Arhanghelul, omul şi câinele

PR. IOAN VALENTIN ISTRATI ARTICOLE TEOLOGICE

În cartea lui Tobit, care există în Septuaginta şi în tradiţia canonic ă

catolică şi ortodoxă, citim despre o istorie care are loc în Ninive în
secolele 8-7 înainte de Hristos, după luarea în captivitate a regatului
lui Israel de către asirieni.

În centrul istoriei este o călătorie. După ce dreptul Tobit orbeşte, şi

aşteaptă să moară, îl trimite pe fiul său Tobie într-o misiune s ă aduc ă
banii împrumutaţi unei rude, pentru a-şi îngropa tatăl orb, a avea grij ă
de mama sa şi a face milostenie (cap 4).

În cursul călătoriei, un străin îl însoţeşte, şi se vădeşte a fi un

arhanghel, Rafael, care „stă în faţa slavei Domnului”. Împreun ă Tobie
şi Rafael iau banii, o eliberează pe dreapta Sara de demonul
Asmodeus, Tobie se căsătoreşte cu Sara (7, 12) şi se întorc acas ă,
unde îl vindecă pe Tobit de orbire. Întreaga istorie este plin ă de o
înfiorare spirituală unică, exprimând discret şi totuşi evident iubirea
dintre tată şi fiu, dar şi dintre om şi Dumnezeu.

La capitolul 6, există un text care vorbeşte despre un câine: “Tân ărul

Tobie a mers şi îngerul a venit cu el, şi câinele a venit cu el şi a mers
împreună cu el”. Iar apoi în capitolul 11, se spune: „Şi câinele a mers
în spatele lor”.

Câinele apare în ambele ocaziile fără nicio introducere. Este oare

câinele lui Tobit? Versiunile vaticane şi alexandrine cuprind textul:
„câinele tânărului”. Este oare doar un câine vagabond?  Codex
Sinaiticus spune „câinele” fără nicio explicaţie, şi totuşi de ce apare
în istorie? În cuvintele biblice nimic nu este întâmpl ător sau
insignifiant, ci fiecare cuvânt înseamnă ceva, de obicei mult mai mult
decât se crede la prima vedere.

Unii exegeţi au sugerat că prezenţa unui câine în aceast ă istorie

biblică, în care omul (Tobie), îngerul (Rafael) şi animalul (câinele) merg
împreună într-o călătorie providenţială şi minunată, arată într-un mod
teologic integrator, specific istoriilor semitice, o realitate unitivă, în
care regnul angelic, cel uman şi cel animal coopereaz ă spre slava lui
Dumnezeu. Alţi comentatori sugerează chiar faptul că acel câine
misterios este tot un înger.

Ceea ce este simptomatic în această istorie minunată este că întreaga

creaţie a lui Dumnezeu concurează la imnul de slavă adus Creatorului.
Este în această carte biblică milostenie, smerenie, suferin ţă,
vindecare, providenţă, taină, jertfă de sine, iubire şi nemurire, toate
ingredientele unei viziuni teologice asupra lumii. Teologii de-a lungul
istoriei au spus chiar că această Carte a lui Tobit este o carte
profetică prin mesajul ei providenţial şi vindecător. Mesajul ini ţiatic de
o teologie profundă se află de obicei în substratul anagogic al textului,
acolo unde semantica se uneşte discret cu contextul, într-o semiologie
a iubirii împărtăşite dintre om cu Dumnezeu.

De fapt, întreaga Sfântă Scriptură integrează proniator creaţia în

planul lui Dumnezeu, imaginează raiul ca fiind o gr ădin ă plin ă de
frumuseţe, incluzând plante şi animale, acceseaz ă plenar taina zidirii
ca asumare de jertfă şi dăruire de sine, pătrunde în subţiorile crea ţiei,
în interioritatea ei plină de sens pentru a arăta prezenţa lui Dumnezeu
în istorie şi în fiecare clipă, în întregul univers şi în fiecare (at)om