietii in Principate.

Reformele complexe ale lui Constantin Mavrocordat au deschis o perioada de


innoiri patronata de domnie. Astfel, unii dintre urmsii sai, precum Scarlat Calimachi,
Alexandru Ipsilanti si Ioan Caragea prin alcatuirea unor coduri de legi au pus bazele
legislatiei moderne in societatea romaneasca. La baza acestor legislatii stateau prevederi
innoitoare aduse din Occident. Astfel, in expunerea de motive a Codului lui Scarlat
Calimache se specifica ca ”tot omul are drepturi firesti”, reflex a noilor principii
umaniste.

Dar perioada fanariota a insemnat si un moment important in dezvoltarea


invatamintului, in special prin activitatea celor doua Academii domnesti, de la Iasi si
Bucuresti. Este adevarat ca este vorba de un invatamint in limba greaca, dar prin
frecventarea sa de citre reprezenanti ai elitei sociale romanesti va avea o influenta
considerabila pentru romani si va familiariza mediul romanesc cu un model de
invatamint sincron cu cel al Europei Occidentale. De altfel, la aceste academii au invatat
citeva personalitati importante ale istoriei culturii romanesti ca Ion Heliade Radulescu,
Scarlat Rosetti, Gheoghe Lazar. Ultimul –venit din sudul Transilvaniei-Avrig , linga
Sibiu- va fi intemeietorul primei scoli publice moderne romanesti, ce se va servi de
modelel pedagogic invatamintului in ambele Principate Romane

Dinamica politica a secolului 18 si a inceputului de secol 19 a dus la nasterea unei


vieti spirituale efervascente. Prin cultura greaca au patruns in Romania marile idei ale
Revolutiei franceze.

Demn de semnalat ca primele traduceri ale unor lucrari fundamentale ale gindirii
moderne, precum Voltaire sau Jean Jaques Rousseau sunt facute in limba greaca de citre
o serie de intelectuali greci. Sub aceasta forma ele au circulat si in societatea romaneasca,
elita sociala romaneasca fiind influentata de aceste scrieri. Si sub imboldul acestora, va

8
incepe la inceputul secolului 19 si traducerea acestor opere acestor mari , in limba
romana.

Avem deci, in istoria raspandirii ideilor poltice din Romania, un model de


modernizare prin refractie, intelegind prin aceasta un traseu indirect al
occidentalizarii, prin intermediul unei culturi sud-est europene.

Aceasta occidentalizare indirecta s-a concretizat, chiar daca intr-o proprtie mult
mai mica si prin cultura rusa. Prezenta in timpul ocupatiei si administratiei rusesti a
unor generali si ofiteri rusi, care s-au format in scoli occidentale, purtatori ai unui tip de
civilizatie europeana (prin lecturi, imbracaminte, obiceiuri) a avut o anume influenta
asupra elitelor romanesti. Multi dintre acestia au fost sedusi de optiunile ideologice ale
Europei si au intrat intr-un anume conflict –chiar daca nu pe fata-cu ideologia tarista.
Primind posturi de raspundere in Principate vor incerca sa aplice aici, ceeace le era
interzis in propria tara. Cazul clasic este al generalului conte Pavel Kiseleff, care a fost
guvernator al ambelor Principate intre 1829-1834. El este autorul unui complex de
masuri menite sa reorganizeze in sens modern viata sociala. El initiaza ample lucrari
edilitare, ia masuri pentru crearea unui sistem de igiena publica, modernizeaza finantele
si armata.

El patroneaza elaborarea de citre reprezentanti ai diverselor stari ale boierimii si


notabili ai oraselor a primului asezamint de tip constitutional- Regulamentul Organic( in
1831, in Tara Romaneasca si in 1832, in Moldova). Acesta –despre care vom discuta in
amanuntime mai tirziu-este una din pietrele de temelie a gindirii politice moderne
romanesti.

Dar ideile europene au patruns si direct, fie prin prezenta unor emigranti
europeni, in special francezi, in Principate sau prin calatoriile sau studiile in diverse
centre europene ale unor tineri din elita romaneasca.

Din Franta au sosit citeva valuri de emigranti, mai intii regalisti, refugiati in fata
teroarei revolutionare, apoi unii revolutionari, tematori de reactia thermidoriana, fosti
ofiteri ai lui Napoleon, dupa prabusirea acestuia si inceputul restauratiei.

In ciuda eclectismului ideologic, a vederilor lor diferite, uneori contradictorii,


acestia erau purtatorii unor valori occidentale, care vor juca un rol important in
transformarea societatii romanesti. Unii dintre acestia si-au cistigat existenta ca
institutori, in diverse colegii, sau in unele familii boieresti, avind astfel un rol nemijlocit

9
in formarea noii fizionomii a societatii romanesti. Dintre acestia am aminti pe Felix
Colson, preot cu vederi conservatoare, apropiat al domnitorului moldovean Mihai
Sturdza, Victor Cuenin, ce va deschide un pension elitist la Iasi, sau iacobinul Honore
Fleury. Dar profesorul francez, care si-a cistigat un loc aparte in istoria culturii romane a
fost Jean A. Vaillant, venit la Bucuresti, in 1829, unde conduce academia domneasca de
la Sfintul Sava, apoi intemeiaza impreuna cu Ion Heliade Radulescu si Ion Campineanu,
Societatea filarmonica. In acelasi timp el a fost prieten cu Nicolae Balcescu si el insusi, a
participat la conspiratiile, ce au premers revolutia din 1848.

Nu trebuie sa uitam numarul mare de tineri boieri ce studiaza in Universitati


apusene, multi dintre acestia imbratisind sisteme de gindire de tip liberal.

Centrele de formare ale unor tineri din elita romaneasca au fost, de asemenea, la
Viena, Berlin, dar mai ales, Paris. Doi viitori domni studiaza in primii ani ai secolului
19, la Paris: Gheorghe Bibescu, ce face studii de drept la Sorbona si fratele sau, Barbu
Stirbei, cu studii de istorie si politologie. Lor li se adauga printre altii, Ioan Vacarescu ce
studiaza la Viena, dreptul.

Dar nu pleaca numai fii de boieri, ci si reprezentanti ai clasei de mijloc, in plina


ascensiune. Sa amintim de acel Gheorghe Bogdan, student in drept la Paris,in 1803 sau
Ion Cananau ce face studii la Berlin, trimis de insasi domnitorul Constantin Ipsilanti.

Un caz interesant si foarte semnificativ este cel al lui, Gheorghe Asachi, fiu de
preot ardelean, stabilit in Moldova. El face studii la Lemberg, in Galitia –atunci provincie
habsburgica –, unde isi ia un doctorat in filozofie, apoi studiaza ingineria la Viena, iar la
Roma pe urmele lui Leonardo da Vinci, studiaza astronomia si pictura. El este un
enciclopedist , tip de formatie intelectuala de sorginte iluminista. Intors in Moldova va
juca un rol deosebit, fiind un adevarat ctitor de institutii culturale. Numele sau este legat
de inceputurile teatrului din Iasi, a unor institutii de invatamint, ca Academia
Mihaileana, ca si de primul ziar ce apare la Iasi, Albina Romaneasca.

Circulatia cartilor, a traducerilor in limba romana, care “explodeaza” in primele


decenii ale secolului 19, cu o inclinare spre literatura fraanceza, dar si cea germana si
engleza va avea o influenta deosebita in prefacerea societatii romanesti. In acest sens
trebuie remarcat aparitia si extinderea unor institutii de lectura, ca bibliotecile si salile

10
de lectura. Acestea din urma, ca cea din Bucuresti, condusa de C.A. Rosetti aveau sa
gazduiasca si manifestari politice, fiind un instrument de educatie civica.

O forma a modernitatii, cu efecte importante culturale, dar si social-politice este


aparitia presei. Primele periodice apar aproape sincron la Bucuresti si Iasi, in 1828. In
capitala Tarii Romanesti, aparea sub conducerea lui Ion Heliade Radulescu, Curierul
romanesc, iar in cea a Modovei, deja amintita Albina romaneasca, dirijata de Gheorghe
Asachi.

2. Zorii modernitatii.

Calatorii straini trecatori prin Principate la cumpana secolelor 18 si 19,


majoritatea dintre ei apuseni, sunt frapati de caracterul profund oriental al oraselor
romanesti.

Din scrierile lor se degaja sentimentul ca au ajuns la “portiile Orientului’ si o


anume insecuritate generata de lipsa de confort general, de la dificultaea de a gasi un
mijloc de transport, la calitatea drumurilor, si in special, lipsa de siguranta a acestora,
lipsa unor conditii elemetare de habitat, obiceiuri stranii, imbracamintea ce frapeaza pe
european. Acestuia, totul ii apare exotic, necunoscut si de aici o anume angoasa, nu
intodeauna legitima.

Chiar daca nu intodeauna aceste imagini sunt reale si avem de-a face adeseori cu
clisee, care se transmit in literatura de calatorie, un fapt este cert: la Iasi sau la Bucuresti
si mai ales pe drumurile moldovalahe sentimentul de Orient, tradus prin insecuritate,
era prezent.

In ochii occidentalului , spatiul moldovalah era perceput ca “Asia departata” sau


“Orientul intunecat”.

Acest complex al situarii intr-un spatiu in afara civilizatiei, il gasim si la o serie de


reprezentanti ai societatii romanesti, in special la cei ce veneau in contact cu realitatiile
Occidentului. Aceasta s-a tradus intr-o nemultumire la adresa situatiei generale a
societatii romanesti si de aici dorinta de reformare a acesteia.

Tipul acesta de nemultumire fata de realitatiile sociale existente nu este specific


doar societatii romanesti, este o trasatura specific iluminista si il gasim, in perioadele de
tranzitie in numeroase arii culturale ale Europei.

11
Obiectul criticii era complex, el cuprindea planul social-economic, politic,
cultural. Fireste gradul de reforma ceruta sau focalizarea unui anume plan era diferita la
acesti reprezentanti ai elitei. Nemultumirea se concretiza printr-o critica a diverselor
realitati ce isi gaseste locul in memorii, scrisori, plingeri, adresate diverselor Puteri, cu o
anume influenta in spatiul romanesc: Imperiul Otoman, cel Habsburgic, Rusia, dar si
unor Puteri Occidentale, si in special Frantei, care mai ales prin Revolutie si faptele
Imperiului se arata principala purtatoare a ideilor noi. [1. despre aceste memorii vezi,
Vlad Georgescu, Ideile politice si iluminism in Principatele Romane (1750-1831),
Bucuresti, Editura Academiei, 1971] . In jurul acestor memorii se formeaza, in Moldova
si Tara Romaneasca, o gindire politica si se construieste un proiect politic, ce trebuia sa
reformeze aceste tari, in directia integrarii lor valoriilor lumii moderne. Din cadrul
acestor memorii –ce erau in fapt critica starii de fapt in Principate, se va naste gindirea
politica moderna, ce va sta la baza unor organizatii, care aveau ca scop “schimbarea la
fata a Principatelor”. Din aceasta gindire, alimentata in permanenta cu idei apusene, se
va naste ideologia generatiei, cunoscuta, sub numele de generatia de la 1848, si care in
fapt, a infaptuit Romania moderna.

In cadrul acestui proces lent, dar sigur de afirmare a unui iluminism romanesc,
formarea unei gindiri politice, in sensul modern al cuvintului, a jucat un rol impotant.

Inca, Dimitrie Cantemir, marele carturar, de tip renascentist, se va opri asupra


subiectului si va defini politica, drept “arta de a guverna”. El este un adept al tezei
dreptului natural, cind arata ca guvernarea supusilor trebuie sa se bazeze pe “ordinea
neintrerupata a lucrurilor”.

Iluminismul romanesc are o multitudine de surse:

1. Traditia locala.. Aceasta a continut un puternic spirit critic la adresa


proprilor moravuri, spirit omniprezent in folclor-in acest context, tema invidiei si a
crimei din Miorita este un exemplu elocvent-. La calea folclorica se adauga si asa zisele
scriei moralizatoatr, precum celebrele Invataturi ale lui Neagoe Basarab citre fiul sau
Teodosie.

2. Cronicile romanesti sunt pline de observatii critice, cit si concluzii in jurul


carora se va forma o anume gindire politica.

3. Se adauga o serie de scrieri ce vin din Occident, care formeaza o anumita


gindire politica, de tip modern. In 1790 ajung la Bucuresti si Iasi, brosuri ca De la

12
souveranite de peuple sau Le manule de citoyen, editate in Parisul cuprins de Revolutie.
De asemenea, circula, in special, in limba greaca –accesibila unei parti importanta a
elitei sociale romanesti-, traduceri ai corifeilor gindirii moderne ca Rosseau, Voltaire sau
Montesqieu. Acestia vor beneficia, dupa 1820 si traduceri in limba romana. Se pare ca
majoritatea ginditorilor politici din Principate au fost cistigati de principiul contractului
social, al lui Jean Jaques Rousseau, ce sta la baza gindirii moderne. De altfel, un mare
boier moldovean-ce va fi si domn al Moldovei-dupa studii de drept in Franta, scria in
1825, intr-o lucrare, ce aparea-nu intamplator-in limba franceza (Considerations sur la
Moldavie et Valachie): “fiecare om in stadiul societatii civilizate are un
contract social cu aceasta societate, care este la inceput patria sa” .

Un alt viitor domn, Barbu Stirbei va face chiar studii de stiinta politica –ca si de
drept-la Paris, unde isi insuseste o solida cultura europeana.

Trebuie subliniat ca Puterea vedea in scrierile ginditorilor franceai un pericol


pentru ordinea publica. Un raport al vremii arata: “Duhul lui Voltaire a produs tulburae
si este cauza tuturor calamitatiilor”.

Trebuie subliniat caracterul general-european-al formatiei intelectuale si a


orizontului elitei sociale romanesti.

Astfel una din lucrarile fundamentale al vremii, Das Privatrecht, publicata la


Viena , in 1802, de marele jurist austriac Herbert Ziller, constituie unul din principalele
modele ale Codului lui Calimah (1818)

Mihai Kogalniceanu va studia in Germania, la Universitatea din Berlin, si avea sa


ramina, toata viata, adeptul unui liberalism reformator-dar nu revolutionar- specific
liberalismului german.

In 1818, Dumitrache Surdza, mare boier moldovean, viziteaza Anglia si este


impresionat de civilzatia acestei tari, de institutile si scolile acestei tari. El avea sa scrie: “
Anglia, tara sloboda, este vrednica de a lua paradigma de la dinsa”.

Un alt mare boier moldovean, Nicolaie Rosetti Roznovanu, economist, avea sa


devina un adept al scolii liberale de economie engleza reprezentata de J.B. Say, David
Ricardo, Adam Smith, a caror carti se regasesc in biblioteca sa.

Trebuie spus, ca multi boieri, in special din Moldova, vor fi dornici sa imbratiseze
idei moderate, din afara orizontului spiritual francez, pe care il considerau excesiv

13
revolutionar. Ei se orientau spre curentele reformatoare din Germnaia, Austria sau
Anglia.

In jurul acestei framintari sociale, politice si ideologice ce incerca schimbarea,


chiar daca aceasta schimbare era vazuta diferit de diverse grupuri sau personalitati, avea
sa se formeze o grupare numita generic Partida nationala. Era departe de a fi un
partid politic modern, dar se desemna astfel aparitia unor grupari sociale cu obiective
comune.

2. Starea societatii romanesti la cumpana secolelor 18 si 19

a. Pe plan politic, aspectul relevant era legatura cu Poarta. Desi, se mentinea


autonomia Principatelor, gradul de imixtiune a turcilor avea sa creasca in permanenta, I
secolul 18, culminind cu perioada fanariota, cind domii erau vazuti ca inalti functionari
ai Imperiului Otoman, numiti direct de acestia . Din cauza acestor imixtiuni s-a
accentuat instabilitatea politica, prin desele schimbari de domnie Creterea dependentei
politice a fost insotita de o crestere spectaculosa a dependentei economice, materializata
prin cresterea peranenta a obligatiilor financiare, mai precis cresterea continua a
tributului , dar si altor taxe, care se imulteau permanent. Schimbarile dese de domni
duceau la alte cheltuieli suplimentaare.

Pe linga obligatiile prevazute in diverse tratate erau si alt gen de obligatii, intrate
in cutuma tacita: cadouri pentru diversi demnitari (mai mari si mai mici) pentru pasalele
de la frontiere (Vidin, Giurgiu, Braila, etc). De asemenea desele operatiuni militare, ce
presupuneau prezenta trupelor otomane pe teritoriul Principatelor implicu automat si
intretinerea acestora de citre populatia locala. Toate acestea au produs suferinte
importante si au pus bazele unui puternic sentiment de frustare.

Realitatea se va complica prin aparitia unei noi Puteri, care isi aroga drepturi in
administarea celor doua Principate. Este vorba de Rusia. Aceasta de mai multa vreme si-
a indreptat atentia in directia Sud-estului european, caruia ii dadea o mare importanta
strategica. Aceasta intentie de a controla , si in ultima instanta de a domina intr-un fel
sau altul aceasta regiune era una din strategiile permanente ale Imperiului Tarist.
Strategia era dublata in plan ideologic. Asa cum Franta a cistigat, prin Pacea din 1538,

14
dreptul de a apara pe catolicii din Imperiu, Rusia si-a arogat dreptul de fi protectorul
ortodocsilor din Imperiul Otoman.

Slabirea continua a Imperiului Otoman, a stimulat apetitul Rusiei de a-si extinde


dominatia. Petru cel Mare, a incearcat sa faca acest lucru-dupa ce incheie o alianta cu
Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, dar infrint de turci, pe Prut, la Stanilesti (1711) va
renunta, momentan, la planurile de avans spre Dunare.

Momentul de rascruce, care va deschide calea interventiei deschise a Rusiei a fost


pacea din 1774, prin tratatul de la Kuciuk- Kainargi. Acesta prin articolul 16, prevedea
pentru prima oara, ca ambasadorul rus de la Constantinopol are dreptul de a urmari
soarta populatiei din Principate si “atunci cind imprejurarile o cereau sa solicite Inaltei
Porti sa asculte cu simpatie astfel de interventii”. Aceasta prevedere a deschis calea
politicii interventioniste a Rusiei fata de Principate. Daca formularea din tratatul de
Kuciuk-Kainargi era inca timida, vom asista, la sfirsitul secolului 18 si in special la
inceputul veacului 19, la o crestere spectaculoasa a prezentei Rusiei in spatiul politic
romanesc. Astfel, in 1812, Rusia anexeza, in urma pacii de la Bucuresti, Basarabia,
jumataea estica a Moldovei, iar prin conventia de la Akerman (1826) devine putere
protectoare in Principate-alaturi de Turcia care ramine putere suzerana. Conform
prevederilr conventiei, Puterea protectoare avea dreptul sa aprobe sau nu o serie de
decizii interne ale Principatelor. Dar Rusia nu se multumea cu atit.. Curtea de la
Petersburg tintea la inlocuirea Turciei –in continua slabire-si la o dominare, intr-un fel
sau a altul, fara sa excluda o inglobare, a celor doua Principate. In 1828, pe fondul unor
noi victorii militare ale Rusiei, aceasta primeste administrarea Principatelor, in conditiile
unei ocupatii militare ruse a acestora. Puterea in Principate va fi detinuta de un
guvernator, numit de tar. Administratia rusa va dura, pina in 1834, cind va reveni
instituta domniei. Dar Rusia isi va pastra influenta, decurgind din statutul de Putere
Protectoare, care il va pastra pina in 1856, cind protectia Rusiei a fost inlocuita cu
garantia colectiva a celor 7 Puteri (inclusiv Rusia). Trebuie specificat, ca in intreg acest
timp, Turcia si-a pastrat s-au pastrat relatii de suzaranitate cu Turcia, dar legatura cu
aceasta era in continua erodare

b.Realitatea social-economica

Societatea din Principate in perioada analizata (sfirsitul secolului 18 si primul


sfert de veac al celui 19-lea, continua in fapt impartirea traditionala, din perioada

15
medievala . Pot fi distinse, ca si in trecut patru stari, boierimea, clerul, starea de mijloc
(negustori si mestesugari ) si taranimea.. Este obligatoriu de precizat ca aceasta
impartire o facem si din motive didactice. In realitatea vremii, granitele dintre diversele
stari nu erau precis marcate. Acesta fiind un specific al societatii in Principate, unde se
putea trece, relativ usor de la o stare la alta. Starile sociale sunt usor de penetrat, un
negustor ce se imbogateste isi poate cumpara un rang boieresc si in anume conditii
favorabile poate avansa in ierarhia sociala.

Marea boierime era cea mai importanta posesoare de pamint, marimea


propietatii dind importanta rangului social.

In perioada cercetata, in urma amintitei reforme a lui Constantin Mavrocordat,


are loc o schimbare importanta (1746 in Muntenia, si 1749 in Moldova) si anume
conditionarea acordarea titlului de boierie de slujba primita de la domnitor, ce a facut sa
creasca dependenta boierimii de domnitor. De asemenea a dus la schimbari de putere in
cadrul clasei boieresti, in functie de slujbele acordate de domnitor.

Deschiderea culturala din secolul 18 concretizata in calatorii, studiile in


universitati europene, prezenta unor straini (de la refugiati francezi la ofiteri rusi din
armata de ocupatie), in circulatia cartilor, a avut o influenta remarcabila in schimbari in
obiceiuri, imbracaminte.

Marea boierime –si aici trebuie amintite reprezentantele sexului frumos-au fost
tot mai mult tentati sa preia luxul occidental, pe care il considerau ca pe un insotitor
obligatoriu al rangului cistigat. Se schimba conceptia de habitat, necesitatile acestei
clase. De aici nevoia de sume tot mai mari de bani, si de aici, dorinta de a avea o
cantitate tot mai mare de produse agricole, pentru a le comercializa.

In perioada analizata, are loc o lenta crestere a productiei agricole, dar aceasta
era departe de a fi suficienta tuturor nevoilor sociale. La aceasta situatie de stagnare au
contribuit mai multi factori: am aminti in primul rind cresterea extrem de lenta
demografica. Cauza se poate in conditiile de igiena scazute, ce dadeau o rata ridicata de
mortalitate, si in special, infantila. De asemenea lipsa unor mari orase-poate cu exceptia
Bucurestilor- nu ofereau o piata, care sa stimuleze productia. De asemenea, obligatii
uriase, cantitativ se datorau legaturii cu Poarta. Trebuie spus, ca in secolul 18, importul
de grine din Principate era de o importanta vitala pentru Imperiu. De altfel printr-un
decret din 1755, turcii stabileau o crestere fara precedent a acestor achizitii, cite 11000 de

16
tone, atit in Moldova, cit si in Tara Romaneasca . Pentru aceasta vinzare fortata, pretul
era stabilit excusiv de turci, si fireste era mult subevaluat.

Trebuie subliniat, ca Principatele, pina la 1829, nu puteau vinde altor tari, in


afara Turciei, decit, cind necesitatile acesteia, erau satisfacute. Anularea acestei servituti,
prin tratatul de la Adrianopol, in 1829, va da un impuls important pentru cresterea
productiei agricole, momentul fiind o piatra de hotar in istoria economiei romanesti.

In general, modernizarea este legata si de gradul de evolutie urbana. De obicei, in


spatiul urban , apar elementele de noutate in economie si societate.

Spatiul urban romanesc are o dezvoltare intirziata, situatie generala in intreaga


Europa de Est si Sud-Est.. In Principate existau orase cu o vechime de citeva secole, cum
erau Iasi, Suceava, Tirgoviste, Bucuresti, cit si tirguri, aparute la sfirsitul secolului 17 si in
intreg secolul 18. Acestea din urma se nasteau in inima spatiului rural, prin
transformarea unor sate in mici centre urbane.. Acestea vor constitui un suport al
comertului, la inceput al comertului de mica distanta, apoi a comertului la distante mari.
Ele au aparut si s-au dezvoltat la initiativa domniei sau a propietarilor de pamint,
interesati in comert, care contribuia la cresrea averilor lor, dar –prin contributia fiscului-
si la imbogatirea statului.

“Tehnic” fara a exista o “reteta generala” aceste tirguri se formau in spatiul unui
sat, ce in timp, gazduia schimbul periodic de produse-asa zisele bilciuri, sa tirguri-. O
data cu cresterea schimbului, acestea se permanetizeaza si se urbanizeaza.

Aparitia acestor tirguri a fost specifica in special Moldovei. Configuratia


geografica, in special numeroasele trecatori (cunoscute si sub numele de pasuri) intre
Moldova si Transilvania a usurat circulatia diversilor comercianti, care au simtit nevoia
unor asezari urbane.

In Tara Romaneasca,lipsa denivelarilor de teren au permis cresterea unui spatiu


urban urias, Bucuresti. Formarea sa a fost diferita, caracterizindu-se prin inglobarea
unor zone rurale, de aceia caracterul semirural s-a pastrat, pina in primele doua decenii
ale secolului 19. iar numele sau, la inceput indicau un plural: Bucurestii, cici in
memoria colectiva era treaza aceasta inglobare de unitati rurale intr-o structura urbana,
la inceput destul de amorfa, fara frontiere precise.

In ciuda caracterului incepator al vietii urbane, aici se vor dezvolta elementele


noi: in economie: forme industriale, dezvoltarea unor centre de comert, si , nu in cele din

17
urma, institutii de instructie. Academiile domnesti de la Isi si Bucuresti, invatamintul in
limba greaca, dupa 1819, invatamintul in limba romana., s.a.m.d.

Tocmai de aceia vom urmari cu insistenta in acest curs viata urbana, cici o
socotim un important indicator al procesului de modernizare

Taranii isi continuau modul de viata, conform cu o traditie seculara..


Gospodariile lor erau extrem de modeste, de obicei facute din pamint, compud din doua
camere si o prispa.

Pamintul il lucrau cu plugul de lemn, sau cei mai saraci, numai cu o sapa de
lemn, Ramura cea mai imprtanta a agriculturii, si cea mai rentabila era cresterea
animalelor.: animalele de povara: boi si cai.

Principala sursa de hrana, atit pentru ei, cit si animale era porumbul, care a fost
introdus in Principate, in secolul 18.

Griul si orzul erau cultivate in special pentru obligatiile fata de Poarta, sau pentru
comercializare.

Clerul, si in special manastiresc era –alaturi de boierime, unul din cei mai
importanti propietari de pamint.

c.Importanta nasterii dreptului modern

O trasatura a gindiri de tip iluminist a fost cerinta pentru o guvernare rationala.


Haosul legislativ, specific perioadei medievale lasa cale libera abuzurilor, tiraniei si
nedreptatii.

In a doua jumatate a secolului 18, in principate se mentineau vechile institutii


medievale.

Structura statala era slaba si slabiciunea sa era si rezultatul unor prevederi de


functionare.

Astfel, nu exista o despartire a puteriilor in stat, astfel puterea laica si cea


bisericeasca se suprapuneau, pentru ca Domitorul era seful amindoura.

Si mai grav, era inexistenta despartirii puterilor, puterea executiva se


suprapunea atit cu cea legislativa, cit si cu cea judecatoreasca. Domnul reprezenta

18
puterea executiva, dar tot el prezida si Divanul, ce era instanta suprema. Initiativa unor
decizii, de tip legislativ revenea exclusiv, Domnului.

Puterea domnului se baza si pe faptul, ca el impartea dregatoriile, ce dadeau


importanta unui boier in cadrul statului, de aici dependenta clasei dominante, in
ansamblul ei, in fata domnitorului.

Secolul 18 mostenise pe plan legislativ o stare de haos. Lipsa unei legislatii


formalizate, albitrariul deciziilor intretineau o stare de nesiguranta, dind tere liber
abuzurilor si coruptiei, in intraga administratie.

Este meritul unor domni din perioada fanariota care au avut initiativa unor
reforme de caracter general –coduri de legi-ce aveau ca scop de face ordine in diversele
ramuri ale vietii sociale.

. Astfel, Alexandru Ipsilanti, proclama un nou cod de legi in 1780, Pravilniceasca


condica, redactata in romana si greaca. Aceasta era inspirata din dreptul bizantin –asa
numitele bazilicale, sau Carti imparatesti-, dar se foloseau si o serie de cutume locale –
“obiceiul pamintului- pastrate prin forta traditiei.. De fapt, Ipsilanti reunea in aceasta
legislatie o serie de reforme anterioare ale sale, din care cea mai importanta, cunoscuta
sun numele de Hrisovul cu ponturi-data in 1795, care infiinta instante superioare de
judecata, lasind Divanului competente de Curte Suprema.

Elementul revolutionar al reformei lui Ipsilanti era principiul autonomiei -chiar


numai relativa-a puterii judecatoresti. Acest principiu se concretiza prin numirea unui
dregator in fiecare judet, care sa aiba competente judecatoresti. Acesta nu mai
apartineau delegatului domnului in acel judet, care era ispravnicul (un fel de prefect, din
perioada moderna). Fireste ca aceasta despartire era relativa, prin forta “obiceiului
pamintului”, ispravnicul continua sa aiba un cuvint si pe planul judecatoresc.

Un al doilea pas in modernizarea legislatiei Principatelor este codul lui Caragea,


dat in Tara Romaneasca in 1818. Filiera occidentala a acestei legiuri este mai clara, cici
juristii care l-au redactat, s-au inspirat din Codul civil francez din 1808 (codul lui
Napoleon)..

Fata de incercarile pina acum, legiuirea lui Caragea se evidenteaza printr-o buna
sistematizare, ce trebuia sa faciliteze folosirea ei de oamenii legii. Astfel exista o ordonare
logica a diverselor prevederi ale Codului.

19
3. Regulamentul Organic

Un moment esential in modernizarea societatii din Principate si in evolutia spre


statul national modern a fost adoptarea Regulamentului Organic.

Regulamentul organic este un asezamint legislativ cuprinzator, care trebuia sa


reformeze administatia si legislatia in Principate.

Procesul elaborarii si implementarii acestor acte a fost deosebit de complex si el


trebuie analizat pe citeva planuri, cel international, cit si panul intern.

Datorita acestei complexitati au existat opinii diferite asupra Regulamentului


organic. Unii l-au considerat un act impus se Rusia, cu un profund caracter
antireformist. Asa gindeau oamenii de la’48, care considerau ca trebuie ca Regulamentul
trebuie abrogat, ceeace se cere prin proclamatiile revolutionarilor, iar in Tara
Romaneasca, Regulamentul este ars in mod simbolic.

Altii, dimpotriva au vazut in prevederile regulamentare inceputul epocii moderne


in Principate, si le-au considerat prima constitutie a Principatelor.

Vom incerca o analiza obiectiva pe toate planurile a momentului si astefel sa


putem ajunge la o deapta judecata.

Se mai impune o observatie: atit in Moldova, cit si in Tara Romaneasca s-a


adoptat un Regulament Organic, separat, la distanta de un an. In Tara Romaneasca in
1831, iar in Moldova, in 1832. Dar ceeace este esential, este ca prevederile sunt aproape
identice, exista deosebiri minore nerelevante. De aceia in istoriografie se vorbeste pe
buna dreptate, de Rregulament si nu de Regulamente.

a.Contextul international al Regulamentului Organic

Dupa cum s-a mai aratat, istoria Principatelor Romane la intersectia secolelor 18
si 19 are ca fundal un sir aproape neintrerupt de razboaie ruso-turcesti. In multe rinduri
Principatele au fost terenul acestor razboaie si au suferit intermitente ocupatii militare
cu consecinte nefaste asupra populatiei.

20
In 1829, dupa o ofensiva victorioasa, armata rusa intra in Balcani si obliga pe
turci sa semneze tratatul de la Akkerman (1829). Acesta a avut urmari importante asupra
dinamicii interne din Principatele Romane. Priin acesta, Turcia reconsfintea autonomia
acestora, a acceptat numirea domnitorilor pe viata,si au restituit trei porturi dunarene pe
care le anexasera ca raiale (Braila, Giurgiu si Turnu).

Cea mai importanta prevedere, cu consecinte spectaculoase pentru economia


Principatelor a fost anularea monopolului turcesc asupra comertului celor doua Tari
Romane. Posibilitatea de comercializare libera a stimulat productia agricola si efortul de
comercializare, fapt ce va avea efecte sociale. In paralel rusii au ocupat militar
Principatele, sub pretextul garantiei platii unei importante datorii de razboi din partea
Turciei.

Urmarind proprile interese, administratia militara rusa a incercat introducerea


unei administratii eficiente, care sa-i asigure controlul, dar si ordinea necesara pentru
aplicarea regimului fiscal pe care le-au introdus.

Tarul avea sa numeasca ca guvernator un ofiter cultivat, format in scoli


occidentale, generalul conte Pavel Kiseleff.

Acesta sosit in Bucuresti, la 24 noiembrie 1829, a pornit o actiune energica de


organizare. Trebuie spus ca in conceptia sa reforma generala, trebuia sa porneasca de la
elita politica locala si nu sa fie impusa din afara. In acest sens, Kiseleff. a format o
comisie compusa in special, din tineri boieri, formati in Occident. Astfel din comisia vor
face parte trei viitori domni Gheorghe Bibescu, Barbu Stirbei si Mihai Sturdza, precum si
Ion Campineanu, reformator cunoscut, figura centrala a partidei nationale.

. Trebuie subliniat ca redactarea textului Regulamentului Organic s-a


facut prin consultarea de citre comisie a delegatiilor marii boierimi, ai
clerului si al notabililor oraselor, deci el poate fi vazut ca o expresie a
culturii politice interne. E adevarat, ca aceasta s-a facut in limitele unor instructiuni
elaborate la Petersburg.

B. Prevederile Regulamentului.

Ideia centrala a prevederilor regulamentului este modernizarea intregului sistem


administrativ al statului, dupa model occidental.

21
Continuind linia inceputa de Ipsilanti si Caragea, in codurile lor de legi,
Regulamentul Organic face inca un pas pe linia separarii Puterilor si a functionarii lor
distincte.

Pentru prima oara, puterea legiutoare, Obsteasca Adunare are un loc clar in
sistemul statului si este inzestrata cu autoritate legislativa..

Domnul isi mentinea atributii largi. Pe linga cele ce incumba din caracterul
puterii executive, el este singurul care are drept de initiativa legislativa.

In Tara Romaneasca, Adunarea era compusa din: mitropolitul bisericii ortodoxe,


ca presedinte, 20 de boieri de rangul I si alti 18 boieri alesi pe judete.

Sistemul judecatoresc a fost alcatuit, pe principiul separarii puterilor si unei mai


bune precizari de atributii. O limita a acestei separari era ca domnul numea judecatorii,
de aici o anume dependenta de puterea executiva.

O perfectionare notabila a avut-o adminstratia centarla prin divizarea functiilor


concretizata in aparitia departamentelor (viitoarele ministere) care erau: interne,
armata, afaceri straine, justitie, Culte (Credinta). Departamentele se reuneau, prin sefii
de departamente (viitorii ministrii) intr-un Sfat Administrativ-in fapt guvernul- ce il
seconda pe domn in exercitarea atributiilor de putere executiva.

La nivel local se incearca –cu mai putin succes-de a instala autoritati de tip
modern.

O noutate importanta este aparitia, pentru prima oara a unei administratii


urbane, alese. Orasul era condus de un Consiliu orasanesc ales prin vot cenzitar de
notabilii orasului, dar presedintele era numit de guvern, ceeace limita principiul
autoadministratiei.

In domeniul, de altfel fundamental in Principate, al relatiilor agrare prevederile


Regulamentului erau contradictorii. Pe de-o parte ele transformau in fapt domeniul
feudal in propietate absoluta de tip capitalist, si implicit pe boier in propietar agrar.
Aceasta era un pas important in modernizarea agriculturii. Dar aceasta modernizare se
facea prin desfiintarea dreptului taranului clacas la partea ce o avea in folosinta. Pentru
a-si cistiga existenta, trebuia sa incheie un contract de arendare –in fapt o forma de
inchiriere-cu propietarul, pentru o bucata de pamint, a carei marime era proportionala
cu numarul de vite. Deci modernizarea se facea in contul inrautatirii situatiei, de fapt, a
taranimii.

22
Pe plan edilitar se faceau progrese importante prin constituirea unei autoritati de
control al igienei, pe plan local, prin initierea unor lucrari de pavare, canalizare, trasare
de strazi. Putem spune ca Regulamentul Organic sta la baza unei innoiri rapide, pe plan
urban, care este una din fatetele definitorii ale procesului demodernizare generala a
societatii.

Regulamentul desfiinteaza sistemul corporativ, ce era un sistem de sorginte


medievala, suprimind o serie institutii de tip corporatie-cum sunt epitropiile- si
asigurind legatura directa intre locuitor si stat. Este un pas important al procesului
trecerii de la supus la cetatean. In acest sens, trebuie amintita, ca o masura
importanta, desfiintarea breslelor de mestesugari si negustori. Prin regulamentele lor
invechite ele au inceput sa constituie o frina in organizarea muncii, in introducerea unor
metode profesionale noi. Desfiintarea lor avea sa faciliteze patrunderea si dezvoltarea
principiului liberei initiative, specific orinduirii capitaliste moderne.

O schimbare radicala are loc si in sistemul fiscal prin renuntarea la impozitele


indirecte , ce erau inlocuite cu impozitul pe cap de familie. Regulamentul introduce si un
sistem nou de contabilizare a veniturilor si cheltuielilor-sistemul dublei evidente.

Regulamentul face un pas in directia laicizarii statului, prin separarea partiala a


bisericii de stat, si in acelasi timp scade influenta acesteia in administratie si justitie.

O anume scadere a pozitiei dominante a bisericii se facea prin instituirea


controlului asupra acesteia, de un Departament, numit al credintei, condus de un
logofat, ce il reprezenta pe domnitor in treburile religioase.

O anumita dependenta se datora faptului ca preotii primeau un salariu de la stat.

Privind tabloul general al impactului Regulamentului Organic conchidem ca el


este o rascruce in trecerea spre perioada moderna.

Fireste ca prevederile regulamentare aveau limite din cauza rolului de control al


administratiei ruse, dar si din dorinta celor care l-au alcatuit sa nu iasa din cadrele
existente, iesire pe care o considerau periculoasa.

Faptul ca prevederile Regulamentului acopera practic toate domeniile vietii unui


stat: administratie centrala si locala, instante judiciare, organizarea vietii urbane si
rurale, sistemul fiscal, relatii de munca, modul de alegere al Domnului, etc apropie acest
asezamint , de ideia de Constitutie moderna.

23
Numai il apropie pentru ca modul sau de elaborare-desi s-a dorit reprezentativ-
exprima vointa unui segment limitat din populatie. Deasemenea limbajul juridic, desi
evoluase, nu avea inca termenii potriviti pentru un act constiutional propriu-zis.

De asemenea, implicarea Puterii protectoare a limitat si ea caracterul modern al


actului.

Cu toate acestea, el poate fi considerat un moment fundamental in evolutia


Principatelor spre forma de stat modern.

De asemenea prin similitudinea textelor, cele doua entitati politice primeau o


comunitate de organizare si prin aceasta un impuls spre unire.

4. Perioada premergatoare Revolutiei din 1848

a.Progrese in economie

Deceniile 4 si 5 a secolului 19 au marcat importante schimbari in viata


Principatelor.

Un anume avint economic se datoreaza noilor conditii interne si internationale.

Tratatul de la Adrianopol, prin desfiintarea monopolului turcesc asupra


productiei agricole, a creiat un stimulent puternic pentru propietarii de paminturi, care
acum isi puteau comercializa liber diversele produse, grine, fructe, lapte, vin, etc.

Un alt factor de reinviorare a economiei a fost starea de pace instaurara in anii


’30 dupa decenii de instabilitate militara in zona.

In 1834, inceteaza ocupatia rusa-instalata in 1828- care a provocat importante


pierderi si suferinte.

Un alt element favorizand este inceputul implementarii prevederilor


regulamentare, prin aparitia unor institutii moderne, care prin actiunea lor stimulau
dinamica economica.

Fireste, existau si factori defavorizanti, ce decurg din o anume tensiune sociala,


din insasi relatiile sociale, in special din agricultura, care nu eliberase complet forta de
munca. Taranul-clacas, chiar daca teoretic isi castigase, prin reforma lui Mavrocordat,

24
dreptul unei miscari, era sufocat de obligatiile care le avea fata de boierul-propietar de
mosie.

De altfel, in domeniul relatiilor de munca si de propietate in agricultura,


Regulamentul a recunoscut drepturile depline de propietate, la o treime din domeniul
sau. Astfel domeniul feudal devenea o propietate de tip capitalist, o propietate
particulara a acestuia. Pentru a isi cistiga existenta, taranul trebuia sa incheie un
contract, care desi teoretic se facea intre doua parti egale, in practica i se impunea
dorinta propietarului. Marimea locului arendat de taran era prportional cu numarul de
vite al acestuia.

Prin constructia lor, relatiile de munca in agricultura, net defavorabile taranului,


nu ii dadeau nici un impuls pentru cresterea productiei. Cici aceste relatii nu ofereau o
legatura vizibila intre crestrea productiei si cistigurile taranului.

De asemenea persistenta unui mod de viata mizer, care nu se deosebea de cel cu


doua secole in urma, conditiile modeste de habitat si hrana nu creiau nevoia unor
stimulente, lucratorul de pamint neavind necesitati sporite.

Persistenta vechilor utilaje, tipul de exploatare agricola, in continuare extensiva


erau de asemenea factori defavorizanti.

Lipsa instructiei scolare, in special in mediul rural, era o frina serioasa in


cresterea economica.

Comertul era ingreunat de starea proasta a drumurilor, realitate descrisa de mai


toti calatorii trecatori prin Principate.

Constienti de serioasa raminere in urma, reprezemtantii elitei sociale, inclusiv


clasa politica au incercat sa ia o serie de masuri recuperatorii pe toate planurile.

Exista o serie de progrese semnificative in perioada ce a premers momentului


revolutionar de la 1848.

Daca ar fi sa amintim de cresterea semnificativa a unitatilor industriale, mai


precis spus
aparitia fabricii ce foloseste masini.

Existau manufacturi si in perioadele anterioare, cum ar fi, de exemplu o


manufactura de sticla, ce functiona la 1700 la Hirlau, sau o manufavtura de postav la
Piatra Neamt , dar in anii “30 si ’40 avem de-a face cu o crestere semnificativa a acestui

25
tip de activitate economica.. In 1841 este pusa in functiune o moara mecanica l si o
fabrica de macaroane si fidea, la Iasi.

O intreprindere importanta infiinteaza Gheorghe Asachi, in 1841, la Iasi. Este


vorba de o fabrica de hirtie, unde se va folosi utilaj adus din Austria. O fabrica de sticla
este infiintata de Dumitru Cantacuzino, la Grozesti (Bacau), unde se folosea forta
aburului.

Lucrarile edilitare, transformarea oraselor a determinat aparitia unor unitati


industriale de materiale de constructii. Un grup de boieri moldoveni, Alexandru Sturdza,
V. Pogor, la care s-a asociat doctorul ceh Cihac-o interesanta figura de intreprinzator- au
infiintat o caramida mecanica la Iacobeni (Bucovina)

Mecesitatile stringente de crestere a productiei agricole au dus la crearea de


fabrici de unelte agricole. Astfel, la Pantelimon, linga Bucuresti, in 1834, se infiinteaza
sub patronajul domnitorului Alexandru Ghica o societate de modernizare a agriculturii.
Aceasta societate a infiintat o fabrica de treierat –in 1840- si o moara mecanica, tot la
Bucuresti, in 1841.

In ce priveste comertul trebuie spus ca in noile conditii are loc atit o crestere a
volumului de comert, dar si aparitia unui nou tip de comert stabil si practicat de
negustor de profesie. Apar piete fixe, in orase, tipuri noi de magazine, dupa model
occidental.

O greutate in dezvoltarea comertului a fost lipsa unei monede unice si coexistenta


pe piata romaneasca a unui numar foarte mari de monezi straine.

B. urbanism

Implementarea prevederilor regulamentare a provocat printre altele o revolutie


urbana.

Tirguri mai vechi sunt refacute si marite cum este Tirgul Nou, ce isi schimba
numele in Mihaileni, dupa numele domnitorului Mihail Sturdza, Tecuci, Podul Turcului,
etc. In Moldova existau 70 de tirguri si orase in 1845.

De aemnea are loc o crestere spectaculoasa a populatiei marilor orase, si in


Special a capitalei, Tarii Romanesti, Bucuresti.

26
Dar aspectul interesant este noua organizare a acstora. De exemplu< Bucurestiul
este impartit in zone administrative , denumite si culori (sau vopseli), se paveaza strazi,
se fac proiecte de canalizare, iluminare (cu gaz) si pavare. Se iau importante masuri de
infrumusetare si higiena, din care amintim deschiderea parcului Cismigiu, ce se deschide
in 1848, organizarea unui traseu de plimbare la sosea, ce a primit numele initiatorului,
Pavel Kiseleff. Sunt scoase cimitirele din centrul orasului, construirea de fintini, cum
sunt cele de pe Podul Mogosoaia.

Datorita expansiunii comerciale se dezvolta orasele port la Dunare, precum


Galati, Braila, Giurgiu, Turnu Severin

C. Invatamint si cultura

Pe plan politic domnitorii din perioada regulamentara au folosit din plin perioada
de stabilitate politica si s-au ocupat indeaproape de reforme multiple. Ei insasi oameni
formati in Occident, vor duce o politica de sprijinire a invatamintului, prin infiintarea de
scoli, de diverse grade, vor da de asemenea o atentie speciala institutiilor de cultura,
sprijinirea tiparirii de carti-romanesti si traduceri-infrumisetarea oraselor, etc.

Domeniul cu succesele cele mai notabile ale perioadei prerevolutionare si cu cele


mai clare consecinte pe plan indelungat, este cel al invatamintului.

Fireste pasi importanti s-au facut in acest domeniu si in perioada fanariota. De


amintit, in Tara Romaneasca, reforma radicala facuta Academiei domnesti, ce devine
Academia de la Sfintul Sava, in care erau patru cicluri de invatamint, de la cel primar la
cel superior.

La Iasi, un act de-a dreptul revolutionar avea sa fie adaugarea de o scoala


superioara de inginerie civila, de citre neobositul reformator Gheorghe Asachi, in care
materiile se vor preda in limba romana.

Dar, accesul la aceste scoli era limitat, la reprezentantii elitei sociale. Exista chiar
o incercare de teoretizare a lipsei invatamintului in mediile rurale. In 1838, Gheorghe
Bibescu, desi era un promotor al invatamintului, in general, s-a imptrivit propunerilor de
intemeiere sistematica a unor scoli rurale. Cu aceasta ocazie, el avea sa faca urmatoarea
observatie:” ...Ar fi o mare ratacire, daca s-ar insufla taranilor idei nepotrivite cu meseria
lor si le-ar ridica gustul plugului”

Alti mari boieri au adoptat alte conceptii. Ei au inteles ca ridicarea intelectuala a


taranului este in interesul produciei agricole si implicit a lor. Este ce l-a condus pe Radu

27
Golescu la infiintarea, in 1821, pe mosia sa de la Golesti (Muscel) a unei scoali “pentru
invatatura copiilor satului in limba romaneasca”

Fireste nasterea invatamintului, in limba romana este legata de personalitatea si


activitatea lui Gheorghe Lazar. Venit din Ardeal, mai precis din Avrig, de linga Sibiu, cu
studii de inginerie facute la Viena, avea sa aiba o contributie remarcabila la nasterea
invatamintului modern in limba romana.

E bine sa obsevam aici ca Lazar inaugureaza un traseu spiritulal, ce devine un


model in secolul 19 si inceputul secolului 20. Este vorba de tineri intelectuali romani
din Transilvania , care dupa ce isi defintiveaza studiile in scoli apusene, vor gasi de
cuvinta sa vina in Principate pentru a participa la efortul reformator al societati de aici.
Am mai putea aminti pe Florian Aaron, Ion Maiorescu-profesor si director al gimaziului
din Craiova, tatal celui care va fi Titu Maiorescu, Simion Barnutiu, ajuns profesor
universitar la Iasi, sau banateanul Eftimie Murgu, pe care il gasim si la Iasi si la
Bucuresti, etc. Este poate o filiera suplimentara de occidentalizare, concetizata in efortul
unor intelectuali romani de peste Carpati.

Unul din marii boieri, demnitar regulamentar si apoi, dupa Revolutie, domnitor,
care s-a implicat in emaniciparea instructiei scolare a fost Barbu Stirbei. Acesta va avea
initiativa formarii, in cadrul organizarii administratiei regulamentare, unei autoritati de
stat ce trebuia sa elaboreze o strategie scolara. Sub numele de Eforia scoalelor aceasta
lua nastere in 1822, conducator fiind Stirbei, iar ca membrii, printre altii Petrache
Poenaru, fost bursier al mitopoliei Munteniei, la studii de inginerie la Pisa si Paris si apoi
in Anglia (“om din popor”, cum il numeste A.D. Xenopol) si deja-amintitul Gheorghe
Lazar.

Stirbei, avea sa spuna la o ceremonie scolara: “guvernul s-a patruns de adevarul,


ca invataturile potrivite pe starea fiecarui om in societate sunt cele mai puternice
mijloace pentru intemeierea fericiirii unui neam”. Este o formula lapidara ce cuprinde
esenta unei conceptii iluministe: progresul, pe care viitorul domnitor il numeste
“fericirea neamului” depinde in primul rind de emaniciparea scolara. Fireste Stirbei, ca si
fratele sau domnitorul Gh. Bibescu-au unele temeri privind generalizarea accentuata a
acestei instructiuni. Mai nuantat decit domnitorul, Stirbei precizeaza ca invatamintul
trebuie acordat tuturor, dar potrivite pe starea fiecaruia.

28
O institutie a carei dezvoltare preocupa mult noua elita politica este teatrul.
Existenta unor trupe teatrale strine, italiene, franceze sau germane au dat un impuls
societatii din Principate de a realiza o institutie teatrala reprezentativa.

Profitind de incurajarea domnului si a anturajului acestuia, se va forma teatrul


grecesc, in 1817, initiatoare fiind fiica domnitorului Caragea, domnita Ralu. Este vorba
de teatrul de la Cismeaua Rosie, din Bucuresti. Meritul acestuia este de a fi gazduit piese
al carui continut aveau un caracter protestatar, cu influenta in rindul tineretului. Astfel,
in 1820 se va juca la acest teatru drama lui Voltaire, Brutus.

Incercari timide de intemeiere a unui teatru romanesc au loc, atit la Bucuresti, cit
si la Iasi. In acest context, in 1845 se inaugureaza un teatru-numit Teatrul Mare- la
Copou, la Iasi.

Interesant este ca ideia intemeierii unui teatru national ia o coloratura politica,


de emanicipare politica si sociala. Importanta institutiei teatrului in mentalul colectiv
este si ea, preluarea unui model occidental.

Organizarea actului cultural este o preocupare a elitei sociale romanesti. In acest


sens, sunt de acord pe deplin, cu observatia istoricului american Keith Hitchins, ca
“Institutionalizarea culturii a fost o caracteristica a timpului. Au rasarit societati si
asociatii de toate felurile, care au reunit oameni cu acelasi mod de gindire pentru a
promova o mare varietate de cauze” [Keith Hitchins, Romanii. 1774-1866, Humanitas,
Bucuresti, 2004, p.242]. Am adauga ca aceasta caracteristica poate fi urmarita in intreg
secolul 19 si este una din formele importante ale procesului de modernizare.

In aceasta epoca au aparut o serie de personalitati deosebit de active pe diverse


planuri-fiind in acelasi timp profesori, publicisti, scriitori si economisti-si in acelasi timp
inzestrati cu vocatie de ctitori de institutii culturale. Poate figurile emblematice din acest
pinct de vedere erau Gheorghe Asachi, in Moldova si Ion Heliade Radulescu, in Tara
Romaneasca.

D. Framintari sociale si politice in anii premergatori Revolutiei

Patrunderea ideilor de reforma din Occident, cresterea gradului de instructie a


elitei sociale romanesti, persistenta unor practici anacronice, pe toate planurile vietii
sociale din Principate vor crea o profunda stare de neliniste.

29
La nemultumirile fata de starile sociale si politice interne se adaugau
nemultumirea fata de intervantiile externe, mai intii cele otomane, si rusesti, sau de cele
mai multe ori impotriva ambelor Puteri, ce isi arogau drepturi speciale in viata
Principatelor Romane.

Primele forme de opozitie apar in cadrul unei boierimi liberale, ce si-a insusit
valoriile morale ale Occidentului. In acelasi timp, acestia, care erau si mari propietari de
paminturi erau constienti ca ordinea sociala, fiscala si politica din Principate este o
stavila in optimizarea exploatarii proprilor propietati si implicit in consolidarea pozitiei
lor economice. Intre ideile iluministe pe care si le-au insusit, patriotismul este o parte
imprtanta. De aici, dragostea de tara, exprimata intr-un limbaj patetic a fost permanent
in centrul diverselor programe, ce au fost elaborate in epoca.

In acest climat apar o serie de organizari, fie de caracter politic-unele cu caracter


de conspiratie-altele de caracter cultural, care au o pregnanta directie politica, ce
exprima dorinta de schimbare a unei parti importante a populatiei. Ritmul, profunzimea,
directia, prioritatile, metodele preconizate pentru realizarea “schimbarii la fata” a
societatii sunt extrem de diferite. De aici existenta a numeroase grupari, care desi, in
mare au acelas tel, vor actiona diferit. Acest pluralism de ideologie si strategie se va
resimti si mai tirziu, in timpul evenimentelor revolutionare.

O opozitie activa a existat in rindul boierimii liberale, nemultumita de obedienta


domnitorilor fata de Rusia. In organizarea acestei opozitii boierimea a gasit de cuvinta sa
se foloseasca de institutile create de Regulamentul Organic. Adtfel in Obsteasca Adunare,
pentru proma oara in istoria Principatelor, s-a format, in mod deschis, o opozitie
impotriva domnitorului. Fenomenul este prezent in ambele capitale, Bucuresti si Iasi,
dar este mai radical la Bucuresti. Aici se formeaza mai multe grupari opozitioniste.
Prima, ce reusise sa reuneasca mai multi boieri din Adunare, era condusa de Ion
Campineanu, mare boier muntean, cu studii in Franta. El cere sa se puna capat
amestecului Turciei si Rusiei , cerind ca Tara Romaneasca sa redevina o tara limpede si
independenta.. In acelasi timp, el neaga legitimitatea domnitorului Alexandru Ghica, pe
care il considera, ca “impus din afara”. Ceeace pare ciudat este ca urmarind scopurile
politice ale gruparii, pe care o conducea, Campineanu neaga si legalitatea insasi a
Regulamentelor Organice, pe baza carora exista Adunarea Obsteasca, in care functiona el
si cu partizanii sai. Mai mult decit atit, trebuie sa amintim, ca Ion Campineanu a facut
parte din comitetul de delegati, care a redactat Regullamentul Organic.

30
Conflictul a pornit de la un incident care avea la baza acceptarea de citre domn a
unei interventii brutale a Rusiei in guvernarea Tarii Romanesti, in care se cerea
recunoasterea unui articol anexa,-asa numitul “articol aditional”- prin care se stabilea
obligativitatea acordului Rusiei la orisice modificare legislativa.

Campineanu, era candidatul gruparii sale la domnie, care trebuia, conform


programului sau, sa devina ereditara. Campineanu, care avea ca secund pe francezul
Felix Colson, fost diplomat francez, a incercat sa ceara sprijin Occidentului, care insa l-a
refuzat, de frica sa nu slabeasca, prin actiunea lui, si mai mult Imperiul Otoman. Intors
in Muntenia, el este arestat si surghiunit la o manastire.

Un alt doilea grup opozitionist era condus de Dimitrie Filipescu. Si el partizan al


independentei, acesta avea si un plan intern de reforma sociala, care prevedea
emaniciparea si impropietarirea clacasilor, desfiintarea tuturor rangurilor si privilegiilor,
care practic insemna ruptura cu Vechiul Regim, si implicit transformarea supusilor in
cetateni.. El dorea abolirea completa a institutiei domnesti si proclamarea republicii..

In vederea realizarii obiectivelor sale, Dumitru Filipescu formeaza o organizatie


secreta, din care faceau parte citiva militari, ca C. Teleghescu, Nicolae Balcescu, cadet in
armata, el insusi dintr-o famile boiereasca din Vilcea, Marin Serghiescu, mic boier,
banateanul Eftimie Murgu si J. A Vaillant, emigrant din Franta, director de internat, etc

Sprijinul primit de Filipescu din partea societatii a fost redus, datorita


radicalismului sau, astfel in 1840, avea sa fie arestat si trimis la ocna.

Dupa 1840, centrul opozitiei atit din Tara Romaneasca, cit si din Moldova se va
stabili in Occident, in special la Paris si vom asista, in timp, la radicalizarea acestei
opozitii.

Nelinistea sociala si politica este accentuata in anii ’40. O noua generatie a elitei
sociale se ridica. Pentru dorinta lor de reformare, Regulamentul organic, datorita
consevatorismului sau, li se parea prea strimt.

Fireste, nu se poate face o distinctie neta intre prima generatie iluminista si cea
care se ridica in anii ’40. Ele aveau in comun acelas respect pentru valorile occidentale,
dublat de aceias nemultumire fata de realitatile interne. Intervin unele schimbari
calitative, pe care vom incerca sa le subliniem in continuare..

Spre deosebire de inaintasii lor, noua generatie era rupata de realitatile fanariote
ale noului regim.

31
In acelasi timp, trebuie sa luam in considerare, ca si peisajul intelectual
occidental s-a schimbat. Vechea generozitate iluminista nu era inlaturata complet, dar
este inlocuita cu un anume romantism revolutionar, insotit de istorism, care incerca sa
gaseasca in istoria fiecarei natiuni, o epoca de aur. Aceasta intoarcere in trecut, ce apare
in Occident, dupa esecul experientelor reevolutionare de tot felul-de la iacobini la
thermidorieni-sau a celor imperiale avea sa influenteze si pe tinerii din Principate. De
aici un interes deosebit pentru istoria nationala, ce trebuia sa ofere atit modele de
fericire sociala, cit si justificarea schimbarilor. Nu intimplator, interesul pentru istorie
creste.

Un Nicolae Balcescu sau Mihail Kogalniceanu, sunt in primul rind istorici si apoi
conducatori politici. Si acestea sunt exemplele cele mai elocvente. Primul si-a ales ca
tema centrala de studiu perioada glorioasa a lui Mihai Viteazul, pe care il transforma in
mit al constiintei nationale.

Este vorba de o conceptie romantic-revolutionara, sintagma ce contine in ea


o contradictie logica-romantismul fiind o forma de gindire conservatoare, deci contrariul
spiritului revolutionar- Vointa de actiune este atit de puternica, incit imbraca forme
mistice. De aici foarte desele trimiteri la Biblie, la Sfinta Scriptura, etc. Si aici avem o
influenta religioasa externa, venita dintr-un Occident, unde un anume socialism crestin a
fost profesat de abatele Gregoire de Lamennais. Acesta, in lucrarea sa Paroles d’une
croyant (Cuvintele unui credincios), publicata in 1834, prezinta o conceptie prin care
grija de umanitate, grija pentru napastuitii soartei poate constitui baza unei noi religii
crestine, care in fond se intorcea a izvoare. Cine citeste corespondenta unui Ion Heliade
Radulescu, unui Alecu Russo, dar mai ales a lui Constantin A. Rosetti poate intelege
influenta puternica aacestei conceptii in lumea romaneasca, din ajunul seismului social
din 1848.

Un rol important in pregatirea actiunilor revolutionare il vor avea diversele


organizatii ce vor lua nastere si se vor imulti in anii premergatori Revolutiei. Aceste
organizatii, de cele mai multe ori au si un caracter cultural, vor contribui la afirmarea
unui climat revolutionar, vor pregati opinia publica pentru rasturnari sociale.

Inca in 1827, marele boier reformator Dinicu Golescu a infiintat la Bucuresti,


Societatea literara a carei obiective tineau de raspindirea instructiei scolare si a culturii
in rindul poporului si in special a populatiei rurale, dar si reforme privind modernizarea
administratiei..

32
Ca o continuare a acesteia s-a nascut in 1835, Societatea filarmonica, a carui
obiectiv principal era constituirea unui teatru national.

La inceputul anilor ’40 atmosfera se radicalizeaza, in sensul ca reformele de


caracter politic incep sa ocupe un loc central. In acest sens apar, dupa model occidental,
in special francez, organizatii secrete, de tip conjuratie. Astefel, in 1845, la Bucuresti ia
nastere societatea Fratia, in a carei conducere intrau Cristan Tell, Ion Ghica, Nicolae
Balcescu.

Aceasta asociatie va edita publicatia Magazin istoric pentru Dacia

Din 1845-1846, centrul de greutate al organizatiilor de caracter politic se muta la


Paris. In capitala Frantei a luat fiinta, in decembrie 1845, Societatea Studentilor
Romani ,in care intra studenti veniti din ambele Principate, precum moldovenii Mihail
Kogalniceanu si Ion Ionescu de la Brad, muntenii Constantin A. Rosetti, fratii Dumitru si
Ion Braianu. In 1846 avea sa adere la aceasta societate si Nicolae Balcescu. Programul
politic al acestei societati cuprindea obiective ca reforma structurilor sociale si
economice din Principate, iar pe plan extern, exista o orientare net antirusa, vazind in
Imperiul de la Rasarit principalul pericol impotriva reformelor. Se incerca obrinerea
sprijinului Imperiului Otoman, considerind ca acesta este interesat in aparitia unei
structuri poltice, care sa fie un obstacol in fata Rusiei. Principalul purtator al acestei linii
filo-otomane era Ion Ghica.

Radicalizarea tinerilor de la Paris se facea sub influenta mediilor intelectuale si


universitare franceze. Ei frecventai activ cursurile de la College de France devenit in
epoca un puternic focar revolutionar. Aici isi tineau cursurile incendiare Jules Michelet,
Edgar Quinet si marele poet revolutionar polonez Adam Mickiewicz.

In acest timp, in Moldova si Tara Romaneasca nemultumirea crestea si se


intindea, practic, la toate clasele sociale.

Boierimea liberala era tot mai nemultumita de politica autocrata a domnitorilor,


in special a lui Mihai Sturdza, in Moldova.. In acelasi timp, clasa de mijloc, adica
mestesugarii, comerciantii, intelectualii, era nemultumita de lipsa drepturilor
cetatanesti, de omniprezenta cenzurii, mai suparatoare la Iasi decit la Bucuresti.

Si taranimea era nelinistita, datorita impozitelor in continua crestere, cit si a


deposedarii de loturile ce le avusesera in flosinta.

33
Nelinistea in lumea rurala, era materializata prin tensiuni sociale ca incendieri de
culturi agricole, fuga de pe domenii, etc.

Toate acestea arata ca in Principate erau toate conditiile declansarii unei situatii
revolutionare.

5. 1848 - primavara moldovalaha

Unul din momentele cruciale ale istoriei Romaniei este anul 1848.

In acest an, in intreg spatiu romanesc-atit in Principate, cit si in Transilvania-se


afirma cu claritate “schimbarea stafetei” in procesul istoric.

Fireste ca si pina in 1848, in special de la jumatatea secolului 18- au avut loc o


multitudine de schimbari care anuntau momentul de cotitura. . Dar momentul rupturii
este 1848.

Inainte de a intra in analiza desfasurailor politice si in special a programelor


politice avansate in acest an, cred, ca se impun citeva observatii.

Acest an de cotitura este in acelas timp un de convergenta in istoria celor trei Tari
Romane. Exista multe similitudini intre evenimente, si mai ales intre programe, ce
oglindesc o directie comuna de gindire si actiune, dorinta de adoptare a aceluias tip de
valori ale societatii moderne europene. Din aceasta cauza a existat tendinta de a trata
unitar evenimentele din 1848, ca Revolutia romana din 1848, si nu Revolutiile
romane.

In special, istoriografia comunista a accentuat aceasta interpretare, in special, in


perioada de dupa 1965, incercind sa demonstreze, cu orisice pret, ideia unitatii nationale.

Personal, consider ca este o exagerare, nejustificata de marturiilr istorice. Fara a


exclude elementele de unitate –care incepusera sa apara inca in perioade anterioare-si
semnificatia comuna a momentului, cred ca avem de-a face cu fenomene difeite.

Este clar, ca doar in Tara Romaneasc evenimentele s-au ridicat la nivelul de


revolutie, avind de-a face cu un regim revolutionar instalat, care incepe sa guverneze pe
baza documentelor programatice. E adevarat ca acest regim a durat mai putin de doua
luni, dar a imbracat toate formele unui fenomen revolutionar: inlocuirea formei de stat,
desfiintarea legislatiei anterioare, etc.

34
In Moldova, evenimentele au fost de o mai mica profunzime. A existat incercarea
de prezentare publica a unui program de reforme partial acceptate de Putere, dupa care
va urma reprimarea miscarii, arestarea majoritatii liderilor, fuga peste granita a altora.
Dupa care va exista o incercare de reluare a programului, printr-o resistematizare si
imbogatire a sa, dar totul ramine la nivel teoretic-declarativ. Deci, condideram ca in
Moldova putem vorbi de o stare revolutionara si de evenimente de caracter
revolutionar, dar nu de o revolutie.

In Transilvania, situatia este mult diferita, cici avem de-a face cu o insurectie
nationala cu putrnice elemente sociale.

In acest sens, este greu de vorbit la nivel general, de o Revolutie romana la 1848.
Vom sublinia insa elementele comune din programe, prezenta, si activitatea unor lideri
in diverse centre..

Subliniez ca aceasta este parerea autorului acestui curs, dar trebuie recunoscut,
ca ideia unei singure Revolutii este persistenta in istoriografia romanesca
postdecembrista.

a. Contextul international

O corecta si profunda intelegere a dinamicii revolutionare in spatiul romanesc nu


poate fi inteleasa fara intelegerea contextului sau international.

In acest an, 1848, intreaga Europa de la Paris la Budapesta si Bucuresti a fost


zguduita de framintari sociale, nationale si politice. Puternica agitatie revolutionara a
intregului continent european sublinia ideia unei schimbari generale, ce ducea la un nou
inceput, ce trebuia sa asigure realizarea celor mai arzatoare idealuri ale poparelor de pe
batrinul continent. Acest sentiment de regenerare a facut ca valul revolutionar de la
1848 sa fie numit Primavara popoarelor.

Trebuie specificat ca sincronismul relativ al marilor ridicari populare, cit si


directia lor comuna. Dar in acelas timp, trebuie subliniat diferentele de nuante, de
profunzime, de agenda intre diversele miscari revolutionare.

Astfel, la Paris, avem de-a face cu incercarea reusita de anulare a restauratiei ce a


urmat marii Revolutii din 1789 si mai ales dupa infringeea militara –si subliniez
precizarea militara-a lui Napoleon. Scopul revolutionarilor francezi era de intoarcere –
sau am putea spune chiar restaurae (de data aceasta in sens invers)- a valoriilor Marii

35
Revolutii franceze din 1789. A fost o revolutie de caracter liberal si antii absolutist, cu
profunda incircatura sociala-e vorba in special de exigentele clasei de mijloc, dar si a
proletariatului, ce se consolidase in Franta.

In Germania si Italia, caracterul liberal este dominat de ideia nationala, cici in


cele doua tari, problema fundamentala era realizarea constructiei statului national. In
Ungaria o evolutie liberal-moderata, cu o dominanta nationala puternica.

Ceea ce este comun, este prezenta burgheziei –clasa mijlocie cum mai este
numita-in conducerea procesului de schimbare. Exceptia o face revolutia maghiara ce
este condusa de o nobilime liberala nationalista.

Marea noutate a evenimentelor din 1848 este emergenta-in proportii diferite, dar
in fapt peste tot, poate cu exceptia Frantei-a nationalismului modern. Burgheziile din
diverse tari considerau ca programul de modernizare nu poate fi realizat in conditii
optime decit in cadrul statului national.

Dinamica istorica facuse ca statul national sa apara cu intirziere in Europa. Cu


exceptia flancului vestic in care acesta se consolidase in Anglia si Franta-in cea din urma,
zdruncinat de “cresterea si descresterea”-folosim formula lui Cantemir pentru Imperiul
Otoman-Imperiului napoleonian-in rest dinamica istorica a dus la intirzieri: lipsa de
unitate a Italiei, insotita de ocupatia straina a unor teritorii-a Germaniei, a romanilor,
problemele complexe ale popoarelor din Imperiul Habsburgic au consolidat directia
nationala, uneori in defavoarea celei liberale.

Cronologic revolutia, incepe in Italia, la Palermo, in ultima zi a anului 1847,


printr-o insurectie antiabsolutista.

Revolutia din Franta, tara ce cunoscuse cu 60 de ani in urma o Revolutie


victorioasa, avea sa izbucneasca in februarie 1848 ca o ridicare impotriva unei monarhii
autoritare, care se baza pe o parte a burgheziei: marea burghezie si in special ooligarhia
financaiara. Avem aici, in Franta un timp istoric mai avansat decit in celelalte revoltii
europene.

Cu o luna mai tirziu o ridicare a burgheziei liberale vieneze va sili Curtea


imperiala sa renunte la o parte din privegiile sale de tip absolutist, concesie materializata
prin decretul imperial din martie care anunta introducerea unui regim constitutional.
Acelasi stadiu antiabsolutist il gasim si in Prusia unde burghezia, sprijinita de nobilimea
liberala impun Regelui o constitutie liberala.

36
In Ungaria, nobilimea liberala ce conduce procesul revolutionar urmareste
despartirea de Habsburgi si instalarea unui regim parlamentar ungar. Urmarinu-si
proprile exigente nationale, revolutionarii unguri nu vor lua in seama dezideratele
nationale ale altor popare din Imperiu, astfel ca miscariile de emanicipare a acestora vor
intra in conflict cu miscarea maghiara. Fapt ce va da posibilitate Habsburgilor de ase
sprijini pe aceste miscari, aliendu-se cu ele, impotriva ungurilor.

Valul revolutionar nu a cuprins Rusia –unde nu exista o forta liberala destul de


puternica si nici la sudul Dunarii, in Balcani. Deci putem spune ca spatiul romanesc a
fost si in 1848 un spatiu de frontiera intre doua lumi in lupata.

Poate ar trebui sa meditam asupra acestei permanente istorice a frontierei in


istoria Romaniei. Cu atit mai mult, cu cit incepind de la 1 ianuarie 2007, frontiera estica
a Europei, ca entitate politica, economica, dar si morala se muta, formal, la Prut.( In
acest sens v-as recomanda lectura cartii istoricului Lucian Boia, Romania. Tara de
frontiera a Europei, Humanitas, Bucuresti, 2002).

Faptul ca Rusia autocrata s-a bucurat de stabilitate interna i-a permis sa


intervina impotriva revolutiilor europene. Reactia “Imperiului de Nord” cum era numit
in epoca –imperiul tarilor a permis stavilirea valului revolutionar .

De altfel, inca din martie, tarul va adresa o scrisoare diplomatica consulilor rusi,
in care se spunea ca Rusia nu va tolera schimbari drastice in Principate si ca era hotarit
sa mentina protectoratul asupra acestora.

Suflul rece dinspre nord-est a inghetat –pentru un timp-Primavara Popoarelor.

b. Episodul revolutionar din Moldova

In atmosfera incendiara a primelor luni ale revolutiei europene s-a accentuat


criza revolutionara in ambele Principate. Reintoarcerea revolutionarilor din Occident, in
special de la Paris-unde unii dintre ei, participasea direct la luptele revolutionare-a
grabit declansarea evenimentelor.

In Moldova, si la Iasi in special, mocnea o puternica nemultumire fata de politica


autoritara si de obedienta accentuata fata de Rusia a domnitorului Mihai Sturdza.
Principalii purtatori ai acestei nemultumiri erau reprezentantii boierimii liberale.

37
La aceasta se adauga nemultumirea burgheziei fata de politica fiscala dura a
domnitorului, ca si fata de rezistenta acestuia la reforme ale administratiei sau la refuzul
de a sprijini comertul si mestesugurile. Reprezentantii acestor paturi sociale
nemultumite vor raspunde la initiativa unui comitet de organizare si au participat la o
intrunire la hotelul Petersburg din Iasi, la 27 martie. Circa 1000 de participanti au sosit
la hotel, printre ei si emigranti polonezi. Adunarea a fost condusa de un opozant
cunoscut al lui Mihail Sturdza, boierul cu vederi liberale, Grigore Cuza (unchiul
viitorului domnitor)..

Printre figurile marcante trebuie amintit Vasile Alecsandri,, Alexandru Ioan


Cuza, Lascar Rosetti, Vasile Ghica. Adunarea a delegat un comitet de 16, prezidat de
Vasile Alecsandri, sa redacteze un program, care sa fie inaintat domnului.

Petitia-program cuprindea 35 de puncte. Acestea oglindesc cerintele tuturor


paturilor sociale din Moldova.

Programul –in special in forma pregatita-poate fi considerat ca moderat. O prima


explicatie este preponderenta in pregatirea Adunarii si in conducerea ei a elementelor
moderate din rindul boierimii liberale. Fireste prudenta era accentuata de regimul
represiv al domnitorului Mihail Sturdza, dar mai ales de pericolul unei interventii
rusesti, care la Iasi era mai resimtita decit oriunde. Faptul ca din capitala Moldovei se
puteau vedea in departare focurile cazacesti de dincolo de Prut, actiona in sensul
moderarii spiritelor.

De altfel articolul 1 al acestei petitii-program de la hotelul Petersburg cerea


“Sfinta pazire a Regulamentui Organic in tot cuprinsul sau si fara nici o
rastalmacire””, deci se preconiza, explicit, pastrarea sistemului existent. Insasi acest
punct in fruntea proclamatiei este dovada ca miscarea ieseana nu a fost o revolutie-nici
macar o miscare revolutionara-ci o miscare reformista indreptata impotriva abuzurilor.
Alt grup de cereri se focalizau pe obtinerea unor reforme care sa incurajeze comertul si
meseriile, din care o importanta speciala avea cea ce cerea “o banca nationale care sa
faciliteze comertul”

Existenta unor elemente democratice, “generoase” ingrijorate de problematica


rurala a facut sa existe cererea privind “imbunatatirea relatiilor dintre tarani mosieri si
stat” Formularea era foarte generala si imprecisa.

38
Exista in petitie trei articole, care se vede ca au fost adaugate, in timpul
desfasurarii adunarii si reflecta radicalizarea atmosferei, in special datorita presiunii
unor elemente burgheze radicale, provenite din mestesugarii si negustorii ieseni. Aceste
trei puncte erau dizolvarea Aduarii obstesti, desfiintarea cenzurii si infiintarea unei garzi
nationale.

Aceste trei articole, in fond contraziceau primul articol privind respectarea


Regulamentului Organic si indica posibilitaea trecerii la o etapa revolutionara.

Nu intamplator, domnitorul anunta ca accepta petitia, dar, nu si ultimele trei


puncte. Suspendarea Adunarii ar fi fost o masura de caracter revolutionar si putea duce
la schimbari in cadrul Puerii. Cererea privind anularea cenzurii –ce deranja in special
intelectualitatea- ar fi dus la renuntarea de citre domnitor la una din pirghiile importante
din sistemul sau de aparare. Dar masura cea mai periculoasa era cea care cerea
infiintarea unei garzi nationale. In fapt aceasta institutie concretiza ideia poprului
inarmat si era un pericol capital pentru detinatorii puterii.

Revolutionarii-se vede sub influenta atmosferei generale in curs de radicalizare-


nu au acceptat raspunsul domnului si ca urmare acesta avea sa inceapa represiunea.

Conducatorii miscarii esuate, carora li se vor alatura si alte personalitati


marcante din emigratie, ca Mihail Kogalniceanu, se vor reuni si vor continua actiunile
impotriva regimului de la Iasi. Dar avem exclusiv o “faza teoretica” a miscarii iesene.
Petitia de la Cernauti, tocmai pentru ca era scrisa in emigratie-deci ferita de represiune, a
accentuat unele din reformele de la Iasi. La aceasta se adauga conceptia liberal-
democrara a lui Mihail Kogalniceanu, ce si-a pus amprenta pe caracterul noului
program. Accentuarea principiului separarii puterilor prin acordarea unei preponderente
legislativului in fata executivului, sublinierea drepturilor cetatanesti sunt o materializare
a accentuarii caracterului liberal al programului din emigratie, redactat la Cernauti.

c. Revolutia din Tara Romaneasca.

Fara doar si poate, episodul cel mai semnificativ al “primaverii’ romane a fost cel
muntean. Ar fi necesar sa incercam o explicatie a radicalizarii evenimentelor muntene.

O prima explicatie este suportul foarte larg al societatii. Burghezia bucuresteana


era mult mai puternica, capabila de organizare. Ea a fost principala forta de soc a

39
revolutiei. Chiar si reprezentantii boierimii aveau pozitii mult mai avansate decit
boierimea moldava.

De asemenea, Tara Romaneasca era mai departata, geografic, de Rusia, in acel


moment pericolul principal pentru orisice proce revolutionar.

Revolutia munteana a avut sprijinul unei parti importante a armatei, inclusiv a


unor comandanti. Acestia vor reusi, in special in Oltenia, unde activa generalul Gheorghe
Magheru sa aduca forte militare la dispozitia revolutionarilor. Se pare ca asociatiile cu
caracter de conjuratie prepasoptiste au fost destul de eficiente si au reusit sa-si creieze o
retea de sprijin in sfere apropiate de Putere.

Exista o mai buna organizare la nivelul conducerii, unde se intilneau


reprezentanti ai mai multor curente revolutionare. Printre acestia se afla gruparea
moderata, care cuprindea pe scriitorul si editorul Ion Heliade Radulescu, ce-si cistigase
o statura de ctitor al culturii romane moderne si Ion Ghica inginer si economist. Amindoi
profund atasati ideilor liberale, dar profesind un liberalism de tip britanic, neviolent si
moderat. Ambii considerau, ca romanii pot sa-si obtina dezideratele cu sprijinul
Imperiului Otoman.

Lor li se adagau grupul radical, format in special din tineri ca citiva lideri tineri ca
fratii Ion si Dumtru Bratianu si Constantin A. Rosetti, Alexandru G. Golescu (Arapila) ,
carora li se adauga Nicolae Balcescu. Daca Bratienii si Rosetii au pozitia cea mai avansata
in problema drepturilor si libertatilor democratice: vot universal, libertatea presei, etc,
Balcescu se va focaliza pe emaniciparea taranimii, inclusiv impropietarire. Prin aceasta el
se apropie conceptual de moldovenii Mihail Kogalniceanu si Vasile Melinescu.

Revolutia munteana a beneficiat de un plan insurectional, la a carei eficienta si-


au adus contributia si ofiterii trecuti de partea revolutiei ca Gheorghe Magheru, Cristian
Tell, Nicu Plesoianu, Ion Voinescu I, Ion Voinescu II, etc.

Prin Bratieni si C.A. Rosetti, liderii de la Bucuresti aveau un contact permanent


cu guvernul provizoriu de la Paris.

Spre deosebire de Iasi, unde coloana vertrebala a evenimentelor a fost boierimea


liberala, la Bucuresti, nucleul de comanda l-au constituit, inca de la inceput din faza
pregatitoare comitetele secrete ale radicalilor. In timpul desfasurarii evenimentelor,
acestia –tinerii radicali- i-au adoptat pe moderatii Ion Heliade Radulescu si Ion Ghica.
Pe parcurs, divergentele dintre acestia nu vor intirzia sa apara.

40
La 9 iunie o mare aduare populara-cu masiva participare taraneasca-prezidata de
veteranul Heliade Radulescu s-a intrunit la Islaz, in Oltenia. Alegerea Olteniei nu era
intimplatoare, pentru ca aici prezenta fortele militare conduse de maiorul –mai tirziu
generalul- Cristian Tell favorabile miscarii, garantau securitatea insurectiei.

Importanta acestei intruniri este ca a creiat o noua putere alternativa in stat


si a instaurat in Tara Romaneasca, un regim revolutionar. Adunarea a
proclamat un guvern provizoriu, condus de un trio, din care faceau parte Ion Heliade
Radulescu-ce exprima continuitatea miscarilor de reforme liberale, maiorul Tell, ce
reprezenta armata si Stefan Golescu, apropiat al diverselor comitete radicale.

Proclamatia de la Islaz

Proclamatia de la Islaz este poate documentul politic cel mai important al


Revolutiei romane. Prin caracterul sau inaintat, programul este forma cea mai clara de
sincronism cu gindirea politica liberala europeana. El poate fi considerat actil de nastere
a democratiei moderne romanesti.

Programul era bine sistematizat si folosea un limbaj politic clar, expresie a


aderarii la ideile liberalismului european. Dezideratele sunt cuprinse in 21 de articole,
care pot fi impartite in citeva categorii mari de revendicari.

Centrul de greutate cade pe “abc”-ul gindirii liberale ce erau revendicari vitale


pentru noua organizare sociala: cum ar fi desfiintarea privilegiilor, libertatea cuvintului,
libertatea presei, alegerea domnului, de citre o adunare de reprezentanti ai tututuror
starilor, responsabilitaea ministrilor si a tuturor functionarilor publici, desfiintarea
pedepsei cu moartea, desfiintarea titlurilor si rangurilor nobiliare, etc

Proclamatia prevedea dreptul la cetatanie “israelitilor si orisicui de alta religie” cit


si “dezrobirea tiganilor”, prevederi ce decurgeau logic din principiul egalitatii in drepturi.

O a doua categorie de revendicari se refereau la modernizarea fiscalitatii si la


economie. Astfel se introducea principiul modern al impozitului unic (formularea era
“contributie generala”), incurajarea comertului, scaderea taxelor vamale.

Un punct important asigura existenta uei forte de aparare a noului regim


revolutionar: garda nationala.

41
Presiunea lui Nicolae Balcescu a facut sa fie introdisa si o prevedere privind
‘emaniciparea clacasilor’ ceeace era o premiera in gindirea politica romaneasca, chiar
daca revendicarea nu era destul de precisa.

Cele 21 de revendicari se constituiau in baza constitutionala a noii puteri . Prin


aplicarea lor se urmarea in fond, instaurarea statului de drept.

Proclamatia de la Islaz indica ruptura cu trecutul privilegilor si a inegalitatii.


Aceasta ruptura a fost marcata simbolic, in epoca, de arderea textului Regulamentului
Organic, cit si a Arhondologaiei ,condica oficiala, in care erau trecute rangurile si
privilegiile diversilor boieri.

Regimul revolutionar nu a durat decit doua luni, infringerea lui s-a datorat in
primul rind interventiei straine ruso-turce.

Trebuie aratat ca Turcia a avut unele sovaieli in reprimarea revolutiei muntene.


Demnitrii turci erau, in fond, interesati intr-o anume regenerare statala romaneasca,
care sa fie o bariera in fata expansionismului cronic rusesc. Dar presiuniile tarului si
teama de a nu fi scosi de acesta de pe scena romaneasca, i-au facut sa intervina si sa
trimita trupe. In paralel au intrat si trupele ruse, astfel ca spatiul romanesc se intorcea la
sistemul dublei ocupatii militare turco-ruse.

Reprimarea nu a fost singeroasa –cu exceptia ciudatului episod de la Dealul


Spirei-dar autoritatile de ocupatie s-au ingrijit sa-i expulzeze pe capii Revolutiei. Scopul
era sa-i rupa pe acestia de societatea romaneasca.

d. Restauratia

Ocupatia straina turco-rusa a inabusit revolutia, deci putem vorbi de o infringere


militara, deci limitata a acesetia. Ideile vehiculate in timpul revolutiei se vor regasi fie in
activitatea din exil a fostilor lideri revolutionari, fie in interior, unde anumite deziderate
vor fi implinite, in perioada urmatoare, uneori chiar de cei ce luasera parte la infringerea
Revolutiei. Pentru ca aceste idei se impuneau de anumite realitati obiective al economiei
sau societatii din Principate.

In septembrie 1848 trupele rusesti si turcesti vor ocupa Tara Romaneasca , iar
cele rusesti Moldova. Domnul Moldovei, Mihai Sturdza si-a mentinut scaunul, datorita
obedientei aratate fata de Rusia, in timp ce, in Tara Romaneasca, Gheorghe Bibescu isi
pierde postul, pedepsit pentru sovaielile ce le-a avut, inclusiv recunoasterea regimului

42
revolutionar si a Constitutiei proclamate de acesta. Pentru moment, conducerea va fi
luata de de un caimacam (loctitor de domn) in persoana marelui boier, Constantin
Cantacuzino.

Regimul celor doua Principate a fost stabilit prin conventaia ruso-turca de la


Balta-Liman, la 19 aprilie 1849.

Conform acesteia, domnii vor fi considerati inalti functionari ai Imperiului


Otoman,si nu mai erau alesi, ci numiti de Sultan, cu aprobarea Tarului.

Adunarile Obstesti erau inlocuite cu Divane (un fel de consilii restrinse), alcatuite
din mari boieri “de incredere”. Se hotara infiintarea unei comisii care sa revizuiasca
Regulamentul Organic si se prelungea prezenta trupelor de ocupatie-fixate la un corp de
10000 soldati, pentru a “restabili linistea”. Mai mult decit atit, cele doua Puteri-suzerana
si protectoare- isi asumau dreptul la interventie, in cazul unor tulburari

Era clar ca se renunta la prevederile regulamentare in sensul scaderii autonomiei


politice si legislative a Principatelor.

Domnii numiti in 1849 au fost Grigore Al.Ghica si Barbu Stirbei (fratele lui
Gheorghe Bibescu). Reprezentanti ai marii boierimi, ce s-au opus masurilor
revolutionare, cei doi nu erau insa partizani ai revenirii la un regim bazat pe privilegiile
boieresti..

Grigore Gica, desi inalt demnitar in timpul lui Sturdza-care ii era unchi-era un
adversar al autoritarismul acestuia. A simpatizat “de departe” cu liberalismul moderat al
unor mari boieri. De aceia a si permis citorva lideri pasoptisti sa se intoarca in Moldova,
incercind chiar sa-i foloseasca in administratie. Printre ei, Vasile Alecsandri, Mihail
Kogalniceanu, Alexandru Ioan Cuza si Ion Ionescu de la Brad.

In Tara Romaneasca, Stirbei era un om de cultura-studiase istoria si stiinte


politice la Paris-adept al unor masuri de modernizare-cu o atentie speciala asupra
invatamintului-dar un partizan al domniei autoritare. Se dorea-si a fost intr-o anumita
masura-un monarh luminat.

Spre deosebire de omologul sau de la Iasi, el nu a acceptat revenirea emigrantilor.


Si pentru ca emigrantii munteni erau mult mai radicali, mai decisi in continuarea luptei.

Barbu Stirbei face reforme importante in domeniul invatamintului, de care de


altfel s-a ocupat direct, in timpul domniei fratelui sau.. El intocmeste un plan de
infiintare a unor scoli primare si secundare. El incurajeaza invatamintul tehnic si

43
specializat, legindu-si numele de infiintarea Scolii de drumuri si poduri, in 1850-care
poate fi considerata ca prima forma de invatamint tehnic superior in Romania,
precursoare a Politehnicii-si infiinteaza in 1856 Scoala Nationala si Chirurgie, forma de
invatamint ce facea tranzitia la invatamintul superior medical, care se va naste in anii
’60, sub Cuza.

Se poate spune ca Stirbei este autorul unei reforme a invatamintului in Tara


Romaneasca.

O masura de importanta speciala, este legea din 1851, privind relatiile de munca
in agricultura, care era un pas important in transformarea domeniului in propietae. Prin
legiuire, se desfiinteaza toate obligatiile personale ale taranului, fata de propietar, relatia
luind aspectul unui contract de inchiriere. Taranul se putea stramuta liber, dar era
deposedat complet de pamintul sau. Era de fapt un pas suplimentar in directia inceputa
de prevederile Regulamentului Organic. Era, de asemenea, un pas important in
modernizarea agriculturii si a relatiilor de propietae, dar el se facea printr-o ingreunare a
situatiei materiale a taranimii.

Barbu Stirbei va lua masuri speciale pentru modernizarea administratiei si


finantelor, prin simplificarea evidentei contabile, etc.

e.Emigratia

Dupa infringerea Revolutiei, centrul conducator al acesteia va activa in diverse


centre europene. Preocupat in continuare de evolutiile politice romanesti, se angajeaza
intr-o activitate continua de pregatire pentru anularea Restauratiei. In acest timp, liderii
revolutionari din Principate, au stabilit contacte cu o serie de revolutionari si oameni
politici europeni. Emigrantii au dus o febrila activitate de propaganda in favoarea
programului lor, facind cunoscuta Romania in concertul european.

Emigratia poate fi considerata o a doua etapa a procesului de sincronizare a


spatiului romanesc cu cel european.

O parte din emigranti s-au stabilit la Constantintinopol, unde figurile centrale


erau Ion Heliade Radulescu si Ion Ghica.

Un alt doilea centru al emigratiei romanesti, functiona la Paris si era format de


Constantin A. Rosetti, Dumitru si Ion Bratianu , Nicolae Balcescu, etc.

44
Centrul de la Paris este deosebit de activ, beneficiend de sprijinul a numeroase
personalitati progresiste franceze si straine, ce se aflau in capitala Frantei.. In iunie 1849,
se constituie Comitetul Democrat Roman. Acesta a intat in contact cu fruntasii
emigratiilor europene si atunci cind in mai 1850 s-a format un organism de coordonare a
tuturor emigratiilor, la Lonra, Comitetul Central Democratic European sub conducerea
italianului Giuseppe Mazzini si a francezului A.A. Ledru-Rollin, s-au afiliat acestuia,
unde au trimis si un reprezentant permanent, in persoana lui Dumitru Bratianu.

Cei mai radicali emigranti, si in primul rind Rosetti si fratii Bratianu vor sprijini
planurile mazziniste de a provoca o noua revolutie in Europa “simfona si sincrona” care
sa inlature regimurile ce s-au instalat dupa infringerea revolutiilor, sa oblige Rusia sa se
retraga. Acest plan se baza pe prognoza politica –ce s-a dovedit nerealista- a reizbucnirii
immediate, in 1851, a crizei Orientale si a implicarii in razboi, impotriva Rusiei, a Frantei
si Angliei.

In paralel, emigrantii au dus o puternica actiune de propaganda pentru a face


cunoscut Occidentului problemele romanesti si dorinta societatii romanesti de
emanicipare.

Un merit special al emigrantilor romani este ca ei au depasit separarea si au


actionat impreuna, prezentind Europei, dorinta de unitate. Se poate spune ca emigratia,
in diversele foruri a pus pentru prima oara raspicat problema unirii Principatelor,
transformind-o intr-o problema europeana.

Pentru realizarea acestei propagande au fost editate o serie de publicatii ca


Junimea Romana (1851) editata de tineri studenti si Republica romana (1851) condusa
de Constantin A. Rosetti.

In acelasi timp intre diversele grupuri de emigranti s-au nascut si o serie de


divergente. Ion Heliade Radulescu, Cristian Tell si Ion Ghica erau impotriva unor
proiecte radicale, de tip republican si impotriva unei noi revolutii. Ei se bazau pe
sprijinul Turciei pentru inlaturarea protectoratului rusesc si reintroducerea unei
autonomii sub suzeranitate otomana.

Grupul cel mai activ era cel radicalilor, cu cele mai intinse legaturi in lumea
europeana si care vor adera la multimea de comitete revolutionare de pe continent.
Pentru acestia obiectivul fundamental era realizarea Unirii si constituirea unui stat de
drept, cu asiguraea drepturilor cetatanesti, a libertatii de exprimare, etc.

45
Grupul lui Balcescu milita pentru Unire si Independenta, dar era mai conservator
in problema drepturilor politice. Prioritatea absoluta a lui Balcescu erau reformele
sociale, si in special, impropietarirea taranilor. Balcescu se va imbolnavi si va muri in
1851, la Palermo, in Italia. Prioritatea sociala va fi preluata de grupul liberal moldovean
din jurul lui Mihail Kogalniceanu.

Emigrantii moderati, in frunte cu Heliade-Radulescu vor reveni in Principate in


vara lui 1854-o data cu armata turca-, in timp ce grupul lui Rosetti va avea permisiunea
sa se intoarca abia in 1857.

Marele merit al emigratiei ramine sensibilizarea opiniei publice la problemele si


dezideratele poprului roman.

Emigrantii, o data intorsi acasa, vor forma osatura principala a clasei pilitice
romane in perioada in care s-au realizat marile obiective ale societatii romanesti:
Unirea, Independenta Nationala, Modernizarea.

In fapt putem spune ca istoria moderna a Romaniei a stat sub semnul aplicarii –
in etape- a programelor revolutionare.

6. Unirea Principatelor

Exista evenimente in istorie, pe care memoria istorica le-a pastrat foarte vii, ca
elemente centrale in viata unui popor. Ele isi gasesc oglindirea repetata –uneori
obsesiva-in literatura, arta, muzica, in diversele forme de marcare a acestei memorii, ca
statui, nomenclatura strazilor, prezenta prioritara in manuale scolare. Aceste evenimente
ajung sa fie mai mult decit un fapt de istorie, ci un reper moral. Si mai presus o lectie de
mindrie nationala.

Cauzele sunt multiple: de obicei, este vorba de victorii –militare, dar si politice-
ale poporului respectiv –. Dar, pot fi si infringeri traumatice.

Ele sunt in general, “povesti frumoase”, care servesc la cultivarea patiotismului.

Un asemenea moment, in istoria universala este atunci, cind cind Franta


revolutionara, era in 1791, amenintata de agresiunea straina, si poporul se mobilzeaza la
cuvintele lui Danton” Patria in primejdie”si …respinge agresiunea! Este un moment
inaltator!Vorbeam de “manipularea” patriotica. Ea se poate servi, si de infringeri grele,
traumatice. In acest sens putem aminti de unguri, care vor cultiva memoria catastofalei

46
infringeri de la Mohaci, din 1546, cind regatul lor se transforma in pasalac. In amintirea
acesteia, nationalistii unguri vor avea si o deviza: “Nu,nu se va repeta”

Romanii au povestile glorioase: Podul Inalt, sau Calugarenii, victorii atit de


prezente in memoria colectiva, chiar daca ele erau, in fapt, episoade victorioase intr-un
sir de infringeri.

Dar memoria istorica a tuturor popoarelor are dreptul sa-si faca proprile selectii.

Existenta mitului, a legendei ingreuneaza rolul istoricului, cici adevarul istoric


este mai putin eroic, mai putin placut de povestit si de receptat. Iar mitul, foarte
puternic, poate influenta pe cercetator si distorsiona adevarul istoric.

Unirea Principatelor este un astfel de episod extrem de prezent in memoria


colectiva. Interesant, ca nu este vorba de un episod eroic, cu victorii militare si martiri ,
ci o poveste politica, o victorie a bunului simt si a diplomatiei. Poate specialistii in
psihologie istorica vor gasi raspunsul la intrebarea: “de ce, tocmai un episod politic?”

De la primele clase primare-dar unii si din gradinita- elevul roman invata de


Cuza, de cum l-a sarutat pe ambii obraji pe mos Ion Roata, de actele de justitie, de
multimea de pe dealul Mitropoliei.

Am inceput cu aceasta paranteza, pentru ca am vrut sa atrag atentia asupra


diferentei-citeodata ruptura-dintre mit si realitate.

a. Ideia Unirii

Modernizarea societatii romanesti, dezvoltarea si extinderea –desi este o


extindere limitata-instructiei au facut ca sa se consolideze in mentalul colectiv romanesc,
in cultura sa politica, ideia necesitatii unirii romanilor intr-un singur stat. Problema, care
se pune este cea a Moldovei si a Tarii Romanesti. Desi exista si constiinta comunitatii cu
romanii din Transilvania, problema alaturarii si Transilvaniei la efortul de unificare era
mult mai dificila, din “n” motive.

Dar romanii din Moldova si Trara Romaneasca aveau un destin istoric foarte
apropiat. Domniile fanariote, cu desele mutari de domni intre Bucuresti si Iasi, si mai

47
ales cu masuri administrative, fiscale, legislative si culturale, luate in ambele entitati
politice, au fost un pas important in aceasta apropiere.

Al doilea moment important a fost proclamarea Regulamentului Organic, care in


fond au unificat, aproape in totalitate, prevederile legislative si administrative.

La 1848, dar si inainte, au existat, in cadrul puternicii emulatii politice si referirea


la Unire. Dar izolat! In proclamatiile propriu-zise, din timpul infruntarii, nu se face
referire la Unire.

In primul rind revolutionarii de la Bucuresti si Iasi, care fusesera impreuna in


cercurile secrete pariziene, au considerat prioritar transformarea politica acelor doua
Principate.

Pe de alta parte, a existat si o anume prudenta, de teama justificata de a alarma


puterile reactionare din jur, dar in special Rusia.

Dupa Revolutie, in emigratie, idealul Unirii reapare si este pus din nou. In special
radicalii, C.A. Rosetti, fratii Bratianu, pina la un punct si Balcescu, sedusi de ideia
mazziniana a reizbucnirii unei revolutii –de data asta sincrona si dirijata dintr-un singur
centru- ce va rezolva si problemele nationale ale popoarelor, inclusiv realizarea statelor
nationale.

In acest sens credem ca elementul hotaritor in emergenta ideii unirii si implicit a


formarii unei grupari-din ce in ce mai mari-a unionistilor este existenta unui model
european al unificarii nationale. Sa nu uitam ca doua mari popoare din Europa,
italienii si germanii faceau eforturi majore de a realiza unitatea diverselor entitati statale,
in care traiau. Si, ca la aceste popoare unificarea a fost elementul central al revolutiei lor
pasoptiste.

Pentru Europa Occidentala, Primavara Popoarelor era in primul rind


lupta pentru unitate si independenta nationala si abia in al doilea rind
pentru reforme sociale. Aceasta, pentru ca aceste popoare depasisera faza rupturii cu
“Vechiul Regim” si realizasera importante reforme sociale si de modernizare.

In acelas timp, in emigratie, departe de tara, deci nu in timpul infruntarii,


discutiile aveau mai mult caracter teoretic, decit de practica politica, deci puteau fi mai
indraznete.

48
b.Contextul international

In procesul care a dus la Unire, contextul international a fost deosebit de


important. Aceasta, pentru ca dinamica politicii europene, dupa prabusirea Imperiului
francez, a restauratiei hotarita de tratatul Sfintei Aliante de la Viena, ca si sistemul de
paci turco-ruse, ce au insotit cronica si indelungata criza orientala au creiat o notiune:
concertul european , care insemna o suma de mecanisme, care incearca sa pastreze,
mai mult sau mai putin un anume echilibru al continentului.

Criza orientala, in fapt infruntarile militare ruso-turce au afectat istoria politica a


Principatelor.

Dupa infringerea Revolutiei, conventaia de la Balta Liman (mai 1849) fixa cadrul
de evolutie politica a Principatelor Romane si hotara existenta unei ocupatii militare a
celor doua puteri.

Evenimentul care largeste numarul actorilor care devin interesati de desfasurarile


romanesti este razboiul Crimeii. In fapt, acest razboi a inceput in urma ocuparii
Principatelor in 1853. Acest fapt va determina intrarea in razboi a Angliei si Frantei,
alarmate de ofensiva agresiunii Rusiei in sud-est . Pericolul european si interesele celor
doua state in Balcani si la gurile Dunarii erau amenintate. Dupa infringerea Rusiei, a
urmat Conferinta de la Paris, din 1856.

Intre timp pe scena politica, se adauga inca o putere interesata in soarta


Principatelor-Austria.

Pe de-o parte, Austria era ingrijorata de consolidarea Rusiei, iar pe de alta, avea
interese speciale economice in Principate. Este vorba de doua economii complementare:
piata romaneasca era un loc ideal de desfacere pentru produsele industriale austriece, iar
cerealele si in special vitele erau un articol de import cautat de Austria.

La conferinta de la Paris, puterile occidentale incearca sa slabeasca Rusia si sa


impiedice o prabusire definitiva a Imperiului Otoman, care de mult era “omul bolnav al
Europei”.

Tratatul de la Paris (30 martie 1856) ce a reunit deciziile Confeintei, inlatura


protectoratul Rusiei in Principate, si il inlocuia cu garantia Puterilor Eurpene si pastra
suzeranitatea Imperiului Otoman. Pentru autonomia interna a Principatelor era o

49
situatie net favorabila, celei anterioare. Cici era mult mai dificil de luat o decizie, care sa
fie impusa, cici cele 7 puteri aveau de obicei, interese contradictorii.

O decizie importanta a Conferintei, ce va avea consecinte importante este


recomandarea de revizuire a prevederilor regulamentare “potrivit cu dorintele
romanilor”. Pentru a se cunoaste aaceste dorinte se convoca in fiecare Principat un
Divan ad-hoc, format din reprezentanti ai tuturor claselor societatii. Dorintele lor urmau
sa fie prezentate puterilor, care trebuia sa le studieze si sa decida printr-o Conventie.

E necesar de subliniat, ca aceasta decizie internationala a avut un efect major


asupra desfasurarilor interne, si in special a opiniei publice. Eliberarea de permanentul
pericol al interventiei rusesti si mai ales o anume pozitie binevoitoare –in limitr bine
determinate- a puterilor avea sa declanseze in opinia publica un puternic curent
unionist. In fond putem spune ca ideile pasoptiste ce au stat intr-o anume amortire vor
renaste cu putere, dar de data asta cu o schimbare strategica: trecerea problemei
nationale –a Unirii- in fruntea preocuparilor. Din discursul politic al epocii apare clar ca
Unirea este vazuta ca ideal suprem, dar si ca un cadru optim pentru realiarea
dezideratelor din programele revolutionare.

Decizia de a se cere consultarea populara in Principate a stimulat o emulatie


politica si paralel cu ea, un efort de organizare partizanilor Unirii.

Astfel, se vor constitui Comitete Centrale unioniste la Bucuresti si Iasi, care mai
mult decit oricind in trecut vor avea contacte strinse si vor trce la constituirea unei retele
de sprijin, la nivelul judetelor si tinuturilor.

In acest timp, domnii numiti in 1849, isi incheiasra mandatul si turcii numesc doi
loctitori de domni: in Moldova, Teodor Bals-poate cel mai puternic latifundiar al
Moldovei, cu vederi ultraconservatoare- care insa moare imediat dupa numire si este
inlocuit cu N. Conachi-Vogoride, cu vederi antiunioniste clare; in Tara Romaneasca era
numit caimacam, fostul domn regulamentar Alexandru Ghica, boier cu vederi
conservatoare, dar fara a fi un adversar al Unirii.

Puterea, si in special cea din Moldova, va incerca falsificarea alegerilor pentru


Divan.

Vor incepe proteste, cereri de anulare a alegerilor-un ecou special avea sa aiba
demisia din functie a prefectului de Galati, Alexandru Ioan Cuza, in semn de protest fata
de falsificarea alegerilor. Tensiunea din Moldova are implicatii internationale, cici

50
consulii marilor puteri de la Constantinopol aveau sa protesteze, dar Turcia, sprijinita –
in mod traditional-de Anglia se va opune oricaror masuri de anulare a alegerilor.
Problema electorala moldava a inflamat spiritele in Europa si se parea ca se va
redeschide “criza orientala”

Pentru a se preintamplina aceasta perspectiva, Napoleon al III-lea are initiativa


unei intilniri cu Victoria, regina Angliei-caz rarisim de implicare a monarhiei britanice in
probleme de politica externa-. Intilnirea are loc la un castel de pe o insula a Canalului
Minecii si va ramine in istorie, drept intilnirea de la Osborne (numele castelului).
Compromisul incheiat de cele doua capete incoronate prevedea anularea si refacerea
alegerilor din Moldova, iar partea engleza obtinea, in favoarea aliatilor sai turci,
renuntarea la unire deplina, fiind prevazuta doar o unire partiala, de caracter
institutional.

In urma alegerilor refacute, Divanul ad-hoc iesean, ca si cel bucurestean primea


o majoritate clara prounionista. In fapt, gasim perintre deputatii celor doua Divane,
aproape toate figurile reprezentative ale revolutiei din 1848. Elementul de noutate era
alegerea, pentru prima data, intr-un for reprezentativ a unor delegati-tarani.

Importanta Divanelor ad-hoc este ca ele au constituit o afirmare clara a vointei


de unire, si in acelas timp optiunea pentru o organizare politica democratica de tip
european. Se poate spune ca rezolutiile celor doua instante erau in spiritul proclamatiilor
revolutiei de la 1848.

Cele doua rezolutii sunt foarte asemanatoare, deosebirile sunt de mai mult de
formulare si sistematizare-cea munteana avea patru articole, fata de cinci a celei iesene.

Articolul 1 al ambelor este de fapt reeditarea articolului 1 al proclamatiei de la


Islaz: autonomie, conform vechilor capitulatii cu Inalta Poarta.

Articolul 2 si 3, in formularea munteana-cere expres Unirea sub un print


strain, formula ce intra in limbajul politic romanesc. Trebuie spus ca ideia aducerii unui
print strain aparuse –ocazional-si pina atunci, fie in unele memororii, din perioada
regulamentara, dar si –cu destula timiditate- in perioada postrevolutionara, in discursul
politic al diversilor emigranti.

Motivele optiunii erau simple:in conceptia liberala, domnul nu este un


conducator autocrat, ci un albitru al situatiei politica. S-a considerat, ca acest rol va

51
putea sa fie mult mai bine indeplinit de un print, fara inrudiri sau relatii clientelare in
societea romaneasca, deci fara a fi legat de diverse interese interne partizane.

Un al doilea argument este cel al faptului ca un print strain poate apara mai bine-
dat fiind relatiilor sale internationale-autonomia si integritatea tertoriala a unui stat mic
si inconjurat de vecini puternici si neprietenosi. Mai mult decit atit, se sublinia si prin
aceasta formula proeuropeana a societatii romanesti, dorinta de a se adopta anume
valori moral-politice, cit si a unui anume tip de organizare politica interna. In acest sens
trebuie sa subliniem, ca cele doua rezolutii ale Divanelor ad-hoc stipulau in mod
expres: Print strain, cu mostenirea tronului, dintr-o dinastie domnitoare a
Europei.

In privinta organizarii interne se opta pentru guvern (se intelege regim poltic)
constitutional reprezentativ. Se sublinia, ca reprezentanta parlamentara sa fie
aleasa pe baza electorala larga, incit sa reprezinte interesele natiei romane.

Cele doua rezolutii vor fi discutate de Puteri, intr-o noua conferinta desfasurata la
Paris, care, pe baza lor avea sa adopte Conventia de la Paris (1/13 august 1856).

Prin faptul ca imbratiseaza toate aspecele vietii sociale aceasta poate fi


considerata un act de caracter constitutional.

Nu o vom numi constitutie, pentru ca ea nu era emenatia directa a


unei reprezentante nationale, ci era o charata acordata de marile Puteri. E
adevarat ca ea era conceputa, in functie de cerintele fortelor interne
romanesti, dar aceste dorinte erau preluate indirect si erau filtrate, prin
interesele Puterilor.

Conventia prevedea principii general-democratice ca egalitatea in fata legilor,


desfiintarea privilegiilor, libertatea de exprimare-principii ce le gasim in 1848, la Islaz
sau in petitiile moldovene. Se stipula ca Regulamentul Organic inceta sa existe, ce
era un alt deziderat pasoptist.

Problema rurala era trecuta pe planul doi, desi se recunostea urgenta rezolvarii
ei, cerindu-se revizuirea relatiilor intre propietarii de pamint si tarani.

Faptul ca Divanele nu au introdus problema agrara in discutie, in ciuda unor


cereri insistente, se explica prin faptul ca aceasta problema nu intrunea un consens si
putea naste conflicte, care puteau fi exploatate din afara, de marile Pueri, fapt ce putea
compromite realizarea Unirii.

52
In discutarea acestei probleme, mai trebuie facuta o precizare; liberalii-radicali,
personificati de Rosetti si Bratieni, si care erau forta cea mai influenta si cea mai activa,

in special la Bucuresti, desi erau, teoretic pentru discutarea si rezovarea


problemei agrare, prin impropietarirea taranilor, nu vedeau in aceasta o prioritate.

In privinta Unirii , Conventia a incercat sa “estompeze” formularile. S-a vorbit de


o unire institutionala, cu pastrarea a doua guvernari (domn, parlament, guvern) sub
numele de Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti .

Se prevedea organizarea, la Focsani-orasul, capitala de judet, aflat pe granita, a


unei Comisii Centrale , care trebuia sa pregateasca legile si o Curte de Casatie comuna.

Conventia a stabilit si stipulatii electorale, care era o lege cenzitara, ce trebuia sa


sigure avantajul marilor propietari agricoli.

c.Solutia dublei alegeri

Perioada urmatoare a fost dominata de framintarile politice interne in vederea


alegerii Adunarilor Elective si implicit a viitorilor domni, la Bucuresti si Iasi. Existau un
numar relativ mare de candidaturi, iar rivalitatea era atit ideologica, dar si personala.
Existenta unui mare numar de candidati a ingreunat alegerea unui domn. Astfel in
Moldova candidau din partea conservatorilor, atit Mihai Sturdza, cit si varul acestuia,
Grigore. Partida prounionista nu reusise sa ajunga la un consens, printre canddati
detasindu-se Vasile Alecsandri si Costache Negri. In aceasta situatie indecisa este apare
candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care obtine unanimitatea in Adunare si astfel Cuza
este ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859.

La Bucuresti, Adunarea Electiva era la fel de indecisa. Tabara conservatoarele isi


impartea preferintele intre intre fostii domnitori, Gheorghe Bibescu si fratele sau, Barbu
Stirbei, in timp ce unionistii se orientau spre Nicolae Golescu, apropiat gruparii radicale.

In acea efervescenta politica, are loc o adunare a a membrilor partidei unioniste,


in noaptea de 23 spre 24 ianuarie, in sala Concordia, in care Dimitrie Ghica, un moderat
propune alegerea ca domn, al celui ales la Iasi. Propunerea este admisa si prezentata in
Adunarea electiva a doua zi. Adunarea o aproba, in conditiile, in care radicalii
mobilizasera masele bucurestene care exercitau o presiune a strazii.

Astfel, la 24 ianuarie, domnul Moldovei era ales si domn al Tarii Romanesti.

53
Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza.

Descendent dintr-o veche familie boiereasca, Alexandru Ioan Cuza s-a nascut, in
1820, la Galati (desi sunt istorici care considera ca s-a nascut la Husi sau Barlad). Dupa
mama se tragea dintr-o familie de origine greco-italiana, ce venea in Moldova din
Constantinopol: Cozadini.

Cuza invata mai intii la Iasi, la pensionul francezului Victor Cuenin-unul din cele
mai bune scoli din Iasi-, apoi pleaca la Paris, unde isi ia un bacalaureat in litere. Nu se
arata deosebit de studios, dupa ce face o serie de incercari la medicina-unde se pare ca
nu putea suporta disectiile-la drept si economie, se va intoarce, in Moldova, fara a-si
finaliza studiile. Se va inscrie in armata, cadet, dar si de aici va pleca, pentru a incepe o
cariera administrativa.

Cuza participa –fara a avea un rol important-la evrenimentele din martie 1848,
dupa infringerea caruia se va refugia in strainatate: Cernauti, Viena, Paris,
Constantinopol.S-a intors in 1854 si isi reia cariera administrativa, reusind sa ajunga la
demnitati importante, inclusiv prefect de Covurlui.

Demisia sa ca protest la abuzurile lui Vogoride il lanseaza in spatiul public,


devenind un simbol al corectitudinii politice.

Intre timp reintra in armata si avanseaza la gradul de colonel, fiind numit


“loctitor de hatman”, in fond, comandant al armatei , in octombrie 1858.

Avea o fire deschisa, atragea simpatia si desi apropiat cercurilor unioniste nu era,
ceeace se numeste un militant. Avea o anumita echidistanta fata de diversele grupari
politice, fiind in fapt un om de conceptii liberal-moderate.

Era un iubitor al jocului de carti, ii placea vinul bun si mai ales era ensibil la
gratiile sexului frumos.

Toate acestea il faceau si mai simpatizat intr-o societate, care era departe de a fi
austera.

Toate acestea sunt poate explicatia de ce candidatura sa, mai intii la Iasi si apoi la
Bucuresti a stirnit atit de repede, aprobarea prin consens.

Acesta este omul, pe care dinamica politica l-a sortit unui destin istoric.

54
7. Reformele lui Alexandru Ioan Cuza

Solutia dublei alegeri, la Iasi si Bucuresti a aceluias domnitor a fost o forma


originala, creiativa a clasei politice romanesti de a-si impune un obiectiv, greu de
acceptat de “concertul european.”

Se inaugura, in politica romaneasca, o indrazneata formula politica, care va mai fi


aplicata, ce a faptului implinit.

O data depasita, dubla alegere a lui Cuza, a fost deosebit de dificil, recunoasterea
acestui pas politic de citre Puteri, pe de-o parte si de materializa Unirea in realtatea
politica moldo-valaha.

Era clar pentru oamenii politici ai timpului, ca este vorba de un inceput, si ca


trebuie intemeiate structuri noi, care sa sprijine noua entitate politica.

Fireste Unirea era un ideal mai vechi, dar a trece de la nivel de ideal la cel de a
constructie politica, a fost deosebit de dificil, pentru un domn, fara experienta politica
relevanta, dar si pentru majoritatea celor care l-au secondat, care fie erau teoreticeni, fie
revolutionari, dar au fost straini de actul guvernarii.

Putem descifra citeva planuri de actiune in aceasta domnie, de 7 ani(1859-1866):


incercarea de transformare a unirii personale intr-o unire propriu-zisa si de aici
necesitatea de a actiona pe de-o parte in interior, pentru crearea strucrurilor unificate
(armata, parlament, guvern, reprezentante diplomatice, etc) , iar pe plan extern efortul
de a face Puterile sa recunoasca acest fapt implinit, fara aprobarea acestora.

Un alt plan, consecutiv celor aratate pina acum, este reforma societatii romanesti
in conformitate cu idealurile unei clase politice, care dorea adoptarea unui model
cultural european.

Trebuie sa recunoastem ca era un test deosebit de greu pentru aceasta noua clasa
politica, cit si pentru domnitor.

Cronologic, primele dificultati apar pe plan international. Dubla alegere era


vazuta de unele Puteri si in special de turci, ca o incilcare a tratatelor internationale, o
violare a recentului tratat de la Paris.

55
Pentru inceput poate ar trebui sa “inventariem” in mare pozitia celor 7 Puteri
europene fata de dubla alegere a lui Cuza.

Asa cum era de asteptat, Turcia era cea care a opus cea mai puternica rezistenta
fata de decizia romanilor. Ea vedea –si din punctul ei de vedere nu gresea-acest act ca
inceputul unui proces de desprindere fata de sistemul de relatii cu Turcia, Aparitia unui
stat, relativ puternic, nu putea fi privita ca un fapt pozitiv de turci. Acestia vor trece la
pasi de descurajare militara, prin concentraea de trupe spre Dunare.

O pozitie potrivnica actului de la 24 ianuarie vor avea Austria si Anglia. Austria


pentru ca, inca din timpul razboiului Crimeii isi proiectase o politica expansionista in
directia Principatelor, iar planul unei anexiuni, desi nu se punea clar, nu era inlaturat.
Formarea unei entitati statale romanesti, cu capitala la Bucuresti ar fi insemnat o
atractie puternica pentru romanii din monarhia habsburgica, care avea intre hotarele
sale Transilvania si Bucovina-si Viena vedea in aceasta un pericol la integritatea
monarhiei.

Anglia, urmind consecvent politica sa sprijinire a Imperiului Otoman va duce o


politica de ostilitate fata de actul romanesc. Totusi Anglia, ce avea interese in dezvoltarea
comertului cu Principatele, la care se adauga si presiunea unei opinii publice favorabile
cauzei romanesti avea sa renunte treptat la politica de ostilitate.

Rusia a avut o politica contradictorie. Pe de-o parte era gata sa sprijine orisice
act, ce ar slabi pozitia Turciei, inclusiv Unirea, pe de alta parte Rusia nu a renuntat
niciodata la proprile planuri de anexare a Principatelor Romane, ce ii deschideau drumul
spre Constantinopol . In acest sens nu putea privi cu simpatie consolidarea statului
moldo-valah.

Franta, lui Napoleon al III-lea avea ca axa a politicii sale, politica nationalitatiilor
si avea sa fie principalul sprijin diplomatic al tanirului stat.

Prusia si Sardinia au sprijinit Unirea, pentru ca si ele erau interesate in realizarea


unificarii germanilor si respectiv italienilor, in state nationale.

Diplomatii romani vor trebui sa gaseasca drumul potrivit pentru a se strecura


printre aceste interese contractorii.

O prima conferinta a Puterilor in aprilie 1859 avea sa discute situatia


principatelor;ministrul de externe al Frantei, Walewski va presa Austria si Turcia sa

56
recunoasca alegerea lui Cuza, iar Sultanul a timis a trimis la 3 si 8 octombrie doua
firmane de investitura pentru Cuza in calitatate sa de domn a celor doua principate,

Reformele

Inca din primele zile ale domniei, Cuza ia masuri de unificare administrativa: se
unifica serviciul postal, cancelariile diverselor ministere incep sa se mute la Bucuresti.

O masura importanta a fost cea a unificarii armatei. Unificarea ostirii a avut loc,
in martie 1860, in tabara Floresti, de linga Ploiesti si se creiaza un prim comandament
comun al acestei armate, sub conducerea generalului moldoveann, Milicescu. In
decembrie 1860, se realizeaza serviciul medical unificat al armatei, sub conducerea
doctorului Catol Davila. Prioritatea care se da armatei este oglindita de faptul ca primul
minister unificat a fost cel de razboi, pus, in august 1860, sub conducerea generalului
Ioan Em. Florescu

Practica politica a dovedit greutatea guvernarii cu dubla administratie. Aceasta il


va convinge pe Cuza, de necesitatea unificarii administratiei. Astfel, intr-un moment, in
care s-a asigurat ca turcii nu vor reactiona negativ, la 11 decemmbrie 1861, Cuza, anunta
intr-o proclamatie dizolvarea celor doua adunari si convocarea unei adunari unite la
Bucuresti, la 24 mai 1862.. Iar cu doua zile inainte, la 22 ianuarie 1862, Cuza numeste ca
primul premier al Principatelor Unite, pe Barbu Catargiu, seful gruparii conservatoare
din Tara Romaneasca.. Numirea lui Catargiu era rezultatul situatiei din Camera reunita,
in care conservatorii erau majoritari. Domnul dorea sa sublinieze ca respecta regulile
jocului democratic parlamentar

Ca semn al unificarii complete au fost desfiintata Comisia centrala de la Focsani.

Perioada urmatoare este caracterizata prin concentrarea in Bucuresti a tuturor


departamentelor ministeriale, raminind la Iasi, pentru rezolvarea problemelor curente,
mici structuri numite directorate. De asemenea, Monitorul Oficial al Moldovei era
desfiintat, fiind inlocuit cu o simpla Foaie de publicatii oficiale. Ramine o singura
publicatie a statului cu numele de Monitorul Oficial al Principatelor Unit

De asemenea, din ianuarie 1862, Bucurestii capata calitaea oficiala de capitala a


Principatelor Unite.

57
Pas obligatoriu, in procesul de unificare, comasarea si centralizarea structurilor
administratiei au creiat conditiile functionarii normale a diverselor , cit si a exercitarii
functiilor specifice ale statului.

aLegea rurala

O problema deosebit de grava a fost cea rurala. Exista o stare de nemultumire


cronica la sate, care periodic exploda prin diverse miscari taranest caracterizate in
diferite forme de revolte, ca cea a granicerilor, concentrati la Floresti sau a dorobantilor
de la Braila, din vara lui 1859, sau cea condusa de Mircea Malaieru, care in fruntea
citorva mii de tarni din Ilfov a incercat sa intre in Bucuresti, in ianuarie 1862 .

Pe acest fond se intirea in opinia publica ideia necesitatii unei reforme agrare. In
fond, aceasta masura era acceptata de intreaga societae si de toate gruparile politice.
Diferentele apareau asupra felului reformei si a momentului cind sa fie infaptuita.

Prima incercare de legiferae in problema rurala a fost facuta de guvernul


conservator al lui Barbu Catargiu, in mai 1862. Proiectul prezentat urmarea
transformarea completa a domeniului in propietate de tip capitalist. Se incerca
desavarsirea procesului inceput prin prevederile regulamentare si continuat prin legea
din 1851 a lui Barbu Stirbei. Prin acest proiect se urmarea formarea unui “lot comunal”
din care sa se dea spre folosinta, cite trei pogoane fiecarei familii. De asemenea se
preconiza inchirierea unor loturi taranilor din propietatile statului, sau a unor institutii,
fundatii, etc. In fapt boierul era eliberat de orisice oblgatii, iar domeniul sau se
transforma intr-o propietate de tip ferma. Rezultatul este lipsirea taranului de “obiectul
muncii”, libertatea ce si-o cistiga devenea iluzorie, in conditiile imposibilitatii de a-si
cistiga existenta.

Liberalii, din care se distinge Mihail Kogalniceanu vor protesta , fiind sprijiniti si
de demonstratii populare. Ei cereau impropietarirea taranului din expropierea, cu
despagubire, a unei parti din mosie. Lupta politica in jurul reformei agrare s-a intins in
perioada 1862-1864, timp, in care majoritatea conservatoare s-a opus legii rurale.

In conditiile loviturii de stat din mai 1864-despre care vom vorbi in amanuntim,
intr-un curs urmator-prin care puterea a fost concentarata, in miinile lui Cuza si a
guvernului sau, condus in epoca de Kogalniceanu s-a putut legifera reforma agrara. La 14
august 1864, Cuza sanctioneaza si promulga legea rurala. Prin aceasta se prevedea, ca :

58
“Satenii clacasi sunt si ramin deplini propietari pe locurile supuse posesiunii’
Era prima oara in istoria Romaniei, cind se aplica sistemul impropietaririi.

Intinderea loturilor cu care erau impropietariti taranii, diferea in functie de


numarul de vite, deci de posibilitatea de a-l munci.

Legea limita intinderea totala a noilor propietati taranesti la doua treimi din
intinderea mosiei.

O prevedere foarte importanta era cea, privind desfiintarea diverselor obligatii,


de tip feudal. Astfel se specifica in textul legii:

“Se desfiinteaza odata pentru todeauna si in toata intinderea Romaniei claca


(boierescul) dijma, podvezile, zilele de meremet, carele de lemne, si alte asemenea
sarcini, datorate stapinilor de mosii, fie in natura, fie in bani”

Aceasta suprimare a unor obligatii extraeconomice, nascute din cutuma relatiilor


feudale era un pas important in statornicirea unor relatii moderne de tip capitalist in
agricultura.

Conform principiului enuntat in lege, propietarii erau despagubiti de tarani, atit


pentru pamint, cit si pentru claca, dijma si alte obligatii.

Trebuie specificat ca aplicarea legii a fost dificila. Aceasta pentru ca nu se


elaborase o data cu legea un regulament precis, ceeace a dat loc la interpretari subiective,
intirzieri, care de obicei, defavorizau taranimea.

In aplicarea legii, guvernul nu a beneficiat de un corp de “tehnicieni”: agronomi,


topografi,etc.

Multiplele greutati au facut ca legea sa nu fie aplicata in anumite regiuni, sau sa


fie aplicate neunitar de la o regiune la alta.

Cu toate aceste imperfectiuni legea agrara din 1864 a fost un moment deosebit de
important in progresul societatii romanesti, pe drumul modernizarii.

Ea a dus la imbunatatirea –chiar limitata- a situatiei taranimii, producind un val


de entuziam in satele romanesti.

Reforma a reusit sa micsoreze tensiunea sociala si sa amine exploziile, tip-


rascoala, pina la inceputul secolului 20.

59
b.Legea secularizarii averilor manastiresti

Una din reformele importante ale domniei lui Cuza a fost secularizarea averilor
manastiresti.

Trebuie facuta mentiunea ca ideia expropierii propietatilor manastiresti a pornit


de la existenta unor foarte intinse domenii ale manastirilor inchinate .

In istoria Tarii Romanesti si a Moldovei a functionat un model al inchinarii


diverselor ctitorii citre locurile sfinte. Era o forma de a conferi un prestigiu sporit celui
care facea acest act, oferindu-i o protectie sporita din punct de vedere spiritual. Diversele
manastiri sau locuri sfinte erau inchinate, impreuna cu mosiile pe care le aveau in
propieate. Aceste inchinari se faceau Patriarhilor de la Ierusalim sau Constantinopol, sau
unor lacasuri de pe muntele Athos.

Cu timpul, manastirile inchiate nu vor mai avea obligatii citre stat, ci exclusiv
citre respectivele Patriarhii sau lacasuri sfinte. In acest sens, datorita prestigiului lor, cit
si sprijinul care il obtin, din partea Turciei, ca beneficiara a cresterii averilor acestora, ce
se aflau pe teritoriul sau, sau al Rusiei, ce se erija ca protectoare, vor inceta sa se achite
de obligatii.. in timp s-au acumulat datorii uriase, care grevau aspra bugetului
Principatelor, constituind un spatiu ce iesea de sub controlul statului, precedent
periculos, pentru autoritatea acestuia.

De aici s-a nascut ideia trecerii in propietatea statului a tuturor acestor propietati.

Fiind vorba de propietati ale unor lacasuri de cult straine s-a nascut interpetarea
ca ar fi o masura de caracter xenofob. Pentru a se feri de aceasta interpretare, se va largi
sfera de actiune a legii, la toate propietatile manastiresti

Trebuie spus, ca spre deosebire de reforma agrara, care a stirnit o vie opozitie in
special in rindul boierimii conservatoare, legea secularizarii bunurilor manastiresti s-a
bazat pe un larg consens. Impotrivirea venea din afara, in special din partea Turciei si
Rusiei.

Intr-un context, considerat favorabil, Cuza si guvernul sau, condus de Nicolae


Kretulescu au trecut la fapte si au prezentat Adunarii, proiectul de lege al secularizarii, la
13 decembrie 1863.

In primul articol se prevedea “Toate averile manastiresti din Romania sunt si


ramin averi ale Statului”. Veniturile lor erau trecute in bugetul statului. Statul roman
platea, ca despagubire, suma de 51 milioane lei. Pe linga aceasta, guvernul roman afecta

60
suma de 10 milioane lei, pentru infiintarea la Constantinopol a unei scoli laice si a unui
spital.

Trebuie spus ca actul isi avea importanta sa economica, cici suprafata totala
depasea un sfert din teritoriul tarii.

Intrarea in vigoare a legii va crea o atmosfera favorabila lui Cuza in tara, fapt de
care domnitorul se va folosi in lovitura de stat.

O lege importanta in modernizarea si organizarea statului este legea


comunala, votata in martie 1864. Legea era inspurata de legea similara franceza, si era
bazata pe principiul descentralizarii, principiu ce era prezent si in programele
revolutionare de la 1848.

Prin aceasta lege se dadeau competente sporite comunei, ca unitate de baza a


administratiei. Prin prevederile acestei legi se naste primaria, organism deosebit de
important in procesul modernizarii. Primariile erau cele care gestionau lucrari edilitare,
precum iluminat, pavare, canalizare, organizau comertul local, se ingrijeau de
sistematizare, prin proiectarea unor noi cai de acces, a unor piete publice, supervizau
igiena localitatilor, aveau in grija, invatamintul primar-prin intretinerea scolilor primare,
etc.

Primariile erau si un important centru de putere politica, pentru diversele grupari


politice, iar lupata pentru cistigarea lor era o preocupare importanta.

c. Alte legi

.Legea instructiunii este de fapt un pachet legislativ privind multiplele


aspecte ale problematicii invatamintului. Caracterul sau complex a facut sa fie numita
Reforma invatamintului.

Inca de la inceputurile domniei sale, Alexandru Ioan Cuza va da atentie


instructiunii, despre care spune, in primul sau mesaj adresat Adumarii Elective, in
decembrie 1859, ca “…trebuie sa fie graduala si pusa la indemina tuturor claselor”..
Lichidarea analfabetismului este pusa pentru prima data ca obiectiv oficial. In acelas
mesaj, noul domnitor va spune: “Eu tin numaidecit ca fiecare sa stie, in curind, a scrie si
a ceti”.

61
Numeroase masuri, de-a lungul domniei vor sublinia atentia data invatamintului.
In 1860 se infiinteaza Universitaea din Iasi-care azi poarta numele domnitorului. Acest
act marcheaza inceputul invatamintului modern universitar in Romania. Alegerea
Iasiului si relativa graba cu care s-a trecut la infiintarea universitatii este si o incercare de
a se da Iasiului o recompensa pentru pierderea calitatii de capitala.

In acesti ani are loc o dezvoltare remarcabila a invatamintului secundar. La


Bucuresti se infiinteaza trei gimnazii: Ghoerghe Lazar, “Matei Basarab” si “Mihai cel
Mare” rebotezat “Mihai Viteazul” (toate devenite in anii ’90, licee), un alt gimnaziu apare
la Ploiesti, “Petru si Pavel”, “Laurian” la Botosani, la Focsani, gimnaziul “Unirea”. Este
inceputul formarii unui invatamint de elita, cu un nivel de predare compatibil cu Europa
Occidentala.

Invatamintul comercial apare si se extinde. Astfel vom aminti de doua scoli


comerciale, cu grad de scoli secundare, la Bucuresti si Galati .

Nevoia de invatatori a determinat infiintarea unei importante retele de scoli


normale.

O sinteza a acestor preocupari este legea instructiunii. Aceasta punea, la baza


invatamintului romanesc, pentru prima data in istoria sa, principiul invatamintului
public obligatoriu si gratuit.

Legea invatamintului stabilea patru ani pentru invatamintul primar (cinci ani in
mediu rural) si 7 ani pentru cel secundar. Se instituie dupa model francez, examenul de
bacalaureat. Acesta era de doua feluri, in stiinte si umanist. El se dadea in cadrul uneia
din cele doua Universitati ale tarii. Era un moment foarte important, cel ce trecea
examenul, putea sa foloseasca titlui de “bacalaureat”si avea un statut quasiuniversitar.

Prin legea invatamintului din 1864 s-a infiintat Universitatea din Bucuresti, care
avea aceias structura, ca si cea din Iasi: trei facultati, de drept, stiinte, litere ( filozofie).

In decembrie 1864, a fost legiferat noul Cod Civil ( a intrat in vigoare peste un
an in decembrie 1865, timp folosit pentru insusirea lui de reteaua judecatoreasca),
alcatuit in primul rind pe baza Codului civilal lui Napoleon, dar prelua si o serie de
elemente ale vechiului drept romanesc. Acesta era in fond consacraea legislatiei moderne
de tip occidental in spatiul romanesc.

Dintre prevederile importante este infiinatra serviciului de stare civila, astfel


casatoria civila-ca si divortul civil-deveneau obligatorii. De asemenea , inregistrarea

62
nasterilor si a mortilor incepe sa se faca sistematic prin acest serviciu. Bisericile care
aveau monopolul “miscarii populatiei” vor fi obligate sa predea serviciilor respective-ce
functionau pe linga primarii-vechile condice de evidenta (mitrici). Era o masura
importamta in directia secularizarii si europenizarii societatii romane.

Odata cu Codul civil era proclamat codul de procedura criminala. Prin acesta, se
desfiinta pentru prima oara, pedeapsa capitala in societaea romana.

Toate aceste reforme sunt axa unui important efort de modernizare a societatii
romanesti in perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza., care vor veni in contradictie cu
Statutul dezvoltator, care stirbea regimul democratic

d.Abdicarea silita a domnitorului (1866)

Unui lector mai putin avizat cu realitatea timpului i se pare ciudat: cum domnul
ales in unanimitate si primit cu un entuziasm general de mase, in 1859 isi termina
domnia prin abdicare silita.

Pentru a intelege, cm s-a ajuns aici, trebuie sa cercetam un pic dezvoltarile


politice in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Procesul de modernizare, care l-am urmarit pe diverse planuri se face simtit si in


cel al vietii politice. Putem vorbi de un inceput de cristalizare a acesteia, prin
configurarea unor grupari politice. Fireste, diverse grupari politice, cu orientari
ideologice diferite, si cu strategie sociala diferita pot fi urmarite si in perioadele
anterioare, in 1848, in emigratie. Dar este clar ca avem de-a face cu un inceput si este de
subliniat formula “un inceput” de organizare politica. Procesul insa este timid, si el se va
maturiza dupa 1866.

Pina 1850 vorbim de o grupare comuna -partida nationala-sau progresistii-


cei ce erau pentru Unire. Si care era cvasitotalitatea gruparilor politice ale vremii: de la
conservatori, la cei mai radicali liberali, formati la scoala “comitelor secrete” mazziniste
din Occident.

Raminea cineva in afara? Da, o minuscula grupare de conservatori “duri”, ce


respingeau ideia Unirii si incercau o revenire la vremea Regulamentelor organice si a

63
privilegiilor boieresti: mai influenti si mai prezenti in Moldova, cu o apreciabila forta
economica, precum cei din familiile Bals, Sturdza, Sutzu.

Cei din partida nationala erau-asa cum am mia spus-extremi de diferiti; la


Bucuresti, tonul era dat de activismul politic al unui Rosetti, cu idealuri republicane –si
infiinteaza un ziar Republica Romana-, urnmat de Bratieni si Golesti. Obiectivul
acestora era ca noua structura politica sa fie pe de-a intregul europeana, cu proclamarea
libertatilor civile-cel al libertatii de intrunire si e presa le erau extrem de scumpe-
intinderea cit mai mult cu putinta a drepturilor electorale (C.A. Rosetti era pentru vot
universal), legi pentru progresul meseriilor si a mestesugurilor, etc) Ei priveau cu
simpatie rezolvarea problemei impropietaririi taranilor, fara a fi convinsi de urgenta
acestei masuri. Interesnt, ca aceasta grupare era puternica in primul rind la Bucuresti si
in orasele Munteniei, neavind o corespondenta in Moldova, decit personaje de
importanta secundara. In Tara Romaneasca erau si citeva persobalitati de centru,
moderati, intre care se detasa Ion Ghica, Dimitrie Ghica (acesta cu un pas mai la dreapta
primului), Vasile Boeescu, Dimitrie Kretzulescu si altii. In Moldova acestora le
corespundea grupul din jurul lui Mihail Kogalniceanu. Democrat convins, adept al unor
legi de modernizare, el nu privea cu simpatie “liberalismul mazzinist” al celor de la
Bucuresti. Acesti moderati erau pentru o rezolvare grabnica a problemei rurale. Cel ce
fusese cel mai activ in aceasta directie, Nicolae Balcescu a murit prematur in 1851.
Moderatii, de tipul lui Kogalniceanu sau Ion Ghica, dadeau o importanta primordiala
problemelor instructiei scolare. Extinderea scolii, raspindirea, prin forme diferite a
culturii si inainte de toate lichidarea analfabetismului erau obiective prioritare. Fara ele
nu vedeau posibile largirea drepturilor democratice.

In ce priveste conservatorii, nici acestia nu au o pozitie unitara. Cei mai multi


dintre ei accepta necesitatea transformarilor, dar considera prioritara pastraea ordinii.

Vorbind in general de conservatori si liberali trebuie sa conchidem ca sunt


despartiti nu de obiective, in fond, si unii si altii erau pentru trecerea la un tip de
societate europeana, capitalista, ci in strategia diferita a acestor grupe politic, in
prioritatile ce si le fixeaza..

Aparitia structurilor de tip parlamentar, ca Adunarea Deputatilor, sau dupa 1864,


a organismelor puterii locale creiaza conditii pentru un plus de organizare a acestor
grupari politice.

64
O intrebare suplimentara, ar fi cum s-a raportat, cel ales ca domitor, la aceste
grupari politice, cum a incercat si cum a reusit sa guverneze cu ajutorul lor sau impotriva
lor.

Cuza nu avea un trecut politic bogat. Participant la revolutia de la 1848, el


reprezenta acea grupare a boierimii liberale interesata in schimbari, fara insa sa aiba
ocazia sa-si precizeze teoretic pozitia. Dupa intoarcerea din emigratie, el devine cunoscut
si simpatizat nu datorita unei pozitionari politice, ci prin citeva gesturi de curaj, care i-au
atras simpatia opiniei publice.

Era ceeace se numeste un “om de centru” fara a fi legat intr-un fel de vreo
grupare politica, fapt care a si usurat alegerea lui in ianuarie 1859.

Lipsa unei orientari si mai ales a unei “apartenente” politice vor fi un handicap
pentru domitor

El incearca la inceput o relatie mai strinsa cu liberalii radicali, care de altfel au


fost foarte activi in dubla alegere. Dar foarte curind si-a dat seama ca acestia sunt o forta,
bine organizata si pot fi un pericol. S-a orientat spre centru, fie ca a fost vorba de un
Nicolae Kreulescu, fie de Mihail Kogalniceanu, dar acestia nu aveau in spate o organizare
puternica. A crezut ca poate colabora cu partida conservatoare, care va forma primul
guvern unificat, dar conceptiile, mai ales legate de problema agrar –prioritara la Cuza-
erau total diferite.

Lipsa sprijinului politic va fi una din cauzele care vor contribui la deteriorarea
relatiilor acestuia cu staff-ul politic, si in cele din urma, la pierderea domniei.

Coalizarea opozitiei se va face treptat si nu va cunoaste un traseu liniar, fiind


repetate zig-zag-uri (impacari si rupturi repetate).

Conservatorii au vazut permanent in Cuza un adversar, fiind constienti ca


realizarea reformei agrare era un obiectiv strategic al acestuia.

Pe de alta parte, liberalii radicali nu i-au putut ierta domnitorului refuzul


sistematic dal acestuia de a-i chema la guvern.

Avind ostilitatea acestora Cuza a incercat, pe de-o parte, si in buna parte a reusit,
sa guverneze cu politicieni moderati si pe de alta sa tina in sac cele doua extreme.

Lipsa de sprijin politic pentru domnitor si pentru guvernele sale au condus


treptat la solutia loviturii de stat. De altfel inlocuirea, in octombrie 1863 a lui Nicolae

65
Kretulescu cu energicul Mihail Kogalniceanu era semnul intentiei domnului de a realiza
o schimbare de regim. Aceasta schimbare se va petrece prin lovitura de stat din mai
1864. La cererea domnitorului, Kogalniceanu dizolva parlamentul si proclama un nou
sezamint constitutional, care purta numele de Statutul dezvoltator al Conventiei de la
Paris.

Acest statut era o legiuire de tip autoritar, care dadea puterii executive-respectiv
domnului-competente suplimentare, reducind substantial autoritatea puterii legiutoare.
Se prevedea, ca domnul singur are initiativa legilor. Tot acesta, numea pe presedintele
Camerei. Se infiinta o a doua Camera (Corp ponderator) , din a carui membrii unii sunt
numiti de drept , iar restul numiti de domn.

In acelas timp cu Statutul se proclama o lege electorala, care largea mult


participarea la vot.

O asemenea ingradire a libertatilor democratice, in paralel cu masuri repetate de


suprimare a unor ziare opozitioniste, interzicerea de intruniri politice, arestari
administrative au alertat pe liberalii radicali, pentru care aceste libertati erau abc-ul lor
politic.

Aceasta situatie politica va naste o ciudta alianta intre opozitia de stinga si cea de
dreapta. Contemporanii au denumit-o “monstroasa coalitie,” formula preluata si de
istoriografie. Preluare nejustificata, dupa parerea noastra, pentru ca in fond avem de-a
face cu o alianta politica, cu obiectiv limitat-rasturnarea domnitorului –intre doua forte
politice, care reprezentau doua cai al aceluias proces-transformarea societatii in sens
capitalist.

Coalitia radicalo-conservatoare isi va stabili legaturi in armata si politie, care ii va


usura drumul spre abdicarea domnului.

Trebuie spus ca actiunea conspirativa se va desfasura in paralel cu o indepartare


a opiniei publice de domnitor. Motivele de nemultumire se multiplica. Unul din ele este
forta crescinda ce o va capata, camarila din jurul domnitorului.. In fruntea acesteia se
gasea Cesar Librecht, seful telegrafelor din Romania, ce a ajuns la o putere deosebita,
controla ministrii, cenzura toate informatiile ce mergeau la Cuza. Influenta lui asupra lui
Cuza depasea orisice limita, iar acest lucru se stia. Insasi, premierul Mihail Kogalniceanu
i se adreseaza cu un ton prevenitor. In afara de Librecht, in camarila mai intrau Baligot

66
de Beyne, secretarul personal al domnului, Iancu Alecsandri, fratele poetului, sau
Alexandru Cantacuzino, un apropiat al Elenei Cuza..

Camarila, prin autoritatea ce o avea in fata unor reprezentanti ai corpurilor


constituite ale statului aduceau un prejudiciu important statului de drept si intretineau o
permanenta ostilitate impotriva domnitorului.

Legatura extraconjugala a lui Cuza cu printesa Maria Obrenovici, ce locuia, la


Palat a stirnit un val de nemultumire. Chiar daca un timp aventura a fost tratata “usor”
de societatea romaneasca, cu timpul devine o circumstanta agravanta.

Anumite tensiuni sociale, in special in rindul micii burghezii patronate de


liberalii-radicali au agravat sitatia. In august, o miscare de protest a negustorilor din
piata, impotriva administratiei pietii, s-a incheiat cu o reprimare singeroasa a acestora
din parte armatei chemata de guvern. Cu aceasta ocazie sunt arestati principalii lideri ai
opozitiei, in frunte cu C.A. Rosetti si Ion C. Bratianu.

Cuza devenea tot mai singur si parea chiar dezinteresat de evolutiile politice. De
altfel, a facut si doua declaratii, din care reiesea ca este gata sa cedeze domnia..Astfel, in
mesajul anual citre Adunarea Electiva, din 5 decembrie 1865, el subliniaza ca a primit
coroana Principatelor Unite, numai ca pe un depozit sacru. Fireste putea fi si o
declaratie populista, dar era si expresia unui anume dezinteres, sau, o “anume oboseala”
care nu a fost receptat pozitiv de populatie.

La 11 februarie 1866, citiva ofiteri –membrii ai conspiratiei- vor intra in Palat.


Cuza a semnat abdicarea fara nici o impotrivire, dupa cum nici in popor nu au fost
proteste. Va parasi Romania, si moare in 1873, in Germania.

Conducerea statului va fi asigurata temporar de o locotenenta domneasca.

Daca incercam sa facem o caracterizare domniei lui Cuza trebuie subliniat efortul
remarcabil de modernizare a societatii romanesti in multiple domenii: legislativ,
instructie, relatii sociale, administratie, etc. Masurile luate in aceasta perioada au pus
bazele statului national modern.

In acelas timp, tendinta spre autoritarism, materializata in lovitura de stat din


mai 1864 si in regimul restrictiv al libertatilor cetatanesti a insemnat o involutie a
democratiei in Romania.

67
8. Regimul politic instaurat in 1866

Dupa abdicarea fortata a lui Alexandru Ioan Cuza (11 februarie 1866), fortele
politice, care au organizat-o, au instalat in fruntea statului o locotenenta domneasca,
formata din trei reprezentanti ai diverselor tendinte: Lascar Catargiu, reprezentant al
conservatorilor, si in acelasi timp al Moldovei, Nicolae Golescu, muntean, general,
apropiat al liberalilor radicali si colonelul Haralambie, “girant” al armatei, ce colaborase
la schimbarea de regim.

Acest organism va numi un guvern provizoriu ce exprima aceias ecuatie a


echilibrului de forte din acel moment.

Sefia guvernului si ministerul de externe o primeste Ion Ghica, liberal-moderat,


ce reprezenta “centrul politic” ce trebuia sa asigure colaborarea, de loc facila, a
reprezentantilor fortelor politice. Numirea lui Ion Ghica se explica atit prin moderatia sa
in politica, cit si prin experienta sa diplomatica, a contactelor excelente, ce le avea in
primul rind la Constantinopol-in perioada emigratiei a detinut o functie oficiala
otomana, ca ‘bei de Samos” (guvernator)-dar si la Londra si Paris. Noii guvernanti stiau
ca vor trebui sa depasesca o situatie dificila in relatiile cu Marile Puteri.

Din guvern mai faceau parte radicalii Constantin A. Rosetti, ministru al Cultelor
si Instructiunii, Ion C. Braianu ca ministru de finante, Stefan Golescu, ministru fara
potofoliu, un liberl-moderat ca D.A. Surdza, ca ministru al Lucrarilor Publice, un
conservator moderat ca Dimitrie Ghica, ministru de interne, conservatorii “duri” erau
reprezentati de I. Cantacuzino si P. Mavrogheni. Convinsi de importanta organizarii
locale si de importanta Capitalei, in infrunarile politice, radicalii vor “sacrifica” una din
personalitatile lor de frunte pentru postul de primar: Dumitru Bratianu.

Chiar la 12 februarie-a doua zi dupa abdicare, Corpurile legiutoare vor fi


convocate –in ciuda pacatului lor de a fi fost alese pe baza Statutului lui Cuza- pentru a
ratifica abdicarea fostului domn si a proclama ca domnitorpe principele Filip de Flandra,
al doilea fiu al regelui Belgiei, Leopold I.

Sa ne oprim din paecurgerea evenimentelor pentru a zabovi asupra revenirii la


ideia de principe strain.

68
Am vazut, deja ca acest concept de principe strain a fost prezent in gindirea
politica romaneasca inca la cumpana veacurilor 18 si 19, intr-o serie de memorii ale unor
reprezentanti ai elitei. Solutia printului strain apare ocazional in discursul politic al
emigratiei, pentru a fi impusa in rezolutiile Divanului ad-hoc, in octombrie 1857.

Se parea dupa 1857 ca aceasta e solutia preferata, dar succesul ideii de consens al
dublei alegeri a facut-o sa treaca pe plan secund. Ea era reamintita din cind, in cind
domnitorului, ca o reactie la anumite masuri ale sale. Trebuie spus, ca insasi, acesta, se
arata, cel putin la nivel declarativ, un partizan al solutiei printului strain.

Criza politica din Principatele Unite a readus, la ordinea zilei, aceasta solutie. In
timpul calatoriilor lor in strainatate, in anii 1864-1865, fruntasii coalitiei anti-Cuza (asa
numita “monstroasa coalitie”) au pus din nou problema printului strain. Trebuie aratat
ca gruparea ce isi insuseste, in primul rind acesta ideie, sunt liberalii radicali.

In 1866 era necesara rezolvarea rapida a vacantei la domnie, si de aici s-a ajuns la
proclamarea-fara o pregatire suficienta-a printului Filip. Aparteneta acestuia la familia
domnitoare tarii ce constituia un model pentru Romania-ce era numita si Belgia
Orientului-, atit ca regim politic-o monarhie constitutionala-, cit si ca grad de civilizatie
au fost argumente in favoarea optiunii pentru Filip. S-a considerat gresit, ca Franta va
sprijini acest proiect. Dar, Napoleon al III-lea si apropiatii sai si-au exprimat
impotrivirea. Motivul era inrudirea dintre casa de Flandra-caruia ii apartinea Filip-si
fosta familie regala a Frantei-Bourbon. Aceasta isi manifesta in continuare pretentiile,
considerindu-l pe Napoleon al III-lea-ca si pe unchiul sau-un uzurpator.

Impotrivirea Parisului si perspectiva unor dificultati diplomatice il va face pe


Filip sa decline propunerea. Dupa acest refuz oamenii politici romani, in special Ion C.
Bratianu se vor orienta spre Prusia si propun coroana lui Carol de Hochenzollern,
membru al familiei domitoare, fiu al lui Carol-Anton, seful ramurii catolice a acestei
familii si frate al regelui Prusiei.. Alegerea se va dovedi excelenta din punct de vedere
politic. Nepot al regelui Prusie, dar inrudit si cu Napoleon al III-lea, printul Carol se va
bucura de simpatia a doua state, cele mai puternice din Occident. Trebuie recunoscuta
buna orientare a lui Bratianu, daca ne gindim, ca in numai cinci ani, in 1871, Prusia,
transformata in Imperiu German va deveni o forta conducatoare in Europa, iar
protectorul lui Carol, cancelarul “de fier” Bismark va fi cel mai important pesonaj al
concertului eropeam.

69
Principele Carol era un tanir locotenent de 27 de ani-dupa unele surse, anumite
simpatii liberale, considerate neadecvate pentru un print i-au intirziat avansarea in
armata-. Era un catolic practicant, distant si excesiv de interiorizat.

In perspectiva istorica putem confirma si mai bine, buna alegere. Carol s-a
dovedit un monarh, ce vrea sa invete realitatile noii sale tari. Se poate spune, ca a invatat
regulile jocului constitutional, si cu putine exceptii –exceptii ce au nascut crize politice-
si-a respectat locul in sistemul politic al Romaniei, pastrindu-se in rolul de albitru intre
diversele forte politice. Va simpatiza intodeauna pe moderati, dovedind o aversiune
pentru politica rosilor. In special, pe C.A. Rosetti il antipatizeaza, considerindu-l
periculos pentru stabilitatea tarii. Cu celalalt lider radical, I.C. Bratianu, care a fost prima
lui cunostinta pe scena romaneasca , a colaborat destul de bine.

In general a respectat decizia fortelor politice interne romanesti. Doua au fost


domeniile in care a intervenit direct. Cel al armatei, in a carei modernizare a avut o
contributie deosebita, ce s-a oglindit in succesele din 1877-1878, in timpul Razboiului de
Independenta. Al doilea domeniu este cel al politicii externe, unde a presat pentru o
orientare progermana a acesteia. Trebuie spus, ca un merit al sau, ca atunci, cind aceasta
orientare a intrat in contradictie cu interesele tarii si cu vointa cvasiunanima a clasei
politice romanesti a stiut sa cedeze.

E adevarat ca printr-un anume consens nescris, transformat in cutuma politica,


cele doua planuri _armata si politica externa-erau atribuite autoritatii sale supreme.

A fost un adept hotarit al modernizarii tarii, a initiat si a sprijinit planuri de


modernizare. Domeniul unde si-a adus o contributie speciala, fiind permanent in atentia
sa a fost realizarea unei importante retele de cai ferate, ce este unul din marile succese
ale modernizarii Romaniei, in a doua jumatate a secolului 19.

Reintorcindu-ne la situatia politica de dupa alungarea lui Cuza, vom constata ca


doua erau prioritatile de actiune ale noilor lideri. Primul, de natura externa, de a
printimpina reactii ostile, din partea Puterilor, si in special a Turciei, la ultimile
desfasurari de la Bucuresti, care in fond era o repetare a polticii faptului implinit.
Intradevar, la 26 februarie o conferinta a acestora la nivel de ambasadori a discutat noua
situatie. Desi turcii vor presa pentru anularea recunoasterii Unirii, se ajunge la un
compromis de acceptare a realitatilor romanesti.

70
Al doilea plan de actiune al noilor autoritati era organizarea structurilor statului,
in noile conditii.

Toate fortele politice romanesti erau convinse de adoptarea unei Constitutii., care
sa precizeze modul de functionare a diverselor structuri ale statului.

Cei mai activi in pregatirea Constitutiei au fost liberalii radicali. Graba lor avea
mai multe cauze, ei doreau ca proclamarea Constitutiei, sa fie de data asta , rezultatul
exclusiv, al fortelor interne. De aceea, ei doreau ca redactarea si aprobarea de citre
Adunare sa se faca pina la venirea noului principe domnitor. Ceeace nu vor reusi,
discutia se va prelungi si dupa venirea printului, la 10 mai. Dar prezenta lui nu a
inflentat, decit poate in citeva formulari, textul Constitutiei.

In fapt, prima forma a textului, care a fost prezentata ca proiect guvernamental, a


fost redactata de doi oameni; Constantin A. Rosetti si amicul sau politic, Eugeniu Carada
(viitor guvernator al Bancii Nationale). Acest text a fost publicat in Romanul, ziarul lui
Rosetti, la 4 mai 1866.

Dupa discutii, framintari-care au facut loc si unor demonstratii de strada-


Adunarea va aproba Constitutia, care este proclamata la 1 iulie 1866.

Constitutia din 1866

Trebuie aratat ca in elaborarea Constitutiei romane din 1866, oamenii politici ai


timpului au pornit de la textul constitutiei belgiene din 1831. Traducerea acesteia in
limba romana dateaza din 1855 si apartine juristului Theoder Veissa.

Avem de-a face, in fond cu prima Constitutie romaneasca, in adevaratul


sens al acestui termen.

E vorba de un document cuprinzator, ce atinge toate aspectele guvernarii. Dar


ceeace este nou, e ste ca este conceput , elaborat, aprobat si proclamat de forte interne.
Prin aceasta raspunde termenului de Constitutie.. Aceasta era o constitutie europeana,
esentialmente de tip liberal, punind la baza statului principile Evului modern, inaugurat
de Revolutia franceza. Era proclamata suveranitatea natiunii, si ca expresie a acestui
principiu, preponderenta ce se dadea parlamentului. Se asigura separarea totala a
puterilor, responsabilitatea ministeriala, principiul sacralitatii propietatii private,si se

71
marcau clar drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului: dreptul la intrunire,
libertatea cuvintului, a presei, dreptul de petitionare a cetateanului, etc.

Pe plan juridic a fost desfiintat pedeapsa cu moartea, se introducea institutia


juriului-dupa model occidental-

Prezenta acestor principii consacrau victoria gindirii liberale, a principiilor


continute si in documentele pasoptiste.

In ce priveste structura statului, se stabileau mai precis decit in legislatiile de


pina acum diversele sfere de competente: astfel puterea legislativa era detinuta de domn
si de “reprezentanta nationala” –parlamentul, care era formata din doua camere:
Camera Deputatilor si Senatul. In ce priveste acesta din urma, noutatea fata de “corpul
ponerator” din Statutul lui Cuza, era ca acest corp era ales, si nu numit de seful statului.

Trebuie spus ca introducerea institutiei senatului a provocat dispute, liberalii


radicali erau impotriva acestei prevederi. Dar, la presiunea conservatorilor si a Printului,
senatul a fost introdus.

Inca o prevedere ce sublinia importanta celor doua corpuri ale reprezentantei


nationale este aceea, ca spre deosebire de celelalte adunari obstesti, de la Regulamentul
Organic si pina la statutul lui Cuza, presedintii celor doua adunari este alesi de aceste
corpuri.

Autonomia deplina a Adunarii este una din prevederile importante ale


Constitutiei. Domnitorul avea initiativa legislativa, dar limitata..

Institutia monarhului denumit principe domnitor (schimbarea denunirii in


rege se va face in 1881 si trebuia sa marcheze starea de independenta a Romaniei.) avea
toate caracteristicile monarhiei constitutionale de tip european.

O prevedere de o semnificatie speciala va fi speificarea numelui statului de


Romania. Era prima folosire a acestei denumiri intr-un document oficial. Deosebit de
semnificativ, era fapul ca in textul Constitutiei, nu era nici o mentiune a relatiilor
“speciale” cu Imperiul Otoman. Aceasta lipsa nu era intimplatoare si indica existenta
unei tendinte de largire a autonomiei, pina la obtinerea deplinei independente.

Constitutia stabilea un sistem electoral cenzitar, care asigura preponderenta


marilor propietari de pamint. Astfel, acesta prevedea, pentru alegerea Camerei
Deputatiilor, impartirea electoratului in patru colegii:

72
Colegiul I, in care intrau marii propietari funciari cu un venit de la 300 galbeni in
sus,

Colegiul II , pentru propietarii funciari cu venit intre 100 si 300 galbeni

Colegiul al III-lea (denumit al oraselor) rezervat burgheziei urbane, cuprindea pe


propietarii din orase, care plateau citre stat un impozit de 30 de galbeni.. Tot aici votau,
fara a trebui sa dovedeasca un venit, liber profesionisti, ofiteri in retragere, profesorii si
pensionarii statului.

Colegiul al IV-lea cuprindea tarani si proletari urbani, care plateau un impozit


oarecare. Dar, in acest colegiu votul era indirect, in sensul desemnarii unui alegator
delegat la 50 de alegatori.

Pentru Senat existau doar doua colegii, dar cu un cens mult mai ridicat, in asa fel
incit acest corp era rezervat, in fond numai marilor propietari urbani si rurali.

Liberalii au incercat sa largeasca participarea la vot, ei preocupindu-se in special


de scaderea censului pentru colegiul al treilea, ce ar fi favorizat burghezia urbana,
principalul lor centru de putere.

In forma proiectului de constitutie, redactat de Roseti si Carada, earu numai trei


colegii, ce dadea o participare mai larga la vot.

Adevarul, ca existau contrargumente la largirii excesive a dreptului de vot. Lipsa


unei culturi politice, dar mai ales numarul mare de analfabeti puteau da posibilitatea
“manevrarii” unei parti de electorat si implicit falsificarea vointei populare.

Unul din puncte, ce a stirnit o vie framintare politica a fost cel al acordarii de
drepturi cetatanesti evreilor. In primul proiect de Constitutie, se prevedea in articolul 6
ca “religia nu poate fi o piedica in dobindirea cetataniei romane”. Prin aceasta
formulare se acorda drepturi de cetatanie evreilor. Dar publicarea proiectului a stirnit vii
proteste impotriva acestei prevederi, care au dus in cele din urma la retragerea
articolului 6, reformularea lui si inscrierea in articolul 7, ce prevedea ca “numai cei de
religie crestina pot dobindi cetatania”. Articolul 7 excludea populatia evreiasca –o
minoritate etnica care ajungea la 2.4% din populatia tarii.- de la exercitarea drepturilor
politice.

Aceasta prevedere introducea drept criteriu civic religia, ceeace era o abdicare de
la principiul constitutional modern. Era un pas inapoi si fata de programele de la 1848-
de la Islaz si petitia-program-care prevedeau emaniciparea evreilor.

73
Emaniciparea evreilor va avea loc prin Constitutia din 1923, Romania fiind
ultima tara din Europa, care a acordat cetatanie evreilor.

Analizind, in mare, Constitutia, trebuie sa subliniem ca ea are un caracter liberal,


general-democratic si creia cadrul legal pentru modernizarea Romaniei.

Trebuie precizat ca aceasta constitutie nu era intodeauna respectata pe teren,


existind numeroase incalcari abuzive ale prevederilor ei de diverse autoritati.

O alta limita a aplicarii ei este falsificarea –aproape traditionala- a alegerilor in


folosul guvernului. In practica, majoritatea parlamentara era decisa de guvern, care
“aranja” alegerile, in special prin ministerul de interne. De aceia importanta speciala a
ministrului de interne.

Cu toate acestea, framintarile politice au dus la maturizarea politica a societatii,


la perfectionarea sistemului partidelor politice.

Constitutia din 1866 a fost revizuita in 1883, in momentul proclamarii regatului,


principala modificare a fost largirea electoratului prin scaderea censului.

Esential este ca regimul politic instalat in 1866 este un regim burghez tipic, care
asigura libertati individuale, formeaza un guvern de tip reprezentativ, asigura
functionarea in cadrele europene a monarhiei constitutionale.

Este adevarat, ca o anume structura economica a tarii, in care marea propietate


agricola are un rol determinant se reflecta si in organizarea statului, in locul de frunte ce
il au in viata politica propietarii rurali. In acelas timp, trebuie spus, ca in intreaga
perioada de tranzitie, de la Regulamentul Organic, propietatea de domenii agricole,
cunoaste treansformari, in directia unei propietati absolute, de tip capitalist. Acest
proces isi gaseste finalizarea prin reforma agrara din 1864. In acest fel, cele doua tipuri
de propietati nu mai ocupa pozitii antagoniste. Mai mult decit atit, propietarii de
terenuri agricole isi investesc uneori capitalul in propietati imobiliare sau intreprinderi
industriale. Acest proces a fost mai evident, dupa 1864, cind propietarii agricoli au primit
despagubiri in bani, care au fost capitalizati in industrie, comert, etc. De aici si
apropierea ideologica intre gruparile politice ce ii reprezinta. In conducerea liberala au
fost mari propietari, ca Dimitrie A. Surdza, dupa cum reprezentanti ai burgheziei,
precum Tache Ionescu, au fost lideri conservatori.

De aceea formula folosita de istoriografia comunista de regim burghzo-


mosieresc, considerat ca o forma deosebita de regmul burghez este nestiintifica.

74
9. Viata politica de la adoptarea Constitutiei pina la obtinerea
Independentei

(1866-1877)

Adoptarea Constitutiei, urcarea pe tron a printului strain, recunoaterea –mai


mult implicita, decit explicita- a situatiei politice din Romania au creiat o relativa
stabilitate politica. Fireste confruntarile politice au continuat, s-au succedat momente de
tesiune, chiar de criza, dar statul intrase intr-o anume normalitate.

O data ce a sigurat –cu succes-tranzitia de la perioada noii Constitutii, guvernul


provizoriu, expresie a aliantei liberalo-conservatoare-condus succesiv de Ion Ghica si
Lascar Catargiu, si-a incheiat activitatea si s-au organizat alegeri in octombrie 1866..
Tinind seama ca guvernul era de coalitie, alegerile au fost relativ libere –sau ca sa
nuantam, cu un amestec mai mic al organelor de ordine. Acest fapt s-a oglindit in
rezultatele scrutinului: nici o grupare nu a reusit ssa aiba majoritatea . Instabilitaea
acestei Camere, ca si altora ce au urmat se datora si lipsei de maturitate organizatorica a
principalor grupari politice, care inca nu evoluasera spre formula de partid. In fiecare din
tabara existau conflicte si invidii personale. Conservatorii, in special se fragmentau dupa
citeva personalitati: Lascar Catargiu, Dimitrie Ghica, Grigore Sturdza. In acest timp,
liberalii aveau citeva grupari: liberalii radicali (sau rosii, datorita activismului lor
revolutionar), liberalii moldoveni, din jurul lui Kogalniceanu, si alta grupare
moldoveana, Fractiunea liberala si independenta. Ea a fost infiintata pe platforma
ideologica a ardeleanului pasoptist, Simion Barnutiu si era condusa de juristul Nicolae
Ionescu, profesor universitar la Iasi. Programul formatiei era republican, se sprijineau
libertatile democratice. Toate acestea dublate de o violenta xenofobie, indreptata in
special impotriva evreilor. Dintre aceste grupari, cei mai bine organizati, dispunind de o
retea de organizatii la nivel local, in special in marile orase, erau liberalii-radicali.

Liberalii vor face in 1867 un pas important spre unificare, la adunarea de la


Concordia (o sala din Bucuresti), unde se formeaza o coalitie a gruparilor liberale. Acest
progres in organizare vor permite liberalilor sa domine situatia si sa formeze citeva
guverne succsive. Forta principala a aestora au fost radicalii, care au reusit sa-si impuna
o serie de masuri, in cadrul guvernarii.

75
Pe plan intern, au fost adoptate in acesti ani, de dominatie liberala citeva legi
importante. Dintre acestea, se remarca legea puerii armate,sau legea Gheorghe Adrian,
dupa numele ministrului de Razboi, ce a fost adoptata in martie 1868.. Legea prevedea
serviciu militar obligatoriu, pentru locuitorii intre20 si 50 de ani. Fortele armate se
compuneau din armata permanenta si rezerva ei, garda civica –un important deziderat al
liberalilor radicali-corpul de dorobanti si granicerii. Inspirata din legislatia militara
prusaca, legea urmarea sa concentreze intreg potentialul militar al tarii. In paralel legea
prevedea modernizarea armatei, inzestrarea cu echipament modern. Trebuie spus ca de
aceasta lege, si apoi de aplicarea ei s-a ocupat indeaproape principele domnitor.

S-au luat o serie de masuri, de ordin financiar, din care cea mai importanta a fost
adoptarea monedei nationale-leul. Pe linga importanta economica, prin facilitarea
comertului de toate gradele, aceasta masura acvea si o importanta fateta politica.
Emiterea de moneda, fiind unul din insemnele suveranitatii pentru un stat.

Trebuie aratat ca acestei guvernari ii revine meritul proiectarii si concesionarii


primei cai ferate Bucuresti-Giurgiu si Itcani-Virciorova. Era inceputul unei mari
realizari, cu efecte majore in economia Romaniei: realizarea unei mari retele de cai
ferate.

In general, problema cailor de comunicatie era una din problemele grave ale tarii.
Reteaua de drumuri invechite nu mai corespundea necesitatilor unor schimburi
comerciale in crestere continua. Pentru a rezolva aceasta problema s-a votat legea
drumurilor publice, ce obliga toti locuitorii comunelor rurale , capi de familie, de la 20 la
60 de ani, de a presta in munca trei zile pe an..

In aceasta perioada se va adinci o anume lipsa de simpatie intre Printul-domnitor


si liberalii-radicali. Printul nu vedea cu ochi buni, consolidarea acestora. Infiintarea
garzii civice, de exemplu nu putea sa nu stirneasca nelinistea capului statului.

Un alt motiv de “racire” a relatiilor cu Printul, erau relatiile strinse pe care lideri
liberali le aveau cu diversi emigranti politici din Polonia, Rusia, etc. Aceste relatii
prefigurau incercarea de formare a unui centru revolutionar la Bucuresti, care sa
monitorizeze diversele miscari nationale. Astfel se crea statului roman probleme cu
Marile Puteri, in special cu Turcia si Rusia, dar si Austria, care vedeau, pe buna dreptate,
ca aceste miscari sunt indreptate impotriva lor. Si acest lucru nu putea sa nu-l ingrijoreze
pe domn. Tatal sau, ii transmitea iritarea lui si a altor cercuri prusace facta de activismul

76
guvernului de la Bucuresti. “Acesti oameni-spune printu Carol Anton intr-o scrisoare
citre fiul sau-poate sunt buni sa faca revolutii, dar nu sa guverneze tara”

Intr-o atmosfera generala antiradicala, va avea loc o apropiera a gruparilor


moderate conservatoare si liberale. In aceasta situatie, Carol va da, in noiembrie 1869,
sefia guvernului lui Dimitrie Ghica. In guvernul format, personalitatea centrala a fost
insa, Mihail Kogalniceanu, ce a luat portofoliul internelor. Primul obiectiv a fost
reabilitarea pozitiei internationale fata de Poarta, prin afirmarea neutralitatii Romaniei

Pentru a se intelege bine lucrurile, trebuie de specificat ca nici Kogalniceanu, nici


Ghica, si nici chiar Carol, nu erau adversari ai miscarilor de eliberare europene. Dar
considerau ca implicarea guvernului roman, in activitatea acestora poate fi periculoasa.
Conform tratatelor internationale exista pericolul, ca puterile garante sa poata interveni
in Romania, daca vor considera ca stabilitatea europeana este in pericol

Mihail Kogalniceanu incepe, in calitatea lui de ministru de interne, o lupta dura


impotriva centrelor de putere a radicalilor. Unul din acestea era municipalitatea
Bucurestilor. Dupa 1866, aceasta a fost cobdusa de radicali, avind-l primar pe Dumitru
Bratianu, iar din 1867-cind acesta intra in guvern, pe un aproiat al sau, doctorul Panait
Iatropol. Incercarea de demitere a consliului municipal a provocat o adevarata stare
insurectionala, si numai interventia, in forta, a armatei si politiei au permis demitereea
Consiliului si a primarului.

Acest guvern, ce incerca sa se impuna cu metode dure-specifice lui Kogalniceanu-


nu a rezistat, din cauza disputelor interne si sefia guvernului a primit-o, pentru a treia
oara, dupa 1866, Ion Ghica.

Cea mai serioasa problema cu care s- confruntat acest guvern, a fost criza
dinastica, din martie 1871.

In toiul acestei crize, ce apare pe fondul nemultumirii opiniei publice fata de


pozitia deschisa progermana a Printului, in urma victoriei acesteia asupra Frantei, Carol
decide sa abdice. Dar mai intii face publica o scrisoare in care face invetarul
nemultumirii lui la adresa institutilor liberale din Romania.

In paralel, o demonstratie bucuresteana a aruncat cu pietre in restaurantul


Capsa, unde misiunea militara germana sarbatorea victoria, act resimtit ca o jignire de
publicul, cu puternice sentimente pro-franceze.

77
In cele din urma, printul este convins de citre reprezentanti ai clasi politice sa nu
demisioneze.

Principele Carol va incredinta formarea guvernului, lui Lascar Catargiu, care va


invita in guvern o serie de frunasi conservatori cunoscuti pentru pozitia lor dura ca
generalul Ion M. Florescu, un colaborator al lui Cuza, Petre Mavrogheni, ministrul
finantelor, la culte generalul Cristian Tell, fost pasoptist trecut pe pozitii conservatoare,
la care se adagau si citeva personalitati moderate, ca Nicolae Cretulescu, si el fost
premier al lui Cuza si juristul Gheorghe Cosaforu, la Ministerul de Externe.

Datorita pozitiei dure a unora dintre ministrii, Titu Maiorescu avea sa-l
numeasca”…cea mai tare expresie a ideii conservatoare in limitele constitutiei din 1866”.

A existat in epoca teama ca, o data ajunsi la putere, conervatorii vor incerca sa
schimbe, in sens autoritar, Constitutia, pe care au criticat-o repetat in acesti ani, ca
“excesiv” de liberala. Aceasta temere a fost intarita de un document conservator,
publicat, putin timp inainte de formarea guvernului Catargiu. Este vorba de Petitia de
la Iasi, elaborata de o serie de conservatori-extremisti, in frunte cu Grigore Surdza.
Petitia cerea cresterea semnificativa a censului electoral, acordarea de drepturi sporite
sefului statului, desfiintarea autonomiei autoritatilor locale, etc. Trebuie spus ca insasi
Lascar Catargiu nu a acceptat aceasta petitie, a carei aplicare ar fi insemnat o serioasa
erodare a drepturilor democratice.

Reprezentanti ai marii propietati agricole, conservatorii vor aduce un numar de


legi, care sa intareasca acest sector. Una din cele mai importante, din punctul lor de
vedere este legea tocmelilor agricole, din 1872, care prevedea posibilitatea aducerii cu
forta a taranului pentru a-si face zilele-munca., sau cum se formuleaza in lege
“posibilitatea executiei cu dorobantul”. Este vorba de introducerea unui tip de
constringere extraeconomica, tip de obligatie, ce nu apartine caii capitaliste de
dezvoltare.

O alta lege, care a restrins, drepturile constitutionale era noua lege comunala din
1871, care o inlocuia pe cea a lui Cuza din 1864. Conform acesteia prevederi, Consiliul
Comunal, nu il mai alegea pe primar, ci acesta era numit de ministerul de interne dintre
consilierii alesi. Era o lovitura in special impotriva municipaltatilor mari, care erau un
fief liberal.

78
Cu toate acestea, putem spune ca guvernarea conservatoare, in afara unor note
speciale de autoritarism, nu a iesit din cadrele constitutiei din 1866. Interesant, de aratat
este ca liderii conservatori au tinut sa sublinieze, in mod repetat acest lucru, temindu-se
sa fie prezentati ca “anticonstitutionali”. In expunerea de motive, a legii comunale, care,
asa cum am aratat, era o lege restrictiva si facea pasi inapoi, pe linia autonomiei
comunale, Lascar Catargiu a tinut sa justifice legea spunind, ca nu s-a dorit incilcarea
principiului descentralizarii, ci realizarea unor economii, prin diminuarea functionarilor
administrativi. Fireste explicatia nu este reala, dar este semnificativa dorinta primului
ministru de a sublinia raminerea in cadrul constitutional. Interesant si argumentul
economiei prin reducerea aparatului birocratic, care a fost o permanenta in practica
politica conservatoare.

In general, conservatorii au dat o atentie speciala problemelor administratiei, a


economiei si se poate spune ca , mai mult decit liberalii au dovedit calitati gospodaresti.
Un rol deosebit in aceasta directie a avut-o P. Mavrogheni, ministrul de finante, un
excelent administrator.

La presiunea mosierilor se va infiinta o institutie, menita sa dea imprumuturi


acestora, Creditul funciar rural.. dar printr-o dinamica speciala aceasta institutie,
initiata si intemeiata de conservatori, va ajunge sa fie dominata de liberali. Acestia o vor
folosi pentru a atrage o serie de propietari, in rindul gruparilor liberale.

Ca politica externa, conservatorii se vor indrepta citre Austria. Aceasta oferea o


piata excelenta pentru produsele agricole si animaliere, exportae de propietarii de
pamint.

In primii ani ai guvernarii , conservatorii nu au avut probleme cu atacuri dure ale


opozitiei liberale. Aceasta era slabita, dupa criza din anii 1869-71, unii dintre liderii sai
importanti ca Ion C. Bratianu, Dumitru Bratianu, C.A. Rosetti see gaseau in strainatate.
Ceeace va eroda guvernul vor fi divergentele interne. Mai intii o ostilitate deschisa
impotriva primului ministru, Lascar Catargiu, invinuit de un autoritarism exagerat, apoi
divergente intre diverse grupuri sau diverse personalitati. Vor fi demisii succesive din
guvern, dar si din presidentia Adunarii Deputatilor.

In acest rastimp, opozitia liberala incepe sa se reorganizeze, ca forta de opozitie.


La 4 ianuarie se formeaza un Comitet central electoral, format din liderii tuturor
grupurilor liberale, care ca edita un ziar Alegatorul liber. La acest ziar va lucra ca
redactor, Ion Luca Caragiale. Pasul cel mai important in organizarea liberalilor in lupta

79
pentru recistigarea Puterii este formarea Coalitiei de la Mazar Pasa, la care alaturi de
toti liderii gruparilor liberale , va intra si fruntasul conservator, Manolachi Costachi
Iepureanu, ce demisionase din guvern.. Tot el va prelua conducerea unui guvern liberal,
in aprilie 1876.

Formarea coalitiei este in fapt inceputul existentei Partidului National Liberal.

10. Independenta nationala-implicatii politice

a. Obiectiv si strategie .

Anii 70 ai secolului 19 gazduiesc inca un pas in realizarea ststului national


modrn: obtinerea independentei de stat.. Astfel se realiza inca un punct din programul
pasoptist.

O sa incercam sa ne apropiem de acest important moment din perspectiva


implicatiilor politice: cum au fost influentate si cum au influentat diversele grupari
politice de cistigarea Independentei.

Tinind seama de profilul facultatii si de numarul mic de intilniri ne vom


concentra pe aspectele de ordin politic, pe justapunerea planurilor intern si extern, fara
sa ne oprim la aspectele de ordin militar.

Principalul aspect este acela al pozitiei diverselor grupari politice, sau


personlitati, in legatura cu obrinerea independentei

Problema ruperii in intregime a relatiilor speciale cu Imperiul Otoman era


prezent in discursul politic, dinaintea lui 1848. Sub o forma, oarecum camuflata, ea
apare si in programele Revolutiei de la 1848.

Dupa infringera revolutiei, problematica independentei a trecut pe un loc secund,


idealul prioritar fiind considerata realizarea Unirii.

Dupa 1859, problematica independentei nu a ocupat un loc central in discursul


politic romanesc. Aceasta pentru a nu atrage ostilitatea puterii suzerane-Turcia-dar si a
puterilor garante, care se fereau de orisice eveniment, care ar fi tulburat echilibrul
european.

80
Dupa 1866, in conditiile unei stari tensionate in Europa, dupa razboiul pruso-
austriac, liberalii radicali, ce se aflau la guvern, au initiat o pilitica secreta, alaturi de o
serie de grupuri de revolutionari europeni, care trebuia sa duca la o revolutie generala
europeana. In cadrul acesteia se urmarea realizarea unitatii complete a romanilor-
inclusiv a celor din Transilvania-si proclamarea independentei. Planul avea un anume
grad de utopie, si a fost una din cauzele indepartarii liberalilor-radicali de la putere.

In anii 70 se vor confrunta in cadrul clasei politice doua strategii pentru


dobindirea independentei. Conservatorii, aflati la guvernare au reusit sa impuna, pentru
moment drumul lor spre indepemdenta. In optica lor, obtinerea independentei, trebuia
sa fie un proces pasnic, politic, care sa se bazeze pe sprijinul Austro-Ungariei. Dupa cum,
se stie, alianta politica si mai ales economica cu Viena, era axa principala a politicii
externe conservatoare.

Liberalii, ce nu vedeau cu ochi buni apropierea de Viena, vedeau in redeschiderea


iminenta a crizei Orientale, calea spre obtineea independentei. Ei sustineu implicarea
Romaniei, in aceasta criza, prin sprijinirea Sebiei si Bulgariei in lupta antiotomana,
ceeace intr-o anumita masura era reeditarea planurilor secrete de la sfirsitul anilor
’60.Cu o schimbare: in anii 70 liberalii nu mai erau, nici ei, pentru o solutie
revolutionara, sperind in presiunea Occidentului pentru acordarea independentei.

Trebuie aratat, ca problema independentei lua forma unei ecuatii cu mai multe
necunoscute. Daca planul conservator se baza pe sprijinul international din partea
Austro-Ungariei, dar si a Prusiei, cel liberal de cooperare balcanica ar fi trebuit, in mod
obiectiv, sa indrepte Romania spre o cooperare cu Rusia. Tara, care oficial, era
protectorul crestinilor ortodocsi din Imperiu Otoman, si care dorea sa-si stabileasca
deominatia in sud-estul Europei, aparea ca aliatul principal antiotoman. Dar societaea
romaneasca, inclusiv liberalii-am putea spune in primul rind liberalii-erau ingrijorati de
o asemenea alianta. Rusia nu si-a ascuns niciodata intentile agresive fata de Romania, ea
avea pretentii teritoriale immediate, e vorba de cele trei judete din sudul Basarabiei, care
au fost redate Moldovei, de Conferinta de pace de la Paris, din 1856.

O prima concluzie ce se impune este ca toate fortele politice din Romania doreau
obtinerea Independentei, considerind legatura cu Turcia, un vestigiu al trecutului si ca o
piedica in calea dezvoltarii libere a statului roman. Daca obiectivul era acelas, strategia
era diferita si aceasta era inca un motiv de infruntare intre cele doua tabere.

81
Trebuie spus, ca relatia de suzeranitate, desi apasatoare pentru moralul tanirului
stat nu a fost de-a lungul anilor perceputa ca o piedica serioasa. Slabiciunea Imperiului
Otoman, multiplele lui probleme, faceau ca dependenta sa fie receptata ca o formalitate,
ca obligatia respectarii unui protocol vetust si neplacut, dublat e adevarat si de obligatia
financiara a tributului. De aici nu se impunea pentru clasa politica romaneasca –liberali
sau conservatori-urgenta ruperii acestei legaturi.

Ar mai fi de adaugat citeva cuvinte legata de pozitia speciala a Printului-domnitor


fata de Independenta. Inca din momentul acceptarii tronului, Carol a urmarit realizarea,
la un moment dat, a ruperii relatiilor cu turcii. Nici el, nici familia sa, cu care era in
legatura permanenta, nu considerau ca este de demnitaea unui Hochenzollern –si sa nu
uitam ca din 1871, aceasta devine cea mai puternica familie domnitoare din Europa- de a
fi supus unei puteri orientale, “omului bolnav al Europei”. De aceia va urmari si el
posibilitatile de obtinere a Independentei. De altfel, pe acest sentiment au contat, inca de
la inceput liberalii radicali, cind l-au adus pe print in Romania. Se pare ca desi le-a
criticat mai tirziu, Carol nu a fost, chiar strain de politica conjutatiilor a guvernelor
liberale, din perioada 1867-1869. Spre deosebire de ceilalti oameni politici, care
excludeau sau lasau pe ultimul plan, solutia militara, Carol era un adept al acesteia. Este
una din explicatiile efortului, ce l-a facut personal, implicindu-se in modernizarea
armatei.

c. Ecuatia imposibila

Exista o schimbare, de ordin strategic, in politica romaneasca. Oamenii politici,


de ambele orientari, inclusiv Printul-Domnitor vor considera in 1875, ca ruperea
legaturilor cu Turcia a devenit urgenta. Aceasta schimbare s-a datorat unei cotituri a
Imperiului Otoman, in politica sa fata de sistemul tratatelor sale politico-militare,
inclusiv cu Romania. In 1875, in urma unor schimbari drastice, ce au loc in fruntea
Imperiului, acesta va trece la redactarea unei constitutii, in care Romania este redusa la
statutul de “provincie privilegiata”. Acest fapt a produs o vie reactie antiotomana in
intreaga societate romaneasca, si va grabi alianta –in fapt nedorita -cu Rusia.

In cadrul liberalilor, aflati la guvern, cel care s-a aratat adeptul unei politici
energice, a fost Mihail Kogalniceanu, care va prelua ministerul de externe.

82
Premierul Bratianu, la presiunea lui Kogalniceanu si in fata situatiei creiate , va
inclina spre o conventie cu Rusia. In septembrie 1876 acesta, insotit de ministrul de
razboi s-a intilnit, la Livadia, in Crimeea, cu tarul Alexandru al II-lea si cu cancelarul
Gorceakov. Tratativele au fost dificile, dar partea romana, a acceptat in principiu
trecerea armatelor rusesti pe propriul teritoriu, dar a cerut insistent incheierea unei
conventii politice, anterior acestui act militar.

In acelas timp, Mihail Kogalniceanu, in numele guvernului roman cere Turciei, ca


pret al mentinerii neutralitatii, acordul asupra unui memoriu cu sapte conditii, care in
esenta ar fi fost recunoasterea starii de independenta a Romaniei.

In fapt majoritatea oamenilor politici doreau mentinerea neutralitatii. Aceasta in


ciuda faptului ca ei erau pentru rupera relatiilor cu Turcia, dar considerau periculoasa
alianta cu Rusia.

Dinamica evenimentelor, si in special, esecul conferintei de la Constantinopol,


din ianuarie 1877, ce deschidea calea solutiei militare vor pleda impotriva neutralitatii
Romaniei, a carei prelungire devenea nerealista.

Dupa refuzul Turciei, de a accepta cele sapte puncte, Romania nu avea de ales,
decit sa iasa din neutralitate.. Marea problema era marele risc al stationarii armatelor
ruse pe teritoriu national. Intre timp, Carol sfatuit de Bismark, va inclina spre razboi.
Sfatul lui Bismark era luat ca un fel de garantie, neformala, din partea Berlinului.

La 9 mai, Romania declara independenta nationala. Actula fost salutat de toate


fortele politice romanesti. Da greul abia acum incepea.

Trebuie spus ca proclamarea “independenteie absolute. dupa cum o numise,


Kogalniceanu , a fost din nou un act al faptului implinit. Puterile s-au aratat iritate de
acest act unilateral. Chiar siRusia, aliatul potential a acceptat aceasta situatie ca un fapt
implinit, dar nu a recunoscut-o, conform regulilor dreptului international. Rusia, desi
avea nevoie de alianta Romaniei-pentru trecerea trupelor spre front, era deranjata de a
avea ca aliat un stat independent, deci un partener cu care trebuie tratat de pe pozitii de
egalitate. Din aceste motive, Tarul s-a opus unei cooperari militare romano-ruse. Si mai
grav, in momentul cind armatele rusesti au trecut frontiera, el s-a adresat “popoarelor
din Principate” si nu Printului, sau autoritatilor constituite ale statului roman. Era un
gest foarte grav si extrem de nelinistitor pentru guvernul roman. O asemenea modalitate

83
era folosita intr-o tara ocupata si nu la traversarea teritoriului unei tari, pe baza unei
conventii de cooperare cu aceasta.

Trebuie inteleasa marea dificultae a guvernului roman. A intrat in razboi, pentru


a obtine independenta, nu a avut, cum sa-si mentina netralitatea, atit din cauza
ostilitatii deschise a Turciei, cit si iminentei traversarii teritoriului sau de armatele
Tarului, care refuza sa trateze Romania ca aliat.

Insasi cooperarea militara intre Rusia si Romania, nu pareau posibile, pentru ca


prima considera inutila participarea activa a Romaniei in razboi. . Numai datorita unor
infringeri repetate, Rusia va cere cooperarea Romaniei.

Trebuie remarcat ca cel, care a presat pentru actiunea militara a Romaniei a fost
Carol I. El a cerut guvernului aceasta actiune, chiar in conditiile inexistentei unui
protocol clar de actiune comuna.

Deci putem conchide ca pe de-o parte toate fortele politice au sprijinit


independenta, iar obiectile legate de strategia obtinerii acesteia treceau uneori de linile
de demarcare politica. Lipsa de simpatie fata de Rusia tarista si de politica ei agresiva era
generala. Se poate vorbi chiar de o trauma ruseasca, mai mult decit justificata istoric.
Armatele rusesti ocupasera Principatele in repetate rinduri, ultima oara in 1855, in
timpul razboiului Crimeii.

Concluzia lui Ion C. Bratianu si a ministrului sau de externe de a coopera militar


cu Rusia era o decizie extrem de grea, dar de neocolit, in acel moment al istoriei, cind se
confirma formula lui Miron Costin: Suntem asezati in calea tuturor rautatilor.

Din perspectiva istorica intelegem cit de grea a fost deciza, cu atit mai mult,
pentru un I.C. Bratianu, autorul unei brosuri, la sfirsitul anilor “40 despre marele pericol
al politicii panslaviste a Rusiei. In stuatia imposibila a Romaniei din 1877, credem ca a
existat totusi “un as’ in mineca celor ce luau decizii in acel moment, iar acel as se numea
“Bismark”. Bratianu si Kogalniceanu intuiau ca “omul de fir” al Europei nu va abandona
statul, condus de un membru al familiei imperiale germane, politicii agresive agrsive ale
Rusiei.

Nu vom intra in amanuntele –de altfel foarte interesante-ale desfasurarii


razboiului-in care a fost omologata pozitiv reforma de modernizare a armatei romane-si
vom incerca sa urmarim situatia politica a Romaniei de dupa razboi Prin pacea de San
Stefano, si apoi la Congresul de la Berlin, Romania pierdea, cele trei judete din sudul

84
Basarabiei. Dar cel mai grav faptul ca armata rusa nu dadea semne ca are intentia sa se
retraga de pe tertoriul Principatelor.

Era clar ca in acel moment, insasi existenta, ca stat, a Romaniei era in pericol. Iar
agravant era de asemenea, o anume tacere si lipsa de simpatie a Europei, iritta de
repetatele initiative ale politicii romanesti, bazate pe principiul “faptului implinit”.

In aceste conditii, guvernul roman a decis mutarea principelui Carol la Craiova,


pentru a impiedica arestarea lui de citre trupele ruse.

Dupa Congresul de la Berlin, in urma interventiei dure a lui Bismark, Rusia isi va
retrage trupele din Romania.

Perioada de dupa incetarea ostilitatilor militare a fost caracterizata prin


instabilitate poilitica. Ele se pot explica prin obiectiile serioase ale fortelor politice la felul
in care s-a dus politic si diplomatic razboiul. Tinta speciala a atacurilor, va fi Mihail
Kogalniceanu. Pentru a supravietui politic, I. C. Bratianu va face o seie de remanieri
guvernamentale, sacrificindu-l, in cele din urma si pe Mihail Kogalniceanu, ce iese din
guvern, in noiembrie 1878.

Totusi, Bratianu era criticat din toate directiile: de citre conservatori, care
sustineau ca premierul face un pas istoric, fara sa se consulte cu opozitia, de liberalii
moderati, care erau cu toti impotriva aliantei cu Rusia, pozitie impartasita si de unii
dintre radicali, printre ei si fratele premierului, Dumitru Bratianu. Acesta, inca in 1877,
va publica o brosura O datorie de constiinta citre tara mea, in care se pronunta
impotriva oricarei aliante cu Rusia si pentru pastrarea unei stari de neutralitate.

Si totusi Bratianu, dovedindu-se un practician politic de exceptie a reusit sa


stabilizeze situatia si sa reuseasca cea mai lunga guvernare din istoria moderna a
Romaniei (1876-1888)-cu o scurta pauza de doua luni,(10 aprilie-8 iunie 1881) cind
postul de sef al guvernului a fost preluat de Dumitru Bratianu.

Ion. C. Bratianu in lunga sa guvernare a concentrat intreaga putere in miinile


sale, detinind in paralel si alte portofolii in special, cel de ministru de interne (intre 1884
si 1887). Autoritarismul sau accentuat avea sa-l izoleze, din ce in ce mai mult, de colegii
sai politici. Treptat s-a despartit de vechi prieteni, cum a fost C. A. Rosetti, care va parasi
in 1883, partidul, al carui fondator principal a fost, apoi se va desparti, de propriul sau
frate, Dumitru-si el un stilp al partidului.

85
I. C. Bratianu avea sa se inconjoare de consilieri, a caror putere depasea pe cea a
ministrilor. Printre ei, Eugeniu Carada, creierul economic al Romaniei din acea vreme,
D. A. Sturdza, seful aripei de dreapta din partid si economistul Petre S. Aurelian.

Datorita sistemului de conducere personala si autoritara a premierului, lunga sa


perioada de prim mimistru a fost denumita vizirat.

In ciuda acestui sistem de conducere a fost o perioada bogata in realizari pe plan


politic.

Dintre acestea trebuie amintite ,in primul rind: proclamarea Regatului ( 14


martie 1881), si reforma Constitutiei (1883)

D.Proclamarea Regatului

Actul proclamarii regatului insemna in optica elitei politice romanesti punerea de


acord a formei de stat cu starea de independenta. Se avea in vedere, preluarea unei forme
monarhice europene, care trebuia sa inlocuiasca vechea forma, de esenta medievala:
domnitorul.

Noua forma dadea un prestigiu sporit statului roman si implicit contribuia la


consolidarea pozitiei sale internationale .

Fireste era, in acelas timp o consolidare pentru pozitia personala a sefului


statului, fiind si o recunastere a meritelor speciale ale acestuia, atit in modernizarea
armatei, cit si in conducerea efectiva a acesteia ,in calitatea sa de comandant, pe frontul
antiotoman.

A fost dat, printr-o ironie a istoriei, ca ceremonia de incoronare regala sa fie


condusa de presedintele Camerei, Constantin A. Rosetti. Batrinul revolutionar, ce nu si-a
abjurat niciodata credinta republicana , pe care o aminteste si cu ocazia proclamarii
regatului, “dar imi dau seama-spune Rosetti-ca actul de azi este spre binele patriei mele”.

e. Reforma Constitutiei

Modificarea Constitutiei a fost impusa si de schimbarea formei de stat, dar si de


schimbari in structura sociala a Romaniei, fata de momentul 1866. E vorba de o
modificare, in sens democratic, prin consolidarea unor libertati cetatatnesti, dar in
special prin largirea drepturilor electorale. Reusita impunerii acestor principii, se

86
datoreaza si consolidarii liberalilor in guvernarea Romaniei de dupa 1878.. Rosetii a
incercat, din nou sa impuna “colegiu unic”, care nu a fost acceptat nici macar de colegii
sai liberali. Astfel, ca o solutie de compromis au fost scazute colegiile electorale de la
patru la trei¸ prin unificarea primelor doua colegii, prin acesta s-a lichidat avantajul
propietatii funciare asupra celei urbane.

11. Efectele proclamarii independentei

Una din replicile de neuitat al unuia din personajele caragialiene-Nae Catavencu-


este: “Ce eram noi inaintea Crimeii! Folosita ca una din multele formule demagogice,
expresia ascunde si un mare adevar istoric: se petrecuse o schimare uriasa, o adevarata
“schimbare la fata” a societatii romanesti, dupa Crimeia. Intradevar, dupa razboiul
Crimeii-cici la el se referea “domn Nae”- si mai ales, dupa conferinta de la Paris, s-a
deschis calea Unirii si introducerii unor reforme progresiste de tip european. Ritmul lor
s-a accentuat, insa in special dupa 1878.

Datele seci statistice sunt marturia acestui proces. Astfel agricultura, care
pastreaza primatul in economia romanesaca –situatie acoperita de sintagma tara
eminamente agrara - capata un tot mai pronuntat caracter comercial, exportul de
cereale cunoscind o crestere vertiginoasa. La 1900, exportul de grine reprezenta 85% din
comertul exterior al Romaniei.

Cererea foarte mare de grine va schimba sistemul de munca in agricultura,


mergindu-se spre o agricultura intensiva.

Progrese mult mai vizibile erau in industrie. Apare ceeace se numeste Industria
de fabrica, bazata pe activitatea masinilor. Una din ramurile industriale prioritare va fi
industria alimentara (fabrici de zahar, ulei, de tutun,) ce va prelucra produsele agricole,
dind un motiv suplimentar pentru cresterea productiei agricole si deci intensificarea
muncii agricole.

O alta ramura industriala, de mare dezvoltare, a fost cea a materialor de


constructie. Produsele acesteia erau solicitate de amplul proces de modrnizare urbana,
de marile lucrari edilitae. Apar numeroase fabrici de caramida, a carei productie
mecanizata a cistigat repede piata, in dauna celor artizanale, realizate de numeroasele

87
caramidarii. Apar fabrici de ciment, din care amintim, pe cea de la Comarnic infiintata
in 1878..

O crestere de natura exponentiala gasim in domeniul extractiei si productiei


petrolfere. Principalele bazine, cunoscute in acel moment, erau Bacau si Prahova.
Inceputa ca actitivitate solitara a citororva capitalisti romani, ea va fi repede
monopolizata de mari societati straine, precum Steaua Romana si Astra Romana,
Roman-Americana care vor detine in primii ani, de dupa 1900, circa 90% din extractia
petrolului.

Abolirea oricaror legaturi cu Imperiul Otoman a permis liberalizarea regimului


vamal, prin fixarea unor taxe, care sa apere productia interna. Pina in 1877, tinind
seama ca Turcia avea un plafon superior al taxelor vamale de 8%, Romania nu putea
avea taxe vamale superioare, sau chiar egale, fiind obligata la plafonul de 7, 5%, iar
pentru unele produse chiar la un plafon mai mic. Urmarea acestui fapt a fost crestrea
rapida a comertului exterior.

Progresul economic a fost marcat si stimulat de dezvoltarea unei infrastructuri


economice moderne, prezenta prin aparitia si cresterea, pe orizontala si pe vericala a
sistemului bancar. In Romania functionau citeva banci mari particulare, dintre care mai
importante erau Marmorosh Blank, infiintata in 1848 si marita prin fuziune in 1864,
banca Chrissoloveni, ambele in Bucuresti, banca Moldovei, la Iasi, etc. E vorba de banci
moderne, cu activitate nu numai in sfera financiara, dar si cu investitii in industrie,
lucrari edilitare, societati de asigurare, etc.

Dar momentul de mare important este anul 1880, cind ia fiinta Banca Nationala
a Romanie. Este un moment de referinta in dinamica socio-economica. Initiativa a
apartinut lui Ion C. Bratianu si ea va ramine intodeauna un fief liberal. In primele trei
decenii de activitate, Banca a fost personalizata de conducatorul sau, Eugeniu Carada,
care duevine cel mai apropiat consilier al “vizirului” I.C. Bratianu.

Un alt factor de progres economic a fost “revolutia” cailor de comunicatie.

Dintre acestea, domeniul prioritar care cunoaste o dezvoltare deosebita, este cel
al comunicatiilor feroviare.

Marele merit in adoptarea unui plan extrem de amabitios de construire de cai


ferate revine principelui Carol I..E adevarat ca aceste constructii au fost extrem de
costisitoare, in conditii contractuale dezavantajoase, dar rezultatul este exceptional. De

88
la 70 de kilometrii de cale ferata in 1869- e vorba de prima linie Bucuresti-Giurgiu- si
pina la 1300 kilometrii in 1880 si la 3.500 in 1914. Extinderea acestui tip de transport a
facut necesara infiintarea in 1880, care a unei autoritati de stat: Calea Ferata Romana
(CFR), care detinea cele mai mari structuri industriale a tarii, ateliere de reparatii, de
constructii de poduri, intretinere, etc. La CFR lucrau in 1900, 23000 de lucratori.

S-au modernizat si sosele, prin pietruiri si pavari., marindu-se capacitatea


circulatiei pe uscat.

Dupa reintrarea Dobrogei in componenta statului roman (in 1878) si deci


invecinarea cu Marea Neagra, incepe dezvoltarea transportul maritim, ce face necesara
modernizarea portului Constanta.

Modernizarea este deosebit de vizibila in marile lucrari edilitare. Ele sint mai
pregnante in Bucuresti, a carui crestere economica se imbina si cu infrumusetarea
orasului. Astfel, inca in 1868 se incheie un contract cu capitalistul francez, Alexis
Godillot, pentru “un pachet” de lucrari de amploare: constructia unei hale comerciale
centrale (in piata Unirii), a canalizarii si -amenajarii malurilor Dambovita, a iluminarii –
cu gaz lampant- a unui important numar de strazi, etc.

Se construieste mult in aceasta perioada in Bucuresti si are loc si o crestere a sa


pe ‘orizontala”. Toate marile edificii se fac dupa model occidental, in special francez.
Primaria cere lui Godillot, ca hala sa fie intocmai ca “hala centrala de la Paris”. Este
aceasta o expresie a optiunii clare pentru un anume model cultural, care se vede in toate
planurile de activitate.

Perioada de dupa 1877 este una de accelerare accentuata a ritmului de progres a


societatii romanesti. La cumpana secolelor 19 si 20, intr-un timp relativ scurt, Bucurestii
sunt dotati cu edificii reprezentative, mari, ce dau orasului o nota europeana. Vor
contribui la inaltarea acestora citiva mari arhitecti francezi si belgieni. Astfel, sunt
construite: cladirea Bancii Nationale , in 1885, de citre arhitectul Bernard Cassian, cea a
Ateneului Roman(in 1886, de citre Albert Galleron, in 1886), a Palatului de Justitie
(Tribunalul) construit de A. Ballu, in 1895, cladirea Fundatiei Carol (azi BCU), in 1891 si
palatul CEC, in 1900, ambele opera arhitectului Paul Gauttreau. Pe linga acestia au
activat si arhitecti romani, ca Dumitru Orascu, autorul edificiului Universitatii (in 1889)
sau a Hotelului Bulevard, ambele in stil neoclasic, Ioan D. Berindei, autorul proiectului
pentru Cercul Militar (1908) si palatul Cantacuzino-Nababul, in 1900, (azi Muzeul

89
Enescu) sau Dimitrie Maimarolu, autorul cladirii Parlamentului, in 1907 (pe dealul
Mitropoliei) .

Constructii impunatoare se ridica si in alte orase ale Romaniei. Astfel, in Iasi,


Palatul Administrativ, opera a arhitectului G.G. Cantacuzino si a Universitatii iesene,
opera a arhitectului deja amintit Louis Blanc, in Craiova, Palatul de Justitie, terminat in
1891, dupa proiectele arhitectului Ioan Socolescu, etc,

Pe linga interesul artistic al acestor edificii este interesant si caracterul


institutiilor, de la Universitati la Banci si de la Tribunale la palate administrative- pe care
le gazduiesc, a caror aparitie si dezvoltare sunt semnele maturizarii procesului de
modernizare.

O schimbare pozitiva in economia romaneasca, dupa obtinerea Independentei


este cresterea constanta a investitiilor, atit cele straine, cit si romanesti.. Cresterea
economica, ca si statutul de independenta aveau sa creieze un cadru propice cresterii
interesului pentru piata romaneasca.

12. Situatia internationala a Romaniei de la Independenta la primul


razboi mondial

Am urmarit diversele desfasurari politice interne in perioada transformarii


moderne a Romaniei. In diverse locuri s-a comentat impactul politic al situatiei
internationale, fara insa a intra in adincimea acestui aspect.

Vom incerca sa punem acum, in centrul atentiei noastre impactul acestei situatii
pentru Romania. Trebuie spus, ca in toate actiunile sale, clasa politica a trebuit sa tina
seama de desfasurarile politice din afara. Pina la Razboiul Crimeii, politica romaneasca
s-a facut in legatura directa, cu ce s-a numit problema Orientala, mai precis cu
conflictele de interese, razboaiele si intelegerile intre Imperiul Tarist si cel Otoman.
Dupa 1856, intra in acest spatiu si alti actori: Imperiu Habsburgic, in primul rind, dar si
Franta si Anglia. Au un anume cuvint de spus si puteri, care se ridica, abia in anii ’70. ca
Germania, ce devine albitrul situatiei din Europa, dar si micile Puteri, precum Italia.

Oamenii politici romani au incercat in citeva rinduri, ca folosindu-se de momente


favorabile, de contradictile intre marile Puteri, sa poata sa-si impuna proprile solutii.

90
Politica faptului implinit a avut un anume succes, in 1859, 1864 sau 1866. Numai ca in
Europa , complexitatea situatei internationale este in crestere.

Romania in 1877 si-a proclamat independenta, din nou impotriva vointei


Puterilor. S-a aliat –pentru ca nu avut alternativa- cu Rusia. Dar dupa desfasuraea
razboiului in calitate de aliati, Rusia isi prelungeste stationarea armatelor pe teritoriu
romanesc si incepe sa se poarte nu ca un aliat, ci ca un ocupant. Este clar, ca in 1878
existenta statala a romaniei a fost in pericol. Vechile resentimente ale societatii
romanesti fata de Rusia vor fi confirmate. Salvarea a venit din partea Germaniei, prima
putere a Europei, care a cerut imperativ Rusiei sa se retraga.

!878 a fost o mare lectie pentru societatea romaneasca. Ceva din strategia de
securitate nationala trebuia schimbat. Numai era de ajuns efortul intern-fie militar, fie
politic. Solutiile de creativitate, gen “dubla alegere” nu mai erau posibile in noua
organizare a Europei.

Pentru a-si continua existenta in tot mai complicatul sistem european, Romania
trebuia sa intre in anume aliante politice si militare. La ingustarea posibilitatilor de
actiune independenta a Romaniei, si in general a statelor mici, a contribuit si crearea ligii
celor trei imparati, la Berlin, la 18 iunie 1881. Imparatii Germaniei, Rusiei si Austro-
Ungariei au decis sa-si uneasca eforturile pentru a mentine situatia existenta pe
continent.

Mai mult decit atit, dupa Congrdul de la Berlin, se profileaza tot mai mult
tendinta unor aliante politico-militare in Europa, ce ducea la spargerea consensului
european. Europa se indrepta spre momenul infruntarii.

Atunci, cind s-a pus problema unei aliante, primul gind al elitei politice, a fost
Franta, datorita putermicelor legaturi sentimentale intre cele doua tari, cit si a sprijinului
pe care aceasta l-a dat Romaniei in diverse momente istorice. Trebuia avut in vedere,
insa, ca dupa 1871, Franta infrinta de Germania, devenise o putere de rang secund,
aplecata in special spre proprile probleme. Interesul economic al Frantei fata de
Romania era in scadere. De asemenea, Parisul se orienta tot mai mult spre o relatie
speciala cu Rusia, ceeace creia un anume inconfort oamenilor politici romani.

Atentaia a fost atrasa de Imperiul Habsburgic, care inca de la mijlocul anilor ’50,
a fost atras de potentialul economic al Romaniei. In 1875, se incheiase un acord
comercial intre cele doua tari. Acest acord era si in interesul marilor propietari de

91
pamint din Romania-a caror partid politic se afla in 1875 la guvern; ei gaseau in Austria o
piata ideala pentru produsele lor agricole si animaliere. In schimb, Austria exporta un
numar mare de produse manufacturiere si industriale, ce faceau o concurenta puternica
inceputurilor industriale romanesti, de unde adversitatea Partidului National Liberal,
exponent al burgheziei industriale. In ziua incheierii acordului, ziarul Romanul, in
inconfundabilul sau stil melodramatic, aparea in doliu. Daca din punct de vedere
economic, acordul comercial a fost discutabil, politic a adus foloase importante. Romania
incheiase acest acord, pe picior de egalitate si se manifesta ca un stat suveran.

In 1881, se incheie un pact militar intre Germania si Austro-Ungaria, la care va


adera si Italia, in 1882. Romania, dupa unele indoieli avea sa adere in septembrie 1883.
Un rol deosebit, in decizia de aderare l-a avut si presiunea lui Carol I, care a fost convins-
si va ramine convins, toata viata- ca viitorul Romaniei este asigurat alaturi de Germania.

In optica Germaniei, contactul permanent intre Tripla Alianta si Romania,


trebuia tinut prin Austro-Ungaria. Aceasta avea resonsabilitati legate de functionarea
relatiei cu Romania. De cite ori, aceasta voia sa discute cu o problema cu Germania, era
indreptata spre guvernul de la Viena.

Au fost o serie de piedici in fata apropierii Romaniei de Tripla Alianta. Tratatul


comercial nu functiona bine, Austria folosea foarte des arma carantinei pentru a opri
importul de carne din Romania.

O alta problema, care despartea politic cele doua state era problema Dunarii, in
care Austria nu dorea sa acorde. de facto drepturi egale Romaniei in controlul
comertului pe fluviu.

Fireste problema situatiei romanilor din Transilvania se constituia intr-u


impediment, de ordin moral, al unor bune relatii intre Romania si dubla monarhie. Cu
toate astea trebui spus, ca nu a existat o linie iredentista in politica Romaniei Singurele
criterii ce erau puse in aplicare, era cea intereselor de securitate , si economice ale
statului roman. Daca existau interventii, acestea erau discrete si nu depaseau sfera unor
interese de ordin umanitar, cultural, etc.

Un ultim motiv de “raceala” intre Romania si Austria a fost politica balcanica a


acesteia din urma, si incurajarea Bulgariei.

Tratatul dintre Romania si Tripla Alianta avea, la cererea partii romane, un


caracter strict secret. Aceasta, pentru ca Puterea cunostea sentimentele de adversitate ale

92
societatii romanesti fata de Austria El nu era cunoscut nici macar de toti membrii
guvernului. Singurii care il stiau era premierul, ministru de Razboi si cel de externe. De
aceea grija permanenta a principelui a fost, ca in aceste posturi sa fie oameni de
incredere, care sa nu imprastie stirea aliantei. Acesta a fost principalul motiv, al ezitarii
lui Carol de a il demite si inlocui pe Ion C. Bratianu, in ciuda actiunilor opozitiei unite.

Criza balcanica va fi declansata in ultimii ani ai secolului 19. Serbia a rupt alianta
cu Austro-Ungaria, in 1895 si s-a orientat spre Rusia. Dar principala ingrijorare
balcanica a diplomatiei romane era Bulgaria. Aceasta urmarea o politica de extindere
terioriala (planul Bulgariei Mari) care ar fi schimbat echilibrul in regiune, in defavoarea
Romaniei. Pentru inceput, Bulgaria s-a bucurat de sprijinul Rusiei, dar treptat ea va intra
in sfera de interese austro-ungare. Austriecii erau interesati de pozitia strategica a
Bulgariei, si doreau s-o atraga de partea Triplei Aliante, ca baza de atac impotriva
Serbiei, ce era foarte ostila Puterilor Centrale.

Tensiunea s-a accentuat in 1908, cind Bulgaria si-a proclamat oficial


independenta si parea probabil un razboi cu Turcia. In cazul maririi teritoriale a
Bulgariei, Romania cerea modificarea, in favoarea sa a frontierei in Dobrogea. La aceasta
cerere, nu a primit sprijinul sperat din partea Austro-Ungariei.

Toate acestea au creiat o criza surda intre Romania si partenerii sai din Tripla
Alianta. E adevarat, ca tratatul intre aceasta si Romania va fi reinnoit la termenele
prevazute. Aceasta, in special, datorita eforturilor regelui Carol .

In 1908, va interveni un eveniment de politica interna, care va influenta


semnificativ optiunile de politica externa ale Romaniei. Este vorba de alegerea, in 1908,
a lui Ion I. C. Bratianu in fruntea Partidului National Liberal si accesul sau la sefia
guvernului, in 1909. Bratianu era o fire independenta. I se cunosteau anumite simpatii
pentru Franta, unde de altfel studiase ingineria.

Era primul lider, independent de optiunile pro- germane si pro-austriece, desi era
fiul lui Ion C. Bratianu, cel ce incheiase aderarea la Tripla Intelegere, in 1883.

Timp de 20 de ani viata politica a fost condusa de lideri progermani, fie ca e


vorba de conservatorii Lascar Catargiu sau Petre P.Carp, fie de premierul liberal
D.A.Sturdza. Optica lui Bratianu era diferita. Fara a se prezenta ca un adversar al pterilor
Centrale, prin nonangajarea lui a dat mai multa libertate politicii Romaniei.

93
In vara lui 1909 el viziteaza Berlinul si Viena, unde arata temerea guvernului sau
fata de stricarea echilibrului balcanic, la o eventuala extindere teritoriala Bulgariei. De
remarcat, o abordare diferita a problemei, la cei doi mari aliati: Berlinul, prin cancelarul
Bethmann-Hollweg si-a exprimat simpatia pentru exigentele romanesti, in timp ce la
Viena, ministrul de externe, Aehrenthal s-a aratat mult mai retinut, indemnindu-l pe
Bratianu la tratative directe cu Bulgaria.

De asemenea o deosebire insemnata era intre Germania si dubla monarhie pe


problema romanilor din Transilvania. Permanent, guvernul german –interesat in cel mai
inalt grad in mentinerea Romaniei in sistemul sau de aliante-cerea guvernelor de la
Viena si Budapesta o moderare, o crestere a elasticitatii politicii nationale in
Transilvania, in special in directia romanilor.

O schimbare a atitudinii fata de Romania a venit dintr-o directie neasteptata. E


vorba de lenta schimbare de ton din partea temutului vecin de la Est: Rusia.
Repozitionarea Rusiei are citeva cauze:infringerea in razboiul cu Japonia a dus la o
slabire a pozitiei internationale a acesteia, ca si oaccentuata de instabilitatea interna.
Dar, aceasta schimbare a politicii romanesti are un nume. Este Serghei Sazonov, numit
ministru de externe al Rusiei, in 1910. El este arhitectul reconstructiei increderii intre
cele doua tari. Decis sa schimbe politica traditionala a Rusiei fata de Romania, ce se
materializa prin aroganta si brutalitate, el inaugureaza o diplomatie a unor contacte
discrete si eficiente care treptat a schimbat atmosfera dintre cele doua tari vecine.

Actiunea lui Sazonov a fost eficienta si a avut o contributie speciala in procesul de


schimbare a aliantelor Romaniei.

Evenimentele care au avut un impact deosebit asupra situatiei internationale a


Romaniei au fost cele doua razboai e balcanice. Urmare directa a nerezolvarii
problemelor balanice in tratatul de la Berlin, (1878) si a schimbarii treptae a raportui de
forte in regiune, razboaiele balcanice au depasit ca importanta regiunea in care au avut
loc.. In octombrie 1912,Bulgaria incurajata de Austro-Ungaria reuseste sa organizeze o
alianta antiturca, din care faceau parte, alaturi de ea Grecia, Serbia si Muntenegru.

Romania a preferat sa ramina neutra, dar urmarind, indeaproape desfasurarile.


Dar evenimentele au fost surprinzatoare si ingrijoratoare pentru Romania. Bulgarii si
aliatii lor au obtinut victorii rapide, in noiembrie 1912. In aceste conditii, Bulgaria este
constant incurajata de Austro-Ungaria, in dorinta acesteia de o atrage. Di acest motiv,
Bulgaria a dat dovada de intransigenta in tratativele cu Romania. Aceasta cerea mutarea

94
frontierei in Dobrogiei pe linia Silistra-Balcic. Intre timp, Bulgaria isi ataca fostele aliate
Serbia si Grecia. In cele din urma Romania va declara razboi Bulgariei, si obtine victorii
rapide, cici Bulgaria lupta si pe frontu de sud, impotriva Greciei, Serbiei si Turciei.. Va
urma o conferinta de pace la Bucuresti, in august 1913, prin care Romniei ii revine intreg
sudul Dobrogei-Cadrilaterul-regiune cu populatie preponderent turca. Dar cel mai
important este faptul ca Romania devine pentru prima data putere regionala, arbitru al
situatiei din Balcani.

In acelasi timp, pozitia consecvent probulgara a diplomatiei hasburgice va


indeparta serios Romania de Puterile Centrale. Reprezentantul dublei monarhii la
Bucuresti, contele Ottokar Czernin a facut o analiza foarte corecta a “caderii
barometrului” relatiilor dintre cele doua tari si arata ca doar o schimbare drastica a
politicii nationalitatilor in Transilvania va reabilita alianta incheiata in 1883 cu Romania.

Anul 1914 inregistraza noi apropieri de Antanta. Tarul Alexandru, face o vizita la
Constanta, prima dupa marea criza din 1878. Sazonov vine la Bucuresti si sugereaza
Romaniei, ca Rusia va sprijini unirea Transilvaniei cu Romania. De altfel, Bratianu, inca
in anii anteriori a sustinut in fata Rusiei, importanta vitala a Transilvaniei pentru
Romania. Conducindu-l pe acelas Sazonov, la o plimbare cu automobilul, la Predeal, si
ajuns la serpentine va arata spre Transilvania, spunid: “Acolo este tot Romania!”

In vara lui 1914 a izbucnit primul razboi mondial. Clasa politica romaneasca a
decis neutralitatea , semn al desprinderii complete de Puterile Centrale.

Evolutia Romaniei pe scena unei Europe impartita in aliante politico-militare a


insemnat incercarea de adaptare a politicii sale la un nou tip de relatii internationale.

13. Modernizarea politica: aparitia si consolidarea partidelor

Modernizarea are pe linga alte multiple planuri economice, sociale, culturale si


cel al vietii politicie.

In tratarea diverselor teme tratate, pina in prezent am subliniat implicarea


diverselor formatiuni politice, relevind in special infruntarea lor pe diverse teme. Dar,
pina in prezent nu ne-am oprit la forma, diverselor grupari politice. O sa incrcam s-o
facem acest lucru acum, incercind sa urmarim gruparea si regruparea, divizarea si
unificarea diverselor grupari.

95
Subiectul isi are importanta sa, cici in epoca moderna, cel mai important purtator
al unei tendinte politice este partidul. Suma acestora, infruntarea si alianta dintre
acestea formeaza insasi dinamica democratiei.

In general, in istorie, exista o unanimitate in criticarea partidelor: coruptie,


intrigi, abatere de la interesele generale. Aceasta in trecut, ca si acum, in zilele noastre.
Formula “de partid” are o conotatie negativa. Dar fara acest instrument, care este
partidul, nu este posibila existenta democratiei.

Partidele sunt legate de perioada moderna, cind ele capata un loc bine stabilit in
mecanismul politic.

In perioada medievala romaneasca nu gasim formatiunea de partid. Cronicarii


amintesc de partida. Astfel, cronicarii ne vorbesc de partida Cantacuzinilor sau a
Balenilor partida Cantacuzinilor” sau a “Balenilor” in sensul de grupa de sprijin. Este
vorba de un grup de indivizi legati intre ei prin credinta –de esenta feudala, oarecum
asemanatoare cu vasalitatea-fata de unul din potentatii timpului.

In perioada de tranzitie, in conditiile rivalitatilor intre boierimea locala si


fanarioti apare “partida antigreceasca”, in sens de antifanariota.

Incetul cu incetul, se formeaza o grupare destul de vaga, fara o organizare a ei,


fara a fi recunoscuta oficial ce va fi numita partida nationala. Aceasta formula este
tocmai o reactie la anumite nemultumiri, ce luau in general forma respingerii strainului.
In optica celor ce cautau o mintuire pentru poprul roman, calea era de respinge strainul,
fie el grec, turc sau austriac. Asa a inceput procesul de crisalizarii unei structuri , care a
fost partida nationala.

Intre cei ce o compuneau nu existau legaturi speciale, nu intodeuana aveau aceias


strategie a actiunii, dar ii reunea dorinta de schimbare. Aceasta dorinta era
exprimata diferit si de foarte multe ori in directii politice contrarii: Sultanului sau
Tarului, Imparatului Habsburgic sau lui Napoleon “uzurpatorul”. Continutul era insa
asemanator. Directia dorintelor era comuna.

Forma de manifestare comuna erau scrieri politice, brosuri, in special mesaje


citre puternicii lumii, in care se cere sprijin pentru reforme, in fapt pentru schimbare.

Patrunderea ideilor Revolutiei franceze duc la un anume clivaj intre cele doua
tabere (interesant ca documentele le numesc tarafuri) ale Partidului National, unul al
micii boierimi si altul al marii boierimi. Aceasta din urma, pentru a-si pastra pozitia

96
dominanta, pusa in pericol de caracterul autocrat al domniei, vor adopta din limbajul
revolutionar francez, ideia limitarii puterilor domnului.

In orisice caz este clar, ca ideile politice europene, de tip liberal sunt preluate de
boierime. Din sinul acestei clase sociale se naste forta schimbarii, materializata in
Partidul National.

Evenimente cruciale, ca Revolutia din 1848, activitatea liderilor revolutionari in


emigratie, lupta pentru Unire, domnia lui Cuza au dus la o anume maturitate politica, si
implicit o diferentiere intre diversii militanti.

Afinitatile ideologice isi vor gasi corespondenta in apropieri organizatorice. Fie ca


ele erau in jurul unui lider puternic si prestigios, fie in jurul unei gazete. Dupa ce in vara
fierbinte a lui 1848, toti revolutionarii erau impreuana, in relativa relaxare din timpul
exilului vor apare grupuri diferite: cea moderata din jurul lui Ion Heliade Radulescu-
majoritatea din ei aflati in Turcia-cel parizian, radical si militant, in jurul lui C.A. Rosetti.
Deosebiti de acestia, grupul liberal- moderat , format in jurul personalitatii lui
Kogalniceanu si a publicatiei sale Steaua Dunarii, aparuta la Iasi, in octombrie 1856. Va
urma momentul de armonie nationala, din ianuarie 1859, ce a permis punerea in
practica a solutiei “dublei alegeri” ca apoi sa urmeze din nou momente de infruntare in
jurul marilor probleme ale momentului: problema rurala, drepturile civile, orientari in
politica externa, etc.

In procesul de modernizare a Romaniei, care este de fapt si procesul constructiei


statului, aceste grupari, in infruntarea de a-si impune proiectul fiecaruia, vor traversa ele
insele un proces de maturizare si reorganizare.

b. presa politica

Presa politica a avut un rol deosebit de important. Ea se naste in spatiul


romanesc in perioada Revolutiei din 1848. Ziarele cu caracter de informatie generala ,
precum Curierul Romanesc, de la Bucuresti si Albina Romaneasca, vor face locul unei
prese politice militante. In perioada Revolutiei apar o serie de ziare politice, legate de
diverse fractiuni. Cel mai important, este fara indoiala cel editat de Rosetti, Pruncul
Roman, ce exprima fidel pozitia si prioritatiile gruparii liberal-radicale.

O pozitie cu nuante diferite, este Poporul Suveran, al lui Balcescu, de tenta


liberal-democrta, ce isi stabilea ca prima prioritae rezolvarea problemei rurale. Ca
metoda preconizata, era mai moderat decit grupul rosettist.

97
In perioada urmatoare, initiativa politica revine, de asemenea radicalilor, si
aceluias neobosit C. A. Rosetti, care editeaza in 1857-interesant sinconismul cu aparitia
la Iasi a Stelei Dunarii, in 1856- a ziarului Romanul. Acesta va fi cel mai important ziar
romanesc, timp de patru decenii, supravietuind mortii fondatorului sau.

Gruparea nationalista Fractiunea liberala si independenta, va edita ziarul


Trompeta Carpatiilor, ce va transmite un puternic mesaj xenofob, cu deosebire
antisemit. Acest ziar a servit ca model lui carafiale pentru publicatia de santaj din
“Scrisoarea pierduta”: Racnetul Carpatiilor.

Aceste reviste, si Romanul in special vor contribui la clarificarea fizionomiei


politice romanesti.

c.Geneze liberala

In conditiile regimului constitutional, de dupa 1866, are loc o mai clara “asezare”
a gruparilor politice si o clarificare a pozitiei fiecareia din acestea.

Cei, care au dominat scena politica dupa abdicarea lui Cuza au fost liberalii, iar in
cadrul lor, liberalii radicali (sau rosii) ce au fost “vioara intii” in politica romaneasca in
primii 3 ani dupa 1866. Au organizatii locale, care sunt puternice in municipalitatiile
marilor orase. Au de asemenea doi lideri, cu vizibilitate, a caror autoritate nu este
contestata: C.A. Rosetti si Ion C. Bratianu .

Ei reprezinta interesele unei burghezii orasnesti, a carei forta economica este in


crestere. Puterea lor se rezuma la zona Munteniei, neavind audienta in Moldova.

In schimb, ei au la dispozitie un instrument, prin care pot sa tina in sah, orisice


adversar politic: Garda civica, obtinuta prin legea organizarii armatei din 1868.

Necesitati politice si anume incercarea de a-si mentine majoritatea parlamentara


a dus, in ianuarie 1867, la o prima forma de coalitie liberala, numita dupa locul unde s-a
incheiat, uniunea de la Concordia..

Unitatea s-a dovedit fragila, pentru ca radicalii-condusi acum clar de Bratianu-


Rosetti concentrindu-se mai mult pe conducerea ziarului “Romanul” –au refuzat sa
gireze politica lui Kogalniceanu devenit, in 1869,ca ministru de interne, “omul- forte” al
tarii. La rindul lui, Kogalniceanu incerca sa loveasca in radicali, pe care ii considera mai
periculosi decit conservatorii.

98
Instaurarea guvernului conservator Catargiu-care era primul experiment
conservator pur-si politica sa autoritara va creea din nou conditii de fuziune liberala. Cu
atit mai mult cu cit, Catargiu reuseste sa elimine din parlament, pe marea majoritate a
deputatilor liberali. Liderii liberali vor folosi acest lung interval de opozitie pentru
constructia unui Partid .Un prim moment al acestei fuziuni a fost Congresul presei
liberale, desfasurat la Bucuresti in noiembrie 1871- unde s-a votat un program comun de
actiune liberala.

In acest timp, Kogalniceanu strabatea Moldova si organiza celule liberale in


diversele localitati. Bratianu facea acelasi lucru in centrele muntene, de traditie radicala,
ca Ploiesti, Craiova, Giurgiu, Braila. Se creiaza, la sfirsitul lui 1871, o Uniune liberala.
Acestora li se vor alia fractionistii lui Nicolae Ionescu (Fractiunea liberala si
independenta).

Liberalii dovedesc initiativa economica. . Ei sprijina pe inginerul Grigore Heliad


sa formeze o companie pentru constuirea unei cai ferate Ploiesti-Predeal, infiinteaza, din
initiativa lui Bratianu, o societate de asigurari “Unirea”. Infiintarea unor firme
economice romanesti erau concetizarea unei politici economice liberale, de incurajare a
capitalului romanesa, ce va fi cunoscuta prin formula Prin noi insine.

Un moment important al “coagularii” liberale a fost constituirea coalitiei de la


Mazar Pasa, la 24 mai 1875. Numele coalitiei este dat de contemporani si preluat de
istorici de la numele casei, in care s-a dfinitivat intelegerea, este casa unui simpatizant
liberal, fost ofiter englez, pe nume Lakeman, trecut la islamism sub numele de Mazar
Pasa. Casa era in centrul Bucurestiilor, pe locul aripii noi (din anii 60) ai Institutului de
Arhitectura.

Coalitia a adoptat un program, semnata de toti liderii sai, in care sunt cuprinse
principalele obiective ale liberalilor, pe plan intern si extern.. La aceasta coalitie va adera
si o fractiune consevator-moderata, condusa de Manolache Costache Epureanu.

Tot la Mazar pasa se va alege o structura de conducere a Partidului, un Comitet


Director, structura ce era o formula noua in politica romaneasca.

Pot fi gasiti in acest Comitet, reprezentanti ai diverselor generatii liberale,


incepind cu batrinii Rosetti si Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, dar si
reprezentanti ai noii generatii, ca Protopopescu Pache-ce va fi primarul legendar al
Bucurestiului-Dimitie Giani, Eugen Statescu, Eugeniu Carada, Vasile Lascar, etc.

99
Fenomenul politic care a facut posibila unificarea si trecerea la forma de partid
este consolidarea pozitiei unui lider al partidului, recunoscut de toti. Acesta a fost Ion C.
Bratianu, om cu o lunga experienta politica, cu merite deosebite la revolutia de la 1848.
Desi provenea din gruparea liberalilor radicali , el era receptat ca “liderul moderat”,
“pragmatic” al acestei grupari. Relatiile bune cu Carol, el fiind cel ce l-a adus in tara erau
un argument in plus. Dar ce a contat cel mai mult este sprijinul masiv pe care il avea din
partea organizatilor locale.

Liderul istoric, C. A. Rosetti, a facut “un pas in spate”, concentrind-se in special


pe conducerea ziarului Romanul, care a avut un rol important in raspindirea ideilor
liberale. La un moment dat, acesta va intra in conflict cu Bratianu si va iesi din partidul,
pe care l-a intemeiat, in fruntea unui grup radical. Acelasi lucru se va intimpla si cu
Dumitru Bratianu, care se va distanta de fratele sau si va iesi din partid.

Unificarea este considerata de specialisti inceputurile Partidului Liberal, desi


infiintarea formala este abia in 1880, cin apare ca structura politica, Partidul National
Liberal.

Se impune o precizare legata de nume, mai precis de acesta sintagma national


liberal. Explicatia poate fi gasita in specificul modernizarii in Romania, unde dorinta de
schimbare sociala si culturala este sincrona cu problematica nationala. Construirea
intirziata a statului national, ingrijorarea fata de diversele piedici in realizarea acestui
stat, duc la o simbioza speciala intre nationalism si liberalism. .

d.Geneza conservatoare

Un proces similar de unificare are loc si in cadrul gruparilor conservatoare.


Gruparea “batrinilor” conservatori ce era condusa de Lascar Catariu, reprezenta in
general interesele marii propietati rurale. In cadrul ei se aflau citiva conservatori-
extremi, din care amintim pe Petre Mavrogheni si pe Costache Brailoiu. A doua grupa e
cea a conservatorilor moderati condusa de Dimitrie Ghica si din care faceau parte Vasile
Boerescu, Cristian Tell, etc. Ea reprezenta interesele unor propietari de pamint,
interesati si in activitati comerciale si industriale. Ideologic ei erau foarte apropiati de
liberalii moderati, de un Ion Ghica, de exemplu.

O grupare aparte, aflata la marginea “hartii politice” romanesti era cea a


separatistilor. Ei reprezinta o minoritate, reprezentind interesele unor familii de

100
latifundiari, opusi oricaror schimbari, dar si a unei parti a burgheziei iesene,
nemultumita de pierdrea calitatii de capitala a Iasiului, schimbare ce le provoaca
importante daune.

O grupare politica, ce se revendica la miscarea conservatoare este Junimea. Ea se


formeaza la Iasi, avind ca baza gruparea culturala, cu acelasi nume.

Dupa unii istorici, Junimea a fost gruparea politico-ideologica, care a schimbat,


in intregime peisajul politic romanesc, in a doua jumatae a secolului 19. Astfel istoricul
Keith Hitchins, subliniaza ca principal merit al acestei grupari este ca realizat…”cea mai
durabila influenta exercitata de citre junimisti, pare sa fi fost cea asupra modului de a
gindi a romanilor despre ei insisi” [Keith Hitchins, Romania. 1866-1947, Humanitas,
Bucuresti, p.72]

Interesant este ca Titu Maiorescu provine dintr-o modesta familie de intelectuali


ardeleni, ce au emigrat in Tara Romaneasca, iar tatal sau, Ion Maiorescu, profesor de
liceu a participat la Revolutia din 1848. Intemeietorii Junimii sunt un grup de
intelectuali, cu studii profunde, in Occident, in special in universitati germane. (Desi,
Titu Maiorescu are doua doctorate, unul la Berlin, si altul la Paris). Adversari ai formelor
violente revolutionare, ca si a ritmului rapid de reformare, junimistii sunt partizanii unei
evolutii organice a societatii. Ei acuzau pe reformatorii de pina acum, ceeace numim
generatia pasoptista de copierea unor forme de civilizatie occidentala, care, dupa parerea
lor nu se potriveau cu realitatile sociale romanesti. Este vorba de forma fara fond,
sintagma ce a facut istorie in gindirea politica romaneasca. Aceasta teorie este
fundamentata, pentru prima data de Titu Maiorescu, in eseul sau In contra directiunii
de astazi a culturii romane, aparut in revista Convorbiri Literare, in 1868. Aici el face o
critica violenta inaintasilor, in calea de reforma a Romaniei:

“Inainte de a avea partid politic, care sa simta trebuinta unui organ, si public
iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am facut jurnale politice si literare
si am falsificat si dispretuit jurnalistica. Inainte de a avea o cultura crescuta peste
marginile scoalelor, am facut atenee romane si asociatiuni de cultura si am dispretuit
spiritul societatilor literare. Inainte de a avea o umbra macar de activitate stiintifica
originala , am facut Societatea Academica Romana…si am falsificat ideia Academiei”
[apud K. Hitchins, op.cit.p.74]

Fara a intra acum in confirmarea sau infirmarea tezelor-pot doar sa spun ca nu le


impartasesc-trebuie spus, ca avem de-a face cu prima analiza de tip stiintific a realitatii.

101
Maiorescu, si amicii lui de la Junimea l folosesc un altfel de limbaj decit cel al celorlalte
partide. In fond, importanta lor in procesul de modernizare sta si in aceasta schimbare
de ton, in introducerea in gindirea politica romaneasca a unui spirit rece de laborator.

Junimea apare mai intii ca un cerc de discutii literare infiintat de un grup de


tineri intorsi de la studii in Occident. Se poate spune ca organizatia a avut si cultural, si
politic doua motoare. Ele s-au numit Pere P. Carp si Titu Maiorescu. Nimeni nu le-a
contestat statutul de lideri si in acelas timp, de purtatori de cuvint ai gruparii. Din
generatia fondatorilor mai amintim pe Vasile Pogor, Theodor Rosetti-ambii juristi-, si pe
Iacob Negruzzi, scriitor si fiu al scriitorului Costache Negruzzi.

Toti proveneau din mari familii boieresti, mai putin Titu Maiorescu. Si Vasile
Pogor era dintr-o familie de mici boieri, de origine taraneasca.

Dar in conceptia lor, originea aristocratica nu avea o anume importanta,


ierarhiile fiind date de titlurile si realizarile academice.

Desi teoretic junimistii erau una din gruparile conservatoare, ei ocupau un rol
distinct si aveau forme particulare de manifestare. Aceasta “autonomie” se va mentine in
fapt tot timpul, pina la 1907, cind liderul junimist Petre P. Carp devine seful partidului
Conservator. Dupa aceasta data junimistii, ca grupare isi inceteaza activitatea.

Desi extrem de critici la felul in care s-a facut modernizarea, junimistii nu o


negau si mai ales nu doreau sa-i anuleze efectele. Ei cereau pentru viitor, organizare
rationala a societatii.

Carp cere de asemena introducerea unei democratii a muncii, in care cele trei
clase sociale –pe care el le recunoaste- taranimea, mestesugarii si guvernantii sa fie
incurajati de citre stat in activitatile lor specifice.

Pentru a-si mentine conducerea Partidului, Catargiu si “batrinii conservatori” se


vor uni cu o dizidenta liberala, condusa de Gheorghe Vernescu, noua formatie luind
numele de Partidul Liberal Conservator. Pare ciudata alaturarea celor doua notiuni ce
defineau doua ideologii si doua miscari politice in permanent conflict. Dar in acelasi
timp este inca un argument ca nu exista o incompatibilitate fundamentala intre cele doua
miscari.

Ca expresie a acestui fapt trebuie sa subliniem consolidarea unei aripi a


propietarilor de pamint in Partidul National Liberal, condusa de D. A. Sturdza. Acesta a
devenit unul din principalii aproiati ai lui Ion C. Bratianu si va deveni presedintele

102
Partidului si premier liberal. Echivalent acestui fenomen, o serie de elemente burgheze
isi vor consolida pozitia in cadrul Partidului Conservator.

O alta grupare conservatoare a fost cea denumita a “tinerilor conservatori”,


condusa de Nicolae Filipescu, care avea ca obiectiv formarea unui partid conservator
“pur”, fara elemente provenite de la liberali.Acest grup beneficia de un important organ
de presa, ziarul “Epoca”

In 1880, Lascar Catargi va initia la Bucuresti, infiintarea unui club politic


conservator, pentru ca in 1882 sa se infiinteze, in mod formal, Partidul Conservator.

Spre deosebire de liberali, conservatorii nu au reusit sa se prezinte cu un lider


recunoscut . E adevarat ca Lascar Catargiu avea un avans, datorita numelui si a faptului
ca a condus, cel mai lung guvern conservator, dar alaturi de el, o serie de personalitati
emiteau pretentii la sefie. Un Costache Brailoiu, un Manolache Costache Iepureanu, care
se aliaza in 1876 cu liberalii, dar se va intoarce la conservatori, generalul Gheorghe
Manu, un capabil ministru de razboi si unul din primarii de succes ai Bucurestiului sau
un Dimitrie Ghica, seful grupului conservator-moderat.. Aceste elemente vor contribui la
mentinerea unei permanente tensiuni in partid, prin contestarea liderului.

Ar trebui sa ne aplecam asupra acestui moment, de formare a Partidului


Conservator, in 1882, care marcheaza, la un interval foarte scurt de altfel, aparitia formei
de partid, la ambele directii politice dominante din Romania a structurii de Partid.

Cele doua partide au dominat autoritar scena politica romaneasca. In mare, se


poate vorbi de o anume continuitate in guvernarea celor doua partide, cu exceptia celor
citeva incercari, din timpul guvernului Lascar Catargiu (1871-1876), indreptate spre
modificari, in sens autoritar. Dar chiar si atunci nu au fost depasite cadrele
constitutionale.

Schimbarea partidului de guvernamint era o solutie pe care o folosea Principele,


in rezolvarea criszelor periodice. Sistemul a purtat, in epoca numele de rotatie
guvernamentala si era o forma de echilibrare a scenei politice romanesti. Au existat
citeva momente, cind acest sistem a fost in pericol, cind parea ca situatia a scapat de sub
control. Un asemenea moment este anul 1888, cind, in urma refuzului lui Bratianu de
demisiona si de a-si incheia o guvernare extrem de lunga-cea mai lunga din istoria
regimului parlamentar romanesc-dar mai ales excesiv de autoritara, s-a produs o alianta
peste liniile traditionale, ce amintea intr-un fel de opozitia di 1866, care l-a rasturnat pe

103
Cuza. In aceasta opozitie unita au intrat conservatori de toate nuantele, dar si
numeroase grupari dezidente liberale. Un factor agravant al acestei crize a fost
recurgerea la demonstratia de strada, ca arma politica , ceea ce a deschis teren
violentelor. Un alt doilea factor agravant a fost orientarea atacurilor politice la adresa
Principelui, care stirnise furia opozitiei prin refuzul prelungit de a-l demite pe Ion C.
Bratianu. Acest refuz se explica prin ratiuni de politica externa.

O data criza depasita, prin demisia batrinului “vizir”, se incearca introducerea


unor elemente noi in ecuatia politica. Carol nu incredinteaza guvernarea lui Lascar
Catargiu, ca lider al Partidului Conservator, si cheama la guvernare, pe junimisti.
Formarea guvernului este incredintata lui Theodor Rosetti, eminent jurist. Desi guvernul
Rosetti nu a durat mult, si se va trece din nou la alternanta liberal-conservatoare,
momentul 1888 este un inceput al procesului de declin al rotatiei guvernamentale, de
renunt la jocul politic, bazat exclusiv pe doi parteneri.

Sfirsitul secolului 19 este marcat de aparitia unor noi forte politice, purtatoare a
altor proiecte noi de constructie social-economica.

e.Spre un partid taranesc

Un fenomen interesant este aparitia unei miscari taranesti, ce incearca sa-si


gasesca drum spre expresia politica. Aceasta se petrece pe fundalul mentinerii unor
tensiuni sociale permanenta in lumea rurala, a unei nemultumiri surde-cu explozii
periodice- a taranimii. Reforma agrara a lui Alexandru Ioan Cuza a fost un pas important
in rezolvarea problemei propietatii rurale, dar nu a dat o solutie de durata. O serie de
imperfectiuni ale legii, dar mai ales aplicarea sa incorecta, datorita abuzurilor
autoritatilor locale, a coruptiei din jurul acestora, a facut sa se mentina problema
taraneasca. De asemenea, datorita sistemului de mostenire din dreptul romanesc, unde
nu exista dreptul prioritar al primului nascut (dreptul primogeniturii) s-a ajuns la o
faramitare accentuata a propietatii si implicit o imposibilitate a taranului de a-si asigura
existenta.. (Deschidem o paranteaza sa amintim, ca junimistii, si in special Petre P. Carp
au cerut introducerea drepului primogeniturii)

Pe acest fundal, unii intelectuali din sate au inceput o actiune de organizare


politica a taranimii..

Inceputurile acestei actiuni se leaga de activitatea unui invatator din Muscel,


Constantin Dobrescu -Arges. Pentru inceput el organizeaza, la sfirsitul anilor “70, un

104
complex de actiuni de caracter cultural, infiintarea la sate a unor cluburi, biblioteci,
organizarea de conferinte, cursuri penru adulti, etc. In 1880, el infiinteaza un Comitet
Taranesc-cu baza in special in propriul judet, Arges-care a fost, in fapt prima structura
politica taraneasca autonoma.. Acest comitet a inceput sa editeze un jurnal, Taranul,
saptaminal preocupat de problemele satului. Miscarea s-a extins in intreaga Muntenie,
iar la alegerile electorale din 1883 au reusit sa trimita in Parlament, patru deputati,
printre ei si Dobrescu-Arges.

Pe baza acestor succese, Dobrescu-Arges infiinteaza in octombrie 1895, Partida


taraneasca, constituit la un un congres la Bucuresti.. Dobrescu-Arges si avocatul Ioan
Radoi au fost alesi presedinti ai noii formatiuni.

Speriat de succesele organizarii autonome a satelor, clasa politica –atit


conservatorii cit si liberalii-au inceput represiunea impotriva acestora. Au loc arestari,
intimidari. Dobrescu s-a retras in 1899, din activitatea politica.

Dar pe plan local uu continuat agitatii politice, care vor facilita dupa 1918,
reluarea initiativei politice taranesti.

f.Miscarea socialista

Socialismul patrunde lent in aria geo-politica romaneasca. Primele sale forme de


manifestare se intilnesc in activitatile unor intelectuali-in special tineri-.si se prezinta
prin forme culturale. Incep sa circule traduceri ai unor importanti ginditori socialisti, ca
Babel, Marx, etc

Primii reprezentsnti au fost studentii in medicina, precum si unii emigranti din


Rusia, ca Nicolae Zubcu -Codreanu , dr. Russel, si Constantin Dobrogeanu Gherea. In
special de numele celui din urma, s-a legat nasterea miscarii socialiste din Romania.

O prima faza a fost a formarii de cercuri socialiste. . Acestea s-au dezvoltat, cu


precadere in locurile, in care exista industrie si implicit si muncitori, in special, in marile
orase, Bucuresti , Iasi, Ploiesti, ca si in orasele-port, Braila, Galati, Turnu-Severin. In
1877, se infiinteaza si un organ de presa Socialistul. Fireste membrii ai acestor cercuri nu
aveau o ideologie unitara, fiind un amestec de anarhisti, radicali, dar mai alesi narodnici.
Narodnicismul, ideologie de tip iluminist avea ca principala trasatura grija pentru cei
saraci, pentru “napastuitii soartei”. Adus in special din Rusia, el este specific unor
intelectuali din epoca.. La mijlocul anilor ’80, creste influenta marxismului, in special,

105
prin scrierile lui Gherea, el insasi facuse trecerea de la narodnicism-care nu-l paraseste
complet-si marxism. El va fundameta teoretic primul document marxist de analiza a
situatiei din Romania, in brosura Ce vor socialistii romani, scrisa in 1885. El se prezenta
ca partizan al unor reforme generale burghezo-democraice, care sa creieze conditii
pentru o revolutie proletara. Este foarte interesant ca Gherea nu este impotriva
democratiei si a Constitutiei din 1866, dar le vede ca o etapa in calea socialista de
schimbare in Romania.

Gherea analizeaza realitatile romanesti si ajunge la concluzie, ca relatiile de


munca din agricultura, sunt inca de tip feudal, definid stadiul sde dezvoltare a societatii
romanesti ca neoiobagie.

In actiunea de organizare a avut loc o unificare pe centre, la Iasi si la Bucuresti a


diverselor cercuri socialiste, formindu-se Clubul Muncitorilor din Bucuresti si din Iasi.
Primul avea o preponderenta muncitoreasca. Cele doua cluburi se vor unifica si vor
forma , in 1893, Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Romania (PSDMR). Dar
acest partid nu avea sa se transforme intr-un partid puternic. Insuficienta dezvoltare a
industriei si implicit slabiciunea proletariatului de fabrica, ca si o marcanta tendinta de
drepta (un reactionarism romantic combinat cu xenofobie) au fost principalele cauze ale
slabiciunilor Partidului Social_Democrat.

g.Tradarea generosilor

Un fenomen interesant si plin de consecinte a fost cel cunoscut sub numele de


tradarea generosilor. In 1899, in conditiile slabirii Partidului Social Democrat, un
grup de lideri ai acestuia, in frunte cu Constantin Mille si Ion Nadejde au decis sa
paraseasca Partidul, si au intrat in Partidul National Liberal. Fireste, pentru PSDMR, a
fost o lovitura gera, formatia fara lideri, fiind practic decapitata. Va urma un proces de
refacere, pina in 1910, cind a aparut Partidul Social-Democrat. Aceasta trecere a fost
denumit de publicistica vremii, tradarea generosilor..

Doresc sa subliniez alta fateta a evenimentului cu consecinte, ce depasesc sfera de


interese a unui partid. Grupul de fosti socialisti intrati in PNL, va fi apropiat lui Ion I.C
(Ionel) Bratianu, si il va sprijini in cistigarea pozitiei de sef al partidului, ca parte a acelei
fractiuni a probratieniste, cunoscute sub numele de Oculta. In acest fel, influenta lor in
PNL a fost remarcabila, dupa accesul lui Ionel Bratianu la sefia partidului. Oameni cu

106
pregatire intelectuala deosebita, fostii socialisti au reusit sa consolideze un grup de
stinga in conducerea Partidului, si sa impuna, dupa citiva ani, preluarea in programul
Partidului –adoptat in 1913- a doua cereri de reforme democratice de mare importanta:
votul universal si reforma agrara. Ceeace nu ar fi fost posibil ca lideri ai unui partid
marginal, ca PSDMR, a fost posibil, in cadrul unui mare partid.

h.Viata politica dupa 1900

Dupa 1900 continua fenomenul aparitiei unor noi forte politice ce vor participa la
jocul politic. Liberalii si conservatorii continua rotativa guvernamentala. Dar exista
citeva fenomene specifice perioadei de cumpana intre secole, cu prelungire dupa 1900.

Marile partide devin din ce in ce mai putin omogene.

Partidul National Liberal, dupa parasirea puterii de citre Ion C. Bratianu, parea
destul de slabit de diversele contradictii interne, de infruntarea intre asa-zisii liberali
probratienisti si cei ce facusera parte din Opozitia Unita. Aripa propietarilor de pamint,
condusa de D. A. Sturdza a reusit sa preia conducerea Partidului. Dar, Sturdza, deja in
virsta, nu reuseste sa controleze situatia.

In 1895 a iesit din partid, gruparea lui N.Fleva, care a constituit Paridul Liber-
.Democrat. Fleva a avut, in trecut, o orientare, ce il situa la stinga PNL, militind pentru
reforme general-democratice, ce la expunea in ziarul sau “Lupta”. A fost partizanul lui
C.A. Rosetti, , dar dupa o scurta existenta autonoma se va ralia…Partidului Conservator.
E simtomatic acest caz, ce arata, ca la cumpana secolor ideologia isi pierde rolul de
departajare politica.

Anumite actiuni ale guvernului Sturdza au deranjat o alta grupare condusa de


Petre S Aurelian si si Vasile Lascar. Aceasta grupare va edita ziarul Drapelul, drept care
vor fi cunoscuti sub numele de drapelisti. Acestia au si guvernat Romania intre 1896-
1897.

O personalitate ce se impune in aceasta perioada, in Partidul National-Liberal a


fost Spiru Haret, de mai multe ori ministru al Instructiunii. Haret a accentuat
preocuparile sociale ale Parrtidului.

In partidul Conservator se intareste influenta grupului de la Junimea, care


ajunge sa controleze Partidul Conservator.

107
Poate cea mai interesanta figura conservatoare in aceasta perioada a fost Tache
Ionescu. Nascut, in familia unui mare negustor din Ploiesti, Take Ionescu avea sa faca
studii de drept in Franta, unde obtine un doctorat de dtat, la Sorbona. Dupa o scurta
trecere in Partidul National Liberal, el va intra in Partidul Conservator, la invitatia lui
Lascar Catargiu, care ii va oferi, la numai 33 de ani portofoliul Cultelor si Instructiunii
Publice. Dar relatiile lui Ionescu cu conservatorii nu sunt excelente. Numeroase
diferente de pareri, vor face in cele din urma, in 1908, ca Take Ionescu sa formeze un
nou partid, Partidul Conservator-Democrat. Baza acestui partid o vor forma, in special,
functionarii de stat, oameni cu pregatire universitara, si cu experienta in practica
administrativa. Deviza noului partid era “asezarea ideilor conservatoare pe temelia
democrata a tarii”. Tanirul lider de partid a reusit sa atraga in noua sa formatiune o serie
de elemente burgheze ale Partidului Conservator. Era vorba de politicieni, ce aderasera
in acest partid pentru ideia de ordine, dar se simteau sufocati de elitele sociale
conservatoare.

Acest partid va ocupa un loc special, in dinamica politica din preajma primului
razboi mondial, cind liderul sau va fi unul din cei mai aprigi militanti pentru alianta cu
Antanta.

Un alt partid, care apare in 1908 este Partidul Nationalist Democratic. Acest
partid condus de A.C.Cuza si Nicolae Iorga va pune in centrul programului sau doua
probleme: cea indreptata impotriva prezentei evreilor in Romania si pentru excluderea
sau cel putin limitarea activitatii lor in economie si problema agrara. Trebuie specificat,
ca cea de-a doua problema, era subordonata, in fapt, celei dintii,in optica acestui partid.
Ei considerau prezenta evreilor in mediul rural romanesc drept principala cauza a
suferintelor taranimii. Avem de-a face cu un partid, cu o ideologie puternic antisemita.
Este un inceput de serie politica –pentru a folosi formula lui A. D. Xenolol-, in care
antisemitismul incepe sa cistige spatiu in gindirea politica romaneasca, inclusiv in
structuri de tip partid.

De altfel, daca urmarim avatarurile Partidului Nationalist Democratic, vom vedea


ca este radacina, din care vor “imuguri” miscarile de extrema dreapta. Prin diverse
transformari, in paralel cu o continua radicalizare, se vor naste din aceasta constructie
politica Uniunea National Crestina, Legiunea Arhanghelui Mihai, Totul pentru Tara si
in sfirsit Garda de fier, expresia politica a fascismului romanesc.O spirala politica a
extremismului, care dus la prabusirea regimului democratic in Romania.

108
14. Viata politica interbelica

a. Peisaj politic

Romania a iesit puternic transformata dupa terminarea primului razboi mondial.

Societatea romaneasca a traversat in cei doi ani de razboi (1916-1918) o perioada


foarte grea, mii de victime, raniti, foamete, refugiu, si mai grav decit toate, acuparea a
doua treimi din tertoriu, ce apus in pericol existenta Romaniei ca stat suveran .

Si totusi, ca foarte rar in istorie, povestea se termina bine. Se poate spune mai
bine, decit ar fi visat cel mai optimist politician roman. Spun asta pentru ca situatia
Romaniei inaintea izbucnirii razboiului era practic imposibila. Teritorii, cu populatie
majoritara romaneasca erau parti ale unor stae aflate in ambele tabere politico-militare
ce se pregateau sa se infrunte. Transilvania si Banatul si Bucovina erau parti ale
Imperiului Austro-Ungar, iar Basarabia fusese inglobata in Imperiul tarist. Era greu de
luat o decizie de alianta. Mai mult decit atit, elita romaneasca nu putea avea un proiect,
complet, ideal de reunificare a tuturor romanilor.

Dinamica militara si politica: infringerile Puterilor Centrale, dar mai ales


prabusirea imperiilor tarist si habsburgic au creiat conditiile indeplinirii unitatii de stat
complete a romanilor. De la micul stat, ce era Regatul Romaniei, cu circa 6 milioane de
locuitori in preajma razboiului, la statul de marime mijlocie cu 18 milioane dupa
terminarea conflagratiei. In componenta statului roman au intrat regiuni cu potential
economic important, fie ca ne referim la Transilvania si Banat, cu mult superioare ca
industrializare vechii Romanii, fie ca vorbim de inaltul potential agricol-in special viticol-
al Basarabiei.

Fireste era un prilej de entuziasm, de recastigare a increderii in sine, de crestere a


moralului national. Si totusi…cine incearca sa intre, cu ajutorul diverselor marturii, de la
presa la memorii, de la rapoarte diplomatice la corespondenta intilneste o atmosfera
sumbra, cenusie, cuvintul criza este poate cel mai folosit, devenind un cliseu al discutiei
cotidene, dar si al discursului politic. Fireste, marile suferinte ale razboiului au lasat
urme adinci, dar totusi….existau succese importante.

109
Se pare ca pentru contemporani, coada la alimentele in scumpire continua,
inflatia galopanta sau cersetorii strazii erau mai usor de perceput, decit cresterea
potentialului economic, asa cum reiesea din analize savante.

Atmosfera aceasta grea va incuraja pe plan politic aparitia unor tendinte


extremiste, atit de stinga, cit si de dreapta. La stinga, un anumit climat revolutionar,
potentat de evenimentele din Rusia, ca si de situatia economica grea din Romania au
favorizat aparitia unei aripi, relativ putrnice radicale la extremitaea miscarii social-
democrate. O anumita slabiciune a social-democratiei romanesti, cauzate de lipsa unui
proletariat puternic de fabrica a incurajat la rindul ei desprinderea acestor radicali de
partidul Social-Democrat si formarea, in mai 1921, a unui partid comunist, ca sectie
romana a Internationalei a III-a condusa de Lenin. Din cauza atacurilor sale deschise
impotriva integritatii statului, prin cererea desprinderii Basarabiei si intratrea ei in
componenta URSS, Partidul Comunist a fost interzis si a trecut la activitae ilegala., in
1924.

In paralel se dezvolta extrema dreapta. Folosind anumite frustari, in special pe


fond nationalist-xenofob, extremismul de dreapta va deveni tot mai activ, isi va infiinta
proprile structuri politice, indreptae impotriva minoritarilor, dar si a regimului
parlamentar democratic. In conditiile in care acesta nu a stiut –in unele ocazii nu avrut-
sa lupte impotriva extremismului de dreapta, acesta s-a consolidat repede. O ascensiune
a extremei drepte in Europa avea sa faciliteze aceasta consolidare. Extremismul, si mai
ales cel de dreapta au adus in peisajul romanesc violenta, asasinatul, brutalitatea.

O data cu cresterea teritoriala si a populatiei,a crescut si numarul populatiei


minoritare. Acestia reprezentau aproape 30% din populatia Romaniei, din care
1..400.000 unguri (7.2%), 745000 germani 745.000- (4.1%), evrei, 728000 (4%).. Acest
salt spectaculos al cresteii populatiei minoritare este urmarit cu ingrijorare. Societatea
romaneasca nu a avut o educatie democrata profunda, in care sa fie fundamentat
dreptul la diferenta etnica si religioasa. S-a cultivat o anume teama de minoritati, a prins
contur ideia, ca aceste minoritati sunt un pericol pentru dezvoltarea Romaniei. A fost
unul din motivele ascensiunii extremismului de dreapta si a erodarii continue-pina la
disolutie-a regimului democrat.

Mai mult decit atit, noile regiuni au fost tratate conform unei conceptii
birocratice centralizatoare –contatra linilor de baza ale Constitutiei-de subordonare
totala fata de oligarhia “regateana”, ca si o negare a diverselor traditii specifice. Aceasta a

110
stirnit nemultumiri si din partea elitelor romanesti din Transilvania sau Basarabia. In
aceste regiuni erau trimisi in administratie elemente corupte sau neprofesioniste.
Detasarea la Chisinau, in Basarabia, de exemplu, era vazuta ca o sanctiune in aparatul
administrativ, iar in Transilvania burghezia romaneasca, ce a condus lupta pentru unirea
cu Romania s-a simtit lezata de masurile ce nu tineau seama de diversele sensibilitati
locale. O expresie, ce reflecta amaraciunea elitelor romanesti din acesta provincie era:”
Bucurestenii au vrut Ardealul, dar fara ardeleni.” Oligarhia, din jurul Partidului National
Liberal, cu sprijinul Bancii Nationale, a incercat sa se infiltreze economic in economia
Transilvaniei si Banatului, ce a produs reactia elitelor locale, fie romanesti, fie
minoritare. Aceste tensiuni se vor reflecta si pe plan politic.

S-a creiat un clivaj apreciabil intre prevederile largi democratice ale Constitutiei
din 1923 si situatia concreta de pe teren.

Toate aceste elemente vor contribui la acea atmosfera cenusie de criza.

b. Peisaj economic

Aceasta in ciuda faptului, ca au existat perioade de stabilizare si progres


economic. Din punct de vedere economic s-au succedat perioadele de criza cu cele de
cretere economica. Astfel, dupa criza econmica ce urmat razboiului, si care a fost
generala, urmeaza o perioada de stabilizare , ce incepe in 1922 si dureaza pina in 1928. In
1928-29 se declanseaza o criza general-europeana economica, ce va afecta grav Romania.
Dupa stabilizarea din 1934, va urma o crestere economica, anul 1938 find anul de
maxima dezvoltare a economiei romanesti interbelice.

c.Reformele democratice postbelice.

Doua reforme vor influenta semnificativ dinamica politica interbelica. Este vorba
de reforma agrara si cea electorala, ambele introduse in programul Partidului National
Liberal, inca in 1913-la presiunea grupului “generosilor”. Ele a fost legiferat de regele
Ferdinand, la propuneea lui I.I.C. Bratianu in august 1917, intr-un moment hotatator in
razboi. Vor fi introduse in noua Constitutie a Romaniei din 1923.

Reforma agrara expropia toate propietatile agricole mai amari de 100 de hectare,
cu exceptia terenurilor petrolifere, unde propietarul trebuia sa cedeze un teritoriu
echivalent in alta zona.

111
Reforma electorala renunta la sistemul cenzitar, introducind votul universal.
Acesta avea o serie de limitari, din care cea mai importanta era neacordarea de drepturi
cetatanesti femeilor, adica peste 50% din populatia Romaniei nu beneficia de drepturi
politice depline.

Deci, in ciuda cliseelor de criza se poate vorbi de progrese economice si ceeace


vrem sa subliniem de continuitatea procesului de modernizare

Urbanizarea, unul din indicatorii importanti ai modernizarii progreseaza, chiar


daca este contradictoriu si neegal in tot teritoriu.

Specificul urbanizarii romanesti a fost concentrarea exagerata a populatiei,


intreprinderilor economice si comerciale, dar si a birocratiei de stat in Capitala . Asistam
la un fenomen izbitor de “imigrare interna” spre marile orase, si in special citre
Bucuresti. Aici, in 1930, doar 15% dintre locuitori erau nascuti in oras. Majoritatea
proveneau din orase mici si mijlocii, in special din Oltenia si Moldova, si intr-o anumita
masura din mediul rural. Dezvoltarea economica , gen caracatita a acestui oras, a dus la o
dezvoltare pe orizontala a orasului, prin aparitia unor suburbii industriale, precum
Colentina-Fundeni sau Pantelimon.

In acelasi timp, trebuie sa subliniem, ca orasele se modernizeaza si fizionomia


europeana se intareste.In acelas timp , trebuie amintit, o anume politica sociala in cadrul
oraselor, prin initiative de construirea de locuinte ieftine, sau a unor cartiere pentru
anumite categorii de profesiuni.

d.Partidele politice

Fizionomia politica a Romaniei de dupa razboi se deosebeste radical, de cea


anterioara. Sistemul rotatiei guvernamentale, ce a functionat din 1866 si care a dat un
relativ echilibru de guvernare avea sa inceteze, datorita schimbarii semnificative a
datelor din noua ecuatie politica.

Vorbind de intreaga perioada interbelica trebuie sa subliniem, ca tabloul


partidelor politice este foarte diferit, la nivelul anilor ’20 fata de ’30. Motivul principal va
fi actiunea constanta a regelui Carol-incepind de la intoarcerea sa in 1930- de a diminua
forta acestor partide, de a le controla, si in cele din urma de a lovi intreg sistemul ,
pentru a-si introduce propria dictatura, ce se va instala in ianuarie 1938.

112
Astfel, Carol va incuraja aripi marginale ale partidelor impotriva staff-ului
acestora, folosindu-se de ambitiile personale ale unor fruntasi politici. Fireste, actiunea
sa a fost indreptata in special impotriva marilor partide.

Astfel, Carol, va facilita, in 1934 ascensiunea lui Gheorghe Tatrescu la


conducerea PNL, dupa ce in 1931, va contribui la desprinderea unei dizidenta din PNL,
conduse de George Bratianu, care isi va forma propriul partid.

In cadrul PNT, il va incuraja in permanenta pa Vaida Voevod in actiunile sale


impotriva liderului ales, Iuliu Maniu, care se vor incheia cu iesirea primului din Partid si
formarea unui partid, cu orientare accentata de dreapta, Frontul Romanesc.

Partidul National Liberal a fost in perioada interbelica cel mai puternic


partid politic din Romania. Prezent la guverare timp de 11 ani, in perioada 1918-1937,
mai mult decit oricare alt partid din Romania din epoca, PNL a influentat puternic
evolutiile politice romanesti ale epocii. De altfel, aceasta influenta s-a manifestat , si in
perioada cind era in afara guvernarii.

Ascensiunea politica a acestui partid are mai multe cauze:

1. PNL a avut cea mai consta atitudine antantofila dupa 1908, alegerea in
fruntea sa a lui Ion I. C. Bratianu si a condus tara in timpul efortului de razboi.

2. PNL a fost primul mare partid, care a inscris, in programul sau, inca in
1913 , necesitatea celor doua reforme fundamentale: reforma agrara si electorala. Tot sub
conducerea si din initiativa sa s-au legiferat cele doua legi, de citre parlament.

3. PNL a avut in toata aceasta perioada un lider puternic, receptat in


societatea romaneasca –dar si peste granita-ca atare.

4. PNL a reprezentat interesele marii burghezii, ce se va consolida foarte


mult in perioada interbelica. Un instrument important al de exercitare a puterii si de
influentare, pe plan economic, dar nu numai, va fi controlul absolut, pe care liberalii si in
special familia Bratianu, o vor avea asupra Bancii Nationale a Romaniei (BNR)

5. PNL a fost formatiunea politica, care cel putin pina in 1926 a avut cea mai
mare influenta asupra cercurilor Palatului, in special datorita actiunii lui Barbu Stirbey,
personaj cheie a politicii romanesti in anii “20.

Un element, care a limitat forta acestui partid a fost faptul ca PNL-ca si


majoritatea partidelor dupa 1918- era ca influenta sa, se reducea la vechiul Regat, in

113
special Muntenia. In anii “30 situatia se schimba, dar nu complet. Putem spune, ca
relativ scurta perioada a regimului democrat interbelic al Romaniei Mari (1918-19338)
nu a permis, decit intr-o masura foarte mica, integrarea politica la nivel national.

Fireste personalitatea centrala a partidului a fost premierul Ion C. Bratianu.


Moartea sa in 1927, in urma unei intervantii chirurgicale gresite, a fost o grea lovitura
data partidului. Cel ce-l va urma in functie, fratele sau Vintila Bratianu, un capabil
ministru de finante a fost depasit de importanta functiei supreme in guvern. In 1929, in
timp ce PNL era in opozitie, a fost ales presedinte al Partidului, I.G. Duca, fost ministru
de externe in guvernul Bratianu. In 1934 va prelua si conduerea guvernului. Este autorul
unor actiuni energice, printre care si interzicerea miscarii legionare. Pentru aceasta
initiativa a platit cu viata, fiind asasinat, pe peronul garii Sinaia. Se deschidea seria
asasinarii de prim-ministrii in functie sau fosti. O spirala a violentei, care a distrus si
democratia romana.

Regele avea sa-l insarcineze cu formarea guvernului, pe Gheorghe Tatarescu, ce


reprezenta o grupare marginala a partidului National Liberal.(tinerii liberali) Aceasta s-a
facut, impotriva dorintei “vechii garzi” a partidului. Obedient fata de monarh, el era in
legaturi si cu legionarii prin fratele sau, Stefan Tatarescu. Cu aceasta numire avea sa
inceapa declinul partidului, declin ce va facilita instaurarea dictaturii personale a regelui.

Partidul Conservator a iesit mult slabit dupa 1918 si intr-o scurta perioada va
parasi definitiv scena politicii romanesti.

Cauzele procesului de disolutie a conservatorile sunt legate atit de linia politica


din timpul razboiului, cit si de efectul reformelor.

Politica progermana constanta , cu exceptia grupurilor minoritare din jurul lui


Nicolae Filipescu, faptul ca guvernul conservator sub conducerea lui Alexandru Averescu
a colaborat cu fortele de ocupatie-e adevarat cu consimtamintul celorlalti lideri , inclusiv
a lui Bratianu- a creiat o imagine publica nefavorabila .

In al doilea rind, reforma agrara a desfiintat in fapt, clasa propietarilor de


pamint, principala baza sociala a conservatorilor. Iar reforma electorala, prin votul
universal a ingustat si mai mult posibillitatile de supravietuire ale conservatorilor.

Alexandru Marghiloman va incerca sa se adapteze noilor realitati si sa incerce


supravietuirea Partidului. Printre altele ii va schima numele in Partidul Conservator

114
Progresist, dar numarul voturilor primite au fost intr-o scadere continua, iar in urma
alegerilor generale din 1922, conservatorii se vad fara reprezentanti in parlament

Partidul Conservator Democrat, condus de Take Ionescu, care se intarise


prin absorbtia in 1916 a fractiunii consevatoare a lui Nicolae Filipescu (cei doi lideri erau
legati, in special, prin atitudinea lor ferm pro-Antanta). Dar nici acest partid nu a
supravietuit decesului liderului sau, in 1922.

Un ultim partid cu mesaj conservator a fost Partidul Poporului, condus de


maresalul Alexandru Averescu. Nascut la 18 decembrie 1918, ca un partid personal, bazat
pe prestigiul sefului sau, socotit unul din eroii razboiului, foarte iubit de soldatii sai,
acest partid avea sa reuseasca , pentru citiva ani, sa se impuna in peisajul politic
romanesc. Doctrina conservatoare –ce punea in centrul preocuparilor sale mentinerea
ordinii sociale- era dublata de un discurs populist, cu accente sociale, ce continea o
anumita receptivitate problemelor rurale.

Cu o totala lipsa de simpatie pentru sistemul democratic, averescanii vedeau


rezolvarea problemelor social-politice in existenta unui conducator puternic, investit cu
puteri depline, care, fireste trebuia sa fie Alexandru Averescu.

De altfel, in partid era o fuziune ciudata de tarani-multi fosti soldati al lui


Averescu-, de ofiteri in rezerva, ca si unii fosti membrii ai disparitului partid
conservator. La inceputul anilor ’20, acest partid a avut o atractie speciala si a cunoscut o
importanta crestere numerica.

Incepind cu 1921, Partidul Poporului a devenit o anexa a Partidului National


Liberal, si influenta sa va fi in scadere, deorece multi dintre membrii sai de la sate au
trecut la Partidul Taranesc.

Un alt partid “personal” a fost Partidul National Democrat condus de


Nicolae Iorga, provenit din sciziunea vechiului partid nationalist al lui Iorga si AC Cuza ,
Partidul Nationalist Democratic. Drumul celor doi lideri avea sa se desparta dupa 1918,
Cuza va continua si isi va radicaliza discursul nationalist antisemit, in timp ce Iorga,
considera ca mesajul nationalist trebuie moderat, dupa realizarea Romaniei Mari. Baza
sa sociala o constituiau o serie de intelectuali, atrasi de personalitatea savantului, dar si
reprezentanti ai taranimii, care cunosteau sensibilitatea acestuia la problemele rurale.
Ideia sa de baza, era regenerare spirituala a natiunii, iar centrul acestui proces trebuie sa
fie satul. Iorga va fi prim-ministru in perioada 1931-1932, in urma interventiei regelui

115
Carol al II-lea. Dar guvernarea sa, in care a fost secondat de Dumitru Argetoianu nu a
avut succese importante.

Unul din fenomenele interesante postbelice a fost reluarea initiativei de


constituire a unei formatii politice taranesti. Incercarile din anii’80 ale lui Dobrescu-
Arges, ca si cea a lui Vasile Kogalniceanu din 1908 au sensibilizat politic taranimea. Nu
intamplator, actiunea incepe in acelai judet, Arges, loc al primei initiative din 1880.
Initiatorul este Ion Mihalache, invatator din Topoloveni. Este vorba de un om cu
experienta activitatilor de caracter civic, fiind in anii de dupa razboi, presedinte al
Asociatiei Generale a Invatatorilor din Romania. In urma unei intruniri din decembrie
1918, de la Bucuresti, ia fiinta Partidul Taranesc. Suportul sau social, il constituiau
toate paturile sociale taranesti, inclusiv intelectualitatea satelor: invatatori, preoti,
notari.. In conducere se aflau citiva economisti de frunte, in frunte cu Virgil Madgearu,
scriitorul Cezar Pertescu, sociologil si antropologul Dimitrie Gusti-cel ce va infiinta
Muzeul Satului, din Bucuresti-.Principiuul teoretic de baza era caracterul primordial al
gospodariei taranesti, ce trebuia sprijinita de stat printr-un sistem avantajos de credite.

Un partid ce se impune in anii ’20 va fi si Partidul National Roman (PNR),


din Transilvania. Acest partid avea o indelungata istorie in lupta pentru emaniciparea
romanilor. Format pe considerente ale luptei nationale, acest partid avea o baza sociala
larga: burghezie mica si mijlocie, Taranime, mestesugari, tarani, intelectualitatea satelor.
Dupa Unire, partea cea mai activa a acestui partid vor fi reprezentantii burgheziei
industriale si finaciare, care se va simti in pericol din cauza invaziei capitalistilor din
Regat. In acest partid se vor infrunta doua linii: cea condusa de publicistul aradean
Vasile Goldis si cea condusa de Iuliu Maniu, liderul istoric al Partidului. Prima dorea sa
pastreze un caracter regional, si sa militeze pentru o anume autonomie a Transilvaniei, a
doua considera imperioasa incadrarea Partidului National in viata politica romaneasca.

In 1926, Partidul National a inceput tratative cu Partidul Taranesc, Unirea celor


doua partide nu s-a facut usor, dar in cele din urma au adoptat un program comun, care
avea in centru garantarea si extinderea drepturilor democratice proclamate de
Constitutie. Alte obiective importante:erau continuarea procesului de descentralizare si
acordarea de competente speciale organelor administrative locale, si impiedicarea
oricaror ingerinte in procesul electoral.

Noul partid, format la un congres din 1927 va purta numele de Partidul


National Taranesc (PNT). Presedintele lui a fost ales Iuliu Maniu, iar vicepresedinte

116
Ion Mihalache dadea o importanta deosebita agriculturii, prin intarirea propietatii
taranesti. Spre deosebire de PNL, national-taranistii voiau sa incurajeze investitii de
capital strain in economia romaneasca . Ei opuneau politicii Pri noi insine a liberalilor,
poltica numita a Portilor Deschise.

Partidul National Taranesc a fost primul partid neregional, cu arie de actiune si


baza sociala la nivelul intregii tari. El se va situa la ca un partid de centru-stinga. Asa va
fi perceput de opinia publica, dar si de proprii lideri.El avea sa fie dominat de
personalitatea de exceptie a lui Iuliu Maniu, personalitate de avengura europeana, un
democrat convins.

In conditiile erodarii puterii liberalilor, dupa moartea lui Ion I. C. Bratianu, in


1927, PNT va cistiga alegerile, in urma unei campanii electorale, in care a primit un
puternic sprijin popular.

Pentru prima oara, in istoria politica interbelica alegerile s-au facut fara amestec
guvernamental. Se pare ca au fost cele mai libere alegeri din istoria-nu foarte bogata-a
democratiei romanesti.

Tot pentru prima oara o forta politica avea sa cistige alegerile cu o majoritate
zdrobitoare:77,7% din voturi si 348 de locuri in parlament din 387.

Iuliu Maniu va forma guvernul PNT, venind cu un bogat set de reforme


democratice, foarte ambitioase, intr-un program redactat in principal de Constantin
Stere.

Dar guvernarea national-taranista se va lovi de doua obstacole majore: izbucnirea


violenta a crizei economice, care va declansa puternice tensiuni sociale si reintoarcerea
lui Carol al II-lea din tara. Om al principiilor si al respectului fata de institutiile
democratice, Iuliu Maniu va demisiona din fruntea guvernului, fiind inlocuit de un
membru al guvernului, I.I. Mironescu. Demisia lui Maniu –care va ramine insa in
fruntea partidului-va indica inceputul declinului Partidului National Taranesc,

Stinga esichierului politic a fost slab reprezentata in viata politica. Lipsa unei
traditii social-democratice puternice-cu exceptia Banatului si oarecum a Bucovinei-, cit si
slabiciunea stingii in cadrul intelectualiatatii romanesti a fost fundalul activitatii reduse a
Partidului Social Democrat. Acesta a fost slabit si de sciziunea comunistilor, care, la
initiativa Moscovei, vor forma propriul partid in 1921.

117
Social-democratia a format in 1921 o Federatie a partidelor social-
democrate din Romania, care era o organizatie lipsita de coeziune intre diversele
structuri social-democrate, din diversele provincii.. personalitatile cele mai importante
erau Titel Petrescu si Ilie Moscovici. Ei s-au pronuntat impotriva zguduirilor
revolutionare, fiind pentru o reformare adinca si pentru respectarea drepturilor
sindicale. In 1928, social-democratii au sprijinit pe national-taranisti in alegeri.

La dreapta, activitatea politica a fost incurajata de evolutiile politice din Europa,


si anume de ascensiunea fascismului in Italia si Germania. Fermentul cel mai puternic al
dreptei va fi antisemitismul, care se va radicaliza in permanenta.

In 1922, AC Cuza si Nicolae Paulescu vor forma Uniunea National Crestina,


al carui obiectiv era: “apararea intereselor politice, economice si culturale ale romanilor
impotriva evreilor prin toate mijloacelor legale”. In acelasi an, un grup de studenti ai
Universitatii din Iasi, condus de Cornel Zelea Codreanu, a format-cu asentimentul lui AC
Cuza-au format Asociatia Studentilor Cresteni ce milita impotriva acceptarii
evreilor in universitati.

In 1923, neobositul A. C. Cuza formeaza Liga Apararii National Crestine.

Dar “tinerii” din jurul lui Codreanu vor considera prea moderata actiunea Ligii si
vor forma, in 1927, Legiunea Arhanghelului Mihai. Este inceputul miscarii faciste in
Romania, care va cunoate citeva structuri ca Partidul totul pentru tara si Garda de
fier. Generic, militantii acestor organizatii vor fi numiti legionari.

Prin violenta, care nu a ocolit asasinatul, aceste organizatii vor avea un rol decisiv
in erodarea democratiei in Romania.

Un alt partid de extrema dreapta, care insa avea o existenta paralela de miscarea
legionara a fost Partidul National Crestin, infiintat din initiativa comuna a lui
Octavian Goga si a lui AC Cuza. Partid violent antisemit, avind ca principal obiectiv si
marota pericolului “presei jidovite” admirator al infapturilor Germaniei naziste, PNC se
deosebeste de legionari prin aceea ca nu ataca regimul parlamentar.

In alegerile din 20 decembrie 1937, desfasurate intr-un climat de violenta si


teroare , Partidul National Liberal, desi obtine cele mai multe voturi, nu ajunge la cota de
40%, ceruta de constitutie pentru a forma guvernul.

Carol a dat conducerea guvernului, lui Octavian Goga, liderul Partidului de


extrema dreapta-Partidul National Crestin. Guvernul Goga, in care omul numarul doi era

118
AC Cuza a inaugurat o politica violent antisemita si antidemocratica. Prima dintre ele a
fost interzicerea ziarelor democratice Adevarul si Dimineata.

Desi formal, acest guvern isi desfasura activitatea in cadrul parlamentar, prin
masurile care le-a luat el se incadreaza in afara regimului democrat. Dupa trei saptamini,
guvernul Goga este demis si Carol al II-lea a inaugurat regimul sau de dictatura
personala.

In Romania se instaura o lunga noapte totalitara, care a durat 51 de ani.

Europenizarea a insemnat democratie, caderea regimului democratic a insemnat


parasirea valoriilor europene.

BIBLIOGRAFIE
ISTORIE MODERNA A ROMANIEI

Bulei, Ion, Conservatori si conservatorism, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2000

Georgescu, Vladimir, Istoria romanilor. De la origini pina in zilele noastre, Humanitas,


Bucuresti, 1992, pp.84-202

Giurescu, C. Constantin, Viata si opera lui Cuza Voda, Editura Stiintifica, Bucuresti,
1966

119
Hitchins, Keith, Romania. 1774-1866 si Romania. !866-1947, Humanitas, Bucuresti,
2004

Lovinescu, Eugen, Istoria civilizatiei romane moderne (3 vols), Bucuresti, 1924-1925

Ornea, Z. Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca, Bucuresti, Humanitas, 1995

Radulescu-Zoner, Serban (cordonator), IstoriaPartidului National-Liberal, All,


Bucuresti, 2000

Xenopol, A. D., Istoria partidelor politice in Romania. De la origini la 1866, Albatros,


2005

120