❖ A fost episcop de Nyssa, unul din marii părinți capadocieni,

alături de fratele său Sf. Vasile cel Mare și Sf. Grigorie de

Nazianz;

❖ S-a născut în jurul anului 335, în Cezareea Capadociei, fiind

mai tânăr decât Sf. Vasile;

❖ Educația elementară îi este făcută în familie, sub atenta

observație a surorii sale, Macrina și a lui Vasile, fratele său
mai mare, pe care îl numește „părintele și dascălul” său și pe
care îl compară cu Moise, cu Samuel, cu Ilie, cu Ioan
Botezătorul și cu Pavel;

❖ Își desăvârșește educația sub îndrumarea lui Libaniu și a

altor personalități de seamă ale vremii;
❖ El nu se angajează dintru început într-o carieră religioasă și
devine profesor de retorică;
❖ Își întemeiază o familie, căsătorindu-se;
❖ Datorită morții neașteptate a soției sale Teodora, și în urma
sfaturilor date de fratele său, Vasile, și ale prietenului său,
Grigorie de Nazianz, el se retrage la mănăstirea întemeiată de
Vasile pe malul râului Iris, in Pont;
❖ Rămâne la mănăstire timp de 10 ani, când este numit episcop
de Nyssa, localitate aflată în jurisdicția mitropolitană a
Cezareei, unde activa Vasile, fratele său;
❖Deși a fost făcut episcop împotriva propriei sale voințe, în anul
371, la vârsta de 35 de ani, el nu a dezamăgit pe cei care și-au
pus încrederea în el.
❖ După câțiva ani de păstorire, în anul 376 arienii au găsit motive
să-l depună și chiar să-l exileze. Pretextul sub care a fost
îndepărtat din scaun era că, ziceau arienii, a fost instituit
necanonic și că nu a administrat corect averea Bisericii. (Acestea
erau motive inventate, formale, căci el a fost exilat, în fond, pentru că era de
altă partidă decât a lor, pentru că era ortodox și le era mare adversar).

❖ După moartea împăratului arian Valens (378), influența

arienilor scăzând considerabil, el se reîntoarce din exil și ocupă
scaunul eparhiei care îi rămăsese încă credincioasă și în timpul
absenței.
❖ În anul 379 ia parte la un sinod din Antiohia, unde,
remarcându-se prin calitățile sale, primește din partea
sinodului o misiune în Arabia, Pont și Palestina.
❖ În acest timp, el este ales mitropolit de Sevasta în Armenia,
unde a fost reținut - zice el - câteva luni, ca „într-o captivitate
babilonică” (Scrisoarea 19).
❖ În anul 381 participă la al doilea Sinod Ecumenic, unde, ca
delegat al sinodului, a ținut la înmormântarea fostului
președinte al acestuia, Meletie din Antiohia, o cuvântare.
❖ Ortodoxia lui s-a manifestat așa de strălucit atunci, încât a fost
numit „stâlpul Ortodoxiei”, iar împăratul Teodosie, prin legea
din 30 iulie 381, îl numără printre episcopii care constituie
garanția Ortodoxiei;
❖ În anul 385 sau 386 Sfântul Grigorie vine din nou la
Constantinopol, unde a ținut cuvântări la înmormântarea
principesei Pulcheria și a împărătesei Flavia;
❖ Îl întâlnim încă o dată, în anul 394, în capitală, la un sinod
convocat pentru aplanarea diferendului ivit între 2 episcopi din
Arabia (Bostra). Cu acest prilej, ia parte și la sfințirea unei bise-
rici din Constantinopol.
❖ Probabil că, nu mult după acest sinod, a murit (394).
 Opera
Scrieri exegetice și omilii
➢ Despre crearea omului (Περι κατασκευής του ανθρώπου).
Este scrisă nu mult după moartea Sfântului Vasile (f 379), la
cererea fratelui său, Petru, căruia îi este și dedicată. Tratează
despre crearea omului, explicând locul de la Geneză 1, 26: „Să
facem pe om după chipul și asemănarea Noastră”. Prin acest tratat
completează lucrarea Sfântului Vasile Despre cele 6 zile ale
creației.
Sfântul Vasile nu vorbise acolo și despre crearea omului, dar
simțindu-se nevoia de a fi explicată în întregime, Sfântul Grigorie
completează ceea ce nu a scris fratele său. Descrie starea omului
înainte și după căderea în păcat și combate teoriile greșite cu
privire la preexistența sufletului omenesc (teorie susținută de
Origen), precum și metempsihoză, dar reține ideea de
apocatastază și de mântuire generală.
❖ Apologie pentru Hexaimeron (’Απολογητικός περι τής
Έξαημέρον).
Este scrisă după cea mai de sus, de asemenea la cererea
fratelui său, Petru, episcop de Sevasta, care avea unele
nedumeriri cu privire la cele relatate în Geneză, despre crearea
lumii. Locurile obscure încearcă să le explice cu ajutorul unor
teorii metafizice.

❖ Despre viața lui Moise sau Despre perfecțiunea în virtute (Περί

του βίου Μουσέως ή Περί τής κατ’ άρετήν τελειότητος), compusă
în anul 390, la cererea unui tânăr, Cesariu, care dorea să
cunoască tabloul vieții perfecte. Autorul, prin descrierea vieții
lui Moise și lămurirea faptelor lui, îl prezintă pe acesta ca model
ce trebuie urmat pentru a duce o viață creștină și pentru a se
înălța cu sufletul la Dumnezeu.
El folosește peste tot interpretarea alegorică.
❖ Apologie Despre Pitonisă (Περι τής έγγαδτριμύρου) Este un mic
tratat în care explică I Regi, cap. 28, 8 (în care se spune că Saul
era foarte necăjit, deoarece dușmanii îl amenințau, iar el s-a
îndreptat către o vrăjitoare din Endor, pentru ca aceasta să-i
spună viitorul. La vrăjitoria femeii, s-a arătat spiritul lui Samuel,
ca să vorbească cu Saul).
Origen susținea că cel care s-a arătat lui Saul a fost cu
adevărat spiritul lui Samuel.
Sfântul Grigorie susține prin lucrarea de față, ca și Metodiu
și Eustațiu al Antiohiei, că profetul Samuel nu s-a arătat lui
Saul, ci un demon, care a luat forma numitului profet. Poate fi
considerat un mic tratat de demonologie.
❖ Despre titlurile Psalmilor în două părți.
‐ în prima parte, autorul caută să arate că psalmii, în totalitate lor,
sunt compuși după un plan unitar;
‐ în partea a doua, spune că fiecare inscripție a psalmilor conține
o învățătură morală. Scrierea abundă în alegorie.
❖ opt omilii despre Ecclesiast

❖ cincisprezece omilii despre Cântarea Cântărilor (interpretarea

alegorică își atinge scopul și în această scriere, ceea ce se explică,
de altfel, și prin conținutul cărții);

❖ cinci omilii despre Rugăciunea Domnească (în prima explică

necesitatea și folosirea rugăciunii, iar în celelalte patru explică
cereri din Tatăl Nostru);

❖ opt omilii despre fericire, în care interpretarea alegorică este

îmbinată cu cea literară;

❖ o omilie la I Cor. 6, 18 și alta la I Cor. 15, 28, contra arienilor.

Tratate dogmatice și polemice

❖ Contra lui Eunomius (Προς Εωνόμιον άνριρ ντικοι λόγοι),

Este una din cele mai bune lucrări antieretice.Importanța
ei constă și în aceea că, prin ajutorul ei, s-a putut reconstitui
aproape în întregime doctrina lui Eunomius, căci Sfântul Grigorie,
după metoda lui Origen contra lui Cels, citează pasaje întregi din
opera pe care o combate. Lucrarea a fost scrisă în anul 381 și este
alcătuită din 12 cărți. în unele ediții, cartea a ΧΙΙ-a este împărțită în
două cărți.

❖ Antireticus contra lui Apolinarie (59 capitole) este cea mai

importantă combatere - care ni s-a păstrat - a învățăturilor ereti-
cului Apolinarie, învățături expuse în cartea lui: Dovedirea
întrupării divine după asemănarea omului. Sfântul Grigorie
accentuează că Hristos a avut natura omenească perfectă, căci
numai astfel a putut El să fie Mântuitorul nostru.
❖ Contra lui Apolinarie, către Teofil al Alexandriei. Este o scriere mai
scurtă, datând de după anul 385. Semnalează patriarhului din
Alexandria primejdia apolinarismului și cere condamnarea acestuia.

❖ Despre Duhul Sfânt contra Macedonienilor pnevmatomahi (Περι του

'Αγίου Πνεύματος κατά Μακεδονιανών των πνευματομάχων). Combate
pe pnevmatomahi, învățând că creștinul se caracterizează prin
credința în „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”.Dogma despre Sfânta Treime o
tratează în următoarele 4 studii scurte: Despre Sfânta Treime către
Eustațiu, Către Ablaliu că nu sunt trei Dumnezei, Despre credință
către Simplicius și Contra grecilor după noțiunile comune.

❖ Contra fatalismului. Este un dialog dintre Grigorie și un filosof păgân,

care a avut loc la Constantinopol. Sfântul Grigorie dorea să-l
convertească pe filosof. Acesta i-a replicat că totul este supus
destinului, iar dacă destinul său este să se convertească la creștinism,
acest lucru se va întâmpla, fără ca cineva să poată face ceva. Sfântul
Grigorie combate fatalismul astrologie și accentuează libertatea
voinței.
❖ Cateheza cea mare (Λόγος κατιχητικός ό μέγας).
Este una din cele mai importante scrieri ale Sfântului
Grigorie. Scrisă probabil pe la 385, conține 40 capitole,
care reprezintă o sinteză a doctrinei creștine.
Este o schiță filosofică a dogmaticii, urmărind să
convingă pe păgâni, pe iudei și pe eretici despre
adevărul pe care îl conține creștinismul. Autorul se
folosește în expunerea învățăturilor fundamentale atât
de Sfânta Scriptură, cât și de rațiune. El tratează despre
Sfânta Treime, întrupare, Răscumpărare, Botez, Euharistie, Eshatologie.
Lucrarea este un fel de „Summa theologiae” care a existat în răsărit între
Περι αρχών a lui Origen și Ακριβής εκθεσις τής όρθοδόξον πίστεως a
Sfântului Ioan Damaschinul.

Despre copiii care mor prea de timpuriu, către Hieriu (prefectul

Capadociei), prin care încearcă să justifice motivele pentru care
Dumnezeu răpește prea de timpuriu atâtea ființe omenești.
Scrierea Despre suflet și înviere
Ascetice și morale
➢ Despre feciorie;
➢ Despre moartea prematură a copiilor;
➢ Despre pelerinaje;
➢ Viața Sf. Macrina;
➢ Contra celor ce amână
Botezul

Filosofice
➢Despre facerea omului;
➢Despre suflet și înviere;
➢Viața lui Moise;
Apologetice

➢ Catehismul cel mare;

Oratorice

➢Cuvântare funebră despre Meletie;

➢Despre botezul lui Hristos;
Necrologuri:

➢Cuvânt funebru la Marele Vasile, propriul său frate

➢Lauda Sf. Părintelui nostru Efrem
➢Cuvânt funebru la Marele Meletie, episcopul Antiohiei
➢Cuvânt la moartea Pulheriei
➢Cuvânt funebru la moartea împărătesei Flaccilla
➢La viața Sf. Grigorie, făcătorul de minuni
Scrisori: (26 in editia Migne plus o scrisoare canonică
Au caracter în mare parte personal)

➢ Către Eusebiu; ➢ Despre scrierea contra

➢ Cetății Sebastia;
➢ Către Ablabius;
➢ Către Cynegius;
➢ O mărturie;
➢ Către Stagirius;
➢ Unui prieten;
➢ Unui învățăcel în cele clasice;
➢ O invitație ;
➢ Către Libanius;
➢ A doua scrisoare către
Libanius ;
Eunomius;
➢ Bisericii din Nicomidia;
➢ Episcopului din Melitene;
➢ Către avocatul Adelphius ;
➢ Către Amfilohie;
➢ Către Eustathia, Ambrosia și
Basilissa;
➢ Către Flavian;
➢ Către Olimpiada:
Comentariu la Cântarea
cântărilor;
 Imnografie
➢ Tropar, glasul al 4-lea:
Dumnezeul Părinților noştri, care faci pururea cu noi după
blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru
rugăciunile lor, în pace ocârmuieşte viața noastră.
➢ Condac, glasul al 8-lea:
Insuflatul de Dumnezeu ierarh al Bisericii și cinstitul scriitor
de cântări al înțelepciunii, mintea cea priveghetoare a Nisei,
Grigorie, dănțuind și desfătându-se cu îngerii întru
dumnezeiasca lumină se roagă neîncetat pentru noi toți.
➢ Condac, glasul 1:
Cu ochiul sufletului priveghind, ierarhe, te-ai arătat lumii ca
un păstor priveghetor și cu toiagul înțelepciunii tale,
preafericite cuvioase, ai alungat pe toți rău-voitorii credinței
ca pe nişte lupi, păzindu-ți turma nevătămată, preaînțelepte
Grigorie.
 Doctrina

✓ Sf. Grigorie de Nyssa a fost numit "capul care

cugetă" - a fost mintea cea mai speculativă si
mai sistematică în ansamblul cappadocienilor.
✓ Sf. Grigorie a făcut mare uz de filozofie.
✓ El se folosește la maximum de datele rațiunii.
✓ Toate elementele credinței, care pot suporta
argumente raționale sau judecați de valoare,
sunt prezentate - în primul rând - ca adevăruri
raționale.
✓ Baza teologiei Sf. Grigorie e Sf. Scriptură;
➢ Teognosia - cunoașterea lui Dumnezeu - e una din
problemele cele mai dezbătute de Sf. Grigorie în operele
sale. Cunoașterea lui Dumnezeu e scopul vieții noastre.
Ea e rațională si naturală pe măsura ridicării treptate de
la elementele firii celei mari și de la elementele firii
umane până la hotarul dintre sensibil si suprasensibil.

➢ Sf. Treime - lucrarea lui Dumnezeu în afară este

comuna celor trei Persoane. Este Una și aceeași Persoană
a Tatălui din care Fiul Se naște si Sf. Duh purcede.
Deosebirile, dacă poate fi vorba de așa ceva între
Persoanele treimice, sunt nu de natură sau ființă, ci de
relație. Tatăl este Tată si nu Fiu, Fiul este Fiu și nu Tată
de asemenea, Sf. Duh nu e nici Tată, nici Fiu. Tatăl este
cauza. Fiul este "Cel din cauză". Sf. Duh este "Cel ce vine
din Cel din cauză". Cele trei Persoane au comun
dumnezeirea.
➢ Hristologia - Hristos a avut firea umană integrală, adică
trupul real și sufletul rațional, și a avut firea divină completă.
Cele două firi sunt strâns unite între ele, alcătuind o singură
Persoană. Sf. Grigorie dezvoltă pe larg teoria comunicării
însușirilor.

➢ Fecioara Maria - e Născătoare de Dumnezeu.

➢ Antropologie - este creatorul propriu-zis, în sens științific,

al antropologiei creștine. Sf. Grigorie afirmă că Hristos
întrupat reprezintă întreaga umanitate.

➢ Apocatastasa - la sfârșitul lumii, totul se va purifica treptat

printr-un foc curățitor si va reveni la forma dintâi. În "Despre
suflet si înviere" - se ocupă special cu aceasta problemă.
Tratamentul purificării se face proporțional cu păcatul
pătruns în fiecare.
Grigorie de Nyssa (335-395), episcop de Nyssa,
unul din marii părinți cappadocieni, alături de
fratele său Sf. Vasile cel Mare și Sf. Grigorie de
Nazianz. Dacă Sf. Vasile cel Mare era considerat
‘om de acțiune’, iar Sf. Grigorie de Nazianz,
‘teologul’, Grigorie de Nyssa a fost supranumit
‘filosoful și misticul , subliniindu-se prin aceasta
contribuția specifică pe care el a adus-o la
promovarea credinței creștine.
 Citate
➢ Binele nu are margini!

➢ Creştinismul este o imitare a naturii divine!

➢ Omul este microtheos prin har!

➢ În Sfânta Treime există o comuniune și o distincție

care depăşesc posibilitățile cuvântului și înțelegerii!

➢ Cine este îmbuibat nu va putea niciodată să treacă pe

poarta cea strâmtă a cerului!

➢ Tămăduieşte cu înfrânarea ta înțeleaptă două patimi

potrivnice una alteia: îmbuibarea și foamea fratelui
tău!
➢ Unde este putere de stăpânire, acolo este chipul lui
Dumnezeu!

➢ Oricine încearcă să descrie lumea cealaltă prin cuvinte

este, cu adevărat, un mincinos; și nu pentru că urăşte
adevărul, ci prin nepotrivirea descrierii!
1
 Viața
❖ El s-a născut în anul 329 în Arianz, un sat aproape de Nazianz,
în Capadocia, din părinți nobili.

❖ Tatăl său se numea Grigorie și a fost mai multă vreme aderentul

unei secte iudeo-păgâne, sectă sincretistă, numită a hipsistarilor
(adoratorii celui preaînalt; venerau și focul, țineau sâmbăta și
privitor la mâncăruri urmau normele iudaice etc.).

❖ Sub influenta soției sale, Nona, o femeie pioasă și creștină

convinsă, a trecut la creștinism, fiind botezat în anul 325 de
episcopul de Nazianz.

❖ După moartea acestuia în anul 328, fiindcă dăduse mărturisiri

de bun creștin, Grigorie (tatăl), succede în scaunul episcopal, în
Nazianz, unde a păstorit timp de 46 de ani.
2
❖ Grigorie (fiul) a primit o educație religioasă aleasă, din partea
ambilor părinți, dar mai ales din partea mamei sale, Nona, care a
avut asupra lui o influență covârșitoare.

❖ Primele cunoștințe de scris și citit le-a primit în orășelul Nazianz.

Studiile mai înalte le-a făcut la școala din Cezareea Capadociei,
unde l-a cunoscut pe Sfântul Vasile.

❖ De aici a trecut la Cezareea Palestinei, apoi la Alexandria și în cele

din urmă la Atena, unde a rămas 5 sau 6 ani. A studiat: gramatica,
retorica, matematica, filosofia și poezia.

❖ În Atena a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Vasile, prietenie

care a durat până la moartea acestuia.

❖ După un răstimp de 5 sau 6 ani petrecuți în metropola

clasicismului, la vârsta de 30 de ani (în 359) părăsește Atena, trece
prin Constantinopol, unde îl întâlnește pe fratele său, Cesarie, -
3
care practica aici medicina -, şi pleacă împreună la Nazianz.
❖ Aici primește curând botezul creștin, după care, nu după mult timp,
se dedică vieții ascetice, retrăgându-se pe malul râului Iris, unde își
ducea viața monahală și prietenul său, Vasile.

❖ Cei doi călugări practicau asceza și studiau cu mult suflet Sfânta

Scriptură și alte scrieri creștine, între care, cu prioritate, operele lui
Origen. Din acestea extrag mai multe pasaje alese, pe care le-au
numit Filocalia.

❖ Situația dificilă care a fost creată tatălui său (de către arieni) a silit
pe Sfântul Grigorie ca în anul 361 să părăsească singurătatea și să se
întoarcă în Nazianz. (Tatăl său semnase un simbol de credință semiarian,
alcătuit la sinodul din Rimini și, din această cauză, a întâmpinat o puternică
opoziție din partea credincioșilor. Sfântul Grigorie reușește prin cuvântările sale să
oprească nemulțumirile opoziției și îndeamnă pe tatăl său să facă o mărturisire de
credință ortodoxă, reușind în acest fel să restabilească liniștea în eparhie. Din acest
moment, credincioșii care îl vedeau pe Sfântul Grigorie ca pe apărătorul credinței
ortodoxe și om al păcii doreau să-l aibă ca preot al lor. )

4
❖ Sfântul Grigorie este hirotonit preot de către tatăl său, împotriva
voinței sale, probabil la sărbătorile Crăciunului din anul 361;
❖ Pleacă din nou în singurătate la prietenul său, Vasile, de unde se
reîntoarce numai peste un an, după repetatele stăruințe ale tatălui
său.
❖ Cu acest prilej tine o cuvântare, Περι φυγής (fugă) Apologeticus de
fuga, despre fuga sa, prin care își justifică fuga sa, arătând astfel
măreția preoției, dar și responsabilitatea ei, afirmând că nu era
pregătit pentru o taină atât de mare ca preoția; (Această cuvântare
este în realitate un adevărat tratat despre preoție a cărui influență se face
simțită în Cele șase cărți despre preoție ale Sf. Ioan Hrisostom, iar prin
traducerea în latină, în Regula Pastorală a lui Grigorie);
❖ De acum înainte rămâne lângă tatăl său, căruia îi este de mare
sprijin.
❖ în anul 372, Sfântul Grigorie a fost hirotonit - de către Sfântul Vasile
cel Mare - ca episcop al Sasimei, în Capadocia, o episcopie nou
înființată. 5
❖ Sfântul Grigorie nu a mers la Sasima, ci a rămas în Nazianz iar după
moartea tatălui său, el preia scaunul episcopal de Nazianz;

❖ După numai un an, se retrage la Seleucia în Isauria

dedicându-se vieţii contemplative;
❖ În primele luni ale anului 379, i se prezintă o delegație care îl invită
să vină la Constantinopol, să se pună în fruntea credincioșilor de
aici și să înceapă lupta pentru restabilirea ortodoxiei prigonite, de
către arienii atotputernici.
❖ Sfântul Grigorie a îndeplinit cererea constantinopolitanilor și a
venit în capitală. Aici a grupat pe credincioși în jurul său, într-o
capelă numită Anastasis (învierea), căci toate celelalte biserici erau
în mâna arienilor, și în aceasta a început combaterea ereziei ariene,
rostind celebrele sale cuvântări despre divinitatea Fiului, a
Cuvântului lui Dumnezeu, după care a primit numele de Teologul.
(Îndrăzneala ereticilor arieni de împotrivire a mers până acolo, încât odată, pe
când Sfântul Grigorie servea la altar, au pătruns în Biserică, provocând dezordini și
6
batjocorind pe credincioși, iar pe el l-au lovit, rănindu-l.)
❖ Drept răsplată pentru meritele deosebite și activitatea sa împotriva
ereticilor, împăratul Teodosie cel Mare (379-395), clerul și poporul l-
au ridicat pe Sfântul Grigorie în scaunul de patriarh al
Constantinopolului. Astfel la 27 noiembrie 380 a fost instalat de
Teodosie și de Meletie al Antiohiei ca patriarh al Constantinopolului.
❖ În anul 381, la Constantinopol, a avut loc al doilea Sinod Ecumenic,
convocat pentru aplanarea unor discuții trinitare și a schismei
antiohiene. Nu mult după deschiderea sinodului, președintele
acestuia, Meletie, moare, iar președinția i-a revenit Sfântului Grigorie,
considerat acum ca primul în rang.
❖ Intrigile din partea episcopilor din Macedonia și Egipt îl fac să se
retragă la Nazianz, unde va conduce Biserica de aici până la 383, când,
prin sprijinul lui, se alege episcop vărul său, Eulalius.
❖ Acum se retrage la moșia sa din Arianz, unde petrece ultimele zile ale
vieții, ocupându-se cu compunerea de poeme și cu exerciții ascetice.
Trece la Domnul în anul 390.
7
 Opera

I. Cuvântări
De la el s-au păstrat până în zilele noastre 45 cuvântări,
de conținut variat. Unele sunt ținute la
Constantinopol (379-381), iar altele la Nazianz.

Ele pot fi împărțite în: dogmatice, festive, panegirice,

funebre, de ocazie și morale.

8
Cuvântări Dogmatice
➢ Cinci cuvântări teologice - rostite în 380,
la Constantinopol, în Capela Invierii, contra arienilor.
➢ Cuvântarea I -Prima Cuvântare poate fi
considerată ca o introducere și elaborare de
principii fundamentale pentru adevărata teologie.
Celui care vorbeşte despre Dumnezeu i se cere o înaltă puritate
morală. Învăţătura despre Dumnezeu, Sfânta Treime, Întrupare,
Mântuire, Sfintele Taine, e socotită dogmă și asupra ei nu se poate
filosofa. Dar învăţătura despre lume și lumi, despre materie, despre
suflet, despre firile intelectuale superioare (îngerii) și inferioare,
despre răsplată, despre patimile lui Hristos, se poate filosofa.
➢ Cuvântarea II În această cuvântare se vorbeşte despre
Dumnezeu în Sine: existenţa, firea și atributele Lui. Dumnezeu
nu poate fi cunoscut pe cale raţională (Contra lui Eunomiu).
Despre Dumnezeu se poate cunoaşte cu certitudine că El există;
dar ce este El în Sine însuși depăşeşte posibilitatea noastră de 9
cunoaştere.
➢ Cinci cuvântări teologice
➢ Cuvântările III si IV - intră în tema propriu-zisă a teologiei și
tratează despre deofiinţimea celor trei Persoane divine, în special
despre dumnezeirea Logosului și deofiinţimea Logosului cu Tatăl,
combătând obiecţiile și textele biblice opuse de arieni;
➢ Cuvântarea V - despre Sf. Duh, Care e a treia Persoana a
Dumnezeirii, existând nu prin naștere, ci prin purcedere;

Cuvântări panegirice
-în cinstea sfinţilor: în cinstea Macabeilor, a Sfântului Atanasie,
a lui Ciprian de Antiohia.
În aceste cuvântări, Sfântul Grigorie utilizează toate izvoarele artei
oratorice.

10
Cuvântări-Necrologuri:

▪ la moartea fratelui său, Cesarie,

▪ la moartea surorii sale, Gorgonia,
▪ la moartea tatălui său,
▪ la moartea Sfântului Vasile cel Mare.

Sfântul Grigorie este primul care introduce în literatura

Bisericii genul cuvântărilor funebre, în acest scop folosește normele
oratoriei păgâne, pe care însă le aplică unui fond curat creștin.

Cuvântarea de rămas-bun este predica de despărțire, după

demisia din postul de Patriarh al Constantinopolului, și este rostită în
fața celor 150 de ierarhi ai Sinodului II Ecumenic și în fața tuturor
credincioșilor săi.
11
Cuvântări ocazionale:
Despre fugă - prin aceasta, se justifică de ce a fugit de acasă după ce a
fost hirotonit.
▪ Atitudinea Sfântului Grigorie se justifică prin conștiința adâncă ce
o avea despre sensul și grava răspundere a preoției.
• Ca mister, vocație și pastoraţie, preoția este socotită de el drept o
artă: „Preoția, arta de a conduce pe om - ființa cea mai complexă și
cea mai felurită în gând și în faptă - arta artelor și știința
științelor”.
• Pentru a înțelege măreția preoției, o compară cu medicina:
„știința vindecării sufletelor cu știința vindecării trupurilor”.
• Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Grigorie cel Mare, în
cuvântările lor cu același subiect, s-au folosit de ea.

Cuvântări morale: Despre caritate, Despre divorţ ş.a.

Cuvântările lui, prin ideile curat creştine pe care le conţin s-au
bucurat de mare cinste, atât în faţa contemporanilor, cât și a
posterităţii. Multe dintre ele au fost traduse în limbi străine: latină,
armeană, siriacă, arabă, slavonă și, mai nou, în limba română. 12
II. Opera poetică
Datează din ultimii ani ai vieţii lui de la Arianz, între 383-390.
De la el au rămas 408 poeme, care pot fi împărțite în:
1. dogmatice - 38, tratează despre Dumnezeu în Treime: Tatăl, Fiul și
Duhul Sfânt; despre lume; despre Providență; despre îngeri; despre
suflet; despre cele două Testamente și venirea lui Hristos; despre
întrupare;
2. morale - 38, tratează despre feciorie, despre comparația vieţii din lume
și a vieţii duhovnicești sau monahale, despre vir-tute, despre dialogul cu
lumea, despre fragilitatea firii umane și despre firea umană, despre
puţina valoare a omului din afară, despre drumurile vieţii, despre
fericirea diferitelor feluri de viață omenească, despre dorință, despre
moartea celor dragi, despre falșii prieteni, dialog contra celor ce jură des,
contra mâniei, contra iubitorilor de bogății, contra femeilor care se
împodobesc prea mult ş.a. Morala Sfântului Grigorie este o morală
umanistă, strâns legată de viața omenească în general.
3. istorice - despre el însuși - 99, despre alții – 8,
4. 129 de epitafe,
5. 94 de epigrame. 13
 Doctrina

✓ Teoria cunoașterii lui Dumnezeu (Teognosia)

Legea naturala și privirea noastră asupra lumii ne arată
că există Dumnezeu, Cauza creatoare si susținătoare a
lucrurilor;

✓ Sf. Treime - este teologul prin excelentă al Sf. Treimi.

El stabilește cel dintâi, definitiv, raporturile dintre
Persoanele Sf. Treimi si specificul fiecăreia din Ele.
Tatăl, Fiul si Sf. Duh au comune: ființa, necrearea și
dumnezeirea; Fiul si Sf. Duh au comun faptul că sunt
din Tatăl; Tatăl are specific nenașterea, Fiul are ca
specific nașterea, iar Sf. Duh are ca specific purcederea.
14
✓ Hristologie - susține unitatea Persoanei în Hristos.
Acesta S-a golit de ceea ce era și a luat ceea ce nu era. Cele
doua firi: divină și umană ale Mântuitorului sunt unite
nu după har, așa cum susțineau cei ce interpretau greșit
adevărul întrupării Domnului, ci după esență.

✓ Sf. Fecioara Maria - e Născătoare de Dumnezeu.

✓ Soteriologie - teoria satisfacției, potrivit căreia Hristos

S-a făcut pentru noi păcatul însuși si blestemul însuși,
întru atât S-a smerit. Deosebirile sociale vin din păcat.
Păcatul a făcut și face ca unii oameni sunt liberi, alții
robi, unii bogați, alții săraci. La început toți oamenii au
fost liberi si egali. Dragostea de aproapele restabilește
starea naturală.
15
El enumera șase feluri de Botez:
- al lui Moise sau cel din apa;
- al lui Ioan sau al pocăinței;
- al lui Iisus sau al Duhului;
- al martiriului sau al sângelui;
- al lacrimilor ;
- al focului in viața cealaltă;

Compară Pocăința cu Botezul lacrimilor.

16
 Citate:
➢ Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de
a face binele!

➢ Mai bine un război vrednic de laudă, decât o pace

care te desparte de Dumnezeu!

➢ Ferice de cel ce traieşte în sihăstrie şi care, departe

de oamenii legaţi de pământul pe care-l calcă în
picioarele lor, îşi înalţă sufletul către Dumnezeu!

➢ Să devenim dumnezei din pricina lui Hristos, aşa

cum El S-a făcut om din pricina noastră!
17
➢ Cine nu iubeşte adevărul, nu l-a cunoscut încă!

➢ Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne

aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus!

➢ Celor ce iubesc cu adevărat, viaţa întreagă li se pare o

zi!

➢ Dorinţa de egalitate este aceea care a provocat

prăbuşirea lui Lucifer!

➢ Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai

mare decât cea cu care le primim noi!

18
➢ Nimic nu mi se pare mai atrăgător decât dialogul secret
al sufletului cu el însuşi şi cu Dumnezeu!

➢ Fiţi mica reflexie a unei mari Lumini!

➢ Prietenia nu subordonează, ci egalează. Ea înseamnă

ridicarea unuia prin celălalt la Dumnezeu!

➢ A-L înţelege pe Dumnezeu este greu, iar a-L exprima

este cu neputinţă!

➢ Înalţă-te mai mult prin viaţă decât prin gândire!

➢ Când aurul vorbeşte, celelalte cuvinte nu mai ajută!

19
➢ Raţiunea este prima care, prin cele ce se văd, ne-a
călăuzit spre Dumnezeu!

➢ Este cu neputinţă a dobândi înţelepciunea fără să

trăim într-un mod înţelept!

➢ În vremea aceasta, mulţi au ales odihna, mai înainte

de-a le-o da lor Dumnezeu!

➢ Un lucru mic este un lucru mic. Dar credinţa din

lucrurile mici este un lucru mare!

➢ Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai

mare decât cea cu care le primim noi!
20
➢ Pentru noi a fost necesar ca Dumnezeu să Se
întrupeze şi să moară, ca să putem trăi din nou!

➢ Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru ca eu sa fiu

tot atât de mult Dumnezeu pe cât a fost el om!

➢ A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare, dar este un

lucru şi mai mare a te curăţi pentru Dumnezeu!

➢ Astfel, omul a fost creat din ţărână şi suflare după chipul

cel nemuritor, deoarece în acestea două natura spiritului
este supremă. În calitatea mea de pământ sunt legat de
viaţa de aici, de jos, dar fiind şi o părticică divină, port în
sânul meu dorinţa vieţii viitoare!
21
 Viața
❖ S-a născut în anul 330, în Cezareea Capadociei dintr-o familie bogată
și cu frică de Dumnezeu.
❖ Tatăl lui era originar din Neocezareea din Pont și purta același nume
de Vasile. El era un om cult și retor distins.
❖ Mama sa, Emilia, din Capadocia, era fiica unor martiri și o femeie
evlavioasă.
❖ Părinții lui au avut 10 copii dintre care 3 au ajuns episcopi, Vasile în
Cezareea, Grigorie în Nyssa și Petru în Sevastia.

❖ Sfântul Vasile s-a născut și a trăit într-un mediu religios. în acest

mediu, el a primit la început educația religioasă de la mama sa,
Emilia, și de la bunica sa, Macrina, fosta elevă a Sfântului Grigorie
Taumaturgul, episcopul de Neocezareea.
❖ Sf. Vasile și-a făcut primele studii de retorică și filosofie la școala din
Cezareea, unde tatăl său era retor.
❖ A studiat mai apoi în Constantinopol și timp de aproape 4-5 ani în
Atena, unde a avut profesori vestiți: pe Libaniu, Prohersiu și
Himeriu. Aici studiază retorica, gramatica, filosofia, astronomia,
geometria și medicina.
❖ În decursul studiilor la Atena, leagă o strânsă prietenie cu Sf. Grigorie
de Nazianz, pe care-l cunoștea deja din Cezareea. Cunoșteau în
Atena numai 2 drumuri: unul care ducea la biserică și altul care
ducea la școlile înalte de filosofie și retorică în care se cultivau.

❖ În anul 356 se reîntoarce în Capadocia, unde a predat câtva timp

retorica.
❖ În acest timp a fost botezat de către episcopul Dianius al Cezareei
(357). Botezul îl primește așa de târziu, deoarece pe atunci era foarte
răspândit obiceiul de a se boteza la o vârstă înaintată.
❖ În urma unei educații religioase profunde, urmate de studiile
temeinice pe care le face pe la celebrele școli ale vremii, Sf. Vasile se
decide să îmbrățișeze viața ascetică.
❖ Pentru a cunoaște felul cum este practicată această viață în alte părți,
întreprinde o călătorie la cele mai însemnate mănăstiri din Egipt,
Palestina, Siria și Mesopotamia, unde vizitează pe cei mai
reprezentativi asceți ai timpului (360-361).
❖ Se întoarce în patria sa, își împarte toată averea săracilor și se retrage
la marginea râului Iris, nu departe de Neocezareea.
❖ Aici a întemeiat o colonie de călugări după modelul lui Eustațiu din
Sebasta, Sf. Vasile contribuind într-o mare măsură la dezvoltarea și
organizarea monahismului în Asia Mică. A dat chiar reguli pentru
monahi, reguli care s-au introdus curând în întreaga Biserică și după
care se conduc monahii răsăriteni până în ziua de astăzi.
❖ Monahii organizați de Sf. Vasile își petreceau timpul în rugăciune,
studiu și cu munca fizică.
❖ În anul 360 vine la el prietenul său, Grigorie de Nazianz.
❖ în acest loc, studiază cu sârguință scrierile lui Origen și extrage din ele
cele mai frumoase pasaje, despre care credea că este bine să fie
cunoscute de câți mai mulți creștini, și le adună într-un mănunchi,
sub numele de Filocalia (Φιλοκαλία).
❖ În acest timp s-a ocupat și cu compunerea de reguli monahale.
❖ După 5 ani de viață pustnicească, Sf. Vasile este hirotonit în anul 364
diacon, iar ceva mai târziu preot de către episcopul din Cezareea
Capadociei, Eusebiu, care îl și ia lângă sine, pentru ca, în urma
văditelor lui însușiri, să-i fie sfătuitor în diferite probleme teologice și
luptător contra arienilor.

❖ el a trebuie să plece de la episcopie.

❖ Situația grea în care se găsea Biserica în acea vreme în urma influenței
exercitate de arienii atotputernici prin sprijinul împăratului Valens,
arian riguros, îl face pe Eusebiu să recheme la sine pe Sf. Vasile (365).

❖ Din acest moment (365) până la moartea lui Eusebiu (370), Sf. Vasile a
fost devotat episcopului său, în serviciile căruia și-a pus toate puterile
lui spirituale.

❖ În anul 370, episcopul Cazareei Capadociei moare, iar Sf. Vasile este
hirotonit în locul lui.

❖ Din momentul instalării ca episcop, el și-a îndreptat activitatea în

două direcții:
— în plan intern se ocupa cu instruirea poporului și cu ușurarea
necazurilor celor săraci, înființând câteva instituții de binefacere;
— în plan extern se opunea arienilor și tentativelor împăratului Valens,
atrăgea pe dizidenți la credința niceeană și a lucrat pentru pacificarea
Bisericii din Antiohia, divizată prin schisma meletiană.
❖ Prin înființarea spitalului, numit de contemporani Vasiliada, după
numele Sfântului Vasile, cei aflați în necazuri și nenorociri își găseau
adăpost în această instituție, care era întreținută din veniturile pe care
Sf. Vasile le avea ca arhiepiscop.
❖ Prin poziția socială pe care a ocupat-o, a știut să se impună arienilor și
să-și guverneze cu mult tact Biserica. Din această cauză, Sfântul
Vasile era venerat și de partizani și de adversari.
❖ Autoritatea lui ca arhiepiscop al Capadociei era mare și Valens, voind
să i-o micșoreze, a împărțit provincia din punct de vedere politic în
două părți,- o parte rămânând cu capitala la Cezareea,
-iar cealaltă provincie cu capitala la Tiana.
❖ Împărțirea politică a atras după sine și diviziunea ei din punct de
vedere bisericesc. Din acest moment, mulți dintre episcopii care
depindeau mai înainte de Sf. Vasile trec acum sub ascultarea
episcopului Antim, din capitala celeilalte părți a provinciei, din Tiana.
❖ Sf. Vasile a creat episcopii noi în regiunile limitrofe, iar pentru a se
înconjura de oameni de valoare, trimite ca episcop la Nyssa pe fratele
său, Grigorie, iar la Sasima, trimite pe Grigorie din Nazianz.

❖ În urma unei vieți pline de griji și lupte pentru binele Bisericii, având
sănătatea corpului zdruncinată, moare la 1 ianuarie 379. Nu împlinise
nici 50 de ani.
 Opera

❖ Opera scrisă completează excelent portretul Sf. Vasile.

❖ Deși adeseori s-a accentuat doar latura sa de organizator, diplomat,
sau administrator bisericesc, activitatea sa literară îl dezvăluie în
plinătatea măreției sale.
❖ Opera sa scrisă a fost apreciată atât de cei educați, cât și de cei
mai puțin educați, de creștini, dar și de păgâni.
❖ Vasile a abordat dintre cele mai variate teme: dogmatice, ascetice,
pedagogice și liturgice.
❖ Din fericire cea mai mare parte a producției sale literare s-a păstrat.
Opere Dogmatice

➢ Combaterea apologiei nelegiuitului Eunomiu

Eunomiu, episcopul Cizicului din Mesia, era arian din

partida rigoristă. în această calitate a scris o carte intitulată Apologia,
prin care căuta să apere învățătura partidei sale, că Iisus Hristos este o
creatură care nu are nici o asemănare cu Dumnezeu-Tatăl, doctrină
după care arienii riguroși se mai numeau și anomei.
— Lucrarea Sfântului Vasile prin care combate aceste păreri ale lui
Eunomiu constă în prezent din 5 cărți, dar de fapt este dovedit că 4
și 5 sunt adăugate mai târziu, așa că autentice sunt numai primele
trei.
— în prima, combate erezia care susține că nenașterea este ființa lui
Dumnezeu;
— în cea de-a doua, dovedește că Fiul este consubstanțial cu Tatăl,
— în a treia, că Sfântul Duh e Dumnezeu adevărat.
E scrisă pe la anul 364.
Opere Dogmatice

➢ Despre Sfântul Duh (Περί, τού ’Αγίου Πνεύματος)

-Este compusă în anul 375 și e adresată lui Amfilohie, episcop de
Iconiu.
-Tratează doctrina despre Sfântul Duh, pe care o expune în amănunt,
dovedind deoființa (consubstanțialitatea) Sfântului Duh cu Tatăl și cu
Fiul. Autorul argumentează consubstanțialitatea Duhului Sfânt cu
Tatăl și cu Fiul, dar evită termenul oμοουσιος, formulele explicite și
categorice din simplă precauție - așa zice Sf. Grigorie din Nazianz -
pentru a nu ofensa pe adversari, pe care căuta să-i aducă la adevăr. ;

➢ Augustin a zis că Sfântul Vasile a scris și un Tratat contra

maniheilor, dar care însă s-a pierdut.
 Ascetice:
✓ Învăţături morale cu 80 de reguli în care se examinează diferite
probleme de morală, pe baza învățăturii Sfintei Scripturi. Ele se
referă nu numai la călugări, ci în general la toți creștinii (clerici și
laici).
✓ Reguli mai dezvoltate sau Regulile mari,
55 la număr, expuse sub formă de întrebări și răspunsuri.
În ele se examinează principalele probleme ale vieții
monastice. Sunt scrise între anii 358-362.

✓ Reguli mai prescurtate sau Regulile mici,

313 la număr, tot sub formă de întrebări și răspunsuri.
Prin ele se rezolvă diferite probleme ale vieții monahale;

✓ Despre judecata lui Dumnezeu, care conține

îndemnuri la pocăință.
 Ascetice:
În călugărie, Sf. Vasile optează pentru viața chinovitică, pe care o
preferă traiului izolat, dar nu condamnă nici acest mod de viață.
Monahismul, după dânsul, este un fel de filosofie creștină
practică. Cei care îl îmbrățișează urmăresc mântuirea sufletului lor, dar ei
trebuie să fie folositori și omenirii. Pentru aceasta, ei însă nu vor trăi în
îndepărtări, ci, dimpotrivă, în apropierea satelor și orașelor, căci numai
astfel vor putea să aducă omenirii un folos. Acesta este motivul pentru
care preferă viața în comun a călugărilor, față de viața eremitică.

(Monahismul cenobitic, de chinovie sau de obște este o tradiție monahală

caracterizată prin viața în comun a călugărilor. Aceștia locuiesc fiecare în chilii din incinta
mănăstirii, nu au avere personală, se roagă împreună, muncesc împreună, mănâncă
împreună la trapeză și trebuie să se supună în toate mai-marelui mănăstirii – starețului
(stareței) sau egumenului (egumenei) – care trebuie să se îngrijească de organizarea și
buna funcționare a întregii mănăstiri.
Monahismul eremitic Foarte mulți asceți au părăsit monahismul urban și s-au
retras în singurătatea pustiului, pentru a fugi de o societate care nu mai satisfăcea; chiar
dacă motivația cea mai profundă a acestor eremiți nu e atât aceea de a fugi de lume, cât,
mai ales, de a-l găsi pe Dumnezeu mai ușor. )
 Ascetice:
✓ Sf. Vasile cel Mare a compus o Liturghie, care propriu-zis este o
modificare a Liturghiei Sf. Iacob. Sf. Proclu, patriarhul
Constantinopolului, spune că Sf. Vasile a modificat Liturghia Sf. Iacob
și a prescurtat-o, pentru că aceasta fiind prea lungă, credincioșii nu o
ascultau totdeauna cu atenție. Liturghia Sf. Vasile se celebrează astăzi
în Biserică numai de 10 ori pe an.

✓ Un mic Tratat către tineri, prin care se arată tinerilor cum să se

folosească de scrierile profane, are, de asemenea, un caracter practic.
Este adresat nepoților săi, care ascultau lecții de la retorii păgâni. Sf.
Vasile spune că scrierile păgâne sunt folositoare, dacă știm să le citim.
În acest scop, trebuie să luăm exemplu de la albină, și precum aceasta
nu adună din flori decât numai mierea și ceara, ceea ce este folositor,
fără a lua și otrava, așa trebuie să procedeze și tineri cu cititul scrierilor
păgâne, să culeagă din ele numai lucrurile bune
Omilii şi cuvântări
➢ Cele nouă omilii la Hexaemeron
(crearea lumii în șase zile).
• Aici sunt explicate literal cele 6 zile ale creației
și sunt combătute, totodată, și teoriile filosofice
despre creație.

• Este prezentată o adevărată enciclopedie a cunoştinţelor vremii,

altfel spus, o sumă a cunoştinţelor ştiinţifice pe care le poseda
marele ierarh, şi anume: teologie, astronomie, cosmogonie,
geografie, meteorologie, istorie naturală, botanică şi medicină.
• Autorul pune la contribuţie toată ştiinţa antichităţii şi a timpului
său, în domeniul naturii şi al filozofiei.
• Aceste Omilii au câştigat curând o mare autoritate şi au fost imitate
în Apus de Sf. Ambrozie. Sf. Vasile a tratat creaţia lumii până în ziua
a cincea, fratele său Grigorie de Nyssa i-a completat-o scriind o
lucrare Despre facerea omului, în ziua a şasea.
➢ Omilii la Psalmi. S-au păstrat 18 omilii la diferiți psalmi, dar autentice
se consideră numai 13 (la Psalmii: 1, 7, 14, 28, 29, 32, 33, 44, 45, 48, 59,
61, 114, după Septuaginta).
• Prin ele se urmăresc scopuri morale,
de zidire sufletească.
El face o interpretare alegorică.
➢ Sfântului Vasile i se mai atribuie un Comentariu la profetul Isaia
(la primele 16 capitole), pe care însă vechea tradiție bisericească
nu amintește și al cărui stil diferă de al celorlalte scrieri ale sale.
➢ Cuvântări din diferite domenii:
➢ dogmatic: Despre credinţă, la textul „La început era Cuvântul",
Contra sabelienilor, a lui Arie şi a eunomienilor, Dumnezeu nu este
autor al răului etc
➢ morale: Contra bogaţilor, la textul din Luca 16, 18, Cu ocazia
secetei, Contra beţiei, Despre invidie;
➢ pedagogice: Către tineri;
➢ panegirice: La martirii Sf. Iulita, Sf. Gordius, Cei 40 de martiri din
Sevasta, Sf. Mamant;
Filocalia– o antologie de texte din opera lui Origen, menită să arate
foloasele pe care le poate dobândi creştinul studiind atent şi cu
discernământ filosofiile păgâne;

Liturgice, canonice, corespondenţă:

➢Liturghia;

➢În Patrologia lui Migne găsim 365 de epistole ale Sf. Vasile (în
numărul acestora sunt cuprinse și câteva care sunt adresate către el),
dar nu sunt toate autentice.
• Câteva din ele (cam 30) sunt apocrife.
• Scrisorile lui tratează diferite subiecte, de la cele mai simple, până
la cele mai înalte. Ele sunt istorice, dogmatice, morale, ascetice,
disciplinare, familiare etc.
 Doctrina
✓ Teoria cunoașterii lui Dumnezeu (Teognosia) Sf. Vasile
observă că Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât din lucrările
Sale şi aceasta pe calea minţii. Prin aceste lucrări noi cunoaştem
însă numai puterea, nu şi fiinţa lui Dumnezeu;
• Sfântul Vasile cel Mare învață că, pentru a-L cunoaște pe
Dumnezeu, în primul rând trebuie să crezi că El există. Pe
Dumnezeu noi nu-L putem cunoaște după ființă, așa cum susținea
ereziarhul Eunomie. Teologia ortodoxă preferă ca și cale a
cunoașterii lui Dumnezeu calea negativă, apofatică, pentru că atât
cât suntem în viață, pe Dumnezeu a-L cunoaște nu este cu putință
oamenilor. Sfântul Vasile cel Mare este sigur de existența lui
Dumnezeu, însă pe acesta noi nu putem să o definim după cele
omenești, care sunt neputincioase, tocmai de aceea omul trebuie
doar să creadă că El există ca Mântuitor al neamului omenesc, fără
însă a încerca să pătrundă cu mintea omenească misterul de
nepătruns.
✓ Sf. Treime - în apărarea dogmei Sfintei Treimi, Sfântul Vasile
cel Mare se va baza pe tradiția Sfinților Părinți, normativ fiind
Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325). El spune că nu este
nimic creat în ea, de aceea o definește: „O natură necreată, o
maiestate absolută, o bunătate naturală, manifestată în trei
ipostasuri sau Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Tatăl
nenăscut, Fiul născut, Duhul Sfânt purces din veci din Tatăl, nu
și de la Fiul”.
• În acel timp, termenii de „ființă” și „ipostas” aveau aceeași
semnificație, adică pur și simplu ființă. Sfântul Vasile cel Mare
este primul teolog din istoria gândirii creștine care a definit în
mod clar sensurile cuvintelor ουσία și ύπόστασις. El insistă
asupra diferenței de sens, specificând că ουσία înseamnă ființa,
existența sau esența lui Dumnezeu (μία ουσία), iar ύπόστασις,
persoana, existența în plan particular, modul de a fi al fiecărei
Persoane treimice (τρεις υποστάσεις).
• Sf. Vasile atribuie Tatălui paternitatea, Fiului filiaţia şi Sf. Duh
sfinţenia.
✓ Sfânta Fecioară Maria a avut un rol important în nașterea
după trup a Fiului lui Dumnezeu. Când Sfântul Vasile vorbește
despre Maica Domnului, el face legătura dintre nașterea
Mântuitorului și opera de răscumpărare înfăptuită de Domnul
pentru noi. într-o scrisoare a sa el spune: „Dacă venirea
Mântuitorului n-ar fi avut loc în trup, atunci Mântuitorul n-ar fi
plătit morții prețul răscumpărării noastre și n-ar fi nimicit
puterea morții”.
• Preacinstirea Maicii Domnului se întemeiază atât pe contribuția
ei la întruparea Fiului, cât și pe mijlocirea și ajutorul ei de Maică
a Bisericii, nedespărțită de Fiul. Ea este „mai cinstită decât
Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii”.
✓ Referitor la păcatul originar, spune într-o omilie: „Dacă Eva s-
ar fi abținut să mănânce, în paradisul pământesc, din fructul
oprit, n-ar fi în prezent pentru noi nicio trebuință să postim,
pentru că, după cum spune Mântuitorul Iisus Hristos în
Evanghelii, nu cei sănătoși, ci cei bolnavi au nevoie de
medicament”. Să postim deci pentru a ne reîntoarce în paradis.
Iisus Hristos ne-a eliberat de acest păcat prin întruparea Sa,
mister în care puterea lui Dumnezeu a strălucit mai mult decât
în creația universală. Numai Dumnezeu-Omul putea să
răscumpere pe om și să-l împace cu Dumnezeu. Prețiosul Său
sânge pe care l-a vărsat pentru noi este singurul preț vrednic și
îndestulător pentru răscumpărare. Mântuirea omului nu stă
numai în puterea sa și în înțelepciunea sa, ci în grația lui
Dumnezeu. Omul, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu poate să
ducă război împotriva diavolului, să-l lovească și să-l străpungă
cu săgeata. Oricât de coruptă ar fi natura noastră, ne rămâne
încă destulă lumină pentru a cunoaște că suntem datori a iubi
pe Dumnezeu, Creatorul atâtor binefaceri.
✓ Referitor la îngeri, spune că din momentul creației au primit
sfințenia și au fost astfel întăriți de Sfânta Scriptură;

• de asemenea, se întreabă cum ei se pot duce spre rău ? Sfințenia

lor este gradată după măsura cu care ei se străduiesc să ajungă la
vrednicie.

• Ei păstrează gradul lor, stăruiesc în bine și au libertatea să

aleagă între bine și rău. Liberul lor arbitru este probat prin
nevoia pe care o au de ajutorul Sfintei Scripturi și lupta cu
îngerii răi. Ei prezic viitorul și fac cunoscute misteriile.

• Fiecare credincios are un înger păzitor, care nu se îndepărtează

de om decât în urma relelor apucături ale sale. îngerii au devenit
răi prin propria lor voință. Nefericirea în care se găsesc se
datorează revoltei lor semețe împotriva lui Dumnezeu. Diavolul
ajută omului să păcătuiască, îl acuză și se bucură de pierderea
lui.
✓ Începutul vieții se face prin botez, care trebuie conferit în numele
celor trei Persoane divine. Fără botez, slujitorii Domnului n-ar
putea să dea Trupul și Sângele Domnului. El ne face fii prin
adopție și ne unește cu Dumnezeu. După cum nu este decât o
moarte și o înviere, tot așa nu există decât un botez.
✓ Despre penitență învață că nu are loc decât în această viață; că
după moarte nu mai este timp să se facă binele; Penitența este
tratată de Sfântul Vasile cel Mare sub toate aspectele esențiale:
căință, mărturisire și satisfacție.
✓ Prin Taina Euharistiei ne putem face părtași la Trupul și Sângele
Mântuitorului, Care, pentru a-L mânca, trebuie să fi fost fără pată
și fără imputație.
✓ Biserica este o comunitate răspândită pretutindeni; ea este una,
un trup compus din diferite membre. Coloanele Bisericii sunt
Sfinții Părinți șicultul instituit de Sfinții Apostoli.
✓ Episcopatul, preoția și diaconi sunt cele trei trepte ale ierarhiei
bisericești.
✓ Căsătoria fără învoirea părinților sau a stăpânilor este
considerată ca nelegiuire. Jugul căsătoriei se impune bărbatului și
femeii prin binecuvântarea dată de preot. Bărbatul care își
leapădă soția legitimă și ia pe alta e privit ca adulter și se supune la
o penitență de 7 ani.

✓ Cultul sfinților este aprobat și recomandat de Sfântul Vasile cel

Mare într-una din epistolele adresate lui Ambrozie al Milanului.
între altele, îi spune: „A cinsti, așadar, pe cei care au luptat pentru
credință este a demonstra până la evidență că se află însuflețit de
același zel”.
 Sf. Vasile a fost un organizator al cultului
bisericesc. De la el ne-au rămas Liturghia, care-i
poartă numele, frumoasele rugăciuni din Pravila Sf.
împărtăşanii şi Molitvele ce se citesc în ziua numelui
lui.
El este prăznuit la 1 şi 30 ianuarie.
 Citate:
➢Priveşte în morminte şi vezi, oare poţi deosebi cine a fost
sluga şi cine a fost stăpân?

➢Ascultarea este scara cea mai scurtă catre cer!

➢Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au

fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin,
aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult!

➢Să nu socoteşti că Dumnezeu are nevoie de slavă. Vrea,

însă, să fii vrednic de a-L slăvi!

➢Orice rău este o infirmitate a sufletului!

➢Invidia calomniază virtutea: pe cel viteaz îl numesc
nechibzuit, pe cel cumpătat nesimţitor, pe cel drept
aspru, pe cel înţelept nelegiuit, pe cel mărinimos îl
numesc mărunt, pe cel darnic risipitor, iar pe cel avar, din
contră, îl numesc econom!

➢Cunoaştem firea divină prin lucrările Sale!

➢Liniştea este începutul curăţirii sufletului!

➢Om desăvârşit este acela care iubeşte adevărul şi

dreptatea, care Îl iubeşte pe Dumnezeu!

➢Fără îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre

mai bine decât am putea-o face noi înşine!
➢Când gândirea nu se mai împrăştie printre cele din afară
şi nu se mai împrăştie în lume, prin simţuri, ea se
întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridică până la
contemplarea lui Dumnezeu!

➢Fructul esenţial al sufletului este adevărul!

➢Binele nu-l găsim în cele trecătoare, ci suntem chemaţi să

ne împărtăşim din bunurile cele veşnice şi adevărate!

➢Fericit este acela care nu gândeşte rău!

➢Orice păcat este o ocară!

➢Orice păcat este o ocară!

➢ Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi numai ceea
ce ni se potriveşte nouă şi ceea ce se înrudeşte cu
adevărul, iar restul să-l lăsăm!

➢Nici femei n-am cunoscut, nici feciorelnic nu sunt!

➢Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi, cuvintele tale

sunt cercetate în cer. De aceea şi răspunsurile îţi vin de
acolo!

➢Dacă are virtute, dacă face fapte bune, dacă s-a unit cu
Dumnezeu, se va veseli cu bucuria cea adevărată sufletul
omului!

➢Virtutea depinde de noi!

➢ Nimic nu este atât de propriu firii noastre ca a fi în
comuniune cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi
unii pe alţii!

➢Să nu trecem cu vederea cele sperate, de grija celor

prezente!

➢Pe calea binelui mai degrabă oboseşti odihnindu-te, decât

ostenindu-te!

➢Raţiunea porneşte de la cunoaştere pentru a ajunge la

credinţă!

➢Învăţătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a

cuvintelor!
Evagrie Ponticul
 Viața
❖ Evagrie Ponticul sau Monahul s-a născut în jurul anului 346, în
Ibora, în ținutul Pontului, de unde îi vine și numele de
Ponticul. Despre familia lui, ca și despre anii copilăriei, ni s-au
păstrat puține știri.

❖ A studiat în Cezareea Capadociei

❖ Tatăl său, numit de asemenea Evagrie, se găsea în strânse

legături de prietenie cu Sfântul Vasile cel Mare, care l-a așezat
horepiscop, și mai ales cu Sfântul Grigorie de Nazianz, la care
l-a trimis pe fiul său pentru învățătură. De la Sfântul Grigorie
de Nazianz s-a păstrat o scrisoare (Migne PG XXXII, 24),
trimisă în anul 360-361 către tatăl lui Evagrie, în care laudă
virtuțile lui și sârguința la învățătură, aceasta întâmplându-se
în timpul cât Evagrie Ponticul se afla și el în pustiul Pontului.
❖ Scurta ședere în pustiul din Pont i-a lăsat în suflet urme
adânci.

❖ Crescut creștinește în sânul familiei sale, el începe acum să

iubească viața de ascet, învață dogmele Bisericii și explică
Sfânta Scriptură, alături de marii săi dascăli. A început să
citească scrierile lui Origen și să se introducă în sistemul lui
teologic.

❖ După plecarea Sfântului Grigorie de Nazianz, Evagrie rămâne

mai departe în pustiu lângă Sfântul Vasile cel Mare, care l-a de-
terminat să îmbrățișeze viața monahală.

❖ Revine în Cezareea Capadociei după câțiva ani, unde îl

regăsește pe Sfântul Vasile cel Mare și acesta îl hiroteseste citeț.
❖ Sfântul Grigorie de Nazianz îl va hirotoni întru diacon pe
Evagrie. În această din urmă calitate îl va însoți pe Sfântul
Grigorie la Constantinopol, unde a participat la al doilea
Sinod Ecumenic (381) și unde este ridicat la treapta de
arhidiacon.

❖ Alături de Sfântul Grigorie, el a pus în slujba Bisericii întinsele

sale cunoștințe teologice și talentul oratoric și, influențat de
ideile origeniste, a luptat din toate puterile împotriva ereziilor
care tulburau liniștea Bisericii în acel timp.

❖ După retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz din scaunul de

patriarh, Evagrie rămâne ca arhidiacon sub patriarhul
Nectarie, care socotea că îi va fi de mare folos în treburile
bisericești.
❖ Sfântul Evagrie a fost atras într-o încurcătură, de aceea nu după
multă vreme însă, se văzu silit să plece din Constantinopol.
❖ Astfel, în anul 382 îl găsim în Ierusalim, unde venise cu
hotărârea de a începe viața de ascet. Aici va intra într-o
mănăstire aproape de Ierusalim, condusă de Melania cea
Bătrână, și unde nu va rămâne multă vreme.
❖ La sfaturile Melaniei, se îndreaptă către Egipt, după ce, probabil
în duminica Paștilor anului 383, primește haina monahală din
mâna lui Rufin. Sosind în muntele Nitriei, unde viața monahală
era în floare în acea vreme, și-a înjghebat o colibă de pustnic și a
trăit acolo timp de doi ani.
❖ Pe la sfârșitul anului 384, Evagrie se va retrage în pustiul numit
Cellia sau Kellia de pe muntele Nitric. Aici îi va cunoaște pe cei
doi Macarie, Macarie cel Mare și mai cu seamă pe omologul său
din Alexandria, Macarie „Egipteanul”, care l-au influențat
profund.
❖ Atât pentru viețuirea sa în virtute, cât și pentru cunoștințele
sale teologice și filosofice, ca și pentru puterea sa de pătrundere
a adevărurilor divine și talentul său oratoric, renumele lui
Evagrie creștea din zi în zi. De la mari depărtări, monahi setoși
de învățătură se strângeau în jurul său, încât coliba sa de
pustnic devenise într-un fel școală.

❖ Câștigându-și un astfel de renume, episcopul de Alexandria,

Teofil, l-a chemat și i-a oferit un scaun de episcop, însă Evagrie
nu a primit. Din această pricină, monahii din jurul său s-au
ridicat împotriva lui, acuzându-l că preferă liniștea personală în
pustiu, în loc să pună în slujba Bisericii darurile cu care a fost
înzestrat de Dumnezeu.
❖ În anul al șaisprezecelea al șederii lui în pustie, slăbit trupește,
se retrage în pustiul de la Sketis, unde în anul 399 va înceta din
viață.
 Opera
Un manuscris siriac datând din secolul al VI-lea sau al VII-
lea - păstrat în Muzeul Britanic - numără 45 de lucrări ale sale,
între care și o colecție de 61 de epistole. Dar s-au păstrat din ele
numai câteva fragmente în limbile greacă și latină (în traducerea
lui Rufin și Ghenadie) și în traducerea siriacă și armeană.

1. Antirrheticos (Αντιρρητικός). în introducere, autorul arată că

ființele raționale create se împart în trei categorii: oameni, îngeri
și demoni, care se găsesc oarecum în continuă luptă. Pentru ca
oamenii, ajutați de îngeri, să înfrângă pe demoni, este nevoie să
întrebuințeze armele pe care le-a folosit Mântuitorul când a fost
ispitit de diavol, adică citate din Sfânta Scriptură.
❖ Călugărul (Monahul) (Μοναχός sau Περ'ι πρακτικής -
Despre viețuirea practică). După un scurt prolog scris în
formă de epistolă, adresată monahului Anatolie, urmează
lucrarea propriu-zisă, care se împarte în 100 de capitole mici.
în cele dintâi se cuprind scurte definiții asupra creștinismului,
împărăției cerurilor, iar mai departe se vorbește în general
despre luptele monahilor cu demonii.
❖ Gnosticul (Γνεστικός) sau Către cel care s-a învrednicit de
gnoză (Προς τον καταξιωθέντα γνώσεως). Această scriere,
una din cele mai importante, nu s-a păstrat în textul original
grecesc.Este o culegere de porunci în 50 de capitole și este scrisă
pentru călugări mai elevați, arătând care sunt și cum trebuie
practicate virtuțile.
❖ Șase sute de probleme prognostice (Εξακόσια προγνωστικά
προδλήματα). Este un fel de teologie generală, în care
examinează diferite probleme dogmatice, morale și ascetice.
❖ Istoricul Socrate prezintă două mici lucrări care s-au păstrat în
foarte bună stare, atât în textul original, cât și în traduceri. Ele
au fost numite Σηχηρά (cu titlu general) și Προς τούς έν
κοινοδίοις ή έν συνοδίαις μοναχού - Către monahii din
chinovii sau adunări, și Προς την παρθέον - Către fecioare.

❖ Despre liniștea sufletească (Περι απαθείας). Este amintită de

Fericitul Ieronim și este pierdută.

❖ Epistole.

❖ De la Evagrie au mai rămas și alte lucrări: Despre rugăciune,

Despre gândurile păcătoase, Către monahul Evloghie,
Comentarii biblice, din care s-au păstrat doar fragmente, și
Corespondență.
 Doctrina
Sf. Evagrie a fost puternic influențat de principiile școlii
alexandrine, în special de Origen. Adânc cunoscător al
literaturii bisericești și al filosofiei grecești, el s-a străduit să
pătrundă cu mintea sa ageră și cele mai greu de înțeles lucruri
ale învățăturii creștine.

❖ El arată că Dumnezeu este numai Unul (είς) și singurul

(μόνος). El nu poate fi definit, deoarece definițiile aparțin
lumii produse și compuse, în timp ce Dumnezeu este fără
început (αναρχος) și necompus (άσύνθετος).

❖ Sfânta Treime este alcătuită din Dumnezeu-Tatăl,

Dumnezeu-Fiul și Dumnezeu-Duhul Sfânt. Ea nu poate fi
cuprinsă cu mintea omenească, Ea este aceeași, nefiind
supusă transformării, întrucât nu face parte din lumea celor
compuse.
❖ Fiul este primul Născut și Unul-Născut din Tatăl; Dumnezeu-
Fiul este Cel prin Care (διά ού) toate s-au făcut. Din marea Sa
dragoste pentru oameni, El a venit în lume îmbrăcând un
corp asemănător cu corpul oamenilor și având un suflet la fel
cu al nostru.
❖ în legătură cu îngerii, Evagrie arată că ei sunt ființele care, în
timpul mișcării, s-au depărtat în mică măsură de la unirea cu
Dumnezeu. Ei nu mai trăiesc o viață comună fericită, căci
unirea între ei nu mai există. Fiecare înger activează potrivit
cu liberul său arbitru.
❖ Demonii sunt cu totul opuși îngerilor. Ei nu numai că s-au
depărtat cel mai mult de Dumnezeu, dar, de bunăvoie, și-au
însușit răul.
❖ Oamenii, egali prin natura lor cu celelalte ființe raționale, se
află, din punctul de vedere al depărtării de Dumnezeu, între
îngeri și demoni,
Ioan Cassian
360-435
 Viața
❖ S-a născut în anul 360.
❖ Avem doar două indicații despre ținutul în care s-a născut;
în primul rând, expresia sa: „provincia noastră”,(Skytopolis în
Palestina,) și
în al doilea rând, afirmația precisă a lui Ghenadie de
Marsilia, după care Cassian s-a născut în „Scythia Minor”:
„Cassian, de neam scit, hirotonit diacon la Constantinopol de
Ioan cel Mare (Sfântul Ioan Gură de Aur, n.n.) și preot în
Marsilia, a înființat două mănăstiri, una de bărbați și alta de
femei, care există până astăzi”.

❖ locul de baștină al Sfântului Ioan Cassian a fost cu siguranță

provincia Scythia Minor (actuala suprafață a Dobrogei), ținut
situat între Dunăre și Marea Neagră.
❖ Familia sa a fost creștină. El primește o educație aleasă,
inclusiv în cultura clasică.

❖ Nu este exclus ca el să fi primit această educație, împreună cu

un început de cultură bisericească, într-una din mănăstirile
Scythiei Minor, (unde știm, de altfel, că existau mănăstiri ca acelea ale
lui Audius, de care vorbește Sfântul Epifanie).

❖ Limba maternă a lui Cassian fiind latina, el nu se putea trage

decât din una din provinciile romane ale Imperiului, și Scythia
era o provincie romană.

❖ Doritor să-și împlinească educația religioasă primită în Scythia

hotărăște împreună cu sora sa și prietenul său, Gherman, să
meargă în Palestina.
❖ Sora sa va rămâne definitiv în mănăstirea de maici de la
Betleem
❖ Cei doi prieteni se stabilesc la Betleem, într-o mănăstire,
pentru a deprinde tainele vieții cenobitice.
❖ După câțiva ani, cei doi prieteni se îndreaptă spre Egipt, unde
se familiarizează cu tradițiile monahale cenobite, sarabaite și
anahorete, ajungând până în deșertul Sketis, unde viețuiesc în
preajma marilor îmbunătățiți Moise și Pafnutie.
❖ După o ședere de șapte ani, Cassian se va întoarce la Betleem,
însă se întoarce nu după multă vreme la Alexandria.
❖ După o scurtă ședere, din cauza controversei origeniste, el și
prietenul său, Gherman, vor merge la Constantinopol, probabil
atrași de marea personalitate a Sfântul Ioan Gură de Aur.
❖ Sfântul Ioan Gură de Aur îl va hirotoni diacon și va participa
la acțiunile misionare întreprinse de acesta la Dunăre.
❖ După exilarea Sfântul Ioan Gură de Aur, Sf. Ioan Cassian va
merge la Roma în 404, ducând o scrisoare a clerului din
Constantinopol către Papa Inocențiu în sprijinul celui exilat.
❖ Inocențiu îl va hirotoni preot. Aici îl va cunoaște pe Leon,
viitorul episcop al Romei.
❖ între 410-411 el va pleca la Marsilia, unde în anul 415 va înființa o
mănăstire de călugări și una de călugărițe, cărora le dădu cele
dintâi reguli monahale din Apus.
❖ A organizat viața mănăstirească după modelul așezămintelor
similare din Orient, cu adaptările necesare locului.
❖ Prin înființarea acestor mănăstiri, el va fi un factor de legătură
între cultura patristică a Răsăritului și cea a Apusului.
❖ Moare în jurul anului 435 și este venerat ca sfânt atât în Răsărit,
cât și în Apus.
 Opera
Opera îi cuprinde trei scrieri:
1. De institutis coenobiorum et de octo principalium
vitiorum remediis {Despre așezămintele cenobiților și
despre remediile celor opt păcate capitale), în 12 cărți,
terminată în 426.
▪ In primele patru cărți descrie organizarea mănăstirilor
chinovite din Pales tina și Egipt (noviciatul, regulile de viață,
îmbrăcămintea, orele de rugăciune din zi și din noapte etc.),

▪ în următoarele opt descrie în fiecare carte câte un viciu care

amenință pe călugări: lăcomia, desfrâul, iubirea de argint,
mânia, tristețea, lenea, vanitatea și mân¬dria, precum și
remediile lor, care sunt: frica de Dumnezeu, strân¬gerea
inimii, renunțarea, umilința, mortificarea dorințelor,
❖ Colationes patrum {Convorbiri cu Părinții), terminate în 429,
redau în 24 de cărți convorbiri ale lui Cassian și ale prietenului
său nedespărțit, Gherman, cu monahi celebri din Egipt, despre
viața internă a călugărului, și anume despre mijloacele prin care
poate ajunge la perfecțiune: contemplație, asceză și mistică,
despre scopul vieții, despre deosebirea spiritelor, despre puterile
rele, despre pofte și renunțări, despre rugăciune și grație, despre
feciorie, despre mortificare și pocăință, despre interpretarea
Sfintei Scripturi, despre știința spirituală etc.

❖ Libri de incamatione Domini (Contra Nestorum) scrisă în 431,

în urma cererii arhidiaconului, mai târziu episcopul Romei,
Leon. Argumentează că Maria este Născătoare de Dumnezeu, că
în Iisus Hristos nu este decât o singură persoană și că cele două
naturi își comunică în Iisus Hristos, una alteia, calitățile lor.
 Doctrina
Prin opera sa, care este eminamente ascetică, Cassian
tratează și teme ale adevărurilor de credință. El nu este un
teolog care să adâncească aceste adevăruri.

Combate nestorianismul și această erezie el o pune alături

de altele: ebionismul, marcionismul, maniheismul, arianismul,
dar mai ales cu pelagianismul, pe care, așa cum am mai arătat, îl
consideră „izvorul tuturor relelor” și că este sursa tuturor
ereziilor, mai ales a lui Nestorie.

Vorbind despre Iisus Hristos, el arată că în El este o

singură persoană și că cele două naturi își comunică în El, una
alteia, calitățile lor.

Maria este Născătoare de Dumnezeu.

❖ Potrivit lui Gheorghe Şincai, Sfântul Niceta s-a născut în
Remesiana - drept urmare, neaoş român - şi a fost un om
foarte învăţat;

❖ Sfântul Niceta s-a născut în Peninsula Balcanică,

ajungând episcop de Remesiana, în Iugoslavia, (azi Bela
Palanca, aproape de Niş-Serbia) pe la anul 338 şi păstorind
între 367-414.

❖ (Numele de Niceta derivă din substantivul grecesc niketej (niketes), aşa

cum „patriarcha“ derivă din patriaryhj (patriarches). Manuscrisele l-au
păstrat sub forma Nicaesus, Niceas, Nicetas, Nicetus şi Nicetius, fiind
uneori confundat cu Nicetas de Aquileea sau cu Nicetas de Trier. )
❖ În lucrarea „Dacia“, istoricul Vasile Pârvan îl numeşte
„apostolul carpato-danubienilor, care a fost cu
începerea din anul 380“. Tot el îl menţionează şi în
lucrarea „Contribuţii epigrafice la istoria
creştinismului daco-roman“, enunţând ipoteza unui
apostolat al Sfântului Niceta, episcop al Remesianei
între daco-romanii de la nordul Dunării. Această
afirmaţie, sprijinită, de altfel pe interesante
consideraţii lingvistice şi arheologice, devine ulterior, o
adevărată teză pe deplin dovedită pentru istorici.
❖ Informaţiile pe care le avem despre Sf. Niceta ne vin de la
Paulin de Nola, prietenul acestuia, pe care l-a vizitat în
două ocazii, în 398 şi 402, spre a se închina Ia moaştele Sf.
Felix, şi care îi dedică două imne, Protempticon, scrise cu
ocazia reîntoarcerii sale în Dacia.

❖ Tot Paulin ne spune că Niceta a predicat şi la sciţi, şi la

goţi, şi la bessi, pe care, zice el, trebuie să-i căutăm tot în
Dacia Traiană, căci în Sciţia Minoră predica, tot pe atunci,
şi Sfântul Teotim de Tomis.

❖ Despre Sfântul Niceta de Remesiana avem puţine mărturii

istorice, dar cu atât mai preţioase. Din cauza invaziilor
barbare, care au nimicit multe arhive dunărene şi apusene,
ne-au mai rămas prea puţine din operele lui.
❖ Efectul produs de evanghelizarea neobosită a lui Niceta e
admirabil. În locul ferocităţii, al sălbăticiei, al inculturii, a
introdus blândeţea, bunătatea, cultura creştină şi romană.
Ascunzişurile răufăcătorilor au devenit locuri de închinare,
văile şi munţii aveau să răsune de glasul cuvioşilor, care şi-
au închinat viaţa Lui Hristos.

❖ Ultima informaţie despre el o avem dintr-o scrisoare a

papei Inocent I (409-415).
 Opera
Despre opera lui Niceta vorbeşte
Ghenadie, care spune că acesta a scris
într-o limbă simplă şi clară, făcând în
acelaşi timp o scurtă prezentare a
conţinutului acesteia.

➢Instructio ad competentes, în şase cărţi - principala

lucrare a lui Niceta. Cu excepţia cărţilor III şi V, restul s-a
păstrat fragmentar. Este vorba de un catehism adresat
candidaţilor la botez;
➢Despre diferitele nume date lui Hristos - are un ton
polemic;
➢De vigiliis servorum - susţine necesitatea
slujbelor de noapte, ca mijloc de meditaţie şi rugăciu-
ne, şi a cântării de imne şi psalmi.

➢De utilitate hymnorum - De psalmodia bono - au un

caracter misionar, pentru clerici si pentru credinciosii deja
botezati;

➢De lapsu virginis consacrata (Despre căderea

fecioarei consacrate)

➢Te Deum laudamus - imn de laudă şi mulţumire adresat

Sf. Treimi, compus în proză ritmică, practică neobişnuită în
imnografia latină.
 Doctrina
✓ Învățătura acestuia este in întregime ortodoxă.

✓ Acesta combate arianismul, îndeosebi macedonianismul,

impunându-se prin limpezime si didacticism.

✓ Niceta de Remesiana se inspira din operele si teologia

marilor teologi contemporani.

✓ Abordează şi teme doctrinare, cum ar fi consubstan-

ţialitatea Fiului cu Tatăl şi dumnezeirea Duhului Sfânt.

✓ Totodată, el vorbeşte împotriva practicării

genethliologiei, a horoscopului.
❖ S-a născut în Palestina, probabil chiar în Ierusalim, pe la anul 313-315.
❖ Studiile şi le-a făcut în Ierusalim.
❖ Se pare că încă de tânăr a îmbrăţişat viaţa monahală şi s-a ocupat
foarte serios de studiul Sfintelor Scripturi.
❖ Pe la anul 334 a fost hirotonit diacon de către episcopul Macarie din
Ierusalim,
❖ iar pe la anul 345 a fost hirotonit presbiter de către episcopul Maxim,
succesorul lui Macarie, încredinţându-i-se instruirea catehumenilor şi
a neofiţilor.
❖ După moartea episcopului Maxim (între 348-350), a fost hirotonit
episcop al Ierusalimului. Demnitatea de episcop i-a cauzat multe
suferinţe, căci nu mult după întronizare intră în conflict cu
mitropolitul Acaciu din Cezareea Palestinei, atât pe teme de ju-
risdicţie bisericească, cât şi pe probleme de credinţă.
❖ Acaciu era arian, iar Chirii ortodox. Din cauza acestor neînţelegeri,
Acaciu se folosi de primul moment prielnic ca să scape de Chirii şi
astfel, la un sinod din 358, acesta este acuzat că a fost hirotonit ilegal
şi şi-a bătut joc de obiectele bisericeşti, căci a vândut o parte din
acestea, deşi cu banii primiţi pentru ele a ajutat pe cei lipsiţi în
timpul unei foamete.
❖ Din aceste motive, a fost caterisit şi silit să plece în exil. De acum
trăieşte în Tarsul Ciliciei, până la anul 359, când sinodul din Seleucia
îl restabileşte în scaun.
❖ În anul următor, 360, este din nou caterisit prin sinodul din
Constantinopol, la care Acaciu era atotputernic.
❖ După doi ani, la 362, profitând de măsurile luate de Iulian Apostatul
(361-363), care a eliberat din exil pe toţi episcopii, ortodocşi şi eretici,
pentru ca aceştia să înceapă din nou certele dogmatice şi astfel să se
distrugă reciproc, ceea ce corespundea planului său de a nimici
creştinismul, se reîntoarce şi îşi ocupă scaunul.
❖ în timpul domniei lui Valens (364-378), este din nou exilat la anul 367
şi în acest exil rămâne până la moartea împăratului, la anul 378.

❖ De acum îşi păstoreşte în pace şi netulburat de nimeni eparhia până

la moartea sa, întâmplată la 18 martie 386.

❖ În acest timp participă la Sinodul ΙΙ ecumenic (381), restabileşte

ordinea în Biserica sa pustiită de eretici şi întoarce pe mulţi eretici şi
schismatici la credinţa ortodoxă.

❖ Pomenirea sa se serbează la 18 martie.

❖ Chirii nu a fost un spirit superior şi nici un scriitor original, dar a fost

un catehet excelent şi un bun predicator popular. Cuvântările lui sunt
clare, familiare şi pline de vioiciune. Ca formă, neglijează regulile
elocinţei clasice, dar, prin faptul că pune mult suflet în cuvântările
lui, el este foarte mult apreciat de auditorii săi.
OPERA
 Opera

De la el au rămas 24 de cateheze care formează un

ciclu complet de cuvântări adresate catehumenilor;
➢ Catehezele 1-18 au fost rostite în perioada
Postului Mare în vederea pregătirii catehumenilor care
urmau să primească botezul de Sf. Paşti;
➢ Celelalte cateheze, numite cateheze mistagogice,
au fost adresate neofiţilor în săptămâna Paştilor;
➢ Importanţa acestor cateheze rezidă în faptul că
ele ne dezvăluie practica instruirii şi a iniţierii în
învăţătura creştină în sec. IV
➢ o scrisoare către împăratul Constanţiu, în care
comunică împăratului despre semnul luminos al
Crucii, care s-a arătat pe cer în părţile Ierusalimului.
Acest semn s-a arătat în ziua de Rusalii, în anul 351,
deasupra Golgotei, şi era aşa de mare că ajungea
până la Muntele Măslinilor. În acelaşi timp,
îndeamnă pe împărat la sentimente religioase.

➢ Omilie la Slăbănogul de la Scăldătoarea Vitezda.

Omilia conţine asemănări mari cu catehezele;

➢ Alte Omilii;
 Doctrina
❖ Ea este întru totul ortodoxă.

❖ Termenul ομουσιος însă a evitat să-l folosească, deoarece credea că el

(termenul) favorizează sabelianismul şi nu se găseşte în Sfânta Scriptură.

❖ Când vorbeşte despre Dumnezeu, arată că există un singur Dumnezeu,

nenăscut, fără început, neschimbat, întotdeauna identic cu Sine însuşi,
puternic şi, deşi are multe nume, fiinţa Sa este uniformă. în diferitele
lucrări ale dumnezeirii, El este Unul şi Acelaşi, omniprezent, identic,
însuşirile Sale sunt egale ca putere şi funcţionează simultan. Noi nu-L
putem cuprinde cu mintea.

❖ Dumnezeirea este alcătuită din trei: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl
nu a devenit Tată prin schimbarea de voinţă, ci are această vrednicie
înainte de orice fiinţă, de orice simţire, înainte de toţi vecii. El e Tată de-
săvârşit şi a născut Fiu desăvârşit.
❖ Fiul este Unul, Dumnezeu născut din Dumnezeu, Viaţă născută din
Viaţă, Lumină născută din Lumină, asemenea în totul Celui Care L-a
născut mai presus de orice înţelegere şi înainte de toţi vecii. Fiul are multe
nume. El este Cuvântul divin, Logosul divin creator al fiinţelor raţionale;
Cu toate că are multe nume, Hristos e o singură Persoană şi, deşi se face
tuturor toate, a rămas identic cu Sine după fire. Duhul Sfânt e Unul
singur şi Mângâietor. Nu există un al doilea Duh Sfânt. El trăieşte, cugetă
şi sfinţeşte toate câte au fost create de Dumnezeu prin Hristos. Duhul
Sfânt este cinstit împreună cu Tatăl şi cu Fiul.

❖ Botezul este părtăşia în moartea şi învierea lui Hristos prin imitare şi

chip, este „pecetea sfântă neştearsă”, iar apa Botezului este „apă purtătoare
de Hristos”, deoarece Hristos a împărtăşit dulceaţa dumnezeirii Sale
apelor atunci când S-a spălat în apa Iordanului.

❖ In Sfânta Euharistie, Hristos este prezent real, prin prefacerea

substanţei elementelor, iar prefacerea are loc prin lucrarea Duhului Sfânt,
Care preface pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Mântuitorului.

❖ Biserica creştină o numeşte catolică fiindcă este răspândită pe

întreaga suprafaţă a pământului, este fără pată.
 VIAȚA
❖ Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul a fost una dintre marile
personalități ale teologiei străromâne.

❖ Călugărul dobrogean Dionisie Exiguul, Smeritul sau ,, cel Mic”,

cum îl numesc studiile romanocentrice de patrologie, s-a
născut în Scythia Minor, Dobrogea anilor 465 d. Hr.
❖ Conform acestei mărturii, Dionisie Exiguul a intrat într-o
mănăstire dobrogeană, foarte devreme, atunci când era „copil”
și unde s-a îmbogățit duhovnicește.
❖ la o anumită vârstă a plecat în Răsărit, fără să se cunoască în
mod sigur locul către care s-a îndreptat plecând din Dobrogea.
❖ în timpul iernii dintre anii 496 și 497 și la puțin timp după
moartea papei Ghelasie, Dionisie a ajuns la Roma, unde a fost
bine primit la mănăstirea „Sfânta Anastasia”.
❖ Șederea Cuviosului Dionisie Exiguul în Roma s-a întins pe
perioada păstoririi a zece papi, Biserica creștină a acelor
vremuri fiind frământată de două mari dispute, și anume
schisma acaciană și deosebirile privitoare la data serbării
Paștilor.

❖ Încă de la începutul activității sale cărturărești, Cuviosul

Dionisie Exiguul a încercat să prezinte cât mai fidel
mărturisirea ortodoxă, prin traducerile din grecește ale
operelor Sfântului Chirii al Alexandriei, adversar neîmpăcat
al nestorianismului și monofizitismului.

❖ În colaborarea sa cu papii, de la Ghelasie până la Hormisdas

(514-523), a fost în mod vizibil un mediator literar între
Răsărit și Apus și acest fapt l-a ferit de animozitățile grecești,
dar și de cele latine.
❖ Portretul făcut reliefează păstrarea și evidențierea voturilor
monahale: sărăcia de bună voie, ascultarea
necondiționată și castitatea, justificând statutul său de
monah care, dezrădăcinat de locurile nașterii sale trupești și
duhovnicești, își continuă trăirea voturilor și nealterarea
jurămintelor depuse.
❖ Astfel, „părintele dreptului canonic” și „părintele erei creștine”,
cel care a primit darul de a marca istoria, a fost ales să rămână
până la sfârșitul vieții același fiu al virtuții creștine a
smereniei.
❖ Sfârșitul și l-a aflat, probabil, la Vivarium, în anul 545.
❖ Prin contribuțiile sale teologice și osteneala izvorâtă din
credința mărturisitoare, călugărul Dionisie Exiguul a adus o
contribuție unică- prin dimensiunea ei și prin realizările
împlinite în timpul șederii la Roma-la apropierea și
reapropierea dintre Apus și Răsărit.
 Opera
Se poate vorbi chiar de o teologie a Cuviosului Dionisie
Exiguul, contribuția cea mai importantă constând în traducerea
în limba latină a unor opere teologice fundamentale ale
patristicii grecești, cerute de anumite evenimente sau persoane
contemporane.
Opera Cuviosului Dionisie Exiguul reprezintă un pas
înainte al limbajului teologic elevat, aprofundat și cântărit din
punct de vedere dogmatic și, după Sfântul Ioan Casian, este
probabil cel mai reprezentativ dintre teologii din ținuturile
dunărene ai veacului în care a trăit.
Activitatea sa de traducător, complexitatea operei,
dimensiunea contribuției sale la progresul teologic și la
responsabilizarea față de provocările timpului îl situează cu
ușurință pe smeritul monah dobrogean între personalitățile
teologice remarcabile ale veacului al VI-lea.
Lucrări cu caracter dogmatic:
1. Epistola sinodală a Sfântului Chirii al Alexandriei contra
lui Nestorie;
2. Epistola Sfântului Chirii al Alexandriei către episcopul
Succesus al Diocesareii;
3. Tomosul lui Proclu al Constantinopolului către armeni;
4. Memoriul apocrisiarhilor alexandrini către delegații
papali de la Constantinopol din anul 496;
5. Cuvântarea patriarhului Proclu al Constantinopolului
despre Maica Domnului;
6. Despre crearea omului la Sfântul Grigorie de Nyssa.

Lucrări de drept canonic:

1. trei ediții ale Canoanelor;
2. Colecția Decretalelor papale
Opera de calendarolog:
1. Cartea despre Paști
2. Argumente Pascale;
3. două scrisori intitulate De ratione Paschae.

Lucrări cu caracter divers:

1. Minunata pocăință a Sfintei Taisia
2. Viața Sfântului Pahomie;
3. Istoria aflării capului Sfântului Ioan Botezătorul
SF. ILARIE PICTAVIANUL
315-368
 Viața
❖ Sf. Ilarie s-a născut pe la 315 la Pictavium (Poitiers), în
Aquitania, provincie de centru-vest a Galiei.

❖ Părinţii săi erau, foarte probabil, păgâni şi i-au dat o cultură

literară aleasă, poate în oraşul Burdigala (Bordeaux).

❖ Şi-a făcut personal o serioasă cultură filosofică şi religioasă.

❖ A ajuns retor.

❖ Spre 345, el a primit Botezul împreună cu soţia şi cu fetiţa

lui, numită Abra.

❖ Puţin după aceea el a intrat în cler şi a fost făcut episcop al

oraşului Pictavium, pe la 353-354.
❖ Ridicarea lui la episcopat coincidea cu apriga luptă a
arianismului, sprijinit de împăratul Constanţiu, spre a cuceri
Galia.
❖ Rezistenţa Sf. Ilarie contra arianismului şi contra împăratului
Constanţiu, care conducea întreaga lucrare de arianizare a
imperiului, a dus la convocarea de către Satumin - unealtă
imperială - a unui Sinod la Biterrensis (Beziers), care a
condamnat pe episcopul de Pictavium la exil în Frigia (356).
❖ Acest exil, care a durat 4 ani (356- 360) şi pe care unii
specialişti moderni îl numesc „providenţial“ a servit Sf. Ilarie la
însuşirea limbii greceşti şi a bogatei culturi patristice
orientale.

❖ Acum s-a iniţiat el în subtilităţile speculaţiilor ariene şi

ortodoxe, pe care le-a transmis occidentalilor, în special prin
lucrarea sa de mare valoare De Trinitate, redactată în timpul
acestui exil.
❖ Tot acum, Sf. Ilarie a luat parte la Sinoadele de la Seleucia şi
Constantinopol.

❖ El a sprijinit pe arienii moderaţi contra anomeilor, mai ales în

lucrarea sa Despre Sinocide scrisă tot în exil, pe la 358- 359.

❖ Cu ocazia Sinodului ţinut la Constantinopol, în 360, Sf. Ilarie a

cerut împăratului, printr-un memoriu special, Ad
Constantium liber, autorizarea unei confruntări doctrinare cu
duşmanul său care-l exilase, Saturnin, în prezenţa împăratu-
lui.

❖ Acesta nu a dat urmare cererii Sf. Ilarie, dar i-a autorizat

revenirea din exil în Galia, pentru a nu mai tulbura Orientul,
după cuvântul lui Sulpiciu Sever.
❖ Revenit în patrie, Sf. Ilarie a promovat credința de la Niceea şi
monahismul.
❖ S-a dus în Italia, unde împreună cu Eusebiu de Vercelli, a lucrat
la restabilirea credinței de la Niceea doi ani, timp în care, deși
neclintit în credință, a acordat în practică, unele concesii
arienilor, ceea ce-i atrase o critică aspră din partea lui Lucifer de
Cagliari.

❖ în lupta sa contra lui Auxenţiu, episcop homeian al Milanului,

el nu a reușit complet, adică nu a putut obține depunerea
acestui arian.

❖ în ultimii ani ai vieţii sale, Sf. Ilarie s-a ocupat de păstorirea

credincioşilor săi.

❖ El a murit la 13 ianuarie 368.

❖ Biserica romano-catolică l-a proclamat Doctor Ecclesiae în 1851.
 Opera
Opera Sf. Ilarie e preţioasă din punct de vedere teologic
şi istoric.
Ea poate fi tratată după cele trei mari domenii ale
activităţii sale teologice:
• activitate de exeget,
• de luptător contra arianismului şi
• de imnolog.
❖ Opera exegetică e alcătuită din:

• Comentariul la Sf. Matei, fără introducere şi încheiere,

cuprinzând 33 capitole şi elaborat înainte de exil, la început sub
formă de omilii. în acest Comentariu, Sf. Ilarie se arată
necunoscător al formulei „homoousios“ de la Niceea. El îşi
întemeiază doctrina pe Sf. Scriptură şi pe Sf. Tradiţie, în speţă pe
Tertulian, Ciprian, Novaţian şi Sf. Irineu.
• Comentariul la Psalmi, scris după 364 şi tratând probabil toţi
psalmii, nu s-a păstrat în întregime.
• Tratatul Despre Taine, descoperit în parte la 1884, conţine
interpretări mesianice ale unor personaje din Vechiul Testament
ale căror fapte sunt raportate la Noul Testament. Interpretarea e
alegorică-tipologică.
• Comentariul la Iov s-a pierdut aproape în întregime.
Opere dogmatico-polemice:

• Despre Sf. Treime, în 12 cărţi, este opera principală a Sf. Ilarie şi

tot ce s-a scris mai bun pentru apărarea dumnezeirii şi
deofiinţimii Fiului contra arienilor (B. Altaner, op. cit., p. 230);

• Despre Sinoade, adresat episcopilor din Germania, Galia şi

Britania, pentru a le aduce la cunoştinţă formulele trinitare
apărute în Orient după Sinodul de la Niceea, îndeosebi cele
două: homoousios şi homoiousios.
Opere istorico-polemice:

• Contra lui Valens şi Ursaciu, păstrată fragmentar şi alcătuită din

părţi izolate ale unui întreg unitar primitiv;

• Cartea II către împăratul Constantin, prin care cere împăratului o

audienţă la Constantinopol pentru a dovedi minciunile
adversarului său Saturnin;

• Contra împăratului Constantin critică pe împărat pentru că nu i-a

dat această satisfacţie, dar critică şi formulele arianizante;

• Contra arienilor sau Contra lui Auxenţiu povesteşte eforturile

făcute împreună cu Eusebiu de Vercelli pentru a depune pe
episcopul arian Auxenţiu de la Milan şi eşecul lor în această
privinţă din cauza atitudinii nehotărâte a împăratului
Valentinian.
Opere poetice.

Sf. Ilarie a fost primul scriitor de imne în Biserica apuseană,

probabil sub influenţa Răsăritului.
• Cartea imne lor, pomenită de Ieronim, s-a pierdut în întregime.

• Numai trei imne, susţine critica, descoperite de curând (1887) îi

aparţin.

• I s-au atribuit, se pare pe nedrept, Imne ca: Gloria in excelsis

Deo, Te-deum şi alte piese poetice.

A scris şi scrisori. A tradus din scriitorii greci, mai ales din Origen.
 Doctrina
❖ Sf. Treime. Sf. Ilarie învaţă că e Un singur lisus Hristos, prin
Care au venit toate la fiinţă. E Un singur Duh Sfânt.
Dumnezeu e Tată şi anume numai Tată. El nu e Tată în felul
oamenilor; El este nenăscut.

• Faţă de Dumnezeu avem trei datorii: credinţa, înţelegerea şi

adorarea. Fiul e Fiul desăvârşit al Tatălui desăvârşit, Fiu Unul-
născut al Tatălui nenăscut, Dumnezeu din Dumnezeu, Duh
din Duh, Lumină din Lumină.

• Sf. Ilarie învaţă perihoreza Persoanelor divine: Fiul Se află în

cele care sunt în Tatăl, adică întreg Fiul S-a născut din întreg
Tatăl. Ceea ce e în Tatăl, aceea e şi în Fiul.
 Doctrina
❖ Hristologia Sf. Ilarie a format obiectul unor critici severe,
pentru că textul său ar spune că „lepădând forma lui
Dumnezeu“, Fiul Şi-ar fi pierdut firea Sa divină. în fond,
autorul nostru susţine că Fiul a lepădat starea slavei Sale
divine, nu firea Sa divină. Sf. Ilarie vorbeşte de „trupul ceresc“
al lui Hristos, iar explicaţiile pe care le dă el nu rezistă prea
mult în faţa altor afirmaţii ale sale. Starea naturală a Trupului
lui Hristos, chiar înainte de înviere, era aceea de transfigurare.
Deci, Schimbarea la Faţă şi umblarea pe mare n-au fost
minuni, ci stări naturale ale existenţei şi Trupului lui Hristos.
❖ Păcatul originar se transmite tuturor prin naştere. Chiar după
actul mântuirii prin Hristos, fiecare om are nevoie de ajutorul
harului divin.
❖ Harul se dă prin Sf. Taine, îndeosebi prin Botez şi Euharistie.
❖ în Euharistie se află Trupul şi Sângele Domnului.
❖ VIAȚA
❖ S-a născut în jurul anului 339, într-o familie
creștină, la Treveri (astăzi Trier, în vestul
Germaniei);

❖ Tatăl său, tot Ambrozie, era prefect al Galiei, dar a

murit tânăr;

❖ A mai avut o soră, Marcelina, care a intrat în

monahism, şi un frate, Satir, ajuns înalt dregător
de stat;

❖ După moartea tatălui, mama şi cei trei copii s-au

mutat la Roma;
❖Tânărul Ambrozie a urmat studii de literatură,
filozofie și drept;

❖Cunoștea limbile latină și greacă;

❖În 370 își începe cariera de avocat;

❖În 373, împăratul Valentinian îl numește guvernator

al provinciilor Emilia și Liguria, cu reședința la
Mediolan;

❖În 374 moare episcopul arian al Mediolanului,

Auxențiu;
❖ Venit în Biserica cea mare din Mediolan pentru a
calma controversele dintre ortodocși și arieni cu
privire la alegerea noului episcop, glasul unui copil a
pus capăt neînțelegerilor prin cuvintele "Ambrozie
episcop";

❖ Inițial s-a opus, argumentând că e doar catehumen,

nefiind încă botezat;

❖ În 7 decembrie 374 este hirotonit episcop, la numai

șapte zile după botez;

❖ Se dedică studiului teologic, cu perseverență

ajungând repede un bun cunoscător al dogmelor;
❖ Își împarte averea săracilor;

❖ Luptă împotriva ereticilor arieni, întorcându-i pe

foarte mulți la adevărata credință;

❖ Corectează dogmatic liturghia milaneză, rămasă,

se pare, de la predecesorul său Auxențiu;

❖ Menține relații foarte bune cu cei patru împărați

sub care a arhipăstorit (Valentinian I, Grațian,
Valentinian II și Teodosie cel Mare), înfruntându-i,
însă, de fiecare dată când aceștia s-au abătut de la
dreapta credință;
❖Trece la cele veșnice în data de 4 aprilie 397;

❖Este înmormântat într-o biserică din Mediolan, care

de atunci îi poartă numele;

❖Este prăznuit de biserică la data de 7 decembrie.

 Opera
❖Este variată și bogată;

❖Se caracterizează prin aspectul practic, pedagogic,

fiind constituită în general din învățături adresate
direct unui anume grup, creștin sau eretic;

❖Opera exegetică este alcătuită aproape integral

din comentarii la cărțile Vechiului Testament;
Comentariul la Evanghelia după Luca este singura
excepție în acest sens;
❖ Opera exegetică este inspirată de cele ale lui Origen și
Filon;

❖ Folosește o exegeză alegorică, tipologică și literară;

❖ Hexaimeronul este opera cea mai importantă din
această categorie;

❖ Este scrisă după modelul omonimei Sfântului Vasile cel

Mare;

❖ Alte opere exegetice:

❖ Despre paradis,
❖ Despre Cain și Abel,
❖ Comentarii la 12 psalmi, omilii dedicate patriarhilor și
prorocilor Vechiului Testament, etc.;
❖ Despre îndatoririle slujitorilor bisericești
este cea mai importantă dintre operele morale
și ascetice ale Sfântului Ambrozie;

❖ Este scrisă pe la 391 și adresată clericilor din

Mediolan;

❖ Reprezintă o adaptare creștină la opera lui Cicero,

De ofiiciis;

❖ Este primul tratat de morală creștină dat de

Occident;
❖Operele dogmatice sunt în general scrise contra
arienilor sau a altor eretici;
❖ Cele mai importante sunt: Despre credință, Despre Sfântul
Duh, Despre Sfintele Taine, Despre penitență, etc.;

❖ Cele mai importante cuvântări au fost cele rostite la

înmormântarea fratelui său Satyrus, a împăratului
Valentinian II, a împăratului Teodosie, Contra lui
Auxențiu, etc.;

❖ Ni s-au păstrat 91 de scrisori;

❖ Sf. Ambrozie este considerat creatorul imnurilor
liturgice în Occident;
❖ Dintre numeroasele atribuite, doar patru sunt de
necontestat.
 Doctrina
❖Nu este una originală, ci influiențată de orientaliștii
pe care i-a cercetat;

❖Principalele elemente doctrinare din opera Sf.

Ambrozie sunt următoarele:
❖Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție sunt cele două
izvoare nesecate ale Bisericii;

❖Dogma trinitară și cea hristologică este perfect

ortodoxă, fiind împrumutată din opera scriitorilor
alexandrini și capadocieni pe care i-a cercetat;
❖În antropologie, chipul lui Dumnezeu în om
este harul virtuților;

❖Păcatul adamic se transmite la toți oamenii,

fiind șters doar prin Botez;

❖Vorbește despre cinci dintre Sfintele Taine,

excepție făcând Hirotonia și Maslul;

❖Morala se bazează pe credință, sprijinindu-se pe

Dumnezeu, ca valoare metafizică, și pe Biserică,
ca formă socială a dreptății;
❖ Biserica nu este subordonată cu nimic statului,
fiind independentă de el;

❖ Eshatologia Sf. Ambrozie vorbește de o judecată

imediată, particulară și de cea universală.

Cunoașterea limbii grecești a făcut din

Sfântul Ambrozie un exponent al teologiei
răsăritene în inima celei apusene.
 VIAȚA
❖S-a născut la Tagaste (Algeria), în data de 13
noiembrie 354;

❖Familia sa era una înstărită;

❖Tatăl – Patricius – păgân, dregătorul oraşului, se

botează cu puţin înainte de moarte;

❖Mama Monica – era o creştină de o râvnă rar

întâlnită;

❖Mai are cel puţin un frate;

❖Îşi începe studiile la Tagaste, continuând la Madaura
şi apoi la Cartagina, unde studiază dreptul;

❖În tot acest timp duce o viaţă dezordonată şi departe

de principiile creştine inserate de mama sa;

❖În 372 i se naşte un fiu, Adeodatus, dintr-o legătură

nelegitimă, dar acesta moare la puţin timp după
primirea botezului, în 390;

❖Intră în mrejele maniheilor, rămânând adeptul

acestei erezii pentru mulţi ani;
❖374 – predă gramatica la Tagaste;

❖375 – 383 predă retorica la Cartagina;

❖În 383 – 384, vine la Roma, unde părăseşte

maniheismul şi trece la scepticism;

❖Senatorul păgân Simah îl ajută să obţină o catedră

de retorică la Mediolan (384 - 386);

❖Aici este impresionat de predicile Sf. Ambrozie,

având loc o convertire sinceră la creştinism;
❖ Se vorbeşte despre convertirea sa din grădină, când
aude glasul unui copil care-l îndeamnă să citească
din Sf. Scriptură, iar când o deschide la întâmplare,
nimereşte la Romani XIII, 13: „Să umblăm
cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în
desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în
pismă”;
❖ Se botează de Sfintele Paşti, în 387;
❖ După botez, vine la Roma, iar de aici pleacă spre
Africa împreună cu mama şi cu fratele său;

❖ Pe drum, la Ostia, mama sa trece la cele veşnice,

fiind înmormântată aici;
❖ Fer. Augustin se întoarce la Roma, unde rămâne
pentru un an, de aici plecând la Tagaste;
❖ Aici se dedă studiului, ducând, alături de câţiva
prieteni, o viaţă retrasă, ca de mânăstire;
❖ În 391 este ales preot la Hippo-Regius de către
poporul de aici, primind harul prin punerea
mâinilor episcopului Valeriu;
❖ În 395, este hirotonit episcop-vicar în aceeaşi
localitate, iar după moartea lui Valeriu, devine
episcop titular al diocezei de Hippo, unde va rămâne
până la moarte;
❖ Trece la cele veşnice în data de 28 august 430.
 Opera
❖Este considerabilă, doar Origen depăşindu-l în volum;

❖Se spune că Fer. Augustin uneşte în el puterea

creatoare a lui Tertulian, lărgimea de orizont a lui
Origen, simţul bisericesc al lui Ciprian, ascuţimea
dialectică a lui Aristotel, avântul idealist şi adâncimea
speculativă a lui Platon, simţul practic al latinului şi
mobilitatea teoretică a grecului. (B. Altaner);

❖A scris 93 de lucrări în 232 cărţi, fără predici şi

scrisori, după cum singur spune în lucrarea Retractări;

❖Foloseşte interpretarea alegoric-mistică şi pe cea

literară;
Dintre operele filozofice, amintim:
1. Despre frumuseţe şi armonie,
2. Contra academicilor,
3. Despre viaţa fericită,
4. Despre ordine,
5. Despre nemurirea sufletului,
6. Despre învăţător,
7. Despre muzică, etc.;

❖Opere apologetice:
1. Despre cetatea lui Dumnezeu, în 22 de cărţi, prin
care apără creştinismul în faţa păgânismului,
2. Contra iudeilor,
3. Despre divinaţia demonilor;
❖ Opere dogmatico-polemice: sunt într-un număr foarte
mare, răspunzând, în primul rând, motivelor polemice ale
vremii; putem aminti:
1. Manual către Laurenţiu sau despre credinţă, nădejde şi
dragoste,
2. Despre Sfânta Treime,
3. Despre erezii,
4. Despre adevărata religie,
5. Despre natură şi har,
6. Contra maniheilor,
7. Despre Geneză contra maniheilor, etc.;
❖ Opere exegetice:
❖ Despre învăţătura creştină,
❖ Despre Geneză, cuvânt cu cuvânt,
❖ Comentariu la Psalmi,
❖ Despre acordul evangheliştilor,
❖ 124 Omilii la Evanghelia după Ioan, etc.;
❖Opere de teologie practică:
1. Despre lupta creştină,
2. Despre folosul căsătoriei,
3. Despre răbdare,
4. Despre slava deşartă şi cum trebuie părinţii să-i
crească pe copii, etc.;

❖Opera oratorică a Fer. Augustin numără aproximativ

800 omilii, majoritatea tahigrafiate;

❖Corespondenţa augustină cuprinde 270 scrisori,

dintre care 47 îi sunt adresate lui, iar şase unor prieteni;
❖ Opere autobiografice: Mărturisiri, în 13 cărţi,
scrise între anii 397 – 400, şi Retractări sau
Revizuiri, în două cărţi, operă autocritică,
referitoare la toate lucrările sale de până la 427;

❖ De la Fer. Augustin ne-a mai rămas şi un poem de

240 versuri, intitulat Psalm contra partidei lui
Donat.
 Doctrina
❖Este fondatorul teologiei apusene;
❖Greşelile sale dogmatice se referă la predestinaţie,
purgatoriu, etc.;

❖Cele mai importante idei dogmatice ale operei sale

sunt următoarele:
-Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie sunt izvoarele
învăţăturii creştine;
-Esenţa sau fiinţa sfintei Treimi este Trinitatea, iar
persoanele sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; Fiul este
născut din veşnicie din tatăl, iar Sfântul Duh
purcede de la Tatăl şi de la Fiul;
Idei dogmatice:
❖Lumea este creată de către Dumnezeu din
nimic, în două etape: crearea materiei şi
organizarea lumii din materia creată;
❖Îngerii şi oamenii sunt creaturi ale lui
Dumnezeu;
❖Păcatul adamic s-a transmis la toţi urmaşii;
❖Iisus Hristos a venit ca Răscumpărător şi
Eliberator al omului din robia păcatului;
 VIAȚA
➢S-a născut între anii 340-350, în Stridoniu,
localitate situată la granița dintre Dalmația și
Panonia;

➢Starea materială bună a familiei sale îi dă

posibilitatea unei educații alese;

➢Pleacă la Roma în jurul vârstei de 30 ani;

➢Primește botezul și studiază gramatica, retorica și

filozofia, având ca profesor și pe celebrul gramatic
păgân Aelius Donatus;
➢ Printre colegii săi de aici se numără și Rufin;

➢ A dus o viață dezordonată;

➢ În 368, după terminarea studiilor la Roma, călăto-

rește în Galia, la Treveri, împreună cu Bonosus;

➢ Îi cunoaște pe călugării de aici și hotărăște să intre

în monahism;

➢ Părăsește Treveri și merge în Aquileea, unde stă

cinci ani, studiind teologia;
➢ Între colegii de studiu este prezent din nou și Rufin;

➢ În 373 pleacă spre Ierusalim;

➢ Trece prin Tracia, Bitinia, Galatia, Capadocia și

Cilicia, fiind nevoit să se oprească la Antiohia din
cauza unei boli;

➢ Unul dintre prietenii săi moare;

➢ La Antiohia stă 3 ani, audiindu-l pe Apolinarie și

desăvârșindu-și cunoștințele de limba greacă;
➢ Se retrage pentru un timp în pustiul Halkis,
găsindu-și liniștea sufletească;

➢ Renunță la studiul literaturii profane în favoarea

celei teologice;

➢ Primește noțiuni de limbă ebraică de la un iudeu

convertit;

➢ După 4 ani de pustie, se reîntoarce în Antiohia;

➢ Este hirotonit preot de către Paulin de Antiohia;

➢ În 379 pleacă la Constantinopol, unde-l cunoaște pe
Sfântul Grigorie de Nazianz;

➢ În 382 este chemat de către papa Damasus la Roma,

pentru a participa la un sinod ce avea să pună capăt
schismei antiohiene;

➢ Ajunge secretarul acestuia și se apucă de revizuirea

vechilor traduceri latine ale Sfintei Scripturi;

➢ Aprofundează limba ebraică;

➢ Fiind considerat un mare învățat ascet, este solicitat

să țină cursuri de teologie creștină;
➢ Ia ființă un fel de societate religioasă formată din
doamne nobile, de o înaltă ținută morală, în casa
unei văduve, Marcella;

➢ În 384, după moartea protectorului său și venirea

în scaunul episcopal al Romei a lui Siriciu, este
obligat să părăseacă această urbe;

➢ Pleacă la Locurile Sfinte, însoțit de fratele său

Paulian, de prietenul Vincențiu și de alți monahi;

➢ La Antiohia le întâlnește pe Paula și pe fiica

acesteia, Eustochium, pe care le cunoștea din casa
Marcellei, alături de care merge la Alexandria,
unde îl audiază pe Didim cel Orb;
➢ Trec apoi prin pustiul nitric și se stabilesc la
Betleem, unde Paula înființează două mânăstiri
din banii proprii, una de călugărițe, condusă de ea,
și una de călugări, condusă de Fericitul Ieronim;

➢ Aici înființează o școală în care preda clasicii

creștini și limba ebraică;

➢ Muncește neîncetat timp de 34 ani;

➢ Este implicat în disputa origenistă, intrând în

conflict cu episcopul Ioan al Ierusalimului și cu
prietenul său Rufin;
➢ Aici a scris cea mai mare parte a operelor sale;

➢ La începutul secolului al V-lea combate

învățăturile eretice ale lui Iovinian, Vigilantiu și
Pelagiu;

➢ Pelagienii dau foc mânăstirii;

➢ Încep și năvălirile hunilor, Fericitul Ieronim fiind
nevoit să părăsească Palestina;

➢ Trece la cele veșnice la 30 septembrie 420;

➢ Se pare că trupul său a fost dus la Roma, fiind
așezat în biserica Santa Maria Maggiore, unde se
află și astăzi;
 Opera
A revizuit textul Italei,
traducând din originalele
ebraice sau grecești; noua
traducere a primit, în
sec. XIII, numele de
Vulgata;

La început contestată, din sec. VI

fiind adoptată de întregul Apusul;
Opera se împarte în două mari categorii:
- traduceri
- scrieri originale

vulgata

- A tradus din Origen: 14 Omilii la Ieremia, 14

Omilii la Iezechiel, 30 Omilii la Luca, etc.;

- A mai tradus din Eusebiu de Cezareea, din opera lui

Didim cel Orb şi a lui Pahomie;
 În categoria operelor originale,
avem numeroase scrieri exegetice, precum:
- Carte de probleme ebraice la Geneză,
- Carte despre numele ebraice,
- Onomasticon geografic,
- diverse comentarii la cărţile Vechiului şi Noului
Testament, etc.;

Dintre operele dogmatico-polemice, amintim:

Contra lui Ioan de Ierusalim, Apologie contra
lui Rufin, Dialog contra pelagienilor,
Disputa unui luciferian şi a unui ortodox,
Contra lui Helvidiu, Despre fecioria perpetuă a
Fericitei Maria, etc.;
În sfera operelor istorice, se remarcă:
continuarea Cronicii lui Eusebiu cu o Istorie
generală, de la 325 la 378,
Despre oamenii iluştri, biografiile a trei anahoreţi
(Pavel, Malh şi Ilarion, fondatorul monahismului
palestinian), etc.;

Omilii: 59 Omilii asupra Psalmilor, 10 Omilii la

Marcu, etc.;

Corespondenţă - este diversă şi bogată,

însumând 150 scrisori.
 Doctrina
Este în general ortodoxă;
Are unele influențe origeniste;

Principalele idei doctrinare:

-Sfânta Scriptură este integral inspirată de
Sfântul Duh;
-Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție sunt cele
două izvoare Bisericii creștine;
-Sfânta Treime ni S-a descoperit plenar prin
venirea Mântuitorului;
 -Susține pururea fecioria Maicii Domnului;
-Susține liberul arbitru;
-Mântuirea este rezultatul conlucrării dintre om şi harul
divin, acesta din urmă neinfluențând în niciun fel libertatea
decizională a omului;
-Este adeptul monahismului, văzând în căsătorie mai
mult un pogorământ decât o taină;
-Susține întâietatea Bisericii Romei în fața celorlalte
Biserici;
-Soteriologia este influențată de origenism, susținând
mântuirea generală; după disputa origenistă își mai schimbă
părerile.

Fericitul Ieronim rămâne una dintre figurile de marcă ale

teologiei apusene, remarcându-se prin traducerea Vulgatei și
prin transmiterea literaturii patristice grecești lumii creștine
din Apus.
 Rufin
345-410
 Viața
❖ Tyrannius Rufinus s-a născut pe la 345 la Concordia, lângă
Aquileea, din părinţi creştini.

❖ Şi-a făcut o serioasă cultură clasică la Aquileea şi Roma, unde

a avut de coleg şi prieten pe Fer. Ieronim.

❖ întors de la Roma, s-a făcut călugăr într-ο mănăstire din

Aquileea, unde a venit şi a stat câtva timp şi Fer. ieronim.

❖ După plecarea lui Ieronim în Orient, Rufin a luat şi el acelaşi

drum urmând pe Melania cea Bătrână, care a înfiinţat o
mănăstire de călugăriţe pe Muntele Măslinilor.
❖ Rufin s-a oprit patru ani în Egipt, unde a audiat pe Didim cel
Orb, de la care a sorbit admiraţia şi entuziasmul pentru Origen
şi unde a făcut numeroase vizite călugărilor vestiţi ai pustiului.

❖ Se pare că tot aici a suferit el şi persecuţii din partea arienilor,

ceea ce- i aduse numele de „mărturisitor“.

❖ în 378 s-a stabilit lângă Muntele Măslinilor unde a format o

mănăstire de călugări împreună cu care trăia în asceză şi
studiu.

❖ A fost hirotonit preot de către Ioan al Ierusalimului la 390. El a

trăit în pace şi prietenie cu Ieronim până la 393 când Epifaniu a
provocat vestita controversă origenistă, care a pus în conflict
pe cei doi prieteni.
❖ Ei s-au împăcat, însă în 397.
❖ Cearta între cei doi prieteni a fost reaprinsă când Rufin a
publicat la Roma traducerea operei lui Origen, Περί αρχών,
însoțită de o prefață, în care prezenta pe Ieronim ca admirator al
lui Origen.
❖ Rufin corectă erorile lui Origen prezentându-le drept
interpolări eretice. Cu ocazia aceasta, el a scris şi o lucrare în
două cărţi intitulată: De adulieratis libris Origenis.
❖ Ieronim a respins afirmaţia pe care Rufin o făcuse cu privire la el
(Ieronim) că ar fi partizanul lui Origen şi a făcut el însuşi o
traducere fidelă a operei Περί αρχών, în care arăta erorile de
doctrină ale lui Origen.

❖ Rufin a răspuns lui Ieronim prin lucrarea Apologia in

Hieronymum, în două cărţi, în care-şi apăra opera sa şi apoi
făcea o critică aspră operelor lui Ieronim.
❖ In anul 400, el a adresat o apologie către episcopul Anastasie al
Romei, Apologia aci Anastasium în care se apăra de acuzaţiile
care i se aduceau, traducerile din Origen îndeosebi, şi a
prezentat o mărturisire de credinţă absolut ortodoxă.

❖ Ieronim a ripostat foarte violent prin lucrarea sa Adversus libros

Rufini.

❖ Cu prilejul invaziei goţilor în Italia, el a fugit împreună cu

Melania cea Tânără întâi la Terracina şi apoi, după cucerirea
Romei de către barbari, se retrase în Sicilia la 410, unde a murit
anul următor, la Mesina.

❖ El se bucura de o stimă universală în timpul vieţii sale.

 Opera

Opera lui Rufin poate fi împărţită în două secţii:

1) traduceri şi
2) lucrări originale.

Rufin a consacrat cea mai mare parte a muncii sale

traducerilor din limba greacă, ale operelor marilor scriitori şi
Părinţi ai creştinismului răsăritean, pe care el voia să le pună la
îndemâna Apusului.

Traducerile acestea nu sunt totdeauna exacte;

-traducătorul modifică intenţionat textele originale pentru

felurite motive.
❖ El traduce din:

❖ 1) Origen. Cele mai multe din operele acestuia, pentru care se

entuziasmase în timpul şederii sale în Egipt.
• Traduce Περ'ι αρχω\\ De principiis, ale cărei greșeli de
doctrină le corectează, deşi nu în întregime;
• Comentariul la Scrisoarea către Romani- parţial.
• Comentarii la Cântarea Cântărilor, parţial.
• 17 Omilii la Geneză, 13 Omilii la Exod. 16 Omilii la Levitic,
18 la Numeri, 26 Omilii la Josua, 9 Omilii la Judecători , 9 la
Psalmi:
• apoi prima carte din Apologia pentru Origen. a lui Pamfil, cu
anexa De adulteratione librorum Origenis;

❖ 2) Pseudo-CIementinele. Scrisoarea către Iacob şi

Recunoaşterile; Dialog despre dreapta credinţă;.
❖ 3) Sf. Vasile cel Mare. Cele 2 serii ele Reguli monahale,
concentrate într-una din 8 Cuvântări;

❖ 4) Sf. Grigorie de Nazianz. 9 Cuvântări;

❖ 5) Evagrie Ponticul. Diverse colecţii de sentinţe, prelucrarea

creştină a sentinţelor lui Sextus;

❖ 6) Eusebiu de Cezareea. Istoria bisericească, 10 cărţi

concentrate în 9 cărţi cărora le-a adăugat el două cărţi (până
la Teodosie);

❖ 7) Ghelasie de Cezareea. Istoria bisericească;

❖ 8) Historia monachorum.
❖ Opere personale sau originale:

• 1) Apologia ad Anastasium,
• 2) Apologia in Hieronymum, în două cărți
• 3) Comentariu la Simbolul Apostolilor, lucrare foarte
importantă pentru că ne-a păstrat în întregime Simbolul.
 Eusebiu de Cezareea
(265 – 339)

ÎN GREACA VECHE ΕὐΣΈΒΙΟΣ,

IAR ÎN LATINĂ NUMIT ADESEA EUSEBIUS PAMPHILI
 el era grec de neam.
 în cartea Despre martirii Palestinei numeşte pe Pamfil, vestitul şi bogatul preot din
Cezareea, stăpân al său (δεσπότης), ceea ce înseamnă că el fusese unul din sclavii
aceluia.
 Pamfil îl va fi eliberat însă şi l-a făcut prieten şi colaborator la activitatea literară
teologică.
 Pamfil l-a iniţiat în teologia creştină, şi anume în sens origenist. Drept recunoştinţă, Eusebiu
adaugă numelui său epitetul de „al lui Pamfil”.
 La 5 noiembrie 307, fiind arestat Pamfil de persecutorii păgâni, a scris în temniţă, împreună
cu Eusebiu, Apologia lui Origen, în 5 cărţi, la care apoi adăugă Eusebiu o a VI-a.
 Pamfil a fost decapitat la 16 februarie 310; Eusebiu îi scrise bibliografia.
 Eusebiu a părăsit Cezareea după moartea lui Pamfil şi asistă în Tyr la execuţia multor
creştini, apoi, văzându-se în pericol şi aici, se refugie în Tebaida Egiptului, dar nu scăpă
nici aici, fiind arestat. Nu stătu însă mult în temniţă şi reuşi să evite deportarea sa în mine,
care era împreunată cu mutilarea piciorului stâng şi scoaterea ochiului drept, ci,
dimpotrivă, fu eliberat.
 După mulţi ani un coleg de închisoare, episcopul Potamon de Heracleopolis, îl acuză în
sinodul din Tyr, din 335, că a scăpat din temniţă cu preţul credinţei sale; Se obiectează la
aceasta acuzație că dacă ar fi scăpat din temniţă cu preţul lepădării credinţei, nu l-ar fi
ales Cezareenii episcop îndată după încetarea persecuţiilor, în anul 313 sau 314, dar nu
trebuie să pierdem din vedere că el fusese arestat în Egipt, nu în Cezareea.

 înainte de a ajunge episcop, fusese şi la Antiohia şi ascultase împreună cu Arie şi Eusebiu

al Nicomidiei lecţii de la preoţii de acolo: Dorotei şi Lucian, iar apoi a fost hirotonit,
probabil după moartea lui Pamfil, preot, de către episcopul Cezareei, Agapiu, care
moare după publicarea edictului de la Milan, lăsând scaunul lui Eusebiu.

 Până la izbucnirea arianismului petrecu în studiu, făcând extrase din biblioteca din
Cezareea, fondată de Origen, şi compunând din ele operele sale.
 În anul 323 însă, vine la el Arie, alungat din Alexandria de sinodul episcopului său,
Alexandru, pentru formulele sale despre Fiul lui Dumnezeu: ήν ποτέ ότε ούκ ήν, κτίσμα και
πολημα, έξ ούκ όντων, καταχρηστικώς λόγος, αλλότριος τής τού ουσίας etc. Şi Eusebiu, într-
un sinod ţinut în Cezareea în acelaşi an, aprobă învăţătura lui Arie.
 Drept urmare, arhiepiscopul ortodox al Antiohiei, Eustaţiu, îl destitui pe Eusebiu într-un sinod
ţinut la Antiohia în anul 324.

 La Niceea, în 325, reuşi însă să se reabiliteze, aliniindu-se la formula susţinută de împărat.

 Explică Bisericii sale înţelesul cuvântului „consubstanţial”, care înseamnă numai, că Fiul n-
are nicio asemănare cu creaturile, care au fost făcute prin El, dar că El este asemenea
Tatălui, prin Care a fost născut; că nu are nicio altă esenţă, nicio altă substanţă, decât
aceea pe care a primit-o de la Tatăl”.

 în Sinodul de la Niceea, Eusebiu avusese primul loc la deschidere, de-a dreapta

împăratului, loc ce şi-l asigurase prin discursul de laudă ce-l rosti la adresa lui Constantin
când intră în sala sinodului. Chiar din anul 323 este posibil să fi intrat Eusebiu în bunele graţii
ale împăratului, îndată ce acesta câştigă şi împărăţia Răsăritului, căci avea nevoie de
permisiunea împăratului pentru utilizarea (cercetarea) arhivelor publice în scopul
compunerii operelor sale istorice.
 Constantin îl preţuia ca pe cel mai mare savant al Bisericii.

 în anul 326, mergând mama împăratului în pelerinaj la Ierusalim, organizează cercetări

acolo, în urma cărora se descoperi mormântul Domnului şi crucea Sa. Evenimentul trebui
celebrat la Constantinopol, Eusebiu fiind chemat să ţină un discurs ocazional aici, despre
mormântul Domnului.

 Clădind, în acelaşi timp, Constantin mai multe biserici în Constantinopol, care trebuiau
înzestrate cu cărţi sfinte, de la Eusebiu comandă el acele cărţi: „50 de exemplare din Sf.
Scriptură pe pergament, citeţe, uşor de întrebuinţat, confecţionate de artişti caligrafi care
îşi cunosc bine meseria”.

 între timp, reînvie arianismul. In anul 328 Constantin recheamă pe exilaţii arieni şi aceştia, în
frunte cu prietenul lui Eusebiu al Cezareei, cu Eusebiu de Nicomidia, răscoală împotriva sim-
bolului niceean şi împotriva susţinătorilor săi pe toţi cei ce avuseseră oarecare resentimente
împotriva termenului oμoouσίoς.
 Eusebiu al Cezareei este printre aceştia. în anul 330 ei condamnă într-un sinod la Antiohia
pe capul ortodocşilor, pe patriarhul Antiohiei, Eustaţiu, care destituise la 324 pe Eusebiu
pentru aderarea sa la arianism.

 Scaunul patriarhal este oferit lui Eusebiu care jucase un rol de frunte în sinod, dar el, sfătuit şi
de împărat, avu prudenţa de a refuza.

 în anul 335 a venit rândul patriarhului Alexandriei, Atanasie, destituit de sinodul din Tyr, în
care a primit Eusebiu afrontul pentru purtarea sa în timpul persecuţiei despre care a fost
vorba mai sus. întregul sinod s-a deplasat la sfârşitul şedinţelor sale la Ierusalim, unde s-a
inaugurat cu mare solemnitate Biserica învierii, zidită de Constantin pe mormântul de cu-
rând descoperit al Domnului. La sfinţirea bisericii, cuvântarea a fost rostită de Eusebiu,
lăudând pe împărat din toate puterile duhului său confuz.

 în acelaşi an, 335, a mai avut ocazia să-l laude pe împărat printr-un lung discurs rostit la 25
iulie 335, cu ocazia serbărilor ţinute în acest an pentru a celebra împlinirea a 30 de ani de
glorioasă domnie a lui Constantin, serbări numite tricennalia.
 În anul următor, 336, a luat parte la sinodul arian din Constantinopol, unde a fost cel mai
aprig combatant al lui Marcel de Ancira, destituit de sinod ca sabelian.

 La 22 mai 337, murind împăratul Constantin, Eusebiu a avut ocazia de a-l lăuda pentru
ultima dată. El însuşi a murit peste un an sau doi, în vârstă de vreo 80 ani.
 Opera
 Scrierile lui Eusebiu se împart, după cuprins, în patru categorii: istorice, exegetice,
apologetice, dogmatice. Cele mai multe le-a scris în mai multe redactări, îmbogăţindu-le
cu ediţiile posterioare.

Scrierile istorice
1. Αρχαίων μαρτυρίων συναγωγή - Acte ale martirilor vechi, adică dinainte de Diocleţian,
scrisă probabil înainte de izbucnirea persecuţiei acestuia în 303. O citează des în Istoria sa
bisericească, transcriind-o desigur în întregime; poate tocmai din această cauză nu s-a
păstrat într-o colecţie separată.
2. Περί των έν Παλαιστίνη μαρτυρησάντων - Despre martirii din Palestina, şi anume despre
persecuţia lui Diocleţian (303-311). Se ocupă exclusiv de martirii din Cezareea;
3. Viaţa lui Pamfil, scrisă în anul 310 cu multă eleganţă, pierdută, în afară de un scurt
fragment.
4. Cronica Παντοδαπή Ιστορία = Istorie de tot felul. Titlul complet este: Χρονικοί Κανόνες καί
έπιτομή παντοδαπής Ιστορίας Έλήνων τεκ βαρδαέων, fiind până în ziua de azi baza
istoriografiei universale şi izvorul principal pentru cunoaşterea cronologiei antice.
5. Istoria bisericească - Εκκλησιαστική Ιστορία, în 10 cărţi, expune dezvoltarea Bisericii creştine de la naşterea
Mântuitorului până la anul 342.
Cuprinsul detaliat al întregii scrieri este:
 Cartea I redă pe scurt istoria lui Iisus Hristos după Evanghelii, Iosif Flaviu şi corespondenţa lui Abgar din Edessa.
Are caracter apologetic, vorbeşte despre Logos, profeţii privitoare la venirea Lui, arătări ale Lui înainte de a
Se întrupa, motivul pentru care nu S-a întrupat mai devreme.
 Cartea II-a redă istoria creştinilor de la Sfinţii Apostoli şi cea a iudeilor până la izbucnirea războiului iudaic din
anii 66-70.
 Cartea a IlI-a continuă această istorie până la al II-lea război iudaic, cel izbândit (câştigat) de Adrian.
 Cartea a IV-a prezintă istoria până la timpul lui Marc Aurelius, în 170.
 Cartea a V-a continuă până la Origen, în 202.
 Cartea a Vl-a este consacrată lui Origen şi epocii sale.
 Cartea a VII-a este consacrată lui Dionisie al Alexandriei şi epocii sale, fiind prelungită cu câteva pagini
până la moartea episcopului Alexandriei, Petru, în noiembrie 311.
 Cartea a VIII-a expune istoria persecuţiei lui Diocleţian până la edictul de toleranţă din 30 aprilie 311, iscălit
de Galeriu, Maxi- min, Constantin şi Liciniu.
 Cartea a IX-a expune persecuţia lui Maximin, căderea lui Maxenţiu la 28 octombrie 312 şi moartea lui
Maximin Daia din 30 aprilie 313.
 Cartea a X-a, după discursuri însufleţite despre pacea şi bunăstarea Bisericii, dă textul Edictului din Milan şi al
acelor edicte şi scrisori date de Constantin în favoarea Bisericii creştine în anul 313, apoi expune schimbarea
de atitudine a lui Liciniu şi înfrângerea lui la 18 septembrie 323.
6. Scrierile despre împăratul Constantin sunt şi ele de cuprins istoric, dar scrise în formă
oratorică, întru lauda împăratului. Principala scriere cu privire la Constantin a lui Eusebiu este
Viaţa lui Constantin, scrisă după moartea lui Constantin, aşadar la bătrâneţe. Este mai mult
un panegiric dezvoltat până la dimensiunile celor 4 cărţi ce le cuprinde, decât o biografie.
A expus în mod cronologic din viaţa lui Constantin mai multe fapte, care erau în legătură
cu Biserica creştină sau arătau virtutea şi evlavia împăratului.
7. Cărţii despre viaţa lui Constantin îi era anexat discursul rostit de Constantin Către Ceata
Sfinţilor, adică episcopilor adunaţi la Niceea în Sinod.

8. Apologia lui Origen este scrisă, în afară de cartea a VI-a, care este a sa proprie, în
colaborare cu Pamfil, la 308-309.

9. Despre martiri este o predică păstrată în siriană.

 Scrieri apologetice
1. Introducere generală elementară (în credinţa creştină), Καδόλον στοιχειώδης εισαγωγή,
era o argumentare a adevărului religiei creştine în 10 cărţi, din care însă nu s-au păstrat
decât 4, şi anume cărţile VI-IX, unite sub titlul de Προφητικάι έκλογαί = extrase din profeţi,
adică interpretarea profeţiilor mesianice din Vechiul Testament. Datează din jurul anului
310.

2. Pregătirea evanghelică = Εύαγγελικι Προπαρασκευή, în 15 cărţi. în primele 6 cărţi combate

cosmogoniile, mitologiile, teologia şi oracologia păgânilor. Cărţile VII-X arată că iudaismul
este superior păgânismului, iar cărţile ultime arată asemănările şi deosebirile dintre
creştinism şi sistemele filozofice păgâne. Pe scurt, Pregătirea evanghelică cuprinde o
combatere a păgânismului.

3. Demonstraţia evanghelică = Εύαγγελικι Άπόδειξις, în 20 de cărţi, din care însă nu s-au

păstrat decât primele 10 şi un lung extras din a 15-a, este continuarea Pregătirii
evanghelice, fiind anunţată şi la începutul şi sfârşitul acesteia. Demonstraţia evanghelică
este o combatere a iudaismului.
4. Despre manifestarea lui Dumnezeu - Teofania (Περί, τής Θεοφανίας), în 5 cărţi, păstrate
numai în traducere siriană. Tratează despre manifestarea lui Dumnezeu la crearea lumii, în
istoria Vechiului Testament şi în cea a Noului Testament.

5. Combatere şi apărare în 2 cărţi (’Ελέγχου και απολογίας βίβλοι δύο), cunoscută numai de
la Fotie, care o citează în două redactări puţin diferite una de cealaltă, discută obiecţii
făcute de păgâni contra creştinismului.

6. Tratat contra tezei lui Hierocle cu privire la Apoloniu din Tyana. Hierocle a fost guvernator al
provinciei Bitinia şi autor al unui tratat polemic împotriva creştinilor, în care susţinea superio-
ritatea lui Apoloniu din Tyana faţă de Iisus şi că viaţa lui o cunoaşte din izvoare mai bune ca
pe a lui Iisus şi minunile sale sunt mai sigure. Eusebiu combate această teză şi invocă în
favoarea superiorităţii lui Iisus moartea Sa curată şi triumful Bisericii contra tuturor
persecuţiilor.

7. Contra lui Porfiriu, în 25 de cărţi, a fost complet pierdută.

 Scrieri exegetice
1. Comentariu la Psalmi, în original numai parţial păstrat, îl avem însă întreg în traducerea latină a
lui Eusebiu de Vercelli.
2. Comentariu la Isaia, în 10 sau 15 cărţi, nu avem din ele decât fragmente.
3. O geografie a Palestinei, în 4 cărţi: 1. Popoarele amintite în Biblie; 2. împărţirea Palestinei între
cele 12 triburi; 3. Planul Ierusalimului şi al templului; 4. Celelalte localităţi şi locuri din Palestina.
Numai cartea a 4-a s-a păstrat. Numele sunt grupate după literele alfabetului, aşa că este un fel
de dicţionar geografic
4. Canoanele evanghelice sunt numerotarea pericopelor din Sfintele Evanghelii.
5. Tratate despre probleme biblice: Despre poligamia şi fecunditatea patriarhilor, pierdută, în
afară de câteva fragmente. Numai fragmente avem şi din Tratatul despre Paşti, dedicată lui
Constantin în 332. Este de mare importanţă însă fragmentul despre Sf. Euharistie, păstrat din
această scriere. Adepţii lui Moise jertfeau numai odată în an mielul pascal, şi anume în seara a
14-a a lunii întâi, noi însă, ucenicii Legământului Nou, serbăm în fiecare duminică pasca noastră
şi ne hrănim totdeauna cu Trupul Mântuitorului şi ne împărtăşim cu Sângele Mielului.
6. Într-un extras postum ni s-a păstrat tratatul: Nedumeriri şi soluţii privitoare la Evanghelii sau
despre dezacordul Evangheliilor, înlăturând dezacordul aparent între evanghelişti în redarea
genealogiei Domnului, în fixarea ceasului învierii etc. Eusebiu foloseşte interpretarea alegorică în
dependenţă de Origen.
 Scrieri dogmatice
1. Epistola scrisă Bisericii din Cezareea din Sinodul din Niceea, în care se scuză pentru
aderarea sa la simbolul niceean şi explică pe όμοουσίος în sens arian omeic.(homeric)

2. Contra lui Marcel de Ancira, în 2 volume, scrisă poate de Eusebiu de Emesa, mort la 359,
fiindcă dezaprobă atacurile lui Marcel contra lui Eusebiu cel Mare (al Nicomidiei) şi
contra celuilalt Eusebiu (al Cezareei),
3. Despre Teologia bisericească, în 3 cărţi, combat ereziile lui Marcel din Ancira: Fiul ar fi
ieşit din Tatăl abia la creare, a avut trup părut (arătat-văzut), pe care îl va fi părăsit după
a doua venire, şi reintrând în Tatăl, se va sfârşi împărăţia Lui. Eusebiu îl numeşte deci
sabelian, căci face din Logos raţiune în sensul celei omeneşti şi propovăduieşte
întruparea unei părţi din Tatăl, neagă preexistenţa Fiului şi este prin urmare un nou
Sabelie, parcă ar fi fantoma acestuia ieşită din pământ. îi opune învăţătura sa ariană şi
macedoniană: Fiul e întâiul născut a toată creatura, dar, fiindcă a fost produs din voia
liberă a Tatălui, poate fi numit creatură. Este întru toate asemenea Tatălui, dar nu este de
acelaşi rang - ισότιμος. Cu atât mai puţin este demn de acelaşi cult Duhul Sfânt, Care e
creat prin Fiul, prin Care toate s-au făcut şi Care nu acţionează decât asupra sfinţilor.
Ambele au fost scrise în anul 336, în urma sinodului din Constantinopol, care a depus pe
Marcel.
4. Epistola către Constanţia, sora lui Constantin, în care refuză cererea prinţesei de a-i trimite
un portret al Domnului Iisus Hristos, pe motivul: „Nu este permis să avem icoane de
acestea spre a nu ne purta şi noi Dumnezeul nostru în chip ca păgânii”. Este iconoclast.
Efrem Sirul
306-373
 Viața
❖ Efrem Sirul, cel mai de seamă Părinte al Bisericii siriene, se
naște în anul 306 în cetatea Nisibis, pe Daisan, un afluent al
Eufratului, situată la frontiera orientală a Imperiului Roman,
în Mesopotamia.

❖ Părinții săi au fost creștini și că au dat copilului lor o aleasă

educație creștină, desăvârșită apoi de episcopul Iacob din
Nisibis, care îl va face conducătorul școlii catehetice din
Nisibis.

❖ Episcopul Iacob va fi unul din cei 318 Părinți participanți la

Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) și pe care Sfântul Efrem
îl va însoți la acest Sinod. Tot el l-a hirotonit diacon, treaptă
ierarhică în care va rămâne întreaga viață.
❖ În timpul asediilor orașului Nisibis de către perși (338-346 și
350), tradiția spune că, în acele momente Efrem s-a urcat pe
zidul cetății și s-a rugat lui Dumnezeu pentru salvarea ei. Ca
din senin, teritoriul a fost invadat de o mulțime de țânțari, care
au atacat caii și elefanții lui Shapur, făcându-i de nestrunit și
provocând confuzie în rândurile armatei persane. Shapur a
recunoscut în acest lucru mânia divină și s-a retras.

❖ Efrem părăsește Nisibis și se retrage la Edessa (actualmente

localitatea Urfa, Turcia orientală), unde va înființa celebra
școală de Teologie, această cetate aflându-se sub stăpânirea
romană. Școala din Edessa, sau „Școala perșilor”, avea la bază
principiile celei antiohiene. Multe din imnele și operele în
proză ale Sfântului Efrem aparțin în mod limpede perioadei
din Edessa.
❖ Trăia ca anahoret, hrănindu-se cu pâine de orz și cu legume
uscate, nu bea decât apă, era numai piele și os, mic de talie,
îmbrăcat sărăcăcios, pleșuv, fără barbă și nu râdea niciodată.
❖ Se crede că a călătorit în Egipt, pentru a se inspira din viața
marilor anahoreți care se nevoiau în deșertul egiptean. Aici ar
fi rămas opt ani, luptând împotriva arienilor.
❖ Din Egipt, a trecut în Cezareea Capadociei, unde l-a cunoscut
pe Sfântul Vasile cel Mare. Despre Sfântul Efrem, Sfântul
Vasile cel Mare a spus: „Efrem este un gânditor perspicace și
deține întreaga cunoaștere a filosofiei divine”, înțelegând prin
aceasta cunoașterea Sfintei Scripturi.
❖ De la Cezareea, Efrem a fost chemat de urgență la Edessa,
deoarece cetatea a fost invadată de erezii. Pentru a contracara
propaganda ereticilor, care făceau uz de poezie și muzică în
răspândirea învățăturilor lor, Efrem va compune și el o serie de
poeme, despre viața pământească a Mântuitorului.
❖ Va trece la cele veșnice în anul 373, în 9 iunie, lăsând
discipolilor săi îndrumări precise despre locul și modul în care
să-l înmormânteze.

❖ Este pomenit de Biserica Ortodoxă la 28 ianuarie.

Opera
 Opera
Sfântul Efrem Sirul a scris numai în limba siriacă și,
probabil, nici n-a cunoscut limba greacă. O ediție completă a
operei lui nu există.
❖ Din punct de vedere al formei, opera lui se împarte în proză și
în versuri, iar din punct de vedere al conținutului, în:
exegetice, dogmatico-polemice, morale și ascetice.
❖ Scrieri în proză. El a comentat aproape întreaga Sfântă
Scriptură, pe baza traducerilor siriace existente pe atunci
(Peshitta, Diatessaron).
❖ Dintre comentariile la Vechiul Testament, cel mai important
este cel la Cartea Facerii, și la Ieșire (până la cap. 32, 26),
singurele păstrate în întregime.
❖ Reținem și comentariile la Pentateuh, Judecători, Regi,
Iov, Profeții toți, din care s-au păstrat fragmente la Sever
din Edessa (851-861). în armeană, s-a păstrat comentariul la
cărțile Paralipomena.
❖ Comentarii la cărțile Noului Testament, la Faptele Apostolilor
și la Epistolele pauline, sunt numai în traducere armeană.

❖ Despre Domnul nostru și o epistolă adresată unui anume

Publius, reprezintă o meditație deosebit de profundă asupra
Judecății de Apoi.

❖ Scrieri în versuri. Cea mai bogată parte a operei sale o formează

cuvântările în versuri (memse) și imne (midrashe).
Versul sirian este bazat pe numărul silabelor, nu pe valoarea
lor de scurte sau lungi. Sfântul Efrem întrebuințează de regulă
versul de 7 silabe. Versurile sunt grupate câte două, pentru a alcătui
fraza metrică. în imne, versurile sunt rânduite câte 4-12 la un loc,
pentru a forma astfel strofele și a fi cântate alternativ, iar în
cuvântări și omilii versurile se succed în mod simplu. Imnologia
siriacă a influențat pe cea bizantină.
❖Opera dogmatico-polemică cuprinde 56 de discursuri
împotriva ereziilor, mai ales a lui Bardesanes, Marcion și Mani;
80 de tratate împotriva scormonitorilor {Contra scrutatores),
adică a sofismelor ariene; 4 imne împotriva lui Iulian
Apostatul;
❖ 7 cuvântări despre taina Sfintei Treimi, în care face uz de
metafora mărgăritarului sau perlei; despre întrupare;
despre Fecioara Maria; 6 cuvântări despre credință;
4 despre liberul arbitru; discursuri împotriva iudeilor.

❖Opera cu caracter moral-ascetic: despre pocăință; despre

feciorie; despre rugăciune.

❖Omilii exegetice și parenetice: 12 predici exegetice

asupra unor teme din Vechiul Testament; 12 discursuri asupra
Paradisului; 10 discursuri asupra lui Iosif vândut de frații
săi; discursuri asupra sfinților din Vechiul și Noul Testament.
❖ Discursuri asupra Mântuitorului Iisus Hristos: 25 de
predici la Nașterea Mântuitorului, 14 discursuri la Epifanie, 41
discursuri asupra altor teme legate de viața Mântuitorului.

❖ Despre Fecioara Maria: 20 de discursuri despre Fecioara

Maria, la care se adaugă altele despre Apostoli, martiri și
mărturisitori ai credinței creștine.

❖ Discursuri sau imne funebre: 45 de discursuri funebre,

rostite sau cântate la funeraliile unor episcopi, preoți,
călugări, laici simpli, mame și tați etc. Acestea sunt
importante prin informațiile pe care le dau cu privire la
obiceiurile și Liturghia din acele timpuri.
❖ Cuvântări și cântece morale . în patru cuvântări se ocupă
de liberul arbitru, 76 sunt îndemnuri la pocăință. Tot în
această categorie pot fi incluse și Cântecele nisibiene.
Acestea tratează probleme de istorie a orașului Nisibis
 Doctrina
Sfântul Efrem este un ortodox convins și vrea să rămână
ca atare. Pentru el, Biserica este cea care învață adevărul și care
propovăduiește fără greșeală învățăturile Sfintei Scripturi, deci
numai Biserica și Sfânta Scriptură sunt izvoare ale adevărului
religios.

❖ Dumnezeu. Pentru a-L defini înseamnă să cuprindem

necuprinsul, să limităm nelimitatul. Dumnezeu S-a făcut
cunoscut pe trei căi: prin tipuri și simboluri, prezente atât în
natură, cât și în Scriptură, prin „nume” sau metafore, pe care
Dumnezeu le în¬găduie să fie folosite despre El, și prin
întrupare.
❖ Sfânta Treime Despre Sfânta Treime, în opoziție cu
învățătura sabeliană și ariană, învață unitatea ființei și
trinitatea Persoanelor, dar cum poate exista ființa divină în
trei ipostasuri, fără a fi divizată, noi nu putem ști.
❖ Fiul Fiul S-a întrupat pentru folosul nostru. Ființa divină s-a
făcut asemenea nouă, pentru ca noi să ajungem asemenea ei.
Hristos e Dumnezeu prin esență.
❖ Lumea și omul sunt creaturi ale Sfintei Treimi. Omul este un
microcosmos și conține în sine atât proprietăți din lumea
vizibilă, cât și din cea invizibilă. Chipul și asemănarea lui
Dumnezeu în om constau în libertatea voinței și în stăpânirea
pe care o are asupra celorlalte creaturi, în dispoziția și
aptitudinile omului de a primi darurile lui Dumnezeu.
❖ Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu și ea a fost
și a rămas pururea Fecioară. El face o paralelă între Eva și
Maria.
❖ Biserica este sfântă; este propovăduitoare a adevărului și a
primit de la Mântuitorul puterea de a lega și a dezlega. Ea este
condusă de o ierarhie, alcătuită din episcopi, preoți și diaconi.
Sfântul Efrem recunoaște primatul Sfântului Apostol Petru.
❖ Sfintele Taine sunt mijloace de sfințire.

❖ Eshatologie. Situația definitivă a celor morți se va clarifica

numai la Judecata din urmă. La această judecată va apărea
trupul împreună cu sufletul; atât drepții, cât și păcătoșii, vor
trece prin focul care iese din gura iadului. Acest foc nu va
atinge pe cei drepți, dar va reține pe cei păcătoși; drepții vor
trece în rai, spre fericire veșnică, iar păcătoșii în iad, spre
osândă veșnică.

Doctrina lui, în mare parte, este dependentă de cea a

Părinților Capadocieni. Ea a fost și a rămas normativă pentru
Biserica siriacă.
 Viața
❖ Ioan s-ar fi născut în jurul anului 579
❖ Meletie, arhiepiscopul Atenei, în Istoria bisericească, spune că
ar fi fost de obârşie din Palestina.
❖ La vârsta de 16 ani se leapădă de lume şi merge la mănăstirea
din Muntele Sinai, se supune bătrânului Martiriu, iar peste
patru ani va fi tuns monah.
❖ Din faptul că până la vârsta aceea îşi însuşise o solidă educaţie
în toate ştiinţele timpului Veniamin Costache deduce că
trebuie să se fi născut dintr-o familie înstărită.
❖ După 20 de ani de ascultare faţă de bătrânul Martiriu, după
moartea acestuia, Ioan se va supune îndrumării lui Gheorghe
Avsalaitul şi a altor monahi celebri, ajungând şi pe la
mănăstirea Tabena.
❖ Se stabilește în singurătate, în pustia Tholei, la depărtare de 8
km, în fundul unei văi la poalele muntelui Sinai, unde va rămâne
40 de ani.
❖Pentru că în jurul lui s-au adunat însă mulţi pustnici, Ioan s-a
retras într-o peşteră mai îndepărtată, unde se îndeletnicea cu
cele mai aspre nevoinţe. Aici a făcut el experienţa plânsului, dar
şi a celor mai felurite ispite, a rugăciunii neîntrerupte şi a
convorbirilor cu îngerii.
❖De aici venea în fiecare sâmbătă şi duminică în biserica
mănăstirii Sinai ca să asculte Sfânta Liturghie şi să se
împărtăşească cu Sfintele Taine.

❖Felul de viaţă nu se distingea prin ceva particular: în trapeză

mânca tot ce nu era interzis monahilor, noaptea nu făcea
privegheri, deşi nu dormea mult.
❖Timpul liber de la rugăciune şi-l întrebuinţa parte pentru
lectură, parte pentru copiere de cărţi. „Când se afla între fraţi,
convorbea cu plăcere”. Pentru aceasta, l-au acuzat unii de
mândrie. Atunci Ioan şi-a impus tăcerea completă. Un an
întreg a fost tăcut şi cei care l-au ascultat şi-au recunoscut
greşeala şi l-au rugat să nu-i lipsească de folosul spiritual ce îl
primeau prin convorbirile cu el.

❖După ce a trăit în pustiu timp de 40 de ani, a fost ales prin vot

unanim egumen al mănăstirii Sinai.

❖În timpul când conducea şi îndruma pe monahii din mănăstire

pe calea desăvârşirii, a alcătuit scrierea Scara, la rugămintea
egumenului Ioan al mănăstirii Raith, care i-a cerut să dea
monahilor o regulă scrisă, după care vieţuind, să urce spre cer
ca pe o scară asemenea celei văzute de patriarhul Iacob în vis.
❖ La scurt timp după instalarea sa ca egumen, s-a întâmplat o
secetă în Palestina şi Arabia şi oamenii s-au adunat în jurul lui
Ioan, ca pe lângă un alt Ilie, rugându-l să facă rugăciuni pentru
ploaie. În urma rugăciunilor Sfântului Ioan, o ploaie abundentă
a săturat pământul.

❖ După patru ani de administrare a mănăstirii Sinai, s-a întors la

traiul singuratic în vechea sa peşteră- în anul 80 al vieţii sale- în
favoarea episcopului Gheorghe, fratele său, şi nu peste mult
timp a murit, în anul 649.
 Opera
Scara-este o înşiruire în ordine crescândă a perfecţiunii celor
30 de virtuţi şi a păcatelor opuse lor, prin care monahul ajunge la
desăvârşire ca pe treptele unei scări, el însuşi mărturisind că şi-a
alcătuit scrierea „ca un tâmplar neînţelept" (treapta XXVII).
Urcuşul spre Dumnezeu al omului
credincios e un urcuş spre delicateţea şi
sensibilitatea fără sfârşit a omenescului
din el.Este o călăuză concretă a celui ce
vrea să crească duhovniceşte. Ea nu se
adresează numai monahilor, ci şi
mirenilor, asigurându-i pe aceştia din
urmă că şi ei se pot mântui printr-o viaţă
moderată, dar cinstită)
 Către păstor este un adaos la Scara, fiind adresată
părintelui povăţuitor al călugărilor, mai ales al celor începători,
dat fiind că în toate cele 30 de Cuvinte adresate călugărilor se
presupune călăuzirea lor de către un astfel de povăţuitor sau
egumenul mănăstirii.
 Doctrina
➢ Cunoaşterea lui Dumnezeu stă în afara limitelor raţionalului.
Cunoaşterea constă în primirea luminii dumnezeieşti, a
energiei divine. Scopul ultim al omului este îndumnezeirea.
➢ Problema răului şi a sfinţeniei decurge la Ioan Scărarul din
noţiunea păcatului originar, conceput ca o putere metafizică
în stare să deformeze fiinţa umană, făcând în acelaşi timp
indispensabilă intervenţia divină care sfinţeşte pe om şi îi
permite să ajungă la îndumnezeire.
➢ Pentru Ioan Scărarul, monahismul este calea îndumnezeirii
prin excelenţă. Monahismul presupune o predare totală lui
Dumnezeu şi deci o separare la fel de totală de lume.
➢ Ioan Scărarul este prin „rugăciunea lui Iisus” temeiul practicii
isihaste a veacurilor următoare.
 Viața
❖ S-a născut la Antiohia;
❖ Anul naşterii sale nefiind cunoscut cu certitudine, fiind plasat
între 344 şi 354;
❖ Tatăl său, Secundus, care a deţinut o funcţie militară
deosebită (magister militum Orientis) - a decedat la scurtă
vreme de la naşterea copilului;
❖ Sarcina creşterii şi a educaţiei Sf. Ioan Gură de Aur i-a
revenit mamei sale, Antusa, rămasă văduvă la vârsta de 20 de
ani;
❖ De la mama sa a primit Ioan primele elemente de învăţătură
creştină şi, fără îndoială, dragostea faţă de Biserică;
❖ Studiază apoi filosofia, sub îndrumarea lui Andragaţiu, iar
retorica cu Libaniu, vestit sofist;
❖ La vârsta de 18 ani, Meletie Mărturisitorul, conducătorul
Bisericii din Antiohia, atras de calităţile intelectuale şi spirituale
deosebite ale tânărului Ioan, îl ia în lângă el, îl și botează;
❖Sf. Ioan studiază acum teologia sub îndrumarea lui Diodor din
Tars;
❖Simţind o atracţie deosebită faţă de viaţa ascetică, Ioan încearcă
să ducă o astfel de viaţă în sânul familiei, însă, în cele din urmă,
simte nevoia de a se retrage în munţii din vecinătate, unde
trăieşte timp de doi ani în post şi rugăciune;

❖Întrucât se îmbolnăveşte, este silit să revină acasă, spre marea

bucurie a mamei sale;

❖Meletie foloseşte această ocazie şi îl hirotoneşte diacon, în 381.

❖ Este preocupat cu precădere de problema vieţii monahale, a
fecioriei, cărora le dedictă o serie de tratate scurte. Tot acum,
elaborează tratatul său Despre preoţie;
❖ După cinci ani primeşte taina preoţiei din mâinile
episcopului Flavian, în 386, care îl numeşte predicator al
bisericii mari, zidită de împăratul Constantin;
❖ Perioada aceasta, 386-397, a fost deosebit de fructuoasă pentru
el, întrucât cele mai vestite omilii ale sale aparţin acestei etape
din activitatea sa;
❖ După moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului,
(397), împotriva voinţei sale, Ioan este ales urmaşul aces-
tuia;
❖ Este adus în capitală din porunca împăratului Arcadiu, iar Teofil
al Antiohiei a fost pus să-l hirotonească episcop, la 26 februarie
398.
❖ Ioan reformeză de îndată atât cetatea, cât şi preoţimea, care se
aflau într-o mare stare de decădere şi corupţie.
― Astfel, el suprimă luxul reşedinţei episcopale, introducând
traiul modest şi auster monahal, iar bogăţiile aflate aici le
foloseşte spre a-i ajuta pe cei săraci şi nevoiaşi şi pentru spitale;

― Interzice preoţilor să folosească darurile pentru cei săraci în

propriul lor interes, iar călugăriţelor şi diaconeselor să
locuiască la clerici;
― Văduvelor le cere purtare ireproşabilă;
― Critici le sale îndreptate împotriva corupţiei şi a depravării;

❖ Lucrul acesta i-a adus mulţi duşmani, în plus, nu au rămas fară

ecou nici la curtea împărtească, unde lucrurile nu erau prea
bune;
❖ Paralel cu aceste activităţi, el continuă să predice, să scrie
comentarii biblice şi să organizeze misiuni, trimiţând misionari
la goţii de la Marea Neagră şi Dunăre;
❖ Totodată, încearcă să rezolve tensiunile prezente în diverse
dioceze, ca cele din Tracia şi Asia Mică, dar care nu erau sub
jurisdicţia sa, şi convoacă un sinod la Efes în 401, pentru a
clarifica neregulile de aici;
❖ Duşmanii săi continuă intrigile şi le extind cu tenacitate la curte,
unde Eutropiu căzuse în dizgraţie, iar împărăteasa Eudoxia
conducea afacerile imperiului, împăratul Arcadiu, lăsându-i
acesteia mână liberă.

❖ Chiar unii episcopi, cum au fost Severian de Gabala, Acaciu de

Beroea şi Antiohie de Ptolemais, au făcut tot ceea ce le-a stat în
putinţă pentru a o stârni pe împărăteasa Eudoxia împotriva lui;
❖ Duşmanul lui cel mai important a fost Teofil de Alexandria;
❖ Neînțelegerile sunt intensificate după ce Ioan Hrisostom îi
primeşte pe Fraţii Lungi, acuzaţi de origenism şi alungaţi din
Egipt de patriarhul Teofil, pe care îi găzduieşte, fară a intra în
comuniune cu ei.
❖ Aceştia se plâng împăratului Arcadiu, care îl convoacă pe
Teofil la Constantinopol pentru a răspunde acuzelor aduse de
ei. Teofil trimite înainte pe episcopul Epifanie de Salamina,
care urma să-l acuze pe Ioan de origenism. Acesta îşi dă seama
de intrigă şi se întoarce în Salamina;
❖ Teofil vine la Constantinopol însoţit de 26 de episcopi şi,
raliindu-şi încă 10 episcopi nemulţumiţi şi trei văduve care se
considerau nedreptăţite de Ioan, la care se adaugă însăşi
împărăteasa Eudoxia, îl convoacă pe Ioan la un sinod la Stejar,
lângă Calcedon;
❖ Ioan nu se prezintă la sinod şi în consecinţă a fost depus în
anul 403 şi trimis în exil în Bitinia;
❖ Exilul nu a durat multă vreme, deoarece, înspăimântat de
mişcările populaţiei şi din cauza unui cutremur de pământ,
împăratul îl recheamă în scaun;
❖ Populaţia îl primeşte triumfal. Cu această ocazie, el ţine o
predică în Biserica Sfinţilor Apostoli, fară a critica în vreun fel
curtea imperială. Ba mai mult, a doua zi, el ţine o predică în care
vorbeşte în termeni deosebiţi la adresa împărătesei;
❖ Pacea nu durează mult timp. Ioan critică din nou dezmăţul şi
zarva care s-au iscat cu ocazia sărbătoririlor ocazionate de
ridicarea unei statui de argint a împărătesei Eudoxia, nu departe
de biserica unde slujea Ioan.
❖ Sf. Ioan predică de ziua Sf. Ioan Botezătorul, începându-şi
predica astfel: „Din nou Irodiada se agită; din nou se tulbură;
din nou dansează şi cere din nou capul Sf. Ioan pe tavă"
❖ Aceste cuvinte au fost considerate ca fiind o aluzie directă la
adresa împărătesei Eudoxia. Supărată, ea cere împăratului să-
l trimită pe Ioan în exil, pe motiv că şi-a preluat funcţiile
sacerdotale în mod ilegal;
❖ Împăratul îi porunceşte să nu mai slujească, însă Ioan refuză
să se supună. Ca urmare, i se interzice să folosească vreo
biserică;
❖ Ioan respectă de această dată porunca împăratului şi se adună
cu toţi credincioşii în clădirea băilor publice, numită
Constantiniana, unde s-a făcut slujba de priveghere, iar
catehumenii au fost botezaţi.

❖ Aceste evenimente se petreceau în perioada Paştilor. A treia

zi după Paşti, Ioan este arestat iar după Rusalii a fost trimis în
exil în Cucuzis sau Arabissos în Armenia Mică;
❖ În scaunul rămas vacant, a fost ales Arsacius şi după moartea
acestuia Atticus, ambii duşmani înverşunaţi ai Sf. Ioan şi
acuzatori la sinodul de la Stejar;

❖ Întrucât susţinătorii Sf. Ioan au refuzat să-i recunoască, li s-

au confiscat averile şi au fost trimişi în exil.

❖ Viaţa în exil a Sf. Ioan nu a fost deloc uşoară. In pofida bolii

care îi măcina trupul, Sf. Ioan s-a dăruit trup şi suflet
activităţii pastorale, reputaţia sa atrăgând un număr din ce în
ce mai mare de credincioşi;

❖ Întrucât popularitatea sa era în creştere şi în condiţiile

nemiloase de exil, inamicii săi intervin pe lângă împărat, care
îl trimite într-un loc cu totul neprielnic pentru sănătatea deja
şubrezită a marelui Ierarh, şi anume la Pityum, un orăşel pe
malul răsăritean al Mării Negre;
❖ El nu rezistă călătoriei şi moare la Comana în Pont la 14
septembrie 407;
❖ Rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse la Constantinopol şi
aşezate în Biserica Sf. Apostoli în 438;
❖ Cortegiul a fost întâmpinat de către împăratul Teodosie II,
care, plecându-şi fruntea şi faţa pe raclă, s-a rugat pentru
părinţii săi, să fie iertaţi pentru cele ce din neştiinţă au greşit'
(Teodoret).
❖ Înainte de a pleca din nou în exil, Ioan a intervenit prin
scrisori pe lângă papa Inocenţiu, Venerius de Milan şi Chro-
matius de Aquileia, cerându-le sprijin şi să fie judecat din
nou. Papa se adresează familiei imperiale, trimiţând o
scrisoare printr-o delegaţie. în scrisoare el anunţă o serie de
pedepse pentru intriganţi.
❖ Astfel, în cazul lui Arsacius, cel care i-a luat locul lui Ioan, să fie
oprit de la Sf. Taine, iar Teofil, să fie caterisit şi anatematizat.

❖ Delegaţia a fost însă sechestrată şi oprită să intervină în eveni-

mente. La aflarea acestei ştiri împăratul Arcadie a dispus ca
Marian, prefectul oraşului, şi fiii săi să fie ucişi, şi a pedepsit-o
personal pe împărăteasă.
 Opera
Sf. Ioan Gură de Aur a lăsat o considerabilă
operă literară, care ocupă 18 volume în ediţia
Migne;

Omilii asupra Sf. Scripturi.

Asupra cărţilor Vechiului Testament Sf. Ioan a scris:
➢ 9 Omilii la Geneza, în anul 386,
➢ 67 Omilii asupra întregii Geneze, probabil în anul 388,
➢ 5 Omilii asupra Anei, mama lui Samuil,
➢ 3 Omilii asupra lui David şi Saul, probabil în anul 387,
➢ 58 Omilii asupra Psalmilor : 4-12, 43-49, 108-117, 119-150,
➢ 2 Omilii asupra obscurităţii profeţiilor,
➢ 6 Omilii la Isaia.
Omilii asupra Sf. Scripturi.

Asupra cărţilor Noulului Testament Sf. Ioan a scris:

➢ 90 Omilii la Matei, datând aproximativ din anul 390,
➢ 7 Omilii despre săracul Lazăr,
➢ 88 Omilii la Ioan,
➢ 55 Omilii la Faptele Apostolilor,
➢ circa 250 Omilii asupra Scrisorilor Sf. Apostol Pavel:
➢ 32 la Romani, poate cele mai frumoase,
➢ 44 la I Corinteni,
➢ 30 la 2 Corinteni,
➢ 24 la Efeseni,
➢ 34 la Evrei,
➢ 6 la Galateni, şi
➢ 104 la celelalte Scrisori pauline.
Opere dogmatico-polemice:
• Contra anomeilor, despre faptul că Dumnezeu nu poate fi
înţeles, în 12 cărţi, lucrare de teologie, în care se critică
orgoliul eunomian, care pretindea că înţelege Tainele lui
Dumnezeu. Autorul susţine deofiinţimea Fiului cu Tatăl;
• Contra iudeilor, în 8 cărţi, critică pe iudeo-creştinii care
păstrau tradiţiile iudaice;
• Despre înviere;
Cuvântări sau predici la sărbătorile mari ale
Mântuitorului:
La Naşterea Domnului, unde se afirmă că
Hristos S-a născut la 25 decembrie,
la Epifanie sau la Botezul Domnului;
La Joia Sfântă (trădarea lui Iuda);
La Vinerea Sfântă;
La înviere;
La Rusalii;
Cuvântări panegirice în cinstea sfinţilor, dintre care cele mai
vestite sunt cele 7 :
➢ în cinstea Sf. Pavel,
➢ în cinstea lui Iov,
➢ a lui Eleazar,
➢ a Macabeilor,
➢ a Sf. Ignatie Teoforul,
➢ a Sf. Vavila,
➢ a Sf. Eustaţiu,
➢ a lui Meletie,
➢ a lui Diodor de Tars,
➢ a lui Roman,
➢ a lui Varlaam,
➢ a Pelaghiei;
Cuvântări morale cu bază biblică:
➢ 2 Cateheze înainte de Botez,
➢ 3 Cuvântări despre diavolul ispititor,
➢ 9 Despre pocăinţă,
➢ Despre calende, combătând ca şi Asterie al Amasiei obiceiurile
urâte cu prilejul zilei de l ianuarie,
➢ Despre milostenie,
➢ Contra jocurilor de circ şi contra teatrelor;

Cuvântări ocazionale din care menţionăm:

➢ 21 Cuvântări sau Omilii despre statui, care rămân un model
pentru asemenea gen de cuvântări,
➢ Cuvânt cu ocazia hirotoniei sale,
➢ 2 Cuvântări despre trecerea şi nimicnicia fericirii pământeşti, cu
ocazia căderii ministrului Eutropiu,
➢ 2 Cuvântări, una înainte şi una după primul exil.
Opere cu caracter apologetic, ascetic şi educativ-moral.

Sf. Ioan Gură de Aur ne-a lăsat şi Liturghia are îi poartă numele.
Apologetice pot fi socotite:
➢ Contra lui Iulian şi a păgânilor ;
➢ Despre Sf. Vavila, deja menţionată;
➢ Că Hristos este Dumnezeu - micul tratat , care arată
păgânilor şi iudeilor dumnezeirea lui Hristos.
Corespondenţa
Sf. Ioan cuprinde aproximativ 240 scrisori (exact 236), cele mai
multe din timpul celui de al doilea exil (404-407) şi având
caracter istoric, consolator, de recomandare şi familiar.
Relevăm cele 17 scrisori adresate văduvei şi diaconiţei
Olimpiada, una din cele mai devotate credincioase ale Sf. Ioan
Gură de Aur.
Opere Ascetice:
➢ Către Teodor cel căzut, sub forma a două scrisori, prin care
îndeamnă stăruitor pe prietenul său Teodor, viitor episcop de
Mopsuestia, să revină în mânăstire, întrucât acesta, după ce
studiase teologia şi se dedicase practicilor ascetice, se retrăsese
în lume;
➢ Despre pocăinţă, în două cărţi, adresate una lui Demetriu şi
alta lui Stelehiu, ca să le arate foloasele acestei practici ascetice;
➢ Contra adversarilor vieţii monahale, în 3 cărţi, care arată
superioritatea unei asemenea vieţi faţă de viaţa obişnuită;
➢ Comparaţia între un rege şi un monah reia problema
dezbătută în lucrarea precedentă;
➢ Către Stagir: în 3 cărţi, arată marele rol al suferinţei, care e
trimisă de Providenţă;
➢ Despre feciorie, face o paralelă între feciorie şi căsătorie:
căsătoria e bună, dar mai bună e fecioria.
Educativ-morale:
➢ Despre slava deşartă şi despre educaţia copiilor, lucrare de o
deosebită importanţă pentru metoda de aplicat în formarea
tinerelor vlăstare, de ambele sexe. Schiţează treptele formale în
instrucţia religioasă;
➢ Către o tânără văduva, consolează pe o doamnă rămasă
văduvă; Despre nerepetarea căsătoriei, îndeamnă la
perseverenţă în văduvie, prin renunţarea la a doua căsătorie;
➢ Nimeni nu e vătămat decât de sine însuşi;
➢ Către cei ce sunt scandalizaţi din cauza nenorocirilor,
➢ Contra celor ce au fecioare subintroduse, combate o
nefericită tradiţie după care clericii aduceau în casă călugăriţe,
sub pretext de a fi slujiţi şi de a-şi spori evlavia prin ele. De multe
ori însă se petreceau lucruri nepermise; Femeile diaconiţe nu
trebuie să locuiască cu bărbaţii; tratează acelaşi subiect ca şi
lucrarea precedentă, dar aplicat cazului diaconiţelor.
Educativ-morale:
➢ Despre preoţie, capodopera literară şi teologică a Sf. Ioan
Gură de Aur şi tratatul clasic despre această Taină, aşa cum a
conceput-o şi cum a trăit-o spiritualitatea patristică.
• Tratatul a fost scris între 381-386, când Sf. Ioan era numai diacon
• se împarte în şase cărţi.
• E scris sub formă de dialog, după modelul literar platonic.
• Personajele dialogului sunt Ioan şi Vasile, probabil viitorul episcop
de Rafaneea, prieten devotat celui dintâi. „Preoţia este semnul iubirii
lui Hristos. Ea e semnul iubirii turmei pe care Hristos a încredinţat-o
păstorului" (II, l ).
• Sf. Ioan s-a inspirat, pentru unele idei esenţiale şi aspecte importante
ale preoţiei, din lucrarea corespunzătoare a Sf. Grigorie de Nazianz-
Despre fuga sa în Pont.
• Plan precis, compoziţie densă şi logică, orizont măreţ, frumuseţi
spirituale excepţionale, stil strălucitor, bogăţie de idei, mângâiere,
îndemn şi îndreptar pentru adevăraţii creştini, iată ce este tratatul
Despre preoţie al Sf. Ioan Gură de Aur.
 Doctrina
Sf. Ioan Gură de Aur n-a fost atât un speculativ, cât un om
practic, un educator şi un reformator al societăţii vremii sale.
Ioan aparţine Şcolii antiohiene, în al cărei spirit şi cu a cărei
metodă a lucrat, în general, fără să fi căzut în greşelile ei. El a
fost cel mai mare artist al cuvântului din vremea sa, cel mai
strălucit predicator pe care 1-a produs Biserica primelor veacuri.
✓ Sf. Scriptură este pentru autorul nostru izvorul principal al
credinţei, cugetării, predicii şi vieţii sale. Ca antiohian, el
interpretează Scriptura după metoda istorico-gramaticală, pe
care o agrementează însă printr-un alegorism moderat, bazat
mereu pe litera textului.

✓ Ideea de Dumnezeu este înnăscută sufletului omenesc. Dar

pe Dumnezeu nu-L putem cunoaşte ce este El în Sine, ştim
numai că El există. Nici îngerii - serafimii, heruvimii şi ceilalţi
- nu cunosc pe Dumnezeu în Sine;
✓ Hristologia e, în general, ortodoxă. Autorul nostru combate
cu anticipaţie şi monofizismul şi nestorianismul. Acesta e de
o fiinţă cu Tatăl, deci veşnic Dumnezeu, El a luat firea noastră
intactă, mai puţin păcatul. El S-a născut după trup, pentru ca
noi să ne naştem după Duh, El S-a născut din femeie, pentru
ca noi să încetăm de a mai fi fiii femeii.

✓ Harul joacă un rol de seamă în actul sfinţeniei şi în acela al

mântuirii noastre, dar el nu e totul; o parte în lucrarea
mântuirii revine şi eforturilor omului. Dumnezeu ne acordă
harul potrivit voinţei şi prevederii Sale, dar harul are efect
numai asupra celor ce vor să-1 primească, nu şi asupra celor ce
i se opun.

✓ Sf. Taine sunt simboluri sau semne care, sub formă văzută,
ne aduc harul cel nevăzut al lui Dumnezeu sau, cum zice Sf.
loan, coboară „inteligibilul în sensibil".
Caracterizare.
Sf. Ioan Gură de Aur a fost predicatorul prin excelenţă al
Bisericii Ortodoxe şi este şi astăzi modelul ideal al vorbitorului
bisericesc. Cuvântările sale, pline de suflul evlaviei şi de o deosebită
înălţime de cugetare morală, sunt mereu actuale. În ele se găsesc
date asupra culturii timpului, asupra moravurilor şi credinţelor
generale ale vremii. Sf. Ioan a fost unul din cei mai mari păstori ai
Bisericii creştine.
El a sintetizat în chip fericit pe conducătorul de suflete,
luminat, cumpănit, atent, calm cu vorbitorul, îndemânatic, care
face din cuvânt arma de executare a programului său pastoral.
Tratatul său Despre preoţie este cartea clasică a creştinismului
asupra dumnezeieştii Taine a Hirotoniei, care a însufleţit, a
încurajat, a călăuzit şi a înălţat continuu milioane de preoţi creştini
de-a lungul veacurilor. Sf. Ioan s-a aruncat în vâltoarea vieţii sociale,
pe care a încercat s-o purifice, reformându-i moravurile şi
orientând-o spre limanul dătător de viaţă al Evangheliei.
Caracterizare.
El a biciuit viciile, îngâmfarea, simonia, necinstea,
prostia, lăcomia, luxul şi toate ticăloşiile societăţii din vremea
sa, începând de la fratele cel mai de jos, până la palatul
împăratului. De aceea, el se poate numi unul dintre cei mai de
seamă reformatori sociali creştini ai vremii sale.
El este nu numai un critic nemilos al scăderilor
contemporanilor săi, ci şi un organizator neîntrecut al asistenţei
sociale, după modelul celei de la Cezareea Capadociei. El a fost
supranumit „ambasadorul săracilor”.
Sf. Ioan nu este numai o comoară de exegeză teologică,
istorică şi morală, ci şi o neasemuită desfătare literară pentru
iubitorii de literatură frumoasă. Inteligenţa sa vie, limba sa
impecabilă, imaginaţia sa bogată, marele său simţ artistic,
gustul său pentru măsură au făcut din el un clasic, unul dintre
cei mai mari clasici ai literaturii patristice.
Caracterizare.
El se citeşte pe nerăsuflate de cine are gustul felului său
de a scrie. Deşi limba lui e uşoară şi se leagănă în cadenţele
perioadelor sale retorice, totuşi ea nu e uşor de tradus.
Sf. Ioan este un scriitor şi un teolog normativ pentru
Biserica Ortodoxă, alături de cei doi mari Capadocieni; Sf. Vasile
cel Mare şi Sf. Grigorie de Nazianz, numiţi toţi trei „Mari dascăli
ai lumii creştine şi ierarhi". Autorul nostru a trăit cum a învăţat
şi a învăţat cum a trăit, adică după Evanghelie, având ca model
pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sf. Ioan Gură de Aur la
13 noiembrie singur, iar la 30 ianuarie împreună cu Sf. Vasile cel
Mare şi Sf. Grigorie de Nazianz (Teologul). El e unul din Părinţii
cei mai mult traduşi în lumea creştină.
Sf. Moaște:
Mai înainte de căderea Constantinopolului sub turci, în
anul 1453, Moaștele Sfântului Ioan Gura de Aur au fost trimise,
printr-un edict, la Mănăstirea Marea Lavra, în Sfântul Munte
Athos, de către împăratul Ioan Tsimiskis (969-976). O parte din
mana a sfântului a fost trimisă, in luna iulie a anului 1284, de
către împăratul Andronic Palaeologul (1282-1328), la Mănăstirea
Filoteu, tot in Sfântul Munte Athos.
O parte din sfintele sale Moaște au rămas în Biserica
Sfinții Apostoli până la Prima cădere a Constantinopolului, în
vremea Cruciaților, în anul 1204. După dureroasele lucruri
săvârșite de cruciați, Moaștele Sfinților Ioan si Grigorie Teologul
au fost duse în Veneția, iar mai apoi în Roma. Cinstitul sau trup
a fost așezat mai întâi într-un pridvor al unei Biserici medievale,
închinate Sfântului Apostol Petru. Mai târziu, în data de 1 mai
1626, acestea vor fi transferate în Biserica cea mare a Sfântului
Petru, fiind așezate într-o Capela special amenajata pentru ele.
Sf. Moaște:
După 800 de ani, moaștele celor doi sfinți au ajuns să fie
înapoiate Bisericii din Constantinopol. Acestea au fost restituite
Bisericii Constantinopolului în data de 27 noiembrie 2004, de
către Papa Ioan Paul al II-lea. Moaștele Sfântului Ioan
Hrisostom, transportate într-o racla legată cu panglică roșie, și
ale Sfântului Grigorie Teologul, așezate într-o racla legata cu
panglica galbenă, se află astăzi în Biserica Sfântului
Gheorghe din Patriarhia Ecumenica din Constantinopol.
Părticele din Sfintele sale Moaște se mai află și în
Mănăstirea Vatoped, Mănăstirea Iviron, Mănăstirea Dionisiu
si Mănăstirea Dochiariu, aflate tot în Sfântul Munte. O parte
din Moaște se poate sa fi ajuns si în Cipru, atâta timp cât în
micuța si izolata localitate Mesana, din Pafos, se afla o
Mănăstire închinată Sfântului Gheorghe de Komana, iar
denumirea de Komana - Comana - se refera la localitatea
Komana din Pont.
Sf. Moaște:
Sfintele Moaște ale Sfanțul Ioan Gura de Aur.
* Mănăstirea Darvari, București,
• Mănăstirea Secu, Județul Neamț,
• Catedrala Episcopala din Craiova,

• Biserica Sfânta Ecaterina,Facultatea de Teologie din

București, Romania, unde se vor păstra până la construirea
Catedralei Mântuirii Neamului.
.
Citate:

➢ De ce oare dragostea este mai mare decat toate celelalte?

Pentru că toate celelalte vor trece.

➢ Adam a căzut în rai, iar Lot s-a mântuit în Sodoma.

➢ Daţi-mi o generaţie de mame bune creştine şi voi schimba

faţa lumii".

➢ A-I mulţumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe

mare nu este ceva deosebit; a-I mulţumi însă când este
furtună, atunci se arată adevărata recunoştinţă.

➢ Cel ce-şi iubeşte femeia, o va supune prin iubire.

➢ Lăcomia este o beţie mai rea decât beţia.

➢ Învăţătura din constrângere nu e făcută să rămână, dar

cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă,
aceea rămâne acolo pentru totdeauna.

➢ Iisus este Dumnezeu pe pământ şi om în cer.

➢ Rugăciunea este o iarbă de vindecare şi de folos, dar, dacă

nu ştim unde se cade s-o punem, nu vindecă boala noastră.

➢ Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul

şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul
crează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii,
se bucură şi Dumnezeu.
➢ Zici că posteşti? Arată-mi aceasta prin fapte! Să postească şi
ochiul tău, şi gura ta! Să postească toată fiinţa ta!
➢ Îi cinstim pe sfinţi imitându-i!
➢ Nunta păstrează sfinţenia!

➢ Ce folos dacă gura nu mănâncă carne, iar cu hulele şi cu

vorbele necuviincioase rupe din trupul fraţilor noştri? Ce folos
a ne înfrâna ochii de la privelişti necuviincioase, dar cu inima a
dori cele rele fraţilor noştri?

➢ Nu suferinţa e răul, ci păcatul!

➢ Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui!

➢ Nu este bun mai mare decât a fi prietenul lui Dumnezeu.

➢ Tristeţea este rana sufletului!

➢ Pentru a te mântui, e de ajuns să vrei!

➢ Iertând altora, vouă înşivă vă iertaţi!

➢ Dacă vrei să te foloseşti de întâietate, cedeaz-o mereu

altora!

➢ Un singur lucru trebuie să ne mâhnească şi să ne

îndurereze: păcatul!

➢ Beţia este icoana morţii!

➢ Pe cel ce se bucură în Domnul, nici un necaz nu-l va

scoate din bucuria lui.
➢ Intră în Biserică şi te căieşte; aici nu se trage la judecată,
ci se dă iertarea păcatelor.

➢ Aceasta este rugămintea mea către voi: dați copiilor

numele sfinților şi ale drepților... de aici, de la nume să
începem şi noi să modelăm sufletul copilului nostru. Să
intre numele sfinților în casa noastră, la botezul copiilor.

➢ Îi cinstim pe sfinţi imitându-i.

➢ Sărăcia este un conducător sigur care duce pe om pe

cărarea spre cer.

➢ Eu sunt nesăţios: nu vreau să se mântuiască doar câţiva,

ci toţi; căci numai unul dacă se va pierde, eu mă pierd.
➢ Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în
biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am
păcătuit".

➢ Vinul este de la Dumnezeu, dar beţia este de la diavol.

➢ Chiar dacă noi ne depărtăm de Dumnezeu, Dumnezeu

rămâne aproape de noi.

➢ După cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa se va purta

Dumnezeu cu noi.

➢ Crede că după cum în vremea potopului s-au mântuit

numai aceia care au intrat în corabia lui Noe, tot aşa şi
acum, numai aceia câştigă mântuirea şi se fac moştenitori
ai vieţii veşnice, care se află în Biserica lui Hristos.
➢ Dacă pierzi bani, poţi să-i faci înapoi. La fel se întâmplă
dacă îţi pierzi casa sau orice alt lucru pe care îl ai. Dar
dacă pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi.

➢ Sufletul cuprins de deznădejde în privința mântuirii nu

este departe de nebunie.

➢ Dumnezeu ne-a dat două mâini, două picioare, doi ochi,

două urechi, astfel încât dacă una păţeşte ceva, să ne
slujim de cealaltă. Dar dacă pierdem sufletul, de unde mai
găsim altul?

➢ Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat

împărăţia pentru toţi. Nimeni să nu se tânguiască pentru
păcate, că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se
teamă de moarte, că ne-a eliberat pe noi moartea
Mântuitorului.
❖ Atanasie s-a născut în anul 295, la Alexandria, Egipt;
❖ A urmat școlile bisericești din Alexandria, unde a primit o
educație creștină, dar a frecventat și școlile grecești de
filozofie;

❖ Autorii bisericeşti îi sunt mai puţin familiari, dacă lăsăm la o

parte pe Herma, pe care, de altfel, îl citează printre cărţile
inspirate; Nu cunoștea decât pe egipteni: pe predecesorul
său, Dionisie, a cărui amintire o va apăra de atacuri ariene, pe
Teognost şi mai ales pe Origen, marele maestru al gândirii
creştine din sec. al III-lea;
❖ Educaţia şi-a desăvârşit-o de la părinţii din pustiu, în special
de la Sf. Antonie cel Mare, căruia îi spune, în prologul Vieţii
ce i-a scris-o, că i-a turnat de multe ori apă pe mâini: „I-am
fost discipol şi ca Eliseu turnam apă pe mâinile acestui nou
Ilie”.
❖ La vârsta de 17 ani, în anul 312, este făcut citeț, iar în anul 319
diacon;

❖La scurt timp după aceasta este învestit în funcția de secretar al

patriarhului Alexandru;

❖Ca diacon și secretar, el îl însoțește pe patriarh la Sinodul de

la Niceea, în 325, unde joacă un rol decisiv în combaterea
arianismului și în condamnarea lui Arie și adepții lui;

❖ Atanasie a luptat toată viaţa lui împotriva arianismului;

❖A vizitat şi pe monahii de pe insula Tabena, iar Pahomie, pe care
l-a hirotonit preot cu această ocazie, i-a prevestit că are să sufere
multe prigoane pentru adevărata credinţă.
❖Pe data de 9 mai 328, la vârsta de 33 de ani, i-a urmat lui
Alexandru ca Episcop de Alexandria, devenind cel de-al 20-
lea patriarh al Bisericii din Alexandria, poziție pe care a
avut-o timp de 45 de ani, din care 16 i-a petrecut în exil;

❖În urma ridicărilor și căderilor influenței arianismului, Atanasie

a fost alungat din Alexandria cel puțin de cinci ori, de
împărații Constantin al II-lea, Constant, Iulian Apostatul și
Valens. fiind readus în scaunul episcopal mai târziu (Din
această cauză a fost numit Athanasius contra mundum sau
Atanasie împotriva lumii);
❖ Vrăjmaşii săi cei mai aprigi au fost arienii şi meletienii.

❖ În februarie 332, Sf. Atanasie scria enoriașilor săi de la curtea împărătească,

unde fusese citat spre a se justifica de învinuirile meletienilor, că ar fi impus
enoriașilor săi un tribut de cămăși de in (stihare pentru preoţi), că a fost ales
prea tânăr episcop, că este prea aspru, tiran cu clericii, că a oferit o casetă
plină cu aur unui Filumen, răsculat contra împăratului, și că ar fi maltratat
în anul 329, printr-un preot din eparhia sa, cu numele Macarie, pe preotul
meletian din ținutul Mareotis, Ishiras, împiedicându-l cu forța de a sluji
Liturghia, răsturnându-i Sf. Masă, spărgându-i potirul și arzându-i cărțile
sfinte.

❖ Rufin relatează că între acuzaţii figura din nou şi uciderea lui Arsenie, pe
care arienii pretindeau că o pot dovedi cu o mână de mort înnegrită, purtată
prin sinod într-o ladă şi arătată ca mâna lui Arsenie tăiată de Sf. Atanasie,
dar Sf. Atanasie a reuşit să-l aducă pe Arsenie în sinod şi să-l prezinte, întreg
şi nevătămat, membrilor sinodului.
❖Cu ajutorul unei scrisori, Sf. Atanasie a avut posibilitatea să se
dezvinovățească, astfel încât, în anul 333, împăratul Constantin a
trimis 3 scrisori la Alexandria, într-una amenințând cu exilul pe
meletienii recalcitranți, în alta ordonând ca arienii să fie numiți
porfirieni, ca niște adversari ai lui Hristos, iar scrierile lui Arie să
fie arse, iar în a treia, adresată lui Arie însuşi, blamându-1 ca factor
de dezordine și tulburare în Biserică. Totuşi, la sfârşitul acestei
ultime scrisori, împăratul îi permite lui Arie să se prezinte la curte
ca să se apere.

❖Constantin cheamă pe Arie la Constantinopol. Acesta vine şi

semnează o mărturisire de credinţă echivocă. Constantin îi ordonă
Sf. Atanasie să-l reprimească în Biserică pe Arie.

❖ Sf. Atanasie refuzând, arienii, în frunte cu vărul împăratului,

episcopul Eusebiu de Nicomidia, l-au convins pe împărat că Sf.
Atanasie este piedica păcii în Biserică;
❖ Sf. Atanasie se prezintă la acest sinod în Tyr (335), însoţit de
48 de episcopi subalterni, devotaţi lui, - între ei,
mărturisitorii Pafnutiu şi Potamon -, şi de preoţi şi diaconi
care îl susţineau.

❖ Dușmanii săi se adună la acest sinod și îl depun din

treaptă și împăratul însuși îl exilează la Treveri, în Galia;

❖ Revine în scaunul episcopal din Alexandria în 337, după

moartea împăratului Constantin;
❖ Oponenții săi îl depun din nou din treapta la Sinodul de la
Antiohia (339);

❖ Atanasie se retrage la Roma. Papa Iuliu I convoacă un sinod

la Roma (341), care îl achită de toate acuzele;
❖ La sinodul de la Sardica (343) îl repune în treaptă;
❖ Nu se poate întoarce la Alexandria decât în 345, după
moartea episcopului Grigorie din Capadocia, instalat de
adversarii săi;
❖ Ajunge la Alexandria în 346;

❖ Împăratul Constans moare în 350;

❖ Noul împărat, Constantius, susținător al arianismului,

convoacă un sinod la Arles (353) și un altul Ia Milano (355),
unde îl condamna pe Atanasie și îl înlocuiește cu un
oarecare George din Capadocia;

❖ Se retrage printre călugării din desertul egiptean timp de 6

ani, când revine din nou la Alexandria, în timpul împăratului
Iulian, care recheamă pe toți episcopii aflați în exil;
❖ Se dedică pacificării taberelor semiariana și ortodoxa,
ținând, în acest scop, un sinod la Alexandria (362);

❖ Iulian nu dorea ca pacea să domnească printre

creștini, în consecință el îl expulzează pe Atanasie
prin decret imperial, numindu-l "distrugător al păcii
și dușman al zeilor";

❖ Iulian moare în 363, iar Atanasie revine pe tronul

episcopal, însă nu pentru multă vreme. Va fi din nou
exilat de împăratul Valens în 365;
❖ Locuitorii Alexandriei îl amenință pe împărat cu
răscoala, de aceea împăratul Valens îl recheamă pe
Atanasie;

❖ De aceasta dată, el rămâne în scaun până la

moarte, în ziua de 2 mai 373, fiind înmormântat în
Alexandria.
 Opera – 36 de titluri
Apologetică
➢Cuvânt contra păgânilor (grecilor) 318-32(două părți: în
prima combate păgânismul, iar in a doua indica cele două căi
prin care omul poate reveni la cunoașterea lui Dumnezeu )
➢Cuvânt despre întruparea Logosului - tratat clasic
patristic asupra doctrinei soteriologice a Bisericii primare.
Cuprinsul Discursului contra păgânilor explică originea ido-
latriei, combate formele sub care se prezintă ea, revelând
imoralitatea mitologiilor şi scandalul riturilor. Sf. Atanasie
demonstrează faptul că dacă sufletele prin căderea lor au ajuns
să nu mai cunoască pe adevăratul Dumnezeu, ele pot să se
ridice iar la această cunoaştere, pornind de la cunoaşterea lor
însele şi de la cunoaşterea lumii, ca făptură a Cuvântului divin
(Cap. 30-47).
Dogmatico-polemică
➢ Cuvinte contra arienilor - cea mai mare si cea mai
importantă opera dogmatica a sa, 4 cărți - discursuri (doar
primele trei sunt autentice). Primul tratat combate
obiecţiile arienilor contra eternităţii, naşterii şi
neschimbabilităţii Fiului. Al doilea tratat explică textele
scripturistice implicate în această discuţie. Al treilea
continuă aceasta şi explică naşterea Fiului şi raportul
dintre Tatăl şi Fiul.

➢ Despre întrupare si contra arienilor;

➢ Expunerea credinței - împotriva arianismului;
➢ Cuvânt mai mare despre credința - împotriva
arianismului ;
Istorico-polemice.
➢Apologie contra arienilor - scrisă la anul 348, afară de
ultimele două capitole, adăugate peste 10 ani, cuprinde biografia
Sf. Atanasie de la sinodul din Tyr, până la întoarcerea din al
doilea exil (335-356), pe baza documentelor publicate în ea, în
întregime. Lucrarea este constituită pe documente cu comentar,
nu sub forma unei istorisiri cursive.
➢Contra lui Valens si Ursaciu - s-a pierdut
➢Apologie către împăratul Constantin - scrisă pe la 357, ca
apărare in fata împăratului Constantin (una din cele mai reușite
opere ale sale - ca arta literara)
➢Apologie despre fuga sa - urmărește sa infirme acuzațiile
arienilor ca el a fugit din lașitate in 356 din Alexandria
➢Istoria arienilor către monahi - scrisa in 358, la cerința
monahilor în mijlocul cărora se refugiase (o istorie a certurilor
ariene, precedată de o scrisoare către monahi)
Exegetice.

Cele mai multe s-au pierdut. S-au păstrat in catrene

fragmente din interpretări la Iov, Cântarea Cântărilor,
Matei, Luca, I Corinteni
➢Interpretarea psalmilor - din ea avem cele ai multe
fragmente (anii 366 - 373)
➢Scrisoarea către Marcellin - despre tâlcuirea
psalmilor
➢Despre titlurile psalmilor
➢Comentarii la Eclesiast si Cântarea Cântărilor

Sf. Atanasie a scris putina exegeza la Cărțile Noului

Testament
Ascetice

➢Despre feciorie - cuvânt de mântuire către o

fecioara (manual de sanctificare);
➢Viața Sfântului Antonie - una din cele mai celebre
scrieri ale sale. Are 94 capitole;

Scrisori

➢Oficiale
➢Doctrinare
 Doctrina
➢ A tratat cea mai mare parte din dogme. El dovedeşte existenţa
lui Dumnezeu, crearea lumii şi Providenţa în lucrările sale
contra păgânilor. Stabileşte trinitatea celor trei Persoane
divine şi unitatea naturii şi a substanţei divine aproape în
toate operele sale. Explică acest mister cu multă simplitate,
făcându-şi chiar o plăcere din a discuta despre Persoanele
Treimii.
➢ în ceea ce priveşte întruparea Cuvântului, s-ar putea rezuma
astfel: Dumnezeu a venit ca să redea omului noţiunea
întunecată despre El, să nimicească păcatul, să reînvie în el
noţiunea despre nemurirea sufletului; să desfiinţeze idolatria;
să sfărâme imperiul satanic; să înlocuiască frica de Dumnezeu
prin încrederea fiască; să restaureze unirea omului cu
Dumnezeu prin Sfântul Duh; să readucă toate lucrurile la starea
lor primordială.
➢ El a demonstrat că sufletul este spiritual şi nemuritor.
❖ (Explică acest mister combătând erorile ereticilor în această
privinţă şi învăţând,
❖ contra paulianiştilor, că Dumnezeu-Cuvântul S-a unit cu
omenitatea;

❖ împotriva valentinienilor, că El a luat un trup asemenea cu

al nostru în sânul unei fecioare;
❖ împotriva arienilor şi apolinariştilor, că El a luat un suflet şi
un spirit;

❖ împotriva nestorienilor, că divinitatea s-a unit în una şi

aceeaşi Persoană cu omenitatea, astfel că Sfânta Fecioară
poate fi numită Maica lui Dumnezeu;
❖ împotriva eutihienilor, că cele două naturi subzistă în una
şi aceeaşi Persoană cu proprietăţile lor, fără a se
confunda, fără a se amesteca şi fără a se schimba.
❖ Vorbeşte despre eficacitatea botezului, punând şi problema
ereticilor. Botezul săvârşit de arieni nu e valabil, pentru că el nu
e făcut în numele Treimii reale şi adevărate.
❖ Recunoaşte că Euharistia este Trupul şi Sângele lui Iisus
Hristos. El spune: „Cât timp n-au încă loc rugăciunile şi
cererile, pâinea şi vinul sunt pâine pură şi vin pur, când însă s-
au săvârşit marile şi minunatele rugăciuni, atunci pâinea se
face Trupul, iar vinul se face Sângele Domnului nostru Iisus
Hristos. Aceasta se săvârşeşte prin coborârea Logosului în
pâine şi vin.”
❖ Laudă fecioria şi o preferă căsătoriei, deşi nu o apără.
❖ Recunoaşte Scriptura ca regulă a credinţei şi uneşte cu ea
Tradiţia şi autoritatea Sfinţilor Părinţi. Menţionează că
credinţa este totdeauna neschimbată şi că Sinoadele nu fac
decât să lămurească care e doctrina creştină a Bisericii.
➢ El vorbeşte admirabil despre căderea primului
om, despre pedeapsa păcatului, despre
necesitatea întrupării lui Hristos.

Un apărător incomparabil al învățăturii ortodoxe formulate

la Niceea, Sf. Atanasie a avut o atitudine lineara in
problemele mari ale Bisericii, nelăsându-se intimidat de
nimeni.
Sf. Atanasie a fost un mare tradiționalist, ca unul care a
avut mereu vie in fata învățătura luminoasă si corectă a
Bisericii de până la el. Sf. Atanasie teologhisește servindu-
se de trei feluri de argumente: dreapta rațiune, Sf.
Scriptura si Sf. Traditie.