Sunteți pe pagina 1din 1

Ritualul (din latină ritus, „ceremonie, cult religios”) este un ceremonial

derivat din vechi tradiții religioase,


care se desfășoară după anumite reguli, (de obicei într-un cadru solemn), cu
prilejul unor momente importante
ale existenței umane, (naștere, botez, căsătorie, moarte), sau în legătură cu unele
etape ale muncii
(semănat, recoltat), ori cu succesiunea anotimpurilor, sau ocazionate de unele
sărbători sau alte evenimente
petrecute în cadrul unei comunități tradiționale.
La poporul român, ritualul are strânse legături cu folclorul, iar desfășurarea
sa poate fi însoțită, după caz,
de numeroase cântece, orații de nuntă, bocete, cântece ale Drăgaicei, ale cununiei
etc.

Ţările din întreaga lume au tot felul de obiceiuri şi ritualuri ciudate cu tot
felul de scopuri medicinale sau
“pentru noroc”. Unele din ele sunt barbare, altele deja interzise prin lege. Din
păcate, multe astfel de rituaşuri
ciudate se practică încă la scară largă.

India: Aruncatul bebeluşilor din turn pentru noroc şi…sănătate


În anumite regiuni din India, oamenii sunt convinşi că vor avea copii
sănătoşi,curajoşi şi norocoşi dacă îi aruncă
dintr-un turn de 15 metri.Ritualul barbar şi periculos se desfăşoară o dată pe an
în mai multe zone .
Copiii mici sunt aruncaţi dintr-un turn de peste 15 metri pe o pătură ţinută de mai
mulţi credincioşi la bază.
Imediat ce a plonjat, copilul este purtat pe braţe până la mama lui, care îl
linişteşte.

Mormoni: Botezul morţilor prin intermediul celor vii


Mormonii sunt convinşi că după moarte, sufletele predicatorilor lor continuă
treaba, „pe lumea cealaltă”.
Astfel, sufletele celor care au fost de alte religii, se pot converti acolo, dar
pot face acest lucru doar prin intermediul
viilor de aici. Cum sfânta taină a botezului nu se poate realiza în lumea
spiritelor, mormonii preiau sarcina
şi botează un membru viu al comunităţii, în cinstea sufletului unui aşa zis
„păcătos” convertit pe lumea cealaltă.

Africa şi Haiti: Ritualuri voodoo cu oameni posedaţi


Vodun este o religie asemănătoare cu versiunea din Haiti numită Voodoo. Unul dintre
ritualurile sale presupune
drogarea subiectului cu ciuperci halucinogene, ducerea lui în pădure pentru a intra
în contact cu spiritele
şi astfel poate comunica ce doresc acestea. De multe ori, ritualurile voodoo se
aseamănă la violenţă cu cele de exorcizare
doar că spiritele sunt chemate şi atrase către corpul subiectului, nu alungate.

S-ar putea să vă placă și