Medicina antică si practicile folosite de vechii egipteni

în îmbălsămarea corpurilor

Descoperirea mumiilor egiptene a uimit oamenii și a dus la investigarea

procesului de mumificare. Mumificarea în Egiptul Antic a implicat o serie de
procese elaborate, efectuate pe un corp mort într-o încercare de a preveni
putrefacția. Mumificarea a devenit sinonimă cu Egiptul antic, fiind o parte
integrantă a religiei și culturii societății.

Procedeul egiptean de îmbălsămare

Având o vechime de peste 6000 de ani, procedeul egiptean, descris cu lux de

amănunte de Herodot, consta în:

- extragerea organelor interne,

- spălături interioare cu substanţe aromatice,
- suturarea inciziilor,
- scufundarea trupului în băi chimice după care se usca şi se proceda la
lăcuirea lui;
- ungerea cu bitum amestecat cu răşină de cedru;
- infăşurarea în fişiile de pânză specifice.
Istoria mumificării în Egipt

Mumificarea în Egipt a început ca un proces natural, datorită condițiilor aride ale

regiunii și a climatului uscat. Corpurile îngropate la marginea deșertului s-au
păstrat în mod firesc, ceea ce a afirmat noțiunea religioasă a vieții veșnice.
Mumificarea intenționată în Egipt a început în jurul valorii de 2600 i.hr. și a fost
practicată timp de peste 2000 ani. Bogații și elita din societatea Egiptului au
început să ceară ritualuri de înmormântare mai sofisticate în loc de găurile
obișnuite săpate în nisip. Aceste cereri au însemnat că trupurile lor nu mai pot fi în
contact cu nisipul, dar ar trebui folosite metode artificiale de conservare. La
început, practica era o procedură costisitoare, rezervată numai Faraonilor și celor
bogați. Cu toate acestea, în timp procesul a devenit raționalizat și a devenit
accesibil maselor.
Procesul de mumificare

Mumificarea a implicat eliminarea majorității organelor interne, precum și

umiditatea din organism. Creierul a fost extras prin folosirea instrumentelor legate
prin nas. Această acțiune a fost delicată, deoarece fața putea fi ușor deformată. A
fost făcută o fantă în regiunea stângă a abdomenului, din care au fost îndepărtate
organele din piept și abdomen. Aceste organe, inclusiv ficatul și intestinele, au fost
păstrate în cutii numite borcane canopice și au fost îngropate cu corpul. Doar
inima a rămas intactă, deoarece se credea că se află în centrul ființei și al
inteligenței unui individ. Cavitatea corpului a fost apoi îmbibată într-o baie de
natron care a acționat ca agent de deshidratare. Natronul este alcătuit din
bicarbonat de sodiu și carbonat de sodiu. O perioadă de patruzeci de zile a fost
suficientă pentru deshidratarea completă a cadavrului. După uscare, corpul a fost
scos de toate umpluturile temporare și umplut cu umplutură permanentă. Fanta din
abdomen a fost închisă, iar ceara sau rășina a fost folosită pentru a închide nările.
Corpul uscat a fost apoi uns cu o varietate de uleiuri. O echipă de cosmeticieni și
coafori a fost chemată să-și îngrijoreze cadavrul. După înfrumusețare, corpul era
pregătit pentru procesul de înfășurare. Sute de metri de lenjerie au fost folosite
pentru a înfășura cadavrul în mod eficient. Amuletele au fost plasate între straturile
de lenjerie pentru protecție și au fost uneori însoțite de rugăciuni scrise pe benzi de
lenjerie. Rășina caldă a fost turnată în formă înainte de reîncărcare. Odată
terminată, mumia a fost plasată în sicriu în pregătirea ritualurilor de înmormântare.
Mumificarea a fost făcută atât pe oameni, cât și pe animale, deoarece au fost
descoperite mumiile de la șerpi la șoimi.

Rolul religiei în procesul de mumificare

Religia a avut un impact profund asupra procesului de mumificare din Egiptul

antic. Egiptenii au crezut în viața veșnică și în învierea trupului. Credințele lor au
fost întărite în principal prin observații naturale, cum ar fi credința că soarele a fost
reînviat în est în fiecare dimineață, după ce a murit în vest în seara precedentă.
Lumea din urmă a fost denumită câmpul Reeds, o regiune fertilă și productivă în
care oamenii urmau să treacă după moarte. Trupul era considerat a găzdui sufletul,
care putea trăi mult după moarte atâta timp cât corpul s-a păstrat. Mumificarea a
fost privită ca un mijloc de a asigura intrarea în lumea din urmă. Mumificarea a
folosit expertiza preoților care au fost implicați în toate etapele procesului. Preoții
au făcut ritualuri religioase pe mumie.
Instrumente și practicieni implicați în mumificare

Procesul de mumificare a avut loc în atelierul de imbracaminte, adesea situat în

apropierea templelor. Unele instrumente au fost folosite în proces, primul fiind un
cârlig de creier care a fost folosit pentru extragerea creierului. O lamă de Obsidian
a fost folosită pentru a face o tăietură pe abdomen. Utilizarea unei pâlnii a fost
utilizată pentru a toarna rășinile prin nas în cavitatea craniană. Amuletele au fost
plasate între straturile de in, uneori însoțite de o mască între bandajele capului.
Capacele pentru picioare și piept au fost utilizate în continuare pentru a oferi
suportului suplimentar pentru mumie. Șeful procesului de mumificare era
embalmerul, un preot special al cărui birou era ereditar. Embalmerul îl făcu pe
Anubis, zeul embalmerului, în timp ce conducea ritualurile de mumificare. Mai
mulți preoți au fost implicați în alte activități, cum ar fi împachetarea și ritualurile
religioase pe mumie. Cutterele erau responsabile de inciziile făcute pe cadavru.
Industria mumificării din Egiptul antic a angajat mulți muncitori, meșteșugari și
meșteșugari.