Eu și duhovnicul meu

Colegiul Național “Aurel Vlaicu”

– București
• Omul restaurat ca și chip al lui Dumnezeu are
posibilitatea, prin îndeplinirea celor 3 condiții
fundamentale: har, credință și fapte bune, să
înainteze pe scara desăvârșirii, care îl duce la
comuniunea deplină cu Creatorul.
•Firea umană deși restaurată, spălată de păcatul
strămoșesc prin baia botezului creștin nu este
însă scutită de influența malefică a diavolului,
care poate ispiti, prin diverse mijloace pe om,
făcându-l să încalce poruncile divine, sfaturile
evanghelice sau pur și simplu legea morală
naturală, sădită de Dumnezeu în firea omului
încă de la creație.
 Conștient de aceasta Mântuitorul a instituit
preoția sacramentală, dându-le acestor urmași ai
săi puterea de a ierta păcatele creștinilor, care
le mărturisesc, căindu-se sincer pentru
comiterea lor: "luați duh sfânt, cărora le veți
ierta păcatele vor fi iertate și cărora le veți ține
ținute vor fi“.
 Astfel orice preot, care a primit taina
hirotoniei, devine și duhovnic, adică
un"consilier al sufletului creștinului" sau un
psiholog spiritual, care mustră, sfătuiește,
îndeamnă și dă "medicamentul spiritual “
sufletului bolnav de maladia păcatelor.
 Duhovnicia are deci două aspecte:
1. sacramental sau sfințitor - adică de iertare a
păcatelor săvârșite, în cadrul Tainei
Spovedanii.
2. Pedagogic sau pastoral - adică cei ce își
mărturisesc păcatele devin fii adoptivi, pentru
că duhovnicul este ca un părinte, un sfătuitor și
nu un judecător nedrept.
 Este foarte important ca fiecare creștin să
aibă duhovnicul sau personal, care îl cunoaște, îi
știe păcatele, neputințele, putând astfel să dea
fiecaruia canonul sau medicamentul spiritual
potrivit.
 Astăzi, mai ales în mediul adolescentin este o
problemă aceea a mărturisirii păcatelor, din
jenă sau rușine, pentru că adolescența este
perioada cea mai tulbure a dezvoltării psiho-
fizice, când păcatele cu gândul și vorba domină
întreaga lor viață.
 Ar trebui ca adolescenții și chiar copiii trecuți de
7 ani (vârsta până la care copilul se poate
împărtăși fără a fi nevoie să se și spovedească în
prealabil) să știe că diavolul este cel care
seamănă în sufletul lor rușinea sau pudoarea, în
momentul mărturisirii păcatelor așa cum tot el
o ia în momentul comiterii unui anumit păcat.
 După cum mergând la doctor îi mărturisim
toate durerile și neputințele noastre fizice,
pentru a ne putea da tratamentul potrivit, la
fel trebuie să mergem la preotul duhovnic,
pentru ca el să trateze corespunzător rănile
sau cangrenele sufletului.
 O rugăciune din Taina Spovedaniei spune
atât de frumos: ”ia seama, dar, de vreme ce ai
venit la doctor, să nu te întorci nevindecat” .
 Trebuie deci să avem conștiința că preotul nu
este decât un martor între noi și Dreptul
Judecător al faptelor noastre, Hristos
Mântuitorul.
 Păcatele cele mărturisite la Spovedanie le știe
doar Hristos și preotul duhovnic, care are o
datorie de conștiință să nu mai spună
nimănui cele ce le mărturisește cel care se
spovedește (de exemplu, dacă un creștin
mărturisește că a ucis pe cineva, preotul nu
poate decât să îl convingă să se denunțe
singur, fără a putea să îl denunțe el).
 Ascultarea păcatelor penitentului, de către
duhovnic este esențială în procesul Tainei
Spovedaniei.
 Ea este opusul anarhiei, a dezordinii, a
indisciplinei.
 Atunci când nu ascultăm de duhovnic,
diavolul, stăpânul dezordinii, găsește ușa
sufletului deschisă, pătrunzând astfel foarte
ușor pe acea poartă rămasă deschisă ...
 Fiecare dintre noi trebuie să aibă conștiința
că prin glasul duhovnicului ne grăiește
Dumnezeu și ieșind din ascultarea
duhovnicului ieșim de fapt din starea de
ascultarea față de Dumnezeu și de poruncile
Sale.
 În concluzie mai ales tinerii, trebuie să se
obișnuiască să ceară sfatul duhovnicului, în
toate împrejurările vieții, nu numai în cadrul
mărturisirii, pentru că duhovnicul este un
părinte spiritual. Indicat ar fi să te spovedești
ori de câte ori îți simți sufletul împovărat de
păcate, dar în mod normal cele 4 posturi sunt
momentele cele mai propice de mărturisire a
păcatelor comise.