Texte digitizate la Biblioteca Judeteana Mures n cadrul proiectului

"Mai aproape de lectura: biblioteca publica n serviciul studentilor".

Proiect realizat cu sprijinul Administratiei Fondului Cultural National.
Text Box:
Text Box:
Mihai Barbulescu, Dennis Deletant,
Keith Hitchins, Serban Papacostea,
Pompiliu Teodor









ISTORIA ROMNIEI
Editie revazuta si adaugita
CUPRINS

Cuvnt nainte

I. DE LA NCEPUTURILE CIVILIZATIEI LA SINTEZA ROMNEASCA
(MIHAI BARBULESCU)

Pamntul romnesc
Preistoria
Comunitatile paleolitice. Revolutia neolitica
Epoca bronzului. Indoeuropenizarea. Tracii
Epoca hallstattiana. Autohtoni si alogeni la sfrsitul preistoriei.
Geto-dacii
Geti si greci ntre Dunare si mare (secolele VII-II .Hr.)
Geto-dacii n secolele V-II .Hr.
Dacia de la Burebista la Decebal
Dacia Felix
Provinciile Moesia Inferior (Dobrogea), Dacia si Imperiul roman
Civilizatia romana
Cultura romana
Romanitate si barbari
Influenta romanitatii asupra dacilor liberi (secolele II-IV)
Romanitate fara Imperiu: Transilvania n secolele IV-V
Revenirea Imperiului: Dacia sudica
Persistenta Imperiului: Dobrogea n secolele IV-VII
Crestinismul daco-roman
Dacia si migratiile barbare
Sinteza romneasca
Aparitia popoarelor romanice si a limbilor neolatine - un proces european
Cazul Daciei: romanizarea, evolutia istorica, etnica si lingvistica n a doua juma
tate a
mileniului I
Bibliografie

II. DE LA GENEZA STATELOR ROMNESTI LA NATIUNEA ROMNA

Geneza statelor romnesti (secolele XI-XIV) (SERBAN PAPACOSTEA).
Romanitatea rasariteana: de la autonomie la stat
ntemeierea Tarii Romnesti si a Moldovei
Dualismul statal romnesc
Romnii n voievodatul Transilvaniei
Tarile romne si primul asalt al puterii otomane (sfrsitul secolului al XIV-lea-152
6)
(SERBAN PAPACOSTEA)
Economie si societate
Structurarea puterii
Centralizarea puterii si reactia nobiliara
Rascoalele taranesti din Transilvania
Rezistenta mpotriva expansiunii otomane
Stefan cel Mare
Traditia romanitatii si spiritualitatea bizantino-slava
Hegemonia otomana (1526-1593) (SERBAN PAPACOSTEA)
Instaurarea hegemoniei otomane
Statutul tarilor romne
Putere nobiliara si stat
Confruntari politice n contextul rivalitatii otomano-habsburgice
Curente spirituale si culturale
Pro Republica Christiana (POMPILIU TEODOR)
Dinamica politica internationala
Agravarea dominatiei otomane
Domnia lui Mihai Viteazul
ntre otomani si imperiali
Monarhia feudala (1601-1716) (POMPILIU TEODOR)
Restauratia dominatiei otomane; statutul juridic al raporturilor turco-romne
Societate si regim politic
Cadrul institutional
Evolutia interna si internationala
Epoca lui Matei Basarab si Vasile Lupu
Monarhia feudala la mijlocul secolului al XVII-lea n Transilvania
Afirmarea tarilor romne la sfrsitul secolului al XVII-lea si nceputul secolului al
XVIII-lea
Ofensiva antiotomana si efectele ei
ntre cele trei imperii
Umanismul si integrarea n cultura Europei clasice
Secolul luminilor n tarile romne (POMPILIU TEODOR)
Noile regimuri politice: habsburgic si fanariot. Structura institutionala
Unirea rutenilor si romnilor cu Biserica Romei
Rascoala lui Francisc Rkoczi al II-lea
Regimul austriac si politica absolutista
Politica absolutista a Mariei Terezia
Practica unui despot luminat
Iosefinismul si romnii
Regimul fanariot n Moldova si Tara Romneasca
Viata politica n vremea fanariotilor
Reformele fanariote
Sub semnul nationalului. Inochentie Micu: confesiune si natiune
Miscari confesionale n Transilvania si restaurarea ortodoxiei
Organizarea ecleziastica si viata religioasa
Miscarea politica din Tara Romneasca si Moldova
Criza despotismului luminat. Rascoala lui Horea
Miscarea nationala n timpul revolutiei democratice. Supplex Libellus Valachorum
Miscarea nationala din Tara Romneasca si Moldova
Tarile romne si chestiunea orientala
Epoca reactiunii n Transilvania si criza regimului fanariot
Iluminism si societate
Bibliografie

III. DESAVRSIREA NATIUNII ROMNE (KEITH HlTCHINS)
nceputurile statului modern (1821-1866)
Anul 1821
Scena politica. 1821-1848
Societatea si economia. 1821-1848
Pasoptismul
Anul 1848 la romni
Unirea Principatelor. 1850-1859
Domnia lui Alexandru Cuza. 1859-1866
Faurirea Romniei Mari
Independenta. 1866-1881
Modele de dezvoltare
Viata politica si partidele politice
Societatea si economia
Romantism si realitate
Romnii din Transilvania, Bucovina si Basarabia
Relatiile internationale. 1881-1914
Primul Razboi Mondial
Romnia moderna la zenit (1919-1940)
Marea Dezbatere
Viata politica
Societatea si economia
Sincronism si traditie
Relatiile internationale
Razboi si pace (1940-1947)
Al Doilea Razboi Mondial. 1940-1944
Tranzitia. 1944-1947
Bibliografie

IV. ROMNIA SUB REGIMUL COMUNIST (DECEMBRIE 1947-DECEMBRIE 1989)
(DENNIS DELETANT)

Dominatia sovietica si dictatura comunista (1947-1955)
Situatia internationala
Crearea statului totalitar
Securitatea si represiunea comunista
Rezistenta armata
Munca fortata
Lupta interna de partid
Autonomie si destindere interna (1956-1969)
Noua linie a lui Hrusciov
Impactul revoltei ungare
Retragerea trupelor sovietice din Romnia
O noua perioada de teroare
Autonomia fata de Uniunea Sovietica
Slabirea terorii
Ascensiunea lui Nicolae Ceausescu
Minoritatea maghiara
Ceausescu si consolideaza autoritatea
Invadarea Cehoslovaciei de catre tarile Tratatului de la Varsovia (1968).
Neostalinism si teroare profilactica (1970-1989)
Degenerarea
Declinul economic
Minoritatile nationale
Opozitia publica
Disidenta
Oprimarea
Izolarea internationala
Sistematizarea
Relatiile cu vecinii
Prabusirea
Bibliografie
Index
Monarhia feudala (1601-1716)

Secolul al XVII-lea reprezinta o perioada distincta n istoria tarilor romne, fixat
ntre doua
limite istorice, domnia lui Mihai Viteazul si instaurarea unor noi regimuri poli
tice, habsburgic n
Transilvania si fanariot n Moldova si Tara Romneasca. Istoria celor mai bine de o
suta de ani s-a
aflat sub semnul mostenirii lui Mihai Viteazul, eroul cruciadei trzii, care a recs
tigat independenta
Tarii Romnesti si a nfaptuit pentru o clipa unirea principatelor sub o singura dom
nie. A fost, n
aceeasi vreme, o perioada de consolidare a civilizatiei, de refacere treptata a
potentialului uman, de
progrese lente n domeniul economiei si de modificari n structura sociala, de afirm
are n ambianta
Europei clasice a monarhiei feudale. n intervalul dintre 1601 si 1711 se impune t
ot mai pregnant
linia politica statornicita de Mihai Viteazul de raliere a Tarii Romnesti si Mold
ovei n jurul
Transilvaniei, n forma unor raporturi interdependente, materializate ntr-un sistem
de aliante.
Secolul al XVII-lea nregistreaza, dupa 1683, n raport cu recesiunea otomana, si o
semnificativa
evolutie spre politica de eliberare de sub dominatia otomana. Astfel, trecerea d
e la mica la marea
Europa, de la un continent divizat de dominatia otomana la unul redimensionat de
succesul
Reconquistei, a nsemnat si pentru tarile romne o mai accentuata mobilitate, ncercar
i de racordare
la o evolutie mai generala, pe care o exprima notiunea de Europa care strabate s
crierile umaniste.

Restauratia dominatiei otomane; statutul juridic al raporturilor turco-romne. Res
taurarea
puterii otomane n cele trei principate rasculate mpotriva ei s-a produs lent n urma
ncheierii pacii
de la Zsitvatorok (1606) ntre turci si imperiali, care a stavilit expansionismul
habsburgic spre
rasarit, si prin ngradirea treptata, n anii urmatori, a influentei polone, puterni
c reafirmata n spatiul
carpato-dunarean n conditiile crizei hegemoniei turcesti.
Sfrsitul domniei lui Mihai Viteazul a nsemnat doar ncheierea unei etape a razboiulu
i
antiotoman, deoarece Tara Romneasca si, n parte, Transilvania, continua alianta cu
Imperiul
habsburgic. nceputul veacului aduce n Tara Romneasca domnia lui Radu Serban (1601-1
611),
exponentul boierimii antiotomane, n Transilvania confruntari ntre imperiali si tur
ci, n Moldova un
condominiu polono-otoman favorabil, prin dinastia Movilestilor, Poloniei.
Primul deceniu cunoaste o slabire a dominatiei otomane, determinata de marea ras
coala
antiotomana condusa de Mihai Viteazul, dar si de declinul Imperiului, marcat de
o accentuata criza
monetara, si de complicatiile sale externe, situatie care a lasat o mai mare lib
ertate de miscare tarilor
romne. n Moldova, Poarta l confirma n domnie pe Simion Movila (1606) la moartea frat
elui sau
Ieremia, recunoscnd astfel vechiul drept de alegere a domnului de catre tara, iar
n 1607
rennoieste tratatul de prietenie cu Polonia, ceea ce a consolidat influenta polon
a n Moldova. n
Tara Romneasca, unde conducerea Imperiului nu reuseste sa-si impuna propriul cand
idat, Radu
Serban continua politica lui Mihai Viteazul de confruntare cu turcii si ncearca s
a readuca si
Transilvania n frontul antiotoman. Pacea de la Zsitvatorok dintre cele doua imper
ii a deschis nsa
calea restaurarii treptate a puterii otomane asupra celor trei tari romne, tendin
ta care se impune n
cel de-al doilea deceniu al secolului al XVII-lea. Domniile lui Radu Mihnea (161
1-1616) n Tara
Romneasca, Stefan Tomsa (1611-1615) n Moldova si Gabriel Bthlen (1613-1629) n
Transilvania erau menite sa readuca cele trei principate sub suzeranitatea Porti
i Otomane, dar n
conditii diferite fata de cele care caracterizasera dominatia otomana n secolul p
recedent. Constienta
de imposibilitatea de a reveni la vechiul sistem de dominatie ntemeiat exclusiv p
e imixtiunea
directa, prin schimbari de domnie dupa bunul plac, conducerea Imperiului si diver
sifica acum
metodele, le adapteaza la conditiile diferite de la tara la tara si de la o situ
atie la alta, mbinnd
solutiile politice cu cele militare.
Numit de turci, Stefan Tomsa loveste n marea boierime moldoveana polonofila, dar
cnd
mprejurarile au cerut-o, turcii au recurs si la actiuni militare pentru a pune ca
pat hegemoniei
polone. n urma conventiei turco-polone din 1617 si a celei din 1621, care a succe
dat marii
campanii a sultanului Osman al II-lea la Hotin, influenta polona a slabit consid
erabil n Moldova,
fara a fi nlaturata cu desavrsire.
ntelegnd n cele din urma imposibilitatea continuarii luptei mpotriva Imperiului otom
an,
boierimea Tarii Romnesti l-a acceptat pe Radu Mihnea, solutie care prezenta avant
ajul de a
nlatura spectrul pasalcului. n Transilvania, Gabriel Bthlen (1613-1629) consolideaza
orientarea
prootomana, cu conditia recunoasterii unei largi autonomii interne, favorabila c
alvinismului
dominant si ostila Contrareformei sprijinite de Imperiul habsburgic.
ntre solutiile adoptate de Poarta Otomana pentru a mentine n ascultare Tara Romneas
ca si
Moldova, un loc nsemnat a revenit patrunderii elementelor grecesti si levantine n
societatea
romneasca, pentru a slabi rezistenta clasei dominante fata de hegemonia otomana. n
aceasta
vreme grecii patrund n numar considerabil n aparatul de stat, n ierarhia ecleziasti
ca si n viata
economica. n deceniul al treilea si al patrulea al secolului al XVII-lea, Princip
atele dunarene apar
ca un adevarat Bizant dupa Bizant, cu tendinta de a asocia elementul grecesc la do
minarea celor
doua tari, prefigurare a regimului fanariot care avea sa se impuna n secolul urma
tor.
Solutiile imperiului, n fata opozitiei hotarte a boierimii locale fata de greci, m
anifestata prin
comploturi boieresti si rascoale taranesti, alimentate uneori chiar de boierime,
au fost oscilante.
Poarta a sprijinit domniile favorabile grecilor si propria ei hegemonie, dar a t
olerat, cnd nu putea
face altfel, si masurile antigrecesti, cum au fost cele de la nceputul deceniului
al patrulea.
Restaurarea a fost, prin urmare, diferita de ceea ce fusese regimul dominatiei o
tomane la
sfrsitul secolului precedent. Urmare a actiunii lui Mihai Viteazul, Poarta renunt
a la exploatarea
excesiva a resurselor tarilor romne, readucnd haraciul la semnificatia sa initiala
, politica, de
rascumparare a pacii. n toate trei tarile se constata o scadere masiva a obligati
ilor materiale fata de
Imperiul otoman; cresterea acestora de la mijlocul secolului a exprimat n realita
te compensarea
devalorizarii monetare. n linii generale, secolul al XVII-lea si primii ani ai ce
lui urmator au fost o
perioada de respiro. Criza Imperiului si problemele sale internationale au deter
minat un echilibru
ntre statutul juridic al raporturilor romno-otomane si politica generala a Imperiu
lui otoman fata de
principate. Datorita convergentei realizate la mijlocul secolului ntre mprejuraril
e externe,
favorabile ntaririi autonomiei si lupta fortelor interne, tarile romne cunosc o pe
rioada de afirmare
n cadrul regimului monarhiei feudale.
Statutul juridic al dominatiei otomane restaurate exprima raportul modificat din
tre hegemonia
Imperiului - subminata de dificultatile interne si complicatiile externe cu care
a fost confruntata,
criza monetara, razboaiele cu Iranul, rivalitatea cu Imperiul habsburgic si cu P
olonia - si liniile
politice directoare ale tarilor romne, promovate de fortele autohtone.
Rezultatul principal al actiunii lui Mihai Viteazul a fost pastrarea autonomiei
tarilor romne,
prezervarea institutiilor fundamentale si functionarea acestora. Principele, n co
nceptia dreptului
islamic, era un intermediar ntre autoritatea suprema si masa supusilor, tarile ro
mne fiind
considerate ca apartinnd unui regim intermediar (dar-as-sul sau dar-ul-ahd) ntre d
ar-ul-islam
(casa islamului) si dar-ul-harb (casa razboiului) cu care Imperiul a ncheiat ntele
geri n urma
carora principatele plateau haraciul. n raporturile cu tarile romne au functionat
principiile de drept
musulman, n virtutea carora se mentineau conducatorii locali. n acest cadru, desi
prerogativele
puterii centrale de jure apartineau sultanului, principii le exercitau n numele s
i pe baza autoritatii
supreme.
nca de la nceputul secolului, privitor la Moldova, otomanii recunosteau necesitate
a
respectarii ntelegerii statuate ntr-un act numit ahd-name, care prevedea si acordu
l tarii la alegerea
domnului. Ahd-name-ul era acordat pe termen limitat si era conditionat de plata
haraciului. Alaturi
de capitulatii, carti de legamnt, raporturile romno-otomane au fost reglementate d
e berate - acte
de investitura - si name-i-hmayn-uri - acte aditionale beratelor, adresate boieril
or prin care li se
atribuia responsabilitatea pentru politica domneasca. n virtutea statutului lor j
uridic, tarilor romne
li se recunostea autonomia, garantata de interdictia interventiei functionarilor
si supusilor otomani.
Tarile romne erau asimilate unor provincii otomane cu statut privilegiat, pastrndu
-si entitatea
statala, chiar daca n anumite momente functiile statului erau limitate.
Termenii juridici din secolul precedent nu sufera prin urmare modificari, deoare
ce principiul
relatiilor contractuale si conserva valabilitatea n conceptia romneasca. Ceea ce dife
ra nsa este
interpretarea si functionarea lor n raport cu fluctuatiile de fapt ale raporturil
or romno-otomane.
Poarta accepta la mijlocul secolului, n conditii politice precare interne si inte
rnationale, domni alesi
de tara, iar n anumite momente, chiar o libertate notabila de miscare n planul pol
iticii externe. Att
cadrul juridic, ct si realitatile politice nu nvedereaza o supunere totala, domnii
nefiind sclavi
imperiali, dimpotriva, erau n masura sa desfasoare o politica proprie, sa ncheie al
iante cu caracter
defensiv ntre tarile romne.
n primul deceniu al secolului al XVII-lea se manifesta linia politica a autonomie
i, sprijinita
de fortele sociale interne, de boierime si nobilime, speriate de spectrul situat
iei din provincii si, n
cazul Transilvaniei, de presiunea Contrareformei. Spre mijlocul secolului se imp
une tot mai hotart
linia politica deschisa de Mihai Viteazul, orientarea Tarii Romnesti si a Moldove
i spre
Transilvania, care ramne centrul de greutate al acestora. Dar si invers, pozitia
Transilvaniei, n
calea expansiunii imperiale, alimenteaza ideea solidarizarii acesteia cu celelal
te doua tari romnesti
n formula consolidarii autonomiei n conditiile acceptarii suzeranitatii otomane. P
rintre altele este
de remarcat si rolul de preeminenta al Transilvaniei n comparatie cu Tara Romneasc
a si Moldova.
Rezidentul Transilvaniei la Istanbul reprezenta si Tara Romneasca si Moldova ncepnd
cu secolul
al XVII-lea.
n aceasta perioada se constata n opinia starilor privilegiate constiinta conventie
i ncheiate
ntre Poarta si principate, a autonomiei lor si a dreptului de a-si alege domn din
tre pamnteni.
Ideea pastrarii autonomiei si a vechilor asezaminte a fost retinuta de misionaru
l catolic Petre
Deodat Baksic care a vizitat Tara Romneasca n vremea lui Matei Basarab (1632-1654)
. Constiinta
unor raporturi contractuale cu Poarta strabate n istoriografia timpului, ndeplinin
d de pe acum o
functie nsemnata n afirmarea autonomiei tarilor romne, dovada Dimitrie Cantemir, pr
incipele
Moldovei, care argumenteaza n fata ncalcarilor otomane dreptul la independenta.
Spre deosebire de statutul juridic al raporturilor statelor romne cu Imperiul oto
man, n
secolul al XVII-lea continua existenta pasalcurilor (Eyaleturilor), a complexelor
militare si
economice aflate direct sub administratia otomana. n secolul al XVII-lea se organ
izeaza un nou
pasalc, de Oradea, n vecinatatea hotarului principatului. Acestea au constituit n s
ecolul al XVIIlea
un adevarat cordon militar datorita caruia otomanii au fost n masura sa supravegh
eze tarile
romne si sa-si asigure pe linia Dunarii o cale sigura si rapida spre Europa Centr
ala. Aceste enclave
efective ale dominatiei otomane pe teritoriul romnesc au constituit unitati terit
orial-administrative
n care functiona legea musulmana, cu principiul contrabalansarii puterilor provin
ciale - beylerbei,
kadiu, defderdar - n vederea asigurarii autoritatii centrale. Statutul juridic al
acestora a avut
consecinte economice si demografice grave, la care se adauga si colonizarea de p
opulatie otomana
n Dobrogea si deopotriva n Eyaletul de Oradea.

Societate si regim politic. Informatiile istorice, mai bogate pentru secolul al
XVII-lea, -
calatorii straini si sursele istorice interne - surprind bogatia tarilor romne n c
ontrast cu raritatea
asezarilor si slaba densitate a populatiei. n general, secolul al XVII-lea cunoas
te o situatie
demografica precara, consecinta a agravarii dominatiei otomane la sfrsitul secolu
lui precedent.
Izvoarele narative straine nregistreaza, nca pentru anii imediat premergatori domn
iei lui Mihai
Viteazul, pustiirea tarilor, n general o stare de depresiune demografica. Alte in
formatii semnaleaza
pentru nceputul veacului scaderea productivitatii, o acuta lipsa de alimente ce p
rilejuieste, n
cronica secolului, ani numerosi de foamete.
Tarile romne au fost, ca de altminteri ntreaga Europa, sub imperiul calamitatilor
naturale,
anilor de seceta, gerurilor, inundatiilor. Datele confirma si pentru tarile noas
tre existenta anilor
negri, generatori de stari economice subrede, cu consecinte directe asupra popul
atiei.
Dinamica populatiei sta nsa si n legatura cu framntarile pricinuite de evenimentele
politice
si militare. Ea este influentata de mobilitatea excesiva, nauntru si n afara hotar
elor, de factori
adiacenti, calamitati naturale, molime, care ramn o constanta a veacului. Izvoare
le istorice
nregistreaza pentru Transilvania, pe domeniile princiare, masive parasiri de sate
, uneori aproape
jumatate din locuitori fiind plecati. Circulatia populatiei dintr-o tara n alta,
dinspre Transilvania
spre Moldova si Tara Romneasca, dar si n sens invers, nregistreaza proportii semnif
icative.
Negative sunt pentru tarile romne ndeosebi emigrarile n afara hotarelor, cu nsemnate
consecinte
economice. Acestor stari le urmeaza perioade n care potentialul uman se reface, nd
eosebi n anii
de stabilitate politica de la mijlocul secolului, atingnd n Transilvania nivelul d
e la sfrsitul
secolului al XVI-lea.
n aceasta ambianta se poate constata un spor al asezarilor n Tara Romneasca de la 2
.100 de
sate la nceputul veacului, la 2.800 spre sfrsitul lui, un numar apropiat n Moldova.
Potrivit
estimarilor demografice, numarul locuitorilor tarilor romne a fost variabil n seco
lul al XVI-lea,
ridicndu-se n general la 500.000 n Tara Romneasca si 400.000 n Moldova. n Transilvania
,
numarul de locuitori se poate aproxima la un milion. Sub raport etnic, romnii rep
rezinta
majoritatea absoluta a locuitorilor, constituind adevarate blocuri etnice n Tara
Fagarasului, n Tara
Hategului, n Maramures, n Nasaud, fiind covrsitori ca numar pe Fundus Regius (zona
locuita de
sasi), raspnditi pretutindeni n Transilvania. Populatia rurala locuieste n asezari
variabile ca
marime, de la sate cu 15 case, la sate cu 50 si peste 100 de case. Marea lor maj
oritate variaza ntre
15 si 50 de case n Tara Romneasca si Moldova, iar n Transilvania, n Tara Fagarasului
, sunt sate
numarnd n medie 70 de unitati, dar si multe apropiindu-se de 150 de unitati. Satel
e puternice se
gaseau n regiunile populate de taranimea libera, n zonele pericarpatice.
Orasul n secolul al XVII-lea nu prezinta mari aglomerari umane. Multe din asezari
le
orasenesti numara ntre 200-500 de case, uneori mai putin chiar, adapostind o popu
latie ntre 1.500-
2.500 locuitori. Estimarile calatorilor straini, adeseori contradictorii, consem
neaza afirmarea
demografica a principalelor asezari urbane, orasele Bucuresti si Iasi nregistrnd c
resteri
substantiale; n Transilvania, Clujul care numara 8.500 locuitori n 1660, cunoaste n
1711 o
crestere de numai 500, datorita evenimentelor militare determinate de patrundere
a austriecilor.
Si sub aspect economic perioadele de recesiune alterneaza cu cele de prosperitat
e. Este nsa n
general un secol de redresare economica, fenomen aflat n strnsa legatura cu reface
rea treptata a
potentialului uman. Dupa lungul razboi purtat mpotriva Imperiului otoman si o per
ioada de intensa
exploatare a bogatiilor, n tarile romne economia se reorganizeaza.
Viata economica reflecta n egala masura noua conjunctura economica europeana, pri
lejuita
de deplasarea principalelor drumuri comerciale din Mediterana n Oceanul Atlantic,
si noua
geografie politica central-sud-est europeana determinata de organizarea Eyaletul
ui de la Buda. n
secolul al XVII-lea actioneaza nsa si alti factori de influenta care vin dinspre
noile dimensiuni
politice ale dominatiei otomane. Usurarea obligatiilor economice fata de Poarta
a creat conditii
favorabile pentru refacerea economica. Interesul statului pentru problemele econ
omice s-a
manifestat tot mai intens prin masuri de repopulare a asezarilor, prin acordarea
de scutiri pentru
readucerea fugarilor sau prin interventii menite sa reglementeze fiscalitatea. U
n factor stimulativ al
vietii economice a fost si interesul otoman pentru tarile romne. n conditiile decl
inului tot mai
accentuat si ale incapacitatii Eyaleturilor de a satisface nevoile economice, Im
periul si orienteaza
comertul spre pietele romnesti. Cu toata exercitarea dreptului de monopol, n sensu
l unei
preemtiuni acordate negustorilor otomani, Imperiul ngaduie relatii comerciale ntre
tarile romne si
legaturi ale acestora cu tarile straine. n aceasta ambianta se interfereaza si in
teresul stapnilor de
domenii pentru comert, antrenati n noul mod de viata, manifestnd o nevoie sporita
de bani.
n contrast cu unele din relatarile calatorilor straini, care pomenesc adeseori pa
mnturi
nelucrate, documentele interne atesta un proces marcat de defrisare, o extensiun
e a frontierei agrare,
ntr-un ritm mai intens, n detrimentul padurilor. Taranimea, n general, n raport cu c
resterea
populatiei, va face eforturi pentru a ncorpora spatiul agrar noii ntinderi de pamnt
, n urma
extinderii alodiului, teren direct exploatat de stapnii de domenii, iobagii din T
ransilvania
compenseaza deposedarile de pamnt prin cucerirea dealului si padurii pentru agric
ultura. Un rol
deosebit a revenit romnilor n aceasta naintare a frontierei agricole, deoarece ei l
ocuisera, mai cu
seama, n zonele pericarpatice.
n secolul al XVII-lea a crescut volumul productiei agrare prin extinderea culturi
lor de gru,
mei, orz, ovaz, pentru ca, spre sfrsitul veacului, sa se adauge porumbul n Tara Ro
mneasca si
Moldova. Mai buna organizare economica a domeniilor n Transilvania, cu deosebire
a celor
princiare, foarte ntinse, face sa continue primatul acestei provincii n productia
cerealiera.
Un loc important l-a avut n economie cultura vitei de vie, n toate provinciile, co
nstituind una
din bogatiile acestora. Spre mijlocul secolului al XVII-lea, productia animalier
a si reface septelul,
astfel ca detine n economie, mai cu seama n Moldova si Tara Romneasca, un rol impor
tant. Ea
este complementara agriculturii si tinde sa satisfaca solicitarile crescnde ale c
omertului cu Imperiul
otoman, si n general obligatiile fata de Poarta, dar si comertul cu alte tari.
Interesul manifestat de puterea otomana fata de bogatiile subsolului a constitui
t o piedica n
calea exploatarii lor. n ciuda dificultatii, n Tara Romneasca extractia si prelucra
rea fierului si a
aramei nregistreaza progrese datorita aplicarii unor tehnici noi. n Transilvania,
mineritul se
redreseaza datorita rennoirii privilegiilor minerilor si colonizarii unor mineri
straini.
Mestesugurile cunosc, n conditiile diminuarii presiunii otomane, un proces lent d
e refacere,
caracteristica fiind nmultirea si diversificarea acestora. Fenomenul este general
si mbratiseaza
totalitatea activitatilor mestesugaresti, domeniale, satesti si urbane. Semnific
ativa este si tranzitia, n
prima treime a secolului, de la fratii la bresle, fapt ce aduce precumpanirea as
pectului economic n
statute si limitarea prevederilor religioase. n Transilvania productia mestesugar
easca ramne
dominanta n secolul al XVII-lea, cu toate ncercarile puterii centrale de a limita
monopolul
breslelor. n pofida masurilor protectioniste ale principilor, baza tehnica autoht
ona a productiei
ramne mult sub nivelul necesitatilor de consum; spre sfrsitul secolului se manifes
ta o
semnificativa tendinta spre atelierul dezvoltat, patronat de puterea centrala si
chiar spre forme
incipiente de productie manufacturiera.
Sub aspect comercial, tarile romne nregistreaza mutatii semnificative, o orientare

continentala vestica, desi modesta, si nord-vestica, vizibila n comertul transilv
anean, cu deosebire
la Cluj, care polariza activitatea comerciala interna si externa spre orasele Ja
roslav, Lwow, Lublin,
Gdansk, prin care se desfasura comertul baltic si nord-estic. Activ, de asemenea
, a fost comertul
levantin care se scurgea spre Polonia prin Tara Romneasca si Sibiu sau prin Moldo
va. Tarile
romne exporta ndeosebi produse naturale, importnd produse mestesugaresti din Europa
Centrala.
Spre sfrsitul secolului, n cadrul unei politici de inspiratie mercantilista, si des
fasoara activitatea n
Transilvania Compania orientala, nfiintata n 1672, stimulativa pentru comertul tar
ii.
Viata sociala ramne n secolul al XVII-lea puternic marcata de feudalitate. n Tara
Romneasca si Moldova se accentueaza procesul de aservire a taranimii si de extind
ere a marelui
domeniu pe seama proprietatii taranesti. Extinderea marelui domeniu a fost n rela
tie cu ascendenta
boierimii, cu tendintele acesteia de a contura un regim nobiliar, manifest n rolu
l pe care-l detin
Adunarile de Stari, care au ndeplinit o functie nsemnata n rezistenta boierimii aut
ohtone fata de
presiunea elementului levantin si a domnilor care-l sustineau.
Aservirea taranimii se realizeaza prin aplicarea cu severitate, din 1613, a masu
rilor lui Mihai
Viteazul, prin suprimarea treptata a anilor de prescriptie n Moldova. Serbirea a
fost stimulata de
politica fiscala excesiva a statului, de solicitarile economice ale Portii, de a
provizionarea armatelor
otomane, de nevoile mereu sporite de bani ale boierimii, antrenata ntr-un nou mod
de viata, de
calamitatile naturale. n aceste mprejurari, valoarea domeniului se masoara n raport
cu numarul
serbilor.
Munca servila, nereglementata de stat si variabila de la un domeniu la altul, a
ocupat n
secolul al XVII-lea un loc preponderent pe rezerva feudala constituita ca o real
itate economica.
Momentelor de accentuata aservire le corespund altele de rascumparare a libertat
ii, n raport
cu crizele intervenite n societatea feudala. Comunitatile taranesti libere consti
tuie, n ansamblul
tarilor romne, importante grupuri, cu rol major n economie si n viata sociala.
n Transilvania, unde tendintele regimului nobiliar sunt contracarate de absolutis
mul princiar,
procesul de aservire apare n prima jumatate a secolului limitat de politica puter
ii centrale, de
masurile de protejare a structurilor libere, de nnobilarea unor elemente din tara
nimea libera. Cu
toate acestea se remarca, tendinta evidenta de ntarire a servajului ereditar. Con
stituirea rezervei de
la sfrsitul secolului al XVI-lea se realizeaza pe baza muncii obligatorii, a robo
tei. Daca n secolul
precedent productia agricola rezulta din pamnturile taranilor dependenti, n secolu
l al XVII-lea
productia domeniului creste n proportii considerabile, mai cu seama pe cel princi
ar. Sporeste n
special robota, care depaseste obligatia prestarii unei zile pe saptamna fixata l
a nceputul secolului
al XVI-lea.
n secolul al XVII-lea a existat o comunitate de interese ntre principi si stapnii d
e pamnt. n
special dupa razboiul de 30 de ani s-a ncercat o restaurare a vechilor relatii ag
rare, care au fost
bulversate de mobilitatea taranimii, fapt ce a determinat o agravare a conditiei
taranilor. Din a doua
jumatate a secolului, o data cu criza principatului se accentueaza regimul nobil
iar, fapt ce determina
consolidarea servajului. n ansamblu, procesele sociale nvedereaza sporul numeric a
l nobilimii,
diferentiata ca avere, ca nivel de viata, deoarece diplomele de nnobilare, distri
buite generos de
principii Transilvaniei, nu erau acompaniate si de donatii. Taranimea ofera si e
a un tablou de o mare
diversitate, cu situatii generale, dar si cu particularitati de la o regiune la
alta, de la un statut juridic
la altul. Iobagimea se pauperizeaza, sesiile se farmiteaza, numarul jelerilor cre
ste. n secolul al
XVII-lea n Transilvania hotarul dintre nobili si nenobili este tot mai hotart tras
at. Legiuirile tarii
reflecta n ansamblu situatia unei taranimi aservite, strivita de obligatii fata d
e nobilime, stat si
biserica.
Orasul n general apare ca o enclava n ansamblul structurii feudale, pastrndu-si n li
nii
esentiale structurile sale sociale interne. Sporeste cu deosebire numarul orasen
ilor n Moldova si
Tara Romneasca si totodata cresc n importanta n Transilvania, n prima jumatate a sec
olului,
orasele libere regale. Peisajul social lasa sa se remarce un proces de pauperiza
re a mestesugarilor
care adnceste diferentele ntre acestia si patriciat. n timpul crizei principatului,
o data disparuta
protectia principilor, orasele libere capata o coloratura nobiliara. Un fenomen
caracteristic secolului
al XVII-lea este si ascensiunea orasenilor romni n Transilvania, proces care se va
accelera n
secolul urmator.
Ascendentul boierimii n viata socio-economica a secolului al XVII-lea s-a reflect
at n
tendintele ei manifeste de instituire a regimului nobiliar. Modelul la care ader
a este cel al Republicii
nobiliare poloneze, pe care ncearca sa-l mpamnteneasca n Moldova si Tara Romneasca si
al
regimului de Stari din Transilvania.
Tendinta de constituire a regimului politic nobiliar nu urmeaza nsa un drum const
ant
ascendent, deoarece perioadele de reflux al puterii domnesti sunt ntrerupte de al
tele n care puterea
centrala se afirma autoritar. n general, tendinta de constituire a regimului nobi
liar a depins de
raportul dintre factorii interni si cei externi, de evolutia relatiilor politice
polono-otomane sau
otomano-austriece si de imixtiunea Portii Otomane n relatiile interne, n sprijinul
domniei sau al
boierimii.
n deceniul al doilea si al treilea, tensiunile si conflictele dintre boierime si
domnie au fost mai
degraba manifestari ale divergentelor de politica externa - orientarea spre pute
rile crestine sau
acceptarea suzeranitatii Portii Otomane - dect ale tendintei de constituire a sta
tului boieresc. Cnd
restauratia otomana s-a statornicit, iar procesul de levantinizare s-a accentuat
, eforturile boierimii
autohtone s-au concentrat mpotriva intrusilor alogeni.
Din deceniul patru nsa, tendintele spre regimul nobiliar se cristalizeaza n atitud
ini care
exprima idealul unui stat ntemeiat pe regimul de Stari. n perioadele de criza, boi
erimea impune,
prin adunarea de stari, ngradirea autoritatii domnesti favorabile elementului lev
antin si garantarii
privilegiilor sale. Prin urmare, n momentul de criza, tendintele regimului nobili
ar se afirma mai
limpede ca forma de manifestare a boierimii autohtone, simultan cu evolutia spre
monarhia
reprezentata de Matei Basarab si de Vasile Lupu n prima parte a domniei. Datorita
unor factori de
influentare ce veneau din exterior, desi, spre mijlocul veacului, regimul de Sta
ri se exprima n forme
politice precizate institutional, statul nobiliar nu se poate contura deplin, bo
ierimea fiind obligata sa
accepte o monarhie feudala puternica, de tipul aceleia a lui Matei Basarab, care
i reprezenta
interesele.
Opozitia boierimii are de acum nainte ca obiectiv elementul levantin, pe greci, gru
puri
sociale eterogene, grecofone dar si romnesti, sprijinitoare ale politicii domnilo
r favorabili
levantinilor. n aceste circumstante, atitudinile boierimii autohtone nu nazuiau l
a instaurarea unui
regim nobiliar, ci la ndepartarea concurentei levantine. n ajunul domniei lui Mate
i Basarab si
Vasile Lupu, boierimea lezata n interesele sale de influenta levantina se oriente
aza, n cadrul
solidaritatii de Stari, pentru a instaura domnii favorabile intereselor sale. Vr
emea lui Matei Basarab
va reprezenta un consens ntre starile privilegiate si domnie. nscaunarea lui Vasil
e Lupu a avut loc
n conditiile existentei unor legaturi cu tocmeala, potrivit unor pacta et conventa,
care ngradeau
fiscalitatea domneasca si ntareau privilegiile Starilor. Practica domneasca a ani
hilat nsa veleitatile
boieresti, Vasile Lupu instaurnd un regim autoritar, cu evidente tendinte absolut
iste. Soarta
baronilor si a nobililor - scrie misionarul Laniesi - atrna de vointa principilor,
el socoate domnia
voievodului moldovean un absolutum dominium.
n a doua jumatate a secolului, scindarea boierimii n partide rivale, oscilatiile b
oierilor ntre
factiuni, lupta dintre pamnteni si greci au sporit dificultatile n calea instaurar
ii unui regim nobiliar.
Reluarea ofensivei otomane n Europa, solicitarile materiale sporite pentru nevoil
e armatei, au
impus domnii autoritare, ca cea a lui Serban Cantacuzino (1678-1688). Alegerea l
ui Constantin
Brncoveanu (1688-1714) a prilejuit o noua afirmare a starilor n rndul carora apar a
cum si
negustori, stare oraseneasca. De acum nainte, n cadrul creat de politica externa s
e constata o
solidarizare a starilor cu domnia fata de Poarta Otomana.
n Transilvania, nobilimea care a resimtit negativ att ncercarea lui Mihai Viteazul
de a crea
un organism politic romnesc, ct si regimul instaurat de Basta, care a suprimat con
stitutia tarii,
tinde sa instituie o formula convenabila intereselor ei. Exponentul acestei poli
tici a fost Stefan
Bocskai, care n urma unei rascoale i alunga pe Habsburgi (1604) devenind principe
(1604-1606).
Bocskai s-a dovedit un exponent al intereselor nobilimii maghiare si al protesta
ntismului. El a
adoptat o politica de echilibru ntre cele doua imperii rivale, a ncheiat pace cu H
absburgii (2 iunie
1606), care recunosc autonomia Transilvaniei si a contribuit la ncheierea pacii d
e la Zsitvatorok.
Dupa domnia lui Gabriel Bthory (1608-1613), a carui ncercare de coalizare a celor
trei
principate a fost zadarnicita de Poarta Otomana, Gabriel Bthlen (1613-1629) a ina
ugurat, contrar
asteptarilor nobilimii, o politica de consolidare a absolutismului princiar, car
e avea sa dainuiasca
aproape o jumatate de secol. n opozitie cu evolutia din Ungaria Superioara, polit
ica interna a
principilor tinde sa creeze o baza sociala mai larga pentru politica de centrali
zare, tel urmarit prin
masive nnobilari din straturile sociale libere, prin atragerea nobilimii mici si
mijlocii si prin masuri
de sprijinire a secuilor si a oraselor libere. Dimpotriva, principii se opun pri
vilegiilor sasesti si tind
sa limiteze puterea marii nobilimi. Ei se straduiesc sa constituie o nobilime de
curte, patura de mari
dregatori, si rezerva micii nobilimi functii subalterne.
Principii Gabriel Bthlen, Gheorghe Rkoczi I (1630-1648) si Gheorghe Rkoczi al II-le
a
(1648-1657) practica o politica constanta de subordonare a Starilor obiectivelor
puterii centrale.
Desi Dieta continua sa fie convocata, rolul ei este minor n politica tarii, atta v
reme ct initiativa
principelui ramne hotartoare prin propunerile sale. Vointa principelui este discreti
onara n
materie de legislatie, armata, n alegerea consiliului. Dieta urmnd totodata decizi
ile puterii centrale
n politica externa. Prin propozitii, principele are initiativa n problemele de propr
ietate, Dieta
acordndu-i lui Bthlen largi posibilitati de a dispune de domeniile nobilimii. Star
ile constituite n
Dieta au exclus reprezentarea romnilor, neconsiderati n rndul natiunilor politice s
i nerecepti din
punct de vedere religios. Regimul tolerantei religioase, stabilit n secolul anter
ior, dobndeste n
secolul al XVII-lea valori si mai exclusive prin legislatia dietala, codificata n
Approbatae
Constitutiones (1653) si Compilatae Constitutiones (1669).
Absolutismul principatului, izvort din necesitatea consolidarii statutului autono
m al
Transilvaniei n raport cu telurile expansioniste ale Imperiului austriac si Contr
areformei, a nchegat
o ideologie politica apelnd la traditia anterioara a statului centralizat si, sub
aspect teoretic, la
sursele ideologice de factura absolutista. Ideologia centralizarii reflecta opoz
itia fata de stari, carora
le recomanda respectarea atenta a legilor tarii, protejarea religiilor reformate
mpotriva actiunii
Contrareformei si ratiunile unei guvernari autoritare. Esential, ideologia absol
utista a principatului
postuleaza o monarhie moderata, calvina, n care este observabila grija pentru pop
or, vazut ca o
sursa de bogatie. Teoretic, absolutismul reprezinta o viziune eclectica, orienta
ta spre sursele
europene, raportabila la opera lui Lipsius, cu determinatii n structura societati
i transilvanene, nca
puternic feudala. Pentru aceste ratiuni absolutismul nu s-a cristalizat deplin,
deoarece politica
puterii centrale opereaza, oricum, n functie de regimul de Stari, nentemeindu-se p
e burghezie.
Cadrul institutional. Evolutia structurilor societatii romnesti si noile semnific
atii ale
statutului juridic al principatelor n raport cu puterea otomana, precum si dialog
ul tot mai evident cu
Europa Centrala si Apuseana se reflecta n viata institutionala. n functie de acest
i factori, institutiile
nregistreaza mutatii care anunta, n forma incipienta, aspecte definitorii pentru i
nstitutiile moderne.
Desprinderea treptata de lumea medievala, ntr-o societate nca feudala, s-a manifes
tat printr-o
relativa modernizare a aparatului statal, mai accentuata n Transilvania, mai aten
uata n Tara
Romneasca si Moldova.
n linii generale secolul al XVII-lea mosteneste institutiile secolului precedent,
le sporeste
chiar, dar mai cu seama le precizeaza si le diversifica n raport cu noua evolutie
. Se fixeaza mai
riguros atributiile dregatorilor, fara ca sa se ajunga la o delimitare absoluta
a acestora. Fenomenul
caracteristic secolului a fost relativa specializare a dregatorilor n cadrul proc
esului de separare a
atributiilor de ordin politic, tot mai numeroase si a caror nsemnatate se amplifi
ca, de cele private,
care asigurau serviciile domnului si ale curtii domnesti. Tendinta generala a fo
st nsa spre dregatoria
aflata n serviciul tarii.
ncepnd cu epoca lui Bthlen, Matei Basarab si Vasile Lupu, institutiile cstiga n consi
stenta
si eficienta, functionalitatea acestora exercitndu-se pe verticala, dinspre insti
tutia centrala spre cea
locala.
n secolul al XVII-lea institutiile centrale, domnul, Sfatul domnesc, Marea Adunar
e a Tarii n
Moldova si Tara Romneasca, respectiv principele, Consiliul princiar si Dieta n Tra
nsilvania, nu
nregistreaza modificari esentiale. Domnii si principii sunt alesi de Starile priv
ilegiate n momentele
de mai mare libertate de miscare sau numiti direct de Poarta; si unii si ceilalt
i aveau nevoie de
confirmarea puterii suzerane. n secolul al XVII-lea se desfasoara o lupta permane
nta ntre
conceptia otomana despre crmuirea tarilor romne, a numirii domnului de catre Poart
a, si a Starilor
care apara dreptul de alegere a domnului. n primul caz Starilor li se rezerva gri
ja de a-l primi si de
a i se nchina, n al doilea nvestirea sultanului avea rolul de a ratifica vointa Sta
rilor. n secolul al
XVII-lea, Sfatul domnesc primeste o noua organizare, astfel ca n afara Sfatului r
estrns, alcatuit de
mari dregatori, functioneaza si un Sfat mai larg, cunoscut n vremea lui Dimitrie
Cantemir sub
numele de divan. n acest secol sfatul domnesc cstiga atributele unui Sfat al tarii
, ndeplinind
serviciile de ordin public. n Transilvania, Consiliul princiar a fost subordonat
principelui n vremea
absolutismului, cstigndu-si n momentele de declin al puterii centrale un rol precum
panitor. n
Tara Romneasca si Moldova functioneaza si Marea Adunare a Tarii, oglindind struct
ura de Stari a
societatii romnesti.
Marea Adunare a Starilor ntrunea n componenta ei boieri mari si mici, clerul super
ior, pe toti
reprezentantii categoriilor privilegiate, deci boierimea, slujitorii, ultimii alca
tuind treapta a doua a
boierimii. Sunt momente cnd participa toti reprezentantii clerului, mitropoliti,
episcopi, egumeni,
protopopi si preoti, diaconi. Adunarea Starilor si defineste atributiile ntr-o mai
mare masura n
vremea lui Matei Basarab, cnd n documente apar conturate deosebirile dintre Sfat - S
fatul sau
Divanul domnesc, al marilor boieri, Soborul - fetele bisericesti - si Adunarea a to
ata tara - care
cuprindea pe reprezentantii tuturor Starilor privilegiate, ndreptatite sa partici
pe. Caracteristica
pentru adunarile secolului al XVII-lea n Tara Romneasca este reprezentarea slujitor
ilor. n
aceasta privinta Moldova n secolul al XVII-lea ofera o situatie asemanatoare, Adu
nari de Stari, la
care participa toate treptele Starilor, mprejurare proprie pentru prima jumatate
a veacului, n
vremea domniei lui Miron Barnovschi. n timpul lui Vasile Lupu, Adunarea Starilor
se reduce la
consultarea Sfatului, deci la marii boieri cu functii.
Marea Adunare avea atributii interne si externe, laice si religioase, civile si
militare, fiscale si
judiciare. Convocata n momente importante, ea n-a avut nsa un caracter periodic, n
u a devenit o
institutie permanenta si nici nu si-a fixat riguros statutul din punctul de vede
re al procedurii si
competentei. n Transilvania, Dieta se ntrunea periodic, avnd atributii permanente s
i un statut bine
precizat. La lucrarile Dietei, spre deosebire de Tara Romneasca si Moldova, nu pa
rticipa
ntotdeauna consiliul principelui, uneori nsa este solicitat de Stari, n mod special
. Rolul Dietei a
exprimat evolutia raporturilor dintre puterea centrala si nobilime avnd, potrivit
cu fluctuatiile
acesteia, un loc mai mare sau mai mic n politica interna sau externa.
Secolul al XVII-lea pastreaza institutiile ecleziastice ale secolului precedent,
carora li se
asociaza altele. Biserica ndeplineste o functie importanta n viata statului, domni
i erau unsi de
patriarhii de la Constantinopol n calitatea lor de capi ai ortodoxiei. Rolul Bise
ricii n stat era
subliniat si de prezenta mitropolitilor si episcopilor la nscaunare n calitate dub
la de nalti ierarhi si
de reprezentanti ai Starilor ecleziastice n Sfatul domnesc. Desi ca institutie Bi
serica Ortodoxa din
principate se afla n ecumenicitatea constantinopolitana, n realitate raporturile c
u Patriarhia aveau
un caracter formal, ierarhii fiind alesi de tara, alegerea fiind n mna domnilor care
reuseau sa-si
subordoneze ierarhia.
Clerul era reprezentat n Marea Adunare a Tarii constituind o stare care participa
, alaturi de
boierime, n diverse alcatuiri, la viata politica avnd un rol n deciziile domniei.
n timpul lui Mihai Viteazul Biserica Ortodoxa a cunoscut o resurectie n Tara Romnea
sca si
Moldova prin sinoadele convocate ce aveau menirea sa reorganizeze viata monastic
a si sa fortifice
religia ortodoxa fata de presiunea catolica al carei rezultat a fost Unirea de l
a Brest (1595-1596). n
acest timp legaturile dintre Biserica Ortodoxa din Transilvania si Mitropolia Ta
rii Romnesti se
consolideaza institutional, prin subordonarea bisericilor din Transilvania Mitro
poliei de la
Trgoviste, conform tratatului din 1595. Datorita interventiei domnului Tarii Romne
sti s-a stabilit
resedinta Mitropoliei Ardealului la Alba Iulia, unde a rezidat Ioan de Prislop.
Mihai Viteazul
numeste episcop la Muncaci pe Serghie, originar din Tara Romneasca, care function
a paralel cu un
alt episcop, de la Vad. Astfel, domnul romn, dupa cucerirea Ardealului, a nazuit
la crearea unor
episcopii sufragane.
Mihai Viteazul, n timpul stapnirii din Ardeal, a ncercat restructurarea sistemului
religiilor
recepte prin introducerea religiei ortodoxe alaturi de religiile catolica si lut
erana si prin eliminarea
Bisericii Calvine si Unitariene. Tentativa a fost agreata de Habsburgi n spiritul
Contrareformei si a
apropierii de ortodoxie n scopul unirii bisericilor. n acelasi spirit, catolicismu
l ncercase nca din
timpul lui Stefan Bthory sa amelioreze statutul Bisericii Ortodoxe romne prin subo
rdonarea ei
fata de patriarhul de la Ipek.
n perioada urmatoare, de-a lungul secolului al XVII-lea, institutia Bisericii n Mo
ldova si
Tara Romneasca se consolideaza prin continuarea procesului de reformare a vietii
monastice n
vremea lui Miron Barnovschi. Domnii romni, n special Vasile Lupu, sprijina actiuni
le de
consolidare si clarificare dogmatica, oferind cadrul pentru convocarea Sinodului
de la Iasi, din
1643, care definitiveaza Marturisirea ortodoxa a lui Petru Movila, aprobata de P
atriarhia
constantinopolitana.
Ierarhii si domnii romni ncearca sa limiteze acapararea institutiilor ecleziastice
de catre
greci, proces care se intensifica spre mijlocul secolului.
Biserica Ortodoxa din principate si-a asumat protejarea ortodoxiei ardelene fata
de presiunea
calvina, care se accentueaza ncepnd cu principele Gabriel Bthlen, pentru ca, spre m
ijlocul
secolului, influenta calvina sa prevaleze subordonnd, direct sau indirect, comuni
tatile romne.
Sub raport institutional calvinismul si exercita presiunea tinznd la calvinizarea
bisericii
romnesti, integrnd zone ntregi autoritatii superintendentului si exercitndu-si si in
fluente de ordin
dogmatic. n secolul al XVII-lea se convoaca soboarele bisericii, influentate de i
nstitutiile similare
calvine, cazul juratilor numiti din rndul laicilor. Sinoadele sunt convocate de i
erarhii ardeleni cu
prilejul alegerilor sau n vederea discutarii unor probleme de ordin religios.
Este de remarcat ca, n diplomele oficiale ale principilor, ierarhii de la Alba Iu
lia poarta
titulatura de episcopi sau superintendenti, n timp ce din perspectiva romneasca ie
rarhul este numit
arhiepiscop si mitropolit al scaunului Balgradului, si al Vadului, si al Maramure
sului, si a toata
Tara Ardealului.
Nici n secolul al XVII-lea principii nu recunosc calitatea de mitropolit a ierarh
ilor de la Alba
Iulia, acestia continund sa se sfinteasca la Trgoviste.
Mitropolitii Ardealului detin o jurisdictie teritoriala fluctuanta n raport de po
litica principilor
si a Bisericii Calvine. Ei solicita principilor diplome privilegiate n care se re
gasesc dezideratele
formulate de Mihai Viteazul si acceptate de Dieta Transilvaniei n favoarea preoti
mii romne.
Mutatii religioase importante se nregistreaza n Transilvania n rndul maghiarilor dat
orita
suprematiei calvinismului care se instaleaza ca religie de stat. Curentele prote
stante au tendinta sa
se diversifice printr-un proces de radicalizare stavilit de Dieta. n secolul al X
VII-lea, n timpul lui
Gabriel Bthlen, se stabilesc n Transilvania comunitati anabaptiste.
Catolicismul, care a cunoscut un reviriment nca din vremea lui Stefan Bthory si a
lui
Sigismund Bthory datorita actiunii Contrareformei, si reface organizarea instituti
onala. n
Transilvania, seria episcopilor catolici, ntrerupta la mijlocul secolului al XVI-
lea, a fost reluata n
1600, la Alba Iulia. Episcopii catolici au functionat n secolul al XVII-lea la Sa
tu Mare, unde s-a
organizat sub obladuirea habsburgica un episcopat. n 1697 e renfiintata episcopia
din Oradea, iar
n 1697 cea din Principatul Transilvaniei. Si n Moldova si Tara Romneasca se constat
a o
reafirmare a catolicismului, care actioneaza att n directia combaterii Reformei, ct
si a influentarii
ortodoxiei.
n ceea ce priveste religia unitariana, numita si sociniana, se afla sub conducere
a unui
superintendent care rezida la Cluj. n cadrul Bisericii Unitariene functiona un si
nod, iar
superintendentul numea preotii si se pronunta n problemele majore de ordin religi
os. Biserica era
organizata n tracte (protopopiate), n numar de noua. Sub raport constitutional, n T
ransilvania
functiona sistemul religiilor recepte consfintite de Aprobate si Compilate, n car
e erau cuprinse
religiile catolica, calvina, luterana si unitariana. Religia ortodoxa era socoti
ta tolerata, la fel ca
religia mozaica, care a cunoscut o modesta receptare si ntre maghiari.
Viata religioasa apare diferentiata sub aspect confesional, stare materiala si c
a nivel de
cultura. Desi n Transilvania progresele Reformei au contribuit la difuzarea cultu
rii datorita limbilor
vernaculare, religiozitatea comunitatilor rurale se situa la nivelul religiei po
pulare.
n comunitatile natiunilor politice si religiilor recepte, nivelul de cultura al p
reotilor era mai
ridicat, la sasi, maghiari sau romnii calvinizati. Se remarca o discrepanta ntre r
eligia oficiala a
bisericii si religia traita, n care superstitiile, vrajitoriile, miturile cunoste
au o larga raspndire.
n ce priveste preotimea romna, ca stare materiala nu se deosebea de taranime, iar
sub aspect
cultural si teologic cunostintele ei erau precare, preotii nefiind n situatia de
a practica o reala
pastoratie. Izvoarele marturisesc slabe cunostinte de citit si scris ale preotil
or, fapt ce explica
calitatea scazuta n ce priveste credinta. Sinoadele Bisericii Ortodoxe transilvan
ene din ultimul sfert
al secolului manifestau o preocupare pentru comportamentul preotimii si n special
pentru
derogarile de la conduita corecta. Religiozitatea n secolul al XVII-lea este nca p
uternic marcata de
feudalitate si de ignoranta. Chiar n mediile sasesti unde numarul scolilor si pre
gatirea preotilor erau
superioare, rezultatele pastoratiei nu erau de natura sa disloce mostenirea medi
evala. Folosirea
limbilor sacre, latina sau slava, au constituit o bariera n calea raspndirii cunos
tintelor religioase.
Procesul apare mai izbitor n comunitatile romnesti lipsite de suportul statului, c
u exceptia
scolilor calvine, putine la numar. Cu toate acestea, prin traducerea cartilor de
ritual sau de edificare
morala, spre sfrsitul secolului, prin triumful culturii nationale, educatia relig
ioasa patrunde prin
pastoratie n comunitati. Asaltul calvinismului asupra ortodoxiei a determinat rep
lica ortodoxiei si o
mai consistenta educatie religioasa a preotimii. Totusi, se poate spune ca progr
esul educatiei
religioase nu a fost de natura sa schimbe caracterul religiei populare n comunita
tea rurala.
Controversa ortodoxie-calvinism a determinat ridicarea nivelului pregatirii prot
opopilor, care
au raspndit cunostintele teologiei n snul preotimii, fapt care a nrurit viata religio
asa a
comunitatilor. Astfel, la sfrsit de secol, aceasta elita, care era constienta de
propriile nevoi,
organizeaza nzestrarea bisericilor cu cartile necesare cultului si raspndirii educ
atiei religioase.

Evolutia interna si internationala. ntrziata n Tara Romneasca de rezistenta lui Radu

Serban, continuator al politicii lui Mihai Viteazul, sprijinit de o parte a boie
rimii, suzeranitatea
otomana s-a reinstaurat durabil o data cu nscaunarea n domnie a lui Radu Mihnea (1
611-1615).
Afluxul n tara n numar mare al grecilor si infiltrarea lor n viata politica si n eco
nomia tarii a
declansat ostilitatea boierilor, reprimata cu asprime de domn. Patrunderea greci
lor a continuat sub
Alexandru Ilias (1616-1618) si a culminat sub Leon Tomsa, grec de origine (1629-
1632). Agravata
de o asuprire fiscala mult sporita ca urmare a exigentelor n crestere ale turcilo
r, penetratia
elementului levantin n dregatorii si n rndul stapnilor de pamnt a declansat o puterni
ca
mpotrivire a Starilor din Tara Romneasca, solidarizate printr-o ostilitate comuna
fata de politica
domnului. Miscarea, ndreptata implicit mpotriva ncercarilor Imperiului otoman de a
crea o baza
sociala pentru consolidarea propriei dominatii, a smuls n 1631 nsemnate concesii nc
orporate ntrun
hrisov consacrat de Marea Adunare a Tarii. Prevederile acestui act urmareau sa-i
scoata din tara
pe grecii nenaturalizati si sa readuca sub autoritatea ecleziastica manastirile
stapnite de greci.
Hrisovul din 1631 confirma dreptul Adunarii Starilor de a-i numi pe ierarhi fara
interventia
Patriarhiei ecumenice. Hrisovul a constituit nsa si o carta a libertatilor boieres
ti (Charta
libertatum), n care se prevedea neimpozabilitatea boierilor si ntarirea stapnirii l
or asupra
pamntului. Scutirile de dari, prevazute n act n favoarea preotilor si a slujitorilo
r, au urmarit
solidarizarea categoriilor privilegiate inferioare cu rezistenta antilevantina a
Starilor autohtone.
Restauratia otomana n Moldova a nceput efectiv dupa nlaturarea dinastiei Movilestil
or, care
guvernase tara n timpul domniilor lui Ieremia Movila (1601-1606), a fratelui sau
Simion Movila
(1606-1607) si a fiilor lor, n strnsa colaborare cu Polonia. Readucerea tarii sub
obedienta Portii
Otomane a nceput o data cu domnia lui Stefan Tomsa (1611-1615), care a reprimat c
u cea mai
mare cruzime opozitia marii boierimi, care, apelnd la sprijinul polon, a ncercat s
a-l nlature din
domnie (1612). Cnd, n cele din urma, o noua razvratire sprijinita de o interventie
polona l-a
nlaturat pe Stefan Tomsa din domnie, Poarta l-a impus ca domn pe Radu Mihnea (161
6-1619).
Succesorul acestuia, Gaspar Gratiani (1619-1620), croat de origine, numit de con
ducerea
Imperiului pentru a-i ntari controlul asupra Moldovei, s-a rasculat cu concurs po
lon, dar a fost
nfrnt de turci. Consolidata n urma marii campanii a sultanului Osman al II-lea la H
otin (1621),
dominatia otomana s-a ncrucisat cu influenta polona n declin n timpul noilor domnii
ale lui Stefan
Tomsa (1621) si Radu Mihnea (1623-1626), a lui Miron Barnovschi Movila (1626-162
9) si a lui
Alexandru Ilias (1631-1633), sub care a avut loc o puternica miscare antigreceas
ca.
Tendinta de consolidare a Starilor s-a manifestat puternic si n Moldova prin Asez
amntul lui
Miron Barnovschi, elaborat n conlucrare cu diversele categorii de privilegiati. A
sezamntul si alte
anexe au consolidat imunitatea judecatoreasca a domeniilor boieresti si manastir
esti si a acordat
scutiri de obligatii fata de stat tiganilor robi de pe domenii, a instituit un t
ermen de prescriptie
pentru serbii fugari si a acordat degrevari fiscale curtenilor.
n Transilvania, imperialii, care reusisera sa-si asigure controlul dupa uciderea
lui Mihai
Viteazul, sunt n cele din urma alungati din tara de principele Stefan Bocskai (16
04-1606).
Exponent al intereselor nobilimii si ale protestantismului, el a desfasurat o po
litica de echilibru ntre
cele doua imperii rivale, a ncheiat pacea cu Habsburgii (2 iunie 1606), care au r
ecunoscut
autonomia Transilvaniei si a contribuit la ncheierea pacii din acelasi an dintre
turci si imperiali.
Politica autoritara a lui Gabriel Bthory (1608-1613), care s-a manifestat dur n ra
porturile cu
nobilimea, cu sasii si secuii, a declansat o mpotrivire generala. ncercarea sa de
a coaliza cele trei
principate, n care scop a ntreprins o expeditie n Tara Romneasca (1611), s-a lovit d
e
mpotrivirea turcilor.
Noul principe, Gabriel Bthlen (1613-1629), nscaunat si cu concursul domnilor din T
ara
Romneasca si Moldova, a inaugurat, contrar asteptarilor nobilimii, o politica de
consolidare a
absolutismului princiar, care avea sa precumpaneasca n viata principatului timp d
e aproape o
jumatate de secol. El a extins considerabil baza materiala a puterii princiare,
a ntarit puterea armata
a principatului si a redus rolul Dietei.
Politica sa externa s-a desfasurat n general n limitele dictate de respectarea suz
eranitatii
otomane. n 1616 Bthlen a sprijinit expeditia turca mpotriva Poloniei si a mijlocit
pacea ntre cele
doua puteri. n prelungirea ciocnirilor sale anterioare cu Habsburgii, care au ncer
cat sa-i submineze
cu mijloace militare si politice domnia, principele angajeaza tara n marea confla
gratie a Razboiului
de 30 de ani, declansat de politica curtii imperiale de suprimare a protestantis
mului n Boemia.
n speranta de a obtine coroana ungara, Bthlen adera la alianta antihabsburgica (au
gust
1619), cu asentimentul tacit al Portii Otomane. Evolutia generala a operatiunilo
r militare l-a silit
nsa sa ncheie pacea la Nikolsburg (decembrie 1621); n schimbul renuntarii la coroan
a regala,
principele a primit din partea mparatului, cu titlu viager, sapte comitate din Un
garia. Eforturile sale
de asociere a celor trei principate sub conducerea sa, n cadrul hegemoniei otoman
e, s-au lovit de
opozitia Portii Otomane si au esuat.
La mijlocul secolului al XVII-lea se manifesta din nou, n forme specifice, tendin
ta ncercata
si de Mihai Viteazul, de solidarizare a Transilvaniei, Tarii Romnesti si Moldovei
, de integrare a lor
ntr-un sistem politic comun. Locul central al Transilvaniei n acest sistem se ment
ine; el fusese
marcat si n cadrul planurilor si actiunilor lui Gabriel Bthory si Gabriel Bthlen me
nite sa aduca
sub controlul lor tarile romnesti de dincolo de Carpati. n Dieta ardeleana din 3 o
ctombrie 1636 se
exprima fara echivoc ca buna vecinatate a fost un reazem pentru trainicia tarilor
, cunoscnd noi
mpreuna cu ntreaga tara noastra buna lor vointa si vecinatate si cnd se angajeaza sa
ajute Tara
Romneasca n orice mprejurare. Apartinnd aceluiasi cadru politic, aflndu-se sub suzera
nitate
otomana si bucurndu-se de statut autonom, tarile romne creeaza un sistem particula
r de raporturi
politice.
Alianta dintre Transilvania si Tara Romneasca a fost statornicita n 1635 si rennoit
a n
repetate rnduri. Dar prevederile diplomelor nu atesta caracterul lor defensiv, an
tiotoman, nsa
formularile din 1636 presupun aceasta posibilitate. De altminteri, cnd turcii l-a
u atacat pe
Gheorghe Rkoczi I, Matei Basarab si-a manifestat solidaritatea cu principele Tran
silvaniei,
ncercarile de a atrage si Moldova n aceasta alianta s-au ncheiat cu un esec, n pofid
a tratatului
moldo-transilvanean din 1638. Pentru a submina alianta dintre Transilvania si Ta
ra Romneasca,
Poarta a ncurajat initiativele lui Vasile Lupu ndreptate mpotriva lui Matei Basarab
. Dupa
ncercarile nereusite din 1637 si 1639 ale lui Vasile Lupu de a-l nlatura din domni
e pe Matei
Basarab, urmeaza o lunga perioada de acalmie n raporturile lor, interval n care, l
a mijlocul
deceniului al cincilea, e proiectata o liga antiotomana cu colaborarea celor tre
i tari.
Sfrsitul domniilor lui Vasile Lupu si Matei Basarab si anii urmatori au prilejuit
noi
manifestari ale tendintei de grupare a Transilvaniei, Tarii Romnesti si Moldovei n
efortul de
aparare a autonomiei si chiar a eliberarii lor de sub suzeranitatea otomana. Ost
ilitatile redeschise
ntre Matei Basarab si Vasile Lupu, sprijinit de cazacii hatmanului Bogdan Hmelnit
ki, s-au ncheiat
cu victoria celui dinti la Finta (mai 1653). Sustinut de Rkoczi si de Matei Basara
b, boierul
moldovean Gheorghe Stefan ia domnia n Moldova (1653-1658), n vreme ce n Tara Romneas
ca
se instaleaza n scaun Constantin Serban (1654-1658), care si el se orienteaza spr
e Transilvania.
Unitatea de actiune a celor trei tari a fost astfel restabilita. Ea s-a manifest
at si n timpul lui
Gheorghe Rkoczi al II-lea, n ncercarea de a obtine, cu forta armelor, coroana polon
a, pentru a
crea conditii favorabile actiunii antiotomane.
n aceste mprejurari, marele vizir nlocuieste n Transilvania pe Rkoczi, iar n Moldova s
i
Tara Romneasca i numeste pe Gheorghe Ghica (1658-1659) si respectiv pe Mihnea al I
II-lea
(1658-1659). ncercarile de rezistenta mpotriva planurilor otomane continua, n condi
tiile n care n
Transilvania revine la tron nvinsul din Polonia. n aceste circumstante se produce
interventia
turcilor n Transilvania si a noilor domni numiti de ei n Moldova si Tara Romneasca.
n
Transilvania, greu lovita de pierderile teritoriale pe seama turcilor - cetatile
Ineu, Caransebes si
Lugoj - marele vizir l numeste principe pe Acatiu Barcsai (1658-1660).
O noua ncercare de rascoala antiotomana, initiata de Mihnea al III-lea n 1659, n co
laborare
cu Rkoczi si Constantin Serban, care doreau sa-si recstige tronurile, a fost anula
ta de turci cu
concursul tatarilor. Desi nfrnte, actiunile antiotomane atesta tendinta celor trei
tari de a-si uni
fortele n lupta de eliberare politica.

Epoca lui Matei Basarab si Vasile Lupu. n aceeasi perioada n care Transilvania se
remarca
n politica europeana, Tara Romneasca si consolideaza autonomia interna n timpul lui
Matei
Basarab (1632-1654). Accentuarea procesului de patrundere a elementelor levantin
e din deceniul al
treilea determina, n Tara Romneasca, o ampla miscare mpotriva domnilor favorabili p
enetratiei
elementelor straine n structura feudala a tarii. Ea se ndreapta implicit mpotriva nc
ercarilor
Imperiului otoman de a crea o baza sociala pentru restaurarea propriei dominatii
.
Din mijlocul acestor framntari sociale care agita scena politica a vremii se afir
ma
personalitatea agai Matei din Brncoveni, fiul unuia din boierii lui Mihai Viteazu
l. Conducator al
boierimii protestatare, refugiata n Transilvania, el a ncercat cu sprijinul lui Gh
eorghe Rkoczi I sa
nlature o domnie care ameninta sa prejudicieze principiul monopolului puterii n st
at a boierimii
autohtone si statutul autonom al tarii.
ncalcarile savrsite de Leon Tomsa (1629-1632) erau primejdioase si pentru Transilv
ania, n
masura n care ingerintele Portii, schimbnd raportul de forte n favoarea boierimii l
evantine, creau
un dezechilibru n sistemul de aliante devenit o necesitate nca din vremea lui Bthle
n. Asa se
explica faptul ca prin acordul lui Abaza Pasa din Silistra si interventia lui Rko
czi la Poarta, dar mai
cu seama datorita aportului factorilor interni, care reafirma programul politic
stabilit n 1631, Matei
Basarab ajunge sa fie ales de Adunarea Starilor domn mpotriva ncercarilor turcilor
de a impune o
noua formula domneasca favorabila grecilor. nlesnita de manifestarile crizei otom
ane, domnia
obtine confirmarea Portii, avnd la Istanbul sprijinul ferm al boierimii autohtone
.
Domnia lui Matei Basarab inaugureaza o epoca de consolidare si afirmare a monarh
iei
feudale, cu consensul Starilor, interesate n aplicarea si garantarea programului
antilevantin. Politica
interna a lui Matei Basarab, consecventa cu principiile exprimate de Stari, le c
onsolideaza rolul
preponderent n stat, asociindu-le, prin desele convocari ale Marii Adunari, la ho
tarrile puterii
centrale. Matei Basarab, cu acordul Starilor, hotaraste reluarea manastirilor nch
inate celor grecesti
din exterior, dovada evidenta a aplicarii programului statornicit n 1631.
Monarhia feudala tinde si reuseste sa stinga conflictele din interiorul clasei f
eudale, practicnd
o politica de conciliere, n cadrul careia si-au gasit loc boierii autohtoni alatu
ri de cei straini
mpamnteniti. Domnia, interesata n concordia interna, din ratiuni dictate de politic
a externa,
realizeaza n linii mari o colaborare cu boierimea, urmarind cu consecventa liniil
e directoare ale
programului acesteia. n acest sens, monarhia feudala a lui Matei Basarab a pus n a
plicare si
prevederile care vizau raporturile boierime-taranime, astfel ca a sprijinit tend
intele boierimii de
aservire a taranilor. Epoca lui Matei Basarab a fost marcata de agravarea servaj
ului, de presiunea
asupra taranimii libere si de fiscalitatea excesiva. Prin aplicarea unui nou sis
tem de impunere,
domnia a stabilit un domiciliu fiscal contribuabilului, ceea ce ngaduia o estimar
e mai precisa a
posibilitatilor financiare.
Domnia a intervenit pentru a stimula industria extractiva si pentru a readuce su
b controlul
statului salinele si vamile aflate n mna arendasilor levantini. Domnul Tarii Romnes
ti exprima
idealul unei monarhii puternice, ntemeiata pe colaborarea cu Starile privilegiate
si pe ideea sporirii
resurselor materiale ale statului. Asociindu-si numele dinastiei Basarabilor, Ma
tei Basarab
cristalizeaza, prin renvierea trecutului istoric, un program al restaurarii tradi
tiilor medievale ale
vechii boierimi, a carui finalitate politica si sociala nu a scapat autorilor sc
risului istoric
contemporan, deoarece domnia le ntruchipa idealurile.
Politica interna a lui Matei Basarab a provocat n cele din urma, prin fiscalitate
a apasatoare si
prin extinderea masiva a servajului, miscarea categoriilor militare mpotriva tend
intelor de a le
asimila cu taranimea dependenta. Sfrsitul domniei lui Matei Basarab coincide cu c
riza regimului
de Stari, cu spargerea solidaritatii categoriilor privilegiate, care a dus la co
nflictul dintre boierimea
mare si slujitori. Pe fondul unor nemultumiri sociale acumulate, unele categorii
militare se rascoala
mpreuna cu treptele inferioare ale privilegiatilor, slujitorii de tara, mpotriva d
omnului si boierimii.
n aceste mprejurari, rascoala seimenilor, o categorie militara, care a cuprins si
Moldova, se
transforma n 1655 ntr-o miscare populara, nfrnta de ostile feudale din cele trei tar
i. n acest
context al miscarilor sociale se evidentiaza si semnele crizei monarhiei feudale
.
Pe fundalul dezacordului boierimii locale fata de infiltratia levantina n structu
ra sociala si
politica moldoveana se afirma si personalitatea lui Vasile Lupu (1634-1653), ori
ginar si el din acel
Levant n miscare spre tarile romne n secolul al XVII-lea. Om de aleasa cultura, n le
gatura cu
ortodoxia rasariteana, patrunde n rndul boierimii de tara, dovedind o remarcabila
abilitate politica.
Se opune deopotriva solutiei aventuriste antiotomane ncercata de unul din predece
sorii sai, Gaspar
Gratiani (1619-1620) si curentului levantin; el si ncadreaza actiunea n coordonatel
e politice ale
programului boieresc, asezndu-se n fruntea opozitiei.
Numit de Poarta, avnd nsa asentimentul boierilor, le exprima la nceput punctul de v
edere,
facnd loc n sfatul domnesc bastinasilor, cautnd sa potoleasca spiritele agitate de
nemultumirea
generala mpotriva grecilor, lovind nsa si n boierii care nu erau agreati de paturil
e sociale de jos.
Treptat, visurile sale imperiale de patronaj asupra Orientului ortodox si planur
ile sale politice de
dominatie n spatiul tarilor romne l apropie tot mai mult de lumea greaca si de inte
resele politice
ale Portii. Ascensiunea boierimii grecesti ncepe sa fie evidenta, astfel ca spre
sfrsitul domniei n
Sfat erau 7 boieri greci si numai 3 moldoveni.
Epoca lui Vasile Lupu se remarca prin prosperitate economica, datorita comertulu
i pe care
boierimea l face cu Polonia vecina valorificnd productia animaliera. ntr-o vreme n c
are Europa
Centrala si Occidentala erau ravasite de Razboiul de 30 de ani, boierimea moldov
eana era atrasa de
activitati lucrative care au asigurat luxul Curtii domnesti potrivit aspiratiilo
r imperiale ale domnului.
n aceasta ambianta, Vasile Voda domnia cu mare liniste si pace fara grija tara de
toate partile, stau
cu toti de negutatorii si agonisite scrie Miron Costin. Domnul instaureaza un reg
im autoritar, n
care functiile regimului de stari erau daca nu anihilate, cel putin estompate pr
in consultarea doar a
sfatului dregatorilor. Ceea ce nsa ramne prevalent n domnia lui Vasile Lupu a fost
caracterul ei
cvasiabsolut care contrasteaza cu modelul polonez spre care evolueaza simpatia b
oierimii. Domnul
a reusit sa mentina echilibrul ntre boierimea partizana a politicii Portii si boi
erimea favorabila
apropierii de Polonia cu gndul la modelul regimului de Stari din Republica nobili
ara. Domnia lui
Vasile Lupu nvedereaza si o tendinta de legitimare a stapnirii prin apelul la un is
torism orientat
spre simbolurile trecutului, cultivat n sprijinul potentarii autoritatii domnesti
.
n politica interna, epoca lui Vasile Lupu s-a facut remarcata printr-o fiscalitat
e excesiva, prin
masuri de consolidare a servajului, prin suprimarea anilor de prescriere. Domnul
sprijina boierimea
greaca ce se consolideaza economic prin cumparari de sate si de pravalii sau are
ndarea strngerii
impozitelor. El mparte populatia n unitati fiscale, ceea ce a reprezentat o inovat
ie la nivelul
aparatului de stat interesat n garantarea perceperii impozitelor. n sprijinul acel
eiasi politici de
consolidare a rolului statului se ncadreaza si nlocuirea prin norme juridice scris
e, cu suportul
dreptului bizantin, a patriarhalismului boieresc. Vasile Lupu subordoneaza Biser
ica scopurilor
statului, de ntarire a structurii feudale, ncercnd sa apere ortodoxia, n general, de
asalturile
calvinismului si, n mod special, pe romnii transilvaneni. El patroneaza o ntlnire di
ntre ierarhii
din Tara Romneasca si Moldova, n care s-a pregatit Raspunsul la Catehismul calvine
sc, publicat
n 1645. Anterior e numit un moldovean n scaunul Mitropoliei Ardealului (1640). Spr
ijinirea
ortodoxiei transilvanene s-a ncadrat ntr-o politica de anvergura, desfasurata de V
asile Lupu n
Orientul ortodox, de patronaj asupra Patriarhiei constantinopolitane.
Politica externa preconizata de domnul Moldovei a fost dominata, sub impulsurile
Portii, de
ostilitatea fata de sistemul de alianta dintre Tara Romneasca si Transilvania; el
a urmarit sa obtina
domnia munteana pentru fiul sau sau pentru el nsusi. Ostilitatea fata de Tara Romn
easca exprima
si interesele levantine n dezacord cu politica lui Matei Basarab. n esenta, orient
area lui Vasile
Lupu reflecta tendinta sa de suprematie asupra tarilor romne, urmarita prin apelu
l la ajutorul Portii,
la alianta cu Polonia sau la legatura fortuita cu cazacii zaporojeni. n ansamblu,
politica externa a lui
Vasile Lupu a fost neinspirata si adeseori contradictorie. Moldova obtine totusi
un succes temporar
n 1638, cnd ncheie un tratat cu Gheorghe Rkoczi I, ncercnd sa izoleze Tara Romneasca
pentru a prejudicia functionarea aliantei acesteia cu Transilvania. Aceste tendi
nte politice oglindeau
interesele Portii si se sprijineau pe elementul grec, ceea ce le-a facut neviabi
le. Nici alianta cu
Polonia nu s-a aratat mai sigura, iar apropierea de cazaci a avut darul sa treze
asca suspiciuni.
Domnul este nlocuit n 1653 cu Gheorghe Stefan (1653-1658) prin colaborarea fortelo
r interne cu
cele externe, transilvano-muntene. ncercarile sale de a reveni la domnie se narui
e n urma
campaniei neizbutite din Tara Romneasca, astfel ca, nvins, este obligat sa parasea
sca tara.
Domnia lui Vasile Lupu a reprezentat nsa un moment n evolutia monarhiei feudale, p
rin
telurile politice urmarite n spatiul tarilor romne, unde a vizat propria lui supre
matie, ntemeiata pe
elementul grec. Succesele si insuccesele sale au fost n raport cu concordantele s
i neconcordantele
pe care le-a stabilit cu factorii politici favorabili programului boierimii auto
htone si autonomiei
tarilor romne. Cauzele prabusirii trebuie cautate n neaderenta lui Vasile Lupu la
sistemul de
aliante transilvano-muntean cu caracter defensiv, care a nazuit si a reusit sa s
olidarizeze fortele
interne n jurul unei politici de consolidare a libertatii de miscare a tarilor ro
mne.
Monarhia feudala la mijlocul secolului al XVII-lea n Transilvania. n Principatul
Transilvaniei, politica de consolidare a autoritatii puterii centrale cunoaste o
puternica dezvoltare
sub principii Gheorghe Rkoczi I (1630-1648) si Gheorghe Rkoczi al II-lea (1648-165
7). Cel
dinti a nfruntat cu succes att ncercarea nobililor din principat de a anula rezultat
ele domniei
anterioare, ct si tendintele nobilimii catolice din Ungaria Superioara care nazui
a sa ncorporeze
Transilvania. Consolidarea domeniului princiar, sporit prin masive confiscari de
pamnt de la
nobilii infideli, a oferit un reazem economic nsemnat puterii centrale, permitndu-
i sa readuca la
supunere Starile. Domnia lui Gheorghe Rkoczi I s-a stabilizat dupa biruinta cstiga
ta la Salonta
asupra turcilor (1636) care, nencrezatori n politica lui, au ncercat sa-l nlocuiasca
de la
conducerea tarii.
Urmarind directia antihabsburgica si anticatolica a predecesorului sau, Gheorghe
Rkoczi I a
reactivat interventia Transilvaniei n Razboiul de 30 de ani. n urma aliantei ncheia
te la Alba Iulia
cu Suedia si Franta (16 noiembrie 1643) el cucereste, cu asentimentul Portii, o
mare parte a
Ungariei Superioare. Dupa operatiuni militare cu succese alternative, Rkoczi nchei
e la Linz pacea
cu Habsburgii (29 august 1645), care confirma apartenenta la principat a celor s
apte comitate din
nord-vestul Transilvaniei.
Un indiciu nsemnat al consolidarii puteri princiare, a fost preluarea fara dificu
ltati a
succesiunii de catre fiul sau. Aureolat de prestigiul cstigat n Razboiul de 30 de
ani si de
participarea Transilvaniei la pacea din Westfalia (1648) ca stat independent, Gh
eorghe Rkoczi al
II-lea a facut proiecte grandioase care aveau sa se dovedeasca nerealiste. El s-
a straduit sa-si
subordoneze Tara Romneasca si Moldova, iar apoi a ncercat sa obtina, cu forta arme
lor, coroana
polona. Esecul expeditiei lui Rkoczi n Polonia (1657) si interventiile otomanilor
pentru a pune
capat actiunilor sale care i amenintau interesele au declansat criza domniei sale
n Transilvania.
Interventia militara otomana a readus tara ntr-o mai strnsa dependenta fata de Poa
rta si a deschis
calea reafirmarii puterii nobiliare. ncercarea lui Ioan Kemeny (1661) de a contin
ua n colaborare cu
Habsburgii, politica antiotomana a expus tara unei interventii militare a puteri
i suzerane, care s-a
ncheiat cu desemnarea unui nou principe n persoana lui Mihail Apafi (1661-1690), p
rin
reprezentantii sultanului si simulacrul unei alegeri dietale n 14 septembrie 1661
.
Principele impus de otomani a fost confirmat de partizanii monarhiei habsburgice
care
controlau o parte a principatului. n aceste circumstante Apafi se orienteaza spre
consolidarea
legaturilor cu Tara Romneasca si Moldova nazuind la nchegarea unei confederatii cu
scopul de
protejare a autonomiei tarii.
nclinat mai mult spre ndeletniciri intelectuale dect spre cele de guvernamnt, Mihail
Apafi
lasa n seama reprezentantilor factiunilor nobiliare treburile publice. Autoritate
a principelui se
deterioreaza, n conditiile n care nobilimea se manifesta puternic n viata politica
si sociala.
Domeniile principatului decad sau sunt nstrainate n avantajul nobilimii, puterea c
entrala pierznd
astfel un important suport material al independentei. Scena politica a tarii ramn
e dominata de
nobilime, de lupta factiunilor nobiliare, aflate n permanente dispute pe tema aut
oritatii n stat. Asa
se explica, de altminteri, ca la intrarea ostilor austriece n Transilvania, Habsb
urgii negociaza cu
reprezentantii nobilimii.
n viata politica interna Dieta cstiga un rol precumpanitor, Starile privilegiate r
eusind sa
rastoarne raportul de forte n favoarea lor n materie de initiative politice. n cond
itiile declinului a
continuat sa functioneze, cu precumpanirea calvinismului, sistemul constitutiona
l al natiunilor
politice si religiilor recepte. n acest cadru politic si religios romnii ramn n afara
vietii
constitutionale, tolerati si nerecepti sub aspect confesional.
Problema romneasca n secolul al XVII-lea se impune factorilor politici, intervine
tot mai
des n preocuparile puterii, n Dieta si n politica religioasa a principatului. Ea se
oglindeste n
legislatia dietala, dovada ca nu a putut sa fie ocolita de conducerea principatu
lui atta vreme ct
romnii reprezentau etnic si confesional masa locuitorilor tarii. Principatul, ncli
nat spre prozelitism
n spatiul unei politici de anvergura central-sud-est-europeana, nu a putut s-o ig
nore. Dimpotriva,
prin seria de diplome privilegiale acordate Bisericii Ortodoxe, o tine mereu la
suprafata deciziilor
sale.
n cadrul acestor intentii prozelitiste, datorita nsemnatatii crescnde a romnilor din

Transilvania, n contextul raporturilor cu Tara Romneasca si Moldova, principii cal
vini din secolul
al XVII-lea confera Mitropoliei Ardealului, cu aceleasi intentii de a-i atrage l
a calvinism, o serie de
diplome privilegiale. Solicitate de mitropolitii romni, diplomele continua linia
politica inaugurata
de Mihai Viteazul, stipulnd emanciparea din iobagie a preotimii. Principii, inter
esati n
consolidarea calvinismului, prelungesc cu insistenta prozelitismul n conditiile n
care
Contrareforma se dovedea activa n spatiul ortodoxiei. ncercnd calvinizarea comunita
tilor
romnesti prin introducerea de inovatii sub aspect dogmatic si prin subordonarea M
itropoliei
Ardealului superintendentului calvin ei urmaresc fortificarea Reformei.
Conditiile impuse ierarhilor romni atesta o decisa orientare spre calvinizare pri
n inovatii care
alterau credinta ortodoxa. Principii si asuma la mijlocul secolului politica de c
alvinizare prin
diplomele de numire a ierarhilor. Ei sunt cei care decid n ultima instanta asupra
persoanelor
mitropolitilor si episcopilor, se pronunta n legatura cu jurisdictia teritoriala
a Mitropoliei, ceea ce
dovedeste ca actiunea de calvinizare devenise o politica de stat.
Prin cartile editate n limba romna calvinismul se difuzeaza n mediile romnesti, astf
el ca
Reforma cunoaste un ascendent fara precedent. Conditiile formulate de superinten
denti si nsusite
de principi - Conditiones episcopi ecclesiarumque valachorum - au fost raspndite n
comunitatile
ortodoxe. Aceste conditii metamorfozau ceremonialul ortodox si n buna parte struc
tura dogmatica
a credintei. Romnii erau obligati sa adopte Catehismul din 1640, sa recunoasca nu
mai doua taine si
sa accepte dogma calvina - sola fides justificat -, predestinarea, sa elimine cu
ltul sfintilor, icoanele
etc. n esenta, ierarhul romn devenea un vicar al superintendentului maghiar, limit
at n deciziile
sale, nemaiputnd sa numeasca si sa destituie protopopii.
n replica, ortodoxia extracarpatica, prin cartile imprimate si difuzate n Ardeal,
de larga
circulatie, a contrabalansat actiunea de calvinizare. Cartea mitropolitului Varl
aam, Raspuns la
Catehismul calvinesc, se adresa iubitilor crestini si cu noi de un neam romni, pre
tutindeni tuturor
ce se afla n partile Ardealului si n alte parti pretutindeni ce sunteti cu noi ntr-
o credinta. ndreptat
mpotriva eresiei cea ratacita, Raspunsul afirma o dubla solidaritate ortodoxa si et
nica ce indica o
evidenta evolutie de la constiinta de sine confesionala la constiinta etnica ce
se ngemaneaza cu
prima. Astfel, la mijlocul secolului, ntr-o vreme de maxima ofensiva calvina, se
cristalizeaza un
adevarat curent cultural-religios de sprijin al religiei ortodoxe din Ardeal.
Rezistenta anticalvina a determinat nsa o resurectie teologica care a contribuit
la definitivarea
Marturisirii Ortodoxe a lui Petru Movila, ce devine cartea normativa a ortodoxie
i. n sprijinul
apararii ortodoxiei de influenta calvina s-a apelat la clerici formati n ambianta
Contrareformei,
cazul lui Paisie Ligaridis, devenit predicator al Curtii de la Trgoviste.
Raporturile politice cu celelalte doua tari si n mod special cu Tara Romneasca det
ermina, n
unele momente, o atitudine concilianta fata de ortodoxia ardeleana si, n ultima a
naliza, perpetuarea
legaturilor ierarhice dintre Biserica Ortodoxa si Mitropolia Tarii Romnesti.
La mijlocul secolului, n timpul mitropolitului Simion Stefan, dupa ce principele
a impus
conditiile calvinizante, Mitropolia recstiga jurisdictia asupra unor zone ntinse,
exceptnd Bihorul,
Maramuresul si o serie de protopopiate din comitatele Hunedoarei si Fagaras, asu
pra carora si va
exercita o autoritate limitata dupa bunul plac al superintendentului calvin. Pri
ncipele a intervenit si
n numirea unor protopopi, pe care i supune jurisdictiei superintendentului maghiar
.
Numirea lui Sava Brancovici n 1656 de catre Gheorghe Rkoczi al II-lea a coincis cu
largirea
jurisdictiei Mitropoliei asupra altor teritorii din Transilvania. Noului ierarh
nu i se mai impun
conditii calvinizante, posibil din cauza mprejurarilor create de pregatirea campa
niei n Polonia.
Activitatea lui Sava Brancovici s-a orientat spre obtinerea reconfirmarii diplom
elor care
interesau statutul social al preotilor romni; aceasta actiune a fost dublata de m
asurile adoptate de
sinoadele convocate care au stabilit ndatoririle protopopilor, conditiile de numi
re a preotilor,
potrivit pregatirii lor, alfabetizarea n incintele bisericilor si oficierea slujb
ei n limba romna.
n anii de sfrsit ai secolului, influenta calvina continua prin interventia directa
a principelui,
care i scuteste pe preoti de obligatii fata de fisc n speranta convertirii. Apafi l
demite pe Sava
Brancovici prin hotarrea sinodului, impunnd urmasilor conditiile formulate la nscau
narea lui
Simion Stefan, asociind altele la numirea lui Varlaam. Metodele de calvinizare s
unt aceleasi cu cele
concepute de Rkoczi al II-lea, care si-a asumat autoritatea suprema n numirea mitr
opolitilor si,
totodata, a protopopilor, actiune care creeaza adevarate enclave calvine n eparhi
a ortodoxa.
Politica principatului fata de Biserica Ortodoxa a fost nsa determinata si de afi
rmarea
autoritatii Mitropoliei Ardealului, de actiunile mitropolitilor, care solicita c
onfirmari sau
reconfirmari ale diplomelor privilegiale. Initiativele din vremea mitropolitului
Sava Brancovici
atesta o crestere a constiintei propriilor nevoi n societatea romneasca, un curs n
ou n raporturile cu
puterea centrala, care face sa functioneze sistemul privilegiilor. Prezenta, ca
invitat, a mitropolitului
romn la unele Diete si largirea autoritatii Mitropoliei asupra unor ntinse teritor
ii din Transilvania
sunt dovezile concludente ale ascendentului institutiei.
Raporturile puterii centrale cu Mitropolia si n general ridicarea prestigiului in
stitutiei
ecleziastice romnesti, datorita consolidarii ei interne, prin masuri de organizar
e, se explica si prin
noua optica a Starilor privilegiate. Ele abandoneaza ideea secolului precedent,
de organizare a unei
biserici romno-calvine, desfiintata sub actiunea Contrareformei la sfrsitul secolu
lui al XVI-lea, n
favoarea acceptarii formulei unei Mitropolii ortodoxe subordonate autoritatii pr
incipatului calvin
sau n forma unor comunitati calvine romne sub jurisdictia superintendentului. Prin
cipii au intuit
pericolul pe care l putea reprezenta, sub raport constitutional, o institutie romn
o-calvina,
susceptibila de integrare n sistemul religiilor recepte. Ca atare, ei renunta la
ideea episcopatului
calvin, comunitatile romno-calvine intrnd sub autoritatea superintendentului biser
icii oficiale. n
schimb s-a admis functionarea Mitropoliei Ardealului, fara sa se abandoneze inov
atiile
institutionale si dogmatice calvinizante, cu avantajul care decurgea din mentine
rea Mitropoliei
ortodoxe n limitele statutului de inferioritate al unei religii nerecepte, tolera
te.
n acest cadru functionarea diplomelor privilegiale si a raporturilor ierarhice cu
Tara
Romneasca, opera de organizare interna practicata de mitropoliti si conturarea un
ei elite
ecleziastice, stimuleaza afirmarea initiativelor politice spre sfrsitul veacului
al XVII-lea. Sava
Brancovici se apropie de politica antiotomana a lui Serban Cantacuzino, ndeplines
te misiuni
politice n legatura cu organizarea unei aliante antiotomane alaturi de Monarhia h
absburgica si
Rusia. ntrevaznd avantajele ce puteau decurge pentru romni, sub aspectul vietii con
stitutionale,
din schimbarea suzeranitatii otomane cu cea austriaca, Sava Brancovici se distan
teaza de directiile
politice promovate de principat. Dupa asediul Vienei, Reconquista victorioasa si
Contrareforma vor
ntlni n mediul ortodox o elita ecleziastica n masura sa negocieze un nou statut poli
tic pentru
romni n cadrul catolicismului.

Afirmarea tarilor romne la sfrsitul secolului al XVII-lea si nceputul secolului al
XVIIIlea.
Criza monarhiei feudale, evidenta la sfrsitul marilor domnii care au ilustrat-o,
se adnceste
dupa expeditia n Polonia a lui Rkoczi al II-lea si rascoala antiotomana a lui Mihn
ea al III-lea.
Interventia turcilor n Tara Romneasca si Transilvania, a tatarilor n Moldova pun ca
pat,
pentru moment, ncercarilor de eliberare. Ocuparea Oradiei (1660) adauga nca un pun
ct de sprijin
dominatiei otomane. Noile formule politice la care apeleaza Imperiul otoman n tar
ile romne
marturisesc declinul puterii centrale n favoarea manifestarii autoritatii boieres
ti si nobiliare.
Ascensiunea regimului nobiliar n Transilvania si a boierimii n Moldova si Tara Romn
easca a fost
nsotita de accentuarea servajului, fapt ce da nastere la miscari sociale taranest
i. Scena politica n
tarile romne este agitata de confruntarile boieresti care n Tara Romneasca impun do
mni
convenabili factiunilor, n timp ce n Moldova domni fideli intereselor Portii, iar n
Transilvania n
functie de rivalitatile dintre gruparile nobiliare.
n acest interval de timp, care separa rascoala antiotomana de nscaunarea lui Serba
n
Cantacuzino (1678-1688), n Tara Romneasca se remarca n continuare criza regimului d
e Stari.
Spargerea solidaritatii Starilor, prin dezbinarea boierimii si slujitorilor, con
tribuie la imixtiunea
otomana n politica interna, la reactivarea rolului levantinilor n structura social
a si politica.
Solidaritatea Starilor muntene tinde sa se refaca n vremea lui Radu Leon, n 1669, n
forme
asemanatoare cu aceea din 1631, depasind-o chiar prin chemarea taranilor alaturi
de Stari. Domnul
se adreseaza cinstitilor arhierei, prea cuviosilor arhimandriti si egumenilor de
pre toate sfintele
manastiri, si tuturor boierilor celor mari si al doilea, si tuturor slujitorilor
, popilor, diaconilor si
tuturor taranilor cti se afla vietuitori n tara domniei mele... (hrisovul din 9 dec
embrie 1669).
n Moldova, aceeasi perioada nregistreaza influenta razboaielor dintre Poarta si Po
lonia, cu
urmari nefaste n politica interna, adevarate cumplite vremi de mare cumpana, n care
nemultumirea Starilor inferioare mpotriva boierimii grecesti, ajunsa la crma statu
lui, se manifesta
prin rascoale. Semnificativa este ridicarea categoriilor inferioare ale Starilor
din 1671 din vremea
domniei lui Duca Voda cnd, spre deosebire de revendicarile din 1631, boierimea ma
re nu
participa, un semn evident al spargerii solidaritatii Starilor. Dovada ca la ale
gerea lui Stefan
Petriceicu ia parte un grup restrns al boierilor mari reprezentati si n divan, fap
t ce vadeste
existenta unui antagonism ntre marea boierime si slujitori. Astfel, solidaritatea
Starilor nu se poate
nchega n vederea unor actiuni politice orientate mpotriva politicii domnesti care s
prijinea
elementul grec sau mpartasea o alta orientare politica.
n timp ce rolul boierimii si nobilimii sporeste n tarile romne, n Imperiul otoman nce
rcarea
de redresare prin vizirii din familia Kprl si arata efectele n planul actiunilor auto
ritare.
Biruitori n razboaiele cu Polonia, turcii cuceresc Camenita (1672), fixndu-si un n
ou punct de
sprijin al dominatiei n zona tarilor romne, desavrsind ncercuirea lor. n acest contex
t turcii
fauresc planuri de unificare a stapnirii din Ungaria, Polonia si Ucraina si chiar
de transformare a
Moldovei si Tarii Romnesti n pasalcuri.
n functie de presiunea otomana, de pericolul care se ntrevedea, se afirma si repli
ca
romneasca. n timpul victoriei de la Hotin (1673) a lui Ioan Sobieski se produce de
fectiunea
moldoveana prin trecerea de partea Poloniei a domnului Stefan Petriceicu (1672-1
673).
Orientarea politica antiotomana se ndreapta si spre tratativele cu Rusia, astfel
ca ntre victoria
de la Hotin (1673) si asediul Vienei (1683), se afirma cu putere crescnda, la niv
elul domniei si
boierimii deopotriva, ideea eliberarii de sub dominatia otomana. Boierimea, reti
centa ntr-o
perioada anterioara la ideea rascoalei antiotomane, stimulata de programele domn
esti, ncepe sa-si
expuna propriul program politic. Astfel, ncepnd cu 1674, boierii adera prin memori
ile adresate
puterilor straine la programul emanciparii politice de sub dominatia otomana, fo
rmulat de puterea
centrala, venind, nsa, cu amendamente pe linia consolidarii statului boieresc. Me
moriul boierilor
moldoveni din 1684, adresat regelui Poloniei, sub impulsul victoriei crestine la
Viena, marturiseste,
o data mai mult, o noua directie politica antiotomana si o reafirmare a idealuri
lor politice infuzate
dinspre republica nobiliara poloneza. Optiunile boieresti, accentund ideea consol
idarii regimului
nobiliar, reprezinta, n aceste momente, un raspuns la politica domneasca de ntarir
e a autoritatii
puterii centrale.
Asediul Vienei (1683), rezultat al relansarii razboiului antihabsburgic de catre
Kara Mustafa,
ca solutie a redresarii otomane, aduce sub zidurile capitalei imperiale pe princ
ipii celor trei tari
romnesti. Planurile se naruie o data cu nfrngerea turcilor la Kahlenberg de catre a
rmatele austropolone.
Victoria coalitiei a reprezentat, prin consecintele ce le declanseaza, mutatii p
olitice n planul
Europei Centrale si Rasaritene. Ele vor angaja nsa o semnificativa evolutie n viat
a politica interna
a tarilor romne, confruntate, dupa succesele din Ungaria, de competitia celor tre
i mari puteri:
Imperiul habsburgic, Polonia si Rusia. n aceste noi mprejurari se produce instaura
rea dominatiei
habsburgice n Transilvania, ntarirea puterii centrale n Tara Romneasca si nsemnate os
cilatii
politice n Moldova, marturisind si aici o orientare politica procrestina.

Ofensiva antiotomana si efectele ei. Victoria coalitiei austro-polone a determin
at crearea unei
noi Ligi, alcatuita prin participarea statului papal, a Austriei, Poloniei si Ve
netiei, la care se
asociaza si Rusia. Imperiul austriac, victorios n Ungaria, a recuperat prin batal
iile de la Buda (2
septembrie 1686) si Mohcs (12 august 1687) teritoriile ce fusesera mai bine de un
veac si jumatate
sub stapnirea otomana. Politica Imperiului nazuia, cu sprijinul Contrareformei, l
a vaste proiecte de
cucerire n Sud-Estul Europei pe seama Imperiului otoman. Retragerea turcilor pest
e Dunare (1688)
ntarea convingerea succesului n continuare n Sud-Est. Victoriile din Ungaria au des
chis si calea
spre Transilvania, a carei cucerire se lovea nsa de complicate probleme de ordin
international.
Transilvania fiind un stat autonom, aflat sub suzeranitate otomana, solicita Imp
eriului biruitor n
Ungaria o procedura legala la care sa consimta Starile tarii. Cu alte cuvinte, g
asirea unui temei legal
telurilor sale expansioniste n conditiile n care contestatii puteau veni oricnd din
spre Polonia lui
Sobieski, un rival tot att de dornic, dupa cum arata intrarea lui n Moldova, n 1686
, sa exploateze
n favoarea sa efectele Reconquistei.
Realizarea planurilor austriece trebuia sa tina seama si de interesele altor put
eri europene, ale
Frantei, care alimentase, ntr-o perioada anterioara, razvratirea nobilimii maghia
re din Ungaria sub
conducerea lui Emeric Thkly. Era de asteptat deci rezistenta hotarta a Starilor din
Transilvania
interesate n pastrarea statutului autonom si hotarte sa nu schimbe suzeranitatea o
tomana.
n aceste mprejurari politico-constitutionale si de drept international ncorporarea
Transilvaniei presupunea adeziunea factorilor interni si menajarea susceptibilit
atilor lor. Beneficiind
de pretextul dreptului istoric, factorii conducatori ai Imperiului, pe masura ce
flamurile austriece se
apropiau de hotarele principatului, si fixeaza optiunile n favoarea tratativelor.
Apeleaza, ca n
attea alte rnduri, la serviciile Contrareformei, trimitndu-l pe iezuitul Antide Dun
od, care urma sa
perfecteze o alianta ntre principele Transilvaniei si Tara Romneasca, sub autorita
te imperiala. n
realitate tratativele lasau sa se ntrevada dorinta de integrare a Transilvaniei n
Liga Sfnta si, n alt
plan, de a legitima prezenta trupelor imperiale n tara prin acordul Starilor. Ace
sta a fost si motivul
pentru care diplomatia imperiala are n vedere tratativele cu cancelarul Mihai Tel
eki, cu care
ncheie o ntelegere secreta la 14 aprilie 1685. n planul oficial nsa proiectele de tr
atat ntmpina
reticente, opozitia Starilor, mai cu seama, determinnd definirea unei platforme l
ocale n raport cu
Imperiul, din care se detaseaza ideea statutului de stat separat al Transilvanie
i de Ungaria.
Imperiul, nsa, alterneaza dialogul cu presiunea armatei imperiale, care impune se
mnarea unor
tratate succesive pe masura naintarii ei. Tratatul din 28 iunie 1686 recunostea p
rotectia imperiala
asupra Transilvaniei si domnia ereditara a principelui Apafi. Victoriile imperia
le n Ungaria
determina semnarea unui nou tratat la Blaj la 27 octombrie 1687, care marcheaza
o noua etapa a
instaurarii dominatiei imperiale, fara ca sa fie abolite drepturile constitution
ale ale Transilvaniei.
Succesele austriece sunt ntretaiate nsa de actiunile n replica ale principatului, c
are cauta cu
disperare o contrapondere la Poarta. n consecinta se ncheie la 1 iunie 1685 un tra
tat de alianta
vesnica si ajutor reciproc ntre Transilvania si Tara Romneasca, n care s-a intention
at sa fie si
Moldova, ndreptat mpotriva oricarui dusman.
Se ncearca chiar o apropiere de Polonia, n formula unui Protectorat, si interventi
i la Poarta
pentru a contracara presiunea austriaca. Actiunea hotarta a Imperiului, n conditii
le victoriei
generale n Ungaria mpotriva turcilor, face ca Starile sa accepte protectia imperia
la o data cu
denuntarea suzeranitatii otomane (9 mai 1688). Pe acest temei legal ncorporarea T
ransilvaniei
devine o realitate, armata aducnd rezolvari acolo unde tratativele s-au dovedit n
umai partial
concludente. Opozitia interna se manifesta nsa n continuare, se mpleteste cu cea ex
terna a Portii
care l numeste principe pe Thkly si cu reluarea ostilitatilor n Apus ntre Imperiu si
Franta.
Cursul evenimentelor era nsa ireversibil, n pofida complicatiilor militare n Apus s
i a nfrngerii
austriecilor la Zarnesti de catre Constantin Brncoveanu, n alianta cu Thkly. Totusi
evenimentele
politice si militare au reusit sa opreasca naintarea Imperiului austriac, determi
nnd Curtea vieneza
la perfectarea compromisului cu Starile privilegiate. Efectele acestuia s-au ref
lectat n Diploma
leopoldina (4 decembrie 1691), care a servit de acum nainte de constitutie provin
ciei nou
achizitionate. Prin prevederile ei, diploma oglindeste ntelegerea dintre Imperiu
si starile
privilegiate, definind, totodata, raporturile principatului cu puterea centrala.
Mentinnd bazele
constitutionale ale tarii, uniunea celor trei natiuni medievale (unio trium nati
onum) si statutul
religiilor recepte, catolica, calvina, luterana si unitariana, legislatia princi
patului, Dieta,
administratia si justitia, Imperiul reuseste sa integreze Transilvania, recunoscn
du-i nsa statutul
separat. Institutiile tarii, Guberniul, armata, Tezaurariatul sunt n realitate su
bordonate Vienei prin
Cancelaria aulica (1694). Diploma leopoldina (1691) statornicind bazele constitu
tionale ale
principatului si rolul natiunilor politice si religiilor recepte n stat, i-a ment
inut pe romni n afara
vietii politice a principatului, situatie care va declansa n secolul al XVIII-lea
lupta de emancipare
nationala.

ntre cele trei imperii. nfrngerea turcilor la Viena n 1683 deschide o noua pagina n i
storia
spatiului principatelor. Triumful Ligii Sfinte, recucerirea Ungariei si penetrat
ia n Transilvania pe
fondul recesiunii otomane, determina n Tara Romneasca si Moldova un curent de opin
ie la nivelul
fortelor politice favorabile iesirii din orbita de dominatie a Portii. Reconquis
ta a contribuit la
declansarea crizei orientale datorita schimbarii raportului de forte n estul Euro
pei. n noul cadru
creat de redimensionarea continentului, de metamorfozarea geografiei politice co
ntinentale apar
indicii care lasau sa se ntrevada posibile succese pentru o actiune generalizata
antiotomana.
Domnia lui Serban Cantacuzino (1678-1688) n Tara Romneasca ilustreaza ncercarea de
recstigare a independentei prin apropierea de Imperiul habsburgic, care parea o p
osibila solutie.
Tratativele cu Viena reprezinta n anii de pna la denuntarea suzeranitatii otomane n
1688 de catre
Dieta Transilvaniei, ce coincidea cu anul mortii domnului, o etapa semnificativa
n tendintele de
schimbare a statutului international al Tarii Romnesti.
Domnia lui Serban Cantacuzino si planurile de eliberare au favorizat manifestari
politice spre
ntarirea puterii centrale prin mijloace absolutiste. Serban Cantacuzino a nteles, n
ca ntr-o perioada
anterioara, n conditiile afirmarii competitiei pentru stapnirea tarilor romne, nece
sitatea
consolidarii puterii centrale, prin stavilirea atotputerniciei marii boierimi. P
rogramul de guvernare
al lui Serban Cantacuzino a urmarit suprimarea luptelor ntre partidele boieresti
si realizarea
stabilitatii interne. Domnul a cautat, n aceeasi vreme, asa cum marturiseste ital
ianul Del Chiaro, sa
puna ordine n administratia statului, deopotriva n viata economica, si sa intensif
ice comertul cu
alte state, pentru a consolida baza materiala a domniei. Programul sau politic p
revedea att domnia
ereditara n familia Cantacuzino, n Tara Romneasca si n Moldova, ct si un stat autorit
ar, n care
puterea avea sa fie exercitata printr-un domn autocrat. Refacerea autoritatii domn
esti a solicitat
masuri represive mpotriva marii boierimi, care nu s-au oprit nici n fata membrilor
propriei familii.
Imperativele aplicarii programului au fost, n noua configuratie politica, creata
de succesul
Reconquistei, mai puternice dect ratiunile de clasa, ntruct aveau n vedere ncercarea
de iesire din
sistemul otoman. n conditiile n care politica marilor puteri, n special a Imperiulu
i austriac n
Transilvania si apetiturile sale de stapnire asupra Tarii Romnesti se evidentiaza,
Serban
Cantacuzino ntelegea sa salveze structura institutionala si sociala pe care o rep
rezenta feudalitatea
careia i apartinea. Politica autoritara a domnului s-a ntemeiat pe un grup restrns
de boieri, care
reprezentau treptele superioare ale Starilor, nu nsa slujitorii, treptele inferio
are ce se confunda cu
taranimea.
n politica externa Serban Cantacuzino se ndreapta, nca de la asediul Vienei, spre l
egaturi cu
Imperiul austriac, pentru ca pe masura ce Reconquista si dovedea succesul sa nceap
a tratativele cu
Habsburgii pe baza programului sau de guvernamnt. Orientarea spre Austria a fost
echilibrata nsa
de raporturile stabilite cu Polonia si Rusia, ca o masura de contracarare a expa
nsionismului imperial
si a telurilor Contrareformei. Planurile sale politice se ndreptau spre ideea une
i rascoale generale
antiotomane n Peninsula Balcanica, prin atragerea bulgarilor si srbilor, si vizau
chiar mai departe,
la stapnirea Constantinopolului. O dovada elocventa sunt prefetele celor doua Bib
lii, cea greaca
aparuta la Venetia n 1687, al carei sprijinitor a fost, si traducerea romneasca di
n 1688, n care se
afirma originea imperiala a lui Serban Cantacuzino, aspiratiile la tronul Bizant
ului si rolul sau de
protector al crestinilor din Imperiul otoman.
Daca rascoala antiotomana balcanica nu devine o realitate, succesele armatelor i
mperiale din
1688 sunt de natura sa contribuie la hotarrea de acceptare a suzeranitatii austri
ece pe baza
principiilor programului sau de guvernare. Le reafirma n tratativele cu Curtea vi
eneza, accentund
ideea de independenta a Tarii Romnesti, autoritatea interna absoluta, libertatea
religioasa,
respectarea vechilor obiceiuri ale tarii si restituirea raialelor. Austriecii nu
au fost dispusi sa accepte
integral acest program, fiind, n politica fata de Tara Romneasca, partizanii regim
ului nobiliar.
Recunoscnd nsa independenta, pe aceasta baza, Serban Cantacuzino trimite o delegat
ie solemna
pentru a ncheia alianta.
Moartea domnului schimba nsa din nou termenii problemei, lasnd noii domnii, a lui
Constantin Brncoveanu (1688-1714), alte posibilitati de tratative n avantajul tari
i.
Tergiversarea tratativelor n vremea lui Serban Cantacuzino era determinata, asa c
um remarca
un observator strain n 1686, de faptul ca romnii, desi urmareau sa se elibereze de
sub stapnirea
otomana, erau interesati ca puterea otomana sa nu fie doborta, fiindca aceasta ar
fi deschis calea
dominatiei Imperiului austriac si a Poloniei. ntelegnd tendintele politicii de exp
ansiune a marilor
puteri, Constantin Brncoveanu conditioneaza aplicarea tratatului, convins fiind c
a Imperiul otoman
mai dispune nca de o nsemnata forta. Aceleasi oscilatii le marturiseste si situati
a politica din
Moldova, unde presiunea poloneza l determina pe Constantin Cantemir (1685-1693) s
a ncheie un
tratat cu Austria (1691), n care conditioneaza, ca si Constantin Brncoveanu, adezi
unea la politica
antiotomana de prezenta austriecilor n tara.
n anii anteriori pacii de la Karlowitz (1699), Tara Romneasca si Moldova, aflate l
a
interferenta marilor puteri, dau expresie programului de eliberare de sub domina
tia otomana, avnd
ca principii directoare: independenta politica, integritatea teritoriala, domnia
autoritara si ereditara.
Traversnd una din cele mai complexe si grave situatii ca efect al cristalizarii pr
oblemei orientale,
tarile romne ncearca sa-si salveze autonomia, statul cu institutiile sale, cadrul
de fapt al afirmarii
civilizatiei proprii.
n preajma pacii dintre cele doua imperii, habsburgic si otoman, Constantin Brncove
anu face
propuneri prin trimisii sai Rusiei n vederea unui razboi antiotoman (1698). Frecv
enta trimisilor si
propunerile domnului facute Rusiei atesta dorinta de eliberare prin noi aliante
si actiuni
antiotomane. Dupa victoria de la Zenta (1697) presiunea austriecilor a sporit, a
stfel ca domnul Tarii
Romnesti cauta o contrapondere n Rusia si Polonia. Ocuparea Transilvaniei si proze
litismul
catolic, n forma unirii bisericilor, erau prilejuri de ngrijorare pe masura ce imp
eriile si dezvaluiau
intentiile.
Sfertul de secol al domniei lui Constantin Brncoveanu a fost o epoca de renastere
n care
mostenirea bizantina se interfera cu influenta barocului, prevalnd influenta ital
iana. Apartinnd
marii boierimi, nrudit cu Cantacuzinii, a desfasurat mpreuna cu ei si n final mpotri
va lor, o
politica de echilibru ntr-o vreme de metamorfoze politice internationale. El a nce
rcat sa pastreze
autonomia tarii nazuind la eliberarea ei. A nteles competitia marilor puteri si c
u deosebire politica
expansionista austriaca n lumina experientei din Transilvania.
Anii domniei lui Brncoveanu au fost marcati de un progres economic si cultural-ar
tistic, de
initiative de modernizare a aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal.
A organizat cancelaria
statului n vederea ntretinerii raporturilor cu puterile straine, constatndu-se prez
enta unui aparat
specializat. Epoca brncoveneasca s-a deschis influentelor occidentale, care au nce
put sa prevaleze
asupra celor orientale. Astfel s-a creat o sinteza originala nationala, prin apo
rtul traditiei rasaritene
si al celei occidentale. Cultura si viata artistica din vremea domniei lui Brncov
eanu exprima, ntr-o
epoca de metamorfoze n geografia politica rasariteana, propria identitate a tarii
.
Dupa pacea de la Karlowitz (1699), n istoria politica a tarilor romne se accentuea
za
raporturile cu Rusia, pe masura ce rolul acesteia, dupa victoria mpotriva suedezi
lor la Poltava
(1709), se afirma n politica rasariteana. n aceasta ambianta, Tara Romneasca, adernd
la o
politica de apropiere de Rusia, marturisea astfel, pe de o parte orientarea anti
otomana, pe de alta
reticenta fata de politica expansionista a Imperiului austriac. Aceeasi tendinta
spre alianta cu Rusia
se manifesta si n Moldova n vremea lui Antioh Cantemir (1695-1700; 1705-1707), Con
stantin
Duca (1693-1695) si Mihai Racovita (1703-1705; 1707-1709), tot mai decis orienta
ti spre solutia
iesirii din sistemul dominatiei otomane.
n acest climat domnia lui Dimitrie Cantemir (1710-1711), menita de turci sa contr
acareze
emanciparea Moldovei, dovedeste, dimpotriva, n concordanta cu orientarea factoril
or politici
interni, o hotarta atitudine antiotomana. Orientarea domnului Moldovei, pregatita
de o seama de
predecesori, exprima starea de spirit profund antiotomana a unei parti a boierim
ii. Politica externa a
lui Dimitrie Cantemir se nscrie n traditia ultimelor decenii, urmarind independent
a pe baza
programului formulat de Serban Cantacuzino. Principele avea n vedere o actiune n u
nire cu Tara
Romneasca si n alianta cu Rusia si popoarele din sudul Dunarii. Urmarind o unire d
inastica,
obtinnd chiar diploma de nvestitura pentru Tara Romneasca, Dimitrie Cantemir se dec
ide pentru
solutia antiotomana.
La cristalizarea deciziei au colaborat atitudinea unei mari parti a boierimii, p
artizana a
colaborarii cu Rusia, si evenimentele militare si politice ce indicau sorti favo
rabili razboiului
antiotoman. Presiunea boierilor favorabili aliantei cu Rusia, pe baza regimului
boieresc, ostili
programului domnesc de avantajare, n spirit absolutist, a categoriilor sociale mi
jlocii, a contribuit
n mare masura la hotarrea de a ncheia o conventie (pacta conventa) cu Petru cel Mar
e, la 13
aprilie 1711, la Luck. ntelegerea stabilea emanciparea de sub dominatia otomana, n
colaborare cu
Rusia, asigurarea independentei si nlaturarea regimului nobiliar, domnie ereditar
a n familia
Cantemir. Clauza de ordin dinastic si are antecedente n tratatul cu austriecii nche
iat de Constantin
Cantemir. Acest aspect al succesiunii ereditare nvedereaza existenta a doua tendi
nte: una oligarhica
a marilor boieri care preferau alegerea domnilor si alta ce exprima punctul de ved
ere al domniei
interesata de stabilitate.
Discutiile purtate cu Starile n preajma ciocnirilor armate descopera hotarrea boie
rilor de a-si
perpetua privilegiile. Era de fapt o confruntare ntre doua principii de guvernare
, unul de Stari, altul
autocratic. Regimul pe care l voia Cantemir era inspirat de practica absolutista
a secolului pe care
domnul l va marturisi n Descriptio Moldaviae (1716), ntr-un moment cnd era eliberat
de
presiunea Starilor si influentat de practica reformatoare absolutista a lui Petr
u cel Mare.
Ratificata la 28 iunie, dupa intrarea trupelor rusesti n tara, ntelegerea de la Lu
ck ia forma
unui tratat care a semnificat, prin clauzele de limitare a puterii domnesti, com
promisul cu
boierimea, decisa, cu mici exceptii, n aceste conditii sa-l sprijine pe domn.
Angajarea alaturi de Rusia mpotriva Imperiului otoman, n conceptia lui Dimitrie Ca
ntemir,
era legitimata de abuzurile savrsite de Poarta si ncalcarile tratatelor ncheiate n E
vul Mediu ntre
romni si turci. Principele, n spiritul ideilor manifeste n gndirea politica european
a, a oferit cel
dinti text (Proclamatia catre tara), care da expresie doctrinara evolutiei raport
urilor moldavootomane,
destinat sa justifice istoric, potrivit pragmatismului secolului al XVIII-lea, a
ctiunea
politica. nfrngerea de la Stanilesti pe Prut, ntre 18-22 iulie 1711, si pacea ncheia
ta la 22 iulie au
nsemnat sfrsitul unei tentative prin care Moldova a ncercat, la nivelul unei soluti
i politice interne
de expresie domneasca, iesirea din sistemul dominatiei otomane. n consecinta, def
ectiunea
cantemiriana a determinat Poarta sa apeleze la formula politica fanariota.
Instaurarea regimului fanariot a fost prefatata, n timp, de fenomenul prefanariot
. Atitudinile
politice manifest antiotomane, cristalizate n cadrul unui larg curent de opinie,
exprimate deopotriva
n programele si actiunile boieresti si domnesti de emancipare de sub dominatia ot
omana, determina
un raspuns al Portii la orientarea politica independenta a tarilor romne.
Solutia otomana la noua situatie politica, favorabila, n linii generale, puterilo
r crestine,
ramne fidela formulei experimentate cu succes n vremea restaurarii otomane. Ea a r
eflectat
esential fenomenul decadentei otomane, preferinta pentru aranjamentul politic, o
rientarea spre
crearea unei baze favorabile dominatiei otomane prin infiltrarea elementului fan
ariot n structura
sociala a tarilor romne. Solutia la care s-a apelat n cazul tarilor romne coincidea
cu practica
otomana, n ansamblu, favorabila, n conditiile ritmului lent al secularismului n Imp
eriul otoman,
elementelor grecesti ale Fanarului. Asociate tot mai insistent la administrarea
Imperiului otoman,
elementelor grecesti si levantine li se atribuie un rol si n scena politica a Tar
ii Romnesti si
Moldovei prin formula prefanariota. Cu deosebire dupa pacea de la Karlowitz, tur
cii reactiveaza o
mai veche idee la care ajunsesera cu prilejul defectiunii de la Hotin (1673), cnd
domnul Moldovei
Stefan Petriceicu a trecut de partea lui Sobieski. Dimitrie Cantemir, n Vita Cons
tantini Cantemiri,
marturiseste ca turcii s-au gndit sa aseze n Moldova un grec care sa-si aiba casa
si neamurile la
Constantinopol, deci o personalitate legata de destinele Imperiului otoman, fara
legaturi cu tara si ca
atare usor de controlat. Se remarca, prin urmare, ncercarea de aplicare a unei ma
suri daca nu
realmente noi, oricum una potrivita crizei pe care o traversa Imperiul otoman. n
aceste clipe de
cumpana, turcii reactiveaza rolul elementului grec constantinopolitan.
Imperiul otoman apeleaza insistent n ultima treime a secolului la formula prefana
riota.
Sfrsitul secolului lasa sa se observe influenta crescnda a grecilor constantinopol
itani n climatul
politic, aflat acum sub nrurirea acestor elemente. Pe masura ce recesiunea otomana
se adnceste,
Imperiul otoman stimuleaza penetratia constantinopolitana n viata sociala si poli
tica,
experimentnd prin Nicolae Mavrocordat o prima domnie moldoveana prefanariota ce a
nunta
solutia radicala a instalarii regimului fanariot n 1711 n Moldova si, respectiv, 1
716, n Tara
Romneasca.
Prefanariotismul, la sfrsitul secolului al XVII-lea si n primii ani ai secolului u
rmator, a vizat
deopotriva structura sociala si institutia centrala. El s-a accentuat dupa pacea
de la Karlowitz n
conditiile reechilibrarii raportului de forte din zona tarilor romne. Elementul d
eosebit pe care l-a
adus noua situatie, desi venea n prelungirea mai vechilor intentii, de la nceputul
secolului al XVIIlea,
de creare, prin gruparile grecesti si levantine, a unei baze sociale pentru rest
auratia otomana, a
fost fara ndoiala apelul la grecul constantinopolitan si nu la cel naturalizat. D
e aici a rezultat si
dezaprobarea factorilor politici interni, care n textele istorice ale timpului da
u expresie, n forme
variate, reactiei mpotriva acestei solutii. Ostilitatea se fixeaza la nivelul unu
i fapt ideologic, nefiind
confundabila cu sentimentul antigrec, deoarece atasamentul pentru elenism este o
constanta a
culturii romnesti.
Atitudinile antigrecesti au exprimat orientarea politica a unei parti a marii bo
ierimi, a unor
factori politici care s-au opus modificarii structurii politice interne prin gre
cii tarigradeni, deoarece
acestia primejduiau statutul autonom al tarilor romne si prejudiciau lupta pentru
independenta.
Formula prefanariota nsa marturiseste factorul de continuitate n politica Portii.
Astfel, n istoria
tarilor romne s-au definit n ultimele decenii ale secolului al XVII-lea fenomene c
are au anticipat
regimul fanariot, asa cum, de altminteri, ostilitatea fata de prefanarioti s-a p
relungit n plin secol
fanariot.

Umanismul si integrarea n cultura Europei clasice. Principatele au cunoscut ncepnd
cu a
doua jumatate a secolului al XVII-lea o remarcabila si complexa activitate cultu
rala, datorata
diversificarii domeniilor de creatie si numarului n crestere al beneficiarilor ac
esteia. Afirmarea
scrisului n limbile nationale si progresul relativ pe care l realizeaza expansiune
a lui n societate
vor imprima peisajului cultural, alaturi de accentuarea procesului de institutio
nalizare a culturii,
trasaturi distincte comparativ cu perioada precedenta. Cu deosebire, nsa, tendint
ele de laicizare a
culturii si caracterul ei general romnesc reprezinta doua din marile achizitii al
e perioadei de
stralucire de la sfrsitul secolului al XVII-lea si nceputul celui urmator.
Pe temeiul acumularilor si experientelor anterioare, n cultura tarilor romne se cr
istalizeaza,
n afara arcului carpatic, caracteristicile umanismului, n timp ce n Transilvania um
anismul trziu
ncepe sa se interfereze cu influentele barocului. Dezvoltarea civilizatiei romnest
i si dialogul tot
mai accentuat cu Europa clasica sporesc contactele cu mediile de cultura straine
, prin scolile
misiunilor catolice, franciscane si ndeosebi iezuite, la care se asociaza frecven
tarea colegiilor
poloneze si a Universitatii din Padova. n Transilvania, unde principatul calvin e
xercita un patronaj
asupra orientarii culturale, studentii, mai cu seama maghiari, se ndruma spre Tar
ile de Jos (Utrecht,
Leyda), n timp ce luteranii continua, n ritm sporit, mai vechile trasee universita
re germane. Astfel,
n spatiul cultural al tarilor romne si dau ntlnire o diversitate de curente culturale
din sfera
Reformei si Contrareformei, din lumea ortodoxiei constantinopolitane si kievene
penetrate de noile
experiente ale filozofiei laice, cartezianismul si rationalismul ortodox.
n ambianta mutatiilor petrecute n perioada precedenta n cultura romneasca se conture
aza
tot mai evident procesul de institutionalizare prin nfiintarea Academiilor domnes
ti de la Bucuresti
(cca 1690) si Iasi (1707). Aceste institutii de nvatamnt superior au fost anticipa
te de un
nvatamnt colegial n timpul lui Matei Basarab si Vasile Lupu sub influenta catolica.
Scola greca et
latina n Tara Romneasca si institutiile scolare din Moldova n vremea lui Vasile Lup
u au nsemnat
un contact cu spiritul educativ european. Noile asezaminte, ntemeiate la Bucurest
i si Iasi prin
urmasii lui Teofil Corydaleu, datorita continutului nvatamntului, prestigiului pro
fesorilor si
functiei lor n societatea sud-est europeana, fac din tarile romne focare de iradie
re a filozofiei
neoaristotelice si n genere a gndirii naintate laice, bazata pe clasicismul greco-l
atin.
Secolul al XVII-lea se remarca n Moldova si Tara Romneasca prin triumful scrisului
n
limba nationala, fenomen ce se nvecineaza cu partiala recesiune a monopolului ini
tiatului, a
copistilor, asupra culturii scrise. n consecinta, sporeste numarul acelora care s
criu, dovada
cantitatea manuscriselor pastrate, a scrisorilor si nsemnarilor de carte. Desi de
un nvatamnt rural
organizat nu poate fi vorba, scolile manastiresti au fost centre de difuzare a s
tiintei de carte.
Adiacent, scolile orasenesti din vremea lui Vasile Lupu sunt o dovada evidenta a
unui public
beneficiar al actului de cultura.
n Transilvania functioneaza scolile secolului precedent, nfiintate n vremea Reforme
i, din
care se disting Colegiul din Brasov, cel de la Alba Iulia (1622), Scoala de la O
rastie condusa de
Mihail Halici jr. Colegiul de la Alba Iulia, nfiintat de Bthlen, s-a remarcat prin
profesorii de
formatie universitara europeana, Alsted, Opitz, Bisterfeld etc.
n a doua jumatate a secolului se observa sporirea scolilor rurale, cu prioritatea
celor luterane
si calvine, care au avut suportul bisericilor recepte, bine organizate si deschi
se, n cazul celor
maghiare ideilor prezbiteriene. Un rol important l detine educatia si n comunitati
le romnesti,
dovada preocuparea sinoadelor din vremea mitropolitului Sava Brancovici (1673-16
75) cnd s-a
produs organizarea unui nvatamnt n incintele ecleziastice. n acest secol functioneaz
a scoli
romno-calvine la Fagaras, Caransebes cu suportul principilor interesati de prozel
itismul calvin.
Cultura scrisa romneasca indica un aport al manastirilor si cu deosebire al copis
tilor, care si
pastreaza monopolul asupra raspndirii lucrarilor cu continut religios si de edifi
care morala, sau
juridice. n acest secol se constata pretuirea cartii, dezvaluind initiative colec
tive n achizitionarea
ei. Cartea ajunge n secolul al XVII-lea sa depaseasca cadrul bisericii, fiind cum
parata de
comunitati, de o parte a acestora, de laici chiar, fenomen ce atesta progresul s
i pretuirea scrisului si
cititului n societate. Ca efect al Reformei, ncep sa se afirme, n prelungirea secol
ului precedent,
intelectualii romni care acced la pozitii superioare prin Reforma sau Contrarefor
ma. Astfel Halici
jr. ajunge conducator al scolii calvine din Orastie, iar Gabriel Ivul si George
Buitul, formati n
mediul Contrareformei, se evidentiaza n spiritul preceptelor tridentine.
Peisajul cultural din principate se resimte de pe urma marilor curente culturale
care au
strabatut Europa. Caracterul multiconfesional al celor trei principate a colabor
at la asimilarea ideilor
culturii postbizantine, a Reformei si Contrareformei, a umanismului trziu sau bar
ocului.
Transilvania a fost un creuzet n care s-a cristalizat un multiculturalism prin co
ntacte nemijlocite cu
mediile universitare europene, potrivit propriilor traditii. De-a lungul secolul
ui al XVII-lea
intelectualul de formatie sud-est europeana, ce profesa rationalismul ortodox, s
e nvecina cu cel
maghiar ori sas format n spiritul Reformei sau Contrareformei. Dinamica politica
a secolului a
contribuit la schimbul de idei, limitnd astfel clivajul dintre intelectualii de f
actura formativa
diferita. Paralel are loc si o desacralizare a culturii n masura n care intelectua
lul laic si manifesta
prezenta. Domeniile de creatie culturala accentueaza nobletea conferita de cultura
si de prestatia
sociala n serviciul cetatii.
Progresul institutionalizarii culturii ncorporeaza tipografiile aflate sub patron
aj princiar n
Transilvania, domnesc n Moldova si Tara Romneasca, subordonate bisericii si servin
d teluri
confesionale marturisite. Arta tipografica se resimte de pe urma contactelor cu
centrul tipografic
ortodox de la Kiev sau cu cele din Tarile de Jos. n Olanda si nsusesc mestesugul ac
esta Nicolae
Misttfalusi, Mihail Stefan, tipografi reprezentativi pentru tarile romne, dar si p
entru alte spatii
rasaritene, ca Georgia, unde cel din urma dintre ei organizeaza o tiparnita cu l
itere gruzine.
nmultirea tipografiilor si locul pe care ncep sa-l ocupe cartile cu continut laic,
juridic, filozofic etc.
intensifica spre sfrsitul secolului dialogul carte-societate.
Multiplicarea contactelor culturale si progresele tipografiei determina, pe fund
alul mutatiilor
petrecute n societatea timpului, un spor de interes pentru alcatuirea bibliotecil
or particulare.
Intelectualii laici, ca stolnicul Constantin Cantacuzino, Valentin Frank von Fra
nkenstein, Samuel
Klesri sau Mihail Halici, precum si o serie de boieri si nobili, si alcatuiesc cole
ctii prestigioase
de carti si manuscrise prin diversitatea lor si ndeosebi prin raritatile pe care
le poseda.
n legatura cu materializarea noilor fenomene, n a doua jumatate a secolului, si fac
e aparitia
un nou tip de carturar att laic, ct si ecleziastic, a carui munca intelectuala slu
jeste aspiratiile
societatii. Antropocentrica n preocuparile ei majore si strabatuta de evidente te
ndinte rationale,
opera culturala se deschide noilor idei care exalta nobletea conferita de activita
tea intelectuala.
Elogiul pe care l face Miron Costin Italiei, civilizatiei ei citadine, marturises
te dialogul tarilor
romne cu modelul european. n Transilvania, unde contactele se ndruma spre valorile
filozofiei
carteziene, Apczai Cserei n Enciclopedia maghiara mprumuta activitatii intelectuale
accente de
critica sociala ndreptata mpotriva feudalitatii.
Apelnd la cele mai diverse modalitati de expresie, umanismul tarilor romne ilustre
aza de
acum o tematica distincta, filozofica, istoriografica si juridica care echilibre
aza din punct de vedere
cantitativ literatura religioasa. ndeosebi istoriografia ramne si n a doua jumatate
a secolului un
gen amplu cultivat, fiind nca, cantitativ si calitativ, principalul domeniu al ac
tivitatii intelectuale.
Diversitatea genurilor la care adera autorii (cronici, istorii, jurnale, memorii
sau istorii n versuri) si
n mod special cultivarea acelora specifice istoriografiei umaniste, descrierile i
storico-geograficoetnografice
atesta o evolutie spre istoriografia moderna. Autorii secolului al XVII-lea, Gri
gore
Ureche n Letopisetul Tarii Moldovei, Miron Costin n De neamul moldovenilor si stol
nicul
Constantin Cantacuzino n Istoria Tarii Romnesti, dezvoltnd ideile perioadei precede
nte, aseaza
istoria romnilor pe fundalul originii sale latine. Scrierile istorice, atasate mo
delelor umaniste si
racordate la viziunea lor istoriografica, reconstituie trecutul istoric cu senti
mentul istoricului
militant.
mbratisnd ntr-o sfera larga de preocupari spatiul general romnesc, scrierile istoric
e din
Transilvania oglindesc prin opera lui Bthlen Jnos - Rerum Transylvanicarum libri q
uator (1629-
1662) si Historia rerum Transylvanicarum - fenomenele politice care au strabatut
istoria veacului.
Altele, urmnd demersul istoriografiei barocului ca, de pilda, opera lui Laurentiu
Toppelt, Origines
et occasus Transylvanorum (Lyon, 1667) cerceteaza originea popoarelor din Transi
lvania,
manifestnd un interes remarcabil pentru originea romnilor; preocuparea sa e contin
uata de alti
reprezentanti ai barocului sasesc, ca Johann Troster n Das Alte und Neue Teutsche
Dacia, care
subliniaza originea romana a romnilor.
Evolutia istoriografiei secolului al XVII-lea ncorporeaza, la nivelul unei remarc
abile expresii
literare si genul memorialistic, cultivat de Miron Costin n Letopisetul Tarii Mol
dovei de la Aron
Voda ncoace si de Kemny Jnos n Autobiografia pe care o scrie. Mai cu seama nsa, istor
iografia
romneasca exprima argumentat si la nivelul unei continuitati remarcabile, de la G
rigore Ureche si
Miron Costin la stolnicul Constantin Cantacuzino si Dimitrie Cantemir, prin genu
ri proprii
umanismului cu un corespunzator spirit critic, ideile originii comune latine a r
omnilor, unitatii lor
n spatiul Daciei de odinioara, sustinute de o activa constiinta de sine. Opera is
toriografica, ntr-un
moment de rascruce sub aspect politic, ncorporeaza si o meditatie politica dedica
ta rolului
romnilor ca aparatori ai civilizatiei europene, dovada ca n aceasta epoca, care a
deschis noi
perspective reinserarii spatiului sud-estic n noua geografie politica, notiunea d
e Europa si face loc
n scrisul carturarilor romni.
Daca istoriografia a nscris prin contributiile ei o pagina semnificativa, integra
toare n cultura
umanista, fara ndoiala ca filozofia prin receptarea neoaristotelismului si ideilo
r carteziene, n
formule ce estompeaza ntelesul lor originar, fixeaza totusi o noua dimensiune cul
turii umaniste.
Dimitrie Cantemir, autor al unei vaste opere, deschisa filozofiei lui Van Helmon
t, pregateste la
rndu-i afirmarea rationalismului veacului urmator. Divanul principelui moldovean
marturiseste,
prin dialogul Orient-Occident si anticonfesionalismul profesat, pasii nsemnati pe
care cultura
romneasca i-a facut n epoca crizei constiintei europene. n acest sens inserarea n Diva
n a unei
carti unitariene redactata de unitarianul Wissowatius si n Biblia de la Bucuresti
(1688) a unei carti
necanonice, de inspiratie protestanta, Tratatul despre ratiunea dominanta, semni
fica o pozitie
anticonfesionala, un anume indiferentism fata de credinta.
Secolul al XVII-lea este reprezentativ si pentru codificarile juridice care numa
ra lucrari
fundamentale ca pravila tiparita la Iasi n 1646, intitulata Carte romneasca de nvat
atura, ce
marturiseste, mpreuna cu altele, interesul statului pentru pastrarea ordinii si p
entru apararea
stapnirii feudale. Alaturi de aceasta, Pravila de la Govora (1640) si ndreptarea l
egii (1652) atesta
influente n care se reflecta orizontul juridic european. n Transilvania, secolul a
l XVII-lea aduce
redactarea celor doua mari colectii Approbatae constitutiones regni Transilvania
e (1653) si
Compilatae constitutiones (1669) ce contin legislatia dietala de la constituirea
principatului. Opera
juridica a secolului indica un proces de modernizare a statului, dar, n acelasi t
imp, de concordanta
cu cerintele societatii tarilor romne care prin norme juridice tind sa impuna con
trolul puterii
centrale asupra autoritatii feudalilor. n cadrul literaturii juridice din Tara Ro
mneasca, n virtutea
dreptului de patronaj al Mitropoliei de la Trgoviste asupra bisericii ardelene ro
mne, se tipareste
pentru Transilvania o editie a Pravilei de la Govora. Colectiile de legi au un p
uternic caracter de
clasa, ntarind ordinea feudala existenta, iar pentru romnii din Transilvania, Apro
batele si
Compilatele statornicesc inegalitatea, statutul de nerecepti sub aspect religios
. Dintre legiuirile
specific locale, Constitutiile Tarii Fagarasului, ce contin norme de drept consu
etudinar romnesc, si
legile satesti ale comunitatilor secuiesti, au perpetuat pna n Epoca Moderna orndui
rile juridice
ale autonomiilor romnesti si secuiesti.
Influenta umanista a inspirat si traduceri efectuate n spirit critic, filologic,
care prezideaza
travaliul celor ce transpun n limbile nationale valorile culturii europene. Tradu
cerea Bibliei (1688),
alaturi de opere de controversa teologica sau de edificare morala, de la sfrsitul
secolului al XVIIlea
si nceputul secolului al XVIII-lea, si Didahiile lui Antim Ivireanul n Tara Romneas
ca reflecta
un spirit novator, ndrazneli de gndire care anticipeaza iluminismul, marturisind o
noua
sensibilitate proprie epocii crizei constiintei europene. n ambianta afirmarii li
mbii romne n
cultura, Dosoftei, influentat de sensibilitatea barocului polonez, da o noua si
originala expresie
versificatiei romnesti.
n secolul al XVII-lea opere de creatie teologica originala, concordante marilor c
urente
europene, aduc n tarile romne un suflu nnoitor prin spiritul de controversa ce le a
nima si,
totodata, n mediul romnesc replica anticalvina la literatura prozelita publicata n
Transilvania.
Raspuns la Catehismul calvinesc (1645) indica, alaturi de Cazania lui Varlaam (1
643), afirmarea n
societatea romneasca a unui sentiment de solidaritate sub semnul constiintei de s
ine etnice. Secolul
al XVII-lea, ca secol al suprematiei calvine n Transilvania, cunoaste o ampla ope
ra de traduceri n
limba romna a cartii religioase si aparitia unor lucrari influentate de doctrina
calvina. n aceste
carti se regasesc tezele calvine, predestinarea, repudierea cultului icoanelor,
alaturi de altele cu un
continut ortodox ce atesta prezenta spiritului de controversa care va pregati il
uminismul.
n secolul redactarii Marturisirii Ortodoxe, Nicolae Milescu alcatuieste un Enchir
idion, o
expunere a doctrinei ortodoxe care va fi inserat ntr-o colectie jansenista, dirij
ata de Nicole. Editarea
unui catehism de George Buitul, care are la baza Catehismul roman (1566), anunta
spiritul de
controversa care nu va ntrzia sa clatine mentalitatea traditionala. Astfel, prin c
ultura si difuzarea ei
n societatea laica, si face loc n ambianta literara o sensibilitate n care ideea de
schimbare se
opune imobilismului si autoritatii. Prin scrierile secolului al XVII-lea etnicon
ul romn-romnesc
cunoaste o semnificativa raspndire ce atesta afirmarea ideii etnice a romnilor. La
mijlocul
secolului, Noul Testament de la Balgrad, tiparit la 1648, exprima prin Predoslov
ia lui Simion Stefan
unitatea lingvistica a romnilor. Datorita circulatiei cartilor romnesti din Moldov
a si Tara
Romneasca n Transilvania si operei de copiere sistematica, limba literara romna se
impune,
contribuind substantial la afirmarea constiintei de origine la elita comunitatil
or rurale.
Acelasi spirit creator strabate si n manifestarile artistice, n arhitectura ndeoseb
i, unde se
disting pe fondul traditiei locale forme ale Renasterii trzii, elemente decorativ
e orientale (Trei
Ierarhi) si puternice influente ale artei populare. Secolul al XVII-lea cunoaste
o remarcabila
diversificare a necesitatilor artistice, o evidenta mbogatire a programului si ap
aritia unor aspecte
noi. Se remarca ntrepatrunderi reciproce ntre cele trei tari romne, fapt ce exprima
intensificarea
legaturilor politice si culturale, constituirea sistemului de aliante si functio
narea lui. n aceeasi
vreme sunt prezente si o seama de nruriri din afara spatiului romnesc, din Rusia, P
olonia,
Orientul Apropiat, dar si din Europa Centrala.
Diversificarea formelor artistice n secolul al XVII-lea marturiseste noul stadiu
de evolutie a
tarilor romne, n care pot fi distinse efectele dialogului traditie-inovatie. Evide
nte n castelele
domnesti sau princiare, n castelele boierimii si nobilimii, efectele influentelor
Renasterii trzii,
barocului si Orientului atesta profilul social si intelectual al clasei conducat
oare, mobilitatea ei.
Gabriel Bthlen ilustreaza epoca si sub raport artistic prin mecenatul pe care l ex
ercita.
Constructiile civile din capitala Transilvaniei, palatele, se fac remarcate prin
nruririle
renascentiste si ale barocului care au dat stralucire unei domnii ce se integrea
za n formele artistice
europene. Un monument arhitectural al epocii lui Bthlen este Magna Curia de la De
va, precum si
castelul de la Snmiclaus-Alba construit dupa planurile lui Nicolae Bthlen, una din
cele mai
stralucite constructii ale Renasterii ardelene. Prezentnd un amestec de modele fr
anceze si italiene,
mai ales venetiene, aceste monumente marturisesc comunicarea Transilvaniei cu vi
ata artistica
europeana. n acest secol s-au dezvoltat scoli de sculptura si orfevrarie care s-a
u distins prin
ornamentatia lor. Pentru arta giuvaergiilor, reprezentative ramn Sibiul si Brasov
ul.
n a doua jumatate a secolului, la biserica manastirii Golia din Iasi apar evident
e elemente de
trecere spre baroc, prin decorarea fatadelor cu pilastri neocorintici. La sfrsitu
l secolului se afirma,
prin ctitoriile numeroase ale Cantacuzinilor si ale lui Constantin Brncoveanu (ma
nastirile
Cotroceni, Hurez, palatul Mogosoaia, cel al Cantacuzinilor de la Magureni), stil
ul brncovenesc, n
care se mpletesc formele renascentiste cu cele orientale. Stralucirea artistica b
rncoveneasca a
exercitat influente fertile asupra bisericilor si manastirilor romnesti din Trans
ilvania.


Secolul luminilor n tarile romne

Evenimentele militare si politice petrecute n Europa la sfrsitul secolului al XVII
-lea
antreneaza fenomenul redimensionarii continentului. Transformarea Imperiului hab
sburgic ntr-un
stat dunarean, afirmarea Imperiului rus si rivalitatea austro-polona, n spatiul t
arilor romne, pe
fondul declinului otoman, conferea trecerii de la Europa clasica la Europa lumin
ilor semnificatii
particulare. Redimensionarea continentului a semnificat prin integrarea spatiulu
i central-european n
Monarhia habsburgica trecerea de la mica la marea Europa (Pierre Chaunu). Noilor
ritmuri politice
si culturale directionate vest-est, le-au corespuns evidente tendinte integratoa
re din zonele Europei
central-orientale. Frontiera viitoarei Europe a luminilor a ntlnit n expansiunea sa
realitati politice
consacrate de pacea de la Karlowitz (1699), o Transilvanie ncorporata Imperiului
si un nou regim
politic, cel fanariot, n Moldova si Tara Romneasca.
Aceste metamorfoze politico-teritoriale au influentat n masura decisiva evolutia
tarilor
romne, care vor nregistra dinamica continentala de-a lungul unui secol. Aflat ntr-u
n proces de
restructurare prin politica reformista, Imperiul a nrurit civilizatia principatulu
i Transilvaniei,
Olteniei si Bucovinei. La rndul sau, regimul fanariot instalat n 1711 n Moldova si n
1716 n Tara
Romneasca, nu n afara experimentului reformist austriac, s-a orientat, avnd acordul
Portii, spre
politica de reforme. Astfel, tarile romne s-au integrat reformismului european po
trivit propriului
specific intern si practicii habsburgice si fanariote. Noile regimuri nfatiseaza
efectele
absolutismului luminat care a initiat un proces de renovare si rationalizare a i
nstitutiilor statului,
reforme sociale care au culminat cu desfiintarea dependentei personale, ceea ce
a nsemnat un pas
spre elaborarea Epocii Moderne.
Integrarea Principatului Transilvaniei n Imperiu a fost nsotita de actiunea Contra
reformei si
a Curtii vieneze care modifica, prin restaurarea catolicismului si unirea eclezi
astica a rutenilor si a
romnilor, peisajul confesional si cultural. Unirea n spiritul Reformei catolice a
contribuit la
institutionalizarea confesiunii greco-catolice si la formarea unei elite datorit
a initiativelor
episcopului Inochentie Micu, continuate de episcopii Petru Pavel Aaron si Grigor
ie Maior. Unirea a
creat un cadru n contact cu ideile absolutismului terezian si iosefin favorabil r
eceptarii Aufklrungului
ce va contura ncepnd cu deceniul opt un iluminism erudit, iar din ultimul deceniu
o miscare
culturala orientata spre emanciparea politica a natiunii.
n aceasta ambianta deschisa dialogului cu Occidentul, n Transilvania, ideile Aufklr
ung-ului
se impun n mediul cultural maghiar si sasesc potrivit coloraturii confesionale si
propriilor prioritati.
Asimilarea rationalismului wolffian n principat contribuie substantial la cristal
izarea unui peisaj
multicultural, n care iluminismul ca numitor comun colaboreaza la definirea spiri
tului identitar, ce
se manifesta potrivit specificului etnic, confesional si cultural n orientari pol
itice distincte.
Caracteristica secolului luminilor n Transilvania a fost afirmarea romnilor prin r
ascoala lui Horea
si printr-un program ce reprezinta o miscare nationala elitara.
Secolul al XVIII-lea n Tara Romneasca si n Moldova, n prelungirea umanismului
romnesc si preiluminismului, dezvolta n institutiile de cultura o viata intelectua
la laica propulsata
de reformismul fanariot. Adiacent, miscarea religioasa paisiana promoveaza, asem
enea
intelectualilor ardeleni, valorile patristice subsumate reformarii vietii religi
oase. Elita boiereasca
orientata n conjunctura creata de confruntarile dintre marile puteri competitoare
argumenteaza
dreptul la recstigarea independentei. Deopotriva nsa ideologia politica este penet
rata de ideile
revolutiei democratice, care confera iluminismului de inspiratie franceza accent
e proprii unui profil
european.
Secolul luminilor n tarile romne a deschis o noua epoca sub raport politic care ev
identiaza n
cadrul chestiunii orientale o problema romneasca, iar cultural - o integrare n sis
temul de vase
comunicante al culturii europene. Secolul luminilor este si unul al afirmarii co
nstiintei nationale la
nivel elitar vehiculata treptat de cultura iluminista n societate.

Noile regimuri politice: habsburgic si fanariot Structura institutionala. Opera
de organizare
a regimului habsburgic s-a exercitat paralel cu actiunile militare si politice nc
a nainte de pacea de
la Karlowitz. n 4 decembrie 1691 a fost acordata Transilvaniei Diploma leopoldina
, care a
reglementat pentru o suta cincizeci de ani viata constitutionala a tarii. Rezult
at al examinarii
realitatilor principatului, diploma exprima intentia unei integrari depline n mon
arhie, cu observarea
situatiei internationale care obliga la pastrarea unei aparente de autonomie. Me
ntinnd separarea de
Ungaria, diploma a constituit baza juridica a administratiei austriece care subo
rdoneaza institutiile
transilvanene cu evidente tendinte absolutiste centralizatoare. Diploma garantea
za, ntr-un moment
de incertitudine, ideea continuitatii principatului n persoana lui Apafi al II-le
a, recunoscnd
natiunile politice si religiile recepte, privilegiile Starilor, constitutia, legil
e principatului,
Approbatae et Compilatae, Tripartitul lui Werbczi, cu exceptia dreptului la rezis
tenta. n esenta se
garanta suprematia celor trei natiuni politice, a Starilor privilegiate care aveau
dreptul, dimpreuna
cu religiile recepte, sa designeze pe cei care vor ocupa functiile n stat. Monarh
ul numeste un
comandant general german, ca reprezentant al sau care trata cu autoritatile inte
rne. Astfel, puterea
militara a principatului era subordonata direct Consiliului aulic de razboi (Hof
kriegsrat). Diplomei
leopoldine i s-au asociat rezolutia lui Alvinczi (1693) si o diploma referitoare
la religie (1693) care
deopotriva au sporit drepturile mparatului, devenit de fapt suveranul incontestab
il. Guberniul,
institutia administrativa, organizata n 1693, a creat o reprezentanta la Viena ca
re se constituia n
Cancelaria aulica a Transilvaniei (1694). Aceasta va fi institutia suprema, cond
usa de un cancelar
aulic si sase consilieri, ndeplinind atributiile unui adevarat guvern.
Alaturi de Guberniu functioneaza Tezaurariatul, adaptat si el noilor cerinte cen
tralizatoare,
ajungnd o institutie subordonata Camerei chezaro-craiesti si n afara influentei st
arilor.
Tezaurariatul aplica, prin functionarii sai, politica economica a Imperiului n sp
iritul stiintei
camerale prin dicasteriile sale, ce si exercitau autoritatea n probleme economice.
Sub raport juridic
functiona Tabula Regia in Magno Transilvaniae Principatu judiciaria cu sediul la
Trgu-Mures.
Justitia se exercita n doua instante. n prima instanta functiona Tabula continua a
comitatelor,
districtelor si scaunelor secuiesti, a doua instanta era Forum Revizorium, care
examina cauzele
primului for.
Institutia militara cuprindea patru regimente de cavalerie si doua de infanterie
ce stationau
permanent n principat, fiind ntretinute de tara.
Sub aspectul institutiilor religioase functionau confesiunile recepte de la sfrsi
tul secolului
precedent, la care s-au asociat episcopatele greco-catolice de la Blaj si Oradea
si un episcopat
ortodox, din 1762, prin restaurarea ortodoxiei ca institutie. n secolul al XVIII-
lea fiinta si
confesiunea iudaica cu institutii proprii.
Politica imperiala n principatul Transilvaniei a adaptat vechile institutii obiec
tivelor sale
centralizatoare, a organizat altele noi care, prin absolutismul practicat, au fo
st transformate n
instrumente ale stapnirii. Tendinta integratoare a nazuit la estomparea autonomii
lor locale si la
crearea unor institutii care sa contribuie la omogenizarea imperiului. Aceeasi f
unctie a rezervat-o
Bisericii Catolice, care era subordonata acelorasi scopuri de realizare a unui e
chilibru favorabil
confesional dupa un secol de suprematie calvina. Astfel, se deschide un nou capi
tol n istoria
Transilvaniei, cu consecinte asupra structurilor ecleziastice si politice, care
vor determina o
modificare a echilibrului favorabil Reformei si Starii nobiliare, preponderent c
alvina.

Unirea rutenilor si romnilor cu Biserica Romei. Unirea bisericii rutene si romnest
i a fost o
actiune a Contrareformei, constituind o pagina de istorie europeana care se inte
greaza att
intereselor de durata ale catolicismului, ct si politicii Habsburgilor. Catolicis
mul continua ideea
unirii bisericilor prefigurata de Conciliul de la Florenta, pe care o prelungest
e prin unirea partiala de
la Brest si prin aceea de la mijlocul secolului al XVII-lea (1646) n zona ruteana
din Ungaria
Superioara. Curtea imperiala, pe masura ce Reconquista progresa, ncerca prin Cont
rareforma sa
modifice configuratia confesionala a Transilvaniei prin extinderea catolicismulu
i. Unirea Bisericii
Ortodoxe romnesti era prevazuta n memoriul cunoscut sub numele de Einrichtungswerk
, redactat
n 1686 de o comisie sub presedintia lui Kollonich n care ntarirea bisericii romane
trebuia
nfaptuita prin unirea schismaticilor. Memoriul episcopului de Gyr venea n ntmpinarea
politicii imperiale care vedea n catolicism un principal suport al statului ce av
ea o componenta
religioasa eterogena.
Numirea unui vicar apostolic n persoana lui Iosif de Camellis la Munkacevo (1689)
a
nsemnat crearea unui avanpost al catolicismului n forma lui greco-catolica n Europa
Centrala
dinspre care Unirea urma sa se difuzeze n principatul Transilvaniei. Partile nord
-vestice si n
special Maramuresul devin un spatiu de confruntare ntre catolicism si ortodoxie, n
conditiile n
care principii calvini ai Transilvaniei sustin numirea unui episcop ortodox n 169
0, tocmai cnd
Iosif de Cammellis a fost introdus la Munkacevo.
Actiunea de convertire a romnilor din principat avea deci un precedent n trecerea
la Unire a
clerului rutean din Ungaria Superioara (1646) si a unui numar de preoti romni din
zona Satu Mare
(ncepnd cu anul 1689). nfaptuirea unirii n aria nordica a avut un suport hotartor n di
ploma din
august 1692 care promitea avantaje de natura sociala pentru cei ce se uneau.
ncercnd sa realizeze unirea religioasa a romnilor monarhia de fapt aplica partial, n

conditiile principatului, planurile mai vaste ale Contrareformei n sud-est. Modal
itatile de realizare
sugerate de Propaganda Fide tineau seama de pozitia constitutionala si sociala a
ortodoxiei
transilvanene, astfel ca ncercarile se fac de pe platforma Conciliului de la Flor
enta si dupa modelul
unirii de la Brest, fara alterarea ritului oriental. Potrivit instructiunilor Pr
opagandei Fide, Imperiul
actioneaza un ntreg arsenal de modalitati, din care nu au lipsit promisiunile de
ordin social si nici
cele nationale.
Tentativa de unire a romnilor din principat aduce n prim plan ordinul iezuit, care
va actiona
aparent independent. n realitate, expansiunea catolicismului n Ungaria Superioara n
vedereaza
implicarea Imperiului prin Diploma din 1692, cu influenta desigur n Transilvania,
nu nsa directa,
atta vreme ct provincia nu avea un statut international clarificat.
Actiunea unionista n Transilvania ntlneste o societate n care reticentele fata de no
ua
confesiune se mpletesc cu acceptarea ei, cu veleitatile de integrare a elitei romn
esti ecleziastice n
sistemul politic. Protopopii cu deosebire erau tentati de avantajele ce li se of
ereau prin Diploma din
1692, n conditiile n care Diploma leopoldina (1691) ignora Biserica Ortodoxa si de
zideratele ei,
perpetund sistemul constitutional ntemeiat pe cele trei natiuni si patru religii rec
epte. Clerul
romn era nemultumit de presiunea calvina care a avut ca efect ncercari de alterare
a doctrinei si
ritului, fara sa aduca schimbari n statutul clerului romn.
Pregatita de iezuiti, prima tentativa de unire din vremea mitropolitului Teofil
(1697) a avut
drept rezultat acceptarea celor patru puncte de la Florenta si formularea revend
icarilor clerului
romn. Acestea din urma cuprind, indiferent de modalitatea n care faptele s-au petr
ecut n sinod,
conditia acordarii de privilegii, scutiri si imunitati ale clerului latin preoti
lor, dregatorilor bisericesti,
diaconilor si cantorilor. Dar ceea ce este si mai important este faptul ca s-a s
olicitat pentru laicii
uniti accesul la dregatorii, asemenea indivizilor din rndul natiunilor politice si
religiilor recepte,
dreptul la instruire a fiilor preotilor n scolile latine. Sintetiznd hotarrile sino
dului, Declaratia de
unire, semnata de Teofil, reitereaza cele patru puncte ale unirii de la Florenta
formulnd trei
deziderate adresate mparatului, n care s-au esentializat postulatele romnesti: egal
ul tratament la
nivelul religiilor recepte, dotarea bisericilor cu case parohiale si subordonare
a fata de episcop si nu
de puterea politica. Aceste revendicari marturiseau existenta unei constiinte a
propriilor nevoi care
de fapt contraveneau diplomei constitutionale. Ca atare, chiar daca sinodul a fo
st restrns sau actele
lui erau o creatie partiala a iezuitilor, revendicarile de natura laica exprimau
, cu claritate, deziderate
ale romnilor pe care numai reprezentantii lor le puteau formula.
Unirea hotarta n timpul lui Teofil a intrat, din motive neclarificate, n desuetudin
e, astfel ca
s-a ales un nou vladica n persoana lui Atanasie Anghel, avnd aprobarea superintend
entului calvin.
Sfintit, potrivit traditiei, la Bucuresti, mitropolitul va avea rolul de prim pl
an n perfectarea unirii cu
Roma.
n urma unor succesive demersuri, prin rezolutia imperiala din 14 aprilie 1698, n f
ata
ortodocsilor ce urmau sa se uneasca stateau privilegiile religiei catolice sau a
le altora recepte. Pe
temeiul Enciclicei cardinalului Kollonich din 2 iunie, se ignora nsa posibilitate
a de unire
individuala cu alte religii recepte, fiind ngaduita numai aceea cu Biserica Roman
a. Enciclica emisa
de naltul prelat, n calitate de primat al Ungariei si arhiepiscop de Strigoniu, mpu
ternicit de Sfntul
Scaun, conditioneaza acordarea privilegiilor clerului romn si protectia instituti
ilor laice si
ecleziastice, de acceptarea punctelor Conciliului de la Florenta. Astfel, Diplom
a imperiala din 1692,
Rezolutia din 14 aprilie 1698 si Enciclica din 2 iunie acelasi an constituie un
triptic care explica
convertirea clerului la unire. Prin actiunea concertata a Contrareformei si a Im
periului, romnilor li
se oferea prin unire perspectiva emanciparii n pofida opozitiei Starilor si a rel
igiilor reformate.
Starile vedeau n unire o lezare a privilegiilor prin anularea obligatiilor servil
e ale preotimii, ceea ce
nsemna o importanta pierdere materiala pentru nobilime si un potential pericol pe
ntru sistemul
constitutional. Pentru aceste ratiuni Starile, indiferent de apartenenta religio
asa, se opun cu
nversunare unirii, care ncalca, n opinia lor, prevederile Diplomei leopoldine, ce g
aranta sistemul
constitutional al principatului.
n aceasta atmosfera, Atanasie Anghel convoaca Sinodul, care se ntruneste n 7 octomb
rie
1698, precednd ntrunirea Dietei. Prin participarea episcopului, protopopilor, se d
eclara unirea prin
semnaturile a 38 protopopi ce reprezentau numai o parte din protopopiate. Chiar
daca procedurile
au fost viciate de interventii si presiuni, unirea se constituie ca realitate in
stitutionala, dovada ca
aceasta devine o referinta n politica Guberniului si Starilor transilvanene.
Avndu-si punctul de plecare n diplomele imperiale si n Enciclica lui Kollonich hota
rrile
Sinodului proclama unirea cu Biserica Romei, cu conditia acordarii privilegiilor
preotimii catolice,
promise de Curtea imperiala, si cu respectarea ritului rasaritean. nsa ntru acest c
hip ne unim si ne
marturisim a fi madularele sntei catolicesti biserici a Romei, cum pre noi si ram
asitele noastre din
obiceiul besericii noastre a Rasaritului sa nu ne clatine, ci toate ceremoniile,
sarbatorile, posturile
cum pna acum asa si de acum nainte sa fim slobozi a le tinea dupa calindarul vech
i si pre cinstitul
vladicul nostru Atanasie nime pann moartea Sntiei sale sa naiba putere de a-l clati
din scaunul
sntiei sale. Conditiile declaratiei de unire ale protopopilor si reiterarea acesto
ra de catre episcop
au asezat temeiurile Bisericii Greco-catolice unite cu Roma. Si asa ne unim acest
i ce scrim mai sus
cum toata legea noastra, slujba bisericii, leturghia sa stea pre loc, iara de n-
ar sta pre loc acele, nici
aceste peceti sa naiba nici o tarie asupra noastra si vladica nostru Atanasie sa
fie n scaun si nime
sa nu-l harbataluiasca.
Unirea s-a hotart ntr-un sinod cu participarea protopopilor, dar si a unui numar d
e preoti,
dimpreuna cu 2-3 fruntasi din parohii. Ea nu a fost nsa agreata de Stari, care se
mpotrivesc scutirii
preotilor romni si n general acordarii privilegiilor clerului latin. Opozitia a fo
st categorica din
partea calvinilor, care erau dominanti n starea nobiliara. n aceste mprejurari Curt
ea, ezitanta din
cauza respectivei opozitii, n momentul n care semneaza pacea de la Karlowitz, n ace
easi zi, n 16
februarie 1699, emite o diploma n care, recunoscnd unirea, le garanteaza celor uni
ti privilegiile si
protectia oficiala. Diploma leopoldina se refera direct la preotii romni uniti cu
Biserica Romei, pe
care-i scuteste de obligatiile servile, robote, garantndu-le parohiile si bunuril
e acestora.
Conferirea diplomei a fost ntmpinata de rezistenta Starilor prin interventii la cu
rte sau a
statusului catolic. S-au organizat anchete n comitate, efectuate de o comisie n fa
ta careia
credinciosii trebuiau sa se pronunte deschis, individual. Desi raspunsurile erau
evazive, oscilante
sau imprecise, preotimea a urmat hotarrea vladicului, astfel ca episcopului Atana
sie si bisericii sale
li se deschideau calea unor tratative si formularea unor revendicari adresate Cu
rtii imperiale.
n aceste circumstante se convoaca sinodul din septembrie 1701, cu participarea pr
otopopilor,
juratilor, preotilor din fiecare sat si trei fruntasi tarani. Sinodul a redactat
un manifest prin care se
face cunoscuta declaratia de unire cu Biserica Romana potrivit decretului imperi
al si enciclicelor
arhiepiscopului catolic, cu conditia acordarii privilegiilor promise. Sinodul s-
a constituit ca o
reprezentanta a Bisericii romnesti Unite, ce ncorpora o mare parte din Ardeal. Hot
arrile exprima
nsa si masuri referitoare la disciplina ecleziastica n spiritul Reformei catolice
care va nruri
viitoarea evolutie a Bisericii Unite n plan cultural si educativ.
Tratativele de la Viena, purtate de Atanasie n 1701, cu aprobarea unui sinod rest
rns, ocupa
un loc important n istoria unirii, dar si n aceea a romnilor ardeleni. Protocolul r
ecunoasterii
Bisericii Unite si obtinerea egalitatii juridice cu clerul de rit latin, protect
ia oficialitatilor
provinciale, ntemeierea de scoli, scutirea clerului de obligatii servile marturis
esc existenta
continuitatii, similitudini semnificative cu hotarrile primului Sinod de unire. D
e pe o atare
platforma revendicativa se acorda romnilor o noua diploma, A doua diploma leopold
ina a unirii
(1701), ce conceptualizeaza principalele deziderate ale clerului romn: acordarea
privilegiilor,
scutirilor si prerogativelor de care beneficiau, pe baza legilor, episcopii, cle
rul si Bisericile Catolice
de rit latin. Scutirea preotilor de sarcinile publice, de dari, de vami, de dijm
e, asemenea nobililor
tarii si garantarea integrarii mirenilor uniti n statusul catolic nsemna considera
rea lor ntre stari, ca
fii ai patriei.
Diploma cuprinde nsa si prevederea care vizeaza introducerea unui teolog latin, u
n iezuit, ca
auditor causarum generalium, care urma sa supervizeze actele episcopului si sa a
sigure puritatea
doctrinei. n spiritul Contrareformei si al Reformei catolice se prevedeau masuri m
potriva
influentei calvine, eliminarea catehismelor calvine, cenzurarea tipariturilor, nf
iintarea de scoli la
Alba Iulia, Hateg si Fagaras. Diploma impune o marturisire de credinta protopopi
lor si preotilor,
potrivit formulei tridentine, eliminarea din liturghie a pomenirii patriarhului
de la Constantinopol si
introducerea numelui papei n loc. Episcopul urma sa reproduca catehismul catolic
tiparit la
Tirnavia, fiind obligat sa supuna cartile reviziei teologului. n ce priveste cond
itia preotilor, acestia
urmau sa fie examinati pentru a-si dovedi pregatirea.
nsemnatatea celei de a doua diplome leopoldine a unirii este ca ea a sintetizat p
rincipalele
revendicari formulate n sinoade si pe parcursul tratativelor. Ea a reluat n esenta
principiile
tridentine ale Reformei catolice. Diploma reuneste astfel deziderate romnesti, sp
iritul
Contrareformei, interesele Imperiului si principiile Reformei catolice. Desi ner
ecunoscuta, diploma
reprezinta un succes al clerului superior greco-catolic, care reuseste prin trat
ative sa faca cunoscut
un program al emanciparii romnilor n cadrul ecleziastic. De fapt, prevederile dipl
omei au
exprimat dezideratele formulate de Atanasie care, la rndul lor, au reflectat pozi
tia clerului ardelean.
Actiunea revendicativa a lui Atanasie a avut ca rezultat si consacrarea sa ca ep
iscop, n care
calitate a fost obligat sa supuna protopopii si preotii la prestarea marturisiri
i de credinta n termenii
formulei tridentine. El a fost numit de Curtea imperiala n 15 iulie ca episcop al
natiunii romne
primind si titlul de consilier imperial. La 25 iunie a avut loc instalarea episc
opului la Alba Iulia n
prezenta autoritatilor, a clerului si a mirenilor. Unirea a ntmpinat nsa opozitia s
tarilor si a unor
comunitati romnesti din zonele sudice ale Transilvaniei ca Fagaras, Brasov.
nfaptuirea unirii n principat, n prelungirea actiunilor din nord-vestul Transilvani
ei a avut
urmari n durata istoriei romnilor din Ardeal si, n general, n spatiul romnesc. Prin u
nire romnii
au intrat ntr-o comunitate spirituala occidentala, fara ca sa paraseasca traditia
ortodoxa, exprimata
n pastrarea ritului grec. ntr-un Imperiu aflat n plina restructurare, romnii transil
vaneni vin cu
motivatii proprii n ntmpinarea politicii Vienei, interesata n revigorarea culturala
si organizarea
Imperiului. Unirea s-a nfaptuit ntr-un cadru stimulativ pentru conceptualizarea de
zideratelor
proprii, ntr-un moment cnd se realizeaza o convergenta ntre telurile Contrareformei
si ale
Imperiului, pe de o parte, si tendintele de emancipare ale romnilor, pe de alta.
De fapt, unificarea
ecleziastica a venit si n prelungirea programului de emancipare a clerului ortodo
x, conceput n
vremea lui Mihai Viteazul si perpetuat prin privilegiile acordate de principi Mi
tropoliei Ardealului
n secolul al XVII-lea.
Deci unirea a fost si rezultatul unor factori interni, a elitei ecleziastice, ca
re voia sa se
emancipeze de sub apasarea natiunilor politice si a calvinismului ce tindea la asi
milarea
elementului romnesc. Ea a creat un cadru pentru afirmarea politica si culturala,
contribuind la
procesul de occidentalizare n spatiul romnesc. Prin unire s-a manifestat, n context
ul central
european si catolic, constiinta de sine a romnilor, n prelungirea unei evolutii ca
re coboara n timp
n Evul Mediu. Acum se cristalizeaza un tip de solidaritate care prevesteste const
iinta moderna de
natiune. Efectele au fost nsa si politice si culturale colabornd la afirmarea nati
unii n secolul al
XVIII-lea. Unirea si fauritorii ei au oferit embrionar programul emanciparii pol
itice, cuprins n
actele Unirii si oglindit de Diploma a doua. Aceste deziderate au contravenit Di
plomei
constitutionale (1691), ceea ce a dus la neaplicarea ei n punctele esentiale care
prejudiciau
interesele natiunilor politice.

Rascoala lui Francisc Rkczi al II-lea. Regimul austriac, la scurta vreme dupa inst
aurarea
lui, a fost confruntat cu rascoala lui Francisc Rkczi al II-lea (1703-1713), care,
continund lupta
antihabsburgica, asociaza, prin cuprinderea iobagimii, un caracter social actiun
ilor de eliberare.
Rkczi era un magnat ce detinea un imens domeniu, apartinnd unei familii cu traditie

antihabsburgica, un spirit luminat, mbibat de cultura franceza, profesnd n materie
religioasa o
atitudine de toleranta.
Rascoala a fost determinata de nemultumirea starilor din Ungaria Superioara fata
de politica
absolutista a Habsburgilor care lasa sa se ntrevada tendinta de micsorare a privi
legiilor nobilimii,
iar prin actiunea de catolicizare leza interesele calvine. Francisc Rkczi al II-le
a reprezenta
partida nationala a Ungariei si nobilimii ardelene orientate si n perioada anterioa
ra mpotriva
Habsburgilor. Profitnd de cadrul favorabil creat de razboiul de succesiune la tro
nul Spaniei,
beneficiind de ajutorul Frantei si al Poloniei, Rkczi se angajeaza n marea confrunt
are ncepnd
cu anul 1703. Rascoala odata declansata, Transilvania ajunge de fapt centrul lup
tei antihabsburgice,
datorita nemultumirilor starilor, n marea lor majoritate protestante, reticentelo
r provocate de unirea
bisericeasca si a unor cauze de ordin social. Desi extinderea rascoalei era evid
enta si cu toate ca
stapnirea habsburgica a fost denuntata n 1707, cu toate ca Rkczi a fost recunoscut d
e facto
principe de catre Franta, declinul devine tot mai evident. Caracterul tot mai cl
ar antifeudal al
manifestarilor ndeparteaza nobilimea de insurectie, astfel ca ea revine la ideea
colaborarii cu
Habsburgii. Pacea de la Satu Mare din 1711 semnifica sfrsitul rascoalei si accept
area noii stapniri.
Rascoala a avut un caracter national, exprimnd optiunile nobilimii, n mare parte
protestanta, mpotriva unei stapniri ce actiona n sensul Contrareformei. Acest carac
ter a fost
dublat de cel social imprimat de participarea taranimii care s-a asociat luptei
din ratiuni proprii.
Caracterul antihabsburgic, politic prin excelenta, rezulta nsa si din atitudinile
lui Rkczi care, desi
catolic, din aceleasi considerente antihabsburgice sprijina ortodoxia. Contrapunn
du-i lui Atanasie
un episcop ortodox, pe Ioan Tirca, el manifesta o toleranta care avea nsa ratiuni
politice, alinierea
la atitudinile Starilor ostile emanciparii prin catolicism a romnilor.
Opera de consolidare a regimului evolueaza nsa paralel cu expansiunea austriaca.
Razboiul
austro-turc din 1716-1718, pe urmele victoriilor lui Eugeniu de Savoia, se ncheie
prin pacea de la
Passarowitz (1718). Imperiul anexeaza doua provincii romnesti, Oltenia si Banatul
, care largesc
substantial stapnirea austriaca, asigurndu-i stabilitatea n interiorul arcului carp
atic. Chiar daca
Oltenia revine la Tara Romneasca dupa pacea de la Belgrad (1739), Principatul Tra
nsilvaniei si
Banatul ramn integrate n Imperiu, deschizndu-se experimentului reformist absolutist
.

Regimul austriac si politica absolutista. Linistita pentru moment n interior si n
avantaj sub
aspectul echilibrului politic extern, Curtea vieneza trece decis la organizarea
regimului. Aflat el
nsusi n curs de noua structurare n conditiile afirmarii sale politice ca putere dun
areana, Imperiul
extinde cursul reformelor la noile teritorii ncorporate. Politica economica si so
ciala de organizare a
statului prin apelul la stiintele camerale si mercantilism se continua n timpul l
ui Iosif I (1705-1711)
si Carol al VI-lea (1711-1740). ncercarile de reforma sunt stimulate de noua prob
lematica, de
starile provinciale att de diferite sub raport etnic si religios, social si insti
tutional. Era necesara, n
noile conditii de liniste, o concentrare n interior, spre particularismele locale
, adnc nradacinate si
n general ostile tentativelor de centralizare.
Atenta la problemele politice interne, Curtea imperiala cauta, n mprejurarile n car
e era
obligata sa respecte, chiar formal autonomia, sa pastreze un echilibru, sa nu nta
reasca o provincie
n detrimentul alteia, sa nu-i sporeasca puterea n raport cu institutia centrala. I
mperiul a desfasurat
un larg sistem de masuri menite sa ntareasca absolutismul, prin atragerea aristoc
ratiei la guvernarea
provinciei sau ncredintndu-i functii n aparatul central. Uznd de principiul divide e
t impera,
Curtea stimuleaza animozitatile religioase si nationale n afirmare, pentru a le a
rbitra apoi n
avantajul ei.
Reformismul habsburgic cunoaste n evolutia lui un proces de durata, cu interventi
i variabile
de la o epoca la alta. n primii ani dupa instaurarea regimului, politica lui Leop
old I s-a orientat n
Transilvania spre adaptarea si restructurarea institutiilor existente si nfiintar
ea altora noi.
Prima faza a reformismului habsburgic este initiata nca din vremea lui Leopold I
care
dezvolta stiintele camerale si promoveaza mercantilismul pe temeiul principiilor
enuntate de J. J.
Becher, Wilhelm von Schrder si Philipp Wilhelm von Hrnick n sterreich ber alles (1686
). Sub
Iosif I se continua demersurile precedente, cristalizndu-se tentative reformiste
considerate
preiosefine, n special n raportul cu Sfntul Scaun. Politica reformista n Transilvani
a nregistreaza
un evident interes pentru organizarea si dotarea Bisericii Greco-catolice. Episc
opia greco-catolica
este transferata de la Alba Iulia la Fagaras si apoi la Blaj, ultima localitate
devenind, prin transferul
de domenii si acordarea de subventii, centrul religios si cultural al romnilor un
iti cu Biserica
Romana. Politica lui Carol al VI-lea a urmarit prin dotarea episcopiei, prin spo
rirea pietatii si
scolarizare, consolidarea unirii.
Reformismul practicat de Habsburgi creeaza un cadru pentru revendicarile episcop
atului
romn n timpul lui Inochentie Micu, care apeleaza la resursele stiintelor camerale n
argumentarea
tezelor sale. Reformele propriu-zise n provinciile nou achizitionate si au nceputur
ile n Oltenia,
ncorporata Imperiului (1718) prin pacea de la Passarowitz. Aceasta parte a Tarii
Romnesti a
constituit creuzetul n care s-au experimentat masurile reformatoare pe terenul ra
porturilor de
proprietate, prin interventia statului care ncearca o reglementare.
Ocuparea Olteniei de catre Imperiu a determinat boierimea sa-si formuleze dezide
ratele
privitoare la guvernare. Memoriile boierimii afirmau ideea de autonomie si menti
nerea suveranitatii
interne, limitarea autoritatii domnesti si garantarea stapnirilor ei fara amestec
ul puterii centrale si
totodata pastrarea privilegiilor sale. Programul boieresc nazuia la mentinerea n
estirbita a structurii
puterii politice si sociale ntemeiate pe dependenta personala a taranimii. Curtea
vieneza voia,
dimpotriva, o integrare a provinciei n sistemul politic austriac, la nivelul unei
provincii n care
mparatul si aroga deplinatatea drepturilor. De aceea a supus Oltenia autoritatii u
nei institutii nou
create, Comisia neoaquistica, compusa din reprezentanti ai Camerei aulice si Con
siliului de razboi.
Consecventa politicii sale de integrare, Curtea instituie un directoriu, supus a
dministratiei
centrale. Austriecii procedeaza la o restructurare generala ncepnd cu o reforma fi
scala, prin care
au introdus o rationalitate n perceperea obligatiilor n propriul avantaj. Reforma
care a lezat nsa
interesele boierimii a fost interventia statului n relatiile dintre boierime si t
aranime. Habsburgii
urmareau si aici, ca si n cazul Transilvaniei prin Dieta din 1714, o reglementare
a raporturilor
servile pentru a gasi noi izvoare pentru augmentarea capacitatii de plata a tari
i. Stapnirea imperiala
n asteptarea efectelor masurilor mercantiliste ncearca o revizuire a fiscalitatii
prin scaderea
obligatiilor fata de boieri. Autoritatile habsburgice intentionau sa scoata din
sfera dreptului privat
relatiile dintre boieri si populatia servila.
Noua administratie procedeaza si la reforma sistemului judiciar traditional care
, la rndul ei, a
ngustat atotputernicia boierimii. Reformismul austriac n Oltenia deschide un proce
s istoric de
durata, solicitat de evolutia societatii din Tara Romneasca si aplicat anterior n
sfera financiara de
Constantin Brncoveanu. Inovatia austriaca se plaseaza prioritar n viata sociala, c
onstituind un
model ce se va perpetua prin reformele lui Constantin Mavrocordat si pe un teren
mai larg n
Ungaria si Transilvania n epoca tereziana.

Politica absolutista a Mariei Terezia. Epoca Mariei Terezia (1740-1780) deschide
o noua
faza n istoria practicii reformiste la nivelul ntregului Imperiu, cu repercusiuni n
Transilvania, care
nregistreaza dificultatile si adversitatile ce ocupa nceputurile domniei. Maria Te
rezia inaugureaza
o etapa n reformismul austriac n termeni absolutisti printr-o practica dominata de
pragmatism. Prin
consilierii sai, mai cu seama Haugwitz, concepe si realizeaza reforme fundamenta
le, actionnd
mpotriva Starilor n vederea redresarii Monarhiei austriece. Reformele financiara,
judiciara,
separarea afacerilor administrative de justitie, reforma armatei vor colabora la
organizarea statului
modern.
Principala reforma care a avut o nrurire decisiva n Transilvania a fost reforma soc
iala prin
care Curtea a intervenit n raporturile dintre nobilime si taranime. Seria de inte
rventii imperiale se
concretizeaza preliminar n Dieta din 1714 cnd, din ratiune de stat, se stabileste
ca iobagii ereditari
sa slujeasca patru zile pe saptamna, jelerii trei zile. Masurile dietale sunt nsa
nesocotite de
nobilime care accepta cu greu interventia statului n raporturile de proprietate.
n aceste mprejurari curtea revine prin ordonanta din 25 februarie 1747, hotarnd ca
iobagii
care lucrau cu palmele sau foloseau si vitele altora sa presteze patru zile pe s
aptamna, iar cei care
lucrau cu vitele proprii sa presteze trei zile. Confruntata cu masivele emigrari
, un adevarat morbus
transilvanicus, care prejudiciau capacitatea fiscala a tarii, ntr-o perioada de in
tensa angajare a
Imperiului n exterior, Curtea se decide sa extinda reglementarea din Ungaria, din
1767, si n
Transilvania. Hotarrea Curtii este stimulata de memoriul generalului Hadic (1768)
n care se arata
limpede ca la originea fenomenului emigrarii se afla gravitatea serbiei. n 1769,
ordonanta
provizorie, Certa puncta, repeta datele celei anterioare, din 1747, amplificnd di
spozitiile de
prestare, pe cele interesnd marimea pamntului atribuit iobagilor si jelerilor. Alt
e dispozitii privesc
monopolurile senioriale, regimul pasunii, padurii. Admite n materie de judecata p
osibilitatea
iobagului de a apela la comitat si chiar apelul la Tabla comitatului. n esenta, o
rdonanta pastreaza
robota mult mai ridicata dect n Ungaria, iar pamntul atribuit supusului era lasat l
a bunul plac al
stapnului, ceea ce afirma, cum a remarcat David Prodan, proprietatea lui deplina a
supra ntregului
pamnt din cuprinsul mosiei sale. Raspndirea textului prin tiparire a contribuit la n
tarirea
constiintei drepturilor proprii n mediul taranesc. Facuta publica, problema urbar
iala deschide, la
nivelul multimilor taranesti, un proces istoric care ntareste convingerea n posibi
litatea schimbarii.
ncercarile de reglementare nu au rezolvat nsa problemele grave ale iobagiei transi
lvanene,
dar au reusit partial sa fixeze obligatiile si sa stavileasca miscarile taranest
i. Iobagia a implicat nsa
masiv populatia romneasca, care constituia majoritatea absoluta a locuitorilor. M
agnatii si
nobilimea, n majoritate zdrobitoare maghiari, sunt cei care tind sa mpinga pna la u
ltima limita
sarcinile servile. n cadrul iobagiei comune, chiar au si sarcini distincte, datur
i specifice. Sarcinile
lor sunt n genere mai grele, raportate la conditiile lor economice. Diferiti etni
c de stapnii lor,
vorbind o alta limba, romnii reprezentau traditii proprii si o credinta considera
ta nerecepta.
Conditia populatiei romnesti a fost agravata de statutul politic neconstitutional
, de faptul ca
nu era reprezentata n administratia locala sau centrala a principatului, fiind de
zavantajata sub
aspectul cultural si fara posibilitati de a dezvolta o viata oraseneasca la nive
lul celorlalte natiuni.
Masivitatea iobagiei n rndul populatiei romnesti a determinat interesul directivei
reformiste, ntro
vreme n care statul avea n vedere sporirea capacitatii de plata a taranimii. Refor
mismul este nsa
mai general, cuprinde ntreaga sfera de activitate a statului, prelungindu-se n dom
eniul economic
prin aplicarea mercantilismului, n domeniul juridic prin ncercarea de separare a j
ustitiei de
administratie, oferind taranimii posibilitati de apel mpotriva stapnului feudal.
Reformismul terezian vizeaza n afara preocuparilor sale si problemele culturii,
nvatamntului si bisericii. Dupa organizarea Consiliului de Stat (Staatsrat), acest
a ia n dezbatere
manifestarile confesionale, starea unirii religioase, subrezita de miscarile ant
icatolice (Visarion
Sarai si Sofronie). Astfel, n Transilvania, Imperiul anticipeaza n mediul romnesc p
olitica de
toleranta din vremea lui Iosif al II-lea. Catolica convinsa, prin hotarrile Consi
liului de Stat, la
propunerea lui Bartenstein, Maria Terezia a restaurat din ratiuni de stat, prin
edictul din 1759,
ortodoxia, pentru a salva unirea religioasa. Noul episcop, controlat de Curte, s
atisfacea nsa si
dezideratele populatiei ortodoxe, care se ridicase cu rara forta mpotriva unirii.
Chiar daca n
deceniul opt actiunile Contrareformei vor cunoaste un ascendent n Transilvania pr
in catolicizari
fortate, Biserica Ortodoxa a cstigat statut legal prin ntemeierea episcopatului.
Curtea a decis la mijlocul secolului nfiintarea regimentelor de granita, doua reg
imente
romnesti si doua regimente secuiesti de infanterie si unul de cavalerie, la care
s-a adaugat n 1768
batalionul din Banat. Prin regimentele de granita se servea nevoia de aparare a
tarii, se ncerca
stavilirea emigratiei, dar se sporea n rndul romnilor numarul oamenilor liberi. Des
tinate sa fie un
instrument al noii stapniri, regimentele au contribuit, n cazul romnilor, la stimul
area constiintei
de sine prin elita militara care se creeaza.
Reformismul terezian a avut consecinte de durata asupra evolutiei viitoare a pri
ncipatului.
Absolutismul luminat, influentat de stiintele camerale si de iluminism, pragmati
c prin excelenta, a
cautat sa realizeze un echilibru ntre ideea de reformare a structurilor instituti
onale, juridicoconstitutionale,
sociale, religioase si Starile principatului.
n acelasi timp a sprijinit organizarea centrului scolar de la Blaj, ndeplinind ast
fel programul
preconizat prin actele unirii si relansat prin dezideratele formulate de Inochen
tie Micu. Datorita
politicii practicate la mijlocul secolului, Curtea s-a aliniat programului Refor
mei catolice. n timpul
Mariei Terezia, prin politica scolara, n special prin Ratio Educationis (1777), p
aralel cu sporirea
retelei scolare rurale si instructia preotimii, se formeaza o elita intelectuala
instruita n universitati
catolice, la Roma sau Viena, care va promova idei n avantajul emanciparii nationa
le.
n ansamblu, reformismul terezian a cautat o cale de mijloc ntre absolutismul infil
trat de idei
iluministe si ntocmirile juridico-constitutionale pe care se ntemeia regimul de st
ari. n aceasta
etapa, n continuarea tentativelor anterioare, n Imperiu ideile devin institutii, i
esind din sfera
teoreticului pentru a-si gasi aplicabilitate n crearea unor noi organisme de stat
moderne. Spre
sfrsitul domniei se cristalizeaza n imperiu preiosefinismul.

Practica unui despot luminat. n ultimii ani ai domniei Mariei Terezia se afirma n
scena
politica austriaca personalitatea lui Iosif al II-lea. Pe la mijlocul deceniului
opt, el controleaza
cteva departamente importante, astfel ca anunta prin initiativele sale un preiose
finism n care se
pot descifra mai vechile sale propuneri. Din 1780, cnd si ncepe domnia, si pna n 1790
, printr-o
serie de edicte, nfaptuieste o seama de reforme, potrivit unui program schitat nca
din 1765.
Formata n ambianta ideilor secolului luminilor, practica lui reformista a fost nrur
ita de ideile
Aufklrung-ului catolic, dar si de reformismul de traditie austriaca care coboara n
timp n vremea
lui Iosif I. n formatia lui eclectica poate fi distinsa practica politica a lui F
rederic al II-lea, influenta
stiintelor camerale si mostenirea lui Iosif I n legatura cu relatiile cu Curia pa
pala. Prin seria
reformelor el a continuat masurile tereziene, dar a asociat reformelor pe care l
e-a practicat nca din
epoca coregentei nota sa personala, alimentata de ideologia despotismului lumina
t. Reformele
iosefine au nazuit sa confere statului, prin centralism, unitatea care i lipsea,
prin actiuni menite sa
fie aplicate pe tot ntinsul imperiului.
Reformele debuteaza printr-o ordonanta asupra presei (1781), scotnd cenzura de su
b
controlul bisericii, instituind o comisie destinata revizuirii cartilor. Hotart s
a centralizeze puterea,
el nlatura dependenta ordinelor calugaresti fata de autoritatea papala, desfiinte
aza o seama de
manastiri, le secularizeaza bunurile. n general a tintit la un control asupra bis
ericii, pe care o
subordoneaza statului. Emite Edictul de toleranta (1781) ce asigura liberul exer
citiu religiilor
necatolice, fara ca sa prejudicieze nsa primatul catolicismului.
Politica de centralizare a avut n vedere institutiile statului: astfel, a unit Ca
ncelaria aulica
ungara si transilvaneana, a reorganizat administratia provinciala, a instituit u
n control asupra
comitatelor prin functionari numiti, lovind astfel n autonomia nobilimii, separnd
totodata
administratia de justitie. n general a avut n vedere suprimarea autonomiilor local
e, ale natiunilor
politice, decretnd concivilitatea locuitorilor de pe Pamntul regesc, iar prin Norm
a Regia a
accentuat rolul nvatamntului elementar. nsa reforma care a influentat ordinea socia
la feudala a
fost desfiintarea servitutii prin Patenta din 22 august 1785 ce suprima dependen
ta personala.
La sfrsitul domniei, n urma izbucnirii Revolutiei franceze, nobilimea impune o res
titutio in
integrum care a nsemnat anularea reformelor, cu exceptia Patentei de desfiintare
a iobagiei.
Prin reformele efectuate mparatul nu a fost un revolutionar, cum s-a considerat u
neori, ci un
spirit pragmatic care a cautat sa confere statului omogenitate, sa-i asigure coe
ziunea interna si sa
centralizeze puterea ca mijloc de realizare. El a voit de fapt o adaptare a stru
cturilor statului la
nivelul tarilor avansate printr-un aggiornamento care sa prentmpine convulsiunile
sociale. Iosif al
II-lea nu a fost nici un spirit antifeudal, dimpotriva, a cautat sa faca din nob
ilime o clasa utila,
perpetundu-i astfel destinul, subordonnd-o prin desfiintarea autonomiei starilor. n
ceea ce
priveste actiunile sale anticlericale, ele sunt ndreptate mpotriva imixtiunii Curi
ei papale n
imperiu, reprezentnd o fateta a absolutismului profesat, potrivit conceptiei sale
etatiste.
Reformismul iosefin a creat un cadru de manifestare pentru neprivilegiati si n ge
neral pentru
natiunile mpinse pe plan secund.

Iosefinismul si romnii. Noul spirit iosefin se manifesta si n Transilvania nca din
ultimii ani
ai domniei Mariei Terezia, dar cunoaste o afirmare deplina o data cu urcarea pe
tron a lui Iosif al IIlea.
Poate nici unul dintre observatorii straini nu a surprins asa cum a facut-o Iosi
f al II-lea (1780-
1790) conditia locuitorilor romni n Imperiul pe care se pregatea sa-l conduca. Pre
ocupat de
reformarea si unificarea structurilor imperiale n deceniul anterior domniei, Iosi
f al II-lea, n
calitatea lui de coregent, ncepe seria calatoriilor n Imperiu. Interesat sa-si for
meze o imagine reala
asupra starilor provinciale, prima calatorie n Transilvania, n 1773, i prilejuieste
reflectii
semnificative. Romnii sunt, potrivit constatarilor sale, cei mai vechi si mai nume
rosi locuitori,
chinuiti si ncercati de nedreptati, la dispozitia nobilimii zi de zi si poate n fie
care ceas.
Transilvania prezenta inechitati flagrante, covrsitoare n mediul romnesc. Pentru ac
este motive,
seria reformelor i vizeaza n masura n care directiva oficiala tintea la sporirea ca
pacitatii
productive a locuitorilor, romnii constituind o problema de prim ordin. Publicare
a Edictului de
toleranta (1781) n Transilvania a avut o semnificatie particulara n raport cu cons
titutia tarii,
strnind opozitia natiunilor politice si religiilor recepte. Acestuia, adaptat la
conditiile provinciei, i
se asociaza prevederile circularei din 1782 si a patentei din acelasi an, din au
gust, prin care se
defineste toleranta ca o ridicare a restrictiilor pentru necatolici. Efectele pe
ntru Transilvania
semnificau, asa cum va dovedi si ordinul special din 1783, posibilitatea accesul
ui la functii a
romnilor ortodocsi, a romnilor n general.
Reformele stimuleaza nsa si lupta comunitatilor romnesti de pe Pamntul regal mpotriv
a
tendintelor sasilor de a-i considera pe romni iobagi, determinnd o vasta miscare p
etitionara care
cuprinde deopotriva satele si orasele, mai ales negustorimea brasoveana. Desfiin
tnd, prin reforma
administrativa, autonomiile locale si decretnd concivilitatea, reformele ofereau
noi posibilitati de
afirmare romnilor. Reforma sistemului educational prin Norma Regia, cu toate dero
garile de la
Ratio educationis, fixeaza si ea un nou cadru, n care se manifesta de acum initia
tivele locale,
romnesti, cu efecte n pregatirea unei generatii intelectuale noi.
n general, n masura n care reformeaza institutiile provinciale si limiteaza puterea

privilegiilor, politica iosefina creeaza posibilitati de emancipare romnilor. Par
tial reformele
coincideau cu revendicarile programului politic romnesc: egalitatea dintre natiun
i, cetatenia,
dreptul la functii, la scoala si meserii. Programul social, la rndul lui, si disc
utiile n legatura cu
aplicarea patentei de desfiintare a iobagiei creeaza un climat favorabil emancip
arii sociale, spiritului
revendicativ, pe masura ce se adncea opozitia dintre Imperiu si nobilime.
Iosefinismul, ca ideologie si practica politica, a oferit un cadru mai larg pent
ru afirmarea celor
neprivilegiati, un contact mai direct cu efectele iluminismului. n relatie cu ide
ologia nobiliara si
tendintele ei politice, reformismul iosefin a facut un pas substantial nainte spr
e integrarea n lumea
moderna. A creat nsa, n primul rnd, un climat favorabil schimbarilor, contribuind p
rin noul
convoi semantic la structurarea unei noi mentalitati. Rascoala lui Horea si misc
area de emancipare
nationala vor reflecta, adiacent factorilor interni fundamentali, si neputinta i
osefinismului de a
solutiona problemele sociale si nationale ale romnilor. n Transilvania reformele a
ting toate laturile
societatii, mparatul cautnd sa controleze viata politica si sociala a principatulu
i. Guverneaza si aici
prin decrete, ignora Dieta si, n general, institutiile care contraveneau politici
i sale de centralizare.
Reforma administrativa a lui Iosif al II-lea, de rempartire a principatului n 10,
apoi n 11 comitate,
a lovit, din ratiune de stat, n autonomiile natiunilor privilegiate. Comitatele a
u fost reduse la simple
circumscriptii administrative, subordonate statului.
Iosif al II-lea separa afacerile administrative de cele judiciare, cautnd sa scoa
ta justitia de sub
puterea forurilor locale, dar mai cu seama sa nlocuiasca sau sa controleze justit
ia feudala.
Codificarea nceputa n timpul Mariei Terezia se continua sub Iosif al II-lea, favor
abil unei opinii
legale reprezentata de Beccaria, Sonnenfels si Martini. El modernizeaza Codul cr
iminal prin
Allgemeines Gesetzbuch (1787), astfel ca, mpreuna cu ameliorarile Codului civil,
se face un pas
important nainte n organizarea societatii. Dar miscarile reformatoare, decretarea
concivilitatii au
lovit mai cu seama n autonomia oraselor sasesti, lasnd sa patrunda n orase si n bres
le locuitori de
alta nationalitate. n esenta, actiunea reformatoare a lui Iosif al II-lea a contr
ibuit n mare masura la
disolutia sistemului natiunilor politice, oferind astfel posibilitatea de afirma
re paturilor sociale
nenobiliare. De aici a rezultat si rezistenta nobilimii, a privilegiatilor, osti
li inovatiilor, convinsi ca
noul cadru reformist stimuleaza revendicarile romnilor, srbilor si tuturor celor a
supriti. Pornite
din cauze ce tineau de interesele Imperiului, reformele au determinat progresul
social, antrennd
forte sociale noi mpotriva feudalitatii pe care Imperiul o voia doar adaptata noi
lor sale exigente
economice. Regimul habsburgic s-a ntemeiat n esenta pe pactul ncheiat de Imperiu cu
clasele
dominante. Contradictiile dintre natiunile politice si Imperiu nu au modificat c
onsensul oglindit de
Diploma leopoldina cel putin ntr-una din problemele cardinale, al nerecunoasterii
romnilor ca
natiune politica. Refuzul constant de care s-au lovit revendicarile romnesti e do
vada functionarii
pactului dintre nobilime si Imperiu de-a lungul secolului al XVIII-lea.
Practica iosefina a creat nsa o generatie intelectuala reformatoare n Transilvania
, selectata
din toate etniile, opusa spiritului aristocratic, recrutata din functionari ai a
dministratiei locale, din
profesori sau din rndul profesiunilor libere. n timpul lui Iosif al II-lea se cont
ureaza o elita
romneasca n interiorul celor doua biserici romnesti, care adera la programul iosefi
n. Reformele
iosefine au cultivat n mediul taranesc ideea bunului mparat, opus nobilimii si demof
il.
Izbucnirea Revolutiei franceze si epoca restitutiilor au determinat criza iosefi
nismului si
afirmarea postiosefinismului n domnia lui Leopold al II-lea (1790-1792), potrivit
experimentului
reformator italian.

Regimul fanariot n Moldova si Tara Romneasca. La nceputul secolului al XVIII-lea, d
upa
defectiunea lui Dimitrie Cantemir n Moldova, n 1711, si nlaturarea ultimului domn p
amntean,
Stefan Cantacuzino (1714-1716), n Tara Romneasca, Imperiul otoman hotareste introd
ucerea unui
nou regim politic. Timp de mai bine de o suta de ani cele doua tari romne sunt gu
vernate de printi
recrutati n mare parte din influentele familii constantinopolitane fanariote.
Asociati la conducerea Imperiului otoman, fanariotii devin instrumentele prin ca
re puterea
suzerana controleaza Tara Romneasca si Moldova, fara ca, formal, sa fie abolita a
utonomia lor
interna. Decizia Portii se ntemeia pe mai vechea traditie a functionarii pactului t
urco-fanariot,
consolidat n noile mprejurari politice prin atribuirea unui rol important celor ma
i active si mai
influente elemente care si-au legat destinul de Imperiul sultanilor.
Prezenti n cele doua provincii romnesti nca din perioada experientelor prefanariote
, grecii
fanarioti ocupa acum, la nceputul secolului al XVIII-lea, un loc important n condu
cerea Imperiului
si n administrarea directa a principatelor. Fanariotismul nu a fost un fenomen pa
rticular, exclusiv
legat de Principatele dunarene, el a avut un caracter mai general, care se manif
esta, potrivit cu
statutul juridic al tarilor intrate sub stapnirea otomana, fie la nivelul conduce
rii politice si partial
ecleziastice, ca n tarile romne, fie n ierarhia bisericii, n sudul Dunarii.
Solutia fanariota a fost determinata de noua configuratie politica din spatiul E
uropei Centrale
si Sud-Estice, unde recesiunea otomana antrenase miscarea de eliberare, prin ncer
carile pe care le
fac tarile romne de a iesi, cu ajutorul marilor puteri crestine, din sistemul oto
man. Alianta lui
Cantemir cu Rusia si participarea sa la razboiul antiotoman, aderarea muntenegre
nilor, precum si
alaturarea lui Toma Cantacuzino, un colaborator apropiat al lui Constantin Brncov
eanu, actiunii
antiotomane, erau argumente convingatoare n sprijinul optiunii fanariote. Mai mul
t, perspectivele
economice, n noile conditii ale declinului otoman, se aratau si ele sumbre, astfe
l ca si acestea
contribuie la aplicarea solutiei fanariote. Mai grave erau implicatiile politice
ale vecinatatii ruse si
austriece la Dunare, avnd n vedere politica Rusiei clar manifestata la 1711, de a
stimula, n
propriul avantaj, n numele ortodoxiei comune, lupta de eliberare n Balcani.
Introducerea regimului fanariot n Moldova si Tara Romneasca a fost replica Portii
la situatia
internationala ivita la sfrsitul secolului al XVII-lea prin nlaturarea Imperiului
otoman din Europa
Centrala. ncorporarea Transilvaniei Imperiului austriac si recunoasterea acesteia
prin pacea de la
Karlowitz (1699), a facut din Principate avanposturile sale cele mai amenintate.
Astfel, n conditiile
create de pacea de la Karlowitz, care a mentinut Moldova si Tara Romneasca sub su
zeranitate
otomana, Imperiul sultanilor decide introducerea unui nou regim politic. n 1711 n
Moldova si n
1716 n Tara Romneasca, Nicolae Mavrocordat, (1711-1715; 1716-1730), domn si n perio
ada
anterioara, a fost chemat sa inaugureze noua epoca fanariota. Ceea ce s-a schimb
at acum nu a fost o
domnie cu alta, ci regimul politic care, aducnd modificari statutului juridic al
tarilor romne,
exprima consecintele dominatiei straine n noua perioada si fenomenele noi aparute
n societatea
europeana.
Modificarile intervenite afecteaza institutiile fundamentale, domnia, cele adiac
ente ei, sfatul
domnesc, n general sistemul administrativ-politic. Domnii sunt numiti direct de P
oarta, din rndul
familiilor influente, Mavrocordat, Ipsilanti, dar si dintre romni, fara asentimen
tul tarii, prin
derogari de la formulele procedurale traditionale de alegere. Perioadele de domn
ie sunt scurte, cu
unele exceptii, domnii fiind degradati la nivelul unor functionari ai Portii, sc
himbati dintr-o tara n
alta. Lipsiti de initiativa n politica externa, ei ajung executorii fideli ai nsar
cinarilor otomane n
raport cu marile puteri. Acest statut antreneaza si declinul puterii militare ca
re se reduce la o garda
domneasca chemata sa asigure ordinea interna. nconjurati de clientela fanariota,
se ntemeiaza pe
ea, dar si pe acordul boierimii autohtone care colaboreaza cu domnia n schimbul g
arantarii
statutului ei de Stare.
Limitarile puterii centrale si presiunea otomana, desi deosebit de grave, nu anu
leaza
autonomia tarilor. Amestecul n viata interna a celor doua tari este nsa vizibil, P
oarta interfernduse
cu poruncile sale n conducerea efectiva, estompnd atributele domnesti sau initiind
masuri de
organizare social-politica. Din a doua jumatate a secolului patrunde n tarile romn
e un val de
elemente grecesti din afara Fanarului, oameni de afaceri care ajung adevarati min
istri si duc la
extrem fiscalitatea. Acestora li se datoreaza seria de razvratiri ale Starilor a
utohtone care apara
traditia si asezamintele mostenite (Gh. I. Bratianu), nsotite de miscari populare
. Este vorba de o
reactiune populara cu accente xenofobe mpotriva amestecului strain n crmuirea tarii.
Aceste
razvratiri nu sunt ndreptate mpotriva domnilor numiti de Poarta, ci mai cu seama mp
otriva acestor
venetici, spoliatori, care ncalcau ntocmirile tarii. Imperiul otoman nu a dislocat n
sa structurile
traditionale politico-administrative, sistemul proprietatii feudale, desi le-a c
ontrolat si subordonat
intereselor sale. Asa se explica diferentele ntre regimul fanariot si cel din pas
alcuri, faptul ca n
principate dominatia otomana se exercita indirect prin structurile institutional
e locale, n al doilea
caz direct.
Gravitatea regimului fanariot a rezultat nsa din exploatarea excesiva si sistemat
ica a avutiilor
principatelor dunarene de catre Imperiul otoman n declin, care nu mai beneficia d
e resursele
rezultate din cuceriri. Incapabil sa-si satisfaca nevoile prin organizarea efici
enta a propriei
economii, Imperiul, subminat de criza sistemului timarului, confera semnificatie
economica
obligatiilor traditionale, haraciul, peschesurile, la care se adauga cumpararea
domniilor.
nsemnatatea politica a tarilor romne pentru Imperiu si valoarea lor economica a de
terminat
elaborarea unui program de reforme cu o dubla finalitate, consolidarea puterii c
entrale n raport cu
boierimea si sporirea capacitatii economice a contribuabilului.
Aplicarea reformelor a fost stnjenita de fluctuatiile dominatiei otomane, de inte
rventia
turcilor, care nu ngaduiau o necesara continuitate si, nu n ultimul rnd, de ostilit
atea boierimii.
Agravarea decadentei otomane si seria razboaielor ruso-austro-turce au adus n sce
na istorica noile
solutii politice antifanariote ale miscarii de emancipare nationala.

Viata politica n vremea fanariotilor. Noul regim politic a fost inaugurat deopotr
iva n
Moldova (1711) si Tara Romneasca (1716) de Nicolae Mavrocordat, fiul lui Alexandr
u
Mavrocordat Exaporitul, negociatorul pacii de la Karlowitz. Personalitate ce se
distinge printr-o
aleasa cultura, cu preocupari pentru principiile de guvernare, dupa o prima domn
ie (1710) care a
nemultumit boierimea, din a doua domnie opteaza pentru o colaborare cu Starile,
solutie care s-a
dovedit utila pastrarii unui echilibru interior. Cronicile moldovene, prin tonal
itatea adoptata,
surprind sensul noului regim, dezvaluind sentimente antifanariote ce se vor expr
ima n orientarea
politica spre austrieci si rusi.
n practica politica interna se remarca, nca din timpul celui dinti domn fanariot, t
endinta de
a supune controlului boierimii problemele financiare, ceea ce semnifica recunoas
terea unui atribut
al Starilor. Practica consultarii Starilor prin institutiile reprezentative s-a
manifestat ca o constanta
n secolul fanariot, mai cu seama n vremea Mavrocordatilor cnd Adunarile de Stari er
au chemate
sa legitimeze politica de reforme. Daca n Moldova n Adunarea Starilor erau mai lar
g reprezentate
diferitele categorii boieresti, n Tara Romneasca se observa o limitare a participa
ntilor la marea
boierime ce va constitui protipendada. Este de remarcat ca fanariotii primei jum
atati a secolului,
desi numiti direct de Poarta, vor apela constant la colaborarea cu Starile.
Istoria politica din prima jumatate a secolului sta sub semnul consolidarii regi
mului, care
manifesta tendinta de integrare n viata sociala si politica locala. Cu toate aces
tea, opozitia Starilor
se transforma adeseori n reactii evidente mpotriva noului regim, care se vor repet
a cu prilejul
razboaielor ruso-austro-turce.
n istoria secolului fanariot razboiul ruso-turc a provocat o ntrerupere a regimulu
i si n
consecinta o substituire a administratiei fanariote cu una ruseasca. Razboiul di
ntre anii 1768-1774 a
deschis la nivel international, prin seria de reglementari, o problema romneasca, c
a o
componenta a Chestiunii orientale. n acest context s-a revendicat de catre boierime
, prin memorii
si delegatii, abolirea suzeranitatii otomane si nlocuirea ei cu cea rusa. Revendi
carile boierimii
prezinta diferentiat, de la o tara la alta, formula de guvernare, care evolueaza
de la integrarea n
Imperiu la o suzeranitate cu pastrarea autonomiei locale. Spre finalul razboiulu
i, atunci cnd
solutiile preconizate se dovedesc improbabile, boierimea ambelor tari se resemne
aza la pastrarea
autonomiei si la stavilirea opresiunii turcesti. n memoriile prezentate la Congre
sul de la Focsani
(1772) boierimea argumenteaza revendicarile prin invocarea ntelegerilor tarilor r
omne cu Poarta
n perioada medievala, asa-zisele capitulatii, plasmuiri istorice care nsa ncorporau o
realitate
istorica, existenta n trecut, a ahd-name-urilor.
Apelul la dreptul istoric era menit sa argumenteze nlocuirea regimului fanariot c
are ncalca,
prin acordul Portii, privilegiile tarilor. Aceste memorii, prin continutul lor,
marturisesc o atitudine
nationala la boierime si cler, care se manifesta pe aceasta cale la nivel intern
ational, o tendinta care
va constitui punctul de plecare al programului revendicativ de la sfrsitul secolu
lui al XVIII-lea si
nceputul secolului al XIX-lea. Prin tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774) s-a rec
onfirmat
autonomia Principatelor n cadrul Imperiului otoman si n aceeasi vreme s-a deschis
o noua etapa n
procesul de emancipare de sub stapnirea turco-fanariota. Restaurarea regimului fa
nariot ce a urmat
pacii a fost rezultatul raporturilor politice internationale, o fateta a Chestiun
ii orientale care nu
ngaduia suprimarea suzeranitatii otomane si substituirea ei cu a Rusiei.
Istoria politica a regimului fanariot nregistreaza si importante pierderi teritor
iale. n 1713
Poarta transforma Hotinul n raia, iar n urma pacii de la Passarowitz (1718) Tara R
omneasca
pierde Oltenia, intrata sub stapnire austriaca. n 1775 imperialii anexeaza si part
ea de nord a
Moldovei. Dupa pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), care a marcat si mai insisten
t declinul otoman
si ascensiunea Rusiei n Europa Rasariteana si Sud-Estica, regimul fanariot prezin
ta evidente
fenomene de dezagregare. Confruntat cu intensitatea crizei otomane, sistemul fan
ariot, desi
functioneaza, da semne de oboseala cu toate ca ncearca sa continue politica de re
organizare prin
Alexandru Ipsilanti n Tara Romneasca (1774-1782). n aceasta perioada ncalcarile Port
ii si
excesele exploatarii otomane, exercitate printr-un nou val de greci din sfera Fa
narului, mpiedica
politica reformatoare si stabilitatea la care rvnise regimul. Viata politica se a
fla tot mai mult
dominata de confruntarile politice si militare dintre marile puteri.
Ascensiunea Rusiei a constrns Imperiul otoman sa tina seama de revendicarile opoz
itiei
nationale care solicita un nou statut juridic al raporturilor romno-otomane. Evol
utia ultimelor
decenii lasa sa se ntrevada, prin manifestarile politice interne antiotomane, ala
turi de defectiunile
unor domni care trec de partea adversarilor Portii, prabusirea regimului fanario
t. Evenimentele
militare provocate de izbucnirea conflictului ruso-austro-turc (1787-1792) trans
forma din nou
teritoriul tarilor romne n teren de confruntare, aducnd ocupatia austriaca n Tara Ro
mneasca si
partial n Moldova.
Criza Oceakovului, declansata de expansiunea Rusiei pe seama Imperiului otoman,
convinge
marile puteri si n special Anglia despre necesitatea mentinerii statu-quo-ului n z
ona sud-estului
european. Desi pacea de la Sistov cu Austria (1791) si cea de la Iasi (1792) cu
Rusia, ncheiate n
conditiile evenimentelor petrecute n Apus, insurectia din Tarile de Jos si manife
starile Revolutiei
franceze, nu modifica statutul tarilor romne, n istoria Sud-Estului se deschide un
nou capitol.
Intensificarea actiunii marilor puteri n zona tarilor romne stimuleaza orientarile
antiotomane n
vremea lui Constantin Ipsilanti (1799-1801) si Alexandru Moruzi (1802-1807), n le
gatura cu Rusia
si n cadrul mai larg al procesului revolutionar balcanic. Izbucnirea unui nou raz
boi ntre Rusia si
Imperiul otoman (1806-1812) ofera prilejul ocuparii Principatelor n 1806 de catre
Rusia si
participarii voluntarilor romni la lupta antiotomana. ncheierea pacii de la Bucure
sti (1812) a
nsemnat nsa si pierderea teritoriului dintre Prut si Nistru pe seama Rusiei si, to
todata, pentru un
timp, supravietuirea regimului fanariot.
Ultimele domnii fanariote marturisesc semnele tot mai evidente ale dezagregarii,
manifestate
n criza de autoritate a puterii centrale, care nu mai poate stavili nemultumirea
generala si drumul
spre revolutie. n aceasta perioada, firmanele otomane ncorporau o buna parte din r
evendicarile
Starilor, ceea ce marturiseste un evident progres si fata de trecut si deopotriv
a ncercarea Imperiului
otoman n noul cadru creat de Revolutia franceza de a prelungi existenta regimului
prin satisfacerea
unor revendicari. n aceasta faza nsa se exercita si influenta ideilor revolutiei d
emocratice asupra
climatului politic romnesc n care se va prefigura programul revolutiei secolului a
l XIX-lea.

Reformele fanariote. Politica reformista a regimului a debutat n vremea primului
domn
fanariot, Nicolae Mavrocordat, un remarcabil om de cultura, atent la problematic
a timpului sau. El
ntocmeste pentru fiul sau, Constantin Mavrocordat, un adevarat program n care se s
chiteaza
viitoare principii calauzitoare pentru o guvernare luminata. Practica reformista
fanariota se
manifesta ntr-o etapa preliminara prin ncercarile de stabilizare a masei rurale n v
ederea
functionarii sistemului fiscal. Aplicarea reformelor cunoaste nsa o epoca de maxi
ma intensitate n
timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, cu deosebire dupa pacea de la Belgrad
(1739), care
readuce Oltenia n hotarele Tarii Romnesti.
Reintegrarea Olteniei, unde austriecii, prin reformele nfaptuite, intervenisera n
raporturile
dintre boieri si tarani, pune n fata regimului fanariot alternativa continuarii p
rocesului reformator
sau a revenirii la vechea situatie.
Optiunea fanariota se fixeaza n sensul continuarii procesului, reformele fiind co
nditia sine
qua non a consolidarii regimului, n conditiile unei mobilitati rurale excesive, c
are crea
impedimente functionarii n bune conditii a sistemului fiscal. S-a asociat totodat
a si necesitatea de
uniformizare a structurilor tarii dupa reintegrarea Olteniei si n urma acordului
Portii, interesata si
ea n functionarea regimului. Constantin Mavrocordat (1730-1769), care a domnit al
ternativ n
Moldova si Tara Romneasca, a nceput, avnd si aprobarea Portii, aplicarea programulu
i de
reorganizare a institutiilor fiscale, administrative si judiciare n spiritul idei
i de rationalizare a
statului. Formulate n germene n marele hrisov din 1741, reformele, aplicate succes
iv n cele doua
tari, au avut n vedere realizarea unei monarhii moderate prin puteri intermediare
si corpuri
constituite n cadrul adunarilor de Stari, ceea ce marturiseste o apropiere nu de
despotismul luminat,
ct de absolutismul luminat care a colaborat cu Starile. Traducerea n viata a princ
ipiului director se
mplineste prin masuri care cuprind toate sectoarele structurii social-politice. R
eorganizarea vizeaza
sistemul fiscal n sensul asigurarii stabilitatii masei taranesti si sporirea comp
etentei statului n
reglementarea raporturilor de proprietate. Masurile adiacente administrative si
judiciare erau menite
sa ntareasca controlul statului n vederea nfaptuirii unei duble finalitati, politic
a si economica.
ncepnd cu reformele lui Constantin Mavrocordat, prin abolirea serbiei n 1746 n Tara
Romneasca si condamnarea tendintei boierilor n Moldova, n 1749, de a-i reduce pe se
rbi la
conditia de robi, prin fixarea corvezilor, se pune capat servajului n tarile romne
. Reglementarea de
catre puterea centrala a raporturilor dintre stapnii de pamnt si tarani a ncercat m
entinerea unui
echilibru prin restrngerea autoritatii si privilegiilor boieresti, garantndu-se as
tfel eficienta politicii
fiscale. Reformele sociale din tarile romne au prefigurat alte initiative similar
e din Europa Centrala
si Rasariteana.
Programul reformelor, cu toate derogarile si ncalcarile Portii, si-a dovedit viab
ilitatea n a
doua jumatate a secolului, fiind reluat de principii fanarioti n ultima treime a
secolului si la
nceputul celui urmator. Alexandru Ipsilanti (1774-1782, 1796-1797) a facut un nou
efort de
reorganizare, reintroducnd termene fixe de plata la perceperea birului, fapt ce a
contribuit la
prosperitatea tarii. ncercarea de separare a justitiei de administratie, crearea
de noi instante
judecatoresti si opera de codificare au semnificat un evident progres pe calea m
odernizarii statului.
Mai mult, datorita reformelor aplicate succesiv de Constantin Mavrocordat ntr-o t
ara sau alta, s-a
stabilit o unitate ntre cele doua principate, exprimata si prin alaturarea celor
doua steme pe scutul
domnitorului. Reformele care au vizat reorganizarea administratiei, justitiei si
bisericii, difuzarea
culturii si mai cu seama hotarrile n problema agrara s-au situat n sensul tendintel
or reformatoare
ale epocii, care si-au propus un aggiornamento al societatii feudale, n perspecti
va evolutiei viitoare,
colaborarea cu puterile intermediare reprezentative a premers asezamintele Romnie
i moderne (Gh.
I. Bratianu).
Plasndu-se n sensul evolutiei societatii secolului, programul de reforme a situat
tarile
noastre la nivelul unui proces istoric de inspiratie moderna. Regimul fanariot, n
conditiile crizei
otomane, a razboaielor ruso-austro-turce, a continuei agravari a exploatarii eco
nomice, genereaza
nemultumiri si, treptat, contribuie la cristalizarea unui program de emancipare
nationala ntemeiat
pe fortele politice proprii si pe concursul marilor puteri. Astfel, n mprejurarile
declinului otoman,
consacrat de clauzele pacii de la Kuciuk-Kainargi (1774), n tarile romne se contur
eaza o noua
alternativa, care va propune reorganizarea statului n termenii ideilor revolutiei
democratice. Prin
reformele practicate de fanarioti s-a ndeplinit un proces de unificare treptata a
conditiilor politice si
sociale din Principate care pregatesc unificarea pe care o va aduce secolul urma
tor.
Intrarea problemei orientale ntr-o faza acuta, dupa izbucnirea Revolutiei franceze,

propulseaza n prim plan problema reglementarii raporturilor cu Poarta, lupta pent
ru modificarea
statutului politic international al tarilor romne.

Sub semnul nationalului. Inochentie Micu: confesiune si natiune. Secolul al XVII
I-lea
reprezinta n istoria romnilor momentul de nceput al miscarii de emancipare politica
, saltul la
actiunea programatica desfasurata n numele natiunii. Elementul nou, definitoriu, l
aduce intrarea
n scena politica a romnilor din Transilvania. Prezenta si n secolul precedent, la n
ivelul
functionarii privilegiilor acordate de principi Bisericii Ortodoxe, problema romn
easca cstiga n
secolul al XVIII-lea o amploare fara precedent datorita, initial, confesiunii gr
eco-catolice.
Unirea religioasa, n prelungirea unirilor partiale inaugurate la Brest, n politica
Habsburgilor
a avut rostul sa stabileasca un echilibru favorabil dominatiei proprii, nlesnind
de la nceput
cristalizarea unor deziderate politice ale romnilor. Restaurarea catolicismului s
i organizarea noii
episcopii greco-catolice, precum si precizarea statutului ei prin diplomele impe
riale conferite de
Leopold I si Carol al VI-lea creeaza un cadru de manifestare pentru actiunea pol
itica romneasca.
Cel care da nsa consistenta si o noua functionalitate institutiei este Inochentie
Micu, episcopul
romnilor uniti din Transilvania (numit de mparat n 25 februarie 1729), dar n primul
rnd un om
politic, dotat cu capacitatea de ntelegere a noilor probleme ivite. Instalat n 23
septembrie 1732,
detine si titlul de baron si un loc n Dieta Transilvaniei, calitati necesare acti
unii publice n care se
integreaza.
Constient de nsemnatatea celei de a doua diplome leopoldine (1701), el o invoca d
e la
nceput, tentat de posibilitatea integrarii romnilor ntre Stari ca natiune aparte. E
l cauta sa
consolideze economic ierarhia, s-o emancipeze de servitutile iobagesti, pentru a
o ridica la nivelul
preotimii religiilor recepte. Permanent nsa dubleaza revendicarile de ordin eclez
iastic cu cele
nationale, cernd reprezentarea natiunii n viata publica, n Guberniu, n Dieta, un loc
de consilier n
Guberniu, n institutiile centrale juridice, n comitate, la toate nivelurile ierarh
iei administrative.
Petitiile pe care le ndreapta spre forurile centrale, spre Curtea imperiala sau s
pre cele provinciale,
incrimineaza regimul Aprobatelor si Compilatelor, cernd anularea legilor discrimi
natorii, pentru
romni. ntemeindu-se pe punctele celei de-a doua diplome leopoldine, n consonanta cu
tentativele
imperiale de reforma a nvatamntului si n spiritul Reformei catolice, solicita si nfa
ptuirea
programului scolar promis romnilor. Insistentele lui Inochentie pe tarm cultural s
unt indiciile
aderarii la principiile tridentine prezente n actele unirii si ale receptivitatii
societatii romnesti fata
de ideile preiluministe.
Concordanta cu ideile veacului poate fi remarcata n ecourile cameralismului, care
se traduc
n accentuarea superioritatii demografice, prin raportari la sarcinile prestate de
natiunea romna.
Reperele argumentarii lui Inochentie se fixeaza la dreptul natural, n temeiul car
uia el cauta sa
stabileasca o concordanta ntre obligatii si beneficii. Treptat, revendicarile cup
rind natiunea la toate
nivelurile sociale, cu deosebire problemele taranimii libere de drept, de pe Pamn
tul regesc, asaltata
de patriciatul sasesc, dar si ale taranimii dependente, pentru care cere o reduc
ere a robotelor n
spiritul reglementarilor anterioare, insistnd si pentru admiterea meseriasilor ro
mni n bresle.
Argumentele invocate ce cuprind nca din 1735 si pe cele istorice, vechimea locuit
orilor romni n
tara si continuitatea lor din vremea colonizarii romane. Prioritatea, romanitatea
, continuitatea
poporului romn pe pamntul sau se transforma si ele, de aici nainte, datorita lui In
ochentie din
ratiuni istorice (cum fusesera formulate si mai devreme) n mijloace de lupta poli
tica puse n slujba
promovarii emanciparii nationale (Fr. Pall).
Inochentie Micu articuleaza astfel programul politic al natiunii pe care l orient
eaza, sprijinit
pe diplomele Unirii, spre obtinerea unui statut politic si social al romnilor din
Transilvania.
Obiectivele propuse vizeaza nsa de pe acum integrarea lor n sistemul constitutiona
l, punnd astfel
n discutie nsusi sistemul politic al principatului. Acesta a fost si motivul react
iei violente a Starilor
fata de programul revendicativ.
Prima etapa a actiunii politice romnesti se ncheie nsa si cu rezultate notabile, co
nsolidarea
episcopiei, organizarea resedintei la Blaj (1737), obtinerea diplomelor imperial
e de dotare a
episcopiei, care confera cadrul legal de functionare a viitoarelor institutii de
educatie. Pe un alt plan,
cristalizarea programului si evolutia de la confesional la national acorda actiu
nii politice, prin
conceptele vehiculate, o baza sociala mai larga pe drumul deschis de episcopul d
evenit om politic.
Noile mprejurari politice care au confruntat epoca tereziana deschid o noua etapa
n actiunea
politica romneasca. Amploarea revendicarilor romnesti sporeste n raport cu framntari
le politice
din Imperiu, cu dificultatile noii domnii. Intuind noul curs al evenimentelor, I
nochentie Micu
actioneaza direct la Curte printr-un ntins memoriu intitulat Supplex Libellus, pr
evazut cu anexe
multiple, un adevarat dosar al problemei romnesti, ncrezator n valoarea argumentelo
r oferite de
privilegii si diplome, cuprinse ntr-o prezentare baroca, el ofera o imagine cupri
nzatoare a starii
natiunii, cu referiri la vechimea ei istorica, dar n special nfatisnd conditia soci
ala si politica a
romnilor. Invoca si acum diplomele imperiale, starile de drept pe care le contrap
une abuzurilor si
ncalcarilor, opresiunii si ngradirilor de ordin economic si intelectual.
Nimeni pna la aceasta data n Transilvania nu a oglindit mai exact si mai pe larg
dimensiunile reale ale problemei romnesti, nsemnatatea ei istorica si valoarea pot
entialului pe care
l reprezenta. Pe aceste temeiuri aseaza revendicarea politica fundamentala, cernd
ca romnii sa
intre n rndul natiunilor recepte, sa constituie o Stare (statum constituere) si sa f
ie integrati n
constitutie. Reactualiznd cereri mai vechi, le grupeaza n jurul problemei centrale
, accentund n
spiritul meliorismului secolului irationalitatea serbiei, incriminata ca robie,
ignoranta generata de
conditia servila, oferind totodata un rol n stat omului nvatat. Apelnd la diplome,
la istoria
trecutului, dar mai cu seama la prezent, la analogii din sistemul constitutional
polonez, el cere
declararea natiunii romne ca a patra natiune recepta, reprezentarea ei n regimul d
e Stari, n
institutiile provinciale, la nivelul celorlalte natiuni.
Semnat n numele clerului natiunii romne unite, memoriul adresat Curtii da expresie
de fapt
programului romnesc. Inochentie Micu asociaza nsa si alte revendicari, n conditiile
dificultatilor
razboiului de succesiune, dreptul de reprezentare a laicilor, sinod general, pro
mite soldati pentru
Imperiu, regimente romnesti, agitnd nsa si problemele urbariale. Obtinnd instituirea
unei
comisii aulice pentru examinarea cererilor, el dovedeste amploarea problemei romn
esti. Rescriptul
imperial (1743), desi schiteaza vagi tendinte de ameliorare, este hotart mpotriva
cererii
fundamentale, pentru a nu prejudicia sistemul celor trei natiuni si patru religi
i recepte. El confirma
Diploma leopoldina, dar contine unele prevederi pentru clerul unit. Discutarea r
escriptului n Dieta
reprezinta de fapt o respingere a postulatelor romnesti chiar la nivelul recomand
arilor Curtii,
ntruct drepturile prevazute pentru uniti urmau sa se aplice numai celor care se bu
curau de
prerogative ecleziastice si nobiliare. Respingerea este totala si n privinta asim
ilarii religiei unite cu
cea catolica. Replica Dietei (ntrunita la Sibiu) adresata Curtii si discutiile pu
rtate marturisesc
pozitia ei anacronica si atitudinea nobiliara a natiunilor politice. Maria Terez
ia sanctioneaza la 7
august 1744 articolele de lege VI si VII care i priveau si pe romni; astfel Curtea
, interesata de
concordia cu nobilimea, si nsuseste punctul ei de vedere restrictiv. Presate de ac
tiunea
revendicativa romna, natiunile privilegiate fixeaza conduita istoriografiei parti
zane care, n a doua
jumatate a veacului, contesta vechimea si continuitatea romnilor. n aceasta mprejur
are se
declanseaza o miscare anticatolica, ndreptata mpotriva unirii, incitata de un calu
gar srb, Visarion,
care face progrese n sudul Transilvaniei, amenintnd sa se transforme ntr-o miscare
populara.
n 1744 Inochentie Micu convoaca Sinodul general (25 iunie), cu o reprezentare non
confesionala,
prin prezenta laicilor alaturi de ecleziasti, a taranimii, prin care se prefigur
eaza o
adunare a romnilor. Inochentie expune cu acest prilej situatia creata de refuzul
acceptarii
revendicarilor n favoarea natiunii si cere ncuviintarea pentru continuarea demersu
rilor la Viena,
unde fusese convocat. Aici, potrivit informatiilor, Sinodul a conditionat unirea
de satisfacerea
revendicarilor nationale. Faptul a determinat reactia Curtii, care, confruntata
cu opozitia natiunilor
privilegiate, l ancheteaza si exercita presiuni asupra lui. La Viena episcopul va
redacta un nou
memoriu, n care solicita aplicarea punctului 3 din a doua Diploma a Unirii, invocn
d dorinta
clerului si a poporului. El cere o mai larga reprezentare a clerului n Dieta si u
n post de consilier n
Guberniu. Ostilitatea forurilor imperiale l determina la sfrsitul anului 1744 sa i
a drumul exilului la
Roma.
Plecarea la Roma deschide ultima etapa a actiunii lui politice, prin implicarea
Scaunului papal
si prin stimularea demersurilor politice din tara. nca din primul an al exilului
rennoieste
postulatele ecleziastice si nationale pentru dobndirea egalitatii n drepturi a cle
rului si poporului
aflat sub jurisdictia sa cu celelalte natiuni. n memoriile adresate lui Benedict al
XIV-lea,
conditioneaza, ntr-un moment n care n Transilvania se manifesta atitudini anticatol
ice, soarta
unirii de satisfacerea revendicarilor politice.
Elita ecleziastica i continua lupta, ndeamna la reluarea actiunii, astfel ca si po
pulatia rurala
conditioneaza unirea de rentoarcerea episcopului. Solidaritatea e generala, semnu
l evident al
audientei programului sau politic n societatea romneasca. De acum presiunile Curti
i sunt tot mai
insistente pentru a-l face sa renunte la episcopat, pentru a gasi o formula poli
tica si culturala care,
salvnd unirea si atenund veleitatile politice ale episcopatului, sa-l limiteze la
atributiile ce i-au
fost stabilite. Solutiile Vienei sunt de ordin cultural, acordul pentru organiza
rea nvatamntului
superior si gimnazial la Blaj, n general masuri destinate sa mentina unirea la ni
velul obedientei
politice.
Programul lui Inochentie este reluat, continuat, prin actiuni restrnse. Existenta
unei linii
politice de acum este o evidenta, ea se sprijina pe ideile formulate coerent de
Inochentie, n termeni
nationali, care tinteste n timp la solutionarea radicala a problemei politice. nsc
ris n durata istorica,
programul sau se dovedeste rezistent, ntruct corespunde realitatilor si necesitati
lor. Desigur, el
este creatia lui Inochentie, dar exprima consensul paturilor libere din societat
ea romneasca,
antrenate n lupta nationala, astfel ca acestea din urma ofera o baza sociala misc
arii.
Programul, asa cum a fost formulat, prelungeste desfasurarile secolului al XVII-
lea,
activitatea initiata de generatia precedenta, nfaptuitoare a unirii, care s-a dov
edit dotata cu un
pronuntat simt politic. Episcopul Atanasie, n timpul tratativelor purtate la Vien
a, a negociat
prevederile celei de a doua Diplome a unirii (1701), care contine principala rev
endicare,
ncorporarea celor uniti n sistemul politic si asimilarea mirenilor statusului cato
lic. Din aceasta
perspectiva, Inochentie Micu ilustreaza, dimpreuna cu generatia lui, a doua etap
a a miscarii
nationale la romnii din Transilvania. Cristalizarea programului politic prin Inoc
hentie Micu,
episcopul Bisericii Greco-catolice, inverseaza raporturile din secolul precedent
, directionnd
actiunea dinspre natiunea romna si n avantajul ei spre forurile politice constitui
te. De acum
nainte, datorita programului politic, locul privilegiilor princiare acordate Bise
ricii Ortodoxe, n
stricte limite constitutionale, sau al diplomelor imperiale, este luat de actiun
ea deschisa si
sistematica de anvergura care nazuieste la modificarea sistemului politic. Inoch
entie, nscriindu-se
n acest sens al evolutiei, conceptualizeaza dezideratele nationale esentiale n spi
ritul ideologiei noi,
desi postulatele se acordau adeseori la starile politice si constitutionale. Sol
icitnd drepturi politice
n cadrul sistemului institutional existent, el le confera o substanta si ntelesuri
nationale, care
nazuiau sa ridice natiunea la rangul de natiune politica, ntr-un sens nsa nou, mod
ern, exprimnd
integral corpul national. n ansamblu, lupta politica desfasurata la nivelul unei
mobilitati
remarcabile, cuprinzatoare datorita aspectelor revendicate, este relevanta prin
spiritul critic ce o
nsoteste, prin solutiile pe care le ofera, patrunse de rationalitate. Ideologic,
programul ofera repere
sigure cu sistemul de valori europene, la orizonturile reformiste si, nu n ultimu
l rnd, conforme cu
ideile preiluministe care alimenteaza vocatia lui pentru organizarea institutiil
or culturale. De aici
vor porni firele evolutiei viitoare, politice si ideologice, miscarea politica s
i culturala de la sfrsitul
secolului al XVIII-lea. Cu el, problema romneasca, ajunsa n prim planul forurilor
locale si
centrale, devine problema fundamentala a scenei politice, pe care n-o va mai par
asi.

Miscari confesionale n Transilvania si restaurarea ortodoxiei. La mijlocul secolu
lui, n
plina actiune revendicativa politica a episcopului Inochentie Micu, izbucneste o
miscare anticatolica
cu scopul de restaurare a ortodoxiei. Provocata de intrarea n tara a calugarului
srb Visarion Sarai,
miscarea se raspndeste din Banat n sudul Transilvaniei, antrennd multimile taranest
i, care
parasesc unirea. Miscarea a intervenit pe fundalul unei crize a episcopatului, d
eterminata de
insuccesul actiunilor revendicative care nu erau de natura sa consolideze Biseri
ca Greco-catolica.
Chiar la sinodul convocat la Blaj (1744), cu participarea taranimii, indiferent
de confesiune, se
chestioneaza oportunitatea Unirii.
Actiunea lui Visarion a fost un catalizator al unor latente care izbucnesc acum
cu o forta
elementara, ntr-o actiune tipica fenomenelor de contagiune mentala. Anchetarea ep
iscopului,
acuzat de a fi provocat miscarea, se asociaza dupa refugiul sau la Roma la seria
de nemultumiri si
insatisfactii care au dus la parasirea unirii de catre personalitati din ierarhi
a superioara. Un sinod
organizat la Blaj n 1747 nvedereaza hotarrea elitei ecleziastice de a continua acti
unea
revendicativa nationala, iar la nivelul comunitatilor rurale unirea este conditi
onata de ntoarcerea
episcopului n dieceza.
n anii ce au urmat se desfasoara actiuni antiunioniste, n special n zonele sudice a
le
Ardealului, acolo unde n mare parte ortodoxia supravietuise. Miscarile sunt perma
nente, iar
preotimea revine la ortodoxie, hirotonisindu-se n Tara Romneasca si Moldova. Ele c
unosc un
ascendent la sfrsitul deceniului sase, cnd se declanseaza miscarea lui Sofronie, u
n calugar din
sudul Transilvaniei care agita mpotriva unirii ndemnnd la parasirea ei.
Desfasurata n prelungirea puternicelor miscari din deceniul sase si n conditiile r
azboiului de
7 ani, rascoala lui Sofronie s-a declansat cu rara forta n momentul n care Decretu
l de toleranta
(1759) devenise public prin difuzarea n limba romna. nceputa n comitatul Hunedoarei,
revolta a
cuprins curnd comitatele Alba, Zarand, scaunul Orastiei, Tara Hategului, tinutul
Abrudului.
Centrul rascoalei devine pentru moment domeniul Zlatnei, pentru ca mai apoi sa s
e extinda n
comitatele Trnava si Turda, n zona Sibiului, Trgu Muresului, n Maramures si Satu Mar
e, astfel
ca un contemporan putea sa afirme: cnd s-a lapadat Sfnta Unire din toata Tara Ardea
lului au fost
anii 1760.
Rascoala s-a propagat cu o forta irezistibila, marturisind un tipic fenomen de c
ontagiune
mentala n care satele revin la vechea lor credinta, stimulate desigur de Decretul
imperial care
ngaduie restaurarea ortodoxiei si nu n afara unor stimuli dinspre Mitropolia srba s
i Curtea
ruseasca. Ea si are propria ei dinamica interioara, motivatii taranesti prezente
si n deceniul anterior
sau chiar n prima jumatate a secolului.
Definitorii pentru miscarea lui Sofronie au fost alungarea preotilor uniti, ocup
area bisericilor,
organizarea de adunari taranesti, apelul la false documente, scrisori circulare n
deobste, propagarea
unor stiri despre interventia Rusiei n favoarea ortodoxiei transilvanene, acordul
Curtii din Viena si
al Mitropoliei de la Karlowitz. Pe parcursul actiunii are loc un proces de conce
ptualizare a
dezideratelor n plngeri redactate de elita preoteasca, n atacurile la adresa papali
tatii, afirmarea
unor accente sociale si etnice.
Rascoala lui Sofronie se distinge si prin redactarea unor memorii adresate mparat
esei ca
rezultat al unor sinoade, cum au fost cele de la Zlatna si Alba Iulia, n care dez
ideratele au rezultat
din autoexaminarea colectiva. Cu deosebire, Sinodul de la Alba Iulia din 14 febr
uarie 1761 a fost
convocat prin scrisori circulare si a avut un program prin care se cerea episcop
ortodox, libertatea
celor arestati, instituirea de preoti si protopopi, scutiri de dari pentru preot
ii neuniti, neamestecul
functionarilor statului n afacerile bisericii.
Prin hotarrile sale sinodul nvedereaza ncercarea de organizare a Bisericii Ortodoxe
, intrarea
ei n legalitate, dar si stavilirea abuzurilor savrsite de catre taranime, potolire
a de fapt a miscarii si
pastrarea ordinii religioase n biserica potrivit canoanelor. n desfasurarea rascoa
lei trebuie distinsa
propagarea ei n zonele nordice, n Maramures si Satu Mare, n general, n partile ungur
ene, la
nivelul unor atitudini din sfera religiosului care sugereaza o unitate prin mani
festari identice cu cele
din principat. Romnii din aceste zone se ndreapta hotart mpotriva unirii prin miscar
i colective ce
marturisesc o mentalitate comuna, convergenta nchegarii unei solidaritati ortodox
e. Rascoala lui
Sofronie lasa sa se ntrevada nsa si alte aspecte semnificative: tratativele purtat
e cu oficialitatea, cu
comanda militara, interventia acesteia, represiunea si refacerea Bisericii Unite
prin comisia de
dezmembrare, impunerea unui episcop pentru romnii neuniti, un instrument al curti
i.
Rascoala lui Sofronie a fost o miscare colectiva de amploare, larg dimensionata n
spatiu si
desfasurata pe o durata de cel putin trei ani. n timpul evenimentelor se observa
existenta unor
similitudini cu evenimentele deceniului sase, detectabile n formele pe care le-a
luat contagiunea
mentala care a cuprins satele, n motivatiile taranimii care urmeaza cu ncredere co
nducatorii pe
care valurile tumultului popular i-a ridicat. Dar chiar pe un plan mai ndepartat,
n timpul
evenimentelor din vremea lui Visarion, formele n care se manifesta actiunea taran
easca se regasesc
n atitudinea multimilor din vremea lui Sofronie.
n aceeasi masura sunt constatabile aceleasi reactii mentale ntr-o perioada posteri
oara, n
miscarile declansate de Edictul de toleranta iosefin sau n vremea rascoalei lui H
orea. Toate aceste
miscari colective cu determinatii adnci sunt declansate de factori externi, cazul
actiunii lui
Visarion Sarai sau Decretul de toleranta (1759), care au prilejuit ample revenir
i la ortodoxie peste
prevederea actului n cauza. Este nendoielnic ca de la mijlocul secolului acumulare
a
nemultumirilor se revarsa prin supapele ce se deschid, transformndu-se n fenomene
proprii
adevaratei rascoale.
Comparnd nsa faptele la care ne referim cu nivelul mentalitatii taranesti de la nce
putul
secolului, dezvaluit de reactiile la unire, vom observa o constiinta activa, bin
e conturata, de
apartenenta la religia ortodoxa, exprimata de parasirea partiala a Unirii si de
conceptualizare a
dezideratului restaurarii ortodoxiei. Privite aceste manifestari dinspre rascoal
a lui Horea, n care
problematica religioasa nu a lipsit, se poate remarca o identificare a legii romne
sti cu etnia care
avea n urma o mentalitate adnc nradacinata n constiinta colectiva. Aceasta constiint
a populara
despre apartenenta la legea romneasca, n care trebuie sa vedem un mod de existenta,
nu avea la
mijloc de secol un suport doctrinar teologic. n schimb, se pot remarca schimbari
intervenite n
sensibilitatea colectiva, afirmarea unor solidaritati de ordin confesional, mart
urisite n urma
dialogului comunitatilor taranesti cu intelectualitatea rurala. Memoriile redact
ate n numele
comunitatilor, cu evidente infiltratii dinspre convingerile elitei rurale sau di
nspre exterior, sunt nu
numai numeroase ci si convergente la noul curs care se prefigureaza n practica re
formista n
materie confesionala. Dovada o constituie Sinodul de la Alba Iulia (1761) n care
prezenta elitei
ecleziastice se exprima n prevederi ce atesta solutii care se ndeparteaza de la ma
nifestarile
taranimii. Comparnd atitudinile ce si-au gasit expresia n formularile hotarrilor si
nodului cu
manifestarile miscarilor colective se poate observa aparitia unui clivaj ntre con
ducatorii miscarii si
masa comunitatilor. Dupa triumful de moment al ortodoxiei miscarea trebuia, n opi
nia elitei locale,
sa fie zagazuita pentru a se putea institutionaliza confesiunea rasariteana.
Evolutia sinodului n sensul solutiilor oficiale, ncercarile de temporizare a tumul
tului
popular, au fost de natura sa contribuie la oprirea procesului de destramare a U
nirii. Restaurarea
ortodoxiei n forma unui episcopat ortodox a contribuit n chip esential la linistir
ea elitei si la
ndepartarea ei de miscarea populara. Refacerea Bisericii Unite si recstigarea part
iala a terenului
pierdut, sub obladuirea oficialitatilor si a interventiei militare, a avut loc s
i n conditiile refluxului
miscarii taranimii. Dupa 1761, cnd are loc organizarea de fapt a episcopatului lu
i Dionisie
Novacovici, miscarile anticatolice primesc accente sociale, oglindite de scrisor
ile sofroniene n
circulatie n Transilvania. Situatia ni se pare simptomatica daca raportam lucruri
le la rascoala lui
Horea n care socialul va triumfa asupra confesionalului, chiar daca rolul elitei
ecleziastice satesti
nu se istoveste, ci dimpotriva este prezent n elaborarea dezideratelor rascoalei.
Constiinta ortodoxa
se dovedeste si acum mereu activa mpletindu-se cu manifestari sociale si etnice.

Organizarea ecleziastica si viata religioasa. Istoria ecleziastica n secolul al X
VIII-lea
continua structurile institutionale anterioare cu unele discontinuitati care ref
lecta impactul noilor
regimuri instaurate, fanariot n Moldova si Tara Romneasca si habsburgic n Transilva
nia, Oltenia,
Banat si Bucovina. n Transilvania, la nceputul secolului, are loc suprimarea Mitro
poliei ortodoxe
si instituirea unui episcopat greco-catolic ca rezultat al unirii religioase. Co
nvergenta de interese a
unei parti a elitei ecleziastice romnesti si a regimului habsburgic modifica peis
ajul confesional al
principatului n favoarea catolicismului. Ortodoxia, limitata la zonele din sudul
Transilvaniei si cu
deosebire la Brasov, n mediul negustorilor romni, va renaste la mijlocul veacului,
urmare a crizei
provocate de miscarile anticatolice din comunitatile romnesti. Curtea vieneza, n u
rma dezbaterilor
din Consiliul imperial si a opiniilor lui Bartenstein, emite un edict de toleran
ta (1759) care a oferit
un cadru legal restaurarii ortodoxiei. Organizarea unui episcopat ortodox, n 1761
, cu un ierarh de
origine srba avea menirea sa stavileasca miscarile anticatolice care si-au asocia
t si accente sociale.
n acelasi timp, Curtea vieneza, avnd sub control comunitatile ortodoxe, era n masur
a sa salveze
unirea. Numirea lui Dionisie Novacovici si conditiile restrictive pe care i le-a
impus erau de natura
sa evite disolutia Bisericii Greco-catolice.
Unirea romnilor n cadrul creat de Contrareforma si sub nrurirea programului Reformei

catolice de inspiratie tridentina a determinat o sporire a nivelurilor de cultur
a ntre romni prin
ntemeierea unor institutii de nvatamnt si prin frecventarea institutiilor locale ca
tolice si reformate
sau universitare la Roma, Viena, Tirnavia. n acest cadru se va forma o elita care
va evolua de la
nivelul aspiratiilor confesionale spre un program revendicativ national.
Instaurarea regimului habsburgic a determinat restaurarea romano-catolicismului
dupa un
secol de predominare a calvinismului. Sub raport institutional functioneaza epis
copiile romanocatolice
de la Alba Iulia, Oradea si Satu Mare, bisericile calvina, luterana si unitarian
a conduse de
superintendenti. Spre sfrsitul secolului s-a organizat o episcopie greco-catolica
la Oradea (1775) si
un vicariat ortodox. Religia iudaica si secta iudaizanta sau sabatariana complet
eaza imaginea vietii
religioase n principat, fiind considerate tolerate alaturi de Biserica Ortodoxa.
n organizarea ecleziastica din Tara Romneasca si Moldova se mentin mitropoliile si

episcopiile secolului precedent. Epoca fanariota nu altereaza structura institut
ionala si nici
apartenenta etnica a clerului superior. Daca n Tara Romneasca numarul mitropolitil
or greci
reprezinta jumatate, n Moldova rezistenta la tendintele de grecizare a ierarhiei
sunt puternice, din
noua mitropoliti doar unul este grec. Principii fanarioti si initiativele mitrop
olitilor si episcopilor au
determinat un proces de reformare a bisericii paralel reformelor initiate n celel
alte compartimente
ale vietii sociale sau administrative.
Orientarea spre reforma n sfera ecleziastica este prezenta nca din vremea primului
domn
fanariot, Nicolae Mavrocordat, care anunta viitoarele imixtiuni ale puterii cent
rale n afacerile
bisericesti. O etapa hotartoare n miscarea de reforma din secolul al XVIII-lea est
e inaugurata n
Oltenia de interventia austriecilor, care, potrivit politicii etatiste, ncearca s
a ngradeasca privilegiile
clerului si sa exercite un control asupra bunurilor ecleziastice. Administratia
imperiala refuza
ridicarea Episcopiei Rmnicului la rangul de Mitropolie, subordonnd-o Mitropoliei sr
be de la
Belgrad, interzicnd legaturile cu biserica Tarii Romnesti si cu Constantinopolul.
Interventia statului n treburile bisericii se accentueaza dupa revenirea Olteniei
la Tara
Romneasca, cnd procesul de reforma se extinde si se accentueaza. n acest rastimp st
atul initiaza
masuri menite sa fortifice biserica si sa sporeasca rolul preotimii n comunitati.
Prin marele hrisov
(din 1741), Constantin Mavrocordat intervine n viata ecleziastica, scutind preoti
mea de obligatiile
servile, exceptnd-o de la plata birului, precum si prin interesul pentru instruct
ia clerului inferior.
Prin seria de enciclice naltii ierarhi reglementeaza viata, administratia si disc
iplina religioasa.
Reformele fanariote si n special cele promovate de Constantin Mavrocordat n amndoua

principatele n succesivele sale domnii au avut drept tel raspndirea stiintei de ca
rte n rndul
clerului inferior, scutirea lui de dari si ameliorarea starii materiale. n secolu
l al XVIII-lea clerul
inferior se confunda ca stare sociala adeseori cu taranimea. n aceste mprejurari n
ivelul cultural si
cunostintele teologice erau scazute, cu toate masurile domniei sau ierarhilor. L
ipsa de instructie
sistematica, mostenire a epocii precedente, pe fundalul unei stari materiale pre
care nu a reusit sa
amelioreze starea educatiei religioase la clerul satesc. Viata religioasa n cele
doua principate era
dominata de traditii, departe de acuratetea preceptelor teologice, marcata de su
perstitii, mituri si
sarbatori pagne care nvederau o religie populara, traita de comunitati. Faptul est
e explicabil prin
instructia rudimentara a clerului inferior, care nca la nceput de secol avea vagi
cunostinte de scris
si citit n limba slavona ce faceau imposibila educatia religioasa n comunitati. Ch
iar mai trziu,
cnd cartile de nvatatura crestina au fost imprimate n limba romna, pregatirea cultur
ala a
preotimii si ncadrarea materiala precara limita raspndirea valorilor credintei.
mpotriva acestor stari de lucruri, reformismul fanariot a cautat ndreptari prin sc
utirea
preotimii de obligatiile servile, iar clerul nalt, prin reforme pornite din inter
iorul bisericii.
Convergenta dintre ncercarile pe care le facea domnia n vremea lui Constantin Mavr
ocordat si
mitropoliile tarilor romne a avut drept rezultat unele progrese n ridicarea nivelu
lui cultural al
preotimii si al pregatirii teologice prin instituirea de cursuri limitate n timp
sau prin ntemeierea
unor scoli.
n viata religioasa a Moldovei si Tarii Romnesti, reformele paisiene au exercitat o
puternica
influenta datorita organizarii vietii monastice prin principiile continute de re
gulile stabilite de Paisie
Velicicovschi. Activnd, rnd pe rnd, la manastirile Dragomirna, Secu si Neamtu, a in
fuzat n
lumea calugarilor idei pe care le-a cristalizat n mediul athonit, dar pe care le-
a dezvoltat si
institutionalizat n Moldova, cu sprijinul domniei. El a declansat un curent relig
ios reformator n
viata monastica care nazuia sa instituie un rigorism ntemeiat pe Sfnta Scriptura s
i pe nvataturile
scrierilor patristice. Astfel s-a organizat o adevarata scoala de traducere n sla
vona prin apelul la
originalele grecesti si romnesti n scriptoriile manastirilor si cu deosebire la Ne
amt. Datorita
curentului nnoitor promovat la manastirea Neamtu, Paisie a contribuit la difuzare
a valorilor
crestine ale primelor veacuri n spatiul romnesc si n afara lui. Scoala calugarului
reformator,
avnd sprijinul domniei, a nfaptuit o resurectie a ortodoxiei n prelungirea secolulu
i anterior.
Reformele paisiene realizeaza n tarile romnesti o miscare religioasa n care pot fi
descoperite idei
care nvedereaza tendinte asemanatoare cu ale jansenismului, promovate n congregati
ile religioase
catolice. Regulile vietii monastice pe care le-a elaborat au nsemnat o reforma di
n interior a
Bisericii Ortodoxe n care principiile morale si respectarea disciplinei se alatur
au ndemnurilor spre
cunoasterea textelor genuine ale Sfintilor Parinti. Astfel, nvataturile, care s-a
u cristalizat ntru
apararea ortodoxiei n ambianta Kievului lui Petru Movila si au fost dezvoltate la
Athos, au
cunoscut o elaborare doctrinara si organizatorica n Moldova.
Aceasta reforma monastica este paralela reformismului fanariot, fiind expresia u
nor tendinte
de nnoire specifice secolului luminilor. Difuzarea manuscriselor traduse sau revi
zuite a determinat
un suflu nou n ortodoxia din tarile romne, contribuind la luminarea clerului si la
fortificarea
credintei n comunitati. Desi miscarea paisiana a avut n vedere traducerile slavone
, prin caracterul
ei erudit a nrurit viata religioasa romneasca, n care triumfa limba romna. Spre sfrsit
ul
secolului se produce o adevarata miscare de renovare religioasa prin cartea romne
asca, tot mai
abundenta, care va fi influentata de reformele paisiene. Curentul iradiaza n Tara
Romneasca si
cunoaste o receptare larga datorita unor scrieri ce apar la nceputul secolului ur
mator. n acest final
de epoca si de nceput al unei noi evolutii, resurectia pe care au determinat-o re
formele paisiene se
ntlneste cu ideile nationale care patrundeau dinspre Transilvania.
Viata religioasa din Transilvania n secolul al XVIII-lea se afla ntr-o metamorfoza
generala
datorata Unirii religioase care aducea spre mijlocul secolului notabile deosebir
i n comunitatile
romnesti. Programul cultural al Reformei catolice, prin catehismele publicate n li
mba romna, a
provocat raspndirea unor elemente doctrinare n spiritul noii confesiuni. n aceeasi
perioada, cartea
ortodoxa continua sa circule n Transilvania, mai cu seama tipariturile de la Rmnic
n limba
romna, alimentnd credinta ortodoxa contracarata de efectele unirii religioase.
Nivelul pregatirii preotimii ardelene era precar, fapt surprins de contemporani
care,
semnalnd starea lor materiala si conditia sociala apropiata taranimii, mentioneaz
a slaba lor
pregatire teologica si un nivel cultural scazut. Spre mijlocul secolului, dar ma
i cu seama de la
nceputul celei de a doua jumatati se amelioreaza, desi scrisul chirilic continua
sa fie rudimentar. n
ce priveste viata religioasa a comunitatilor, se remarca prevalarea religiei pop
ulare impregnate de
superstitii, vrajitorii, descntece, farmece si obiceiuri arhaice. Acestea contura
u ceea ce se poate
numi religia traita. Se constata n Biserica Greco-catolica initiative de raspndire
a cunostintelor
teologice n spiritul Reformei catolice, cu evidenta tendinta de legitimare a Unir
ii sub raport
dogmatic. Organizarea scolilor de la Blaj a contribuit, alaturi de publicarea un
or carti cu continut
teologic, la ridicarea nivelului cunostintelor religiei crestine. Un rol n proces
ul de ameliorare a
vietii religioase l-a detinut preocuparea pentru calitatea pastoratiei evidentia
ta de Propovedaniile lui
Samuil Micu si de Predicile redactate dupa Segneri de Petru Maior.
n schimb, preotimea ortodoxa, dupa suprimarea Mitropoliei Ardealului, este privat
a de o
instructie sistematica, iar dupa miscarile religioase anticatolice, cu toate ca
ortodoxia este restaurata,
nivelul ei de pregatire este n continuare deficitar. Totusi, stiinta de carte nu
a lipsit din comunitatile
ortodoxe datorita perpetuarii vietii religioase n centrul ortodox de la Scheii Br
asovului si a
legaturilor cu Tara Romneasca si Moldova unde se hirotoniseau preotii. n tot acest
timp se
continua functionarea diecilor si dascalilor care contribuiau la procesul de alf
abetizare n
comunitati. Dupa restaurarea ortodoxiei prin organizarea unui episcopat n 1761, d
inspre institutia
nou creata se remarca tentative de combatere a credintelor desarte, a obiceiuril
or superstitioase.
Spre sfrsitul secolului se conditioneaza preotia de nsusirea unor cunostinte neces
are cultului n
scoala normaliceasca, creatie a reformismului iosefin.
n general se poate constata la preotime o pregatire minimala, relevata constant l
a nceput de
secol, cunostinte modeste teologice, un nivel care se amelioreaza treptat spre m
ijlocul veacului, mai
accentuat la greco-catolici, mai putin observabil la ortodocsi. Cu a doua jumata
te a secolului,
progresele sunt evidente, ca rezultat al instructiei sistematice, sporirii nivel
urilor de cultura si al
cunostintelor teologice superioare, nsusite datorita difuzarii cartilor. Alaturi
de preoti, diecii,
dascalii reprezinta un alt nivel al elitei intelectuale din comunitatile romnesti
care nrureste
formarea preotilor. Progresul scrisului si cititului a fost un factor important n
viata religioasa a
taranimii. n comunitati se poate observa de-a lungul secolului un proces lent de
raspndire a
cunostintelor doctrinare care au determinat cristalizarea unei constiinte confes
ionale. Viata satelor
ardelene continua sa fie dominata la nceputul secolului al XIX-lea de superstitii
mpotriva carora
este ndreptata o literatura stiintifica de popularizare.
Viata religioasa n comunitatile maghiare, sasesti, ale svabilor din Banat si nord
-vestul
Transilvaniei, ale srbilor cunoaste un vizibil ascendent sub incidenta programulu
i educational
reformist. Formatia clerului, n continuarea secolului precedent, a fost n relatie
cu apartenenta
confesionala, care a determinat legaturi cu centrele universitare europene. Tine
retul urmeaza
vechile trasee din secolul al XVII-lea, catolicii frecventeaza institutii de nvat
amnt din Roma,
Viena, calvinii pe cele din Tarile de Jos, luteranii se orienteaza precumpanitor
spre Halle, centru al
pietismului, iar clerul srb se formeaza n legatura cu centrele proprii din monarhi
e. Un rol formativ
n pregatirea clerului l-au detinut institutiile de nvatamnt locale, colegiile de la
Alba Iulia, Cluj,
Bistrita, Brasov sau Sibiu.
Beneficiind de suportul forurilor oficiale locale si de statutul conferit de rel
igiile recepte,
pregatirea clerului cunoaste un vizibil progres n comunitatile sasesti si maghiar
e, ce nregistreaza
efectele unui nvatamnt teologic n care Reforma catolica sau pietismul sunt determin
ante, alaturi
de politica scolara habsburgica. Progrese notabile nregistreaza pastoratia, dator
ita cartilor de
predici care atesta o preocupare pentru comunicare. Viata religioasa lasa sa se n
trevada n
comunitatile religioase posibilitatea unor progrese n raspndirea cunostintelor teo
logice n raport
cu procesul de alfabetizare, mai evoluat n comunitatile sasesti si secuiesti.

Miscarea politica din Tara Romneasca si Moldova. Concomitent cu actiunea politica
din
Transilvania se desfasoara si miscarea politica din Tara Romneasca si Moldova. In
staurarea
regimului fanariot n tarile romne nu a nsemnat si abandonarea ncercarilor de elibera
re de sub
dominatia otomana. Ideea recstigarii independentei pe baza programului lui Serban
Cantacuzino si
Dimitrie Cantemir a fost reactivata n conditiile n care conflictele latente dintre
marile puteri
europene izbucnesc n seria razboaielor austro-ruso-turce. Continuitatea programul
ui eliberarii se
manifesta cu prilejul razboiului austro-turc (1716-1718) care stimuleaza n Tara R
omneasca
actiunile gruparii antiotomane condusa de partizanii Cantacuzinilor. n Moldova se
remarca aceeasi
opozitie antifanariota, n legatura cu victoriile austriece si cu o posibila inter
ventie a Rusiei, pentru
care pledeaza si fostul domn Dimitrie Cantemir ntr-un memoriu adresat tarului Pet
ru cel Mare.
Declansarea razboiului ruso-austro-turc din anii 1735-1739 determina renasterea
planurilor de
eliberare a popoarelor balcanice. Intrarea armatei ruse n Moldova face sa se mani
feste evidente
tendinte de eliberare de sub dominatia otomana pe baza aliantei cu Rusia. Un rol
important n
actiunile politice si militare l-au avut fratii Cantemir, fiii fostului domn Ant
ioh Cantemir.
n orientarea politica a tarilor romne, ocuparea Olteniei de catre austrieci si pol
itica pe care o
practica nu mai lasa nici o urma de ndoiala asupra intentiilor de transformare a
tarilor romne n
provincii imperiale. Boierimea Tarii Romnesti se ndreapta din nou spre solutia eli
berarii, n
numele drepturilor Cantacuzinilor si Cantemirestilor la tronul tarilor romne, tri
mitnd misiuni
politice n Rusia pentru a stabili legaturi cu membrii familiei Cantemir. n corespo
ndenta politica a
timpului se vorbeste n numele ambelor principate acestei tari, Moldova si a noastr
a (Tara
Romneasca), despre eliberarea lor. n actiunea politica romneasca se manifesta tot m
ai insistent
ideea pericolului reprezentat de Imperiul habsburgic pentru independenta tarilor
romne,
exprimdu-se concomitent si dorinta de a readuce Oltenia la Tara Romneasca. Rezulta
tele
demersurilor politice externe ale boierimii muntene au contribuit si ele ca la C
ongresul de pace de la
Nimirov (1736) sa se discute despre recunoasterea Moldovei si Tarii Romnesti ca p
rincipate
neatrnate. Desi nscrierea n actele Congresului a ideii de independenta a tarilor ro
mne nu a dat
rezultate, actiunea factorilor politici interni a marcat un moment nsemnat pentru
viitoarea afirmare
politica.
Corespondenta politica marturiseste interferarea, pe baza demersurilor interne,
a problemei
romnesti cu problema orientala. Aceeasi corespondenta lumineaza nsa si cristalizarea
noului
concept modern de patrie, semnul unei evolutii remarcabile a societatii romnesti.

Idealul politic de independenta s-a manifestat si mai puternic n vremea razboiulu
i din anii
1768-1774, cnd aceleasi forte politice, n frunte cu Cantacuzinii, exprima dorinta
de eliberare de
sub dominatia otomana. n 1769, Mihai Cantacuzino, n memoriile prezentate ulterior
si
Congresului de la Focsani (1772), cere restaurarea vechilor drepturi si a neatrna
rii Tarii
Romnesti. Actiunea fortelor politice locale, amplu diversificata, s-a exprimat cu
acest prilej si la
nivelul unei ntinse argumentatii istorice ce nsotea memoriile adresate delegatilor
Rusiei, Austriei
si Prusiei n care se dezbateau raporturile tarilor romnesti cu Poarta.
Concomitent, interesul pentru clarificarea raporturilor cu Poarta se manifesta s
i n Moldova,
astfel ca asistam la o sincronizare a demersurilor politice cladite pe apelul la
dreptul istoric.
Prelund ideile cantemiriene despre raporturile cu Poarta Otomana (motivatia princ
ipelui despre
ncalcarile puterii suzerane si invocarea capitulatiilor), boierimea ncearca sa obtin
a independenta
tarilor romne. n 1772, romnii propun un stat tampon, sub ocrotirea marilor puteri.
Principatele, n
pofida activitatii intense a factorilor interni, nu au obtinut independenta nici
cu prilejul pacii de la
Kuciuk-Kainargi (1774). Tratatul confirma nsa privilegiile Principatelor Romne, im
punnd Portii
recunoasterea pentru reprezentantii lor la Constantinopol a privilegiului dreptu
lui gintilor.
Participarea voluntarilor romni mpotriva Imperiului otoman si intensa activitate p
olitica externa,
solutiile oferite de memoriile politice si discutiile din sferele diplomatice in
teresnd un nou statut
pentru Principate, au contribuit la consolidarea curentului ndreptat mpotriva regi
mului fanariot si
implicit a dominatiei otomane. Activitatea politica din Principate, prin sincron
ismul ei si prin
similaritatea revendicarilor, reflecta intensificarea vietii politice interne, n
oul curs al miscarii de
emancipare.
Deceniul al optulea al secolului a marcat, n raport cu problema orientala, o evolut
ie a
miscarii nationale orientata spre obtinerea independentei, alimentata de acum to
t mai accentuat de
dialogul cultura-politica. Prezenta acestor idei n scrierile timpului va asigura
o notabila difuzare a
ideologiei politice romnesti. Pe un alt plan, sincronismul, constatat pentru Mold
ova si Tara
Romneasca, poate fi remarcat si n miscarea politica a romnilor din Transilvania car
e, n acelasi
deceniu, cu noile argumente scoase din istoria tarilor romne, ncearca sa obtina un
nou statut
pentru ierarhia ecleziastica greco-catolica, demnitatea de mitropolit pentru bis
ericile din Imperiul
austriac. Astfel, deceniul al optulea al secolului indica o concordanta ntre misc
area de emancipare
politica si stadiul cristalizarii constiintei nationale.
Identica prin optiunile ei nationale, miscarea politica romneasca dezvaluie prior
itati n raport
cu statutul politic specific, n Principate ndrumata spre recstigarea independentei,
n Transilvania
spre integrarea n sistemul constitutional.

Criza despotismului luminat. Rascoala lui Horea. n mijlocul deceniului noua, n pli
na era a
reformelor, se declanseaza n Transilvania, n 1784, una dintre cele mai puternice r
ascoale taranesti
europene din secolul al XVIII-lea, prin proportiile si rasunetul ei internationa
l.
Anuntata de incidente locale petrecute n Muntii Apuseni nca de la nceputul deceniul
ui,
rascoala izbucneste n legatura cu conscriptia militara ordonata de Iosif al II-le
a, n 31 ianuarie
1784, n vederea ntaririi sistemului de aparare local. Stirea despre proiectata nrol
are n regimentele
graniceresti, organizate ntr-o perioada precedenta, provoaca un val de interes n m
ijlocul taranimii
iobage, tentata de statutul de libertate oferit de nrolare. Oficialitatile comita
telor asista consternate
la adeziunea satelor, la proportiile contagiunii care cuprinde ntregi regiuni, ta
ranimea iobaga, n
primul rnd romneasca, dar si maghiara si saseasca din zonele comitatelor. Pe masur
a extinderii
fenomenului apar tot mai distincte si manifestarile antifeudale, intentiile tara
nilor de a deveni
stapni pe pamnturile lucrate, de mpartire a celor nobiliare. ncercarea de a stavili
fluxul, prin
contramandarea conscrierii, nu opreste revolta care se declanseaza n Muntii Apuse
ni, ntr-o
atmosfera mereu incandescenta, urmare a incidentelor anterioare ce nu se stinses
era nca.
n mijlocul noilor agitatii se defineste tot mai clar personalitatea lui Horea, co
nducator al
delegatiilor taranesti la Viena, de pe acum figura centrala datorita primirii la
mparat (aprilie 1784).
Aureolata de nimbul audientei, personalitatea lui Horea cstiga dimensiunile condu
catorului.
Credinta comuna taraneasca n intentia salutara a bunului mparat, stimulata de contac
tul cu Iosif
al II-lea, mprumuta lui Horea prestigiul omului providential. Reluarea conscripti
ei antreneaza n
toamna lui 1784, n octombrie, noul val de interes pentru militarizare care creste
n rndul motilor,
locuitorii munteni, paralel cu atmosfera generala de nemultumire a iobagilor din
comitate mpotriva
sarcinilor feudale.
Creste nsa si ncrederea n demofilia mparatului, grefata pe contradictiile dintre ref
ormism si
conservatorismul nobiliar. n 28 octombrie, n comitatul Zarandului, la Brad, unul d
in viitorii
conducatori ai rascoalei, Crisan, un fost soldat imperial, cheama, n numele lui H
orea, taranimea la
adunare, pentru a-i face cunoscuta porunca imperiala de a primi arme si de a nu pr
esta slujbele
domnesti. n 31 octombrie, la Mesteacan se aduna taranimea din comitatele nvecinate
, de unde, n
numele lui Horea, sunt ndrumati spre cetatea din Alba Iulia pentru a primi arme.
La aceasta
adunare se prefigureaza, prin cuvintele rostite de Crisan, perspectiva eliberari
i din iobagie si
reducerea sarcinilor feudale.
De acum nainte rascoala cstiga teren, gndul nrolarii se transforma n hotarrea de a
distruge nobilimea. Rasculatii ataca deopotriva nobilimea si reprezentantii stat
ului, aparatul
functionaresc, sub cele mai variate lozinci, dar mai ales sub una care le domina
pe toate: nobilime si
iobagie sa nu mai fie.
Pe masura ce rascoala se ntinde si cuprinde satele din cmpia Transilvaniei sunt an
trenati si
iobagii unguri, astfel ca miscarea devine generala, cuprinznd, ntr-o forma sau alt
a, toata
iobagimea. n noiembrie rascoala era n apogeu, cuprinsese ntreaga tara, antrenata de
destinul
comun n fata opresiunii feudale. n aceasta situatie de ridicare generala, taranime
a, ncrezatoare n
biruinta ei, si sintetizeaza revendicarile n ultimatumul din 11 noiembrie 1784 adr
esat nobilimii,
adapostita n cetatea de la Deva.
n formule lapidare taranimea da expresie gndului de care era animata: Nobilul comi
tat si toti
posesorii lui sa jure pe cruce: nobilimea sa nu mai fie, nobilimea sa traiasca d
in slujbe, sa-si
paraseasca mosiile, sa plateasca dare ca si poporul, iar pamnturile sa fie mpartit
e taranimii.
Ideile cuprinse n textul ultimatumului exprima dezideratele generale ale taranimi
i iobage de pe
domeniile nobiliare. n el se sintetizeaza toate formulele anterioare, lozincile n
circulatie sau alte
conditii formulate de taranime pe parcursul tratativelor angajate. ntr-o formula
condensata si la
nivelul unui radicalism taranesc, s-a cerut desfiintarea nobilimii si a propriet
atii feudale, deci
desfiintarea nu numai a raporturilor feudale, ci si a domeniilor stapnite de nobi
lime pur si simplu si
a iobagiei, fara vreo distinctie nationala, cuprinznd ntreaga taranime, dar n primu
l rnd taranimea
romna majoritara.
Ultimatumul, asa cum a fost formulat, subliniaza revendicarea sociala fundamenta
la, radicala,
ndepartndu-se hotart de la orice tendinta de ameliorare a raporturilor feudale, ven
ind ca negatie a
practicii reformiste. Acest act a oferit astfel solutia taraneasca a problemei n
ationale, pe o cale
proprie, revolutionara, fiind ndreptat spre viitor, prin emanciparea natiunii de
jugul iobagiei.
Expresie a climatului reformist si a actiunii taranesti, dezideratele formulate
s-au cristalizat ntr-un
context mai larg reformist, terezian si iosefin, social-politic si ideologic, n c
are circulau ideile
privind desfiintarea mai cu seama a privilegiilor si impozabilitatea nobilimii d
iscutata la nivelul
Consiliului de Stat. Ultimatumul condenseaza principalele revendicari sociale ta
ranesti, dar n
acelasi timp a preluat din atmosfera reformismului ideea transformarii nobilimii
ntr-o clasa utila,
impozabila fata de stat. Dezideratele, n esenta lor, sunt taranesti, desi prezent
a preotimii rurale este
nendoielnica n conceptualizarea si sistematizarea lor, fara ca sa altereze revendi
carile taranesti.
Evident, ultimatumul nu poate sa fie considerat programul rascoalei, ci o expresie
de
moment, fara valoare generala activa (David Prodan), atta vreme ct desfasurarea ras
coalei lui
Horea si a rascoalelor n general se refuza ideii de program.
Ajunsa la apogeu, rascoala continua paralel cu ncercarile de linistire ale aparat
ului
administrativ si ale armatei. Actiunea taraneasca este ntretaiata, ntrerupta de te
ntative, de
interventia conducatorilor ecleziastici, a intelectualilor, care nlesnesc opera d
e linistire. Comanda
militara, exploatnd ncrederea taranimii n Iosif al II-lea, a reusit sa opreasca, nca
nainte de a avea
dispozitii precise, cursul ascendent al rascoalei. Atunci nsa cnd mparatul decide i
nterventia
armatei, aceasta intra n munti. Taranimea s-a vazut confruntata cu necesitatea ap
ararii. Cu toate
succesele pe care taranimea rasculata le nregistreaza, la 7 decembrie, la Mihaile
ni, colonelul
imperial Kray nvinge oastea taraneasca. Masurile de pacificare, tratativele si o
armata imperiala au
hotart nu numai soarta rascoalei din munti ci, n general, din tara. Oastea lui Hor
ea s-a destramat si
ea, astfel ca la 14 decembrie capii rascoalei se retrag adnc n munti. Urmariti, au
fost arestati la 26
decembrie si ncarcerati la Alba Iulia. Judecati dupa o insistenta ancheta, sunt c
ondamnati prin
sentinta din 25 februarie 1785, potrivit codului terezian, sa fie frnti cu roata.
La 28 februarie
sentinta a fost executata n prezenta multimilor taranesti, aduse spre a vedea un
exemplu de
pedepsire a ndraznelii savrsite prin ridicarea la lupta.
Rascoala lui Horea a declansat, datorita proportiilor ei, un larg rasunet europe
an, difuzat pe
toate canalele diplomatice, publicistice, literare si istorice, ntr-un larg spati
u, din Peninsula Iberica
pna n Scandinavia, n statele italiene si germane, n Franta si Tarile de Jos, n Americ
a. Intervenita
ntr-un moment n care ideile revolutiei democratice americane vesteau amurgul vechi
ului regim,
rascoala dezvaluie Europei esecul despotismului luminat, invalidnd imaginea monar
hului
desavrsit, prezentata de Lanjuinais.
Rascoala lui Horea i-a prilejuit lui J. P. Brissot o ampla discutie despre pract
ica despotismului
luminat, a iosefinismului, n special. Incriminnd sentinta si punnd n discutie n terme
nii lui
Beccaria dreptul de a pedepsi luptatorii pentru libertate, viitorul revolutionar
, prin exemplul
rascoalei lui Horea, ridica n fata opiniei publice o problema de principiu. El s-
a pronuntat n
apararea romnilor rasculati, n numele dreptului la rezistenta, asimilnd exemplul ro
mnesc celui
al revolutiei americane si al ideilor umanitare ale secolului.
Efectele rascoalei s-au rasfrnt si asupra societatii timpului, ele stnd la baza Pa
tentei de
desfiintare a iobagiei n Transilvania (1785). Desi aplicata ncepnd cu 1781 n alte ta
ri ale
coroanei, datorita rezistentei nobilimii, introducerea ei n principat s-a amnat. D
atorita rascoalei s-a
desfiintat si n Transilvania dependenta personala, redndu-se iobagului dreptul de
stramutare,
suprimat de legislatia dietala de dupa rascoala lui Doja. Cu toate ca nu desfiin
ta raporturile feudale,
patenta a grabit disolutia lor. Aceasta stimuleaza si alte procese adiacente pri
n acordarea dreptului
de a nvata meserii si a le exercita indiferent de loc. n general, prin desfiintare
a dependentei
personale se deschide o noua faza n raporturile feudale, oferind noi temeiuri mis
carii de
emancipare. n perspectiva istorica, rascoala ntregeste programul natiunii cu dimens
iunea ei
sociala, naltimea conceptului cu greutatea masei sale, calea de lupta reformista
cu cea
revolutionara. (D. Prodan).
Rascoala lui Horea indica nsa si profunde mutatii la nivelul mentalului colectiv,
datorita
practicii reformiste care a determinat credinta n posibilitatea schimbarii. Taran
imea rasculata
manifesta o ncredere clar exprimata n demofilia mparatului si o nedisimulata ostili
tate mpotriva
nobilimii. Desfasurarea evenimentelor atesta o deplasare de accent de la confesi
onal spre social,
desi taranimea continua sa identifice confesiunea cu etnia. Botezul nobilimii se
mnifica o schimbare
a identitatii etnice deoarece legea romneasca, potrivit mentalitatii taranesti, rep
rezenta mai mult
dect o credinta. Rascoala lui Horea marturiseste o metamorfoza n mentalitatea tara
nimii,
comparativ cu rascoala lui Sofronie, n care accentul principal cadea pe confesion
al.
nsemnatatea rascoalei a fost imensa pentru lupta de afirmare a romnilor. Prin part
iciparea
masiv romneasca, rascoala are un vadit caracter social si national. Taranimea lup
tnd mpotriva
stapnilor feudali se ridica implicit mpotriva acelora care reprezentau structura i
nstitutionala
medievala. n 1784 se nfrunta o taranime n majoritate absoluta romneasca cu o nobilim
e
covrsitor maghiara. Cele doua planuri, social si national, confundndu-se, si carac
terul rascoalei a
fost ambivalent. Pornita de jos, rascoala a ncercat sa rezolve ntr-o versiune tara
neasca problema
romneasca. La scurta vreme elita intelectuala va cauta o rezolvare n plan politic.
Evolutia
ulterioara va apropia planurile n cadrul luptei nationale, le va contopi ntr-o uni
ca problema
romneasca. Desi dezavuata de iluministii romni, ca modalitate de emancipare social
a, rascoala a
contribuit la apropierea intelectualitatii de problematica sociala a natiunii.

Miscarea nationala n timpul revolutiei democratice. Supplex Libellus Valachorum.
La
sfrsitul secolului al XVIII-lea, miscarea nationala din centrul si sud-estul euro
pean intra ntr-o
noua faza de dezvoltare. nscrisa pe fundalul evenimentelor provocate de Revolutia
franceza,
actiunea elitei se contureaza n functie de mutatiile intervenite n politica europe
ana si, pe un alt
plan, de evolutia raporturilor interne.
Moartea lui Iosif al II-lea a fost precedata si urmata, n conditiile expansiunii
revolutiei, de o
criza a reformismului iosefin, manifestata prin revocarea reformelor si prin asc
endentul nobilimii,
interesata n recuperarea terenului pierdut. Militnd pentru o restitutio in integru
m, nobilimea
ncearca sa profite de pe urma dificultatilor Imperiului, pentru a anula efectele
reformismului,
orientndu-se n sensul unei restaurari a vechilor sale prerogative provinciale, pen
tru a reveni la
situatia politica anterioara reformelor. Nobilimea organizeaza o vasta actiune d
e opozitie fata de
politica centralizatoare a reformismului si mai cu seama a celui iosefin. Reveni
rea nsa la vechile
ornduieli trebuie sa tina seama de progresele spiritului revolutionar n Imperiu, d
e mprejurarile
politice refractare cursului reactiunii, de rezistenta generatiei iosefine si il
uministe si, n general, a
nationalitatilor.
n acest cadru conflictual se contureaza, n timpul lui Leopold al II-lea (1790-1792
), o
perioada postiosefina pe baza experimentului reformist din Toscana, mai putin do
ctrinar si mai
nclinat spre dialogul cu structurile locale. Pastrnd sensul general al cursului re
formator, Leopold
al II-lea inaugureaza o noua epoca de atenuare a centralismului, o politica cu m
ai mare deschidere
spre structurile juridico-constitutionale, realiznd astfel pentru moment un compr
omis cu nobilimea.
Formula a devenit viabila datorita propagarii spiritului revolutionar care oblig
a nobilimea la
dialogul cu Viena, pentru care pleda si presiunea miscarilor nationale din Ungar
ia si Transilvania.
n aceste conditii, politica de restitutii readuce n scena, cu putere crescnda, cu s
timulul oficial,
revendicarile natiunilor mentinute n afara vietii constitutionale sau cu un statu
t de inferioritate
politica.
Unul din primele efecte ale postiosefinismului leopoldin a fost revenirea n Ungar
ia si
Transilvania la viata constitutionala a regimului de Stari. Convocarea Dietei di
n Ungaria si apoi a
celei din Transilvania (1790) a oferit natiunilor privilegiate posibilitatea for
mularii dezideratelor lor
fata de Viena, dar a deschis si romnilor un teren de afirmare. Dieta convocata og
lindea nsa
caracterul regimului de Stari al natiunilor politice si religiilor recepte. Din
cei 417 componenti, 296
sunt regalisti si alti dregatori si numai 121 reprezentanti alesi. Sub aspect so
cial, nobilimea detinea
mai mult de 350 de membri, dintre care 161 de magnati. Sub aspect national, magh
iarii (dimpreuna
cu secuii) reprezentau aproximativ 90%, sasii 10%, iar romnii aveau un singur rep
rezentant,
episcopul greco-catolic Ioan Bob, si el n calitate de regalist.
Discutiile din Dieta, reactualiznd programul nobiliar antireformist, afirma tendi
nta de
revenire la vechea viata constitutionala, la regimul natiunilor privilegiate, la
toate ngradirile
principatului privitoare la romni, carora le adauga noile resentimente provocate
de rascoala lui
Horea. Ostilitatea a fost totala fata de programul social al reformismului, legi
slatia iosefina, dreptul
de libera stramutare, pe care l ngreuneaza cu noi restrictii, facndu-l aproape inop
erant.
n cursul acestor framntari, miscarea revendicativa a nationalitatilor cunoaste acc
ente noi, o
noua si intensa activitate, n rndurile romnilor, srbilor etc. Intelectualitatea, de
asta data printr-o
noua generatie formata n ambianta iosefina si iluminista, n atmosfera de continuit
ate a
programului politic national si n conditiile reformismului, avea o consistenta nu
merica remarcabila,
o mai mare diversitate de structuri socio-profesionale, intelectuali cu studii s
uperioare la Roma,
Viena, care detineau functii n ierarhia ecleziastica superioara, dar si istorici,
filologi, juristi, ofiteri
ai granitei militare. n plus, elita intelectuala romneasca se prezinta substantial
alta la nivelul
functiilor ecleziastice inferioare - protopopi, preoti, dascali, functionari mic
i, cu o calificare
intelectuala nsusita n scolile timpului. Sub raport intelectual - o generatie care
a nregistrat, e
adevarat, diferit, efectele contactului cu iluminismul, cu practica reformista,
mai interesata n
problematica nationala. Generatia noii etape a miscarii nationale se prezenta ma
i unitara, datorita
atenuarii confesionalismului, sub impulsurile procesului de laicizare, si solida
ra, datorita presiunilor
nobiliare n urma rascoalei lui Horea.
Primele manifestari politice marturisesc o activitate diversificata, n forma peti
tiilor adresate
individual sau colectiv, n numele ofiterilor regimentelor de granita, de intelect
uali de prestigiu. Prin
continutul lor, memoriile reiau motivele programului politic anterior, le mbogate
sc cu argumentele
iosefinismului si prin contactele cu spiritualitatea vremii. Ele exprima, prin f
ormulele cunoscute,
dar adaptate starilor prezente, revendicarea principala, egalitatea cu celelalte
natiuni, integrarea n
viata constitutionala. Sustinute acum de o noua baza doctrinara, doleantele, pot
rivit logicii
iluminismului, invoca un contractualism raportat la mprejurarile etnice din trecu
t. Actiunile se
ndreapta spre oficialitate, dar preseaza si asupra episcopatului, pentru a renvia
functia politica a
bisericii, experimentata odinioara. n aceasta atmosfera, traversnd cautari si solu
tii, confesionale
nsa, ca redactarea unui Supplex n numele clerului greco-catolic (1 martie 1791), e
lita romneasca
se fixeaza n cele din urma la o formula politica neconfesionala, la un act reprez
entativ national.
Centrul actiunii se stabileste la Oradea, unde episcopul greco-catolic Ignatie D
arabant, un
remarcabil om de cultura, se hotaraste sa sprijine miscarea. Opera de colaborare
nationala, Supplex
Libellus Valachorum a fost elaborat de personalitatile de prim plan ale vietii i
ntelectuale: Samuil
Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ioan Piuariu Molnar, Iosif Mehesi, Budai Del
eanu, Ioan Para,
istorici si juristi, ecleziastici si laici, uniti si ortodocsi. Semnat n numele n
atiunii de categoriile sale
libere (Clerus, Nobilitas, Civicusque Status Universae Nationis in Transilvania
Valachicae),
Supplex-ul sintetizeaza postulatele n cinci puncte esentiale: 1. stergerea numiri
lor odioase si
jignitoare de tolerati, admisi, si reasezarea natiunii romne n uzul tuturor dreptu
rilor civile si
regnicolare; 2. sa i se redea natiunii locul pe care l-a avut n viata politica n Evu
l Mediu; 3.
clerul, nobilimea si plebea sa se considere la nivelul Starilor care constituie
uniunea celor trei
natiuni; 4. reprezentarea proportionala n Dieta si n functii; 5. unitatilor admini
strative cu
majoritate romneasca sa li se acorde numiri romnesti sau mixte ori sa-si pastreze
numele dupa
ruri sau cetati. n sfrsit, generaliznd programul, memoriul cere ca locuitorii princi
patului, fara
deosebire de natiune si confesiune sa se nvredniceasca, potrivit starii si condit
iei lor, de aceleasi
libertati si beneficii, sa poarte aceleasi sarcini.
Memoriul, amplu argument istoric si sustinut de considerente de natura demografi
ca, cuprinde
revendicarile fundamentale ale natiunii, asa cum s-au cristalizat timp de sase d
ecenii. Fiind de
natura constitutionala, postulatele preconizeaza, potrivit sensibilitatii epocii
restituirilor, reasezarea
natiunii n drepturile depline cetatenesti, egalitatea n drepturi cu natiunile poli
tice, reprezentare
proportionala n viata publica. Integrat perfect atmosferei timpului, memoriul, n a
mbianta politica
postiosefina, reticenta la nnoiri, cere o reasezare, o restituire a vechilor libe
rtati.
Orientarea politica a vremii lui Leopold al II-lea si arata pe deplin roadele; po
liticii de
restituiri nobiliare i se raspunde, dinspre natiunea romna, cu aceeasi unitate de
masura, Supplex-ul
cernd o reintegratio. Sub aceasta aparenta, romnii avanseaza cereri noi, care viza
u modificarea
sistemului constitutional. Practic, revendicarile, prin formulare si argumentati
a lor rationala, marcau
o rasturnare de valori politice. Argumentele moderne ale Supplex-ului, ntemeiate
pe numar, erau
ndreptate mpotriva principiului regimului de Stari privilegiate, facnd loc unei viz
iuni nonmedievale.
Programul national al romnilor, n masura n care ar fi fost acceptat, transforma
principatul ntr-o Tara Romneasca, prin rolul politic al unei natiuni precumpanitoa
re, prin numar si
exercitarea drepturilor sale politice reprezentative.
Asa cum au fost redactate, dezideratele reflectau continuitatea cu etapa precede
nta a luptei
politice. Ceea ce, n mare parte, fusese revendicat n vremea lui Inochentie Micu ca
pata acum un
aspect cumulativ, coerenta, unitate si o suplimentara argumentatie. n tesatura te
xtului, noua
generatie introduce idei izvorte din climatul iluminist, dar si conceptele revolu
tiei democratice, de
egalitate, de drepturi ale omului si cetateanului. Actul reprezentativ debuteaza
cu o nedisimulata
referinta la Declaratia drepturilor omului si cetateanului. Evolutia n sens moder
n si concordanta
cu noile aspiratii sunt observabile si n modul n care concepe Supplex-ul natiunea.
Daca Inochentie
Micu cerea recunoasterea ca a patra natiune constitutionala, politica, generatia
noua, prin
argumentele de ordin demografic, are n vedere o natiune n termeni moderni, care sa
integreze
ntreg corpul social.
Programul romnilor din Transilvania accentueaza postulatele politice n raport cu c
onstitutia
tarii. n sistemul ei de prioritati, generatia fixeaza n prim plan dezideratul poli
tic esential, convinsa
ca satisfacerea acestuia le ncorporeaza pe celelalte. Reprezentarea politica a na
tiunii proportional
cu numarul ei nsemna de fapt prabusirea vechiului sistem constitutional, dislocar
ea autonomiilor
natiunilor constituite pe privilegiu. Revendicarea congresului national urma sa cr
eeze un
organism constitutional romnesc, o forta politica avnd individualitatea ei de acti
une. Supplex-ul
miscarii nationale este redactat si naintat Curtii. n ansamblu, ideile chemate n sp
rijinul actiunii
politice reflectau stadiul de dezvoltare al natiunii, o slaba dezvoltare burghez
a, mprejurari politice
ostile n interior, dar si aderente la conceptia iluminist-reformista care ndruma s
pre solutia
petitionara ndreptata spre Curtea imperiala, trecnd astfel peste caile procedurale
obisnuite, locale.
Soarta Supplex-ului a fost hotarta de raporturile politice interne ale Imperiului
, de
compromisul intervenit ntre Curte si nobilime n fata exploziei revolutionare europ
ene. Trimis
Dietei Transilvaniei, Supplex-ul ntlneste refuzul aceluiasi bloc solidar al privil
egiatilor, care
hotarasc, o data mai mult, mentinerea constitutiei si a formelor traditionale de
conducere. Dar mai
cu seama actiunea romneasca s-a lovit de viziunea politica centralizatoare si uni
ficatoare a
Imperiului, care nu putea sa mpartaseasca solutii favorabile crearii unor individ
ualitati nationale. n
fata expansiunii revolutiei democratice, politica imperiala ramne pe mai departe
ancorata n
imobilismul structurilor constitutionale provinciale, prefernd concordia cu nobil
imea n locul
inovatiilor, feudalitatea, aspiratiilor moderne.
Respins de Dieta, actul reprezentativ politic este urmat de un al doilea Supplex
(1792),
redactat si naintat n numele celor doi episcopi, Ioan Bob si Gherasim Adamovici, p
rimul
reprezentnd confesiunea greco-catolica, al doilea pe cea ortodoxa. n pofida plusul
ui de
argumentare istorica si restrngerii formulei nationale la aceea a institutiilor e
cleziastice, cel de al
doilea Supplex mpartaseste aceeasi soarta.
Al doilea Supplex a oglindit orientarea liderilor politici romni spre largirea ba
zei sociale a
miscarii nationale. Autorii acestei petitii reactualizeaza n termeni hotarti ideea
congresului
national, formulata si n primul Supplex, cernd o adunare nationala de genul congre
sului iliric la
care sa participe deputati nu numai din Starile militara, nobila, bisericeasca s
i civila, ci si din cea
plebee. Comparativ cu primul Supplex, tonalitatea celui de al doilea este mai ra
dicala, oglindind
evolutia societatii romnesti spre idealurile revolutiei democratice. De altminter
i, miscarea
nationala, dupa respingerea revendicarilor primului Supplex, nregistreaza accente
protestatare.
Curtea vieneza, confruntata cu acute probleme externe, este interesata n asigurar
ea linistii interne
pentru a se putea concentra n exterior. Actiunea politica deschisa se opreste pen
tru multa vreme la
acest punct, episcopilor interzicndu-li-se pentru viitor preocupari de natura pol
itica.
Momentul Supplex-ului nsa si continua efectele n societatea Transilvaniei, miscarea
politica
asociindu-si alte grupuri sociale, negustorimea romneasca, care, n prelungirea act
iunilor
revendicative din vremea iosefinismului, se ntlneste cu intelectualitatea n jurul u
nor repere
comune nationale. Evolutia de la local si confesional spre national, participare
a solidara a
intelectualitatii laice si ecleziastice, ortodoxa si greco-catolica la miscare a
testa progresul constiintei
nationale.
Miscarea politica organizata n jurul Supplex-ului reuneste pentru prima data ntr-o
actiune
constienta diversele paturi sociale libere interesate n obtinerea unui nou statut
politic. Desi
obiectivele propuse de miscare nu se realizeaza, afirmarea politica a intelectua
litatii i dovedeste
forta si locul pe care l detinea n societatea Transilvaniei. Continuat pe cele mai
variate cai,
programul se mentine mereu prezent, strneste dezbateri polemice n rndul natiunilor
privilegiate,
dar si al intelectualitatii romnesti, se difuzeaza pe verticala n societate, fiind
reluat n noi conditii,
prelungindu-si efectele n opera politica a generatiei revolutionare de la 1848.

Miscarea nationala din Tara Romneasca si Moldova. Dupa pacea de la Kuciuk-Kainarg
i,
n Tara Romneasca si Moldova activitatea politica revendicativa din timpul razboiul
ui continua
prin alte memorii redactate de opozitia interna, la care se asociaza ample misca
ri conspirative
mpotriva noilor domni fanarioti, Alexandru Ipsilanti si Grigore al III-lea Ghica.
n noua ambianta
de revenire la sistemul politic fanariot, ndepartat pentru moment n timpul razboiu
lui, boierimea
militeaza pentru nlaturarea domnilor straini. n 1778, complotul din Moldova ndrepta
t mpotriva
lui Constantin Moruzi s-a transformat ntr-o puternica actiune antifanariota, semn
ificativa pentru
noul curs al actiunii opozitioniste, care depaseste forma petitionara prin ncerca
ri efective de
schimbare a domnitorilor.
Paralel cu actiunile conspirative si opozitioniste se constata, imediat dupa 177
4, o multiplicare
a proiectelor de reorganizare politica a tarilor romne n legatura cu nadejdile pe
care le trezeste
evolutia problemei orientale. Actiunile petitionare urmeaza n linii generale cursul
evenimentelor
internationale, care continua sa creeze cadrul de afirmare pentru opozitia inter
na. Asa se si explica
faptul ca ntre anii 1802-1807, n relatie cu politica Frantei napoleoniene, numarul
memoriilor
sporeste, pentru ca n anii urmatori sa fie n scadere pna n preajma Revolutiei lui Tu
dor
Vladimirescu cnd ritmul devine iarasi intens.
Miscarea antreneaza personalitati din rndul boierimii, oameni de cultura ca Mihai

Cantacuzino, Ienachita Vacarescu, n general autori de memorii si scrieri istorice
, clerici de
prestigiu cum au fost Chezarie din Rmnic, Iacov Stamati si Leon Gheuca. Acestora
li se alatura, la
nceputul secolului al XIX-lea, scriitori din rndul boierimii mici si mijlocii, int
electuali recrutati
din burghezie, ce exprima sub raport teoretic concordanta miscarii nationale cu
gndirea politica
europeana.
Memoriile si proiectele de reforma abordeaza problemele caracterului si sensului
evolutiei
istorice a Principatelor, avnd ca punct de plecare ideile formulate de Dimitrie C
antemir, modul de
realizare a transformarilor preconizate, chestiuni social-economice, de reformar
e a institutiilor,
aspecte ale formei de guvernamnt. n acest ansamblu revendicativ, un loc central l-
a ocupat
dezbaterea statutului international al Principatelor, idee dominanta a programul
ui politic romnesc.
Miscarea nationala, amplu diversificata si consistenta ca motivatie teoretica, d
atorita
impactului iluminist, se exprima prin mijlocirea brosurilor si pamfletelor, a li
teraturii social-politice
si istorice, patrunse de spirit critic. Genurile pe care le cultiva aceasta mprum
uta mult din
modalitatile secolului al XVIII-lea, fapt ce usureaza comunicarea, conferind o n
otabila audienta
ideilor n societate.
Desi programul politic nu se fixeaza n Principate ntr-un act fundamental, n totalit
atea lor
memoriile si proiectele de reforma l formuleaza coerent si l articuleaza n raport c
u principala
problema: recstigarea independentei prin abolirea dominatiei turco-fanariote. Mem
oriile politice
i nvinuiesc pe fanarioti si dominatia otomana pentru decadenta Principatelor si ef
ectueaza o
analiza ampla si critica a sistemului fanariot. Solutiile pe care le ofera sunt n
marea lor majoritate
reformiste. Memoriile manifesta o preocupare n crestere pentru problemele economi
ce, pentru
agricultura, manufacturi, comert, afirmnd totodata necesitatea abolirii monopolul
ui turcesc; n
schimb, datorita apartenentei autorilor lor la starea boiereasca, interesul aces
tor memorii pentru
fenomenul social e foarte redus. n schimb, ele accentueaza preocuparea pentru guv
ernamnt, n
ordine legislativa, judiciara si executiva, aducnd n discutie problemele puterii p
rincipelui si
originii sale etnice, alegerea, durata si limitarea atributiilor domniei. Concep
tele noi, n circulatie n
tarile romne, adaptate la nivelul intereselor boieresti, vehiculeaza un novator c
onvoi semantic, care
ncorporeaza idei interesnd structura politica si formele de guvernamnt. Indiferent
de optiunile
formei de guvernamnt la care se fixeaza autorii programului politic - monarhie, r
epublica,
monarhie constitutionala si reprezentativa, absolutism luminat sau de esenta nob
iliara - dezbaterile
prilejuite au contribuit la familiarizarea opiniei publice elitare cu alternativ
ele posibile si cu ideea
necesitatii schimbarii vechilor forme.
Cu att mai mult, referintele la statutul international al Principatelor exprimau
o stare de spirit
generala, favorabila recstigarii independentei sau mentinerii si consolidarii aut
onomiei.
Revendicarea unui nou statut juridic de catre oamenii politici romni era converge
nta cu telurile
unor puteri europene, angajate direct n problema orientala, cu interesul acestora p
entru
nlaturarea dominatiei otomane. Se poate remarca, pe masura ce criza regimului fan
ariot se
adnceste, o evidenta tendinta cumulativa, de ncorporare a principalelor revendicar
i ntr-un sistem
de optiuni fundamentale. Locul central l detine si de asta data, n amurgul regimul
ui fanariot,
revendicarea neatrnarii Principatelor pe baza dreptului istoric, independenta fat
a de puterea
suzerana si revenirea la domniile autohtone. ntr-o epoca de restaurare, fortele s
ociale active sub
raport politic cer hotart, n termenii logicii iluminismului, o revenire la statutu
l politic al tarilor
romne dinaintea instaurarii dominatiei otomane. Cu alte cuvinte, statul suveran,
chiar daca la
nivelul ideologiei boieresti, ramnea prizonierul ntocmirilor sociale ale trecutulu
i. n conditiile n
care burghezia era slab dezvoltata si eterogena sub raport national, boierimea d
evine purtatoarea
ideilor noi, pe care le adapteaza, le corecteaza, ngustndu-le semnificatiile potri
vit intereselor ei
diferentiate si paturilor ce o alcatuiau. n ansamblu, nsa, programul politic, prin
revendicarile lui
nationale, a reusit, n fata revolutiei lui Tudor Vladimirescu, sa solidarizeze, nt
r-un fel sau altul,
ntregul corp social al natiunii.

Tarile romne si chestiunea orientala. Variatiile problemei orientale, progresele pe
care le
face Revolutia franceza si propagarea spiritului revolutionar n Europa Sud-Estica
se rasfrng si
asupra situatiei politice a tarilor romne. La sfrsitul secolului al XVIII-lea, n am
bianta
problematicii internationale continentale, se cristalizeaza un nou climat, favor
abil mutatiilor
politico-teritoriale n sud-estul european.
Dupa pacea de la Kuciuc-Kainargi, care nu rezolvase diferendele internationale, p
roblema
orientala se complica n functie de noile desfasurari militare. Imperiul rus si Mon
arhia austriaca
manifesta n continuare tendinte expansioniste, iar Franta si Anglia devin tot mai
active n aria
stapnirilor otomane. ntlnirea Ecaterinei a II-a cu Iosif al II-lea la Moghilev desc
hide calea unei
viitoare antante antiotomane, anticipata de tratative purtate ntre cele doua curti.
Textul definitiv
al tratatului (mai 1781), garantnd mutual stapnirile celor doua puteri, era ndrepta
t mpotriva
Imperiului otoman. Precizarea ulterioara a obligatiilor reciproce ocazioneaza si
expunerea
intentiilor n privinta celor doua Principate. Ecaterina a II-a propune crearea un
ui stat tampon ntre
cele trei mari imperii sub numele de Dacia, format din Moldova si Tara Romneasca,
sub un
suveran de religie crestina ortodoxa. Statul urma sa fie independent, fara a put
ea sa fie ncorporat de
Rusia sau Austria ori sa cada sub o alta dependenta. Att acest proiect, ct si proi
ectul grec al
Ecaterinei a II-a s-au lovit de asperitatile problemei orientale, mprejurare care f
ace ca regatul
dacic sa ramna doar o recunoastere a destinului comun al tarilor romne. n realitate,
cele doua
imperii continua sa aiba pe mai departe propriile interese fata de Imperiul otom
an, astfel ca alianta
austro-rusa faciliteaza expansiunea Rusiei, care ocupa Oceakovul (1787) pe baza n
telegerii din
1782. Razboiul izbucnit n 1787, victoriile lui Suvorov la Focsani si Rmnic si ofen
siva austriaca de
la sfrsitul anului 1789 aduc Moldova si Tara Romneasca n stapnirea aliatilor. Iesire
a Austriei
din razboi si ncheierea pacii de la Sistov (august 1791) a lasat Rusia singura n r
azboiul
antiotoman. Pacea turco-rusa ncheiata la Iasi (9 ianuarie 1792) a confirmat trata
tele precedente,
oblignd Poarta la respectarea privilegiilor Moldovei si Tarii Romnesti. Razboiul a
oferit un nou
prilej fortelor locale sa participe la lupta mpotriva stapnirii otomane si, totoda
ta, diplomatiei
europene sa-si manifeste interesul fata de Principate. Proiectul regatului dacic
si tendinta Austriei de
stapnire efectiva a teritoriilor ocupate au readus n discutie statutul internation
al al Tarii Romnesti
si Moldovei. Incidentul Oceakovului a dovedit Angliei directia intentiilor polit
ice ale Rusiei,
convingnd-o despre necesitatea unei linii politice de protejare a stapnirilor euro
pene ale
Imperiului otoman.
La sfrsitul secolului al XVIII-lea, spatiul istoric sud-est european este ntr-o to
t mai mare
masura nrurit de efectele Revolutiei franceze. Pe de o parte, expansiunea ideilor
revolutionare si
receptarea lor de miscarea politica romneasca, potrivit propriului nivel de dezvo
ltare, stimuleaza
noile proiecte de reforma, iar pe de alta politica orientala a Frantei intra ntr-
o noua etapa.
nfiintarea consulatelor franceze n Principate (1796), pe de o parte atesta dimensi
unile noi al
problemei orientale si pe de alta, contribuie la dialogul noilor idei cu societate
a tarilor romne.
Prezenta nsa a Frantei n zona, alaturi de telurile Rusiei, determina un tot mai ac
centuat interes
politic al Angliei fata de soarta Principatelor.
n aceasta ambianta, politica napoleoniana, pentru care problema orientala reprezent
a un
mijloc n atingerea scopurilor sale de anvergura n Orient, stimuleaza naintarea unor
petitii catre
Napoleon (1802). Boierimea munteana cere protectie mpotriva turcilor, revenind, n
1807, cu un
nou memoriu. n legatura cu aceeasi prezenta a Frantei n Sud-Est, Talleyrand, dupa
formarea
coalitiei a treia n 1805, readuce n planul diplomatiei europene soarta Principatel
or. El propune lui
Napoleon sa ofere Austriei Principatele si Bulgaria, cu gndul sa taie Rusiei posi
bilitatea de
expansiune spre Constantinopol si s-o opuna astfel Austriei. Evenimentele viitoa
re nu valideaza
proiectele faurite pe parcursul evolutiei problemei orientale, nici nu confirma as
teptarile
Principatelor. Dimpotriva, n urma pacilor care ncheie confruntarile dintre marile
puteri, Rusia, la
28 mai 1812, ncorporeaza teritoriul dintre Nistru si Prut, asa cum, n 1775, Austri
a anexase partea
de nord a Moldovei.
Pentru Principate bilantul acestei etape din istoria problemei orientale n secolul
al XVIIIlea
indica, sub aspectul revendicarilor romnesti, un progres incontestabil. Soarta lo
r politica ajunge
n dezbaterile internationale, nscriindu-se pe ordinea de zi a discutiilor, fiind i
nserata, n cele din
urma, n actele pacilor ncheiate. Se poate considera ca, ntre 1774 si 1802, seria de
firmane,
seneduri si hatiserifuri pe care Poarta a fost obligata sa le acorde Principatel
or au modificat statutul
lor juridic. Puterea suzerana a fost constrnsa sa garanteze privilegiile Principa
telor si sa tina seama
n exercitarea drepturilor sale de clauzele tratatelor ncheiate cu puterile straine
. n aceste conditii si
miscarea nationala a cunoscut un nou impuls, n acelasi cadru al suzeranitatii oto
mane, care
continua, n urma imposibilitatii de a rezolva multumitor, pentru partile angajate
, problemele
partajarii Imperiului otoman.
Problema romneasca, n ansamblul ei, ajunge sa fie cunoscuta si prin evenimentele p
etrecute
n Transilvania, unde rascoala lui Horea, prin rasunetul ei european, patrunde n sf
erele diplomatiei
si ale opiniei publice europene. Si ntr-un caz si ntr-altul miscarea politica romne
asca se convinge,
n urma variatelor experiente prilejuite de actiunea marilor puteri, ca o solutie
pentru tarile romne
nu putea veni dect din propriile actiuni, concordante cu evolutia raporturilor in
ternationale.

Epoca reactiunii n Transilvania si criza regimului fanariot. Evenimentele anilor
1790-1792
au lamurit curnd cele doua mari imperii, otoman si habsburgic, ca noile mprejurari
solicitau o
modificare a politicii lor traditionale. n timp ce Imperiul otoman capituleaza n f
ata presiunilor
interne si externe, ncercnd o politica de concesii fata de dezideratele Principate
lor dunarene,
Imperiul austriac evolueaza cu pasi repezi spre reactiune.
Razboaiele austro-ruso-turce au evidentiat clar declinul iremediabil al Imperiul
ui otoman,
marcat de subrezirea structurilor sale traditionale. nfrngerile militare au fost p
recedate de o
semnificativa criza de autoritate a sultanatului, de manifestari de insubordonar
e n provincii, la care
s-a asociat functionarea deficitara a sistemului militar.
nsa evenimentele dau la iveala si o profunda criza a regimului fanariot, lasnd sa
se ntrevada
de pe acum sensul evolutiei viitoare. Pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), marcnd
rolul
preponderent al Rusiei n Europa Rasariteana si Sud-Estica, accentueaza decadenta
regimului
fanariot. Desi restaurat dupa ncheierea pacii, regimul fanariot n tarile romne prez
inta acute
fenomene de criza, n care se reflecta transformarile nregistrate de societatea sud
-est europeana.
Astfel, declinul militar otoman si interventia puterilor europene n raporturile t
urco-romne creeaza
un cadru larg de manifestare pentru miscarea de emancipare nationala. n aceste ci
rcumstante
Imperiul otoman se vede silit sa se deschida cererilor tarilor romne, n special sa
fixeze obligatiile
n bani ale Principatelor si sa-si atenueze practicile abuzive n achizitionarea pro
duselor romnesti.
n aceeasi masura, n 1802 Poarta corecteaza sistemul politic fanariot, stabilind du
rata domniei la
sapte ani. Obligat la concesii, Imperiul otoman a ncercat sa realizeze climatul n
ecesar mpacarii
contradictiilor dintre regimul fanariot si fortele politice interne ostile acelu
ia.
Razboaiele si, n general, complexitatea problemei orientale, ritmul mutatiilor inte
rvenite n
scena politica sud-est europeana determina o modificare n functionarea pactului t
urco-fanariot.
Atenti la evolutia situatiei politice europene, fanariotii dau semne de nstrainar
e fata de politica
Portii; domnul Constantin Ipsilanti (1802-1806) trece decis la o politica de eli
berare de sub
dominatia otomana n legatura cu Rusia si cu miscarea de eliberare balcanica, spri
jinind rascoala
srbeasca sub conducerea lui Caragheorghe (1804). Planurile de constituire a unei
armate proprii si
proiectul ntemeierii unui regat dacic, ereditar n familia Ipsilanti, sunt dovada e
videnta a orientarii
principelui fanariot spre interesele nationale ale tarilor romne. Evenimentele de
la sfrsitul
secolului al XVIII-lea si nceputul secolului al XIX-lea vadesc tot mai insistent n
dreptarea miscarii
nationale din Principate spre o solutie politica favorabila eliberarii de sub do
minatia turco-fanariota,
n timp ce ultimul domn fanariot din Moldova, Mihai Sutu (1819-1821), se apropie d
e conducerea
Eteriei.
n Transilvania, dupa Leopold al II-lea, cursul reformelor se degradeaza continuu,
n timpul
lui Francisc I (1792-1835) locul lui fiind luat n planul politicii interne de rea
ctiune. Sunt combatute
ideile revolutiei democratice n cadrul unui regim politienesc, n care cenzura si i
nterventia statului
tindeau sa supravegheze orice manifestare a gndirii. Locul rationalismului care f
acuse voga n
deceniile anterioare este acoperit de valurile irationalismului, de ascendentul
catolicismului
ultramontan si al ordinelor calugaresti. Regimul, interzicnd activitatea politica
a nationalitatilor,
obliga capii bisericii romnesti la stricte preocupari de ordin ecleziastic, rapin
d astfel o posibilitate
de folosire a cadrului institutional traditional n scopuri politico-nationale. Or
ientarea spre
irationalism se remarca si n actiunea culturala sprijinita de oficialitate, pe ca
re o directioneaza ntrun
sens religios si conformist.
Imperiul striveste n 1794-1795 miscarea iacobina maghiara condusa de Martinovici,
care
reusise sa cuprinda n actiunea ei secreta si cercuri intelectuale romnesti. Progre
sele Revolutiei
franceze decid definitiv nobilimea pentru solutia de colaborare cu tronul, astfe
l ca regimul revine la
practicile constitutionale, la activitatea dietala, convins ca opozitia nobiliar
a n fata primejdiei,
reprezentate de miscarile sociale taranesti si de activitatea politica a nationa
litatilor, nu mai era un
real pericol politic. Dieta din 1794 o dovedeste din plin prin solutiile pe care
le ofera problemelor
presante sociale si national-culturale, ce atesta atitudini convergente cu imobi
lismul preconizat de
stat.
n noile limite impuse de regim, politica nationala se acomodeaza mprejurarilor, ca
utnd un
nou limbaj de exprimare prin cultura care cstiga de acum tot mai evidente dimensi
uni politice.
Beneficiind de liniile culturale oficiale, care propulseaza o literatura de stat
utilitara si conformista,
miscarea nationala romneasca largeste nencetat acest cadru, n care infiltreaza preo
cupari cu
continut politic si national. Activitatea politica continua totusi din initiativ
a unor intelectuali ai
generatiei anterioare prin elaborarea unui nou Supplex, n 1804, n care, alaturi de
o remarcabila
continuitate a ideilor politice formulate anterior, se observa o preocupare pent
ru social si o orientare
spre spatiul general romnesc. ntr-un ansamblu de initiative culturale si politice
apar si interesante
mutatii sub raport confesional, n ncercarea de reunire a bisericilor pe care cleru
l ortodox si grecocatolic
o face spre sfrsitul veacului. Triumful nationalului, asupra confesionalului, ntin
sa activitate
culturala si audienta la intelectualitate a gravei probleme taranesti ofera si n
Transilvania, n
preajma Revolutiei lui Tudor, fundalul pe care se vor cladi noile actiuni politi
ce. n timp ce factorii
politici din Principatele dunarene se ndreptau hotart spre solutia independentei n
ationale n raport
cu Imperiul otoman, n Transilvania continuitatea programului Supplex-ului din 179
1-1792 si noile
accente nationale ale actiunii politice, ca efect al penetratiei noilor idei n pa
turile intelectuale mai
largi, vestesc zorii unei noi epoci.

Iluminism si societate. Evenimentele politice de la sfrsitul secolului al XVIII-l
ea nu au
ramas fara urmari n domeniul culturii. Trecerea de la mica la marea Europa a deschis
noi
posibilitati de integrare a spatiului central-sud-est european n noua geografie s
pirituala a secolului
luminilor. Tarile romne, situate la interferenta zonelor culturale, ntre Occident
si Orientul ortodox,
au nregistrat experienta umanismului trziu si afirmarea ideii originii latine a po
porului romn.
Umanismul s-a fixat nsa ntr-o diversitate de structuri intelectuale, n care continu
au sa se
manifeste realitatile lumii ortodoxe si catolice, diferitele variante ale Reform
ei, fiecare cu aspiratiile
si traditiile sale particulare. n aceeasi masura societatea tarilor romne oferea u
n peisaj compozit de
structuri central-europene si sud-estice, o Transilvanie integrata Imperiului ha
bsburgic,
Contrareformei si Reformei Catolice, o Moldova si o Tara Romneasca aflate n aria s
tapnirii
Imperiului otoman si a influentelor curentelor de idei ale Sud-Estului, carora l
i s-a suprapus
nrurirea iluminismului occidental, patruns prin filiera germana si franceza, direc
t sau mediat.
De o demarcatie riguroasa nsa nu putea sa fie vorba, deoarece structurile intelec
tuale si
religioase nvecinate se ntrepatrundeau, nfatisnd o lume complexa care facea ca umani
smul,
ortodoxia, Reforma si catolicismul sa se subordoneze unor evidente tendinte soci
ale si politice.
Societatea Transilvaniei, datorita pluralismului etnic, lingvistic si religios,
grefat pe o varietate de
traditii culturale nationale, nvedereaza un multiculturalism cu un spectru larg d
e optiuni. Tocmai
aceasta eterogenitate culturala, de o deosebita complexitate, evidentiaza iposta
zele diferite n care se
manifesta secolul luminilor n zona tarilor romne. Datorita diversitatii, receptare
a valorilor
spirituale prezinta un anumit eclectism n care Aufklrung-ul german protestant sau
de expresie
catolica se ntlneste cu iluminismul francez ori cu idei ce vin dinspre revolutia d
emocratica.
Reinserarea Europei Central-orientale ntr-un continent revenit la unitatea lui a
avut urmari n
procesul de redimensionare culturala. Astfel se constata o convergenta a frontie
relor culturale vestest
si est-vest, n care expansiunea ideilor occidentale ntlneste tendinta de integrare n
civilizatia
moderna.
La nceputul secolului n cultura spatiului romnesc se afirma, pe fundalul unei socie
tati
marcate de mobilitate, noile optiuni ale preiluminismului. Dimitrie Cantemir, ca
re exprimase la
sfrsitul secolului al XVII-lea n opera lui filozofica de tinerete, n Divan, un spir
it nonconformist n
raport cu dogmele ortodoxe si ndrazneli de gndire care l-au apropiat de ideile Ref
ormei
antitrinitariene, vadea la nceput de secol al XVIII-lea preocupari concordante cu
valorile
preiluministe.
n aceasta sfera de interese a iluminismului timpuriu se nscrie lucrarea geografica
a
nvatatului principe, Descriptio Moldaviae, redactata n spiritul scolii germanele c
unoastere a
statelor (Staatenkunde); aceleiasi sensibilitati culturale i apartine opera lui J
ohann Filstich,
Tentamen Historiae Valachicae, precum si lucrarea lui Klesry consacrata mineritulu
i din
Transilvania, Auraria Romano Dacia (1717). Facnd cunoscute cercurilor stiintifice
realitatile
tarilor romne, aceasta pleiada de carturari evidentiaza originea latina a romnilor
, expunnd-o unor
mai largi cercuri intelectuale europene.
Dimitrie Cantemir, animat de ideea emanciparii politice a tarilor romne, consacra
n Historia
Moldo-Vlachica si Hronicon a vechimii romno-moldo-vlahilor pagini semnificative d
espre
latinitatea poporului romn si a limbii sale, subliniind ideea apartenentei acestu
ia la aceeasi
civilizatie pe care o exprima n notiunea de Tara Romneasca, ca patrie primitiva a ro
mnilor.
Principele romn continua, la nivelul unei savante argumentatii, optiunile umanist
ilor din secolul al
XVII-lea, conferind ideii de latinitate o forma doctrinara.
Angajat unor evidente scopuri politice, n ambianta Rusiei petrine, Dimitrie Cante
mir dedica
Imperiului otoman, n legatura cu evolutia politica din scena europeana, o substan
tiala opera din
sfera turcologiei, Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae,
care, alcatuita
pentru baza cunoasterii surselor otomane, a fost, prin traduceri n limbile englez
a, germana,
franceza, un reper n cunoasterea impactului otoman n sud-estul european. Principel
e consacra, n
aceeasi ambianta a epocii petrine, o prezentare a religiei mahomedane (Sistema r
eligiei
mahomedane) de larga circulatie n epoca.
Domeniu prioritar al preiluminismului din tarile romne, cercetarea istorica atest
a o asidua
preocupare pentru deslusirea critica a originii popoarelor, n prelungirea demersu
rilor istoriografiei
barocului din perioada precedenta, n care se nscriu Cantemir, Filstich, Klesry si Va
lentin Frank
von Frankestein, cel din urma cu Breviculum nationum et praecipue-saxonicae in T
ransylvania
(1696), o prima investigare critica a originii sasilor.
n seria istoricilor preiluministi Martin Schmeitzel (1679-1747), profesor la Hall
e, a consacrat
istoriei Transilvaniei un curs n care a staruit si asupra istoriei romnilor. El a
mai publicat o istorie
ecleziastica De Statu Ecclessiae Lutheranorum in Transylvania (1722), la care a
asociat o serie de
alte lucrari. ntre istoricii sasi care au scris despre romni, Martin Felmer (1722-
1767) a evidentiat
romanitatea romnilor.
n istoriografia maghiara privitoare la Transilvania se continua cronistica secolu
lui anterior
prin Mihai Cserei (1699-1756) si Petru Apor (1676-1752), care au oferit informat
ii importante
despre tara si obiceiurile localnicilor. n ce priveste istoriografia romna din Tra
nsilvania, Istoria
bisericii Scheilor Brasovului a lui Radu Tempea al II-lea (1691-1742) reprezinta
o pagina de istorie
locala, a unui centru ortodox n care se dezvaluie rezistenta la unirea cu Biseric
a Romana.
n aceeasi perioada n Tara Romneasca se continua traditia secolului anterior prin sc
risul
istoric din epoca lui Constantin Brncoveanu si alte lucrari de continut istoric c
are acopera prima
jumatate a secolului. Din pleiada de cronicari, Ion Neculce (1672-1745) se disti
nge ca istoric,
participant si memorialist cu accente moraliste. n ce priveste istoriografia romna
, cu exceptia lui
Cantemir si a stolnicului Cantacuzino, prevaleaza genul cronistic, istoria parti
cipantului care anunta
nsa un spirit atent la problemele si atmosfera veacului. Dovada ca ncep sa circule
istorii universale
privitoare la evenimentele contemporane, ca Istoria asediului Vienei n legatura c
u Imperiul
otoman.
Istoriografia preiluminista reuseste, la nceputul secolului al XVIII-lea, prin lu
crari de
eruditie, sa universalizeze istoria tarilor si, n acelasi timp, sa contureze un p
rofil scrisului istoric,
care, prin metoda si conceptie, cstiga trasaturi moderne. Paralel nsa, istoriograf
ia aduce o bogata
informatie despre istoria primei jumatati a secolului fanariot.
Ideile preiluministe atesta, n noua ambianta socio-politica, un raport inedit cu
societatea,
mutatii semnificative n planul constiintei, o aderenta la spiritul novator, antic
onfesional, care
prefigureaza mobilitati n mentalitatea traditionala. Adoptarea unirii religioase
semnifica n
Transilvania o noua atitudine ireverentioasa fata de dogme, o anumita desprinder
e de sub autoritatea
lor, o viziune laica ce nclina spre avantajele materiale sau de natura politica.
Se remarca, n
general, la protagonistii scenei culturale atasamentul pentru filozofie, o mai m
are independenta de
gndire, preocupari pentru o cultura militanta, deschisa la nevoile societatii.
Actiunea Contrareformei n aria sud-estului european de la sfrsitul secolului a det
erminat
replica ortodoxa prin seria de publicatii n limba greaca sau romna n care se iau n d
iscutie
principiile doctrinare ale catolicismului. n acest sens, contributiile lui Antim
Ivireanu sunt
relevante pentru polemica anticatolica orientata mpotriva unirii religioase. Tomu
l bucuriei (1705)
cuprinde texte ndreptate mpotriva primatului papal si n general a prozelitismului c
atolic provocat
de cardinalul Kollonich. Aceste scrieri atesta spiritul de controversa confesion
ala ndreptat
mpotriva catolicismului.
n aceasta perioada, cutreierata de o dinamica politica excesiva, impregnata de di
spute
religioase, se afirma rationalismul ortodox si, paralel, se remarca circulatia c
artilor de ntelepciune
ca Floarea darurilor sau Pilde filozofesti, de provenienta occidentala. Semnific
ativ, la sfrsitul
secolului al XVII-lea si nceputul secolului al XVIII-lea, aparitia temei translati
o studii este
simptomatica pentru aspiratia intelectualului romn care nazuieste la situarea pro
priului popor n
civilizatia europeana.
Dincolo de nfruntarile confesionale n spatiul romnesc, actiunea Contrareformei si
manifestarile Reformei catolice n Transilvania determinau o reflectie asupra cond
itiei politice si
sociale a romnilor. n contextul socio-politic creat de reformismul habsburgic se m
anifesta la
mijlocul veacului, sub influenta noilor idei, programul politic romnesc, ndreptat
de episcopul
Inochentie Micu mpotriva ncorsetarilor feudale, n spiritul emanciparii poporului ro
mn. ntemeiat
pe realitatile politice si sociale ale principatului, programul politic romnesc nc
orporeaza ideile
preiluminismului si stiintelor camerale pe care si va sprijini revendicarile. Ben
eficiind de
formularile doctrinei latine n viziunea lui Dimitrie Cantemir, latinismul secolul
ui al XVIII-lea se
afirma ca miscare ideologica de anvergura, n care originea natiunii era chemata s
a sprijine
revendicarile politice. n linii esentiale, ideologia nationala se cristalizeaza l
a mijlocul secolului
ntr-un program politic modern, la care colaboreaza deopotriva dreptul natural, id
ei anticonfesionale
si dreptul istoric.
Iluminismul romnesc porneste, prin urmare, de la idei formulate la nceput de secol
n
ambianta preiluminista europeana, de la ideile operei lui Cantemir, carora dezvo
ltarea politica si
sociala le confera un suport. Argumentarea contractualista a emanciparii de sub
dominatia otomana
si ideea latina devin, la nivelul functionarii dreptului istoric, leit-motivele
noii culturi.
La mijlocul secolului, n mprejurarile reformismului terezian, n cadrul absolutismul
ui
luminat, n Transilvania se contureaza o orientare care se exprima prin opera de i
nstitutionalizare
culturala. Alaturi de centrele culturale existente n secolul al XVII-lea - Brasov
, Sibiu, Aiud, Alba
Iulia si Cluj - se dezvolta la Blaj, devenit resedinta a episcopilor greco-catol
ici, potrivit
promisiunilor actelor unirii si la initiativa romneasca, un focar cultural greco-
catolic. Aici se
organizeaza institutii de nvatamnt gimnazial si superior (1754), manastiri greco-c
atolice, tipografii
si biblioteci ce respira o atmosfera spirituala europeana. Epoca lui Petru Pavel
Aaron s-a relevat
prin aparitia unor carti cu continut teologic care argumenteaza bazele unirii re
ligioase rezultate din
doctrina catolica si ritul grec.
Lucrari, ca Floarea Adevarului (1750), n versiune latina Flosculus Veritatis (175
3), sau
Doctrina Christiana (1757) reprezinta manifestari ale Reformei catolice. Difuzar
ea noii doctrine s-a
facut pe filiera catehismelor care si aveau originile n Catehismul roman (1566), p
rin traducerea
Vulgatei sau a altor carti redactate n spiritul Contrareformei si ideilor antisch
ismatice care se
evidentiaza pe masura expansiunii Imperiului. Aceasta orientare spre eruditie n s
pirit catolic
prelimineaza etapa iluminismului de continut laic din deceniul opt al secolului,
care dezvolta ideile
profesate de intelectualii de formatie confesionala.
Miscarea intelectuala din Transilvania n etapa preiluminista cunoaste o febrila a
ctivitate n
mediile catolice, calvine, luterane sau unitariene care nvedereaza un remarcabil
progres al eruditiei
n cadre confesionale, dar adeseori si n domeniul stiintelor naturii, unde se disti
nge J. Fridvaldszky.
n general, prevaleaza eruditia religioasa si istoriografia ecleziastica, care tin
d sa cuprinda toate
confesiunile.
Traversnd o perioada de organizare a luminilor n care traditiile culturii preilumi
niste se
prelungesc, n deceniul al optulea se contureaza o miscare iluminista ce se manife
sta prin
institutionalizarea culturii. Preocuparea pentru nvatamnt s-a manifestat la nivel
central prin
secularizarea scolii si asezarea ei n serviciul statului. Restructurarea nvatamntul
ui universitar
vienez n timpul Mariei Terezia a nrurit viata spirituala a timpului. Astfel, Allgem
eine
stereichische Schulordnung (1774) infuzeaza principiile sale n Ratio Educationis (
1777) si
Norma Regia (1785), care aveau n vedere si realitatile Transilvaniei.
Noile initiative culturale sub influenta reformismului luminat determina dezvolt
area
istoriografiei si filologiei n ntregul spatiu romnesc. Istoria era chemata sa argum
enteze dreptul
Tarii Romnesti si al Moldovei la independenta fata de Poarta Otomana, iar n Transi
lvania doctrina
latina sprijinea ideea de emancipare a romnilor si integrarea lor ntr-o mai larga
comunitate
europeana prin catolicism.
n Principatele extracarpatice se constituie deci un istorism contractualist care
vizeaza
emanciparea de sub suzeranitatea Imperiului otoman, idee care domina fondul doct
rinar al actelor
politice, iar n interiorul arcului carpatic unul aplicat raporturilor interetnice
.
n Transilvania iluminismul se contureaza n raport cu noile experiente intelectuale
prilejuite
de contactul cu filozofia lui Christian Wolff, la care adera noua generatie. Dat
orita traducerilor si
prelucrarilor filozofice n culturile maghiara, germana si romna are loc o concorda
nta cu filozofia
secolului. Filologia la rndul ei a nregistrat netagaduite succese prin cultivarea
limbii, prin
miscarea gramatica, spre exemplu lucrarea lui Micu, Elementa linguae daco romana
e sive
valachicae, menita dovedirii structurii gramaticale latine a limbii romne. Miscar
ea gramatica si
lexicografica pregateste instrumentarul comunicarii n epoca luminilor, iar istori
ografia tinde sa
precizeze propria identitate nationala la romni, sasi sau maghiari.
Cultivarea filozofiei ca preocupare autonoma, emancipata de religie, datorita ra
tionalismului
wolffian, a colaborat la desacralizarea culturii si la asimilarea unor valori eu
ropene. Crearea
terminologiei filozofice moderne si vehicularea noilor concepte mprumuta istoriei
si filologiei un
plus de rationalitate. Contactul cu filozofia a contribuit la restructurarea uti
lajului mental care a
ngaduit nsusirea unor convingeri iluministe.
n Moldova si Tara Romneasca ideile iluministe, grefate pe o proprie traditie cultu
rala,
contribuie, datorita multiplicarii contactelor cu cultura occidentala, la integr
area unui corpus de idei
iluministe si democratice ce au largit perspectiva elitei despre societatea prop
rie n raport cu
civilizatia europeana. Intelectualii romni, recrutati din boierime, n ultimele dec
enii ale secolului al
XVIII-lea si mai trziu din boierimea mica si mijlocie si chiar din mediul citadin
, angajeaza discutii
despre formele de guvernamnt, ce se reflecta n proiecte de reforma a societatii. S
pre sfrsitul
secolului si la nceputul celui urmator se vehiculeaza idei despre absolutismul lu
minat, monarhia
constitutionala, republica, idei care atesta cristalizarea spiritului modern la
nivelul elitelor si,
implicit, o schimbare de mentalitate vizibila n miscarea ideologica a timpului. n
aceasta ambianta
a dialogului cu Europa sporeste constiinta etnica ce alimenteaza patriotismul si
constiinta nationala.
Se poate remarca pentru ultima treime a secolului si cu deosebire din deceniul o
pt att n
Transilvania, ct si n Principatele extracarpatice simultaneitatea afirmarii consti
intei nationale n
mediile ecleziastice si laice. Daca n exteriorul arcului carpatic n deceniul opt s
e observa o
preeminenta a marii boierimi n formularea dezideratelor nationale, n Transilvania
mediile
ecleziastice, greco-catolice si ortodoxe, prin intelectuali de origine mic-nobil
iara, sunt purtatoare ale
ideilor noi de sorginte iluminista, subsumate emanciparii natiunii.
n aceeasi ambianta a luminilor, n cultura maghiara se organizeaza Societatea pentr
u
cultivarea limbii maghiare din Transilvania de catre Aranka, iar n mediul sasesc
Societas
filohistorum Transylvaniae. n domeniul gramaticii apar lucrari semnificative ca:
Observatii de
limba romneasca a lui Paul Iorgovici, o gramatica generala, iar la maghiari dizer
tatia lui
Gyarmathi Samuel, Affinitas linguae hungaricae cum linguis finnicae originis gra
maticae.
Cultura iluminista n tarile romne, cu aportul noii filozofii, ntr-o ambianta politi
ca
stimulativa, datorita reformismului, cultiva pe scara larga istoria ntr-un spatiu
n care pluralismul
etnic era predominant. Peisajul istoriografie al secolului luminilor este de o r
ara diversitate si
bogatie n domeniul istoriei nationale, prin istorii provinciale sau generale cons
acrate spatiului
romnesc. Complexitatea scenei politice europene n aria central-orientala a imprima
t scrisului
istoric note specifice care reflectau tendinte politice nationale. Exista o evid
enta continuitate a
genurilor prin perpetuarea cronisticii secolului precedent, la care se asociaza,
tot n prelungirea
demersurilor anterioare, istoriile. Mihai Cantacuzino scrie o Istorie a Tarii Ro
mnesti, cu interes
pentru problemele economice, din care nu au lipsit elementele de ordin politic.
Adiacent, acelasi om
politic va redacta o Genealogie a Cantacuzinilor. Epoca este ilustrata istoriogr
afic de Dionisie
Eclesiarhul cu un Hronograf n care istoria nationala este impregnata de istoria g
enerala. n aceeasi
orientare se situeaza si Cronica protosinghelului Naum Rmniceanu, o lucrare compo
zita n care
datele de istorie politica se mpletesc cu cele de istorie economica, financiara s
i institutionala.
Istoriografia moderna propriu-zisa debuteaza n secolul luminilor n Transilvania, u
nde
contactele cu istoriografia europeana, n special de sorginte germana, sunt contin
ue nvedernd
existenta unor mai vechi traditii si o diversitate de influente din mediile euro
pene potrivit
specificului confesional. Istoriografia romna se afirma prin opera lui Samuil Mic
u, un initiator al
eruditiei romnesti, prin Brevis Historica Notitia (1778) adresata cercurilor sava
nte n limba latina,
o scriere ce poarta amprenta umanismului trziu si, n buna masura, a conceptiei lum
inilor. Convins
de necesitatea difuzarii cunostintelor istorice, el redacteaza, dupa miscarea Su
pplex-ului, Scurta
cunostinta a istoriei romnilor, n care tipul de istorie iluminista se impune prin
capitole n care
sensibilitatea luminilor este prezenta n tratarea istoriei culturii, a vietii rel
igioase si a problemelor
politice. Prin Istoria si lucrurile si ntmplarile romnilor, Samuil Micu a ncercat o
expunere a
istoriei spatiului istoric romnesc, a natiunii romne care a ramas nsa la formula Hi
storia rerum
gestarum ntr-o naratiune nca provinciala, ntrerupta de capitole de ordin general co
nsacrate
culturii si vietii religioase.
Istoriografia secolului al XVIII-lea romnesc se impune si prin eruditia individua
la datorata
lui Gheorghe Sincai, autorul unei colectii de izvoare intitulata Rerum Spectanti
um ad universam
gentem daco romanam, care, pe temeiul izvoarelor narative, a oferit o imagine a
natiunii din cele
mai vechi timpuri pna n secolul al XVIII-lea. Pe aceasta baza el a alcatuit Hronic
a romnilor si a
mai multor neamuri care a stat la nceputurile sintezei istorice romnesti n secolul
al XIX-lea,
datorita imprimarii sale. Absorbind informatia lui Samuil Micu si ideile acestui
a, Sincai a facut sa
progreseze eruditia istorica si totodata ideea integrarii fenomenului romnesc n is
toria europeana.
Istoriografia n secolul luminilor n Transilvania este de o apreciabila diversitate
n raport de
apartenenta etnica, de mediile formative care nruresc problematica tratata, concep
tiile si metodele
profesate. n ansamblu, istoriografia continua spiritul eruditiei secolului al XVI
I-lea si istoriografia
preiluminista, carora le asociaza experienta istoriografiei luminilor. Existenta
traditiilor
confesionale diferite, ortodoxe, greco-catolice, catolice sau reformate, a plura
lismului etnic si
lingvistic determina orientari istoriografice diferentiate sub influenta Aufklrun
g-ului catolic sau
luteran. Astfel, scrisul istoric din Transilvania cunoaste o bogata literatura i
storica de expresie
maghiara ce continua traditia secolului anterior si a epocii preiluministe prin
Petru Bod, care
apartine, prin subiectele tratate si metoda istorica practicata, traditiei Aufklr
ung-ului. Interesat de
istoria tiparului, de bibliografie a scris si o istorie a romnilor din Transilvan
ia vazuta din unghiul
istoriei civile si ecleziastice n care a nscris pagini privind istoria unirii romni
lor si a miscarilor
religioase de la mijlocul veacului. n istoria maghiara s-a distins Benk Jozsef, pr
in scrierile sale din
sfera istoriei medievale si mai cu seama prin lucrarea de referinta Magnus Trans
ilvaniae
Principatus n care o vasta eruditie se mpleteste cu acuratetea reconstituirii isto
rice institutionale.
n aceeasi perioada, continund traditia epocii precedente, n sfera istoriei constitu
tionale si
ecleziastice se remarca istoricul sas Karl Eder, care s-a distins deopotriva pri
n publicarea izvoarelor
n Scriptores rerum Transilvanicarum, la care a asociat o Historia rerum Ungaricar
um et
Transilvanicarum. Karl Eder s-a integrat nsa si miscarii polemice orientate mpotri
va Supplex-ului,
redactnd o editie nsotita de note critice n care se dezvaluie un evident spirit par
tizan.
Dintre istoricii sasi, una din personalitatile reprezentative a fost Iohann Seiv
ert (1735-1785),
autor al unui Lexicon bibliografic si al lucrarii, ramase n manuscris, Specimen T
ransilvaniae
litteratae, si profesorul de la Gttingen, Michael Hissmann, care a ramas n legatur
a cu patria sa.
n aceeasi atmosfera a afirmarii nationalismului orientat spre emanciparea romnilor
, Petru
Maior scrie Istoria pentru nceputul romnilor n Dacia (1812) si Istoria bisericii ro
mnilor (1813)
n care spiritul polemic, cu accente voltairiene, se orienteaza n directia preroman
tismului. Iluminist
ca formatie, atasat Reformei catolice si reformismului, prelungeste prin scrisul
sau miscarea politica
a Supplex-ului. Din aceeasi familie spirituala, Ion Budai Deleanu, prin Historia
Populorum
Transylvaniae, ncearca sa desluseasca originea popoarelor Transilvaniei n concorda
nta cu ideile
politice ale secolului. Opera lui Budai Deleanu reuneste multiple influente cult
urale, iluministul
erudit de factura germana, apartinnd scolii Gttingenului, cu evidente nruriri ce ven
eau dinspre
iluminismul francez sau englez. Opera lui Budai Deleanu, lexicografica si istori
ca, se ataseaza
ideilor lui Schlzer care influenteaza orientarea lui spre conceptul de natiune mo
derna si spre
spiritul democratic. El a fost un anticipator al unitatii tarilor romne.
n general, se poate considera ca istoriografia Transilvaniei apartine prin concep
tia si metoda
practicata unui iluminism de factura germana n care traditia ramne preponderenta,
alaturi de idei
ce sunt ncadrabile spiritului veacului luminilor prin militantismul profesat si l
ibertatea de gndire.
Chiar daca Historia rerum gestarum este nca prevalenta, se remarca o integrare, p
rin problematica
tratata si scriitura, unei noi conceptii despre istorie emancipata de providenti
alism. Istoriografia a
contribuit n vremea iluminismului la afirmarea constiintei nationale si a unui sp
irit identitar.
Deopotriva istoriografia a adncit cunoasterea reciproca a etniilor prin conturare
a imaginii celuilalt.
Prin subiectele tratate si circulatia lucrarilor n afara hotarelor Transilvaniei,
s-a propagat n Europa
o imagine asupra istoriei spatiului romnesc.
n epoca luminilor, cultura tarilor romne a cunoscut o diversificare prin domeniile
cultivate
care ilustreaza o anume evolutie de la enciclopedism spre autonomia domeniilor. n
acelasi timp, n
Transilvania se remarca o deschidere, n ultima treime a secolului, spre difuzarea
culturii, prin
literatura de stat si cartile de colportaj din domeniul stiintific. Astfel, alat
uri de cultivarea filozofiei
wolffiene prin traduceri sau prelucrari, cultura secolului luminilor se ncadreaza
dinamicii europene
n planul ideilor. De o deosebita nsemnatate este literatura de luminare a poporulu
i, prin traducerea
si adaptarea unor carti orientate spre nlaturarea superstitiilor. Alaturi de acea
sta literatura,
calendarele satisfac cerintele culturale ale taranimii sau ale elitei rurale car
e, potrivit procesului de
alfabetizare, contribuie la sporirea nivelurilor de cultura.
Alaturi de aceasta literatura, secolul luminilor aduce reale contributii beletrist
ice, prelund
motive ale literaturii europene n domeniul poeziei sau prozei. Din rndul acestor c
reatori, Ion
Budai Deleanu ocupa, prin epopeea Tiganiada si Trei viteji, un loc proeminent. n
poezie Ienachita
Vacarescu, prin tematica erotica realizeaza adeseori accente care tind sa depase
asca gustul
lautaresc. Un rol important n penetrarea noilor idei n societatea romneasca l-a det
inut n
Principatele dunarene cultura greaca prin Academiile domnesti de la Bucuresti si
Iasi si, totodata,
datorita interesului intelectualilor romni pentru cultura occidentala receptata p
rin intermediare
grecesti, dar si direct. n general, ncepnd cu ultima treime a secolului, are loc o
schimbare n
sensibilitate, astfel ca pe fundalul clasicismului se cultiva noi genuri literar
e ce anunta romantismul
prin Costache Conachi sau Alecu Vacarescu. n literatura maghiara Barcsay Abraham
a zugravit n
poeziile sale datinile poporului; lui i se pot asocia Brczy Alexandru, Nalczy Jozse
f, ei fiind n
egala masura traducatori care raspndesc literatura franceza si ideile moderne car
e patrund, via
Viena, din Franta. Capitala Imperiului, impregnata n secolul al XVIII-lea de cult
ura franceza,
propaga prin lojile masonice un nou gust literar. n secolul al XVIII-lea Aiudul p
rotestant maghiar a
fost un focar al culturii franceze. n egala masura Sibiul, datorita activitatii c
ulturale a lui Samuil
Brukenthal, un propagator al barocului pe aceeasi filiera a masoneriei, a fost n
a doua jumatate a
secolului n centrul vietii spirituale.
Sub raport artistic sfrsitul epocii luminilor aduce o data cu noile aspiratii mod
erne o
deplasare de la arhitectura ecleziastica spre creatia profana, prin apelul la un
limbaj propriu n
arhitectura sau pictura. n aceasta epoca sunt detectabile influente dinspre arta
occidentala germanoaustriaca
datorita legaturilor cu Occidentul. Acum apar constructii monumentale, palatul d
e la
Bontida al contelui Bnffy si la Cluj al fiului sau George Bnffy, exceptionala real
izare n arta
barocului transilvanean. Aceste exemple au fost determinante pentru proliferarea
constructiilor
nobiliare n Transilvania. n mediul romnesc la Blaj, n a doua jumatate a secolului, s
e construieste
catedrala greco-catolica, opera arhitectului Martinelli, dimpreuna cu seminarul
scolar.
n ansamblul sau, iluminismul a contribuit la integrarea n cultura europeana, prin
creatii care
poarta amprenta originalitatii datorita raportului stabilit ntre lumini si spirit
ul national. n special
datorita filologiei, creatia lexicografica si gramaticile au colaborat la stabil
irea locului limbii
romne n familia limbilor romanice prin latinism.

Bibliografie

n asteptarea unei lucrari de ansamblu consacrata Evului Mediu romnesc n toate aspec
tele
sale, cu ncorporarea rezultatelor cercetarilor vechi si recente, vor fi consultat
e cu folos sintezele
generale de istorie romneasca.1
Geneza statelor romnesti. Fragmentele romanitatii rasaritene si autonomiile lor p
olitice
anterioare constituirii Tarii Romnesti si Moldovei au constituit obiectul unor va
loroase lucrari de
specialitate: Rascoala si statul Asanestilor. Culegere de studii, Bucuresti, 198
9; Aromnii: istorie,
limba, destin, Bucuresti, 1996; St. Brezeanu, Romanitatea orientala n Evul Mediu.
De la cetatenii
romani la natiunea medievala, Bucuresti, 1999; Al. Madgearu, Romnii n opera notaru
lui anonim,
Cluj-Napoca, 2001; S. Papacostea, Romnii n secolul al XIII-lea. ntre cruciata si Im
periul
mongol, Bucuresti, 1993; structura tarilor romnesti oprite n evolutia lor spre sta
t se reflecta n
doua cazuri cercetate pluridisciplinar de R. Popa, Tara Maramuresului n veacul al
XIV-lea, ed. a
II-a, Bucuresti, 1997 si idem, La nceputurile Evului Mediu romnesc: Tara Hategului
, Bucuresti,
1988; A. Lukcs, Tara Fagarasului n Evul Mediu (secolele XIII-XVI), Bucuresti, 1999
; A. A.
Rusu, Ctitori si biserici din Tara Hategului pna la 1700, Satu Mare, 1997; situat
ia de la rasarit de
Carpati a format obiectul cercetarilor lui V. Spinei, Moldova n secolele XI-XIV,
Bucuresti, 1982 si
idem, Realitatii etnice si politice n Moldova Meridionala n secolele X-XIII. Romni
si turanici,
Iasi, 1985.
Constituirea Tarii Romnesti si Moldovei a fost una dintre preocuparile principale
si
permanente ale medievisticii romnesti. Diversele etape ale cercetarii acestei che
stiuni capitale sunt
ilustrate de: D. Onciul, Scrieri istorice, I-II, Bucuresti, 1968; Gh. I. Bratian
u, Traditia istorica
despre ntemeierea statelor romnesti, Bucuresti, 1945; Constituirea statelor feudal
e romnesti
(volum colectiv), Bucuresti, 1980; S. Papacostea, Geneza statului n Evul Mediu ro
mnesc, Cluj-
Napoca, 1988; St. Gorovei, ntemeierea Moldovei. Probleme controversate, Iasi, 199
7. I. A. Pop,
1 A se consulta si Serban Papacostea, Evul mediu romnesc, Editura Corint, Bucures
ti, 2001.
Romnii si maghiarii n secolele IX-XIV. Geneza statului medieval n Transilvania, Clu
j-Napoca,
1996.
Din vasta bibliografie consacrata evolutiei realitatilor complexe sub raport etn
ic, politic si
confesional din Transilvania, semnalam: K. Horedt, Siebenbrgen im Frhmittelalter,
Bonn, 1986;
I. Moga, Les Roumains de Transilvanie au Moyen Age, Sibiu 1944; idem, Voievodatu
l
Transilvaniei. Fapte si interpretari istorice, Sibiu, 1944; M. Holban, Din croni
ca relatiilor romnoungare
n secolele XIII-XIV, Bucuresti, 1981; O. Pecican, Troia, Venetia, Roma. Studii de
istoria
civilizatiei europene, Cluj-Napoca, 1998. Geschichte der Sachsen auf dem Gebiete
Rumniens
(volum colectiv), Bukarest, 1979; Kurze Geschichte Siebenbrgens (volum colectiv),
Budapest,
1990.
Tarile romne si primul asalt al puterii otomane (sfrsitul secolului al XIV-lea-152
6).
Economie si societate. Desi conceputa n spiritul marxist dogmatic, lucrarea semna
ta de V.
Costachel, P. P. Panaitescu si A. Cazacu, Viata feudala n Tara Romneasca si Moldov
a (secolele
IV-XVI), Bucuresti, 1957 e nca utila; de asemenea P. P. Panaitescu, Obstea tarane
asca n Tara
Romneasca si Moldova. Ornduirea feudala, Bucuresti, 1964; o lucrare esentiala a co
nsacrat
acestei teme H. H. Stahl, Contributii la studiul satelor devalmase romnesti, I-II
I, Bucuresti, 1958-
1965; C. Giurescu, Studii de istorie sociala, Bucuresti, 1943. v. si D. C. Giure
scu, Tara
Romneasca n secolele XIV-XV, Bucuresti, 1973; pentru rolul comertului n evolutia so
cietatii
medievale romnesti, v. I. Nistor, Die auswrtigen Handelsbeziehungen der Moldau im
XIV und
XVI. Jahrhundert, Gotha, 1911; idem, Handel und Wandel in der Moldau bis zum End
e des XVI.
Jahrhunderts, Cernauti, 1912; N. Iorga, Istoria comertului romnesc, I, Bucuresti,
1925; Gh. I.
Bratianu, Marea Neagra. De la origini pna la cucerirea otomana, ed. a II-a revazu
ta, ngrijita de
V. Spinei, Iasi, 1999; B. Murgescu, Civilizatia monetara n tarile romne n secolul a
l XVI-lea,
Bucuresti, 1996. P. P. Panaitescu, Interpretari romnesti, ed. a II-a, Bucuresti,
1996; Traian V.
Poncea, Geneza orasului medieval romnesc n spatiul extracarpatic, sec. X-XIV, Bucu
resti, 1999. I
Dragan, Nobilimea romneasca din Transilvania, 1440-1514, Bucuresti, 2000.
Structurarea puterii. Al. A. Buzescu, Domnia n tarile romne pna la 1866, Bucuresti,

1943. Emil I. Vrtosu, Titulatura domnilor si asocierea la domnie n Tara Romneasca s
i Moldova
pna n secolul al XVI-lea, Bucuresti, 1960; St. Stefanescu, Bania n Tara Romneasca, B
ucuresti,
1965; N. Stoicescu, Sfatul domnesc si marii dregatori din Tara Romneasca si Moldo
va (secolele
XIV-XVII), Bucuresti, 1968; Istoria dreptului romnesc (lucrare colectiva), I-II,
Bucuresti, 1980-
1983; Institutii feudale din Tarile Romne. Dictionar (lucrare colectiva), Bucures
ti, 1988; Valentin
Al. Georgescu, Bizantul si institutiile romnesti pna la mijlocul secolului al XVII
I-lea, Bucuresti,
1980; I. Donat, Domeniul domnesc n Tara Romneasca (secolele XIV-XVI), Bucuresti, 1
996; Gh. I.
Bratianu, Adunarile de Stari n Europa si n tarile romne n Evul Mediu, Bucuresti, 199
6; I. A.
Pop, Institutii medievale romnesti. Adunarile cneziale si nobiliare (boieresti) d
in Transilvania n
secolele XIV-XVI, Cluj-Napoca, 1991. A. Andrea, Banatul cnezial pna la nstapnirea
habsburgica (1718), Resita, 1996; Gh. Ciulei, Dreptul romnesc n Banatul medieval,
Resita, 1997;
V. Achim, Banatul n Evul Mediu, Bucuresti, 2000.
R. Rosetti, Istoria artei militare a romnilor pna la mijlocul veacului al XVII-lea
, Bucuresti,
1947.
Rascoalele taranesti din Transilvania: D. Prodan, Iobagia n Transilvania n secolul
al XVIlea,
I-III, Bucuresti, 1967; L. Demny, Az 1437-1438 as Bbolnai npi felkels (Rascoala popu
lara
de la Boblna din 1437-1438), Bucuresti, 1960.
Centralizarea politica si reactia nobiliara. Rezistenta mpotriva expansiunii otom
ane.
Stefan cel Mare: P. P. Panaitescu, Mircea cel Batrn, Bucuresti, 1944; C. Cihodaru
, Alexandru cel
Bun, Iasi, 1984; I. Minea, Vlad Dracul si vremea sa, Iasi, 1928; M. P. Dan, Un s
tegar al luptei
antiotomane: Iancu de Hunedoara, Bucuresti, 1974; A. A. Rusu, ban de Hunedoara s
i romnii din
vremea lui, Cluj-Napoca, 1999. I. Bogdan, Vlad Tepes si naratiunile germane si r
usesti asupra lui.
Studiu critic, Bucuresti, 1896; St. Andreescu, Vlad Tepes (Dracula). ntre legenda
si adevar istoric,
Bucuresti, 1976; N. Stoicescu, Vlad Tepes, Bucuresti, 1976; M. Cazacu, L'histoir
e du prince
Dracula en Europe Centrale et Orientale (XVe sicle), Geneve, 1988; N. Iorga, Isto
ria lui Stefan cel
Mare povestita neamului romnesc, Bucuresti, 1904; I. Ursu, Stefan cel Mare, domn
al Moldovei de
la 12 aprilie 1457 pna la 2 iulie 1504, Bucuresti, 1925; Al. V. Boldur, Stefan ce
l Mare, voievod al
Moldovei (1457-1504). Studiu de istorie sociala si politica, Madrid, 1970; V. Ci
obanu, Tarile
Romne si Polonia: secolele XIV-XVI, Bucuresti, 1985; II. Czamanska, Moldawia i Wo
losczyzna
wobec Polski Wegier i Turcji w XIV i XV wieku (Moldova si Tara Romneasca fata de
Polonia,
Ungaria si Turcia n secolele XIV si XV), Poznan, 1996; E. Denize, Romnii ntre leu s
i semiluna.
Razboaiele turco-venetiene si influenta lor asupra tarilor romne (secolele XV-XVI
), Trgoviste,
2003. H. Ursu, Moldova n context politic european (1518-1527), Bucuresti, 1972; T
ahsin Gemil,
Romnii si otomanii n secolele XIV-XVI, Bucuresti, 1991; N. Stoicescu, Radu de la A
fumati,
Bucuresti, 1983; II. Cazan si E. Denize, Marile puteri si spatiul romnesc n secole
le XV-XVI,
Bucuresti, 2001.
Traditia romanitatii si spiritualitate bizantino-slava: A. Armbruster, Romanitat
ea romnilor.
Istoria unei idei, editia a II-a, Bucuresti, 1993; G. Mihaila, Contributii la is
toria culturii si
literaturii romne vechi, Bucuresti, 1972; idem, Cultura si literatura romna veche n
context
european. Studii si texte, Bucuresti, 1979; N. Cartojan, Cartile populare n liter
atura romneasca,
I-II, Bucuresti, 1974; M. Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romne, I, Bucures
ti, 1991;
Repertoriul monumentelor si obiectelor de arta din timpul lui Stefan cel Mare, B
ucuresti, 1958;
Cultura moldoveneasca n timpul lui Stefan cel Mare. Culegere de studii (volum col
ectiv),
Bucuresti, 1964.
Hegemonia otomana (1526-1593).
Instaurarea hegemoniei otomane. Statutul tarilor romne: Tahsin Gemil, Romnii si
otomanii n secolele XIV-XVI, Bucuresti, 1991; M. Maxim, Tarile Romne si nalta Poart
a. Cadrul
juridic al relatiilor romno-otomane n Evul Mediu, Bucuresti, 1993; Cristina Fenesa
n, Constituirea
Principatului autonom al Transilvaniei, Bucuresti, 1997.
Putere nobliara si stat. Confruntari politice n cadrul rivalitatii otomano-habsbu
rgice: I.
Ursu, Die auswrtige Politik des Peter Rares, Frst von Moldau (1527-1538), Wien, 19
08; Petru
Rares (volum colectiv), Bucuresti, 1978; R. Ciocan, Politica Habsburgilor fata d
e Transilvania n
timpul lui Carol Quintul, Bucuresti, 1945; St. Andreescu, Restitutio Daciae, vol
. I, Bucuresti, 1980;
V. Motogna, Relatiunile dintre Moldova si Ardeal n veacul al XVI-lea, Dej, 1928;
St. Pascu, Petru
Cercel si Tara Romneasca la sfrsitul secolului al XVI-lea, Sibiu, 1944; Gh. Punga,
Tara
Moldovei n vremea lui Alexandru Lapusneanu, Iasi, 1994; D. C. Giurescu, Ion Voda
cel Viteaz, ed.
a II-a, Bucuresti, 1966.
Curente spirituale si culturale: S. Puscariu, Istoria literaturii romne. Epoca ve
che,
Bucuresti, 1987; Cartojan, N., Istoria literaturii romne vechi, Bucuresti, 1980;
P. P. Panaitescu,
nceputurile si biruinta scrisului n limba romna, Bucuresti, 1965; I. Ghetie si Al.
Mares, Originile
scrisului n limba romna, Bucuresti, 1985; idem, Diaconul Coresi si izbnda scrisului
n limba
romna, Bucuresti, 1994; C. Alzati, Terra romena tra Oriente e Occidente. Chiese e
d etnie nel
tardo 500, Milano, 1982; M. Craciun, Protestantism si ortodoxie n Moldova secolul
ui al XVI-lea,
Cluj-Napoca, 1996; I. Jighiliu, Societate si mentalitate n Tara Romneasca si Moldo
va: Secolele
XV-XVII, Bucuresti, 1997; Istoria artelor plastice n Romnia, I-II, Bucuresti, 1968
, 1970.
Pro Republica Christiana. Pentru epoca lui Mihai Viteazul sunt esentiale sinteze
le
consacrate Imperiului otoman: Halil Inalcik, Imperiul otoman. Epoca clasica, Buc
uresti, 1996;
Aurel Decei, Istoria Imperiului otoman, Bucuresti, 1978. Din lucrarile monografi
ce: Ion Srbu,
Istoria lui Mihai Viteazul, domnul Tarii Romnesti. Razmeritele si politica lui di
n afara (dimpreuna
cu ntmplarile atingatoare din Tarile Romne), vol. I, Bucuresti, 1904 si vol. II, pa
rtea I,
Bucuresti, 1907; N. Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, vol. I-II, Bucuresti, 193
5; P. P. Panaitescu,
Mihai Viteazul, 1936; Al. Randa, Pro Respublica Christiana Die Walachei im Langen
Trkenkrieg der Katholischen Universalmchte (1593-1606), Mnchen, 1964. Din lucrarile
speciale
consacrate raporturilor romno-otomane, v. M. Maxim, Tarile Romne si nalta Poarta. C
adrul
juridic al relatiilor romno-otomane n Evul Mediu, Bucuresti, 1993; Tahsin Gemil, R
omnii si
otomanii n secolele XIV-XVI, Bucuresti, 1991; Cristina Fenesan, Constituirea Prin
cipatului
autonom al Transilvaniei, Bucuresti, 1997. Pentru viata economica si sociala: C.
Giurescu, Studii de
istorie sociala, Bucuresti, 1943; I. Donat, Domeniul domnesc n Tara Romneasca (sec
olele XIVXVI),
Bucuresti, 1996; O. Iliescu, Economia monetara a Tarii Romnesti n timpul lui Mihai

Viteazul, n Revista istorica, IV, 1993, nr. 5-6, p. 427-456; B. Murgescu, Plati ext
erne, fiscalitate
si economie monetara n Tara Romneasca la sfrsitul secolului al XVI-lea, n Revista ist
orica,
IV, 1993, nr. 5-6, p. 457-472. n ce priveste regimul de stari si raporturile lui
Mihai Viteazul cu
boierimea, v. Gh. I. Bratianu, Sfatul domnesc si Adunarea Starilor n Principatele
Romne,
Bucuresti, 1995; Mihai Viteazul. Culegere de studii (volum colectiv), Bucuresti,
1975, iar pentru
starile transilvanene si relatiile cu Tara Romneasca, v. Gh. I. Bratianu, Adunari
le de Stari n
Europa si n tarile romne n Evul Mediu, Bucuresti, 1996. Politica de unificare si ca
racterul ei au
fost tratate de I. Nistor, Domnia lui Mihai Viteazul n Transilvania, n AARMSI, s. II
I, t. XXVIII
(1945-1946), p. 448-600; St. Andreescu, Restitutio Daciae, vol. I-III. Bucuresti
, 1980, 1989, 1997;
A. Pippidi, Traditia politica bizantina n Tarile Romne n secolele XVI-XVIII, Bucure
sti, 1983; I.
Toderascu, Permanente istorice romnesti. Factorii unitatii romnesti, Iasi, 1994; i
dem, Unitatea
medievala romneasca, Bucuresti, 1998; I. A. Pop, Istoria Transilvaniei medievale:
de la
etnogeneza romnilor pna la Mihai Viteazul, Cluj-Napoca, 1997; C. Rezachevici, Gndir
ea
politica a lui Mihai Viteazul si etapele elaborarii planului de dobndire a Moldov
ei, n vol. Mihai
Viteazul. Culegere de studii, Bucuresti, 1975, p. 51-73; interpretarea nuantata
a nfaptuirii unificarii
lui Mihai Viteazul, v. V. Papacostea, Mihai Viteazul, n Civilizatie romneasca si c
ivilizatie
balcanica, Bucuresti, 1983; M. Berza, Mihai Viteazul si unirea Tarilor Romne, n Pe
ntru o istorie
a vechii culturi romnesti, Bucuresti, 1985; efectele unificarii n Transilvania, v.
D. Prodan,
Supplex Libellus Valachorum, Bucuresti, 1984; politica ecleziastica a lui Mihai
Viteazul n
Transilvania n raport de regimul de Stari: P. Teodor, Politica ecleziastica a lui
Mihai Viteazul n
Transilvania, n Revista istorica, III, 1992, nr. 5-6, p. 473-490; St. Andreescu, Re
stitutio Daciae,
vol. III, Studii cu privire la Mihai Viteazul, Bucuresti, 1997, p. 227-282.
Monarhia feudala. Statutul Principatelor n secolul al XVII-lea este nfatisat de M.
Maxim,
Le statut des Pays Roumains envers la Porte Ottomane aux XVe-XVIIIe sicles, n Revue

Roumaine d'Histoire, XXIV, 1995, nr. 1-2, p. 29-50; idem, Tarile Romne si nalta Poa
rta. Cadrul
juridic al relatiilor romno-otomane n Evul Mediu, Bucuresti, 1993; Tahsin Gemil, C
onsidrations
sur les rapports politiques roumano-ottomans au XVII-e sicle, n Revue Roumaine d'Hi
stoire,
XV, 1976, nr. 4, p. 665-686; idem, Tarile Romne n contextul politic international
(1621-1672),
Bucuresti, 1979; Calin Felezeu, Statutul principatului Transilvaniei n raporturil
e cu Poarta
Otomana (1541-1688), Cluj-Napoca, 1996; V. Ciobanu, Romnii n politica Est-Central
europeana.
1648-1711, Iasi, 1997. Pentru interpretarea semnificatiilor conventiilor Princip
atelor cu Imperiul
otoman ramn valabile consideratiile lui Serban Papacostea, Tratatele Tarii Romnest
i si Moldovei
cu Imperiul otoman n secolele al XIV-XVI: fictiune politica si realitate istorica
, n vol. Sfat,
Societate, Natiune. Interpretari istorice, Cluj-Napoca, 1982, p. 93-106. Pentru
organizarea politica
si institutionala, v. Gh. I. Bratianu, Sfatul Domnesc si Adunarea Starilor n Prin
cipatele Romne,
Bucuresti, 1995, iar pentru Transilvania: idem, Adunarile de Stari n Europa si n t
arile romne n
Evul Mediu, Bucuresti, 1996; Valentin Al. Georgescu, Bizantul si institutiile ro
mnesti pna la
mijlocul secolului al XVIII-lea; Bucuresti, 1980. Sistemul politic al Transilvan
iei n secolul al
XVII-lea a fost discutat de D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Bucuresti, 1
984; n ce priveste
baza sociala a puterii princiare, v. Benda K., Les bases sociales du pouvoir des
princes de
Transilvanie, n La Renaissance et la Rformation en Pologne et en Hongrie, Budapest
, 1963, iar
ideologia centralizarii la Wittman, T, L'idologie de centralisation de la princip
aut de
Transylvanie et ses rapports europens, n ibidem; viata politica interna si externa
a tarilor romne
si locul acestora n planurile otomane si politica sud-est europeana n secolul al X
VII-lea, v.
Makkai, L, Trecutul comun romno-maghiar. Lichidarea politicii medievale, n Gheorgh
e I.
Bratianu-Makkai Lszlo, Tunderkert / Gradina znelor, Budapest, 1994; FI. Constantin
iu, De la
Mihai Viteazul la fanarioti: observatii asupra politicii externe romnesti, n SMIM, V
III, 1975, p.
101-135; S. Andea, Transilvania, Tara Romneasca si Moldova. Legaturi politice (16
56-1688),
Cluj-Napoca, 1996; A. Pippidi, Traditia politica bizantina n Tarile Romne n secolel
e XVI-XVIII,
Bucuresti, 1983; N. Stoicescu, Matei Basarab, Bucuresti, 1988; Al. Ligor, Prin M
oldova n timpul
lui Vasile Lupu, Bucuresti, 1987; Constantin Brncoveanu (volum colectiv), Bucures
ti, 1989; P.
Cernovodeanu, n vltoarea primejdiilor. Politica externa si diplomatia promovate de
Constantin
Brncoveanu (1688-1714), Bucuresti, 1977. V. Papacostea, Civilizatie romneasca si c
ivilizatie
balcanica, Bucuresti, 1983; idem, Traditii romnesti de istorie si cultura, Bucure
sti, 1996; istoria
sociala a fost tratata n lucrarile lui David Prodan, Iobagia n Transilvania n secol
ul al XVII-lea, 2
vol., Bucuresti, 1986-1987; C. Giurescu, Studii de istorie sociala, Bucuresti, 1
943; P. P. Panaitescu,
Dreptul de stramutare al taranilor n tarile romne (pna la jumatatea secolului al XV
II-lea), n
SMIM, I, 1956; Stefan Stefanescu si Damaschin Mioc, Taranimea din Tara Romneasca si

Moldova n veacul al XVII-lea, n Revista de Istorie, 1979, nr. 12; N. Iorga, Istoria
bisericii si
vietii religioase a romnilor, vol. I-II, Bucuresti, 1928; M. Pacurariu, Legaturil
e Bisericii Ortodoxe
Romne din Transilvania cu Tara Romneasca si Moldova n secolele XVI-XVIII, Sibiu, 19
68;
idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Romne, 3 vol., Bucuresti, 1990-1991; I. Lupas, I
storia
bisericeasca a romnilor ardeleni, Cluj-Napoca, 1995; Etnicity and Religion in Cen
tral and
Eastern Europe, ed. by Maria Craciun, Ovidiu Ghitta, Cluj-Napoca, 1995. Istoria
culturii: P. P.
Panaitescu, Interpretari romnesti, editia a II-a, Bucuresti, 1994; N. Cartojan, I
storia literaturii
romne vechi, Bucuresti, 1980; M. Berza, Pentru o istorie a vechii culturi romnesti
, Bucuresti,
1974; A. Armbruster, Romanitatea romnilor. Istoria unei idei, Bucuresti, 1993; V.
Cndea,
Ratiunea dominanta, Cluj-Napoca, 1979; N. Manolescu, Istoria critica a literatur
ii romne,
Bucuresti, 1997.
Secolul luminilor n tarile romne. Pentru cadrul international al tarilor romne n sec
olul al
XVIII-lea sunt de consultat: J. Beranger, Histoire de l'Empire Habsburg, 1273-19
18, Paris, 1990;
Ch. Boutant, L'Europe au grand tournant des annes 1680. La succession politique,
Paris, 1988; E.
Zollner, Istoria Austriei, I-II, Bucuresti, 1997; A. Otetea, Contribution la que
stion d'Orient,
Bucuresti, 1930; L. Boicu, Principatele Romne n raporturile internationale (Secolu
l al XVIII-lea),
Iasi, 1986; V. Ciobanu, Relatiile politice romno-polone ntre 1699-1848, Bucuresti,
1980;
Germaine Lebel, La France et les principauts danubiennes, Paris, 1955. Din lucrar
ile generale
consacrate secolului al XVIII-lea: N. Iorga, Istoria literaturii romne n secolul a
l XVIII-lea, 2 vol.,
Bucuresti, 1969; D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Bucuresti, 1984; Tth, Z.
I. Az Erdely
Romn Nationalismus. Els szazada. 1697-1792, Budapest; 1946; K. Hitchins, The Roman
ians.
1774-1866, Oxford, 1996; idem, Rumanian National Mouvement in Transylvania. 1780
-1848,
Cambridge, Massachusetts, 1963; idem, The Ideea of Nation: The Romanians of Tran
sylvania,
1691-1849, Bucuresti, 1985 si 1988; N. Djuvara, ntre Orient si Occident. Tarile R
omne la
nceputul Epocii Moderne, Bucuresti, 1995; Vlad Georgescu, Ideile politice si ilum
inismul n
Principatele Romne. 1750-1831, Bucuresti, 1972; Enlightenment and Romanian Societ
y, ed. by
Pompiliu Teodor, Cluj-Napoca, 1980; L. Gymant, Miscarea nationala a romnilor din
Transilvania ntre 1780-1848, Bucuresti, 1986; N. Bocsan, Contributii la istoria i
luminismului
romnesc, Timisoara, 1986; Mathias Bernath, Habsburgii si nceputurile formarii nati
unii romne,
Cluj, 1994. n ce priveste institutiile, v. Gh. I. Bratianu, Adunarile de Stari n E
uropa si n tarile
romne n Evul Mediu, Bucuresti, 1996; Valentin Al. Georgescu, Bizantul si instituti
ile romnesti
pna la mijlocul secolului al XVIII-lea, Bucuresti, 1980. Pentru reformismul fanar
iot si austriac, v.
Gh. I. Bratianu, Adunarile de Stari n Europa si n tarile romne n Evul Mediu, Bucures
ti, 1996; S.
Papacostea, Oltenia sub stapnire austriaca. 1718-1739, Bucuresti, 1998; idem, Con
tributii la
problema relatiilor agrare n Tara Romneasca n prima jumatate a veacului al XVIII-le
a, n
SMIM, III, 1959, p. 230-321; Florin Constantiniu si Serban Papacostea, Les rformes
des
premiers Phanariotes en Moldavie et en Valachie: Essai d'interpretation, n Balkan
Studies, 13,
1, Thessaloniki, 1972; Serban Papacostea, La grande charte de Constantin Mavroco
rdato, n vol.
Symposium. L'poque Phanariote. Thessaloniki, 1974; D. Prodan, Problema iobagiei n
Transilvania. 1700-1848, Bucuresti, 1989; Florin Constantiniu, Relatiile agrare
din Tara
Romneasca n secolul al XVIII-lea, Bucuresti, 1972; pentru istoria miscarilor polit
ice si sociale: N.
Iorga, La Rvolution Franaise et le sud-est de l'Europe, Bucuresti, 1934; D. Prodan
, Rascoala lui
Horea, 2 vol., Bucuresti, 1984; idem, Supplex Libellus Valachorum, Bucuresti, 19
84; La Revolution
Franaise et les Roumains (ed. Al. Zub), Iasi, 1989; pentru istoria bisericii si a
vietii religioase: N.
Iorga, Istoria bisericii romnesti si a vietii religioase a romnilor, vol. I-II, Bu
curesti, 1928; M.
Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romne, 3 vol., Bucuresti, 1990-1991; Z. Pcli
sanu, Istoria
Bisericii Romne Unite, partea 1,1697-1751, ed. a II-a, 1959; partea a II-a, 1751-
1783, 1991; O.
Brlea, Biserica Romna Unita si ecumenismul corifeilor Renasterii culturale, Mnchen,
1983;
idem, Unirea romnilor. 1697-1701, n ndreptar, XIII, 1990, nr. 49-50; idem, Ex histori
a
romana, Ioannes Bob Episcopus Fogarasiensis. 1783-1830, Frankfurt am Main, 1948;
S. Dragomir,
Istoria dezrobirii religioase a romnilor din Ardeal n secolul XVIII, 2 vol., Sibiu
, 1920, 1930;
idem, Romnii din Transilvania si Unirea cu Biserica Romei, Cluj-Napoca, 1990; O.
Ghitta, O
veche disputa bisericeasca si semnificatiile sale, n Viata privata, mentalitati c
olective si imaginar
social n Transilvania, Cluj-Napoca, 1996, p. 211-223; Etnicity and Religion in Ce
ntral and
Eastern Europe, ed. by Maria Craciun, Ovidiu Ghitta, Cluj-Napoca, 1995; D. Rados
av, Sentimentul
religios la romni, Cluj-Napoca, 1997; Church and Society in Central and Eastern E
urope, ed. by
Maria Craciun, Ovidiu Ghitta, Cluj-Napoca, 1997.
Pentru istoria culturii sunt esentiale: N. Iorga, Istoria literaturii romne n seco
lul al XVIIIlea,
2 vol., Bucuresti, 1969; Al. Dutu, Coordonate ale culturii romnesti n secolul al X
VIII-lea.
1700-1821, Bucuresti, 1968; D. Popovici, La litterature roumaine l'poque des Lumir
es, Sibiu,
1945; L. Blaga, Gndirea romneasca n Transilvania n secolul al XVIII-lea, Bucuresti,
1966; P.
P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir, Bucuresti, 1958; Kosry D., Mveldes a XVIII szazad
i
Magyarorszagon, Budapest, 1980; P. Teodor, Interferente iluministe europene, Clu
j-Napoca, 1984;
P. Teodor, Sub semnul luminilor: Samuil Micu, Cluj-Napoca, 2000.