Religia in Egipt

Religia egipteană este considerată ca având cea mai lungă perioadă de existenţă
dintre toate religiile lumii.

Izvoarele referitoare la religia acestei ţări sunt destul de multe: texte din piramide,
din sarcofage, monumente arheologice, „Cartea morţilor" etc.
Tara Egiptului este numita de Herodot "un dar al Nilului", fara Nil, Egiptul
nu ar fi decat un colt din imensul pustiu al Saharei.
Religia a jucat un rol important in viata egiptenilor antici, dominind intreaga
lor istorie. Herodot scria despre egipteni ca sunt "cei mai religiosi dintre toti
oamenii" (Istorii, II, 37).
Egiptenii aveau o religie politeistă. Faraonii erau consideraţi ca fiind fii şi
moştenitori ai zeilor. Fiecare faraon se năştea printr-un fel de concepţie
supranaturală, ca fiu al unei pământence şi al zeului Ra. Urcarea faraonului pe tron
era asemănată cu urcarea soarelui pe tronul lui Horus. Zeii înşişi luau parte la
ceremonia încoronării, purificând pe noul rege şi transmiţându-i puterea divină.
Omul a fost creat de zei, de aceea, e numit fiu al zeului. Ei îi ajută pe oameni, îi
ocrotesc, îi iubesc, iar omul este un slujitor, un rob al zeului.
Egiptenii iubeau viaţa şi considerau că viaţa viitoare e o continuare a vieţii de
pe pământ. Călătoria sufletelor după moarte aveau ca ţintă împărăţia lui Osiris,
unde ele duceau o viaţă fericită. Pentru a ajunge aici, treceau prin mai multe
pericole: monştri, capcane, ape etc. Pentru a sfătui şi călăuzi sufletele în timpul
acestor călătorii postume, s-a compus „Cartea morţilor", un adevărat ghid al lumii
de dincolo. În acesta carte, sufletul mortului găsea indicii despre tot ce trebuia să
facă şi să spună pentru a izbuti să ajungă in fericita lume a morţilor.
Foarte importantă în înţelegerea eshatologiei egiptene este “Judecata lui
Osiris”. Sufletul mortului era dus în faţa unui tribunal compus din 42 de judecători,
condus de Osiris, în faţa căruia el trebuia să-şi mărturisească curăţia morală.
Adresându-se lui Osiris, îl saluta ca pe un zeu al dreptăţii, asigurându-1 că n-a
făcut nici o faptă rea, nu şi-a omorât rudele, n-a minţit, n-a trădat, n-a pârât, n-a
bârfit, n-a făcut pe nimeni sa sufere de foame, n-a făcut pe nimeni sa verse lacrimi,
n-a comis adulter. Atunci, judecătorul suprem pronunţă hotărârea.
Locurile de cult erau templele, „locuinţele zeilor". In ele se păstrau statuile
zeilor şi erau instalate animalele lor sfinte. În templul propriu-zis nu se celebrau
niciodată ceremonii publice. În templu intrau numai preoţii principali ai templului
şi, în anumite împrejurări, faraonul.
Zeul era tratat ca un rege căruia nu trebuia să-i lipsească nimic. I se făcea
toaleta zilnica, i se ofereau mâncăruri alese, i se aduceau flori din abundenţă.
 Jertfele si ofrandele formau partea principală a riturilor cultului egiptean.
Singurul preot în înţelesul strict al cuvântului era faraonul, în calitatea sa de zeu si
de fiu al zeilor. Ceilalţi preoţi îşi împlineau funcţia ca înlocuitori, ca împuterniciţi
ai regelui.
Egiptenii conservau cadavrelor prin îmbălsămare. In ceea ce priveşte
mormintele, oamenii obişnuiţi erau înmormântaţi în gropi, iar persoanele de vază
şi, mai ales, faraonii erau îngropaţi în piramide. Cele mai renumite dintre ele sunt
marile piramide de la El Giseh, înălţate pentru a adăposti mumiile a trei faraoni:
Kheops, Khefren si Mykerinos.

Zeii
• Re (Ra), zeul care se plimba cu barca pe oceanul cerului într-o nesfârşită
călătorie cerească, însoţit de suita zeilor, a zeiţelor si a sufletelor celor morţi.
Călătoria sa de la răsărit la apus era socotită ca plină de peripeţii şi lupte, totdeauna
victorioase, împotriva puterilor întunericului.
• Horus, fiul lui Re (Ra), unul dintre cei mai populari zei ai vechiului Egipt.
• Ptah a fost la început un zeu al pământului. Apoi a fost asociat cu alţi zei ai
morţii, luând forma unui om mumificat.
• Osiris, tatăl lui Horus şi soţul zeiţei Isis, marele şi puternicul prieten al morţilor,
reprezentat printr-un om înfăşurat în panglicile mumiei.
• Seth, reprezentat ca un animal hidos, cu urechi mari şi cu coada despicată, sau
sub forma unui om cu capul acestui animal, era zeul furtunii.
• Toth, zeu al lunii, era scribul şi consilierul zeilor.
• Amon a devenit cu vremea zeu solar, combinându-se cu Re şi, sub numirea
Amon-Re, a fost cel mai puternic zeu egiptean. El a fost deci zeul suprem al epocii
de apogeu politic, cultural si religios al Egiptului.

Morala
La egipteni, căsătoria era liber consimţită, divorţul era permis, iar femeia era
considerată egală cu bărbatul, fiind numită stăpâna casei. Sclavii aveau multe
drepturi: să se căsătorească cu egiptence, să posede bunuri şi funcţii publice.
Fiecare egiptean avea îndatoriri faţă de semeni: „niciodată n-am păcătuit împotriva
bogăţiei cuiva"; „am înmormântat pe cei bătrâni"; „am dat pâine celor flămânzi";
„linişteşte pe cel care plânge"; „fereşte-te să pedepseşti pe nedrept" etc.